cl.

a X-a B

Respirația în canto

Respiratia este procesul vital prin care se inspira aerul ambiant si se expira aerul
pulmonar si vaporii de apa inclusi in acesta.
Pentru cantaret, respiratia capata o semnificatie cu totul deosebita. Pe cat este de
esentiala pentru viata, pe atat este de vitala respiratia corecta pentru cantat. Fara un studiu
amanuntit al acestei probleme si o asezare cu rabdare a principiilor implicate, persoana care
studiază canto nu trebuie sa-si faca iluzii ca va putea canta bine.
Respiratia obisnuita are trei faze, pe cand respiratia pentru cantat are patru. Sa facem o
contrastare a acestor doua feluri de respiratie:
RESPIRATIA OBISNUITA RESPIRATIA PENTRU CÂNT
1. Inhalarea: inceata 1. Inhalarea: rapida
2. Exalarea: rapida 2. Suspendarea (sau retentia)
3. Recuperarea: faza de odihna, de relaxare a muschilor 3. Exalarea: controlata, inceata
4. 4 Recuperarea

Fortele de inhalare
Exista doar doua forte de inhalare:
1) diafragma prin contractare si
2) muschii intercostali externi prin contractare.

Diafragma este un muschi de forma unei cupole duble. Fibrele ei pornesc de pe stern, de
pe coastele inferioare si de pe coloana vertebrala si se insereaza pe un tendon central. Are o
orientare oblica si separa toracele de abdomen, formand „podeaua” primei parti si „tavanul”
celei de a doua. În contractie se aplatizeaza, marind astfel volumul toracelui si creand un gol
partial in plamani. Acest gol mai este marit de actiunea muschilor intercostali externi care, in
contractie, au efectul de a ridica sau deschide coastele. Golul rezultat in plamani din actiunea
acestor muschi imbie aerul ambiant sa intre in plamani.

Fortele de exhalare
Fortele responsabile pentru exalare sunt patru:
1) diafragma prin relaxarea ei;
2) elasticitatea plamanilor si tendinta lor de a-si relua forma originala dupa expansiunea
rezultata din inhalare;
3) tendinta viscerelor si a peretelui abdominal de a-si relua forma si locul original dupa
dislocarea si destinderea suferite in timpul inhalarii;
4) contractarea muschilor intercostali interni si abdominali. Muschii pomeniti la urma
participa ca o ultima forta, contribuind mai mult atunci cand nivelul de efort este mai mare.

