RADIOLOGIA SISTEMULUI

OSTEOARTICULAR
TEHNICI DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ

1.Radiografia convenţională este metoda cel mai des utilizată în

explorarea aparatului osteoarticular. Premiza de bază în interpretarea unei
radiografii este necesitatea absolută de a avea cel puţin două incidenţe ,
perpendiculare una pe cealaltă, ale regiunii de exminat. Nu de puţine ori
sunt necesare şi incidenţe suplimentare: oblice, tangenţiale,etc.
La executarea unei radiografii trebuie avute în vedere :
-constantele electrice de la tabloul de comandă al aparatului să corespundă
regiunii de examinat
-folosirea selectivă a grilei antidifuzoare
-pozitia de examinare să nu fie dureroasă;pentru menţinerea poziţiei se
poate proceda la imobilizarea segmentului respesctiv
-utilizarea de filme şi casete adecvate zonei de radiografiat
-diafragmarea corectă a regiunii de interes.

A.Anatomia radiologică a osului

I.Conformaţia exterioară a osului- în funcţie de formă şi dimensiuni
oasele se împart în:
a. Oase lungi – prezintă un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize;
se întâlnesc de obicei la nivelul membrelor.
b. Oase plate- prezintă două feţe şi un număr variabil de margini şi
unghiuri (scapula, oasele cutiei craniene, etc)
c. Oase scurte- au formă aproximativ cubică ţi se întâlnesc la coloana
vertebrală, carp sau tars.
 Ţinând cont de caracterele arhitecturale şi de situaţia den organism se mai
întâlnesc:
d. Oase pneumatice-conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer( maxila)
e. Oase sesamoide-se dezvoltă în apropierea articulaţiilor sau în tendoanele
unor muşchi(fabela)
f. Oase suturale (wormiene) –apar inconstan , la nivelul suturilor craniene.
Pe suprafaţea oaselor există o serie de elemente morfologice:
1. Proeminenţe :
-articulare –modelate în funcţie de suprafaţa articulară;
-neariculare- cu forme şi dimensiuni diferite , numite
protruberanţe,procese, tuberozităti, spine, creste.
2. Cavităţi :
-articulare(cavitate glenoidă, cavitate cotilodă).
3.Găuri şi canale: sunt de două feluri: de trecere şi de nutriţie ,numite
diferitŞforamen,hiatus, fosă, incizură.
II. Conformaţia internă a osului şi imaginea radiologică normală
Secţionând un os se observă că este format din ţesut osos compact şi ţesut osos
spongios,învelite într-o teacă conjunctivă numită periost. Periostul în mod
normal nu este vizibil radiologic.
Ţesutul osos compact se traduce radiologic printr-o imagine intens opacă,
uniformă, lipsită de structură.
Ţesutul osos spongios realizează o reţea de opacităţi liniare fine dispuse după
liniile de forţă , între care se găsesc mici spaţii radiotransparente( locul unde se
găsesc măduva osoasă, vase şi nervi care nu au expresie radiologică).
La oasele lungi , compacta diafizară se prezintă ca două opacităţi liniare
paralele , lipsite de detalii structurale, iar la nivelul epifizelor ca o bandă opacă
îngustă la periferia ţesutului spongios numită corticală. Canalul medular apare
transparent,între benzile opace diafizare, iar spongioasa epifizară apare ca o
reţea liniară fină.
La oasele plate şi scurte întâlnim corticală compactă la exterior , cu grosime
variabilă, iar al interior spongioasa.
III.Particularităţile imaginii radiologice la copii
1.Nucleii secundari de osificare-sunt situaţi la extremităţile osului şi apar la
vârste diferite. Din aceşti nuclei s eformează epifizele şi apofizele.
2.Cartilagiile de creştere-sau cartilagiile epifizo-diafizare apar radiologic sub
forma unor benzi radiotransparente ce separă complet epifiza de diafiză, au
contururi uşor ondulate şi sunt simetrice.
IV. Imaginea radiologică a articulaţiilor
Din punct de vedere morfo-funcţional articulaţiile sunt :
-diartroze- articulaţii cu mobilitate mare , cu extremităţi osoase acoperite de
cartilagiu şi legate prin ligamente articulare şi capsulă articulară.
-amfiartroze-articulaţii cu mobilitate mică, având elemente osoase legate prin
structuri fibro-cartilaginoase.
-sinartroze-articulaţii fixe, cu legături cartilaginoase(sincondroze) sau
osteofibroase(sinostoze) între piesele osoase.
Radilogic, capsula articulară şi ligamentele nu au expresie . Interpretarea se
rezumă la examinarea spaţiului articular radiotransparent şi a contururilor
epifizare adiacente.

EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A COLOANEI

VERTEBRALE

Explorarea radiologică şi imagistică a coloanei vertebrale , urmând unui

examen clinic amănunţit, este indispensabilă stabilirii unui diagnostic corect şi
complet. Deşi substanţial impactul noilor metode de investigare imagistică a
rahisului –computer tomografia şui rezonanţa magnetică, nu exclude examenul
radiologic convenţional cu şi fără substanţe de contrast, care constituie prima
etapă obligatorie , în cadrul unei explorări complete vertebro-medulare.
 1.Examenul radilogic clasic
Datorită lungimii sale coloana vertebrală nu poate fi studiată radiografic decât
pe segmente. Pentru fiecare porţiune în parte trebuie folosite tehnici deosebite ,
în funcţie de o serie de aspecte distinctive regionale(curburile anatomice, forma
şi orientera vertebrelor şi a spaţiilor intervertebrale). În plus particularităţile
proprii unor corpuri vertebrale ala aceleiaşi regiuni , obligă la executera de
radiografii care să evidenţieze separat unele vertebre(atlas, axis, primele
toracale, lombara a-5a). Examinarea completă a elementelor componente ale
vertebrelor necesită executarea de radiografii în mai multe incidenţe, mai
frecvent folosite sunt: incidenţa de faţă-AP, de profil-LL şi incidenţele oblice
pentru partea dreaptă şi stângă.
2.Mielografia
Este tehnica radiologică de investigare a măduvei şi a spaţiului
subarahnoidian cu ajutorul unei substanţe de contrast introdusă prin puncţie
lombară sau suboccipitală, în spaţiul subarahnoidian. Modificând poziţia
pacientului se urmăreşte migrarea contrastului care va contura măduva şi
rădăcinile nervilor spinali.
După aspectul imaginii pe care o produce substanţa de contrast in contact cu
un eventual proces compresiv asupra măduvei sau cozii de cal se poate deduce
dacă este vorba de o tumoră intrarahidiana extradurală, subdurală
extramedulară, o tumoră medulară sau o hernie de disc.
3.Tomografia computerizată
Computer-tomografia constituie în prezent principalul mijloc d explorare
imagistică a canalului spinal prin aciziţii în plan axial noile aparate având
posibilitatea unor reconstrucţii sagitale, frontale şi tridimensionale
Imaginile CT permit o bună analiză morfologică a structurilor osoase, a
canalului vertebral, a canalelor radiculare precum şi a regiunilor paravertebrale.
 4.Rezonanţa magnetică
Este cea mai nouă metodă de investigare imagistică , având ca aplicaţie majoră
sistemul nervos central.Imagistica prin rezonanţă magnetică permite obţinerea
unor secţiuni în toate planurile spaţiale, cu o rezoluţie cel puţin egală computer-
tomografiei.Un avantaj major faţă d eCT îl constituie capacitatea RMN de a
diferenţia între ele structurile nervoase.
5.Discografia
Este tehnica de vizualizare radiologică a discului intervertebral cu ajutorul unei
substanţe de contrast injectată intradiscal. Metoda este tot mai rar folosită în
practica curentă, pe de o parte datorită caracterului invaziv şi informaţior relativ
puţine pe care le oferă, iar pe de altaă parte datorită dezvoltării tehnicilor CT şi
RMN de explorare a coloanei.
6. Angiografia vertebrală
Are ca obiectiv opacifiere cu substanţă de contrast iodată hidrosolubilă
nonionică a sistemului arterial şi venos medular.
Arteriograma evidenţiză arterele radiculare, cele trei axe longitudinale arteriale
medulare şi reţeaua coronară perimedulară.
Rar folosită în prezent ,arteriografia vertebrală este totuşi utilă mai ales în
cazul malformaţiilor vasculo-medulare.

