Asandu Globalism Si Globalizare PDF

UNIVERSITATEA „MIHAIL KOGĂLNICEANU”
IAŞI
FACULTATE DE DREPT
SPECIALIZAREA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI
STUDII EUROPENE
GLOBALISM ŞI GLOBALIZARE
PORTOFOLIU DE LECTURĂ
TITULAR CURS: TITULAR SEMINAR:

LECTOR UNIV. DR ASISTENT UNIVERSITAR
ANTONIO SANDU PAULA GÂNGÃ
PORTOFOLIU REALIZAT DE
LECTOR UNIV. DR. ANTONIO SANDDU
FISA DISCIPLINEI
Denumirea Codul
disciplinei Globalism şi globalizare disciplin
ei
Anul de studiu III Semestrul* I Tipul de evaluare finală (E / V / C)
Categoria formativă a disciplinei
DF - fundamentală, DG - generală, DS - de specialitate, DE - economică/managerială, DU - DU
umanistă
Regimul disciplinei {Ob - obligatorie, Op-opţională, F-
facultativă} Op Numărul de credite ???
Total ore din planul de învăţământ Total ore studiu 38

42 Total ore pe semestru 80
individual
Titularul Dr. Antonio Ştefan SANDU
disciplinei
* Daca disciplina are mai multe semestre de studiu, se completează câte o fişă pentru
fiecare semestru
Facultatea DREPT Numărul total de ore (pe

semestru) din planul de
Catedra invatamant
Domeniul fundamental (Ex: 28 la C dacă disciplina are
de curs de 14 săptămâni x 2 h curs pe
ştiinţă, artă, cultură saptămână)
Domeniul pentru studii
RISE Total C** S L P
universitare de licenţă
Direcţia de studii ------ 42 28 14
** C-curs, S-seminar, L-activităţi de laborator, P-proiect sau lucrări practice
Obligatorii
--------------
(condiţionate)
Discipline
anterioare
Recomandate --------------
Estimaţi timpul total (ore pe semestru) al activităţilor de studiu individual pretinse studentului
(completaţi cu zero activităţile care nu sunt cerute)
1. Descifrarea şi studiul notiţelor de curs 2 8. Pregătire prezentări orale 2

2. Studiu după manual, suport de curs 6 9. Pregătire examinare finală 12
3. Studiul bibliografiei minimale indicate 3 10. Consultaţii 2
4. Documentare suplimentară în bibliotecă 5 11. Documentare pe teren 0
5. Activitate specifică de pregătire 12. Documentare pe
0 2
SEMINAR şi/sau LABORATOR INTERNET
6. Realizare teme, referate, eseuri, traduceri
2 13. Alte activităţi … 0
etc.
7. Pregătire lucrări de control 2 14. Alte activităţi … 0
TOTAL ore studiu individual (pe semestru) = 38
Competenţe generale (competenţele generale sunt menţionate în fişa domeniului de licenţă şi fişa
specializării)
•
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
• Însuşirea noţiunilor de bază cu privire la discursul filosofic
• Însuşirea noţiunilor de bază cu privire la obiectul şi problematica filosofiei
• Înţelegerea corelaţiei dintre teoria filosofică şi practică
• Înţelegerea corelaţiei dintre filosofie şi celelalte ştiinţe
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi
a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
• Înţelegerea şi însuşirea mecanismelor de constituire a unei explicaţii de tip filosofic
• Interpretarea principalelor probleme filosofice.
3. Instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
Competenţ • Corelarea mecanismelor generale de constituire a unei explicaţii filosofice cu tematizări
e specifice particulare
Disciplinei • Corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le pune în practică
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem
de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optima şi creativa a propriului potenţial în
activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor
ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane - instituţii cu responsabilităţi
similare / participarea la propria dezvoltare profesională)
• Înţelegerea importanţei Filosofiei în contextul oricărei culturi
• Implementarea ideii de necesitate a problematizării oricărei presupoziţii culturale
• Promovarea regulilor de deontologie profesională
• Manifestarea unei atitudini responsabile faţă de pregătirea continuă, îmbinarea dintre
cunoaşterea teoretică şi cea operativă
2
1 Globalism şi mondialism
2 De la cultura diferenţei la transcultură
3 Globalism şi regionalism o dilemă identitară
4 Globalism corporatist
5 Deprivatizarea vieţii familiale. Solidaritatea socială corporatistă.
6 Forme ale virtualizării spaţiului social. Globalism şi comunicare de
masă.
TEMATICA 7 Post istoria
CURSURILOR 8 Globalism şi criză de securitate
9 De la bipolarism la multipolarism
10 Globalizarea practicilor sociale
11 De la exportul de civilizaţie la hegemonie culturală
12 Între Imperiile antice şi Imperiile moderne
13 Globalizarea şi securitatea colectivă
14 Geo-politică şi geo-strategie în orizontul globalizării
Bibliografie obligatorie cursuri
Antonescu M. Uniunea Europeană Imperiile antice şi Imperiile moderne,

Editura Lumen 2009
Beck, U.. Ce este globalizarea? Erori aleglobalismului, rãspunsuri la
globalizare, Editura Trei, Bucureşti 2003
Sandu, A, Tehnici afirmativ-apreciative în dezvoltarea organizaţională. O
Bibliografia
sociopedagogie a succesului, Editura Lumen 2009
Lista 1. Videoproiector
materialelor 2. Bibliografie de specialitate
didactice 3. Portofoliu de Lectura
necesare
3
Ponderea în notare, exprimată in
La stabilirea notei finale se iau în considerare %
{Total=100%}
60
- răspunsurile la examen / colocviu (evaluarea finală)
- răspunsurile finale la lucrările practice de laborator -
- testarea periodică prin lucrări de control -
- testarea continuă pe parcursul semestrului 20
- activităţile gen teme / referate / eseuri / traduceri / 20

proiecte etc.
- alte activităţi (precizaţi) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.....
Descrieţi modalitatea practică de evaluare finală, E/V. {de exemplu: lucrare scrisă (descriptivă
şi/sau test grilă şi/sau probleme etc.), examinare orală cu bilete, colocviu individual ori în
grup, proiect etc.}.
COLOCVIU INDIVIDUAL
Cerinţe minime pentru nota 5 Cerinţe pentru nota 10
(sau cum se acordă nota 5) (sau cum se acordă nota 10)
• Cunoaşterea ideilor principale • Răspuns corect la toate subiectele

• Lipsa erorilor grave • Dovada studierii bibliografiei indicate
• Activitate minimă în timpul • Interpretarea unor locuri dificile din
semestrului problematica de tip filosofic
Data completării: 24 septembrie 2009 Semnătura titularului:

____________________ dr. Antonio SANDU
Prezentul portofoliu prezintă extrase din textele cuprinse în bibliografie şi

care sunt in conformitate cu Programa Disciplinei “Globalism si
Globalizare”
4
Teme de referate
Pentru examenul la Disciplina „Globalism şi Globalizare” studenţii sunt invitaţi să

realizeze un articol ştiinţific pe una dintre următoarele teme:
- Impactul fenomenului Globalizării asupra politicilor de securitate

- Globalism Corporatist şi Globalizarea Practicilor Economice
- Globalizarea comunicaţiilor. Internetul ca factor de Globalizare
- Unilateralism şi multilateralism în politicile de securitare
- Globalismul şi moartea culturilor locale
- Este globalismul un neoimperialism?
Pentru realizarea acestor articole puteţi consulta atât prezentul portofoliu de

lectură, cât şi orice alte surse bibliografice pe care le consideraţi adecvate.
Vă rugăm să ţineţi cont de următoarele reguli în realizarea articolelor:
- Abstract
- Cuvinte cheie
- Articolul să fie structurat (pentru o mai mare claritate a mesajului expus).
Acesta trebuie să aibă subtitluri corelate cu ideile textului.
- Sursele bibliografice consultate se citează în mod obligatoriu. Recomandăm
citarea în text sub forma (Autor, an:pagina) ex. (Sandu, 2010:45). Cartea
trebuie să se regăsească în mod obligatoriu la Bibliografie sub forma: Nume,
Iniţială Prenume. (an). Titlul lucrării, Editura, Localitatea; de exemplu: Sandu,
A.. (2010). Perspective semiologice asupra transmodernităţii, Editura Performantica,
Iaşi. În cazul unui articol dintr-un volum colectiv se recomandă: Nume,
Iniţială Prenume. (an). Titlu articol, în Autor, Iniţială Autor.(coord) sau Primul
autor et all (dacă sunt peste 3 autori). (an). Numele volum colectiv, Editura,
Localitatea; de exemplu: Bradu, Oana. (2010). Pragmatica apreciativă în discursul
public - Metode apreciative în marketingul social , în Sandu, A. (coord). (2010).
Seminarii Apreciative, Editura Lumen, Iaşi
- Articolul ar trebui să prezinte câteva idei personale care să fie argumentate cu
ajutorul bibliografiei.
Vă dorim succes!!!
PORTOFOLIU DE LECTURA
1. GLOBALISM ŞI MONDIALISM
Lavinia Florea
„Globalizare şi securitate economică”, (2006:13-40)
Editura Lumen, Iasi
Prezentul portofoliu prezintă extrase din textele cuprinse în bibliografie şi

care sunt in conformitate cu Programa Disciplinei “Globalism si
Globalizare”

!

"

" " "#

" !
"!" $% "

"

! " "
"
!
!

" ! " "
!
"

" & % " "
'

" "

& "

(
)
!
"
"
"
% " "
" " " ! "
'!

!
% "
*+

!
! "

! " ,-

*

(

" "

13

. /01!

+

"

" !
,-

234
+
! !

" !

"
5"

5
"
)

!
& " "
%

! !

""
,
6 " "

!

"
"
#

"

" 7
" +"
"

"

,!
+& "

! "

,*$ "89998-6

"

" !

&
6

+ " &
"

" ! " "

!
&
,*:$"'899;-
) " " "

" "
7
• "
<
•

<
•
& "

*:$"'899;-
= " " " "
" +"
14

"
% "
,*=8998;-
6

"% "

" "
" "

"
"

6 "

7 " ! "
*#>5

' ?
@A" B ! 5

+
,-
6
! "

" #
" "! %
5

!
!

# " " !
C "
"
% "
7
( !
% " "

"

& ! )$5
"
"

#

"&
" DE9
8" %

!
&

F)
! " *
&

" - %

"

& "
""
"
G &

*>899G8G-
6
A" H"# + "
"
& "
" ! 5
"
!

"

=
5

" 5 "
" !
15

. /01!

5
)

" "
" "
"
*" -

"
,*H"# (III;;-
%

&!

"
6

"
" !
" ! % " ! %

" "
!

& '

7
( @ " <
8 '
<
F "& "

"

"
%&
"

" & "

" "

6
" "%
!

&
&" "

G

"
! "

*

"

-<
; @

& "
&

" ! " =J'5J
"
5
K ! % "
DI9<
L * - 5

""
(<

8 M)) "

+ ""
,
16

E = "
"

"

#

!
"

<
N "
" & <
I
<
(9 ! "

*J
"
>'* ''="'>-<
(( >"

=
"

" >"5>"
>"5=
" "
=
"5=
" "
<
(8 '"% " "
"

! " <
(F " "

<
(G '

5 !

5
6 "

!

! "

" " " "

!
6

G"
" *@
899GE9-7
( " # !
! "

8 =

&

F = &
! (IE;
E*=J'K * ' "-"
N
"+
'
!

" ! &
" "

G = " " &
@&

'
#
" * "

@
17

. /01!

"
" DI9 )

"" ! "N9O*@"

" "

" '

"
"

!

! "
!

" "

"

,7
•
! " " "

! - )
! "

! "

!

P ! (LGN%
+

"F9" *M)) -7
(

"

8=
& "

! %

F

"
"
"

"
G=

!

;+

!
"
"
""
*"

" " "
"

-
6
"
ău .
/ 0 /

1
/

H M)) " " #"!
" " " )"
P ! "

'
*(-

'

+

5

!

18

! #

" ,
J
"
"

+ P , !

*
"
" -
&
"

*8-6
"

! "
' "

" ! "

" " * "
" "
"
- & " " 6

*
"
-

M)) "

"
!

+

,

%
$ %
K "
*F-
'
" "
#
!

'

"
*

! " " " -

" *

"

" -#>5

"
!
%
*G- 6
"
"
"
!

"

"

""
F'
"!
" !

!

" %
! 6

F)

! "

+M

, " (INE " @ "

@"
*

" $
" " "

"
- + "
"

"
" ,
19

. /01!

" " "

!

"%!
!

" # " "
" % & " *"

&
>' # !

"
"=J'! )-*;-6

% "M))

" " 5

" "
'

" &
"
+5

,!
"

) " "

'
7
• "& "

" " ! "

! ! "
" "

& *" &
" ' *
> " *
QQK " " -<
• "&
"

" !
* "
"
"

"
" " "

-<
• @
!
"
" "
"

'
" &

J
"
" "

" " ! "
< !

"
)

"
!

" J"

"

" "

"

"

" !

"
!

& "
"

20

" "

"

• ' "
"
& "
& " !

"
•
" "

! " " ! "

" '
"

" "

*# >
J # @ "

# @ " = #
@
N-6

" 5

•

"#

""

*

" "-
"

" !

=

"

"

#

"

)

"

)

+
" "
" "
"

" #
"=J'

" !

&"

#
" "
)
•

"
"
!

"

*"
&

=J' "
" =

#>J- & " " ! "

21

. /01!

& '

7
• " "

*&
"
"" -<
• # "
* "

-<
• @
"

!

*
"
&
" -"

"

• =
" &
"
"

*" - < "
&

% "

"
"

" "

"%"
% " %

! '
&
=
" ! >"
>" ! =
" " &

! "

! "

• + "

* ! % !
- ! " " G &
!

"

;

!

!
! % " "% "

#" "
*
"

!
"

-J
&

"5
% "

G@"
# " "

" % 5"
; E;
22

!
" *! -

"

*
" - % " "

" " % "

! % "
"
#

J "

!
&
! %

*5 -
6 !

"

"

• #
* &
"
" "
QMC='-<
• @ 7 "
&

!

,
7
• J

*
-
"
" "

#

"
" "

' "

* - " 5

@
& * -
+ "
!

#

5

& " ! " "
"
C"

*

"
- " "%

" " "! "

!
"
•

2
* @
K) : " : "
=)

!

-<
• *

"
"
"
* "
@" "3 2 4

"

-
!
! % !

" "
23

. /01!

"
"

*) 55 -
! %
! #

" * -

•
% "
*

" " -<
• 5" # "
! "
* " " &

" "

-

,7
•

&"
#" "
% "
<
• *
" " -

" " <
• ' "

"

"

!

" "

7! 5 )
!
" 5 5 ! "

5 ! "# 5 ! #

5 "
• !

'

" "

% " "
5!

"
L

L 6 "
"
*!
"
&

/- ! & "

"
!

R! " " ! "
24

•
" "" " ! "
" <
• )

"
"

6 &
"
" J &

"

"
"
# @ "

"
"

+)=
*

4
2/-

,7
• '
!

*"

"
"
-<
" "

"
*" &

-
"

*" " "
" !-
% "
"

!

J &

" H?
""
" " "

"E
SSS
"
! " " & "

!
%

% "
!
"
=

"

' " "& *@+

!

!
* -
&

"
&
" 5
"

R

!
E (8(
25

. /01!

"
* -
,*@*8998-
6 " " "
" $ @ "
K P " 5 "

% " + " "
" !
,

""%

/
*
-

" "5

# "

P

! +

" " 5 "
# !

"
"

" !
"""
"
" !

,*P 899(-
&

6
" " &
!

& ! !

" !
! " "
" + @ "
*% "
"
"

! - " + ,

!

% "+
"
"

'% "
"

"
" "

7
!
(NE9 (I(G
! (IG; (IN9 "
(IN9
% ! *" & $ @ "
P"$ )89988;-

26

7
• M
" ""
"

"

"
" "
! *

"! * ' -' "

"

%

! "
" #

"

6 " (NE95(I(G
L9 " "

' '

%
' % " (9O "

"

" !
"
"! "" +

6 ! ' $ %

!
"
"

! "
! "

"

"5 "

! % ' ' '
>

: " =J'
" %
&% "

% ""

"" "!
%
!

9NO
% "

@ " !

"

"

)
%

" %

"
"
*@

899G8F-!

!
"
"
5! "!
"=J'"

"
• ) "(I(G5(IG;! +! ,

=5

" "
+

7
" "

"(I(G

"

8;O
27

. /01!

M
*(IG;5(IN9- "

" !

"

"

5 "
5

5

>"5=
" ! "
!

"

" "
"
5

"

6 (IN9
8;O "

&" !
""
"

J " "
"

" >5> >5=
• „>
!
" (IN9

7
5

" !
" "

<
5 !
" "
" " !
! "
" !

<
5 " *
# !

-
" "

,*P"$ )8998F(-
6 "(I(G5(INI+ ,
*@
899G 8F-

C
" ! "
>
" +
"
(I(E
! @*(IGI5(IEL-

!
+

&

"
%
6

!
5

!

"

!
28

6
"

" "
" *Q
"8998(L5(E-7
( " + ,!
"
"

"" <
8
"
" % "
" "

6 " "

!
"

"
"
" !

" "
" #

F !

!
" %

' + ,
"

"%
"
*"
"
"
!

! " !

6

"

!

"

" !
!

"

/
4

+

"! "
"
& !
!

! "
*
-
29

. /01!

,

#

#

%
" !T *+*
" " " <
"! " !"

< ,-

234

! "

" & "
"
"
=
%
" %

"
# "

4
7

!
! *"

-

"
"
!

" & "

%

6

" ! %

! " "

" "

=

+
" % , "

!

7
"" "
" C" " " 6
# @
"
&

*" 4

5!
2- "
"

7

"

" +

" "
"

,

" E "

! 5
"&

N 6

+%
!
" !

"J
"
="
"
"
*>' #- "

J"
30

#

"

I "

=

+

"

"
! " 5
"
" 5

5 "
" ,(96

" "
"
)

% " ! "

"

"

< "
" "

"

! "

% "! 5

"&
"
" "
"

+
" "
&"

" "

#

"

! 5 &((
$# " '
"

+
"
" "
&
"
5

"
! " " "
"
"
,

IM" " "&

! 5

(9 #@ "
" +
"
!
"

#
"

"@
" !

!

"
" @

" "

"
"

#

"

"" ,*= (III-
(( "
#
@

31

. /01!

'"
"""
"
" ! "
&
! 5

' ") @"

#
"

'

" + "

"

,
*+ ')@'- *

"

6 =J "
&
& " "

" " P $
5 &

6

!
& "

! "

(8 !

"

"=J' "
"
6 !
2 #034!4
2/
7

P" Q
" "

"
+ " " '
&
! 5
"
!

! (IGG*Q
" (IIL-
+

"

6
"

" "
" + ! " =J'

"
$
K "

*"
" )!

"

-
= H "
5

" &
' +

(8 L

$

7 ( ="

+ % " ,< 8 6
#
%

" < F
=" " " =J' "
" < G "& "

"

< ; )#

<L="

!

"
32

" 5
" "

"

"

, *H (II8 IE- '

"

" ""
!
!
" ! "
& "
7 C C

(F "

"
*

! % "
5 -
&
! !

+
%
"
"

%

& "&
' #! 5
&

"

$
'
! 5 "&

$U'
$ 5

'

"

$U$

'"
!

"%

"
' ,*H (II8(98-'"

= J
"

% "
5 " &

&
& "

"

(F$
" "

%
*!

"

-#
@
" +
" ,
"
" * # -

! "
# "

" " "
6

"" ""

33

. /01!

"
J
&
" J+==
"

"

"

= " "
H " " "
&
"

! "

" !
' "
*"
&

5 &

"

"-

*

"%

# ! < "
" & "

" ! 5

"5
"
"&
" J
"%

" +%
5! !
" &
H ! "

" " -

6 "

" "

" " " " 6 " "

! "" "
"" "

*"
-

)
! 5
"

"

" "

7
•

<
•

"
<
•

<
• <
34

•

6
" "

" "

"

"
"
"
•
*

" -

" " #
"

<
•
! % "
$

# @
"

" =
" *"=-(G ""
" E "

5
$ !
! " "#@
*7CC--- C"? CC="=> " -7
&
*

2 =-

"
%

"

"

*
-

% !

% *" %
" - @ "

"

"&

&

*

2+=-
% " "
%

! "
" "
! ! % !

"

! "

" "

" "

!

" "
" " "
= "
" "
"
"

(G #@ "=
I9 "

" "+

!
!
2
2

. $#899G
35

. /01!

" "

"
"
"

"

&
*% 1 3

2 $@=-
% "&

"
"
" '

"
@

!
%
" &

" ")
"

"

" " # "
&
8
*!2

2")=-
! "
"
" )

# & ! ! &

! "
" #
" " " )
#

# ! ! "

"

!

*
"!
#
! "

" # "

#

"

&
*9
2 K=-

!

#
"
6

#

# "

! 5! "

"

"
"

! "

@ " !

! " "
"

&
*. 3
2P=-

" "
!

36

# "

" =

!

#

)
"

! "
"

"

&

*3

2 ==- "

"
"

5 "

"
""
% "
" !

"

"% "
5

"

* " "

5

"
" =
"
*"=- "

7

1&V $&W1&&W'&W&&W(&W(:0&W(:&'

" ""
" "
=
M

*=- "
=
+ *+=-

"

)
! "

! #@

%
" " ""
" E "
! ="'
!

" !! F 7 " " * -"
"
*
-

5 #

% &
& !
"
"
37

. /01!

"
"

"

"
" "

! "&

"
&
"

"

" !
" "
"
!

' " " &

# !
#

"
* " E " "=

" (;% 8;" " " F (;

"

" #@

& ! #

" "
!

5

" " #@

" ! 6
"

" #@

! % !

" '

= " =J'

"

"
" " #
! % "

"
*7CC--- -
#@
"

"
!

# '

" (N " 5 "
" ))= *4

2
2-
" %
%

'

"
" G;9 "
!

"

(;)

" "
"

' &8
38

! "5
"
"
(L
"&
"
" " "

"""
"
"

! !
"
!
" 6 !

" #@ " "

*
"

-

" "
!

*

"

%" & %
" 6 5

"
" 5 "

7
•
• #

•
• "
•
• " &
$

" " "

" ""
"

*" &
"
"

" !
!

"

"
"
"
" " % "
-"
!

"""

"
"

(L
" 5 "
7CC--- C"? CC="=X

="=
39

. /01!

"

) """ !

"

!
"
!

40
2. DE LA CULTURA DIFERENŢEI LA
TRANSCULTURALĂ
Lector Univ. Dr. Antonio Sandu

Perspective semiologice asupra transmodernităţii
(2010:11-30)
Dana Bălaş Timar

Diferenţe interregionale pe dimensiunea
parohialism – naţionalism la studenţi români
(2006:17-31, 49-69)
Antonio SANDU
CAPITOLUL 1
REPERE DEFINITORII ALE LIMBAJULUI-OBIECT
I.1. RDCINI FILOSOFICO-TIINIFICE

ALE TRANSMODERNITII
Opus deconstruciei postmoderne, transmodernismul – aa cum

este prezentat de Theodor Codreanu în volumul “Transmodernismul”
[2005] – propune paradigma transdisciplinaritii ca deschidere
cultural specific începutului secolului XXI. Aprut pe fundalul
ofensivei epistemologice a transdisciplinaritii [Nicolescu, 1999],
transmodernismul adopt valori precum globalismul, „cultura
integral”, multiculturalismul. Transmodernismul presupune “obsesia
unificrii”, având “tergerea granielor” ca dimensiune programatic.
“Spiritualizarea frontierelor”, de la nivelul construciilor social-
politice, este o continuare fireasc a “spiritualizrii frontierelor
epistemologice”, a unificrii ontologice, într-un “Univers reea” în care
potrivit lui Ray Paul fiecare element constitutiv este corelat unitar cu
toate celelalte elemente ale sistemului. Cultura integral, vzut ca
sintez a tradiionalismului cu modernitatea, este opus de teoreticienii
transmodernitii [Codreanu, 2006:177] “culturii Coca-Cola”, care prin
deconstrucia oricrei realiti, suprim însi spaiul de aciune a
valorilor. În acest mod, postmodernismul implic întreaga sfer a
fiinrii umane: cultura, teologia, filosofia, arta, politica, tiina i
tehnica.
În opoziie, transmodernismul propune ieirea din postistorie
printr-o sintez “a omului complet” (deschis ctre alteritate).
„Teoreticienii transmodernismului occidental – noteaz mai departe
Ray Paul – cred c e nevoie de o depire a oricrei logici deoarece
orice logic este monologic pe când fiina transmodern este
dialogic” [cf. Codreanu, 2005:182]. Ethosul transmodern – apreciaz,
la rândul su, Rorty [2000:10] – este acela al unitii în diversitate, sau
al sesizrii universalului prin estura fin a particularului.
Transmodernismul este opus structural postmodernismului, pe care-l
acuz de inconsisten în demersul deconstructivismului radical. Rorty
îl acuz pe Derrida c postmodernismul su nu modific radical statutul
ontologic al logosului pân a-l coborî, asemenea lui Wittgenstein, la un
11
Perspective semiologice asupra transmodernitii
simplu instrument al cunoaterii. Centralitatea ontologic a

postmodernismului este diferena [Derrida, 1997:40-52]. Opunându-se
ontologiei diferenei, teoreticienii transmodernismului propun
restaurarea modelului ontologic, având ca centralitate unitatea
sistemic i sinergic a Fiinei [Grof, 1985:61].
I.1.1. De la dialectica hegelian la romantismul german
În cele ce urmeaz vom identifica prefigurri ale culturii

transmoderne în idealismul hegelian i în cel al romanticilor. Idealismul
hegelian are ca centralitate ontologic Spiritul Absolutul ca “Idee
Logic”: “Absolutul prin procesul su de transformare d natere lumii,
care reprezint astfel numai grade de desvârire a perfeciunii lui”
[Andrei, 1997:118]. În “Fenomenologia spiritului”, Hegel [1997]
identific realitatea cu desfurarea “Ideii Absolute”. În acest sens,
Tudor Ghideanu afirm c, pentru Hegel, „conceptul sau sensul nu este
exterior fiinei, pentru c fiina este acelai lucru cu fiina care se
gândete pe sine însi” [1999:72].
Pentru Hegel, Dumnezeu este absolutul în cunoaterea cruia
spiritul devine liber de orice form finit. Cunoaterea religioas apare
la Hegel sub forma religiei naturale cu cele trei faze ale sale: 1. magia
(fetiism, lamaism); 2. religia imaginaiei (brahmanism); 3. religia
luminii (persianism) i religia individualitii spirituale [Andrei,
1997:119].
Cu privire la cele de mai sus, Nicolae Râmbu consider c:
„În viziunea romantic, finitudinea lucrurilor este o ironie, o

iluzie rezultat din fixarea privirii asupra lucrurilor particulare. Omul
trebuie s se îndrepte asupra ansamblului lumii cu întreaga lui
personalitate i astfel spiritul su se va îmbogi cu o cunoatere cu
totul nou. Nu dincolo din lucrurile finite ci chiar în ele însele
slluiete infinitul” [2001:18].
Prezena infinitului ca o tainic estur în finitudinea lucrurilor

constituie o cheie a construciei transmoderne. Obsesia infinitului
îmbrac forma extensivului, a sintezei unificatoare, chiar dac uneori
dureros sincretice, i a intensivului ca participare la cellalt, ca
extrapolare a propriei infiniti i prin infinitatea alteritii.
12
Antonio SANDU
Proiectul romantic al lui Schlegel propune o nou mistic a

întregului originar ca unitatea arhetipurilor masculin i feminin, prin
ridicarea femeii la un rang necunoscut pân atunci: Ea este considerat
ca fiind mult superioar brbatului, astfel încât tradiionala ierarhie
dintre sexe, care-i avea o consfinire biblic, este radical modificat.
Noua mitologie a iubirii propus de Schlegel, îi gsete o
coresponden transmodern în romanul “Codul lui Da Vinci” [Brown,
2004]. Iniierile în Misterele zeiei feminine „construiesc un roman
iniiatic care propune istorice societi secrete, templieri, i Priorre de
Sion care se confrunt în aprarea unui mister fundamental acela al
Graalului. Romanul lui Schlegel, „Lucinde”, propune i el o iniiere în
taina feminitii [Râmbu, 2001:103]. În mod similar, Eminescu,
gânditorul romantic al spaiului românesc, va recrea i el poetic
mitologia femininului, a puterii sacralizante a iubirii.
Pentru romantici, reinterpretarea cretinismului i sentimentul
religiozitii constituie teme importante. Din concepia religioas a lui
Schleiermacher rezult un nou gen de toleran. Oamenii nu mai sunt
vzui ca nite copii egali în faa printelui divin, ci într-o nou
renatere, unic i irepetabil a întregului Univers prin sentimentul
religios. Astfel, întregul Universului se poate concentra în eu i fiecare
nou trire religioas este o rsfrângere a infinitului în finit.
Dintr-o perspectiv spiritualist, Novalis propune în
“Cretintatea sau Europa” un model de construcie european specific
romantic. Cheia de bolt a unitii europene este pentru Novalis
trezirea sentimentului sacrului. Europa lui Novalis este vzut ca „o
uniune de state ale Europei, dar nu în sens administrativ ci organic” [cf.
Râmbu, 2001:111]. Unirea Europei constituie pentru Novalis un prim
pas spre refacerea unitii neamului omenesc.
Mutatis muntandi: Uniunea European este deja o realitate
politic. Ea apare ca o construcie suprastatal, care are ca baz uniunea
politic i monetar. Este aceast construcie european generatoare de
identitate? Dincolo de sintagma de cetean european va exista o real
identitate european, ca sentiment al apartenenei la realitatea spiritual
a unei Europe unice, sau vor rmâne în continuare, germani, francezi,
englezi, italieni i în acest context o întrebare special ne poate
frmânta pe noi românii: Care poate fi destinul unei “culturi minore”,
cum este cea româneasc, într-un spaiu cultural al Europei unite?
13
Proiectul romantic al lui Novalis a devenit o construcie istoric

a societii industriale. Putem spune c Uniunea European îndeplinete
visul romantic al lui Novalis? În teoria politic, Uniunea European are
statutul unei Confederaii de state, care au ales aceast integrare pentru
a gestiona mai bine resursele, politicile publice, aprarea sau politica
extern. La baza Uniunii Europene ar trebui s stea o viziune unic sau
mcar coerent a cetenilor europeni asupra unui viitor comun.
Respingerea de ctre Frana i Danemarca a Constituiei Europene pune
îns la nivel pragmatic sub semnul întrebrii reuita proiectului spiritual
al integrrii europene. Viziunea integratoare este îns diferena
specific propus de construcia transmodern fa de construcia
organic propus de romantici.
Concluzionând, putem afirma c fascinaia pentru Orient a

romantismului occidental îi are corespondena în neosincretismul
transmodern. În acest context o întrebare fireasc ne apare: poate fi
îneles transmodernismul ca fiind neoromantic? tefan Afloroaiei
atrage atenia asupra concepiei romantice care privete lumea ca un vis
al nefiinei [1993:194]. Deschiderile în faa nimicului, a vidului,
specifice modernitii se întâlnesc în transmodernitate cu implicaiile
ontologice ale vidului cuantic. Putem gsi în filosofia transmodern o
adevrat pendulare între Nirvna i Vidul cuantic. [Sandu, 2000]
Existena unor teme romantice revalorizate de transmodernism nu
constituie, dup prerea noastr, un argument suficient al acestei
identificri. Dogma fundamental a transmodernismului este
integralitatea i unicitatea lumii, regsirea întregului în parte i a
prilor în întreg. Acest model fractalic-holografic constituie un specific
al transmodernitii, iar revalorizarea temei romantice se face în spiritul
acestei orientri culturale.
I.1.2. De la „cuantismul ontologic” la

redescoperirea filosofiilor orientale
Cultura occidental a ajuns la un punct de discrepan între

paradigma tiinifico-epistemic, i cea pragmatic, adic între gândire
i aciune. În fizic conceptele precum spaiul euclidiano-cartezian,
14
Antonio SANDU
stele fixe sau corp material îi pierd semnificaia fiind înlocuite cu alte
concepte precum: „spaii topologice”, “linii de Univers”, probabiliti
de existen”. Filosofia tiinei îi asum misiunea explorrii noilor
dimensiuni semantice, date de cadrele mutaiei paradigmatice survenite
în urma descoperirilor din fizica relativist i cea cuantic. Filosofia
tiinei trebuie s depeasc întrebarea despre “Cum este realitatea?”,
care aparine de drept tiinei, ocupându-se mai ales de semnificaia
uman a realitii, deci “Ce reprezint pentru om realitatea?”
Fizica actual se apropie de metafizic, propunându-i s
rspund ea însi la întrebarea: „Ce este ceea ce este?” Fizica
substituie speculaia metafizic prin construcia unor modele teoretice.
Pentru filosofia tiinei au relevan întrebri de tipul: „Ce semnific
entitile matematice abstracte ale fizicii, pentru contiina uman?”
Construcia ontologic poate fi realizat ca o reconstrucie subiectiv a
realului [Nicolescu, 2007:212-213] pornind de la “semnele” prin care
“nivelurile realitii” se prezint cercettorului. O astfel de construcie
ontologic trebuie s aib o dimensiune deopotriv fenomenologic i
semiotic.
Schimbrile de paradigm din fizic au creat în filosofia tiinei
modele epistemice ce se cer înelese i unificate pentru a putea fi
integrate în contiina umanitii. Speculaia filosofic medieval a fost
înlocuit de calculul matematic atât la nivel cosmologic cât i
microfizic. Ambele modele sunt forme de semioz asupra ordinii pe
care logica o impune lumii. Aceast ordine este una pentru noi fr a fi
cu necesitate structura în sine a Universului.
A înelege particulele subatomice ca fiind „un câmp de
interaciuni” are o semnificaie metaforic pentru nivelul simului
comun. La nivelul simului comun apare absurd ideea conform creia
corpurile materiale sunt fizic vorbind spaii vide. În acest sens, Herman
Weyl scria:
“Conform teoriei câmpului, o particul material cum ar fi

electronul, este o mic regiune a câmpului electric în care intensitatea
câmpului atinge valori enorme, indicând faptul c o cantitate mare de
energie este concentrat într-un spaiu foarte restrâns. Un asemenea
nod de energie, care nu este delimitat clar de restul câmpului, se
propag prin spaiul vid, aa cum un val traverseaz suprafaa unui
15
lac; nu exist substan din care s se constituie electronul” [cf. Capra,

1995:181].
Substana apare ca o polarizare a câmpului fundamental. În

urma interaciunilor sunt generate, simultan particula i antiparticula sa
(electron-pozitron). Existena unui astfel de câmp fundamental, este o
ipotez tiinific, a crei rezolvare implic un rspuns metafizic.
Câmpul fundamental este una dintre entitile metafizice ptruns în
aria discursiv a tiinei. Este o „certitudine” a fizicii contemporane
apariia din spaiul vid a unei perechi particul - antiparticul.
Transformarea reciproc a substanei în câmp i a câmpului în
substan face ca certitudinea materialitii lumii s fie înlocuit cu
viziunea unui Univers vibratoriu conform cruia “vidul fluctueaz în
mod aleatoriu între fiin i nefiin” [Pagels, 1983:240]. Geneza
Universului apare ca o gigantic explozie primordial, care arunc în
spaiu, cu o energie inimaginabil, întregul Univers. Acest model este o
aproximaie pentru simul comun, cci în cosmologie, spaiul este un
produs al Big-Bangului i are aceleai dimensiuni ca Universul. Pagels
consider Big-Bangul ca fiind o “gigantic fluctuaie a vidului”
[1983:247].
În filosofia indian, Abhinavagupta consider c emanaia
fonematic a Universului este o expansiune a subiectului contient în
pur obiectivitate. Spaiul i timpul ca realiti constitutive ale
obiectivitii sunt cuprinse în acest proces de emanaie i resorbie care
în lipsa unui „spaiu obiectiv” se desfoar în contiina subiectiv, i
datorit absenei timpului ia forma unor strfulgerri creatoare [cf.
Gnoli, 1972].
Misterul primelor secunde ale Universului, înaintea crora
conceptul de timp nu are sens este potenat de faptul c în întregul
spaiu (mai mic în acel moment decât constanta lui Planck), nu puteau
exista particule-und care s transmit interaciunile. Starea
preluminic a Universului o putem identifica cu momentul creaiei
ierarhiilor divine “din întunericul mai luminos decât lumina”
[Areopagitul, 1993:148-149]. Aceast precreaie a ierhiilor luminii în
„non-timpul” cuprins între t = 0 i t =10-43 s, am putea vedea aceast
cuant de timp ca fiind momentul în care Logosul Creator prefigureaz
informaional Universul ca structur sistemic ierarhizat. În etapa
precuantic Universul fiineaz informaional, dar nu energetic
16
Antonio SANDU
substanial, întrucât substana necesit spaiu. În doctrina lui

Abhinavagupta aceast etap a autoexplicitrii divine se numete
shudavidia tattva. Întreaga desfurare a lumii exist în forma
intrinsec a Energiei Supreme [Shankaranarayan, 2002:83-84].
O similar precreaie o întâlnim descris de Traian D.
Stnciulescu în cadrul teoriei „hologramelor arhetipale”, a formelor
perfecte similare „semnelor-cuvinte” generatoare de lume pe care textul
biblic le menioneaz [2007:39]. Autorul face distincia dintre „câmpul
întunecat” al haosului primordial, preexistent creaiei cosmice, i
„lumina necreat” prin care se proiecteaz tiparele energetico-
informaionale, „gândurile-form” ale Forei Creatoare. Geneza lumii
ar putea fi astfel identificat – nu numai metaforic – cu aciunea unui
„Laser Divin”, în msur s proiecteze holograme perfecte peste
substana amorf, spre a întrupa astfel multitudinea de forme evolutive
ale lumii. Modelul „laserului cosmologic” se va regsi la nivelul
individului uman sub forma aciunii unor coereni „laseri biologici”, în
msur s traduc la nivelul creierului uman – prin mecanisme de
rezonan holografic – semnele-obiect ale referenialitii [2007:148-
154]. O unificatoare viziune asupra creaiei lumii prin semn, similar
manifest la nivel cosmic i uman, poate fi desprins din ipotezele de
mai sus.
Între întunericul-haos dinaintea creaiei i cel din faza
precreaiei unei lumi anume trebuie constatat o diferen ontologic
fundamental. Întrucât Timpul apare o dat cu creaia, starea lui
Dumnezeu de dinaintea creaiei este inconceptibil, nefiind
descriptibil catafatic sau apofatic.
Putem vorbi de cicluri ale creaiei în Multivers – un “univers
ciorchine” aflat într-o permanent “expansiune pulsatorie”,
presupunând existena unor lumi multiple, caracterizate prin spaii i
timpuri paralele [Stnciulescu, 1985] –, cicluri a cror recunoatere
rezolv problema lui „înainte” i a „începutului” lumii. De fapt, este o
translaie de la întrebarea cu privire la „înaintea Universului” nostru la
întrebarea cu privire la „înaintea primului Univers”, a Multiversului
însui. Aa cum Thomas d’Aquino meniona, nu putem vorbi de un
început al Marelui Univers, ci doar de începutul uneia dintre lumile
particulare ale acestuia.
Un rspuns modern al acestei probleme îl considerm a fi
fractalitatea timpului în Multivers. Prin fractalitate înelegem
17
capacitatea Multiversului a totalitii Universurilor de a se autogenera

i autodezvolta pornind de la un element fundamental i o lege de
generare. Din punct de vedere filosofic, identificm elementul
fundamental care se reitereaz ca fiind Fiina în Sine, iar legea de
generare ca fiind Logosul Creator. Fiina în sine se multiplic fractalic
prin intermediul Logosului Creator dând natere lumilor. Forma de a
fiina a lui Dumnezeu este chiar câmpul fundamental, „câmpul de
lumin supracoerent” (Dumnezeu însui), manifestat prin triplul su
ipostas – Tatl, având drept corespondent principiul informaiei,
Sfântul Duh identificat ca principiul activator al Energiei i Fiul având
substana ca principiu analog” [Stnciulescu, 2007: 40].
Intuiia metafizic oriental a dualitii Yin-Yang, poate
constitui un model în conceptualizarea oricror dualiti, inclusiv celei
dintre materie-antimaterie, substan, energie. Abhinavagupta propune
identificarea în spatele oricror dualiti existena unui al treilea
element neutru, fa de cele dou, aflat pe un nivel ontologic superior
[cf. Singh, 1989:54-62]. Elementul neutru este pe nivelul su ontologic
parte dintr-o alt dualitate unificat într-un alt nivel ontologic i aa mai
departe.
tefan Lupacu concepe o logic a antagonismului energetic
[1982:75], introducând principiul teriului inclus, conform cruia exist
un “termen T care este în acelai timp A i non-A” [Nicolescu,
2007:260]. În acest sens, Petru Ioan [2000] identific în sistemul lui
Lupacu trei logici pornind de la cele trei dialectici ale lui Lupacu: a
omogenizrii, a eterogenizrii i dialectica cuantic. Exist aici
similitudini i modele de creare a perechii particul-antiparticul din
spaiul vid.
H. Zimmer semnaleaz mitul “Parada Furnicilor”, care vorbete
explicit de Universuri paralele, de expansiunea Universului i
contracia sa „dincolo de cea mai îndeprtat viziune înesând spaiul
exterior. Universurile vin i se duc, „ca o oaste nenumrat...”. De la
rdcina fiecrui fir de pr (a lui Vin u), iese la iveal un Univers i se
sparge ca o bicu” [Zimmer, 1994:7-15]. O viziune similar –
prezentat de Lao Tse, care afirm c miliardele de lucruri i de fiine
apar din vid – este pus în corelaie de Fritjof Capra cu apariia din vid
a perechilor de particul-antiparticul [1995:181].
În depirea viziunii lui F. Capra, precizm c interpretarea
transdisciplinar a unor modele cosmologice, regsite în intuiia
18
Antonio SANDU
metafizic i mitic, o înelegem ca pe o situaie semiotic generat de

existena unor structuri ordonatoare ale naturii, care se fac prezente în
faa interogrii umane sub forma unui rspuns rezonant, pe care natura
îl d subiectului cunosctor. Aceste structuri comunicaionale sunt
vzute de Traian D. Stnciulescu ca fiind „principii ordonatoare ale
realitii universale” [2004: 114-115] i anume:
sistemicitatea (structuralitatea), lumea fiind un complex de

sisteme organizate i ierarhizate având ca reper integrator unele i
aceleai forme semnificante;
conexiunea ca rezonan holografic în baza creia totul
poate fi corelat cu totul;
reflexivitatea, ca proprietate de reflectabilitate a oricrui
sistem în sistemul de proprieti al oricrui alt sistem;
specificitatea formelor, în condiiile existenei unor
arhetipuri morfologice integratoare, simbolic sugerate de ovoid,
clepsidr, coloan, ciorchine;
manifestarea virtual sau real a informaiei la nivelul
tuturor secvenelor realitii materiale sau spirituale.
Aceste principii – pe care autorul citat le consider dublate de

legi dialectice precum legea ciclului entropic i a continuitii
informaionale (sugerând, în termeni eminescieni, c „toi se nasc spre
a muri i mor spre a se nate) – pot sta ca baz a unei construcii
fractalice a Universului semnificat, dublat holografic de Universul
semnificant. Apariia unor modele pe care contiina le vede similare, le
punem pe seama unei contiguiti holografice, a apariiei realitii ca
reflectare în contiina subiectului cunosctor.
Aa cum am menionat deja, un posibil „Laser Cosmologic”
proiecteaz prin substana lumii arhetipuri ale Creaiei care parvin sub
forma unor imagini simbolic-arhetipale [Stnciulescu, 2007:40-41]. O
viziune arhetipal-mitologic asupra cosmogoniei se reitereaz astfel
fractalic i holografic deopotriv, atât în modelele mitologice, cât i în
noua mitologie generat de tiin. Tocmai de aici provin apropieri între
modele de Univers provenite din intuiia metafizic i cele dezvoltate în
cadrul tiinei contemporane. Aceast semnificare a lumii pentru om,
este dat de o intenionalitate virtual a Logosului Creator de a se face
19
explicit pentru un receptor capabil s îneleag semnele. Acest receptor

este omul ca fiin spiritual, ca înmagazinator a puterii logosului de a
se autoînelege.
„Ontologia cuantic – noteaz Bogdan Baghiu – este din ce în

ce mai mult ataat de ideea de însufleire a Universului, de ideea c
înelegerea este o constant a tot ceea ce exist în Univers. S-a ajuns
astfel la ideea c nu numai lumina poate avea o natur ambivalent,
und-corpuscul, dar i gândul ar avea o asemenea natur, el fiind o
reflecie a luminii în microcosmosul spiritual uman” [2006:114].
Se poate desprinde, din cele de mai sus, o orientare logocentric

a unei noi filozofii a tiinei. Atât metafizica orientului cât i fizica
contemporan sunt pentru filosofie o alteritate care se deschide.
I.1.3. Paradigma transdisciplinar, o sintez necesar
Impactul modelului holist genereaz o mutaie paradigmatic în

întreaga cultur contemporan. Suntem astzi în plin paradigm
transmodern, bazat pe transdisciplinaritate i interdisciplinaritate. Ea
se extinde în sfera artei, în etic i pragmatic, psihologie, sociologie,
precum i în marile construcii social politice a globalizrii i
globalismului, a comunicrii globale, apetena pentru toleran i
multiculturalism, afirmarea identitii minoritilor, paradigma
ecologic i filosofia penal a justiiei restitutive.
Considerm aceast nou viziune umanist având ca fundament
antropocentrismul i ca model epistemic construcionismul fractalic.
Acest model epistemic umanist construcionist pleac de la centrarea
subiectului cunosctor, ca factor catalizator a reconstruciei simbolice a
realitii. Ne situm pe poziia unui „antropism spiritualist”, conform
cruia Universul ca Spirit se autocunoate ca unitate fundamental în
fiecare reiterare fractalic a realitii (parte a fractalului). Universul are
nevoie de fiina uman pentru a se cunoate deoarece identificm
luciditatea ca motivaie cosmogonic. Regulile jocului sunt legile lumii,
iar juctorii sunt subiecii contieni (indivizii) care fac parte din
Univers. Creatorul se proiecteaz holografic în fiecare fiina uman, pe
care o creeaz dup chipul i asemnarea Sa. Prpastia ontologic om-
Dumnezeu o înelegem ca o diferen intensiune-extensiune, în termenii
20
Antonio SANDU
lui Bohm totalitate înfurat a existenei versus modalitate explicitat

de existen în fiina uman [Bohm, 1995]. Hristos este explicitarea
ultim a dumnezeirii în fiina uman. Sau, cum noteaz Losski:
„Sf. Gregorie de Nazianz poate vorbi, i pe drept cuvânt, despre

prezena în om a unei prticele din Dumnezeu. Aceasta înseamn c
harul necreat este implicat în însi lucrarea creatoare i c sufletul
primete, în acelai timp, via i har, cci harul este suflarea lui
Dumnezeu, curgerea dumnezeirii, prezena dttoare de via a
Duhului Sfânt. Dac omul începe s triasc în momentul în care
Dumnezeu sufl via în el, aceasta se datoreaz faptului c harul
Duhului Sfânt este principiul real al existenei noastre” [1993: 92].
Prin volumul “Transdisciplinaritatea” [1999], Basarab

Nicolescu deschide calea unei construcii culturale bazate pe cooperare
în cunoatere, pe depirea frontierelor dintre ramurile tiinei
[2007:48-58]. Premisa epistemic a trandisciplinaritii este existena
unei uniti fundamentale a lumii, temei a unitii cunoaterii. În acest
sens, Rodica Roca consider c “paralel proceselor de difereniere
apar noi forme de integrare. Modelele de cercetare abordare a unor
tiine trec graniele altor tiine” [2007:5]. La rândul su, Huessy
consider – din perspectiva etosului vocaiei – transmodernismul ca
fiind dorin de transcendere a limitelor impuse de neomodernism i de
postmodernism revendicându-se tradiiilor ezoterice atât europene cât i
orientale [cf. Codreanu, 2005:179].
Basarab Nicolescu – într-o ediie recent a menionatei lucrri
[2007:58-60] – propune o realitate multidimensional structurat pe
niveluri multiple. În încercarea de reunificare a realitii
multidimensionale, autorul se întreab asupra teoriilor capabile de a
descrie trecerea de la un nivel la altul i rolul subiectului observator în
existena unei uniti a tuturor nivelurilor de realitate. Nicolescu
propune – pornind de la modelul lui tefan Lupacu – o logic a
terului inclus capabil s descrie coerena dintre nivelurile de realitate.
În conformitate cu aceast logic a terului inclus, dou contradictorii
devin complementare pe un alt nivel de realitate, într-o stare unificat
T. Aceast stare T particip în propriul su nivel de realitate la o alt
pereche de contradictorii rezolvat pe urmtorul nivel de realitate
[2007: 61-64]. Nivelurile de realitate sunt coerente permiând transferul
21
de informaii de la un nivel la altul. Coerena nivelurilor de realitate se

oprete în nivelurile extreme. Unificarea lumii se realizeaz printr-o
“zon de non rezisten” . Zonele de transparen la cunoatere apar ca
fiind “învluite”, deoarece – dup D’Espagnat – cunoaterea are forma
unei reflectri care nu este permis în zonele de transparen [cf.
Nicolescu, 2007:64-65]. Nicolescu identific Zona de non-rezisten la
cunoatere ca fiind sacrul. Sacrul nu este aadar un nivel de realitate în
sine, ci zona de transparen care apare între nivelurile de realitate.
Obiectul cercetrilor transdisciplinare este constituit tocmai din

„ansamblul nivelurilor de realitate i zona sa complementar de non-
rezisten” [2007:65]. Pentru Nicolescu, „realitatea nu este doar
multidimensional ci i multireferenial, pluralitatea complex i
unitatea deschis fiind dou aspecte ale unei unice realiti”. Prin
aceasta se fundamenteaz “Principiul Relativitii” nivelurilor de
Realitate: “nici un nivel de realitate nu constituie un loc privilegiat de
unde se poate înelege toate celelalte niveluri de realitate” [2007, 2:65].
* *
*
În „Manifestul Transdisciplinaritii”, autorul propune

unificarea obiectului cu subiectul transdisciplinar prin unificarea
zonelor de non-rezisten. Astfel studiul Universului i studiul fiinei
umane se susin reciproc, interpretându-se zona de non-rezisten ca un
“ter secret inclus”, care unific subiectul transdisciplinar cu obiectul
transdisciplinar [2007, 2:60-67]. Pornind de la principiile
transdisciplinaritii Basarab Nicolescu propune o nou sintez
umanist sub denumirea de transumanism. Deschiderea sistemic
propus de transdisciplinaritate pornete de la ideea dezvoltrii
integrale a fiinei umane atât în mod personal, social, cultural i
spiritual.
„Numesc transumanism noua form de umanism care ofer

fiecrei fiine umane capacitatea de maxim dezvoltare cultural i
spiritual. Este vorba de cutarea a ceea ce exist exist întru, printre
i dincolo de fiinele umane – a ceea ce putem numi Fiina fiinelor
[2007/2:169]”.
22
Antonio SANDU
Transumanismul nu presupune omogenizarea distructiv a

identitii culturale ci actualizarea potenialitilor creatoare sub
auspiciile unitii în diversitate i diversitii în unitate. Noul
(Trans)umanism are în centrul su demnitatea uman ridicat – cel
puin dup Nicolescu – la nivel planetar i cosmic.
I.2. „COTITURA TRANSMODERN”:

O PARADIGM A TIMPULUI PREZENT
Una dintre cele mai importante “direcii” în filosofia secolul XX

o constituie “redescoperirea” limbajului. Deschiderile realizate de
Ludwig Wittgenstein cu privire la „jocurile de limbaj” [Surlea, 2007:
31], sunt valorizate sub forma unei analize de autorii post moderni sub
forma unei analize logice a relaiei dintre limbaj i structurile formative
ale gândirii.
Aspectele formale ale gândirii se realizeaz în sistemul sintactic
al limbii. Sintaxa limbii materne îi pune amprenta pe patternurile
cognitive ale vorbitorilor nativi, transformându-se în sintaxa subiectiv
a persoanei. Formalizarea i axiomatizarea sistemelor logice
contemporane, presupune existena unei sintaxe unitare care s permit
invariana fa de modelul cultural. Semnificativ în analiza constituirii
limbajului ca sistem universal de semnificare este posibilitatea unor
structuri semantice invariante.
Cea mai important caracteristic biologic a omului o
reprezint potenialitatea limbajului. Limbajul este calea de transmitere
a culturii de la o generaie la alta, este modalitatea operaional în care
se realizeaz procesul socializrii. Fiecare civilizaie îi perpetueaz
“valorile dominante” pe care le genereaz i “în structuri cadru
cognitive, plasate la nivelul mentalitilor, a “adevrurilor universal
valabile” pe care le putem intui ca fiind “metatextul” culturii care le
genereaz. La aceste cadre ale gândirii face referire Petru Culianu
[1995: 5-7] când folosete expresia “grila interpretativ i voina
deformatoare” specifice diverselor culturi i civilizaii care se succed în
istorie. Existena unor cadre structurante ale contiinei, sistemul
categorial, face posibil reprezentarea în contiin a realitii. Pentru
23
Wittgenstein, limbajul este structurat contextual în jocurile realitii,

sub forma unei sintaxe i a unei semantici [1953: 27].
Analiza situaiei limbajului a generat cotitura lingvistic, ca
mutare a ateniei filosofiei de la “realitate” la “reprezentarea realitii”
în limbaj. Jean Piaget identific din punct de vedere psihologic
stadialitatea dezvoltrii cognitive a omului, descriind procesele
cognitive specifice fiecrei etape [1980]. Aceste procese sunt conturate
de dezvoltarea limbajului, pe de o parte i de posibilitatea operrii cu
concepte pe de alt parte.
“Cotitura lingvistic” a secolul XX are ca punct de plecare
conceptul de structur. Postmodernismul pornete de la deconstrucia
structurilor reprezentrii, tocmai având ca argument ideea jocului de
limbaj, ca “gramatic” a înelegerii realitii. Postmodernitatea pune i
ea accent pe puterea cuvântului de a institui lumea. Florea Lucaci
observ „reducia la limbaj” [2005: 104] specific modernitii târzii i
postmodernitii. Eliminând absolutul (în cazul de fa cuvântul ca
logos), postmodernitatea opereaz cu posibilul i în mod natural cu
pluralul întrucât, cum spune Witgenstein, „propoziia este un model al
realitii aa cum ne-o imaginm” [1991: 401].
Eliminarea transcendentului în postmodernitate d natere unui
nou umanism “dincolo de om” este neantul, nimicul. Umanismul
existenialist pstra înc “Fiina” ca referenial metaforic, pe care o
contrapune nimicului [Sartre, 2004]. Umanismul postmodern rmâne
centrat – pe de o parte – în problematica libertii pe care o preia de la
Sartre, dar o rupe de orice form de transcenden, de orice posibilitate
de centrare ontologic. Pe de alt parte, umanismul post-modernist este
centrat în difereniere. Postmodernitatea este o “civilizaie a
minoritilor având ca model minoritile sexuale” [Codreanu, 2005:
67].
În plan epistemic mutaia paradigmatic a postmodernismului
are ca referenial teoria relativitii. Aa cum Albert Einstein exclude
referenialul absolut din fizic, postmodernii îl exclud din cultur.
Pentru Rorty lumea contemporan privilegiaz o cultur a lipsei de
întemeiere atât teleologic cât i ontologic [2000: 162]. Încercrile de
unificare ale fizicii relativiste cu mecanica cuantic, ideea Universului
ierarhizat dominat de o ordine implicit, transdisciplinaritatea ca
paradigm a cunoaterii sunt semne ale necesitii depirii unei culturi
a diferenei, înspre o cultur a integralitii sistemice.
24
Antonio SANDU
Cultura integral (total) este vzut de Ray [1970] – primul

care utilizeaz termenul de transmodernitate – ca o sintez între
tradiionalism i modernitate:
“Teza central a studiului meu (Ray n.n) este c suntem

martorii apariiei unei noi forme de cultur, cultura total – o nou,
constructiv sintez dintre modernism i opusul lui tradiionalismul, o
sintez care merge dincolo de ambele, fr a respinge pe nici una
dintre ele” [cf. Codreanu, 2005: 150-151].
Pentru Ray, post-modernitatea nici mcar nu exist, fiind

integrat în transmodernitate ca o form particular a acesteia. Noi
preferm s înelegem distincia post-modernitate o transmodernitate
ca pe o distincie între paradigma diferenierii i cea “integral”.
Cultura integral (transmodern) o include pe cea post-modern ca pe o
situare la limit. Deconstrucia este o form particular a
construcionismului. De aceea metoda specific sistemelor de gândire
transmoderne, va fi una construcionist. Realitatea este un construct
edificat la întâlnirea dintre Universurile de discurs particulare ale
indivizilor fiind rezultatul, negocierii interpretrii. “Negocierea
interpretrilor” face trecerea de la cotitura lingvistic prezent în
postmodernitate la “cotitura transmodern”.
* *
*
Ca paradigm cultural, caracteristic postmodernismului este

deconstrucia. Faptul c acest „concept” permite o deriv hermeneutic,
centrifug i fr poli, arat dificultatea înelegerii unei modaliti de a
gândi, a toleranei supreme, care accept orice text. Omul se supune
propriului su limbaj, înelegând c, involuntar, a accepta limbajul
presupune a nu încerca s-l justifici în nici un fel. Nici o interpretare a
deconstructivismului, venit în maniera lui Derrida, în sensul
universalitii limbajului, nu este posibil, pentru c orice interpretare
face jocul deconstruciei, a indica ceea ce deconstrucia arat cu
claritate [Silion, 2002: 2].
Deconstrucia este o trecere la limit a filosofiei dinspre
domeniul Ontologiei realului spre semiotica Fiinei. Cuvintele capt
25
sensul pe care vrem s li-l dm, iar metafizica devine o gramatic a

fiinei. Sensurile nu sunt prin ele însele derivate din proprietile
obiectelor, ci atribuite în jocul comunicrii, dup seturi de reguli
impuse aleatoriu, de necesitile discursului. Exist o diferen
considerabil i fundamental între realitate i percepia noastr asupra
realitii. Individul nu reacioneaz în conformitate cu realitatea ci cu
imaginea sa despre realitate. “Harta noastr personal poate diferi
fundamental atât de realitate cât i de hrile altor persoane” [Sandu,
2005:74]. Harta este modelul paradigmatic în care individul îi
structureaz cunoaterea fiind un model cognitiv, interpretativ, bazat pe
aproximaii repetate i pe reducerea necunoscutului la dimensiuni
cognoscibile i adecvate modelului cognitiv specific paradigmei.
Vom cuta s analizm câteva elemente de metatext care au
fundamentat postmodernismul articulat pe civilizaia postmodern ca
dimensiune cultural. În acest sens, Tudor Ghideanu afirm c:
“În acest moment istoric pe care Heidegger – între alii – l-a

numit „era tehnicii planetare”, cum spuneam i cu alt prilej, un vector
de real excentricitate a evoluiei umanitii face ca tehnica robotizat
s contribuie la o adevrat deconstruire fatal a necesarei
complementariti i armonii dintre tiin, art, filosofie, religie.
Faptul c problema grav a sensului culturii i a destinului uman
trebuie scoas de sub „teroarea” modernitii tiinifico-tehnice, apare
ca o dominant a nzuinelor de libertate în creaia artistic i
filosofic. Pentru c arta modernist a constituit, ea însi, un moment
considerat astzi ca revolut, noile experimente, noile înfptuiri în
creaia cultural se vor a fi decis delimitate de cele anterioare”
[2003:7].
Setea de libertate a postmodernismului este o reacie de depire

a paradigmei mecanicist carteziene specific modernitii. Dac în
modernitate tiina îi caut legitimitatea într-un metadiscurs, într-o
filosofie, cum ar fi dialectica spiritului, hermeneutica sensului,
emanciparea subiectului raional, sau a muncitorului, dezvoltarea
bogiei, în postmodernitate se manifest „o neîncredere fa de
metapovestiri” (metadiscursuri), ceea ce conduce la o principal criz a
metafizicii [Ghideanu, 2003:8].
Centrându-se în deconstrucie, postmodernismul este
condamnat la a fi o hermeneutic diversificat i polimorfic. Dac
26
Antonio SANDU
realitatea este o structur, o construcie, hermeneutul postmodern

cerceteaz temeliile acestei construcii, cât i modalitile sale de
articulare. Derrida propune logocentrismul (pornind de la Jocurile de
discurs ale lui Wittgenstein). Logosul este “fraza original” în preajma
creia filosoful trebuie s se situeze. Jocurile de limbaj la Derrida se
realizeaz prin schimbarea cadrului contextual al utilizrii cuvintelor
[2001:1-3; 351-352]
Deconstrucia radical are ca etap necesar sinteza. Naterea
transmodernismului este o nou revoluie semiotic, care – prin
analogie cu „cotitura lingvistic” – a fost recent denumit i definit în
termeni semiotici de Traian D. Stnciulescu drept „cotitura
transmodern” [2008]. În timp ce cotitura lingvistic a fost centrat pe
„jocurile de limbaj”, ca o modalitate de deconstucie-reconstrucie a
realitii, „cotitura transmodern” se centreaz pe “jocul ontologic”
generat de transparena la cunoatere descris de Basarab Nicolescu
[2007: 64-65].
*
* *
Întemeiat pe judecata sintetico-apriori filosofia kantian se
arat a fi primul semn de întrebare în faa certitudinilor carteziene. Kant
a fcut subiectivitatea i contiina de sine s rmân sub tirania, i în
conul de umbr, a unei insondabile voine de a tii [Ghideanu, 2003:7].
Tocmai astfel, încercarea kantian de a întemeia metafizica naturii sub
forma unei tiine riguroase, este considerat de Ilie Pârvu drept cea
mai „înalt sintez a tiinei moderne”. [1990:160]
Postkantienii au sesizat impasul filosofiei ca tiin, care nu se
mai poate referi la fiin, ci la formele fiinei. Postcartezienii au
conceput Universul ca fiind un „în sine”, transcendena nefiind nici
negat nici afirmat ea rmânând în afara granielor cunoaterii. tiina
pozitiv dei critic dogmele, se întemeiaz la rândul su, pe un set de
structuri dogmatice axiomatice: ceea ce exist poate fi cunoscut, ceea
ce exist este „un însine” coerent în msura cunoaterii legilor naturii,
este posibil întrucât aceasta ascult integral de propriile legi. De la
pozitivism la materialism a fost un singur pas. Divinitatea este exclus
din sfera tiinei, întrucât lumea funcioneaz fr prezena Divinitii
în mod mecanic i adecvat. În acest sens, Popper aeaz modernitatea
sub semnul înlocuirii ideii de Dumnezeu cu cea de Natur, i
27
construind prin aceasta o nou religie a modernitii în jurul ideii de

Natur [1998:113].
Darwinismul a centrat materialismul ca epicentru
epistemologic. Evoluia speciilor, prin selecii succesive, datorate unor
mutaii întâmpltoare care genereaz adaptri eficiente la mediu, a dat
greutate acestei concepii. Materia „se transform” în permanen, viul
evolueaz, iar hazardul i selecia natural, au fcut ca lumea s arate
aa cum arat ea astzi. Universul infinit i echipotent permite ca pe
una din miliardele de lumi, viaa s se dezvolte i chiar s ajung la
contiin autoreflectrii. Nu exist o alt finalitate a evoluiei, decât
perpetuarea speciilor. Adrian Paul Iliescu consider c istoria gândirii
moderne este o “istorie a eliminrii treptate dar sistematice a
transcendentului din Univers” [1989:25].
Paradigma modern oblig filosofia s se retrag în spaiul
interioritii. Reducionismului tiinific conform cruia „totul este aa
cum apare” dac este corect observat, i se contrapune reducia
fenomenologic, conform creia semnificaia are ceea ce ne apare
precum i modul în care ne apare, punând în parantez orice discuie
despre „cum este în sine”. Fenomenologia prin orientarea ctre subiect
i interioritate deschide calea refuzului mecanicismului universalizat,
care pândea filosofia a o transforma în „ancilla scientie”, dup ce în
Evul Mediu fusese „ancilla teologiae”.
Când Auguste Comte spunea: „fizic ferete-te de metafizic”,
filosofia prea condamnat la a se manifesta doar în spaiul analizei
limbajului. Tocmai analiza discursului, realizat de postmoderni a fcut
posibil redescoperirea subiectivitii ca redescoperire a „lumii vieii”.
În 1935, Husserl afirma c posibilitatea filosofiei ca tiin riguroas
este un vis, care s-a destrmat, filosofia însi fiind în pericol, datorit
persistenei filosofiei „într-un raionalism care s-a rtcit”. Criz a
filosofiei, este semnalat ca o criz a culturii europene. Husserl
propune o rupere de paradigm fa de raionalismul rtcit „prin
redescoperirea” lumii vieii. Husserl situeaz fenomenologia în
coeren cu meditaiile carteziene ca singura „tiin subiectiv a
subiectivului” [cf. Ghideanu, 1999:75-76].
Conturând posibilitatea filosofiei ca fenomenologie
transcedental Husserl prefigureaz revoluia paradigmatic din secolul
XX i centrarea postmodernismului pe subiect. Postmodernitatea are ca
fundament imperativul libertii. Libertatea este vzut atât ca atitudine
28
Antonio SANDU
creatoare, cât i ca respingere a imperiului formei, a oricror cadre

structurale. Postmodernitatea impune renunarea la subordonarea fa
de form ca expresie a suprasensibilului, i proliferarea lumilor posibile
în detrimentul lumii reale. Având ca fundament ontic expresia
„Dumnezeu a murit” centrul metafizic al postmodernitii migreaz de
la absolut la uman: De la o interogare metafizic i o cutare artistic a
lui „Ceea ce este”, postmodernul face virajul ontic, spre „ceea ce este
pentru noi” sau „Ce semnificaie are pentru noi ceea ce este pentru
noi”. Contextual, „ceea ce este” devine cantitate neglijabil, în faa lui
„ceea ce se reprezint”, respectiv ceea ce putem configura.
Digresiunea ontic pe care am fcut-o ne permite s înelegem
temeiul tendinei spre afirmarea libertii ca refuz al oricrei forme.
Libertatea nu mai este o necesitate îneleas. Libertatea este
fundamentarea diferenei. Dreptul de a fi diferit ne certific nivelul de
realitate. Altfel spus, cu atât exist mai mult, cu cât mai mult m
manifest ca diferit. Tirania exprimat de obsesia armonicului i ordinii
este înlocuit de obsesia promovrii, ca persoan, ca grup: promovare
social, promovare politic, cultural etc.
Postmodernismul înlocuiete onticul cu axiologicul i îi
fundamenteaz misiunea prin praxis. Totul pare a se realiza pentru ca
lumea s fie aa cum pare a fi, fiindc oricum tim c lucrul în sine este
incomprehensibil [Huzum, 2002:2]. Discuiile contemporane referitoare
la „chestiunea postmodern” utilizeaz în principal trei termeni:
postmodern, postmodernitate i chiar postmodernism. Majoritatea
acestor analize ne conduc într-un impas care se datoreaz faptului, c
ele utilizeaz, de obicei, aceti termeni ca fiind sinonimi [2002:2].
Postmodernismul este paradigma care d cadrele interpretative i
orizontul de ateptri a civilizaiei postmoderne. Postmodernismul este
un curent cultural ideologic iar postmodernitatea, paradigma societal,
desemnând procese social-economice contemporane. Sunt avute în
vedere în acest sens, recente tranziii spre o societate sau economie
postindustrial (A. Touraine), D. Bell postcapitalist, (P. Drucker),
informaional (M. Castells), digital (N. Negroponte, D. Tapscott), a
cunoaterii (L. Thurow) de consum (D. Lyon), a serviciilor (O.
Giarini), transparent (G. Vattimo), a spectacolului (G. Debord),
încadrate în procesul mai larg de globalizare sau mondializare.
Totodat, termenul de postmodernitate (Toynbee este primul care îl
29
folosete în acest sens) [2002:2] desemneaz o nou perioad în istoria

umanitii.
Modificarea paradigmei ontologice i a celei epistemice
genereaz o nou paradigm socio-cultural, transmodernitatea.
Interconectarea holarhic, a constituenilor realitii submineaz
spaialitatea ca limitare în comunicare i implicit în posibilitatea de
aciune. Universurile alternative, i dimensiunile confinate ale spaiului
submineaz ideea spaialitii ca restrictivitate, (ca filtru onto-
gnoseologic). Virtualizarea spaiului social, transform spaiul dintr-o
exterioritate constrângtoare într-una potenatoare. Dezlimitarea
transmodern are ca substrat metafizic unitatea Fiinei. Ultima frontier
nu mai este înafara ci înluntrul fiinei umane. Transmodernitii îi este
proprie spiritualizarea frontierelor, în toate domeniile de la cel al
deschiderii social politice, la cel al deschiderii informaionale.
Machachek consider în continuarea lui Ray, Transmodernismul, drept
„o negociere a tensiunii”, pornind de la încrederea în progres, putând fi
vzut ca o revitalizare a umanismului [1999:71-75]. Ideea de
integralitate sistemic (Integral Culture) vizeaz o transformare a
stilului de via, prin renunarea la individualism în favoarea
integralismului. Individualitatea nu este sacrificat de dragul unitii, ea
devine doar o parte a Întregului - un holon.
30
DIFEREN}E INTERREGIONALE PE DIMENSIUNEA PAROHIALISM-NA}IONALISM
5. Personalitate [i cultur\
Individul [i cultura sunt conecta]i datorit\ faptului c\ via]a social\

uman\ este un proces prin care persoanele interiorizeaz\ semnifica]ia
mesajului public. În particular sau ca membru al grupului, oamenii in-
fluen]eaz\ cultura convertind mentalitatea personal\ înspre noi obiective
externe sau ac]iuni. Putem studia acest proces prin concentrarea pe as-
pectele publice ale culturii sau pe individualitate.
5.1.Teoria schemei (N. Quinn [i C. Strauss)
Unul dintre domenii antropologiei psihologice este antropologia cog-

nitiv\, studiul etnografic [i intercultural al cogni]iei, cuprinzând înv\]area,
modalitatea de cunoa[tere, organizarea informa]iilor, percep]ia [i sim-
bolistica. Antropologia cognitiv\ examineaz\ în]elegerea particular\ ana-
lizând aspecte ale comportamentului, inclusiv discursul.
Bazându-se pe descoperiri recente în domeniul cognitiv, Naomi Quinn
[i Claudia Strauss au dezvoltat o abordare ce conecteaz\ explicit individul
[i cultura. Teoria se bazeaz\ pe ipoteza c\ fiecare cultur\ este în acela[i
timp o re]ea de mentalit\]i împ\rt\[ite cât [i un produs în permanent\
schimbare ce implic\ negocieri între membrii comunit\]ii. N. Quinn [i C.
Strauss au pus bazele teoriei schemei (Schema theory) care a avut un
impact deosebit în [tiin]a cognitiv\ modern\. Conform acestei teorii,
intelectul construie[te anumite grile pentru a filtra noile experien]e [i a
reconstrui pe cele anterioare, dirijând memoria s\ se conformeze ex-
pectan]elor curente. Legat de teoria schemei este conec]ionismul, care
promoveaz\ ideea potrivit c\reia lucrurile care apar în permanen]\ co-
17
DANA B|LA{ TIMAR
nectate în experien]a individului vor fi asociate puternic în cogni]ie.

Schema se dezvolt\ în momentul în care un set de experien]e conectate
formeaz\ o re]ea de asocia]ii mentale puternice.
Schema are ca rezultat versiuni simplificate ale experien]elor, astfel c\
ne amintim un tipar, un eveniment obi[nuit mai degrab\ decât unul atipic.
Prin reactualizarea tiparelor complet\m informa]ia lips\ în acord cu ex-
pectan]ele create de asocia]iile puternice.
Diversitatea cultural\ reflect\ faptul c\ copiii de]in re]ele neuronale
maleabile ce permit diferite moduri de înv\]are pe parcursul encultura]iei.
Pe m\sur\ ce individul cre[te, aceste scheme devin tot mai rigide. Ex-
perien]ele noi se vor insera paternurilor deja stabilite mai degrab\ decât
s\ le modifice. Motivul pentru care schemele sunt împ\rt\[ite de membrii
aceleia[i culturi const\ în tendin]a de a se raporta la imagini mentale
modale. Cu cât exprim\m aceast\ schem\ comun\ în comportamentul
nostru public, paternul se va fixa în mentalitatea proprie.
Schema nu explic\ doar aspectele comune ale culturii ci [i deschiderea
spre diverse interpret\ri individuale, precum [i posibilitatea schimb\rii
culturale. Pentru a ilustra acest aspect, N. Quinn [i C. Strauss sus]in c\
experien]a [i tr\irile individuale dau na[tere unor diferen]e în schema
membrilor aceleia[i culturi.
Societatea de]ine atât for]e unificatoare cât [i divizatoare. Schemele
unice rezult\ din experien]ele individuale distincte, în timp ce schemele
universale se formeaz\ în baza experien]ei comune. În na]iunile moderne,
unele scheme sunt comune milioanelor de indivizi, datorit\ influen]ei
mass-media. Alte scheme sunt împ\rt\[ite de grupuri mai mici – subculturi
etnice sau regionale – oameni ce în mod accidental au acelea[i experien]e.
Aceast\ teorie las\ loc îns\ [i creativit\]ii individuale, dezacordului,
rezisten]elor, schimb\rii. Oamenii nu sunt condamna]i s\ recreeze toate
modelele observate în copil\rie. Noile optici sociale propun modele ac-
tuale pentru comportamentul adultului. Experien]ele noi dau na[tere unor
noi asocia]ii, cele vechi putând fi alterate de interven]ii con[tiente.
18
5.2. Accep]iunile culturii
Schemele se aseam\n\ cu nivelele culturii în sensul c\ ambele sunt

asociate cu un continuum de experien]e comune, teoria schemei foca-
lizându-se pe atributele cognitive ale indivizilor cu acelea[i concep]ii.
Referindu-ne la nivelele culturii, putem aminti c\ exist\ trei. Cultura
na]ional\ se refer\ la experien]e, credin]e, înv\]area paternurilor com-
portamentale [i valori împ\rt\[ite de cet\]enii aceleia[i na]iuni. Cultura
interna]ional\ reprezint\ termenul pentru tradi]iile culturale ce se extind
peste grani]ele na]ionale. Deoarece cultura este transmis\ prin înv\]are nu
prin ereditate, tr\s\turile culturale pot difuza dintr-un grup în altul. Dou\
culturi pot avea acelea[i experien]e culturale [i modalit\]i de adaptare
datorit\ împrumutului sau difuziei. Împrumutarea tr\s\turilor culturale
este un fenomen prezent de-a lungul istoriei umanit\]ii. Difuzia este
direct\ când dou\ culturi se unesc, poart\ un r\zboi sau fac schimburi
comerciale sau vizioneaz\ acelea[i programe TV. Difuzia indirect\ apare
atunci când produsele sau modelele se transmit de câtre popula]ia A
popula]iei C prin popula]ia B, f\r\ contact direct între popula]ia A [i C.
Datorit\ difuziei, migra]iei [i organiza]iilor multina]ionale, multe tr\s\turi
culturale [i paternuri converg spre un scop interna]ional.
Culturile pot fi de asemenea mai mici decât na]iunile. Astfel, popula]ia
aceleia[i socie-t\]i sau na]iuni împ\rt\[e[te o tradi]ie cultural\, dar exist\
o diversitate a acestora. Indivizii, familiile, ]inuturile, regiunile, clasele
sau alte subgrupuri cu o anumit\ cultur\ au atât experien]e asem\n\toare
cât [i diferite grupuri de apartenen]\. Subculturile sunt paternuri bazate
pe o simbolistic\ cultural diferit\ [i tradi]ii în cadrul aceleia[i societ\]i
complexe.
S\ ne oprim asupra conceptului de cultur\, pentru a în]elege cone-
xiunea ei cu personalitatea individului [i a colectivit\]ii.
W. J. Lonner definea cultura ca un program comun de reguli ce gu-
verneaz\ comportamentul membrilor unei comunit\]i sau societ\]i precum
[i un set de valori, credin]e atitudini împ\rt\[ite de majoritatea membrilor.
Fiecare cultur\ include un sistem de reguli transmise din genera]ie în
genera]ie, referitoare la mediul înconjur\tor: cum s\ rela]ioneze cu ceilal]i,
cre[terea copiilor, luarea deciziilor, folosirea simbolisticii.
19
DANA B|LA{ TIMAR
În anul 1948, Herskovitz vedea cultura ca parte realizat\ sau produs\

de om, a mediului. Cultura ne modeleaz\ [i noi o remodel\m la rândul
nostru datorit\ rolului de actor activ în cadrul societ\]ii. Reconstruc]ia
mediului în func]ie de valori e o reconstruc]ie identitar\.
H. M. Segall subliniaz\ anterioritatea logic\ [i ontologic\ a culturii,
v\zând-o ca totalitatea produselor comportamentale ale celorlal]i ce ne
preced. El stabile[te con]inutul culturii: valori (repere dezirabile social,
ancore sociale), limbaj (modul de exprimare al valorilor) [i mod de via]\
(tipare atitudinale [i comportamentale specifice unei arii).
R. H. Munroe, în 1980 definea cultura prin intermediul a [ase factori
ce o caracterizeaz\:
1. paternuri existen]iale – costruite în jurul unor operatori
fundamentali asocia]i prin verbe: a fi/a avea; a supravie]ui/a deveni,
ultimul referindu-se la conceptul de speran]\ social\.
2. tipare atitudinale [i comportamentale – ce se cuvine [i ceea ce nu se
cuvine se înva]\ social printr-o logic\ implicit\; este interesant de observat
convergen]a sau divergen]a între atitudine [i comportament, existând
posibilitatea apari]iei atitudinii duplicitare fa]\ de un anume aspect.
3. institu]iile politice –cine conduce [i cine este condus; orice societate
construit\ pe raporturi ierarhice care trebuie s\ fie echilibrate.
4. limbajele [i regulile –primele con]in coduri de comunicare simboluri
articulate într-o gramatic\ [i structurat\ dup\ o regul\ de transmitere a
informa]iilor iar regulile ce guverneaz\ raporturile interpersonale, cuprind
în registrul lor conceptul de Self-monitoring, adic\ înclina]ia de a fi
preocupat de impresia pe care o producem, permi]ând totodat\ o des-
chidere sau o închidere a expresivit\]ii.
5. diviziunea muncii –este în func]ie de vârst\, gen, etnicitate, den-
sitate, diversitate [i influen]a mediului familial este decisiv\.
6. tipul de locuire –interferen]a între spa]iul public [i privat.
Kroeber [i F. Kluckhohn au sintetizat defini]iile culturii în literatura
antropologic\, stabilind 6 direc]ii diferite de concepere a no]iunii: defini]ii
descriptive, care încearc\ o listare a tuturor aspectelor vie]ii [i activit\]ii
umane; defini]ii istorice, care folosesc frecvent termenul de ereditate, se
20
preocup\ mai mult de acumularea tradi]iei de-a lungul timpului decât de

enumerarea totalit\]ii sau arealul fenomenelor culturale; defini]ii nor-
mative, reprezentând regulile împ\rt\[ite ce guverneaz\ activitatea gru-
purilor umane, sunt mai profunde decât primele, necesitând descoperirea
a ceea ce st\ în spatele observabilului; defini]ii psihologice, însemnând
varietatea tr\s\turilor psihologice care includ adaptarea, rezolvarea pro-
blemelor, înv\]area [i deprinderile. Cultura permite grupului adaptarea la
problemele curente, se înva]\ [i rezultatul înv\]\ri este stabilirea unor
obi[nuin]e în cadrul grupului; defini]iile structurale se refer\ la modelul
sau organizarea cultural\ [i sus]in faptul c\ cultura nu reprezint\ o list\ de
obiceiuri ci formeaz\ un patern unitar de tr\s\turi interrela]ionate; de-
fini]iile genetice surprind originea sau geneza culturii, existând trei puncte
de vedere: cultura rezult\ din adaptarea la habitat, din interac]iunile
sociale [i din procesul creativ caracteristic speciei umane.
Ca [i concluzie, Kroeber [i F. Kluckhohn au definit cultura ca fiind
constituit\ din paternuri explicite [i implicite comportamentale, dobândite
[i transmise prin simboluri, constituind realiz\rile distinctive ale gru-
purilor umane; punctul central al culturii îl constituie ideile tradi]ionale [i
în special valorile ata[ate; sistemele culturale pot fi considerate pe de o
parte ca rezultatul ac]iunii, iar pe de alt\ parte ca elemente de condi]ionare
a viitoarelor ac]iuni.
Termenul de „cultur\”, este descris azi drept „o textur\ istoric tran-
smis\ de în]elesuri întrupate în simboluri, un sistem de concep]ii mo[tenite
exprimate în forme simbolice prin care oamenii comunic\, perpetueaz\ [i
î[i dezvolt\ cuno[tin]ele [i atitudinile despre via]\”.
5.3. Socializarea individului prin cultur\
Începând cu anii 1920, o dat\ cu cercet\rile lui G. Jahoda, s-a pus mult
accent pe conexiunea dintre cultur\, v\zut\ în sens larg (incluzând eco-
nomia, sociopolitica [i ecologia) [i personalitatea uman\, mediat\ de
procesul de socializare. În acest sens, s-au desprins patru direc]ii de
abordare: configura]ionismul (1920-1940) reprezentat de Ruth Benedict
[i Margaret Mead; personalitatea bazal\ [i modal\ (1935-1955) crea]ia
21
DANA B|LA{ TIMAR
lui Abraham Kardiner, Ralph Linton [i Cora Dubois; caracterul na]ional

(1940-1950) viziune împ\rt\[it\ de Clyde Kluckhohn [i Alex Inkeles; [i
interculturalismul (începând cu 1950) reprezentan]ii principali fiind John
Whiting [i Robert LeVine. Primele trei abord\ri sunt concentrate pe
analiza unei singure culturi, în timp ce ultima utilizeaz\ studiul com-
parativ.
G. Jahoda face distinc]ia între aceste dou\ pozi]ii: una dintre ele se
preocup\ cu analiza rolului procesului de socializare [i a facturilor per-
sonalit\]ii în cadrul unui grup social [i cealalt\ se concentreaz\ pe iden-
tificarea procesului general prin care cultura modific\ [i este modificat\
de factorii personali în diverse culturi.
Configura]ionismul î[i are originea în scrierile lui Sapir, care a v\zut
cultura ca personalitatea unei societ\]i. Culturile sunt psihologii indi-
viduale, v\zute la modul general, având propor]ii gigantice [i o durat\
temporal\. Ca [i personalit\]ile, culturile sunt complexe, organizate [i
tipizate.
La sfâr[itul anilor ’30, pe parcursul a mai multor seminarii ]inute la
Universitatea Columbia, psihanalistul Abraham Kardiner a dezvoltat idea
structurii bazale a personalit\]ii ce consist\ în tr\s\turi achizi]ionate în
baza adapt\rii la o cultur\. Structura bazal\ este responsabil\ de tipizarea
indivizilor într-o anumit\ societate [i se manifest\ prin modalit\]i standard
de a da curs ac]iunilor.
Aceast\ abordare, promoveaz\ o leg\tur\ cauzal\ între personalitate [i
cultur\, nu doar o identitate între cele dou\ concepte, cum o vedeau
configura]ioni[tii. Lan]ul cauzal are ca element institu]iile primare (supra-
vie]uirea, organizarea familial\, practicile sociale) care produc o con-
stela]ie de tr\s\turi mentale, cognitive, afective [i comportamentale, pro-
prii grupului de apartenen]\, la care individul se adapteaz\, dezvoltându-
[i propria personalitate. Datorit\ faptului c\ paternurile primare sunt
similare în cadrul societ\]ilor, multe tr\s\turi de personalitate sunt comune
[i alc\tuiesc structura personalit\]ii bazale. Acestea conduc la institu]iile
secundare, care sunt reprezentate de religia, miturile [i folclorul unei
culturi. Teoria lui A. Kardiner leag\ schimb\rile de personalitate de mo-
dific\rile din institu]iile primare. Orice alterare a acestora transform\
structura personalit\]ii bazale [i implicit institu]iile secundare.
22
Pornind de la aceast\ abordare, C. DuBois (1944) a propus termenul

de personalitate modal\, în care termenul global de personalitate bazal\ a
fost înlocuit cu unul statistic, personalitatea bazal\ devenind acea structur\
de personalitate dintr-o colectivitate ce este alc\tuit\ ierarhic din elemente
ce se impun cu frecven]ele cele mai semnificative. Aceasta i-a permis
tratarea variabilit\]ii personalit\]ii [i discrepan]ei între personalitate [i
cultur\. Astfel, personalitatea modal\ nu este doar un indice statistic, o
abstractizare, ci reprezint\ normativitatea culturii investigate.
Caracterul na]ional, reprezint\ reunirea tr\s\turilor de personalitate a
membrilor unei na]iuni prezente constant la vârsta adult\, se refer\ la
durata caracteristicilor [i paternurilor unor personalit\]i întâlnite frecvent
printre membrii unei societ\]i. A. Inkeles [i D. Levinson l\rgesc aria de
cuprindere a caracterului na]ional, urm\rind nu doar distribu]iile uni-
modale, ci întrep\trunderea acestora într-o concep]ie multimodal\ a ca-
racterului na]ional. Notele distincte ale sale sunt: asocierea cu psihologia
na]ional\, fiind sursa de în]elegere a diferitelor forme de expresie a
spa]iilor particulare; este un model institu]ional, deoarece se proiecteaz\
în institu]iile reprezentative (religioase, politice, educa]ionale, econo-
mice); mobilizeaz\ resursele comportamentale, orientându-le spre un curs
compatibil cu tendin]ele sale, tipul caracterului conferind o coloratur\
specific\; este materializarea unor teme culturale, printre care impactul
valorilor fundamentale, via]a spiritual\ în familie sau comunitate, im-
punerea atitudinilor sociale dominante; nu în ultimul rând este privit ca
psihologie resial\, încurajând etnocentrismul.
Abordarea intercultural\ a culturii [i personalit\]ii a debutat o dat\ cu
concentrarea aten]iei de pe examinarea intensiv\ a unei singure culturi [i
a personalit\]ii colective a membrilor s\i pe studiul extensiv a rela]iilor
dintre culturi [i variabilele de personalitate.
23
DANA B|LA{ TIMAR
6. Conceptul de sine - identitate personal\

[i identitate social\
6.1. Elementele identit\]ii
Structura identit\]ii presupune prezen]a unui subiect social activ, care

î[i enun]\ identitatea printr-un discurs categorizator numit discurs iden-
titar, mediator adecvat unui context specific, hot\râtor în elaborarea unui
anumit tip de identitate, adresându-se unui destinatar interesat, un actor
social implicat în acest dialog social.
Având în vedere multitudinea contextelor sociale precum [i gradul lor
diferit de profunzime structural\, tipurile de identit\]i personale sunt
extreme de diverse (a fi student, a fi p, a fi ortodox), configurând fiecare
anumite tipuri de identit\]i profesionale, familiale sau religioase.
Elementul hot\râtor al identit\]ii îl constituie astfel subiectul social,
v\zut ca identic, asem\n\tor altor fiin]e sociale, dar în acela[i timp unic,
distinct, diferen]iat de „cel\lalt”. Pentru a în]elege natura identitar\, dat
natural, biologic ori construc]ie cultural\, este necesar s\ ne oprim asupra
unor repere teoretice.
Cele dou\ abord\ri a problematicii identitare sunt teoriile substan-
]ialiste [i interac]ioniste.
Primele subliniaz\ rolul tr\s\turilor „obiective” în defini]ia identitar\
(tr\s\turi de ordin biologic, social sau istoric), conferind o viziune static\.
Identitatea etno-na]ional\ devine un dat istoric, care decide apartenen]a
individului la o comunitate na]ional\ precis\. Un astfel de context, mo[-
24
tenit pe calea eredit\]ii sociale [i exprimat prin identitatea na]ional\, poate

fi transferat nivelelor subordinate, ajungând pân\ la nivelul individual. În
baza acestei concep]ii, conform c\reia natura individului se exprim\ prin
anumite atitudini [i comportamente specifice rezultate în urma inter-
naliz\rii unui capital social, Geertz sus]ine c\ individul î[i modeleaz\
identitatea pornind de la un dat ontologic, grila de lectur\ a realit\]ii
specifice unei anumite culturi. Socializarea produce un set de achizi]ii
esen]iale pentru identitatea individual\, generând un ata[ament puternic
fa]\ de acest dat primordial. Aceast\ concep]ie este apropiat\ de teoria
schemei conceput\ de N. Quinn [i C. Strauss pe care am amintit-o în
subcapitolul anterior.
A doua categorie, cea a teoriilor interac]ioniste, privilegiaz\ inte-
rac]iunile sociale [i postuleaz\ faptul c\ identitatea se elaboreaz\ pe calea
leg\turilor dinamice cu alte identit\]i, într-un context determinat psi-
hologic, social, cultural [i istoric. Identitatea ne apare ca proces rezultat
în urma raportului interactiv prin care subiectul social î[i construie[te o
anumit\ reprezentare de sine în rela]ie cu al]i subie]i sociali într-o so-
cietate anume, ce însufle]e[te un anumit climat mental (ideologii, scenarii
imaginare, mentalit\]i etc.).
O schi]\ referitoare la teoriile identit\]ii ar putea ar\ta ca în Fig. 1.
E. Marc Lipiansky propune analiza acestui proces de formare a iden-
tit\]ii pornind de la trei orizonturi conceptuale diferite, precum psihologia
social\: conceptele de atribuire, categorizare, diferen]iere social\, in/out
group, grup de referin]\ [i grup de apartenen]\, de status [i de rol; psi-
hanaliza: identificare, proiec]ie [i introspec]ie, idealizare, ideal al Eului/
Supraeului [i semiotica: reprezentare, mit, ideologie, forma]iune dis-
cursiv\ (A. Gavreliuc, 2000, p. 37).
În baza acestei abord\ri, „cel\lalt” este cel care joac\ în via]a in-
dividului rolul unui model, iar elementul esen]ial în formarea identit\]ii
este interac]iunea social\, rela]ia cu „cel\lalt”. Sunt abord\ri deschise,
dinamice, care presupun internalizarea [i exprimarea modelelor identitare
specifice, determin\rile fiind mai slabe. Identitatea etno-na]ional\ devine
astfel o construc]ie [i o negociere socio-cultural\ permanent\, ea ex-
primându-se prin ansamblul reprezent\rilor comune membrilor unui grup
na]ional. Mentalul colectiv, o sum\ de produse elaborate orizontal prin
25
DANA B|LA{ TIMAR
mijloace culturale, alimenteaz\ identitatea, ce se va constitui ca o

construc]ie social\ ob]inut\ prin interac]iune nemijlocit\ [i neîntrerupt\
între actorii ce particip\ la jocul distribuirii semnifica]iilor [i valorilor (A.
Gavreliuc, 2000, p. 38).
Înscris\ într-un complex de factori economici, sociali [i politici, iden-
titatea este în primul rând un fenomen subiectiv, o imagine de sine,
deopotriv\ reprezentare [i sentiment, mo[tenire [i memorie, întemeindu-
se pe valori, simboluri, mituri.
- conjuncturi
demografice,
obiectiv economice; Definiii
identitare
- situare geografic i NATURALISTE
geopolitic;
- profiluri climatice,
rasiale, ligvistice, … ;
Identitate Realitate
- structuri sociale,
social social-istoric
economice, politice,
etc.;
- memorie social;
subiectiv - scenarii imaginare Definiii identitare
CULTURALISTE
- instinctivitate social
Identitate
etnic
MENTAL
COLECTIV
Fig.1. Teoriile identit\]ii (apud. A. Gavreliuc, 2000, p. 31)
6.2. Identitate social\
Henri Tajfel, este cel care a dezvoltat o teorie proprie a identit\]ii

sociale, subliniind rolul esen]ial al grupurilor de referin]\ [i apartenen]\.
Identitatea na]ional\ este privit\ ca o form\ particular\ de identitate so-
cial\, termen ce define[te con[tiin]a unei persoane despre apartenen]a la
26
un grup. Sus]inând teoria grupului minimal, H. Tajfel a stabilit c\

grupurile se autodefinesc prin procesul compar\rii cu alte grupuri, iar
simpla includere aleatorie a subiec]ilor într-un grup, determin\ acceptarea
imediat\ a grupului de apartenen]\ (in-group) [i un comportament dis-
criminatoriu fa]\ de out-group. Teoria identit\]ii sociale sus]ine c\ nici un
adev\r nu este evident prin sine însu[i [i c\ întreaga cunoa[tere social\
deriv\ din compara]ii sociale. În rela]ia dintre grupuri apare tendin]a de a
maximiza diferen]ele intergrupuri [i asigurarea unui avantaj evaluativ
ingroup-ului. în cadrul procesului compara]iilor sociale, c\utându-se o
identitate social\ pozitiv\, aceasta fiind o strategie important\ de înt\rire
[i men]inere a stimei de sine. Turner, adeptul aceleia[i abord\ri, subliniaz\
importan]a acordat\ elementelor cognitive ale identific\rii, principalul
mijloc de orientare în lumea social\, prin acordare de sens, devenind
categorizarea.
Teoria auto-categoriz\rii conceput\ de Turner reprezint\ o dezvoltare
a conceptului de identitate social\, focalizându-se cu prec\dere pe pro-
cesele intragrup [i mai pu]in pe rela]iile intergrupuri. Dihotomia dintre
identitatea personal\ [i cea de grup este înlocuit\ de idea conform c\reia
concep]ia de sine variaz\ ca nivel de abstrac]ie de la Eul unic, diferen]iat
de to]i ceilal]i membrii ai ingroup-ului pân\ la Eul în întregime de-
personalizat, identic tuturor Eurilor celorlal]i indivizi din ingroup [i de-
osebit de membrii outgroup-ului.
6.3. Self-ul
Oprindu-ne asupra conceptului de Self, putem aprecia c\ identitatea

social\ este defini]ia despre sine a persoanei care include un ansamblu de
atribute individuale ce formeaz\ conceptual despre sine, determinat de
apartenen]a subiectului la diferite grupuri (A. Gavreliuc, 2002, p. 317).
Rolurile pe care ni le asum\m sunt extreme de diverse, astfel c\ Sinele
unitar se divide într-o multitudine de Selfuri particulare, care sunt adaptate
contextelor. Pornind de la acest fapt, s-a dezvoltat teoria Sinelui multiplu,
care sus]ine organizarea într-un întreg stabil a multitudinii identit\]ilor
individuale particulare.
27
DANA B|LA{ TIMAR
Identitatea Sinelui se formeaz\ în cursul socializ\rii, orientând ego-

centric percep]ia despre lume [i reprezint\ în acela[i timp schema in-
ternalizat\ care descrie credin]ele [i sentimentele privitoare la sine, in-
cluzând trecutul, prezentul [i viitorul. În categoria informa]iilor auto-
referen]iale se adaug\ [i posesiile percepute ca parte a Sinelui.
Datorit\ faptului c\ personalitatea este un construct cultural [i având
în vedere multitudinea cultural\, s-a lansat întrebarea dac\ conceptual de
Sine variaz\ în func]ie de aceste contexte sociale [i na]ionale. H. Markus
[i S. Kitayama au demonstrat c\ concep]ia culturilor vestice despre Self
este una independent\, în care individul este v\zut separat [i autonom,
construindu-[i schema despre sine în jurul unor tr\s\turi, abilit\]i, valori
[i motive proprii, în timp ce concep]ia estic\ este interdependent\, re-
la]ionat\, conectat\, bazându-se pe rela]ionarea cu cel\lalt, favorizând
valorile comunit\]ii. Rezumând cele dou\ maniere diferite de construire a
Selfului, conform lui H. Markus [i S. Kitayama, vom desprinde urm\-
toarele tr\s\turi specifice culturilor independente [i interdependente:
Tabelul nr. 1. Tr\s\turile culturilor independente [i interdependente
(apud. A. Gavreliuc, 2002, p. 321)
Trsturi Culturi independente Culturi interdependente

Definiia Unic, individual, separate de Conectat cu “cellalt” într-o reea
Self-ului contextual social dens de relaii sociale
Structura Unitar, stabil, constant în diverse Fluid i variabil, schimbtor de la o
Self-ului relaii situaie la alta
Trsturi Self internalizat, privat, cu accent Self externalizat, public, cu accent
importante pe abiliti, cogniii i afecte care pe status, rol, relaii
îl exprim
Sarcini A fi unic; A aparine de un grup;
semnificative A se exprima pe sine însui; A se exprima doar dac grupul are
A promova propriile scopuri; de câtigat;
A fi direct (spune exact ce ai în A promova scopurile grupului;
gând) A fi indirect (oare ce cred ceilali
despre ce voi spune)
28
H. C. Triandis a examinat cele 3 aspecte ale Selfului: privat sau

personal: include tr\s\turi st\ri [i comportamente ale persoanei; public
sau social: imaginea general\ pe care [i-au format-o ceilal]i despre per-
soana respectiv\ [i colectiv: acea parte a Sinelui care este comun\ cu
tr\s\turile unei colectivit\]i, a[a cum sunt exteriorizate în func]ie de
varia]ia dimen-siunilor culturale:
1. individualism-colectivism;
2. constrângere-libertate;
3. complexitate cultural\.
Aceste trei aspecte ale Eului formeaz\ un univers de cunoa[tere din
care individul extrage informa]ii [i se inspir\ atunci când se confrunt\ cu
situa]iile sociale. Astfel, dac\ aspectul personal al Eului se afl\ central,
atunci individul activeaz\ o structur\ de personalitate independent\, ie[ind
în eviden]\ o tendin]\ egocentric\ ce caracterizeaz\ ac]iunile sale. Apelând
la elemente sociale [i colective ale Eului, se contureaz\ tendin]e alo-
centrice, interdependente.
Acumularea unei experien]e interculturale poate contribui la dezvol-
tarea în egal\ m\sur\ a ambelor tendin]e. Coexisten]a celor dou\ structuri
poate constitui sursa unor conflicte intrapersonale, care, dup\ cum a ar\tat
S. Yamaguchi (1994) poate fi chiar benefic\ nu neap\rat o problem\, în
sensul c\ o anumit\ oscila]ie între independen]\ [i interdependen]\, între
tendin]a de a pune în ac]iune Eul personal [i dorin]a de a ac]iona conform
Eului colec-tiv [i social reprezint\ dezideratele dezvolt\rii complexe a
personalit\]ii.
În urma studiilor s-a desprins concluzia conform c\reia cu cât o cultur\
este mai individualist\, este mai frevcent\ exprimarea Selfului privat decât
cea a Selfului colectiv. Constrângerea social\ se leag\ de exprimarea
crescut\ a Selfului colectiv, în timp ce o dat\ cu cre[terea complexit\]ii
culturale, este mai frecvent\ valorizarea eului privat [i public.
29
DANA B|LA{ TIMAR
6.4. Categorizarea [i formarea prototipului
Revenind la teoria auto-categoriz\rii, apreciem c\ aceasta ofer\ o

explica]ie fenomenelor de influen]\ social\, precum [i pentru coeziunea
de grup. Procesul cognitiv de categorizare, mecanismul de baz\ al fe-
nomenelor de grup, clarific\ grani]ele intergrupuri producând percep]ii [i
ac]iuni stereotipice [i normative, repartizând indivizii în categoriile re-
levante contextului.
Gradul de cuprindere, caracterul de incluziune al diferitelor categorii
este extreme de variabil, fapt care a fost pus în eviden]\ de Eleanor
Rosch. Categoriile cu grad mare de incluziune sunt categorii supraor-
donate, iar cele cu grad redus, sunt subordinate. Luând ca exemplu ca-
tegoriile: ardelean, român, european, fiin]\, ardelean este o categorie
subordonat\ în raport cu român. Nivelul de baz\, cel la care se desf\[oar\
cea mai mare parte a activit\]ii perceptive se afl\ la mijlocul ierarhiei
incluziunii, în exemplul nostru român fiind nivelul de baz\. Preluând
aceste idei, teoria auto-categoriz\rii le aplic\ percep]iei sociale, plecând
de la idea c\ sinele reflect\ auto-categorizarea. Conform lui Turner, ca-
tegoriile în care se include Eul exist\ la diferite nivele de abstrac]ie, în
func]ie de gradul lor de incluziune. Se disting trei nivele de abstrac]ie ale
categoriilor în care se poate autoinclude individul: 1. nivelul interpersonal
(nivel subordonat la care se construie[te identitatea personal\, iar Eul este
conceput ca o persoan\ unic\); 2. nivelul intergrupuri (nivel intermediar
de abstrac]ie la care se construiesc identit\]ile sociale, iar Eul e v\zut ca
membru al unui grup); 3. nivelul interspecii (nivel supraordonat, la care
Eul este în]eles ca fiin]\ uman\). Ideea central\ este c\ majoritatea ca-
tegoriz\rilor pe care le face individul se situeaz\ la nivelul inter-mediar,
cel la care se define[te identitatea social\. Categorizarea Eului [i a altora
la acest nivel accentueaz\ prototipicalitatea grupului, stereotipicalitatea [i
normativitatea indivizilor.
Conceptul de prototip a fost propus tot de E. Rosch, care a dovedit
existen]a unei variabilit\]i în structura categoriilor. În interiorul cate-
goriilor, membrii sunt foarte diferi]i ca grad de tipicalitate, de exemplu
vr\biile sunt v\zute ca fiind mai tipice pentru categoria de p\s\ri decât
stru]ii, de[i atât vr\biile cât [i stru]ii sunt membrii ai categoriei p\s\ri.
30
Astfel, majoritatea categoriilor au o structur\ gradat\, membrii nu posed\

în aceea[i m\sur\ atributele definitorii ale categoriei. Aceste constat\ri au
dus la conceptul de prototip al categoriei (membru reprezentativ) [i s\
sugereze c\ apartenen]a la categorie ar trebui s\ fie definit\ prin gradul de
similaritate al individului cu prototipul. Rezult\ astfel c\ membrii unei
categorii nu împ\rt\[esc cu to]ii atributele definitorii, dar sunt lega]i între
ei prin similaritatea lor cu prototipul.
Prototipul este o reprezentare cognitiv\ a caracteristicilor definitorii
ale categoriei sociale; este un set de propriet\]i ce definesc categoria;
întrupeaz\ membrul ideal sau reprezentativ al categoriei; posed\ toate
calit\]ile care definesc grupul [i îl diferen]iaz\ de outgroup-urile relevante,
sau de indivizii care nu fac parte din grup.
Dup\ cum am v\zut, categorizarea devine procesul vital pentru în-
]elegerea identific\rii, reprezentând principalul mijloc de orientare în
lumea social\ prin acordare de sens, Tuner, furnizându-ne modelul struc-
tur\rii verticale trinivelare a procesului de categorizare în cadrul auto-
categoriz\rii:
1. la nivel general, actorul ca fiin]\ uman\, în opozi]ie cu speciile
animale;
2. la nivel intermediar, subiectul ca membru al ingroup-ului, diferit
de out-group;
3. la nivel restrâns, identitatea fiind construit\ prin diferen]ierea de
ingroup.
Modul în care construim sensul lumii sociale se bazeaz\ pe încercarea
de a deslu[i cauzele comportamentului „celuilalt”.
31
DANA B|LA{ TIMAR
10. Identitatea cultural\ româneasc\:

na]ionalism versus parohialism
Studiind modul de formare al identit\]ii [i gradul în care societatea

influen]eaz\ formarea atitudinilor individualiste sau colectiviste, este
necesar s\ ne concentr\m aten]ia asupra obiectului nostru de studiu,
identitatea româneasc\. Ne vom referi la termenul de „na]ionalism”,
f\când distinc]ia între identitate na]ional\, conceptualizat\ ca autoiden-
tificare [i ata[ament afectiv fa]\ de o na]iune ca [i întreg, o identificare
supraordonat\, [i identitate parohial\, definit\ ca identificare primar\ cu
o arie mai restrâns\ decât cultura sau na]iunea (vecin\tate, regiune), o
identificare local\.
10.1. Mentalitatea resurselor limitate [i cultura s\r\ciei
Economiile preponderent rurale, bazate pe exploatarea p\mântului

de]in în general un num\r mai crescut de analfabe]i [i un strat sub]ire de
oameni educa]i. Culturile lor, dup\ cum le-a caracterizat George Schop-
flin, erau „]\r\ne[ti” [i „dependente”, culturi parohiale, în nici un caz
culturi urbane, autonome.
În anul 1965, George Foster a ar\tat c\ o orientare cognitiv\ distinct\,
o ideologie, sau concep]ia despre lume caracterizeaz\ aceste economii
clasice ]\r\niste – comunit\]i agricole nonindustriale. G. Foster a citat
diferite cazuri etnografice pentru a ilustra aceast\ concep]ie ]\r\nist\
despre lume, pe care a denumit-o imaginea resurselor limitate (the image
of limited goods). Conform acestei ideologii, totul este perceput ca finit:
48
p\mântul, bun\starea, s\n\tatea, dragostea, prietenia, onoarea, respectul,

statusul, puterea, influen]a [i securitatea. Având expectan]a lipsei, ]\ranii
considerau c\ indivizii pot excela doar luând mai mult decât li se cuvenea
dintr-un fond comun, în consecin]\ deprivându-i pe al]ii.
Fatalismul, îndoiala, individualismul [i valorizarea norocului nu a
implic\rii în a ob]ine ceva, munca grea [i viclenia sunt asociate men-
talit\]ii resurselor limitate.
În viziunea lui G. Foster, agricultorii cooperau rar în scopul bun\st\rii
sociale, doar pentru a satisface anumite obliga]ii. Î[i epuizau averea în
ritualuri, mai degrab\ decât s\ o reinvesteasc\ [i s\ ob]in\ noi beneficii.
Dac\ cineva reu[ea s\-[i sporeasc\ într-un anumit fel bog\]ia, exist\
câteva posibile reac]ii. ]\ranii accept\ diferen]ele de avut provenite din
afara satului, care în mod cert nu au rezultat din exploatarea resurselor
locale finite. Astfel, ]\ranii pot prospera din activit\]i externe comunit\]ii,
sau ajutor din partea investitorilor str\ini. Profitul poate de asemenea
proveni din pur noroc: câ[tig la loterie, g\sirea unei comori. În toate
aceste cazuri resursele comunit\]ii r\mân intacte.
Dac\, din diverse motive avu]ia provine din afaceri locale, for]a opiniei
publice ac]ioneaz\ ca un mecanism de stratificare/nivelare (levelling).
Persoanele prospere pot fi for]ate s\ sponsorizeze ceremonii, ce vor avea
ca efect reducerea diferen]elor în avu]ie, l\sând neatins prestigiul, care nu
reprezint\ un fapt amenin]\tor. Cei mai prosperi pot deveni ]inta bârfei,
invidiei, ostracismului sau chiar al violen]ei fizice. Având în vedere aceste
r\spunsuri ale comunit\]ii, ]\ranii î[i vor ]ine „bun\t\]ile” ascunse. Îm-
br\c\mintea, casele [i regimul alimentar r\mân neschimbate. Mai mult,
cei care au avut ghinion [i s-au afundat sub standardele comunit\]ii vor fi
de asemenea distru[i, din concep]ia c\ vor deveni invidio[i pe restul.
G. Foster a reg\sit mentalitatea resurselor limitate cu prec\dere în
America Latin\ [i Europa. }\ranii africani sunt mai pu]ini individuali[ti;
competi]ia [i rivalitatea ap\rând între diferite comunit\]i dar nu [i între
membrii aceluia[i grup. Imaginea resurselor limitate se dezvolt\ în mo-
mentul în care societ\]ile ]\r\niste adopt\ organizarea nuclear\ a familiei
[i nu atunci când grupurile devin importante. G. Foster subliniaz\ de
asemenea c\ aceast\ mentalitate apare ca r\spuns la pozi]ia de subor-
donare a ]\ranilor în cadrul unei societ\]i largi. De obicei resursele sunt
49
DANA B|LA{ TIMAR
realmente limitate de mentalitatea proprietarilor de p\mânt, slaba îngrijire

a s\n\t\]ii [i servicii guvernamentale inadecvate. G. Foster sugereaz\ c\
accesul la bun\stare, putere [i influen]\ va avea ca efect declinul con-
cep]iei resurselor limitate.
Mentalitatea resurselor limitate constituie un factor pentru formarea
unei subculturi a s\r\ciei.
Oscar Lewis (1959), a descris o constela]ie specific\ de valori, sub-
cultura s\r\ciei, pe care a denumit-o pe scurt „cultura s\r\ciei”. Din punct
de vedere economic, aceast\ cultur\ este marcat\ de venituri sc\zute,
[omaj, slab profesionalism, lipsa economiilor. Printre atributele sociale
caracteristice, se num\r\: cartiere supraaglomerate, lipsa intimit\]ii, al-
coolism, violen]\ fizic\, începerea timpurie a vie]ii sexuale, c\s\torii
informale [i instabile. Printre valorile [i sentimentele distincte ale acestei
culturi, sunt: sentimentul de marginalitate, insecuritate, fatalism, disp-
erare, agresivitate, spirit gregar, senzualitate, spirit de aventur\, spon-
taneitate, impulsivitate, lipsa planific\rii, neîncrederea în guvern, toate
acestea limitând [ansa succesului social. O. Lewis a enumerat consecin]ele
de risc ale culturii s\r\ciei: [omaj, lipsa economiilor, salarii sc\zute [i un
anumit set de valori a clasei dominante: presiunea bog\]iei [i acumularea
de propriet\]i, precum [i imaginea s\r\ciei ca rezultat al inferiorit\]ii.
Conform autorului, s\r\cia nu are ca efect întotdeauna cultura s\r\ciei.
În momentul în care cei s\raci devin con[tien]i de acest lucru sau activeaz\
în anumite grupuri de munc\, acest tip de cultur\ poate fi evitat. Grupul
de apartenen]\ confer\ indivizilor un sens al identit\]ii sociale [i o anumit\
solidaritate, satisf\când trebuin]a de afiliere.
O mentalitate a resurselor limitate [i o cultur\ a s\r\ciei a caracterizat
România în perioada comunist\. Aflat\ în tranzi]ie, România postco-
munist\ de ast\zi [i-a pierdut reperele valorice, acorele sociale menite s\
confere sentimentul siguran]ei [i securit\]ii au disp\rut [i putem deslu[i
f\r\ dificultate consecin]ele culturii s\r\ciei amintite de O. Lewis.
O combina]ie între aceste dou\ concepte (mentalitatea resurselor li-
mitate [i cultura s\r\ciei) constituie baza unei abord\ri deopotriv\ [tiin-
]ific\ [i realist\, teoria ra]ionalit\]ii limitate, îngr\dite (bounded ra-
tionality).
50
În cadrul ra]ionalit\]ii limitate, actorii sunt imprevizibili. Ei nu caut\

s\-[i maximizeze automat profitul din dou\ motive. În primul rând c\ nu
pot: ei sunt „zgârci]i cognitiv”, adic\ încearc\ s\ realizeze sarcinile in-
telectuale cu un minim de investi]ie cognitiv\, resursele intelectuale fiind
limitate [i deci trebuind dr\muite. Aceast\ premis\ st\ la baza psihologiei
cognitive de ast\zi. În al doilea rând ei se confrunt\ cu un mediu complex
care interac]ioneaz\ cu capacitatea lor cognitiv\ limitat\: chiar presu-
punând c\ ar putea maximiza, nu e clar ce anume din acest mediu ar
trebui maximizat. În concluzie, actorii î[i caut\ interesul [i î[i m\resc
profitul în limitele conferite de propria lor capacitate cognitiv\, la rândul
ei limitat\ de o varietate întreag\ de factori, emo]ii [i sentimente [i mai
ales de lenea de a rezolva situa]ii noi preferând s\ le r\spundem cu
comportamente vechi, automatizate deja (A. Mungiu-Pippidi, 2002, pp.
13-14).
Acestea au fost elementele care au dat na[tere în România la un regim
politic totalitar, cu un centru de putere atât monoistic cât [i monolitic
(Linz, 1977), cu o tent\ sultanistic\ (Linz [i Stepat, 1999) [i un grad de
intruziune în via]a privat\ f\r\ precedent (Fisher, 1966). Autonomia ro-
mânilor a fost complet anihilat\, totul era ra]ionalizat, începând cu pâinea
[i terminând cu libertatea de circula]ie intern\, care au fost reduse în anii
‘80 prin obligativitatea prezent\rii cartelelor alimentare sau buletinului
de identitate pentru cump\rarea unor produse de baz\ [i refuzul de a-i
servi pe cei care nu aveau reziden]a în localitatea respectiv\. Încerc\rile
de a pune pe picioare o re]ea de rezisten]\ erau inutile datorit\ infor-
matorilor Securit\]ii [i a partidului [i convingerii generalizate c\ Se-
curitatea este atotputernic\. Nu este necesar s\ insist\m asupra acestor
fapte, deoarece adev\rul se afl\ în mintea celor care au tr\it acele vremuri.
Consecin]a cea mai important\ a fost [i este s\r\cia generalizat\ [i sen-
timentul de nemul]umire.
10.2. Mentalitatea „mioritic\” [i invidia social\
Am putea s\ ne imagin\m societatea româneasc\ asem\n\toare unui

ghe]ar. Dac\ la baza masivului congelat sub ap\ st\ cultura [i tot ceea ce
]ine de mo[tenirea cultural\: atitudini, credin]e, valori, vârful aisbergului
51
DANA B|LA{ TIMAR
este reprezentat de comportamentul extern al indivizilor ce alc\tuiesc

na]ionalitatea, comportament care este observabil (chiar [i din dep\rtare
constituie o amenin]are uneori). Imaginându-ne ce se va întâmpla dac\
condi]iile de clim\ se schimb\, intervine o înc\lzire de exemplu, ne vom
afla în fa]a „topirii” vârfului, care va antrena într-un final întreaga mas\,
adic\ o transformare a comportamentului manifest ai membrilor na]iunii.
Acest lucru constituie o influen]\ extern\ a factorilor de mediu (schim-
barea climei). În cazul în care aceste condi]ii de clim\ nu se schimb\, s\
ne imagin\m c\ ghe]arul începe s\ se mi[te, antrenând apa s\rat\ a ocea-
nului ([i implicit a ghe]arului), care men]ine temperatura mai sc\zut\
decât a aerului. Din cauza curen]ilor forma]i în timpul deplas\rii, apa î[i
va modifica treptat salinitatea în sensul stratific\rii concentra]iei de sare
pe alte nivele decât în condi]iile de omogenitate ini]iale, care va avea
aceea[i consecin]\, topirea. Acela[i efect, mult mai atenuat dar începând
de la baz\, îl putem astfel ob]ine ca rezultat al factorilor interni, de-
plasarea ghe]arului.
Explicând metafora, vom în]elege importan]a mentalit\]ii [i ce factori
vor antrena modificarea ei de durat\. Factorii externi vor avea ca prim
efect modificarea comportamentului extern spre direc]ia dorit\ [i apoi cea
atitudional\, lucru care nu reprezint\ o schimbare veritabil\, în timp ce
factorii interni ac]ioneaz\ direct asupra mentalit\]ii, ducând la modificarea
comportamental\ a[teptat\. În consecin]\, trebuie ac]ionat la nivelul re-
prezent\rilor, atitudinilor [i concep]iilor românului pentru a ob]ine co-
respondentul comportamental urm\rit, dar întâi de toate trebuie s\ cu-
noa[tem reperele care alc\tuiesc mentalul românesc.
Exist\ dou\ dimensiuni de analiz\ a culturii române[ti, ambele fiind
compuse din valori fundamentale, internalizate mai mult sau mai pu]in de
fiecare individ în parte:
1. Dimensiunea ierarhic\ - raporturile dintre noi [i putere sau autoritate
pot fi de egalitate, de ostilitate [i neîncredere, de team\ [i dependen]\,
aceste raporturi fiind pe vertical\. Almond [i Verba au descris raporturi de
participare (cet\]enii activi, competen]i, convin[i c\ pot influen]a pro-
cesele sociale), de dependen]\ (raporturi de tip paternal, oamenii ac-
ceptând deciziile f\r\ a le pune la îndoial\) [i parohiale (oamenii nu sunt
interesa]i, consider\ c\ nu sunt viza]i [i caut\ s\ nu aib\ nici o influen]\).
52
2. Dimensiunea de grup - raporturile pe orizontal\, între noi [i ceilal]i

pot fi de cooperare (ceilal]i sunt v\zu]i ca egali sau parteneri), de com-
peti]ie (ceilal]i sunt v\zu]i ca [i concuren]i), de neîncredere (ceilal]i v\zu]i
ca du[mani), de egalitate sau inegalitate.
În leg\tur\ cu aceste dimensiuni, exist\ un triplu determinism al ati-
tudinii individuale. Determinismul psihologic individual, cel social [i cel
conjunctural ac]ioneaz\ în strâns\ leg\tur\, nu trebuie v\zute în mod
separat
Fukuyama [i Inglehart observau c\ societ\]ile în care majorit\]ie sunt
predispuse la încredere mai curând decât la neîncredere sunt mai prospere.
Valorile americane, individua-lismul [i credin]a c\ efortul personal st\ la
baza succesului sunt greu de g\sit pe continentul european. În istoria
româneasc\ prevaleaz\ valorile fundamentale precum supunerea: „Capul
plecat sabia nu-l taie” sau fatalismul: „Nu sunt vremurile sub cârma
omului, ci bietul om sub vremuri”. Atitudinea fa]\ de al]ii o reg\sim în
balada tradi]ional\ „Miori]a”, interpretat\ în termenii neîncrederii [i in-
vidiei sociale a raporturilor dintre oameni.
Alina Mungiu-Pippidi realizeaz\ un studiu politic al valorilor la ro-
mâni, considerând de mare importan]\ investigarea încrederii. Astfel, cele
dou\ dimensiuni fundamentale culturale stabilite de autoare sunt repre-
zentate prin variabila raporturilor pe orizontal\, încrederea ca dispo-
nibilitate de a acorda credit atât oamenilor cât [i institu]iilor [i de a avea
un comportament cooperant care favorizeaz\ ac]iunea colectiv\ altruist\,
ca [i individualismul-colectivismul [i pentru raporturile verticale, rela]ia
de participare, supunerea sau izolarea fa]\ de autoritate.
Cultura în care ne na[tem este impregnat\ de prejudec\]i [i norme
privitoare la raporturile dintre noi [i ceilal]i, dintre grupul c\ruia îi apar-
]inem [i restul lumii. La nivel na]ional, agregarea acestor înclina]ii se face
în mod diferit, fapt ce l-a determinat pe Fukuyama s\ vorbeasc\ de
societ\]i plasate sus pe scara încrederii (high-trust) sau jos (low-trust).
Specific\ societ\]ii s\race române[ti este lipsa de capital social, caren]\
care a dus la generalizarea psihologiei „resurselor insuficiente” sau a
„bunului finit”. În baza acesteia oamenii presupun c\ tot ceea ce este de
valoare exist\ în cantitate mic\ [i oricine se bucur\ de acest lucru valoros
scade din [ansele celorlal]i de a-l ob]ine. Almond [i Verba au g\sit o
53
DANA B|LA{ TIMAR
corela]ie strâns\ între s\r\cie [i lipsa de capital social. Autori precum D.