Descrierea fazelor respiratiei pentru cant

Faza de inhalare a fost descrisa deja din punct de vedere fiziologic. Din punct de vedere
al senzatiilor traite de cantaret am putea spune ca aerul intra (in trup), coboara, si inconjoara.
Aceasta „inconjurare” se refera de fapt la expansiunea ce se intampla de jur imprejurul
trupului sub nivelul coastelor, nu la o reala prezenta a aerului in zona respectiva.
Din punct de vedere al gandirii, este bine sa privim inhalarea ca pe un lucru care nu
necesita un efort deosebit. Mirosirea unei flori constituie o imagine benefica, deoarece ne
indeamna la o inhalare adanca, relaxata si linistita. O alta asociere folositoare ar fi cea cu
inceputul de cascat, in care se relaxeaza maxilarul inferior si faringele si se ridica valul
palatin. Toate aceste lucruri vor facilita o inhalare rapida si completa, lipsita de tensiune si
zgomote.
Faza de suspendare, care se mai numeste si momentul de retentie, este momentul
important de pregatire a aparatului respirator pentru a canta. Dupa inhalare mentinem pozitia
obtinuta, stabilind astfel un echilibru intre fortele de inhalare si cele de exhalare. Cata vreme
se compenseaza perfect, ramanem „suspendati”; nici nu mai inhalam, nici nu incepem sa
exhalam. Din aceasta stare putem porni la cantat cu cea mai mare usurinta: nu este nevoie de
vreo miscare importanta sau de vreo bruscare in vreo parte ca sa emitem sunetul vocal. Am
putea spune ca este indeajuns sa dorim sunetul.
Faza de exhalare controlata este timpul in care emitem sunetul vocal. Senzatia
cantaretului in aceasta faza ar trebui sa fie aceea de mentinere a expansiunii sau de retinere a
aerului, caci exhalarea se petrece extrem de treptat si lent. Aerul nu trebuie sa fie expulzat cu
putere din plamani, ci numai lasat „cu 8 zgarcenie”. Acest fapt este coroborat de practica
maestrilor italieni de cant, aceea de a tine o lumanare in fata gurii in timpul cantatului fara ca
flacara sa fie miscata de respiratie. Daca se pune mana pe partea superioara a abdomenului
unde s-a observat expansiunea la inhalare, se poate verifica aceasta lasare treptata si extrem de
inceata a aerului: cand functioneaza totul bine, abdomenul nu va reveni decat foarte incet.
Faza de odihna este momentul in care se relaxeaza intregul aparat respirator. Deoarece orice
muschi functioneaza mai bine cand este lasat sa se relaxeze intre contractii, faza aceasta este
esentiala pentru functionarea optima a respiratiei. Aceasta relaxare intre momentele de munca
trebuie de multe ori sa se restranga la doar o clipa datorita cerintelor muzicii. Dar nu trebuie
neglijata nici in asemenea cazuri. Ea ne fereste de acumularea tensiunii in diafragma care ne
da uneori acea senzatie ca respiratia „nu ajunge suficient de jos”. În realitate, nu aerul este cel
care nu ajunge jos, ci diafragma; rezultatul este o expansiune mai mica si insuficienta de aer.
Nu ajungem la sfarsit de fraza. Cele patru faze ale respiratiei trebuie asezate prin exercitiu in
reflexele cantaretului.
In Canto clasic respiratia corecta este esentiala pt. ca frazele muzicale dintr-o arie
sunt lungi si pauzele de respiratie sunt destul de rare.
Barbatii respira intercostodiafragmatic iar femeile respira toracic. De ce respiram diferit
si „gresit”? Pentru ca femeia a fost creata sa creeze la randul ei si pentru ca sa nu afecteze
copilul din pantece, Dumnezeu a obligat-o sa respire altfel decat barbatii!
Adica in respiratia intercostodiafragmatica, diafragma se deplaseaza in jos si apasa zona
abdominala care la randul ei apasa sarcina. In respiratia toracica, diafragma nu se deplaseaza
si deci nu deranjeaza bebelusul din pantecele mamei.
Exista desigur mai multe tipuri de respiratie: toracica, intercostala, abdominala, dar cea
mai folosita este intercostodiafragmatica sau respiratia totala.
Si barbatii au totusi nevoie de exercitii de respiratie pentru marirea volumului de aer
inspirat.

Cateva trucuri pentru constientizarea respiratiei totale:

– te intinzi pe spate si respiri gandindu-te sa trimiti aerul in zona intercostala, abdominala sau
a plamanilor. In mod natural, spatele trebuie sa atinga podeaua.
– priveste-te in oglinda si incearca in timpul respiratiei sa nu umfli toracele, sa nu ridici
umerii si incearca sa directionezi tot aerul inspirat in zona abdominala sau costala, a
plamanilor.
– trebuie sa simti cum te umfli in zona abdominala si a plamanilor ca un burduf de acordeon.

Diafragma desparte zona toracica de cea abdominala. Este un muschi care trebuie
antrenat pentru o buna sustinere a sunetului. Are un rol foarte important in atacarea sunetului
si mentinerea lui ferma.
Cum constientizam locul diafragmei?
– mirosim in reprize o floare ( o respiratie foarte scurta si rapida)
– respiratia de catelus obosit ( inspirare – expirare foarte rapide pe gura sau pe nas)
– extensii si aplecari pt intarirea muschiului diafragmei sau in pozitie culcata ridicari ale
ambelor picioare la 45 de grade si coborarea lor usoara.