ANATOMIA RADIOLOGICĂ A COLOANEI VERTEBRALE

Regiunea occipito-atlo-axoidiană. În poziţia de faţă (transbucal),condilii

occipitali apar ca două formaţiuni ovalar care se articulează cu masele laterale
ale atlasului , iar atlasul apare ca o bandă subţire prezentând de o parte şi de alta
masele laterale; pe profi se evidenţiază tuberculii atlasului şi articulaţia occipito-
atloidiană. De notat că o line orizontală dusă prin vârful mastoidelor atinge
vârful odontoidei şi taie prin mijloc articulaţia occipito-atloidiană.
Axisul apare pe faţă cu caracterele celorlalte veertebre cervicale prezentând în
plus apofiza odontoidă; peste imaginea axisului de faţă se suprapune hioidul,sub
forma unei benzi neregulate opace.
Celelalte vertebre cervicale prezintă pe incidenţa de faţă corpul vertebral ,
puţi diferit de al celorlalte vertebre toracoale şi lombare ,prin prezenţa apofizelor
uncinate şi a maselor laterale. Radiografia de profil evidnţiază corpurile
vertebrale şi arcurile cu apofizele spinoase , apofizele transverse care se
proiectează pe corpurile vertebrale şi apofizele semilunare.
Incidenţele oblice permit vizualizarea găurilor de conjugare.
Coloana toraco-lombară .În această regiune vertebrele se aseamănă mult
ca formă , deosebindu-se numai prin dimensiuni şi poziţia apofizei spinoase. Pe
incidenţa de faţă se evidnţiază corpurile vertebrale, de fomă dreptunghiulară cu
contururi laterale concave , pediculii vertebrali şi distanţa interpediculară,
lamele, apofizele transverse şi spinoase. Pe incidenţa de profil , corpurile
vertebrale apar cu contururi concave (mai accentuat în regiunea lombară ) mai
înalte posterior cele toracale şi mai înalte anterior cele lombare. Se evidenţiază
bine pediculii şi apofizele articulare, toate aceste elemente delimitând găurile de
coanjugare.
Incidenţele oblice pun în evidenţă apofizele ariculare şi istmurile vertebrale;
spaţiul interarticular este proiectat axial.
Sacrul şi coccisul . Radiografia de faţă evidenţiză aripile sacrului , creasta
sacrată mediană şi găurile sacrale, cele anterioare suprapunându-se peste cele
posterioare; crestele sacrate laterale apar mai puţin nete. În aceeaşi incidenţă se
pun parţial în evidenţă suprafeţele articulare sacro-iliace. Elementel vertebrale
coccigiene apar sub forma unor mici piese ovalare . Radiografia de profil
evidenţiază : promontoriul, cifoza sacrului , canalul medular şi poziţia pieselor
coccigiene faţă de sacru.
 Spaţiile intervertebrale ocupate de discurile intervertebrale , se evidenţiază
în toate regiunile , mai net în incidenţa de profil. Înălţimea lor creşte cranio-
caudal până în dreptul spaţiului L4-L5.
APARATUL OSTEOARTICULAR
 
1) Structura radiologica a osului normal
- celulele osoase-osteoblast = celulă tânără cu funcţie osteoformatoare
- osteocit = celulă adultă cu multiple prelungiri,cu rol în menţinerea troficităţii
- osteoclast = celulă mare polinucleată, care lizează, demolează osul
- în anumite condiţii poate avea loc transformarea:

osteoblast

osteoclast osteocit

Osul adult - format din lamele rezultate din depunerea sărurilor de calciu
pe colagenul amorf întins între fibrilele polipeptidice
- din punct de vedere al orientării, sistematizarii şi macrostructurii
radiologice, există 2 tipuri de ţesut osos distinct :
- os compact şi os spongios
a) Osul compact - format din osteoane
- osteonul = unitate morfofunctională elementară constituită din lamele
concentrice centrate pe un canal median cu capilare sanguine (canal Havers)
- în lamele există osteocite legate între ele prin prelungiri
- osteoanele comunica între ele prin canalele Volkmann - care unesc canalele
Havers - aşa se explică rapida difuzabilitate a proceselor patologice în ţesutul
osos
- osul compact - propriu diafizei oaselor lungi
b) Osul spongios - constituit din lamele orientate în toate direcţiile cu largi spaţii
între ele
- la periferie există lamele mai dense paralele cu suprafaţa
osoasă constituind corticala
- osul spongios - propriu oaselor late şi scurte
Osul imatur - fără structură, trabeculară - în substanţa amorfă sunt dispuse
fibrile de colagen în toate direcţiile şi osteociţi foarte mari şi activi.
2) Osul în dezvoltare
- Oasele - plane
- scurte - se dezvolta pe baza unui tipar determinat genetic
- lungi din ţesut mezenchimatos
Oasele plane - prin osificare de membrană
 - la nivelul tesutului conjunctiv etalat, apar puncte de osificare în care
celulele conjunctive se transformă în celule osoase şi se impregnează cu calciu.
- osteoformarea progresează de la centru spre periferie asigurând creşterea
osului iar prin rezorbţie modelantă externă şi spongiozare internă (datorată
osteoclastelor) se asigură maturarea osoasă.
- Oasele scurte - se dezvoltă din machetă cartilaginoasă
- osificarea şi creşterea se fac excentric iar modelarea prin rezorbţie
periferică.
- Oasele lungi - osteogeneza encondrală- pornind de la o matrice cartilaginoasă
a viitorului os înconjurat de un pericondru
- pericondrul se transformă treptat în manşon osos - apariţia periostului
- osificarea periferică - prin producere de os periostal rezultând un os
relativ cilindric format din ţesut osos imatur
- creştera în lăţime - asigurată de periost
- creşterea în lungime - prin cartilagiul de la capetele osoase - în cartilagiul
de la capete apar puncte de osificare -nucleu de osificare epifizar - care se va uni
cu diafiza numai la varsta adultă.
- procesul de creştere e concomitent cu procesul de maturare
Maturarea = transformarea tesutului osos primitiv nelamelar în sistem
haversian prin apariţia unor muguri capilari şi a osteoclastelor care sapă cavităţi
longitudinale
- pe pereţii cavităţilor osteoblaştii depun lamele secundare concentrice-
osteoane
- în axul cilindrului diafizar activitatea osteoclastică duce la apariţia unui
tub - canalul medular
- la capetele diafizelor (în metafiza) subperiostal activitatea osteoclastică
duce la constricţia modelantă a întregului os.
3) Osul adult
- Oase late - os spongios (diploe) - cu travee ce se întretaie în toate direcţiile
mărginit de corticală formată din os compact (tăblii osoase).
- Oase scurte - os spongios cu travee întretăiate în toate direcţiile cu spaţii
aerate între ele
- la suprafaţă - lamele mai dense paralele cu suprafaţa osului
formând corticala - opacă şi mai groasă spre articulaţii
- Oase lungi – diafiza + 2epifize
- diafiza - formată din ţesut osos compact - sistem haversian care
înconjoară canalul medular
Rx - 2 benzi opace laterale paralele date de compacta văzută
ortorontgenograd ce mărginesc transparenţa centrala a canalului medular
-epifizele - sunt legate de diafiză printr-o porţiune evazată numită
metafiză (zona de max. activitate osteoformatoare în perioada de creştere - aici
terminându-se şi canalul medular) .
- formate din ţesut osos spongios mărginit de corticală la exterior
 Rx - os spongios mai puţin opac decât diafiza cu structură trabeculară la
periferie mărginit de opacitate fină de intensitate mare – corticala - care se
îngroaşă spre articulaţie formând platourile sau suprafeţele articulare.
- la exteriorul oaselor lungi cu excepţtia suprafeţelor articulare se află
periostul
periostul =membrană conjunctivă bogat vascularizată - sesizabilă radiologic
numai în condiţii patologice
4) Remanierea continuă a osului adult
Osul e în continuă transformare prin rezorbţie şi depunere osoasă permanentă.
Osteoformarea - osteoblaşstii secretă tropocolagen, mucopolizaharide şi
fosfatază alcalină,rezultând substanţa organică.
- pe substanţa organică se depun cristale de hidroxi-apatită şi
săruri fosfocalcice în prezenţa fosfatazei alcaline, a mediului alcalin şi a
sărurilor din lichidul interstiţial.
Osteorezorbţia - o realizează osteoclastele care în prezenţa fosfatazei acide,
depolimerizează mucopolizaharidele, eliberează sărurile de calciu în lichidul
interstiţial, foreaza cavitaţi: lacune Hawship
- şi osteocitele produc rezorbţie - mobilizând Ca, matricea
proteică fiind puţin interesată.
5)Factori ce promovează demolarea şi construcţia osoasă
Remanierea osoasă e guvernată de factori genetici, endocrini, biomecanici,
neurocirculatori, umorali, aport de alimente, vitamine, stare fiziologică a
individului (perioada de creştere, vârsta adultă, sarcină etc)
a) Factori ce favorizează osteoformarea sau împiedică rezorbţia:
- hormonul somatotrop, insulina, hormonii androgeni, hormonii
estrogeni, calcitonina, vit.C,etc.
b) Factori care împiedică osteosinteza şi favorizează rezorbţia:
- hormonul paratiroidian, vit.A, cortizonul, calcitonina în anumite
condiţii
c) Factori care influenţează numai gradul de mineralizare fără a leza matricea
proteică:
- demineralizarea - aport alimentar scăzut în săruri fosfocalcice
- hipovitaminoza D
- tulburări. de absorbţie intestinală
- pierderea prin rinichi a sărurilor fosfocalcice
- hiperemia, pH acid local
- imobilizarea
- hipermineralizarea
- exces alimentar de săruri PCa
- aport exagerat de săruri prin apă
- hipervitaminoza D
- stază, pH alcalin
6) Vârsta osoasa
 - apreciată prin urmărirea prezenţei nucleilor de osificare primari, apariţia
celor secundari şi prin persistenţa în timp a liniilor de transpareţă date de
cartilagiile de conjugare
- se urmareşte dezvoltarea normală sau patologică a scheletului
- se fac Rgr.de pumn, art. tibio-tarsiene, picior, genunchi etc. şi se
compară cu tabele