Sandu (1999) în]eleg prin capital social toate bunurile necesare func]io-
n\rii optime, inclusiv rela]iile sociale, adic\ resursele unei colectivit\]i de
a avea încredere [i coopera onest cu ceilal]i [i cu institu]iile statului.
Bazându-se pe teoria ac]iunii comune a lui Olson, exist\ distinc]ie între
re]elele altruiste de rela]ii, capitalul social pozitiv de care beneficiaz\
întreaga comunitate [i re]elele egoiste, care sunt capitalul social negativ,
de care beneficiaz\ doar membrii re]elei de influen]\. Astfel, la nivel
individual exist\ o rela]ie între resurse [i încredere, adic\ oamenii sunt
mai predispu[i la încredere în m\sura în care au mai multe resurse [i între
gradul de dezvoltare al unei comunit\]i [i încredere (comunit\]ile prospere
au o cultur\ mai cooperant\). Revenind la „Miori]a”, putem desprinde de
aici o alt\ interpretare, care consider\ ca ele-ment de referin]\ eliminarea
celui mai înzestrat ca urmare a invidiei [i a resentimentelor celorlal]i
pentru a-i fura bunurile.
În concluzie, în condi]ii similare de reziden]\ [i de educa]ie, oamenii
din regiuni mai dezvoltate [i mai înst\ri]i tind s\ fie mai cooperan]i [i mai
deschi[i fa]\ de str\ini decât cei s\raci [i din regiuni nedezvoltate (A.
Mungiu-Pippidi, 2002, p.84).
Exist\ o predispozi]ie a acestor oameni de a presupune c\ mereu al]i
oameni sunt câ[tig\torii, iar ei cei care pierd mereu [i nu profit\ suficient.
Aceast\ tendin]\ este înso]it\ de o autoatribuire idealizant\, nu se afl\
printre cei care au vreun profit deoarece comportamentul lor este superior.
Acest mecanism de compensare care atribuie cauza performan]ei mai
slabe unui comportament moral superior, nu face altceva decât s\ confere
invidiei sociale durabilitate [i s\ contribuie la generalizarea acestei ex-
perien]e negative prin presupunerea universalit\]ii [i inevitabilit\]ii acestui
tip de rela]ie.
Probabilitatea mai mare a încrederii în lumea exterioar\ este mai
crescut\ în regiunile dezvoltate, la oamenii educa]i [i mai înst\ri]i, care
citesc presa politic\, au încredere în semenii lor în general, nu cred c\
aceia[i oameni care profitau în timpurile comuniste profit\ [i ast\zi, sunt
dispu[i s\ aib\ un cuvânt de spus în felul în care este condus\ România.
Neîncrederea se asociaz\ cu o puternic\ frustrare [i invidie social\ [i
resurse mai pu]ine (materiale [i educa]ionale). Este testat\ astfel ipoteza
bunului finit, a resurselor limitate.
54
Încrederea interpersonal\ sc\zut\ se reflect\ în num\rul insignifiant de

asocia]ii voluntare [i de firme ai c\ror ac]ionari s\ dep\[easc\ grani]ele
unei singure familii.
Ca [i concluzie, incapacitatea de asociere în ac]iuni colective care s\
aduc\ profit [i perpetuarea la infinit a acestui cerc vicios format din
s\r\cie [i nedezvoltare, nemul]umire cu acest statut [i incapacitatea de
încredere pentru asocierea într-o ac]iune colectiv\, poate fi schematizat\
în urm\torul model:
Subdezvoltare Capital social
comparativ sczut
ti
Performan nivel social Comportament

individual, educaie, egoist, neîncre-
prestigiu social, ztor, necooperant
nivel individual
Nemulumire cu Frustrare i
statusul personal, invidie social
lips de stim
Fig. 3. Mecanismul submin\rii capitalului social (apud A. Mungiu-

Pippidi, 2002, p.87)
10.3. Participare, dependen]\ [i parohialism
În volumul clasic al lui Almond [i Verba sunt descrise trei tipuri de

raporturi între cet\]eni [i autoritate: tipul participativ, tipul dependent sau
supus [i tipul parohial.
Parohialismul este urmarea unei mul]umiri cu via]a proprie. Cauzele
acestei mul]u-miri sunt relative, ace[ti oameni care locuiesc în localit\]i
mai curând mici nu câ[tig\ foarte bine, iar stilul lor de via]\ modest
combinat cu via]a mai ieftin\ îi satisface.
Dependen]a se asociaz\ cu nemul]umirea [i frustrarea social\, cu în-
crederea doar în cei apropia]i [i nu este semni-ficativ asociat\ cu o stare
55
DANA B|LA{ TIMAR
material\ proast\. Spre deosebire de dependen]i, care sunt na]ionali[ti,

parohialii sunt mai colectivi[ti [i nu sunt preocupa]i de via]a politic\.
Determi-nan]ii sociali precum educa]ia, venitul [i vârsta sunt predictori
slabi ai acestor atitudini.
Încruci[ând cele dou\ variabile (dependen]a [i parohialismul), ob]inem
patru categorii diferite de indivizi: cei angaja]i [i cei dependen]i, care
consider\ c\ pot influen]a evenimentele, [i cei abstinen]i [i dependen]i
parohiali, care sunt de acord cu faptul c\ nu pot influen]a lumea ex-
terioar\. Dependen]ii „puri”, sunt categoria cea mai frustrat\ social, care
au cea mai pu]in\ încredere în institu]iile statului [i o invidie social\
considerabil\. Aceast\ categorie urm\re[te presa politic\, dar o face cu
sentimentul de neputin]\, înt\rindu-[i mai mult resentimentele. Pe de-
penden]ii parohiali îi reg\sim cel mai adesea în mediul rural [i ora[ele
mici [i în general sunt oameni cu o stare material\ bun\. Angaja]ii re-
prezint\ segmentul de popula]ie ce de]ine o cultur\ politic\ de tip par-
ticipativ, iar spre deosebire de ace[tia, abstinen]ii sunt cei care î[i mas-
cheaz\ opiniile, ghidându-se dup\ principiul neutralit\]ii.
Cele patru tipuri de raport fa]\ de autoritare, descrise mai sus, nu sunt
scutite de influen]a conformit\]ii, care face ca oamenii s\ aleag\ o ati-
tudine sau alta în func]ie de alegerea grupului în care se afl\. Însu[irea
care face oamenii s\ caute s\ nu se deosebeasc\ prin nimic de grupul în
care tr\iesc este în general foarte dezvoltat\ la români, existând o parte
considerabil\ de subiec]i care r\spund la toate întreb\rile, în unele cazuri
contrazicându-se în mod evident.
Studiind parohialismul optimal - dinamica încrederii [i a excluderii în
rela]iile intersociale - , S.Bowles [i H. Gintis, (2000), demonstreaz\ faptul
c\ leg\turi precum etnia, proximitatea spa]ial\ [i afacerile na]ionale joac\
un rol important în via]a economic\, dar au fost pu]in studiate de c\tre
economi[ti. Aceste re]ele sunt alimentate de distinctivitate cultural\ între
membrii grupului [i ceilal]i [i angajeaz\ practici excluzive pe care le
numim parohialiste.
Mecanismul ce va asigura succesul rela]iilor este abilitatea membrilor
de a promova încrederea. Mai întâi indivizii se localizeaz\ în una din
numeroasele re]ele sau r\mân în afara ei ca anonimi. Al doilea pas const\
în alegerea unor strategii ce vor guverna comportamentul de schimb cu
56
partenerii, iar apoi dezvolt\ aceste strategii, având în vedere costurile ce

le implic\. Pentru a stabili m\rimea [i num\rul re]elelor se va avea în
vedere, evolu]ia [i frecven]a echilibrului comportamentelor în grup, dis-
tribu]ia popula]iei în cadrul acesteia, indivizii anonimi. Re]elele sub
influen]a practicilor parohiale sunt acelea în care, gradul de deschidere
spre noi membrii, precum [i rata ini]ierii [i disolu]iei grupurilor sunt cele
mai crescute.
G. Homans (1961), J. Thibaut [i H. Kelly (1959), au stabilit faptul c\
tendin]a de a se asocia cu al]ii care sunt similari reprezint\ un universal
comportamental, la fel ca [i evitarea interac]iunilor cu cei care sunt
diferi]i. Oamenii î[i implementeaz\ dorin]a de a limita distan]a social\ în
interac]iunile cu prietenii, colegii sau asocia]ii prin metode denumite
practici parohiale. Acestea pot lua forma refuzului schimburilor sau ac-
cept\rii prieteniei, atacuri fizice sau verbale sau alte comportamente care
preced viitoarele interac]iuni. Membrii re]elelor adopt\ adesea practici
parohiale în func]ie de omogenitatea [i m\rimea grupului de apartenen]\.
Restric]ia adopt\rii de comun acord a scopurilor impuse de aceste practici
excluzive implic\ distorsiuni de atribuire [i scad schimburile între mem-
brii parohiali. Astfel, în unele cazuri, dimensiunile reduse [i omogenitatea
pot oferi avantaje stabilind câ[-tigul grupului [i contribuind la succesul
social.
Parohialismul se modeleaz\ ca un filtru pe anumite tr\s\turi ascriptive,
acelor cu care interac]ion\m, excluzând pe cei cu caracteristici inde-
zirabile. Indivizii care nu îi exclud pe cei care de]in acele tr\s\turi devin
obiec]ionabili ei în[i[i, în consecin]\, orice filtru parohialist diferit este
sanc]ionat negativ, re]elele fiind alc\tuite din persoane cu acela[i tip de
parohialism. Având în vedere diversele strategii ce pot fi adoptate, to]i
vor fi de acord asupra setului de tr\s\turi selectate de grupurile pa-
rohialiste, fiecare individ fiind caracterizat de o anumit\ etnie, identitate
regional\ [i anumite caracteristici culturale [i demografice.
Una dintre tr\s\turile cele mai importante ale re]elelor este proprietatea
de a facilita dezvoltarea comportamentelor prosociale în rândul membrilor
prin reducerea costului informa]ional, permi]ând astfel emergen]a echi-
librului încrederii care nu exist\ sau este instabil, în momentul în care
costurile sunt ridicate. Încrederea oferit\ de aceast\ re]ea membrilor [i
57
DANA B|LA{ TIMAR
contribu]ia ei la performan]a economic\ sunt considerate aspecte ale

capitalului social.(E. Glaeser, Laibson [i Sacerdote, 2002; S. Bowles [i H.
Gintis, 2001).
Parohialismul persistent ce caracterizeaz\ re]elele sociale este ali-
mentat de facilitatea informal\ a contractelor incomplete. Grupul ad-
ministreaz\ deopotriv\ resurse comune, precum [i contracte private între
diver[i actori sociali (M. Fafchamps [i B. Minten, 2001). În contextul
schimburilor, una dintre capacit\]ile de rezolvare a problemelor în cadrul
re]elei este mecanismul contractual puternic, posibil datorit\ interac-
]iunilor la scar\ sc\zut\. Pedepsirea celor care nu î[i p\streaz\ promisiunile
este facilitat\ de leg\turile sociale strânse, interac]iuni frecvente [i variate
[i de existen]a informa]iilor referitoare la partenerii de schimb social.
Membrii nu î[i exprim\ identificarea cu grupul în termenii avantajelor
eco-nomice, ci mai degrab\ invoc\ credin]a religioas\, puritatea etnic\
sau loialitatea personal\. Aceste sentimente, provoac\ adesea fenomenul
de excludere [i respingere a autorit\]ii.
Ne vom întreba de ce sentimentele [i practicile parohialiste, adesea
identificate cu distinc]ii sociale arhaice [i intoleran]a fa]\ de str\ini persist\
în societ\]ile deomocrate bazate pe economii de pia]\. Un posibil r\spuns
ar fi acela c\ parohialismul nu este o remanen]\ anacronic\ a trecutului
perpetuat datorit\ iner]iei, ci reprezint\ un mecanism de rezolvare a pro-
blemelor economice rezistente la solu]iile institu]ionale.
10.4. Identitatea regional\ [i atitudinea proeuropean\
În Europa Central\ [i de Sud-Est, repetatele schimb\ri ale condi]iilor

politice, sociale [i culturale din ultimii 150 de ani au f\cut mai dificil\,
uneori imposibil\, dep\[irea teoriilor interculturaliste [i na]ionaliste, cul-
tivând spiritul etnic. În literatura [tiin]ific\ actual\ exist\ încerc\ri de a
acredita idea c\, de fapt, între popoarele balcanice [i acelea din Europa de
Vest ar exista o pr\pastie sugerat\ de îns\[i diferen]a mental\, fiind greu
de realizat un echilibru între tradi]iile locale [i influen]ele venite din
afar\.
58
Problema identit\]ilor este extrem de complex\ [i situa]ia Europei

Central-Orientale contemporane arat\ c\ na]ionalismul împiedic\ de-
ocamdat\ realizarea rapid\ a unei convergen]e a intereselor care s\ poat\
conduce la integrarea european\ a statelor apar]inând acestei zone. La fel
de adev\rat este c\ în mijlocul zonei amintite exist\ regiuni care de-a
lungul istoriei ultimelor dou\ secole par s\ contrazic\ direc]iile gândirii
unice. Analiza patrimoniilor culturale ale acestor regiuni indic\ multi-
plicitatea valorilor circulând în dou\ sensuri, [i mai ales tendin]a per-
manent\ de a realiza [i a men]ine o stare material\ [i spiritual\ comun\.
(V. Neuman, 2002, p.10)
Pornind de la aceast\ afirma]ie [i suprapunând-o peste realitatea ro-
mâneasc\, ne vom pune întrebarea: Exist\ identit\]i regionale în Ro-
mânia? Pentru a putea r\spunde, este necesar s\ descoperim ce anume
determin\ identitatea na]ional\, pe de o parte [i ce rol joac\ aceasta în
formarea atitudinilor privind integrarea european\ [i în ce m\sur\ con-
teaz\ identitatea na]ional\ în cultura politic\, dat\ fiind generalitatea ei
(to]i oamenii trec printr-un proces de identificare cu grupul lor lingvistic
cultural [i afl\ c\ tr\iesc într-o anumit\ ]ar\). Ne vom referi la identit\]i
relativ recente, având în vedere c\ statul-na]iune, comunismul, iar ulterior
încerc\rile de integrare european\ s-au extins pentru ]\ri din categoria
c\rora face parte [i România pe o perioad\ de maximum 140 de ani (din
1859, data primei uniri), sau minim 80 (de la Marea Unire). În prezent,
cet\]enii Europei de Est par s\ doreasc\ cu to]ii apartenen]a la Europa
Occidental\ (în medie 66% din est-europeni se identific\ cu Europa fa]\
de numai 54% dintre vest-europeni - conform unui sondaj din 1995 al
ISSP) dar, în acela[i timp, est-europenii sunt în medie mai parohiali decât
vecinii lor occidentali (72% fa]\ de 63% se simt mai apropia]i regiunii lor
de reziden]\) (A. Mungiu-Pippidi, p. 185).
Plecând de la conceptul clasic al lui G. Allport (1954) al cercurilor
concentrice ale identific\rii membrilor cu diferite grupuri de care se simt
lega]i, in-group, de la familie la na]i-une, putem spune c\ în raport cu
contextul social - european, regional, local - identit\]ile de grup pot fi
v\zute ca fiind identit\]i complementare, mai degrab\ aflate în competi]ie,
dar totu[i ierarhizate. Este necesar\ distinc]ia între identitate na]ional\,
conceptualizat\ ca autoidentificare [i ata[ament afectiv fa]\ de o na]iune
ca [i întreg, [i identitate parohial\, definit\ ca identificare primar\ cu o
arie mai restrâns\ decât cultura sau na]iunea (vecin\tate, regiune).
59
DANA B|LA{ TIMAR
Pentru a încerca un posibil r\spuns la problematica identit\]ilor

regionale ale românilor, este interesant de a urm\ri ipotezele ce explic\
na]ionalismul, formulate de Alina Mungiu-Pippidi.
1. Ipoteza încrederii structurate sus]ine c\ na]ionalismul este de-
terminat de predispozi]ia structural\ pentru neîncredere în str\ini în so-
ciet\]ile rurale [i subdezvoltate; în acest caz na]ionalismul ar trebui asociat
cu zonele subdezvoltate [i cu un nivel sc\zut de încredere interpersonal\,
precum [i cu evalu\ri negative ale str\inilor [i minorit\]ilor Conform
teoriei identit\]ii na]ionale, deprecierea altor grupuri ca fiind inferioare
celui din care individul face parte, depind de nivelul stimei de sine a
grupului [i servesc scopului de a conferi o identitate social\ pozitiv\ unui
grup.
2. Ipoteza identit\]ii na]ionale, afirm\ c\ exagerarea identit\]ii na-
]ionale [i a sentimentelor de mândrie na]ional\ stau la baza na]iona-
lismului.
3. Ipoteza liderilor. Na]ionalismul poate fi determinat de votul acordat
unor partide na]ional-comuniste [i încrederea în anumi]i lideri.
4. Na]ionalismul ca ideologie de substitu]ie, sus]ine c\ existen]a „va-
cuumului ideologic” ce a persistat dup\ dispari]ia ideologiei comuniste,
combinat\ cu frustrarea inerent\ generat\ de tranzi]ie, conduce la triumful
ideologiilor na]ionaliste [i populiste. Din aceast\ perspectiv\, na]iona-
lismul [i populismul sunt dou\ reac]ii la frustrarea material\ provocat\ de
tranzi]ie precum [i manifest\ri ale necesit\]ii individuale de a spori în-
crederea în sine printr-o identitate simbolic\ puternic\.
5. Na]ionalismul ca reziduu. Persisten]a atitudinilor autoritare îm-
preun\ cu invidia social\ cultivat\ de regimul comunist se num\r\ printre
determinan]ii intoleran]ei fa]\ de alte grupuri etnice.
Construind un model de baz\ multivariant pentru a testa ipotezele, s-
a demonstrat c\ cei mai mul]i oameni cu vederi na]ionaliste locuiesc în
zonele cele mai s\race [i sunt cei mai pu]in educa]i, explicând 6,5% din
varian]\. Încrederea interpersonal\ s-a dovedit a fi un predictor puternic,
atunci când a fost ad\ugat la variabilele existente în modelul de baz\,
varian]a explicat\ a crescut la 14%. Na]ionalismul pare a fi un caz par-
ticular caracterizat prin lipsa capitalului social [i neîncredere fa]\ de
60
str\ini, fiind tipic comunit\]ilor s\race [i subdezvoltate. Evaluarea gru-

purilor etnice diferite s-a dovedit a fi un alt predictor în model, explicând
9.8% din varian]\. Patriotismul, opera]ionalizat ca declarare a mândriei
de a fi român, nu s-a dovedit a fi un determinant în model.
Cel mai surprinz\tor a fost faptul c\ identitatea na]ional\ s-a dovedit a
fi irelevant\, indivizii care se autoidentific\ cu na]iunea nu se dovedesc
mai na]ionali[ti decât cei a c\ror prim\ identificare este cu regiunea în
care locuiesc sau cu localitatea lor. Importan]a liderilor na]ionali[ti s-a
dovedit a fi redus\, 6,9% din varian]\.
Reziduurile comuniste, cum ar fi apartenen]a la fostul partid comunist,
ca [i declararea orient\rii comuniste („comunismul este o idee bun\, dar
care a fost prost pus\ în practic\”) au produs rezultate contradictorii.
Apartenen]a la fostul partid comunist nu are nici o influen]\ asupra ati-
tudinilor na]ionaliste din prezent, în schimb, nostalgia pentru comunism
are o influen]\ semnificativ\, explicând 11% din varian]\. Factorul auto-
ritarism („]ara ar fi mai bine condus\ de un conduc\tor mai puternic”) s-a
dovedit a fi cel mai puternic predictor al scalei de na]ionalism, explicând
cel mai mare procent din varian]\ (32%).
Concluzionând, din cele cinci ipoteze ini]iale, trei (încredere, ideologie
[i autoritarism) sunt validate, cu o contribu]ie sensibil mai mare a va-
riabilei autoritarism. Cea mai mare parte a neîncrederii care alimenteaz\
na]ionalismul este neîncrederea structural\, asociat\ cu un nivel sc\zut de
educa]ie [i dezvoltare [i, în mod special, legat\ de jude]ele cele mai s\race
[i mai izolate. Na]ionalismul apare deci ca o ideologie de substitut, o
orientare de mas\ c\tre neîncredere [i frustrare. Na]ionalismul postco-
munist este asociat cu fatalismul politic, neîncrederea în lumea exterioar\,
frustrarea provocat\ de tranzi]ie [i neîncrederea în politic\, toate acestea
prinse în variabvila de sindrom autoritar. ]inta na]ionalismului post-co-
munist este destul de difuz\, nu este conectat\ cu identitatea [i nu satisface
o nevoie identitar\: este conectat\ [i satisface doar nevoia de a da vina pe
cineva. (A. Mungiu-Pippidi, 2002, p. 192)
Ceea ce confer\ studiului elementul de inedit este r\spunsul la în-
trebarea de ce nu au contat identit\]ile în explicarea na]ionalismului. În
mod normal, ne-am a[tepta ca oamenii care au o identitate na]ional\ s\ fie
mai na]ionali[ti decât cei care î[i dezvolt\ o identitate parohial\. Dac\
61
DANA B|LA{ TIMAR
identit\]ile parohiale, fie regionale sau locale, sunt expresia unui tip de
identit\]i comunitare, identitatea na]ional\ poate fi expresia na]ionalis-
mului, în]eles ca identificare a na]iunii cu grupul etnic majoritar. De-
p\[irea identific\rii na]ionale de c\tre cele parohiale nu este îns\ un
fenomen tipic românesc. Datele sondajului regional New Democracies
Barometer V au ar\tat c\ parohialismul este în medie mai r\spândit în
Europa de Est decât în Europa Occidental\.
„De[i majoritatea statelor sunt state na]ionale, majoritatea central [i
est-europenilor continu\ s\ aib\ identit\]i multiple [i diversificate. În total
30% dintre cet\]enii ]\rilor din Europa Central\ [i de r\s\rit î[i claseaz\
identitatea na]ional-statal\ pe primul loc, iar apoi o identitate local\ sau
regional\, iar 21% dintre ace[tia î[i distribuie preferin]ele în mod opus.
Ca toate acestea, o alt\ cincime î[i exprim\ preferin]a pentru identitatea
local\ sau sunt chiar parohiali, identificându-se numai cu ora[ul sau
regiunea în care tr\iesc.” (Smith, Anthony, 1991)
Aceste identit\]i nu sunt îns\ neap\rat exclusive. Sondajele ofer\ celor
care r\spund dou\ alegeri, sau mai mult, o ierarhizare a tuturor identit\]ilor
în func]ie de cea care îi caracterizeaz\ în mod principal. Identitatea, etnic\
sau na]ional\, reprezint\ unul dintre conceptele cheie ale psihologiei
sociale, fiind echivalent\ cu conceptul de na]iune. Pentru psihologii so-
ciali, identificarea etnic\ [i colectiv\ este explicat\ mai ales prin iden-
titatea social\, însemnând nevoia grupurilor de a avea un nivel ridicat de
stim\ de sine, motiv pentru care lupt\ pentru ob]inerea unei imagini
sociale pozitive, câ[tigat\ prin compararea cu alte grupuri etnice [i dis-
criminarea acestora în mod sistematic. În contextul nostru social nu este
nici o piedic\ pentru ca identit\]ile local\, regional\, na]ional\ [i european\
s\ nu poat\ fi nici complementare nici competitive, deoarece va exista
întotdeauna o identificare primar\, anume identificarea care prime[te
rangul I în ierarhizare.
Pentru a în]elege mecanismul de creare a identit\]ii s-au luat în con-
siderare dou\ ipoteze:
1. identitatea local\ este mai puternic\ decât cea na]ional\ din cauza
incompletei socializ\ri na]ionale a românilor. Identitatea local\ ar fi o
identitate premodern\ parohial\ [i nu o identitate cultural\ distinct\. Iden-
titate na]ional\ este creat\ prin socializare astfel încât indivizii care sunt
62
înainta]i în vârst\, înst\ri]i, cei care tr\iesc în regiunile urbane, au o

educa]ie superioar\, [i se identific\ cu o ideologie politic\, prin opozi]ie
cu cei s\raci, locuitorii mai pu]in sofistica]i ai zonelor rurale - se vor
identifica mai degrab\ cu ]ara decât cu regiunea (socializare na]ional\
incomplet\).
2. identitatea na]ional\ este o form\ de favoritism al grupului etnic
propriu, mai apropiat\ de cosmopolitanism, definit ca o disponibilitate de
identificare cu un grup [i cu un orizont mai larg, deci contrariul fa-
voritismului in-group.
Din rezultatele ob]inute s-a putut concluziona c\ identificarea pa-
rohial\ ]ine de socializarea incomplet\, iar cea na]ional\ nu este un caz
particular de sectarism. Na]ionalii sunt percep]ia total mai boga]i, mai
educa]i [i mai în vârst\, pe când parohialii sunt mai s\raci, mai pu]in
educa]i [i provin mai degrab\ din grupuri sociale cum ar fi [omerii sau
pensionarii. Parohialismul este asociat cu un nivel mai sc\zut al com-
peten]ei civice [i politice: parohialii citesc mai pu]ine [tiri politice [i nu
fac parte din asocia]ii voluntare. Parohialismul nu reprezint\ a[adar o
implicare superioar\, ci mai degrab\ o lips\ de implicare în problemele
comunit\]ii.
Mergând mai în profunzime, descoperim dou\ tipuri distincte de pa-
rohialism, deoarece regionalismul [i localismul sunt în mod diferit aso-
ciate cu dezvoltarea regional\. Regionalismul este parohialismul celor
înst\ri]i, pe când localismul este parohialismul celor s\raci. (A. Mungiu-
Pippidi, 2002). S-a ar\tat c\ parohialismul înregistreaz\ cele mai ridicate
niveluri în Cri[ana, Maramure[ [i Moldova (Tabelul nr.4.). Regionalismul
are un nivel mai ridicat în Transilvania, cu toate c\ numai 20% din
popula]ia sa se identific\ cu regiunea. Identificarea na]ional\ este mai
pronun]at\ în Bucure[ti, urmat de Oltenia, Banat [i Dobrogea.
63
DANA B|LA{ TIMAR
Tabelul nr. 4.
Identificarea în func]ie de regiunea istoric\ (apud. A. Mungiu-
Pippidi, 2002, p.199)
Regiunea Vecintate Regiune ar Europa
Moldova 73,6% 11,3% 12,3% 0,5%
Muntenia 66,7% 9,5% 19,0% 1,9%
Dobrogea 54,5% 15,9% 27,3% 2,3%
Oltenia 63,9% 3,7% 32,4% 0%
Banat 48,9% 14,9% 29,8% 4,3%
Transilvania 55,9% 20,5% 20,0% 1,0%
Maramure 80,0% 6% 7,8% 1,1%
Bucureti 50,5% 7,4% 40,0% 1,1%
Exist\ un model distinct al identit\]ii pentru Europa postcomunist\

subdezvoltat\, caracterizat printr-o propor]ie mai crescut\ de parohialism.
Acest model este caracteristic popula]iei premoderne, slab educate, care
locuie[te în regiunile cele mai pu]in dezvoltate, care are competen]\
politic\ sc\zut\ [i care este foarte neîncrez\toare fa]\ de oricine altcineva,
cu excep]ia propriei familii. Identificarea cu o comunitate mai mic\ decât
na]iunea transcende postcomunismului, fiind o consecin]\ a rezultatelor
moderniz\rii nefinalizate a României. Aceasta o diferen]iaz\ de na]io-
nalism, care este ancorat în postcomunism [i se poate întâlni atât la cei
care prezint\ o identitate na]ional\, cât [i la cei care prezint\ o identitate
parohial\.
Desprindem astfel concluzia conform c\reia cu cât o regiune este mai
slab dezvoltat\, cu atât xenofobia [i parohialismul locuitorilor sunt mai
crescute iar identificarea cu întreaga na]iune este mai mic\. Mergând mai
departe, descoperim c\ persoanele care v\d ideologiile politice ca ire-
levante sunt mai degrab\ parohiali decât na]ionali, deci identitatea na-
]ional\ nu este un predictor al na]ionalismului.
Încrederea în lumea exterioar\ este determinat\ de competen]a politic\
(citesc rapoartele politice din ziare) [i de bun\starea subiectiv\. Frustrarea
64
zilei de mâine [i competen]a politic\ sc\zut\ determin\ neîncrederea în

lumea exterioar\. În consecin]\, neîncrederea generalizat\ implic\ în-
credere în lideri na]ionali[ti [i na]ionalism. Implicarea politic\ sc\zut\,
frustrarea crescut\, asertivitatea politic\ [i încrederea sc\zut\ în lume
constituie baza atitudinilor na]ionaliste, în acela[i timp, na]ionalismul [i
lipsa orient\rii democratice sunt predictori puternici pentru un conflict
etnic.
Diferen]a conceptual\ dintre identitate na]ional\ [i na]ionalism iese [i
mai mult în eviden]\ când le utiliz\m pe amândou\ ca variabile in-
dependente pentru a explica atitudinea proeuropean\. Se afirm\ c\ românii
se simt europeni, gândesc precum europenii [i în consecin]\ sunt parte a
europei, dar în realitate Europa reprezint\ doar o abstrac]ie, fapt de-
monstrat de procentul infim al celor care se identific\ cu ea. Am ar\tat
faptul c\ identitatea na]ional\ nu are importan]\ asupra atitudinii pro-
europene, dar na]ionalismul este corelat negativ cu aceast\ atitudine. Cu
cât cre[te gradul de na]ionalism al unei persoane, implicit [i a carac-
teristicilor neîncrederii fa]\ de str\ini, cu atât este mai împotriva apropierii
de Europa,
Dezvoltarea regional\, educa]ia [i competen]a politic\ stimuleaz\ ati-
tudinile proeuropene, iar pe de alt\ parte, s\r\cia, educa]ia insuficient\ [i
lipsa de interes pentru politic\ stau la baza atitudinii distante fa]\ de UE.
Identitatea na]ional\ nu este în competi]ie cu cea european\ [i mul]i dintre
cei care aleg ]ara ca prim\ identificare, aleg Europa drept cea de a doua.
10.5. Mitul Salvatorului
Importan]a acord\rii celei mai mari importan]e identit\]ii regionale se

mai poate explica [i prin o ancorare mai degrab\ geografic\ decât con-
ceptual\ a românului în contextul european. Atitudinea proeuropean\ este
dezirabil\ în realitatea româneasc\ a acestor ani, astfel, „Europa” are
conota]ii pozitive, dar nu din dorin]a de identificare subiectiv\, ci pentru
a sc\pa de identitatea româneasc\. Se [tie faptul c\ a fi român, în spa]iul
european se asociaz\ cu stereotipul de ]igan, iar a fi european, reprezint\
o identitate diluat\, nespecific\, care nu implic\ responsabilitate, cu ra-
portare geografic\, pe care românul o va prelua din dorin]a de a se
65
DANA B|LA{ TIMAR
identifica cu „Salvatorul”. Mitul Salvatorului func]ioneaz\ la randament

maxim în România, identificarea cu Cel care este capabil s\ scoat\ ]ara
din impasul tranzi]iei, revenind ca a doua alegere identitar\. Întruchiparea
Salvatorului se reg\se[te atât în persoana unui individ (marele condu-
c\tor), cât [i într-un grup social, politic, etnic, ori na]ional, în cazul nostru
fiind vorba de Europa.
Amintind de Mitul Salvatorului, este necesar s\ ne oprim asupra de-
fini]iei mitului, care în viziunea lui R. Bastide (1972) reprezint\ o reac]ie
expresiv\ asumat\ de mentalul colectiv ce r\spunde tensiunilor, deze-
chilibrelor sau rupturilor unei societ\]i, devenind un adev\rat ecran pe
care se proiecteaz\ angoasele colective. Explozia mitologic\ ce înso]e[te
marile muta]ii politice [i sociale declan[ate de modernitate, a fost sesizat\
de R. Girardet (1997), care constat\ c\ în epocile de fractur\ istoric\
procesul mitogenetic dobânde[te o efuziune impresionant\. Suprapunând
aceste idei peste realitatea româneasc\, vom descoperi perioada de in-
certitudine [i confuzie social\, în care oamenii, care pentru a-[i reg\si
echilibrul intern, vor face apel la o proiec]ie mitic\, istoric\ sau politic\.
Ei vor investi cu responsabilitate profetic\ o persoan\ din trecut sau din
prezent, mergând pân\ la o comunitate, cea european\. Cele patru mari
ansambluri mitologice pe care le descoper\ R. Girardet sunt: Mitul Con-
spira]iei, Mitul Vârstei de aur, Mitul Unit\]ii [i Mitul Salvatorului. De-
nun]area unei ac]iuni din umbr\ a for]elor malefice, a preg\tit în mentalul
colectiv, terenul construirii Mitului Conspira]iei, inadecv\rile mobilit\]ii
sociale [i valorice care amenin]\ stabilitatea reperelor normative tra-
di]ionale a însufle]it Mitul Vârstei de aur, expansiunea individualismului
a readus Mitul Unit\]ii, dup\ cum nesfâr[ita incertitudine a f\cut teren
Mitului Salvatorului.
R. Girardet (1997), plecând de la cele trei accep]iuni ale mitului: o
relatare a unui eveniment care a avut loc în timpul primordial al în-
ceputurilor, o fantasm\ care se interpune ca un ecran între adev\rul fap-
telor [i exigen]elor cunoa[terii, precum [i o for]\ mobilizatoare cu rolul de
a incita energiile sociale, propune îmbinarea celor trei perspective în
explicarea mitului politic. Acesta din urm\ se dezvolt\ complementar pe
toate cele trei dimensiuni, fiind o fabula]ie [i având o func]ie explicativ\
[i un rol angajant.
66
Mitul devine o credin]\ coerent\ [i complet\, iar singura lui legitimitate

r\mâne propria lui dezvoltare cu scopul st\pânirii „spiritelor vremii”.
Mitul reprezint\ totodat\ un ansamblu structural omogen [i stabil, dac\
interpretarea rolului miturilor este diferit\, scenariile se caracterizeaz\
prin pregnan]\.
Sus]inând idea unui imaginar expansiv [i acaparator mai apropiat de
ideologie decât de mentalitate, L. Boia (1994) stabile[te elementele dis-
tinctive ale conceptului. Imaginarul presupune o colec]ie de imagini
sensibile, alimenteaz\ un dualism ontologic (realitate social-istoric\/men-
tal), afirmându-se ca o alt\ realitate inserat\ în realitatea concret\ pe care
o construie[te cu mare acurate]e [i se prezint\ într-o modalitate mai
elaborat\, reunind mituri, religii, utopii, ipoteze [tiin]ifice. Istoricul român
define[te mitul ca o construc]ie imaginar\ destinat\ s\ pun\ în eviden]\
esen]a fenomenelor cosmice [i sociale, în strâns raport cu valorile
fundamentale ale comunit\]ii [i în scopul de a asigura coeziunea acesteia
(L. Boia, 1997).
Printre caracteristicile fundamentale ale mitului se num\r\ existen]a
unui adev\r esen]ial în construirea lui, propagarea unui sens profund
simbolic, bazat pe cod [i promovând un model comportamental orientat
spre atingerea scopului cuprins în îns\[i definirea sa. Mitul devine capabil
s\ antreneze comunit\]i întregi, direc]ionându-le ac]iunea, iar datorit\
faptului c\ reprezint\ un integrator, privilegiaz\ o asumare stereotip\ a
normativit\]ii sale, diversitatea realit\]ii social-istorice fiind citit\ doar
prin grilele proprii scenariului mitologic. Am amintit în primele capitole
despre schema care influen]eaz\ citirea realit\]ii prin crearea unei grile
unice de interpretare, urmând s\ ad\ug\m acum c\ mitul devine una din
cheile de în]elegere a evenimentelor. Din acest motiv, acest suport mental
al destinului oric\rei societ\]i trebuie acceptat, identificat [i explicat, pe
toate nivelele sale de complexitate (A. Gavreliuc, 2000).
Fiecare cultur\ [i societate, fiecare nivel dintr-o societate complex\
are imaginarul s\u. Teritoriul traversat între limita dintre real [i imaginar
r\mâne acela[i [i reprezint\ câmpul întreg al experien]ei umane de la
aspectele sociale colective, pân\ la cele mai intime.
Explorarea imagologic\ se dore[te a fi un instrument al psihologiei
sociale în explorarea raportului identitate-alteritate colectiv\ [i impune
67
DANA B|LA{ TIMAR
luarea în considerare a faptului c\ identitatea [i alteritatea colectiv\ nu

sunt imobile, ci urmeaz\ o dinamic\ subtil\. Identitatea, odat\ clarificat\,
devine normativ\, manifestându-se ca o tendin]\ puternic integrativ\,
excluzând caracteristicile portretului identitar care se abat de la profilul
prescris.
Epoci istorice diferite au favorizat diferite criterii de raportare la
alteritate. Dac\ în antichitate dominant era criteriul social (st\pân/sclav),
în Evul mijlociu se va substitui cu criteriul religios (cre[tin/p\gân), în
timp ce în prezent, locul central revine criteriului na]ional (noi/str\inii).
Adeptul acelora[i idei, B. Baczko ( 1984), subliniaz\ faptul c\ fiecare
societate î[i produce neîncetat propriile reprezent\ri esen]iale, idei-ima-
gini care stabilesc identit\]ile, acord\ legitimitate, mobilizeaz\ energii [i
alimenteaz\ solidarit\]ile sociale. Imaginarul î[i al\tur\ astfel adjectivul
social prin demersul unei societ\]i de a-[i reprezenta inebtitatea de sine
sau a alterit\]ii. Este important de amintit c\ imaginarul social este co-
nectat la memoria social\, personajele [i faptele istorice p\trunzând în
memoria colectiv\ [i transformându-se în imagini, simboluri, modele.
Memoria social\ se caracterizeaz\ printr-o stabilitate [i iner]ie consi-
derabil\. Revenind la Mitul Salvatorului, putem considera c\ prezen]a lui
cu o anumit\ pregnan]\ într-o anumit\ regiune, va fi un predictor al
na]ionalismului.
10.6. Obstacolele tranzi]iei
Na]ionalismul din România este descris ca având un dublu deter-

minism, pe deoparte este alimentat de s\r\cie, izolare [i neîncredere fa]\
de str\ini, deci de parohialism, iar pe de alt\ parte î[i are originile în
refuzul politicii, apelul la solu]ii autoritare [i invidie social\ toate fiind
tentacule ale comunismului rezidual. Datorit\ naturii reziduale, feno-
menul se va diminua [i va cre[te nevoia de politici care s\ se adreseze
parohialismului.
Formarea atitudinilor parohialiste se constituie ca o adev\rat\ pro-
blem\ a României contemporane. Atât regiunile cele mai pu]in dezvoltate
cât si cele care au un anumit grad de dezvoltare prezint\ o tendin]\ foarte
68
sc\zut\ c\tre cooperare [i solidaritate, tr\s\turi ale individului colectivist

[i ale societ\]ilor interdependente. Programele de dezvoltare, cum ar fi
cele care se adreseaz\ zonelor defavorizate determin\ regiunile s\ intre
mai degrab\ în contradic]ie decât s\ coopereze, sim]indu-se lipsa acut\ a
politicilor de cooperare interregional\. Aceasta ar fi o modalitate de a nu-
i p\stra izola]i [i plini de resentimente pe cei s\raci, iar pe cei boga]i [i
egoi[ti refuzând s\ împart\ bun\starea.
Identitatea na]ional\ nu reprezint\ o barier\ pentru români în calea
adopt\rii cet\]eniei europene, dar na]ionalismul este, atât prin orientarea
sa general\ pesimist\ [i pasiv\ cât [i prin fuga de responsabilitate [i
c\utarea de ]api isp\[itori. Lipsa de speran]\ a societ\]ii, manifestat\ prin
dorin]a de emigrare, ratele ridicate de consum [i sc\zute de investi]ii este
gre[it atribuit\ doar politicului, este necesar\ luarea în vedere deopotriv\
a realit\]ilor formale cât [i cele informale.
69
3 GLOBALISM ŞI REGIONALISM.
O DILEMĂ IDENTITARĂ
Dr. Mădălina Virginia Antonescu (coord.)

Despre Europa (2006:15-32, 245-279), Editura
Lumen, Iasi
Pentru aprofundarea acestei teme se propun urmatoarele texte

Despre Europa
Europa cadre socio-politice
Construcia european i importana franco-

german
Leagn al civilizaiei moderne, Europa a reprezentat înc
din Antichitate spaiul privilegiat al progresului economic,
cultural, social. Dominând timp de secole întregul mapamond,
vechiul continent va fi îns complet epuizat de cele dou mari
conflagraii mondiale. Sectuirea resurselor în urma acestor
conflicte, destrmarea imperiilor coloniale vor cauza o stagnare
european care îi va gsi cu greu rezolvarea. Agravat de lupta
dintre dou noi mari imperii mondiale, Statele Unite i Uniunea
Sovietic cu sistemul su de state-satelit, pe tot parcursul
Rzboiului Rece, Europa vestic va fi nevoit s-i gseasc
echilibrul, mai întâi prin tratate euro-atlantice, deci prin sprijin
american, pentru ca mai apoi s porneasc pe drumul construciei
unei structuri proprii care s-i asigure autonomie. Astfel s-a
nscut ceea ce mai târziu va deveni Uniunea European.
Unul din elementele primordiale ale succesului acestei
organizaii a fost cooperarea dintre Frana i Germania,
fondatoarele primei forme de integrare la nivel european.
Generat de interesele economice ale celor dou ri,
Comunitatea European a Crbunelui i Oelului (CECO)
reprezint prima form de colaborare la acest nivel.
Iniial, speriat de puterea pe care zona Rhur-ului o avea
asupra economiei sale, Frana a semnat un tratat împotriva
Germaniei cu Marea Britanie (Dunkerque, 4 martie 1947).
Generalul de Gaulle a fcut mai multe încercri de aproiere cu
vecinul pe peste Canalul Mânecii, dar refuzul britanic l-a condus
pe acesta la o apropiere franco-german. Unul din motivele
generalului decurgea chiar din situaia rilor care dei au fost
mult timp rivale se gseau acum în aceeai situaie dificil dup un
15
Paula-Daniela GÂNG
Cuplul Frana-Germania într-o Uniune European în schimbare
rzboi cu peirderi grele în ambele baricade1. De asemenea evoluia

politicii externe i în special întrirea poziiei americane în Europa
au dus la o schimbare de poziie, care s-a concretizat în planul
Monnet-Schuman (declaraia din 9 mai 1950), primit de
entuziasm de cancelarul Adenauer. Marea Britanie este invitat s
se alture Comunittii, dar aceasta refuz. Apare astfel, la 18
aprilie 1951, prima Europ a Celor ase (Frana, Germania
Federal, Italia, Benelux).
Pentru Germania de dup cel de-al doilea Rzboi Mondial,
planul crbunelui din 1950 a reprezentat una din acele anse ce nu
se refuz. El era posibilitatea ca acest stat s-i gseasc locul
printre celelalte naiuni europene, s-i demonstreze implicarea în
procesul consolidrii democraiei pluraliste. Dar motivul esential
al acestei intensificri a legturilor a fost pentru Germania
refacerea integritii sale teritoriale.2 Acest element a ceat una din
primele tensiuni ale cooperrii franco-germane, întrucât Frana
dorea mai întâi s consolideze Uniunea celor ase ca variant la
cele do sisteme rivale sovietic i anglo-saxon.
O alt problema de început a constituit-o i reînarmarea
Germaniei. Ostil acestui plan care ar fi putut duce la renaterea
vechilor pasiuni naionaliste, Adenauer a fost nevoit s accepte
acest proces datorit presiunilor Statelor Unite, tot mai îngrijorate
de aprarea frontierelor spre spaiul sovietic. În 1955, Germania
este reînarmat sub supravegherea Uniunii Europene
Occidentale(UEO) i cu ajutorul diplomatic al Franei se altur
Alianei Nord-Atlantice.
Pentru ca legtura între primele ase state s fie mult mai
strâns, în 1962, Frana propune planul Fouchet, care îns va fi
1 Pierre Béhar – Entre Paris et Berlin une alliance de raison, Le Monde

Diplomatique, aprilie 2004, pp. 12-13,
http://www.monde-diplomatique.fr/2004/04/BEHAR/11099
2 Ibid.
16
Despre Europa
respins. Totui acest proiect creat iniial pentru toate statele

membrele, a ajuns s fie baza primului act oficial care s specifice
clar legtura special între Germania Federal i Frana. Tratatul
Elysée a instaurat între cele dou ri mecanisme de cooperare ce
presupuneau: reuniuni periodice între diferitele niveluri ale
acestor dou state (preedintele republicii – sau primul-ministru –
i cancelarul; minitrii de externe sau din alte domenii; înali
funcionari...), cooperarea forelor armate i a unitilor
combatatnte comune, schimburi între deputai i ali comisari,
concentrarea bncilor centrale, parteneriate între orae i diferite
instituii, schimburi de tineri (5 milioane pân în prezent)3. Acest
relaie Paris-Bonn a introdus în sistemul instituional comunitar o
„distorsiune” capital, marea majoritate a înaintrilor pe calea
unificrii rezultând din iniiative franco-germane (de la Consiliul
European din 1974 la uniunea monetar i politic in 1992).
„În timp ce legtura franco-german se instituionalizeaz
(mai ales pe 22 ianuarie 1963, o dat cu tratatul de Gaulle-
Adenauer, numit Elysée, organizând regulat summit-uri franco-
germane), Comunitatea evit o discuie direct exclusiv i înscrie
aceast relaie într-un cadrul multilateral, o înrdcineaz în
interdependene concrete (Piaa Comun, Politica agricol
comun – PAC –, Sistemul Monetar European – SME ...).
Dialogul franco-german, dac st la baza construciei europene,
este lrgit, îmbogit de ea.”4
Începînd cu mijlocul anilor ’80, apar o serie de iniiative, de
decizii, dezvoltând cooperarea franco-german în materie de
aprare. În timpul 1987, progresele au devenit mai concrete: în
noiembrie, a fost creat Consiliul de Securitate i de Aprare
3 Immo Stabeit – Amitié franco-allemande,

http://www.geoscopie.com/espaces/e319amifrd.html
4 Philippe Moreau Defarges, Instituiile Europene, Ed. Amarcord,
Timioara, 2002, p. 88
17
Paula-Daniela GÂNG
Comun, intrând în funcie la 22 ianuarie 1988 i reunindu-se de

dou ori pe an, pentru o concentrare asupra controlului
înarmrilor i dezarmrii, a capacitii forelor armate ale celor
dou ri de a coopera în timp de pace, ca i în timp de criz sau
rzboi, a interoperabilitii materialelor. În octombrie 1988,
Brigada Franco-German (circa 4200 de oameni) a fost creat i a
devenit operaional în octombrie 1990. La 14 octombrie 1991,
principiul unui corp de armat franco-german (40000 de oameni)
a fost consacrat de summit-ul Mitterrand-Kohl (La Rochelle, 21-
22 mai 1992). Alte domenii de cooperare au vizat cultura, fiind
creat în 1992 canalul franco-german Arte, precum i Oficiul
Franco-German pentru Tineret, în 1993.5
Dei sunt aliai tradiionali, înelegerea Bonn-Paris cunoate
urcuuri (între de Gaulle i Adenauer în 1958-1963, între Giscard
d’Estaing i Schmidt în 1974-1981, între Mitterand i Kohl în
1995-1995) i coborâuri (mai ales între Pompidou i Brandt în
1969-1974, între Chirac i Kohl în 1995-1998).6 Una din ultimele
etape au avut loc odat cu alegerea în funcia de cancelar a
Angelei Merkel. Dup o foarte reuit cooperare între Chirac i
Schroder, s-a crezut c noua cancelar va privilegia dimensiunea
atlantic a politicii externe a Germaniei. Îns chiar din prima
vizit în afara Germaniei, prin simbolica deplasare la Paris, Merkel
a subliniat importana pe care o va juca în continuare relaia cu
Frana, dar propunându-i o redinamizare a acestui cuplu.7
5 Cronologie a relaiilor franco-germane din 1948 pân în 2000 -

http://www.dfjw.org/reseau/chrono/1948-2000.html
6 Jean-Pierre Chevènement – France Allemagne. Quel partenariat pour quelle
Europe
http://www.fondation-res-publica.org/France-Allemagne-quel-
partenariat-pour-quelle-Europe-conclusions-de-Jean-Pierre-
Chevenement_a83.html
7 Merkel et le couple franco-allemand,
http://tf1.lci.fr/infos/monde/2005/0,,3245949,00.html
18
Despre Europa
Totui anii ’90 au fost marcai de unele sincope ale relaiei

celor dou state chiar pe teme europene. Prima criz de acest gen
a avut loc în 1997 pe tema „Pactului de Stabilitate i Cretere”,
considerat de partea francez ca un „super Maastricht”
redundant. O a doua criz a avut loc în momentul deciderii
preedintelui Bncii Centrale Europene, care se pare c fusese
hotrât printr-un acord oral între H. Kohl i F. Mitterrand. A treia
criz a avut drept subiect divergenele profunde ale prilor cu
privire la Politica Agricol Comun, împrirea sarcinilor bugetare
ale Angendei 2000 la Consiliul de la Berln din amrtie 1999. O a
patra criz prelungindu-se în cadrul summitului de la Nisa
disensiunile centrându-se pe modul de luare a deciziilor în cadrul
Consiliului.8
De-a lungul timpului îns, pentru capitala republicii
federale, care pre a se teme de o acuzaie de voin dominatoare,
Parisul a reprezintat partenerul cheie pentru a asigura progresul
unificrii; orice iniiativ important a rezultat din concertarea
franco-german (de exemplu, în 1974, Consiliul European; în
1978, Sistemul Monetar European; în 1991, proiectul de acord
privind Uniunea European...).9
8 Chrystelle Nourrz, France-Allemagne: l’année des choix, p.

http://www.robert-schuman.org/synth36.htm
9http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/relations-franco-
allemandes/chronologie.shtml
19
Paula-Daniela GÂNG
Pe drumul de la 15 la 25
De la Comunitatea celor ase, ce nu includea îns o alt
mare putere european dar nu continental, Marea Britanie,
ponderea Franei i a Germaniei s-a modificat, iar aderarea noilor
state în mai 2004 va necesita o reconsiderare a poziiei acestor
ri. În relaia cu noile membre deja au aprut tensiuni, prin
urmare procesul se dezvluie a fi unul mai mult decât interesant.
Chiar i înainte de unificare, Germania deinea o pondere
mai mult decât substanial în cadrul structurilor europene atât în
ceea ce privete numrul de reprezentani în cadrul acestora, cât i
în cazul contribuiei la bugetul european. În urma aderrii noilor
state membre la UE, aceast ar va avea foarte multe beneficii, în
sensul c noile aderente deja aveau schimburi economice extrem
de intense cu Uniunea prin intermediul acesteia. Consecinele
directe vor fi scderea costurilor vamale, reducerea costurilor de
transport, intensificarea competitivitii, fluxul mâinii de lucru,
investiiile directe.10
Prin urmare Germania îi va conserva poziia economic i
într-un fel va continua s fie pivotul Uniunii, chiar i în cazul unei
preconizate schimbri a centrului de greutate mai spre Est.
Iat cum se înfieaz aceste beneficii în procente din
produsul intern brut ale celor 15 state UE.
10 Markus Gabel - Huit nouveaux pays dans l’UE. Quelles

conséquences économiques pour l’Allemagne? în Le Courrier des Pays de l’Est,
nr. 1031, ianuarie 2003, p.36-47
20
Despre Europa
Efectele asupra aderrii statelor membre asupra PIB-ului

celor 15 state membre11
Din aceste previziuni reiese clar c Germania va avea

beneficiile cele mai importante dintre rile Uniunii. Îns mai mult
decât beneficii economice, Germania se va bucura i de relaii
excelente cu aceste noi state membre întrucât le-a favorizat
candidatura12. Astfel, Germania nu va mai avea nevoie de sprijinul
francez pentru a-i impune interesul, din contr Frana apare pe
scena internaional slbit, pierzând mare parte din greutatea sa
politic.
11 Simulri realizate în cadrul programului de cercetare PREPARITY,

bazat pe modelul macro-economic Oxford pentru Previziuni Economice,
prezentate de Markus Gabel, op.cit.
12La Documentation Française – Les relations franco-allemandes,
http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/relations-franco-
allemandes/questions-reponses.shtml
21
Paula-Daniela GÂNG
Astfel, Parisul se confrunt cu diverse greuti în a-i

consolida locul de lider informal deinut atât de mult timp pe
scena politic continental. Principalul handicap în acest moment
o constituie instabilitatea intern, tradus prin greve i revendicri
sociale. Aceast situaie a dus la o aparent criz a sistemului
francez, care a produs un rspuns mai lent la provocrile din plan
extern. La acestea comentatorii adaug i unele greeli care au
influenat în mod direct reconsiderarea poziiei acestei ri, iar
rspunderea pentru aceste greeli pare s-i fie atribuit în mod
direct lui Chirac. Evident, una din cele mai mari dificulti ale
Franei în instanele europene, dar i în cooperarea ei cu
Germania o va constitui de acum înainte refuzul populaiei de a
accepta tratatul european.
În opinia deputatului european Jean-Louis Boulanger
referitor la situaia francez în cadrul Comisiei Europene al lui
Durão Barroso, „Frana a suferit o evident pierdere a influenei
i a puterii sale în sânul noii Comisii, ca urmare a 4 factori dintre
care 3 îi sunt direct imputabili lui Jacques Chirac. În primul rând
tratatul de la Nisa, care înseamn o diminuare la jumtate a
prezenei franceze în contextul mririi cu 25% a populaiei. Acest
efect ar fi putut fi evitat ca în cazul Marii Britanii i a Spaniei care
au primit portofolii extrem de importante (Comer, respectiv
Afaceri economice i monetare), ceea ce nu s-a întâmplat nici
pentru Frana, nici pentru Germania. În al doilea rând alegerea în
funcia de comisar a lui Jacques Barrot, un politician aproape
retras din viaa politic, fr experien comunitar, care aproape
nici nu vorbete engleza i care, prin urmare, va avea puin
influen în cadrul Comisiei. Un alt neajuns îl constituie o anumit
depire a modelului economic i social franco-german, dar i o
neputin în generarea de reforme constructive a echipelor Jospin
i Raffarin. Cel de-al patrulea factor o constituie propria alegere a
lui José Manuel Durão Barroso, care între a arunca o punte între
cele dou Europe care deja s-au înfruntat în problema rzboiului
22
Despre Europa
din Irak i a exploata un raport de fore net favorabil Europei

liberale, atlantice i periferice, a optat pentru cea de-a doua
soluie.”13
Un alt punct de vedere este acela al deputailor europeni
care, precum reprezentanta Germaniei în Parlament Dagmar
Roth-Behrendt, resping cu fermitate ideea unei pierderi a
influenei germane sau franceze în cadrul structurilor europene,
deoarece aceste structuri au delegai care în momentul în care
primesc investitura nu mai sunt nici francezi, nici germani, ci
devin europeni, datoria lor fiind de a aciona în funcie de
interesele Europei în totalitatea sa. „E evident c mai vechile
membre ale Uniunii vor pierde din greutate din cauza numrului
mai mare de voturi împrite cu noile venite, dar considerarea
acestui lucru ca o pierdere de influen semnific faptul c
instituiile europene sunt gândite ca fiind conglomerate de
interese naionale, ceea ce nu este cazul”14, afirm vice-preedinta
Parlamentului European.
Problema cuplului franco-german rezid i într-o anume
inerie care îl opune noului val al ultimelor aderente. Prin urmare
neînelegerile sunt inerente. Se consider c eecul iniial al
Constituiei europene a fost i eecul cuplului franco-german în
cadrul noii Europe. În mai puin de un an cele dou ri au suferit
dou înfrângeri, ceea ce a artat faptul c acestea nu mai pot
pretinde c sunt, singure, motorul unei Uniuni formate din 25 de
state.
Primul eec a constat în luarea de poziie în problema
rzboiului din Irak, fr consultarea partenerilor europeni. În acel
moment secretarul american de stat al aprrii, Donald Rumsfeld,
13 L’Express din 06/09/2004, Un rapport de forces favorable à l’Union

périphérique
14 L’Express din 06/09/2004, L’Union n’est pas un conglomérat d’intérêts
nationaux
23
Paula-Daniela GÂNG
a pus în eviden în faa întregii mass-media internaionale

opoziia dintre „o nou” i „o veche Europ”. În cele din urm
Frana i Germania nu au fost susinute de celelalte ri europene,
rmânând simple martore la un conflict în care implicarea altor
state membre precum Marea Britanie, Spania i rile din Est a
fost crucial.
Un alt neajuns a fost politica european a celor dou ri i
în principal a fost atitudinea celor doi lideri ai si. Unii
comentatori15 afirm chiar c prin contestarea lor deschis Frana
i Germania pltesc acum vechi polie ale unor greeli din trecut.
Spre exemplu reticena lui Gerhard Schröder la adoptarea
monedei unice, în timp ce în cazul lui J. Chirac imputabil este
felul în care folosea fiecare eveniment internaional pentru a întri
Frana, pentru a promova interesele acesteia în detrimentul celor
europene. Cele dou ri, care se consider punctul de greutate al
Europei, nu au tiut de exemplu s pregteasc aderarea noilor
state membre, mai ales la nivel instituional, problem ce reiese
din aparentul eec al summit-urilor de la Amsterdam în 1997 i
Nisa, în 2000, dar în acelai timp nu au creat o legtur puternic
cu noile state membre, care ar fi putut evita dezbinarea ce a
marcat probleme precum rzboiul din Irak sau Constituia
European.
15 Arnaud Leparmentier, Le couple franco-allemend contesté dans l’Union

élargie, Le Monde diplomatioque, 16 decembrie 2003, p.3
24
Despre Europa
celelate state
noile
UE
1
17%
Germania
Frana Spania
Marea Britanie 9%
Italia
Spania Italia
celelate state UE 13% Marea Britanie F
noile 10 state 13%
Populaia Uniunii Europene pe ri, în milioane de locuitori
În relaia cu noile state membre un alt punct de conflict îl

constituie i conceptul de „Europ cu dou viteze”. Jacques
Chirac a insistat în repetate rânduri asupra vocaiei Franei i
Germaniei de a se afla „în centrul grupurilor de pionieri”. Noile
aderente încep deja s simt c sunt lsate în urm, dar mai ales c
mereu vor tri în umbra deciziilor marilor state ce vor încerca s-
i impun punctul de vedere trecând peste al lor.
„Când motorul franco-german funcioneaz, Europa
progreseaz; ea stagneaz atunci când relaia dintre Frana i
Germania bate pasul pe loc”16 sunt afirmaii care au marcat mereu
leadership-ul celor dou ri . Dup cum semnaleaz i revista
Internationale Politik, „Frana i Germania sunt nucleul nucleului
16 Adriana Opromolla - 40 ans de coopération franco-allemande

http://www.comece.org/comece.taf?_function=ei_new&sub_id=7&id=34&la
nguage=fr
25
Paula-Daniela GÂNG
i ele vor rmâne astfel chiar i dup nu-ul francez”17. Îns

inconvenienele unui nucleu dur franco-german sunt riscul crerii
unui directorat, riscul de a deveni exclusivist, dar i dificultatea de
a articula acest nucleu cu restul Europei i instituiile acesteia.
Încercarea de a rspunde provocrilor unei Europe cu 25-
27 de membri au dus la aceste variante de concentrare i
concertare. Îns cum ideea nucleului franco-german pare s fie
din ce în ce mai contestat, o alt variant a fost înaintat:
cooperarea intens (coopération renforcée). Este mai supl decât
nucleu, dar mecanismul rmâne greoi întrucât exist riscul ca
numrul partenerilor s creasc nelimitat.18 Chiar i Ministrul
francez de Interne Nicolas Sarkozy propunea un astfel ce nucleu
din ase state ca o alternativ la un cuplu oarecum depit de
vremuri.19
17 Stepan Martens - Les conséquences du rejet du traité constitutionnel européen

sur les relations franco allemandes, 7 septembrie 2005, http://www.fondation-res-
publica.org/Les-consequences-du-rejet-du-traite-constitutionnel-europeen-sur-
les-relations-franco-allemandes_a77.html
18 Ibid.
19 Ibid.
26
Despre Europa
Modificrile în componena Consiliului Uniunii Europene

State Nr Nr Nr Ponderea Ponderea
membre voturi voturi voturi UE-15 UE-25
UE-15 UE-25 UE-27
Germania 10 29 29 11,49% 9,03%
Marea 10 29 29 11,49% 9,03%
Britanie
Frana 10 29 29 11,49% 9,03%
Italia 10 29 29 11,49% 9,03%
Spania 8 27 27 9,19% 8,41%
Celelalte 10 39 104 104 44,82% 32,39%
state
membre
Noile state - 84 84 - 26,16%
membre
Bulgaria i - - 24 - -
România
Total 87 321 345 100% 100%
Majoritate 62(71,2 232(72, 255(73, - -
calificat 6%) 27%) 91%)
Minoritate 26 90 91 - -
de blocaj
27
Paula-Daniela GÂNG
200
170
150 147
100 99 94
82 72 72 72 78 7584
60 59 58
50
29 29 29 29 40 50
27
0
Germaia Marea Spania noile
Britanie state
Populaie Voturi Consiliu Deputai europeni
Provocri la un nou început de drum

Importana tandemului franco-german este diferit în
funcie de perspectiva din care acesta este privit din interior sau
din exterior. Iat ce afirm deputai europeni din ambele tabere:
James E.M. Elles, deputat european, britanic: „Adevrul
este c prin acceptarea a 10 noi state, dinamica european se
schimb. Punctul de echilibru al Europei s-a modificat. Noile
state au trimis echipe strlucite gata s ia iniiativa i s influeneze
sistemul. Tandemul format de Paris i Berlin joac în continuare
un rol important, dar vremea când Europa celor ase era
structurat în jurul axei franco-germane a trecut”.
Jean-Louis Boulanger, deputat european, francez: „E dificil
s se pretind în zilele noastre c cele dou ri reprezint lumina
Europei, dar oricât de depit ar considera criticii acest cuplu, este
28
Despre Europa
iluzoriu s te gândeti la construcia uniunii fr el sau împotriva

lui”.20
În pofida ultimelor dezbateri ceea ce relaia franco-german
a demonstrat întotdeauna este c ea nu înseamn nici identitate,
nici imobilitate a motivelor. Fiecare – Germania, Frana – se
supune unei problematici proprii. Totui, timpul i adâncimea
interdependenelor consolideaz reflexele comune (de exemplu,
consultarea cvasi-automat în caz de criz internaional).
La acest început de secol XXI, echilibrul politic al Uniunii
Europene, cu deschiderea sa ctre Est, se afl în plin schimbare.
Germania are ponderea cea mai mare. Cu 82 de milioane de
locuitori, ea reprezint micul colos al Uniunii. În timp ce Frana
se afl, din anii ’50 pân în anii ’90, în centrul geografic i politic
al construciei europene, Germania devine, odat cu extinderea
Uniunii tot mai mult spre Europa Central i de Est, statul-pivot.
Aceti factori vor influena fr îndoial evoluia viitoare a UE,
dar ine i de state însele de a se redefini în acest context cu totul
nou i plin de imprevizibil cci ciuda redefinirii rolului Franei i
Germaniei în Europa extins, ele vor continua s joace un rol
esenial în construcia european. Pe viitor problema central va
rmâne compatibilitatea intereselor germane cu cele franceze, dar
i compatibilitaea acestor interese cu cele europene.
20 L’Express din 06/09/2004, Un rapport de forces favorable à l’Union

périphérique
29
Paula-Daniela GÂNG
Referine bibliografice
Adriana Opromolla - 40 ans de coopération franco-allemande

http://www.comece.org/comece.taf?_function=ei_new&sub_id
=7&id=34&language=fr
Arnaud Leparmentier, Le couple franco-allemend contesté dans
l’Union élargie, Le Monde diplomatioque, 16 decembrie 2003, p.3
Chrystelle Nourrz, France-Allemagne: l’année des choix, p.
http://www.robert-schuman.org/synth36.htm
Cronologie a relaiilor franco-germane din 1948 pân în
2000 - http://www.dfjw.org/reseau/chrono/1948-2000.html
http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/relation
s-franco-allemandes/chronologie.shtml
Immo Stabeit – Amitié franco-allemande,
http://www.geoscopie.com/espaces/e319amifrd.html
Jean-Pierre Chevènement – France Allemagne. Quel partenariat
pour quelle Europe http://www.fondation-res-publica.org/France-
Allemagne-quel-partenariat-pour-quelle-Europe-conclusions-de-
Jean-Pierre-Chevenement_a83.html
L’Express din 06/09/2004, L’Union n’est pas un conglomérat
d’intérêts nationaux
L’Express din 06/09/2004, Un rapport de forces favorable à
l’Union périphérique
L’Express din 06/09/2004, Un rapport de forces favorable à
l’Union périphérique
La Documentation Française – Les relations franco-allemandes,
http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/relations-
franco-allemandes/questions-reponses.shtml
Markus Gabel - Huit nouveaux pays dans l’UE. Quelles
conséquences économiques pour l’Allemagne? în Le Courrier des
Pays de l’Est, nr. 1031, ianuarie 2003, p.36-47
30
Despre Europa
Merkel et le couple franco-allemand,

http://tf1.lci.fr/infos/monde/2005/0,,3245949,00.html
Philippe Moreau Defarges, Instituiile Europene, Ed.
Amarcord, Timioara, 2002, p. 88
Pierre Béhar – Entre Paris et Berlin une alliance de raison,
Le Monde Diplomatique, aprilie 2004, pp. 12-13,
http://www.monde-diplomatique.fr/2004/04/BEHAR/11099
Stepan Martens - Les conséquences du rejet du traité constitutionnel
européen sur les relations franco allemandes, 7 septembrie 2005,
http://www.fondation-res-publica.org/Les-consequences-du-
rejet-du-traite-constitutionnel-europeen-sur-les-relations-franco-
allemandes_a77.html
31
Despre Europa
Identitate i diversitate
Mdlina Virginia ANTONESCU

Identitatea european: între turnul
babel i spiritualitatea cretin
ortodox
Singur în turnul Babel

Care este identitatea cultural i spiritual a Europei,
astzi? Ce fel de Europ unit ne-am dori, noi tinerii, care avem
ansa de a tri într-un secol în care un mare proiect politic i
cultural- Europa unit- se construiete sub ochii notri ? Cci
Europa este mai mult decât o mare pia caracterizat prin
libertatea de circulaie a capitalurilor, a mrfurilor, a mâinii de
lucru. Europa este un continent spiritual, un spaiu al ideilor, dar
mai ales, Europa este un mare suflet colectiv, o identitate
comun care s-a conturat din timpul de dinainte de istorie, în
vremuri mitice i care se redefinete acum înc o dat, în post-
modernitate.
Este vremea marilor construcii spirituale, a marilor
întrebri despre chipul spiritual al acestui btran continent,
vremea marilor sperane i a marilor provocri, timpul în care
Europa trebuie s reîntinereasc, s treac la o nou via
spiritual, s se plaseze pe o noua ax a valorilor, s se
reinventeze.
ansa deosebit a acestei generaii de tineri care au studiat
despre Europa, în diferite locuri din Europa i care vor s îi
depun contribuia lor - chiar dac sun militantist - la realizarea
noii Europe, este desigur, faptul c trim o vreme în care, în ceea
245

Identitatea european:
între turnul babel i spiritualitatea cretin ortodox
ce privete continentul european, nu ne confruntm - cel puin

deocamdat- cu conflicte militare între statele europene, aa cum
s-a întamplat în trecut. Istoria sângeroas a Europei, care a
împiedicat adesea realizarea unui proiect politic grandios, al
Europei unite, nu mai împiedic, de ast dat, ca, la începutul
mileniului III, acest vis de unitate quasi -continental s fie
realizat.
Practic, suntem vrând-nevrând, generaia având în fa o
provocare dar i o responsabilitate mare: fa de generaiile care
au dorit înfptuirea unui stat naional unitar i independent
sau fa de generaiile care au avut de înfruntat provocarea
înlturrii comunismului i a edificrii unui tip de societate
liber, aceast generaie spiritual, din care m consider c fac
parte, are in fa un proiect politic i cultural uria, numit
Europa Unit. Suntem deci, o generaie a mega-proiectelor,
fr a cdea într-o tentaie a grandiosului cu orice pre, dar i o
generaie a spaiilor trans-statale, a depirii barierelor istorice,
politice i culturale pe care organizarea westaphalian a Europei
le-a pus în decursul timpului între oameni; o generaie a
transnaionalului, a identitilor transnaionale; o generaie a
crei nevoie este de a se afirma pe sine într-un mare spirit
colectiv european, ca o parte a unei identiti europene înca
în stare de formare - i m refer aici la tânra generaie din
România.
Îns, pentru a începe o construcie solid a “noului spirit
european” de la inceputul mileniului III este nevoie de materiale
solide de lucru, de valori, ceea ce nu se confund cu necesitile
sau cu plcerile oferite de societatea consumist i tehnologizat a
mileniului III. În nici un caz nu putem pleca în aventura definirii
unui “spirit european nou” luând ca baz propriile noastre vicii
mari i mici, de oameni postmoderni, propria noastr “sine”
blazat de tot ceea ce nu i s-a refuzat în realitatea
metropolitan a lumii de azi.
246
Despre Europa
Cci lumea globalist, în care avem ansa ori neansa s

vieuim, este o lume a comunicaiilor instantanee, îns nu i a
comunicrii reale între oameni; fluxurile imense de informaii
care traverseaz, asemenea unor valuri oceanice, spaiul cotidian
i habitaclul nostru comod “spiritual”, nu sunt decât valuri
cldue, care nu aduc întrebri existeniale. Este de fapt, un lux al
linitii cotidiene, în care totul este încercat i din ce în ce mai
puin savurat.
Globalizarea aduce cu sine un spirit comod, al lâncezelii
confortabile, “mic- burgheze”, s-ar putea zice. Dei transform
întreaga lume într-o mega-metropol a tehnologiilor i a
informaiilor, aceti locuitori ai ei, internaui sau nu, triesc
la nivel spiritual, într-un fel de provincialism cldu, într-un
consumism ieftin dar pe care îl doresc cu o foame ontic.
O lume axat pe o singur maxim: ” Consum, deci exist”, dar
cu cât consum mai mult, cu atât foamea mea ontic este mai
mare, cci nu m pot defini în funcie de cinci perechi de pantofi
sau de maina mea, nu îmi pot ataa la individualitatea mea unic
i irepetabil, ca într-un cuier, diferite lucruri scumpe, rare ori
banale, despre care cred înverunat c îmi exprim “sinele” i
care, odat cu noul val al modei , cad în desuetudine.
“Sinele” fiecruia din noi, “sinele“ cel globalist devine
astfel, o excrescen a micilor lucruri ce ne înconjoar existena
i ne feresc, cu dulcea, duios, de lipsa întrebrilor existeniale,
pe care nu ai timp s i le pui pe drumul cu metroul sau cu TGV-
ul dintre facultate i cafenea, dintre compania multinaional sau
shaormria unde lucrezi i taraba de unde îi iei pepeni.
Simbolul post-modernismului pare a fi, în mod destul
de banal, chiocul de ziare, unde se vând mici bucele din
lumea înconjurtoare, care te informeaz dar care nu te cultiv,
care te in în stare de vigilen dar nu în stare de “trezie”
spiritual; care nu îi rspund i nu îi formuleaz întrebri
existeniale, pentru c se schimb cu repeziciune, fiind înlocuite
247

de alte mici bucele rupte din habitaclul altora; o lume în care

spionm realitatea altora, dar nu suntem capabili s înelegem
realitatea noastr interioar; ne ferim sinele de întrebri,
înconjurându-l pân la sufocare cu bucele din sinele cel lumesc
al altora. Caci se întinde un abis între divinitate i sinele nostru
cel sufocat de false realiti, care agonizeaz în interiorul nostru
“mobilat deco”, de oameni postmoderni, fiindc nu exist timp s
îl lum în serios, fiindc nu avem nevoie de întrebri existeniale
în comoda epoc a limuzinelor cu frapierele pline de amapanie,
în lumea bombonelelor i a semi-preparatelor, unde nu ne
permitem luxul de a ne gândi la noi înine.
Dar simbolul postmodernismului poate fi i o carcas de
calculator, precum un schelet alb de pete oceanic tind zarea
pustie i arid, carcas din care informaiile au disparut i în care
s-au stins conexiunile ce ineau loc de via - desigur, nu era vorba
despre viaa calculatorului ci despre viaa noastr, cci suntem
nite oameni ai calculatoarelor, precum în epoca preistoric
strmoii notri erau definii drept oameni ai cavernelor. Numai
c noi avem o cavern în care nu putem s supravieuim în urma
înfruntrilor cu marii montri ai abisului din noi, cei care bat la
porile fiinei noastre, cei care dau “enter” pe tastatura noastr
sufleteasc rece i pietrificat. Caverna noastr exterioar,
material, în care ne izolm de lume în fiecare zi este calculatorul,
acest fabricant de spaiu virtual în care “sinea” se refugiaz i
se reconstruiete într-o lume imaginar.
Trebuie s deosebim aici aciunea de a participa la
realizarea unui proiect cultural i spiritual care implic un
efort constructiv, o trezire a spiritului nostru blazat, o
entuziasmare a sa, de lumea imaginar i lene a
calculatorului în care ne natem i în care murim, în care iubim i
în care ne revoltm contra lumii reale- acea lume pustie de
dincolo, pe care am abandonat-o, o lume a realitii care nu ne
248
Despre Europa
mai folosete, pentru a fi într-un clopot de sticl, prini în fluxul

nostru vital de informaii ca într-un drog al falsei cunoateri.
Prini în lumea calculatorului, ne credem stpâni peste
mirifice trâmuri false, unde hlduim cu nepsare regeasc prin
porile deschise ale unui “sine” lumesc, fr a trebui s dm
socoteal cuiva de ceea ce facem; suntem proprii notri stpâni,
iar orice amintire despre lumea de dincolo de calculator,
despre lumea cea real ne stânjenete, cci ea ar presupune s ne
întrebm care este lucrarea noastr pentru oameni, contribuia
noastr pentru mai binele aproapelui nostru, responsabilitatea,
obligaia fa de semenii notri, dar mai ales, rememorarea
cordonului ombilical care ne leaga inevitabil de divinitate,
impunându-ne s ne vedem fiecare, starea relaiei noastre
personale cu Dumnezeu.
De aceea, socotind noi c este un lucru peste puterile
noastre, fugim iar în lumea cea dulce a non-responsabilitilor,
unde putem s ne minim frumos la infinit, în lumea micilor
liberti colorate în roz bombon, a dragilor noastre site-uri cu
subiecte favorite, cu vicii zugrvite în culorile care ne plac.
În lumea cea rece i frumos zugrvit a calculatorului la
care suntem conectai ca nite oameni fr aer, nu exist
“aproapele”, ci false identiti , “avataruri”, cu care “eti în
contact” , dar cu care nu comunici. Eti într-o lume unde nu te
oblig nimeni s îi asumi vreo respnsabilitate pentru ceea ce faci
i pentru ceea ce spui, pentru faptul c îl influenezi în bine sau în
ru pe acel om nevzut care se ascunde i el de tine.
Interesant, dac nu o constatare amar, este c nu
tehnologia sau inveniile ca atare sunt rele ci scopurile în
care oamenii aleg s le foloseasc, fie pentru o lucrare în
bine, fie pentru o lucrare în rau , pentru o exacerbare a
“sinelui cel lumesc” în toat splendoarea sa decrepit.
Paradoxal, este o lume a extremelor, în care oamenii se
ascund, ca s se descopere la modul cel mai sordid, ca s îi
249

etaleze “sinele cel lumesc” în modul cel mai josnic, cautând i pe

alii care s aprecieze acest lucru, în numele libertii nelimitate, al
obligaiei prost înelese, de a fi sincer.
Lumea virtual poate fi lumea sinceritii absolute, unde
totul poate fi spus, totul poate fi etalat i unde spovedania,
smerenia, trezirea spiritual nu îi au rostul, caci nu simi nici o
nevoie s fi iertat de pcate i s te trezeti în lumea cea real,
acolo unde este nevoie de tine spre o lucrare în bine, ci ai nevoie
s dormi mai departe în propriul tu vis drag i fabricat, s îi
retrieti la infinit viciul, s i-l etalezi pentru a fi admirat i
pentru a primi laude în numele “calitii deosebite de a fi sincer i
nu ipocrit”. Nu ai nevoie în lumea virtual de Biseric, de
credin, nici de preoi i nici de Dumnezeu ca s te absolve de
pcate i de “sinele cel lumesc”. Pentru c este vorba aici de o
sinceritate mândr, care nu caut nici mcar s scuze “sinele cel
lumesc”, o sinceritate luciferic, impertinent, care îi d
impresia c eti buricul lumii, c toi partenerii nevzui de dialog
sunt obligai nu doar s te scuze, dar mai ales s îi accepte
“sinele” cel vicios, cel metropolitan i pervertit, cu strigte de
admiraie pentru rafinamentul viciului pe care îl propui.
De fapt, este o sinceritate nu « seac » - ar fi mai bine- ci
« lucrtoare în ru », care atrage spre desconspirare celelalte eu-
ri, le tenteaz s se dezvluie în ceea ce au ele mai ru, mai
sordid. În lumea calculatorului, în care nu ne vedem feele, în
care nu exist strângere de mân, nici dragoste i nici iertare-
aspecte care nu au nimic în comun cu tehnologia-, sinceritatea
atrage i mai mult sordid i mai mult întuneric sufletesc, nu
pentru c nu am înelege aceast sinceritate ci tocmai pentru c
înelegem scopul ei cel josnic, echivalent unui dans de striptease
într-un bar, care ateapt strigte de admiraie i aplauze pentru
efortul su. O sinceritate nud, sarcastic, narcisist, care ateapt
victime asemenea unui pianjen pândind s savureze « sinele cel
lumesc » al acestora, i s vad smintelile i eu-rile pervertite ale
250
Despre Europa
prezenelor hlduind pe aceste trâmuri ale iluziilor. Nu ai

nevoie de « aproapele », nu te intereseaz cum arat sau care sunt
suferinele lui; adesea, le savurezi ca i cum ar fi o noua
informaie rece despre lume, ca i cum ar fi o bucat de ziar.
Care ar fi lucrarea ta pentru lume, de acolo, din spaiul
calculatorului ?
251

Europeni internaui i o identitate european

post-modern
În lumea calculatorului nu exist anotimpuri, nici btrânee,
nici moarte, nici relaie cu divinitatea i nici nu simim vreo
nevoie de a fi salvai ori mântuii. Ne-am uitat trecutul, iar în
trecut este aruncat i Dumnezeu, împreun cu orice idee de
responsabilitate pentru semenii notri ori pentru curarea
propriului nostru suflet de lucrurile inutile pe care le strângem la
piept. În lumea calculatorului trândvim ca pe o insul pustie, în
care ne refugiem în fiecare zi, spre a nu fi obligai s trim cu
adevrat, s ne acceptam aa cum suntem, s dm marea
înfruntare cu montrii notri familiari pe care îi iubim i îi
ocrotim, pe care credem c i-am îmblânzit dar care ne fac s ne
târâm în genunchi în faa lor. Cu montrii notri tehno, electro
sau hip-hop, digitali sau plasmatici, cu inveniile noastre verbale
atît de dragi, cu felia noastr incasabil de existen fals,
mundan, pe care ne e fric s o alungm spre a nu vedea golul
existenei noastre, blazarea noastr cea nihilist, de metropolitani,
globaliti i tehnocrai.
Dac încep s m definesc ca metropolitan al
junglelor urbane, al spaiilor underground, acele spaii unde,
strfulgerai de luminie intermitente i de jeturi de lasere
multicolore, ceteni de altfel rezonabili în cotidian îi construiesc
în noaptea marilor aglomeraii urbane unde vibreaz ritmurile
tehno, identiti false, ca nite mici demoni, bizari în revolta lor
casnic, de obinuii ai localurilor de noapte, în care intesc orb în
micul tavan al discotecii, în semn de jovial, bahic petrecere,
crezând c lovesc demiurgic, cu indiferena lor de mic rzboinic,
spre un cer imaginar, de unde îi privete o divinitate ascuns, îmi
vd propriul abis sufletesc, propria sminteal, încep s m sufoc
în inutilitatea distraciei, în marele plictis al post-modernismului.
252
Despre Europa
Cine are timp s se gândeasc la relaia cu divinitatea, prins

în vârtejul ritmurilor tehno sau al sonoritilor hip-hop? Suntem
singuri în miliarde de turnuri Babel, în spaii imense, pline de
mini-lumi i de culturi diferite, spaii ale unor spiritualiti
intersectate, prini ca nite insecte unice i preistorice, noi i cu
sinea noastr cea condamnat la blazare, noi care am vzut totul
i care am încercat totul, noi cei tentai de toate ispitele lumilor
urbane, noi cei pierdui, care trândvim spiritual, având mereu
impresia c vieuim inevitabil în lumea noastr globalist precum
ânarul preistoric prins i sufocat de lacrima de chihlimbar.
În carcasa goal a lumii noastre globaliste i super-
tehnologizate, pe care dorim s o clonm, la propriu i la figurat,
pentru c nu suntem în stare s privim dincolo de ea, pentru c ne
acapareaz fiecare clip a existenei noastre teribil de linitite,
odihnindu-se într-o splendid blazare, stm înconjurai de
lucruri materiale, drgue , substituibile, în funcie de care ne re-
compunem , în fiecare sezon, precum nite peti ce iau înfiarea
habitaclului oceanic în care stau temporar.
Astfel stau, în mijlocul turnului Babel, proiect de Europ
unit, deocamdat o construcie postmodern, cu înfiare
metalic, înlându-se extravagant, cu mii de coridoare, cu mii de
ascensoare în care urc i din care coboar funcionari grbii,
vorbind în peste zece limbi diferite.
Care este spiritul acestui turn imens i rece? O zon elitist,
de unde a fugit orice elan creator, orice suflu inovator?
Stai într-un pardesiu fonind stingher, cu geamantanul pe
rotile în spatele tu ca un animal domesticit, pierdut în mijlocul
imensului rotund de unde începe haotic, nebunia de coridoare, de
scri rulante, de scri de marmur i cutile aurite de la
ascensoare, care distribuie la diferitele etaje, imperturbabil,
funcionari , secretare i întreaga faun a lobbitilor , venic în
cutarea przii , venic pe fug.
253

Ce poi face pentru aceast Europ, începi s te întrebi,

prins între timiditatea provincialului în jurul cruia se rotete
acest Babel, i senzaia blazat, a metropolitanului care deja ai
fost - pentru c o clip te-ai vzut pe tine ca un element al acestei
nebunii metalice i rotitoare, ca un mini- funcionar prins în
caruselul Babelului european- ?
Unde este spiritul creator european sau, mai dificil
întrebare, unde poi întrevedea frânturi din sufletul colectiv al
Europei? Ar putea exista aa ceva, când tu eti prins în Babelul
directivelor i al comunicrilor oficiale, al rapoartelor i al crilor
albe, verzi sau de alte culori?
Nu reueti s îi rspunzi, pentru c eti deja prins în
Babel, precum un ânar preistoric în cripta sa de rin, tu i cu
sinea ta cea lumeasc, îns de data asta, fiind un mic ânar
globalist.
Tinerii i noua societate european - combaterea

nihilismelor, a materialismelor; combaterea decadenei
spirituale occidentale, a « neo-romanismului » - aceast
asemnare cu decadena Romei imperiale
În primul rând, orice abordare a ideii de Europ unit

trebuie s porneasc de la faptul c Europa este un continent
spiritual, nu o zon geografic precis delimitat. Este o zon care
deja s-a afirmat în istorie în funcie de câte un proiect politic
major care a adus cu sine i un stil propriu de via, un crez
propriu- Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Sfântul Imperiu
Romano-German-, ori un proiect civilizaional sau spiritual-
de la motenirea spiritual greac i roman, la cea cretin-. Îns
din punct de vedere cultural i spiritual, în ciuda contactelor cu
alte arii civilizaionale i cu alte religii, Europa s-a definit, în
marile sale momente, ca fiind o zon a spiritualitii cretine.
254
Despre Europa
Ce fel de Europ ne dorim astzi, în epoca globalizrii? O

Europ a libertilor prost înelese, o Europ din ce în ce mai
fragmentat între minoriti care pretind drepturi dar care doresc
s i le promoveze, s-i fac prozelii, pentru c ele consider c
identitatea pe care i-au asumat-o reprezint identitatea lor cea
mai bun, deci care poate fi exportat i altora, chiar dac se afl
în contradicie cu preceptele cretine?
O Europ în care aventura cutarii spiritului european sau
a identitii europene risc s eueze tocmai din pricina “mareei
de minoriti” în care s-au fragmentat societile europene din
statele membre UE, minoriti care nu mai sunt capabile s îi
identifice punctele comune , europeitatea, spre a se afirma ca o
singur societate european?
Sloganul « unitate în diversitate « , în ambiguitatea sa, nu
exprim nimic i nu oblig la nimic, nici la o atitudine de
responsabilitate creatoare fa de spiritualitatea Europei unite,
între altele. Cci nu poi gândi Europa unit altfel decât ca un
proiect politic care deja este în stare de maturizare, prin exinderea
Uniunii Europene la 25 de state membre. Îns Uniunii
Europene îi lipsete tocmai ceea ce este esenial: identitatea
european, spiritualitatea european, valorile spirituale, iar
pe plan politic - un spaiu public european în care cetenii s
participe activ la procesele decizionale din instituiile sale. În
primul rând, parlamentele naionale, care reprezint cetenii
statelor membre UE, ar trebui s constituie, împreun cu
Parlamentul European, centrul instituional de decizie la nivel
european. Nu este vorba de a selecta zone comune, apropieri
temporare între popoarele sau culturile europene în decursul
timpului, spre a construi apoi pe baza lor, o identitate european.
Mai mult decât atât, identitatea european pe care o avem în
vedere este una a timpului nostru, nu una istoric; o
identitate a noastr, ca oameni ai epocii globalizrii, care trim
255

într-un spaiu transnaional, într-o Uniune numrând 25 sau mai

multe state.
Într-o astfel de Uniune European, este vital
tolerana între oameni, în special cea de pe plan religios, în
scopul unei convieuiri panice între comunitile umane de
pe teritorul statelor membre. De altfel, una dintre cerinele
politice de baz pentru ca un stat s fac parte din Uniune este
de a avea un regim politic democratic i de a împrti principiile
constituionale democratice comune ale celorlalte state membre.
Dac în tratatul de la Maastricht, Uniunea îi asum obligaia de a
respecta identitatea naional a statelor membre, nu exist îns
vreo obligaie a statelor membre ori a popoarelor din aceste
state de a contribui la realizarea identitii europene;
aceasta i pentru c statele care sunt membre ale UE nu pot
reprezenta, numai ele, Europa iar alte state, candidate la intrarea
în UE, state asociate sau state aflate în inelul politicii de bun-
vecintate a UE , în forme ori în acorduri de parteneriat
strategic dar care nu îi doresc s devin membre ale UE , s nu
poat fi considerate state europene.
Orice stat european poate fi membru al UE, îns Uniunea
European nu epuizeaz ideea de Europa ci doar poate
reprezenta o viziune a acesteia. Europa nu se reduce la
Uniunea European i ar fi o eroare s considerm c state din
zona rsritean a Europei, precum Rusia, de exemplu, nu ar fi
« europene », devreme ce nu sunt membre UE sau nu îi propun
s adere la UE.
Una din provocrile mari care vor trebui îns a fi depite
de UE se refer la asimilarea spiritual a zonei rsritene ce
este pe cale s se integreze în structurile sale. Nu întotdeauna
integrarea politic este însoit de integrarea cultural sau
politic; este vorba de procese distincte, în ciuda legturilor
strânse dintre ele; de exemplu, un proces politic de unificare a
unor state sau de »punere în comun a suveranitilor », ori de
256
Despre Europa
formare a unei « federaii de state europene » cum au fost alte

opinii, nu înseamn c, automat, se va forma i o identitate
comun ; mai mult, una din condiiile de construire viabil a unei
astfel de uniuni europene sau federaii de state naiune, în funcie
de proiectul avut în vedere, este ca proiectul în cauz s aib
deja , un filon cultural comun sau zone comune de
spiritualitate, altfel orice structur instituional i politic vor fi
sortite eecului.
De asemenea, nu trebuie confundat Uniunea
European ca proiect politic, cu identitatea european, care
trebuie s fie fundamentul su i care se refer la mult mai mult
decât la valori de ordin politic- precum statul de drept,
respectarea drepturilor omului etc. Identitatea europeana ine de
zona subtil cultural i spiritual, nu de dimensiunea politic ori
juridic. Dac ne referim la identitatea european trebuie s
depim polariti juridice precum : “ drepturi i obligaii “ ; “
minoriti i majoritate” ori polariti de tip politic precum
“guvernani - guvernai”.
Acordând drepturi dup drepturi diferitelor minoriti,
nu vom ajunge s construim o identitate european, nici o
spiritualitate comun, din cauza unui proces de fragmentare a
comunitilor umane din teritoriile statelor membre în
diferite minoriti, fiecare având propriile lor identiti.
Dac din punct de vedere juridic sau politic acest lucru
poate fi intepretat ca o component a democraiei, din punct de
vedere spiritual nu putem pleca de la prezumia c a da
progresiv tot mai multe drepturi minoritilor de orice tip,
înseamn i a spori automat gradul de integrare al acestora în
identitatea european comun. Invers, dac acordm drepturi
nelimitate minoritilor pentru a justifica sloganul « unitate în
diversitate », ne vom confrunta cu surpriza c, în locul Europei
unite vom avea o Europ mult mai fragmentat decât cea de
la care am pornit- Europa statelor naiune-, întrucât
257

