2.

Funcțiile evaluării
Funcţiile evaluării vizează efectele/ consecinţele/ semnificaţiile acesteia în plan individual
şi social. Evaluarea modernă este prin excelenţă formativă, integrată procesului de învăţare.
Conceptul care a modificat întreaga pedagogie a ultimelor decenii este cel de „evaluare
formativă”. În prezent este în ascensiune „evaluarea formatoare”, care instituie evaluarea ca
modalitate eficientă a unei învăţări autoreglante. Aceste concepte - evaluarea formativă dar şi
evaluarea formatoare - instituie evaluarea ca mijloc de formare a copilului şi permit observarea
evoluţiei competenţelor sale.
Din această perspectivă, înseși funcțiile actului evaluativ se modifică fundamental.
Acestea se concretizează în:
Funcţia descriptivă: „Tu eşti aici…”
Funcţia diagnostică: „Pentru că ai aceste lacune…
Funcţia prognostică: „Ai putea urma…”
În această viziune, cele trei forme sau strategii: iniţială, formativă, sumativă sunt într-o
strânsă complementaritate (Ana Bonboir) şi în strânsă legătură cu rolurile/ funcţiile îndeplinite de
demersul evaluativ.
Evaluarea iniţială nu mai are funcţia de control. Ea devine descriptivă („Tu eşti aici…”)
şi serveşte ca bază de comparare pentru evaluările ulterioare. Funcţia ei principală este aceea de a
motiva, de a stimula şi mai ales de a indica programul ce trebuie urmat în etapa ulterioară de
instruire a copilului. În virtutea aceluiaşi mod de a gândi şi a acţiona, evaluarea formativă
devine un mijloc de formare a copilului, făcând parte integrantă din procesul de învăţare. Ea este
în progres.
În concepția lui Scriven, cel care a propus termenul, evaluarea formativă este mai mult
decât o tehnică: este o stare de spirit pe care pedagogul şi copilul dar şi instituţiile de
învățământ trebuie s-o adopte. Această concepţie participă la formarea unui ansamblu de
atitudini pe care instituția trebuie să le adopte pentru a le promova (Yvan Abernot, op. cit., pag.
108).
Cea de-a treia strategie de evaluare – evaluarea sumativă – este o sancțiune. Din
perspectiva pedagogiei moderne, şi aceasta îşi modifica semnificativ funcţiile deja consacrate. Ea
încheie o perioadă de învăţare şi conduce la acordarea unei calificativ. Acestea „certifică” o
achiziţie a copilului şi are funcţia de a contribui la orientarea celui care învaţă. În consecinţa,
funcţiile determină strategiile, opţiunile strategice evaluative.
2.2 Clasificarea funcţiilor evaluării
Aceste funcţii pot fi clasificate în mai multe categorii, luând în seamă/ în considerare
diverse criterii psihopedagogice, sociologice, docimologice. (Ion T. Radu, pag. 68-70; Ioan
Bontaş, Pedagogie, pag. 240-241; Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Editura ALL,
Bucureşti,
2001, pag. 322- 323).
Diferenţiem astfel:
• funcţii sociale şi funcţii pedagogice;
• funcţii diagnostice şi funcţii prognostice;
• funcţii de certificare şi funcţii de selecţie;
• funcţii generale şi funcţii specifice.
Din perspectiva reglării şi ameliorării procesului instructiv – educativ pe parcursul unui
program de instruire (ciclu de învăţământ, an şcolar etc.), ne interesează în mod deosebit
funcţiile generale şi cele specifice ale evaluării.
2.3 Funcţiile generale ale evaluării
1. Funcţia constatativă, de cunoaştere, de constatare a stării fenomenului evaluat.
Aceasta funcţie are menirea de a pune în evidenţă : ”Ce este şi cum este fenomenul evaluat?”’
2. Funcţia diagnostică, de explicare a situaţiei existente. Acţiunea evaluativă pune în
evidenţă ce se află la originea situaţiei existente, care sunt factorii şi condiţiile care au generat-
o.” cum se explică şi din ce cauză?”
3. Funcţia predictivă, de ameliorare şi de prognoză – se concretizează în deciziile de
ameliorare precum şi în predicţia evoluţiei activităţii şi a rezultatelor evaluate (,,Cum poate fi
ameliorat şi care va fi starea lui viitoare?”)
2.4 Funcţiile specifice ale evaluării
Aceste funcţii sunt complementare, se presupun reciproc. În principal aceste funcţii
vizează reglarea, ameliorarea procesului, atât a actului de predare cât şi a activităţii de învăţare.
Prin urmare aceste funcţii se referă la ambii parteneri ai procesului: cadru didactic şi copil.