5 Secrete ale Respiratiei 

Aceste tehnici te vor ajuta nu numai sa-ti imbunatatesti dramatic emisia, rezonanta,

rezistenta si acuratetea notelor la cantat, dar si in viata de zi cu zi pentru un respirat mult
mai adanc, eficient si sanatos.

1. Cunoaste-ti corpul
Cel mai important lucru ca sa-ti dezvolti o respiratie si sustinere corecta pentru vocea ta, e sa
cunosti pozitia si forma muschiului pe care-l folosesti pentru respiratie: diafragma.
Diafragma este un muschi ca o plasa/hamac pe plan orizontal care desparte plamanii de
celelalte organe inferioare din toracele si abdomenul tau.

Atunci cand inspiri, diafragma se lasa in jos, iar cand expiri, diafragma se ridica si
impinge in plamani pentru a impinge aerul afara. Cand suntem bebelusi, respiram in mod
natural din diafragma, dar de-a lungul dezvoltarii noastre, datorita unor nevroze sau tabieturi,
ajungem sa o folosim la un nivel mult sub optim.

Fiind un muschi din interiorul corpului, nu este deloc vizibil si atunci este greu de vizualizat
cu ochii mintii miscarea lui, desi ne putem lua dupa cateva indicii externe.

Dar cum facem sa folosim diafragma eficient?

2. Respira in Pelvis
Yoga, unele forme de meditatie si unele scoli de canto au ceva in comun: toate folosesc
tehnica de a inspira pana in zona pelvisului, perineumului si anusului pentru a adanci
inspiratia.

Bineinteles, aerul se va duce tot in plamani. Dar folosind o miscare de adancire a inspiratiei
cu ajutorul muschilor abdominali si pana la cei ai pelvisului si soldurilor, ajutam
diafragma sa-si duca miscarea de coborare pana la capat.

Este la fel ca inspiratul in burta, dar mai adanc.

Cum iti dai seama ca faci treaba asta corect?
Trebuie sa simti o mica incordare, cam de 30% a muschilor abdominali si pelvici, si
sa internalizezi senzatia de coborare a diafragmei.

3. Creste copacul
Alta metoda de a vizualiza mai usor acest tip de respiratie este sa-ti imaginezi ca esti un
copac.

Intinde-ti radacinile in jos cand inspiri, iar acest lucru te va ajuta sa cresti in forma de V, iar in
cele din urma, inspiratia iti va deschide postura si pieptul ca ramurile unui copac care se intind
catre cer.

Recapitulam: inspiram pana in pelvis, iar aceasta inspiratie ne deschide postura la finalul

ei.
4. Sustine plamanii
Am ramas cu postura si cutia toracica deschisa, iar acum vrem sa pastram aceasta deschidere
in timp ce impingem in sus cu diafragma. Vreau sa te gandesti ca trebuie sa-ti pastrezi cutia
toracica expandata, chiar daca expiri si aerul se goleste din plamani.

O sa faci acest lucru impingand abdominalii de sus putin inauntru si in sus, dar in acelasi timp
impingem cu diafragma in laterale pentru a pastra deschiderea posturii si cutiei toracice. Nu
vreau ca expiratia sa-ti aduca o postura cazuta.

5. Compresie ca la piston
Cand expiri, imagineaza-ti ca vei crea o compresie de aer care trece prin gatul tau si iese prin
gura. Vom folosi consoana “s”.
Trebuie sa pastrezi gatul, umerii, bratele, fata si gura foarte relaxate, toata aceasta
compresie se formeaza din diafragma si abdomen, la fel ca la un piston care comprima
aerul ca sa creeze energie.

”Un cântăreț care nu cântă curat, pierde, desigur, toate calitățile pe care le posedă”
(Tosi – tratat de canto)

Tehnica vocală se formează în urma unui proces îndelungat și complex de educare a

respirației, a articulației, a poziționării laringelui, a dozării tensiunii asupra corzilor vocale.

Bibliografie:

- Ana Rusu, Tehnica și virtuozitatea solistică

- Gabriela Tocari- Exercițiile de cultură vocală

- George Simion - Vocal Chief

- Școala de canto Art Music - https://www.cursuri-canto.ro/respiratia/