« minoritile » pot fi un concept folosit periculos, în sens

transtatal, transnaional, care s submineze la un moment dat,
realitatea statelor naiune, ca membre ale UE- « o tiranie a
minoritilor », care poate reprezenta un factor de eec pentru
proiectul Europei unite-.
Amplificarea diversitii, promovarea excesiv a
diferitelor identiti culturale din cadrul Europei Unite
poate ilustra bogia cultural a continentului , îns apreciem
c nu va putea fi o politic viabil pe termen lung în a conferi
proiectului politic al UE o identitate european comun i o
spiritualitate comun; UE va fi practic, un imens puzzle cultural,
în care nu exist decât zone culturale autonome, paralele, spaii
închise, izolate, create paradoxal, ca urmare a procesului
transaional i transtatal de integrare european.
Desigur, termenul « integrare » nu poate evoca, într-o
societate democratic, o abandonare a identitii culturale proprii,
îns promovarea unei politici a diversitii excesive, cu
orice pre, poate fi din dauna construirii identitii
europene comune. Acest tip de identitate poate fi construit nu
de popoare- cci ar fi atunci vorba de identiti naionale, nici de
state prin elitele politice- ar fi o identitate superficial,
politizat, care nu ar funciona-, nici de minoriti, cci acestea
nu pot crea, în mod izolat, o identitate cultural supranaional,
transtatal. Este un tip de identitate ce poate fi construit de
indivizi ce formeaz sau se definesc ca pri ale unei noi
societi civile europene, i ea pe cale de formare, distinct de
societile civile deja intrate într-un tipar învechit al organizrii i
al funcionrii lor, care exist la nivelul statelor .
Aceast societate civil european este avantajoas,
inclusiv pentru tineri, din cauz c nu este formal, deci nu a
cptat structuri instituionale permanente - prin asociaii,
fundaii, institute-, nu a devenit un partener individualizat, oficial
de dialog cu factorii de decizie. Este o societate civil european
258
Despre Europa
caracterizat la momentul actual, prin anumite avantaje: este o

societate independent, în sensul c nu exprim prerile oficiale
ale « societii civile » luate ca atare ci este format spontan, din
grupuri on-line sau din indivizi care nici mcar nu se definesc ca
aparinând acestui tip de societate civil european, dar a cror
opinie în diferite probleme de importan civic i politic poate
influena factorii de decizie, inclusiv oficialii instituiilor UE; este
una mai degraba on-line, fr o structur formalizat, fr
sedii i fr lideri; este transnaional, deci nu poate fi
controlat de guverne i nici manipulat; este o societate în
care nu exist aa- numitele “personaliti fabricate “, care
au rolul determinat înc de la început, de ” a reprezenta
segmentul societii civile” i care sunt recunoscute ca având acest
rol, de ctre factorii de decizie- însi noiunea de “societate
civil“ este una ambigu, deoarece nu apare pe plan juridic, fiind
plasat undeva, la zona de grani dintre sfera politic i sfera
social-. Rolul acestei “societi civile europene” în formare,
dup prerea noastr, este de a reprezenta un filtru de preri i
discuii dar i un factor de presiune, pentru zona de guvernare
naional i pentru instituiile UE care înc nu au demarat - i nici
nu pot începe de altfel, din motivele de mai sus-, un proiect
viabil vizând formarea unei identiti europene sau a unui spaiu
public european.
În ceea ce privete spiritualitatea european, aceasta
nu se poate forma, nici consolida prin acordarea de
drepturi, în mod progresiv, ctre diferite tipuri de minoriti
; lupta pentru drepturi a minoritilor, care se duce pe plan
politic i juridic, este rezultatul activitii unor grupuri de
lobby i nu poate fi confundat cu un adevr spiritual , care
s se impun de la sine. Minoritile ajung s se lupte s
fie acceptate de alte minoriti, care au propriile lor interese
i propriile lor identiti. Practic, Uniunea European a
devenit un teren fertil pentru o lupt între lobbiti în privina
259

afirmrii celei mai ilustrative minoriti; aceasta va fi, implicit, i

considerm noi, riscant, viitoarea fa a Europei unite, principalul
reper i punctul de plecare în crearea identitii europene i mai
grav, a « spiritualitii » sau a non -spiritualitii Europei unite sau
a turnului Babel.
În aceast ordine de idei, putem spune c faa viitoare
a Europei va fi construit de minoritatea care va câtiga
aceast lupt de la nivel informal, care se d actualmente în
cadrul instituiilor UE , unde sunt plasate marile grupuri de
lobby -deoarece aici se afla factori de decizie care, în virtutea
caracterelor supranaionale ale dreptului comunitar european -
aplicabilitate imediat, efect direct, prioritate în raport cu dreptul
statelor membre - îi vor impune deciziile în faa statelor
naiune -. Dac minoritatea câtigatoare a luptei între marii
lobbiti europeni va fi una de tip socio-profesional , vom putea
observa o dominare a Uniunii de un stil de via i de o filozofie
a acelui grup profesional- de la Europa mercantilist, a marilor
bancheri i negustori, la Europa tehnocrat , a funcionarilor, sau
la Europa social, a marilor grupuri sindicale. Ceea ce este mai
grav este c minoritatea câtigtoare poate fi nu una etnic, ori
socio-profesional ci una sexual- în spe, categoria
homosexualilor.
În aceste condiii, este greu de vorbit ce tip de spiritualitate
va crea aceast minoritate ilustrativ pentru identitatea
postmodern a Europei - poate cel mult, o “filozofie a
libertii” îns, din perspectiva noastr, aceasta este o
libertate prost -îneleas i prost asumat. În al doilea rând,
nu trebuie omis a ne referi la alt tendin a minoritilor
câtigtoare în lupta pentru drepturile lor, care au ajuns deci, la
un moment de apogeu, în care consider c i-au vzut
satisfcut nivelul optim de solicitri, din partea factorilor de
decizie i care încep s se considere deintoare ale filozofiei de
via sau ale formei de fericire , un model pentru întreaga
260
Despre Europa
societate. Riscant este faptul c minoritatea câtigtoare poate fi

tentat s treac de la etapa de afirmare a drepturilor sale la
etapa de promovare a acestora, la prozelitism- cucerirea
turnului Babel- .
Astfel, exist riscul, pe plan politic, ca Europa unit s
devin modelul impus de minoritatea câtigtoare, iar pe
plan cultural sau spiritual s eueze prin acreditarea unui
model nihilist, din punct de vedere spiritual- dac îl raportm la
setul de valori al spiritualitii cretine.
Ce fel de turn Babel va fi Europa atunci? O Europ a
unor “ liberty- parades”, tentaie bahic, a unui carnavalesc
patetic, pe ritmuri tehno, în care ne colorm « sinele cel lumesc »
în rou i în verde fosforescent i ne agm lnuguri lucitoare
pe piept, doritori de a scandaliza cu orice pre, de « a demasca
ipocrizia celor din jur », un fel de nou val al libertii prost
înelese, precum micarea « Power flower » în anii 70? Cum
afirma Cioran ( în « Îndreptar ptima » , Humanitas, Bucureti,
1991, pag. 31), fascinat de fenomenul decadenei , ca form
distinct a nihilismului , « de triam în Roma infiltraiilor
cretine, a fi pzit statuile zeilor agonizani sau apram cu
pieptul nihilismul cezarilor », recunoscând îns în
urmtorul paragraf c « vraja decadenei este sugestia de
ondulaie a ostenelilor istorice i nevoia de a suplini prin
absurditi vidul gloriei i prin nebunie apusul mreiei ».
261

Ortodoxia, parte a spiritualitii europene i post-

modernitatea
Între postmodernitate – ar fi îns exagerat s o consideram o
« ideologie dominant » a epocii globaliste actuale, deoarece este
doar un stil de via, care îi are teoreticienii i adepii si (a se
vedea pe larg, lucrarea lui David Lyton, « Postmodernitatea »,
trad. Luana Schidu, Ed. CEU, Du Style, Bucureti, 1998), plecând
de la anumite date sociale ale realitii consumiste de azi - i
ortodoxie , ca mod de via, ca Biseric a lui Hristos pe pmânt,
ca trire luntric i tainic întru Hristos- este o diferen nu
doar axiologic ci i ontologic. Nu avem divinitate în
postmodernism, unde sunt acceptate frânturi de realitate, colaje,
lipiri aleatorii la care participm cu toii, inclusiv atunci când
butonm telecomanda unui televizor, ci avem multiculturalism,
un uvoi nesfârit de crezuri , de diviniti, de credine i de
religii. Un spaiu al tranziiei, fluu, unde religia devine un
obiect ce poate fi vândut în ambalaje cât mai ispititoare, precum
orice produs, unde fiecare îi alege, precum într-un supermarket,
religia sau cultul care i se potrivete cel mai bine personalitii i
în care se simte sau încearc s se simt mulumit, potrivit prerii
specialitilor care i-au recomandat clduros produsul.-
Între ortodoxie, care nu înseamn bigotism sau gesturi
rituale repetate fr noim, ci un nesfârit proces de prefacere
continu a fiinei spre a fi în acord cu Hristos, spre a Îl gasi i a
Tri în El, i pe de alt parte, un postmodernism ilustrat prin
mitul turnului Babel în care eti pierdut, dezorientat de
mulimea produselor i a ofertelor, nu poate fi stabilit nici o
comparaie, deoarece postmodernismului îi prisosete
consumismul i îi lipsete credina i adevrul ontic.
Ortodoxia nu se definete ca o religie fix, limitat,
rigid, nu se reduce la momente, locuri, ritualuri, aa cum
Biserica nu înseamn o cldire în care intri i din care iei
262
Despre Europa
spre a fi din nou lumesc. Biserica nu este ceea ce vedem cu

ochul liber, simple ziduri pictate cu fresce în care stau chipuri
sobre, fr expresie, care ne privesc sever, sfini care ni se par,
nou, globalitilor, ciudate insecte extravagante, prinse într-un
insectar pe care nu îl înelegem deoarece sfinenia sau vieuirea
permanent întru Hristos ni se pare o extravagan care întrece
toate extravaganele oferite de postmodernism, deoarece ne
foreaz s ieim din realitatea postmodern, ca adevr al oricrui
globalist i s batem la nite pori uriae ale fiinei noastre, pentru
a începe un nou drum, necunoscut.
Biserica nu înseamn chipuri pictate sau închinciuni fr
rost, cci ea însi este o permanent rugciune, un permanent fir
care ne leag de o comuniune distinct, uria, atemporal, de
Sfânta Treime, oriunde ne-am afla.
Biserica este în tot locul unde ne aflm, ea este o
împrejmuire dulce i luminoas a fiinei noastre spirituale, ca un
cocon de aur. Dup cum afirm unii autori (Serghei Bulgakov, în
lucrarea « Ortodoxia », Ed. Paideia, trad. Nicolae Grosu, 1997,
pag. 9-11), Biserica este viaa divin, îndumnezeirea fpturii prin
puterea Întruprii i a Cincizecimii, dar i o via spiritual
ascuns în « omul dinluntru », un mister, o tain, o via a
credinei; Biserica se pierde în eternitate, poate fi perceput
doar prin credin, nu în timp i spaiu.
Ce înseamn ortodoxia astzi, ce înseamn de fapt,
spiritualitatea rsritean ortodox pentru proiectul de
Europa unit ?
În primul rând, trebuie s notm faptul c Biserica nu este
« o cldire cu popi i cu babe », nici « o atracie pentru oamenii
simpli sau un mod de petrecere a timpului liber » ori « un drog
care s prind la masse », precum în ideologia marxist. Cci
Biserica este un lan nesfârit de oameni, care au trit în
decursul timpului întru Hristos i care continu s triasc întru
Hristos, pân la sfâritul veacurilor. Biserica este o comuniune
263

neîntrerupt între divinitate, între generaiile trecute i cele

prezente ale credincioilor.
Dup cum observa Petre uea (în « Filozofia nuanelor » ,
Ed. Timpul, Iai, 1995, pag. 55) referindu-se la unele din lucrrile
lui Eliade, indiferena religioas ucide sufletete, « indiferentul
neavând în forma sa divin, niciun coninut spiritual, fiind
considerat mult mai deczut decât omul pcatului originar » ;
absena religiei ne ofer, inclusiv în postmodernism, o stare
« biomoral amorf i instabil, o societate în care haosul se
împletete cu presiunea biomecanic, suferina cu voluptatea,
omul etern fiind înlocuit cu iluzoriul om istoric ».
Biserica este vie, lucrtoare, prin voina Duhului Sfant,
nu prin cea a oamenilor (Bulgakov, 1997). Desigur c, din
acest punct de vedere, « Biserica ortodox » - nu poate fi o
creaie a oamenilor precum statul sau dreptul, nu este o
instituie social ori politic ci o realitate transcendental
care ne înglobeaz i în care vieuim. Dumnezeu în ortodoxie
este Spirit, Adevr, libertate i dragoste, este victoria împotriva
omului postmodern, împotriva înstrinrii, a amrciunii sale,
este dobândirea unei familii, dragostea i contiina (Berdiaev,
« Adevr i revelaie », trad. Ilie Gzurcsik, Ed. de Vest,
Timioara, 1993, pag. 75). Folosim aici sintagma « Biserica
ortodoxa » dei facem un pleonasm, tocmai pentru a o deosebi
de culte i alte religii care sunt în postmodernism atât de multe,
încât putem vorbi i de « o religie a calculatorului » - ca mod de
via în relaie exclusiv cu un idol nou, ca raportare permanent
a fiinei internautului, la idolul su. Iat cum internautul, acest
fals sacerdot al unei false diviniti ce nu îl ascult i cu care nu
poate rezona sufletete – îi creeaz singur un viel de aur în
epoca globalist, la care se închin. Cci epoca post-modernist, la
o privire mai atent, abund în variate categorii de viei de aur,
de la idolii muzicii hip-hop ale cror poze le lipim pe perei, la
264
Despre Europa
marii fotbaliti sau la manechine pe care le punem, ca o icoan la

care se închin sinele nostru cel lumesc, la capul patului.
A refuza s recunoatem c Biserica ortodox are o viziune
asupra lumii pe care o poate oferi noului proiect politic al
Europei unite înseamn s trecem cu vederea bogia
spiritualitii rsritene i cutarea unei variante de via care, fr
a ne împinge în bigotism, în intoleran sau în ipocrizie, ori într-
un alt tip de societate totalitar, s ne ofere acea dreapt
socotin i just msur care s ne fac s nu mai fim
sclavii postmodernismului, ai acestui consumism de care
suntem dominai.
S încetm s vedem Europa ca pe o mare pia a
marfurilor, a capitalurilor i a mâinii de lucru. Cci Europa unit
este mai mult decât un proiect economic sau o uniune monetar,
mai mult decât cooperare poliieneasc sau judiciar. Europa
suntem noi toi, care ne-am nscut i care trim pe Btrânul
Continent, înseamn ieirea din impasul civilizaional, din
momentul de declin cu care ne confrutm azi, din mlatina
nihilismelor i a materialismelor, de la ateismul marxist la cel
globalist. Prin redescoperirea noastr ca pri ale Bisericii
ortodoxe, fiecare în felul su, cci fiecare îi are propria
experien de via i de trire sufleteasc, prin care îi
construiete i îi percepe relaia cu Divinitatea, putem s depim
orgoliosul strigt luciferian « Dumnezeu a murit ! ».
Este nevoie ca Europa unit s revin la rdcinile sale
spirituale, la ortodoxie, care nu este o învtur simplist, ce
« înduioeaz astzi doar babele sau sufletele simple ». Dup cum
scria Nikolai Berdiaev (în lucrarea « Spirit i libertate », Ed.
Paideia, trad. Stelian Lctu, 1996, pag. 282), trim într-o epoc
în care cretinismul nostru este unul care a trit decadena i
cderea umanismului, furtunile revoluiei, cutrile creaiei i
libertii umane. Cretinismul nostru, cel din epoca
globalizrii este « deja altul, etern i nou în acelai timp »,
265

artând « o micare spiritual, un intens dinamism, care nu

i-a gsit înc simbolul corespunzator ». În secolul dominat de
post-modernism este necesar s ne gsim calea în cretinism,
din perspectiva experienelor i a realitilor epocii noastre,
nu din cea a epocilor trecute. Cretinismul, pe de alt parte, nu
este doar o form de via i de experien spiritual ce poate fi
trit oriunde i oricând - cci, spune Berdiaev, « Hristos a venit
pentru toi oamenii i pentu toate epocile », dar el exist pentru
toate categoriile de suflete, pentru cele simple i pentru cele
complexe, inclusiv pentru postmoderniti, internaui sau globaliti
de tot felul.
Ortodoxia este supremul rafinament, deoarece
simplitatea este arta vieii, cum descoperea un gânditor ca Nicu
Steinhart, în lucrarea sa, « Jurnalul fericirii « .
Un alt mare român, Petre uea, spunea la un moment dat
(în lucrarea « Între Dumnezeu i neamul meu », ed. Fundaia
Anastasia, 1992, Bucureti, pag. 20) un adevr care spintec
obinuina noastr de a gândi în stereotipuri, care spulber
arogana aa-ziilor intelectuali de tip apolinic, de a se crede mai
presus de adevrurile ortodoxiei, de a crede c le-au îneles, le-au
asimilat i c le-au depit cu dispreul pentru «orice religie
simplist ». uea are un mod tranant de a o spune: « o bab
murdar pe picioare, care st în faa icoanei Maicii Domnului în
Biseric, fa de un laureat al premiului Nobel, ateu, aia e om iar
la e dihor, fiindc moare ca dihor dac e ateu ».
Într-un acatist dedicat Maicii Domnului se folosete la un
moment dat, o frumoas sintagm : « Tu, care ai dezlegat
împleticelile filozofilor » sau « Ritorii cei mult gritori nu pot
spune mulimea milelor i a îndurrilor tale ». Or, prin aceste
apelative, cci nu pot fi confundate cu metafora, fiind apelative
tainice, nume sfinte descriind fee nevzute i distincte a ceea ce a
facut Duhul Sfant dintr-o persoan uman, se face referire la
inutilitatea tuturor raionamentelor sofisticate prin care spiritul
266
Despre Europa
se îneal c adevrul st într-un sistem complex de gândire, într-

o « preiozitate a gândului ». Adevratul lux este capacitatea a te
putea gândi la Sf. Treime în permanen, de a te raporta la Ea.
Important nu este cât de multe cri citim în viaa i cât de
multe cunotiine tiinifice asimilm, dac ne rezumm la o
cunoatere stearp, daca nu trecem dincolo de « sinele nostru
lumesc » i dac nu facem nimic pentru aproapele nostru, dac
nu suntem aa numii « lucrtori în bine », adic s avem o
comportare i o activitate în conformitate cu cerinele vieuirii în
ortodoxie. Din multele religii ale postmodernismului, exist
aceast floare de aur care ne asteapt, pe noi cei blazai, cei
metropolitani, cei tehno, s o culegem, s ne odihnim sufletete
dup labirinticul nostru drum prin nesfârite frânturi de realiti.
În al doilea rând, nu trebuie s confundm ortodoxia cu o
religie a habotnicilor sau a fanaticilor, cci ortodoxia este
toleran, spiritul învaturilor sale fiind iertarea, mila, dragostea,
non-violena.
Dup cum remarcau unii autori (Jean Flori, în lucrarea «
Rzboi sfânt, jihad, cruciad. Violen i religie în cretinism i
islam », trad. Felicia Andreca, Ed, Cartier, 2003), cretinismul a
fost înc de la începuturi o religie a pcii, dezaprobând i
condamnând folosirea violenei i a armelor, ceea ce se
distinge de atitudinea, în unele epoci, a bisericii - în înelesul de
instituie temporal, istoric, de a propovdui cruciadele ca
expediii de rzboi sfânt recomandate cavalerilor cretini spre a le
fi iertate pcatele. Nu trebuie s confundm învturile
religiei cretine cu felul în care aceasta a fost rstlmcit i
aplicat de oameni, în decursul secolelor, nici cu tipurile de
societi totalitare i aberante constituite pentru a promova
i a proteja de erezii Biserica: de exemplu, tipul de societate
totalitar, represiv, creat i consolidat prin instituia inchiziiei-.
Construciile sociale i politice ca aplicaii ale unor
viziuni personale asupra cretinismului sunt distincte de
267

cretinism, dac nu contrare acestuia, dac folosesc violena,

intolerana i prozelitismul represiv, dac se bazeaz pe obligaia
cetenilor de a se supune sub pedeaps statal, pentru
meninerea unei Biserici sacrificate imaginii sale mundane, de
instituie social i politic, dintr-o anumit epoc.
Conform Noului Testament, mesajul cretinismului devine
non-violena cea mai desvârit (nu doar interdicia de a ucide ci
i mânia i ura, care duc la înfruntare i la violen), descoperind o
nou dimensiune a fiinei umane, iubirea fa de aproapele,
noiune complex, în care este inclus i vrmaul, adversarul,
oponentul sau inamicul nostru. Acest mesaj este unul care conine
o mare provocare fa de toate timpurile istorice, timpuri în care
istoria s- a cldit i se cldete prin violen i prin rzboaie sau
revoluii. Depirea logicii conflictuale, a progresului obinut
cu orice pre prin sacrificarea celuilalt, a logicii
învingtorului este o provocare, o dilem a tuturor epocilor,
inclusiv a epocii noastre. Cum s construim Europa pornind de la
o idee panic i nu pornind de la un inevitabil rzboi pustiitor ?
Cum s ne separm de trecutul conflictual al Europei i s intrm
într-o nou etap , fr s ne eliberm de acest trecut decât printr-
un mare act purificator precum un nou rzboi, în logica
hiperboreeana de inspiraie nietzcheian ?
i totui, Europa a demonstrat c poate s renasc din
propriul su trecut sângeros, fr a o face printr-un nou rzboi ci
printr-o soluie mercantil, funcional, la nivel economic. Europa
a demonstrat, cel puin pân la acest moment, c o unificare
parial, a unor industrii strategice i crearea progresiv a unei
piee comune pot reprezenta începutul unei noi etape în evoluia
sa politic.
Îns nu trebuie s ne amgim : piaa unic este doar o etap
în complexul, îndelungatul proces de formare al noii Europe.
Pentru c, la nivel politic nu s-a constituit înc un spaiu public
268
Despre Europa
european, nici o democraie european, iar la nivel cultural nu

exist înc o cultur a noii Europe, o identitate european.
La nivel spiritual Europa este înc prins în mrejele
postmodernismului care confera credit, în numele diversitii cu
orice pre, micrilor homosexualilor sau feministelor dar i altor
micri de la nivel social, asupra crora nu ne vom opri îns, în
acest eseu.
Dintre toate aceste micri sau curente- calificate drept
« sociale » pentru c, dei nu reprezint întreaga societate,
totui, promoveaz o viziune a unui grup marginal îns, cu toate
acestea, pretind sau provoac, prin mesajul lor specific, o reacie
din partea societii în ansamblu, i a instituiilor unui stat - cea
mai ilustrativ micare social, în a discuta despre viitoarea
identitate europeana i « fa a Europei », este cea care îi
propune promovarea unui set din ce în ce mai extins de drepturi
pentru persoanele cu orientare homosexual.
Acordarea progresiv de drepturi tot mai extinse, ctre
minoriti de tot felul, nu reprezint o garanie a faptului c se
vor crea automat bazele pentru o societate democratic
european i nici c Europa îi va crea o cultur i o
spiritualitate proprie, transtatal. Fragmentând naiunile în
grupuri cu mini- identiti din cele mai distincte, de la cele
socio-profesionale la cele sexuale ori etnice, este o metod prin
care se accentueaz simptomul turnului Babel, prin care nu se
realizeaz o construcie politic viabil- mai ales c toate aceste
minoriti vor fi tentate s rivalizeze între ele i s îi perpetueze o
stare de « conflict îngheat », deoarece se vor afla într-o
permanent lupt pentru câtigarea de noi i noi drepturi .
269

Între noile fee post-moderne ale Europei i

ortodoxie
Ortodoxia nu ar fi, în interpretarea postmodern, decât un
cult desuet sau compromis de curgerea istoriei, demonstrandu-i
inutilitatea sau simplismul. Omul din epoca globalizrii, inclusiv
tânrul european, este un om complex, un obinuit al internet-
cafe-urilor, un nomad prin mari orae i spaii culturale, îns, cu
toate acestea, un individ i nu o persoan, deoarece persoan poi
deveni doar atunci când trieti în comuniune spiritual
permanent cu cele trei Persoane ale Sf. Treimi, dup cum se
afirm în cartea lui Maxime Egger « S ne rugm 15 zile cu
Sfântul Siluan », Ed. Sophia, Bucureti, 2004). Astfel, în aceast
concepie, exist o diferen fundamental între persoan i
individ, deoarece, în timp ce persoana este o fiin a
comuniunii, individul este un chip al despririi ; în timp ce
persoana este deschis celorlali oameni i lui Dumnezeu,
individul este egoist i preocupat numai de sine. Individul este
amprenta post-modernismului, iar persoana este o materializare a
dreptei credine, deoarece « individul împarte, ia, acumuleaz i
consum, întrebuineaz totul, inclusiv pe semenii si, pentru a îi
satisface poftele i nevoile proprii ». Persoana druiete i
împrtete, slvete pe Dumnezeu, în cadrul cruia se afl ca
persoan, în msura în care este el însui în acest «cerc mirabil al
iubirii treimice ». Persoana nu face parte din post-modernism, nu
poate fi un atribut al postmodernismului ci un rezultat al
neîncetatului proces de prefacere interioar pe care îl declaneaz
ortodoxia în fiecare din noi, daca avem curiozitatea de a începe s
Îl cutam iar i iar pe Dumnezeu, indiferent de epoca în care
trim sau de locul unde ne aflm. Fa de unul din silogismele
amrciunii, aceast « migren ontic » a lui Cioran (Emil Cioran,
« Silogismele amrciunii », trad. din francez de Nicolae Barna,
Humanitas, Bucureti, 1996, pag. 80), care pare c se felicit la un
270
Despre Europa
moment dat pentru « isteimea, în raport cu sihatrii, de a fi

cautat pustia înluntrul su »), silogism care poate fi considerat
unul din punctele cheie ale gandirii sale nihiliste, ortodoxia ne
aduce în interiorul unei nesfârite prezene, ne populeaz
interiorul, ne propulseaz într-un cerc al fiinrii în care
Hristos vieuiete în noi i noi în El, în care orice absen ar
fi o degradare, o cdere a eul-ui din nou, în sfera profan a
lumii, în postmodernism, de pild.
De regul, filozofii nu pot suporta aceast potopire cu
prezene, aceast cufundare într-o infinit fiinare, în prezena
suprem, pentru c sistemele filozofice i teoriile a cror piatr de
temelie este un « sine lumesc », adic însui filozoful care le-a
alctuit, ori sunt sisteme care se bazeaz pe narcisismul unei
singure prezene, pe un singur strigt, fie pe refuzul oricrei
prezene, pe cultivarea narcisist a singurtii ca o « floare a
rului« .
Ortodoxia este o viziune vie despre via i despre relaia cu
Dumnezeu, despre « sinele cel lumesc » raportat permanent, ca
msur a micimii noastre, la nesfârita iubire i mil a Sf. Treimi.
Orice proiect civilizaional i politic durabil asupra noii Europe ar
trebui s se bazeze pe aceast afirmaie. Ce fel de Europ ne-am
dori, iat din nou repetat întrebarea de la începutul eseului
nostru.
Nu exist azi o identitate a Europei unite; ca s existe, ar
trebui s fie construit treptat, de toi cei ce consider c post-
modernismul, cu mini-ideologiile lui exotice, de la nihilismele de
tot soiul pân la materialismele ce nu îmbogesc spiritual omul ci
îl menin într-o stare de permanent decepie, de efemer i
sordid plcere- poate fi depit.
O identitate a Europei ca rezultat al unei culturi comune, al
cretinismului descoperit i redescoperit de tineri i de toi cei
care triesc în epoca globalist a înaltelor tehnologii, cei care
consider c viziunea unei « Europe unite ca turn Babel »
271

este departe de a exprima adevrata fa a Europei, un

proiect civilizaional valabil.
Turnul Babel, un simbol al Europei pgâne, a crei
decaden, în rafinamentele sale sordide, se aseamn cu
perioada decadent a Romei imperiale, este privit ca un
aspect normal al post-modernismului ce agreeaz diversul,
exoticul i diversitatea cu orice pre, chiar cu riscul
atomizrii extreme al societii. Babel nu stabilete nici o
legtur cu divinitatea ; s-ar zice c, datorit superficialitii
acestei viziuni, un fatalism istoric îl însoete. Soarta sa este
de a fi cldit pân la un punct în care îi va atinge propriul
capt, în care va cdea sub propria greutate, ca orice lucru
finit ce se considera infinit, unic. Babel înseamn de fapt,
tentaia de a ajunge la Dumnezeu în chip tehnic, material,
îns având în plus, sentimentul narcisic, orgolios, care îl
condamn la prbuire. Babel înseamn a te înla pe sine,
cu arogan, a exacerba « sinele cel lumesc », propriul spirit
post-modern, a pretinde c exprimi totul i a te prbui sub
greutatea micimii tale în raport cu divinitatea.
Babel înseamn a încerca experiena de a dori s atingem
Adevrul prin multiculturalism, prin secularism sau prin miile de
adevruri pe care postmodernismul le lipete aleatoriu i ni le
ofer sub variate forme, cu variate denumiri. Înseamn a încerca
s atingem unicul adevr prin mii de ci, de coridoare, de forme
de religii .Cu toate acestea, Babelul nu este o viziune viabil
pentru a construi o identitate european, deoarece nu trebuie s
confundm necesitatea convieuirii panice între oameni, care
impune legea toleranei în societile democratice, cu faptul c,
dincolo de organizrile politice i sociale exist un singur adevr,
pe care alegem s îl recunoatem i s ne relaionm în funcie de
el sau nu.
Dac în societatea democratic, datorit cerinei
coexistenei panice, nu putem i nu avem dreptul s îi
272
Despre Europa
constrângem pe alii s ne recunoasc propriul adevr, în numele

unei credine, sau alta - chiar ortodoxia respinge un prozelitism
forat, ca fiind contrar tezei non-violenei, al libertii de alegere-,
relaia cu Adevratul Dumnezeu, cel în Treime, nu poate fi
stabilit decât prin înelegere interioar i prin asumarea
ortodoxiei, ca experien personal i ca lucrare a Sfantului Duh
în fiecare din noi. Nimeni nu poate mrturisi pentru noi acest
Adevr, cci fiecare este un individ distinct, cu propria sa
experien de via, care las în urm o cale personal prin
labirinturile postmodernismului. De aceea, liberul arbitru, libera
alegere este esenial în ortodoxie, nimeni nu ne poate constrânge
s credem, s fim altcineva. Nimeni nu ne poate sili s prsim –
cu spiritul- mrejele postmodernismului, ca spaiu în care putem
s ne alegem ce adevr vrem din ofertele pe toate gusturile-,
pentru a ne raporta la Adevarul ortodox. De aceea ortodoxia este
mai mult decât religie, decât un cult cu un ritual, cu fixiti pe care
nu le înelegem, cu gesturi automate i cu pocine ipocrite.
Ortodoxia nu poate face prozelii pentru c, fiind dreapta
credin, fiecrui om care alege s fie persoan i nu individ, la un
moment dat în viaa sa i se descoper progresiv, aceast relaie
unic cu Dumnezeu ; este o experien interioar i nu o strigare
propagandistic pe strad sau un site de pe internet destinat
« atragerii de adepi tineri i militani ».
Ortodoxia este un proces complex, continuu, dificil, o
încercare de raportare în fiecare moment la relaia cu Dumnezeu,
ceea ce pare un lux, în epoca micilor momente, pe care ni le
ofer postmodernismul.
Identitatea Europei nu poate fi o non valoare- cci nu
putem spune c secularismul sau materialismul or nihilismul
propun valori dup ce l-au destituit pe Dumnezeu, izvorul tuturor
valorilor, axul ontic al oricrui cretin-. Identitatea Europei unite
nu poate fi confundat nici cu o simpl promovare a
273

multiculturalismului, cu libertatea de manifestare a religiilor, a

cultelor ori a minoritilor de tot felul.
Oare chiar putem admite c postmodernismul, în sensul de
mai sus, este destinat s fie fundtura fatal a spiritului
european ? Oare cretinismul nu mai ofer nimic, nu poate fi
raportat la epoca globalist ? Europa are o identitate cretin
istoric, îns aceasta nu mai corespunde epocii postmoderne pe
care o trim. Atât occidentul cât i rsritul Europei trebuie s
raporteze din nou cretinismul la provocarea postmodernismului
spre a gasi noua identitate european. Îns, am spune c, mai
degrab, noi suntem cei provocai de cretinism i de resursele
sale spirituale, pentru a iei din postmodernism, i nu invers.
Identitatea Europei nu se construiete în funcie de trâmul
juridic i politic, în funcie de drepturi i de obligaii, în funcie de
cetenie. Poi fi sau nu cetean european dar acest lucru nu are
nici o importan pentru crearea unei identiti europene
veritabile. Am putea spune oare c Rusia, exponent de seam a
spiritualitii rsritene ortodoxe, dac nu este membr a Uniunii
Europene, nu poate contribui creativ, prin personalitile sale, la
crearea identitii noii Europe, la reafirmarea ortodoxiei ca piatr
de temelie a Europei ?
Pentru construcia identitii europene nu are nici o
importan dac suntem integrai în UE sau nu, cci încercm s
identificm un « suflet colectiv, european », privit în perspectiva
sa istoric dar i spiritual, « un suflet european » transtemporal i
transnaional.
În ceea ce privete chestiunea relaiei dintre homosexuali i
noua identitate european, privit prin prisma spiritualitii de tip
ortodox, aceasta este o problem complex, deoarece pleac de la
distincia dintre doua tipuri de tolerane. Una este tolerana
societii lumeti, occidentale, fa de comportamente pe care îi
propune s nu le controleze i s nu le sancioneze tocmai pentru
a nu înclca principiul democratic al libertii celuilalt, pentru a
274
Despre Europa
preîntâmpina eventualitatea unei ciocniri violente între diferite

pri ale societii i a unei atomizri de tip conflictual a acesteia,
cu consecina nerespectrii autoritii de stat. Alta este tolerana
din punct de vedere a unei religii, în spe, ortodoxia, care este o
religie a toleranei i a iertrii. Îns aceast toleran a ortodoxiei
se manifest în relaie cu omul cel pctos care se reînnoiete,
care se trezete spiritual, care îi contientizeaz starea de
decdere moral, stare de libertate mic, sordid, bahic, de fapt,
care îi contientizeaz aceast atitudine postmodern a
falselor fericiri, a falselor liberti.
Adevrata libertate este numai în ortodoxie, numai în relaie
cu Dumnezeu, Cel in trei ipostasuri. Este cea mai dificil
libertate, pentru c este cea adevrat, cea care se înelege, se
însuete i se aplic greu, pe parcursul unei întregi viei, în lumea
cea adevrat, prin lucrarea în bine pe care alegem s o facem,
neconstrâni de nimeni, lucrare pe care o realizm îns, datorit
faptului c am contientizat propria noastr micime de oameni
postmoderni sau altfel numii ori definii, c am renunat la idolii
notri lumeti care ne stpâneau sinea, în funcie de care ne
petreceam viaa i ne defineam ca indivizi.
Ortodoxia, în al doilea rând, este neîncetat prefacere a
fiinei, pentru c « straturile sinelui lumesc » ascund multe
moduri false de a exista, în care nu exist relaie cu Dumnezeu,
nici voina de descoperire a propriului nostru interior sufletesc.
În al treilea rînd, ortodoxia este toleran, îns nu fa
de pcat ci fa de om, pentru ca Dumnezeu are nemrginit
mil i buntate fa de noi, indiferent de deertciunile « sinelui
nostru cel lumesc ». Ceea ce nu este « agreat » în ortodoxie este
cultivarea voluntar a pcatului dup ce l-am contientizat,
persistena benevol în a purta o lucrare în ru, în a sminti mai
departe pe cei din jurul nostru, neacceptarea ideii de
responsabilitate pentru înelesul gesturilor tale în lume, pentru
felul în care ele ar fi interpretate. Tolerana, din punct de
275

vedere ortodox, înseamn a nu judeca pe aproapele,

indiferent ce ar face acesta, a nu îl dispreui, a nu adopta o
atitudine de superioritate, de condamnare, de lapidare a
acestuia pentru faptele sale. Cci în ortodoxie, aceast
atitudine este inevitabil, una de mândrie, o recdere în luciferic,
în tentaia de a te considera mai bun decât cel de lânga tine, de a fi
judectorul lui din prisma propriei tale micimi. Numai Dumnezeu
îi poate judeca pe oameni, fiecare dup sinea sa cea lumeasc, iar
noi nu putem contientiza nici mcar ce înseamn, ce form are
aceast judecat, deoarece nu se face dup regulile lumii acesteia.
În ortodoxie, îns, exist o atitudine ferm împotriva a
ceea ce este considerat, în acest sistem de valori, îndat ce
ai ales s te raportezi la ortodoxie, a fi pcate împotriva firii.
Din acest unghi de vedere ar trebui s privim homosexualitatea,
ca i uniunile homosexuale, ca i pretenia acestor cupluri de a
adopta copii ce vor crete în acest climat – ceea ce constituie
implicit, o form de prozelitism-, dar trebuie s privim, totodat,
celebrele « parade gay », pline de culoare i de muzic, în care este
exhibat alteritatea pe motivul- iat un alt fals al
postmodernismului- c ar fi bun pentru societate, care ar trebui s
îl accepte ca atare- or, în aceast logic a adevrurilor multiple, a
auto-legitimrii, pe când o parad a teroritilor, pe care, în
numele alteritii, societatea postmodern, vulnerabil în
extravagana toleranei sale nelimitate, ar trebui s îi aceepte ,
tocmai în virtutea faptului c sunt i acetia « alteriti » ale
societii, ordinii i statului ?
A nu accepta homosexualitatea ca fenomen, ca micare
social sau ca minoritate nu înseamn a fi provincial sau
conservator sau un « habotnic religios, care fugrete cu umbrela
tineretul costumat în afrodite i în amorai ».
Pericolul pentru o societate supertolerant, care începe s
acorde drepturi unei minoriti reprezentând un model social
inversat, opus, este de a se afla permanent sub presiunea de a
276
Despre Europa
extinde progresiv sfera drepturilor recunoscute de state acestor

persoane, pân la o alienare total a întregii societii, pân la
abandonarea treptat a modelului de organizare iniial. Este
implicit, un mod de degenerare al democraiei, deoarece
afecteaz organizarea familiei, cât i natalitatea, dac se va ajunge,
într-un scenariu al viitorului Europei, a se considera c simbolul
societii postmoderne occidentale este familia homosexual cu
copii adoptai i valorile acesteia.
A nu accepta homosexualitatea, ca mod de via nu
înseamn, din acest punct de vedere, a avea o gândire plin de
prejudeci sau a fi un moralist ipocrit ori un conservatorist
farnic. Putem, în aceast lume postmodern, s gândim ce
vrem, cum vrem, este alegerea noastr, liberul nostru arbitru.
Putem alege s ne simim de bunvoie, triti, mrei i singuratici,
genii pustii sau neînelese, putem s dansm în marile nopi ale
junglei urbane pe ritmuri tehno, putem face orice, este sinele
nostru cel dionisiac, care vede viaa ca o Ibitza perpetu. Însa ne
minim singuri, intrm în falsele liberti i în falsele adevruri ale
postmodernismului, evitând s ne regsim ca parte a Bisericii, ca
persoane.
Ortodoxia respect opiunea indvidual a fiecruia dintre
noi; dac agrem acest mod de via care este homosexualitatea,
alegem s ne situm în afara dreptei credine, a Bisericii,
indiferent dac ne numim cretini sau nu, indiferent dac
frecventm biserica sau cerem insistent s fim acceptai aa cum
suntem. Însa în clipa în care alegem s ne raportm la relaia cu
Sf. Treime, cu ortodoxia, observm c este un mod de via pe
care trebuie s îl prsim sau s nu îl alegem ori s nu îl acceptm,
cu toate acestea fr a judeca pe cei care au ales acest lucru, fr a
îi condamna. Ceea ce ortodoxia condamn este homosexualitatea
ca atare, acest mod de via în dezacord cu spiritualitatea
ortodox i nu oamenii care înfptuiesc acest pcat.
277

Dac ei strig pe strad s îi acceptm aa cum sunt, ar

trebui s facem diferena între acetia ca oameni, ca « aproapele »,
pe care nu avem dreptul s îi judecm i homosexualitate, ca pcat
împotriva firii, ca libertate prost -îneleas i prost- asumat.
Interesant este îns faptul c, de regul, aa-numitele « parade ale
libertii », care au devenit o obiuin în societile occidentale,
deci i în mentalitatea colectiv contemporan, mai au i alt
funcie, mai periculoas : pe lâng mesajul de baz, ca societatea
s accepte homosexualitatea ca un mod normal de via –, este
prozelitismul, atragerea de adepi prin tentaia aceasta a
carnavalescului, prin exhibarea libertii dionisiace în haine
iptoare, menit s exprime faptul c totul este permis. De fapt,
este vorba de un nihilism mai vechi, dar în haine postmoderne,
care pornete de la ideea c, dac Dumnezeu nu exist, totul
este permis, nu mai exist nici o instan divin care s
sancioneze acest comportament.
Iat o ciudat combinaie între nihilism i umanism,
tipic aciunii de colaj, de lipire a diferitelor curente si percepii,
pe care o realizeaz în noi postmodernismul: o « emancipare
a sufletelor », care îi pretind lui Dumnezeu s fie precum ei,
deoarece, spun ei, omul, fiind msura tuturor lucrurilor, nu
trebui s fie cel care s se schimbe, dar divinitatea, dac este
perfect, ar trebui s admit c rul este bine, s îl înglobeze în
sfera unui bine infinit, iar imoralitatea s o considere , în virtutea
îngduinei sale, drept « moral» ; aceast atitudine este exact
tentaia luciferic de a rsturna divinitatea, dac nu îi îngduie
capriciile i viciile, este emanciparea, ruperea cu fora, prin
revoluie, de lumea divin i nicidecum libertatea.
În loc de concluzii, ar merita s ne gândim c rmâne la
latitudinea societii civile europene în curs de formare, a
societilor din statele membre UE dar i a statelor care fac
parte din aceast uniune politic reprezentând actualmente
proiectul Europei unite, s adopte o poziie prudent în politica
278
Despre Europa
fa de minoritile sexuale i religioase, pentru a putea construi o

identitate european bazat pe spiritualitatea ortodox.
Nu trebuie s facem din aceast acordare progresiv de
drepturi ctre minoritile de mai sus, o cale prin care am încuraja
prozelitismul, deoarece am risca s întrim aceste minoriti pân
la punctul în care ar deveni hotrâtoare pentru evoluia
societilor europene în ansamblu. Cci, dac ar fi aa, în viitor
ne-am confrunta cu o identitate european pgâna sau
postmodern, încurajând i promovând o libertate dionisiac.
Acest lucru ar duce la o Europ euat din punct de vedere
spiritual, înc o dat, datorit unui nihilism cultivat în numele
drepturilor omului i al democraiei. La acest punct se va crea o
criz în societile democratice occidentale din UE, care au
cultivat i au permis un astfel de stil de via, în detrimentul
religiei cretine sau care i-au adaptat religia cretin pentru a
admite acest stil de via, ceea ce înseamn o alienare a întregii
societi în raport cu cretinismul. Din aceast criz de
profunzime, în acest scenariu, nu s-ar putea iei decât cu preul
instaurrii unei societi represive, în care drepturile omului ar fi
înclcate i în care ortodoxia ar risca s fie interpretat i aplicat
în sens extremist, ceea ce ar deturna-o de la sensul ei firesc, de
toleran i înelegere fa de om. Este un cerc vicios al
democraiilor în raport cu spiritualitatea ortodox, care merit s
fie analizat i dezbatut cu mult mai mult atenie .
279
4. GLOBALISM CORPORATIST
Mădălina Virginia Antonescu

"Uniunea Europeană şi Organizaţia Internaţională"
(2009:38-40, 97-122), Editura Lumen, Iasi
Florentina Paraschiv
"Crearea şi deturnarea de comerţ ca urmare a
extinderii Uniunii Europene", (2006:9-14), Editura
Lumen, Iasi

Virginia Antonescu
3.1. Contrib"#ia tratatului de la Maastricht în

$%&"# '"" ())"#&

!

"

"
"
#

$
#
%
&

" '*%+,
/, 024
%

precizându-

a de
întrunire. Practic, prin acest articol, Consiliul European devine
!

6 "

'

! 7
$! %

' "

un raport anual privind progresele Uniunii). Tot prin TUE,
'

$, &9 "

/
+

"

!

'*%

'

#

'

#

$

%

Europene în îndeplinirea acestor sarcini). Compunerea troicii PESC
"
Amsterdam. De asemenea,

!

!
'

'

%

"

7
&/: $

tratatului de la Maastricht).
Se instituie denumirea de „Consiliu al UE” sau de „Consiliu”,
"

%
;

#
"
$

+, 4

"
% '

Parlamentul European unul din legiuitorii europeni, apropiindu-l de

, ' 4

38
Uniunea
i o! i

' l atribuindu-i în mod oficial dreptul

%

6 4

'

#
-

' "
procedura de numire a membrilor Comisiei Europene1.
3.2. *&)+"#ia tratatului de la Amsterdam în

consolidarea caracterului original al cadrului
())"#&
Intrat în vigoare la 1 mai 1999, tratatul de la Amsterdam este
un tratat de modificare a tratatelor

Maastricht2

"

$"

#

'

!

+, '

ins

;

"
&/:
$ :>24% >
!

+ siv are loc integrarea
acquis-ului Schengen în cadrul titlului IV/TCE. Astfel, al treilea

; "

$%'&'+,
@

/

ridicat aceas
!

! !

#7-o
1 Augustin Fuerea- op. cit., pag. 93.

2 Într-

/

"

" " "

7

#

"

!

"

, 4

Amsterdam poate f "

"

% "

7

#
$ !

+, /
se vedea Cornelia Lefter- Fundamente ale dr

, op. cit.,
pag. 36-37.
39
Virginia Antonescu

7 '

co-legislator european1.
În urma summitului de la Amsterdam (1997), un mecanism
decizional specific a fost consacrat în pilonul PESC $

+

#

;

, 4
/

membrilor PE nu poate fi mai mare de 700.
Prin tratatul de la Amsterdam s-a modificat titlul V/TUE
referitor la P*%
7-

'*% $'

*

K

%

@ N '*%
'

%

#

viit
'

+, '
/

, O24

%
"

!

#

" !

la art. 6, paragr.
Q24

7
! %

"

inclusiv a dreptului de vot în cadrul Consiliului UE al
reprezentantului guvernului acelui stat membru.
R

/

%

" %

"

#

codec

;
"

#

%
&
"

&/:

comunitarizate2.
1 idem, pag. 185.

2 Idem, pag. 27.
40
Uniunea
i o i
satisfacerea unui drept acordat printr-

1.
2. "#$%& '(% $) ) %**+))

cele de integrare sub aspectul structurii
#$$(&*)

2 ca fiind

! 3;

4, în cadrul
acestor organe plenare, statele membre sunt reprezentate pe picior
"
5. Un al # $

% &
#
6 $
7, în care statele membre (ale acestui
organ) sunt $ 8.
1 Pentru aceste caracteristici ale OI de integrare, a se vedea Daniel

Colard- op. cit., pag. 86.
2 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17
3 Ion M. Anghel- *+/ 0 0
' 0 :
' 0urescu- op. cit., pag. 101.
4 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17. Réné- Jean Dupuy- op. cit.,
pag. 17, în Réné- Jean Dupuy- op. cit.

5 Daniel Dormoy- op. cit., pag. 63.
6 Réné- Jean Dupuy- op. cit., pag. 17, în Réné- Jean Dupuy, op. cit.
7 Confor = =
% $&
% & $

#
0
= =
- op. cit., vol. II, pag. 206.
8 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17. Într-

# %

97
>

Virginia Antonescu
?
#
$
@

B
$ 1
!
Într-
2

$
nale, aceasta din

# $$0

#
"

!
# %

& #
organul deliberativ

gener

3); organul executiv (denumit
% & # #

!E
B #

deosebire de celelalte organe ce se întrunesc în sesiuni)4. Este deci
$
! $

?

0

%
&
#
%& $
# %
&G

!H:K

& 0 L > 0 - op. cit.,

pag. 403-404.
1 Daniel Dormoy- op. cit., pag. 68.
2 = =
- op. cit., vol. II, pag. 205-206.
3 Idem, pag. 205.
4 Ibidem, pag. 206.
98
Uniunea
i o i
de

# -se
%
&
"

?

interguvernamentale1

cooperare pune statul într-
H
: K

cooperare model pentru caracteristicile stru
#
E
restrâns; un comitet consultativ; un Secretariat General, la care se

"
!H:K

#

#

%

H : K &2.
În sc$

# $
$

ropie, în
$

# 0

analizeze între organele unei
vom trata abia în

!
#

"

!
1 Jean Jacques Roche- Rélations internationales, LGDJ, Paris, 2005, pag.

175-TWX %
dialogul interstatal, aceste

"

&!
2 Idem, pag. 176.
99
>

Virginia Antonescu
01

! %
structu

& $ B!
%

&

! @

nu este

#

vedere teoretic, din cauza obiectivelor speciale, al metodelor,
$ !
$

$

complexitatea ins

H:K! G

% & -ar impune

$

1 ?G0 :

Y - op. cit., pag. 239.
100
Uniunea
i o i
3. "#$%& '(% $) ) %**+))

cele de integrare sub aspectul %*,+*)&)
organelor acestora
@

(care este, în majoritatea cazurilor, organul suprem din structura

!1 este compus din toate statele membre.
@ $%

&

2 "

$

organului plenar3). H

#

$ $

4. Într-
5,

E

vedere juridic) între statele membre, toate statele membre ar avea
# $

?

# ""

$
membre6 ?

%

& nde (din perspectiva compunerii
!
intereselor comune ale statelor membre, nu doar prin intermediul
1 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17. Ion M. Anghel- op. cit.,
pag. 402.
2 Réné –Jean Dupuy- op. cit., pag. 17.
3 G
#
HLHL #

asemenea organe). A se vedea P. F. Gonidec, R. Charvin- op. cit., pag. 113.
4 Réné-Jean Dupuy, op. cit. , pag. 17.
5 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17
6 Daniel Dormoy- op. cit., pag. 6-7. Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17.
101
>

Virginia Antonescu
1. De exemplu, în

%
& H L

> ! $
(compuse la rândul lor
un muncitor)2 [ de integrare pot fi
# rii lor
!
3
(ca or
direct, prin vot universal). În unele cazuri, putem asista la un

%
4”, în astfel de parlamente
$
nu al statului

[

- %
&5 (organe plenare, la care

$ #
interguvernamental prin compunerea lor).
În al #

# # fie un caracter
interguvernamental (impunând deci, o participare pe anumite criterii,
$
ate membre)6,
1 Réné -Jean Dupuy- op. cit., pag. 20.

2 Ultimii doi au un statut independent în raport cu guvernul statului din
care fac parte. A se vedea Raluca Miga- '- op. cit., pag. 82.
3 Ion M. Anghel- op. cit., pag. 404-405. Organele parlamentare pot fi
$ sau pot fi numite de parlamentele

$ HL0L B-
Hohenveldern- Les organes des organisations internationales, în Réné Jean Dupuy-
op. cit., pag. 85.
4 Réné –Jean Dupuy- op. cit., pag. 20.
5 L /+ 0

% &! #
exemplu Consiliul UE (organ plenar, cu un caracter interstatal).
6

#

$
$
$

0]> - '- op.
cit., pag. 89.
102
Uniunea
i o i
#

$ #
$

nele statelor de origine).
H

Secretariatului. Acest organ este des întâlnit în structura

#
1 #
e integrare, structura

G

B

$

#
#
un Secretariat propriu- $#
B !2.
D

%
& %

&
de integrare, conform unei opinii3!
complexitate

# !

elor acestora.
1 Réné-Jean Dupuy- op. cit., pag. 16-17. Ion M. Anghel- op. cit., pag.
406- 407. Alexandru Bolintineanu et alii- op. cit., pag. 102.
2 ? B G %

&
"

% &

K

$ $!
3 Réné- Jean Dupuy- op. cit., pag. 16- 21.
103
>

Virginia Antonescu
4. "#$%& '(% $) ) %**+))

%)) ) $)) #(/ #+)%$( %*,+)$)&)
*)* ,*(( ) () )%0*
B $ 1
"

$
$2 conferite prin actul constitutiv organelor din
structurile lor 0

se impun statelor m$!
"
" pe
teritoriul statelor membre). Prin urmare, cumulul unor astfel de
competen !

întâlnesc)3.

$

$ $
1 @ HL %

"

$ $ &
precum în cazul OI de integrare- a se vedea Raluca Miga- '- op. cit.,
pag. 17.
2 0 $
HL
%

guvernelor statelor membre”. A se vedea Raluca Miga- '- op. cit.,
pag. 17.
3 Cu t
-o opinie, elemente de

%
H:K&_ BH:K$

`LL $

$ " %$&

H:K
ului plenar; de
$ B

!0]k k- Jean Dupuy- op. cit., pag. 19.
104
Uniunea
i o i
_

#

folosit mai sus)1, din

$

$

raport cu statele membr 2.
@

organe înzestr $

0

$

#
#
executiv3), unul dintre organele executive poate dispune de un drept

intervenind în procesul legislativ din cadrul
4 $
executive5
$ # "
1 ? HL

$

% HL
# # $
luarea deciziilor”. A se vedea Ion M. Anghel- op. cit., pag. 359.
2 Deoarece, indiferent de tipul lor (plenare sau restrânse), aceste organe
trebuie p # HL

HL%

cooperarea între state ci impune acestora deciziile organelor sale”. A se vedea
Ion M. Anghel- op. cit., pag. 359-360.
3 = =
- op. cit., vol. II, pag. 205-206.
4

#
0
L = '
$-

[/++T' TwT
5 K
#
HL !

orm doctrinei,
%

&
%
"

$

$
execesiv”. Cf. Augustin Fuerea,

, Ed. Universul
105
>

Virginia Antonescu
cu valoare obligatorie, vizând în unele cazuri, în mod direct

particularii de pe teritoriul statelor membre)1. De asemenea, în cazul
unui organ executiv dintr-

$

$

$ " "

$
c
$$
! G

$

$

%
& %

& !

organ executiv în care nu statele

[

$

diferite do
!
@
$

!

actul constit $_

"

E

{'/++/ TWX K
#

%
dreptul comunitar care $

&! $
$

K
rea mult de un organ al unei OI). A
se vedea Iordan Gh- '
$- op. cit., pag. 132-133.
1 Ion M. Anghel- op. cit., pag. 360 ( referitor la OI de integrare, în
general).
106
Uniunea
i o i
B

e).
@

# $
interguvernamentale, care nu au fost supuse procesului de integrare
propriu-! #nd fi titularul
$ "
$
juridice).
0

"
cooperare întâlnim un organ plena
$ acte juridice

!
$

unui organ restrâns)1 % &

$

$
$ 2,
utiv.
>

cooperare putem identifica un organ plenar („un forum al
& %
&!

! $ 3, organ care nu poate fi asimilat
1 0

HL =
=
- op. cit., vol. II, pag. 205-206. De asemenea, Raluca Miga- '-
op. cit., pag. 16-17.
2 ?

$ K

HL

&

&
-
a se vedea opinia lui Gheorghe Moca–

contemporan, |
'T}W+ TX*

%
&

%
&_ { '- Droit
institutionnel de l’Union Européenne, Montchrestien, Paris, 1995, pag. 47-49).
3 ?0 =
H:KH :unilor Unite

-

! #
107
>

Virginia Antonescu

$
#
juridico-

% & în

$!

"
$
al statelor membre) pe teritoriul statelor membre ale respectivei
1. Un % &
!

membre !

%
&
având un caracter interguvernamental, în cadrul unor astfel de
$ ciuda
%
&!%G &

$ !

grade diferite la procesul legislativ di
E

$
executive în

!E

membrilor organului executiv; el poate fi înzestrat, de asemenea, cu
$ $ 2 (având dreptul
$

%
&
B H:K # ! $
decizionale. Cf. Jean Jacques Roche- op. cit., pag. 176- 177.
1 A se vedea caracterele juridice specifice ale actelor emise de organele
unei OI de integrare. Daniel Colard- op. cit., pag. 86-87.

2 @ $

!
HL

! $
! $

B =
! HL
$
# $
(Secretar General,
108
Uniunea
i o i
$ $

$ !E $

1).
H
le de integrare,
$$
"
%"&!
@
#
inter

"
B $
"

L
{ H:K
u
" $H:K ipso facto

!
"
neputându- "are2), în cazul
" #
?= !

!
]
Miga- '- op. cit., pag. 143-145.
1 0$ unui astfel de organ din structura

HL
_ $ $

!E
$

$ E
!E
$

# $ ! @
specHL

$

OI de cooperare, în care sunt reprezentate statele
$!E E

HL ! 0 :
Valticos- Controle, în Réné –Jean Dupuy- op. cit., pag. 332-~~w 0
Raluca Miga- '- op. cit., pag. 127-130.
2 Raluca Miga- '-

!, Ed. All-B, 1998, pag. 323.
109
>

Virginia Antonescu
"!

$ Din
contencioase ratione personae, trebuie precizat caracterul facultativ al
" "
#

L
{ H:K

" "

E
obligatorii doar pentru statele care i- " e
s- "

"

1).
@ $ "
$

ratione personae, anume caracterul
$ " $2,
#

$ % "&

#

"
$! G

organul judici
$
! " #

obligatorie în raport cu statele membre, conform prevederilor
actului constitutiv. În plus, în domeniile care au fost supuse
"

tate de
reglementare a diferendului între statele membre, referitor la

? ratione materiae a
" # rare, putem
1 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 197-198.

2 A se vedea Augustin Fuerea- op. cit., pag. 106-107.
110
Uniunea
i o i

$ "
L{H:K $

teze juridice sau de interese)1. Astfel, Curt L

{ H:K
~X
TB
!
" "# $_
E $
E

$

$ E

$ ?

ratione materiae), organele judiciare ale unei
organiza
$

$

"
#
" 2 $

$

! ?

"
" $

#
#
$ $!3,
$
%" &

$
#

„jurisdic 4”. @

ratione materiae a organelor judiciare poate
1 Raluca Miga- ' T}W

2 Roxana Munteanu- Drept european H G ' T}}X
pag. 240- 241.
3 Daniel Colard- op. cit., pag. 86. Într-

Giandomenico Majone -La Communauté Européenne: un Etat régulateur,

Montchrestien, trad. Jean- Y ' G T}}X _

{ "

# #

$ $&

racterul
$

L ='
$- op. cit., pag. 168-169)
4 Roxana Munteanu- op. cit., pag. 240.
111
>

Virginia Antonescu
_

E

$
ob
@
organelor
"

$"

"
t$
-

$

! @
L{H:K

H:K
B L{ cere
1.
0$
" !
"

!
materializat
"

$

!
@

de
cooperare tocmai

2 E #

"
0

$

"

3 acordate organelor
1 Raluca Miga- '- op.cit., pag. 198.

2 Doctrina c

%

$ HL #
substituindu-se practic statelor membre, având puterea de a lua decizii care
produc efecte cu privire la particulari”. A se vedea Jaqueline Dutheil de la
Rochère- Introduction au droit de l’Union Européenne, Hachette, 2002, Paris, pag.
/w # $
OI de integrare , a se vedea Ion M. Anghel- op. cit., pag. 360.
3 ? { HL

K
-o opinie, ca „o Curte

$" entru aplicarea legii europene”- a
112
Uniunea
i o i
" # iilor de cooperare. Este vorba de

" "

$ #
a aprecia
[

$ mai sus se
# "

"

În ansamblu, organi
$

constitutiv # %
statale” (domeniul monetar, un spatiu economic unificat,

! @

$

$
organe autonome1 @ $ #
$ %
& $ „putere

&2.
se vedea Claude de Granrut- Une Constitution pour l’Europe, LGDJ, Paris, 2004,
pag. 32-~~K { %"
tratatelor”; sub

%-

& 0
Rostane Mehdi- L’ordre juridique communautaire: structure et principes, pag. 33, în
Louis Dubouis (sous la dir. de) – L’Union Européennne; Les notices de la
Documentation Française, Paris, 2004.
1 Jean – François Guilhaudis- op. cit., pag. 183-184.
2 Idem, pag. 184.
113
>

Virginia Antonescu
În ceea ce

deosebiri_ nale
deciziile sunt adoptate prin vot, fiecare stat dispunând de un vot1.
G
2
$

deciziile lor guvernelor statelor membre dar
pe teritoriile acestora30
$
$
$
$ " sare pentru a impune respectarea lor de

@

! $

orind
%

&4! @

5 ori de
câte ori este vorba de un domeniu- ial) pentru statele
$

majoritar6 :

1 Réné- Jean Dupuy- op. cit., pag. 17, în Réné- Jean Dupuy- op. cit.

HL
%
&
% $ &
" # HL !0 ? ?-
op. cit., pag. 75.
2 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17.
3 Daniel Colard- op. cit., pag. 86-87. Ion M. Anghel- op. cit.,
pag. 359-360.
4 Réné-Jean Dupuy- op. cit., pag. 17-18.
5 Într- HL

unanimita% " #

$
ansamblului”. Într-HL

HLB 0
HL { > – Des Communautés
Européennes à l’Union Européenne, La Documentation Française, Paris, 2004, pag.
6-7.
6 0? ?- op. cit., pag. 76.
114
Uniunea
i o i

votul cu unanimitate ar fi exclus, în favoarea votului majoritar.
?

$
"
(interpretat într-
1! # ului cu unanimitate

! @

deciziilor va fi cea st$
$
$
deci ar fi preferabil a se evita o

"

#
integrare).
1 Augustin Fuerea- op. cit., pag. 58.
115
>

Virginia Antonescu
5. "#$%& '(% $) ) %**+))

cele de integrare sub aspectul )&) %( #$$))
membre
@

0
"ritatea

!
%

suverane a statelor”1 integrare ar fi un tip distinct de
%

al statelor membre”2.
?
3 $

_
organiza %
$

!
1 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 16-17.

2 Un autor, clasificând OI în „OI interguvernamentale”, (având ca

# $
luarea deciziilor”) % &

% # -se
&

% anitatea, atributul de a guverna, a fost
$ &L >0 - op. cit., pag.
359-~X+ G

$

$@ #

$ $
! legi
$

HL
raport cu statele membre, primele având „puteri reale” (Ion M. Anghel- op.
cit., pag. 359)
3 Daniel Colard- op. cit., pag. 86-87.
116
Uniunea
i o i

& ?

% ” sau
% &

% $
$ #

"& 0
sus- % are” un proces
# %

&1 @

deoarece primele presupun o acceptare li$

$ % &

! %

membre” (aspect cu care o or

%
&

!
|
2 "

$
% vernele statelor membre
$ &
!

$ %

dreptul de a aprecia ang"

& ?

$
acestor state. 0

_ $
1 Idem, pag. 86-87.

2 Raluca Miga- '- op. cit., pag. 17. Daniel Dormoy- op. cit., pag.
6-W G
% & %
coordonare”), „î

$

#
$ &
%

"

$
&
117
>

Virginia Antonescu
!

independent de statele membre; amendarea sau dizolvarea

!

instit

E
cooperare sunt create de state în principal pentru a reprezenta un
forum de cooperare al acestora1
tip guvernamental - care ar presupune formarea unui nivel de

-).
În ceea ce $ % 2”
ale statelor $

!

_

1 Ion M. Anghel- op. cit., pag. 359.

2
%
$
au sociale, în vederea
& $
!0B [- *H

%
& ste

?

% &!
$

!

%
poate adopta pe teritoriul pe care îl

$
&

% $

$
ale”. A se vedea
Dominique Carreau- Droit international, Paris, Ed. Pédone, 1999, pag. 326.
?
% &

! 0
$
#

0 =eorghe Moca- op. cit., pag. 172-
186.
118
Uniunea
i o i

$
1E

$
domenii,
!

$ %
"

$2”; exi

suveranitatea3 statelor $ $
cooperare4E

$
transferului efectuat de statele membre în profit
1 Raluca Miga- '- op. cit.,pag. 17.

2 Daniel Dormoy- op. cit., pag. 6-W0HL

%
-
$&HL
de cooperare, spre deo$HL

$ #
H $
HL$
ceptat de statele membre spre

concurentele statelor membre. Cf. Jean–François Guilhaudis- op. cit., pag. 184.
@

"
HL
3 ?
%

&
%

&0B
[- op. cit., pag. 266-267. Pentru un alt autor, suveranitatea statului „tinde

" & %
cuvinte, statul nu ar putea fi decât suveran&B

#
_ %

$ & 0

$
%

este deloc suveran”. Un stat non- suveran nu este un stat, deoarece
% & ?

$0
vedea Maurice Duverger- Institutions politiques et droit constitutionnel, PUF, Paris,
36-37.
4 Jean François Guilhaudis- op. cit., pag. 182. Ion M. Anghel- op. cit.,
pag. 359-360.
119
>

Virginia Antonescu
%

&1

obiectul transferului efectuat de statele membre în cazul
% &

% "
2&

nivelul superior de

!

grare,

# $

$
# $
originale, principale, suverane, de drept inte
% $& %$$&
# "

!G , chiar
-

$ „transfer de suveranitate” sau de
„atribute suverane” de

"
$
0 -ar substitui statelor membre în
majoritate
"
$

$pot

nelimitat (un transfer cvasi-
$

ius cogens?)3. Aceste aspect

1 Daniel Colard- op. cit., pag. 87. Daniel Dormoy- op., cit., pag. 6-7.
Réné Jean Dupuy- op. cit., 19.
2 Jean Jacques Roche- op. cit., pag. 182.
3 Într-

$

w!
G

TW5). Astfel, acordarea de

HL

$ :[
120
Uniunea
i o i
$

analize juridice riguroase a acestui subiect.
H

lato sensu,
#
-
me ! - #
$ %
&1

$ $!
? %
2 care se impune statelor membre”
HL!
"!
teritoriul statelor membre (caracterul supra HL!3 a
#

(lato sensu).
?

$ "

$
$
juridic particular, specificitatea acestor
K

% mai
#
$

$
& ?
[

E

&0= >- op. cit., pag. 178-179.
1 Réné –Jean Dupuy- op cit., pag. 18.
2 Provenind de la lat. Potestas –
# G k ?

unui stat
0 >
Duverger- op. cit., pag. 14. Î %
&

"

dintr- $
#

!
3 Réné- Jean Dupuy-op. cit., pag. 19.
121
>

Virginia Antonescu
În c

"

$ atele.

o
$
tocmai pentru a dovedi,

de orginalitate ale cadrului institu
al UE în compie cu o astfel de enti "
z
inter
K a

HL

a porni în prealabil de la definirea OI în dreptul inter i de la
i
$ tructurii
inst ei orga
sunt înzestrate în temeiul actului const i al modului de
adoptare al deciziilor, bre) între
HLHL de integrare.
122
Capitolul 1
Evolu]ii recente [i tendin]e viitoare
în politica comercial\ a UE
În elaborarea politicii comerciale, statele suverane, ca subiec]i ai re-

la]iilor economice interna]ionale adopt\, în mod autonom reglement\ri
proprii, care trebuie s\ r\spund\ obiectivelor na]ionale de ordin strategic
sau imediat. Totodat\, în procesul elabor\rii sau al perfec]ion\rii politicilor
comerciale se ]ine cont de starea general\ a economiei [i de tendin]ele ce
se manifest\ în rela]iile economice interna]ionale, de acordurile sau în-
]elegerile la nivel bi sau multilateral (la care particip\ ]ara respectiv\) cât
[i de uzan]ele [i principiile statuate în comer]ul interna]ional (cu condi]ia
ca acestea s\ fie compatibile cu interesele proprii [i cu principiile ce
caracterizeaz\ politica economic\ intern\ sau interna]ional\ a statului
respectiv).
Perioada postbelic\ se caracterizeaz\ prin institu]ionalizarea regle-
ment\rilor de politic\ comercial\, atât în plan interna]ional, multilateral,
o dat\ cu intrarea pe scena interna]ional\ a GATT-ului, TRIPS-ului [i a
GATS [i ulterior, a cre\rii Organiza]iei Mondiale a Comer]ului, cât [i în
plan regional, prin formarea unor blocuri comerciale institu]ionalizate,
cum ar fi NAFTA, AELS-ul sau, pe un plan superior, al Uniunii Europene.
9
CREARE {I DETURNARE DE COMER} CA URMARE A EXTINDERII UNIUNII EUROPENE
De[i se caracterizeaz\ printr-o foarte mare varietate, reglement\rile de

politic\ comercial\ contemporane au unele elemente comune, [i anume:1
a) Reglement\rile vizeaz\ o sfer\ larg\ de probleme, aceluia[i obi-
ectiv fiindu-i consacrate mai multe instrumente (cu ac]iune direct\
sau indirect\).
b) Ca regul\, m\surile care urm\resc stimularea exporturilor sunt
active, în timp ce restric]iile asupra importurilor au un caracter
pasiv.
c) Problemele de echilibru valutar-financiar ([i altele) se solu]ioneaz\
prin reglement\ri diferite, într-un fel pentru importuri [i în alt fel
pentru exporturi.
d) Existen]a unor diferen]e importante între reglement\rile refe-
ritoare la produsele manufacturate [i cele cu privire la produsele de
baz\ (acestea din urm\, îndeosebi cele de provenien]\ agricol\
beneficiind de o protec]ie mai ridicat\).
e) Sunt protejate cu intensitate [i eficien]\ deosebite interesele di-
feritelor grupuri sociale sau profesionale ori categorii de produ-
c\tori, in func]ie de capacitatea acestora de a face fa]\ concuren]ei
interna]ionale.
f) Se utilizeaz\ numeroase reglement\ri diferen]iate de la un partener
la altul; reglement\rilor generale li se adaug\ extrem de numeroase
„particulariz\ri”, valabile numai pentru leg\turile comerciale cu un
anumit partener (sau grup).
UE [i-a replicat eforturile interne în plan interna]ional, unde este
recunoscut\ ca un suporter activ al noilor runde de negociere GATT/
OMC. Acest cadru multilateral a permis UE s\ preg\teasc\ terenul pentru
atingerea unor obiective ambi]ioase, printre care de o importan]\ practic\
deosebit\ se num\r\ perspectiva liberaliz\rii pe mai departe a comer]ului
pentru restabilirea încrederii în mediul de afaceri la un moment critic în
dezvoltarea economiei mondiale, precum [i revigorarea naturii disci-
plinare a sistemului comercial multilateral.
1
Gheorghe Ciobanu (coord.), „Tranzac]ii interna]ionale”, Cluj-Napoca, 2000, p. 343.
10
EVOLU}II RECENTE {I TENDIN}E VIITOARE ~N POLITICA COMERCIAL| A UE
UE trebuie înc\ s\ dep\[easc\ examene dificile pentru a se conforma

pe deplin obliga]iilor OMC [i a reglementa aspectele spinoase în rela]iile
cu partenerii s\i comerciali.2 Accesul pe pia]\ pentru bunuri industriale se
amelioreaz\ într-un ritm modest pentru textile [i îmbr\c\minte, cu in-
fluen]\ doar asupra unui num\r redus de ]\ri în dezvoltare, în timp ce
pentru pia]a achizi]iilor guvernamentale „rezultatele de pân\ acum de-
zam\gesc”3. Condi]iile de acces sunt de asemenea afectate de numeroasele
aranjamente comerciale preferen]iale care fac ca regimul CNMF s\ fie
aplicabil exclusiv doar importurilor din 8 state membre OMC: Australia,
Canada, Hong Kong, China, Japonia, Coreea de Nord, Noua Zeeland\,
Singapore, [i Statele Unite. Tratamentul cel mai avantajos este acordat
]\rilor ACP [i celor mai pu]in dezvoltate (95% din liniile tarifare sunt
libere de taxe), urmate de acordurile comerciale regionale (80%), be-
neficiarii de SGP (54%), si ]\ri expuse doar clauzei NMF (20%).
Caracteristicile politicii comerciale ale UE
UE a pus bazele unui mecanism de politic\ comercial\ bine articulat

ale c\rui principale caracteristici sunt:
– statele membre au convenit asupra transfer\rii responsabilit\]ilor
în privin]a impunerii taxelor vamale [i managementului politicii
comerciale la nivelul comunitar [i asupra aplic\rii deciziilor Co-
munit\]ii
– statele membre continu\ s\ joace un rol decisiv în situa]ii care
privesc dificult\]i economice [i sociale cauzate direct de natura
comer]ului;
– liberalizarea comercial\ pentru bunurile industriale se desf\[oar\
într-un ritm continuu dup\ cum rezult\ din cuprinderea larg\, pe
produs [i geografic\, a acordurilor preferen]iale. Provoc\rile im-
2
A 4 a Conferin]\ Ministerial\ OMC ]inut\ la Doha (Qatar) în noiembrie 2001 a lansat
o nou\ rund\ de trei ani de negocieri comerciale (Agenda Doha) cu accent simultan
pe comer]ul liber [i noi forme de reglementare.
3
WTO. „Trade Policy Review Body: The European Union”, Iunie 2000.
11
plicate de folosirea complex\ a m\surilor de ap\rare comercial\ [i

obiectivele ambi]ioase ale PCC sunt suplimentate de natura mereu
în schimbare a negocierilor comerciale multilaterale sub auspiciile
OMC.
Actualmente, statele membre ale UE au acorduri comerciale pre-
feren]iale cu to]i membrii OMC, cu excep]ia a opt ]\ri, pentru care este
aplicat exclusiv tratamentul CNF. Astfel, dup\ aderarea la UE, majoritatea
importurilor române[ti se desf\[oar\ în cadrul acordurilor comerciale
preferen]iale. România va trebui s\ negocieze acorduri comerciale bi-
laterale similare cu ale UE4 (cu excep]ia Acordurilor Europene, care vor
fi abolite), [i anume:
– Schema Generalizat\ a Preferin]elor (SGP), care este implementat\
pe baza acordurilor pentru perioade de trei pân\ la patru ani; ea acoper\,
practic, toate sectoarele economice. Practic, în loc de scutiri de taxe pentru
anumite contingente, se acord\ unele reduceri de taxe vamale f\r\ restric]ii
cantitative. Nivelul preferin]ei tarifare depinde de sensibilitatea unui
produs: produsele foarte sensibile se vor bucura de o reducere tarifar\
mic\, iar celelalte produse pot fi scutite de taxe. Este cazul pentru mai
toate produsele acoperite de schema generalizat\ a preferin]elor pentru
]\rile cel mai pu]in dezvoltate.
– The new Asian Caribbean Pacific (ACP)-EU Partnership Agreement
of Suva care vizeaz\ îndep\rtarea progresiv\ a barierelor comerciale [i
îmbun\t\]irea cooper\rii în toate activit\]ile legate de comer]. Preferin]a
comercial\ nereciproc\ introdus\ în a 4-a Conven]ie Lomé a fost men-
]inut\. Aceasta include scutirea de taxe vamale pentru toate produsele
industriale si pentru o mare parte din cele agricole si alimentare, precum
[i acordarea de taxe preferen]iale pentru aproape toate celelalte produse
agricole.
– Euromed - UE a încheiat sau este în curs de negociere de acorduri
bilaterale de asociere cu ]\rile mediteraneene: Tunisia, Maroc, Iordania,
Israel si Autoritatea Palestinian\, Liban, Algeria [i Egipt. Aceste acorduri
con]in o component\ politic\, una comercial\ [i una de cooperare. Acor-
4
Vezi: Carola Grün, Stephan Klasen, „Growth, Inequality, and Well-Being: Intertemporal
and Global Comparisons”, pp. 617-659.
12
EVOLU}II RECENTE {I TENDIN}E VIITOARE ~N POLITICA COMERCIAL| A UE
durile individuale urm\resc în special stabilirea unei zone de liber schimb

pentru m\rfuri între fiecare ]ar\ [i UE. În plus, ele con]in prevederi
privitoare la liberalizarea serviciilor, circula]ia capitalului [i competi]ie.
– Cipru [i Malta – Acorduri de asociere.
- Uniunea Vamala UE-Turcia . Turcia aplic\ Tariful Vamal Comun al
UE pentru produsele supuse acestui acord.
- Acordul Preferen]ial Comercial cu Africa de Sud. În cadrul acestui
acord, 95% din importurile UE din Africa de Sud vor fi complet li-
beralizate la sfâr[itul unei perioade de tranzi]ie de 10 ani. Pe de alt\ parte,
86% din importurile Africii de Sud din UE vor fi complet liberalizate la
sfâr[itul unei perioade de tranzi]ie de 12 ani.
- UE acord\ preferin]e comerciale în regim tarifar de tip autonom
Albaniei [i Bosniei-Herzegovina, [i, pe baza unui Acord de cooperare
Croa]iei [i Republicii Iugoslave a Macedoniei.
România are semnate acorduri comerciale preferen]iale cu ]\ri în curs
de dezvoltare (în cadrul Sistemului Generalizat de Preferin]e), sau în
cadrul acordurilor regionale. Acestea din urm\ includ Acordul European
[i CEFTA. Acordul European reprezint\ primul pas c\tre convergen]a
economic\. Acordurile „zero-for-zero” negociate în 2000 au stimulat
crearea de zone de liber comer] înainte de momentul ader\rii la UE
(Tratatul de aderare 2005). CEFTA este principalul acord multilateral
încheiat între TCEE [i a fost conceput ca un „exerci]iu”5 pentru viitoarea
Uniune Vamal\. De asemenea, România mai are încheiate acorduri co-
merciale bilaterale cu Moldova, Turcia si Israel.
Dac\ se analizeaz\ modific\rile tarifare pe fiecare produs [i pentru
fiecare ]ar\ de origine a importurilor (ceea ce constituie perechea produs-
]ar\), putem observa c\ sc\derea protec]iei tarifare a României se explic\
printr-un num\r mare de pozi]ii tarifare pentru care taxele vamale scad:
9253 produse ]ar\ dintr-o list\ de 12226 produse-]ar\. Acest lucru nu este
surprinz\tor, devreme ce România a abolit taxele vamale pentru prin-
cipalii parteneri comerciali – UE [i CEFTA. Doar pentru 333 produse-
5
Proiectul PHARE RO 9907.02.01, „Adaptarea politicilor României la cerin]ele UE cu
privire la taxele vamale [i politica comercial\”, p. 41.
13
]ar\ taxele vamale vor cre[te, iar pentru 2640 perechi nu vor ap\rea
modific\ri în valoarea taxelor vamale.
Tendin]e viitoare în politica comercial\ a UE
Condi]iile de acces pentru produsele agricole sunt afectate de func]io-

narea PAC. Nivele înalte de satisfacere proprie exist\ pentru produsele
agricole primare, precum grâu, produse lactate [i carne. Taxele medii
simple asupra produselor agricole sunt estimate la 17,3%, de[i accesul cu
produse la care taxele sunt înalte are loc mai ales prin contingente tarifare.
În viitor, condi]iile de acces pe pia]\ pentru exportatorii de alimente vor
fi influen]ate de politicile UE în domeniul securit\]ii alimentare alimentate
[i de o anume „panic\ alimentar\”6 la nivelul Comunit\]ii. În ceea ce
prive[te accesul pe pia]a serviciilor, UE este angajat\ într-un proces de
eliminare a restric]iilor comerciale [i concuren]iale. Evolu]ii legislative
majore au avut loc cu privire la serviciile financiare [i telecomunica]ii.
Efectele acestor m\suri interne au fost înt\rite de angajamentele UE la
OMC prin furnizarea tratamentului na]ional ofertan]ilor str\ini de servicii.
În contrast, nu au fost angajamente la OMC pentru transporturi [i servicii
audio-vizuale, iar legisla]ia UE include numeroase ipostaze ale preferin]ei
europene sau bilaterale.
UE este privit\ ca un utilizator de prim\ m\rime al procedurilor de
reglementare a diferendelor în vederea aplic\rii obliga]iilor comerciale
multilaterale ale partenerilor s\i, fiind de asemenea implicat\ frecvent [i
ca repondent. Disputele transatlantice sunt în special subiectul dezba-
terilor publice, mai ales fiindc\ ele ating subiecte cotidiene sensibile ale
comer]ului precum importurile de carne de vit\ tratat\ cu hormoni, vân-
zarea [i distribuirea bananelor, reglement\ri privind importurile de vin,
promovarea transmisiilor televizate a programelor de origine europeana.
Subiecte de preocupare sunt [i exporturile c\tre SUA, cele mai dezb\tute
recent fiind practica american\ a sus]inerii firmelor de vânzare la extern
[i impunerea m\surilor de salvgardare la importurile de o]el.
6
Proiectul PHARE RO 9907.02.01, „Adaptarea politicilor României la cerin]ele UE cu
privire la taxele vamale [i politica comercial\”, p. 20.
14
5. DEPRIVATIZAREA VIEŢII
FAMILIALE. SOLIDARITATEA SOCIALĂ
CORPORATISTA
Oana Bradu
„Pragmatica apreciativă în discursul public-
Metode apreciative în marketingul social” –
publicat in Seminarii Apreciative (2010:49-60),
Editura Lumen, Iasi

Pragmatica apreciativă în discursul public- Metode apreciative în

marketingul social
Biodata:
Oana-Alina BRADU
Masterand: Supervizare şi Planificare Socială
Universitatea “Al. I.Cuza Iaşi ”
Abstract:
Among of this study we intend to explore elements of social marketing focused
on success - mainly related to campaigns of advocacy and social responsibility. We
interpret the design of campaigns from the perspective of a pragmatic discourse about
appreciative publicly discourse. Appreciative inquiry can therefore be an instrument
amending meta-models existing in social space, acting as a catalyst in the transformation
of the habitus and attitude-behavior.
Keywords:
postmodern social discourse, affirmative paradigma, appreciative inquiry, social
constructionism, appreciative advocacy.
Ca strategie de dezvoltare comunitară Ancheta Apreciativă vizează accentuarea
dimensiunilor pozitive şi autopoetice ale comunităţii, în locul unei focalizări asupra
disfuncţionalităţilor existente. Comunitatea este privită dintr-o perspectivă
construcţionistă, ca un sistem autostructurant, rezultat în urma “negocierii interpretărilor”
asupra realităţii, interpretări pe care membrii comunităţii le consideră pe fiecare în parte
ca fiind subînţelese. Cojocaru Daniela evidenţia faptul că “Cel mai puternic vehicul pe
care-l au comunităţile pentru a-şi transforma convenţiile sau înţelegerile în norme, valori,
scopuri, ideoloii este actul dialogului” (Cojocaru, D., 2003). Autoarea prezintă rolul
deosebit pe care îl au teoriile, modelele, inclusiv cele ştiinţifice care pot fi utilizate ca un
instrument lingvistic în modificarea gramaticii inerente a realităţii sociale.
Ancheta apreciativă poate constitui aşadar un instrument de modificare a
metamodelelor existente în spaţiul social, acţionand ca vector de transformare a
habitusurilor atitudinal-comportamentale. În esenţă modificând discursul dominant
existent la nivelul comunităţii, modificăm implicit habitusurile comportamentale
eliminand o serie întreagă de vulnerabilităţi cognitive (Cojocaru, Şt., 2005 :39) latente
sau manifeste din comuniatea respectivă.
Orientarea apreciativă a discursului presupune strategii narative precum
identificarea elementelor şi practicilor de succes la nivel individual, organizaţional sau
comunitar, dublată de valorizarea experienţei pozitive, predicţia performanţelor prin
valorizarea potenţialului autopoetic al individului şi comunităţii, sesizarea oportunităţilor
transformatoare, pe fundalul afirmării încrederii necondiţionat pozitive în capacitatea de
autodezvoltare şi autoactualizare a individului şi comunităţii.
În conţinutul acestui studiu ne propunem să analizăm elemente de marketing
social centrat pe succes – cu referire în principal la campanii de advocacy şi de
responsabilitate socială. Vom interpreta designul campaniilor din perspectiva unei
pragmatici apreciative a discursului public. Analiza discursului utilizat în campaniile de
marketing social, advocacy şi responsabilitate socială a avut în vedere reflectarea acestora

în mediul online, evidenţiind acolo unde a fost întâlnit elementele de metadiscurs
apreciativ. Presupoziţia asumată a cercetării a fost aceea că sistemele umane se dezvoltă
în direcţia celei mai adânci şi frecvente căutări apărute la care este supus. (Human
systems grow in the direction of their deepest and most frequent inquiries. (Cooperrider,
Whitney, D., 2005.
Facem precizarea că nu am intervievat organizatorii campaniilor în sensul
utilizării anchetei apreciative în designul programului implementat, sau dacă elementele
specifice au rezultat din alte metodologii bazate pe schimbarea socială pozitivă. Nu
considerăm aceasta ca un impediment al cercetării, întrucât noi realizăm o analiză de
conţinut, porind de la metoda construcţionistă, cu particularizarea metodologică
identificată drept construcţionism fractalic. (Sandu A. 2008). Specificitatea metodei este
aceea a analizei multidimensionale a constructelor sociale implicate şi sesizarea reiterării
unui construct în alte cadre socio-comunicaţionale.
Nu avem pretenţia să fi radiografiat exhaustiv campaniile sociale din ultima
perioadă. Ne-am axat pe câteva studii de caz semnificative pentru a vedea impactul
acestora şi posibilele dimensiuni apreciative.
Ştiri pozitive vs Ştiri negative
După sintagma ştiri pozitive introdusă ca item de căutare în Motorul de căutare
Google acesta a returnat 530 000 de articole.
O primă „campanie” de advocacy pe care o considerăm semnificativă din punctul
de vedere al analizei noastre este cea cu privire la „ Respingerea Legii Ştirilor Pozitive”.
La iniţiativa senatorilor Ion Ghişe ( PNL) şi Gheorghe Funar ( PRM ) în perioada
aprile –iunie 2008 în atenţia Parlamentului României a intrat o lege cu privire la obligaţia
posturilor de televiziune de a transmite în mod egal ştiri pozitive şi ştiri negative.
(Potrivit art.28 alin.7/l ), introdus prin art.unic din Legea privind completarea şi
modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, „Programele de ştiri ale posturilor de
televiziune şi radio conţin, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv,
negative.". Legea a fost respinsă de Camera Deputaţilor şi admisă de Senat. Un grup de
deputaţi şi senatori au contestat legea la Curtea Constituţională, care propune aviz de
respingere a legii pe motiv de neconstituţionalitate. Neconstituţionalitatea legii apare în
îngrădirea liberului acces la informare, întrucât textul de lege „filtrează”, în fapt
realizează o cenzură a informaţiei după criteriul ştiri pozitive şi ştiri negative (Sesizare
Curtea Constituţională:2008). Impunerea prin modificarea legii audiovizualului de a fi
prezentate ştiri cu caracter pozitiv în măsură egală cu cele cu caracer negativ a avut ca
justificare impactul ştirilor cu caracter negativ asupra tonusului emoţional al receptorului
ştirii, autorii legii citând o serie de sudii în acest sens (Adrian:2008). Din perspectiva
analizei noastre apreciem faptul că la nivel decizional (Senatul României) a conştientizat
importanţa schimbărilor de mentalitate posibil de a fi generate prin schimbarea tipului de
discurs social (ştire media în cazul precizat). Bombardamentul media cu ştiri negative
poate reprezenta o sursă de stres şi depresie la nivel social, indusă prin referirea la stări
de fapt negative prezentate de ştirile televiziunilor publice. Forţa de persuasiune a
canalelor media, asumarea eşecului şi insuccesului prin consumul repetat de ştiri cu
caracter negativ (informaţii prezentând violuri, crime, dezastre, fără a fi suficient
compensate de ştiri cuprinzând informaţii despre succese remarcabile, poate genera o
sursă de tensiuni sociale, implicând promovarea unor modele comportamentale negative).
Dincolo de „dificultăţile invocate de ziarişti” în diferenţierea ştirilor în pozitive şi

negative (Ilie:2008), de inacceptabila încălcare a dreptului la liberă exprimare faţă de care
subscriem, obligând redacţiile să propună în proporţie egală ştirile pozitive şi cele
negative, vom sublinia o reacţie puternică de respingere a legii la nivelul corpului
profesional al jurnaliştilor atât prin Clubul Român de Presă cât şi prin vocea unor
jurnalişti particulari. Vizează această reacţie exclusiv norma deontologică a corectei
informări a telespectatorilor, sau în anumite cazuri particulare ar putea exista şi o grijă cu
privire la scăderea raitingului unor emisiuni centrate exclusiv pe dispariţii de persoane,
cazuri de violuri, şi alte evenimente cu profund impact emoţional legate de suferinţa unor
persoane.
Pe plan mondial funcţionează o serie de publicaţii şi instituţii media care îşi
centrează activitatea pe practici pozitive, modele de succes, ştiri despre evenimente
fericite, în esenţă ştiri pozitive.
Good News Agency (http://www.goodnewsagency.org/) administrată de
Associazione Culturale dei Triangoli e della Buona Volontà Mondiale, NGO şi
înregistrată în Italia, fiind instituţie media parteneră Departamentului UNESCO pentru
informaţie publică, fiind recunoscută de UNESCO ca un actor important al mişcării
pentru o cultură a păcii. Misiunea organizaţiei (conform propriei pagini de prezentare)
fiind de dezvoltare a conştiinţei prin programe vizând o cultură a păcii. Agenţia are peste
4000 abonaţi în 49 de ţări, publicaţii zilnice şi periodice, posturi de radio şi televiziune,
universităţi şi ONG uri.
Positive News Media http://positivenewsmedia.net/ este o agenţie de ştiri
online, desfăşurâdu-şi activitatea în Filipine, SUA şi Canada. Agenţia se centrează în
exclusivitate asupra ştirilor pozitive indiferent de domeniul de activitate. Originară din
Filipine, organizaţia declară că peste 90% dintre filipinezi sunt în mod preponderent
pozitivi. Membrii şi corespondenţii agenţiei consideră ca maximă jurnalistică faptul că
ceea ce gandim şi citim preponderent aceea vom deveni.
Good News Brodcast http:// www.goodnewsbroadcast. com/ are ca misiune
identificarea ştirilor cu caracer afirmativ, din domeniile susţinerea vieţii, educaţie,
evenimente mondene, conţinut nonviolent alegând şi acentuând latura pozitivă a ştirilor,
difuzaţe de media din întreaga lume.
News Good http://www.goodnewsnetwork.org/ are ca misiune să aducă
cititorilor o doză zilnică de veşti bune care să entuziasmeze. Agenţia este un instrument
pentru colectarea şi diseminarea ştirilor pozitive. Fondatorl îşi propune după 10 ani de
activitate să demonstreze că acest sistem poate aduce efectiv şi ....profit.
Alte 10 asemenea organizaţii media au mai fost identificate utilizând directorul
internaţional dmoz.
Ce anume presupune o ştire pozitivă ?
După opinia noastră putem defini o informaţie ca fiind pozitivă atunci când
impactul asupra auditorului este de creştere a tonusului emoţional, a încrederii şi a
motivaţiei, a spiritului de iniţiativă şi a creativităţii.
Ştirea în sine este un fapt de viaţă şi ca atare nu este în mod total pozitivă sau
negativă.
O veste tragică anume aceea a unui dezastru produs în urma unui cutremur de
pământ, vezi cazul recent al Italiei, poate fi transformată într-una vizând aprecierea
solidarităţii umane în faţa dezastrului. Cu siguranţă că apreciind această solidaritate nu
diminuăm numărul de victime, sau suferinţa acestora, ori a familiilor, dar sublinierea
rolului solidarităţii sociale are în opinia noastra un impact deosebit asupara eficienţei
proceslui de salvare a victimelor şi reintegrarea acestora.
Pe de altă parte vestea unui succes deosebit al ştiinţei, sportului sau culturii
româneşti poate motiva alţi cercetători, sportivi sau oameni de cultură în a avea
performanţă.
Brandingul de ţară
Nadia , Dracula, Ceauşescu
Ideea creării unui brand de ţară dincolo de aspectele comerciale ale problemei
poate fi înţeleasă din perspectiva discursului public ca o tentativă de constructe a unei
imagini despre România în corelaţie cu un visionning asupra caracteristicilor
fundamentale ale spaţiului socio-cultural românesc. Mixul de branding propus vizează fie
mitul lui Dracula, fie poveşti de succes precum cea a Nadiei Comăneci. Crearea
identităţii României presupune după părerea noastră o poveste de succes care să rezulte
ca un construct social o (mediere a interpretărilor) dintr-un redesign apreciativ a
Statutului României ca poveste de succes pentru români. Pentru a fi o poveste de succes
brandul în România ar trebui să fie aplicat peste o ţară a căror oameni au un deosebit
spirit asupra supravieţuirii generat de o creativitate deosebită justificată de nenumăratele
serii de inventatori români, de succesele incontestabile ale cercetătorilor români angajaţi
în universităţi din străinătate. Creativitatea românească este în opinia noastră specifică
unui „spaţiu spiritual fără limite” complementar cu ceea ce Lucian Blaga numea spaţiul
mioritic de succesiuni nesfârşite deal vale. Sentimentul de sine românesc are un accent de
dezlimitare. Normativul, axiologicul este pentru român sub influenţa ortodoxiei situat
într-un transcendent cosmic, iar pământul această lume instituţional normativă, este o
zonă de test, fără semnificaţie, soteriologică directă.
Valoarea soteriologică a ordinii sociale este paralelă şi periferică, omul fiind
izgonit în lume dintr-o normativitate paradisiacă ancestrală. Normalitatea discursiv
instituţională nu are valoare soteriologică şi ca atare putere de impunere. O a doua
normativitate paralelă, pseudotradiţională guvernează realitatea socială. Norma paralelă
vine din sentimentul unei „ anomii a realităţii ” care nu este altceva decât rezultatul unei
căderi primordiale. Paralelă ordinii anomice există o ordine ancestrală a integrării
firescului în cosmos prin ceea ce numea Mircea Eliade creştinism cosmic.
Fatalismul mioritic este rezultatul unei ordini antianomice. Ceea ce pare fatalitate
într-un destin individualist poate fi tradus ca o creativitate recursivă în cadrul unui
univers organic paralel celui instituţional. Universul încărcat axeologic nu este pentru
român diferit de cel real ci doar defazat perceptiv. Realitatea este un câmp de test al
abilităţilor, guvernat de o ordine fără valori paralelă cu o ordine a creativităţii alternative
într-o realitate socială paralelă. De aceea brandingul de ţară poate porni de la un visioning
alternativ şi anume conceptul de creativitate socială. Putem înţelege creativitatea socială
ca pe o permanentă chestionare axeologică asupra statutului normativităţii. Povestea de
succes care formează brandul în România este transformarea fatalismului în perenitate.
Responsabilitate socială corporatistă.

Tendinţele globalizante înregistrate în ultima perioadă pot fi corelate cu o
„corporativizare a spaţiului social”. Reţelele sociale au tendinţa de a deveni un network
corporatist şi astfel responsabilitatea socială se transferă de la nivelul comunităţii (legată
printr-o solidaritate organică) la nivelul unei metacorporaţii ce funcţionează după
principiile unei „responsabilităţi sociale corporatiste” (Miftode V. 2003:83-111).
Prin reţea corporatistă înţelegem o structură socio-comunicaţională construită din
noduri şi legături pluricentrice autoreiterante. Fenomenul deprivatizării vieţii sociale
(2008) observat de sociologul Daniela Cojocaru şi pe care noi am considerat-o mai
degrabă o corporativizare a vieţii private, am identifica semnele constitutive ale unei
societăţi postinstituţionale.
Prin corporativizarea societăţii înţelegem adoptarea unor structuri
comunicaţionale specifice mediului corporativ în comunicarea publică şi în cea socială.
Principiile corporatiste avute în vedere ar putea fi:
− principiul eficienţei;
− principiul utilităţii funcţionale;
− principiul promovării sociale pe criteriile eficienţei productive;
− democraţia acţionarială (centrele de putere sunt democratice la propriul nivel, dar
elitiste faţă de restul mediului social);
− multi-stratificarea deciziei.
Societatea de tip corporatist în care socialul îşi asumă un rol de metainstrument
pentru funcţionarea socială a individului care nu mai este văzut ca actor social, ci ca
agent al „metacorporaţiei”. Societatea însăşi devine astfel o astfel de metacorporaţie în
care elitele devin echivalentul sistemului acţionarial, liderii sunt asimilabili, midle
managementului a respectivelor corporaţii şi unde conducerea executivă este
transnaţională cu delegare de responsabilităţi către diviziile locale care au luat locul
comunităţilor locale. Într-o astfel de perspectivă corporatistă responsabilitatea socială
însăşi nu mai poate fi comunitară, corporaţiile asumându-şi rolul de a gestiona viaţa
privată şi implicit campaniile de responsabilitate socială. Responsabilitatea socială este
un produs de marketing intern al metacorporaţiei care-şi gestionează astfel propriile
poveşti de succes. Într-o astfel de perspectivă corporatistă asupra dezvoltării sociale
politicile publice pot fi înţelese ca o sui generis anchetă apreciativă la nivelul „diviziei”
corporatiste din comunitatea x. Temele privilegiate de discurs în ceea ce priveşte
responsabilitatea corporatistă au în vedere impactul asupra publicului ţintă standardizarea
responsabilităţii sociale rolul sectorului financiar (iqads.ro).
Standardizarea practicilor sociale pusă în evidenţă de Cojocaru Daniela în 2008 şi
centralitatea periferică a beneficiarilor serviciilor sociale sunt semnele corporativizării
socialului simultan cu fenomenul virtualizării spaţiului social prin trecerea de la faptul
social imediat la faptul social mediat comunicaţional şi dăm în acest sens ca exemplu
prima revoluţie „2.0” cum au fost numite recentele mişcări de stradă din Republica
Moldova ce a urmat victoriei comuniştilor în urma unei presupuse fraudări a alegerilor
parlamentare de la Chişinău. Reţelele sociale şi bloggingul ca formă nouă de persuasiune
socială sunt astfel cadrele de derulare a unor proiecte de campanie apreciative ca răspuns
la criza social-financiară pe care îndrăznim să o plasăm sub auspiciile cotiturii
transmoderne (Antonio Sandu:2008). Antonio Sandu explică faptul că modificarea
paradigmatică generată de noile discursuri unificatorii specifice transmodernităţii vor
solicita o criză transformaţională a societăţii post moderne a cărui început a fost pus sub
semnul evenimentelor de la 11 septembrie şi a cărui continuare îndrăznim să o vedem în
actuala criză economică mondială. Fundamentul crizei îl vedem a fi tendinţa de eliminare
a unei societăţi bazate pe individ ca valoare şi transformarea acesteia într-o societate
reţelist pluricentrică. Responsabilitatea corporatistă promovează aşadar metoda poveştilor
de succes ca formă de marketing social cu scopul promovării „unicului produs al
metacorporaţiei” şi anume o nouă ordine socială. Direcţia în care această nouă ordine va
evolua este deocamdată impredictibilă, dar semnele decriptate la nivelul spaţiului par a
îndrepta povestea de succes a metacorporaţiei spre un neouniversalism parţial cu accente
spiritualizante. În acest sens aducem ca argument ascendenţa influenţei bisericilor,
tendinţele eco şi proliferarea tehnicilor sociale alternative centrate pe succes printre care
includem la limită şi metodele apreciative. Responsabilitatea corporatistă are în vedere
programele de sprijinire a excelenţei, vezi programe precum: „Filter Design Competition
2008” organizat de Asociaţia Oricum pentru Educaţie (responsabilitatesocială .ro)
Programul Verde Cafe pentru promovarea tinerilor artişti care nu dispun de
suficiente surse de promovare implementat de Asociaţia Media ORG
(responsabilitatesocială.ro), atelierele de creativitate colaborativă (edituralumen.ro),
Programul de Promovare a Tinerilor Cercetători (edituralumen.ro).
Toate aceste programe vizând excelenţa pun accentul pe funcţionarea corporatistă
a socialului şi anume pe principiul eficienţei şi performanţei. Proiectele de tip eco sunt o
altă dimensiune a responsabilităţii sociale prin întinderea corporatismului asupra vieţii
private, corporaţia îşi asumă răspunderea asupra calităţii vieţii individului, nu în calitatea
sa de actor social ci mai ales în acela de resursă umană. În responsabilitatea corporatistă
intră şi programele destinate persoanelor în situaţie de vulnerabilitate socială tocmai
datorită caracterului corporaţiei de provider universal de resurse şi servicii pentru orice
categorie de clienţi. Ca element suplimentar observăm transformarea asistenţei sociale ca
practică prin mutarea accentului de la intervenţia individualizată la proiecţionismul
social. Rolul ONG-urilor şi a societăţii civile virează de la cel de control asupra
politicului prin exprimarea civismului şi în corolar a serviciilor oferite de stat prin servicii
alternative spre o funcţie normativ integratoare de ochiuri ale reţelei corporatiste în care
se transformă treptat sistemul social. Responsabilitatea socială corporatistă funcţionează
pe principiul delegării competenţelor prin servicii de finanţare. Finanţarea privată a
serviciilor sociale, a programelor civice sau culturale prin intermediul Programelor este în
fapt modelul corporatist de delegarea responsabilităţii. Modelul primar îl constituie
externalizarea unor anumite servicii sau linii de producţie, modalitate prin care corporaţia
îşi asigură furnizorii achiziţionându-le acele produse necesare în planul de producţie al
corporaţiei. În companiile de RSC organizaţiile devin intermediari în furnizarea de
servicii sociale indirecte de către corporaţia organizatoare către beneficiarii organizaţiei
nonguvernamentale. Organizaţia devine astfel o subsidiară a Corporaţiei promovându-i
acesteia propria filosofie socială.
Copierea de către mediul ONG a structurilor instituţionale corporatiste transformă
organizaţia şi mai mult într-o subsidiară a Corporaţiei. Practica socială în astfel de
campanii are la bază ciclul 4D al anchetei apreciative adaptat „Metaorganizaţia” .
Etapa I Discovery definită ca identificarea istoriilor pozitive personale şi
organizaţionale, pot fi gândite la nivelul campaniilor de CSR sub forma identificării
modelelor de succes în practica responsabilităţii sociale a organizaţiilor implicate şi a
indivizilor ca „profesionişti” ai practicii sociale. Identificarea modelelor de succes din

socialul corporativizat pleacă de la definirea succesului ca standard al performanţei
sociale. În acest sens sunt prezentate modele de bune practici, indivizi care au reuşit. Sunt
analizate semnificaţiile individuale ale termenului succes pentru a putea propune ulterior
o campanie de promovare a succesului.
Etapa a II-a Dream – în care indivizii îşi descriu aspiraţiile, visele, referitoare la
situaţia socială a comunităţii în care trăiesc etc. În această etapă funcţionează la nivelul
responsabilităţii corporatiste. Proiecţionismul social colaborativ în care se stabilesc
planurile unei campanii de marketing social. Campania este propusă ţinând cont de
juxtapunerea „viselor” subiecţilor comunităţii.
Etapa a III-a Design – etapă care propune o reinventare a mediului social şi
anume stabilirea unor noi cadre funcţionale ale comunităţii privită ca divizia
Metacorporaţiei.
Etapa a IV-a Destiny - definită ca reconstituirea reţelelor are în vedere,
modificarea operantă a reţelei structurante a mediului cvasicorporativ în care individul
funcţionează. Vom exemplifica în continuare cele 4 etape pe modelul Grădina verde de
la Grădi aşa cum este prezentat pe site-ul responsabilitatesociala.ro
Rezumat:
Terapia Ranbaxy alături de Fundaţia Comunitară Cluj a finanţat amenajarea de
spaţii verzi în 10 grădiniţe clujene, alese în urma unei competiţii de proiecte. Scopul a
fost educarea copiilor în spiritul respectului faţă de natură. Aceştia s-au implicat atât în
conceperea proiectelor, cât şi în lucrările de amenajare.
Cauza socială:
Statisticile arată că în municipiul Cluj-Napoca suprafaţa verde actuala este de
doar 12 mp/locuitor, cu mult sub media europeană în domeniu (40 mp/locuitor).
Problema lipsei spaţiilor verzi din Cluj-Napoca a fost subliniată în mai multe rânduri, de
presa locala şi ONG-uri.
Proiectul “Gradina Verde de la Gradi” a fost gândit ca raspuns la două nevoi
identificate în comunitatea clujeană:
− nevoia de dezvoltare a spaţiilor verzi;
− nevoia de a asigura copiilor experienţe educative de tip ecologic adecvate vârstei
lor.
Desfăşurarea programului:
Proiectul “Gradina Verde de la Grădi” a fost organizat în perioada septembrie
2007 - iunie 2008 de Terapia Ranbaxy şi Fundaţia Comunitară Cluj. În cadrul său,
grădiniţele clujene au fost invitate să participe la o competiţie de proiecte de amenajare a
unor spaţii verzi în propriile curţi. În urma concursului, au fost alese 10 gradiniţe, care au
primit finanţare pentru a-şi pune în aplicare proiectele.
Educatorii, părinţii şi copii au lucrat împreună atât la conceperea proiectelor, cât
şi la amenajarea propriu-zisă a spaţiilor verzi. Gradiniţele s-au putut înscrie completând
un formular pe site-ul Gradina Verde de la Grădi. În total, 24 de grădiniţe au intrat în
concurs. Comunicarea dintre acestea şi reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Cluj a fost
permanentă pe parcursul desfăşurării proiectului. Astfel, fiecare grădiniţă a putut
beneficia de consilierea specialiştilor de la Gradina Botanică ”Alexandru Borza” Cluj-
Napoca cu privire la scrierea proiectelor şi la ideile de amenajare a grădinilor.
Jurizarea şi desemnarea câştigătorilor

Din comisia de jurizare au facut parte reprezentanţii mai multor organizaţii:
Terapia Ranbaxy, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Inspectoratul Şcolar Judetean
Cluj, Gradina Botanică “Alexandru Borza”, publicaţia “Săptămâna Clujeană” şi agenţia
de publicitate AD(D)VERITAS.
Printre criteriile de jurizare s-au numărat:
− impactul proiectului (numărul copiilor, al părinţilor şi al educatorilor implicaţi);
− schimbarea în bine pe care o aduce proiectul în activităţile zilnice ale copiilor;
− descrierea clară a obiectivelor, a modului de implicare a beneficiarilor şi a
metodelor de evaluare a proiectului.
Amenajarea grădinilor
În februarie 2008, s-a dat startul lucrărilor de amenajare. Curţile grădiniţelor au
fost curăţate, iar suprafeţele de beton decopertate. În locul acestora au fost plantate flori,
plante medicinale, legume, arbuşti şi pomi fructiferi. Lucrările au fost făcute de educatori,
părinţi şi diferiţi voluntari din comunitate, ajutaţi de copii. În perioada amenajării
grădinilor, reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Cluj au făcut vizite de monitorizare la
grădiniţe. Fiecare dintre acestea a beneficiat constant de consilierea organizatorilor pentru
a-şi putea îndeplini obiectivele stabilite iniţial.
În iunie 2008, după terminarea amenajărilor, în cele 10 grădiniţe au fost
organizate trei zile ale “Porţilor Deschise”. Membrii comunităţii clujene au fost invitaţi să
viziteze în acest interval noile spaţii verzi.
Din perspectiva anchetei apreciative Proiectul ar putea avea următorul design:
Etapa de explorare „identificarea unor poveşti de succes” la nivelul grădiniţelor
din localitate şi anume dacă au mai fost plantaţi copaci în curtea grădiniţelor, cu ce ocazie
şi cum s-a realizat.
Etapa a II-a Dream –Concursul devine- proiecte pentru grădiniţe realizate de altfel
de organizatori.
În etapa a III-a Design – organizatorii au pregătit amenajarea grădinii, etapă
parcursă de organizatori, iar în etapa a IV-a Destiny odată cu plantarea efectivă a
copacilor a fost realizată o premieră a grădiniţelor cu cele mai atractive grădini. În
concluzie marketingul social poate utiliza tehnici apreciative ca modalitate de realizare a
schimbării sociale. Modificarea discursului dintr-unul centrat pe problemă într-unul
centrat pe apreciere este utilizat la nivelul practicii sociale tocmai datorită standardizării
practicilor sociale şi corporativizării socialului. În acest sens prezentarea imaginii de ţară
ca branding de ţară este justificată întrucât comprehensiunea socială devine din ce în ce
mai impregnată de elemente corporatiste. Comunicarea socială devine marketing,
identitatea devine brand, iar actorul social devine furnizor de interacţiune socială.
Conluziile cercetării
Metodologia apreciativă poate constitui o dimensiune a pragmaticii sociale la
nivelul construcţiilor programelor de responsailitate socială corporatistă, cât şi la nivelul
construcţiei discursului adecvat pentru campaniile de advocacy în domeniul politicilor
publice.
Bibliografie :
Cojocaru, D., 2003, Ancheta Apreciativă formă a Cercetării Acţiune în
schimbarea socială în Revista de Cercetare şi Intervenţie socială, vol 2-2003, Editura
Lumen, Iaşi;
Cojocaru, Şt., 2005, Metode appreciative în Asistenţa Socială. Ancheta,
Supervizarea şi Managementul de Caz, Editura Polirom, Iaşi;
Cooperrider, D. L. & Whitney, D., 2005, A Positive Revolution in Change:
Appreciative Inquiry, Berrete Koehhler Publishers Inc. California USA ;
Sandu, A., 2008, Fizica modernă şi filosofia orientului- o viziune umanistă a
universului Teză de doctorat susţinută la Universitatea Al. I. Cuza Iaşi.
Bibliografie cu caracter documentar :
Adrian, I., 2008, Percepţie echilibrată asupra vieţii, în Ziarul Ziua din
Nr. 4268 de joi, 26 iunie 2008;
Curtea Constituţională a României, 2008, Sesizare asupra neconstituţionalităţii
art.28 alin.(7/l) introdus prin art.unic din Legea privind completarea şi modificarea Legii
audiovizualului nr.504/2002.
6. FORME ALE VIRTUALIZĂRII

SPAŢIULUI SOCIAL. GLOBALISM ŞI
COMUNICARE DE MASĂ
Antonio Sandu, Ştefan Cojocaru, Simona Ponea,
„Appreciative Evolution of Training Programs.