7) Varietăţi anatomice
= mici abateri de la dezvoltarea osoasă normală care nu determină statică sau
funcţie vicioasă a segmentului scheletic respectiv (la vârsta adultă)
- Anomalii, malformaţii (displazii osoase) = modificări extinse importante
asociate cu tulburări morfofuncţionale
Varietăţi anatomice obişnuite:
- oasele supranumerare la picior, genunchi, articulaţia coxo-femurală
- oase sesamoide la mâini şi picioare
- apofize nesudate
- suturi supranumerare
- insule osoase compacte în spongioasă
- mici osificări tendinoase
8) Metode convenţionale şi imagistice de examinare a sistemului osos
Metode standard –
Radiografia standard = document obiectiv ce oferă informaţii detaliate, se
efectuează uşor cu iradiere mică
- reguli: - distanţa focus-film = 1-1,2 m
- segment de radiografiat aproape de film
- calitatea radiaţiilor(moi sau dure) în funcţie de segmentul examinat - grila
antidifuzoare Buky
- se radiografiază segmente limitate de 20-40cm pentru ca razele periferice
să nu deformeze imaginea
- se fac 2 incidenţe perpendiculare
- radiografie comparativă la elementele scheletale perechi
- pe radiografie să fie prezente şi zone de ţesut sănătos şi părţi moi
Variante ale radiografiei standard
- Rgr.cu raze dure - pentru structuri de detaliu în opacităţi
- Rgr.cu kV crescut şi mA scăzut pentru reducerea iradierii
- Rgr. cu raze moi: kV şi mA scăzut - pentru părţi moi
- Rgr. mărită - scăderea distanţei focus-film - pentru structurile trabeculare
- Rgr.ţintite în incidenţe speciale - pentru detalii anatomice
- Rgr. în poziţii funcţionale cu încărcare
- Rgr. în imersie - pentru mâini - evidenţierea părţilor moi în PR
Metode imagistice
- Ecografia - mod B si Doppler
 - CT nativ şi cu substanţă de contrast
- Artrografia cu substanţă de contrast iodată hidrosolubilă sau aer - pentru
spaţiul sinovial
- Arteriografia
- Arterioscintigrafia
- Xeroradiografia
- RMN nativ şi cu substanţă de contrast
- Scintigrafia cu Tc
- delimitarea extinderii neoplasmelor
- detectarea metastazelor
- diagnosticarea precoce în PR şi SA
- urmărirea evoluţiei proceselor inflamatorii