Case Study: Lumen Consulting and Training
Center”, în Social Research Reports, (2010:3-13),
Editura Expert Projects, Iaşi

SOCIAL RESEARCH REPORTS

Vol. 8/2010

556,*0(80:,,:(19(80434-86(0303.564.6(27(7,789+<92,3
43791803.(3+$6(0303.,38,6
&:(19(6,((56,*0(80:((564.6(2,146+,86(0303.#89+09+,*(=
,38691+,437918(38(70$6(0303.92,3'

+5B8IBHCB=C +H9:5BC>C75FI+=ACB5)CB95
'(&(
)FCDCG98 F9G95F7< D9F:CFA98 5G 5 G97CB85FM 5B5@MG=G C: 85H5 CB H<9 DFC>97H
.=FHI5@ 9BH9F :CF ,F5=B=B; 5B8 CBGI@H=B; 7CB8I7H98 6M H<9 %IA9B
GGC7=5H=CB "5G= =G :C7IG98 CB 5 EI5@=H5H=J9 <9FA9B9IH=7 5B5@MG=G
"H G<CK98
5ACB; CH<9F =BBCJ5H=J9 :95HIF9G A589 =B 5B5@MN=B; ;@C65@=N5H=CB C:
7CAAIB=75H=CB5B8H<9GC7=5@GD579J=FHI5@=N5H=CBCF5UJ=FHI5@=N5H=CBC:H<9
:F5A9 C: H<9 GC7=5@ D<9BCA9B5 GD=F=HI5@=N5H=CB C: 6CF89FG GD=F=HI5@ 5B8
7C;B=H=J9 5B8 8=GH5B79GT
!5J9 699B <=;<@=;<H98 9@9A9BHG 56CIH 7C@@56CF5H=J9
7F95H=J=HM=B89J9@CD=B;HF5=B=B;DFC;F5AG5B8H<9HF5BG:CFA5H=CBA9H<C8:FCA
H<9 5EI5F=IA HF5=B=B; A9H<C8 =B 5 F9G95F7< A9H<C8 5B8 5@GC GC7=5@ 7F95H=J=HM

DDF97=5H=J9 "BEI=F9M =G 5 D5FH=7I@5F K5M HC =BH9FJ=9K GI6>97HG 5B8
CF;5B=N5H=CB5@ 89J9@CDA9BH 5H H<9 G5A9 H=A9 HC :CF9G<58CK :IHIF9 H<FCI;< H<9

,<99J5@I5H=CBK5GA589=BH<9 F5BHS.=FHI5@CBGI@H=B;5B8,F5=B=B;9BH9FT
=AD@9A9BH98 %IA9B GGC7=5H=CB :IB898 6M H<9 &=B=GHFM C: 1CIH< 5B8 +DCFHG
CJ9FBA9BHC:*CA5B=5

F
+5B8IBHCB=C*9G95F7<9FC:%IA9B*9G95F7<9BH9F"5G=,9D9G.C85BF

H9@
9A5=@5BHCB=C M5<CC
7CA

F
+H9:5B C>C75FI GGC7
)FC:9GCF S@9L5B8FI "C5B IN5T -B=J9FG=HM C:
"5G=9D5FHA9BHC:+C7=C@C;M5B8+C7=5@/CF?"5G=6@J
5FC@"BF
D<CB9

9A5=@GH9:5B
7C>C75FI9LD9FHDFC>97HG
FC

+=ACB5 )CB95 *9G95F7<9F GG=GH5BH %IA9B *9G95F7< 9BH9F "5G= ,9D9G .C85
BF
H9@
9A5=@G=ACB5DCB95M5<CC
7CA


Vol. 8/2010

58CDH=CB C: DCG=H=J9 F9@5H=CBG<=DG 65G98 CB :IB85A9BH5@ =B<9F9BH DCG=H=J=HM
D9FGCBCF;5B=N5H=CBCFG=HI5H=CB=B7F95G=B;75D57=HMGMGH9AC:7CCD9F5H=CB5B8
7<5B;9
,<9 A9H<C8 <5G H<9 :IB85A9BH5@ 5GGIADH=CB C: =B8=J=8I5@G 7CAA=HH98
HC=ADFCJ97<5B;95B8:C7IGCBD9F:CFA5B79

$9MKCF8GDDF97=5H=J9"BEI=FM5DDF97=5H=J99J5@I5H=CB<9FA9B9IH=75B5@MG=G
GD579 J=FHI5@=N5H=CB GD=F=HI5@=N5H=CB C: 6CF89FG 5B8 8=GH5B79G G97CB85FM
5B5@MG=G 7CAAIB=75H=CB =BCJ5H=CB 7F95H=J=HM 5DDF97=5H=J9 HF5=B=B;
9ADCK9FA9BH


Vol. 8/2010

(6(*8,691-462(80:(1,:(19600
J5@I5F95DFCDIG
BIG97CBGH=HI=975CF5DCFH5F958F9G5H
:=B5B5HCF=@CF8=F97=5=
DFC;F5AI@I= GIDIG 9J5@I
F== 7= 5F9 PB J989F9 75F57H9FI@ 89 F9D9H56=@=H5H9 5@
DFC=97HI@I=IH=@=H5H95G5GC7=5@
8=G9A=B5F959@9A9BH9@CF89BCIH5H9?BCK <CK
= 9GH=A5F95 GIGH9B56=@=H
== IBI= 5GH:9@ 89 AC89@ PB 758F9 8=:9F=H9 G5I
5G9A
B
HC5F9 79@I= DFCDIG 89 :5
A 7CBG=89F5H B979G5F

5795GH
56CF85F9
DCFB=B8 89 @5 C6G9FJ5==@9 DF=A5F9 7I DF=J=F9 @5 9LD5BG=IB95 DFC;F5A9@CF 89
:CFA5F9 CB@=B9 5HOH @5 B=J9@ =BH9FB PB CF;5B=N5== DOB
@5 B=J9@IF= A57FC
F9DF9N9BH5H989UIB=J9FG=H
=J=FHI5@9T

J5@I5F95 5 :CGH F95@=N5H
DCFB=B8I G9 5HOH 89 A9HC8C@C;=5 65N5H
D9 H9CF=9
89G7F=G
89 H9:5B C>C75FI PB 5FH=7C@I@ U@5F=:MB; H<9 H<9CFM R 65G98
9J5@I5H=CBT 7OH = DCFB=B8 89 @5 9J5@I5F95 5DF97=5H=J
75 AC85@=H5H9 5
9J5@I
F==:CFA5H=J9C>C75FI
6,(80:08(8,(*41()46(80:@-462(:0689(10=60075(09190
74*0(1
=B DIB7HI@ BCGHFI 89 J989F9 7CBG=89F
A 579GH :9BCA9B 89 DFC@=:9F5F9 5
PBJ

AOBHI@I= 75 :
7OB8 D5FH9 8=BHF IB DFC79G 7CAD@9L D9 75F9 @ BIA=A PB
7CBH=BI5F9UJ=FHI5@=N5F95GD5=I@I=GC7=5@T+5B8I

"DCH9N5BC5GHF
75F95;9B9F5H579GHGHI8=I7I75F57H9F9LD@CF5HCF=I5:CGH57995
7
=AD57HI@ H9<BC@C;==@CF 7CAIB=75=CB5@9 7I DF97
89F9 5 =BH9FB9HI@I= 9GH9 PB
A
GIF
G
;9B9F9N9AIH5==D5F58=;A5H=797I9:97H9;@C65@=N5BH9
5468930800-(*8460+,607*?3,6(.14)(10=600
*42930*(043(1,
9F79H5F95 5 IFA
F=H G
7F9=CB9N9 CDCFHIB=H
= = :57HCF== 89 F=G7 D9BHFI H=B9F=
5D
FIH9 75 F9NI@H5H9 9A9F;9BH9 5@9 ;@C65@=N
F== 7CAIB=7
F==
)F=B J=FHI5@=N5F95
GD5=I@I=GC7=5@PB9@9;9A7CBGHFI7=5IBI=BCIIB=J9FG7CAIB=75=CB5@PBGD5=I@
J=FHI5@ = HF5BG:9F5F95 7
HF9 579GH5 5 IBCF =BH9F57=IB= GC7=5@9 7I 75F57H9F
;@C65@=N5BH
"BH9F57=IB95 98I75=CB5@
7CBGH=HI=9 IB 5GH:9@ 89 AC89@ G=GH9A9@9
89 UJ=FHI5@ @95FB=B;T DIHOB8 := 7CBG=89F5H9 C CDCFHIB=H5H9 89 PBJ
5F9 85F= IB
F=G7PB799579DF=J9H975@=H5H95DFC;F5A9@CF89:CFA5F9F95@=N5H9DF=BG=GH9A9@9
89UPBJ

AOBHCB@=B9T75F95I5>IBGDOB
@5B=J9@89U-B=J9FG=H
=J=FHI5@9T

.=FHI5@=N5F95GD5=I@I=GC7=5@AC8=:=7
<56=HIGIF=7CADCFH5A9BH5@9899L9AD@I
PB G:9F5 F9@5==@CF 7CB>I;5@9
+=H9IF=@9 89 U85H=B; CB@=B9T GIBH IB 5GH:9@ 89


Vol. 8/2010

9L9AD@I89AC8=:=75F957CADCFH5A9BHI@I=DFC57H=JPB7
IH5F95IBI=D5FH9B9F89
7ID@I DF=B 5779DH5F95 IBI= UA5H7<=B;T D5G=J IFA5H IB9CF= 89 =DCGH5N9 89 SG9L
J=FHI5@T
A DF9N9BH5H 9L9AD@I@ G9LI@I= D9 =BH9FB9H 75 8=A9BG=IB9 9LHF9A
5
HF5BG:9FI@I= =BH9F57=IB== GC7=5@9 PB A98== J=FHI5@=N5BH9 PB J989F95 GIG=B9F==
H9CF9H=79 5 =DCH9N9= 7CB:CFA 7
F9=5 CF=79 H=D 89 =BH9F57=IB9 7CAIB=75=CB5@

DC5H9 GI:9F=9:97H9 J=FHI5@=N5BH9:=9 9@9 7I 75F57H9F DCN=H=J G5I B9;5H=J 85F 7I
79FH=HI8=B95JOB88F9DH7CBG97=B
AC8=:=75F95GD97=:=7I@I==BH9F57=CB5@

(D=B
A:5DHI@7
DFC79GI@897CAIB=75F9PB@IA95F95@
79@89H=DS:579HC:579T
9GH98=:9F=H8979@J=FHI5@8979@9A5=AI@H9CF=F95@=N5HDF=BU<5H IF=TG5IDF=B
8=:9F=H9 DFC;F5A9 89 U7CAIB=75F9 J=FHI5@
T
VB 579GH G9BG B9 DFCDIB9A G

F95@=N
A = C 5B5@=N
89 7CB=BIH PB 7995 79 DF=J9H9 IB DFC;F5A 89 :CFA5F9
D9BHFI C7ID5=5 SCFA5HCFT F95@=N5H PB A5B=9F
7@5G=7
T @5 75F9 5I D5FH=7=D5H C
D5FH98=BHF97IFG5B==75F95I69B9:=7=5H=89HF5=B=B;I@89:CFA5F989:CFA5HCF=
@5 B=J9@ J=FHI5@
J9A 5GH:9@ CDCFHIB=H5H95 G
5B5@=N
A DCG=6=@9@9
7CAD@9A9BH5F=H
= PBHF9 79@9 8CI
:CFA9 89 DFC;F5A9 DF=J=B8 HF5BGA=H9F95
579@I=5=G9H897CAD9H9B9

'I PB I@H=AI@ FOB8 5J9A PB J989F9 AC8=:=75F95 8=A9BG=IB== 7F95H=J=H
== DF=B
:CFA9@989U7F95H=J=H5H97C@56CF5H=J
T
"8995GD97=:=7
AC89FB=H
==7IDF=J=F9@5
=ADCFH5B5 CF=;=B5@=H
== PB 57HI@ 89 7F95=9 GI:9F
HF5BG:CFA
F= A5= AI@H GI6
:CFA5 IB9= GC7=5@=N
F= 5 7F95=9=
=@CGC:=5 7F95H=J=H
== 7C@56CF5H=J9 ;9B9F95N

UF99@9 GC7=5@9 J=FHI5@9T 6@C;;I@ DF97IA = 5@H9 :CFA9 89 F99@9 89 GC7=5@=N5F9
CB@=B975F989J=BDF=CF=H5F9PB:55:CFA9@CF7@5G=79897CAIB=75F9PBA5G
G5I
7CAIB=75F9 98I75=CB5@
PB 75NI@ BCGHFI
'I PB I@H=AI@ FOB8 5GH:9@ 89
HF5BG:CFA
F= 7F995N
BC= J=N=IB= PB G:9F5 F9@5==@CF DI6@=79 = 5:579F=@CF 5
DFCACJ
F== H==B9= 9H7
'9 65N
A 79F79H5F95 9J5@I5F9 D9 H9CF=5
7CBGHFI7=CB=GAI@I=GC7=5@75F9G97CBGH=HI=9PBHF IB7IF9BH:=@CGC:=7=GC7=C@C;=7
89F=J5H897
HF9 9F;9B 8=B:=@CGC:=5DCGHAC89FB
5@I=9FF=85 =
75F9 7CBG=89F
PB A5B=9F5 7CBGHFI7H=J=GAI@I= 7@5G=7 7
F95@=H5H95 GC7=5@
9GH9
F9NI@H5HI@ IB9= D9FA5B9BH9 B9;C7=9F= 5 =BH9FDF9H
F=@CF PBHF9 57HCF== GC7=5@=
+DF9
89CG96=F9897CBGHFI7H=J=GA7CBGHFI7=CB=GAI@F58=75@=N95N
H9CF=57CBGHFI7HI@I=
GC7=5@ 5GIDF5 F95@=H
== 5:=FAOB8I = 89D@=BI@ 5BH=F95@=GA
*95@=H5H95 GC7=5@
BI
9GH9 8C5F IB 7CBGHFI7H DFCJ9B=H 8=B B9;C7=9F95 =BH9FDF9H
F=@CF 7= 9GH9 AI@H=D@

DIHOB8I G97F9955GH:9@897CBGHFI7H98=:9F=H9D9BHFI57995=F95@=H5H9GC7=5@
75F9
G
:IB7=CB9N9G=AI@H5B
378692,38,(1,564*,79190+,*42930*(6,:0689(1
&98=I@89 7CAIB=75F9 J=FHI5@=N5BH
IH=@=N5H PB DF9N9BH5 79F79H5F9 9GH9 7CBGH=HI=H
89 5D@=75=5 &CC8@9 D9BHFI PBJ

AOBH @5 8=GH5B
PB G=GH9A 9@97HFCB=7 =


Vol. 8/2010

)#'$!*!)&-*$!(&
CBGH=HI=F95=9LH=B89F95CF;5B=N5==@CF79C:9F
G9FJ=7==PB8CA9B=I@98I75=CB5@
GC7=5@ :579 IH=@
F95@=N5F95 IB9= 5B5@=N9 89 DFC=97H9 79 J=N95N
GIFDF=B89F95
9@9A9BH9@CF 89 :IB7=CB5@=H5H9 = 5 9J9BHI5@9@CF 8=G:IB7=CB5@=H
= 9L=GH9BH9
F9@5==@CF 8=BHF9 GHFI7HIF5 CF;5B=N5=CB5@
= :IB7=CB5F95 =BGH=HI=CB5@
7I
89NJC@H5F95DFC=97H9@CF
@9A9BH9@97CBGH=HIH=J95@95B5@=N9==BGH=HI=CB5@9DFCJ=B
8=BA5B5;9A9BHI@7CFDCF5==@CF5CF;5B=N5==@CFCF=9BH5H9GDF9DFC:=H5D@=7OB8I
G9PBAC85B5@C;=779@CFBCB DFC:=H7OH==BGH=HI==@CFDI6@=79
,9626,8,,:(19(6,(564597
=B DIB7H 89 J989F9 :IB7=CB5@ GHI8=I@ 89 :5
IFA
F9H9 5B5@=N5 9:=7=9B9=
=AD@9A9BH
F== DFC=97HI@I= U9BHFI@ .=FHI5@ 89 ,F5=B=B; = CBGI@H5B
T F95@=N5H
89 GC7=5=5 %IA9B DF=B 9BHFI@ 89 ,F5=B=B; = CBGI@H5B
%IA9B 8=B
IFA
HC5F9@9D9FGD97H=J9
=AD57HI@DFC=97HI@I=5GIDF569B9:=7=5F=@CF
C6=97H=J9@CFDFCDIG9D9BHFI5:=5H=BG9PB758FI@DFC=97HI@I=
A=G=IB== CF;5B=N5=9= 75 HCH IB=H5F = =BH9;F
F== DFC=97HI@I= PB C6=97H=J9@9
GHF5H9;=795@9CF;5B=N5=9=
;FIDI@I==BH

F9NI@H5H9@CF9:97H=JC6=BIH9
F9D9H56=@=H
===GIGH9B56=@=H
==DFC=97HI@I=
9@9A9BH9@CF89BCIH5H99LDF=A5H975=BCJ5H=J=H5H9G5I=BJ9BH=J=H5H9
=BGHFIA9BH9@CF H9<B=7=@CF = A9HC89@CF IH=@=N5H9 @5 PB89D@=B=F95
C6=97H=J9@CF

VB DFC79GI@ 89 7I@9;9F9 5 85H9@CF 5I A5= :CGH =AD@=75= @9L5B8FI
**(+" @9B5 %0 (5B5 *- B75 -* 9CF;9
(*- =DF=5B '!"(*+- @9B5 -' -*- )9HFCB9@5 "("
5B=9@5.*,(%(&"=5B75.%+


Vol. 8/2010

7CBGHFI=H 89 &5FH=B CI;=5A5G = 7C@56CF5HCF== DCFB=B8 89 @5 J=N=IB95
D985;C;=7
7CBGHFI7=CB=GH
GI6:CFA5IB9=79F79H
F=7C@56CF5H=J9
42930*(6,(:0689(1@5(68,*42543,38(564*,79190+,
.14)(10=(6,
( G9F=9 BIA9FC5G
89 79F79H
HCF= DF=J9H9 =AD57HI@ ;@C65@=N
F== 7CAIB=75==@CF
5HOH 5GIDF5 =B8=J=N=@CF 7OH = 5GIDF5 A98=I@I= GC7=5@
CB79DHI@ 89 GC7=9H5H9
65N5H
D97IBC5H9F99GH989AI@H=BHF5HPBJC756I@5FI@GD97=:=77CBGHFI7==@CF8=B
8CA9B=I@DC@=H=7=@CFH==B9==5@98I75=9=

,C5H9:=FA9@95IG5I79@DI=B= 5F8CF=CDF9N9B
D9=BH9FB9H
+I:=7=9BH9GHI8==
5I5F
H5H=AD57HI@7CBGIAI@I==BH9FB9HI@I=PB89CG96=5GIDF5H=B9F=@CF
(PBHF95;

@=H9F5HIF
89GD97=5@=H5H989G7F=9:IB85A9BH9@97CAIB=75=CB5@95@9:9BCA9BI@I=
;@C65@=N
F== = A5= 5@9G FC@I@ =BH9FB9HI@I=
'IA9FC5G9 GHI8== 5F5H
AC8=:=7
F= @5
B=J9@I@ 7CADCFH5A9BHI@I= 7CBGIA5HCF=@CF ;9B9F5H9 89 GD97=:=7I@ 7CA9FI@I=
CB@=B9
'I9L=GH
PBG
GHI8==G5I857
9L=GH
579GH95GIBHPBHF IBBIA
FF9GHFOBG
5GIDF5 AC8=:=7
F== A9BH5@=H
=@CF ;9B9F5H9 89 585DH5F95 @5 GC7=9H5H95
=B:CFA5=CB5@
75F9G
:=9F95@=N5H
PBGD5=I@7I@HIF5@GD97=:=7FCAOB9G7

&98=I@ J=FHI5@ FCAOB9G7 9GH9 D9F79DIH 75 :==B8 89 F=G7 A5= 5@9G PB 7995 79
DF=J9H9 :F5I89@9 =B:CFA5H=79
.CA 5B5@=N5 PB 579GH 7CBH9LH F=G7IF=@9 89FI@
F==
IBCF DFC;F5A9 89 HF5=B=B; :CFA5F9 PB 7995 79 DF=J9H9 D9 89 C D5FH9 :F5I85
=B:CFA5H=7
=5F D9 89 5@H
D5FH9 9FCF= 5@9 GIDCFHI@I= H9<B=7 G5I 7CBGHFI7H=J
H9<BC@C;=7 PB :IFB=N5F95 5HOH 5 G9FJ=7==@CF 7OH = 5 =B:CFA5==@CF DF=J=B8
PBJ

AOBHI@ CB@=B9
5DHI@ 7
IB5 8=B -B=J9FG=H
=@9 FCAOB9H= = 5 89NJC@H5H
G=GH9AI@ 89 PBJ

AOBH CB@=B9 DOB
5 5>IB;9 5 8CI5 IB=J9FG=H5H9 75 BIA
F 89
GHI89B= PBG7F== 8=B @IA9 F9DF9N=BH
IB =B8=7=I 7I DF=J=F9 @5 5AD@C5F95
:9BCA9BI@I= J=FHI5@=N
F== GD5=I@I= GC7=C 98I75=CB5@ FCAOB9G7
9F79H5F95
BC5GHF
BI J5 A9F;9 @5 579GH B=J9@ 89 DFC:IBN=A9 95 J=NOB8 DFC;F5A9 89
:CFA5F9=7CBGI@H5B
C:9F=H9H=B9F=@CF8=BA98=I@CF;5B=N5=CB5@
#506089(10=(6,(+078(3,146@6,510*:0689(1(7506089(10=600
-64380,6,146
9BCA9B9@9 GC7=5@9 8=G7IH5H9 =ADIB IB BCI 7CBGHFI7H GC7=C 7CAIB=75=CB5@ =
5BIA9GD=F=HI5@=N5F958=GH5B9@CF75F9D@=7
J=FHI5@
5@:9BCA9BI@I=GD=F=HI5@=N
F==
:FCBH=9F9@CF 89D9B89B5 :5
89 ACHC5F9@9 89 7
IH5F9 75F9 ;9B9F95N
PB CD=B=5
BC5GHF
C :CFA5@=N5F9 5 7CAIB=7
F== PB G7CDI@ 6IB9= DCN==CB
F= PB ACHCFI@ 89
7
IH
F= G7
89F95 =AD57HI@I= 9AC=CB5@ 5@ 57HI@I= 89 7CAIB=75F9 85HCF=H

75F57H9FI@I=G
IA98=5H9H7


Vol. 8/2010

B5@=N5 89 :5
BI = DFCDIB9 9J5@I5F95 ;@C65@
5 :9BCA9B9@CF 9J=89B=5H9 7=
D5FH=7I@5F=N5F95 579GHCF5 PB 758FI@ IBCF DFC=97H9 DIB7HI5@9 DF97IA U9BHFI@
.=FHI5@89,F5=B=B;=CBGI@H5B
TPB75NI@89:5
CBG=89F
AG9AB=:=75H=J

5795GH
56CF85F9 PBHFI7OH :9BCA9BI@ 89 UJ=FHI5@=N5F9 5 GD5=I@I= GC7=5@T 5F9 IB
75F57H9F DC@=79BHF=7 = B9GHFI7HIF5H 9L=GHOB8 5HOH95 A98== J=FHI5@=N5BH9 7OH9
DFC=97H9 7CAIB=75=CB5@9 GIBH 89G:
IF5H9 @5 IB ACA9BH 85H
5F57H9F=GH=7=
;9B9F5@9 5@9 :9BCA9BI@I= DCH := DIG9 PB 9J=89B
DF=B 79F79H
F= F9D9H5H9 5GIDF5
IBCF:9BCA9B97CAIB=75=CB5@98=GH=B7H9898=J9FG95BJ9F;IF==G9G=N5F95IBCF
7CBGH5BH9 7CAIB=75=CB5@9 75F9 5D5F PBHF C G9F=9 PBHF95;
89 5GH:9@ 89 DFC=97H9
7CAIB=75=CB5@9

CBGH5H
ACAC8=:=75F95@5B=J9@I@I=7I@HIF==;@C65@9PBG9BGI@IB9=F9585DH
F=5
IB=J9FG5@I@I= 75F9 HF5BGD5F9 57IA 8=B F99@=N5F95 9@9A9BH9@CF D5FH=7I@5F9

CBGH=HI=F95 IB9= 7I@HIF= =BH9;F5@9 HF5BGAC89FB9 9GH9 IB DFC79G 89 5>IGH5F9
7CBH=BI
5 7I@HIF=@CF @C75@9 @5 9@9A9BH9@9 ;@C65@=N5BH9
,F5BGAC89FB=GI@ 9GH9
5GH:9@ CDIG GHFI7HIF5@ DCGHAC89FB=GAI@I= DF=B PB@C7I=F95 897CBGHFI7=9= 7I
C6G9G=5 =BH9;F5@=H
== F97CBGHFI=H9 PB 758FI@ IBCF F99@9 GC7=5@=N5BH9 F58I
+5B8I

CBG=89F
A B979G5F
89:=B=F95 7CBGHFI7=CB=GAI@I= GC7=5@ 7IF9BH IH=@=N5H PB
F95@=N5F95 DF9N9BH9= 79F79H
F=
9F79H
HCF== 8=B 8CA9B=I 7CBG=89F
7
J=N=IB95
7CBGHFI7=CB=GH
DFCDIB9IBAC89@DF=B75F9F95@=H5H959GH97F95H
PBDFC79GI@89
7CAIB=75F9 = 7I =BGHFIA9BH9@9 @=A65>I@I= :=975F9 =B8=J=8 =B:@I9BOB8 =
AC89@OB8F
GDIBGIF=@979@CF@5@=
779BHI@7CBGHFI7=CB=GH5D5F95GIDF5F99@9=89
=BH9F57=IB=8=BHF9=B8=J=N=PBDFC79GI@7CAIB=7
F==7:
+5B8I5
==B8C
CF=9BH5F9 DCGH AC89FB
7CBGHFI7=CB=GAI@ 89GHFI7HIF95N
CBH=7I@ GI6 5GD97HI@
IB9= 9L=GH9B9 89 G=B9 GH
H
HC5F9 AIHOB8 F95@=H5H95 @5 B=J9@I@ 9LD9F=9B9= 89
@=A65>
+9AB=:=75=5 = G9BGI@ 7IJ=BH9@CF BI GIBH 85H9 PB 65N5 IB9= H9CF== 5
589J
FI@I= 7CF9GDCB89B
7OH A5= 5@9G 5 IB9= H9CF== 5 B9;C7=9F== GC7=5@9 5
G9AB=:=75=9===B8=F97H5PB@C7I=F==7CB79DHI@I=89589J
F7I79@895897J5F9=
J9FCG=A=@=HI8=B9

.5B89F!55F7CA9BHOB8G9AB=:=75==@9:=@CGC:=795@97CBGHFI7=CB=GAI@I==B8=7

589F5F95 579GHI= 7IF9BH @5 C 9D=GH9AC@C;=9 5@H9FB5H=J
89C5F979 5B5@=N5
7IBC5H9F== = 5 F95@=H
== BI DC5H9 := 897OH 7CBH=B;9BH
F9@5==@CF IA5B9 :==B8
F9NI@H5HI@ IBCF DF57H=7= 7CBH=BI9 89 F9=:=75F9 G98=A9BH5F9 = <56=HI5@=N5F9

)9FGD97H=J57CBGHFI7=CB=GH
BIA5=DC5H958A=H9C7IBC5H9F9PBG=B9@=69F
89
CF=79 :IB85F9 5L9C@C;=7
= B=7= BI DC5H9 7CB79DHI5@=N5 C 8=G>IB7H=J=H5H9 PBHF9
GI6=97H=J = C6=97H=J 79 G
=AD@=79 8=GH=B7=5 :
F
97<=JC7 8=BHF9 7IBC5H9F9 =
F95@=H5H9
+C7=C@C;=5 H==B9= DC5H9 := DF=J=H
8ID
.5B 89F !55F 8=B
D9FGD97H=J5 ;9B9F5@
5 7CBGHFI7=CB=GAI@I=
IBC5H9F95 @IA== 9GH9 PB AC8
9G9B=5@C7F95=9IA5B
=BICC;@=B8
5IB9=F95@=H
==B89D9B89BH9


Vol. 8/2010

)F9A=G9@979BHF5@95@97CBGHFI7=CB=GAI@I=DFCDIG989.5B89F!55FDCFB=H
89@5
7CBHF=6I==@9@I=IFF 9F;9B=CIK9BGIBH
7CBGHFI7=CB=GAI@GC7=5@5GIA
:5DHI@7
@IA95BIDC5H9:=7IBCG7IH
55
7IA 9GH9 7= A5= 89;F56
DCH := 7IBCG7IH9 C G9F=9 AI@H=D@
89 F95@=H
=
7CBGHFI=H9GC7=5@
7CBGHFI7=CB=GAI@ GC7=5@ J989 @=A65>I@ 7CAIB=75F95 = 8=G7IFGI@ 75
5JOB8FC@I@79BHF5@5@DFC79GI@I==BH9F57H=JDF=B75F9PB9@9;9A@IA95=
D9BC=PB=B9
7CBGHFI7=CB=GAI@ GC7=5@ J989 @=A65>I@ = 7CAIB=75F95 75 IB DFC79G 89
7CCF8CB5F9557HCF=@CF
7CBGHFI7=CB=GAI@ GC7=5@ G9 DF9C7ID
89 DFC79GI@ F9@5=CB5@ DF=B 75F9
57HCF==GC7=5@=7CBGHFI=9G7F95@=H
=@9GC7=5@9
7CBGHFI7=CB=GAI@GC7=5@DF9GIDIB9C8=GH=B7=99L7@IG=J
8=BHF9GI6=97H=
C6=97H BI 9GH9 C 7CBGHFI7=9 :9F=7=H
G5I B979G5F
= 8=B 579GH ACH=J
DFCDIB9 89D
=F95 8I5@=GAI@I= F9GHF=7H=J 75F9 @9 J989 D9 79@9 8CI
75
9L=GHOB8=B89D9B89BHIB589795@5@H

589D== 7CBGHFI7=CB=GAI@I= GC7=5@ 7CBG=89F
=ADCFH5BH
F9:@97=5 5GIDF5
:CB8I@I= GC7=5@ 7I@HIF5@ =GHCF=7 5@ 5GIA
F=@CF = 7CBGHFI7H9@CF BC5GHF9 =
A9B=B9F95 IBCF 89G7<=89F= 5GIDF5 5@HCF F95@=H
= DCG=6=@9 7CBGHFI=H9

@
HIF=897CBGHFI7=CB=GAI@GC7=5@PBDF9N9BH579F79H5F9IB5779BH89CG96=HG 5
DIG D9 5B7<9H5 5DF97=5H=J
IG<9 5DI8 C>C75FI

IBI@ 8=B
H9CF9H=7=9B==5B7<9H9=5DF97=5H=J97CBG=89F
5795GH575D9CH9CF=95CF;5B=N
F===
C A9HC8
5 G7<=A6
F== GC7=5@9 IB5 8=B 79@9 A5= G9AB=:=75H=J9 =BCJ5== PB
79F79H5F95 57=IB9
CB79DHI@ 89 5B7<9H
5DF97=5H=J
9GH9 @5BG5H 89 7
HF9 5J=8
CCD9FF=89F = +IF9G< +F=J5HGJ5 PB @I7F5F95 DDF97=5H=J9 =BEI=FM =B
CF;5B=N5H=CB5@@=:95D
FIH
PB

B7<9H5 DF97=5H=J
9GH9 7CBGHFI=H
D9 =DCH9N5 7
CF=79 CF;5B=N5=9 9GH9 C
7CBGHFI7=9GC7=5@
5F6=HF5F
5@97
F9=@=A=H9GIBHHF5G5H98C5F897
HF9=A5;=B5=5
C5A9B=@CF = JC=B5 7C@97H=J

IG<9 7CBG=89F
7
@=A65>I@ = 7IJ=BH9@9
F9DF9N=BH
:IB85A9BHI@ J=9== GC7=5@9 PB 57CF8 7I J=N=IB95 DCGH AC89FB=GH

5GIDF5 @=A65>I@I= J
NIH 75 5;9BH 57H=J PB 7F95F95 G9AB=:=75==@CF
)F=B IFA5F9
H9CF=5PBGD97=5@H9CF=575F99GH97C85H
PB7IJ=BH9G5IPB=A5;=B=5F9:CF5895
AC89@5CF;5B=N5F95GC7=5@
89C5F979BC=J989A7995797F989A
VB7CB8===@9PB
75F9G98CF9H9G7<=A65F95IB9=CF;5B=N5==G9IFA
F9H9F989:=B=F95AC8I@I=PB
75F9 D9FGC5B9@9 8=B 758FI@ 9= 9LD@=7
J5@CF=@9 75F9 5I 7CB8IG @5 GI779G

+7<=A65F95 9GH9 5GH:9@ J
NIH
PB DF=AI@ FOB8 75 C G7<=A65F9 89 5H=HI8=B9 5
A9A6F=@CF 75F9 89:=B9G7 CF;5B=N5=5 = :57 D5FH9 8=B 95
VB CF=79 CF;5B=N5=9
G7<=A65F95 DC5H9 := F95@=N5H
DF=B AC8=:=75F95 =GHCF==@CF G5I DCJ9H=@CF 75F9
7=F7I@
=B:CFA5@89F9;I@
PB;FIDIF=A=7=7CB:=89B=5@9=BIDCH:=8=G7IH5H9PB


Vol. 8/2010

PBHO@B=F= C:=7=5@9
79GH9 DCJ9H= @I7F95N
5GIDF5 A=B== IA5B9 @5 IB B=J9@
=B7CBH=9BHIG<95DI8C>C75FI

.5FCB5&58F=87CBG=89F
=9@7
5B7<9H55DF97=5H=J
9GH9CBCI
:=@CGC:=9
85F = HCHC85H
A9HC8C@C;=9 75F9 GIG=B9 G7<=A65F95 CF;5B=N5=CB5@
DF=B
585DH5F95 A9HC8C@C;=9= @5 7F95F95 IBCF GHF5H9;== 89 5H=B;9F9 5 9L79@9B9=
CF;5B=N5=CB5@9

CB:CFA @I= CCD9F=89F 5B7<9H5 5DF97=5H=J
9GH9 5G9A9B95 75 C 79F79H5F9
7CHF5BG:CFA5HC5F9 5 DCN=H=JI@I= 8=B =B8=J=N= = CF;5B=N5==
B7<9H5 5DF97=5H=J

9GH9 C 89G7CD9F=F9 HF5BG:CFA5HC5F9 5 GIFG9@CF ;9B9F5HC5F9 89 J=H5@=H5H9 5
G=GH9A9@CF J== PB ACA9BH9@9 @CF 89 A5L=A
9:=7=9B
= A5L=A
75D57=H5H9
7F95HC5F9PB8CA9B=I@97CBCA=797C@C;=7IA5B
B7<9H55DF97=5H=J
9GH9C75@9
79BHF5@
65N5H
D95FH5=BH9FC;5H=J
5GIDF5DIB7H9@CFH5F=5G=GH9AI@I=D9BHFI5@9
DIH95 PB9@9;9 5BH=7=D5 = A5L=A=N5 DCH9B=5@I@ 7F95H=J
GH9 C AC6=@=N5F9 5
75D57=H
== =BH9FC;5H=J9 D9 65N5 DF=B7=D=I@I= PBHF96
F=@CF B97CB8==CB5H DCN=H=J9

=A9BG=IB95 79F79H
F== 9GH9 7CF9@5H=J
7I 795 5 =BH9FJ9B=9= DF=B 89G7
HI5F95
DCH9B=5@I@I= =BCJ5H=J 5 =A5;=B5=9= 7F95HC5F9 PB @C7I@ B9;
F== = 5 7F=H=7==
CCD9FF=89F

7. POST ISTORIA
„Introducere in Filosofia Sociala”, suport de curs,

(2010:76-93), Editura Lumen, Iasi

Antonio SANDU
DIRECŢII ALE FILOSOFIEI

SOCIALE
ÎN CONTEMPORANEITATE
Orientări constructive în
Filosofia Socială contemporană
Întemeiată pe judecata sintetico-apriori filosofia
kantiană se arată a fi primul semn de întrebare în faţa
certitudinilor carteziene. Kant a făcut subiectivitatea şi
conştiinţa de sine să rămână sub tirania (şi în conul de
umbră) a unei insondabile voinţe de a ştii (Ghideanu,
2003:7). Tocmai astfel, încercarea kantiană de a întemeia
metafizica naturii sub forma unei ştiinţe riguroase, este
considerată de Ilie Pârvu drept cea mai „înaltă sinteză a
ştiinţei moderne” (1990:160).
Postkantienii au sesizat impasul filosofiei ca ştiinţă,
care nu se mai poate referi la fiinţă, ci la formele fiinţei.
Postcartezienii au conceput universul ca fiind un „în sine”,
transcendenţa nefiind nici negată nici afirmată ea rămânând
în afara graniţelor cunoaşterii. Ştiinţa pozitivă, deşi critică
dogmele, se întemeiază la rândul său, pe un set de structuri
dogmatice axiomatice: ceea ce există poate fi cunoscut, ceea
ce există este „un în sine” coerent în măsura cunoaşterii
legilor naturii, este posibilă întrucât aceasta ascultă integral
76
Introducere în Filosofia Socială
de propriile legi. De la pozitivism la materialism a fost un

singur pas. Divinitatea este exclusă din sfera ştiinţei, întrucât
lumea funcţionează fără prezenţa Divinităţii în mod mecanic
şi adecvat. În acest sens, Popper aşează modernitatea sub
semnul înlocuirii ideii de Dumnezeu cu cea de Natură, şi
construind prin aceasta o nouă religie a modernităţii în jurul
ideii de Natură (1998:113).
Darwinismul a centrat materialismul ca epicentru
epistemologic. Evoluţia speciilor, prin selecţii succesive,
datorate unor mutaţii întâmplătoare care generează adaptări
eficiente la mediu, a dat greutate acestei concepţii. Materia
„se transformă” în permanenţă, viul evoluează, iar hazardul
şi selecţia naturală, au făcut ca lumea să arate aşa cum arată
ea astăzi. Universul infinit şi echipotent permite ca pe una
din miliardele de lumi, viaţa să se dezvolte şi chiar să ajungă
la conştiinţa autoreflectării. Nu există o altă finalitate a
evoluţiei, decât perpetuarea speciilor. Adrian Paul Iliescu
consideră că istoria gândirii moderne este o „istorie a
eliminării treptate dar sistematice a transcendentului din
Univers” (1989:25).
Paradigma modernă obligă filosofia să se retragă în
spaţiul interiorităţii. Reducţionismului ştiinţific conform
căruia „totul este aşa cum apare” dacă este corect observat, i
se contrapune reducţia fenomenologică, conform căreia
semnificaţia are ceea ce ne apare precum şi modul în care ne
apare, punând în paranteză orice discuţie despre „cum este
în sine”. Fenomenologia prin orientarea către subiect şi
interioritate deschide calea refuzului mecanicismului
universalizat, care pândea filosofia a o transforma în „ancilla
scientie”, după ce în Evul Mediu fusese „ancilla teologiae”.
Când Auguste Comte spunea: „fizică fereşte-te de
metafizică”, filosofia părea condamnată la a se manifesta
77
Antonio SANDU
doar în spaţiul analizei limbajului. Tocmai analiza discursului,

realizată de postmoderni a făcut posibilă redescoperirea
subiectivităţii ca redescoperire a „lumii vieţii”. În 1935,
Husserl afirma că posibilitatea filosofiei ca ştiinţă riguroasă
este un vis, care s-a destrămat, filosofia însăşi fiind în pericol,
datorită persistenţei filosofiei „într-un raţionalism care s-a
rătăcit. Criză a filosofiei, este semnalată ca o criză a culturii
europene. Husserl propune o rupere de paradigmă faţă de
raţionalismul rătăcit „prin redescoperirea” lumii vieţii.
Husserl situează fenomenologia în coerenţă cu meditaţiile
carteziene ca singura „ştiinţă subiectivă a subiectivului” (cf.
Ghideanu, 1999:75-76).
Conturând posibilitatea filosofiei ca fenomenologie
transcendentală Husserl prefigurează revoluţia paradigmatică
din secolul XX şi centrarea postmodernismului pe subiect.
Postmodernitatea are ca fundament imperativul libertăţii.
Libertatea este văzută atât ca atitudine creatoare, cât şi ca
respingere a imperiului formei, a oricăror cadre structurale.
Postmodernitatea impune renunţarea la subordonarea faţă de
formă ca expresie a suprasensibilului, şi proliferarea lumilor
posibile în detrimentul lumii reale având ca fundament ontic
expresia: „Dumnezeu a murit” centrul metafizic al
postmodernităţii migrând de la absolut la uman: De la o
interogare metafizică şi o căutare artistică a lui „Ceea ce
este”, postmodernul face virajul ontic, spre „ceea ce este
pentru noi” sau „Ce semnificaţie are pentru noi ceea ce este
pentru noi”. Contextual, „ceea ce este” devine cantitate
neglijabilă, în faţa lui „ceea ce se reprezintă”, respectiv „ceea
ce putem configura”.
Digresiunea ontică pe care am făcut-o ne permite să
înţelegem temeiul tendinţei spre afirmarea libertăţii ca refuz
al oricărei forme. Libertatea nu mai este o necesitate
78
înţeleasă, libertatea este fundamentarea diferenţei. Dreptul

de a fi diferit ne certifică nivelul de realitate. Altfel spus, cu
atât exist mai mult, cu cât mai mult mă manifest ca diferit.
Tirania exprimată de obsesia armonicului şi ordinii este
înlocuită de obsesia promovării, ca persoană, ca grup:
promovare socială, promovare politică, culturală etc.
Postmodernismul înlocuieşte onticul cu axiologicul şi
îşi fundamentează misiunea prin praxis. Totul pare a se
realiza pentru ca lumea să fie aşa cum pare a fi, fiindcă
oricum ştim că lucrul în sine este incomprehensibil (Huzum,
2002:2). Discuţiile contemporane referitoare la „chestiunea
postmodernă” utilizează în principal trei termeni:
postmodern, postmodernitate şi chiar postmodernism.
Majoritatea acestor analize ne conduc într-un impas care se
datorează faptului, că ele utilizează, de obicei, aceşti termeni
ca fiind sinonimi (2002:2). Postmodernismul este paradigma
care dă cadrele interpretative şi orizontul de aşteptări a
civilizaţiei postmoderne. Postmodernismul este un curent
cultural ideologic iar postmodernitatea, paradigma societală,
desemnând procese social-economice contemporane. Sunt
avute în vedere în acest sens, recente tranziţii spre o societate
sau economie postindustrială (A. Touraine), D. Bell
postcapitalistă, (P. Drucker), informaţională (M. Castells),
digitală (N. Negroponte, D. Tapscott), a cunoaşterii (L.
Thurow), de consum (D. Lyon), a serviciilor (O. Giarini),
transparentă (G. Vattimo), a spectacolului (G. Debord),
încadrate în procesul mai larg de globalizare sau
mondializare. Totodată, termenul de postmodernitate
(Toynbee este primul care îl foloseşte în acest sens) (2002:2)
desemnează ca atare o nouă perioadă în istoria umanităţii.
Husserl afirma că posibilitatea filosofiei ca ştiinţă riguroasă
este un vis, care s-a destrămat, filosofia însăşi fiind în pericol,
79
Antonio SANDU
datorită persistenţei filosofiei „într-un raţionalism care s-a

rătăcit. Criză a filosofiei, este semnalată ca o criză a culturii
europene. Husserl propune o rupere de paradigmă faţă de
raţionalismul rătăcit „prin redescoperirea” lumii vieţii.
Husserl situează fenomenologia în coerenţă cu meditaţiile
carteziene ca singura „ştiinţă subiectivă a subiectivului” (cf.
Ghideanu, 1999: 75-76).
Ca paradigmă culturală, caracteristic
postmodernismului este deconstrucţia. Faptul că acest
„concept” permite o derivă hermeneutică, centrifugă şi fără
poli, arată dificultatea înţelegerii unei modalităţi de a gândi, a
toleranţei supreme, care acceptă orice text. Omul se supune
propriului său limbaj, înţelegând că, involuntar, a accepta
limbajul presupune a nu încerca să-l justifici în nici un fel.
Nici o interpretare a deconstructivismului, venită în maniera
lui Derrida, în sensul universalităţii limbajului, nu este
posibilă, pentru că orice interpretare face jocul
deconstrucţiei, a indica ceea ce deconstrucţia arată cu
claritate (Silion, 2002:2).
Deconstrucţia este o trecere la limită a filosofiei
dinspre domeniul Ontologiei realului spre semiotica Fiinţei.
Cuvintele capătă sensul pe care vrem să li-l dăm, iar
metafizica devine o gramatică a fiinţei. Sensurile nu sunt prin
ele însele derivate din proprietăţile obiectelor, ci atribuite în
jocul comunicării, după seturi de reguli impuse aleatoriu, de
necesităţile discursului. Există o diferenţă considerabilă şi
fundamentală între realitate şi percepţia noastră asupra
realităţii. Individul nu reacţionează în conformitate cu
realitatea ci cu imaginea sa despre realitate. “Harta noastră
personală poate diferi fundamental atât de realitate cât şi de
hărţile altor persoane” (Sandu, 2005:74). Harta este modelul
paradigmatic în care individul îşi structurează cunoaşterea
80
fiind un model cognitiv, interpretativ, bazat pe aproximaţii

repetate şi pe reducerea necunoscutului la dimensiuni
cognoscibile şi adecvate modelului cognitiv specific
paradigmei.
Vom căuta să analizăm câteva elemente de metatext
care au fundamentat postmodernismul articulat pe civilizaţia
postmodernă ca dimensiune culturală. În acest sens, Tudor
Ghideanu afirmă că:
“În acest moment istoric pe care Heidegger – între

alţii – l-a numit „era tehnicii planetare”, cum spuneam şi cu
alt prilej, un vector de reală excentricitate a evoluţiei
umanităţii face ca tehnica robotizată să contribuie la o
adevărată deconstruire fatală a necesarei complementarităţi şi
armonii dintre ştiinţă, artă, filosofie, religie. Faptul că
problema gravă a sensului culturii şi a destinului uman
trebuie scoasă de sub „teroarea” modernităţii ştiinţifico-
tehnice, apare ca o dominantă a năzuinţelor de libertate în
creaţia artistică şi filosofică. Pentru că arta modernistă a
constituit, ea însăşi, un moment considerat astăzi ca revolut,
noile experimente, noile înfăptuiri în creaţia culturală se vor a
fi decis delimitate de cele anterioare” (2003:7).
Setea de libertate a postmodernismului este o reacţie

de depăşire a paradigmei mecanicist-carteziene specifică
modernităţii. Dacă în modernitate ştiinţa îşi caută
legitimitatea într-un metadiscurs, într-o filosofie, cum ar fi
dialectica spiritului, hermeneutica sensului, emanciparea
subiectului raţional, sau a muncitorului, dezvoltarea bogăţiei,
în postmodernitate se manifestă „o neîncredere faţă de
metapovestiri” (metadiscursuri), ceea ce conduce la o
principală criză a metafizicii (Ghideanu, 2003:8).
81
Antonio SANDU
Centrându-se în deconstrucţie, postmodernismul este

condamnat la a fi o hermeneutică diversificată şi polimorfică.
Dacă realitatea este o structură, o construcţie, hermeneutul
postmodern cercetează temeliile acestei construcţii, cât şi
modalităţile sale de articulare. Derrida propune
logocentrismul (pornind de la Jocurile de discurs ale lui
Wittgenstein). Logosul este „fraza originală” în preajma
căreia filosoful trebuie să se situeze. Jocurile de limbaj la
Derrida se realizează prin schimbarea cadrului contextual al
utilizării cuvintelor (2001: 1-3; 351-352).
Deconstrucţia radicală are ca etapă necesară sinteza.
Naşterea transmodernismului este o nouă revoluţie
semiotică, care – prin analogie cu „cotitura lingvistică” – a
fost recent denumită şi definită în termeni semiotici de
Traian D. Stănciulescu drept „cotitura transmodernă”
(2008). În timp ce cotitura lingvistică a fost centrată pe
„jocurile de limbaj”, ca o modalitate de deconstucţie-
reconstrucţie a realităţii, „cotitura transmodernă” se
centrează pe „jocul ontologic” generat de transparenţa la
cunoaştere descris de Basarab Nicolescu (2007:64-65).
82
Realitatea ca discurs la Foucault
Una dintre descoperirile fundamentale a

postmodernităţii constă în identificarea unor căi de
contopire a Ontologiei ca Teorie a existenţei cu Semiotica ca
Ştiinţă a semnelor şi interpretarea acestora. Dacă pentru
empirişti „a fi” este echivalent cu a putea fi perceput pentru
un postmodern precum Derrida sau Foucault „a spune” este
echivalent cu „a face” (Creţu, 2004: 20).
„Cotitura lingvistică” generată de naşterea semioticii
transferă interesul filosofic asupra discursului şi capacităţii
sale de construcţie şi reconstrucţie a realităţii. Foucault
analizează „discursurile” pe care noi astăzi le înţelegem ca a
fi economie, biologie sau filologie, adică ştiinţe, urmărind
distincţia şi-n acelaşi timp substituţia dintre „cuvinte şi
lucruri”. Discursul foucaultian este mai mult interesat de
puterea ce este generată de discurs şi relaţiile de putere
produse de acesta. (Creţu, 2004:40).
Foucault studiază filosofia în genere şi filosofia
istoriei în particular nu pentru a înţelege legile istoriei ci mai
degrabă legile discursului (2004:55).
Istoria însă şi socialul sunt pretexte pentru
exercitarea discursului. Modificând radical interpretarea sau
mai degrabă contextul interpretării modificăm reprezentarea
realităţii care pentru conştiinţă se substituie realităţii însăşi.
Puterea este interioară şi constitutivă discursului.
„Puterea produce discursuri, iar discursurile produc
efecte de putere” (Creţu, 2004:177). Din punct de vedere al
filosofiei sociale, politice şi juridice, cel mai important text al
83
Antonio SANDU
lui Foucault îl considerăm „A supraveghea şi a pedepsi”

volum în care acesta tratează problema puterii şi instituirea
acesteia în spaţiul social. Faţă de marginalitate şi de devianţă
mecanismele punitive investesc corpul cu relaţie de putere.
„În loc să tratăm Istoria dreptului penal şi pe cea a
Ştiinţelor umane ca pe două serii separate a căror intersectare
ar avea asupra uneia sau asupra celeilalte, poate asupra
ambelor, un efect, după cum se vrea, perturbator, sau util, să
cercetăm dacă nu există o matrice comună şi dacă amândouă
nu derivă dintr-un proces de formare epistemologic, juridic,
pe scurt să plasăm tehnologia puterii atât ca principiu al
umanizării penalităţii cât şi al cunoaşterii omului” (Foucault,
cf. Creţu, 2004:214).
Originea modernităţii poate fi văzută din perspectiva
Foucaltiană în complexul ştiinţifico juridic. Normalitatea şi
anormalitatea devenind obiect al justiţiei penale, aceasta îşi
multiplică funcţiile încetând să pedepsească pur şi simplu, ci
mai degrabă diagnosticând şi tratând (Creţu, 2004:215).
Puterea punitivă îşi organizează trei dispozitive
fiecare cu propriul său discurs. Prima dintre acestea este
văzută de Foucault provenind din dreptul monarhic. Puterea
are rol de reglementare şi este exterioară indivizilor. Vina
faţă de victimă este dublată faţă de cea de suveran ca
reprezentant al legii. În cadrul acestui tip de discurs prin
identificarea vinovăţiei faţă de un individ cu infracţiunea
privind ordinea publică, statul şi suveranul, se produce
etatizarea puterii juridice, fapt care dă naştere procurorului
ca reprezentant al regelui (2004:216). Supliciul şi tortura nu
reprezentau expresii ale violenţei „ci tehnici codificate ale
puterii” prin care ea era întreţinută şi prin care se produce
adevăr. Întrucât dreptul monarhic presupunea adevărul,
acesta necesita o formă de cunoaştere care lua forma
84
anchetei. Ancheta înlocuia iniţial procedura probării din

Dreptul canonic medieval care presupunea o formă de duel
judiciar de confruntare directă între acuzat şi acuzator
(2004:217).
Ancheta se impune aşadar ca instrument de
cunoaştere şi în acelaşi timp ca tehnologie a puterii. Filosofia
contractualistă introduce o reformă a pedepsei prin limitarea
arbitrariului şi înlocuirea puterii absolute cu proprietatea
absolută. (2004:218).
Încălcarea legii nu mai este o ofensă adusă
suveranului ci societăţii în ansamblu. Crima este redefinită
sub forma pericolului social. Rolul pedepsei de a apăra
societatea şi nu de a răzbuna suveranul. Pedeapsa fizică este
înlocuită treptat de pedeapsa simbolică şi de reprezentarea
pedepsei. „Exemplul nu mai este un ritual ce se face
cunoscut ci un semn care împiedică. Filosofia penală nu mai
este direct retributivă ci este în special preventivă. Această
filosofie duce la codificarea infracţiunilor şi individualizarea
pedepsei în funcţie de riscul social. (2004:219)
Sancţiunea provine doar în urma unei cercetări ce se
realizează în maniera unei cunoaşteri ştiinţifice. Această
filosofie penală este bazată pe umanismul realist.
O a treia filosofie penală este plasată de Foucault în
jurul instituţiei închisorii (cf. Creţu 2004:220). Obiectivul
acestei filosofii penale este controlul asupra faptelor dar mai
ales a posibilităţii şi virtualităţii faptei. În opinia lui Foucault
introducerea noţiunii de periculozitate şi controlul
virtualităţii faptei extinde pedeapsa înafara controlului
legalităţii. (2004:221) Disciplinarea implică mai degrabă un
control social activ decât penalitatea faptelor.
Instituţia supravegherii cu funcţie normalizatoare nu
mai controlează efectele sociale ale faptei şi nu mai retribuie
85
Antonio SANDU
pedepse ca efecte ale unor acţiuni ci mai degrabă previne

posibilitatea infracţiunii. Principiul de nevinovat până la
proba contrarie se transformă în calculul probabilistic al
riscului infracţional. Deşi Foucault nu mai precizează, din
instituţia supravegherii derivă sistemul penal restaurativ, o
nouă filosofie penală care urmăreşte înlocuirea pedepsei
înţeleasă ca „retribuţie negativă” a unor fapte antisociale cu
sancţiuni alternative (la închisoare) care să aibă în vedere
restaurarea „status quo-ului” anterior săvârşirii faptei
(Balahur 2005; Durnescu 2007).
Discursul umanist, spune Foucault, este rezultatul
unui proces de codificare a indivizilor de clasificare a
acestora sub aspectul de individ şi de populaţie. Rolul
analizei filosofiei penale în ansamblul operei foucoultiene
este acela de a stabili prioritatea discursului şi
metadiscursului a componenţei filosofico ideologice am
spune noi sau a paradigmei sociale dominante în viziunea lui
Kuhn, în procesul de constituire a realităţii. „Ideologia este
elementul prin care se formează subiectul cunoaşterii şi
drepturi mari în relaţii de adevăr” (Creţu, 2004:224).
Foucault vede societatea modernă ca una a
supravegherii generalizate difuzată în întregul corp social. În
viziunea filosofului nu are loc o transformare a conştiinţei ci
a stilurilor puterii care se transformă din juridică în
normativă (Foucault, cf. Creţu, 2004:225). Maximizarea
eficienţei şi perfecta guvernare sunt efecte colaterale ale
procesului de „reinventare a societăţii în totalitatea sa pe
modelul închisorii. (Foucault, cf. Creţu, 2004:226)
Filosofia socială a lui Foucault este una holistă,
autorul sesizând însă amestecul discursurilor de tip
individualist cu cele de tip general şi globalizant. Analiza
foucaultiană deschide drumul înţelegerii realităţii sociale ca
86
pe un construct, ca pe o interpretare negociată în care

„semnele sunt măşti” (Nietzsche, cf. Creţu 2004:227) cu
rolul de a impune un interpretant nu de a stabili un sens.
Ontologia lui Foucault este una hermeneutică, fiinţa fiind
gândită cu limbajul care serveşte ca o mediere între existenţă
şi lume. Este o relaţie biunivocă între omul care vorbeşte
într-un limbaj şi limbajul care îl creează pe om. Experienţa
limbajului este dialogică, discursivă, presupunând aşadar o
alteritate. Pentru Foucault alteritatea este încărcată de
eveniment fiind aşadar obiectivă. Cunoaşterea este o
înţelegere a sensului (Creţu, 2004:234). Hermeneutica ca
teorie a interpretării se înstăpâneşte nu doar asupra
cunoaşterii ci şi a existenţei însăşi.
Foucault deschide drumul subiectivizării realităţii şi a
înţelegerii acesteia ca o negociere a interpretării în cadrul
unei metapovestiri.
87
Antonio SANDU
Cotitura lingvistică
Strategie discursivă şi construcţie socială a
realităţii
Cercetarea acţiune tradiţională a fost definită

metodologic de către fondatorul psihologiei sociale şi
organizaţionale şi a dinamicilor de grup Kurt Lewin. Teoriile
sale pornesc de la conceptul de analiză a câmpului de forţe
ce constituie un cadru constructiv a identificării unor factori
şi forţe ce influenţează o situaţie socială. Termenul de
cercetare acţiune a fost introdus de Kurt Lewin în studiul
Action Research and Minority Problems (1946:34-36).
Cercetarea acţiune este descrisă ca o cercetare comparativă
asupra condiţiilor şi efectelor diferitelor forme de acţiune
socială şi a cercetărilor ce conduc spre acţiune socială.
Metoda utilizează o spirală de paşi fiecare compus dintr-un
circuit de tipul planificare, acţiune, identificare a faptelor
sociale şi a rezultatelor acţiunii (1946:34-36). Caracteristica
fundamentală a cercetării acţiune este practica cercetării
colaborative şi utilizarea unor metode colaborative,
constituindu-se o comunitate de practică în vederea
transformării metodologiilor de rezolvare a problemelor la
nivelul comunităţii vizate.
Cercetarea acţiune este o anchetă interactivă care
pune în acţiune simultan procesul rezolvării de probleme cu
cel de analiză colaborativă a datelor cercetării în scopul
înţelegerii funcţionării şi implementării schimbărilor la
nivelul organizaţiei (Reason & Bradbury, 2001 cf.
wikipedia.org: Action Research). Din perspectiva semiotico-
88
hermeneutică observăm că avem de-a face în realitate cu

modele de practici discursive, cercetarea având o natură
calitativă specifică ce implică o latură semiotică şi
fenomenologică pronunţată, în comparaţie cu cercetările
sociologice tradiţionale, a căror latură cantitativă, de analiză a
unor variaţii cu caracter staistic era predominantă. În
cercetarea acţiune, avem mai degrabă de-a face cu practici de
analiză simbolică, aplicabile unor situaţii socio-culturale
particulare, probabil irepetabile.
O taxonomie a Cercetării acţiune cu referire la
studiile vizând comunităţile multiculturale o propun
cercetătorii Catherine Cassell şi Phil Johnson:
Cercetarea acţiune ca experiment social, este cea
utilizată originar de Kurt Lewin, care fundamentându-se pe o
epistemologie obiectivistă în cadrul monismului
metodologic, şi care porneşte de la o presupoziţie ontologică
realistă: „realitatea socială există cu adevărat, şi poate fi
cercetată în mod obiectiv, duce la rezultate ce pot fi obţinute
prin aplicarea unei metodologii corecte, şi descriind în mod
exact realitatea socială (Cassel şi Johnson 2006:790).
Cercetarea acţiune inductivă: este de asemenea de
orientare pozitivistă, urmărind accesul în mod inductiv a
cercetătorilor la contextul cultural în starea sa naturală.
Modelul cercetării acţiune inductivă se bazează pe o
epistemologie de tip hermeneutic şi pe o semiotică a faptului
social, privilegiind metodele comprehensive (bazate pe
înţelegere), în cadrul dezvoltării unor metode calitative, sub
forma de „Grounded Theory”, ce ghidează intervenţia
ulterioară (Cassel şi Johnson 2006:792). Grounded Theory
este considerată modalitatea privilegiată de investigare
calitativă a socialului, care presupune construcţia categoriilor
şi ipotezelor cercetării printr-un proces de interpretare a
89
Antonio SANDU
datelor colectate, mai degrabă decât utilizarea cercetării

sociale pentru validarea unor ipoteze cu caracter teoretic
propuse apriori de cercetător şi supuse validării (O'Connor
et all, 2008:28-45). Simona Branc precizează în acest sens că
Grounded Theory presupune generarea sistematică a
conceptelor şi teoriilor pe baza datelor colectate, fiind o
„modalitate inductivă ce porneşte de la observaţii generale,”
urmând ca în procesul de analiză a datelor primare să se
formeze categoriile conceputuale (2008:83). Ştefan Cojocaru
atrage atenţia asupra avantajelor utilizării cercetărilor
calitative şi în special a Grounded Theory în evaluarea
programelor, dată fiind evitarea contaminării rezultatelor cu
opinii predefinite ale cercetătorului (2007:138-151). În acest
sens cercetarea calitativă are avantajul de a obţine interpretări
pornind de la opiniile exprimate de cei intervievaţi şi nu de la
presupoziţiile proprii. Un exemplu interesant îl prezintă
Daniela Cojocaru, care analizează construcţia socială a
copilăriei şi parentalităţii din perspectiva construcţionistă
utilizând constrângerile epistemice ale Grounded Theory
(2008: 87-98).
Cercetarea acţiune participativă: porneşte de la două
presupoziţii diferite, prima fiind cea conform căreia membrii
comunităţii cercetate paricipă activ la întreaga cercetare din
etapa de design a cercetării până în cea de diagnosticare şi
adoptarea unor strategii de acţiune, rolul cercetătorului fiind
acela de facilitator (O'Connor 2008:796). O a doua
perspectivă se adresează întregii comunităţi, analizându-se
„nevoia de schimbare” apărută la nivelul comunităţii în
proprii săi termeni. Cercetarea se bazează pe interviuri şi
focus grupuri, având menirea de a putea genera o planificare
strategică ulterioară, şi de a da feed back membrilor
comunităţii cu privire la transformarea problemelor cu care
90
aceştia se confruntă într-o agendă organizaţională.

Intervenţia - Cercetarea participatorie - vizează
participarea indivizilor comunităţii la procesele politice, cum
ar fi cel de democratizare. Modelul pleacă de la teoria critică
asupra proceselor de democratizare a practicilor sociale.
Habermans aduce în atenţia epistemologilor modificarea
experienţelor senzorial-perceptivă sub influenţa experienţei
culturale, justificând astfel critica epistemologiilor de tip
pozitivist (O'Connor, 2008:798).
Cercetarea acţiune deconstructivă: caracterizată de
presupoziţia că limbajul, cu referire la orice tip de
metanaraţiune, nu poate reda realitatea. Cotitura lingvistică
propune (hyper)realitatea ca fiind constituită din serii de
constructuri sociale. Se pot astfel construi tot atâtea realităţi
câte modalităţi de a le descrie putem constitui (O'Connor,
2008:803). Cercetarea acţiune deconstructivistă are
postmodernismul ca paradigmă constitutivă. Un model de
cercetare–acţiune deconstructivistă îl propune ancheta
colaborativă, propus de Trevelen (2001:261) cu aplicare la
grupurile minoritare – anchetă de gen în experimentul
original al lui Trevelen. Cercetătorul a facilitat realizarea unei
„cercetări deconstructiviste” în cazul a 11 tinere, co-
participante la cercetare, cu privire la experienţele critice din
propria organizaţie. Persoanele supuse cercetării colaborative
au ca sarcină reflecţia asupra propriilor patternuri
interpretative şi reconstrucţiei acestora, printr-o analiză a
discursului şi a presupoziţilor existente în limbajul curent.
Pentru Trevelen (2001) rolul anchetei deconstructive este
formarea unei noi subiectivităţi, înlocuind opoziţia latentă în
faţa alterităţii pornind de la experienţa libertăţii, adoptând
experienţa subiectivităţii multiple. O altă versiune de
cercetare acţiune deconstructivă este în viziunea lui
91
Antonio SANDU
O'Connor construcţionismul promovat de Gergen. Se aduce

în discuţie anihilarea unor semnificaţii prin „acordul
democratic” asupra interpretării unui discurs (O'Connor,
2008:805). Construcţionismul este în viziunea noastră în
acord cu O'Connor, un constituient al discursului
postmodern şi deconstructiv, dar poate fi considerat ca
punct de plecare a efortului transmodern de reinterpretare
integrativă a realităţii, prin acţiunea afirmativă. În acest sens,
în cadrul paradigmei afirmative, pornind de la
construcţionism, s-a dezvoltat „ancheta apreciativă”. Aceasta
vizează sesizarea şi amplificarea pozitivului, precum şi
construcţia socialului pornind de la elementele de pozitivitate
inerentă în cadrul oricărei comunităţi. În 2006 Cojocaru
propune o altă teorie care are ca punct de plecare
construcţionismul social numită „proiecţionism social”
(2006). Proiecţionismul social, inspirat de construcţionism,
afirmă crearea unor realităţi sociale multiple pornind de la
propriile proiecţii, recunoscând existenţa multiplelor realităţi
într-o permanentă modificare şi având o evoluţie
multiliniară. Modelul nostru cu privire la construcţionismul
fractalic este convergent cu această viziune proiecţionistă
propusă de Ştefan Cojocaru.
O altă taxonomie pornind de la forma de participare
a cercetătorului la grupul social analizat, defineşte la rândul
său următoarele tipuri majore ale cercetării acţiune:
1. Ştiinţa acţiunii (Chris Argyris) îşi propune
studierea designului atitudinal al persoanelor aflate în
dificultate. Argyris consideră că acţiunile umane sunt
programate să atingă consecinţele dorite fiind guvernate de o
serie de variabile din mediu.
2. Cercetarea colaborativă (John Heron şi Peter
Reason). Modelul porneşte de la ideea că toţi participanţii
92
activi la cercetarea acţiune sunt de fapt pe deplin implicaţi în

aceasta în calitate de cercetători (Heron 1996: 56).
3. Cercetarea acţiune participatorie. Acest model
implică toate părţile relevante în examinarea comună a
acţiunilor curente văzute ca problematice în scopul de a le
schimba sau îmbunătăţi. Metoda se bazează pe o reflecţie
critică asupra contextului istoric, politic, cultural, economic
în care acţiunea se produce (Wadsworth, 1998).
4. Ancheta dezvoltare –acţiune (Wiliam Torbert) –se
bazează pe auto-transformarea acţiunilor la nivelul
organizaţiei într-o manieră mai activă şi mai durabilă.
5. Abordarea teoriei vii (Witehead & Mc Niff) - cei
doi consideră că indivizii generează teorii explicatorii sub
influenţa propriei educaţii ce acţionează în procesul propriu
de învăţare proprie cât şi a celorlalţi (wikipedia: Action
Research).
93
8. GLOBALISM ŞI CRIZA DE
SECURITATE
Madalina Virgnia Antonescu

„Doctrina neo-machiavelista in contextul
provocarilor globaliste”, (2005:11-41), Editura
Lumen, Iasi
Zsuzsanna Kacsó
“Relatia NATO – PESC. Confruntare pentru
securitatea colectiva?”, (2006:13-24), Editura
Lumen, Iasi

I. Germenii [i evolu]ia noului concept

american de securitate
la începutul secolului XXI
A. Formarea noului concept american de securitate,

urmare a schimb\rilor de structur\ interna]ional\
Sfâr[itul secolului 20 a provocat o schimbare inimaginabil\ pân\ atunci

în rela]iile interna]ionale [i în echilibrul mondial de putere. C\derea
Zidului Berlinului (1989) [i reunificarea Germaniei; pr\bu[irea blocului
sovietic, începând cu dezagregarea cercurilor de state comuniste satelitare
din Europa de Est (1989) [i continuând cu implozia Uniunii Republicilor
Sovietice (1991)1 care a împ\r]it Rusia între o zon\ asiatic\ de control
pierdut\ (CSI constituind o artificial\ leg\tur\ politic\ între republicile
asiatice [i fostul hegemon;2 o continuare for]at\ de a men]ine o coeziune
iremediabil distrus\; o construc]ie ce nu va ajunge la dimensiunile [i la
importan]a fostului URSS) [i Europa, reprezint\ evenimentele-cheie care
au anun]at sfâr[itul vechii ordini interna]ionale politice.
Dup\ 1991, SUA se g\sesc în postura unic\ din punct de vedere istoric,
de a reprezenta singurul pol de putere credibil3 în a construi [i a men]ine
inclusiv prin intermediul organiza]iilor interna]ionale – de tip ONU,
NATO, MERCOSUR, NAFTA, prin parteneriatele strategice cu Marea
Britanie sau cu Japonia) securitatea [i stabilitatea la nivel mondial. De[i
în perioada 1991 – 1999 asist\m la încercarea virtualilor poli de putere4
(Rusia, China, Marea Britanie, Fran]a, Germania) de a combate influen]ele
11
M|D|LINA VIRGINIA ANTONESCU
unipolariste, percepute ca o amenin]are iminent\ la adresa unui multi-

polarism în]eles ca unic factor de stabilitate5, ca singur\ alternativ\ la
anarhia interna]ional\, aceste încerc\ri se soldeaz\, în cazul crizelor re-
gionale ce amenin]\ marile puteri (Cecenia în cazul Rusiei; Kosovo;
Bosnia-Her]egovina – în cazul Europei de Sud-Est), cu un e[ec (privit sub
aspectul lipsei de credibilitate interna]ional\ c=t [i al problemei legi-
timit\]ii juridice a interven]iei). Marile puteri nu pot concura (sub aspect
tehnologic, militar, economic, informa]ional, politic) cu Statele Unite
care devin, la începutul mileniului trei, singura superputere a lumii (unii
anali[ti o consider\ o „hiper-putere”)6.
De la izola]ionism la implicare mondial\
Al]i anali[ti politici [Brzezinski, 2000] constat\ rapida transformare a

Americii în decursul unui secol, dintr-un stat vestic izolat într-o putere
mondial\ („o putere de o bog\]ie [i for]\ de domina]ie f\r\ precedent în
istoria omenirii”)7. Dincolo de asemenea abord\ri hiperbolizante ale tezei
unipolariste8 se situeaz\ îns\ dilema asigur\rii securit\]ii globale prin
intermediul actualelor organiza]ii interna]ionale, în]elese ca forumuri de
cooperare interstatal\ sau ca mecanisme ale diploma]iei p\cii dar [i prac-
tica form\rii unor coali]ii ad-hoc ce evit\ responsabilit\]ile juridice, so-
lu]ionând o criz\ regional\ prin prisma interesului na]ional al hege-
monului coali]iei [i nu al interesului comun [i legal exprimat, al celorlalte
state.
Conceptul american de securitate, ini]ial axat pe ideea contest\rii
hegemonului britanic (Anglia sec. XIX, ca imperiu maritim) [i a extinderii
puterii americane în Pacific [i spre Filipine, a ap\rut odat\ cu primul
r\zboi de cucerire al Americii (1898). Prin Doctrina Monroe (1823) SUA
[i-au arogat statutul de unic ap\r\tor al securit\]ii din emisfera vestic\,
interzicând orice tentativ\ de domina]ie a marilor puteri europene în
America Latin\9. Dup\ construirea Canalului Panama, domina]ia naval\ a
SUA asupra Oceanului Atlantic [i Pacific era asigurat\, în paralel cu
accentuarea puterii economice (33% din PIB-ul mondial) de o cultur\
axat\ pe inova]ie [i pe flexibilitatea benefic\ a îmbin\rii liberalismului
economic cu democra]ia. Intrarea Americii în primul r\zboi mondial
dezeuropenizeaz\ caracterul ini]ial al acestui conflict, deschizând pre-
12
NOUL CONCEPT AMERICAN DE SECURITATE DUP| 11 SEPTEMBRIE 2001
misele pentru un interna]ionalism la scar\ global\ al Americii, care îns\

nu a produs o angajare constant\ în afacerile interna]ionale10.
Prima etap\ a form\rii conceptului american de securitate este deci,
axat\ pe ideea Americii ca o insul\ continental\, concentrându-se pe
ap\rarea ]\rmurilor sale (accentuat\ dimensiune na]ional\, cu ignorarea
considerentelor interna]ionale)11.
Odat\ cu al doilea r\zboi mondial, europocentrismul [i preeminen]a
Europei ca pol principal de putere ia sfâr[it, iar succesoarele hegemonului
european devin SUA [i URSS. Bipolarismul declan[eaz\ o competi]ie
între principala putere maritim\ a lumii (SUA) [i URSS (ca principal\
putere de uscat, de]in\toare a suprema]iei asupra p\r]ii centrale a Europei,
zon\ pivot a politicii mondiale).
În aceast\ perioad\, conceptul american de securitate împrumut\ o
miz\ cu adev\rat global\ [i utilizeaz\ instrumentul ideologic cât [i a-
menin]area nuclear\ pentru a ob]ine victoria în R\zboiul Rece.
Unipolarismul, dup\ Brzezinski, a ap\rut odat\ cu terminarea R\z-
boiului Rece [i cu dezmembrarea URSS. America s-a aflat din acel
moment (1991) într-o situa]ie unic\ (a devenit simultan, prima [i singura
putere cu dimensiuni mondiale).
America a fost comparat\ chiar cu un imperiu12 (prin puterea de
atrac]ie a civiliza]iei sale liberale; prin capacitatea de a mobiliza rapid
mari resurse economice [i tehnologice în scopuri militare; prin institu]iile
sale ce dovedesc o organizare politic\ superioar\ [i flexibil\ fa]\ de con-
servatorismul european). Spre deosebire de imperiile din vechime, A-
merica se g\se[te într-o pozi]ie unic\, sub aspectul întinderii [i al u-
niversalit\]ii puterii sale13.
În absen]a unui competitor credibil [i pe fundalul cre[terii plauzi-
bilit\]ii teoriei „sfâr[itului istoriei” (odat\ cu terminarea R\zboiului Rece),
puterea Americii se extinde la nivel global14 pe bazele culturii sale po-
litice, economice, prezentate ca un element obiectiv al globaliz\rii sau ca
un sistem optim pentru a asigura pacea [i stabilitatea lumii. Aceast\
epoc\ a triumfalismului global [H. Kissinger, 2002] proclam\ sfâr[itul
confrunt\rii între ideologiile comunist\ [i capitalist\, consecin]\ a sta-
tutului SUA de superputere mondial\, f\când din interdependen]a e-
conomic\ [i cultural\ a lumii secolului XXI, o ideologie globalist\ servind
13
interesele marilor corpora]ii mondiale [i interesele stategice ale SUA:

„vasalizarea” regiunii Orientului Mijlociu bogat în petrol (sprijinul a-
cordat Kuweitului pentru ap\rarea teritoriului s\u [i înl\turarea agre-
sorului irakian; izolarea Irakului totalitarist; alungarea talibanilor afgani
[i instaurarea „democra]iei de suprafa]\” – dac\ este s\ ne raport\m la
componenta puternic tribal\ a Afganistanului –; pr\bu[irea regimului
totalitarist irakian [i instaurarea unei administra]ii pro-americane).
Prin urmare, conceptul american de securitate cap\t\ dimensiuni glo-
bale îndat\ dup\ terminarea R\zboiului Rece, transformându-se dintr-un
concept axat pe doctrina îngr\dirii blocului sovietic, a echilibrului terorii,
a cursei înarm\rii [i a înfrângerii competitorului sovietic, într-un concept
al afirm\rii f\]i[e a unipolarismului american [i al valorilor sale15. De la
dimensiunea na]ional\ (ap\rarea teritoriului [i popula]iei sale) repus\ în
discu]ie odat\ cu atentatele din 11 septembrie 2001 [i cu pr\bu[irea mitului
hegemonului invincibil, se trece la un concept de securitate axat pe
doctrina loviturii preventive16 (r\zboiul Americii contra terorismului in-
terna]ional). Securitatea na]ional\ a SUA nu ar mai putea fi pus\ în
discu]ie dac\ fenomenul terorist ar fi lovit [i desfiin]at prin nucleele [i
re]elele sale implementate în lume17. Asocierea terorismului cu islamismul
(ca ideologie post-bipolar\ contrar\ unipolarismului promovat de cultura
american\) permite interven]ia (în scopul democratiz\rii, al pacific\rii
zonei, al înl\tur\rii nucleelor teroriste ca factori perturbatori [i de a-
menin]are pentru hegemon [i sistemul acestuia) în Irak.
Conceptul american de securitate, a[a cum este definit în Strategia
Na]ional\ de Ap\rare a SUA (2002)18 con]ine o puternic\, aproape ob-
sesiv\ latur\ antiterorist\, definind lumea în termeni manihei[ti (terori[tii
[i statele care sprijin\ terorismul, contra coali]iilor de state preg\tite s\
combat\, sub toate formele sale, acest fenomen perceput ca o sfidare la
adresa lumii civilizate – în fapt, ca o contestare a superputerii americane).
Un r\zboi anti-terorist la dimensiuni globale în care s-ar afla ca inamic
identificabil, o re]ea sau un stat suspectat a avea leg\turi cu terorismul.
Reu[it pretext pentru ap\rarea zonelor de influen]\ dar [i pentru cu-
cerirea accesului la regiuni bogate în resurse strategice [i închise Americii
datorit\ unor regimuri totalitare (Irak, Iran), combaterea terorismului
introduce lumea unipolar\ a începutului secolului XXI într-o stare de
tensiune similar\ R\zboiului Rece.19
14
Amenin]area nuclear\ este înlocuit\ cu amenin]area loviturii preven-

tive în cazul calific\rii de c\tre hegemon, a unui stat drept „stat rebel”
(care între]ine leg\turi cu re]ele teroriste). În cazul Irakului, leg\tura dintre
regimul lui Saddam Hussein [i re]eaua Al-Quaeda nefiind dovedit\, s-a
apelat la justificarea „folosirii probabile în r\zboiul contra SUA, a armelor
chimice [i de distrugere în mas\, de c\tre dictator” (lucru ce nu s-a
întâmplat). Prin urmare, la amenin]area cu „izolarea pe plan interna]ional
a „statului terorist” [o reluare a tezei „îngr\dirii perturbatorului” din
vremea concertului de putere, îns\ de aceast\ dat\ aplicat nu poten]ialului
concurent la titlul de hegemon sistemic ci oric\rui stat, indiferent de
statutul politic, care amenin]\ mai mult sau mai pu]in vizibil (sau asupra
c\ruia exist\ suspiciunea de a reprezenta o amenin]are), hegemonul [i
ordinea sistemic\ pe care acesta a construit-o] se adaug\ amenin]area cu
schimbarea regimului (calificat ca „sus]in\tor al unei re]ele teroriste”).
Aceasta echivaleaz\ aprecierea unilateral\ a superputerii cu o condam-
nare implicit\ a acelui stat („Axa R\ului”) la a fi pedepsit pe motivul c\
nu se aliniaza condi]iei de a contribui la prezervarea securit\]ii sistemului
hegemonic.
În acela[i timp, dreptul interna]ional este marginalizat atunci când nu
corespunde intereselor puterii americane (situa]ia juridic\ a prizonierilor
afgani din lag\rele de la Guantanamo/Cuba), iar coali]iile ad-hoc sunt
preferate instrumentelor juridice, negocierilor de pace din cadrul ONU
sau m\surilor luate în conformitate cu ONU, pe ideea c\ sistemul de tip
hegemonic trebuie p\strat prin ac]iune direct\, descuraj=nd orice ripost\.
Unipolarismul american – pozi]ie istoric\ f\r\ precedent

a unui stat
Unipolarismul american (la nivel sistemic interna]ional)20 de]ine îns\

[i o important\ component\ multisectorial\ (combina]ie de neegalat, în
viziunea lui Z. Brzezinski, a patru domenii hot\râtoare în politica mon-
dial\: extindere militar\ la nivel global; for]\ economic\; întâietate teh-
nologic\; atrac]ie a culturii sale asupra tineretului lumii).
Spre deosebire de alte tipuri de imperii, Brzezinski formuleaz\ ideea
originalit\]ii exercit\rii puterii mondiale americane (axat\ pe un sistem
15
de institu]ii [i organiza]ii interna]ionale, pe sprijin public în angajarea

unor decizii de politic\ extern\ – interven]ia Americii în cel de-al doilea
r\zboi mondial, ca urmare a [ocului produs de atacul japonez de la Pearl
Harbour). Oglindind îns\ tiparul unei sus]ineri moderate a deciziei po-
litice, sistemul mondial american se bazeaz\ pe conceptul cooper\rii, pe
un anume multilateralism exercitat la nivel interna]ional (bazat pe valori
– precum democra]ie, stat de drept, drepturile omului, economie de pia]\
– strâns legate de ideea american\ de guvernare), mai degrab\ decât la
nivel conven]ional (prin tratate încheiate cu alte state)21. Imitarea stilului
american construie[te premisele unei func]ion\ri a hegemoniei SUA men-
]inut\ printr-o structur\ complex\ de institu]ii, proceduri interconectate,
generând consens, acoperind lumea cu un sistem non-ierarhic, orizontal,
al c\rui centru este America.
Conform lui Brzezinski, America trebuie s\-[i dezvolte un concept de
securitate care s\ r\spund\ provoc\rilor eurasiatice22 (Eurasia fiind pri-
vit\ ca o „inim\ a lumii”, a c\rei st\pânire asigur\ hegemonia mondial\).
Astfel, America trebuie s\-[i construiasc\ o viziune asupra Europei con-
form\ cu interesele sale (caracterul vital al men]inerii leg\turii trans-
atlantice prin înt\rirea NATO; prin extinderea NATO spre Est [i prin
prezen]a bazelor militare în state foste comuniste precum România, Bul-
garia; o Europ\ în continuare axat\ pe parteneriatul dintre UE [i NATO,
pe domina]ia american\ în cadrul Alian]ei; pe sporirea aten]iei SUA c\tre
viitorul rol al republicilor baltice [i al Ucrainei în contextul dublei ex-
tinderi (a structurilor NATO [i UE) c\tre Europa de Est). Din aceast\
perspectiv\ (a importan]ei prioritare pentru securitatea na]ional\ ame-
rican\ a zonei europene) trebuie s\ ne raport\m la defini]ia pe care Martin
Wight a dat-o „puterii mondiale” în sens strict23 (ca „o mare putere ce
poate exercita efectiv în\untrul Europei o for]\ ce este derivat\ din re-
sursele sale din exteriorul Europei” (SUA [i Japonia fiind primele mari
puteri ale c\ror resurse erau situate în zone non-europene) [Martin Wight,
1998].
Sfâr[itul bipolarit\]ii nu înl\tur\ îns\ politica de putere, considerat\
de autorii reali[ti ca o auto-corectare natural\ a sistemului interna]ional24,
în vederea intr\rii într-un nou ciclu istoric.
Epoca post-bipolar\ în care America domin\ scena lumii, trecând cu
repeziciune de la epoca triumfalist\ („ca înving\toare în R\zboiul Rece”;
16
unipolarismul ca „apogeu [i sfâr[it al istoriei”, ca „sistem de pace u-

niversal”) la cea a contest\rii (în urma interven]ionismelor în zone de
conflict apar]inând sferelor de influen]\ ale competitorilor s\i: fosta Iu-
goslavie [i spargerea unit\]ii de reac]ie a motorului unional reprezentat de
Fran]a [i Germania; Afganistan [i intrarea în sfera tradi]ional\ sovietic\;
Irak implicând interesele economice tradi]ionale ale Fran]ei, Rusiei, Ger-
maniei în aceast\ ]ar\ nu abandoneaz\ îns\ politica de putere. Îns\ axele
de combatere a unipolarismului american tot mai ostentativ manifestat în
ac]iunile [i în declara]iile politice ale liderilor s\i devin tot mai fragile [i
nefiabile.
Conceptul american de securitate str\bate mai multe etape de definire,
dup\ 1989:
1. Imediat dup\ c\derea blocului sovietic, interesul SUA a fost s\
profite de vidul de securitate creat în Europa pentru a înt\ri im-
portan]a militar\ [i politic\ a Alian]ei Atlantice (elaborarea noului
concept strategic al NATO/Roma 1991).
2. Folosirea crizei din Golf (1991) ca o ocazie pentru proclamarea
„noii ordini interna]ionale” în care se vedeau deja germenii unui
unipolarism con[tient [i asumat la scar\ global\.
3. Pr\bu[irea Federa]iei Iugoslave, ca vestigiu artificial al epocii
bipolare [i utilizarea situa]iei de criz\ în aceast\ zon\ (momentul
Kosovo – 1999) pentru a dovedi eficacitatea formulei NATO („so-
lu]ionarea unei crize regionale poate fi efectuat\ cu succes doar cu
participarea Alian]ei, doar cu men]inerea leg\turii transatlantice),
implicit capacitatea acesteia de adaptare, ca justificare pentru în-
l\turarea criticilor axate pe caracterul s\u istoric. În paralel, se
constat\, prin folosirea tipic imperial\ a strategiei „divide et im-
pera” la nivelul european, deficitul de credibilitate al UE (marile
puteri europene nefiind capabile s\ gestioneze cu succes o criz\ pe
continentul european)25.
4. Momentul 11 septembrie 2001 care marcheaz\ trecerea de la
interven]ionismul umanitar” (Kosovo, Somalia, Rwanda, Mace-
donia) axat pe protec]ia popula]iei civile, pe ap\rarea drepturilor
omului [i restabilirea unui guvern democratic [i a stabilit\]ii re-
17
gionale, la „interven]ionismul punitiv” (Afganistan; Irak) [i la a-

menin]area cu for]a.
Se inaugureaz\ astfel o epoc\ a suspiciunii permanente, un tip de
„echilibru al terorii” (între re]elele teroriste ce amenin]\ hegemonul statal
[i SUA ca superputere ce amenin]\ „statele indisciplinate” ale unui sistem
interna]ional unipolar).
Odat\ cu 11 septembrie, conceptul de securitate se plaseaz\ pe un
teren global (ap\rarea interesului na]ional în orice zon\ a globului, dac\
acesta este amenin]at în mod real sau dac\ exist\ o posibilitate credibil\
de a fi contestat într-un mod care ar contraveni pozi]iei de superputere a
Americii) dar se bazeaz\ [i pe o balan]\ asimetric\ de putere (America [i
restul lumii; America versus Axa R\ului; America declarând r\zboi te-
rorismului interna]ional, oriunde ar fi identificat acesta). Dac\ îns\ „e-
chilibrul terorii” de la începutul secolului XXI creaz\ amenin]\ri ve-
rosimile [i d\ na[tere la ac]iuni concrete din partea fiec\rei tabere (SUA [i
re]elele teroriste), zonele de tensiune în care ciocnirea celor dou\ ordini
(cea vizibil\, unipolar\ [i cea statal\; cea subteran\, globalist\, a re]elelor
teroriste) creaz\ fracturi, izbucnind la suprafa]\, aceste zone de tensiune
nemanifest=ndu-se exclusiv la periferie (precum în cazul R\zboiului Rece,
când nucleele celor dou\ blocuri r\mâneau „intangibile”) ci lovesc chiar
hegemonul (atentatele de la WTC)26.
Din aceast\ cauz\, conceptul american de securitate devine axat pe
ideea unei capacit\]i de ripost\ f\r\ precedent a hegemonului, pe folosirea
politicii de for]\ atât în cazul statelor care au sprijinit [i ad\postit re]eaua
terorist\ ce a contestat direct hegemonul (Al-Quaeda) cât [i al statelor
b\nuite de asemenea leg\turi (Irak, Siria, Iran). SUA adopt\ o politic\
extern\ diferit\ de cea anterioar\ momentului „11 septembrie” (când
interven]ionismul s\u se manifest\ prin intermediul NATO – cazul Ko-
sovo). Ostentativa afi[are a unipolarismului ca politic\ de putere este
costisitoare îns\ sortit\ s\ asigure restabilirea prestigiului lezat la 11
septembrie. Exploatarea politic\ a acestui tragic moment27 conduce la
adaptarea politicii externe de afirmare a „onoarei” [i intereselor america-
ne, la o „reputa]ie bazat\ pe putere” [H. Nicholson, 1997, citat de Martin
Wight, 1998]. Prestigiul american, dup\ 11 septembrie, este în]eles în
sensul realist (ca recunoa[tere a for]ei americane de c\tre celelalte po-
poare)28. Este abandonat\ linia de pân\ atunci a urm\ririi men]inerii
18
„prestigiului democratic de leader” al SUA prin realizarea scopurilor sale

f\r\ a face uz de for]\ sau de a utiliza for]a cu justificare legal\, în cazul
mecanismelor institu]ionale [i urmând procedurile convenite de întreaga
comunitate interna]ional\.
Dup\ atentatele de la WTC/2001, America a adoptat o nou\ abordare
a conceptului de prestigiu29, axându-se pe defini]ia lui E.H. Carr („pres-
tigiul” în]eles ca intimidarea oric\rui posibil competitor, prin desf\-
[urarea ostentativ\ a for]ei tehnologice, informa]ionale, militare a SUA;
prin practicarea unei diploma]ii a implic\rii directe în orice situa]ie cu
poten]ial amenin]\tor pentru securitatea SUA)30 [cf. Gilles Kepel – „Jihad.
Expansion et declin de l’islamisme”; Paris, Gallimard, 2000].
Momentul „11 septembrie” poate fi în]eles sub un dublu aspect: fie
este în]eles ca o „ruptur\ istoric\” între securitatea statelor (în sensul
prezerv\rii independen]ei, integrit\]ii teritoriale, supravie]uirii sale în
raport cu interesele concurente ale altor state) [i securitatea sistemului
interna]ional (ca sistem interstatal amenin]at de pericolul terorismului
global); fie privim acest moment ca pe o „reluare a istoriei”31 în care
blocul ie[it înving\tor din R\zboiul Rece, este la rândul s\u contestat [i
chiar atacat. Dac\ sunt for]ate s\ adopte linia unei politici triumfaliste
(SUA ca hiperputere s\ restabileasc\ mitul invincibilit\]ii, prin for]\), s\
instaureze la un nivel vizibil unipolarismul (pân\ atunci mascat sub
umbrela diferitelor institu]ii umanitare), al]i autori atribuie Statelor Unite
un rol de „constructor al haosului post-bipolar”, un fel de anarhie con-
trolat\ de „singurul imperiu”32, „oaz\ de civiliza]ie institu]ional\”. Te-
rorismul devine, în acest context creat con[tient de America, un factor
maleabil, care justific\ abaterea de la norma interna]ional\ [i care declan-
[eaz\ crearea unei fracturi între „lumea neguvernabil\” [i „centrul im-
periului” ca zon\ sigur\, stabil\, ordonat\, în care legile func]ioneaz\ cu
stricte]e, chiar îngr\dind libert\]ile cet\]enilor pentru o mai bun\ protejare
a securit\]ii interne (în fa]a pericolului terorist)33.
De[i autorii reali[ti atribuie un caracter natural (nefabricat de vreo
putere/grup de puteri în scopul de a servi interesele lor na]ionale) anarhiei
interna]ionale (`n]eleas\ ca absen]\ a unui guvern mondial; ca o consecin]\
a caracterului suveran [i legal al statelor, ceea ce presupune existen]a unei
pluralit\]i de subiecte de rela]ii interna]ionale f\r\ o autoritate superioar\
ordonatoare), în secolul XXI, observ\m c\ aceasta î[i schimb\ dimen-
19
siunile: de la un tip de anarhie a statelor se trece la o provocare a

acestora, sub presiunea for]elor globaliz\rii [i a unor actori non-statali
(NGO-uri, corpora]ii transna]ionale, mi[c\ri religioase, opinia public\,
re]ele teroriste; crim\ organizat\).
Cum poate reac]iona superputerea american\ în contextul unei anarhii
de tip globalist?
1. Fie se consider\ globalizarea ca un tip de ideologie american\ post-
bipolar\ („Mc-Donald-izare”), în acest caz având posibilitatea de a fi
difuzat\ la nivel global în mod voluntar, controlat (caz în care agen]ii
globaliz\rii ar fi: mari corpora]ii americane; mari posturi TV americane
cu monopol informa]ional; institu]ii, alian]e militare [i politice, organiza]ii
interna]ionale, NGO-uri care asigur\ canale diverse de manifestare a unei
puteri implicite34 (soft) a hegemonului în cadrul sistemului s\u), în care
anarhia nu este decât un procedeu de ordonare [i re-a[ezare periodic\ a
componentelor conform intereselor stategice americane. Lumea ca un
„puzzle” american prime[te îns\ impactul terorist, care declan[eaz\ în
„anarhia ordonat\” a hegemonului un haos real, factor ce-i pericliteaz\
Americii caracterul global al ordinii sale controlate. Terorismul, ca e-
lement distrug\tor al pseudo-haosului menit s\ creeze impresia unei A-
merici salvatoare, a unui centru iradiant de securitate într-o anarhie post-
bipolar\, devine inamicul vizat pe toate fronturile de administra]ia a-
merican\. Din aceast\ perspectiv\ poate fi interpretat articolul analistului
american John Lewis Gaddis [Foreign Policy, 2002], profesor la Uni-
versitatea Yale, în care strategia de securitate na]ional\ a pre[edintelui
G.W.Bush este calificat\ drept „cea mai consistent\ modificare a strategiei
globale a SUA de la începutul R\zboiului Rece”.
2. Unipolarismul american nu este îns\ de o factur\ atât de coercitiv\
sau totalitar\ spre a ignora reac]ia restului lumii fa]\ de amenin]area
terorist\. Justific\rile SUA în privin]a legalit\]ii [i moralit\]ii „r\zboiului
împotriva terorismului” au reprezentat o constant\ preocupare de a oferi
lumii imaginea unei Americi responsabile atât de a restabili ordinea
intern\ [i a proteja securitatea cet\]enilor s\i (dup\ atentatele din 11
septembrie) cît [i de a elimina terorismul ca fenomen global, inclusiv
statele care-l sprijin\. Punând pe acela[i plan terori[tii al\turi de tirani, ca
surse de pericol global, SUA introduce în ecua]ia de securitate com-
ponenta nou\ a ap\r\rii statale adecvat\ noilor riscuri; noul inamic global
20
este o re]ea obscur\ de indivizi, care-[i are baza în diverse teritorii na-
]ionale, cu lideri fantomatici (Ben Laden) [i dispunând de o re]ea de state-
sponsori.
Sprijinindu-se pe factorul fanatismului religios (r\zboiul cu „Marea
Satan\”)35, lumea terorist\ ce ac]ioneaz\ din umbr\ este calificat\ de
hegemonul contestat, ca o „Ax\ a R\ului”, împreun\ cu statele care o
sus]in (identificate de hegemon ca fiind Irak, Iran, Coreea de Nord, Arabia
Saudit\, Siria, Afganistan – lista este permanent în schimbare, hegemonul
rezervându-[i dreptul de a califica un stat ca „sprijinitor al terorismului”
[i implicit ca „opozant al interesului american de securitate”, precum [i
de a decide momentul atac\rii acestui stat `n func]ie de interesele sale
strategice).36
Principalele concepte politice în strategia de securitate a SUA/2002
Ceea ce-i situeaz\, în viziunea lui G.W.Bush, pe terori[ti la nivelul

tiranilor sunt armele de distrugere în mas\37 („baza legal\” pentru a-
plicarea doctrinei preventive, invocat\ de americani pentru distrugerea
acestor noi inamici reprezentând-o dreptul fiec\rei na]iuni de auto-ap\rare
(art. 51/Cartea ONU), drept care este extins `ns\, dincolo de limitele sale
legale, în viziunea american\ [i la situa]ia lu\rii de m\suri de ap\rare de
c\tre o na]iune care nu este ]inta unui atac, `mpotriva unor for]e ce prezint\
îns\ un pericol iminent de atac”). Pornind de la noul concept de securitate
astfel definit în Strategia Na]ional\ de Securitate a SUA/2002, este pre-
ferat\ ac]iunea preventiv\ multilateral\ („SUA vor încerca în mod con-
stant s\ î[i ofere sprijinul comunit\]ii interna]ionale”), îns\ acest sprijin
cap\t\ îndat\ o turnur\ unilateral\ de preven]ie („nu vom ezita s\ ac-
]ion\m singuri, dac\ este necesar, pentru a ne exercita dreptul la auto-
ap\rare prin ac]iuni preventive la adresa unor astfel de terori[ti, pentru a
nu le permite s\ loveasc\ ]ara [i poporul nostru”). Gaddis identific\ în
mod clar raportul de cauzalitate între ac]iunea preventiv\ [i hegemonie
(este pu]in probabil\ ideea unei renun]\ri voluntare din partea SUA în
ceea ce prive[te unilateralismul s\u, la pozi]ia sa ierarhic\ de „super-
putere”; în acela[i timp, se constat\ inexisten]a unei coali]ii anti-ame-
ricane credibile care s\ creeze un echilibru de putere).
21
În discursul s\u de la West Point, G.W.Bush extrapoleaz\ punctul de

vedere mai sus exprimat (unilateralism moderat, disponibilitate de coo-
perare cu alte state pentru combaterea terorismului [i implicit, pentru
confirmarea la nivel interna]ional a doctrinei sale preventive) în sensul
unei a doua variante (unilateralism f\]i[): „for]ele noastre vor fi suficient
de puternice pentru a-i convinge pe adversari s\ nu continue dezvoltarea
militar\ în scopul dep\[irii sau egal\rii puterii Statelor Unite” (adversarii
viza]i aici fiind statele, actorii clasici ai rela]iilor de putere”).
Asumarea f\]i[\ a unipolarismului de c\tre o Americ\ r\mas\ dup\
R\zboiul Rece în postura de superputere unic\ presupune exacerbarea
militarismului s\u (spre un „Reich bismarkian”38) : „America are [i in-
ten]ioneaz\ s\ p\streze o for]\ militar\ dincolo de orice provocare”; îm-
piedicarea form\rii unei coali]ii anti-americane (prin crearea de „alian]e
asimetrice” cu statele candidate la integrarea în UE – România, Bulgaria,
Ungaria, Polonia ca promotoare ale atlanticismului); promovarea „ex-
cep]ionalismului american” (acea misiune „universal\, civilizatoare”,
care vine în contrast cu „misiunile” similare ale altor actori – Fran]a,
Rusia, China, Germania) ce permite identificarea Americii cu valori u-
niversale umane (stat de drept, democra]ie, libertate, toleran]\).
G. W. Bush face din America un „exportator de democra]ie” (de[i
interven]ia în Afganistan nu se produce pentru a preveni distrugerea
valoroaselor statui ale lui Buddha trecute în patrimoniul UNESCO ci mai
târziu, ca o ac]iune punitiv\ politic\, împotriva regimului taliban spri-
jinitor al rela]iei Al-Quaeda39). Înl\turarea talibanilor aduce Afganis-
tanului democra]ia promis\ [i o relativ\ stabilizare regional\ („succesul
democra]iei impuse de coali]ia american\ sub forma unui guvern mixt,
asupra tribalismelor r\bufnite din înl\turarea totalitarismului). În cazul
Irakului, SUA decide interven]ia pentru a încerca aplicarea unei teorii a
„dominoului democra]iei” (pr\bu[irea dictaturii lui Saddam Hussein ur-
m=nd a provoca înl\turarea, rând pe rând, a celorlalte regimuri opresive
din regiune [i creând condi]ii pentru o democratizare a lumii arabe).
Odat\ cu introducerea unor valori democratice în Orientul Mijlociu,
totalitarismul [i islamismul radical, ca forme viciate de guvernare asupra
vie]ii [i condi]iei oamenilor, vor fi eradicate, eliminându-se astfel [i
terenul fertil terorismului. Democra]ia devine pentru G. W. Bush un in-
22
strument global de asigurare a securit\]ii Americii [i prin extrapolare, a

securit\]ii planetei. Ordonarea sistemului interna]ional de c\tre hegemon,
dup\ 11 septembrie, seam\n\ mai mult a mi[care neocolonialist\40, chiar
dac\ preocuparea Americii pentru justific\ri etice [i legale este constant\
(dat fiind caracterul juridic al comunit\]ii interna]ionale – asimilat\ de
unii anali[ti, ordinii onusiene). Folosim termenul de „neo-colonialism”
aplicabil situa]iei de dup\ 11 septembrie, deoarece sunt întrunite ur-
m\toarele elemente:
– existen]a unui singur hegemon în sistemul interna]ional (fapt de
natur\ s\ aprofundeze ruptura între vârful ierarhiei politice [i restul
lumii);
– inexisten]a unei structuri credibile de opozi]ie ori a unor politici
comune [i concrete de „îngr\dire” a hegemonului, din partea ma-
rilor puteri;
– prezentarea compatibilit\]ii pozi]iei politice a hegemonului cu
valorile universale, umane (dreptate, pace, libertate, prosperitate,
siguran]\) spre a-[i crea o baz\ peren\ de legimitate [i a men]ine
status-quo-ul;
– impunerea valorilor democra]iilor occidentale la zone ale lumii
care nu au cunoscut aceast\ tradi]ie de guvernare ([i care le percep
ca „imperialiste”).
Îns\ „neo-colonialismul”41, ca tr\s\tur\ a unipolarismului american,
putând adopta diverse forme (de la cea „soft”, a imit\rii voluntare a stilului
american de via]\; la prezen]a marilor investitori corpora]ionali americani;
la prezen]a bazelor militare NATO – ca Alian]\ marcat\ de un acut de-
zechilibru între superputere [i puterile unional europene – pân\ la in-
terven]ia armat\, schimbarea guvernului unui stat [i impunerea unei ad-
ministra]ii favorabile hegemonului) este puternic sus]inut de noua doc-
trin\ american\ a r\zboaielor preventive. Atacurile de la 11 septembrie
pot fi interpretate [i ca un factor de con[tientizare a izol\rii superputerii
(pr\bu[irea mitului turnului de filde[, al invincibilit\]ii superputerii);
pentru prima dat\ de la terminarea R\zboiului Rece, America ini]iaz\ o
campanie punitiv\ [i totodat\, un r\zboi pe termen nelimitat contra te-
rorismului. Acest moment tragic justific\ adoptarea unei strategii agresive
de preîntâmpinare a amenin]\rilor la adresa SUA, deschiderea unei ere
noi a ac]iunii ferme („to be protective to prevent threats from emerging”),
23
în care prevenirea actului creeaz\ un precedent ce tinde s\ r\stoarne

ordinea onusian\ juridic\ bazat\ pe respectarea suveranit\]ii, a integrit\]ii
teritoriale, a neamestecului în treburile interne ale unui stat42.
B. Lumea dup\ 1989 – noi amenin]\ri [i riscuri la adresa

superputerii americane
Dac\ în R\zboiul din Golf (1991), SUA intervenea împreun\ cu o

coali]ie de state spre a restabili ordinea legal\ înc\lcat\ de agresor (Irak,
ca invadator al unui stat suveran, independent, membru ONU – `n spe]\
Kuweitul, considerat „o anex\ teritorial\ a Irakului”), momentul Kosovo
(1999) creeaz\ o dilem\: justificarea interven]iei NATO ([i implicit, a
decidentului major american) în afacerile interne ale unei ]\ri (chiar dac\
aceasta este sfâ[iat\ de un r\zboi fratricid) este ea admis\ din motive
umanitare (protejarea popula]iei civile; stoparea purific\rilor etnice; res-
tabilirea drepturilor individului; crearea condi]iilor pentru alegeri libere
[i tranzi]ia la o guvernare democratic\)? Iat\ `ntreb\ri la care `ncerc\m s\
r\spundem `n cele ce urmeaz\.
Evenimentele majore ale scenei istorice post-bipolare –

factori definitorii în na[terea noului concept american de
securitate
R\d\cinile noului concept de securitate, a[a cum a fost el definit în

Strategia Na]ional\/2002 pornesc de la realitatea istoric\ pe care R\zboiul
Rece a produs-o: c\derea blocului sovietic [i dispari]ia singurei contra-
ponderi a puterii americane. Urm\toarele evenimente majore care au
contribuit vizibil sau subtil la cristalizarea doctrinei ap\r\rii preventive
ca optim r\spuns al hegemonului la o lume complex\, a amenin]\rilor
asimetrice sunt tot atâtea repere pentru observarea critic\ a traiectoriei
unipolarismului american [i a reac]iilor sale în fa]a provoc\rilor globaliste:
– Kosovo (1999) ca testare a capacit\]ilor de ac]iune la nivel global
a NATO (securitatea Alian]ei privit\ într-un context global, în care
aceasta trebuie s\ dispun\ de capacit\]i rapide de interven]ie în
24
cazul crizelor regionale din afara teritoriului Alian]ei, ocrotit prin

art. 3 [i 5 din tratatul de la Washington/1949). Noul Concept Stra-
tegic al Alian]ei (Roma, 1991) identific\ o „concep]ie mai larg\
asupra securit\]ii”, datorit\ profundelor muta]ii intervenite în con-
textul de securitate (apari]ia unor riscuri sub forme complexe, care
provin din direc]ii multiple, care „]in mai pu]in de eventualitatea
unei agresiuni deliberate împotriva teritoriului Alia]ilor, cât de
consecin]ele negative ale instabilit\]ilor ce ar putea decurge din
gravele dificult\]i economice, sociale [i politice, înclusiv din ri-
valit\]ile etnice [i litigiile teritoriale” întâlnite în state din Europa
Central\ [i de Est).
– Afganistan (2001-2002) ca prim\ încercare de interven]ie pe baza
unor motive anti-teroriste (securitatea Americii, amenin]at\ în mod
direct de un inamic ne-conven]ional, identificat ca „re]eaua terorist\
a lui Ben-Laden”).
– Irak (2002-2003) ca a doua interven]ie cu justificare anti-terorist\
(cu o pondere mai intens\ în dovedirea leg\turii dintre regimul lui
Saddam Hussein [i de]inerea ilegal\ de arme de distrugere în mas\,
decât în ceea ce prive[te liantul dintre regimul Hussein [i re]eaua
lui Ben Laden).
Ac]iunea preventiv\, ca miez al noului concept de securitate ame-
rican43, este strâns legat\ de sintagme precum:
– „r\zboiul împotriva terorismului” (presupune o reac]ie de amploare
a statului amenin]at; un r\spuns oficial al hegemonului la adresa
contestatarului nev\zut; un r\spuns tradi]ional – r\zboiul – ceea ce
dovede[te seriozitatea cu care superputerea trateaz\ inamicul ne-
conven]ional);
– „de]inerea de arme de distrugere în mas\” (asociat\ cu prezen]a
unui guvern totalitar [i cu o folosire anterioar\ a unor astfel de
arme pentru solu]ionarea unor crize locale);
– „înc\lcarea grav\ [i sistematic\ a drepturilor omului” (asociat\, de
asemenea, cu izbucnirea crizelor etnice, religioase, a r\zboaielor
civile în interiorul unui stat; cu prezen]a unui guvern totalitarist
care nu respect\ drepturile omului)
25
– „restabilirea/instaurarea democra]iei ca o garan]ie a stabilit\]ii re-

gionale”.
For]a militar\ [i tehnologic\ pe care se bazeaz\ concret noul concept
de securitate al Americii relev\ faptul ca SUA se percepe ca o megaputere
nuclear\, cosmic\, maritim\, având capacit\]i militare impresionante [i
cheltuieli mondiale în valoare de 380 miliarde $.
Conceptul american de securitate nu poate fi discutat f\r\ a aminti de
câteva elemente importante44: drepturile omului [i rolul ONG-urilor ac-
]ionând la nivel global, precum „Human Rights Watch” care, în raportul
din 2002, constata grava prejudiciere de c\tre politica american\ a si-
tua]iei drepturilor omului fie prin cooperarea cu state ce nu respect\
drepturile omului prin ignorarea sau prin înc\lcarea acestora, fie prin
refuzul de a se supune legisla]iei interna]ionale – prin nerecunoa[terea
jurisdic]iei Cur]ii Penale Interna]ionale; fie prin adoptarea unui tip de
legisla]ie în materie de anti-terorism care s\ contravin\ drepturilor ce-
t\]ene[ti [i celor militare pe plan intern [i interna]ional); sistemul in-
stitu]ional [i conven]ional (sacrificarea interesului comun al statelor [i
popoarelor, în dorin]a de a-[i urm\ri interesul hegemonic propriu prin:
refuzul semn\rii/ratific\rii acodurilor în materie de mediu; a acordurilor
pentru interzicerea minelor antipersonal [i a bombelor cu fragmenta]ie, a
celor privitoare la tratamentul prizonierilor de r\zboi, cu privire la pro-
tec]ia propriet\]ii culturale în caz de r\zboi; o utilizare pragmatic\ a
institu]iei onusiene, redus\ la o simpl\ anex\ a politicii externe a SUA).
Înc\ din perioada anterioar\ atentatului de la WTC, unipolarismul
american justific\ interven]ia SUA în Kosovo ca „sprijin pentru a aduce
pacea [i democra]ia na]iunilor din fosta Iugoslavie”, îns\ interesul men-
]inerii NATO ca leg\tur\ transatlantic\ (Bosnia ca „test al caracterului
transatlantic al Alian]ei”, ca „teren de încercare pentru un nou NATO”)
având un rol de stabilizare regional\ european\, dovede[te o criz\ de
autoritate [i de coeziune la nivelul liderilor UE, lipsa unei contraponderi
credibile, fie [i regionale, în fa]a interesului strategic american. În „De-
clara]ia asupra Kosovo” a Secretarului de Stat american Madeline Al-
bright (Luxemburg, 28 mai 1998), interven]ia NATO se dovede[te a fi
aprobat\ în virtutea abilit\]ii organiza]iei de a ac]iona „creativ [i viguros
în Bosnia”45. Ulterior îns\, oficialul american eviden]iaz\ punctul de
vedere al SUA în cadrul Consiliului Nord-Atlantic: desfiin]area insti-
26
tu]iilor „anti-Dayton”; prevenirea r\spândirii r\zboiului în Europa de Est

(cel din urm\ fiind prezentat ca fiind cel mai important interes strategic în
Bosnia [i Croa]ia). La Summitul ministerial al Consiliului Nord-Atlantic,
în declara]ia asupra problemei Kosovo, NATO este prezentat ca „sus-
]in\tor al unei solu]ii politice care s\ opreasc\ violen]a”, ca un „furnizor
de securitate în Kosovo, ca un p\str\tor al integrit\]ii teritoriale a Iu-
goslaviei, ca un garant al drepturilor omului pentru to]i locuitorii pro-
vinciei Kosovo, chiar o autoritate de „monitorizare” a situa]iei din Kosovo
[i din jurul s\u (inclusiv efortul de a contribui la promovarea stabilit\]ii [i
securit\]ii în statele vecine – Albania, Macedonia).
Dominat de voin]a politic\ a superputerii americane, NATO creaz\,
prin interven]ia sa în Kosovo46, un triplu efect: divizarea Europei (în
paralel cu con[tientizarea lipsei de eficacitate a UE în reglementarea
crizelor) între nucleul unional [i o zon\ cu poten]ialitate conflictual\
(accentuarea sentimentului de insecuritate în Europa de Est); acreditarea
ideii de interven]ie umanitar\; servirea interesului american de a „pacifica
o zon\ tulbure din apropierea UE” (de a dovedi implicit, eficacitatea
men]inerii NATO ca leg\tur\ transatlantic\) [i de a atesta capacit\]ile de
reac]ie ale Alian]ei la nivel global (deci în afara ariei protejate prin art. 3
[i 5 ale Tratatului din 1949).
În opinia lui R. Keohane, fundamentele descentraliz\rii politicilor
globale rezid\ în prevalen]a principiului suveranit\]ii (statele care nu sunt
subordonate nici unui guvern suprastatal, ONU fiind un „forum de co-
operare” al statelor [i nu o autoritate ierarhic\ statelor membre) [i în auto-
ajutorare (self-help). Lumea lui Keohane47 este ordonat\ în jurul su-
veranit\]ii, fa]\ de care regulile, principiile, normele interna]ionale au un
caracter fragil, pentru a nu contraveni suveranit\]ii. Cooperarea inter-
statal\ (institu]ionalizat\ sub forma ONU, NATO) nu poate conduce la
formarea unor regimuri interna]ionale ca elemente ale unei ordini post-
statale, în care suveranitatea ar deveni un concept dep\[it. Orice tip de
cooperare trebuie (extrapolând viziunea lui Keohane) s\ aib\ în vedere
respectarea suveranit\]ii, ca principiu ordonator al lumii contemporane.
Din aceast\ perspectiv\, orice ac]iune (fie a unei alian]e militare de tip
NATO, fie a superputerii [i a coali]iei care o sprijin\) ce ar tinde s\
intervin\ în afacerile interne ale unui stat are caracter destabilizator,
27
deoarece pune în discu]ie „centrul de legalitate al lumii” (suveranitatea

statal\).
Acestei ipoteze (care se opune ideii necesit\]ii interven]iei în afacerile
interne ale unui stat – practic\ devenit\ sistematic\ în politica extern\ a
SUA de la Kosovo la Irak) îi contravine paradigma liberal\, care pune pe
plan secundar interesul de securitate (statul fiind privit ca un promotor al
drepturilor individului) în favoarea protec]iei [i promov\rii drepturilor
omului. Campaniile de bombardamente ale NATO48 în Serbia [i Kosovo
sunt calificate drept exemplu de r\zboi liberal, ca o decizie acceptat\ de
comunitatea interna]ional\, de a interveni spre a opri epur\rile etnice ale
politicilor sârbe; ca un tip de r\zboi care creeaz\ o clasificare între statele
totalitare [i cele democratice, dar mai ales care conduce la concluzia ce va
fi vehiculat\ în motiva]ia american\ a interven]iilor sale ulterioare în alte
crize, conform c\reia statele totalitare prezint\ un poten]ial destabilizator
pentru afacerile interna]ionale.
Aceast\ asociere va reprezenta, al\turi de cea dintre terori[ti [i tirani,
cele dou\ premise ale interven]ionismului american, [i un nou fundament
pentru conceptul american de securitate definit în 2002.
Momentul 11 septembrie 2001 – o ruptur\ fa]\ de

securitatea tradi]ional\
Odat\ cu 11 septembrie 2001, clasificarea na]iunilor lumii dup\ criterii

ideologice dualiste („totalitarism distructiv/libertate [i egalitate” – dis-
cursul pre[edintelui G. W. Bush, West Point, New York, 1 iunie 2002)
trebuie s\ fie dep\[it\. Strategia Na]ional\ a Americii insist\ atât în pre-
ambul cât [i în capitolul I asupra unei viziuni idealiste a rolului SUA
(„Pax Americana” exprimat\ în sintagma „vom lupta întotdeauna pentru
o pace just\, care s\ favorizeze libertatea”) ca garant al echilibrului între
puteri (o condi]ie pentru men]inerea pozi]iei sale unipolariste necontestate
este stabilirea de bune rela]ii între marile puteri). Acest rol de arbitru
între principalii poli de putere ai planetei ar plasa America, a priori, într-
o pozi]ie olimpian\, distan]at\ atât de marile conflicte de interese (cele
ale marilor puteri) cât [i fa]\ de restul lumii („SUA posed\ o putere [i o
influen]\ f\r\ precedent [i neegalat\ în lume”). Acest discurs ar putea fi
28
dovada triumfalismului american, a constat\rii realiste a unui statut istoric

inedit pentru o mare putere (aceea de a nu avea rival comparabil).
Conceptul de securitate american împrumut\, din aceast\ cauz\, va-
len]e universale, se dedic\ realiz\rii unei „Pax Americana”49, se con-
verte[te într-un instrument de promovare a principiilor libert\]ii, a so-
ciet\]ii libere, la nivel global. America, dincolo de con[tientizarea pozi]iei
sale (de „imperiu universal”) consider\ perioada post-bipolar\ drept „o
fereastr\ de oportunitate” pentru asumarea unor obliga]ii f\r\ precedent.
Latura ofensiv\, civilizatoare exprimat\ în Strategia Na]ional\ de Se-
curitate („vom depune eforturi pentru ca acest moment de influen]\ s\ se
converteasc\ în decade de pace, prosperitate, libertate”) se îmbin\ cu
aceea defensiv\, de securitate („trebuie s\ ap\r\m de aceste noi amenin]\ri
Na]iunea noastr\, alia]ii [i prietenii”).
În capitolul III, unipolarismul american se compar\, la nivel de for]e
conven]ionale, cu un inamic nou [i din afara lumii interstatale (terorismul)
care sfideaz\ hegemonia sa „f\r\ precedent”: „conflictul a început în
termenii [i la timpul ales de al]ii. Se va sfâr[i într-un mod [i într-o or\ pe
care noi le vom alege. Securitatea Americii trebuie ap\rat\ în fa]a unui
fenomen global („violen]a politic\ motivat\, premeditat\, perpetuat\ îm-
potriva nevinova]ilor”) care nu are nici o scuz\ („no cause justifies terror”)
[i cu care nu se poate negocia. R\zboiul dintre hegemon [i terori[ti este
total („nu vom face nici o diferen]iere între terori[ti [i cei care îi a-
d\postesc sau le vor furniza ajutor, în mod voit”).
Este subliniat caracterul inedit al luptei împotriva terorismului glo-
50
bal , fa]\ de oricare alt r\zboi istoric. Aceast\ lupt\ are o durat\ ne-
determinat\, este purtat\ pe mai multe fronturi împotriva unui inamic
„f\r\ fa]\”. „Lumea civilizat\” este opus\, în termeni manihei[ti, „noilor
barbari” (terori[tii [i statele sus]in\toare).
Conceptul de securitate al Americii are atât o latur\ na]ional\ (pro-
tec]ia teritoriului în fa]a atacurilor teroriste), cât [i una global\ (datorit\
nevoii de a raspunde propor]ional cu gravitatea pericolului, deci tot la un
nivel global) care include urm\toarele ac]iuni:
– destr\marea [i distrugerea organiza]iilor teroriste cu ac]iune global\
[i atacarea corpului lor de decizie;
29
– încurajarea partenerilor regionali de a-[i coordona eforturile [i de

a izola terori[tii (localizarea amenin]\rii teroriste într-un anumit
stat atrage acordarea „sprijinului” automat al Americii c\tre acel
stat, în vederea elimin\rii re]elei de terori[ti de pe teritoriul s\u);
– cooperarea cu statele aliate pentru a destr\ma re]elele de finan]are
ale terorismului;
– identificarea [i blocarea surselor de fonduri pentru terorism; în-
ghe]area conturilor terori[tilor [i a sus]in\torilor acestora; inter-
zicerea accesului terori[tilor la sistemul interna]ional financiar;
protejarea actelor de binefacere legitime spre a nu fi preluate abuziv
de terori[ti; prevenirea mi[c\rii de conturi a terori[tilor prin re]ele
financiare alternative.
Securitatea Americii introduce un concept activ asupra rolului super-
puterii51 („our best defence is a good offense”) de a combate eficient
amenin]area terorist\: crearea unui Departament de Securitate Intern\; o
nou\ comand\ militar\ unificat\ [i o fundamental\ reform\ a FBI; un plan
de asigurare a securit\]ii interne care s\ includ\ fiecare nivel de guvernare;
cooperarea cu publicul [i cu sectorul privat. A proteja America, într-o
lume globalizat\, semnific\ îns\ [i sus]inere din partea alia]ilor [i a pri-
etenilor, o cooperare înt\rit\ (îns\ deocamdat\ neinstitu]ionalizat\ într-o
form\ nou\ [i adecvat\ acestui tip de amenin]are). Cooperarea cu in-
stitu]iile interna]ionale specializate (ONU) sau cu actori non-statali pre-
supune, în viziunea Americii, ap\rarea, în ultim\ instan]\, a valorilor
democratice [i a stilului de via]\ american (de unde se pot deduce r\-
d\cinile civiliza]ioniste ale conflictului, într-un sens huntingtonian).
„B\t\lia împotriva terorismului interna]ional” presupune o stategie
global\, în care SUA s\ fac\ uz de pozi]ia sa „f\r\ precedent”:
– folosirea întregii influen]e a SUA [i cooperarea înt\rit\ cu prietenii
[i alia]ii pentru scoaterea în afara legii interna]ionale a tuturor
actelor de terorism, precum s-a procedat în istorie cu fenomenul
sclaviei, al pirateriei, al genocidului (prin norme care s\ le declare
ilegale, cu opozabilitate erga omnes [i valoare imperativ\, de ius
cogens);
– sus]inerea unor guverne moderate [i moderne în lumea musulman\
(pentru combaterea condi]iilor [i a ideologiilor care promoveaz\
terorismul);
30
– diminuarea condi]iilor care stau la baza terorismului pentru i-

dentificarea resurselor terorismului;
– utilizarea diploma]iei publice efective pentru promovarea liberului
flux de informa]ii [i idei în vederea sus]inerii unui curent de-
mocratic în societ\]ile conduse de guverne ce sponsorizeaz\ te-
rorismul global.
Re]elele vizate `n acest „r\zboi” sunt organiza]iile teroriste care ac-
]ioneaz\ la nivel global, precum [i orice terorist sau stat sponsor52, care
inten]ioneaz\ s\ dobândeasc\ sau s\ foloseasc\ arme de distrugere în
mas\ (un concept de securitate extrapolat, în ceea ce prive[te identificarea
inamicului, la orice entitate statal\ sau nu, care perturb\ stabilitatea
sistemului unipolar de putere, indiferent de regiunea producerii atacu-
lui)53. Condi]ia pentru o ac]iune preventiv\ a Americii (o „autosesizare” a
hegemonului, indiferent dac\ are sau nu sprijinul comunit\]ii interna-
]ionale) este caracterul terorist al atacului unei entit\]i; caracterul terorist
al unei organiza]ii (cumulat cu o influen]\ [i o activitate la nivel global a
acesteia); caracterul de „sponsor al terorismului” al unui stat. Leg\tura
de cauzalitate dintre statul vizat [i ac]iunea de „a furniza ajutor tero-
rismului” este dovedit\ în mod clar, în viziunea Americii, de dobândirea
(cump\rarea, p\strarea în depozit, posesia, traficul) sau de utilizarea
armelor de distrugere în mas\. Se ajunge astfel la situa]ia în care orice stat
ce de]ine pe teritoriul s\u, cu orice titlu juridic, stocuri de arme de
distrugere în mas\, indiferent c\ face parte din „na]iunile civilizate”
(grupul marilor puteri sau coali]iile pro-americane ad-hoc) sau nu (statele
„lumii a treia”) s\ cad\ a priori sub calificarea unilateral\ american\, de
a fi considerat „stat sponsor al terorismului”. Aceast\ fraz\ din capitolul
III al Strategiei Americane/2002 con]ine temeiul de facto (politic, de[i
SUA încearc\ o acreditare interna]ional\ a doctrinei preventive ca mijloc
legal [i permis de combatere a terorismului global) al interven]iei în Irak
(2002-2003).
Securitatea Americii presupune, dup\ atentatele din 11 septembrie, o
ap\rare a teritoriului [i poporului american, a intereselor na]ionale interne
[i externe prin identificarea [i distrugerea amenin]\rii înainte de con-
cretizarea acesteia printr-un atac direct asupra SUA („before it reaches
our borders”).
31
Unipolarismul american se face sim]it atât în ceea ce prive[te auto-

sesizarea în a interveni împotriva oric\rei amenin]\ri la adresa SUA,
indiferent de regiunea în care se materializeaz\; în distan]area de co-
munitatea interna]ional\ (relativizarea suportului acesteia ca temei al
ac]iunii sale); în exacerbarea dreptului s\u la auto-ap\rare (ca suport legal
al doctrinei preventive) în detrimentul altor drepturi interna]ionale (pre-
cum amestecul în treburile interne ale unui stat) [i al consim]\mântului
juridic al organiza]iilor interna]ionale abilitate (ONU); în înt\rirea con-
trolului asupra sistemului interstatal (toate statele fiind privite prin prisma
interesului de securitate al Americii, în calitate de participante, cu sau f\r\
voia lor, la r\zboiul purtat de hegemon cu terorismul global). Astfel
trebuie interpretat\ [i erijarea SUA într-o instan]\ suprastatal\, care con-
sider\ rela]iile interna]ionale ca un sistem de raporturi de putere între
America [i restul lumii, iar politica global\ ca o extindere a politicii
externe americane54 (în sensul conform\rii întregii lumi la strategia na-
]ional\ a SUA; a particip\rii la r\zboiul generalizat al „lumii civilizate”
împotriva „r\ului”; a adapt\rii intereselor na]ionale la interesul american).
În timp ce pozi]ia hegemonului este flexibil\ (acesta arogându-[i
dreptul de a porni la acest „r\zboi” [i singur, în cazul opozi]iei sau lipsei
de sprijin a comunit\]ii interna]ionale; construind coali]ia ad-hoc de „alia]i
[i prieteni”; al\turând restul lumii atunci când consider\ c\ are nevoie de
o legimitate de facto asupra unei ac]iuni anti-teroriste pentru demersul
s\u, în numele unor valori universale în numele c\rora lupt\ (pace, li-
bertate, siguran]\), situa]ia comunit\]ii interna]ionale r\mâne ambigu\,
dac\ nu destul de ingrat\: pasivitatea sa apare ca un inevitabil efect al
unipolarismului.
Fie c\ particip\ la r\zboiul contra terorismului, fie c\ prefer\ o stare de
expectativ\ sau c\ încearc\ s\ formuleze credibil un protest la adresa
deciziei unilaterale a hegemonului (îns\ fragilitatea coali]iilor anti-a-
mericane este propor]ional\ cu con[tientizarea caracterului de hiper-pu-
tere a SUA, a dispropor]iei covâr[itoare dintre protest [i for]a liderului)55,
societatea interna]ional\ este destinat\ unei pasivit\]i, unei prezen]e sim-
bolice fa]\ de voin]a hegemonului. În etapa de „lider al lumii”, de „imperiu
la apogeu” pe care o traverseaz\ actualmente America [Brzezinski; Kis-
singer], comunitatea interna]ional\ nu mai reprezint\ (mai ales dac\ ne
32
raport\m la ONU, organiza]ie al c\rei apogeu a fost echilibrata admi-

nistrare a tensiunilor [i contactelor dintre cele dou\ blocuri [i mi[carea
nealian]ilor) decât o referin]\ istoric\, având o valoare simbolic\ pentru
hiperputerea american\.
Nevoia de legitimitate (pentru acreditarea ideii viabilit\]ii sistemului
unipolar, a bunei func]ionalit\]i a acestei formule având în frunte un
leader democratic, promotor al valorilor universale umane, ap\r\tor al
legalit\]ii [i stabilit\]ii sistemice) de care trebuie s\ ]in\ cont America, în
dimensiunea sa interna]ional\, se centreaz\ tot mai pu]in pe consim-
]\mântul celorlal]i [i tot mai pregnant pe auto-legitimitate. America este
pentru sine surs\ de legitimitate interna]ional\; suveranitatea sa se extra-
poleaz\56 la o dimensiune extra-teritorial\, se absolutizeaz\57 (devreme
ce politica SUA se confund\ cu valorile universale umane). Leg\tura
dintre pace, libertate, toleran]\ [i America se concretizeaz\, la nivel in-
terna]ional, prin raportarea superputerii la sine îns\[i. Odat\ amenin]ate
valorile americane, este amenin]at\ întreaga lume ce a adoptat aceste
valori („na]iunile civilizate” contra „barbarilor terori[ti”)58. Se ajunge la
periculoasa asociere a „lumii exterioare” (non-occidentale; care nu a
adoptat valorile [i stilul de via]\ american) cu „barbarii”, cu un poten]ial
pericol la adresa lumii civilizate59. „Pax Americana” trebuie s\ asigure
stabilitatea acestei lumi (amenin]at\ în persoana liderului – simbol) fie
eliminând „barbarii” (ca „poten]iali terori[ti”), fie civilizând „lumea ex-
terioar\” (exportând democra]ie). Securitatea, îndat\ ce ne raport\m la
America, trebuie în]eleas\ într-un sens larg: ea presupune distrugerea
re]elelor teroriste; cooperarea cu alte state pentru înl\turarea conflictelor
regionale; prevenirea poten]ialelor amenin]\ri; ini]ierea unei epoci de
cre[tere economic\ global\ (exportarea modelului economiei de pia]\);
construirea unei infrastructuri democratice [i l\rgirea cercului de dez-
voltare al societ\]ilor deschise presiunilor comer]ului [i interven]iilor, ca
„motoare reale ale cre[terii economice”; cooperarea cu alte mari puteri
(men]inerea, în paralel cu discursul triumfalist al Americii – ca „su-
perputere f\r\ precedent”, a unui multipolarism formal).
33
Terorismul global [i „Axa R\ului” – dou\ noi riscuri la

adresa Americii
„Axa r\ului” (format\ exclusiv din state non-occidentale)60 devine o

concretizare a ideii de „legitimitate unipolar\”, de plasare a anumitor
zone, de o manier\ unilateral\, în afara a ceea ce reprezint\ la un moment
dat „comunitatea interna]ional\” (concept vag, cu un con]inut permanent
schimb\tor, în func]ie de interesele marilor puteri care guverneaz\ sis-
temul).
„Axa r\ului”, în viziunea Americii, înglobeaz\ state cu un sistem de
guvernare totalitarist (Coreea de Nord, Irak, Iran, Afganistan)61, ma-
joritatea din lumea arab\ (suspectate de SUA ca având tradi]ionale leg\turi
cu terorismul), de]in\toare de arme interzise de comunitatea interna-
]ional\. Con]inutul „Axei r\ului” (exclusiv statal) este în permanent\
schimbare (eliberarea Afganistanului de tirani sau pr\bu[irea regimului
lui Saddam Hussein creeaz\ spa]ii ce sunt completate cu „poten]iale ]inte
ale r\zboiului anti-terorist”: Libia, Siria, Iran, Arabia Saudit\). Se for-
meaz\ astfel o „Ax\ a r\ului” flexibil\, cu entit\]i statale înlocuibile f\r\
ca no]iunea de „outsider” s\ se piard\. Dat fiind durata nelimitat\ a
„r\zboiului înpotriva terorismului”, inamicii statului se succed, laolalt\
cu succesele coali]iei ad-hoc, f\r\ s\ fie întrev\zut\ o perioad\ „post-
terorist\”.
Puterea unipolar\, la apogeu, î[i dovede[te eficacitatea angrenând
lumea într-un conflict planetar împotriva unui du[man identificabil din
prisma intereselor americane (de ce tocmai Afganistanul a fost atacat
dup\ 11 septembrie, de ce apoi Irakul?). Terorismul devine justificarea
optim\ pentru interven]ia înpotriva oric\rui stat. A fi eficace înseamn\ a
exista, a ]ine sub control toat\ complexitatea sistemului de rela]ii inter-
na]ionale actual. America trebuie s\ fac\ dovada unipolarismului, s\
conving\ lumea de caracterul „f\r\ precedent” al domina]iei sale. Aceast\
nevoie de legitimitate, de a fi acceptat\ de comunitatea statelor devine un
paradox, în condi]iile în care SUA se definesc f\]i[ ca surs\ de legimitate,
ca un centru unic de putere [i ca promotoare a valorilor universale umane-
de unde [i dimensiunea de autoritate global\.
Asumarea obiectivului de a destr\ma [i de a distruge re]elele teroriste
implic\ [i interzicerea sponsoriz\rilor viitoare, a sprijinului [i acord\rii de
34
ad\post terori[tilor, inclusiv prin „obligarea statelor din sistemul unipolar

de a-[i asuma responsabilit\]ile suverane”62.
Aceast\ constrângere (combinat\ cu folosirea instrumentelor de con-
strângere) a statelor de a le determina s\ refuze, în virtutea dreptului lor
suveran, a acorda azil politic sau de a primi, cu orice titlu, persoane
calificate de administra]ia SUA drept „terori[ti”, reprezint\ o alt\ con-
cretizare a „rela]iilor interna]ionale ca o continuare a politicii externe a
SUA la nivel global”. Statele în cauz\ sunt reduse la simple entit\]i
func]ionale ale sistemului unipolar, care-[i folosesc intrumentele specifice
de care dispun, sub constrângerea/convingerea exercitat\ de SUA, pentru
a realiza obiectivele stabilite de SUA în Strategia Na]ional\ (cap.III, pag.
6). Dar, suveranitatea presupune [i dreptul unui stat de a-[i alege singur
politica extern\, deci nu exist\ compatibilitate între acest atribut al su-
veranit\]ii [i constrângerea exercitat\ de hegemonul sistemului asupra sa
pentru a-l determina s\ ac]ioneze conform voin]ei sale.
Chiar dac\ acest stat este un participant în r\zboiul anti-terorist, o-
biectivele de combatere ale acestui fenomen global sunt înscrise în con-
ven]ii (încheiate de state în condi]ii de deplin\ egalitate juridic\), iar
statul în cauz\ le va respecta ca parte a obliga]iilor sale de stat suveran (ca
o consecin]\ a suveranit\]ii sale). SUA pot cel mult s\ invoce respectarea
obliga]iilor juridice asumate în mod liber de un stat, existente în acte
interna]ionale referitoare la combaterea terorismului, îns\ nu pot pretinde
ca prin „convingere sau constângere” unilateral\ (în afara cadrului in-
stitu]ional interna]ional cu competen]e în materie) s\ determine statul în
cauz\ s\ adopte linia de ac]iune dorit\. Referirea la „responsabilit\]ile
suverane” nu este compatibil\ cu ac]iunea de convingere/constângere
exercitat\ asupra unui stat, ci dimpotriv\, o înc\lcare a suveranit\]ii acelui
stat printr-o calificare unilateral\ (ne raport\m la prevederile Strategiei
Na]ionale, ca act intern) a pozi]iei [i rolului unui stat în „r\zboiul contra
terorismului” (ini]iat [i purtat de SUA, conform viziunii exprimate în
Strategia National\ de Securitate, cu sau f\r\ alia]i).
O alt\ latur\ important\ a conceptului american de securitate con-
stituie, în contextul unei lumi globaliste (în care interconectarea crescut\
a componentelor sistemice determin\ o sporire a riscului de împr\[tiere a
unui conflict global), angajarea SUA în solu]ionarea crizelor regionale63,
în cadrul unor coali]ii ad-hoc. Dac\ în cazul r\zboiului contra terorismului
35
(cap. III) nu este f\cut\ nici o men]iune asupra caracterului limitat al

resurselor SUA în a purta un asemenea tip de r\zboi, cap. IV (Cooperarea
pentru îndep\rtarea conflictelor regionale) con[tientizeaz\ de o manier\
sobr\ realitatea resurselor politice, economice, militare limitate în a-
tingerea acestui tip de priorit\]i globale. Referirea imediat\ la meca-
nismele interna]ionale (institu]ii; rela]ii de cooperare) de administrare a
crizelor locale; viziunea realist\ asupra capacit\]ilor limitate de „spri-
jinire” a celor care nu au dorin]\ sau preg\tire de a-[i rezolva conflictele
constituie o abordare contrastant\ în raport cu tonul mobilizant [i a-
pologetic din cap. III.
Prioritatea, în cadrul sferei conceptului american de securitate, o con-
stituie cert, indeplinirea obiectivelor propuse în cap. II; mobilizarea
for]elor hegemonului în „r\zboiul împotriva terorismului” este total\,
datorit\ contest\rii directe” a for]ei SUA de c\tre Al-Quaeda (în atentatele
din 11 septembrie) [i par]ial\, condi]ionat\, în cazul solu]ion\rii crizelor
locale de pe glob, SUA fiind în acest caz mai mult preocupat\ de co-
operarea cu partenerii, de respectarea cadrului interna]ional.
„Statele rebele” [i amenin]area cu arme de distrugere în mas\
Cea de a treia latur\ a conceptului american de securitate este cuprins\

în capitolul IV [i are ca obiect prevenirea inamicilor SUA de a amenin]a
cu arme de distrugere în mas\ sistemul unipolar (alia]ii, prietenii SUA)
sau însu[i hegemonul.64
Con[tientizarea caracterului asimetric al noilor confrunt\ri65 („state
slabe, grupuri mici de]inând o putere catastrofic\ de a lovi marile na-
]iuni”), a „posibilit\]ii de [antaj asupra marilor puteri”, a schimb\rilor în
mediul de securitate ulterior R\zboiului Rece determin\ din partea SUA o
strategie axat\ pe urm\toarele componente:
– eforturi de contraproliferare a armelor de distrugere în mas\ (axate
pe principiul ap\r\rii fa]\ de aceast\ amenin]are înainte de con-
cretizarea acesteia);
– înt\rirea eforturilor de neproliferare în vederea prevenirii ca
„statele rebele” [i terori[tii s\ achizi]ioneze materiale, tehnologii,
expertize necesare pentru de]inerea armelor de distrugere în mas\;
36
– înt\rirea diploma]iei, controlul armamentelor [i al exporturilor

multilaterale precum [i înt\rirea asisten]ei pentru reducerea ame-
nin]\rilor privind implicarea statelor [i terori[tilor de a c\uta a-
chizi]ionarea de arme de distrugere în mas\;
– interzicerea materialelor [i tehnologiilor necorespunz\toare, când
acest lucru constituie o necesitate;
– construirea de coali]ii pentru sprijinirea acestor eforturi (este a-
mintit angajamentul G-8 de a aloca 20 bilioane $ unui parteneriat
global împotriva prolifer\rii armelor de distrugere în mas\);
– preg\tirea SUA de a r\spunde efectelor armelor de distrugere în
mas\ utilizate împotriva alia]ilor, a prietenilor ataca]i sau a for]elor
americane aflate în str\in\tate.
Din aceast\ perspectiv\, conceptul american de securitate trebuie s\
r\spund\ în mod adecvat noului context interna]ional de securitate:
– America începe s\ con[tientizeze imposibilitatea unui r\spuns
singular66 în fa]a noilor riscuri de securitate (datorit\ incapacit\]ii
de a descuraja un atacator poten]ial; datorit\ caracterului iminent al
noilor amenin]\ri; datorit\ dimensiunilor unei pagube poten]iale
create de armele de distrugere în mas\ );
– strategia SUA în combaterea prolifer\rii armelor de distrugere în
mas\ se axeaz\ tot pe doctrina preventiv\ („we cannot let out
ennemies strike first”).
Prezen]a „statelor rebele” (asociat\ cu aceea a terori[tilor) extrapoleaz\
factorul insecuritate de la un nivel sub-statal, globalist (terorismul, ca
actor de tip nou) la nivelul sistemului interstatal, f\când dintr-un actor
politic interna]ional o amenin]are globalist\.
Armele de distrugere în mas\ sunt în mâinile „statelor rebele” in-
strumente de intimidare împotriva vecinilor; de [antaj înpotriva SUA [i a
alia]ilor s\i; sunt considerate a fi „cele mai bune mijloace de a dep\[i
superioritatea conven]ional\ a SUA”:
În no]iunea de „stat rebel” sunt incluse atît entit\]i statale care spon-
sorizeaz\ terorismul cît [i cele care urm\resc achizi]ionarea armelor de
distrugere în mas\.
37
R\spunsul Americii la aceste riscuri se dore[te a fi „o adaptare a con-

ceptului amenin]\rii iminente la capacit\]ile [i obiectivele inamicilor
globali[ti (terori[ti, state rebele)67. Capitolul IV caracterizeaz\ tipul de
„stat rebel” ca fiind o entitate ce-[i brutalizeaz\ popula]ia, cheltuind
resursele na]ionale pentru îmbog\]irea liderilor; ignor\ [i dispre]uie[te
dreptul interna]ional; î[i amenin]\ vecinii [i încalc\ tratatele interna]ionale
la care este parte; are inten]ia de a achizi]iona arme de distrugere în mas\
[i alte tipuri de tehnologie militar\ avansat\ pentru a le utiliza ca a-
menin]are sau în mod ofensiv (pentru a îndeplini proiecte agresive); un
stat care sponsorizeaz\ terorismul global68; care respinge baza de valori
umane [i care ur\[te SUA cât [i orice lucru care deriv\ din aceasta.
Dup\ descrierea atributelor (instrumente cumulative) necesare iden-
tific\rii în sistemul unipolar al unui „stat rebel” (ca amenin]are implicit\
la adresa SUA), sunt descrise anumite state (Irak – în R\zboiul din Golf,
Coreea de Nord – ca principal stat ce se aprovizioneaz\ cu rachete ba-
listice), ce constituie implicit pilonii „Axei R\ului”, laolalt\ cu „alte state
rebele” (nenominalizate, îns\ l\sând deschis\ Axa pentru o ulterioar\
completare). Termenul de „Ax\” sugereaz\, `n acest context, o coali]ie
voluntar\ de state având caracteristicile descrise mai sus, unite prin in-
teresul comun de a contesta prin mijloace neconven]ionale (terorism,
arme nucleare) hegemonul american. Or, realitatea politic\ sugereaz\
faptul c\ „statele rebele” atacate de America (Irak, Afganistan) sau i-
dentificate ca atare (Iran, Coreea de Nord, chiar [i Arabia Saudit\ – în
anumite momente de tensiune) nu formeaz\ un grup solid [i credibil de
„opozi]ie” a superputerii americane ci sunt ]inte ale aprecierii, presiunii [i
deciziei americane, în func]ie de interesele sale de securitate: a înl\tura
posibilii contestatari („micile state” care dispun de arme neconven]io-
nale). Pe de alt\ parte, America are ca obiectiv strategic între]inerea
colabor\rii între marile puteri (prin formarea de „coali]ii ale libert\]ii” –
discursul lui G. W. Bush/West Point/iunie 2002 – inclusiv prin înt\rirea
cooper\rii la nivel interna]ional – UE, NATO, în special).
38
„Ac]iunea preventiv\” – r\spuns adecvat la adresa noilor

riscuri globaliste?
Proclamat\ în capitolul V, doctrina ap\r\rii preventive69 devine o stra-

tegie de asigurare a securit\]ii hegemonului considerat\ adecvat\ noilor
tipuri de amenin]\ri (includerea în capitolul V realizeaz\, conform in-
terpret\rii sistematice, o leg\tur\ implicit\ între prevenirea amenin]\rii
armelor de distrugere în mas\ [i interven]ia SUA ca reac]ie anticipat\ la
adresa acestui tip de risc globalist). Chiar titlul capitolului V este formulat
pentru a anun]a stategia interven]iei anticipative, în cazul armelor de
distrugere în mas\ de c\tre „statele rebele [i terori[ti”: „prevent our
enemies from threatening Us, Our Allies, Our friends with WMD”.
Nucleul conceptului american de securitate, a[a cum este structurat în
Strategia Na]ional\ a SUA/2002 îl constituie ac]iunea preventiv\, privit\
ca tip nou de r\spuns al hegemonului la încerc\rile de destructurare [i
contestare a ordinii sale unipolare cât [i direct, la adresa securit\]ii sale
interne. Contestat\ pe un dublu plan, în mod simultan (datorit\ carac-
terului s\u inevitabil, de „imperiu universal”), America î[i propune s\
ac]ioneze preventiv, dup\ principiul „the greater is the threat, the greater
is the risk of inaction”. Limitele aplic\rii acestui principiu de natur\
globalist\ (neconsacrat la nivelul actelor interna]ionale ale comunit\]ii
interna]ionale – avem în vedere, în special, cazul amenin]\rii teroriste)
sunt stabilite tot unilateral („SUA nu vor utiliza for]a în toate cazurile
pentru a preveni amenin]\rile în formare, nici nu vor folosi preven]ia ca
pretext pentru agresiune”). Scopul acestei ac]iuni preventive este unul
general (eliminarea oric\rei amenin]\ri la adresa SUA sau a alia]ilor [i
prietenilor s\i) care plaseaz\ hegemonul într-o confruntare global\ cu
„inamici ai civiliza]iei” [i utilizatori ai tehnologiilor distructive (ne-
nominaliza]i, ace[tia putând fi state rebele, terori[ti, orice alt\ entitate ce
contest\ sistemul unipolar prin folosirea metodelor [i a armelor necon-
ven]ionale).
Reforma for]elor armate (în sensul sporirii capacit\]ii de reac]ie ra-
pid\); cooperarea cu alia]ii (spre a forma un front comun de lupt\ îm-
39
potriva inamicilor post-bipolari); îmbun\t\]irea sistemului informa]ional

sunt trei obiective ce stau la baza implement\rii doctrinei americane.
Capitolul IX are în vedere o reform\ a institu]iilor na]ionale cu a-
tribu]ii de securitate, în vederea adapt\rii acestora la provoc\rile secolului
al XXI-lea – în discursul s\u de la Washington D.C., cu ocazia Sesiunii
Comune a Congresului/20 septembrie 2001, Pre[edintele G. W. Bush
reamintea valoarea simbolic\ a atacului terorist de la 11 septembrie,
considerat o contestare a ideii de prosperitate american\.
Ca lider al unui sistem interstatal ce nu-i poate opune o coali]ie ferm\,
solid\, de mari puteri, America folose[te momentul de la 11 septembrie ca
o ocazie istoric\ pentru abordarea unipolarismului accentuat (în special,
prin reafirmarea rolului esen]ial al for]elor militare, la un nivel neegalat
de nici un alt competitor posibil). Conceptul de securitate î[i arat\ aici
latura sa tradi]ional\ („prioritatea noastr\ militar\ cea mai mare este de
a ap\ra SUA”), concretizat\ printr-o serie de obiective strategice: a-
sigurarea unei re]ele de alia]i [i prieteni; descurajarea unei competi]ii
militare; înl\turarea amenin]\rilor împotriva sa [i a alia]ilor s\i; înfrân-
gerea decisiv\ a oric\rui adversar. Necesitatea de a trece de la un tip de
configurare bipolar\ între armate masive la o reac]ie concentrat\ asupra
adversarului poten]ial [i nu asupra r\zboiului ca atare, provine din ca-
pacitatea de adaptare a acestui hegemon.
Interpretat\ ca un „simbol profund al angajamentului SUA c\tre alia]i
[i prieteni”, prezen]a trupelor americane în str\in\tate (indice tradi]ional
în sesizarea bazelor imperiale, a capacit\]ii unui hegemon de a-[i men]ine
cât mai mult timp infrastructura de protec]ie la nivel global, pentru a-
p\rarea regiunilor de importan]\ strategic\ vital\) reflect\ un proces de
extindere,70 care dep\[e[te zona Europei de Vest [i a Asiei Nordice. Ca-
pacitatea de a-[i proiecta la distan]\ for]ele militare - atribut clasic de
m\surare a puterii71 [i de a ]ine sub control sistemul unipolar se dezv\luie
ca o dimensiune în dezvoltare, mai ales dup\ r\zboiul din Afganistan.
For]ele expedi]ionare, capacitatea de lovire cu precizie pe distan]e lungi,
abilitatea de ap\rare a teritoriului american, sistemul opera]ional de in-
forma]ii sunt condi]ii pentru asigurarea accesului SUA la amenin]\rile
aflate la distan]\ [i destinate a proteja infrastructura american\, din spa]iul
cosmic.
40
Militarizarea imperial\ a SUA reflect\ eforturile acestei supraputeri

de a men]ine unipolarismul chiar [i în condi]iile multiplic\rii [i diver-
sific\rii amenin]\rilor globaliste. A reac]iona prompt la orice inten]ie de
atac a inamicului (stat sau actor non-statal); a spori puterea for]elor armate
americane pân\ la nivelul de a descuraja inten]ia adversarilor poten]iali
de a egala sau de a întrece puterea SUA; al\turi de înt\rirea capacit\]ilor
specifice a serviciilor de inteligen]\ [i de asigurarea succesului diploma]iei
americane reprezint\ trei coordonate prioritare pentru politica de se-
curitate a SUA72.
C. America – un lider al lumii, în faza „unipolarismului

radical”?
Concep]ia post-bipolar\ a dispari]iei grani]elor precise între politica

intern\ [i extern\, datorit\ impactului globaliz\rii (ceea ce determin\ ca
producerea unor evenimente externe s\ aib\ impact asupra SUA) reflect\
îns\ un grad de vulnerabilitate sporit\ a hegemonului în condi]iile u-
nipolarit\]ii.
Interesant este faptul c\ America nu con[tientizeaz\ (sau nu recunoa[te)
riscurile asum\rii unipolarismului,73 ori deficien]ele [i costurile acestui
sistem de guvernare, ci plaseaz\ sursa vulnerabilit\]ii sale în apari]ia
umui nou tip de du[man (terorismul)74.
Vulnerabilitatea nu provine din interiorul acestui sistem al „libert\]ii,
p\cii, toleran]ei democratice” pe care l-a construit [i pe care îl men]ine
hegemonul (sistemul unipolar, fiind valid, bazându-se pe o preluare a
valorilor universal acceptate de state, nu poate fi contestat, chiar ajunge
s\ fie asimilat unei „st\ri naturale a rela]iilor interna]ionale”), ci din
afara „lumii civilizate”, din prezen]a unor „barbari” (statele rebele, te-
rori[tii) care nu accept\ ordinea în sistem. Hegemonul ap\r\ nu doar
caracterul unipolar al acestui sistem ([i deci, pozi]ia sa „de neegalat”,
politic ierarhic superioar\ în cadrul comunit\]ii interna]ionale), ci „îns\[i
ordinea interstatal\, în fa]a haosului terorist”. „Gardian al p\cii”, SUA se
exclude expres din rândul „restului lumii” atunci când este vorba de
responsabilit\]i interna]ionale (cum este cazul asum\rii responsabilit\]ii
41
1. Crize interna]ionale
[i solu]ionarea acestora
Pentru o mai bun\ întelegere a conceptelor strategice utilizate de

organiza]iile de securitate colectiv\, este foarte important\ în]elegerea
termenilor cheie cu care acestea opereaz\. Astfel, trebuie analizat con-
flictul [i diferitele forme ale acestuia, precum [i modul optim de rezolvare
a diferitelor crize de pe scena interna]ionl\.
1.1. Crize, conflicte, r\zboi
Rolul cel mai important al organiza]iilor de securitate colectiv\ este de

a atenua situa]iile conflictuale existente între doi sau mai mul]i actori,
precum [i stoparea escalad\rii crizelor deja existente. Exist\ trei concepte
prin care sunt descrise situa]iile conflictuale: criz\, conflict [i r\zboi.
Importan]a analiz\rii diferen]elor dintre cele trei forme rezid\ în `n-
]elegerea demersurilor necesare pentru solu]ionarea fiecaruia în parte.
În cazul crizei, în general, vorbim despre o „situa]ie care amenin]\
obiective de înalt\ prioritate a unit\]ii de luare a deciziilor, restric]ionând
cantitatea de timp disponibil\ pentru oferirea de r\spuns, înaintea lu\rii
unei decizii, [i surprinde membrii unit\]ii de luare a deciziilor…”8. Pentru
ca o criz\ s\ devin\ una interna]ional\, este nevoie de îndeplinirea a dou\
elemente: schimbarea sau cre[terea în intensitate a interac]iunilor dis-
tructive dintre dou\ sau mai multe state, cu probabilitatea de ostilit\]i
8
Michael Brecher, Jonathan Wilkenfeld, A Study of Crisis, USA, Michigan Press, 2000,
p.3.
13
CONFRUNTAREA NATO-PESC CONFRUNTARE PENTRU SECURITATE COLECTIV|?
militare [i destabilizarea, prin aceasta, a rela]iilor dintre entit\]i [i pro-

vocarea colapsului structurii unui sistem interna]ional sau al unui sub-
sistem.9 Criza interna]ional\ este concentrat\, de obicei, în jurul unui
singur obiectiv, care poate fi o amenin]are la adresa unui regim politic, o
disput\ teritorial\ etc.
În compara]ie cu criza interna]ional\, conflictul interna]ional sau con-
flictul protejat poate fi definit ca „interac]iune ostil\, care se extinde pe o
perioad\ lung\ de timp, cu izbucniri sporadice de lupt\ deschis\, care are
o fluctua]ie în frecven]\ [i intensitate. […] Acestea nu sunt evenimente
specifice…, ele sunt procese.”10
Un alt concept legat de cel a crizei este cel al razboiului. Defini]ia dat\
de Dic]ionarul de rela]ii interna]ionale11 prezint\ r\zboiul ca act de vi-
olen]\ direct\ între doi sau mai mul]i actori de tip statali. Cauza acestei
violen]e este realizarea faptului c\ urm\rirea unor interese, obiective de
c\tre diferitele state nu pot fi efectuate doar cu mijloace non-violente.
În general, toate fr\mânt\rile de pe scena rela]iilor interna]ionale se
înscriu în cercul conflictului interna]ional. Unele crize apar în absen]a
r\zboiului, f\r\ a face uz de violen]\, altele ca urmare a r\zboiului. Unele
crize pot fi în interiorul unui conflict protejat, altele nu. Astfel putem
vorbi de mai multe variante, în care o criz\ interna]ional\ se poate ma-
nifesta. Acest lucru este exemplificat de Figura 1. Ca [i r\spândire, con-
flictul protejat este cel mai frecvent, urmat de criz\ [i r\zboi. R\zboiul
este întotdeauna rezultatul unei crize, dar nu întotdeauna criza duce la
r\zboi. Astfel putem spune c\ r\zboiul este subordonat crizei.12
9
Ibidem, p. 4
10
Ibidem, p. 5
11
Graham Evans, Jeffrey Newnham, The Penguin Dictionary of International Relations,
Londra, The Pengiun Books, 1998, p. 565
12
Micheal Brecher, Jonathan Wilkenfeld, op. cit., p. 6
14
CRIZE INTERNA}IONALE {I SOLU}IONAREA ACESTORA
CONFLICTUL INTERNAIONAL
CONFLICTUL PROTEJAT (CP)
RZBOI
CRIZE în interiorul CP avand CRIZE în afara CP avand ca
rezultat RZBOIUL. ca rezultat RZBOIUL.
CRIZE în interiorul CP fr CRIZE în afara CP fr

RZBOI. RZBOI.
Figura 1.
Sursa: Michael Brecher, Jonathan Wilkenfeld, A Study of Crisis, USA,
Michigan Press, 2000
Rezolvarea pa[nic\ a conflictelor
Ac]iuni `ntreprinse
Figura 2.
15
1.2. Metode de prevenire [i gestionare

a crizelor interna]ionale
Crizele interna]ionale au reprezentat [i reprezint\ o amenin]are major\

la adresa securit\]ii interna]ionale. Metodele de solu]ionare ale acestor
crize au variat în timp. Dac\ pân\ la sfâr[itul primului R\zboi Mondial
metoda general acceptat\ de solu]ionare a diferendelor a fost r\zboiul,
dup\ dou\ conflagra]ii mondiale mentalitatea s-a schimbat, câstigând
teren dorin]a ca statele s\-[i solu]ioneze conflictele pe cale pa[nic\. În
acest context, folosirea for]ei armate ar fi necesar\ doar când toate ce-
lelalte metode ar e[ua.
Aceast\ dorin]\ a statelor, de a recurge mai degrab\ la discu]ii, medieri
[i nu la înarmare, a luat form\ oficial\ în diferite tratate, în care s-au
stipulat, totodat\, [i modalit\]ile prin care se poate ajunge la un acord pe
cale pa[nic\. Cel mai important document în acest sens este Carta Or-
ganiza]iei Na]iunilor Unite, care a rezervat dou\ capitole întregi descrierii
procesului de rezolvare a conflictelor pe cale pa[nic\. Toate tratatele
ulterior semnate au la baz\ aceast\ Cart\.
Conform Cartei, «p\r]ile la orice diferend a c\rui prelungire ar putea
pune în pericol men]inerea p\cii [i securit\]ii interna]ionale, trebuie s\
caute s\-l rezolve, înainte de toate, prin tratative, anchet\, mediere, con-
ciliere, arbitraj, pe cale judiciar\, recurgere la organiza]ii sau acorduri
regionale, sau prin alte mijloace pa[nice, la alegerea lor.»13 În cazul în
care metodele pa[nice nu vor da rezultate, se va poate trece la m\suri mai
drastice , dar care înc\ nu necesit\ interven]ie armat\. Astfel de ac]iuni
pot fi: „… intreruperea total\ sau par]ial\ a rela]iilor economice [i a
comunica]iilor feroviare, maritime, aeriene, po[tale, telegrafice, prin radio
[i a altor mijloace de comunica]ie, precum [i ruperea rela]iilor diplo-
matice.”14 În cazul în care [i aceste m\suri se vor dovedi a fi ineficiente,
atunci se poate „întreprinde, cu for]e aeriene, navale sau terestre orice
ac]iune” pe care Consiliul de Securitate ONU „o consider\ necesar\ pentru
men]inerea sau restabilirea p\cii [i securit\]ii interna]ionale. Aceste ac]iuni
13
Carta Organiza]iei Na]iunilor Unite, San Francisco, 26 iunie 1945, Capitolul VI, art.
33
14
Ibidem, Capitolul VII, art. 41
16
pot cuprinde demonstra]ii, m\suri de blocad\ [i alte opera]iuni executate

de for]e aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Na]iunilor Unite.”15
Pentru a putea pune în practic\ metodele sugerate de Cart\, este foarte
important\ o strâns\ cooperare între statele membre ONU. Prin aceasta
se sper\ a se ajunge la o ap\rare colectiv\ eficient\, la înt\rirea securit\]ii
interna]ionale, la prevenirea [i gestionarea eficient\ a crizelor. Aceast\
cooperare se poate realiza prin dialog între ]\rile care au aderat la Cart\,
prin înt\rirea leg\turilor diplomatice [i a contactelor militare. Schimbul
de informa]ii, atât militare cât [i politice, au ca scop o mai mare tran-
sparen]\ între state, astfel încât s\ cresc\ încrederea între membrii ONU,
[i s\ se manifeste voin]a, ca statele s\ ac]ioneze colectiv pentru securitatea
interna]ional\.
Pentru prevenirea apari]iei unei crize interna]ionale, statele au obli-
ga]ia de a reduce tensiunile existente prin diploma]ie preventiv\, metod\
care are ca finalitate prevenirea intensific\rii, escalad\rii diferitelor dis-
pute existente. În cazul în care aceste dispute s-au transformat în conflicte,
prin diploma]ia preventiv\ se urm\re[te stoparea r\spândirii acestuia. În
cadrul diploma]iei preventive se pot distinge mai multe modalit\]i pentru
a se ajunge la rezultatele dorite: m\suri de construire a încrederii, evalu\ri
la fa]a locului, avertizare timpurie, desf\[ur\ri de for]\ preventive.16 Pentru
a reduce posibilitatea de conflict între state, încrederea este punctul cheie.
M\surile de construire a încrederii pun accent pe m\rirea transparen]ei
în ceea ce prive[te activitatea fiecarui stat în parte. Aceste m\suri cuprind:
schimburi de misiuni militare, centre regionale de reducere a riscului,
circula]ia liber\ a informa]iei, monitorizarea acordurilor regionale asupra
armamentelor etc. Pentru a în]elege mai bine interac]iunile dintre state,
interac]iuni, dintre care multe ar putea avea ca rezultat conflictul, este
important\ adunarea [i analizarea informa]iilor din sfera politicului, eco-
nomicului [i socialului. Aceste informa]ii pot fi furnizate mai ales de
guvernele statelor aflate în discu]ie. Acest proces de adunare a infor-
ma]iilor necesare lu\rii unor decizii cruciale, pentru diferite ac]iuni, este
15
Ibidem, art. 42
16
Agenda de Pace-1992, Washington DC, 1992. Raportul Secretarului General ONU
referitor la declara]ia adoptat\ la Summit-ul Consiliului de Securitate din 31 ianuarie
1992.
17
numit de speciali[ti evalu\ri la fa]a locului (Fact-finding). De rezultatele

acestor ac]iuni pot beneficia re]elele de avertizare timpurie, instituite de
ONU. Aceste re]ele au ca sarcin\ analizarea informa]iilor care survin din
diferite surse, oficiale [i neoficiale, [i determinarea gradului de peri-
culozitate ale acestora asupra p\cii interna]ionale. Aceste re]ele analizeaz\
amenin]\rile naturale, accidentele, nucleare, dezastrele naturale, mi[c\rile
în mas\ ale popula]iei, pericolul foametei, împr\[tierea bolilor etc. Ro-
lurile cele mai importante în analizarea acestor date o au organismele
ONU în colaborare cu agen]iile specializate [i organiza]iile regionale. În
cazul în care disputele dintre diferite p\r]i escaladez\ [i se întrevede
izbunirea conflictului, organiza]iile abilitate pot începe opera]iunea nu-
mit\ desf\[urarea preventiv\ de trupe. Prin aceast\ m\sur\ se încearc\
descurajarea ostilit\]ilor, limitarea [i controlul violen]ei. M\sura cere un
anumit grad de impar]ialitate, din moment ce include [i asisten]\ uma-
nitar\ pentru p\r]ile aflate în impas. Pentru ca negocierile de conciliere
între p\r]ile aflate în conflict s\ decurg\ într-un mediu sigur, celelalte
state pot oferi ajutor, furnizând logistic\ precum [i personal militar [i
civil. M\surile de ajutor umanitar incluse în desf\[urarea preventiv\ nu
afecteaz\ suveranitatea statelor17 care beneficiaz\ de ele.
În cazul în care medierile diplomatice e[ueaz\, ONU a definit trei
tipuri de opera]iuni, la care poate recurge o organiza]ie sau un stat. Acestea
sunt urm\toarele: prevenirea conflictului [i impunerea p\cii, men]inerea
p\cii, construirea p\cii.18
În ceea ce prive[te ac]iunile de prevenire a conflictului [i de im-
punere a p\cii (peacemaking),19 prin acestea se încearc\ rezolvarea
problemelor structurale ale conflictului, pentru a construi un fundament
solid p\cii, prin aducerea la masa tratativelor, pe cale pa[nic\, diplomatic\
17
Conform principiilor de ghidare a Adun\rii Generale a ONU- 46/ 182 din 19 decembrie
1991, ajutorul umanitar trebuie acordat la cererea [i consân]\mântul statului be-
neficiar, în concordan]\ cu principiile umanit\]ii, neutralit\]ii [i impar]ialit\]ii, prin
respectarea deplin\ a suveranit\]ii, integrit\]ii teritoriale [i unit\]ii na]ionale a statelor.
18
Lakhtar Brahimi, Report of the Panel on United Nations Peace Operations, 21 august
2000, Titlul II/A, art.10. Lakhtar Brahimi este fost Ministrul de Externe algerian,
care a recomandat îmbun\t\]iri specifice ale misiunilor ONU de implementare a
p\cii.
19
Ibidem, art.11
18
a p\r]ilor aflate în conflict. Dac\ acest fundament este slab, instabil, prin
prevenirea conflictului se încearc\ înt\rirea lui, prin diferite ini]iative
diplomatice.
Scopul impunerii p\cii este de a facilita solu]ionarea conflictului
aflat deja în progres, stoparea escalad\rii acestuia, reconcilierea comu-
nit\]ii, implicarea acestora în proiecte care s\ încurajeze p\r]ile aflate în
conflict la colaborare, pentru a atinge scopuri comune, în ciuda con-
strângerilor militare, politice, economice, legale, ideologice impuse de
elite. Ac]iunile care pot fi întreprinse în cadrul impunerii p\cii, cum ar fi:
ameliorarea situatiei prin asisten]\, sanc]iuni economice, folosirea
for]ei militare, sunt definite în acte oficiale cum ar fi: Declara]ia de la
Manila asupra regl\rii pa[nice a disputelor interna]ionale (1982), 1988-
Declara]ia asupra prevenirii [i înl\tur\rii disputelor [i situa]iilor care ar
putea amenin]a pacea interna]ional\ [i securitatea, [i asupra rolului Na-
]iunilor Unite în aceasta arie (1988), rezolu]ia 44/21 din 15 noiembrie
1989 al Adun\rii Generale ONU asupra înt\ririi p\cii [i securit\]ii in-
terna]ionale [i cooperarea interna]ional\ în toate aspectele sale, în con-
cordan]\ cu Carta ONU.
Potrivit capitolului VII, articolul 42, din Carta ONU, pentru între-
prinderea unor astfel de misiuni de impunere a p\cii, statele membre
trebuie s\ pun\ la dipozi]ia Consiliului de Securitate ONU for]e armate
echipate.20 În cazul în care aceste unit\]i na]ionale nu sunt echipate co-
respunz\tor pentru o misiune de dimensiuni mari, acestea pot fi folosite
pentru întâmpinarea problemelor de dimensiuni reduse. Aceste unit\]i de
impunere a p\cii sunt alc\tuite pe baz\ de voluntariat, [i au priorit\]i [i
obiective bine definite, în avans. Pentru o preg\tire corespunz\toare,
unit\]ile iau parte la antrenamente speciale.
Impunerea p\cii poate fi privit\ ca ac]iunea care precede men]inerea
p\cii. Opera]iunea încorporeaz\ modele complexe militare [i civile, care
lucreaz\ împreun\ pentru construirea p\cii, într-un mediu post-conflict.21
În cazul men]inerii p\cii, se folosesc for]e neutre, de obicei for]e ale
ONU, între [i cu consensul p\r]ilor implicate în conflict, pentru
20
Carta Organiza]iei Na]iunilor Unite, San Francisco, 26 iunie 1945, Capitolul VII, art.
42.
21
Lakhtar Brahimi, op. cit., Titlu II/A, art.12
19
men]inerea încet\rii focului sau pentru men]inerea st\rii de încetare a

ostilit\]ilor. Opera]iunea de men]inere a p\cii furnizeaz\ un context fiabil,
în care poate fi atins\ solu]ionarea conflicului. Aceast\ metod\ implic\
interpozi]ionarea unor for]e neutre, sau men]inerea legii [i ordinii într-o
zon\ în care p\r]ile aflate în conflict particip\, de bun\ voie, la procesul
de solu]ionare. Scopul opera]iunii de mentinere a p\cii este: reducerea
violen]ei în zonele de conflict, inten]ia de a men]ine în siguran]\ indivizii
[i diferitele grupuri, prin monitorizarea incet\rii focului, monitorizarea
evenimentelor conflictuale, escortarea [i prezen]a al\turi de indivizi sau
grup\ri amenin]ate. Pentru ca ac]iunile de men]inere a p\cii s\ produc\
rezultatele dorite, sunt necesare urm\toarele elemente: un mandat clar,
u[or de pus în practic\, cooperare între p\r]i pentru implementarea man-
datului, sus]inerea Consiliului de Securitate, contribu]ia statelor membre
cu personal calificat pentru astfel de interven]ii [i sus]inere logistic\ [i
financiar\. Rolul central în men]inerea p\cii o au ofi]erii politici, civili, în
colaborare cu guvernele na]ionale [i ONG-urile locale [i interna]ionale,
grupurile care monitorizeaz\ respectarea drepturilor omului, oficialii elec-
torali, speciali[ti în refugia]i [i acordarea ajutorului umanitar precum [i în
dezarmare, demobilizare [i reintegrare, poli]ia etc. În ceea ce prive[te
logistica unor astfel de misiuni, acesta trebuie s\ fie asigurat\ de statele
membre, iar lacunele s\ fie completate de ONU.22
Dup\ ce, prin men]inerea p\cii, s-a încercat crearea [i men]inerea unui
mediu sigur [i cât mai stabil, urmeaz\ o alta etap\ a solu]ion\rii con-
flictelor [i anume: construirea p\cii sau peace-building. Prin acest pro-
ces post-conflic se încearc\ repunerea pe picioare al unui nou mediu, al
fundamentului p\cii, pentru a transforma structurile [i capacit\]ile de-
ficitare prin reunirea eforturilor atât din via]a local\ cât [i global\. Astfel,
se creeaz\ [i se men]in condi]ii benefice pentru sus]inerea dezvolt\rii
sociale, economice, politice [i spirituale ale unui popor. De fapt, prin
construirea p\cii se încearc\ dezvoltarea mediului deja securizat [i sta-
bilizat, în a[a fel încât acesta s\ fie capabil de autosus]inere [i s\ ating\ un
anumit nivel de siguran]\ de sine. Pentru a ob]ine rezultate optime trebuie
identificate structuri care ar putea periclita procesul de consolidare [i
acele elemente care o pot sus]ine. M\surile care pot fi luate în cadrul
construiri p\cii sunt: dezarmarea p\r]ilor beligerante, [i reintegrarea lor în
22
Ibidem, Titlul II/C, art. 29-34
20
societatea civil\, restaurarea ordinii, distrugerea armelor, repatrierea re-

fugia]ilor, monitorizarea alegerilor, înt\rirea statului de drept [i a res-
pect\rii drepturilor omului, lupta împotriva corup]iei etc.23 Construirea
p\cii ia forma unor proiecte concrete de cooperare între statele aflate în
conflict, de a c\rui rezultate vor beneficia amândou\ p\r]i. Scopul final al
procesului de construire a p\cii este evitarea „recidiv\rii” în criz\.
Principiile de baz\ ale acestui tip de opera]iune sunt impar]ialitatea [i
folosirea for]ei militare doar pentru autoap\rare.24
În cazul în care aceste metode pa[nice vor e[ua în a rezolva criza
interna]ional\, statele pot recure la m\suri mai violente pentru a con-
strânge p\r]ile aflate în conflict la renun]area la ostilit\]i. Aceste m\suri
pot merge pân\ la folosirea for]ei armate a[a cum este specificat [i în
Carta ONU.
1.3. Securitatea/ap\rarea colectiv\: promisiunea unui

cadrul eficient de implementare a opera]iunilor de
management al conflictului
Dup\ Primul R\zboi Mondial s-a încercat reformarea sistemului de

alian]e între state, în a[a fel încât s\ se evite o nou\ conflagra]ie mondial\.
Acest nou sistem de alian]\ trebuia s\ se bazeze pe principiul ap\r\rii [i
securit\]ii colective. Prima tentativ\ de alian]\ a fost Liga Na]iunilor,
care, dup\ o scurt\ perioad\ de existen]\, a e[uat. În ciuda acestui e[ec, se
poate considera, c\ principiul securit\]ii [i ap\r\rii colective are o origine
wilsonian\.25
La baza securit\]ii colective st\ principiul conform c\ruia un act de
agresiune împotriva unuia dintre alia]i este considerat de c\tre ceilal]i ca
un act de agresiune împotriva tuturor, ace[tia ac]ionând în consecin]\. În
literatura de specialitate anglo-saxon\, acest principiu poart\ [i denumirea
23
Ibidem, Titlul II/A, art. 13-14
24
Ibidem, Titlul II/D
25
Roland Stromberg, Collective Security and American Foreign Policy: From the League
of Nations to NATO, New York, Praeger, 1963, p. 48.
21
de „the safety of all by all”. 26 Logica acestui gen de alian]\ se reg\se[te în

furnizarea un cadru mult mai stabil pentru ac]iuni, decât într-un mediu
unde fiecare statul ac]ioneaz\ pe cont propriu.27 Securitatea colectiv\
caut\ s\ extind\ aria interesului privat, în a[a fel încât [i statele care nu se
simt direct amenin]ate, s\ aib\ interesul de a participa la prevenirea
agresiunii. Sus]inerea cadrului de securitate/ap\rare colectiv\ necesit\ un
anumit grad de autonomie între [i din partea statele participante: membrii
sistemului trebuie s\ fie dispu[i [i capabili, în orice moment [i sub orice
condi]ie, s\ intervin\ sau s\ reac]ioneze în caz de atac sau conflict.28
Noul cadru de securitate prezint\ unele avantaje, care pot fi grupate în
dou\ categorii: furnizeaz\ ac]iuni echilibrate împotriva agresorului [i a
agresiuni [i promoveaz\ încrederea [i cooperarea.29 Securitatea colectiv\
furnizeaz\ ac]iuni mult mai echilibrate împotriva agresiunii decât un
mediu anarhic, datorit\ preponderen]ei puterii alian]ei fa]\ de agresor.
Într-un cadru anarhic fo]ele ar fi egale. Totodat\, mediul în care func]io-
neaz\ principiul este unul mult mai stabil, deoarece posibilitatea apari]iei
conflictelor este foarte redus\, datorit\ capacit\]ii sistemului de a facilita
rezolvarea ostilit\]ilor [i a rivalit\]ilor dintre p\r]i.
Teoria securit\]ii colective a avut parte de multe critici. Problemele
semnalate de anali[ti se pot împ\r]ii în dou\ categorii: teoretice [i practice.
În ceea ce prive[te problemele teoretice, anali[tii au semnalat ur-
m\toarele: vitalitatea securit\]ii colective ]ine, în mare m\sur\, de en-
tuziasmul ar\tat fa]\ de el, dup\ sfâr[itul R\zboiului Rece. Exist\ în-
grijorarea, conform c\reia, odat\ ce condi]iile care au dus la conceperea
teroiei vor disp\rea, va disp\rea [i conceptul securit\]ii colective. O alt\
problem\ ar fi caracterul normativ a teoriei. Aceasta descrie modul în
care ar fi bine ca statele s\ ac]ioneze în diferite situa]ii, [i nu cum trebuie,
de fapt, s\ fac\ acest lucru.30 Teoria securit\]ii colective este destul de
26
Mark T. Clark, The Trouble with Collective Security, California, Orbis, 1995, p. 240.
27
Charles A. Kupchan, Clifford A. Kupchan, „The Promise of Collective Security” in
International Security, Vol 20, No. 1, 21 martie 2004, p. 52-61, www.jstor.org.
28
Mark T. Clark, op. cit., p. 240.
29
Charles A. Kupchan, Clifford A. Kupchan, op. cit., p.54.
30
Richard K. Betts, „System of Peace or Course of War? Collective Security, Arms
Control, and the New Europe” in International Security, 1992, pp. 6-12.
22
greu de pus în practic\, din moment ce statelor le este foarte greu s\ se

angajeze în ac]iuni automate, din variate motive: interese na]ionale, su-
veranitate, independen]\ etc.31 Una dintre cele mai dezb\tute probleme
ale teoriei este sincronizarea r\spunsului la un atac, din moment ce me-
canismul un este dezvoltat în totalitate. În contrast cu alian]ele tradi-
]ionale, unde exist\ un inamic bine definit, planuri dezvoltate, deta[\ri de
trupe pre-r\zboi etc, în cazul securit\]ii colective exist\ posibilitatea
întârzierii r\spunsului, pentru c\ statele membre trebuie s\ reac]ioneze, s\
se mobilizeze, pentru a-[i coordona r\spunsul ad-hoc.32 Alt\ critic\ vine la
adresa multilateralismului `n contrapondere cu unilateralismul. Anali[tii
au considerat c\ accentuarea ac]iunilor multilaterale în cazul securit\]ii
colective va fi dus la denigrarea valorii unilateralismului. Totu[i, nu se
poate spune c\ unul dintre aceste concepte ar fi mai adecvat decât cel\lalt.
Fiecare are atuuri [i lipsuri. Pe de o parte, unilateralismul ofer\ fle-
xibilitate în ac]iune, dar puterea nu este la fel de mare ca în cazul multi-
lateralismului. Astfel, în cadrul multilateralismului, statele pot ac]iona
mult mai eficient, dar nu au parte de o flexibilitate la fel de mare ca în
cazul unilateralismului. Dilema major\ al multilateralismului este, de
fapt, dependen]a fa]\ de unilateralism pentru leadership.33 O ultim\ critic\
la adresa securit\]ii colective este r\spunsul automat la atac. Acesta ar
putea, în viziunea anali[tilor, s\ schimbe un conflict minor într-un adev\rat
r\zboi. Acest lucru poate fi explicat prin faptul c\, în timp ce conflictele
minore dintr-o anumit\ regiune nu ]in de interesul vital al fiec\rui stat,
teoria securit\]ii colective determin\ orice înc\lcare a p\cii ca o ame-
nin]are la stabilitatea interna]ional\.34
În afara problemelor teoretice, anali[tii au identificat [i probleme
practice, care ar îngreuna punerea în practic\ a alian]elor de securitate
colectiv\.
31
Inis L. Claude, „The Gulf War and Prospects for World Order by Collective Security”
in The Persian Gulf Crisis: Power in the Post-Cold War World, Wesport, Praeger,
1993, pp. 26-27
32
Mark T. Clark, op. cit. p. 243
33
Richard K. Betts, op. cit. pp. 14-15
34
Richard K. Betts, op. cit., p.18
23
În primul rînd, este contestat\ felul în care este testat\ modul de

ac]ionare a alian]ei. Cum, de obicei, func]ionarea sistemului de securitate
se poate testa doar în momentele de criz\, când este nevoie de un r\spuns
rapid, nu se [tie, dinainte, care sunt elementele care vor func]iona [i care
trebuie înlocuite. Astfel, testarea ar putea veni mult prea târziu, [i în
detrimentul stabilit\]ii interna]ionale.35
În al doilea rând, dac\ sistemul de securitate colectiv\ este format\ pe
timp de pace, exist\ tendin]\ unor actori de a participa la acesta, doar
pentru a se bucura de bunurile colective, f\r\ a participa [i a pl\ti costurile
comune.
În cazul alian]elor de securitate [i ap\rare colectiv\, trebuie f\cut\
diferen]a între aceasta [i alian]ele tradi]ionale. Dup\ cum sugereaz\ [i
teoria, orice na]iune, din cadrul unei anume regiuni sau sistem inter-
na]ional, care comite o agresiune, pune în pericol pacea interna]ional\,
violând normele normele sistemului de securitate comun\. În viziunea
fostului Secretar de Stat, Madeleine Albright, sistemul interna]ional în-
frunt\ pericolul, ca „doar securitatea colectiv\ s\ poat\ gestiona o lume
caracterizat\ de proliferarea armelor de distrugere în mas\, conflicte
regionale [i etnice, care au ca rezultat un num\r imens de refugia]i,
disloc\ri economice majore, înc\lc\ri grave ale drepturilor omului [i
uciderea nemiloas\ [i f\r\ sens a milione de civili.”36
35
Ibidem, p. 12
36
Madeleine K. Albright, „The New Opportunity to Build a Collective Security System”
in Foreign Policy Bulletin, iulie-august 1993, pp. 65-66
24
9. DE LA BIPOLARISM LA
MULTIPOLARISM
Ana Maria Stoian

„Relatiile SUA-UE la inceputul secolului XXI:
noile raportari transatlantice”, (2006:21-55, 57-80),
Editura Lumen, Iasi


#
$

%&

$$'

(

)

* +
,
-
*
. *
, )*-

* /* * , 0 -
*
-, * /+*
*
0 *
0
*-
.*
0 * 0 * 00
* 0

0-

* *-0 0 +
0 -
0
* 0 +
1 2*

0- +
/* +

* *
0* 0 / 3 , * 0 1 +*
3

45
/ ,

0 *+
+
0

+
* ,

* /* 0 0
* /

+ *

0 - / 1 +*

- 0 * 0 *

2

0
! 1
*
1

- -
0

01 +,*!,
+
/ *-0

, -,

-
1
, *-0

"1
6 7,
8 9- #,
6 :- $ ;

4-<=:-55>-


0
/*

- ,0

* *

-

8 ?-
/
*
0 +/*

- +

0 0
* . *
*
0

*

/+
*

@
+/ 0 * *
0
0

* 0 0

A ! B /* ,

* ,
A

- ,* B- ,

AC%- "- "#- $#B- ,

A, / ,
B- , / ,

A$%- %"B- ** A+ - :/ B % 0 *-

*/+
0 0/ ,
A%- &,
- #1
B

2 0 0
+
0

* . *- * 0 ,

A

.*
0
B # *
*
* 1
, *- 0 *
0
,
*, 2 +
*

+//* - *-0
1
,

0 0
- 0
*

*0 ,

+

0
* //* 0* 0
0 1 - .
* +

*0 0
0 ,
* *-

7 9 ?
-
;

?
-<98-55D-D>DE
@
8?-FG

H-
8
?-
I -1 *-
555-D


//* +
/ A / . 0 !- -
C- !- 00 0 -
B00 //* , - !0
0 +
A
-

0
0 , *- *
- 0 0
B
*
0 ,
0/ , 0 *1 +* 1

,
+
J
, 0
*
* 0
/

* * 0
0
-0 * 0
,
0

0 C C:8 * !

/*

+

/ 0
+
0
*
*
, * > ) 0 0 ! , 0

0
-

/ *

0 0 0
*
* !. * *

!0 "- 0* /* 0

2
*

* 0 0
0 0

K3 # K+
//*
0 0* #*/+
#
00
0 *0 $%&A ,
+
*
* 0 * 00 0 1
,
0
*
0 0
/ 0
*
*B
' & A +

,
+
/* B
0* , -
0* K+-
* 00* D

(? , *
/ 0

/
* 0 0
* *

0
/

J 2 " .- 0 " ?<
8- L) ; 60< 1-
K
-55E-J
>C C:8-
M-G-K -55J-
JE
D K3 K+-

!
"
#
"

#$
* -K -%%
@

+
A
/&
0
*-
' *-
*-
*-1 /*-1 0*- 0.*-+0 * 3/*BE
0
&
,
0 & 0
*& 0 2/+

&
*& / & - 0 !0 0*
& +

1, * (0&

*& &* &

0 A)(-)*- -+1 -9 -*0 B-

1
+

0

,*,'
5 & *

*& 1, /* & )( 0

-
-. ( 0*
!
*/+
91 .8 9 /

* ,& 0 - / * 0
00&*

+

, /* 0 +&
* A)(B- +

0 +&
* A)(- *- 9 B-

00& &
0 0 /

&

*
&
&
*/+

&/*/ &
0
/ -)(
)*-
&
2
.

. 0 * 0
/ & -

+
)( )* / 0 *-

&

0* *& 1/* ,&
0
*2 - *
&

!
/

1 +*
&
- !
/ 0
*
/

,
+

)(*0
& ) **
3 )
*

0 &
0

0 - +

E
- ? , - #
#

-0-55E
5

?87 , 71
6
/& * 0

45
9189-

$ !
"!N,-<=:-55D-5
%J

, 0*55#-$
1
,

0 ) 3%1,

&
&
*$&0

0 -
&0

*- 0 & *

& , 0 0 / 0
A)- '+B-
) * * 0 0

+
-
+/ 0& &
+ ) - F

H- / 1, )- $ //* 0
,

& *

&
) 0 0&- )
+
* , / ,
&

/ /+ 0* 55 A*/+
0 (
- /

0 *,
$ -)<0-
-
0
+
#- */+
0 ,1 *:B / * 0$/
$

+ $
&
. ?8
7 , %
/* $*
* )

* 0
*- * * * 0 &
*
/ )0*,*0
-0 *
0 #2-)*0
&
** 0
,
0

,
% 0-

55-
)* 0*
$

& 0

A0* 0

& C&- ) ( B- )
$

A &
B
&
)*/+
) $ &

$
& *
* &
* '
&

0 *- 0* *+ ))- * $
*& , * +
/ )@ )*-

K++
8-L+

,-

M-
1+OO<<<$</O
O9
O0 O
O
8%
555.A@>#>B
#?87 ,-.

-K -55E-D
@ 2$ 0 / +
- L
01 2 <<< %
3310O
8O
O+1 P#>#10A>@#>B

#>

0 &

0 , *&
0
* . 0 0&
0
,*
* 0
*, A. 0B &*
0 * - )* $ 00 /*

$ //* & , +
*& / *&
-&
/ 0
*

+
+- *% *J + )*-

0
' 1- 1/*

0
,0

&

)*0$ -
* 0

0
)*0*
. $ & 0
0

0
* )* *
0/$
0 $ 0

%
*- +
* 0 &
$ / % *

>
)
&

, /* & 0+
*
0 *

*& + )* +,*& &

0
0**&

/*

0* & 0 & -
, /& & &
A- (E- +*-
,0*
*B3* &

$

- 0 - )-

* 0

- &

* 0)
)* 0- * * /*
0K/
* *0
-
0/$
*
& +

) /

- 1

0 -/*, /&
0 &)-&
0
A- +*- +2*B )

J +1 1 ?
- F1 ,

,H-
9Q
:A0B- + )
0,-N0-##-55
> 9, - F
)
+ / $
/,
H- 2
?
A0B-

$

%
+
(
+: C0 -N +-#J-J
3 2 '1:- 68 )- F*0 H- 2 '1:-
68 )- 68 + 1- % $

! %
, $

-'1) $ 8/-'1-#J-5
#3

0 *0

)

$
-$&

0 - 0) ** &
0
K.

)
&
0 )* ) +

- 0 0 *
&* &* 0
+
)

*&
0 * &
//*%-
+

/0&
$
0 0 0 .
,
0 **

- 0

& *&

0 *& 0$0*
$*

,0 0
00&* ,
3
0* *&

*00& $ 0& /* 0 +

+0

0 & 0+
* 0

2 -
/ *

. 0
. *

* 0$*
0 & - +/*
&

//*0 $
$
0 & 0
0
0
+ *0

%0
-
-
-
-

#D

4$ $

(

)
&

%

*&

&
, 0 0
G *
0 * &
0 % $* 0 *-
.*
, 0 &
+ 0* *
/

$ -
+

*
/ * 0*- $ *
0
1
$
&

%

- ** 0

2*
)*/+
)-
0 )$$ /

* * - 0* )*/+
) $ /
*
0D*&&0*
& $ 0 0 & *

0

-
0 )*
0
,

*& 0 $
$
*

&
0 )
& * E)
0 *&

-.
*
*&
&
%
/ 0
0

-0 55
.

$

5 * 0/ 0

0
0% 0&
+$0 3 0& -
0
, - 0

-
+*& 0 $ 0
- $*
*& ,

2 - *
, *& &
- 3 0
&* 01 - 0 3 ,

0
0%
* 5 + $

D91 /- ': /
:- F*- - K1H- 91

/- ': /
: A0 B-

0 $

%

&,,,)
0,-<=:-#@-J
E2
(R-$

,$ .
6$

$

-N. , -
, -J-

5
2

-
#E

+ 0
,0
*
//* +

! ,
A
"0
- 0 " "0
"

- 0
* "
0

"

# "
0 .B- *
!
*
2 !- $
$
%
+
0

*

*0
,* 0
030 *! 0
! +*
-
$
$
% . 0 ,

0
0 * "
0 ,0+*

* ) *- 0 0
/
/$
$
* -
*- 0
,
/-
* * + #
& A/
' -#K -CB00 0*-
$
$
%
/ 0/

*

,*

0 K1 A5E555@B +

&
.* 0* +
*

+

0 * * - 0
.

. - ' , K1 0/
*
+3

* " *
*0
0
*/+
0 '
!-0!*"0
,*
+! 0
0 0 ( & * ! /*
'
!- , 0 . 3* 0

!
#

1)OO O O.
S
OO
S1 O0
S551A>>B
9
- F <0 <

1 H-
* + ,N 0 -55@-

>-@
9 +- T1 K1 =) 64 6
0H- -. $
/0 - -

1)OO<<<1
8 :0O0O
O+1O+1
A>B
5

K " C-
* 0 (
0-
- ' - "
K
, +

) .

-*!
*

! * 0 0

!
-
, 0 !/* 0 !
( 0
N
- *
* 0 ,
" 3

/
- 0 . !
* 0!*"

0!

"

- ( )
* ,

" 0/ , &
0
G"
! * ( ) 0 0 (

0
0
/ 0

!-

U5
& 0

- +
55- 0 !
# -
& 0 0

!
! 0 *
*-

/
/ + 0 . * * +/*
0
,- " +
*
0*
*@
,
0 (

"
" 01 * - 0
,

-
0
* " 0 (+

/
/ - 55-
1 1 -
+

*

- 55J- ,

; ; - * * *
+
*
* 0 *

,

-
* 0

0 . 0 0
*

1
<
- 1M$ $
-!
, -<= :-""J-J
@ $1 #$%& ' 0 !
-
K .

-""-D
@

,
0 , /
* 0 *

0

*+/*
0 J
(, /
0

0
*

!
. 0 )*
'

/ !)-
0

1

/

0* / 0 ,
0

0

- *
A

*0 K -
0B *A

*0
C -K
, N.+ ,B
0

1
/*-
+/ ,
- 0

. 0
*- 0
*

0 * ,
* 0/
* 0

0
,* *

*

0*

*
/*
)O-
* *
0*

,
+
2 -

0

0 , 0 -

0 0

*/+

0 ',

! 0
)
A55@55JB

/
* 0 * 0 ,3
1

'

)

+ 0 *

+

- K
)
*
* /

+

-

* 0

0
(,
) ,

0
',
-
*

+ ,K
10 *,. *
,
* (

0
*/+
,

3 00*

J(
02

-( 1 0N7,
-C1N +-FK
0 ,
<H--. &G

D- J-
+ O+ 55@-
@
@

(*/+
( 2

)O
0+
0
0

, 0

0

+ *0

,
2-
. 00

* / !

1 * 0 ,*

+
*

0 -
/ 0>

0
*
! AC -
K + B-
* 0 (
+
0
)-
0 2 0
0

.
0* +
0
/

0
+ ,
K
0
+ 0* 0

+

*

*

55J- ,0 -

- 0

)
+

*- 0
* 0
/

,

+

* / *
* 0/

*. *
0
*D
N ,
*
0
)
0

+
/*

**

* 0
3
0

. 0 -K
)

3 0/
0 * 0

* 0
N

0
K .

-
55J-
0
- ,
-
*
* 00-
*
/,0 3
+
*
'0 * 0 *

*
,

*0
K
-0 550-,0

*
//

F
+
- 0
H 1- 0

> 2
< - F1 K
:
/
N 0
1 H-+
N 0
A0B- % ,.
V&'
80
-!
-""@-DDDE
01
<
- &E5
D 2
18
- F1
8 +< 1 0 1
0
1K
:
H-+
N 0
- &"J
@

0 * 0 - 0+

F /*
HE

-
0
, 0
. 0 * 0 AF0 )
HB
0 0
*
* *
*

- 0

*
-'
-
0+ 55> .* $ * / * -

,3
0/ 0

0
2 $ *
0/
* 0 0
+ 3 / B * -
+
* -
0 0/
*
- B *

*
,
+
- @B

+ *

-JB
00

5
.* $ * 0

0 0 0

0 0 )

-

+ &'
#(-
,3
>" 0
- ,0

* A.

-* 0 )
* 0

- 3 0
3 * -+ '2-0/

,*

,
* B
0 . $
0/

-

0

)
*

/
- ,0
00* -0 0

* 0 *

,* * 0

0 0

E
!1
? + 0- F1 6
0 4

F
H4-!1
?+ 0A0B-$13$ &(<
WN

0-N1-55D->DD"
5 .*$ *&
1/OO OO.

S

O
O<S

S
,0O.1-A
E"J""0B

@@

0/*
//*
*+

0
; 0*-

/ *- 0
* *- 0

,
+
*
* 0 - 0
* *-

,
,
*
, *

*
+

+* .
,

0 7
-
0
55E) /
,

,
- -

,0 / * 0

0

*

+ 0*
) /0 7
0

* *
00

, *
* 0

*0

0 / 0

-

/
*
,

-
+
/

C

- 0
+
0* - +

F

0
H@" ,

0 7

*
*
/- 0 + 0*
0
- /

-
/
0

,

0
6
1 ,

/*#
-
. //*0

*

0

44'
- 0 ,0

0

+
* *
/
-

- *-

0
-

0 0
,
*@ ( ,0

@"
91 !
- 91
- K
1
- 18 N
-
6

- $ 1 - ,
$ &(2- -""-"
@$ 3. &6
1 ,-@J
555-
@J

0 / +

*

- . 3/*
0/
* *

+ *
+

0, 0 -

*

0

!
+ ,- + 0 0

+
*
3

)

0 7
*- * 0*-
*
3

+
*
+ /
*
* 0
* 2
0

, ! ( * * 0 *

/* 0 0

+ ,1
F 2H/ * *
0
- 00+
0
@ 0
*
0
*

0
!0
-

.
0 0

+ -0
+ F)
2H 0
* / *0

!
(

0

)
0/
0
+ *- //*

/
0,

0
*-

*

/,0 + 0 0
)
* 0
-
+
* 6
1 ,
0
*

0 -
0

)

0
+ 0

*-

+ 0

*K+ 0 ' :
-
, !

78 +

!
'
/ * 0

1,
2 -

/ *F

H
00

)

/
0

-0,

1/OO<<< O0O O555O55"0>1A

D"J""0B
@ 0

+ ,1- 2 &
K .

- E 0+ 55E- 1/OO<<<
+O

O
+ 51

A
E"J""0B
@>

* @@)
- +

* 0 1, * *
0 /*

3 * +
0 ),
0, 0

)

, 0
+ ,6K
19 A"""B
1 +

)*0

*-

*0

+
0
,0

*- 0
/ + * 0
A !

78 +

!
'
-

0
- 0 0

1*B(+ Q
:
- 0
0
+

/ *
0
1
0
+/

@J
)-+ ,6K
1

. 0
0

0
)

!

0
0
K
1

3
*

0/*

* ) /

-
+ ,6K
1
,
0*
0
/

+ - 0
)

0
+X+ , 2
0

+3

0
- *

0
+

0+ ,6K
1

* -, ,0

*
0 0 * 0

2 - 0

*
,*

/

*
/
0/ 0
/

0 0

0
,*
0

@@ !18

K
-
-. ; 5 $ 66 &

K 1!
-<= :-""@-
@J(+ KQ
:-F +
,
8H--. &G

D5- - O+ """-D0

@0

0* ,

)@> ! - *
,*

* 0/
* +
*

0 ,
/ - 0

*

+
*
, 0 *
*

2

0

-
0
* 0
0

+

, * ,

,
* 0 /
/ *-
*- 0 0
0

*00

*

,0 *
+
0

, *
,
+
)

- 2 7

0 *
*0
,
*@0 2
- 0 /
*
*
*

0

+

*
0

0
6
0 0 ) !,- 0
+ ""-

0 +
0

0

-

.

F */+

H +

*0

*

0
*

@D) - *0

0

- ,
,

0
- ,

+
)0 0
+ ""- 0
/
8 , * F H !

@>
- ++ ,- J ""- 2 *
*&
1/OO<<< OO.
S

O
O
"0S"O

1
A
"J""0B
@0 2 7
- F1

1
H- -.
&G
E"- J-
O,
""->@
@D
8 ?- F1

H- +

N 0
A0B- &@
@D

0*
- *
+

>

*

+

0 *
,*

0

0
3
0 ! 0

)
- ( ! 0 - 0
/ *

*/ F)

* 0

* 0 H ! J
+ -
0

, -

,/
- +

-

- 3

0

! 0
*
0

+
+

* * * 0 0

(*/+ (

*

,

0

2
(*/+ 0

00 . 0
+

* *
0
* *

0
! 0.

* 0 1,-

3

@E)

.-
*0/ *-
*
*
-
* 0F */+
H)
0
9 : -
+ -
0
-+/ /
@0E)

0 -*
F
*

, *H-

F0

3 *
0*

H@5
) 0 * 0 * +

>-
0

* ,*
,
,* (/
0

0 0

.
*
0 0
+ *
* 0 +
* *-

0

0

@E 2 1:- F

8/ 3
:;H-
2 1:-68(
-68)1
- &0E
@5 2 9 :* - "5""-
K .

-
1/OO O2
O
S2O0
O
2OOOJ"0
A
""J""0B
@E

*0 ,1

*

0 7
J") * */+
0 ,1
-

*
* -

,0
* /+

0

3

0

-
0

* 3/ *

0 0
+ , 6 K
1J

*0
0

0

+ -
,0
*3
0
0* 7+

-,0
*C '
*0

* * ) ,
""@-
C'

*
+0

0
00
,0

*
-0 ""-
+

N 0

* * 0
/

-
,
- ,
0
*8.* * :* * *

N

/*

, *,0

J2*,*

+
0
3

/*
+/+

-0*
+ ""

//*
0

-

0/
0
+

.

*

0 - + , /
0
0 , J@

J"1
<
- &@5
J
9 ?,
0- F
+ 0 ,1
H- <. ;& "
+ ""-@
J
- 6
1 ,- ""- 2 *
*&
1/OO<<< OO.
S

O
O
"JS"O
1A
>"J""0B
J@ 68 (
- F9
0

8H- 91 !
- :
:A0B- &J@
@5

0

*-* * 0 *

0
6
0 0)

*. 0 *
0*0

0' :

' : !0

+
-
,

*
,0

0 ,

,

2 */+
0 ' : /,0 0

*- -
0 /*
FG1
*HA*

B F
*HA*

B-0*
+ .

2
0(

0-
* *

* 0 0

0
0/
/ *

+
' :
- /
* * * *

*0

+ !D+ ""@-)

/

*/ F+
* 0 ' : *,
0/ 0 * - 0* /

)

0
-
/
JJ
2
+
*
0 (*/+

+
C +
/* 0

' :

*
* /
/
* 2 ,

:

+

- 0*
*
0

* *
HJJ
+

)

0
* 0 0
///
*

*0
+
0*+ -
*
3

0 0 / C + - 0
K - 0

* C - + - K
, -
N.+ ,

1 0
0* 0

* 0
+

1, K - -
'
- 2 *
0 0 0
0
* 0
3
!/ F

JJ 2 9 :* & D"""@-
K .

-
1/OO O2
O
S2O0
O
2OOODJ>>J0
A
""J""0B
J"

H 0
/*

* 0

* 0 /
*

/

0 0
O

3 A

0,0 B- (
A K

B
1-
0
K

!

0
+ 0 0

97
)1
+ 1 0 1 X0 -

0

0
0, ,

-

/ * , 0 0
*
/

0 0 ,
- ,0

,-,

+ ( ! 0

-
)

- */+
0 ' :-
0 ,0
0
0
0
+
/ , 0 . +

! 0

)

*
/ *-
*
*
*

0 F
0 + ** 0
-0*

* 0HJ>
00 .
/
- 0
*

/
,*

0/
0 0
) 0

- 0 ""@-

' : ! , 0

0 ' : 0

-
0
.
0
*
*/+
*

0 0
+
A

- ,
1 0 ,
B- 0
, 0
/ : *

* *
:*-
0

+

/
+

)
3
0
*- (
! 0 *
0
0+

0
+

0
F

* +* ,*!-0 ,

J> 2 ; & % ;& ""@""@-
1/OO OO .
S

O 7O O "@SJ51-
A
""J""0B
J

3*
*
,

-
*+

2 - 0*
*
, - 0
0 -
+* ,*
0
*

0
*
* *, * 0

HJ0
(*/+
0 ' :

0 0
K
1 2* 0

1 + , 6 K
1- F,0
+ 0
*
-0* +

* *- I
0 + HJD ' :
* *
*0 *0
* *
*
/

0
*-
/,0' :F

0
H / 0

- * F

+
* 0
H A0* .
2
0
(

0JEB 0 * 0

*- +/*
,*
0- 0

+

J5 )

- 0
* 0

- .
/,0 0

0

0

* /
*
-
**
*0F0 0 H*
0
- 0 /
*
-
*
/ / /

!
91 ) ?
-
*

J0

- 6
1 ,- > ""@- 2 %
;&1/OO<<< OO.
S

O
O
"0S"@O
:
1
A
0"J""0B
JD2 ; L.<1 % &0"@""@-
1/OO<<<<1 1
,O<
O

O""@O"@O""@"@"0
E1
A
""J""0B
JE2
8(

04
:
1 ,9
1

,
) -) 8!

8-
1/OO<<<
8
8 ,O 0.3
;
Y
W,
Y
:
1

, 01 :A
@+ "">B
J5 )1
0 - $ = $ 5 =%&
1/OO<<< ,
,O!+

O!2CO0 0A
D"J""0B
J

*
+
0,
0

*
0 *,,3 >"
'

*/+
0 ' :

0

- 0
,

* )
0 *

/

0

AC -
+ B-

2
0 ,

0

0

-

+
*

+
+ *
2 - N )1,
+
-

*

* 0

/ +
> 2*

-

*

0*0
,

-
/*
0 /
+ ,0 0

*
.
0

, -

,
* 0*

,
+

*
/

0 0
,
* 2 -

*

*
+** -

* 0
* 0 ""@-
* /

*
*

*

0 0
,
*> + 0 +

*

- /*
0
* *

*

-

*0+ 0

*.

' :

1*
* +
0 /

' :
- 0,0 ,* /
>E

>@!
,-
0

+ */+
0

>"91)?
-F)1 8! : ,'

1C 1

(

1 H- 1 - 78XA0 B-$
<& J-
)
C
0-?
: -""J-0J
> N )1, - %%, $
$ 66- 91 ?:

8 !
- K
- ""@-
>
> 1R Z
2
1- $ % < V-
1/OO<<< ,O
3OOS"@+0A
"@"">B
>@

' :-
J@

' : 0+
0

* 0 -
*
*0 +

* - 0 , +

/

! -

, F, ,
H

0 <
: 0
,
+ 0 *

>J
2

0

* -

0 0

0 / *

2+

44'

/

- 0

!>> *
2
0

- !
0
*
-
0
0

2 !+ 0

*
0 00*
* 0 -

0
0 +

0/+

)

*

+

+
- 0 A/
B>0 (
0

*0 1; -0 ""@
0

, * +/ 0 ,

/ - ,0

+
*

* 2
-
0
*0 0 0
- 0*
* 0

*
0 ,
/
)

/
0 *

0

1/OO OO.
S

O 7O O 1
A
""J""0B
>J0 <
:-F : ,<

K , H--.
&G
E- J-
O,
""@-DJ
>>
8 (
- $1& $ & $
5&(<WN

0-N1-"">-5>
>0 9 =
? - F2! 0 H-
+
A0B-
52 ; 5$ 5>6???&,,@A&'

8
0
-!
-""J-@E
JJ

0 K
? , )
*-
+

* /* *

* 00* 0

0

,
0 0,0
! -0
0

2

0
3

,

0 0

* ,
+

0 0
,

* A2B

* 0
/
. 0 - + ""-

0
*
* 0 0

. 0
* 0
1
': 0
+
/
0* +
* * *

,
0

>DN* , 0

*
/ 0 *0
* /
, * *
*
*
*

*

3

0 ' :

0

- 0
0
,
0
0

'
+
- 0 ""J- * 0

*

+
/
0
0

0
0
)

-

.
/
-0/
+
*

+**
0
,
+
)
/ -

. 0

.
0

K
1 2 ,

0
0 0*0
*/+
0 ' :

*
,0

0
0

+

*-
* */+

/ 0 / 03 0

>D 1
': - F! ,
,/ < +
- <

H-)
GK

A0B-15$1;. &)
, 0'
0
-) ( -6
1 ,-""-

J>

0

0>E 2
0

-
-

, - 0 -
0 * *
0*
0

0 /*
0 0

0,*

0

0*+ 0*
0
/

)
0
0
0
! 0
+ , 6 K
1
A"">B , /* 0
1 0

- 0
1 0

0 (
3

,,0 *
, 0

0*
0
G / 0
K
1
K .

-+ "">-
0

* 0

.
0
0

*

/*
0

(

0

* *

- 0* *

*/

00
-
. +

-0

- / , *

>E91 !
- : !
:- F)

/ 1 0 1

1 ;H- 91 !
- : !
: A0 B- &

@
J0

2$B$
(

(

/ * .

0

, 0 0 00* , .

0* 0 * !
, 0 *0
,

,
+
/

0, *

*
0
+

2*55"

*
A K -
0-
-
+ - C B ,
00 0

>5

/ /

- 0*55>
0
"
00

0" 2* ,* 5E"

-
00
0,
- 0* 5E"

0* 55"-

1
+ /*-
*

*

0/1
+

0
) /-

0

. 0
+

)""-
.
0+

0
J-@P0

.
-
0
* D-DP0

0 ) 0

0 -

* ""-

*

>5! [
- 2 . L=. $., $ ; 5
$ 5& )

(

- 6
1 ,- 2)-
""@- 1/OO<<< ,O<
O73"O73"0 accesat 1.03
2005).
0" K
8

- 2 ) -
1/OO<<<+,O+O+O'

O 'SC2'0 A

D"@""0B
09![
-p. cit.
0 1 4

< 1 1 - &
1/OO OO.

S

O
O
S

O 0.1A
""">B
JD

0

0 EE5
0 -

3 00>"
0 0@
' 00

* 0

,
+
2/
,0

* *
* , *-
* , ,
0
* 0 *

*

C

, 0

0

)
- 0 */ 0
*0,0 *-
*

0

- 0 0

*
0J

-
3 0
,
0

0 )

-
/

*
0

/
*

-0
*

/
0>
'

/

0
0
- 55>-
-'

.* $ * /-

+ - 0

0/
*

0

,

*0 &#('
-
*

+
0

A

0 )-
+
/

-

0
0

*-
*
0
- ,*

- 0/
*
'
- 1
,

-

0@$
0J1< K
0< - 91 !
- K :
- F 0 0
(

H-91!
- :!
:A0 B- -@>

0> 1
!,F' 0 H- 1
!,A0B-.
$ % , L ; 1 .& 1

8!
-"">-@
JE

0
,
0
, -

0*
B
2 /*
0 0
/-
- * ;*
$ *-
* ,
* +
0

1 +

+ -

* 0
; -

+/
0
-
' %

-
0
*
* 0 0

* ,

A)
*B ,1

.* $ * 0
+

- 0

0 3 ,
0*

N
.$

0, . 0

.* $ * /* -

*00 2
-

0 0
/ , , 0

0

0 -
,0 0

,
(*/+
(-

+

0
/*0.
0
0

*

,*

0D
'

*
1 - 55E- &

(

+

0 . 0 *

+

0

1 +

; $
*
/ - ,

A
+
0
, 0 ,
0
)
0
,
- /
0

-

00N
K + -F1<

,0H- & @05-
+ 55D->
0D ?,!-F1

1 H- 1
!
,A0B- ->
J5

0
- *

0 0/
B- ,

+

A

0
0 ,
-+**
* 0
,
* -
* +

-
*
0 0
1 0 0

0 -.

- 0
0
,
-+ 1
,

B0E /
0

0
; $

* * L
- ,

* 0

;
$

0
/ 0

0
(

, ,

- "" -'
(
&C

'-

* 0 0

0

/ . 0
*

. *;0*
0 0 0
+

*
,
/
+ +
*

0 0*-,0 /
+

/*

0
*

3 0
,
0 ,

/ * 0
+

+
0 + -
, / * . * ;0*

/ 0 / 2. %. 0 ;
- A ,

,
*
B- 8 2
%. 0 $* 2. 20 A
/ )
*
1 +
0
+

/*

0E!

-
1/OO OO.

S

O
O

1 O
SS SS5E1
A
>"""0B

>"

* 0/
+
, 0
0 B
0 -

*

0

/- ,

A/

- .*$ *-
; $ -. *;0*B-,

A2. $ -
B)-

3*

0,

)

/,0

- . *

* A

/ B
A
,, -

0

B05 0 *
*
*
* * 0 -
* / 0 * 0 * 0 0

.

,

+ 0

0
00* 0 0 0

, *
* ,
* 0
+
* 0

0

*3
,

*
*D"
!
0
0 /* 0
0 *0
0* * - /

) 0* 0 0 , + )

*
0

0
+
/

0

0

0
) ,
0
+
/ 0
)-
0
1 0 (0 21- + ""-

/ 0 *
+

0

05 91 !
- + - F)
- 0
2
8/ 61 :
1 2 ;H- L & G
- @-

55E
D"K 7
-2 ; 2 $ $
%, 5.8%M&

1/OO<<< ,O
O:+"O 0.1
&A
@"">B
>

+ ""

*
0/
*

+ 0
(0 21

+
0
0 - 0 ,0
,

,

)

0
) A
+ ""@B
0
0

, 0

0/

0
0/
-

0,*

, * 0

* -
/* *
,0

+

D N
, ,0 21
+
,
0

0 0
+
0 . - 0
/* *

//* 0

*- 0
- 0 .

,

)
-

,
0 0
+

,

0*0 *
) 0 00 .
-

0
/,0
00

*
)/
, /*
0 ,

0 /*/B0

-B

,

0 A+
/ *

-
+
0 B- @B 0

*
-JB0 0

0 ,
->B

0 0
)
0 ,-
F */+
H /

+
-
0 *1 -0

,
0 ,/

* 2

* 0
0 P 0

,

-0

/ 0 /
)
0

* * 0

0* +

)
- 3
0

*
0

0

-
0,

D )

N/0- F!

W C 0& =D- G
@"-
'
@-""@
>

D 2

0

*

-
* *

0
D@

0

0
0 ,

-

+ 0 -

0 + A ,
*
0 0 B
2 - /-

/ ,
0

0
- /
0

)- , 0 0

F

H-

+

- 0

*
* DJ
'

/

0 ,

0 0
-

, 0*

' 00

*
0

, * * 0 *-
0 *- 0

0 ,
/

2
0 0

- 0

/ *

** -
//*
,0 0 2/
21 ) 0

) 0
?, 7,- 0 0+ "">-

+
/* 0

,

3

00/
0

+ 0

0/

,
)0
?,7, 0
+
/ ,

0 0 ,
-

D

1 !
- F! 0

2

/N,
,
N0
1 H-

1 !
- : !
: A0 B- $ $

2 ,$ & <$1-. 0
8!
-<= :-""@-
D
D@
6) 8-F

00 8(

H&$
-@O""
DJ : !
:- F1 !

8

0
2

H-

1!
- :!
:A0 B- -0E

D"
>@

0
/**0**

(0 21

*0 0

0/

* *
)

-

* , *-
*
/

0
-

* F. H

)
)
/

,

)
/ -

""-

*
+ / ,/
,* *

0 0
)

*00*
+ 0 0* /

0 0/

Q

, / *
* /*
. + 0 0
/2-
*3

1

D>A/

0 K )
* * ,
+

0
1 + /* . B 2

0 0 0
- *
,

* +* 0 3
*
3

0
1 + 0
D0
) /-

0
./*
, 0
3

* )
,0-
* 0, *

, 0 0

+ - / - , -

' :
- 0 0

* 2
-

0 0 +

+

-
+

/ (0 21
+
/

0

,0-

*
0/

+/ / * 0

+ *- -
1
, *-
0 0 ,
*

D> ) (0
? ,- F

0 8
(

H-2
?
A0B- -
D0 0 !
- F </ 1 4

6 1 N
H-
0!
A0B-$ -,%5 L$%M-
( -
'
'

-6
1 ,-"">-D
>J

)
/ -
/,0

- 0
0 ,

0

0
+ 0

-

0

0 / - 0

0/
,
-
. *
, *
0

*
,

* /

0
,
,
!
-

00* *

.
- 0

0

* 0
DD

DD 1
1-(+
-F101 0
H-
)1
1 ?
- 1
1A0 B-%
&. 0
8!
-. 0-"">-@J>
>>

%
&'
()*

+

+

,
-

. / -

.

,0

1 .
-.

.

2-

,

3
.

4
2

/ 0

3

/ -

5 2. 0

0

,

5 2/ -
. - 2

.
2
-

.

3 0

2

-
-

. - .
6

3 2- 2

.

3
7$8

2 . 2-
.

3 .
, .

3

2

9
3 . 3

0

$8.:

;< = . .>>$.
#$

. 8 3
-/.
0 - .
0 2 .
-2 -2 3
/ !
- -
8@ . -2 3 .
3 " .
3 0
! -
!#

* *
3 2 2.
. 2
0 8F. / " "
@ . # -
.
2 2 2 8C !#
0 2 $! 0 "
.
32 0
@ 0 ./
. 3 -
6 7 4 G @5.

B 2 3 - . B
2 3 -

8
!".599
092
9 59
? #B
8
5 H
5. I
J
!

J
A
.K
=.C.C
8F

.
599
9
92 ,95? #B
8C@ H
L.M ! N
!:", 0

# . 0
.C.$
#>

$%
0 & FB 2
$8# '

$ - $ %
( 5 .

5
$ %
8 $ 5

0 $ '

) A

% $ & (
3 % , %$ '

$ $& $(& , $ 2 &

/
.
& )
) 0
&
0
2
% $ (

3/& $-2

)
0

) 2$%.

%.

.
6

%78$ ( - * (

)$ & * 3

2

<
(+
.
%
.
H. ,. $
&.

$*$$& &)
( 3

* (
6
% 788
$

@& $-2
3

$
.
% $ 3
$ &
%.

-.

3%$
% $ ? 3 -B
)-
)0
&. 2 . %
$3

-$ &
$

$

- 3
% & 50
. % - 3

) .
%
-
8> - 3

& 3
$
% $
- %

8#G @ 543 -033.E@
05.
.A'

."
.>>.CFC
8 '5 G 5 . !
;! . '

/
0
.K
=.>>8.C
8$4 @
2 .0'

.< &.F.#
88
3. . 1 1:

2; O<
P" 3 42 5." 5.#.
8> -25 4
. I ; I!
<
= 0#
4.+5 0
@'.C.#


& &'
(

- -
-$ * )
&
6 ) 57& * 3 %

&6

7 !
( 3

% &
1 $ * . 3

& , %
*

,
"
* **+

3
3 3 2. 0 .