9) Procese patologice ale osului ca ţesut

= tulburări ale rezorbţiei şi reconstrucţiei osoase
a) Osteoporoza = tulburare a rezorbţiei osoase care constă în rarefacţia şi
subţierea trabeculelor osoase, subţierea compactei, reducerea până la dispariţie a
corticalei - datorită demineralizării - matricea conjunctivă rămânând intactă
- spongioasa-porozată
- osul devine transparent
- Osteoporoza acută - pătată ( apare în pete-posttraumatic sau inflamator )
- subcondrală - localizată
- difuză - interesează un segment osos
- Osteoporoza cronică – difuză - uniform un os sau tot scheletul
- hipertrofică - pe fondul unei osteoporoze difuze apar
travee hipertrofiate pe liniile de forţă
- Osteoporoza - localizată
- generalizată - senilă, postmenopauză, deficit de proteine,
boli: Cushing, enteropatii cu malabsorbţie, gastrectomie, acromegalie, sindrom
Turner
Osteoporoza pentru a putea fi evidenţiată radiologic, pierderea de Ca trebuie să
fie mai mare de 30%
- aprecierea osteoporozei
- Rx - măsurarea indexului cortical
- densitometrie
- fotodensitometrie
b) Osteoclazia = proces patologic în care osteoclastul distruge osul atât matricea
proteică cât şi sărurile minerale.
Rx - zone de transparenţă numite zone de osteoliză
Osteoliza - difuză
- circumscrisă
- număr - unică
- multiplă
 - sediul - os scurt, lat, lung - diafizar
- metafizar
- epifizar
- forma - rotundă, ovalară, neregulată, polilobată
- dimensiuni
- contur - net, discontinuu, flu, condensat
- structura - omogenă
- neomogenă
- modificări ale parţilor moi
Osteoliza – circumscrisă - în interiorul osului = geodă sau defect osos
- la periferie - uzură (dimensiuni mici)
- carie (dimensiuni mari)
- difuză - porţiune mai mare sau mai mică din os fără a putea fi net
delimitată de restul osului
c) Osteoscleroza = tulburare a reconstrucţiei osoase ce duce la producerea de
ţesut osos în exces în os determinând condensarea osului
- Osteoscleroza – generalizată - cuprinde osul în întregime
- localizată - canalul medular – osteoscleroza endostală
- epifize, oase scurte şi plate-spongioscleroza
Rx :trabecule îngrosate şi trabecule noi
- Apozitia periostală = producere de ţesut osos într-un ţesut unde în mod normal
nu există os.
- se formează os pe partea interna a periostului
- în inflamaţii - periostită
- alte cauze (tumorale) - periostoză
Rx - foiţe lamelare paralele cu axul osului
- spiculi perpendiculari pe axul osului
- pinteni oblici pe axul osului
- Osteofit = producţiune osoasă caracterizată prin osificare ligamentară (pintene
calcanean) sau subligamentară (osteofiţii coloanei vertebrale)
- e caracteristic proceselor degenerative
- Sindesmofit = calcifiere ligamentară sau subligamentară a ligamentelor
coloanei vertebrale
- apare în spondilita anchilozantă
- Exostoza = excrescenţă condro-osoasă dezvoltată pe suprafaţa unui os
d) Osteonecroza – produsă din variate cauze de obicei obliterarea vaselor
sanguine (septică sau aseptică)
- Osteonecroza septică - în inflamaţii
Rx – porţiunea necrozată se detaşează de osul sănătos formând aşa numitul
sechestru – zonă opacă de diferite dimensiuni separată printr-un spaţiu
transparent de restul osului
- Osteonecroza aseptică - de regulă localizată la apofize si epifize
 Rx - zone de osteoporoză si osteoliză (aspect pătat) şi prăbuşirea parcelară
a epifizei respective cu păstrarea cartilagiului articular

10)Modificari de forma si dimensiuni ale osului ca organ

- Hipolazie = diminuarea dezvoltării normale a unui os
- Hiperplazie = dezvoltare excesivă
- Aplazie sau agenezie = absenţa unui os
- Hipostoza = os mai mic decât normal (prin osteoliză)
- Hiperostoza = os mai mare decât normal (prin apoziţie periostală şi/sau
osteoscleroză)
- Anostoza = dispariţia unui os prin distrucţie osoasă
- Oedostoza = os umflat (prin distrucţie centrală şi apoziţie periostală)
- Scoliostoza = os încurbat