. & 3 %

, * # #$ &
3 %& )

. .2 $0 $& 2
!
-
%
$
$. $
$ 0
(,
$
?6+47B. - % ?6 2$%7B. '- .
) . .
& 3
.
0
- & 0 ) $> 3 ( '- .
3 " 3 2. 0 & .
) .
& 4%
3
& % > ,
5)

$ ) -% -

2 $&
$ . * $
%-$

0
& 2>
3
D 0
& 2$% *
% $
$ - & ) 2
# )
) $% &
3 0
-$% - $ 3
$ & 2
$
$ 3 . )- 0 J
?6
4
7
& * %$ % ) 0$ @ - &

. 0/ % *

> 4 A 0
.
Q 1&$ $#
# ./ &/0.C.C#($$
>
3 ". 8 !
9%
!:

.K
=.>>.F(C
> ,
5) . # ' A .
< &.>>#.8$


.

--$

%
) 0$ ) 0$& & *

*
2
D

D ) *

$&
%
$.
. *
.
, %
% & @ . -%
M9
. &

2 $ &.

$.2

"2 & 0 - $. &.

%
$$(&) -% &
2

0
% $
%
$

- )
. &
%

'
$% %
( 3
, %
&
) 3 . )

3 $ * $& %
$ $
@ $ )
%
( %
$ 3

$
%
. )

-
$% %
@
. %
$

: ( ;

$# (
8#

)
%$

) $ ! ? $ 2$ B &
0

D
* $ $% %
&

%. ,

$ &
0 ) -%
>F
)
: ( ; 0-$ -
&
$
%$
>C $ $
.
) %-$ &
-. ) -/ % $ *

% # ) - % &
- & ) 2

4$ %
3

?H
0 +5 0
. 5
E33
. < D
/ = . 25 "
B. 0 . 2 )

>F 5E4 .J

!.

I I 1;-K4.K
=.>>#.
>C9


&). )$
# 2
$

* .3$&2 3)
2

& 2

$ 3)

$ 3 $
4
. % .

%
$ $
& -$ , %

&
2 -$. * ) . %

* ' ) $

) 0 $ 6 3$ % & $ %7># 4

3%$

&
&
2

%

-$. *

$. 3 $

)
)
* . %
$ *

)

3

!
(3 * (
$
,

, $ & %
$ - @
*
- %
-
%
$ 3 $
<#<(
&*
<<( .$/

)

)
2 ) 5
, 1
. + 3 @
0 3 - (
6$/ 3$0$ %7 * ( 6 7> '
& %

$%. $% & , %
-

* * 3
$
, $
3 )$

0 $

2 &

-
,
$ , $ * & ?.
%
B ( 2
$ -
@ .
) % , 3
- & /&0 %
.
3 $%
>$

>#
' ,R".
4 . 64 0 0 0 5 ))
3
4 )4
7.* !=
!
8.F..C
> + 3 @
0 . 1 M
!!

:J! >??"A
05
333 .<

.>>$
>$
2 @ =. 65 4
+
3 5 -7.
E
5 "0
.
5 3 G
. 6# /
0 4

,
@ 7 * 1! S
;.)
.

F.>>#.F$C
F

1
$-2
)
(

3 )

. 3 / ( * 3 )$
3%$, )

02

0

-

0
$, $
$ @

)$ %
-(
.
2 ) - )
$ )-
6* 0$7 ?* >C$B. 6 0D & $7 & 6

7>8@$ $-( .
, $ $

) $ &
- !

? ) .
. 2

$.
B * 3 *

2
0
3 %.
0 -%
0) ,
0 -%

%

1
T>.

*

%$ )
.
* D
% & - 3
% *
) 2-

D

)
2 )
%'
>>
-/
* )
3 $ *

%
$

)$- $
,4

.
$
% & 2

&

)
- 1 $. ) D
2 0 3%$
, $ $-$

5

)- * &
% $
3)
-- -
$
. *
%$ &
) )

$. D

D
$- 2 3%$

$
, $ )$ 3

%$ $

>85
52.6"U)L V
)
W7
* M O

.C
>> 5 3 + . 6
'5 3
'
A /
0 4
7 *
I .!
$>..9 .$
. 6 @
/
0 4
X. * J 1;
=
.)
F.>>
C

-.

$% 0D$,
#
% )

* 3$&
, -
0
, *
&
H
0 + <5. /

0

)
*
3
0 ,

)
.
% $ $$ 4 +
3
-. E
5 3 ' @
0
/5. 54 .
2G0 .'5 G5%

$ , $ 2-$ )

)

& $ %
$
-

) 2$% &
%. D & $

& 0/ . ). ) % 1

)
. '5 G5 -)
$

60
2
7.
%/ (

% ) 0
2 & ) % 0 $.
$ * /
2 %$ - /
/= & $
$ 6
3$$ %
%
7.
*2 $ &

- % D

-'
%

)
0$ &*
2 A 0
&4# (
*
0 -$
$
%
$
$
3 * ) -%. )/
3
6 7 , .,
)

(
& &6' $ 7.,
)

1
3

)
.'

--
-$

$ , $ $ 3)
--
5

$.
%& 2 ) $
%
-$ $ %
2-

599 =
09=9

)Y?- YB
? #FB

/ /=. 65

)) 3
7 *
.$.C
#

3
%$ ) - )

F
2 0
%
3 )$ 3$$
$. % 3
D3 $ *
$-2
5. * - ) % &

-
.*
&,$ 2
--$$
2
4 0

* )

. % <5 -
%
$-2
C
@

)
0$& * *

$. *2$%&$ -
$ D
50

%

) * $ 3%$ 0 & %
%
? D $ B.
2 $% 3 % -
%. &

3 $
) *
& #

$.
0

)$
)

&
%
%
-%
,
$ 2 $ - 4
$
$(
3 -$0 2
0 $ 3%$ %
%
. % & 3
& & &
--$ *
0D.
& $ * ) %
2

0 4
2

$0 *
?0
!;B % <5 @ . ) !

2
) $ 3 )

2-

,

F '

-- . 64

0 5
# 7. * I
.!
$>.. 932.C$
C
G .65' +H
H
2 / ! 5
5
3-/
0 4
7* !
8.C.C.
C#F
# 3= 4
=. 6- .
@7. *
E
5 4
.3=4
=.
2

)***
0.K
=.F.


$!$.) $* 2.-$
$-2
) ).
*
) 0$

. &
*
)
D 0$

0 2--$
$

) ) ) &
52$ 0@
$
$
%
.0 $ $ 0 3

0 2-$ 3 - - )

2$%.
%. 2 %) &

@ )

3 2
3 $
3
1 )
D$

)
. 6

2
27 ) $
*
)
& $ $ * $ *
,
)- %
$
%
. *

0-
3 * 6 2$7 & 6 2$7

& $ 0- )
% - 1 .
3 ( $-2
*
)
.4 < )&
% <5
-

2 &
.

<<8@ $*
$-2
-

$ . -. -$
%
*
$ % @ .
$ $
*
)

- (
$
-$
)
*
$

0-$. D
$ &

350
-* %
&
3
- & - 0
$ , $ 3 .

E < ) 5. 6<5A H 07 *
&&..
599
0
99YYC925Y0 Y0
5 ? 8B
$!# $!
.
59955
0
)9 9 5 .? B
84 < . M9++

P'
.
K
=.C
$

! !
. / - * . - $

%
$>
@ ) )

)
. - $/
3

2 . $ $- *

%
$

$ %
$

%$
5 &
% 2 . * )- -
%
0
$% & $% 0
2

. %<5
, $-
* D )%
&
0 $0
3 2
@

.
<5 -$
0D $ & ) $% ?
. 2
. , 2$.
2 0
. D% 52 $ B %$
- ) *
)0

).

* D$ 52$&

%
)!3
$ $* $-2

#=. /
% 3
3 3$$

,&* - 0D 2

3

% (5
# %
-
%
2 * %

%
.
3 % . 3
2$

Z[ 7
-/ )
3
* !
.
2)$ ) $&

%1 / .
!
. &* 0
$ -$H
0+<5
$--
2 %$ $% %
1
$
D
$-2
*
)
.

>E (K) A . 64
5
@ < =
7. *
H) "
?B. ! ! !% O -
# 3
.4.F.>
/ \
HL. 1 !
9&;
: %
599
2
9 0 59 5
? ##B
8

%<5 3$ %* &
)
@3$&/
% 3$$

%
.- $$(& 0- ) % /
0
$ )

. 3
3
2 %
$ & $/

- $. )

. 3
6 7 - 1 $.
2 $

$-* $
5 2 $.& $
* 5

'#. % - 3 %

)

1

/ .
/ !
12

. .
0$ & /@
) * >FF. -$

3 %. & 2
3
*

%$ )
1 2

.

) % & 3/&
% . )-
$. / ) 0
. / & 0
2 .

2 3 -
$

$
)$
* $ )

%
&
/

) $- %

- $ 2
. 3 $ *
6)
7
% % <5 1

D
. #]
% - -
2$ &
* 0D
$
* - %
-$ F

=
H)
). 4 H . 6, 27 *
.$>.#.#
12

. .
5990
)9995
999$FC5
? 8FB
F@ K =
) 5.64
4

7* I .!
8C.
#.29

2#.F
>

&B&'

,
,& ) *
& ,$

$ 0
03 $.

$ 0

$.

) -%
$

$ $ ?-B H %
$% 0. 3 ,2 &
.
* 0 -$
3 $ & ) -%
$

2-.- &(
* $

$ $ '5 $

-$

) 3.

%
2-$
$-& ? 0$3 %

B@ . $ 0$-
3 $ 2 * .
) $/ .
02$.
$ 30 / C @ /
6)

7.H2
00 20 3 $* )

% '
$%
. )
%

$
?3$$ )
0 $B & )

5
>>C
3 . + (,
%(
+
(

-$ -

& 2
%
$.02 $$* (
-
$

%$.
%
$
$ )
0 &
3
$%
*

%$
',-

C
= 5 2 -58!
:Q

!.<

P" 3 42 5." 5.#.8
# H2
00 20. 6' @) 5 < =0

3 5

@2
! 7. * H2
00 20. /
4

?B.

.

&;
.
<
-
.F.(F

$#
.
599
9 99 Y 5
? CFB
$

@ ) )

%
$%
.
%
3
) -% -
'

0 &.
& &
$$
$ & ) -% $.
$

&
" ) 2
. $
&
$ 0$& * %

$ 6 %7

. '
& H
0

'
%
$(

&

$& $

$-
$
3 $

0 &
%

, 2 @ . $
)
)

$ $

. 2
$
!

* O

. $ 3
%$
D $& $ 0 % $.3

3 %*

/

D

& 2$%
3 .
% &
% 0$ %

. -

2.
3$
3 %
, $ )

$ 6-
3
$ )
$. 2.

%. 0 . % 0 &
)

32* (

.
%.D%.
$%& $78
$ $.
2
.

#
3 $ & 0
$ )

$.

$% &
$. & 3 %

%$
$. 0
%

$

.
599
9 ,9 ,9 999>>3959>>
35 ? CFB
8 1

#

.
599
9

939

99 9 ,Y
5? 8FB
$

&. )

-$ )
% )
%
%

@ / )

%
$ -. -)

) $ )

% 2 $. &
-> 1
. -$
4 <
<!#( . %$ 3
D$ $%

)$
& %
$
$!

& %$
$ &. .

$
$ &
. $$
. 3 &
0
4

*
)$-2
#=.* 32
F. ( E0 A2$33

$%
2 ) --$

$
%

$ * D & 2 6 0

$. 3
)$
&
%.

)
. 2
&
&. D%
$. 2
$ &

%
$7 '
% $ A2. -$
. -)$
)- $ & 3
$. / $%

. / & / *
, )

$ %$ . E0
A2
-$
%
$$.&
0 D-$
.
!

, )

) 3 )

)4 @
* -@ .&

5 H
5 2 -$. /
. / &
- ) & )- @ , .
)-$-2 *
&

>-)

).6
! 7* !
.C89C>.
#9.$(
4 < <!#( . 6
# @
7 * I
.K
=.#>. .F
E0 A2
5H
5.
C$

= 5 2 .
>
$

-$ * 3)
2
$ . *

-$*
% ?
-B&
%
0
?

( BF
/
2 )

* % )

& )

) - *

%
$. 2 $ -$ % 2
$
. 2
3
$ &
0
3 * % -3
.
3
E
5 00 6
3
$ %
$

-$ % . 2-

0 -

7C E '

3 & 6
3
$
0 -%
$ %
$.
$ %
$ %
) D &
% 3

*
%
. &.
. $$ %
%(5
7#
4
3 % &
/ (

3 3
%
$.)

) $2
$
$
3
$

$)
* D
-
)
2 0
2

$.)
$ $2
$*
%
)

& 43 %

( -)
% 0

. --$ % & - &
2

3%$,-& %
4
)

- 5
3
. D - 6

3 $
0 %
%
D

7

# %
-$
2 ) - )

2 0
2 $. 3/ $ 61 % .

F
5H
5.
F
CE
5 00.)
)'
2- )4.
K
=.>>F.C
#E'

.3=4
=.
.
5
3
. Q !

K
=.4 0)3 .C.>
$F

- 3$&

)-$)
& '
2
. . -)
2 $ .

&
*

.
% 2
52 . $$ &
%

. *

. & $& -)

. *
'

- 7$
$
%
-
, .
$% D &
3
,
3 $ D & %

- $
% - 3

%

2 &(&

).* )
)
3
1 %$
2 )
-.
2)$ - $

2 ) -)
&
D
- /
2 ) - * 2
$.-)
&D

3

, -8 2 3%$

-$
-
6
37 4

-
% <
.
) G

)
.
305 . #= . D

. .
0 .#
-. 3
-* (

* ) % D
& -)
$ 2
6
37
-
-$.
. 2 $%
&

0 6
57. $ .

30$
. -.* (
3 $
& 3
& 40 G5 3. -
) --$ %
$
3
) 5
% & 3 %$>

$1

#

.

8/
22 .

;!!I::
9
J
!DD:::
DD)**C>)*)>"*")E".E*QF
^
_

F:^GGGGF
^ ! 1? FB
>40G5 .653
,
7* I 1;.
CF. 90C.>

$C

-
) )

)-*

%
$ *
*
+.
$ 0)
$
$ ' %
9
$
@
- $
$ ! # $
!
& -$)- -3%$
2 %

0 - $ %
. * 0 . &
3 $. * . %$ &
)
$

.
3
0 * $.
3
0
. & &
0 -$ 1 $ *
) %
* $ 0
0
2 $.
6
%$
3 2 $$
2
-
2 0$7F @

%- ) % ) )$.*
-2 %$
&
3
. - 0
0 D
.
3 . -

)$ $/ 2 0) %. D 3

&
.

%.

&
%

$ )-
3
)
%
)
-.
- /
%
*
3

.
)
9
F
@ . -
$
-
)$
$%

-)
. *
)

/ (
/
%
$ 3
? -
B 0 -$
$
2 $D
$
0 3$ 0D -
%
& % &-)

%
&. %
$* $
$- -

5 $ 0
2 $ $ * - %

F!
$!
.
599 999

9$##3
? $FB
F '5
5 '
=. 65 - 0
2 )

` -

#5 7 * 5
.
Ga ?B.
F
$#

,-,3'3
,3'. -.-

%$ ,
% 2&* $0

$0 -2 3 %
1 ) %

,-. - D 2- -)
$
%
% $ . - )
0 ,-
3

)-3

2
G0

%$ $ ) % &0 -.

3
$$3%$ 0D %
&

$
50
-F 4
-/ &

% 0
. 2 * %$ ) % $ &
0 $
&
/ %
.
2 G0 0 DD$
) % 1
/ . G0 % %
& 0 @. % - $
%
$ &
,$ % & %
.

. &

. / *

%
.

-
-$
- (
- 0 $ % -(-.
$ -2$ %
&.
$
0 3 0 & %$

%

$ $

5 %
-(-.

0 . $ & 3
$ )$ $
-
$ 2 $% 3
$
.
(
3 *
5) $& $4

$ & 3 % % 3

$ 0 3
-)
.
%.&G

. )
2&6

3$$7?6

35
7B. $2 -
(& ,

. & )

$

F
2 G0 . 1 1:
:
J <
=."

.F.F.4 @
2 .
.

$

0 %
&

FF 1 .
%
. '
%. - 2 3

) )
2 -
/) , $ 3 %
2 $-
3
2
3 $-
$
%
. (
(
2 %$

&.
)
.
D

))
& -.

D $/ * $ ) &
%

# ) %* G

)
3$$
'
,-.
2) % 4
0
$ '
$. - $
5

*
)0
,3'0-$ $
-.

%

.

)
$%

FC

FF
G

. Z5 4

3 5
7. *

" 20?B.2; 1 1:
0.K
=.#.>
FC3=4
=.6- .
7.* E
5
4
.3=4
=?B..$
$$

%/

1 . % )
2 -$0 $.
$
D $ %
$ '- 3 3
,

%$3 $* $$ ) )

(
-)
3
* 0$ $ %

)

)

. 0/ ( , %

)

@5

3(! . 5

(
3
.

2 $(

D$. (
- $,

$
-$
, )
)0 0

3 &
% 0
3 3
-$ & $ -
)$- 2

%&
%$.-

& ) . &

2 $ %
-F#
-/ )
% )

2)$

& )2
) %
!
3
$ $ 3
*$$&./ %

$ $%. /&

2 $ $)$ /-. /&-
3 $ * (
3 & ) $ & , $.
$%* )

1 .
(
* $ )

%
?)
0

3 $
5 2 B.
$/ $(&

. 3 $ $% &
2 )

'

. - %
% )
%
? ) %
. B
3 3
-%50
%

1 $. 3
$ ) -$ 5

)
`
)

&
5 H
5 2 .

F#

H

. 6-. - )

3 5
. )

3 5
57.* H)"

?B.
(FF
$8

$ ( )- *
&
$ & $-2
#=F @ 3.

$ % 0$ -)
)

D

.
-* #. $3 $
&

-%

$

)
%$]
&#]
D $

)
%.

-$

D
& ?

- 0
8F]
&
8] . 0 $$]
. $F]
. %

##]
. C]
BF$ @ . / D

?#C]B. /
&
?#]B $ - & - 2 $
%

'5 )

F8
'
$2
$ )
2 0
2 $.
- & -
$ )

. D
3

)
)
&
. * %$ 3 & )

%.

%$.

-&-

$ $ 3 - & )
. )

. 5 $
--$ 3
6 2 &
%7 ? 3$ -B & 6
&
7 ? 3$ -BF> &.

$ $-
* % $ -)

0
)

.
*
$&
%
6
7
)
$0
2

F
5H
5.
>
F$ )**C.
599
09 , 3@H
? 8FB
F89
F> E)
. 65 5 2 7 * 09 . F.
#.FC
$>
10. GLOBALIZAREA PRACTICILOR

SOCIALE

Perspective semiologice asupra transmodernităţii
(2010:11-30), Editura Performantica, Iasi

III.3. Modele unificatoare:

de la tradiţie la TRANSmodernitate
Obsesia unităţii – nucleu dur al paradigmei transmoderniste – se regăseşte explicit

manifestă în concepţii antice orientale, precum TAO-ismul, fiind preluate cu entuziasm atât
de filosofii cât şi de practicienii „Noii Ere”. Dacă NEW-AGE şi-ar dezbrăca haina sa
ideologică – care o face în prezent susceptibilă de multe critici şi rejectări – ea s-ar putea
transforma cu certitudine într-un puternic suport de susţinere a valorilor pe care
transmodernismul deja le promovează.
Independent însă de această alternativă, punerea alături a două viziuni cu privire la
esenţa lumii, la geneza şi devenirea ei, pe care le separă multe secole reprezintă o iniţiativă
epistemologică de un real interes.
III.3.1. TAO sau „Legea lui UNU”
Iată un text relevant desprins din înţelepciunea lui Lao Zi:
“Eu sunt în vis fluture. Mă trezesc şi văd că sunt Chang-Tze. Ce sunt aşadar,
Chang-Tze visând că este un fluture, sau un fluture ce visează că este Chang-Tze?” [Lao Zi,
1994: 70].
Aşa îşi priveşte gânditorul chinez existenţa punând raţionalismul sub semnul
întrebării: “dacă în realitate am fi un fluture, sau un nour, sau chiar golul din centrul roţii?”
Tao cel veşnic este nenumit căci el creează în sine însuşi. “El este principiul Cerului şi al
Pământului” [Kaltenmerk, 1994: 44] manifestat ca principii cosmologice ale Yang-ului şi Yin-
ului, care reunindu-se creează infinitatea fiinţării. Tao creează în sine, mereu lipsit de dorinţe,
aceasta fiindu-i esenţa. Fiinţele care există, sunt înfăţişări ele dorinţelor. Tao în sine cât şi în
manifestare are aceeaşi obârşie. Identitatea dintre creaţie şi principiul creator este adâncul
adâncimilor şi poarta tuturor esenţelor. Tao este principiul fără a fi zeu. Tao a născut Unul.
Unul l-a născut pe Doi. Trei a alcătuit toate fiinţele lumii” [Lao, Zi, 1994: 200]. Cel care Este
înainte de a fi se actualizează devenind Principiul Marelui Pol (cel care Este) care se scindează
în Yang şi Yin. Manifestarea singură nu are putere, ea subzistă prin Principiul Marelui Pol:
“Tao este vid, dar acţiunea sa este fără sfârşit. Este un abis unde se poate vedea izvorul
tuturor fiinţelor lumii” [Lao, Zi, 1994: 70].
Mişcarea lui Tao este perpetuă ciclicitate. Forma ei este alternarea perechilor
complementare yin-yang. Când yin atinge apogeul se naşte yang. Când acesta atinge maximul,
generează din nou yin. Tao, marele Unu, Marele Tot se scindează în doi. Doi-ul revine în
Unu şi împreună cu acesta (Vidul – plenitudine) formează o triadă. Modelul taoist este
interesant de remarcat din perspectiva unei logici a unităţii contrariilor. O astfel de logică a
unităţii contrariilor va putea fi valorificată în înţelegerea unor modele de logică ale terţului
inclus care stau astăzi la baza paradigmei transmoderne.
III.3.2. „New-Age” sau despre actuala “revrăjire a lumii”
Mişcarea New-Age reprezintă în Europa şi Statele Unite una dintre cele mari direcţii
de difuzare a unor curente spiritualiste neo-orientale. Mişcarea New-Age nu are caracterul
unei gnoze unitare, menită să propună o paradigmă holistă ca răspuns la noile transformări
ale conştiinţei specifice secolului XX aşa cum această mişcare se doreşte, ci este mai degrabă
o formă de “democratizare” a experienţei mistice. Experienţa transcendenţei nu mai poate fi

un apanaj a unor mari iniţiaţi sau a unor mari asceţi considera adepţii New-Age ea trebuie să
poată fi accesibilă omului comun “paradigma fiind astfel tributară consumismului aplicat
fenomenului mistic”. New-Age este în primă instanţă un consumism spiritual, grefat pe
modelul paradigmei holiste care are la bază “dogma unităţii fundamentale”, aplicată atât
Universului, cât şi structurilor sociale ca de altfel tuturor nivelurilor realităţii.
Hermann Schulze-Berndt a formulat cinci trăsături definitorii pentru spiritualitatea
New-Age [cf. Wurtz, 1992: 12]:
− depersonalizarea lui Dumnezeu;
− divinizarea panteistă a omului;
− derealizarea lumii, realitatea obiectivă fiind declarată iluzie şi loc vremelnic de
joacă a spiritului pur;
− propovăduirea mântuirii de fapt a automântuirii prin diferite tehnici şi ritualuri de
dobândire a stării de iluminare.
− identificarea răului cu starea de neiluminare spirituală.
Democratizarea accesului la sacru, specifică New-Age-ului anilor 1960-1970 se
transformă treptat într-o transcendenţă care participă la natura umană. Accesul la
transcendenţă nu mai este făcut posibil ca în creştinism, prin intervenţia mântuitoare a lui
Iisus Hristos, şi se datorează efectiv prezenţei a Divinităţii în fiinţa umană, ocultată de un Eu
aparent şi iluzoriu. Această idee de inspiraţie hindusă, permite “afirmarea” eliberării prin
efort personal. De fapt această idee aparţine atât gnosei cât şi maniheismului. Adeptul se
recunoaşte ca o părticică de lumină, deci de natură divină deoarece există consubstanţialitate
între Dumnezeu şi suflete. Ignoranţa este amestecul spiritului cu trupul, idee preluată din
concepţiile dominante din India [Eliade, 1986: 376].
Noul gnosticism nu este dualist, spiritul nu este văzut ca fiind captiv în materie, ci
apare ca o sui generis dimensiune suplimentară a materiei, numită uneori informaterie
(Drăgănescu), sau ordine înfăşurată (Bohm). Între spirit şi materie există o unitate dinamică.
Noul panteism este doar o primă aproximaţie, a ceea ce Bruno Wurtz numeşte „revrăjirea
lumii”. Mişcarea New-Age aderă la o logică holistă şi propune un “monism cuantic fractalic”,
în sensul că o aceeaşi unitate fundamentală se proiectează în sine, generând prin duplicare
şiruri holarhice de structuri holografic identice cu structura primordială, care creează o
diversitate de forme aparente în etaje ale realităţii, legate ca ordine înfăşurată. Gândirea
fractalică permite New-Age-ului să înglobeze curente diferite de la neotantra, zen, yoga
solară, masonerie, ştiinţe ale mentalului, psihologie transpersonală, tehnici psihoterapeutice
de îmbunătăţire personală, magie, mistică erotică, artă psihedelică şi transpersonală, noua
etică afirmativă, programare neurolingvistică, neohinduism şi creştinism ezoteric, feminism şi
ecologism.
Toate aceste direcţii sunt aparent divergente şi uneori se situează pe poziţii
contradictorii. Vom încerca să identificăm modelul fractalic în sensul propus de profesorul
Nicu Gavriluţă [2006: 234-241]. Vom urmări să extindem modelul fractalic pe care-l propune
autorul citat pentru practicile yoga, asupra practicii întregii mişcări New-Age şi să vedem în
ce măsură fractalul New-Age specific postmodernităţii influenţează după părerea noastră
noua paradigmă culturală a transmodernităţii.
− Axiomele care stau la baza fractalului social reprezentat de mişcarea New-Age, ar
putea fi:
− Există o unitate fundamentală a tuturor lucrurilor dincolo de dualităţile iluzorii
ale realităţii cotidiene.
− Natura unităţii fundamentale a lumii este spirituală.

− Fiecare individ este o proiecţie a supremului subiect conştient în spaţiu şi timp.
− Există un fenomen numit iluminare sau eliberare spirituală, care se realizează prin
autorevelarea progresivă a identităţii cu Supremul Subiect.
− Revelarea identităţii cu Supremul Subiect conştient este un proces gradat de
autodezvoltare şi autorevelare de sine.
− Sensul desfăşurării unităţii fundamentale a întregului Univers este autorealizarea
fiecărui individ.
Acestea sunt “axiomele” care, după părerea noastră, generează fractalul social al
mişcării New-Age. Dezvoltarea fractalică, permite mişcării New-Age să fie simultan
sincretică, nonconsecventă şi paradoxal unitară. Este vorba de unitatea unei reţele de tip
Segmented Polycentric Integrated Networks [Wurtz, 1992: 12]. Această reţea policentrică
produce o funcţionalitate socială diferită şi anume o solidaritate neangajată, care transformă
alteritatea în corelativ. Impactul acestei reţele aparţine unui “nou umanism”.
Paradigma holistă este inevitabil antropocentristă. Ea a integrat din creştinism natura
duală de om şi Dumnezeu a lui Isus şi a extins-o oricărei fiinţe umane. Democratizarea
spirituală ca viziune metafizică, nu permite “existenţa unor spirite privilegiate”, care
ontologic sunt diferite de celelalte spirite ci doar a unora care au atins mai devreme un grad
de autocunoaştere specific unui nivel ontologic superior. Eliberarea este rezultatul unui efort
personal şi este în fapt o anamneză. Axiologia holistă este centrată pe transformare, întrucât
există o premisă ontologică a unei continue evoluţii a totului. Sensul transformării este acela
a autoactualizării, adică a transformării unui potenţial înfăşurat într-o ordine explicită. Ca
valoare etică este predominantă acceptarea, datorită echivalenţei spirituale a Eului cu
Alteritatea. Eshatologia efortului personal nu se derulează într-un Univers ostil ci într-unul al
oportunităţilor de dezvoltare. Măiestria constă în identificarea acestor oportunităţi.
Pentru Erich Fromm [cf. Wurtz, 1992: 24] schimbarea socială şi spirituală va culmina
cu umanizarea lumii tehnologizate. Dimensiunea socială a New-Age a trecut prin mişcările
contestatare a anilor 1950, prin pacifismul hippie, accentuat de stările modificate de
conştiinţă provocate de marijuana. Dezvoltarea partidelor şi mişcărilor ecologiste, activismul
social şi importanţa societăţii civile, culminând cu marile construcţii politice ale Europei
Unite sunt pentru Bruno Wurtz tot atâtea aspecte sociale pe care le identifică filosofia New-
Age. Răsturnarea ontologică şi gnoseologică realizată de filosofia New-Age se vrea dincolo
de orice dualism şi printr-o lărgire neliniară la infinit a paradigmei comprehensive. Avem
întâi de luat la cunoştinţă un monism cosmologic ce afirmă că totul se află în conexiune şi în
raportul de premisă reciprocă, totul formează o unitate fără polaritatea subiect-obiect,
realitatea primordială fiind totalitatea. Holonul care generează partea, iar partea conţinând
întregul Univers în stare înfăşurată. Antropologia asertează necesitatea autorealizării prin
sesizarea unui pan-divin imanent Sinelui” [Wurtz, 1992: 27].
Noul umanism vizează trecerea de la “nefericitul homo sapiens la preafericitul homo
noeticus” [1992: 28]. Fericirea este o valoare spirituală în măsura în care ea este starea naturală
a spiritului. Apropierea fiinţei de starea sa naturală “instalează fericirea” prin simpla înlăturare
a obstacolelor ontologice, date de greşita identificare a spiritului cu non-spiritul. Dar non
spiritul nu există, iar profunda înţelegere a acestui fapt este eliberatorie. Fericirea nu este o
datorie, un punct terminus a căutării spirituale, ci o fenomenologie a iluminării. Fericirea,
extazul, beatitudinea, sunt semne ale revenirii sinelui în propria natură. Fericirea primordială
a Sinelui, infuzează celelalte structuri pe măsura autodezvoltării personale. Principiul freudian
al plăcerii este o cărămidă pentru eshatologia New-Age. Plăcerea este intrinsecă naturii
Sinelui, dar Sinele este mult mai vast decât înţelegea Freud prin aceasta, este o dimensiune
transpersonală, unitatea fundamentală a lumii, proiectată fractalic şi holografic în fiecare
fiinţă umană.
Spaţiul de desfăşurare al fractalului New-Age îl reprezintă: ştiinţa, cultura,
spiritualitatea şi practica socială contemporană. Voi încerca să exemplific câteva din aspectele
logicii fractalice şi conexiunea acestora în noul umanism. Secularismul specific în secolul
XVIII şi XIX şi revoluţia industrială, au aruncat occidentul într-o criză a identităţii.
Societatea secularizată prin modelul Revoluţiei franceze şi separată de religie, generează un
stres al colapsului valorilor. Etica interdicţiei nu mai poate justifica demersul moral întrucât
credinţa nu mai generează acţiune. Ştiinţa pozitivistă se pregătea să închidă tabloul realităţii
într-o fizică universală. Marile descoperiri ale fizicii de la începutul secolului XX: teoria
relativităţii şi mecanica cuantică, ideea de expansiune în Univers şi deci, în evoluţie, au
reintrodus noţiunea de sens a istoriei, a timpului. Evoluţia speciilor propune şi ea un acelaşi
model de sens al istoriei, de la primele celule la maimuţele antropoide, genetica propune şi ea
cărămizile fundamentale ale lumii viului. Noua paradigmă a ştiinţei propune un Univers în
evoluţie, în sensul dezvoltării şi amplificării complexităţii, pornind de la nuclee primordiale,
repetate fractalic.
Istoricitatea timpului, consecinţele filosofice ale principiului de incertitudine şi a
superpoziţiei cuantice, nonlocalitatea, au fost premise ştiinţifice pentru o paradigmă holistă.
Descoperirea Orientului prin opera lui Eliade şi Culianu la nivel academic, prin exodul unor
guruşi indieni în America şi Europa la nivelul “amatorilor de spiritualitate” şi, nu în ultimul
rând, forţarea Tibetului de către ocupantul chinez să intre în istorie, sunt tot atâtea premise
ale lui New-Age. Războiul rece, războaiele regionale culminând cu cel din Vietnam şi Coreea,
au produs ca efect secundar, nevoia de ataşare a tinerilor la un set de valori sociale,
antimilitariste şi bazate pe o libertate reală. Succesul lui Ghandi în India şi răspândirea
nonviolenţei ca ideologie politică, au fost factori favorizanţi ai succesului ideologiei New-
Age. Meditaţia transcedentală aduce ca valoare pacea spirituală şi libertatea spiritului.
„Flower-Power” este în ultimă instanţă o ideologie fără prea multe pretenţii de originalitate
metafizică. De asemenea, „make love not war” este semnul revoluţiei, contestatare a deceniilor
1960-1970. Nu putem pune desigur în exclusivitate succesul New-Age pe seama
contestatismului, dar apariţia lui este încadrată în logica postmodernităţii. El vine ca o
destructurare, a unor forme şi instituţii care-şi pierduseră parţial sensul. Nu mai era
semnificativ un discurs democratic, fără un fundament spiritual. Societatea seculară nu mai
oferă individului întemeierea etică, religia despărţită dogmatic în ultimele secole de ştiinţă.
Nicu Gavriluţă propune câteva cauze ale succesului noilor mişcări religioase în
Occident, a importului unor viziuni spirituale din Orient cu precădere India, China şi Tibet:
existenţa unor “structuri depersonalizate create de societăţile industriale moderne”
[Gavriluţă, 2006: 30]. Criza axiologică şi etică este favorizată de valoarea succesului personal
ca valoare socială şi a măsurării succesului exclusiv în acumulări materiale. Weber explica:
succesul individual este o măsură a Graţiei de care individul se bucură [1993: 118-119].
În ideologia New-Age, succesul personal rămâne corelat cu graţia divină dar apare în
principal ca măsură a autorealizării potenţialităţii Eului. Un Eu autoactualizat – “integrat în
ordinea Universului” – se va manifesta printr-un succes personal, material şi social. Etica
New-Age nu este o etică a ascezei, ca “trudire către Dumnezeu” ci a efortului de a actualiza
ceea ce eşti. Etica New-Age este antropocentrică. Relaţia dintre Eu şi Dumnezeu este o
relaţie de la parte la întreg, dar are natură holografică. Dumnezeu este ascuns, “înfăşurat”,
între structurile Eului. Succesul social şi personal nu contravine aşadar practicii New-Age,
căci succesul în plan uman este un semn al apropierii de cunoaşterea propriei naturi.
Insuccesul, eşecul, poate fi înlăturat printr-o practică corespunzătoare. Psihotehnicile şi

meditaţia sunt exemple de astfel de practici. Doctrina New-Age este astfel convergentă
spiritului capitalismului, dar considerăm noi, generează ca efect pervers o spiritualitate de
consum. Practica yoga, astrologia, ezoterismul, bioenergia, dar şi psihotehnicile generează o
industrie profitabilă. Întrebarea care ne-o punem este: poate fi eliberarea obţinută industrial
şi ce anume este această eliberare pentru adepţii New-Age? Cu alte cuvinte semnificaţia
termenului New-Age de eliberare mai este aceeaşi pentru noi ca pentru Abhinavagupta sau
Milarepa? Răspunsul pozitiv ar fi că urmându-se o practică corespunzătoare cu consecvenţă
şi tenacitate, rezultatele nu pot diferi câtă vreme tehnicile sunt aceleaşi. Suntem în plină
gândire magică. Aceeaşi gândire magică generează încredere în eficienţa psihotehnicilor
[Culianu, 1994: 6-22].
Pe de altă parte textele tradiţionale hinduse şi budiste, consideră indispensabilă graţia
unui guru şi respectiv apartenenţa la o linie iniţiatică, pentru ca Nirvāna sau Eliberarea
(mokşa) să fie obţinute. Sincretismul New-Age este tehnicist şi magic punând accent pe
valoarea soteriologică efectivă a tehnicii eliminând mistica în substanţa sa tocmai acolo unde
propune democratizarea şi accesul la sacru. Noile contraculturi [Gavriluţă, 2006: 32] şi
mişcările spiritualiste underground facilitează răspândirea mişcărilor New-Age, tocmai
datorită sincretismului acestuia care permite curente de opinie chiar diametral opuse
doctrinal să facă parte din familia New-Age, dacă aderă la câteva paternuri fundamentale şi
anume: nontradiţionalismul, valoarea autoeschatologică a practicii şi integralitatea sistemică
(oricum ar fi aceasta concepută de gruparea respectivă) [Dawson, 1998: 131].
Putem discuta aici de curentul feminist ca o paradigmă majoră a gândirii holiste.
Considerăm că este util să facem o demarcaţie între spiritualitatea New-Age propriu-zisă şi
alternativele holiste la societatea tradiţională. Acestea au în comun paradigma integralistă a
realităţii pe care noi o numim holism ideologic şi valoarea autoeschatologică a tehnicilor
propuse şi ideea de sens evolutiv al istoriei.
Distincţia dintre spiritualitatea New-Age şi alternativele holiste ale societăţii
tradiţionale este realizată de sincretism şi implicit toleranţă socială versus vocaţia
revoluţionară a celor din urmă. Feminismul are spre deosebire de New-Age, o dimensiune
revoluţionară, de contestare a vechii paradigme patriarhale şi impunerea feminităţii sau măcar
a androginului ca model al divinităţii. Contestarea paradigmei tradiţionale nu se face prin
înglobarea acesteia ca o formă particulară a noii viziuni ci prin impunerea socială a noii
paradigme. Destructurarea vechii paradigme şi accentul asupra conotaţiilor realităţii fac ca
feminismul să aparţină paradigmei post moderne. Gândirea holistă tributară unei paradigme
transmoderne are tendinţa să subsumeze paradigma anterioară ca un model la limită,
particular a noii viziuni esenţialmente lărgită. Modelul analizei transdisciplinare din ştiinţă
apare de asemeni ca paradigmă a practicii sociale ca transculturalism.
În cadrul mişcărilor New-Age, una dintre cele mai semnificative tendinţe este aceea a
utilizării transreligioase a tehnicilor meditative. Părintele Achimescu obiectează observând că
practicile yoga sunt create într-un sistem filosofic în care eliberarea este realizată printr-un
efort personal în timp ce în creştinism practica isihastă are în vedere pregustarea stării de
îndumnezeire făcută posibilă de sacrificiul hristic. Construcţia identitară prin raportare la o
realitate genetică, este o caracteristică a oricărui sistem social structurat şi nu doar a unuia de
tip religios. Construcţia identitară în mediul organizaţional generează, de fapt, importanţa
societăţii civile în cadrul paradigmei holiste transmoderne. Deşi poate fi o explicaţie a
succesului practicilor orientale – aşa cum afirmă Nicu Gavriluţă [2006: 33] – aceasta este mai
mult o explicaţie a succesului practicilor asociative într-un model de solidaritate socială bazat
pe responsabilizare. Asociativitatea în sensul contemporan de societate civilă, este un răspuns
specific al paradigmei holiste la destructurarea controlului social. Controlul social nu mai este
patriarhal, ci asociativ.
Deprivatizarea vieţii domestice [Cojocaru, 2008], profesionalizarea parentalităţii etc.
sunt modele de practici sociale ale postmodernităţii târzii şi transmodernităţii ce vizează
impunerea “controlul social asociativ” şi instiţionalizat asupra unui individ, unitate
componentă a unui sistem holarhic. Societatea tradiţională este puternic asociativă în sensul
că spre exemplu biserica tradiţională este o comunitate a credincioşilor, identitatea
individului creându-se prin apartenenţa la comunitatea religioasă, familială şi etnică.
Destructurarea postmodernă a familiei şi naţiunilor cere un răspuns de tip “transpersonal” la
construcţia identitară păstrând apartenenţa socială ca instituţie a controlului social prin
dinamica grup de apartenenţă grup de referinţă. Noile mişcări religioase propun o nouă
solidaritate, neorganică bazată pe elitism iniţiatic.
Aşa cum apreciază Myers, plictisul spiritual, sărăcia simbolurilor şi antidogmatismul
postmodern face posibilă o criză [Gavriluţă, 2006: 33-34] a spiritualităţii creştine mai ales în
mediul occidental. Mişcarea New-Age evită capcana respingerii spiritualităţii creştine ca
neactuale propunând un creştinism ezoteric şi iniţiatic pe care Eliade îl numeşte creştinism
cosmic [Eliade, 1986: 390]. Creştinismul cosmic este iniţiatic şi holist, utilizând – aşa cum
consideră Eliade – simboluri sacramentale şi mituri arhaice prezente din eneolitic şi
valorizate în Orientul Apropiat începând cu cultura sumeriană [1986: 390]. Sincretismul
New-Age continuă şi aprofundează procesul de “creştinare” a unor valori păgâne prin
oferirea spre exemplu unor forme de yoga creştină. Procesul însă merge mai departe,
creştinismul însuşi fiind absorbit în sens New-Age ca un caz particular al “spiritualităţii
universale” alături de hinduism şi taoism, într-o religiozitate cosmică cu caracter de
neopăgânism.
Nicu Gavriluţă analizând fenomenul de omologare a universurilor religioase păgâne
afirma:
“În limbaj teologic s-ar putea spune că, integrate într-un scenariu creştin, îşi
dobândeau propria lor răscumpărare. Este vorba în fond de un fenomen de omologare a
universurilor religioase diverse şi multiforme. Se recunoaşte un proces analog de la sfârşitul
antichităţii, dar mai ales în Evul Mediu timpuriu în transformarea unor zei sau eroi
mitologici în sfinţi creştini [Gavriluţă, 2006: 390].
Punctul forte al neopăgânismului este canalizarea religiozităţii. Nu se mai operează cu

conceptul de credinţă ci cu cel de religiozitate. Credinţa, sentimentul sacrului este chiar o
formă a religiosului. În New-Age încap deopotrivă neocreştinismul cosmic şi satanismul.
Într-o viziune holist-maniheistă, satanismul este şi el integrat ca un caz particular al
spiritualismului. Iniţiaticul este o dimensiune panreligioasă. Ea creează trecerea de la profan
la sacralizat. Sacralizarea se realizează prin consacrare. Iniţierea personală [Gavriluţă, 2006:
35] este specifică misterelor antichităţii, dar şi misticii hinduse şi celei tibetane şi respectiv
ocultismului medieval. Paradigma holistă propune reîntoarcerea la iniţiere, dar nu la o iniţiere
meritocratică ca în hinduism sau budismul tibetan ci doar ca o “conferire a secretului”.
Iniţierea New-Age este mai mult “o impulsionare” în a fi ceea ce eşti de fapt, decât o
schimbare a nivelului ontologic al iniţiatului, prin accederea la dimensiunea transpersonală.
Alte cauze ale succesului mişcărilor yoga şi am extinde noi a întregii spiritualităţi
New-Age şi a mişcărilor yoga sunt: reconstrucţia identităţii personale, nevoia unui lider
charismatic, revanşa victimelor persecuţiilor ecleziastice, ”aşteptarea viitorului apocaliptic”,
tentaţia fructului oprit, irezistibila fascinaţie a sindromului indian, frustrarea relativă

[Gavriluţă, 2006: 36-44]. Paradigma fizicii actuale tradusă ontologic ca model fractalic-
holografic şi reinterpretarea unor idei din diverse filosofii orientale, împreună cu magia
europeană clasică şi jocurile liberale ale imaginaţiei sunt fundamentele teoretice ale
paradigmei holiste. Justificarea ontologică a imaginarului este dublă. Pe de o parte imaginarul
garantează accesul la lumile alternative, iar pe de altă parte în plan strict ontologic consideră
adepţii New-Age că nimic nu poate fi imaginat de către un individ, dacă n-a fost întâi
imaginat de Conştiinţa Supremă şi ca atare există undeva înfăşurat în pliurile realităţii.
O primă întrebare pe care ne-o putem pune este aceea dacă se suprapune paradigma
holistă peste cea New-Age. Considerăm că paradigma holistă este mai cuprinzătoare decât
cea New-Age, care este doar un caz particular al acesteia. În timp ce New-Age este în mare
măsură tributar consumismului post modern, paradigma holistă conţine şi structuri
anticonsumiste, antiglobaliste, chiar antiholiste. Paradoxal, paradigma holistă trebuie să
includă antiholismul, pentru a fi consecventă cu ideea întregului, a libertăţii, dată de nivelul
auto-eschatologic şi de sensul evolutiv al Universului.
New-Age poate fi considerată ca o religie, dar paradigma holistă este în esenţa ei
transreligioasă. Nici o religie nu poate supravieţui efortului integrativ specific spiritualităţii
holiste care este consecvent doar principiilor integralităţii sistemice, autoeschatologiei şi
sensului evolutiv al istoriei, fie ea personală, fie socială.
Spiritualitatea New-Age aparţine paradigmei post moderne tocmai datorită
fenomenului de destructurare a tradiţionalismului. Criza spiritualităţii tradiţionale, a familiei
tradiţionale, soluţiile propuse de New-Age cum ar fi autoiniţierea şi autosacralizarea sunt de
asemeni soluţii postmoderne dominate de antropocentrismul egocentric. Democratizarea
accesului la sacru face ca sacralitatea să devină “bun de consum” şi astfel să fie destructurată
ca valoare şi poziţie ontologică. Paradigma holistă reprezintă punctul de trecere în care
postmodernitatea se dizolvă în transmodernitate, tocmai prin ideea spiritualizării frontierelor
ontologice. New-Age aduce alteritatea (Orientul) într-o cultură predispusă deconstrucţiei şi
vulnerabilă la orice sincretism tocmai datorită deconstrucţiei metatextului creştin a culturii
occidentale. Transmodernitatea va propune soluţia unui Univers ierarhizat în care sacrul
reprezintă tocmai liantul nivelurilor realităţii.
Cele 6 axiome ale fractalului New-Age discutat în acest subcapitol vor fi integrate
modelelor transmoderne sub forma următoarelor axiome ale spiritualităţii transmoderne:
− există o unitate multireferenţială şi multidimensională a nivelurilor de realitate,
dincolo de dualităţile iluzorii ale realităţii;
− natura unităţii nivelurilor de realitate este spirituală;
− fiecare individ este o proiecţie personală a Supremului Subiect manifestat în spaţiu şi
timp;
− există un nivel de realitate numit transcendenţă, inerent fiinţei umane în calitatea
sa de hologramă personală a Supremului Subiect;
− revelarea naturii holografice a propriului eu, produs în lumina Conştiinţei
Supreme; este un proces gradat de autodezvoltare şi autoevaluare de sine;
− sensul unităţii fundamentale a întregului Univers şi a corespondenţei dintre
nivelurile de realitate, este autorealizarea fiecărui individ ca hologramă conştientă
şi personală a Supremului Subiect.
Toate consideraţiile prezentului capitol – unificând viziunea tradiţiei orientale cu cea

modernă a filosofiei şi ştiinţei occidentale – denotă că:
− există un nucleu comun gândirii umane din toate timpurile şi locurile, întemeiat
pe un ansamblu de arhetipuri / semne ale cosmosului tradus în conştiinţa umană,
cu o dublă funcţie: una ontologică şi cognitivă, ambele generând o stare de
armonică optimizatoare la nivelul fiinţei umane;
− pe fondul unui atare tip de unitate, o recuperare a trecutului în termenii
limbajului modern – prin apropierea sensurilor / semnificaţiilor celor două topuri
de discurs – este perfect posibilă;
− sugestiile intuitive ale trecutului ar putea fi fertil utilizate de raţionalitatea
discursivă a prezentului.
II.2. De la viziunea fractalică la recuperarea semio-logică

a Universului: spre o Metodologie novatoare
Construcţia unei paradigme reprezintă pentru Kuhn un cadru teoretico-conceptual şi

metodologic care circumscrie o arie a cercetării şi care permite cercetătorilor să avanseze idei
coerente, să deducă consecinţe logice, să stabilească ipoteze şi să le demonstreze
experimental. Cel mai important aspect al unei paradigme este că ea fundamentează ca
„back-groundul” oricărei cunoaşteri. Adevărul ştiinţific se subsumează în teorii coerente,
tocmai datorită existenţei unui set de noţiuni a cărei conotaţie este predefinită. Orice
cunoaştere umană fie ea comună sau teoretică, are la bază un datum originar, set de axiome,
cunoştinţe apriori, cadre conceptuale care jalonează gândirea, precum şi un set de reguli
operaţionale, deductive sau inductive, care asigură din punct de vedere formal adevărul
cunoaşterii respective. Dezvoltarea cunoaşterii este jalonată de cunoaşterea anterioară, aşa
cum subliniază Mircea Flonta:
„Kuhn se distanţează net de imaginea idealizată asupra cunoaşterii ştiinţifice pe care

o ofereau scrierile cele mai autorizate de filosofia ştiinţei susţinând că baza practică a cercetării
şi a consensului într-o ştiinţă care a atins stadiul maturităţii nu este teoria ştiinţifică ci ceva
mai complex paradigma (...) Paradigmele înţelese ca realizări ştiinţifice exemplare, ca exemple
concrete de formulări şi soluţii ale problemelor ştiinţifice, constituie baza acelui acord al
oamenilor de ştiinţă asupra fundamentelor ce distinge orice cercetare ştiinţifică matură”
[1997: 10].
Setul de concepte, axiome şi şabloane ale gândirii împreună cu metodele, standardele

ştiinţifice procedurile de cercetare şi criteriile adevărului reprezintă structura internă a unei
paradigme. Una dintre descoperirile fundamentale ale lui Kuhn este acela că semnificaţia
noţiunilor este în strânsă legătură cu contextul cultural şi ştiinţific al epocii în care se
realizează analiza, şi cu modelul paradigmatic adoptat. Semnificaţia paradigmei ca şi cadru
conceptual este dată de faptul că dezvoltările ulterioare se realizează în cadrul aceluiaşi model
paradigmatic. Fiecare din aceste „viziuni ştiinţifice” cadre interpretative care ejalonează
cercetarea, poartă denumirea de paradigmă. Trecerea, de la o paradigmă la alta este în
viziunea lui Kuhn o revoluţie ştiinţifică. Kuhn sesizează tendinţa istoricilor şi filosofilor
ştiinţei de a se raporta la concepte provenite dintr-o altă paradigmă ştiinţifică (şi eventual
culturală) ataşându-le semnificaţia lor actuală, dintr-un alt cadru paradigmatic.
Sensurile aceleiaşi noţiuni în două paradigme ştiinţifice culturale sau sociale diferite,
pot diferi radical, fie datorită faptului că o paradigmă mai nouă poate asocia unui termen mai
multe semnificaţii, spre exemplu fotonul este înţeles din perspectiva unei teorii cuantice deşi
îşi păstrează sensul de particulă fundamentală de lumină, are semnificaţii net diferite faţă de
cel de particulă de lumină din mecanică newtoniană. Michael Polanyi, în volumul „Personal
Knowledge” [cf. Kuhn, 1997: 111], afirmă că o parte semnificativă din „reuşita omului de
ştiinţă” este reprezentată de „cunoaştere tacită”, care nu poate fi articulată teoretic şi explicit
în construcţii teoretice.
Kuhn consideră că pot exista construcţii paradigmatice fără a exista un set complet
de reguli care să ghideze dezvoltarea cercetării [1997: 111]. În cadrul unei paradigme,
constată autorul, sfera unui concept conţine în ea o serie de atribute care face ca toţi cei care
îmbrăţişează acea paradigmă să poată recunoaşte un conţinut al unei clase ca făcând parte din
acea clasă şi să atribuie tuturor membrilor unei clase proprietăţile respective. Structura unei
revoluţii în cunoaştere necesită ca datele empirice să contrazică cel puţin parţial construcţiile
teoretice ale paradigmei acceptate [1997: 113-114]. Când încercarea de a introduce datele
observaţiei factuale în cadrele teoretice ale vechii paradigme eşuează, noi cadre explicative
încep să apară şi să structureze astfel o nouă paradigmă.
Recurenţa metodelor, modelelor şi regulilor face obiectul unei discuţii metateoretice,
atunci când paradigma este incapabilă să înglobeze în cadrele sale explicativ conceptuale
datele pe care cercetarea le validează experimental. Kuhn arată [1997: 117-118] că datorită
interesului unui cercetător spre o arie dată a unei ştiinţe, chiar dacă el abordează cadrele
conceptuale ale uneia şi aceleiaşi paradigme cu un alt cercetător care se interesează de o altă
parte a aceleiaşi ştiinţe, ceea ce pentru unul dintre ei semnifică o revoluţie ştiinţifică pentru
celălalt este doar o descoperire. Kuhn evidenţiază aici natura structurată a paradigmelor.
În acelaşi sens, rememorează şi Abraham Pais:
“Îmi amintesc cum, fiind împreună cu tineri matematicieni şi audiind lecţiile lui
Hilbert şi ale altora, am auzit despre dificultăţile matematicienilor. Se vorbea pentru prima
oară că am putea găsi axiome ale unei logici care diferă de logica clasică, rămânând totuşi
coerentă. Pentru mulţi aceasta era o noutate. Desigur că ea a ajuns la noi prin relativitate.
Mulţi aflaseră că pot folosi termenii de “spaţiu” şi “timp” şi în alt sens decât cel obişnuit şi
totuşi poţi să parvii la nişte rezultate rezonabile şi coerente… N-aş putea spune că a existat
un moment precis în care mi-am dat seama că e nevoie de o schemă coerentă care ar putea fi,
totuşi diferită de axiomatica fizicii newtoniene. Lucrurile nu erau însă chiar atât de simple.
Cred că realmente treptat fizicienii au acceptat ideea că numai cu greu putem descrie natura
fără să apelăm la ceva coerent şi că am putea fi siliţi să descriem natura cu ajutorul unui
sistem axiomatic care este profund diferit de vechea fizică clasică sau chiar al unui sistem logic
care să difere de cel vechi” [2000: 168].
În cadrul unei paradigme cu un grad mare de generalizare de pildă mecanică cuantică,

pot exista unele modele paradigmatice regionale, cuantica corpului solid, teoria
electromagnetică cuantică etc. În acest sens, se poate considera că:
“Orice teorie fizică presupune existenţa altor teorii care sunt considerate ab initio ca
valabile. În principal sunt considerate astfel logica (eventual o logică) anumite capitole
matematice (acestea reprezentând mecanismul deductiv al teoriei şi eventual, alte teorii fizice
acceptate anterior, de asemenea, poate fi considerată drept un dat prealabil, o teorie a
măsurătorii mărimilor care intervin în teoria dată, precum şi teoria aparatelor de măsură
utilizate” [Popescu, 1978: 112].
Modelul paradigmelor poate fi extins din sfera filosofiei ştiinţei în cea a filosofiei
culturii. Cultura occidentală contemporană poate fi înţeleasă ca o paradigmă, în sensul că
există un set coerent de semnificaţii ale conceptelor fundamentale, un set de modele
interpretative ale Universului, un set de norme şi reguli de crearea unor noi bunuri culturale
precum şi criterii proprii de validare a adevărului unei concepţii culturale.
Societatea globală contemporană se află începând cu anii 2000 într-o perioadă de
trecere paradigmatică, dominată de un clivaj teoretic de la paradigma postmodernă, a
individualismului metodologic şi deconstrucţiei programatice către o paradigmă
transmodernă, centrată pe „integrare şi spiritualizarea frontierelor” atât politice cât şi
culturale, ştiinţifice etc., având ca dominantă un model construcţionist bazat pe negocierea

globală a interpretării.
II.2.1. Premise epistemice ale construcţionismului fractalic
Metoda analizei construcţionist-fractalice, constă în identificarea unui acord

paradigmatic a grilelor interpretative şi prin aceasta identificarea unor axiome culturale,
epistemice, sau sociale şi restructurarea succesivă a interpretărilor faptelor de cultură, sau
sociale în concordanţă cu modelul paradigmatic propus. Axiomele identificate de noi sunt
următoarele trei:
(1) Presupoziţia ontologică. Deschiderea conştiinţei către alteritate poate sta ca

premisă a unei noi ontologii. Deschiderea către alteritate o punem în legătură cu
resemnificarea tradiţiilor mistice. Modul de raportare la Alteritatea Supremă generează într-o
construcţie de tip fractalic o întreagă paradigmă culturală. Apofatismul ontologic şi prăpastia
ontologică între om şi divinitate a generat un ethos interdictiv, o epistemologie centrată pe
obiectivitate şi chiar obiectualitate, cu fragmentarea întregului după modelul scindării în
cunoscător şi obiect de cunoscut şi o pragmatică a acţiunii teleologizate (a acţiunii pentru un
scop, pentru un ceva). Eliminând raportarea la sacru în cadrul acestei paradigme va rezulta o
epistemologie pozitivistă şi o dezvoltare pozitivă a cunoaşterii, o pragmatică individualistă şi
un ethos hedonist-punitiv. Dimpotrivă o raportare construcţionistă fractalică la alteritatea
supremă, va genera în plan axiologic valoarea identificării unităţii, un ethos afirmativ şi o
pragmatică a afirmării de sine. În plan epistemic va opera centralitatea subiectului sub forma
inseparabilităţii sistemice. În plan praxeologic se va genera o tendinţă spre comunicare ca
împărtăşire reciprocă, tendinţa spre modelele unificatorii. Înţelegem raportarea ontologică de
tip construcţionist fractalic ca o presupoziţie conform căreia subiecţii individuali sunt
proiecţii specifice nivelului fractalic propriu, a arhetipului supremului subiect. Conform
acestui model, Universul este o ierarhie fractalică a reprezentării arhetipului suprem pe
diferite niveluri de existenţă.
Dacă între om şi Dumnezeu este o continuitate ierarhic-structurală bazată, pe o
consubstanţialitate ontologică, cunoaşterea va fi de tip mistic sub forma unei uniuni esenţiale.
Raportarea la Transcendent presupune un hiatus al fiinţei, şi astfel cunoaşterea va fi raţională,
discursivă şi fragmentară. Conform paradigmei transdisciplinare propuse de Nicolescu,
transcendentul, sacrul, apare tocmai în hiatusurile dintre nivelurile de existenţă. Fiind perfect
transparente la cunoaştere aceste zone de hiatus ale fiinţei sunt non-discursive [2007: 65-67].
Cunoaşterea transdisciplinară vizează o abordare multidimensională a unităţii lumii, sub
forma unui construcţionism (negociere a interpretărilor). Nu lumea în sine este un construct
ci imaginea (harta) este un astfel de construct. Modelele ontologice semiologice sau
epistemice sunt tocmai astfel de hărţi multidimensionale ale unei realităţi multidimensionale.
(2) Presupoziţia gnoseologică. Noua paradigmă a fizicii, presupune mutaţii în

înţelesul termenului de realitate, obiectivitate, materialitate, legitate. Aceste modificări vizează
în special trecerea spre o epistemologie holistă, care să aibă în vedere semnificaţia subiectului
cunoscător în actul cunoaşterii. Perspectiva epistemologică se centrează în jurul unui
Principiu Antropic Universal, sursa unui nou umanism. Fiind o epistemologie centrată pe
subiectul cunoscător, ea va admite ca „realitate” doar acele lucruri care aparţin continuului
cauzal al subiectului. Subiectul cunoscător fiind parte a sistemului va exista întotdeauna un

„în afară” despre care nu se poate vorbi cu sens.
(3) Presupoziţia semiotică. Realitatea având sens doar în corelaţie cu subiectul

cunoscător, constructul acesteia (harta) este „un semn” pentru o realitate profundă, prin care
Totalitatea se afirmă în faţa subiectului cunoscător. Realitatea este un semn al existenţei. Obiectele
nu sunt entităţi în sine, ci semne ale unei existenţe profunde, de forma unei succesiuni de
evenimente boot-strap, generate într-un întreg primordial, după un patern fractalic, sub
forma unor rezonanţe holografice.
Scopul acestei semioze a existenţei în faţa conştiinţei, este ludic, şi vizează menţinerea
conştiinţei în tiparele unei hărţi a realităţii, când în fapt Conştiinţa este însăşi teritoriul
Existenţei.
O dată identificate axiomele fractalului vom găsi legea de generare a acestuia sub
forma Unului în multiplu. Multidimensionalitatea lumii este spaţiul acestei generări fractalice.
Metoda construcţionist-fractalică este în esenţă una semiotico-hermeneutică. Ea
vizează analiza paradigmei transmoderne, sub cele trei aspecte clasice: sintactic, semantic şi
pragmatic. Sintaxa modelului sunt legile-axiomele ontognoseologice care vor fi reiterate apoi
fractalic în celelalte spaţii ale discursului transmodern. Semantica este alcătuită din
revalorizarea transmodernă a filosofiei şi a datelor ştiinţifice. În cadrul analizei semantice
vom găsi un model structurabil, de reconstrucţie cognitivă a lumii, bazat pe ideea holismului
fractalic numit metafizica cuantică. La nivelul pragmaticii, vom analiza specificul discursului
holistic în estetică, etică precum şi terapiile transpersonale ca strategii de optimizare umană.
II.2.2. Metoda analizei construcţionist-fractalice
Construcţionismul ca metodă epistemică este creionat de Burr [1995: 9] prin

următoarele aserţiuni fundamentale:
Natura antiesenţialistă a construcţionismului şi înţelegerea critică asupra accesului la cunoaştere.
Această viziune se opune înţelegerii naturii cunoaşterii, ca echivalentă cu existenţa de tipul
ceea ce există este ceea ce putem să-i sesizăm într-o formă sau alta existenţa. Mai degrabă
cunoaşterea noastră este dependentă de construcţiile pe care ne bazăm în a interpreta realul
construcţiei realizate în interacţiunile zilnice dintre indivizi [1995: 4]
Antirealismul. Versiunea de realitate în care trăim este construită social şi cultural prin
interacţiune, neputând fi vorba despre un fapt obiectiv ci mai ales de asumare a unui model
semnificativ [1995: 6]
Relativismul istoric şi cultural a cunoaşterii şi a conceptului de adevăr [Burr, 1995: 9]. Toate
formele de cunoaştere, atât cea ştiinţifică cât şi cea comună, deţine intrinsec o specificitate
istorică şi culturală. Adevărul însuşi variază istoric şi cultural ca şi concept în funcţie de
procesele interacţiunii sociale prin care oamenii se află în relaţie. În consecinţă
transdisciplinaritatea sau interdisciplinaritatea este posibilă întrucât globalizarea este un
construct al culturii contemporane.
Limbajul este o formă de acţiune prin care lumea primeşte constructe [1995: 6].
« Modul în care înţelegem lumea vine nu de la realitatea obiectivă cât de la alţi oameni atât
din trecut cât şi din prezent » [1995: 9].
Limbajul nu este doar o simplă cale de exprimare ci prin comunicare lumea primeşte
constructe şi astfel realitate pentru noi. Limbajul este aşadar o formă de acţiune. La nivel
epistemologic putem spune că adevărul ştiinţific este acea viziune asupra Universului care
satisface atât comunitatea ştiinţifică cât şi legile propriei paradigme.
Construcţionismul are în sine o viziune antinaturalistă pornind de la următoarele
puncte de vedere: Teoriile fizicii nu descriu realitatea în sine ci o reconstruiesc în conştiinţă
mergând până acolo în a introduce în teorii entităţi fizice asupra căror existenţă nu există
dovezi experimentale sau de observaţie, dar care fac teoria să fie coerentă, consistentă şi să
prezică rezultate măsurabile. Măsurabilitatea rezultatelor o putem considera o consecinţă a
teoriei şi a modului de alegere în sine a tipului de experienţă sau observaţie ce urmează a fi
realizată şi a unei inerente precuantificări a rezultatelor ce se aşteaptă a fi obţinute. Aşadar
teoriile ştiinţifice cu precădere cele contemporane sunt ele însele constructe sociale în cadrul
unei forme aparte, de interacţiune socială numită cercetare ştiinţifică şi respectiv într-un
context istoric cultural şi social dat numit ştiinţa contemporană şi comunitatea oamenilor de
ştiinţă.
Se poate formula o interpretare fizicalistă asupra oricărei stări a existenţei dar
înţelegerea ei ţine de negocierea socială. Nini Praetorius consideră că înainte de a putea
înţelege concret în termeni de fizică cuantică chiar şi simplul fenomen al durerii, trebuie să
existe mai întâi conceptul primar de durere care este în sine un construct social care
garantează că un anumit set de senzaţii neplăcute resimţite de un număr mare de oameni este
fenomenul de durere [2003]. Se poate explica fizic mecanismul producerii durerii, dar nu
starea de durere care este o experienţă individuală certificată de experienţa socială. Andrew
Pickering, autorul volumului Constructing Quarks: A Sociological History of Particle Physics
introduce metoda contrucţionistă în filosofia ştiinţei. Autorul utilizează această metodă, în
corelaţie cu o analiză a dezvoltării ştiinţei de la fizica clasică la noua fizică [1999: 60-85].
Analiza teoriilor fizice este realizată din perspectiva semnificaţiei acestora pentru dezvoltarea
ştiinţei. Construcţionismul este văzut ca parte a paradigmei postmoderne datorită relativizării
modelelor şi raportării „realităţii” la negocierea interpretării. Seale consideră
construcţionismul ca provenind din idealismul berklevan [1999: 24]. Epistemologia
contrucţionistă este prin structura sa apropiată de postmodernism, de viziunea lyotardiană
conform căreia imaginea noastră despre realitate este o „naraţiune”, un consens al discursului
– consideră Hacking [1999: 196]. Discursul ştiinţific este o formă particulară de discurs şi
poate fi analizat în manieră construcţionistă ca analiză textuală.
În paradigma transmodernă, construcţionismul poate fi utilizat metodologic, pornind
de la importanţa subiectului epistemic în construcţia socială a adevărului. Conceptul de
adevăr are semnificaţie aşadar în legătură cu un fapt sau experienţă acceptat social ca atare.
Analiza fractalică aşa cum am discutat, urmăreşte identificarea unui patern critic sau
epistemic şi transformarea acesteia pe diversele niveluri ale existenţei. Sociologul Nicu
Gavriluţă explică succesul practicilor yoga în societatea contemporană ca pe un fractal în
spaţiul Hilbert [2006: 234].
Modelul fractalic presupune o structură auto-iterativă, care se multiplică pornind de
la o funcţie (lege) de generare. Fractalul prezintă o multitudine de forme, care toate sunt
expresia legii unice pentru un anumit nivel pe care fractalul se manifestă. Modelul fractalic
poate avea succes prin efortul de a se identifica unitatea lumii în unitatea unei legi
fundamentale, care permite apoi proceselor să se autogenereze. Acest model adoptat în
antropologie de I.P. Culianu a fost exprimat de Nicu Gavriluţă prin următoarea structură
axiomatică: “Există yoga, aceasta asigură eliberarea spiritului, şi este o tehnică spirituală
prezentă în mai multe culturi” [2006: 234]. Dezvoltarea fenomenului yoga în diverse spaţii
culturale poate fi privită ca o dezvoltare a acestui fractal. Pornind de la acest model am putea
caracteriza fractalul social sub forma: Există fenomenul ”x” care are proprietatea ”y”. Există
mai multe forme de ”x” în mai multe situaţii. Modelul epistemologic ar fi posibilitatea
construcţiei unui fractal care să explice dinamica fenomenului şi să prevadă astfel noi situaţii
de aplicare a legii (a modelului) şi astfel să deducă consecinţe experimentale posibile.
Gândirea de tip fractalic poate fi axiomatizată sub forma: Există un ”x” care apare în
corelaţie cu “y”, într-o multitudine de situaţii cunoscute. Într-o situaţie dată “z” sesizăm
apariţia lui ”x” şi presupunem cu un mare grad de probabilitate existenţa lui “y” şi implicit că
există o lege care să-l lege pe “x” de “y”. Gândirea fractalică este de fapt cea care face
posibilă ştiinţa în sensul construcţionist explicat la începutul acestui capitol. Modelul fractalic
pare a fi o constantă a gândirii noastre, a capacităţii de rezolvare a problemelor, de a extrage
necunoscutul din cunoscut.
Putem reproşa, în sens fenomenologic, acestui model că presupune ca absolută
existenţa lui “x”. De fapt putem extinde modelul într-un Univers fractalic multidimensional.
Există “x” într-o corelaţie + sau –y şi există întotdeauna cel puţin o lume în care avem +y,
una în care avem –y şi una în care avem 0y. Lumile multidimensionale sunt construcţii
fractalice în care fiecărei unităţi obiect eveniment îi corespund o serie de tipul: + obiect, +
eveniment, + obiect – eveniment, – obiect + eveniment, – obiect – eveniment.
Fiecare posibilitate din serie are o anumită probabilitate de a fi cunoscută de un

subiect. Luând ca exemplu un Mamut albastru, rezultă următoarele situaţii de corespondenţă:
Situaţia + obiect + eveniment” corespunde situaţiei în care un observator vede un

Mamut Albastru.
Situaţia + obiect – eveniment”, subiectul vede Mamutul, dar acesta nu este Albastru.
Situaţia – obiect + eveniment, subiectul vede ceva care este albastru dar nu este
Mamut.
Situaţia – obiect, – eveniment subiectul nu vede nici un Mamut şi nimic Albastru.
O situaţie interesantă este 0 obiect, 0 eveniment. O putem numi situaţia Mamutului
Albastru virtual. În exemplul nostru subiectul vede un Mamut Albastru, prin intermediul
unui aparat de realitate virtuală. Mamutul albastru nu există dar este vizibil pentru subiect.
Problema virtualităţii este foarte importantă în definirea realităţii. Corelaţia strânsă

între observator şi observat introdusă de noua fizică, atrage atenţia asupra unui oarecare grad
de virtualizare a lumii, în sensul dependenţei de subiect şi de referenţialele acesteia.
Gândirea fractalică poate fi sursa unor descoperiri în fizică. Legile de conservare ale
sarcinii numărului barionic, straneităţii şi energiei sunt astfel de exemple de aplicare a
fractalităţii [Feynman, 2006: 56-72]. Utilizând acelaşi principiu fractalic se urmăreşte
realizarea unei teorii cuantice a gravitaţiei. Teoria cuantică a gravitaţiei propune lumi cu mai
multe dimensiuni. Pentru a înţelege lumile cu mai multe dimensiuni se utilizează modelul
fractalic-holografic. Presupunerea implicită este că Universul nu se comportă numai ca un
fractal ci şi ca o hologramă. Fiecare unitate a fractalului conţine în ea întregul fractal, într-un
mod potenţial. Metoda epistemologiei construcţionist fractalice va urmări identificarea unor
structuri ontice sau gnoseologice care se repetă sub diverse aspecte în diversele paliere ale
realităţii reconstruite printr-o continuă negociere a interpretării. Simbolul sau arhetipul poate
fi interpretat ca hologramă, holon, kula, arhetipul formator, câmp morfogenetic etc., şi
genera astfel teorii întregi adecvate nivelului pe care se produce receptarea structurii
arhetipale. În perspectiva transdisciplinară datorită modelului transparenţei la cunoaştere,

punem accentul pe o „negociere” a interpretării care să sublinieze ideea de unitate în
diversitate. Constituirea unei structuri interpretative care să permită situarea simultană pe
oricare dintre nivelurile ontice precum şi în interstiţiile dintre niveluri este ceea ce numim
paradigma construcţionist fractalică.
11. DE LA EXPORTUL DE CIVILIZAŢIE

LA HEGEMONIE CULTURALĂ
Tudor Jemna
„Globalizarea – o privire de ansamblu”

(2007) – referat susţinut la Universitatea Al. I.
Cuza, Iaşi
GLOBALIZAREA
O PRIVIRE ÎN ANSAMBLU?
Student: Tudor JEMNA
2007
CUPRINS
INTRODUCERE
Ce înţelegem prin globalizare?
CINCI PERCEPŢII ALE PROCESULUI DE GLOBALIZARE
Globalizarea percepută prin interdependenţă în creştere la nivel mondial

Globalizarea – tendinţă de expansiune a dominaţiei şi dependenţei
Globalizarea referitoare la omogenizarea lumii
Globalizarea in postura de diversificare în interiorul „comunităţilor teritoriale”
Globalizarea privită ca unificare a discontinuităţilor temporale
DIMENSIUNILE GLOBALIZĂRII
Dimensiunea economică
Individualizarea versus globalizarea
Dimensiunea „mediu”
Dimensiunea socială
Dimensiunea culturală
Dimensiunea politică
CONCLUZIE
O altă vedere asupra globalizării
1
Globalizare. Toată omenirea într-o singură sectă.

Valeriu Butulescu - Bucuria naufragiatului
Globalizarea este o procedură

ce permite celor puternici
să profite din plin de cei slabi.
Alejandro Llano
INTRODUCERE
Am ales aceasta temă, deoarece o consider importantă în cadrul noii perspective în care ne
situăm, în contextul proaspetei noastre aderări la o structură supranaţională, integrarea în Uniunea
Europeană.
Globalizarea este un concept care la ora actuală ridică multiple problematici şi controverse
complexe. Este destul de greu de dat o definiţie acceptabilă, neechivocă şi universal valabilă, iar
acest lucru se datorează faptului că de cele mai multe ori o definiţie nu este capabilă să cuprindă
totalitatea poziţiilor şi interconexiunilor care alcătuiesc un fenomen sub egida procesualităţii.
Într-o manieră destul de simplistă am putea spune ca este un proces multicauzal care are
drept rezultat faptul că evenimente ce se desfăşoară într-o parte a globului au repercursiuni din ce în
ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor întâlnite în alte părţi ale globului.
Ce înţelegem prin globalizare?
Globalizarea este...
- „procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel

sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se
înfăţişează ca o „detaşare“ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile
instituţionalizate dintre societăţi“. [Elmar Altvater]
- „intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare
distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un
loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi
viceversa“ [Anthony Giddens]
2
- „intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de

graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora” [Ulrich Menzel]
- „cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace“
[Dirk Messner / Franz Nuscheler]
- „o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume” [Meghnad
Desai]
- „un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi domenii-problemă“
[Johannes Varwick]
- „prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe“ [C. Christian von Weizsäcker]
- „descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului“
[Schumann/Martin]
- „a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi
ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o „ameninţare“ şi, pe
de cealaltă, ca o „oportunitate““ [Johannes Varwick]
- „Dinamica globalizării este controlată de puterile economice, şi totuşi consecinţele sale
cele mai importante aparţin domeniului politic“ [Klaus Müller]
Scurtele citate de mai sus fac trimitere la aspectul extraordinar de important al dispariţiei
graniţelor şi al consecinţelor asupra statului naţional.
De multe ori apare în discuţie importanţa fundamentală a interdependenţei (a dependenţei
reciproce), a conexiunii (a integrării), respectiv al schimburilor (Menzel, Desai, Giddens, Varwick).
Mai multe definiţii se mulţumesc să trateze doar acest aspect al „conexiunilor sporite“
(Varwick, Menzel), atitudine necritică dar lipsită practic de conţinut.
Cred că globalizarea ţine mai mult de istoria contemporană şi în speţă de istoria recentă
deoarece acum este momentul când acest fenomen este conştientizat.
Dacă ar fi să-i căutăm originile, am putea probabil merge mult înapoi în istorie până la
marile descoperiri geografice sau chiar mai departe la expansiunea Imperiului Roman.
P. Worsley afirma că „până în zilele noastre societatea umană nu a existat”, însemnând că
doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspandesc în întreaga lume, în sensul în care
până acum, niciodată nu s-au aflat pe scena toţi actorii posibili.
Într-un fel, posibilitatea unei singure societăţi umane mondiale a existat dintotdeuna, din
timpul lui homo sapiens, însă ocazia nu a apărut decât acum.
Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltării
legăturilor de interdependenţă care afectează acum pe fiecare dintre noi.
3
Sistemul global nu este doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă şi evoluează

societăţile particulare, legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state
conditionează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare din ele.
Termenul general folosit pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii
umane este acela de globalizare.
Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă, ea
fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din
celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai
mult decât integrarea sporită a economiei mondiale, de aceea, ea nu poate fi limitată strict la
procesele economic, însă lucrul acesta se întâmplă de multe ori.
Diferitele discipline ştiinţifice implicate (în primul rând ştiinţele economice, istorice,
politice şi sociologia) întâmpină probleme atunci când urmează să definească această noţiune. Acest
lucru nu este de altfel de mirare, deoarece această încercare de a „delimita delimitările“ este
aproape imposibilă.
CINCI PERCEPŢII ALE PROCESULUI DE GLOBALIZARE
Globalizarea percepută prin interdependenţă în creştere la nivel mondial
Această percepţie priveşte atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei evenimentelor cât
şi intensificarea extinderii pe bazele unei complementarităţi a diferenţelor şi competitivităţii
alternativelor.
Din ce în ce mai des, comportamentele şi activităţile oamenilor din anumite zone au
repercursiuni care se extind dincolo de graniţele locale, regionale sau naţionale şi, mai devreme sau
mai târziu, ating dimensiuni mondiale.
În general, cu cât cadrul temporal este mai mare, cu atât mai mare va fi participarea la
activităţile individuale şi colective cu impact mondial.
În acest proces se manifestă o sensibilitate crescută la diferenţele care apar la scara
mondială, diferenţe care formează bazele interacţiunii competitive şi complementare.
Ambele, atât comportamentele cât şi activităţile umane, devin astăzi mai intense, la un nivel
care trece de cadrul statului-naţiune.
Odată cu intensificarea „comprimării spaţio-temporale”, devine imposibilă, spaţial vorbind,
„rezolvarea” problemelor prin „evitarea” lor (de exemplu suburbiile reprezintă o retragere, o
scăpare faţă de problemele din centrul urban).
4
Cum interdependenţele la scară mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea

faptului că există „o singură lume”, posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum
diminuate atât pentru individ, comunitate locală cât şi pentru statul naţiune.
De exemplu, problema poluării aerului devine din ce în ce mai dificil de rezolvat,
independent de resursele materiale şi politice disponibile.
Nu numai indivizii dar şi statale, sunt incapabile să stopeze creşterea numărului de
intervenţii provenite din afara graniţelor.
Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere al
emancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie să luăm în considerare şi
celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atât mai
restransă va fi sfera „alternativelor de evadare”. În acest sens, globalizarea este un fel de
totalitarizare a spaţiului mondial.
Globalizarea – tendinţă de expansiune a dominaţiei şi dependenţei
„Societatea mondială” sau „sistemul mondial” nu apare doar pe baza interdependenţei şi a

legăturilor reciproce ale părţilor sale. Susţinătorii teoriei dependenţei au arătat că interdependenţa
este un paravan pentru dominaţie şi subjugare la scară mondială.
Aceasta nu este propusă ca o alternativă, ci pentru a arăta că, globalizarea poate înainta atât
în direcţia libertăţii cât şi în cea a dominaţiei. Cea din urmă poate fi observată, de exemplu, în
relaţiile dintre lumea centrului metropolitan şi lumea periferiei. Aceasta este o interconexiune la
scară mondială în care predomină mai degrabă raporturile radiale decât cele laterale.
La baza raportului este logica „jocului de sumă nulă”: cu cât mai mare este profitul pe care
centrul îl are de pe urma acestor relaţii, cu atât mai mare este pierderea şi exploatarea periferiei sau
semi-periferiei.
Dominarea şi dependenţa extinse la relaţiile internaţionale şi transnaţionale se aplică în
particular economiilor, politicilor şi culturilor (conceptualizate ca „imperialism cultural”).
Este important că acest mod de expansiune a relaţiilor mondiale nu este constant, fiind
variabil în funcţie de conexiunile existente între raporturile radiale şi cele laterale.
Globalizarea referitoare la omogenizarea lumii
Astăzi, standardele universale, înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică a unităţilor

teritoriale mici.
5
În locul diferenţierilor din interiorul unităţilor teritoriale care erau reciproc exclusive, acum
este vorba de o uniformitate, reprezentând o infrastructură a „spatiului expansiunilor” şi mişcării
libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scara internaţională şi mondială.
Acesta este aspectul referitor la globalizare la care reacţioneaza cel mai des criticii deoarece
ei consideră că „indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume”.
Asemenea tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea şi
uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii precum
„americanizarea” sau „occidentalizare”.
Aceasta implică standardizarea atât a culturii materiale cât şi a celei non-materiale: anumite
„reţele” de hoteluri, pieţe de desfacere, aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi
universal cunoscute, precum engleza.
Un proces intens, similar, este în desfăsurare, la scara teritorială mai restrânsă, în încercările
„intergării europene”. Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura omogenizarea
teritoriului Europei, o Europă fără graniţe. Şi în acest caz este vorba, pe de o parte de o eliminare a
exclusivităţii reciproce, care pune câteva probleme atâta vreme cât aici existau sisteme închise, ce
coexistau la nivelul statelor-naţiuni şi pe de altă parte, introducerea standardelor uniforme şi a
culturii comune, fie ca proces de difuziune, fie ca participare colectivă în crearea uneia noi.
Globalizarea in postura de diversificare în interiorul „comunităţilor teritoriale”
Nivelul globalizării poate fi caracterizat prin măsura în care unităţile teritoriale restrânse
sunt deschise şi permit accesul forţelor lumii ca întreg. Nu există globalizare acolo unde există
„comunităţi teritoriale” închise la niveluri locale, regionale sau naţionale deoarece, dacă aşa ar sta
lucrurile, lumea ar fi în totalitate mecanică, un agregat de sisteme închise şi în interior omogene.
Globalizarea are loc atunci când există o „redistribuire teritorială a diversităţii lumii ca întreg”.
Cu cât mai mare va fi participarea la diversitatea mondială, prezentă sau accesibilă în
interiorul comunităţilor teritoriale, cu atât mai mare va fi gradul de globalizare. Aceasta este
asemănătoare cu ceea ce Blau prezenta ca fiind penetrarea diferenţierii în substructuri.
Este cazul fostei Iugoslavii, în interiorul căreia, în timpul ultimelor decenii a avut loc o
creştere continuă în diversificarea etnică în cadrul republicilor constituente; în mod similar putem
observa proporţiile mari ale grupurilor etnice ce se pot regăsi printre locuitorii marilor oraşe precum
New York, Londra, Paris sau Tokyo.
Pe măsură ce subsitemele teritoriale devin mai inclusive în relaţia cu diversitatea din mediul
mai larg, cu atât ele se vor asemăna cu sistemul mondial ca întreg.
6
Globalizarea totală va însemna că trăsăturile locale vor fi aceleaşi ca şi cele mondiale.

Ne apropiem de situaţia în care întreaga lume se va regăsi în fiecare localitate şi, în acelaşi
timp, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi pe întreg globul.
Fiecare parte individuală devine din ce în ce mai mult precum întregul, în timp ce întregul se
manifestă din ce în ce mai mult la nivelul părţilor sale.
Cu o creştere în diversitate, sau cel puţin în deschiderea faţă de accesul la ea, unităţile
teritoriale particulare pierd particularitatea lor anterioară, iar conflictele de la nivel local nu mai sunt
legate de probleme locale ci privesc din ce in ce mai mult probleme sociale mondiale.
Globalizarea privită ca unificare a discontinuităţilor temporale
Aşa cum, din punct de vedere spaţial, globalizarea duce de la un „spaţiu al locurilor
specifice” la un „spatiu al expansiunilor”, tot aşa se poate vorbi şi de o unificare a timpului.
Se poate considera că, globalizarea poate depăşi discontinuităţile temporale pe baza
coerenţei ritmurilor nesimultane ale diferitelor activităţi şi a „includerii temporale” ce rezultă din
extinderea funcţionării serviciilor particulare la cadrele spaţiale mondiale.
Precum individualizarea a crescut asincronia ritmurilor vieţii, există şi posibilitatea
comunicării asincronice facilitată odată cu apariţia informaţiilor, tehnicilor şi tehnologiilor noi.
Diferenţele temporale nu mai exclud o zonă de la sistemul mondial.
Este importantă, mai ales în momentul actual, existenţa legăturilor între indivizii din diferite
zone (ex.: pieţele bursiere din New York, Londra sau Tokyo).
În aceste servicii care sunt cel mai integrate în procesele de expansiune internaţionale şi
mondiale, oamenii nu-şi mai permit pauzele zilnice în timpul local.
În „oraşele mondiale” ale lumii putem găsi un număr mare de activităţi sau institutii care
lucrează continuu în „timpul mondial”, cum sunt aeroporturile internaţionale sau industria hotelieră.
În ciuda flexibilităţii lor, procesele de expansiune mondiale pot fi dezvoltate doar acolo unde
există o sincronizare de timp exactă cu fazele particulare sau operaţii ale procesului de producţie
care au loc în diverse locaţii.
Conceptul „chiar la timp” a devenit din ce în ce mai important.
În opoziţie cu procesul de globalizare este folosit deseori conceptul de individualizare.
El se referă la procesele de creştere ale autonomiei şi diferenţierii actorilor la nivel
individual şi colectiv. Ambele procese au propriile caracteristici şi se pot afla, fie în raport de
concordanţă fie în opoziţie.
Se pot pune întrebări cu privire la relaţia dintre cele două, considerându-se fie ca un nivel
ridicat de globalizare implică un nivel scăzut de individualizare şi vice-versa, fie că un pas înainte
7
în direcţia individualizării atrage un regres în sensul globalizării, fiind ignorate însă interrelaţiile ce
se pot stabili între aceste procese.
Nu există un singur răspuns valid pentru toate situaţiile în problema relaţiilor sau a
interdependenţei proceselor de individualizare şi globalizare.
Un pas în direcţia unei autonomii foarte mari implică, în general, o anumită restrângere a
cercului de relaţii (un exemplu este destrămarea imperiului Austro-Ungar în 1918, care a condus la
o independenţa şi autonomie mare a naţiunilor individuale, însă în acelaşi timp a fost şi o
restrângere a cadrului spaţial al asocierii şi mobilităţii spaţiale, iar procesul de astăzi al intergării
europene cere o anumită limitare a autonomiei statelor).
Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este posibil ca în
viitor, lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial.
Globalizarea se numară printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă
lumea de azi.
Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei
confruntări militare la scară mondială sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă mondială.
În ciuda creşterii accentuate a interdependenţei economice şi culturale, sistemul mondial
este caracterizat prin inegalităţi şi divizat într-un „mozaic” de state, ale căror preocupări pot fi
comune însă şi divergente.
Nu există o dovadă clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele
conflictuale ale statelor.
Un guvern mondial poate apărea în cele din urmă însă aceasta, va fi rezultatul unui proces
destul de îndelungat.
În multe sensuri lumea devine mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să
dispară. Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu
uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale.
Prin urmare, încă nu există nici o „agenţie ”mondială care să poată controla eficient aceste
tensiuni sau să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi păcii în lume.
DIMENSIUNILE GLOBALIZĂRII
În cadrul generic al globalizării, putem distinge între câteva dimensiuni, care dau substantă
conceptului, prin implicaţiile pe care le posedă în diferitele domenii de analiză, ale efectelor pe care
le comportă. Prin urmare putem distinge între dimensiunile economice, de mediu, sociale, culturale
şi politice, cel puţin din punct de vedere metodologic, pentru uşurinţa demersului epistemologic.
8
Deşi se regăsesc stâns legate, atunci când diferenţiem dimensiunile, este important să
observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel – pentru a numi doar un
exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea
“economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai la nivelul actorilor,
ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile globalizării.
Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea”, mulţimi de intersecţie, diferite.
Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta
neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi
un punct de start şi o forţă motrice semnificativă.
La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul
de globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta, pentru că şi globalizarea are
limite. Trebuie să ţinem cont de acest lucru.
Pe de o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni diferite, pe de cealaltă, de un
concept de forţă, utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina limitările, trebuie să ne
distanţăm de toate acestea.
În continuare, voi proceda la o subsumare a diferitelor arii ale globalizării funcţie de
dimensiunile pe care le atinge.
Dimensiunea economică
În zilele noastre, în competiţia pentru stăpânirea de teritorii şi pentru posedarea şi

exploatarea materiilor prime şi a forţei de lucru ieftine, se poartă o nouă luptă şi anume aceea pentru
stăpânirea informatiilor (Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmoderna, Ed. Babel, p. 21). Se
deschide astfel un nou câmp pentru strategiile industriale şi comerciale dar şi pentru cele militare şi
politice.
Se riscă apariţia problemei raporturilor dintre instanţele economice şi cele statale.
În ultimele decenii aceste instanţe economice au fost în stare să pună în pericol stabilitatea
celor statale, datorită formelor noi de circulaţie a capitalurilor cărora li s-a dat numele generic de
corporaţii multinaţionale.
Aceste forme fac ca deciziile referitoare la investitii să scape, cel puţin în parte, controlului
statelor-naţiuni.
9
Individualizarea versus globalizarea
Redeschiderea pieţei mondiale, reluarea unei competiţii economice susţinute, dispariţia

hegemoniei exclusive a capitalismului american, declinul alternativei socialiste ca şi mulţi alţi
factori au adus statele în situaţia de a-şi revizui serios rolul pe care se obisnuiseră să-l joace după
anii ’30 şi care consta în protejarea, ghidarea şi chiar planificarea investiţiilor.
În acest context, apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni opuşi:
individualizarea şi globalizarea. Aceasta din urmă a atras un interes mare în ultimii ani, majoritatea
discursurilor nefiind centrate asupra definiţiilor conceptului, ci mai degrabă asupra abordărilor
foarte diferite ale acestui fenomen.
Globalizarea este un proces ce lărgeste cadrele determinante ale schimbării sociale la nivelul
lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre locale, regionale
şi naţionale, acum centrarea este asupra internationalizării şi globalizării.
A crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg,
discuţiile purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro”, „raportul local-
global” şi la analize multi-nivel.
Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din presa
de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea
enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la
nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local între state şi regiuni,
sfârşitul economiilor naţionale).
De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“, acestea
limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei (Japonia), adică la aşa-
numita triadă.
Din acest motiv, termenul de „triadizare“, pare mai potrivit decât cel de „globalizare“.
Dimensiunea „mediu”
Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, extinderea ariei neacoperite de

către stratul de ozon sau tăierea excesivă a pădurilor tropicale, ilustrează în modul cel mai
impresionant şi real fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz, este vorba în mod cert despre
probleme generice care necesită o abordare globală.
Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar
dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, precum poluarea râurilor.
10
Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elementele spaţiu şi timp.

De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit
împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea
necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume şi în special al
celor din ţările industrializate ultra-dezvoltate.
Nu ne miră astfel că acestor probleme le-a fost dedicată prima conferinţă dintr-o serie de
conferinţe internaţionale din decursul anilor 90, Conferinţa cu privire la mediu şi dezvoltare de la
Rio de Janeiro din anul 1992.
Referitor la protecţia mediului, economia globală în expansiune este la ora actuală
structurată pe resurse neregenerabile şi care suscită un puternic impact asupra mediului
înconjurător, depăşind capacitatea de regenerare a multora dintre diferitele ecosisteme.
Există o serie de acorduri, planuri de acţiune şi convenţii internaţionale care încearcă
reglementarea şi remedierea acestei probleme.
Dintre acestea foarte importante sunt Convenţia pentru Biologie „Agenda 21” adoptată în
1992 la Rio de Janeiro precum şi Convenţia cadru privind modificările climatice de la Kyoto din
1997.
Din păcate succesul acestora este minimalizat prin prisma faptului că nu au o susţinere
adecvată în interiorul forurilor internaţionale legislative.
Un exemplu concludent este acel al Convenţiei de la Kyoto, care a fost declarată nulă, după
ce George W Bush – unul dintre semnatari – a încălcat-o în mod premeditat hotărând ca prevederile
protocolului, referitoare la limitarea emisiilor de CO2 să nu fie respectate.
Presa europeană a condamnat dur retractarea de către America a propriei semnături pe un
document socotit de importanţă vitală pentru viitorul omenirii.
Le Figaro titra „ Poluare: toată lumea împotriva lui Bush”, iar The Independent din Marea
Britanie a criticat gestul „Un om cinic, o eroare catastrofală”. Cu toate acestea protocolul a rămas la
valoare nulă.
Efectul de seră, consecinţele imprevizibile şi incalculabile ale tehnicii genetice şi medicinii
reproductive, calamităţi ecologice provocate de sărăcie – defrişarea pădurilor ecuatoriale care pierd
anual 17 milioane de hectare, tehnologii învechite – catastrofe ecologice etc..., toate acestea
constituie un cumul de pericole iminente împotriva căruia trebuie într-adevăr găsite soluţii la nivel
planetar.
Alături de droguri, SIDA, conflicte etnice, crize financiare, pericolele privind mediul
ameninţă existenţa societaţii umane într-o manieră poate mai gravă decât toate celelalte.
Deşi Yonosoke Hara considera că pentru salvarea mediului singura modalitate este
menţinerea sentimentului de comunitate în fiecare regiune, trebuie să recunoaştem că la ora actuală
11
distrugeri ale mediului dintr-o parte a globului au efecte imediate şi majore asupra întregului
mapamond.
Ţările dezvoltate pot permuta locaţiile industriilor dăunătoare mediului în zone ale ţărilor în
curs de dezvoltare, dar acest lucru nu elimină efectele negative resimţite asupra mediului. Din
contră, astfel de locaţii sunt declanşatoare de efecte, cu atât mai dăunătoare, cu cât acestea nu
dispun de mijloacele necesare diminuării efectelor negative.
Să amintim scandalul izbucnit în Statele Unite în 1993 când PG&E a fost acuzată de
contaminarea apei potabile prin intemediul cromului hexavalent. Acesta cauzează o serie de boli
periculoase, printre care cancerul şi afectează ADN-ul, prin penetrarea structurii, care, modificată,
poate declanşa malformaţii congenitale, transmisibile generaţiilor următoare.
Un astfel de eveniment petrecut oriunde pe glob, indiferent de locaţie, conduce la efectele
negative maxime, catastrofale.
Consider că acest sector, prin aria şi viteza de răspândire, trebuie analizat miniţios prin
prisma faptului că afecţiunile sus menţionate sunt elemente induse de globalizare.
Existenţa disparităţilor între stadiile de dezvoltare ale ţărilor, poate fi evidenţiată şi prin
intermediul indicatorilor cuantificabili precum: rata mortalităţii la naştere (care este în ţările în curs
de dezvoltare de 30 de ori mai mare); gradul de instruire (există 960 milioane de analfabeţi în lume
din care 2 treimi sunt femei, iar în Africa rata de şcolarizare primară este sub 60 la sută).
Dimensiunea socială
O greseală ar fi să ne gândim la globalizare ca la un simplu proces de creştere a unităţii

lumii noastre.
Globalizarea relaţiilor sociale ar trebui să fie înţeleasă în primul rând ca o reordonare a
timpului şi distanţei în viaţa socială. Viaţa noastră este influenţată din ce în ce mai mult de
evenimente ce se petrec departe de contextul social în care ne desfăşurăm activităţile cotidiene.
Chiar dacă astăzi cunoaşte o dezvoltare rapidă, globalizarea nu este în nici un caz o noutate,
ea datând din perioada în care influenţa vestului a început să se extindă în lume, în urmă cu două –
trei secole.
Globalizarea relaţiilor sociale a fost de la început asociată cu inegalităţile dintre diferite
regiuni ale lumii, în acest sens, de o importanţă deosebită fiind procesul prin care au fost create
societaţile Lumii a treia.
Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul în care s-ar putea merge
dincolo de enumerarea simplă a diferiţilor indicatori ai globalizării, precum operaţiunile
corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa unei limbi
12
universal acceptată, problemele ecologice ale lumii actuale, sau abordarea globală a problemelor de
securitate şi pace.
Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă
(chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu
pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul
dimensiunii sociale.
Dimensiunea culturală
Emigranţii se constituie în comunităţi care încearcă să îşi conserve identitatea culturală, iar
în ţările de provenienţă, cultura şi tradiţia locală este din ce în ce mai subminată de cultura
occidentală. Prin urmare ceea ce ne defineşte umanitatea este condiţionat de matricea creată prin
prisma ecomomiei de consum, a unei lumi omogene, depersonalizată, o fata morgana a egalităţii.
Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii
mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză.
Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale
globalizării. O problemă a economiei mondiale inegal distribuită este şomajul.
Acesta este şi unul din factorii care stau la baza migraţiei forţei de muncă la nivel
internaţional. De exemplu, Africa SubSahariană a generat fluxuri globale semnificative de
emigranţi în principal către fostele metropole. În epoca recentă un flux relativ însemnat de
emigranţi spre occident, provine din Europa de Sud-Est.
Dimensiunea politică
Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează

spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât
la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În
acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.
Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma
economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional,
respectiv global.
Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru
fundamental.
Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De multe ori,
politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispăşitor şi ca de o arma argumentativă cu
13
multiple întrebuinţări. Acest lucru este evident mai ales dacă ne gândim la unele exemple din
domeniul politic care nu se intersectează în nici un punct cu globalizarea.
Pe măsură ce sistemul de guvernare globală devine mai puternic, ţările în curs de dezvoltare
au probleme din ce în ce mai mari în a pune pe primul plan dezvoltarea internă.
El consideră că puterea pieţei globale reprezentată de corporaţiile multinaţionale a început să
erodeze libertatea guvernelor naţionale de a aplica politici prioritare nevoilor societăţii interne.
CONCLUZIE
O altă vedere asupra globalizării
Replică la o societate globală, fenomenul terorismului apare ca răspuns de contracarare la

nivel global.
Silvio Berlusconi declara faptul că: teroriştii încercau să oprească „efectul de corupere al
civilizaţiei Islamice de către Occident”, relativ la evenimentele de la 11 septembrie 2001.
Este greu de crezut că societăţi bazate pe cutume şi tradiţii adânc înrădăcinate milenar, cu o
existenţă de factură istorică, vor renunţa la acestea pentru a le înlocui cu un sistem diferit de modul
lor de funcţionare.
Din punct de vedere tehnic este evidenţiată o creştere a infrastructurii de telecomunicaţii
globale. Aria culturală pe cât este de extinsă pe atât este şi de controversată cuprinzând răspândirea
multiculturalismului – doar că marile culturi exportate pot înlocui uşor culturile locale – turism şi
călătorii internaţionale, imigrarea, răspândirea produselor locale în alte ţări, evenimente sportive
precum Olimpiadele sau Campionatele Mondiale, formarea şi dezvoltarea unui set de valori
universale.
Părerile privind globalizarea sunt împărţite existând deopotrivă şi susţinători şi contestatari
ai acestui fenomen, fapt care conduce, după părerea mea, la un moment dat la o polarizare a
fenomenului în sine. La un anume punct, organizatiile globale ajung să fie combătute tot organizaţii
la nivel internaţional.
Prin urmare, ipotetic, dacă imaginăm o societate globală, aceasta în mod cert nu este una
omogenă.
Dacă pornim de la afirmaţiile lui J.J. Rosneau, putem concluziona asupra faptului că epoca
politicii dominate de statele-naţiune este lăsată în urmă, acestea trebuind să împartă teatrul de
acţiune cu organizaţiile internaţionale şi concernele multinaţionale, devenind evident că actorii
scenei globalizării nu vor concorda niciodată.
14
BIBLIOGRAFIE
- Tiberiu Brăilean, Globalizarea – Evenimentul evenimentelor, Suport de curs, Iaşi, 2006

- Tiberiu Brăilean, Noua Economie – sfârşitul certitudinilor, Institutul European, 2005
- Tiberiu Brăilean, Grădinile lui Acatemos, Ed. Junimea Iaşi, 2005
- Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă, Ed. Babel, 1979
- Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Ed. Polirom,2001
- Beck Ulrich, Ce este globalizarea? Erori ale globalismului - răspusuri la globalizare, Ed. Trei,
2003
- Preda Marian, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Ed. Polirom, 2002
- Marcel Moldoveanu, Mersul lumii la cumpăna dintre milenii – integrare regională şi
globalizare, Ed. Expert, 2004
- David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale.
Politică, economie şi cultură, Ed. Polirom, 2004
- http://ro.altermedia.info/international/globalizarea-intre-libertate-i-dominaie-ii_5155.html
- http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_2.htm
15
12.ÎNTRE IMPERIILE ANTICE ŞI

IMPERIILE MODERNE

Lumen, Iasi


!

"

#

$

!
%

&

!

"'

&

!

" (

&
!

!# " )

#

!

" '
&

"
*

!

!

!

!

!

#
+#
+
&

%

"
,

#

!

"

-
&

,

#

! /

!
012

3 !

&

!

1

#
"

& &

!

" 4

!

&
!

/ !

!

"5"*"*"*2

1!

"

&

&

&

"
,

!
&
/*!%
56

7
#

*2!&

&

/
&
8

#
2"

!!!

/
4
6
2#
!

"

& 1
#

/
* 9
51

7
0
&

2" (&

#

"

#
!
%
!
&

#

&

!

&

"
,

! #

.


" *

#

!
#3
/
!
&

&12 ;
&
!

<#
!

#

!

"
=

" >>

8'

&

&

!
#

<
&

!

&

)
8'

1

"
=
!
%

!

%

&

&

!

##

"

1&

&

&
!
" 9

<

! &

"
4
%

#

"

&

3

&

"*>>!

!

" , >>

:

-
&

%

" ,

*
<&

&#&
&

&
&

!

"

!

? @

#

%

!

"
=

3

% &
# !

!

!

/& 2

&?@

"
(

1

#

&

&

#

3

!

!

$

%

!
%
"
)
#

3

& /
&
8

!

A "2
/6
2

/)1

#

&2

& /
)
B

C
&2% !
/"5"*"*"*""2"


!!
&

&

&
/2

#

"

!)
/!

2" =

&

#
%

1 EDDF" *
=

!
3
=

!
&

/&

2

/"" "+ED.2

#

!
"(

%

/
+ED::2
& ! !

"

!/)

)
=
7 )

)
)2

# /&

2
<
#

"
!

<

/
)G) +ED.F-6HA

<

#

!

2

& <

/ )G) ED.I
)+

&!

2"*

D

-
&

)G) 3 *1+ED:

<

%

$
4
+EDDJ
<

&

1

&

$ 4
1
7!+EDDJ

&

"
, !

&

/
&

2

!
&

&

!

/

<

K

L2

!

&
"

/
& "2
%
&

#

!
%"
%

!

/

&

2

#<
!
"

&

#
& ! ;
);

%
! "
=

!
<

!

" )

DJ


&

/
# 2"

% IJJ

!

/ 2
!

/

2 !

!

!
"
!
#

&

/!

&

!
!
2
#

"

!!

#

/
?!
@?@?&@2

!

&%

!

&
#
!
!!%
/

2"

&

/

2 %

3 #
<

&

&

$

& <

$

%
1

"

& !

3 &

&

=

$

&
$

3
DE

-
&

<

<

!

$ 1

$
&

< <

"

&

K

<L

&
!

<

!
N

&
/
!!

#

2

&
&
/
&

! 2
&

/#

$

2"
)

&

!

!

/

<
&
2"
(&
!
!

/ 9 #

2" )1

<
#
K
L

%

&

!

1+EDDF"

&

<

/
%
!

A MJJ:2
#
<

<

"
DM


( !

#

<

!
%

/ #

&!
2#

&&
!
!

#

!#

"

!
; !

!

;!

!

&
"

" !

<

"

!
/<
2

!
/!
!

2 !

/

&
2

&

"
!%*
" "
!

!

&
!
&

/ !

2"
K

L

#
#

&

&

!

!

!

#

<

!

"

/

1

#

2

&"
)

!

&

&1

&
&

DF

-
&

/ &
<

!

&

2"

&

/

&

! #

$
&!

&

% &

2"
(
!

!
!

/K 1

L ;

&
5 O
5**
82

#
&

&

/?

@2 !

%&

%

&"

& #

&/

12#
/&<

$
&$

2"
(

1 !

&
&
"

&

/

2 % !
=
/

&
&

)

.

=
2"

1

"!

# %
!

/

&
5**2"'!

&
!

<

!
#

)

DI


=
" #

!
&

! #

&
! "*

!

%

/

&2"

#
!

K L
K

L" 8

'+MJJJ
!

&
)
!

&

!

!# " !

1

!

&

; !

K!

L"
(

!#

!

& 1

&
&&
!

#
/

)

7

5

9
2" -

& / !
&

2"

&

D %
/A#
&
*

& 7
#2

/?

@2
/

2"

D

-
&

!

( !
1

%!
!

<&

!

!& !3
E" =

!

!

!
/

) $ $

2"'!
%

&

?
@"
M" 8

&

?
@

!

!

#

" ! !

?
@
1

!

"

&

&

&

"

&

#

"
8

#
!

&

#&

" )1

D.


!

"
F" *

!

!

" 4
# !

! & /
&

!

2

! & /?

!#

& &

2"
=

!

< %
&

*1& " "

&
!

" *

! &
! &
&

!

#
&

"'!

!

!

!
"
I" ,

! !

!

"

<

/ %
A
MJJ:2

)

/

2
!
&

! ",

!

<
!%

"
" A

!

&
1

/ !

!# 1

D:

-
&

1

!

2

<

!&
"
." 4

!
!
!!

/

!

! 2"

&

%

!

"
%

&

<&
%
"
:"

!
&
&

&
!

&

" !#

/

<

#
<

2"&

!

1

"
" =

&

&

#
"
(

!!

& !
!
"
D" 8 ! <

/!
!

2

D


!
%

!

!
" ,

#
%

# !
/5** *2
!

&
&

/)1 &5
4
2

#

"
4
#
&

!
&

"

( 5 5
!

/
#
# !

!
2 ! %

<

&"
!

1
#

!
!

%

"

/

!

!
!

&"

&

!

"
" "

&
"

!#
%
1
#

#!

"
'

K L

"

%
%
"'

%

DD

-
&

!#

#

&

/
&2"
(
!

%<

"4

!

/=

)

&

& & 1

<

&

=
2"

&
;
&

/3
&
&

&
2"
)

!

"

!
!#

"

&

! !

!

"
1 /!
!

2 %

"
( <

&
&
/ #

& !

*2

"

EJJ

13.GLOBALIZAREA ŞI SECURITATEA
COLECTIVĂ
Vadim Cujba
„Aspecte geopolitice si geoeconomice ale

formarii si destramarii sistemului colonial
englez (2009:107-136), Editura Lumen , Iasi


CAPITOLUL VII
Anul 1960 pentru sistemul
colonial britanic

D
w35
XX se

steme -

capitalist.
<

%3
D%3

sau eliberat de sub jugul colonial
'5(%&55

33W %&j5

TW (
parte statele africane, c

w35#
%&3Z

y

< %&3j
majoritatea statelor afri

%&j5
K_

independente pe parcursul a u

H
* >

+ ) ; _ "

M{ > >

+ <-Leone, Gambia, Camerunul
> < y <
'
111
Vad$;=>?
mil. km2 sau ½ din suprafa

%&'T

ZT

* >
< #

_ >gia

H

* >
responsabilitatea asupra teritoriilor din jurul peninsulei Arabia:
Aden, Oman, Kuweit controlate cu sprijinul SUA.
<

J55/2 , aici se mai
< <-E (insulele Maldive,
Singapoure, Hong-\
> >

<

H

w'5 J

"
*
>
-au putut determina sub

-

$
dentale ce
*>

create: Goa, Duman, Irian.

wj5

stemelor coloniale mondiale s-a

#

*
>

Hj

#
F
H5

112

VII.1 Aspecte economico-geografice ale

fostelor colonii engleze din Asia de Sud-Est
#

<-E

y

Extremul F F
< yKF*
asigurau de-

de Sud-y
coloni

posibilitatea includerii regiunii în sistemul economic mondial.
,
*{ _ D
-a

europene. Ex

<-

y
<-Est.

- pra tuturor

-

;

impedimente pentru dezvoltarea statelor din Asia de Sud-Est iar
dezvolta la

(
<-Est au fost timp

#

K

Asia de Sud-y

eco

(

industriale ea ceda celorlaltor regiuni din grupa statelor în curs de
113
Vad$;=>?
dezvoltare, mai ales Americii Latine. Un rol însemnat regiunea îl

K
cositor
Ҁ, crom 20% din ponderea ce revine statelor occidentale, iar în
ponderea statelor lumii a treia, 70% din cositor, peste 45% titan,
30% cr
%5W (
1970.

K în cadrul

%5W
!

y

wH5
ai secolului XX în Asia de Sud-Est au fost create câteva

K

Sud-y

%&H&-1933,

mK

K
$

K
<-Est,

K

D

În special s-

D

114

spre deosebire de întreprinderile indu

industrializare” a coloniilor, cu t

pe departe problemele social-economice cu care se confruntau
statele din Asia de Sud-y #

$
s-

K K

r aceasta ar contrazice interesele

!

Asia de Sud-y

=

deri

D

<-y-o

K
K –

yK

%J

wJ5
,%35%&'5
an s-
KK
or din Malaysia.
K

<-
Est au fost create mari monopoluri industriale „Royal-dutch-
< !

>
{

-K
Al doilea

<-y
D

materiei prime destinate exportului.
115
Vad$;=>?
(
<-Est

evenimentele petrecute în cel de-

distruse sau deteriorate p Ҁ

e exemplu în Birmania la 1948 în cadrul industriei
K Z

%3

schimbarea coraportul K

(

-est

K

K

cele textile.
În anii ´50-´60 ai secolului XX s-
grele, optându-se pe industria de prelucrare a petrolului, industria

-asemenea s-

2*{ _
Thailanda) s-au construit uzine metalurgice cu ciclu comple

-o Singapoure, aici
s-

K <
ilor ´60 s-au
116

precizie (ceasurilor, optice, aparate de fotografiat).
(
<-Est de regimul

acestor state de capitalul european transformându-le în furnizori

K

K

prime.
<
=

D

<-Est, participând direct la

#D

din Asia de Sud-y

!

-a dovedit a fi una din principalele

D

calificate încadrate în procesul d

#

K

artizanat foarte originale c

statele dezvoltate.

dezvoltarea sectorului industrial, mai ales în Birmania, acreditarea

K <
-
117
Vad$;=>?
„Banca de dezvoltare a Singapourului” Malaysia-$

*{

<
a

K*{
<
K

r fi investit

<

K

<
%&3T %&T5

H

*{%3
-au produs

K

K D

area ramurilor destinate pentru

Un rol aparte în dezvoltarea economiei l-

-a caracterizat printr-

-au stabilit mai
$

,

<-y D

( K

m

din Asia de Sud-y

*{ ,
!
anilor ´30 ai secolului XX în Asia de Sud-Est ponderea chinezilor

118

#
-

regiunile de litoral, iar statele în care s-a înregistrat ponderea cea

+ ) *{ <gapoure,
Indonezia. În aceste state locuiau peste 80% din totalul chinezilor
<-y <

T3W

*{Z3W
în Thailanda 10% iar în Indonezia în jur de 3%. Printre alte

<-Est pot fi

/

DH

*{D
%5W <
&W y

<-y -

VII.1.1 "!#

!$
!

naturale în Asia de Sud-Est
Aproape toate statele din Asia de Sud-Est se caracterizau
printr-

tehnologic de prelucrare a materiei prime, deoarece majoritatea

eriei

K

<-Est

K
extrase erau prelucrate în statele înalt industrializate fapt ce a
determina

precare.
Minereurile metalifere extrase din regiune erau supuse doar

K

(

m K

119
Vad$;=>?

yK

wT5
de 50

D

[

K cu

presiunii din sondele petrogazifere.
!
wT5
,
K

J5W'H
K
Zj

duse petroliere, Brunei exporta întreaga

K<-Est asigura cea mai mare

+

$

K

prelucrarea acestuia se rezuma numai la decorticare.
;
K +

întreprinderile produceau în mare parte semifabricate care erau
transformate în produse finite doar în statele industrializate.
$

Sud-y

K
<; =
(
de ulei se producea doar ulei

=

( K

-o

K
statele înalt industrializate.
#

<-y -au

120

În perioada regimului colonial aproape toate întreprinderile

n, iar întreprinderile

D

$

statelor din Asia de Sud-y -au avu
(
-
2

e au

-au produs careva

regiunii.
În perioada

<-

K
-
K

i

$

- -

! D

wj5
sia de
Sud-y3
*{
Singapoure erau concentrate 2,2 mlrd., Indonezia 1,2 mlrd.,
Filipine 1 mlrd., Thailanda 300 mln., Cambogia- 120 mil.,
Vietnamul de Sud- 250 mil..

D
w60 s-

K

wT5y

acestuia în ramurile priorita

posibilitatea de participare în activitatea diverselor întreprinderi

$

&5W
K
35W K

121
Vad$;=>?
35WKK

K&JW
K
J5W

35W

statelor din Asia de Sud-yK>

D

+ K
\K
„Stanvac”, „Shell”; în prelucrarea petrolului: „Kaltex”, „Shell”,
„Esso”, „>
*

{ K
minereurilor de staniu; „London-tin-Corporation”; în prelucrarea
< ) >
K

+ ;
K K+
Aluminium”.
Capital D

"

-
întreprinderi. În

<-Est erau:
„Unilever”, „Procter and Gamble”, „General Fuds”, „Colgate
Palmolive”, „Filip Moris”, „British-American Tobaco”.
K, cele mai active s-au dovedit a fi companiile
) )
{ * K
M
)

hîrtiei- „Maruben Ida”
$
D
M
n

K
*{
122

VII.2 Aspecte economico-geografice ale

fostelor colonii engleze din Africa
#

Africa, practic nu exista industrie. Dezvoltarea în continuare a

K
reprezenta unicul factor în dinamizarea economiei întregului
continent african de-a lungul perioadei coloniale. Nu este de

*

K

F
<
Nordul $

!
w35
începutul anilor ´60, acestor regiuni le reveneau peste 80% din

T5W

#

#,>
"<2
mai dezvoltat stat din Africa) era de 35-37%, Congo-19%, Africa
de Nord-15%, deoarece beneficiau de cea mai mare parte din
capitalul investit, pe cînd în celelalte regiuni, acestui sector îi
reveneau doar 8-10%.
"

w35
K

-a dezvoltat ca o

K
+

]

(
K

K

destul de armonios cu procesul de fuzionare a cuprului, cu
K

K

123
Vad$;=>?
minerale s-a intensificat (pentru unele minerale de 2-'

-

<;

ale unui sau altui tip de materie
< K %&3J

<;KM -a

Z

%&3j

w35s-

( %&3T
"<KHZ

wj5
3

Klelor speciale

<;

care au survenit în

#

iar utilizarea elementelor radioactive în cele mai diverse ramuri ale
p

K

<; * >

"< $

SUA, " <

Republica Africa de Sud de a vinde uraniu numai pentru SUA,
$ _
fiind nevoit -
(

_

K

2[
* 2<
Tunis, Volta su
M
124

Niger-

-

D

_

y
care, înafara capitalului extern, la dezvoltarea industriei au

M
y

K

(D %&%&
D &W

y

K
la nivelul de 40%. Ca rezultat, Africa de Nord în special RAU s-a

)
y

2K

ui). În 1937, în Egipt existau 250 mii de muncitori
industriali, în 1945-peste 360 mii.
"

K

y

-o în

#
-au derulat numai

$
K
%&'Z

_ "
M{

%3
%&3J

K

M

de Sud-y

=

)

2$$
)M

2;)!>$

K

125
Vad$;=>?

modernizate cele vechi, specializate în prelucrarea lor.

"epublicii
<
K

#

rilor de
("<y

M

dezvoltarea unei industrii multiramurale cu ciclu complet de

" <
Z

mai
-

D
K !
wj5 " <

'5W

J5W
35W
concentrate ½ din num

'5W

K

D
(
1811 în Republica Africa de Sud a fost dat în exploatare primul

%&Z'

%&ZJ

constituit peste 300 mii tone. În anii ´20 au fost create
întreprinderile de prelucrare

wH5
H&
# " <

,

dezvolte industria cimentului.
,
<K
; < %&%5
moment existau peste 600 de întreprinderi din industria

restul continentului printr-o industrie

126

- )

K

K

bumbacului, uleiuri

40-35W

englez, atunci *>
K
$

a

+ ;
Company”, „John Gold”, „Old Est Africa Treiding Company”.
F

anii d -

+
K

127

CAPITOLUL VIII
Aspecte geopolitice ale
Imperiului Britanic
În cazul Imperiului Britanic nu a fost vorba despre un stat

!

"ropei.
Cu alte cuvinte Anglia –

"

-#-a

$

%
&

lovitu
'

(

)
%

)%

)%

Tehnica a de

pierdut deci, un mare atu geopolitic de ordin pur geografic. Spre a
# -uri geopolitice de ordin

-politic.
129
Vad*+/'0
!

rea

-a descongestionat.
Prin aceasta s-

5
de Nord, în Canada, cînd cuceritorul s-

6 7

8:;

Prin Canada, Imperiul a vegheat partea de nord a
Pacificului, a se
<+

-vest a
Atlanticului, New Foundland, splendid avanpost britanic.

defensive.
Restul imperiului, a centrat apoi în jurul Oceanului Indian.
Punctele cardinale car

(**
' !&* =

**

8>8>
#-i de pe teren pe olandezi, portughezi, belgieni,
francezi, pe tu
/ !
5
! - #

rusesc.
+

i provincia de
nord- +

/

fost mai departe Tibet-ul.
Seam-
?

&
@D
imperiului britanic. Poligonul deschis era doar Polul de Sud.
=

<

E

= E

britanice în Oceanul Indian.
130

*

& E
@D
G

în Europa..
=%

' =%

*
*5
J

*

$
K
unor luni de zile,

#
Tehnica i-

barierele geografice, spre a realiza din imensa comunitate

sm politic, organizat cel

E
- #
? $
–Libia, Egipt, - "J
Orient – EM 'M
+nii
<

<
+ E ' -
salveze imperiul dar numai temporar.
7

E'
s-

semnifica declinul Imper

<
+

5

– Libia, Eritreea –

Q$+
Q

# ? %
&
%

imensului Imperiu al Indiilor- actualelor state ca India, Pakistan,
Sri Lanka, Myanmar, Nepal, Maldive, Bangladesh–
unei gherile comuniste în Malaysia.
De atunci, dispozitivul imperial britanic s-

= centrul economic al
131
Vad*+/'0
< <

X:;

XY;

E*
!

e 15 teritorii
*

*

Q * E
'

[
! Hong Kong,

*& 8>>Y #

=

"
$
) * ^
_ [
puncte strategice pentru englezi. Insularitatea metropolei re

( E * E
=

! -continent care este America de
$
< + #
Japonia, care vede în Marea Britanie cel mai bun partener a
"

^

%

#

. Marea Britanie este în cadrul Uniunii Europene,

&

Uniunea. Marea Britanie s-

)

începuturile ei doar pentru a o integra într-

& E '

#

& –AELS. Dar, cu sprijinul
[

E ' #
*
"
8>Yx

mult la apropierea Uniunii Europene de NATO. În Cadrul
+ "

–nu a fost anglicanismul, înainte de toate, refuzul
de a asculta, de –

–
132

teritoriul englez n-

8;{{
|& *
–Marea
' ui
&

Q E

*
! E ' #

<
+
promovându-

133

Concluzii
E

'

mul #

&

5
#
comuni

#D*
piesele Imperiului Roman.
În al treilea rând, regimul democratic i-a salvat pe englezi de

#
cii excelând prin tenacitatea

*
#
#

&

&
^

recapitulare. Cu cinci sute milioane, zeci de religii, sute de

#

un

masiv în cele mai importante din piesele britanice. Imperiul nu a

& nic

(

popoare.
135
Vad*+/'0
+

#
) -a
omorât în primul rând spiritul democratic de care e animat
engl

=

) ^& '&
Commonwealth of Nations.

–un organism politic

r

+

##
<

#
-rezerve încât nici nu putea fi vorba de o
*

deosebire de alte mari organisme economice desarmonic.
Din punct de vedere militar Marea Britanie nu mai

$

&

oare întrece orice previziune
ori în cel de-

[& -gouvernement

-support (echilibru

-

J

exi

136
14. GEO-POLITICĂ ŞI GEO-STRATEGIE

ÎN ORIZONTUL GLOBALIZĂRII

Lumen, Iasi

I. Teoria machiavelist\, ca fundament al

politicii externe statale amenin]ate de
globalism
Poate fi privit complexul fenomen al globaliz\rii (con[tientizat la

nivelul opiniei publice mondiale [i al politicii tradi]ionale de stat, dup\
primul r\zboi informa]ional, „r\zboiul din Golf - 1991") ca un parametru
distinct [i relevant în luarea unei decizii de politic\ extern\?
~ntrebarea vizeaz\ flexibilitatea structurilor [i mecanismelor insti-
tu]iilor cu atribu]ii în acest domeniu dintr-un anumit stat; capacitatea
acestora de a ra]iona prompt la o realitate imediat\, care nu mai co-
respunde logicii R\zboiului Rece; capacitatea de a crea noi structuri [i
mecanisme care s\ r\spund\ provoc\rilor globaliste.
În ultim\ instan]\, este vorba de o problem\ de „ontologie statal\”,
care cerceteaz\ originile, evolu]ia [i func]iile statului pentru a preg\ti
adaptarea [i supravie]uirea sa în zorii unui ev non-statal.
Cât de bine se pot conforma cerin]ele unei logici clasice de politic\
pre-statal\ („principatul” lui Machiavelli, ca entitate central\ a doctrinei
sale), fa]\ de era globalist\ a post-statalit\]ii105, iat\ la ce încerc\m s\
r\spundem în analiza de fa]\.
91
A. Influen]a globaliz\rii asupra deciziei de politic\

extern\
Dac\ vom considera globalizarea ca un mediu pseudo-politic, pre-

ponderent comercialo-financiar, ce concureaz\ politicile interstatale [i
însu[i mitul „societ\]ii interna]ionale” (ca un tip de ordine sistemic\ în
care actorii recunoscu]i sunt doar statele), decizia de politic\ extern\ a
unui stat (ca r\spuns tradi]ional al logicii etatice axat pe diferen]a net\
între domeniile „intern [i extern”) se confrunt\ cu o serie de dileme:
Definirea raporturilor dintre ordinea globalist\ [i cea

interstatal\
1. Problema recunoa[terii ca actori politici ([i în consecin]\, de a stabili

rela]ii politice, în perspectiva unei diploma]ii globaliste, cu ace[tia) a
actorilor din „ordinea paralel\”- cea globalist\106 (care se bazeaz\ pe
fenomenul ridicarii noilor actori precum: pia]a global\; institu]iile finan-
ciare interna]ionale; organiza]iile non-guvernamentale; re]elele transna-
]ionale; indivizii - în special lideri statali [i non-statali cu influen]\ mare
asupra anumitor domenii esen]iale pentru men]inerea [i supravie]uirii
statului”107, cum sunt sectorul militar; industria de armament; corpora]iile
petroliere sau alimentare etc.).
În prezent, datorit\ inevitabilei influen]e pe care „ordinea globalist\” o
exercit\ asupra celei statale (o lupt\ pentru controlul deciziei politice la
nivel global; o concuren]\ acerb\ pentru monopolul sistemului inter-
na]ional; o lupt\ pentru legimitatea politic\, pentru recunoa[tere, pentru
impunerea propriului set de valori [i parametri ca fiind „cei viabili”),
statul este obligat s\-i trateze pe actorii globali[ti ca pe ni[te actori politici.
Aceasta, în ciuda faptului c\ „ordinea globalist\” nu este înc\ definit\
sau, cel pu]in, nu a primit o serie de coordonate valorice constante; spre
exemplu: este vorba de ordine sau de dezordine (simpla distrugere a
ordinii statale, f\r\ încercarea de a construi un substituent sau de crearea
unui alt tip de ordine)? Globalizarea este un proces etapic, ra]ional, pro-
gramat, controlabil sau unul haotic, difuz, necon[tientizat, natural? Re-
prezint\ globalizarea o normalizare a rela]iei dintre entit\]ile statale post-
92
NEO-MACHIAVELISMUL ~N CONTEXTUL PROVOC|RILOR GLOBALISTE
moderne, o nou\ metod\ de stabilire a leg\turilor dintre actorii tradi]ionali

sau o invazie a „noilor barbari” (actorii non-statali) asupra „ordinii in-
terna]ionale, interstatale civilizate”? Iat\ o serie de `ntreb\ri la care `nc\
nu se pot da r\spunsuri ancorate `ntr-o realitate stabil\, necontradictorie.
2. În privin]a actorilor globali[ti exist\ de asemenea, necunoscute cu
privire la natura lor real\, la scopul [i obiectivele acestora, la metodele de
opera]ionalizare a unor valori [i interese ce nu concord\ cu ale statelor.
De asemenea, apar alte `ntreb\ri legate de elementele de mai sus:
Sunt capabile statele în sec. XXI s\ poarte dialoguri politice cu actorii
globali[ti, s\ „atrag\” globalizarea din sectorul pragmatic, transna]ional,
al economiei, spre zona politicii?
Este posibil\ o „domesticire a globaliz\rii” de c\tre stat, e posibil un
proces de dezintoxicare, de retragere din „tenebrele infernale” (ca zon\ a
evolu]iilor haotice, necontrolate, asimetrice, ira]ionale, a debu[eelor ra-
]ionalei ordini etatice)? Sau poate c\ globalizarea devine o culme a noii
ra]iuni, a noului tip de a face politic\, o zon\ epurat\ de statalisme
caduce (globalizarea `n]eleas\ ca nou tip de ordine politic\ în\l]ându-[i
actorii, valorile, metodele, scopurile la un nivel politic, îns\ nu statal,
deta[at\ de logica statal\, de interesele [i necesit\]ile acesteia)?
3. Conform unei a treia dileme – din perspectiva statului –, glo-
balizarea î[i poate contempla perfec]iunea, refuzând voluntar a-[i atrage
o formul\ politic\ de exprimare (globalizarea in]eleas\ nu ca haos ne-
controlat, ca distrugere a lumilor statale, îns\ nici ca un nou tip politic de
ordine mondial\; ci pur [i simplu, ca un fenomen post-politic, o dep\[ire
a ra]iunii politice, un triumf al economicului asupra sferei tradi]ionale
politice)108.
Înlocuirea „actorului politic” cu „actorul economic” (datorit\ cre[-
terii ponderii criteriului economic fa]\ de statutul considerat de globali[tii
radicali drept neviabil din punct de vedere politic al unei entit\]i) pri-
lejuie[te revan[a „diploma]iei globaliste” (axat\ pe promovarea inte-
resului economic al unui actor non-politic; pe noi concep]ii asupra no-
]iunilor de „putere”, „securitate”, „stabilitate”, „violen]\”; pe o birocra]ie
proprie structurilor marilor corpora]ii transna]ionale; pe noi tipuri de
leaderi, de la managerul corpora]iei la conducatorul unui grup anti-glo-
balizare) asupra „diploma]iei politice”.
93
Cu alte cuvinte, raporturile de putere nu se mai stabilesc exclusiv între

state109; sintagme precum „dilema securit\]ii”, „balan]a de putere”, se-
curitate colectiv\”, „imperiu universal” încep s\ nu se mai raporteze
exclusiv la actorii politici tradi]ionali (statele) întrucât adev\rata putere
se globalizeaz\, devine difuz\, non-politic\.
Este aceast\ putere de tip nou, una legitim\? Dac\ accept\m varianta
apari]iei globaliz\rii ca un proces controlat de stat [i ca o metod\ fun-
c]ionabil\ de adaptare a acestora la realit\]ile noi (revolu]ia tehnologic\),
legitimitatea puterii globaliste este dat\ de voin]a statelor de a evolua, de
a se perfec]iona într-un anumit mediu nou, de a c\uta s\-l st\pâneasc\
dup\ metode noi. ~n acest caz îns\, globalizarea ar fi un proces mo-
nopolist, controlat de stat iar actorul globalist - o simpl\ entitate su-
bordonat\ statului, f\r\ nici un statut propriu, f\r\ drepturi [i obliga]ii
interna]ionale, f\r\ o existen]\ juridic\ recunoscut\ ca fiind egal\ cu a
statului – în cel mai bun caz fiind derivat\ din voin]a statului, subsidiar\,
precum organiza]iile interna]ionale110.
În situa]ia în care globalizarea este un fenomen nou [i care are o
identitate imposibil de controlat de c\tre stat, devine clar\ confruntarea
dintre cele dou\ legitimit\]i (cea a statului suveran [i cea a „pie]ii trans-
na]ionale”), ipotez\ în care statutul propriu, economic, al actorului glo-
balist ar avea o oarecare relevan]\ (ar fi recunoscut ca atare) în societatea
interstatal\ prin simplu fapt al existen]ei sale ca un „concurent al statului”.
Dac\ la nivelul realit\]ii se constat\ o preeminen]\ a influen]ei (e-
conomice) asupra politicii, globalizarea, prin natura sa non-statal\ de-
termin\ schimb\ri la nivelul tipurilor de amenin]\ri (de la cele externe
statului [i vizibile, la cele interne [i mai greu de prev\zut) c=t [i la nivelul
riscurilor la adresa statului (de la pericolul perturb\rii echilibrului central
dintre supraputerile R\zboiului Rece [i pericolul escalad\rii necontrolate
a conflictulor locale, la cre[terea riscului prolifer\rii armelor nucleare
dup\ ’89 [i la cronicizarea conflictelor locale).
94
Importan]a factorilor globali[ti în procesul decizional al

politicii externe
Globalizarea, sub aspectul securit\]ii statale, oblig\ statele s\ renun]e

la armatele de mas\ (n\scute din modelul Revolu]iei) care angrenau în
r\zboaiele totale de tip industrial ansamblul societ\]ii lor, [i s\ trimit\
trupe de speciali[ti în domeniul militar sub ordinele unei organiza]ii
interna]ionale, în diferite col]uri ale lumii, pentru gestionarea unor con-
flicte care nu le amenin]\ direct [i iminent111.
Datorit\ factorului „globalizare”, statul trebuie s\ ]in\ seama, în luarea
unei decizii de politic\ extern\ de:
– câ[tigarea încrederii societ\]ii civile „globale” (este interesant de
analizat impactul mediatic al deciziei de politic\ extern\ asupra
unor sectoare de popula]ie, asupra liderilor marilor corpora]ii cu
interese în statul respective, asupra ONG-urilor); aceasta condi]ie
este pus\ în special în cazul unui stat mare [i puternic dar [i a unui
stat mic care ac]ioneaz\ într-o problem\ global\.
– de inciden]a interesului economic (ca interes globalist) asupra
interesului tradi]ional (prezervare a suveranit\]ii, integrit\]ii te-
ritoriale), deoarece în epoca globalist\ se consider\ c\ prosperitatea
aduce stabilitate [i securitate iar s\r\cia genereaz\ conflicte (a se
vedea cazul tipic al auto-limit\rii suveranit\]ii statelor membre UE
în cadrul implement\rii pie]ei unice pentru a se adapta presiunilor
globaliz\rii).
– de tipul de ierarhizare între securit\]ile multiple determinate de
globalizare (securitate ecologic\, alimentar\, militar\, cultural\ etc.)
– de raporturile cu actorii statali dar [i cu actorii globali[ti
– de locul pe care îl ocup\ în sistemul globalist (economic, cultural,
tehnologic), pentru c\ în func]ie de pozi]ia sa (central\, semi-
periferic\, periferic\) s\-[i determine leg\turile cu actorii învecina]i
[i cu mediul decident.
– de plasarea sa geo-economic\ (posesia unor resurse naturale proprii
– petrol, gaze naturale) pe harta principalelor drumuri comerciale [i
mondiale.
95
– de a de]ine pe teritoriul s\u metropole (culturale, informa]ionale,

birocratice, financiare) cu rol de decident în arhitectura ra]ional\ a
globaliz\rii
– de capacitatea informa]ional\ ([i în al doilea rând, industrial\)
– de nivelul de informatizare al popula]iei (conectarea la economie,
nivel de cultur\, ordinea globalist\ nefiind un monopol al statului ,
ci influen]ând întreaga structur\ de rezisten]\ a statului – sub as-
pectul popula]iei, al teritoriului, al aparatului de stat, al suve-
ranit\]ii.
– de structura psihologic\ [i comportamental\ na]ional\ (raportul
dintre fidelitatea fa]\ de conceptele tradi]ionale ale statului [i ni-
velul de deschidere c\tre globalizare;
– de rolul asumat fa]\ de globalizare: cel de „na]iune pasiv\”, sau de
„na]iune activ\”, care nu se las\ controlat\ de pia]a global\ ci îi
impune reguli, limit\ri- de unde rezisten]a democra]iei fa]\ de
monopoliz\rile anonime [i transna]ionale ale deciziei)
– de calitatea [i adaptabilitatea diploma]iei (statale tradi]ionale) la
cerin]ele tipic globaliste (preg\tire de economi[ti speciali[ti în mar-
keting, în comer] interna]ional etc., capabili s\ în]eleag\ transferul
de putere în domeniul economic [i s\ ob]in\ cele mai avantajoase
condi]ii de împrumut extern sau s\ implementeze ori s\ îmbu-
n\t\]easc\ rela]iile economice cu alte state/cu al]i actori (corpo-
ra]iile)
– de preg\tirea militar\ (noul tip de armate; noi tehnologii [i metode
de purtare a r\zboiului)
– de calitatea guvern\rii (felul în care guvernan]ii prezint\ un interes
major ca fiind unul na]ional [i apt s\ alinieze statul la cerin]ele
globaliz\rii, dac\ o consider\m ca fenomen obiectiv).
– de sprijinul poporului pe care guvernul îl ob]ine pentru emiterea [i
implementarea unei decizii de politic\ extern\ în cadrul unei politici
de ansamblu a guvernului orientat\ dup\ criteriile economice.
96
Spre o diploma]ie globalist\ [i o nou\ concep]ie asupra

securit\]ii
Globalizarea realizeaz\ totodat\, o trecere de la diploma]ia statal\,

cea realizat\ de reprezentan]i ai statului-na]iune, reglementat\ de con-
ven]ii interna]ionale având ca destinatari principali statele [i ca obiectiv
realizarea cu mijloace necoercitive a men]inerii securit\]ii unui stat (di-
ploma]ie militar\, economic\, politic\) la diploma]ia globalist\ (con-
siderat\ într-o ipotez\, ca un mijloc de ap\rare a statului fa]\ de provoc\rile
haotice ale epocii globaliste, o încercare de prevenire a izbucnirii con-
flictelor, de l\rgire [i de men]inere a zonelor de stabilitate [i de ordine
proprie). În acest context, putem califica rapida cre[tere a utiliz\rii ti-
purilor de diploma]ie preventiv\ ca o expresie a diploma]iei globaliste [i
nu a celei statale (axate pe logica r\zboiului [i a ap\r\rii ca manifest\ri ale
voin]ei suverane a statelor).
În globalizare, r\zboiul [i pacea nu mai sunt concepte pur statale c\ci
îns\[i ordinea interna]ional\ nu mai este monopolizat\ de stat.
Aceste st\ri extreme între care graviteaz\ evolu]ia sistemelor statale
sunt ast\zi ironizate de îns\[i natura globaliz\rii (în]eleas\ ca haos u-
niversalizat, în care cele dou\ fe]e ale ordinii normale, cele dou\ al-
ternative succedându-se dup\ o întreag\ logic\ statal\, nu î[i mai g\sesc
în]elesul; globalizarea semnificând o zon\ asimetric\ în care orbiteaz\
axe de violen]\ [i zone de stabilitate). R\zboiul [i pacea încep s\ fie
însu[ite, declarate, purtate dup\ reguli atipice (ale statelor) de actorii
globali[ti (mafii, triburi, clanuri, re]ele, corpora]ii, organiza]ii). Se nasc
r\zboaie informa]ionale ce repurteaz\ victorii virtuale; se prefer\ em-
bargouri economice [i implic\rile organiza]iilor specializate, ale armatelor
de profesioni[ti; r\zboaiele nu se mai declar\ ci se mediatizeaz\; inamicii
vizibili dispar spre a face loc unor du[mani nedefini]i [i nelocaliza]i;
pacea devine o stare oscilant\ [i tensionat\ în interiorul grani]elor statale
amenin]ate de eroziune; o ordine rigid\ men]inut\ cu greu de un hegemon
contestat (la nivelul sistemic). La nivelul actorilor, pacea nu cap\t\ o
defini]ie globalist\ decât dac\ prive[te înfrângerea „inamicilor globali[ti”
(re]ele teroriste, state „rebele” care sponsorizeaz\ terorismul) [i dac\
restabile[te ordinea interstatal\ amenin]at\ de globalizare.
97
În acest context, decizia de politic\ extern\ nu poate face abstrac]ie de

noile în]elesuri ale acestor termeni tradi]ionali statali. Globalizarea love[te
în toate bazele existen]ei statului, de la suveranitate, integritate teritorial\
la dreptul de a purta r\zboi [i a declara pace (pentru ap\rarea fiin]ei sale),
la atributele regaliene (dreptul de a bate moned\, de a ridica la arme
cet\]enii, a strânge impozite, a acorda cet\]enie, a avea propria economie
[i o structur\ birocratic\ ierarhic superioar\ celei teritoriale).
Toate aceste no]iuni care au justificat etnico-politic entitatea statal\ în
vremurile sale de consolidare [i de apogeu sunt puse în discu]ie de glo-
balizare (înseamn\ oare inevitabila cerin]\ a adapt\rii, o relativizare a
atributelor statului, o sc\dere a puterii [i legitimit\]ii sale?).
Globalizarea estompeaz\ distinc]ia tradi]ional\ dintre politica extern\ [i
cea intern\ a unui stat (statele mari î[i export\ problemele interne dincolo
de grani]e) iar securitatea [i interesul na]ional vital sunt tot mai mult legate
de p\strarea/cucerirea bun\st\rii materiale, de latura economic\, de com-
petitivitatea statului redus la o pia]\ cu identitate comerciala [i de gradul
s\u de deschidere/conectare la sistemul economic global.
Securitatea economic\ devine o component\ a politicii externe, la
care se adaug\ [i protec]ia statului fa]\ de fluxurile de imigran]i atrase de
prosperitatea unor ]\ri dezvoltate.
Politica extern\ de tip globalist nu poate fi conceput\ f\r\ o sum\ de
interese de baz\, în care ra]iunea globalist\ concureaz\ acerb logica sta-
bilit\: cum s\-]i p\strezi suveranitatea [i s\ fii competitiv economic; cum
s\ împaci democra]ia cu logica rece a pie]ei în care deciziile sunt luate de
corpora]ii; cât\ libertate de ac]iune s\ la[i corpora]iilor în propriul stat;
implic\ r\spuns la intrebarea: politica de atragere a investi]iilor str\ine,
promovat\ în mod accentuat, amenin]\ oare atribu]iile [i func]iile statului-
gazd\?; implic\ alte elemente, precum crearea instrumentelor de ripost\
la adresa fenomenelor negative globaliste, de terorism, crim\ organizat\
[i implicit a unei responsabilit\]i suplimentare fa]\ de cele deja existente;
protejarea constitu]ional\ a str\inilor [i respingerea imigran]ilor ilegali;
crearea blocurilor comerciale din teritoriul unui stat [i transferul de
suveranitate; monopolul tradi]ional asupra locuitorilor [i teritoriului în
condi]iile erod\rii frontierelor; raportul dintre conceptul de „na]iune” [i
98
individ ca actor globalist ce concureaz\ politica na]ional\; noile tipuri de

legimit\]i (bazate pe puterea economic\, pe violen]a economic\) etc..
Fundamentul deciziei de politic\ extern\ depinde îns\ de auto-eva-
luarea statului din perspectiva globaliz\rii: ce dore[te s\ primeasc\ de la
aceast\ ordine inedit\ [i cât de mult trebuie s\ se adapteze pentru a folosi
noile capacit\]i globaliste cât mai eficient, astfel încât s\-[i promoveze
vechiul s\u interes, considerat de actorii globali[ti drept nefunc]ionabil
(men]inerea independen]ei, a suveranit\]ii [i integrit\]ii teritoriale).
Adaptarea statului la globalizare este un „r\u” necesar, un fel de
concretizare a principiului machiavelic „scopul scuz\ mijloacele”. Re-
nun]ând la absolutismul atribu]iilor sale, statul nu dispare ci împrumut\
formele globaliste noi (se asociaza la uniuni vamale, zone comerciale,
exclusive, la blocuri comerciale [i de securitate) pentru a-[i sus]ine logica
veche [i esen]a sa tripl\ (teritoriu, popula]ie, suveranitate).
Logica statului atacat de globalizare este de a controla [i de a su-
pravie]ui unei st\ri obiective de haos, ca în final s\-[i proclame triumf\tor
rezisten]a [i perenitatea, universalitatea [i eficacitatea modelului s\u.
Dup\ monopolizarea individului [i a teritoriului, statul dore[te controlarea
perfect\ a unui atribut la fel de abstract precum suveranitatea.
Monopolizând-o [i pe aceasta din urm\ prin intermediul na]iunii (ca
generator de suveranitate), statul se metamorfozeaz\ spre a capta cât mai
eficient esen]a globaliz\rii (prosperitatea material\).
Or, pentru a controla un fenomen global, este nevoie de o ac]iune
concertat\ a ordinii interstatale. Deja unele state la nivel regional î[i pun
în comun atributele (popula]ia, teritoriul, suveranitatea, puterea finan-
ciar\) spre a crea ansambluri gigantice, adev\rate oaze de securitate [i
stabilitate în mijlocul fr\mântarii majorit\]ii statelor ce nu g\sesc nici
modelul, nici voin]a politic\ spre a se uni politic sau economic.
C\ci, dac\ privim globalizarea ca un haos extins peste ordinea inter-
statal\ veche, amenin]ând-o cu dizolvarea, devine fireasc\ noua logic\ a
statelor de a înt\ri leg\turile dintre ele, ca singure entit\]i ra]ionale la
nivelul politicii interna]ionale, capabile s\ izoleze în zone tot mai mici de
violen]\ haosul globalist, pân\ la st\pânirea [i dispari]ia acestuia.
99
O logic\ nu lipsit\ de idealism, c\ci globalizarea este, din perspectiva

actorilor globali[ti, un sistem economic mondial coerent, `ns\ cu valori [i
interese tradi]ionale prea flexibile pentru ordinea statelor.
Ceea ce statele iau drept haos nu este decât flexibilitatea comercial\,
un interes economic ne]inând de re]elele birocratice [i juridice statale.
Sistemul globalist este independent în m\sura în care transmite respon-
sabilit\]ile din nou la nivelul statului; totodat\, acest sistem este teritorial
doar temporar (spre deosebire de stat care este amenin]at cu dispari]ia
dac\-[i pierde baza teritorial\, în timp ce compania/re]eaua terorist\/ONG-
ul î[i mut\ sediile dup\ propriul interes, far\ a se desfiin]a).
Pentru un actor globalist, „integritate teritorial\” este un concept f\r\
relevan]\ (dac\ îl apreciem prin perspectiva politic\, întrucît el nu mono-
polizeaz\ un teritoriu decât pentru ra]iuni economice proprii. Neavând
„na]iune” pe care s\ o protejeze [i c\reia s\-i asigure supravie]uire [i
bun\stare, actorul globalist nu î[i face din „integritatea teritorial\” un
scop fundamental precum statul). El î[i ap\r\ teritoriul (pia]a) dar atâta
vreme cât poate exploata un interes vandabil [i cât poate ob]ine profit. În
privin]a ONG-urilor (entit\]i cu scop nelucrativ), „teritoriul” este o zon\
de interes care corespunde exercit\rii scopului constitutiv f\r\ s\ aib\ o
dimensiune politic\ prin sine `nsu[i ci `n raport cu statul (protec]ia p\-
durilor amazoniene etc.). Dac\ pentru state suveranitatea a constituit o
investi]ie politic\ necesar\ la un anumit moment istoric justific\rii puterii
sale centralizate, în cazul actorului globalist legitimitatea sa este îns\[i
pragmatismul s\u existen]ial, natura sa globalist\ (exist, deci sunt le-
gitim).
Dac\ ordinea statelor î[i are legitimitatea sa proprie, stabilit\ dup\
criterii [i reguli specifice statelor, acest lucru nu are nici o relevan]\
asupra ordinii globaliste. Decizia de politic\ extern\ are în spate le-
gitimitatea dat\ de popor guvernan]ilor îns\ în ordinea globalist\ nu exist\
politic\ extern\ [i nici „gir de încredere” întrucât aici totul este „conectat”,
distinc]iile intern/extern nu exist\.
Contestatarii globaliz\rii nu sunt în mod necesar adep]i ai reîntoarcerii
la statalism, dup\ cum nici actorii globali[ti nu formeaz\ „guverna]i” ce
dau votul de încredere unor reprezentan]i proprii si nici organe politice
dup\ asem\narea celor statale (se poate vorbi `n viitor, de o
100
„institu]ionalizare” dup\ tipar statal, a actorilor globali: o adunare a

b\ncilor interna]ionale, un consiliu al ONG-urilor, un comitet de Rela]ii
Externe a re]elelor teroriste?!).
În fine, ultima întrebare pe care o punem la adresa capacit\]ii de
adaptare a statului fa]\ de globalizare prive[te o reîntoarcere la teoria
machiavelist\ ca fundament al politicii externe amenin]ate de dispari]ie,
în contextul „globaliz\rii politicii îns\[i”.
B. Spre o doctrin\ a neo-machiavelismului globalist?
Este posibil\ o adaptare a machiavelismului112, ca doctrin\ politic\

anticipând curentul realist, la noul context al globaliz\rii (privite sub
aspect politic)?
Sfâr[itul secolului XX plaseaz\ politica tradi]ional\ a statelor într-un
context al violen]ei generalizate. În condi]iile dispari]iei echilibrului cen-
tral dintre supraputeri, echilibrul terorii se sparge în noi tipuri de te-
rorisme locale113 care ajung s\ amenin]e la un nivel vizibil (puternic me-
diatizat) for]a de ripost\ a statului. De la b\t\lia ideologic\ între modelele
de guvernare statal\, se trece la contestarea îns\[i a statului.
De la principatul laic la statul totalitar
Dac\ vom considera machivelismul clasic114 ca o doctrin\ specific\

unei anumite perioade istorice (pre-Rena[terea, înc\ incomplet separat\
de filozofia Evului Mediu îns\ ca o precursoare a ideii umaniste despre
om [i univers), observ\m c\ acea concep]ie feudal\ asupra statului (ie-
rarhie imuabil\ dominat\ de împ\rat, corespunzând celei celeste, eterne [i
universale) începe s\ sufere un declin lent.
Locul imperiilor universale, sacre [i unitare este luat de o atomizare
politic\ a sistemului politic interna]ional.
Focalizând perspectiva la nivelul continentului european, observ\m c\
aici se creeaz\ mini-guvern\ri locale ale conduc\torilor recunoscu]i sau
ale marilor familii nobiliare (Visconti sau Sforza în Milano, Medici în
101
Floren]a, Gonzaga în Mantua). Un sistem politic învechit, care trebuie s\

fie dep\[it, prin inventarea de noi concepte [i strategii pentru a ordona
noi entit\]i politice [i for]e postmedievale.
Separarea puterii temporale de cea spiritual\, lupta (intelectual\ în-
deosebi) împotriva intromisiunii papale în sfera laico-politic\ (privit\ ca
un pericol fatal pentru Italia) determin\ o gândire anticipativ\ asupra
noilor structuri politice desprinse de tradi]ia medieval\ religioas\.
Machiavelli pleac\ de la constatarea caracterului sacru al principatului
(statului) religios, ar\tând c\ natura sa teocratic\ nu poate fi contestat\ în
medievalitate. Pe de alt\ parte, el arat\ c\ doar un nou model (statul
instituit [i men]inut prin for]\) poate reu[i deschiderea unei epoci inedite,
un stat a c\rui origine divin\ (nediscutat\, sacr\ la autorii medievali pân\
la Suarez) este dep\[it\ de teza lui Machivelli.
Caracterul non-divin al puterii, realismul politic, înl\turarea idealurilor
teocratice [i a a concep]iei pacifiste (deci vulnerabile politic) a cre[-
tinismului, o anumit\ admira]ie pentru exemplul violen]ei p\gâne n\s-
c\toare de glorie reformist\ [i înnoitoare a istoriei sunt accente de baz\
ale doctrinei machiavelice clasice.
Pentru Machiavelli, religia devine un instrument al puterii politice,
aservindu-se scopului urm\rit de leaderul temporal [i statul laic. Pa-
sivitatea religiei duce la pieirea statului, la concep]ia „statului martir”,
vulnerabil, caritabil, care nu are scop [i nu se poate consolida [i men]ine
într-un mediu extrem, ostil, lipsit de etic\. Realitatea scenei politice in-
terna]ionale îl conduce pe Machiavelli la un modernism avant la lettre,
ducând la autonomizarea complet\ a statului de legaturile religioase [i
etnice tradi]ionale. Statul este un loc pustiu, în care morala devine de-
crepit\, fiind în]eleas\ ca un derivat al eticii religioase. Totu[i machia-
velismul, ca doctrin\, va avea mai târziu, în alte condi]ii sociale [i la o
scar\ mult mai mare, consecin]e la care autorul s\u nici nu s-a gândit.
Abia în sec. XX apare cu adev\rat modelul „statului totalitar”, care se
desprinde total de biseric\ [i de orice fel de credin]\, se ideologizeaz\,
aserve[te individul la un nivel superior micilor regimuri tiranice ale
Cinquecento-ului [i al monarhiilor absolutiste din sec. al XVII-lea.
102
Concep]ie politic\ dep\[it\ sau un reviriment al gândirii

pre-renascentiste în sec. XXI ?
Începutul sec. XXI se înscrie în linia neo-reformatoare a gândirii

politice. Conceptele de baz\ sufer\ transform\ri adânci [i simultane, o
alt\ ideologie (cea globalist\) î[i face loc pe e[icherul rela]iilor in-
terna]ionale, pretinzându-[i filia]ia din filonul idealismului economic.
Dac\ vom considera „Tratatul de art\ a politicii” scris de Machiavelli
ca fiind strict condi]ionat în timp [i spa]iu (o doctrin\ istoric\, dep\[it\,
având la baz\ teoria monarhiei absolute, în condi]iile particulare ale Italiei
renascentiste), o expresie a timpului s\u (post-feudalist), nu îl vom putea
compara cu ideologia globalist\ [i nici extinde la epoca actual\.
Îns\ acest punct de vedere este unul restrictiv [i excesiv de istoric,
rigurozitatea sa omite împrumutul transistoric de idei de la o civiliza]ie
la alta, cât [i concep]ia ciclic\, repetitiv\ a istoriei. Exist\ actualmente
autori care sus]in o perspectiv\ neo-feudal\ asupra globaliz\rii (privit\
ca o dezordine universalizat\, ce distruge re]elele coerente de state [i
organiza]ii, transformându-le în entit\]i conflictuale, etnicizate, locale [i
dominate de un imperiu al haosului)115, o ordine în care „clasa nobiliar\”
a liderilor de corpora]ii transna]ionale [i a mafiilor locale se sustrage
responsabilit\]ilor na]ionale [i democratice, exploatând ]\ranii fugi]i de la
sate, imigran]ii ilegali [i muncitorii din fabricile lumii a treia.
Aceast\ asimilare a globaliz\rii cu un „nou ev mediu”116 reclam\ o
revenire la machiavelism, ca promotoare a rezisten]ei formelor statale
republicane (neomogene) fa]\ de structurile imperiale globaliste.
„Inamicul papal” din timpul lui Machiavelli cap\t\ un sens difuz,
globalist în secolul XXI sau, în alt\ viziune, este concretizat prin he-
gemonul american. Baza doctrinei neo-machiveliste con]ine o latur\ re-
volu]ionar-contestatoare ce î[i propune s\ redirijeze separa]ia formelor
valide de stat de cele „degenerate [i aflate în declin” (imperiul, în spe]\,
hegemonul american al unui sistem unipolar lipsit de contrapondere
viabil\, inclinat spre un absolutism periculos.). Locul „bolnavului imperiu
otoman” din secolul al XIX-lea (definit de Wilson ca secol al na]ionalit\-
]ilor, dup\ pr\bu[irea imperiilor multina]ionale exploatatoare) este luat,
în aceasta viziune, de procesul de declin al unui alt imperiu: SUA.
103
Chestiunea american\ este dezb\tut\ atât de „blocurile rivale, cu po-

ten]ial de challenger al sistemului unipolar” (U.E.) cât [i în Asia, de
puterile concurente (Rusia, China, Japonia). Periferiile î[i revendic\
independen]a fie prin efortul de a accede la arma nuclear\ (ca expresie a
relativiz\rii puterii hegemonului, ca o concretizare a contest\rii depen-
den]ei fa]\ de centrul decident, ca o amenin]are la adresa „p\cii he-
gemonice”), fie prin deschiderea de bre[e violente- practicarea teroris-
mului interna]ional, ca form\ de lupt\ subversiv\ [i lipsit\ de respon-
sabilit\]i, prin intermediul unor actori non-statali – în lumea statal\ or-
donat\ de imperiu.
A privi conflictele locale, terorismul interna]ional, crima organizat\,
metamorfoza statului-na]iune (inclusiv prin construc]ia U.E.) ca diferite
variante de manifest\ri ale independen]ei fa]\ de ordinea monopolar\ a
SUA, provocate con[tient sau nu, înseamn\ a privi ca fiind credibil\
tendin]a de atomizare a lumii sec. XXI.
Provocând voluntar fragmentarea- în sensul de desprindere de sub
domina]ia hegemonului, prin crearea unui proiect politic credibil, partea
civilizat\ a Europei (U.E.) î[i asum\ rolul unui actor globalist colectiv
(alc\tuit din entit\]i statale tradi]ionale); provocând involuntar violen]a
dezintegratoare, partea periferic\ a Europei (zona ex-sovietic\, zona ex-
iugoslav\) contribuie [i ea `ntr-o modalitate specific\ la contestarea ordinii
interna]ionale dominate de o singur\ supraputere.
Lumea european\ din sec XVI a lui Machiavelli (tratatul fiind scris în
1513) este de asemenea, o lume pre-statal\ atomizat\ (momentul west-
phalian venind un secol mai târziu, în 1648 [i consacrând o atomizare
infra-na]ional\ de tip statal – ne gândim la Confedera]ia German\). O
ordine continental\ european\ dominat\ de lupta pentru putere între stat [i
papalitate, între puterile europene cu voca]ie hegemonic\, între statele
italiene de tip or\[enesc în interiorul statului italian. O lume a „de-
mocra]iei or\[ene[ti” a urbei statalizate, în care divizarea politic\ [i ad-
ministrativ\ atinge praguri maxime.
În ce m\sur\ corespunde lumea lui Machivelli celei de ast\zi, este o
întrebare ce vizeaz\ caracterul globaliz\rii. Dac\ privim acest fenomen ca
pe o dezagregare a formelor politice tradi]ionale, lupta statului na]iune de
a supravie]ui apare ca o ultim\ zbatere a unei structuri inadaptate (a[a
104
cum era [i forma imperial\ fa]\ de micul [i eficientul ora[-stat italian). A

asimila statul-na]iune cu imperiul doar pentru a motiva caracterul i-
nevitabil al succesiunii formelor politice ([i deci a CONSIDERA GLO-
BALIZAREA CA O FORM| DE RENA{TERE, de înnoire a cadrului
politic interna]ional, ca o „uciga[\ a feudalismului statal”), devine îns\ o
compara]ie hazardat\. Este riscant s\ credem c\ ordinea longeviv\, re-
glementat\ juridic (axat\ pe independen]a statelor [i suveranitatea lor) se
opune unui astfel de asimil\ri for]ate. Lumea lui Machivelli nu este îns\
o „lume imperial\” oscilând între împ\rat [i pap\ (ca doi poli de putere
politic\), ci o lume în schimbare, în care mica entitate politic\ î[i caut\
consacrarea; violen]ele inter-statale sunt doar forme de c\utare a structurii
unificate, sunt expresii reformiste, sunt revolu]ii ale ideii politice de
guvernare. Lumea lui Machiavelli nu este o ordine turbulent\ (inclinat\
spre dezintegrare) ci una emergent\ (înclinat\ spre construc]ia unui nou
edificiu politic a statelor unitare na]ionale).
Dac\ privim globalizarea ca pe o nou\ ordine, putem considera c\
statul na]iune ca actor puternic [i principal nu poate disp\rea, meta-
morfoza sa fiind o form\ de adaptare, de trecere spre o etap\ superioar\.
Statul se globalizeaz\, îns\ unificarea politic\ a statelor se dez-na]io-
nalizeaz\ (construc]ia U.E.).
Principiile „neo-machiavelice” în conflictul irakian/2003
În lumea globalist\, puterea nu mai este personificat\ în idei politice

[i religioase ci devine anonim\, transna]ional\, economic\ (puterea in-
formal\ a liderilor de corpora]ii, a mijloacelor locale, a re]elelor teroriste).
„Principii”neo-machivelismului, cei care ac]ioneaz\ la nivel global,
cu mijloacele oferite de globalizare [i în calitate de actori globali[ti sunt
fie lideri politici (George W. Bush), fie pseudo-religio[i (Ossama Bin
Laden), ace[tia fiind cei mai mediatiza]i [i implica]i în conflicte globale
politice. Exist\ îns\ [i [efi de partide, manageri, conduc\tori de corpora]ii
transna]ionale care pot întruchipa figura unui „Principe” de tip globalist,
în mod mai pu]in vizibil la nivelul opiniei publice.
Dac\ George W. Bush întruchipeaz\ mai cu seam\ concep]ia con-
duc\torului intransigent [i r\zboinic, exist\ alte tipuri de principi moderni
105
care aduc tr\s\turi realiste specifice, înclina]ia c\tre negociere [i di-

ploma]ie preventiv\ în discursul politic, pozi]ia prudent\ [i justificarea
juridic\ (Pre[edintele Comisiei Europene Romano Prodi, Secretarul Ge-
neral ONU Kofi Annan, Pre[edintele francez Jaques Chirac sau Cancelarul
german Gerhard Schroder), dac\ avem în vedere numai modul în care au
reac]ionat fa]\ de posibilitatea izbucnirii unui r\zboi în Irak.
Am fi inclina]i, la o privire superficial\ asupra conceptelor cu care
opereaz\ Machiavelli, s\-l asimil\m pe conduc\torul Irakian cu un „prin-
cipe” (în sensul larg al termenului, de [ef al unei entit\]i statale); Ma-
chivelli îns\ specific\ faptul c\ principatul civil este o form\ de guvernare
democratic\, în care principele este ales de c\tre cet\]eni, iar puterea se
bazeaz\ pe legitimitatea popular\, nu pe cea militar\. O form\ degenerat\
a principatului ar fi, în opinia marelui fondator al [tiin]elor politice,
tirania (când puterea statal\ este însu[it\ abuziv, printr-o lovitur\ de for]\
[i men]inut\ prin for]\ [i prin concentrarea celor trei func]ii statale de
c\tre un individ.). Ast\zi, tiraniei îi corespunde forma dictatorial\ de
guvernare, considerat\ de coali]ia statelor democratice ca fiind neviabil\
[i improprie în a exprima voin]a poporului (chiar dac\ prin institu]ia
parlamentar\, îl legitimeaz\ solemn pe dictator). Dac\ democra]ia occi-
dental\ consider\ forma dictatorial\ (Libia, Irak, Coreea de Nord, Iran,
Afganistan) ca fiind un izvor al dezordinii în lumea interna]ional\ ci-
vilizat\ (condus\ dupa reguli democratice, axate pe egalitatea suveran\ a
statelor, pe respect reciproc [i condus\ de marile puteri democratice SUA,
Marea Britanie, Fran]a, dac\ ar fi s\ numim doar unii din membrii per-
manen]i ai Consiliului de Securitate al ONU), totu[i comunitatea in-
terna]ional\, indiferent de regimul politic [i de forma de guvernare r\mâne
format\ din state suverane membre ONU, între care nu trebuie operate
discrimin\ri juridice, c\ci ar însemna s\ construim antagonisme cu re-
zonan]e distorsionante [i cu o cert\ baz\ civiliza]ional\ – `n sensul pa-
radigmei lui Samuel Huntington, a conflictului intre civiliza]ii.
Acest lucru ar însemna c\ „Axa R\ului” ar fi compus\ doar din inamici
asiatici, [i din ]\ri f\când parte din arealul non-occidental, percepute ca
având forme de guvernare degenerate, autoritariste [i militarizate, cu o
direc]ie politic\ extern\ înclinat\ spre violen]\ [i care î[i reprim\ cet\]enii,
împreun\ cu setul lor de drepturi fundamentale.
106
Aceste „state rebele” care ar sponsoriza instabilitatea sistemica (fie

prin finan]area grup\rilor teroriste, fie prin accesul la arma nuclear\ sau
riscul de a accede la aceasta, fie prin de]inerea de arme de distrugere în
mas\, fie prin îns\[i forma lor non-democratic\ de guvernare) sunt per-
cepute ca fiind prototipuri ale anti-ordinii [i amenin]\ri la adresa mo-
delulului hegemonic.
Dac\ Machivelli admite [i chiar recomand\ violen]a politic\ atât în
plan intern cât [i în cel extern pentru promovarea interesului laic al
principelui (remarc\m caracterul puternic individualist al operei sale),
raportarea la comportamentul conduc\torului care încarneaz\ voin]a sta-
tului, opus mecanicismului hobbesian [i destul de îndep\rtat de con-
tractualismul lui Rousseau, întrucât aici baza constituirii unui stat st\ în
decizia individului de a cuceri puterea ([i nu în acordul dintre cet\]enii
liberi pentru a-l construi), ceea ce este o oper\ singular\, nu o ac]iune
colectiv\, ci un act de for]\ politic\, acest lucru pare s\ contravin\
profilului riguros juridic al ordinii onusiene.
Lumea lui Machiavelli este cl\dit\ pe seturi de ac]iuni individuale,
ingenioase, adev\rate capodopere ale iscusin]ei politice îmbinând func]ia
progresist\ a principelui (hot\rât s\ impun\ noul cu for]a) cu ocazia
favorabil\, cu însu[irile [i capacitatea personal\. O lume a condotierilor
cruzi [i agili, a marilor personalit\]i ce au creat state [i au dobândit doar
prin însu[irile lor (viziunea istoriei ca oper\ a omului) este opus\ unei
lumi onusiene a statelor [i organiza]iilor ce-[i conduc soarta dupa regle-
ment\rile juridice stricte [i prin eforturi colective de identificare a in-
tereselor comune.
Lumea umanist\ a lui Machiavelli se opune viziunii unei ordini inter-
na]ionale mecaniciste, riguroase, tehnocratice. Aceast\ perspectiv\ asupra
globaliz\rii ca structur\ a entit\]ilor abstracte dotate cu personalitate
juridic\ proprie nu corespunde celei machiavelliene (care compar\ statele
cu organisme vii, având un progres natural, un sim] al ordinii [i al supra-
vie]uirii, aceast\ concep]ie organicist\ asupra statului îmbinându-se cu
ideea gramscian\ a promov\rii unui tip ideal de principe, a unui condotier
abstract, doctrinar).
Principele machivelian este entitatea politic\ (in sensul concep]iei
idealiste) sau conduc\torul (din perspectiva individualist\) care reu[e[te
107
s\ unifice un stat sub guvernarea sa absolut\, nimicind entit\]ile rivale

care îi impiedic\ realizarea scopului, pentru independen]a lor.
Privind fenomenul globaliz\rii dintr-o latur\ neo-machivelist\, iden-
tific\m în evolu]ia sistemic\ ulterioar\ anilor ’90 tendin]a unipolar\ tot
mai accentuat\ (hegemonul american ca entitate statal\ promotoare a unei
ideologii proprii, post-onusiene, a[ezând lumea pe structurile de for]\, ce
opune coali]ia sa hegemonic\ efemer\ ordinii politice interna]ionale
dezorganizate). Trecerea de la perioada de dup\ sfâr[itul R\zboiului Rece
(crizele succesive din Africa, Iugoslavia, Cecenia, Afganistan, Irak sl\bind
pân\ la ignorarea sa ca actor politic, sistemul de securitate onusian) denot\
o evolu]ie a sistemului de la un tip de securitate exercitat\ în comun
(auto-administrarea, auto-protejarea sistemului onusian) la securitatea
hegemonic\ impus\ restului lumii ([i implicit sistemului onusian con-
damnat sa exercite o func]ie latent\, aproape rezidual\ de asigurare a
stabilit\]ii lumii interstatale).
108
II. Neo-machiavelismul, un ap\r\tor al

statului în fa]a presiunilor globaliste
Dac\ Machiavelli este un critic al institu]iilor feudale [i un promotor

(al\turi de Dante) al ideii statului na]iune, globalizarea ca fenomen o-
biectiv [i revolu]ionar tinde s\ ruineze conservatoarele norme de tip
onusian [i s\ dezagrege lumea statelor na]iune.
Contradic]ia dintre machiavelismul clasic [i globalism ar fi deci una
istoric\, acest lucru nu impiedic\ îns\ apari]ia unei doctrine neo-ma-
chiveliste (care promoveaz\ adaptarea statului-na]iune la epoca post-
onusian\, rezisten]a ordinii interstatale prin constituirea de agregate po-
litice cu func]ii comerciale si economice de tipul UE, economizarea
statului, dotarea individului cu personalitate juridic\ interna]ional\ [i cu
voca]ie de actor politic similar statelor) în cadrul globalismului.
Conform analistului Benjamin Barber, nici una din cele dou\ variante
post-bipolare (nici „Jihadul” ca fenomen globalist de promovare a unui
curent distructiv cu tente religios-na]ionaliste, nici „Mc World-ul” ca
lume americanizat\ pseudo-cultural\) nu pot oferi o cale sigur\ de
continuare a democra]iei117. Desigur, nu-l putem asimila, a priori pe
Machiavelli unui tip de gândire democrat de secol XXI (din moment ce
preferin]a sa analitic\ tinde spre echilibru [i realism, acordând o aten]ie
egal\ îns\ ne-fanatizat\ atât evolu]iei [i variantelor de men]inere a statului
feudal monarhic-principatul, cât [i republicii cet\]ene[ti). Or, lumea sec.
al XXI-lea este mai cu seam\ un teren propice pentru analize de suprafa]\,
care interpreteaz\ gr\bit [i izolat faptul politic, f\r\ a se preocupa de
cercetarea [i de g\sirea unor tendin]e constante de evolu]ie universal\ [i a
unor tipare de comportament a unor strategii de politic\ extern\ pentru
principalii actori politici.
109
Caracterul ad-hoc, efemeritatea analizei politice porne[te de la o baz\

a realit\]ii mediatizate (care nu corespunde în totalitate unei realit\]i
obiective [i de durat\).
A. Tr\s\turi machiaveliste în politica extern\

contemporan\
Vechile doctrine politice sunt considerate inapte a explica un fenomen

controversat [i idolatrizat (de promotorii s\i) cum e globalizarea. {i totu[i
nu putem exclude din schema politicii interna]ionale de azi anumite
tr\s\turi machiveliste care se reg\sesc atât la nivelul actorilor, al compor-
tamentului lor pragmatic, al justific\rii idealiste (combaterea terorismului
interna]ional, axa binelui, justi]ie infinit\) catalizatoare a coali]iei de state;
la nivelul politicii interne (transferul de suveranitate al statelor europene
c\tre UE în ideea unific\rii politice a continentului); al luptei între auto-
proclamatele „puteri spirituale” (ideologii, religii na]ionaliste) cu ve-
leit\]ile de manipulare a politicii [i autorit\]ile tradi]ionale statale; la
nivelul evolu]iei formelor de organizare a lumii (trecerea de la guvernarea
interstatal\ la cea global\, hegemonic\, de la statul-na]iune la blocul
economic regional de integrare) etc..
Statul, „domeniu economic” [i obiect al expansiunii

comerciale a firmelor transna]ionale
Dac\ statele nu pot supravie]ui decât într-un context interna]ional

ordonat [i controlat de ace[tia, actorii globali[ti dar [i ciocnirea celor
dou\ tendin]e globaliste (r\zboiul sfânt împotriva modernului [i lumea
non-etic\ a pie]ei) creaz\ o nou\ dezordine mondial\ (o aplicare a prin-
cipiului imperial „divide et impera” la nivel global, de c\tre hegemon).
Statul-na]iune nu este o societate democratic\ civil\ [i nici un garant al
acestei forme de guvernare (mai degrab\ caracteristica ora[elor-stat [i în
componentele cu grad de libertate mai ridicat din cadrul imperiilor ce
înglobeaz\ statele-na]iune). Cet\]enia democratic\ (rezultat\ a asocierii
statului-na]iune cu regimul politic al democra]iei) suport\ presiunea ten-
110
din]ei parohialismului identit\]ii etnice cât [i pe aceea a universalismului

motiva]iei profitului. Cele dou\ tendin]e globaliste sunt îns\ antidemo-
cratice, o interac]iune între acestea ducând pe termen lung la forme noi de
tiranie (între consumerism [i barbarism), o tiranie vizibil\, ostil\ mo-
dernului, cu baz\ pseudo-religioas\ [i puternic identitar\, axat\ pe ideea
monopolului micilor comunit\]i (clan, trib urban,elite transna]ionale etc.)
asupra puterii [i voin]ei legitime a statului, dar [i, în perspectiv\ con-
sumerist\, o tiranie asupra spiritului, cu baze ideologice consumeriste,
axat\ pe monopolul marilor patroni de corpora]ii asupra alegerii libere a
consumatorului.
De la machivelismul clasic, ce cultiv\ o politic\ a identit\]ilor unificate
(pân\ la identitatea unic\ a unui stat), în sec XXI se ajunge la o revenire
a fragment\rii statale, la particularismul etnic.
Ipoteza declinului doctrinei machiavelice justific\ trecerea fie la o
dezordine mondial\ (în care statele devin neviabile, institu]ii anacronice),
fie la o ordine mondial\ dominat\ de statele adaptate mecanismelor e-
conomiei globale, supravie]uind în blocuri comerciale, în uniuni vamale
sau zone de comer] liber. Aceast\ ipotez\, condamnând la dispari]ie statul
ca institu]ie politic\, implicit decret\ caducitatea viziunii unitare etatiste
a lui Machiavelli.
În alt\ opinie, nu putem accepta o dispari]ie a acestei doctrine de-
oarece Machiavelli folose[te în alt\ accep]iune termenul de „stato”, `n]eles
ca putere a unui individ/grup aflat la conducerea cet\]ii, ca autoritate a
subiectului puterii – stato de Medici – , ca obliga]ie a principelui de a
men]ine statul, adic\ de a se men]ine pe pozi]ia sa, ca interes apar]inand
principelui, distinct de cel al cet\]ii). „Stato” mai desemneaz\ [i domeniul
princiar, (teritoriu, popula]ie) care face obiectul domina]iei (a lua în
st\pânire noi teritorii echivaleaz\ cu a dobândi „statti”). Or, în epoca
globalist\ a cuceririlor economice putem vorbi de teritorii comunitare
care înglobeaz\ milioane de consumatori – precum în UE –, l\rgirea
acestora prin libera aderare a statelor candidate semnificând accesul la
„domeniul economic”, la spa]iul prosper, la centrul decizional al spa]iului
economic, o civilizare a entit\]ii candidate [i integrate ulterior, altfel
vorbind, o dobândire a statutului de actor globalist. ~n al doilea rând,
primul sens al termenului machiavellian de „stat” se dovede[te a r\mâne
111
viabil [i în epoca de tranzi]ie a statului-na]iune la statul economic. Puterea

patronului de corpora]ie echivaleaz\ cu decizia transferat\ în planul co-
mercial; cet\]eanul este înlocuit de consumator, pragmatismul politic
(interesul principelui) devine unul economic (interesul întreprinderii co-
merciale); actorul cu putere real\ se schimb\, îns\ discursul puterii r\mîne
puternic marcat de logica pragmatismului machiavellian.
De la state la „domenii economice” (pie]e captive) controlate de se-
niori priva]i ai resurselor (petrol, gaze naturale, hran\ etc). la domenii
privatizate ale telecomunica]iilor, pie]e financiaro-valutare [i ale culturii
pop globale, s-ar p\rea c\ soarta dreptului interna]ional este decis\ de cea
a statelor na]iune (ambele afectate de preeminen]a puterii asupra legii,
devenit\ o simpl\ justificare ra]ional\ a for]ei).
Treptata globalizare a problemelor care dep\[esc capacitatea de control
a statului-na]iune duce la o inconsisten]\ a dreptului interna]ional specific
epocii de glorie a statului. Transna]ionalizarea realit\]ii dep\[e[te nivelul
de modernizare [i de adaptare al dreptului interna]ional, facilit=nd o
revenire a doctrinei neo-machiaveliste ca doctrina a prezerv\rii prin orice
mijloace a sistemului hegemonic, chiar si cu pre]ul for]arii dreptului
interna]ional – singura sacralitate a lumii interna]ionale laicizate din sec.
XXI – prin doctrina pragmatic\ [i radical\ a apar\rii preventive.
De la tiranul medieval la teroristul contemporan: axele de

contrabalansare a unipolarismului american.
În strategia global\ a SUA (prima dup\ atacurile din 11 septembrie

2001) enun]at\ de George W. Bush, sunt stabilite trei linii principale:
ap\rarea, men]inerea [i extinderea p\cii, lupta împotriva terorismului;
cooperarea cu marile puteri (la aceasta ad\ugându-se încurajarea societ\]ii
libere [i deschise de pe fiecare continent). O strategie mai ferm\ decât cea
a lui Bill Clinton (limitat\ la obiective destul de generale si generoase,
precum asumarea p\cii, îmbun\t\]irea securit\]ii americanilor, promo-
varea prosperit\]ii SUA, promovarea democra]iei [i a drepturilor omului
în lume).
Inova]ia lui Bush este asimilarea tiranilor (ca guvernan]i non-demo-
cratici, autoritari[ti [i independen]i fa]\ de politica global\ american\) cu
112
terori[tii (indivizi/grup\ri care utilizeaz\ violen]a prin mijloace necon-

ven]ionale spre a eroda bazele credibilit\]ii hegemoniei americane în
„lumea global\”), de aici [i identificarea unui inamic poten]ial (guverne
care sponsorizeaz\ terorismul interna]ional în cadrul c\rora se pot afla
atât state – Arabia Saudit\, Iordania – cât [i state deja izolate – Irak, Libia,
Siria, Iran, Coreea de Nord). „De]inerea armelor de distrugere în mas\”
precum [i accesul micilor puteri totalitare la arma nuclear\ cresc riscul la
adresa stabilit\]ii ordinii hegemonice unipolare, dând un fundament po-
litic doctrinei „r\zboiului preventiv” ca solu]ie de anihilare a „inamicului
poten]ial”. Arta guvern\rii globale devine o tehnic\ neo-machiavelic\
institu]ionalizat\ prin mecanisme proprii de ap\rare (coali]ii statale ad-
hoc, adaptarea organiza]iilor de securitate defensive de tip NATO la o
interven]ie militar\ ofensiv\, cu caracter preventiv).
Neo-machiavelismul, ca mijloc de prevenire a ruperii ordinii hege-
monice (în primul s\u sens) al\tura câmpului de interes ini]ial (inamicul
tradi]ional, vizibil – „tiranul” – , specific ordinii interstatale concentrat pe
ap\rarea în fa]a tiranilor (adversari dota]i cu armate puternice [i capacit\]i
industriale masive – resurse specific statale [i riscuri de securitate pentru
SUA), o strategie post-bipolar\ eficace. Aceasta este axat\ pe identificarea
[i anihilarea re]elelor obscure de indivizi, care nu au lideri vizibili, nu
ocup\ teritorii determinate [i nu presupun regimuri politice identificabile.
Ca r\spuns la o destul de vag\ expresie a SUA de a riposta contra unei
„axe a r\ului” (Iran, Irak, Coreea de Nord) aleas\ drept ]int\ a ac]iunilor
preventive ale SUA [i bazate pe ecua]ia strans\ între tiranie [i terorism
(forma degenerat\ de guvernare [i fenomenul transna]ional subversiv), se
constituie diferite axe: o auto-intitulat\ „ax\ a binelui” latino-american\
(Brazilia – Cuba – Venezuela) a pre[edin]ilor de stânga (având ca o-
biective s\ împiedice formarea pân\ în 2005 de c\tre SUA a Zonei de
Comer] Liber a celor dou\ continente americane, cu o virtual\ întindere
din Alaska pân\ în Argentina; s\ m\reasc\ eforturile de cooperare dintre
companiile petroliere de stat din America Latin\ [i s\ creeze compania
Petro-America, un fel de OPEC latino-american incluzând compania
venezuelean\ PDVSA, Petrobras-ul brazilian, Ecopetrol din Columbia,
PetroEcuador din Ecuador [i Petrotrinidad din Trinidad Tobago).
A doua ax\ ini]iat\ ca o contrapondere a hegemoniei americane [i la
tendin]a SUA de a identifica unilateral, conform intereselor sale na]ionale,
113
„inamicii poten]iali”, este Moscova – Beijing – New Delhi (anticipat\ în

anii ’80 de Gorbaciov) având printre obiective [i determinarea unei con-
traponderi eficiente a SUA în Consiliul de Securitate ONU în privin]a
r\zboiului din Irak. Ideea, aparut\ în contextul bombardamentelor NATO
din Iugoslavia, nu a fost abandonat\ îns\ deja este contestat\, prin pro-
punerea de infiin]are în spa]iul asiatic al unui G-7 (+ SUA) incluzând cele
[ase membre ale Organiza]iei de Cooperare de la Shangai (Rusia, China,
Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan) în condi]iile rezolv\rii
problemei taiwaneze (din dorin]a de a echilibra influen]a american\ în
zon\, nu de a o combate).
A treia ax\ care-[i propune s\ depa[easc\ sentimentul de abandonare
al vestului în ordinea unipolar\ (culminând cu ac]iunea unilateral\ în Irak
a SUA) este cea franco-german\ (ca nucleu al preconizatei politici externe
[i de securitate europene). Din acest motiv, SUA încearca s\ presioneze
Europa de Est (statele din zon\ care-i datoreaz\ acceptarea ca membre
NATO) spre a participa, al\turi de alia]i tradi]ionali (Marea Britanie,
Australia) la coali]ia anti-irakian\. În acest caz, strategia american\ se
converte[te `ntr-una tipic imperial\, care se str\duie s\ opun\ „Vechea
Europ\” (a marilor puteri unionale) „Noii Europe” (candida]i la integrarea
în UE). Noii alia]i sunt puteri est europene avand o obliga]ie de loialitate
fa]\ de catalizatorul american al NATO (Cehia, Polonia, Ungaria în spe-
cial). Strategia american\ de a destabiliza puterea de agregare a colosului
unional european prin transformarea statelor ex-sovietice în „c\lu]i tro-
ieni”, în „colonii atlantice” permite un dublu scop: formarea unei coali]ii
ad-hoc împotriva Irakului ([i deci înl\turarea impresiei de ac]iune u-
nilateral\ a SUA) [i divizarea UE prin exploatarea dezacordurilor din
cadrul NATO (v\zut ca „bra] armat al UE”) în procesul integr\rii e-
uropene.
114
Spre un „bipolarism asimetric” [i „re]elele de putere

anti-teroriste”
Baza dualismului ideologico-politic (democra]ie/ terorism) anun]\ un

tip asimetric de bipolarism (hegemonul [i coali]ia ad-hoc/ oponen]i).
Prin urmare, la o privire atent\, nu bipolarismul dispare (c\ci marile
centre de putere se for]eaz\ s\ creeze structuri regionale determinate,
risipite pe diferite continente îns\ toate reprezent=nd variante globaliste
de contrapondere a unilateralismului clasic, de tip statal).
Nu este un multipolarism, deoarece ne confrunt\m cu un centru de
putere care nu contrabalanseaz\ izolat, unilateral, hegemonul; nici u-
nipolar\ nu este configura]ia sistemic\ actual\, întrucât aceste centre de
putere au suficient\ capacitate de a se afirma ca oponen]i credibili ai
hegemonului.
Dup\ 11 septembrie putem vorbi de un „anti-centru de putere”, de o
re]ea de putere credibil\ ca amenin]are non-statal\ la adresa hegemonului,
îns\ care apar]ine [i ea „bipolarismului asimetric” al sec XXI. Toate
aceste centre [i anti-centre de putere, de[i ac]ioneaz\ pe diverse planuri
(economic, politic, religios, ideologic, militar), cu puteri diferite (acces la
arma nuclear\, sponsorizarea terorismului, arme chimico-biologice, pu-
tere demografic\, resurse naturale, strategice; moned\ unic\), prin metode
diferite (cooperare înt\rit\ în cadrul unui sistem regional, integrare e-
conomico-politic\, zone de comer] liber, uniuni vamale regionale, rela]ii
bilaterale, contestarea statelor dezvoltate), cu actori diferi]i (state, re]ele,
companii comerciale, indivizi, ONG-uri) particip\ la desemnarea faliei
bipolariste. Aceste for]e sunt în perpetu\ dilem\ a alegerii optime de a fi
sau a nu fi al\turi de hegemon. Unipolaritatea devine o stare de tranzi]ie
fluid\, inconsistent\, o trecere spre adev\rata delimitare a lumii. Ac-
tualmente, înc\ travers\m aceast\ perioad\ a alegerii dificile, în care
„principii” (conduc\tori de state, re]ele, întreprinderi) trebuie s\ î[i fac\
op]iunea, de aceea etichetele de „ordine”, „dezordine”, „unipolarism”,
„multipolarism” sunt des folosite la o analiz\ de suprafa]\ a e[icherului
politic.
115
Obliga]ia de a alege, a tuturor actorilor (inclusiv a celor globali[ti,

auto-proclama]i „neutri” prin „legea pie]ei” fa]\ de contorsion\rile ordinii
statelor) creeaz\ falia între „lumea imperial\”, civilizat\, a hegemonului
(cea legitim\) [i „exteriorul imprevizibil” cu poten]ial conflictual, ca-
racterizat prin „fragmentare [i barbarie” (de fapt, oazele rivale de ci-
viliza]ie democratic\, precum Europa apusean\, sunt tot mai izolate [i
mai supuse presiunii unei op]iuni favorabile SUA, altfel divizarea marilor
puteri europene va duce la pr\bu[irea UE [i la dispari]ia europenit\]ii în
„oceanul de barbarie”).
Politica extern\ [i de securitate a SUA pl\te[te tribut concep]iei uni-
polariste hegemonice (SUA este prima, singura [i ultima supraputere,
conform declara]iei lui Brzezinski, conform c\ruia lipsa scutului protector
mondial al Americii ar duce la o anarhie global\).
Caracterul absolut al suprema]iei Americii este contestat118 de „dublul
standard” pe care acest imperiu îl aplic\ pe scena interna]ional\:
– SUA ca actor decident principal în cadrul NATO dar angajându-se
doar în conflicte care afecteaz\ interesul s\u na]ional, neasumându-
[i rolul de jandarm global, care este foarte costisitor
– tendin]a SUA de a dirija ac]iunile [i deciziile ONU, `n ciuda
existen]ei unei datorii mari fa]\ de bugetul acestei organiza]ii
– impunerea c\tre alte state a 129 de pachete de sanc]iuni (in 2000
erau 26 în vigoare), embargouri impuse în special regimurilor din
Cuba, Libia, Irak, care, paradoxal, produceau un efect de `nt\rire a
prestigiului liderilor acestor state, în timp ce sanc]iunile impuse
Iranului, Sudanului, Indiei, Pakistanului produc în statele s\r\cite o
reac]ie anti-american\ [i opozi]ii, în forumul organiza]iilor interna-
]ionale, la pozi]ia american\
– desemnarea unilateral\ a statelor rebele [i ini]ierea de ac]iuni
impotriva acestora
Strategia de securitate na]ional\ propus\ de George W. Bush pretinde
c\ porne[te de la o baz\ legal\ pentru a preveni prin luarea de m\suri anti-
teroriste considerate de SUA a fi adecvate, a fi ]inta unui atac din partea
unor for]e ce prezint\ pericol iminent la adresa hegemonului.
În acest caz, Carta ONU (cap. VII) este extins\ unilateral [i abuziv
(f\r\ negocierea [i implementarea unor amendamente în cadrul ONU,
116
care s\ adapteze Carta la noile provoc\ri), anun]ând drepturile statelor de

a cincea genera]ie (printre care [i a[a numitul drept de a fi în legitim\
ap\rare cu caracter preventiv, men]ionat mai sus).
~ns\ o ac]iune preventiv\ presupune [i o latur\ hegemonic\ auto-
asumat\ („for]ele noastre vor fi suficient de puternice pentru a-i convinge
pe adversari s\ nu continue dezvoltarea militar\ în scopul dep\[irii sau
egal\rii puterii SUA” spunea G. W. Bush în discursul s\u de la West
Point/2002 în care se afirma c\ „America inten]ioneaz\ s\ p\streze o
for]\ militar\ dincolo de orice provocare”)
Accentul pus de Bush pe cooperarea dintre marile puteri (pentru a
evita formarea unei coali]ii anti-americane) evoc\ adoptarea de c\tre SUA
a unei pozi]ii lipsite de arogan]a unilateral\ – inclusiv preten]ia SUA de a
promova modelul s\u axiologic în lume, valori „valabile pentru fiecare
om [i fiecare societate”), prezen]a voin]ei autentice de a crea un echilibru
al puterilor119 [i nu de a contrabalansa prin unipolarizare f\]i[\ [i for]at\
(„ori cu noi ori împotriva noastra în r\zboiul contra terorismului”) ten-
din]a fireasc\ a actorilor puternici spre multipolarizare.
În combaterea terorismului (de remarcat nuan]a belicoas\ a termenilor
care sugereaz\ confruntarea directa cu un fenomen subversiv [i ne-con-
ven]ional, propagat la scar\ global\ [i anihilarea sa), SUA î[i propune s\
devin\ conduc\torul unei ordini interstatale silit\ s\ fie dinamic\, fle-
xibil\ datorit\ crizei la nivel transstatal (terorismul).
Sc\parea de sub control a acestui fenomen utilizat în politica inter-
na]ional\ (in special în timpul r\zboiului rece, deoarece nu punea pro-
blema confrunt\rii directe a blocurilor) de c\tre state-sponsor (printre
care includem nu doar state mici ci chiar marile democra]ii occidentale
sau blocul sovietic), sugereaz\ c\ premisa terorismului nu este una in-
dependent\ de voin]a statului. Terorismul este un rezultat al luptei pentru
putere la nivel neoficial, în afara cadrului onusian (cap. VII) [i a con-
ven]iilor interna]ionale în materie de r\zboi.
Confruntarea cu un asemenea fenomen clandestin [i global care sub-
mineaz\ bazele credibilit\]ii ordinii unipolare americane duce la înt\rirea
capacit\]ilor de ap\rare ale SUA. Astfel, bugetul pe 2004 va fi axat pe
r\zboiul antiterorist [i pe securitatea intern\, suma total\ fiind de 2230
miliarde $ (cu 4,2% mai mare decât în 2003), din care 41 miliarde $ sunt
117
aloca]i r\zboiului pentru combaterea terorismului. SUA decide, în con-

textul unei strategii globale de combatere a terorismului, s\ reduc\ a-
jutoarele acordate Rusiei [i altor foste republici sovietice, în schimb s\
relanseze rela]iile politice [i s\ m\reasc\ asisten]a financiar\ pentru ]\rile
din Asia Central\ (privite ca având un rol cheie în lupta antiterorist\):
Kirghistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, care vor beneficia de
aloca]ii suplimentare de circa 11-15% pentru economiile lor (în timp ce
ajutoarele furnizate de SUA unor state ca Rusia, Moldova, Ucraina,
Armenia, Adzerbadjan, Belarus, Georgia, Kazahstan vor fi reduse cu 10-
15%).
B. R\zboiul anti-terorist, instrument de creare al noului

sistem legitim al „statelor bune”?
În cadrul strategiei na]ionale americane de combatere a terorismului

sunt incluse [i statele sponsor (Afganistan, Irak, Coreea de Nord) care
cunosc regimuri autoritare [i au economii centralizate sau devastate de
r\zboi.
Statul devine o component\ important\ a r\zboiului anti-terorist ini]iat
de americani, în încercarea de a localiza, identifica [i combate prin r\zboi
clasic (interstatal, cu girul ONU, cu armate na]ionale [i r\sturn\ri de
guverne considerate tiranice si sprijinitoare a terorismului) fenomenul
terorist. Astfel, guvernele vizate sunt acuzate nu doar de înc\lcari ale
drepturilor omului, de lipsa democra]iei [i a economiei de pia]\ (ca e-
lement de civiliza]ie în cadrul Pax Americana), dar se încearc\ o izolare
a lor în planul onusian, o etichetare ca „rele” („periculoase” pentru ordinea
interna]ional\); constat\m c\ un fenomen trans-statal precum terorismul
cap\t\ conota]ii politice [i duce la acuzarea guvernelor. De]inerea armelor
de distrugere în mas\, încercarea de a fabrica arme nucleare cap\t\ o
strâns\ leg\tur\, în viziunea Americii, cu fenomenul terorist. Statul rebel
submineaz\ fundamentul ordinii hegemonice iar dac\ se descoper\ le-
g\turi [i cu re]ele teroriste, el devine o ]int\ a r\zboiului antiterorist.
Acest r\zboi vizeaz\ re]elele transna]ionale teroriste (actori non-statali)
cât [i statele b\nuite de sponsorizarea acestora. În cadrul „r\zboiului de
118
sanc]ionare” a micului perturbator (spre deosebire de sistemul balan]ei de

putere în care perturbatorul era [i el o mare putere), acest lucru denot\
`ns\ fragilitatea ordinii unipolare americane [i superficialitatea strategiei
de stopare a fenomenului terorist.
America folose[te coali]iile statale ad-hoc pentru a pedepsi pe terori[ti
(dar [i pe dictatori, leaderi de re]ele etc.) [i nu pentru a preveni [i stopa
fenomenul ca atare si cauzele lui. Este [i un r\zboi clasic, o ripost\ a lumii
statale tradi]ionale în fa]a unui inamic nev\zut care reac]ioneaz\ atipic [i
care nu este localizat. Criteriile de identificare [i de localizare ale i-
namicului (de plasare a sa pe teritoriul unui stat rebel, ceea ce îi este fatal
acestuia) sunt folosite subiectiv de superputerea american\, nu în con-
formitate cu regulile de drept interna]ional. R\zboiul antiterorist se ba-
zeaz\ pe suspiciunea de a de]ine arme de distrugere în mas\, pe b\nuiala
folosirii lor într-un prezumptiv conflict, pe existen]a poten]ial\ a le-
g\turilor `ntre stat [i re]elele teroriste.
Aceste afirma]ii legate de mobilul purt\rii unui r\zboi axat pe noua
doctrin\ politic\ nu au baz\ legal\ temeinic\ [i nici probe certe, for]eaz\
actuala funda]ie juridic\ onusian\ pentru a o adapta cerin]elor dictate de
interesul na]ional american.
O societate interna]ional\ post-onusian\ flexibil\ [i unilateralist\
Unilateralismul american se manifest\ [i în presiunile pentru adoptarea

unei a doua rezolu]ii ONU care s\ legitimeze atacarea Irakului.
Rezolu]ia ONU confer\ ac]iunii SUA în Irak o legitimitate par]ial\, în
lipsa c\reia (ne referim la a doua rezolu]ie ONU) SUA ar interveni în
statul vizat cu acordul comunit\]ii politice `n afara cadrului legal ONU
(coali]ia anti-irakian\). Divizarea Europei (în cea a marilor puteri, Europa
Veche, [i cea a „noilor alia]i”, Estul Pro-American), izoleaz\ puteri ca
Germania [i Fran]a, extr\gându-[i legitimitatea (avem în vedere pozi]ia
SUA) din consacrarea noilor state membre NATO, ca „lupt\tori anti-
terorism” ceea ce ar echivala, `n noua logic\ politic\ post 11 septembrie
cu o legitimitate interna]ional\ de facto.
Faptul c\ SUA fac presiuni asupra Europei (declara]ia celor opt mem-
bri UE [i declara]ia „Grupului de la Vilnius”) pentru a sprijini campania
119
american\ în Irak este menit a crea o imagine de credibilitate [i de

multipolaritate (comunitatea interna]ional\ aprob\ ac]iune american\) a
lumii onusiene tot mai m\cinat\ de disensiuni.
Solicitarea SUA c\tre alia]ii NATO a sprijinului logistic în acest r\zboi
(`n special legat de protec]ia Turciei, stat vecin cu Irakul) nu a avut parte
de un sprijin total, divizarea între membrii Alian]ei în chestiunea Irakului
fiind o continuare a diviz\rii pozi]iilor actorilor statali din planul onusian.
Dup\ atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 când prioritatea po-
liticii americane externe a fost g\sirea de alia]i pentru o campanie fulger
contra regimului taliban b\nuit de ad\postire [i de sprijin al re]elei te-
roriste Al-Quaeda, Irakul devine în 2002-2003 principala ]int\ a eforturilor
SUA de convingere a opiniei interna]ionale c\ schimbarea de regim `n
aceast\ ]ar\ vizat\ de hegemon este just\ [i oportun\.
Spre deosebire de 2001-2002, când atacarea Afganistanului de c\tre
SUA pe baza unei rezolu]ii ONU are ca fundament , ca principal\ jus-
tificare de interven]ie, leg\tura dintre talibani [i Al-Quaeda120, în cazul
Irakului motivele de interven]ie se multiplic\ spre a m\ri posibilitatea de
credibilizare a ac]iunii preventive a SUA prin culpabilizarea statului ]int\,
simultan, din mai multe locuri (Irakul este învinuit de mai multe înc\lc\ri
ale ultimei rezolu]ii ONU, de inducerea deliberat\ în eroare a inspectorilor
ONU, de existen]a armelor chimice [i biologice,de continuarea pro-
gramului nuclear, de construc]ia unor rachete balistice cu raz\ medie de
ac]iune, de leg\turi cu Al-Quaeda).
Irakul este atacat pentru c\ nu are inten]ia de a se dezarma, ceea ce ar
`nsemna „un pericol grav pentru pacea lumii” (crescând deci riscul pro-
liferarii de arme de distrugere în mas\ [i al terorismului, ca tip de neo-
r\zboi destabilizand ordinea unipolar\).
Politica extern\ a SUA se axeaz\ deci pe doua direc]ii principale:
– identificarea statelor care au leg\turi cu terorismul [i schimbarea
guvernelor implicate
– identificarea statelor cu poten]ial destabilizator în privin]a de]inerii
armelor de distrugere în mas\
120
La acestea se adaug\ dou\ linii de r\spuns:

– formarea coali]iilor anti-teroriste (care elimin\ nucleele re]elelor
teroriste ce au atacat America – Al-Quaeda – [i r\sturnarea gu-
vernelor ce le sprijin\,
– formarea coali]iilor anti-dictatoriale (care rastoarn\ guverne non-
democratice cu risc declarat de atacare a modelelor statelor occi-
dentale).
Elementele cheie în reu[ita opera]iunilor americane se bazeaz\, ie-
rarhic, pe state [i abia secundar pe organiza]ii interna]ionale (afectate de
grave disensiuni – NATO, ONU, UE – sau condamnate la discu]ii sterile
– ONU, UE – [i percepute ca lipsite de credibilitate interna]ional\).
Noii vasali ai hegemonului contra „statelor rebele”, ca

metod\ de evitare a universaliz\rii „inamicului poten]ial”
Politica extern\ a administra]iei Bush introduce în ecua]ie noile state

din Europa Central\ [i de Est, folosind extinderea NATO ca un mecanism
al exercit\rii „obliga]iei de fidelitate” pe care „partenerii” îl au fa]\ de
actorul decident (SUA). O alian]\ în care state ce pân\ nu demult aveau
rela]ii excelente cu statele arabe [i cu Irakul, compus\ din state care nu
sunt mari puteri, este o alian]\ condus\ de un hegemon pe baza doctrinei
„r\zboiului preventiv”; neparticipând la aceasta semnific\ o descalificare
a partenerului, o prob\ de „lips\ de democra]ie real\”. Mai grav este
atunci când statele ce adopt\ o pozi]ie prudent\ în aceast\ uria[\ falie pe
cale s\ se contureze (Occident – lumea arab\) pot fi suspectate de „leg\turi
cu terorismul” sau cu „statele rebele”. O simpl\ men]ionare a unor alia]i
NATO din estul Europei ca „state cu care Irakul a încercat s\ trateze,
cerând materiale pentru arme nucleare” este de natur\ s\ dea frisoane
celor mai pu]ini hot\râ]i pentru sprijinirea campaniei în Irak.
Iat\ un aspect psihologic important `n men]inerea coeziunii proaspetei
coali]ii constituit\ din guverne a c\ror politic\ extern\ de interven]ie în
Irak nu este sprijinit\ de popula]ie [i un principiu al „r\zboiului pre-
ventiv” („aliatul de azi poate fi statul rebel de mâine”, în condi]iile în care
SUA se afl\ în pozi]ia de a folosi avertismente cu efect la adresa statelor
mici [i mijlocii din coali]ie).
121
Transformarea unei mari puteri ca Germania sau Fran]a (care se opun

interven]iei în Irak) într-un „stat rebel” este pu]in posibil\ (se prefer\
izolarea politic\ eventual\ a acestora, prin solicitarea statelor UE [i a
micilor membri NATO de a da „declara]ii de sus]inere” menite a se
substitui unei improbabile/tardive rezolu]ii ONU). Sprijinul „noilor alia]i”
este dac\ nu unul hot\râtor (inclusiv în ceea ce prive[te furnizarea de
trupe, punerea la dispozi]ie a spa]iului aerian [i terestru, a bazelor militare,
furnizarea de informa]ii), cel pu]in destul de important (pentru presionarea
marilor puteri din vechea coali]ie a democra]iilor vestice de a se ralia, ca
întotdeauna, pozi]iei SUA).
Estul european devine pro-atlantic, amânând unitatea politica real\
a continentului `ntr-un domeniu vital precum cel de securitate, pân\ la
perioada post-american\ (când centre de putere asiatice sau latino-a-
mericane vor viza presionarea pân\ la implozie a colosului american), iar
conceptul „statului rebel” (cu consecin]ele de rigoare) se substituie „zo-
nelor gri” de insecuritate de dup\ ’89.
Estul este „domesticit” prin Pax Americana iar zona conflictual\ p\-
r\se[te pentru moment Balcanii spre a migra, odat\ cu atacarea Irakului,
spre Orientul Mijlociu.
122
III. Concluzii
Neo-machiavelismul, doctrin\ post-onusian\
[i instrument politic de adâncire a crizei
unipolarismului
Dac\ acordarea calificativului de „stat rebel” Irakului pleac\, în o-

riginea sa, de la ac]iunea logic\ a oric\rui stat de a-[i ap\ra fiin]a na]ional\
(`n special când este confruntat\ cu un risc iminent de r\zboi) - ne referim
aici la preten]ia hegemonului ca „statul rebel” s\ se dezarmeze -, asist\m
(la o privire de suprafa]\) la aplicarea unei etici anti-machivelice de c\tre
SUA (prioritatea p\cii lumii fa]\ de un stat cu securitate crescut\).
Acuza non-dezarm\rii Irakului ascunde îns\ o doctrin\ neo-machia-
velist\, deoarece interesul na]ional al hegemonului este amenin]at de micii
perturbatori (mini-oponen]i, credibili datorit\ accesului la sectoare teh-
nologice inc\ monopolizate de noua ordine mondial\ a statelor puternice).
„Pacea lumii” pe care o invoc\ hegemonul este un imperativ onusian, nu
american. Supravegherea statelor de a nu accede la arme de un anumit tip
sau de a [antaja astfel hegemonul [i care s\ pericliteze ordinea ierarhic\
interna]ional\ a celui de-al doilea r\zboi mondial, este un obiectiv lucid,
pragmatic, care duce la înl\turarea perturbatorilor, la îngr\direa accesului
la arme interzise, dar [i la vân\toarea de terori[ti [i tirani. Când ONU ezit\
s\ apere „pace lumii”, vigilen]a neo-machiavelist\ a hegemonului de a-[i
ap\ra ordinea devine real\, vizibil\ (strângerea partenerilor unei coali]ii,
izolarea „statului rebel”, declan[area atacului, domesticirea statului vizat,
restabilirea ordinii, câ[tigarea credibilit\]ii).
123
Inventând oponen]i [i supraveghind pe cei existen]i, hegemonul

vegheaz\ s\ nu-[i deterioreze credibilitatea, singura care poate garanta
ordinea în sistem.
Aceste aspecte realiste sunt de tip neo-machiavelist, de îndat\ ce le
adapt\m unor contexte interna]ionale [i provoc\ri globaliste (terorismul
interna]ional, armele biologice, nucleare).
Doctrina realist\ a neo-machivelismului are îns\ caracteristici distincte
fa]\ de epoca lui Machivelli: este practicat\ de o superputere în condi]iile
de unipolaritate, la o scar\ global\, confruntat\ cu actori noi (terorism ) [i
cu riscuri noi (tipuri de arme, r\zboaie informatice sau ne-conven]ionale).
Am fi îns\ inexac]i dac\ am considera c\ acest tip de doctrin\ este
reactualizat [i monopolizat doar de hegemon în ideea ap\r\rii eficiente a
ordinii sale sistemice [i a elimin\rii inamicilor s\i.
Prin caracterul s\u politic global, violent, terorismul se înf\]i[eaz\ ca
o form\ degenerat\, extremist\ a neo-machiavelismului. Interpretând li-
terar principiul „scopul scuz\ mijloacele”, terorismul love[te în civili,
deci [i în cet\]enii statelor, dup\ criteriul num\rului cât mai mare de
victime, spre a-[i sus]ine un pseudo-crez fanatizat (vulnerabilitatea ci-
viliza]iei occidentale, opozi]ia fa]\ de globalismul american creator de
contraste `ntre boga]i [i s\raci, r\zboiul sfânt, suprema]ia religioas\ a unui
centru de putere).
În cazul Irakului, neo-machiavelismul îmbrac\ o form\ dubl\: ap\-
rarea fiin]ei na]ionale (riscul ca o r\sturnare a regimului lui Saddam s\
divizeze ]ara în conflicte etnico-religioase nesfâr[ite) - forma modern\ a
doctrinei [i, în al doilea rând, r\spunsul non conven]ional (datorit\ ca-
racterului asimetric al r\zboiului – izolarea Irakului de comunitatea inter-
na]ional\) – forma extremist\ a doctrinei, corespunzând îns\ tot scopului
de ap\rare a unui principiu onusian (neamestecul în treburile interne ale
unui stat).
SUA nu mai pot invoca dreptul na]iunii sale la autoap\rare (o extindere
a cap. VII a Cartei ONU [i în cazul Irakului pentru prezervarea „p\cii
lumii”). Se alunec\ astfel în planul flexibil al politicii, în care suve-
ranitatea teritorial\, integritatea [i independen]a statului-na]iune sunt re-
lativizate de imperativul politic vag al „asigur\rii p\cii” (`n cazul Irakului,
124
pericolul nu este real, acesta nedeclarând r\zboi altui stat, ci unul po-
ten]ial, reprezentat de arsenale nucleare [i de arme biologice pe care
exper]ii interna]ionali nu le-au v\zut).
Modalitatea de ripost\ a Irakului vizeaz\, în condi]iile asimetriei r\z-
boiului, eficacitatea tuturor mijloacelor non-conven]ionale de protec]ie
contra hegemonului inclusiv lupta de gheril\ [i unele mijloace considerate
„teroriste” de c\tre armata de ocupa]ie (modificarea r\spunsului statal de
la confruntarea armat\ la atacul terorist sau, generalizat, la terorismul
urban ca mijloc neconven]ional de ap\rare împotriva coali]iei americane).
Teatrul de lupt\ în cazul r\zboaielor de tip nou nu mai este precis
localizat (între grani]ele unui stat) ci poate cuprinde: r\zboi de gheril\,
atacuri teroriste (lansarea de arme bacteriologice în capitalele europene,
asasinarea unor politicieni [i militari, atacuri împotriva Israelului, atacuri
asupra obiectivelor americane din Golf, lovirea unor ora[e americane),
alian]e `ntre re]ele teroriste (Al-Quaeda), state sponsor (Arabia Saudit\)
sau mafii infrastatale.
În acest tip de r\zboi asimetric, succesul ac]iunilor irakiene este dat de
caracterul atipic al coali]iei (cu actori statali [i non-statali), în timp ce
coali]ia american\ poate fi caracterizat\ drept tipic\, statal\ [i în cautare
de legitimitate în propria ordine.
Fa]\ de vân\toarea de terori[ti declan[at\ de SUA, doctrina nou\ e-
laborat\ de Al-Quaeda este de o violen]\ neegalat\ nici de momentele de
criz\ ale blocurilor din r\zboiul rece („nu exist\ civili occidentali, to]i
trebuie omorâ]i cu arme nucleare”). Dac\ aceast\ doctrin\ va fi preluat\
de statele rebele confruntate cu situa]ii limit\ (presiunea cadrului onusian
sub dictatul/influen]a hegemonului, interven]ionismul umanitar etc.) se
ajunge la un export al conflictului oriunde în lume (în special viz=nd
capitalele democratice).
Atacarea unui „stat rebel” duce la atacarea lumii civilizate121 care con-
sider\ toate statele egale [i suverane din punct de vedere juridic, creându-
se un cerc vicios, în care civilii [i principiile onusiene (în special co-
operarea pa[nic\ între na]iuni, respectul reciproc, neamestecul în treburile
interne ale unui stat, suveranitatea [i egalitatea) au de pierdut.
Conflictele asimetrice nu se mai regionalizeaz\ ci sunt caracterizate
de tactici teroriste, aplicate în orice loc al lumii, creând panic\ [i
125
instabilitate. Din aceasta perspectiv\, hegemonul se simte dator s\-[i

înt\reasc\ structurile antiteroriste, fiind capabil s\ restabileasc\ ordinea
acolo unde terorismul a rupt-o. SUA sunt silite, datorit\ globaliz\rii
terorismului, s\ fie capabile de implicare oriunde pe glob, s\ spon-
sorizeze statele slabe în lupta impotriva terorismului, s\ formeze structuri
de cooperare cu alte state, s\ organizeze celule anti-teroriste [i re]ele de
cooperare în diferite state, s\ înt\reasc\ structurile statale de informa]ii,
s\ creeze re]ele interstatale de informa]ii în materie de terorism.
Astfel se ajunge la situa]ia paradoxal\ `n care SUA se v\d nevoite s\
se militarizeze [i s\ se apere de terorism, pe când „statele rebele” se
militarizeaz\ – nimic nu impiedic\ folosirea de c\tre acestea a doctrinei
ap\r\rii preventive `mpotriva hegemonului – tocmai ca s\ se apere de
interven]ionismul preventiv al hegemonului.
Se trece la o unipolaritate tensionat\ în care vechile principii de drept
sunt percepute ca fiind caduce de[i, pe de-o parte, continu\ s\ creeze
legitimitate ac]iunilor militare ale hegemonului `ns\ `ntr-un sens mult
deplasat de la con]inutul lor legal, un tip de ordine interna]ional\ în care
se constat\ o deplasare de la diploma]ie [i respect fa]\ de tratate, la ac]iune
militar\ prompt\, flexibil\ – care nu mai folose[te baza legal\ tradi]ional\
pentru a purta un nou tip de r\zboaie.
Realismul statelor în lupta împotriva terorismului global poate fi numit
neo-machiavelism, dup\ cum [i tactica utiliz\rii violen]ei non-conven-
]ionale a actorului global (re]ea terorist\ sau stat rebel) poate îmbr\ca
forma extremist\ a unui neo-machiavelism crud [i eficace.
Doctrina machiavelist\ se adapteaz\ datorit\ tehnologiei, globaliz\rii
[i altor factori caracteristici secolului XXI, îns\ perpetueaz\ un model
politic al „artei vicle[ugului [i cruzimii” detestat de nobila ordine inter-
statal\ onusian\ [i îmbr\]i[at de „lumea barbar\” contestatar\ a unipo-
larismului american [i a interven]ionalismului acestuia.
126
Note
Partea `nt=i
1
Coord. Iain McLean – Dic]ionar Oxford de Politic\, trad. de Leonard
Gavriliu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucure[ti, 2001, pp. 476-478.
2
Comunitatea Statelor Independente fiind format\ la 8 decembrie
1991 la Minsk , de c\tre [efii de stat ai Rusiei, Belarus [i Ucrainei; în ziua
de 21 decembrie 1991, celelalte republici fost sovietice au aderat la CSI,
la Alma Ata, cu excep]ia Georgiei [i a statelor baltice. Ulterior, Georgia
a devenit membr\ CSI. Cf. Coord. Iain McLean- op.cit., pag. 89
3
Constantin Vlad – „Rela]ii interna]ionale politico-diplomatice con-
temporane”, Ed. Funda]iei „România de mâine”, Bucure[ti, 2001, pp 77.
4
La începutul perioadei 90, unii autori considerau c\ este vorba de o
regenerare a tendin]ei multipolare de organizare a sistemului mondial, în
condi]iile în care pr\bu[irea URSS-ului semnific\ `nlocuirea unei dis-
tribu]ii stricte de putere cu o „pierdere a distribu]iei” înso]it\ de un
important grad de inegalitate; ideea este c\ nici un stat nu se poate
converti, într-o asemenea ipotez\, într-o putere militar\ dominant\, nici
chiar SUA , fiecare stat fiind liber s\ se angajeze în conflicte care au fost
formal suprimate, în timp ce se înregistreaz\ o cre[tere a nesiguran]ei
statelor în definirea intereselor lor de baz\ [i a eventualelor alian]e în
conflictele viitoare. Aceast\ ordine multilateral\ este caracterizat\ de o
cre[tere a posibilit\]ii de r\zboi între statele mari. A se vedea R. Harrison
Wagner – „What was bipolarity?”, în International Organization, vol. 47,
no.1, Winter 1993, p. 106. Or, dup\ 90, mai degrab\ asist\m la condi]ii de
unipolaritate clar\, în care riscurile r\zboaielor asimetrice sunt în cre[tere.
127
5
Nu trebuie totu[i s\ confund\m multilateralismul, ca o evolu]ie clar\
[i bine determinat\ a statelor pentru înt\rirea cooper\rii între ele sub
forma institu]ionalizat\ a organiza]iilor interna]ionale sau sub form\ fle-
xibil\ [i periodic\ a grupurilor de lucru – G-8 etc., cu un tip de coali]ie
ad-hoc, un soi de alian]\ heteroclit\ cu interese temporar convergente
creat\ special pentru a r\spunde unui interes comun strict determinat,
apoi disipându-se f\r\ a l\sa urme la nivel juridic interna]ional. A se
vedea lacunele multilateralismului eviden]iate în articolul lui Jean –Ja-
cques Roche – „Conséquences pratiques des nouvelles théories de la
sécurité dans la gestion des crises de l’après guerre froide”, în Studia
Diplomatica, vol. LVII, no.1/2004, pp. 140-141.
6
Paul-Marie de la Gorce – „Ultimul Imperiu – Va fi secolul al XXI-lea
american?”, trad. Sanda Râpeanu, 1996, Ed. Lider [i Sirius, pp. 240-243.
7
Zbingniew Brzezinski – „Marea tabl\ de [ah”, trad. Aureliana Io-
nescu, Univers Enciclopedic, Bucure[ti, 2000, pp. 40-41.
8
Unii autori insist\, în cadrul axiomei ciclului hegemonic, pe ideea c\
ast\zi, datorit\ principiului polarit\]ii schimb\toare, raportul de for]e
manifest\ o tendin]\ accentuat\ spre multipolarism. Legea ciclurilor he-
gemonice anun]at\ de Robert Gilpin - „War and Change in World Po-
litics”, Cambridge University Press, 1988, p. 31 explic\ ideea c\ na]iunea
dominant\, în spe]\ SUA, [i-a erodat poten]ialul de putere, în contextul
ridic\rii unor centre de putere cu poten]ial de challenger. Mai mult,
unipolaritatea nu mai caracterizeaz\ sistemul interna]ional actual, în vi-
ziunea lui J. J. Mearsheimer – „Tragedia politicii de for]\”, Bucure[ti, Ed.
Antet, 2001, p. 235, 238, 258, deoarece SUA nu aspir\ la statutul de
hegemon global, în ciuda puterii sale militare [i economice r\mânând
doar hegemonul emisferei vestice, datorit\ dificult\]ii proiec]iei puterii
peste întinderi vaste de ap\, datorit\ prezen]ei în sistemul interna]ional a
înc\ dou\ mari puteri - China [i Rusia care au capacitatea de a rezista [i de
a respinge o invazie american\ a teritoriului lor sau care pot forma oricând
o coali]ie amenin]\toare la adresa pozi]iei dominante a SUA. A se vedea
interesanta sintez\ a lui Vasile Nazare - „Axiomele rela]iilor de putere în
via]a interna]ional\”, în Geopolitica, „ Tensiuni geopolitice induse de
]inuturile istorice”, anul III, nr. 11/2005, pp. 46-47.
128
NOTE
9
Dic]ionar de rela]ii interna]ionale (Graham Evans, Jeffrey New-
nham); trad. Anca Ionescu, Ed. Universal Dalsi, 2001.
10
Martin Wight – „Politica de putere”; trad. Tudor Florin, Ed. Arc,
1998, p. 203.
11
Henry Kissinger – „Are nevoie America de o politic\ extern\?”, trad.
Andreea N\stase, Ed. Incitatus, 2002, p. 205.
12
Zbigniew Brzezinski – op.cit.
13
Tendin]ele hegemonice [i de afirmare a unui rol global de c\tre
America în secolul XXI au fost exprimate astfel: „America nu poate, pur
[i simplu, s\ scape de provoc\rile globale pe care le întâmpin\ sau de la
responsabilitatea interna]ional\ pe care [i-o asum\. Cum va trata aceast\
problem\ va fi esen]a marii strategii în era tri-regional\”; „dimensiunea
politicii externe a Americii este global\ [i ea ]ine de modalitatea de
reconciliere a dou\ tendin]e: resursele sale limitate în care trebuie s\ `[i
încadreze scopurile sale ambi]ioase [i globale [i dorin]a sa de putere”. Cf.
Sherle R. Schweninger - „America’s New Solvency Crisis”, în World
Policy Journal , vol. XII, nr. 2, Summer 1995, pag. 1-21.
14
K. Henikson – „The New Atlantism: Western Partnership for Global
Partnership”, „Revue d’integration europenne”, vol. XVI, nr.2-3, 1993,
pp. 165-197.
15
Madeline Albright – „The Testing of American Foreign Policy”,
„Foreign Affairs”, vol. 77, nr. 6 noiembrie-decembrie 1998, p. 62.
16
Doctrina „ap\r\rii preventive” fusese formulat\ înc\ din perioada
administra]iei Clinton, de Z. Brzezinski [i William Perry, fostul secretar
al Ap\r\rii împreun\ cu Ashton Carter, sub-secretar al Ap\r\rii în primul
mandat al lui Clinton, ca o strategie „politico-militar\ larg\, utilizand
totalitatea instrumentelor folosite în politica extern\, politicile economice
[i militare”; Cf. Ashton Carter, William Perry – „Preventive Defense: a
New Strategy for America”, Brookings Institution Press, Washington,
1999.
17
Unii autori insist\ pe ideea c\ în fa]a unei amenin]\ri globale precum
terorismul, nici un stat, fie c\ este european sau chiar SUA ori state
islamice , nu poate fi protejat total [i nu este imun în fa]a unor asemenea
129
amenin]\ri care s-au dezvoltat [i s-au amplificat tot mai vizibil în ultima
vreme , indiferent de apartenen]a statelor la o alian]\ sau de pozi]ionarea
lor geografic\. Cf. Constantin Gh. Balaban- „Problema terorismului în
dreptul interna]ional”, în Impact strategic, nr.2/2004, 11, p. 119
18
US National Security Strategy, New York Times, 20 septembrie
2002.
19
În raportul c\tre Congres/1998, SUA se angajeaz\ s\ creeze NMD
(scutul na]ional de ap\rare antirachet\) sub justificarea protej\rii na]iunii
fa]\ de „statele rebele” (Iran, Irak, Coreea de Nord); în martie 1999,
Senatul american adopt\ S257 (National Missile Defense Act) creând o
intens\ stare de tensiune la Moscova, acceptat de decizia lui Clinton
(febr. 1999) de a spori cu 112 miliarde $ cheltuielile militare prev\zute
pentru o perioad\ de [ase ani în „Future Defense Program 2000-2005”.
20
Charles Krauthammer – „The Unipolar Moment”, în G. Allison,
G.F. Treverson eds., „Rethinking America’s Security: Beyond Cold War
to New World Order”, New York, 1992.
21
Walter S. Jones – „The Logic of International Relations”, Harper
Collins Publishers, 1991, p. 531.
22
Zbigniew Brzezinski – op. cit., p. 42.
23
Martin Wight – „Politica de putere”, vol. ed. de Hedley Bull, Carsten
Holbraad; trad. Tudor Florin, Ed. Arc, 1998, p. 65.
24
Stefano Guzzini – „Realism [i rela]ii interna]ionale”, Ed. Institutului
European, 200, p. 53.
25
Unii autori folosesc conceptul de „bloc euramerican”, pentru a defini,
în cazul unei civiliza]ii globale, în care SUA reprezint\ cultura metro-
politan\, un bloc capabil s\ ac]ioneze ca un centru al puterii globale [i al
comer]ului mondial în sec. XXI; un condominium Euramerican în care UE
s\ fie perceput\ nu ca un partener slab ci o putere consolidat\ de SUA pentru
a putea preîntâmpina provocarea reprezentat\ de ridicarea puterilor asiatice.
Cf. Michael Lind – „Pax Atlantica. The Case for Euramerica”, în World
Policy Journal, vol. XIII, nr. 1, Spring 1996, pp. 6-7.
26
Dossier Le Monde, „De Dakar à Djakarta: les musulmans face à la
guerre”, 11 decembrie 2001; Alain Rousillon – „Radical Islam After 11
130
NOTE
September”; „The International Spectator”, 1/ 2002, vol.XXXVII, a Qu-

artely Journal of the Istituto Affari Internazionali, Roma.
27
„Time”, 31 January 2002, M. Al-Zayyat-„Al Zawahiri as I knew
him”, Cairo, January 2002; http://www.time.com/time/europe/me/daily/
o,9868,00html.
28
I. Siddiqui – „The West, Osama bin Laden and the global Islamic
movement”, „Crescent International”, 16-30 October 2001, http://
www.muslimedia.com/mmfiles/crescent.htm
29
http://www.hizbollah.org/english/frames/index?eg.htm.
30
Gilles Kepel – „Jihad. Expansion et declin de l’islamisme”; Paris,
Gallimard, 2000.
31
F. Fukuyama – „Nous sommes toujours à la fin de l’histoire”; „Le
Monde”, 18 October, 2001.
32
Alain Joxe- „Imperiul haosului”, trad. Angela Jipescu, Ed. Corint,
Bucure[ti, 2003, pp. 20-24.
33
Geoffrey Hawthoin – „Constitutional Democracy in the South”, în
Robin Luckhan and Gordon White (ed.) – „Democratization in the South”,
Manchester and New York, Manchester University Press, 1996.
34
Îns\ trebuie de asemenea men]ionat c\ [i terorismul, ca fenomen
global ce se percepe ca „opus americaniz\rii”, folose[te noii actori non-
statali, ONG-urile, funda]iile cu scop caritabil [i religios pentru a ob]ine
fonduri importante pentru promovarea scopurilor teroriste. Cf. Cristian
Barna – „International terrorism and transnational organized crime”, în
Romanian Journal of International Affairs, vol. X, 1-2/2005, Bucharest,
„International partnerships in the age of globalization”, pp. 142-143.
35
Abdel Safty – „The New Storm and Democracy in the Middle East”;
„Perceptions”, Journal of International Affairs, June-August 2002, vol.
VII, nr 2, page.120; David Hirst- „Few Arabs Share Bin Laden’s Fun-
damentalism, but His Militancy on Palestine and Irak Strikes a Chord that
Resonates Widely”, Guardian, 9 October 2001.
36
Or, aceste aprecieri unilaterale ale challengerilor, fie ei [i cu un
poten]ial pasiv de amenin]are la adresa sistemului hegemonic, se adaug\
la defini]ia realist\ a domina]iei, ca atitudine activ\ a hegemonului de a
131
utiliza for]a împotriva unor state mai mici care sunt incluse în zona sa de
influen]\, dar [i ca obi[nuin]\ în a dispre]ui normele universale de com-
portament între state, comportament hegemonic ce este împotriva drep-
turilor de suveranitate, egalitate [i independen]\ ale acestor state. Rela]ia
de dominan]\ presupune o discriminare între suveranit\]i: astfel, exist\ o
suveranitate imperial\, ce trebuie prezervat\ cu orice cost [i, pe de alt\
parte, suveranit\]ile statelor aflate în zona de influen]\ a hegemonului,
care sunt tratate ca suveranit\]i de mâna a doua. Cf. Hedley Bull – The
Anarchical Society, A Study of Order in World Politics, MacMillan Press,
London, 1977, p. 214. Totu[i, nu trebuie s\ confund\m domina]ia, care
presupune o utilizare în mod frecvent a for]ei [i un dispre] permanent al
principiilor [i normelor interna]ionale, cu hegemonia, care presupune
recurgerea la for]\ doar în situa]ii extreme [i f\r\ a dispre]ui statele a c\ror
suveranitate hegemonul este nevoit s\ o încalce pentru a `[i ap\ra in-
teresele de mare putere; este aici „un tip de imperialism cu bune maniere”,
deoarece exist\ o grij\ de a justifica violarea suveranit\]ii statelor mai
mici prin apelarea la un principiu interna]ional specific. Or, este dificil s\
analiz\m o ac]iune izolat\ a SUA – cazul Irak/2003, f\r\ a analiza toate
celelalte cazuri de interven]ie de dup\ 1989, când începe epoca glo-
baliz\rii, ca fiind hegemonie sau domina]ie. Se impune o abordare atent\,
de la caz la caz, care s\ ]in\ seama de caracteristicile atitudinilor SUA fa]\
de statele în care a intervenit; dac\ au fost folosite justificative morale,
religioase, juridice, sau dac\ s-a preferat o ac]iune brutal\, f\r\ justificativ
legal recunoscut de comunitatea interna]ional\.
37
„La fanatisme vechi, arme noi”; interviu cu Shimon Peres/1995, în
Nathan Gardels – „Schimbarea ordinii globale”, trad. Marius Conceatu,
Ed. Antet, 1998, p. 265-266.
38
În sensul dat de defini]ia adus\ imperialismului de William L.Langer
– „The Diplomacy of Imperialism”, NY , Alfred A. Knopf, 1935, pag. 67,
citat în lucrarea lui Margaret Ball [i Hugh B. Killough- „International
Relations”, The Ronald Press Company, NY, 1956, pag. 65. În aceast\
defini]ie, imperialismul presupune în mod necesar o component\ de u-
tilizare a for]ei: „orice încercare de c\tre un popor de a impune cu for]a
amprenta sa politic\, rasial\, cultural\ , economic\ asupra altor popoare
este imperialism”. Desigur, o defini]ie foarte larg\, care îns\ poart\ în
132
NOTE
centrul s\u conexiunea imperialism - for]\, form\ de comportament ce nu

poate fi adoptat\, în realitate, decât de c\tre marile puteri.
39
Exist\ baza legal\ pentru interven]ia SUA în Afganistan pentru a
pedepsi un stat-sponsor al terorismului interna]ional, pentru a prezerva
sistemul hegemonic [i a descuraja tenta]ia de a contesta ordinea he-
gemonic\. Pe de alt\ parte, observ\m c\ nu este vorba de domina]ie ci de
hegemonie, în sensul ar\tat de Hedley Bull, deoarece SUA sunt pre-
ocupate s\ nu `[i afecteze imaginea de bun hegemon, implicându-se în
Afganistan pe baza legal\ a rezolu]iei ONU [i reafirmând ideea de a
sus]ine suveranitatea, independen]a, integritatea teritorial\ [i unitatea
national\ a Afganistanului, pe care îl dore[te un stat democratic. Obiectul
pedepsei hegemonice r\mâne grupul terorist [i regimul politic care l-a
sprijinit, nu statul ca atare. Preocuparea pentru justificativele juridice este
deci o manifestare de hegemonie, nu una de domina]ie. A se vedea Re-
zolu]iile ONU 1377/2001 - „Threats to international peace and security
caused by terrorist acts”, 1378/2001 –„Measures against the Taliban”,
1383/2001- „Measures against the Taliban”, 1386/2001- „Measures a-
gainst the Taliban”, 1390/2002- „The Situation in Afganistan” . Cf. Ni-
colae Ecobescu, Nicolae Micu, Ioan Voicu- „Fighting Terrorism”, XXIst
Century International Law, Basic texts selected and systematized, Ro-
manian Institute of International Studies „ Nicolae Titulescu”, Bucure[ti,
2003, pp. 319-329.
40
Tendin]\ care exista [i anterior momentului 11 septembrie 2001, îns\
privit\ în contextul mai larg al „neo-hegemoniei americane”; cf. Ignacio
Ramonet, „Geopolitica haosului”, Ed. Doina, Bucure[ti, trad. Matilda
Banu, 1998, p. 37.
41
Dimpotriv\, al]i autori arabi resping orientarea materialist\ a va-
lorilor democra]iei vestice, lipsa preocup\rilor spirituale [i etice, aspecte
care se consider\ c\ o fac inferioar\ unui sistem musulman democratic
autentic; cf. Mohammed Elhacmi Hamdi – „Islam and Liberal Demo-
cracy: the Limits of the Western Model”, Journal of Democracy, vol.7,
no.2/ 1996, pp. 81-85.
42
Al]i autori privind etapa ulterioar\ evenimentelor de la 11 septembrie
ca un „inevitabil conflict între civiliza]ii”, între cea vestic\ [i cea islamic\;
cf. Fazlur Ahmad (ed.) – „State, politics and Islam”, Indianapolis, A-
133
merican Trust Publications, 1986. Amos Perlmutter – „Islam and De-

mocracy are Simple not Compatible”, International Herald Tribune, 21
ianuarie 1992. Judith Miller – „God has Ninety Nine Names”, New York,
Simon & Schuster, 1996.
43
Odat\ cu „ridicarea problemelor trans-suverane, care dep\[esc tra-
di]ionalul r\spuns al statului” – cf. Maryann K. Cusimano – „Beyond
Soveregnity: the Rise of Transsovereign Problems”, în „Beyond So-
veregnity: Issues for a Global Agenda”, Boston/ New York, Bedford/
St.Martin’s, 2000, p.4.
44
Ralph A. Hallenbeck, Thomas Molino, Kevin Roller – „Preventive
Defence: a New Framework for US – European Security Cooperation?,
„The Center for Global Security and Cooperation, Wilton Park, July,
1997.
45
Interim Agreement for Peace and Self-Government in Kosovo; 23
februarie 1999, cap. 7, „Implementation II”, art. I, alin.1, lit. b. H
Kissinger, „New York Times”, „Step by Step: How the US decided to
attack and why so fast”, 26 martie 1999.
46
NATO devine p\zitorul „comunit\]ii euro-atlantice civilizate ce nu
ar putea tolera un genocid barbar în sânul s\u” (opozi]ia civiliza]ie/
barbarie) – Brzezinski – „To stop the Serbs”, Washington Post”, 30 martie
1999.
47
R. Keohane – „Cooperation and International Regimes”, în „After
the Hegemony: Cooperation and Discount in the World Political Eco-
nomy”, Princeton University Press, Princeton, 1984, pp. 51-63.
48
Constantin Vlad – „Rela]ii interna]ionale politico-diplomatice con-
temporane”; Ed. Funda]iei „România de Mâine”, Bucure[ti, 2001, p. 131.
49
Paul Rogers – „Losing Control: Global Security in the XXI Cen-
tury”, London, Pluto Press, 2000, pp. 76-77.
50
Kostas Ifantis – „Understanding International Politics after the 11
September Terrorist Attacks: a Note on the New Security Paradigm”,
„Perceptions”, Journal of International Security”, în David Dewitt, David
Haglund, John Kirton (ed.) – „ Building a New Global Order:Emerging
Trends in International Security”, Toronto, Oxford University Press,
1993, p.1.
134
NOTE
51
John Chipman, Director of the International Institute for Strategic
Studies: „The Military Balance Press Conference”, 18 october 2001.
James N. Rosenau – „New Dimensions of Security: the Interaction of
Globalisation and Localising Dynamics”, „Security Dialogue”, vol. 25,
no.3, September 1994, p. 225.
52
Statele sponsori ale terorismului sunt definite în doctrina pre[e-
dintelui Clinton ca acele state ce aprovizioneaz\ terori[ti, fie direct, fie
indirect, care le permit s\ se antreneze în interiorul grani]elor lor, state
care, pentru o asemenea politic\ trebuie pedepsite prin sanc]iuni co-
merciale [i militare. A se vedea Caleb Carr – „ Terrorism as Warfare. The
Lessons of Military History”, în World Policy Journal, vol. XIII, nr. 4/
Winter 1996-1997, p. 9.
53
John Chipman, Director of International Institute for Strategic Stu-
dies: „The Military Balance Press Conference”, 18 October 2001. James
N. Rosenau – „New Dimensions of Security: the Interaction of Glo-
balising and Localising Dynamics”, „Security Dialogue”, vol. 25, no. 3,
September 1994, p.225.
54
Zbigniew Brzezinski – „Marea tabl\ de [ah”; trad. Aureliana Ionescu,
Univers Enciclopedic, Bucure[ti, 2000, p. 237.
55
Doctrina american\ contravine principiului westphalian „cuius regio,
eius religio“ (din care ulterior a derivat principiul modern al neames-
tecului); cf. James Mayall – „Politica mondial\, evolu]ia [i limitele ei”;
trad. Andreea N\stase, Ed. Antet, 2000, p. 91.
56
Totu[i, aceast\ viziune este respins\ de Raportul ONU despre în-
]elegerea la nivel înalt asupra amenin]\rilor, provoc\rilor [i a schimb\rii,
depus la Secretarul General ONU, Kofi Annan la 1 decembrie 2004;
raportul respinge ideea c\ securitatea poate fi conservat\ prin balan]a de
putere sau de c\tre o singur\ superputere. A încredin]a SUA sarcina unei
securit\]i colective globale ar crea o ordine legal\ specific\ sub hegemonia
[i auspiciile superputerii, ceea ce ar însemna o derogare de la principiul
egalit\]ii suverane între state consacrat în Carta ONU. În timp ce toate
statele sunt legate de o prohibi]ie absolut\ a utiliz\rii for]ei, SUA ar fi în
stare s\ recurg\ la aceasta pentru a asigura securitatea global\, deci, ar fi
vorba de o dezvoltare a unei legi hegemonice respinse de dreptul in-
terna]ional. A se vedea Natalino Ronzitti – „The Report of the United
135
Nation High- Level Panel and the Use of Force”, în „The International
Spectator”, vol. XL, no.1, January –March 2005, pp. 91-92.
57
„R\zboiul SUA împotriva terorismului” devine o concretizare a neo-
realismului, o expresie a politicii duse cu metode noi, la o scar\ global\,
pentru a intimida poten]ialii competitori (fie state, fie re]ele teroriste) la
adresa structurii unipolariste a sistemului interna]ional; a se vedea Hans
J. Morgenthau – „Politics Among Nations”, New York, Alfred A. Knopf,
1968, pp. 74-75.
58
John K. Cooley – „Unholy Wars: America, Afganistan and Inter-
national Terrorism”, London, Pluto Press, 1999.
59
Dar [i invers, considerându-se în unele p\r]i ale lumii islamice c\
globalizarea a introdus o cultur\ de pia]\ egoist\, corup\toare [i ine-
xorabil\ în comunit\]ile tradi]ionale, for]ele globaliz\rii fiind v\zute ca
amenin]\ri pentru stilul de via]\ din statele islamice. Cf. Mihail Popescu
- „Terorismul–amenin]area secolului”, în Impact Strategic, nr.2/2004, 11,
p. 11.
60
Unii autori insist\ asupra distinc]iei dintre guvernele totalitariste [i
popoarele asuprite din aceste „state rebele”, care merit\ o reconstruc]ie
democratic\, sub egida ONU, dup\ înl\turarea „tiranilor [i a re]elelor
teroriste” – cf. Ishticq Ahmad – „Post – War Afganistan: Rebuilding a
Ravaged Nation”; „Perceptions”, Journal of International Affairs, vol.
VII, nr.1/March-May, pp. 52-53. Peter Thompsen – „Post – Taliban Af-
ghanistan and Regional Cooperations in Central Asia”; „Perceptions”,
pp. 37-38.
61
Unele dintre ele situate în „zona critic\ a energiei”, în care Af-
ganistan devine o arie – pivot (zon\ marcat\ de conflicte istorice, obiect
de constante încerc\ri de cucerire din partea imperiilor, în care se impun
strategii regionale [i de cooperare, precum [i o implementare a unui cod
interna]ional umanitar; cf. Prince El Hassan Bin Talal – „Afghanistan:
Parraleles and Anti – Paralleles”; „Perceptions”, March-May 2002.
62
Obliga]ie a sistemului unipolar preluat în rezolu]ia ONU 1373/2001
– „Threats to International Peace and Security Caused by Terrorist Acts”.
63
Inclusiv în Kosovo, îns\ apelând la mecanismele NATO, de asigurare
a securit\]ii interne a provinciei (cf. Guy-Michel Chauveau/France/Rap-
136
NOTE
porteur/Sub-Committee on civilian security and cooperation, „Security

peace in Kosovo: the Challenges ahead/International Secretariat/Civilian
Affairs Committee/ „Kosovo as a precedent: towards a reform of the
Security Council? International Law and Humanitarian Intervention”, pp.
4-5.
64
Bruce Hoffman – „Amenin]area pe care o constituie atentatele cu
arme atomice bacteriologice [i chimice”, în Beaumarchais Center for
International Research – „Puteri [i influen]e”. Anuar de geopolitic\ [i
geostrategie, 2000-2001, traducere Narcisa {erb\nescu, Ed. Corint, Buc.,
2001, pp. 78-79.
65
David Tucker – „Evolu]ia conflictelor neconven]ionale”, idem, pag.
150-152. Laurent Morawich – „C\tre un r\zboi asimetric în stil occ-
idental”, p. 169.
66
Zaiki Laidi – „Introduction: Imagining the Post-Cold War Era”,
Zaiki Laidi (ed) – „Power and Purpose after the Cold War”, Oxford, Berk
Publications, 1994.
67
Kenneth Booth – „Security and Emanicipation”, Review of Inter-
national Studies, vol. 17, 1991, pp. 313-326. Helga Haftendorn – „The
Security Puzzle: Teory – Building and Discipline-Building in Interna-
tional Security”, International Studies Quarterly, vol. 35, 1991, pp. 3-17.
Edward Coloziej – „Renaissance in Security Studies? Caveat Lector!”,
International Studies Quarterly, vol. 36, 1992, pp. 421-438. Barry Buzan
– „Peoples, States and Fear: an Agenda from International Security Stu-
dies in the Post-Cold War era”, New York, Harverster Wheatsheaf, 1991.
Michael Klare and Daniel Thomas (eds) – „World Security: Challenges
for a New Century”, New York, St. Martin’s Press, 1994.
68
A se vedea [i Jacques Attali – „Import – export cu Apocalipsul”, în
Nathan Gardels – „Schimbarea ordinii globale”, trd. Marius Conceatu;
Antet, 1998, pp. 277-278.
69
„The UN High - Level Panel Report on Threats, Challenges and
Change”/1 December 2004 respinge o extensie nejustificat\ a art. 51/
Carta ONU referitoare la dreptul de ap\rare legitim\ al unui stat în fa]a
unui atac armat. De[i sus]ine o anumit\ deschidere a sferei acestui drept,
fiind de acord cu teoria „ap\r\rii anticipate”, care d\ dreptul unui stat s\
137
se apere [i în cazul în care sunt în derulare preg\tirile pentru lansarea

rachetelor preconizate a ataca statul respectiv-, Raportul ONU respinge
doctrina lui Bush referitoare la ap\rarea preventiv\, considerând c\ nu
este suficient\ existen]a unei amenin]\ri la adresa securit\]ii pentru a
legitima o reac]ie armat\. Astfel, achizi]ia de arme de distrugere în mas\
de c\tre un stat, care constituie o amenin]are la adresa securit\]ii, nu d\
dreptul altui stat s\ reac]ioneze în auto-ap\rare. Cf. Natalino Ronzitti-
„The Report of the UN High- Level Panel and the Use of Force”, în The
International Spectator, 1/2005, pp. 92-93.
70
De[i în martie 2001, administra]ia Bush avea în vedere o reducere a
prezen]ei militarilor americani în lume (în special, a for]elor de peace-
keeping) – cf. Michael O’Hanion – „Come Partly Home, America; How
to Downsize U. S. Deployments Abroad”, pag. 2-8, Foreign Affaris,
March - April 2001.
71
Frederick H. Hartmann – „The Relations of Nations”, MacMillan
Publishing , NY, 1978, pp. 62-68.
72
Unii autori, adep]i ai unipolarismului - privind SUA ca singura
superputere a lumii, militar [i politic, ce trebuie s\ conduc\ lumea-,
consider\ c\ strategia SUA de rezolvare a conflictelor trebuie s\ se bazeze
pe trei linii de ap\rare: prevenirea apari]iei amenin]\rilor, descurajarea
amenin]\rilor care apar; ap\rarea împotriva amenin]\rii prin utilizarea
for]ei armate. Cf. William J. Perry - „Defense in an Age of Hope”, în
Foreign Affairs, Nov. Dec. 1996, vol. 75, nr.6, pp. 64-65. Aceast\ strategie
complex\ [i flexibil\ porne[te de la experien]a r\zboiului rece - elementul
de „descurajare al amenin]\rilor” - dar îl combin\ cu un element nou,
specific globalist, care st\ la baza doctrinei ac]iunii preventive [i care
poate fi extrapolat, în mod discre]ionar, de c\tre hegemon: prevenirea
apari]iei amenin]\rilor, ceea ce este o component\ destul de vag\ [i care
implic\ un grad ridicat de apreciere subiectiv\, dac\ nu chiar de uni-
lateralism hegemonic.
73
Unipolarismul, ca o form\ de imperialism în care societatea a-
merican\ domin\ la nivel global, sistemic, celelalte tipuri de societ\]i –
cf. Johan Galtung – „The True Worlds- A Transnational Perspective”, The
Free Press, New York, 1980, pag. 107. H. Kissinger – Op. Cit, pp. 14-15
138
NOTE
74
Noul inamic al NATO, terorismul interna]ional, este considerat de
pre[edintele G. W. Bush ca fiind cea mai periculoas\ amenin]are la adresa
democra]iilor autentice, prin m\surile de restrângere a unor drepturi [i
libert\]i luate de statele ce au fost deja ]inta unor astfel de atacuri. Jus-
tificarea ripostei, inclusiv a loviturii preventive contra unor astfel de
inamici, provine din caracterizarea maniheist\ a acestora: „terori[tii ur\sc
toate valorile pe care le apar\ Alian]a. Ei dispre]uiesc libertatea, se tem de
unitatea noastr\ [i caut\ s\ ne dezbine dar nu vor reu[i, pentru c\ nu vom
ceda niciodat\ în fa]a violen]ei”. Aici este vorba despre o ap\rare a
securit\]ii globale, nu doar a celei na]ionale a hegemonului, de o reac]ie a
întregului sistem hegemonic – deci controlat de superputere – în fa]a
challengerului neconven]ional – fiindc\ nu este un stat; totu[i, inamicul
identificat ulterior de hegemon este un „stat rebel” care ad\poste[te re-
]eaua, deci se face vinovat de o rebeliune implicit\ fa]\ de ordinea he-
gemonic\. Ideea din discursul pre[edintelui Bush – 29 Martie 2004, la
Casa Alb\, dup\ depunerea instrumentelor de aderare la NATO de c\tre
cele [apte state candidate, este c\ utilizarea violen]ei ca reac]ie la violen]a
îndreptat\ contra hegemonului este întotdeauna necesar\ [i va fi folosit\,
atât într-un sens conven]ional – prin r\zboi interstatal cu statul rebel - cât
[i neconven]ional - prin utilizarea r\zboiului asimetric pornit între he-
gemon [i re]ea, de aceast\ dat\, din ini]iativa hegemonului – , cât [i prin
utilizarea unor strategii ne-conven]ionale precum lovitura preventiv\.
75
Unii autori avertizeaz\ asupra faptului c\ America, adus\ de ad-
ministra]ia Clinton din epoca R\zboiului Rece în cea a globaliz\rii trebuie
s\ r\mân\ o hiperputere care s\ nu `[i cear\ scuze pentru acest lucru, îns\
care s\ se bazeze în acela[i timp pe binomul putere-autoritate. Puterea
este în]eleas\ ca abilitatea de a se face ascultat prin for]\ [i prin sanc]iune;
autoritatea este abilitatea de a conduce, fiind bazat\ pe atractivitatea
valorilor, pe credibilitatea angajamentelor, pe voin]a [i disponibilitatea
de dialog, pe revitalizarea alian]elor, pe integrarea vechilor adversari în
sistemul interna]ional. Cf. Samuel R. Berger – „A Foreign Policy for the
Global Age”, în Foreign Affairs, Nov. Dec. 2000, pp. 38-39.
76
Strobe Talbott – „Democracy and the National Interest”, Foreign
Affairs, Nov. Dec. 1996, pp. 48-49.
139
77
Kurt Taylor Ganbatz – „Democratic States and Commitment in
International Relations”, „International Organisation”, vol. 50, nr. 1/1996,
pp. 119-120.
78
Gaillard Hunt, ed. – „The Writings of James Madison”, vol. VII,
NY, G.P. Putnam’s Sons, 1901, pp. 183.
79
John Quincy Adams, alocu]iunea din 4 iulie 1821, în Walter LaFeber,
ed., „John Quincy Adams and American Continental Empire”, Chicago,
Times Books,1965, p. 45
80
Henry Kissinger – „Are nevoie America de o politic\ extern\?”,
trad. Andreea N\stase, Ed. Incitatus, 2002, p. 207
81
George Kennan – „American Diplomacy, 1900-1950", Chicago,
University of Chicago Press,1951, pag. 96
82
Idem , p. 219
83
Henry Kissinger – op. cit., p. 227
84
Care ar fi înl\turat doar prin g\sirea, de c\tre liderul american, a
combina]iei potrivite între securitatea colectiv\ [i problemele impuse de
balan]a de putere, la nivel global [i regional (cf. Alan K. Henrikson –
„Collective Security, the Balance of Power and American Leadership”, în
„Mapping the Unknown. Towards a New World Order”, The Yearbook of
Swedish Institute of International Affairs, 1992 – 1993: ed. by Lilya
Babic, Bo Huldt; Hurst and Co., London, 1993, pp. 77-79.
85
Kent Butts – „National Security, the Environment and DOD”, p. 22;
cf. defini]iei lui Marc Levy, securitatea na]ional\ este „o situa]ie în care
unele dintre cele mai importante valori ale unei na]iuni sunt drastic
degradate de o ac]iune extern\” (f\r\ a se specifica dac\ aceasta implic\ o
inten]ie ostil\ sau nu – consider\ Gareth Porter – „Definning National
Security”, p. 61. De asemenea, în „Enviromental Change and Security
Project”, Report, The Woodrow Wilson Center, Spring 1996, issue 2.
86
Ceea ce se converte[te într-un soi de misiune civilizatoare neo-
imperialist\ a SUA fa]\ de alte p\r]i ale lumii ce trebuie s\ î[i însu[easc\
valorile occidentale ca garan]ie a stabilit\]ii globale- a sistemului he-
gemonic. Unii autori recunosc aceast\ stare de lucruri atunci când sus]in
avantajele strategiei exportului de democra]ie în str\in\tate de c\tre SUA:
140
NOTE
„precisely because the future of democracy is not assured in much of the

world and because its survival is in American interest, the United States,
in collaboration with its democratic allies, must work hard helping nascent
democracies through their phase of greatest fragility. In many of those
countries, US support is indispensable to the continuation of demo-
cracy”. Cf. Strobe Talbott – „Democracy and National Interest”, în Fo-
reign Affairs, Nov. Dec. 1996, vol. 75, nr. 6. pp. 57-58. Dup\ cum se
observ\, ideea exportului de democra]ie prive[te doar acele ]\ri care sunt
democra]ii emergente, deci, în care procesul democratic este deja început,
din ini]iativa local\, la care hegemonul doar contribuie pentru continuarea
[i consolidarea sa. Deci, de la aceast\ concep]ie, implicit sunt excluse
statele în care înc\ sunt regimuri autoritare, sau republici islamice în care
condi]iile democratice de tip occidental nu sunt reunite [i în care strategia
exportului de democra]ie ar fi compromis\. O idee similar\, în sensul c\
este mai potrivit pentru Occident s\ î[i apere valorile în cadrul unor
organiza]ii interna]ionale de tipul NATO – ceea ce duce cu gândul la o
concep]ie de ap\rare defensiv\, deoarece NATO este o alian]\ militar\
tipic\ – [i militar\ – este exprimat\ în articolul lui Samuel Huntington -
„The West: Unique , not Universal”, în Foreign Affairs, op.cit., pp. 45-46.
~n aceast\ concep]ie, principala responsabilitate a liderilor vestici este de
a nu încerca s\ dea o nou\ form\ altor civiliza]ii conform imaginii Ves-
tului, ceea ce este deasupra posibilit\]ilor lor ci s\ conserve [i s\ re-
`nnoiasc\ for]a calitativ\ unic\ a civiliza]iei vestice, inclusiv prin a-
doptarea unei politici atlanticiste de cooperare strâns\ cu Europa.
87
Totu[i, unii autori insist\ asupra factorului inegalit\]ii în reparti]ia
resurselor [i în ceea ce prive[te standardele de via]\ din diferitele p\r]i ale
lumii, pentru explicarea ardorii, a violen]ei [i a gradului de periculozitate
ce caracterizeaz\ terorismul contemporan, la fel ca [i existen]a statelor
e[uate, „în care autorit\]ile statale nu mai pot controla fac]iunile” rebele
de pe teritoriul lor [i în care exist\ un colaps guvernamental. A se vedea
Mihail Popescu „Terorismul- Amenin]area secolului”, în Impact Strategic,
nr.2/2004, 11, p. 11.
88
Umut Uzer – „The Importance of the Jewish on American Foreign
Policy in the Middle East”, „Perceptions”, Journal of International Affairs,
vol. VI, nr. 4 / 2001 – 2002, p. 124.
141
89
{i totu[i, nu trebuie uitate r\d\cinile acestei concep]ii, anume ideea
c\ democra]iile liberale au învins în r\zboiul rece [i sunt capabile deci, s\
re-formeze lumea conform valorilor lor, intereselor [i riscurilor de se-
curitate ale acestora; o epoc\ a ideologiei interven]ionismului militar [i a
superiorit\]ii civiliza]iei vestice în 1990, care a fost [i o expresie a
cercurilor americane neo-conservatoare. Atitudinea a fost asemuit\ cu un
imperialism liberal care a urmat sfâr[itului liberal al istoriei profe]ite de
Fukuyama. În acest caz, paradigma lui Huntington, a conflictului între
civiliza]ii st\ la baza ideii lui Robert Kagan: for]a militar\ este unica baz\
pentru influen]a global\, ceea ce înseamn\ o baz\ justificativ\ nou\,
specific\ etapei imperiale. A se vedea Robert Kagan – „Power and
Weakness. Why the United States and the Europe See the World Di-
fferently”, în Policy Review, The Hoover Institution, June/July 2002. De
asemenea, Robert Kagan – „Of Paradise and Power. Europe and America
and Europe in the New World Order”, Alfred Knopf, NY, 2003, citat în
Eric Remacle –„Transatlantic Security Governance and the Iraqi Crisis”,
Studia Diplomatica, vol. LVII, no.1/2004, pp. 144-145.
90
Ceea ce vine în contradic]ie cu afirma]iile potrivit c\rora a[tept\rile
mari fa]\ de statele dezvoltate sunt legate de diminuarea resurselor dis-
ponibile pentru interven]ie efectiv\, de o lips\ de viziune despre strategia
care ar fi potrivit\, de o lips\ de percepere a implica]iilor de securitate
relative la pr\pastia crescut\ între statele centrale [i cele periferice. A se
vedea Matteo M. Stocchetti - „Military Intervention and National So-
verignty in Western Europe”, în The International Spectator, vol. XXXI,
nr. 3, July- September 1996, p. 77, cit=ndu-l pe B. Buzan – „New Patterns
of Global Security in the Twenty-First Century”, International Affairs ,
vol. 67, nr.3 1991, pp. 432-451.
91
Îns\ art.51/Carta ONU care recunoa[te un inerent drept la auto-
ap\rare statului confruntat cu un atac armat, nu permite extrapol\ri
unilaterale în sensul r\sturn\rilor de regim precum în cazul Irakului, nici
nu legitimeaza utilizarea for]ei împotriva statelor neprietenoase pentru a
le refuza accesul la sistemele de înarmare deja desf\[urate de alte state
suverane. Doctrina Bush, în ceea ce prive[te ac]iunea unilateral\, nu poate
fi în]eleas\ ca fiind prev\zut\ de art. 51/Carta ONU, deoarece provoac\
egalitatea formal\ a statelor, baza întregului sistem al ONU, recunoscând
142
NOTE
anumitor state dreptul de a ac]iona în propria lor ap\rare în orice mo-

dalitate [i cu orice mijloc, în timp ce altor state acest drept nu le este
recunoscut. Cf. Tom Farer – „The Bush Doctrine and the UN Charter
Frame”, in The International Spectator, 3/2002, pp. 91-93.
92
Sl\birea cooper\rii din interiorul „Triadei Strategice” (SUA/Japonia/
Europa Vestic\) duce la o sl\bire a leg\turilor economiei interna]ionale [i
la o atrofiere a cooper\rii politice – premise ale instaur\rii unipolarismului
american, care se confund\ cu globalizarea; cf. Paolo Guerriei – „The
Shock of 11 September and the Doha Development Round”, pp. 5-6,
„International Spectator”, vol. XXXVII, nr. 1/ 2002.
93
Axat pe ideea unei Americi nu ca „jandarm global” ci de „[erif”
(care s\ colaboreze cu al]ii), aplicând ordinea într-o lume a haosului (cf.
Richard N. Haas – „The Reluctant Sheriff: the United States after the
Cold War”, Washington D.C., Council of Foreign Relations Press, 1997),
în „Book Review”, „International Affairs”; vol. 73, nr. 4/1997.
94
O viziune diferit\ fa]\ de rolul preeminent oferit ONU în cadrul
cooper\rii pe planul opera]iunilor multilaterale de securitate; cf. Michael
Mihalka – „Cooperative Security: from theory to practice”, the Marshall
Center Papers, no. 3, 2001, pp. 46-47.
95
Dac\ în 1997, cea de a patra reuniune la nivel înalt sino-rus\ adopta
la Moscova o „Declara]ie comun\ asupra multipolariz\rii lumii [i a sta-
bilirii unei noi ordini mondiale”, dup\ r\zboiul din Irak (2003) încercarea
de revenire la multipolarism s-a soldat cu un e[ec, inclusiv la nivel
conven]ional; a se vedea Gilbert Achcar – „Noul r\zboi rece. Lumea dup\
Kosovo”, Ed. Corint, trad. Elisabeta Popescu, Bucure[ti, 2002, p. 55.
96
Trebuie s\ se fac\ o distinc]ie, în concep]ia lui Anthony Lake,
consilier al pre[edintelui Clinton pentru afaceri de securitate na]ional\,
(care în discursul s\u din 21 sept. 2003 la Universitatea Johns Hopkins a
enun]at liniile teoriei sale de „l\rgire”), între nucleul statelor cu regim
politic democratic, ce trebuie ap\rate – SUA, Canada, Japonia, Europa;
noile democra]ii ce trebuie consolidate – America Latin\, zona fostei
URSS; statele ostile democra]iei, care trebuie descurajate – Iran, Irak,
Cuba- a le izola diplomatic, militar, economic [i tehnic; [i regiunile s\race
de pe glob în care democra]ia trebuie implantat\ prin ajutor umanitar. De
asemenea, `n concep]ia autorului sus-citat trebuie f\cut\ distinc]ia între
143
statul nedemocratic, tiranic, irakian; statul escroc - rogue state - [i statul

e[uat - failed state - precum cel somalian, r\zboinic, „generator de foa-
mete”. Iran, Irak, Cuba servesc, în aceast\ teorie, drept ostatici pe-
depsibili, substitute ale unei zone intermediare prea mari pentru a fi
vizat\ direct. Ac]iunea unilateral\ a SUA este preconizat\, în acest context,
a fi purtat\ în zonele barbare, despotice sau de tranzi]ie [i este de preferat
multilateralismului ONU.
Acest unilateralism global a fost de altfel, exprimat în discursul pre-
[edintelui Bill Clinton la ONU, în 27 septembrie 1993. Cf. Alain Joxe-
„Représentation des aliances dans la nouvelle stratégie américaine”, în
Politique Etrangère, 1997, Institut Français des Relations Internationales,
nr. 2, p. 329. Unilateralismul global nu se aplic\ deci, democra]iilor a-
vansate sau Nordului securizat ci este menit s\ conduc\ la un export de
democra]ie în regiunile barbare, ceea ce are o conota]ie tipic imperial\.
97
Ca expresie a militarismului ideii de „imperiu american”, întemeiat
pe „exportul de democra]ie” (inclusiv în Irak/2003), pe universalismul
drepturilor omului, pe civiliza]ionism (a se vedea pe larg, Eric Hobsbawm
– „Guerre et histoire – Où va l’Empire americain?”, „Le Monde Di-
plomatique”, 20 Juin 2003, p. 21.
98
A se vedea Tom Farer - „The Bush Doctrine and the UN Charter
Frame”, în International Spectator, 3/2002, pp. 92-93.
99
Din aceast\ cauz\, unii autori recomand\ o reafirmare a cooper\rii
tradi]ionale între Europa de vest [i SUA, prin formarea unei regiuni
distincte, bazate pe o identitate comun\ dar [i pe un pact între UE [i
America, bazat pe obliga]ii reciproce în materie de securitate [i pe inter-
dependen]\ economic\, dup\ modelul în care a fost rezolvat\ în cadrul
UE rivalitatea Franco-German\, în acela[i timp, un pact în care s\ fie
sporit\ cooperarea între UE [i America în cadrul institu]iilor regionale [i
multilaterale. A se vedea interesantul articol al lui G. John Ikenberry -
„Strenghtening the Atlantic Political Order”, în The International Spec-
tator, vol. XXXV, nr. 3, July- September 2000, pp. 66-67. De asemenea,
unii autori remarc\ existen]a unei confrunt\ri asimetrice la diferite nivele
care favorizeaz\ fenomenul omogeniz\rii hegemonice dar care nu elimin\
tendin]ele de opozi]ie, astfel încât, dac\ SUA vor avea un moment de
sl\biciune, EU [i al]i actori vor profita de aceasta. A se vedea Constantin
144
NOTE
Hlihor, Drago[ N\cu]\ - „The Iraq War and the World Security Archi-
tecture”, în Euro-Atlantic Studies, nr. 6/2003, p. 117. Aceste dou\ proiecte
politice cu voca]ie civiliza]ional\, American [i European se vor confrunta
în viitor, îns\ consider\m c\ este în acest caz inf\]i[at\ viziunea unei
opozi]ii structurale [i axiologice decât una de moment, reprezentat\ de
tensiuni dep\[ibile între partenerii blocului occidental.
100
Sl\birea leg\turii transatlantice a fost reflectat\ [i în cazurile Bosnia
[i Kosovo, în care rolul crescut al prezen]ei americane în solu]ionarea
conflictelor a fost interpretat ca o reluare a tendin]ei imperiale a SUA
demonstrate pe parcursul R\zboiului Rece, perioada în care SUA a ac-
]ionat ca un soi de „Imperiu Roman binevoitor”. Cf. David P. Calleo-
„The US Post-Imperial Presidency and Transatlantic Relations”, în The
International Spectator , vol. XXV, no.3 , July- September 2000, p. 69.
101
În sens contrar, anume c\ amenin]area terorismului global a de-
clan[at o mai mare solidaritate între democra]iile occidentale, exprimarea
ideii c\ terorismul nu poate fi învins decât prin solidaritate [i ac]iune a
fost exprimat\ [i în cadrul summitului Consiliului European din 25-26
martie 2004; în cadrul summitului UE –Canada de la Ottawa din 18
martie 2004, cât [i în declara]ia Consiliului European de la Bruxelles din
26 martie 2004.
102
Ca o atitudine specific\ ordinii unipolare, în care hegemonul îm-
parte recompense [i sanc]ioneaz\ statele rebele; este o transformare a
momentului unipolar în era unipolar\, doctrina noului unilateralism,
formulat de C. Krauthammer, prin conservarea, extinderea, consolidarea
pozi]iei de putere a SUA c=t [i prin maximizarea obiectivelor de politic\
extern\, prin cre[terea capacit\]ii SUA de a preveni ca al]i actori s\
achizi]ioneze puterea necesar\ pentru a se opune efectiv intereselor sale.
O viitoare politic\ extern\ american\ pentru anii 2020 se preconizeaz\ a
fi bazat\ pe exercitarea neconstrâns\ a puterii, pe o nelimitat\ libertate de
ac]iune [i pe negarea constrângerilor poten]iale impuse de institu]iile [i
tratatele interna]ionale. Aripa neo-conservatoare, reprezentat\ de Robert
Kagan, C. Krauthammer, W. Kristol, J. Ikenberry sus]ine ideea prezerv\rii
hegemoniei globale americane prin proclamarea puterii militare ca prin-
cipal instrument de maximizare a intereselor na]ionale de securitate. Cf.
Vasile Nazare - „Axiomele rela]iilor de putere în via]a interna]ional\”, în
Geopolitica, anul III, nr. 11/ 1/2005, p. 47.
145
103
„Rusia va facilita formarea unei ideologii de stabilire a unei lumi
multipolare, în care s\ joace un rol de mare putere”; totodat\, viziunea
Rusiei despre viitoarea structur\ a sistemului interna]ional va fi una care
consider\ for]a militar\ [i coerci]ia drept aspecte substan]iale ale re-
la]iilor interna]ionale. Cf. „Conceptul de Securitate Na]ional\ al Rusiei”,
Aprobat prin Decret Preziden]ial al Federa]iei Ruse, la 10 ianuarie 2000,
în Geroge Marshall European Center for Security Studies; Alexei Arbatov
- „The Transformation of Russian Military Doctrine: Lessons Learned
from Kosovo and Chechnya”, The Marshall Center Papers, no. 2, 20
June 2000, p. 43.
Partea a doua
104
Unii autori afirm\ c\, în aceast\ etap\ imperial\ a SUA, pre]ul
pentru hegemonia global\ nu mai poate fi descris ca o povar\ fiscal\;
pentru aproape 250 bilioane $ pe an – în 1996 – SUA beneficiaz\ (ceea
ce este un termen specific imperial, o recompensare a pozi]iei hege-
monice [i nu o responsabilizare a hegemonului, nicidecum o povar\ -
ceea ce ar sugera o situa]ie politic\ [i militar\ care nu este impus\ de
hegemon [i nu se afl\ sub controlul s\u, în care acesta este obligat prin
îns\[i natura unipolarismului, în lips\ de alte puteri capabile s\ fac\ acest
lucru, s\ asigure securitatea întregului sistem) - de pozi]ia dominant\
miliar\ global\ care combin\ puterea transoceanic\ a Pax Britannica cu
puterea militar\ a Imperiului Roman la apogeu, ceea ce cost\ mai pu]in
decât 4 procente din PNB-ul american. Cf. Martin Walker – „The New
American Hegemony”, în World Policy Journal, vol. XIII, nr. 2, Summer
1996, p. 21.
105
Dac\ adopt\m perspectiva teoretic\ a unui sistem interna]ional în
care statul dispare, a unei lumi haotice private de actori politici de re-
ferin]\; post-statalitate, în m\sura în care nu doar c\ statul este dep\[it ca
un concept politic specific unei anumite epoci istorice, în m\sura în care
alte concepte de guvernare încep s\ se impun\, îns\ [i în sensul ridic\rii
unor actori noi, care nu împrumut\ pentru a-[i dobândi legitimitate pe
plan interna]ional, valorile sau strategiile statale, ci care stabilesc un alt
tip de rela]ii definind lumea multi-centrat\ a lui Rosenau sau subordonate
unei autorit\]i globale, din perspectiva kantian\. A se vedea Pierre Ver-
146
NOTE
cauteren – „Quelle place pour l’Etat dans les theories des relations inter-
nationales?”, în Studia Diplomatica, vol. LII, nr. 1-2/ 1999, „Les theories
des rélations internationales à l’epreuve de l’après-guerre froide: défis
theoriques pluriels”, sous la direction de Claude Roosens, Mario Telo,
Pierre Vercauteren, Institut Royal des Rélations Internationales, p. 37
106
James Rosenau consider\ c\ exist\ dou\ lumi paralele, dar [i în-
trep\trunse: „state centric and multi centric worlds”, fiecare cu logici de
organizare [i de func]ionare specifice.
Lumea centrat\ pe noii actori non-statali coexist\ cu lumea axat\ în
jurul conceptului de stat [i al rela]iilor specifice de putere pe care le-a
creat de-a lungul timpului statul [i care îi sunt specifice. A se vedea James
N. Rosenau - „A Transformed Observer in a Transforming World”, pre-
zentat în cursul unui seminar din 26 februarie 1999 de UCL, ULB [i
FUCaM la Mons, pe tema „Theories of International Relations after the
Cold War: Plural Theoretical Challenges”, citat în articolul lui Pierre
Vercauteren – „Quelle place pour l’Etat dans les theories des rélations
internationales?”, în Studia Diplomatica, vol. LII, nr. 1-2/ 1999, „Les
theories des rélations internationales à l’epreuve de l’après – guerre
froide: défis theoriques pluriels”, sous la direction de Claude Roosens,
Mario Telo, Pierre Vercauteren, Institut Royal des Rélations Interna-
tionales, pp. 16-17.
107
Unii autori consider\ c\, prin producerea unei muta]ii în ceea ce
prive[te a[a –numita «techné» militar\, se poate vorbi despre deposedarea
treptat\ a autorit\]ii centrale de monopolul utiliz\rii violente a for]ei,
odat\ cu apari]ia unor grupuri etnico-politice disputându-[i puterea în
înfrunt\ri tot mai fluide în care frontierele oficiale nu mai au aceea[i
putere separatoare de alt\dat\. Concluzia autorului se înscrie în [coala
declinist\, proclamând sfâr[itul statului–na]iune în forma în care îl cu-
noa[tem de la revolu]iile din 1776 [i 1789. A se vedea Roger D. Masters-
«Entre le meilleur des mondes et la fin de l’Etat – nation», în Futuribles,
février 1998, no.228, pp. 59-60.
108
Unii autori îns\ avertizeaz\ c\ ideea conform c\reia globalizarea
este responsabil\ pentru cele mai multe probleme ale lumii de natur\
politic\, economic\, este fie exagerat\, fie falsificat\, deoarece exist\ al]i
factori, precum dezvoltarea tehnologic\ sau politicile na]ionale impru-
147
dente care, fiind mai importante decât globalizarea, au cauzat multe dintre
problemele de care este ]inut\ responsabil\ aceasta. Desigur, este o con-
cep]ie extins\ asupra globaliz\rii, care aici nu se define[te ca fiind exclusiv
de natur\ economic\, îns\ ca fiind perceput\ în principal prin prisma
dimensiunii economice. A se vedea Robert Gilpin - „Globalization, Na-
tion - States, Transnational Corporations, International Organizations,
and International Governance: The Dynamics of the New International
Economy”, în Studia Diplomatica, nr. 1/2004, vol. LVII, p. 11.
109
A[a cum propunea abordarea realist\, ce considera statul ca find
actorul major al rela]iilor interna]ionale, comportamentul s\u fiind marcat
de o lupt\ f\r\ sfâr[it cu alte state având ca scop satisfacerea interesului
na]ional, statul considerând sfera de securitate ca fiind cea prioritar\ în
rela]iile interna]ionale. Este îns\ doar una din teoriile ce [i-au propus s\
dezbat\ problema situ\rii statului în planul international [i s\-i justifice
tipul de comportament precum [i tiparul de ordine interna]ional\ pe care
îl construie[te. A se vedea Pierre Vercauteren-op. cit., p. 19.
110
De altfel, în cadrul curentului liberal institu]ionalizat, este subliniat\
importan]a organiza]iilor interna]ionale, ele favorizând cooperarea între
state f\r\ a avea capacitatea sau puterea de a le constrânge s\ ac]ioneze
contra interesului lor. A se vedea Robert O. Keohane, Joseph S. Nye –
„Power and Interdependence. World Politics in Transition”: Little, Brown
and Company, Toronto, Canada, 1977, p. 240. De asemenea, Pierre Ver-
cauteren - op. cit., pp. 20-21.
111
Mary Kaldor – „R\zboaie vechi [i noi. Violen]a organizat\ în epoca
global\”, trad. Mihnea Columbeanu, Ed. Antet, s.a., s. l., pp. 9-19. A-
utoarea consider\ c\ epoca globaliz\rii este caracterizat\ de o proliferare
a noilor r\zboaie, denumite [i conflicte de joas\ intensitate, implicând
miriarde de conexuni transfrontaliere, r\zboaie privatizate sau neoficiale,
numite [i postmoderne, care includ ca participan]i, nu doar mercenarii
sau trupele specializate ci [i reporterii interna]ionali, consilierii militari,
voluntarii din diaspora, agen]iile interna]ionale, trupe de men]inere a
p\cii, organiza]ii non-guvernamentale. Aceste r\zboaie au crescut în con-
textul sl\birii capacit\]ii statelor de a p\stra monopolul for]ei legitime, de
a folosi unilateral for]a împotriva altor state. Interesant este faptul c\
autoarea este de p\rere c\ asist\m la un proces derivat din globalizare, la
148
NOTE
o integrare militar\ global\, creat\ de alian]ele militare, de produc]ia [i

comer]ul interna]ional cu armament, de diversele forme de cooperare [i
schimburi militare, de acordurile de control al armelor, de evolu]ia nor-
melor interna]ionale. {coala declinist\ insist\ pe aceast\ viziune cu in-
flexiuni apocaliptice, a unei lumi care nu mai este dominat\ de state, în
care nu mai ne confrunt\m cu r\zboaie interstatale ci cu un soi de trans-
na]ionalizare a conflictelor, pe care statul nu le mai st\pâne[te, nu le mai
declan[eaz\ [i nu le poate pune cap\t de unul singur sau dup\ legile
interna]ionale deja devenite clasice.
În alt\ accep]iune, globalizarea reformuleaz\ rolul statului, nu îl face
s\ dispar\; statul î[i p\streaz\ func]ia de protec]ie a teritoriului care îns\
trebuie s\ perturbe cât mai pu]in posibil inser]ia statului în circuitele
mondiale economice. A se vedea Philippe Moreau Defarges – «La mon-
dialisation», PUF, 2004, pp. 52-54. Este o viziune moderat\, care îns\ nu
scute[te statul de a asista la apari]ia noilor tipuri de r\zboaie, în cazul
c\rora exercitarea func]iei sale tradi]ionale de protec]ie devine insu-
ficient\.
112
Dup\ unii autori, termenul de machiavelism este în]eles ca o con-
cep]ie a filozofului politic Niccolo Machiavelli -1459-1527 expus\ sub
forma unor îndrum\ri practice în lucrarea sa „Princepele”/1532 ca fiind
prima oper\ de [tiin]\ politic\ în epoca modern\. În aceast\ lucrare,
Machiavelli descrie c\ile prin care poate fi luat\, p\strat\ [i folosit\
puterea; opereaz\ disocierea între teologie [i politic\; recomand\ folosirea
gândirii politice în termenii lumii reale, cu evitarea recurgerii la prin-
cipiile transcendentale; de asemenea, a r\mas celebru pentru recoman-
darea la adresa principilor de a folosi orice mijloc pentru a realiza un scop
politic. A se vedea Sergiu Tama[ - „Dic]ionar politic. Institu]iile de-
mocra]iei [i cultura civic\”; Ed. Academiei Romane, Bucure[ti, 1993, p.
157.
113
În condi]iile expansiunii fenomenului urbaniz\rii, în care o o mi-
noritate este susceptibil\ a furniza sprijin logistic pentru ac]iuni sub-
sversive, o nou\ form\ de subversiune se creaz\, terorismul interna]ional,
începând cu a doua jum\tate a anilor 60. În anumite state, terorismul duce
la apari]ia unor grup\ri revolu]ionare înarmate minoritare, unele devenite
gherile urbane; în statele dezvoltate [i industrializate, luptele mi[c\rilor
149
separatiste nu iau, în absen]a ]\r\nimii, forma gherilelor clasice ci a

gherilei urbane. Unii autori enun]\ o distinc]ie între func]ia gherilelor
urbane [i cea a terorismului interna]ional, care este comandat din exterior
[i serve[te intereselor ]\rilor care nu au suficiente for]e armate pentru a
risca un conflict deschis cu ]\rile industrializate.
A se vedea Paul Claval - «Geopolitic\ [i geostrategie. Gândirea po-
litic\, spa]iul [i teritoriul în secolul al XX-lea», Ed. Corint, Bucuresti,
2001, pp. 148 - 149. Al]i autori remarc\ faptul c\, la orizontul anilor 2015
nu se ridic\ nici o probabilitate de conflict între state, riscurile venind din
partea actorilor non- statali, de cele mai diverse tipuri, de la organiza]ii
politice la re]ele de terorism; mai mult, terorismul este definit ca fiind
prin esen]\ forma de violen]\ folosit\ împotriva statelor occidentale care
subliniaz\ nu vulnerabilitatea acestora ci puterea lor, devreme ce nu pot fi
lovite altfel; terorismul este privit, din aceast\ perspectiv\, ca un pre]
foarte modest pe care Occidentul îl pl\te[te pentru hegemonia sa. A se
vedea Gérard Chaliand - «Conflicte [i amenin]\ri în zorii mileniului trei»,
în Beaumarchais Center for International Research, „Puteri [i influen]e”,
Coord. Arnaud Blin, Gérard Chaliand, François Géré, trad. Narcisa {er-
banescu, Ed. Corint, Bucure[ti, 2001, pp. 23-26.
114
În sensul clasic, ne-r\st\lmacit de interpret\rile exagerate [i dis-
torsionante, machiavelismul este definit ca o concep]ie politic\ plasând
binele patriei deasupra binelui individual, scopul urm\rit fiind unul pro-
gresist, de f\urire a unit\]ii Italiei, de ap\rare [i de asigurare a m\re]iei
patriei. Acest sens originar atribuit lui Machiavelli este ulterior deplasat
spre în]elegerea unei atitudini politice lipsite de scrupule, pentru atingerea
scopului politic urm\rit. A se vedea defini]ia machiavelismului în „Mica
Enciclopedie de Politologie”, Ed. {tiin]ific\ [i Enciclopedic\, Bucure[ti,
1977, p. 275. O alt\ defini]ie a machiavelismului remarc\ subordonarea
sistemului politic de guvernare preconizat de Machiavelli, idealului de
creare a statului na]ional, considerat superior statului feudal, apreciind c\
în politic\ dicteaz\ interesele [i for]a; machiavelismul clasic pune de fapt,
bazele unei politici laice asupra statului; ulterior, termenul a fost folosit
pentru a exprima o politic\ lipsit\ de scrupule. A se vedea
„Dic]ionar Politic”, Ed. Politic\, Bucure[ti, 1975, p. 337. În scopul sus-
]inerii idealului form\rii în Italia a statului na]ional unitar sub egida
monarhiei absolute, doctrina lui Machiavelli autoriza folosirea oric\rui
150
NOTE
scop, inclusiv a violen]ei, în[el\ciunii [i crimei, înl\turând considerentele

morale [i religioase de la baza politicii.
A se vedea „Dic]ionar Enciclopedic Rom=n”, Academia RSR, vol.III,
Ed. Politic\, Bucure[ti, 1965, p. 191. Un sens figurativ al termenului de
machiavelism, în]eles ca o comportare lipsit\ de onoare [i de scrupule, îl
g\sim [i în „Mic Dic]ionar Enciclopedic”, Ed. Enciclopedic\ Rom=n\,
Bucure[ti, 1972, p. 552. Scopurile primordiale ale principilor, dup\ Ma-
chiavelli - folosind primul sens al termenului de machiavelism, acela de
concep]ie politic\ a gânditorului florentin -, sunt sus]inerea guvernului,
dobândirea de glorie, onoare [i bog\]ie pentru conduc\tori [i poporul lor;
este folosit conceptul de „virtu”, de [ans\, în]eles ca o for]\ cu care un stat
trebuie s\ se alieze ca s\ ajung\ la m\re]ie. Principii [i cet\]enii, în cazul
republicilor, trebuie s\ fac\ tot ceea ce este necesar pentru a-[i p\stra
libertatea [i a câ[tiga glorie în numele statului. O alt\ conota]ie a ter-
menului porne[te de la ideea c\ într-o lume rea, denaturat\, principele
în]elept trebuie s\ admit\ c\ nu este întotdeauna prudent s\ ac]ionezi în
concordan]\ cu maximele conven]ionale ale moralit\]ii private; doar ne-
cesitatea poate dicta ac]iunile unui principe. Cf. „Dic]ionar Oxford de
Politic\”, coord. Iain McLean, trad. Leonard Gavriliu, Univers Encic-
lopedic, Bucure[ti, 2001, pp. 263-264.
115
Alain Joxe – „Imperiul haosului”, trad. Angela Jipescu, Ed. Corint,
2003, pp. 11-21; 91.
116
Termenul de neo-medievalism a fost folosit pentru prima dat\ de
Hedley Bull [i în]eles ca o dispari]ie general\ a a statelor, înlocuite nu
de o autoritate mondial\ ci de un sistem de re]ele [i organiza]ii, de actori
non-statali de tip modern [i laic echivalente cu sistemul medieval al
cre[tinat\]ii occidentale, în care nici un stat sau conducator nu era suveran
în sensul de a-[i exercita suprema]ia asupra unui anumit teritoriu; fiecare
trebuia s\ împart\ autoritatea cu vasalii, cu Papa [i cu Împ\ratul Sfântului
Imperiu Roman; un sistem de loialit\]i multiple [i de autorit\]i trans-
na]ionale, în care conceptul de suveranitate înceteaz\ s\ se aplice. Aceast\
concep]ie a fost folosit\ [i în contextul globaliz\rii, pentru a propune un
sistem alternativ celui statal, de reorganizare a loialit\]ilor în jurul mai
multor actori care încep s\ î[i fac\ manifestat\ prezen]a la nivel infra-
statal, transna]ional sau suprana]ional. Cf. Hedley Bull - „The Anarchical
151
Society. A Study of Order in World Politics”, MacMillan Press, 1977, pp.

254-255; 264-265. A se vedea, de asemenea, Robert Gilpin - „Glo-
balisation, Nation-States, Transnational Corporations, International Or-
ganisations, and International Governance: The Dynamics of the New
International Economy”, în Studia Diplomatica, „Globalization: Who
Governs?”, vol. LVII, nr/1/2004, p. 23. Conform acestui curent politic de
opinie, neo-medievalismul porne[te de la premisa c\ lumea globaliz\rii se
caracterizeaz\ prin sfâr[itul suveranit\]ii na]ionale sub impactul for]elor
transna]ionale de tip economic, al dezvolt\rilor tehnologice - computer,
avans în transporturi, tehnologia informa]iilor. Guvernele au pierdut mo-
nopolul asupra informa]iilor în epoca internetului [i pot fi cu succes
concurate de actori non-statali; o lume în care schimb\rile erodeaz\ or-
ganiza]iile de tip ierarhic, o lume care distruge structurile de putere
centralizate, iar ordinea ierarhic\ a statelor na]iune este înlocuit\ de
re]elele orizontale formate din state, organiza]ii non-guvernamentale [i
institu]ii interna]ionale.
117
Benjamin R. Barber- „Jihad versus McWorld. Modul in care glo-
balizarea si tribalismul remodeleaz\ lumea”, trad. Mihnea Columbeanu,
Ed. Incitatus, Bucure[ti, 2002, pp. 209-214.
118
Statele Unite constituie ast\zi singura putere capabil\ s\ intervin\
oricând, oriunde dore[te. Totu[i, sunt de p\rere unii autori, SUA nu pot
ac]iona singure f\r\ a risca s\ vad\ constituindu-se împotriva lor o lig\
a nemul]umi]ilor. A se vedea Paul Claval – „Geopolitic\ [i geostrategie.
Gândirea politic\ , spa]iul [i teritoriul în secolul al XX-lea“, trad. Elisabeta
Maria Popescu, Ed. Corint, Bucuresti, 2001, pp. 194-195. Acest lucru î[i
men]ine valabilitatea nu doar în perioada imediat urm\toare R\zboiului
Rece ci [i în perioada de dup\ r\zboiul din Irak, în condi]iile acutiz\rii
acestui conflict, al transform\rii sale în ac]iuni de combatere a unor lupte
de gheril\ cu pronun]at caracter urban.
119
De[i acest lucru nu este posibil, întrucât, în teorie trebuie s\ existe
cel pu]in trei sau patru puteri de t\rie egal\, care s\ se limiteze reciproc,
care s\ se echilibreze ca influen]\ [i domina]ie [i care s\ impiedice pe una
din ele s\ devin\ hegemonic\. A se vedea „Mica Enciclopedie de Po-
litologie”, Ed. {tiin]ific\ [i Enciclopedic\, Bucure[ti, 1977, pp. 155-156.
Or, în condi]iile politice ale începutului sec. XX, nu se pune problema de
152
NOTE
utilizare a unui astfel de model, întrucât nu exist\ înc\ puteri egale cu

SUA, r\mas\ unic\ superputere în urma R\zboiului Rece. Nu se poate
asimila o inten]ie politic\ de creare a unui model politic de organizare a
lumii cu ceea ce demonstreaz\ realitatea; tendin]a de a reînvia multi-
polarismul la începutul sec. XXI este una utopic\, în condi]iile în care
nici o putere nu se poate apropia, în mod simultan, pe toate planurile, de
nivelul de dezvoltare [i de putere al SUA.
120
United Nations Security Council Resolution 1378/14 November
2001, în Nicolae Ecobescu, Nicolae Micu, Ioan Voicu – „Fighting Ter-
rorism”, XXI-st Century International Law. Basic Texts Selected and
Systematized, Romanian Institute of International Studies „Nicolae Ti-
tulescu”, Bucharest, 2003, pp. 319-320.
121
În cazul acesta, autoritatea hegemonului este puternic afectat\, în
sensul în care definim autoritatea ca fiind capacitatea de a face s\ creasc\
posibilitatea pentru SUA de a ob]ine din partea membrilor comunit\]ilor
interna]ionale respectul sau ascultarea fa]\ de ac]iunea sa sau de m\surile
luate.
Autoritatea mai implic\ de altfel, dreptul de a comanda, dar [i con-
sensul unei p\r]i a membrilor grupului care recunosc legitimitatea
hot\rârilor sale prin referire la regulile de atribuire a puterii. Autoritatea
se distinge de putere pentru c\ nu presupune [i rela]iile de dominare –
subordonare, adic\ folosirea violen]ei, ci o supunere liber-consim]it\. A
se vedea Mica Enciclopedie de Politologie, Ed. {tiin]ific\ [i Enciclo-
pedic\, Bucure[ti, 1977, p. 45.
153
Bibliografie
Walter S. Jones – „The Logic of International Relations“, Harper Collins Pu-

blishers, 1991
M. Margaret Ball, Hugh B. Killough – „International Relations”, The Ronald
Press Company, NY, 1956
Dic]ionar Oxford de Politic\, coord. Iain McLean, trad. Leonard Gavriliu, Ed.
Univers Enciclopedic, Bucure[ti, 2001
Benjamin R. Barber – „R\zboiul Sfânt contra Globaliz\rii. Modul in care glo-
balizarea si tribalismul remodeleaz\ lumea“, Ed. Incitatus, trad. Mihnea
Columbeanu, Bucuresti, 2002
Robert Keohane – „Cooperation and International Regime“ in „After Hege-
mony: Cooperation and Discount in the World Political Economy“,
Princeton University Press, Princeton,1984
John K. Cooley – „Unholy Wars: America, Afghanistan and International Ter-
rorism“ , London, Pluto Press, 1999
Zaiki Laidi – „Introduction: Imagining the Post-Cold War Era“, Zaiki Laidi ed.
– „Power and Purpose after the Cold War”, Oxford, Berk Publications,
1994
Kenneth Booth – „Security and Emancipation“, Review of International Studies,
vol. 17/1991
Helga Haftendorn – „The Security Puzzle: Theory - Building and Discipline –
Building in International Security“, International Studies Quarterly, vol.
36, 1992
Barry Buzan – „Peoples, States and Fear: An Agenda from International Studies
in Post- Cold War Era“, NY, Harvester Wheatsheaf, 1991
Michael Klare, Daniel Thomas, eds. – „World Security: Challenges for a New
Century“, NY, St. Martin’s Press, 1994
Pierre Vercauteren – „Quelle place pour l’Etat dans la théorie des rélations
internationales?“, in Studia Diplomatica, vol.LII, nr.1-2/1999, „Les thé-
ories des rélations internationales à l’epreuve de l’après guerre froide:
défis théoriques pluriels“, sous la direction de Claude Roosens, Mario
Telo, Pierre Vercauteren, Institut Royal des Rélations Internationales
James N. Rosenau – „A Transformed Observer in a Transforming World“,
seminar prezentat in 26 Febr.1999, la CL, ULB si FUcAM, Mons, „The-
154
BIBLIOGRAFIE
ories of International Relations after the Cold War: Plural Theoretical

Challenges“
Roger D. Masters – „Entre le meilleur des mondes et la fin de l’Etat-nation“,
Futuribles, Fevrier 1998, no.228
Robert Gilpin – „Globalization, Nation-States, Transnational Corporations,
International Organizations, and International Governance: The Dy-
namics of the New International Economy“, in Studia Diplomatica, nr.1/
2004, vol. LVII
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye – „Power and Interdependence. World Politics
in Transition“, Little Brown and Company, Toronto, Canada, 1977
Mary Kaldor – „R\zboaie vechi [i noi. Violen]a organizat\ in epoca global\“,
trad. Mihnea Columbeanu, Ed. Antet, s. a., s. l.
Philippe Moreau Defarges – „La mondialization“, PUF, 2004
Sergiu T\ma[ – „Dic]ionar politic. Institu]iile democra]iei [i cultura civic\“, Ed.
Academiei Române, Bucure[ti, 1993
Paul Claval – „Geopolitic\ si geostrategie. G=ndirea politic\, spa]iul [i teritoriul
`n secolul al XX-lea“, trad. Elisabeta Maria Popescu, Ed. Corint, Bu-
cure[ti, 2001
Gérard Chailand – „Conflicte si amenin]\ri in zorii mileniului trei“, Bea-
umarchais Center for International Research, „Puteri [i Influen]e“, co-
ord. Arnaud Blin, Gérard Chailand, François Géré, trad. Narcisa {er-
b\nescu, Ed. Corint, Bucure[ti, 2001
Mic\ Enciclopedie de Politologie, Ed. {tiin]ific\ [i Enciclopedic\, Bucure[ti,
1977
Dic]ionar Politic, Ed. Politic\, Bucure[ti, 1975
Dic]ionar Enciclopedic Român, Academia RSR, vol. III, Ed. Politic\, Bucure[ti,
1965
Mic Dic]ionar Enciclopedic, Ed. Enciclopedic\ Român\, Bucure[ti, 1972
Graham Evans, Jeffey Newnham – Dic]ionar de rela]ii interna]ionale, trad. Anca
Ionescu, Ed.Universal Dalsi, 2001
Ashton Carter, William Perry – „Preventive Defense: A New Strategy for A-
merica”, Brookings Institution Press,Washington,1999
Charles Krauthammer – „The Unipolar Moment“, in G. Allison,G.F. Treverson
eds. – „Rethinking America’s Security: Beyond Cold War to New World
Order“, NY,1992
Michael Lind – „Pax Atlantica. The Case for Euramerica”, in World Policy
Journal, vol. XIII, nr.1, Spring 1996
Dossier Le Monde – „De Dakar à Djakarta: les musulmans face à la guerre“, 11
Decembrie 2001
Robin Luckhan and Gordon White – „Democratization in the South”, Manchester
and NY , Manchester University Press, 1996
Cristian Barna – „International terrorism and transnational organized crime”,
in Romanian Journal of International Affairs, vol. X, 1-2/2005, Bu-
charest, «International Partnerships in the age of globalization»
155
Abdel Safty – „The New Storm and Democracy in the Middle East“, in Per-
ceptions, Journal of International Affairs, June-August 2002
David Hirst – „Few Arabs Share Bin Laden’s Fundamentalism, but His Militancy
on Palestine and Iraq Strikes a Chord that Resonates Widely”, Guardian,
9 October 2001
Hedley Bull – „The Anarchical Society. A Study of Order in World Politics”,
MacMillan Press, London, 1977
William Langer – „The Diplomacy of Imperialism”, NY, Alfred A. Knopf, The
Ronald Press Company, NY, 1956
Nicolae Ecobescu, Nicolae Micu, Ioan Voicu – „Fighting Terrorism”, XXIst
Century International Law, Basic Texts Selected and Systematized, Ro-
manian Institute of International Studies «Nicolae Titulescu», Bucharest,
2003
Mohammed Elhacmi Hamdi – „Islam and Liberal Democracy: the Limits of the
Western Model”, Journal of Democracy, vol. 7, no. 2/1996
Fazlur Ahmad, ed. – „State, Politics and Islam”, Indianapolis, American Trust
Publications, 1986
Amos Perlmutter – „Islam and Democracy are Simple not Compatible“ In-
ternational Herald Tribune, 21 Ianuary 1992
Judith Miller – „God Has Ninety Nine Names“, NY, Simon and Schuster, 1996
Maryann K. Cusimano – „Beyond Sovereignty; The Rise of Transsovereign
Problems”, in „Beyond Sovereignty: Issues for a Global Agenda”, Bos-
ton, NY, Bedford/St.Martin’s, 2000
Ralph A. Hallenbeck, Thomas Molino, Kevin Roller – „Preventive Defence: A
New Framework for US - European Security Cooperation?”, The Center
for Global Security and Cooperation, Wilton Park, July,1997
Interim Agreement for Peace and Self – Government in Kosovo, „Step by Step:
How the US decided to attack and why so fast”, 26 March 1999
Z. Brzezinski – „To Stop the Serbs”, Washington Post, 30 March 1999
Kostas Ifantis – „Understanding International Politics after the 11 September
Terrorist Attacks: A Note on the New Security Paradigm”, in Perceptions,
Journal of International Security, in David Dewitt, David Haglund, John
Kirton, ed. – „Building a New Global Order: Emerging Trends in
International Security”, Toronto, Oxford University Press, 1993
John Chipman – „The Military Balance Press Conference”, 18 October 2001
James Rosenau – „New Dimensions of Security: The Interaction of Globalization
and Localising Dynamics”, Security Dialogue, vol. 25, no.3, September
1994
Caleb Carr – „Terrorism as Warfare. The Lessons of Military History”, in
World Policy Journal, vol. XIII, nr.4 /Winter 1996-1997
Natalino Ronzitti – „The Report of the United Nations High – Level Panel and
the Use of Force”, in The International Spectator, vol. XI, no. 1, January-
March 2005
156
BIBLIOGRAFIE
Mihail Popescu – „Terorismul – amenin]area secolului”, `n Impact strategic,

nr.2/2004
Ishtiq Ahmad – „Post- War Afghanistan: Rebuilding a Ravaged Nation”, Per-
ceptions, Journal of International Affairs, vol. VII, nr.1/March – May
Peter Thompsen – „Post – Taliban Afghanistan and Regional Cooperation in
Central Asia”, Perceptions; Guy - Michel Chauveau/France/Rapporteur/
Sub-Committee on Civilian Security and Cooperation, „Security Peace
in Kosovo: The Challenges Ahead” /International Secretariat/Civilian
Affairs Committee; „Kosovo as a precedent; Towards a Reform of the
Security Council? International Law and Humanitarian Internvention“
Laurent Morawich – „C\tre un r\zboi asimetric in stil occidental”, in Be-
aumarchais Center for International Research, „Puteri [i Influen]e”;
Anuar de Geopolitic\ [i de Geostrategie, 2000-2001, trad. Narcisa {er-
banescu, Ed. Corint, Bucure[ti, 2001
David Tucker – „Evolu]ia conflictelor neconven]ionale”, idem
Bruce Hoffmann – „Amenin]area pe care o constituie atentatele cu arme bac-
teriologice [i chimice”, idem
Johan Galtung – „The True Worlds - A Transnational Perspective”, The Free
Press, NY, 1980
William J. Perry – „Defense in an Age of Hope”, in Foreign Affairs, Nov. Dec.
1996,vol. 75, nr.6
Frederick H. Hartmann – „The Relations of Nations”, MacMillan Publishing,
NY, 1978
Michael O’Hanion – „Come Partly Home, America; How to Downsize US
Deployments Abroad”, Foreign Affairs, March - April 2001
Samuel R. Berger – „A Foreign Policy for the Global Age” in Foreign Affairs,
Nov. Dec. 2000
Strobe Talbott – „Democracy and the National Interest”, Foreign Affairs, No.
Dec. 1996
Kurt Taylor Ganbatz – „Democratic States and Commitment in International
Relations”, International Organization, vol. 50, nr. 1/1996 Gaillard Hunt,
ed. – „The Writings of James Madison”, vol. VII, NY , GP Putnam‘s
Sons, 1901 John Quincy Adams, alocu]iunea din 4 iulie 1821, in Walter
LaFeber, ed. – „John Quincy Adams and American Continental Empire”,
Chicago, Times Books, 1965
George Kennan – „American Diplomacy. 1900-1950”, Chicago, University of
Chicago Press, 1951
Strobe Talbott – „Democracy and National Interest”, in Foreign Affairs, Nov.
Dec. 1996, vol. 75, nr.6
Samuel Hungtington – „The West: Unique, not Universal”, in Foreign Affairs,
Nov. Dec. 1996, vol. 75, nr. 6
Umut Uzer – „The Importance of the Jewish on American Foreign Policy in the
Middle East”, Perceptions, Journal of International Affairs, vol. VI, nr.
4/2001
157
Robert Kagan – „Power and Weakness. Why the United States and the Europe
See the World Differently”, in Policy Review, The Hoover Insitution,
June/July 2002
Robert Kagan – „Of Paradise and Power. Europe and America and Europe in
the New World Order”, Alfred Knopf, NY, 2003
Eric Remacle – „Transatlantic Security Governance and the Iraqi crisis”, Studia
Diplomatica, vol. LVII, no. 1/2004
M. Stocchetti – „Military Intervention and National Sovereignty in Western
Europe”, International Spectator, vol. XXXI, nr. 3, July - September
1996
B. Buzan – „New Patterns of Global Security in the Twenty-First Century”,
International Affairs, vol. 67, nr.3/1991
Tom Farer – „The Bush Doctrine and the UN Charter Frame”, The International
Spectator, 3/2002
Paolo Guerriei – „The Shock of 11 September and the Doha Development
Round”, International Spectator, vol.XXXVII, nr.1/2002
Richard N.Haas – „The Reluctant Sheriff: the United States after the Cold War”,
Washington DC, Council of Foreign Relations Press,1997, in The Book
Review, International Affairs, vol. 73, nr.4/1997
Michael Mihalka – „Cooperative Security; From Theory to Practice”, The
Marhall Center Papers, no.3/2001
Alain Joxe – „Représentation des alliances dans la nouvelle stratégie a-
méricaine”, in Politique Etrangère, nr.2, 1997
G. John Ikenberry – „Strenghtening the Atlantic Political Order”, in The
International Spectator, vol. XXXV, nr.3, July-September 2000
Constantin Hlihor, Drago[ N\cu]\ – „The Iraqi War and the World Security
Architecture”, in Euro-Atlantic Studies, nr.6/2003
David P. Calleo – „The US Post - Imperial Presidency and Transatlantic Re-
lations”, in The International Spectator, vol. XXV, no. 3, July- September
2000
Alexei Arbatov – „The Transformation of Russian Military Doctrine: Lessons
Learned from Kosovo and Chechnya”, The Marshall Center Papers,
no.2, 20 June 2000
Martin Walker – „The New American Hegemony”, in World Policy Journal, vol.
XII, nr. 2, Summer 1996
Alain Rousillon – „Radical Islam After 11 September”, The International Spec-
tator, 1/2002, Quarterly Journal of Istituto Affari Internazionali, Roma
Constantin Gh. Balaban – „Problema terorismului `n dreptul interna]ional”,
Impact Strategic, nr. 2/2004
Gilles Kepel – „Jihad. Expansion et decline de l’islamisme”, Paris, Gallimard,
2000
Sherle R. Schweninger – „America’s New Solvency Crisis”, in World Policy
Journal, vol. XX, nr.2, Summer 1995
K. Henikson – „The New Atlantism Western Partnership for Global Partner-
ship”, Revue d’integration européenne, vol. XVI,nr.2-3,1993
158
BIBLIOGRAFIE
Madeline Albright – „Testing of American Foreign Policy”, Foreign Affairs,

vol. 77, nr.6, 1998
Vasile Nazare – „Axiomele rela]iilor de putere `n via]a interna]ional\”, Geo-
politica, nr.11/2005
J.J. Mearsheimer – „Tragedia politicii de for]\”, Bucure[ti, Ed. Antet, 2001
Jean-Jacques Roche – „Conséquences pratiques des nouvelles théories de la
sécurité dans la gestion des crises de l’après guerre froide”, in Studia
Diplomatica, vol. LVII, nr.1/2004
Robert Gilpin – „War and Change in World Politics”, Cambridge University
Press,1988
F. Fukuyama – „Nous sommes toujours à la fin de l’histoire”, «Le Monde», 18
October 2001
Daniel Papp – „Contemporary International Relations. Frameworks for Under-
standing”, Allyn and Bacon, 1997, USA.
Henry Kissinger – „Are nevoie America de o politic\ extern\?”, trad. Andreea
N\stase, Ed. Incitatus, 2002
Andrew Gamble – „Politic\ [i destin”; Ed. Antet, trad. Nicolae N\stase, 2001.
James Mayall – „Politica mondial\; evolu]ie [i limitele ei”; Ed. Antet, trad.
Andreea N\stase, 2000.
Constantin Moisuc, Lumini]a Pistol, Elena Gurgu – „Economie interna]ional\.
Probleme globale ale economiei mondiale”; Ed. Funda]iei România de
Mâine, Bucure[ti, 2001.
Constantin Vlad – „Rela]ii Interna]ionale în istoria modern\”; Ed. Funda]iei
România de Mâine, Bucure[ti, 2001.
Nathan Gardels – „Schimbarea ordinii globale”; Ed. Antet, trad. Marius Con-
ceatu, 1998.
Martin Wight – „Politica de putere”; Ed. Arc, 1998, trad. Tudor Florin.
Zbigniew Brzezinski – „Marea tabl\ de [ah. Suprema]ia american\ [i impe-
rativele sale geostrategice”; Ed. Univers Enciclopedic, Bucure[ti, 2000,
trad. Aurelia Ionescu.
Beaumarchais Center for International Research – „Puteri [i influen]e”, Anuar
de geopolitic\ [i geostrategie 2000 – 2001; trad. Narcisa {erb\nescu,
Ed. Corint, Bucure[ti, 2001.
Zygmunt Bauman – „Globalizarea [i efectele ei sociale”; trad. Marius Conceatu,
Antet, s.a.
Thomas L. Friedman – „Lexus [i m\slinul. Cum s\ în]elegem globalizarea”; Ed.
Funda]iei PRO, trad. Adela Motoc, Bucure[ti, 2001.
Hans J. Morgenthau – „Politics among Nations”; New York, Alfred A. Knopf,
1978.
Hans J. Morgenthau – „Another Great Debate: The National Interest of the
United States“; „The American Political Science Review”, vol. XLVI,
Dec. 1952, nr. 4.
Robert O. Keohane – „After Hegemony: Cooperation and Discord in the World
Political Economy”, Princeton University Press, Princeton, 1984.
159
Igor Ivanov – „Politica extern\ a Rusiei în epoca globaliz\rii”; Ed. Funda]iei

Culturale Române; Bucure[ti, 2003.
„Manualul NATO” – Oficiul de Informa]ii [i Pres\ al NATO, Bruxelles, trad.
Cristian Unteanu; Ed. Nemira, 1997.
„Lumea dup\ Saddam”; „Ziua Opiniei”, 14/17 – 23 aprilie 2003.
„The South European Yearbook”, 1997 – 1998; Ed. Thanos M. Veremis, Di-
mitrios Triantaphyllou, Hellenic Foundation for European & Foreign
Policy; Athens, 1998.
Richard Cohen – „Cooperative Security: From Individual Security to Inter-
national Stability”, în Richard Cohen, Michael Mihalka – „Cooperative
Security: New Horizons for International Order”, George C. Marshall
European Center for Security Studies.
James N. Rosenau, Mary Durfee – „The Liberal Paradigm”, în „Thinking Theory
Thoroughly. Coherent Approaches to an Ancoherent World”, Westview
Press, Oxford, 2000.
US National Security Strategy, New York Times, 20 septembrie 2002 Annual
Report to the President and the Congress – William Perry, Secretary of
Defense/February 1995.
Stephan J. Del Rose, jr. – „The Insecure State (What Future for the State?),
Daedalus, vol. 124, nr. 2/ spring 1995.
„Marea Strategie a lui George W. Bush sau pledoarie pentru hegemonia A-
mericii” – John Lewis Gaddis (Foriegn Policy/noiembrie – decembrie
2002), trad. Costin Ionescu, preluat de „Cotidianul”, 260/3424/ 5 no-
iembrie 2002.
„How Bush’s preemption doctrine was born” – Michael Gordon, „The New York
Times”, „International Herald Tribune”, 27 ianuarie 2003.
„Centre de putere: de la unipolarittate la multipolaritate”; „Dosare ultra-
secrete”, „Ziua”, nr. 256 / 3 mai 2003.
„R\zboiul din Irak: ilegal [i imoral?”, „Dosare ultrasecrete”, „Ziua”, nr. 249/
15 martie 2003.
„SUA pot interveni în Irak [i f\r\ o rezolu]ie ONU”; „România liber\”, 3924/15
februarie 2001.
„Pr\bu[irea ordinii mondiale” – Dan Pavel; „Ziua”, 17 februarie 2003.
„Noul vis american: Rumsfeld a[teapt\ capitularea necondi]ionat\ a Irakului”,
„Cronica Român\”/ 3107/ 3 aprilie 2003.
„Vulturii contra Irak”/„Ziua”, 2671/29 martie 2003.
„Irakul a c\zut...Siria este urm\toarea ]int\ militar\ a SUA”; „Cronica Ro-
mân\”, 3116/14 aprilie 2003.
„Semne rele pentru Siria”/ „Cotidianul”, 3555/14 aprilie 2003.
„Contradic]ia interese na]ionale – globalizare” – Dan Pavel; „Ziua”, 5 mai
2003.
„The State of the Union: the Creaking of the Logs”; „The Economist”, februarie
2002.
„George Bush and the Axis of Evil”; „The Economist”, februarie 2002.
160
BIBLIOGRAFIE
Jeffrey W. Legro; Andrew Moravicsik – „Faux Realism. Spin versus substance in

the Bush foreign-policy doctrine”; „Foreign Policy”, july/august 2001.
„Where should Mr. Bush put his chips now?”, „The Economist”, febr. 2002.
„Paul Wolfowitz, velociraptor”, „The Economist”, febr. 2002.
„The Bush doctrine: Caveat pre-emptor”, „The Economist”, June 2002.
„George Bush and September 11th. A systematic failure”, „The Economist”/
May 2002.
„Refacerea unit\]ii [i rela]iile transatlantice domin\ agenda european\”; „Ro-
mânia Liber\”, 16 aprilie 2003, nr. 3975.
„Facerea [i desfacerea rela]iilor transatlantice” – Costin Ionescu; „Cotidianul”,
30 aprilie 2003, nr. 3568.
„Powell prezint\ noua situa]ie strategic\ în Orientul Mijlociu” – „Cotidianul”,
5 mai 2003/ nr. 3571.
„Câte Europe?” – Michael Barnier; „Adev\rul”, 8 aprilie 2003/ nr. 3975.
„For]ele aeriene ale SUA din Europa vor înfiin]a baze în estul continentului”;
„Curierul Na]ional”, 7 aprilie 2003/nr. 3680.
„}\rile candidate la NATO nu fac diferen]ieri între SUA [i UE”/idem.
„Aderarea României la NATO va servi interesele na]ionale ale SUA”, „Cronica
Român\”, nr 3109, 5-6 aprilie 2003.
„Noua Europ\ vrea înt\rirea rela]iilor transatlantice” – Ana Dinescu; „Ziua”,
nr. 2678/ 7 aprilie 2003.
„Europa unificat\ nu trebuie s\ se constituie ca o tab\r\ anti-SUA”: „Curierul
Na]ional”, nr. 3680/ 7 aprilie 2003.
„Senatul SUA: Noi audieri pentru extinderea NATO”; „Cronica Român\”, 12-
13 aprilie 2003.
„Powell prezint\ noua strategie din Orientul Mijlociu”, „Cotidianul”/5 mai
2003 / 3571.
„Damascul sub presiune”; „România Liber\”( 16 aprilie 2003, nr. 3975.
„Siria . urm\toarea ]int\ a Americii?” , Romulus C\plescu; „Adev\rul”/ 14
aprilie 2003, nr. 3980.
„Contradic]ia sirian\: de la sprijinirea Teheranului în r\zboiul cu Bagdadul la
opozi]ia fa]\ de interven]ia SUA în Irak“ – Dumitru Constantin/ „A-
dev\rul”, 16 aprilie 2003; nr. 3982.
„Perspectiva lumii arabe: rela]ii pragmatice cu Washington” – Constantin
Ionescu; „Cotidianul”, 6 mai 2003, nr. 3572.
„Noul plan de pace, un proiect controversat”; „Foaia de Parcurs [i noua
realitate strategic\” – Constantin Ionescu; „Cotidianul”, 6 mai 2003,
nr. 3572.
„Vom crea un stat palestinian pân\ în 2005” – Dumitru Constantin; „Adev\rul”,
12 mai 2003.
„Planul de pace stârne[te controverse în Orientul Mijlociu” – Adrian Cohino;
„Cotidianul”, 2 mai 2003, nr. 3569.
„Irakienii au trimis trupe în Irak”; „Ziua”, 24 aprilie 2003; nr. 2693.
„Coreea de Nord are nevoie de arme nucleare pentru protec]ia în fa]a SUA”,
„Cotidianul”, 8 aprilie 2003/3550.
161
Conclusions
The Concept of Power in the Age of Globalization
If we are considering the power by beeing the use of force or the

capacity to menace credibly other states, we must also consider, the reality
of the globalization and the transformation suffered by the concept of
power under its influence. The most appropriate political paradigm for
illustrating the change is the complex interdependence, invented by a-
uthors like Keohane and Nye.
In a world characterized by an increased degree of interdependence,
by the creation of complex relations between state and non- states actors,
by formation of genuine networks between states, by an overwhelming
tendency of interstate multiculturalism, this political paradigm is a-
chieving a great importance.
Economic, cultural, social, political, technological interdependencies
are forcing the states to interact, to find other solutions that the force or
the use of hard power, in order to control the interdependencies and to
satisfy their national interests. National interests are defined within the
global framework, and are deeply influenced by global trends.
Historical types of relations between states based on military power
are not anymore characteristic for the complex world of globalization.
Military power is not the exclusive mean through which a state can insure
its success against anonymous transnational fluxes of capital, against
transnational terrorist networks, against interests of transnational com-
panies that are not perceiving themselves as obliged to respect a national
162
CONCLUSIONS
legislation due to the transnational character of their economic and trade

activities. Military field, in the age of high technologies, of economic
wars and of intensified international trade is functioning no longer on
the realist paradigm.
From the academic dispute between realism and theory of interde-
pendency, it seems that globalization in the XXI century will be managed
by the last theory, creating a context in which it self the concept of power
will emphasize the soft power dimension.
Nevertheless, the use of neo-machiavelism in such global world do-
esn’t mean that the age of interstate wars is finished; global reasons for
starting a war against states or non-state actors can be invoked, like the
protection of human rights or the war against international terrorism.
Neo-machiavelism is still remaining a complex political doctrine, that
can be claimed by both great theories still fighting for an ideological
supremacy in international relations: realism and interdependency. Neo-
machiavelism is still concerning a realist dimension, that is proposing to
use the military force, even preemptively against the enemy- conventional
or non-conventional, state or non-state.
The realist dimension of neo- machiavelism, as a reminiscence of
the interstate history of conflicts for power and supremacy in international
relations, hnows at present, in the age of globalization, the following
features:
– the dominant goal of the state actors will be the military security
– the increasing tendency to use military means in order to contest
conventional actors, by the non -state actors
– military force is still considered by the global system hegemony as
the most effective instrument capable to insure its supremacy
through the state actors and to eliminate the challengers, also ca-
pable to combat or to use in its own interests, the non- state actors
– utilization of interstate conflicts and of asymmetric conflicts- as
local wars, ethnical and religious wars, the war against international
terrorism- as instruments for the policy of insuring the supremacy
of a state in the international relations
163
– the use of military power , by the hegemony, in order to insure the

unipolar conditions in a global political system, to control mi-
litarily the networks of political relations and the alliances between
states
– military power is favorizing the creation of military alliances with
offensive purpose and the creation of ad- hoc coalitions
– military power still needs to be preserved by increasing military
expenses and by insuring the control over the strategic geographical
areas
– potential shifts in the balance of power and security threats will
be influenced by the changes in the military power of the states and
by the capacity of states to manage the local conflicts
– a minor role recognized for international organizations, under the
influence of state power and due to the importance of military
force
– the political relations and other links between states are destined to
reinforce international hierarchy
From the perspective of the complex interdependency paradigm,

the neo- machiavelist doctrine is influenced by some of this political
paradigm characteristics:
– the multitude of goals in the global stage: goals of states that can
enter in conflict with the goals of transnational actors
– military security is not anymore the dominant goal for a state , due
to a change in the level of competition: economic competition
between states or between states and non-state actors will prevail
– passage towards soft power
– development of interdependences between states and non-state
actors
– the major actors in the interdependent world, managing the net-
works of relations will be the international organizations and the
transnational actors
– manipulation of interdependences by prevoiling actors
– emergence of changes in the distribution of states power resources
164
CONCLUSIONS
– increased importance of the non-state actors, especially of the

transnational ones
– inefficacity of the force and thus, diminution of possibility to
create networks or links between strong states
– erosion of weak states; diminution of the possibility to create
and support through international organizations, networks in order
to promote their interests
– major role for international organizations that will set the agendas,
that will create and manage links and coalitions between trans-
national actors and states
So, in the age of globalization, many of the old patterns will be
obsolete, impossible to be used.
The concept of power is becoming elusive, flexible, and deterri-
torialized. Power is a concept that is starting to be detached from the
state, as historical structure that had guaranteed its fulfillment on various
levels.
In a world without borders, transnational companies, international
organizations, transnational religious movements or political parties, as
non-territorial actors, are influencing the meaning of the traditional
concept of power, as well as does the new concept of interdependence-
understood as mutual dependence in situations characterized by re-
ciprocal effects among countries or among actors in different countries .1
1
See Robert O. Keohane and Joseph S. Nye - „Realism and Complex Interdependence”,
Institut Royal Supérieur de Défense, Centre d’Etudes de Défense, L’Europe au seuil
d’un nouveau millénaire, Colloque 23-24 Février 1999, p. 3. Also, Robert O.
Keohane, Joseph S. Nye Jr. – „Power and Interdependence: World Politics in Tran-
sition”, 1977, Little, Brown and Company. See also, Lester R. Brown - „World
Without Borders. The Interdependence of Nations” , NY, Foreign Policy Association,
Headline Series, 1972. See also, Stanley Hoffmann - „Notes on the Elusiveness of
Modern Power”, International Journal, 30, Spring 1975.
165
In this new type of world, the doctrine of neo-machiavelism, based

on the concept of power, is beginning to suffer a deep transformation,
due to some specific factors:
– the capacity of strong states to manage the interdependencies of a
global world through a system of formal relations – international
organizations –, and of informal relations- between governmental
elites, also, among nongovernmental elites, among transnational
organizations such multinational banks and corporations.
– multiplication of channels connecting the societies and the actors:
many interstate, transgovernmental and transnational channels
– the need for the concept of power to be redefined , in relation not
to the military capacity to win a battle, but to the economic, cultural
and diplomatic capacity to influence a multitude of channels
–the definition of power as the capacity of the hegemony to manage
and control the whole networks of international organizations
in which it detains important positions in each component of the
network
–the capacity of the hegemony - of a superpower, in condition of
unipolarity -, to manage the multiplication of the networked it has
initiated, and also, the informal new contacts generated by this
network
–the capacity of the hegemony to control the informal networks,
generated by the non-state actors, in which there are no states and
international organizations, but only transnational and infra-state
actors
–the capacity to control the new actors in a traditional meaning,
avoiding that the new actors conquer through classical way by
developing military power, a place in the international word of
states
–formalization of the interstate world, confronted with global chal-
lenges, and with the rising of non-state actors as direct competitors
for supremacy
–the capacity for the states and for the hegemony as well to control
and to diminish the tendencies of the new actors that intend to
proclaim the death of the state and the essential attributes of the
166
CONCLUSIONS
state as obsolete, as historical concepts – the case of sovereignty –

as contrary to new political profile of the global age
–the capacity of the state actors to control through reinforcement of
their domestic legislation, the multinational banks and corporations
whose deterritorialized activities are affecting the domestic and the
international relations.
This is only a direction in which can be used the neo-machiavelist
formula, as an instrument to be used by the states.
But, due to the complexity of the age of globalization, can neo-
machiavelism be used by the non-state actors? In which direction and for
what purposes?
First of all, the non-state actors can borrow from the state world a
certain political logic in order to manage the relations in which they are
engaging and to conquer supremacy or a better position in a given
hierarchy that can be political, economical, military, cultural, formal or
informal, created by states- as a network of international organizations,
or created by non- states actors for the use of some categories of non-
states actors. Thus, power can be measured in the world of non- state
actors depending of some factors:
– the capacity to deal with the state actors and to replace their
supreme position on international field with their own supremacy
and interests
– the capacity to create networks grouping some category of non-
state actors: a network of multinational banks, for example
– the capacity to create absorbing networks, in which states and
non-state actors be linked: terrorist networks and rogue states, for
example
– the capacity to create expansive networks, designed to be en-
larged progressively by incorporation of other types of non-states
actors: for example, the cooperation between nongovernmental
organizations within the framework of a network of international
organizations specialized in some field
– the capacity to use force in order to remove the other competitors,
like the states, from their field of private interests
– the capacity to remove by force other similar non- state actors
167
– the importance of military force for achieving power in the non-

state actors world, despite the diminution phenomenom of the mi-
litary force importance in the interstate world
–the capacity to control militarily the world of states
–the capacity to control parts of state sectors of competence without
assuming responsibility and without contributing to the develo-
pment of international law
–the lack of interests in pursuing the traditional functions of a state,
in elaborating rules of law or in executing the law, in distributing
the justice in the state territory
– the capacity to manage the nations, in the radical globalist hypo-
thesis of proclaiming the death of the state, and to obtain the
national consent for a new type of transborderly structure
–the capacity to create the regional structure of integration by
renouncing to the state level of government
–the capacity to create a coherent world of formal and informal
relations, regulated by a package of rule of law that can be stable,
that can reflect some hierarchy between non-state actors, some
balance of power and some degree of legitimacy in order to not be
contested and decomposed.
So, in the age of globalization, the neo-machiavelist doctrine can have
a new meaning, depending of what type of actor is using it, and de-
pending on what kind of political paradigm can be applicable for
understanding this doctrine.
Meantime, the concept of power in the age of globalization can suffer
profound transformation, in the sense that, for the interstate world, it is
not anymore associated inevitably with the military force, and for the
non-state world, power means capacity to use all types of instruments in
order to manage parts of historical state activities and to progressively
replace the states from these fields, without assuming a legal or legitimate
role to regulate these fields or to take over the functions of states, in-
clusively the function to protect citizens and national identities from any
attack.
168
CONCLUSIONS
National power becomes thus, a historical concept, surpassed by the

new power understood as capacity to penetrate more and more types of
networks and to detain the control over these flexible structures, in order
to prove the capacity to rule over a flexible world of complex inter-
dependencies that is the world of XXI century.
169
Bibliografie :
Antonescu, Mădălina, Virginia. (coord.), (2006). Despre Europa, Editura Lumen, Iaşi
Antonescu, Mădălina, Virginia. (2005). Doctrina neo-machiavelistă în contextul provocărilor

globaliste , Editura Lumen, Iaşi
Antonescu, Mădălina, Virginia. (2009). Uniunea Europenă şi Organizaia Internaţională, Editura

Lumen, Iaşi
Bradu, Oana. (2010). Pragmatica apreciativă în discursul public- Metode apreciative în marketingul
social, în Seminarii Apreciative / Applied Appreciative Inquiry Books Series, Vol. 1, Editura
Lumen, Iaşi
Cujbă, Vadim, (2009). Aspecte geopolitice şi geoeconomice ale formării şi destrămării sistemului colonial
englez, Editura Lumen, Iaşi
Florea, Lavinia. (2006). Globalizare si securitate economica, Editura Lumen, Iasi
Jemna, Tudor. (2007). Globalizarea. O privire de ansamblu?, referat sustinut la

Universitatea Al. I. Cuza, Iasi
Kacsó, Suzana. (2006). Relaţia NATO-PESC Confruntare pentru secutitatea colectivă?, Editura
Lumen, Iaşi
Paraschiv, Florentina. (2006). Crearea şi deturnarea de comerţ ca urmare a extinderii Uniunii europene
–analiză econometrică- Editura Lumen, Iaşi
Sandu, Antonio, Cojocaru, Ştefan, Ponea, Simona. (2010). Appreciative evaluation of training
programs. Case study: Lumen Consulting and Training Center, publicat în Social Research
Reports, Vol. 8/ February, Editura Expert Projects, Iaşi
Sandu, Antonio. (2010). Perspective semiologice asupra transmodernităţii, Editura Performantica,

Iaşi
Sandu, Antonio. (2010). Introducere în filosofie socială, Editura Lumen, Iaşi
Stoian, Ana-Maria. (2006). Relaţiile SUA-UE la începutul secolului XXI: noile raporturi
transatlantice, Editura Lumen, Iaşi
Timar Bălaş, Dana. (2006). Parohialism şi regionalism la studenţii români, Editura Lumen, Iaşi

8

Asandu Globalism Si Globalizare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asandu Globalism Si Globalizare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „MIHAIL KOGĂLNICEANU”

TITULAR CURS: TITULAR SEMINAR:

Total ore din planul de învăţământ Total ore studiu 38

Facultatea DREPT Numărul total de ore (pe

1. Descifrarea şi studiul notiţelor de curs 2 8. Pregătire prezentări orale 2

Bibliografie obligatorie cursuri

Antonescu M. Uniunea Europeană Imperiile antice şi Imperiile moderne,

- testarea periodică prin lucrări de control -

- testarea continuă pe parcursul semestrului 20

- activităţile gen teme / referate / eseuri / traduceri / 20

• Cunoaşterea ideilor principale • Răspuns corect la toate subiectele

Data completării: 24 septembrie 2009 Semnătura titularului:

Prezentul portofoliu prezintă extrase din textele cuprinse în bibliografie şi

Pentru examenul la Disciplina „Globalism şi Globalizare” studenţii sunt invitaţi să

- Impactul fenomenului Globalizării asupra politicilor de securitate

Pentru realizarea acestor articole puteţi consulta atât prezentul portofoliu de

Vă rugăm să ţineţi cont de următoarele reguli în realizarea articolelor:

Prezentul portofoliu prezintă extrase din textele cuprinse în bibliografie şi

  

 !   !  

    

 "    % & "   *"

 " *        -

 & 

  " ! 

  "    

"   "  +

7CC--- C"? C C="=X

Lector Univ. Dr. Antonio Sandu

Dana Bălaş Timar

I.1. RDCINI FILOSOFICO-TIINIFICE

Opus deconstruciei postmoderne, transmodernismul – aa cum

Perspective semiologice asupra transmodernitii

simplu instrument al cunoaterii. Centralitatea ontologic a

I.1.1. De la dialectica hegelian la romantismul german

În cele ce urmeaz vom identifica prefigurri ale culturii

„În viziunea romantic, finitudinea lucrurilor este o ironie, o

Prezena infinitului ca o tainic estur în finitudinea lucrurilor

Proiectul romantic al lui Schlegel propune o nou mistic a

Perspective semiologice asupra transmodernitii

Proiectul romantic al lui Novalis a devenit o construcie istoric

Concluzionând, putem afirma c fascinaia pentru Orient a

I.1.2. De la „cuantismul ontologic” la

Cultura occidental a ajuns la un punct de discrepan între

“Conform teoriei câmpului, o particul material cum ar fi

Perspective semiologice asupra transmodernitii

lac; nu exist substan din care s se constituie electronul” [cf. Capra,

Substana apare ca o polarizare a câmpului fundamental. În

substanial, întrucât substana necesit spaiu. În doctrina lui

Perspective semiologice asupra transmodernitii

capacitatea Multiversului a totalitii Universurilor de a se autogenera

metafizic i mitic, o înelegem ca pe o situaie semiotic generat de

 sistemicitatea (structuralitatea), lumea fiind un complex de

Aceste principii – pe care autorul citat le consider dublate de

Perspective semiologice asupra transmodernitii

explicit pentru un receptor capabil s îneleag semnele. Acest receptor

„Ontologia cuantic – noteaz Bogdan Baghiu – este din ce în

Se poate desprinde, din cele de mai sus, o orientare logocentric

I.1.3. Paradigma transdisciplinar, o sintez necesar

Impactul modelului holist genereaz o mutaie paradigmatic în

lui Bohm totalitate înfurat a existenei versus modalitate explicitat

„Sf. Gregorie de Nazianz poate vorbi, i pe drept cuvânt, despre

Prin volumul “Transdisciplinaritatea” [1999], Basarab

! !

" % & " *"

" * -

&

" !

"

" "+

7CC--- C"? CC="=X

Opus deconstruciei postmoderne, transmodernismul – aa cum

simplu instrument al cunoaterii. Centralitatea ontologic a

I.1.1. De la dialectica hegelian la romantismul german

metafizic i mitic, o înelegem ca pe o situaie semiotic generat de

sistemicitatea (structuralitatea), lumea fiind un complex de

I.1.3. Paradigma transdisciplinar, o sintez necesar

lui Bohm totalitate înfurat a existenei versus modalitate explicitat

„Sf. Gregorie de Nazianz poate vorbi, i pe drept cuvânt, despre

Setea de libertate a postmodernismului este o reacie de depire

creatoare, cât i ca respingere a imperiului formei, a oricror cadre

folosete în acest sens) [2002:2] desemneaz o nou perioad în istoria