Din perspectiva cadrului didactic, evaluarea este necesară la începutul activităţii, pe
parcursul programului şi la finalul acestuia. Ea permite cadrului didactic:
􀀹 Să culeaga informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;
􀀹 Să-şi explice activitatea realizată şi aşteptările pedagogice;
􀀹 Cunoaşterea procedurilor şi a acţiunilor reuşite, dar şi a punctelor critice;
􀀹 Sugerează căi de perfecţionare a stilului didactic promovat de el;
􀀹 Constituie un control/ autocontrol asupra activităţii desfăşurate;
􀀹 Permite identificarea cauzelor eventualelor blocaje, ale dificultăţilor întâmpinate de
copil;
Din perspectiva copilului:
􀀹 Evaluarea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a copilului;
 􀀹 Evidenţiază ce trebuie învăţat şi cum trebuie învăţat, formând copilului un stil de
învăţare;
􀀹 Oferă copiilor posibilitatea de a cunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor, de atingere a
obiectivelor activităţii;
􀀹 Are efecte pozitive asupra însuşirii temeinice a competențelor;
􀀹 Produce efecte globale pozitive în plan formativ-educativ;
􀀹 Constituie mijloc de stimulare a activităţii de învăţare, de angajare a copilului într-o
activitate susţinută;
􀀹 Formează o motivaţie puternică faţă de învăţare;
􀀹 Contribuie la formarea capacităţii şi atitudinii de autoevaluare;
􀀹 Contribuie la precizarea intereselor, aptitudinilor copiilor şi la depistarea dificultăţilor în
învăţare;
􀀹 Contribuie la întărirea legăturii instituției cu familia;
Sintetizând, am putea concluziona faptul că evaluarea realizează/îndeplineşte următoarele
funcţii:
􀂃 Funcţia de predicţie, de prognosticare şi orientare a activităţii didactice, atât de predare
cât şi de învăţare;
􀂃 Funcţia selectivă/ de competiţie, care asigură ierarhizarea şi clasificarea copiilor;
􀂃 Funcţia de feed-back (de reglaj şi autoreglaj); analiza rezultatelor obţinute permite
reglarea şi autoreglarea procesului didactic, din partea ambilor actori;
􀂃 Funcţia social-economică: evidenţiază eficienţa instruirii și educației, în funcţie de
calitatea şi valoarea “produsului“ instituțional.
􀂃 Funcţia educativă, menită să conştientizeze şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru
studiu, pentru perfecţionare şi obţinerea unor performanţe cât mai înalte;
􀂃 Funcţia socială, prin care se informează colectivitatea, familia asupra rezultatelor
obţinute de copii.
Analiza relaţiilor dintre evaluarea rezultatelor preşcolarilor şi activitatea de predare-
învăţare evidenţiăm funcţiile evaluării.
Unele din aceste funcţii au caracter general, altele sunt specifice şi decurg din
particularităţile domeniului în care se realizează evaluarea.
Funcţiile generale ale evaluării sunt următoarele:
- constatativă
- diagnostică
- prognostică
 Funcţia constatativă se referă la cunoaşterea, constatarea stării fenomenului, a activităţii şi
rezultatelor obţinute.
Funcţia diagnostică presupune identificarea cauzelor ce stau la baza fenomenelor
constatate. Explică starea constatativă şi duce la ameliorarea acesteia.
Funcţia prognostică presupune deciziile de ameliorare care sunt adoptate pentru
desfăşurarea activităţii în etapa următoare.
Fiecare din aceste funcţii se presupun reciproc şi se corelează cu operaţiile pe care le
implică evaluarea, răspunzând la întrebările: „Ce este?”, „Cum se explică şi din ce cauză?” şi
„Cum se explică starea lui viitoare?”.
În ceea ce priveşte funcţiile specifice evaluării, acestea privesc, pe de o parte, cadrul
didactic, pe de altă parte, elevul/preşcolarul.
Din perspectiva preşcolarului evaluarea îndeplineşte următoarele funcţii:
- de informare;
- motivaţională;
- de selecţie;
- de reglare şi autoreglare;
- de certificare.
Funcţia de informare se realizează prin anunțarea copiilor în legătură cu propriile
rezultate. Preşcolarilor li se oferă posibilitatea de a cunoaşte în ce măsură au îndeplinit sarcinile
activităţilor, precum şi gradul de atingere a obiectivelor propuse.
Funcţia motivaţională se realizează prin stimularea activităţii de învăţare.
Evaluarea îi determină pe preşcolari să se situeze la un anumit nivel, în concordanţă cu
nivelul solicitărilor. Verificarea ritmică îl face pe copil să înveţe cu regularitate – „Ar fi cu totul
nerealist să ne aşteptăm ca elevii să înveţe cu regularitate, sistematic şi conştiincios în absenţa
unor examinări periodice”, susţine Ausubel ( 1982).
Funcţia de selecţie permite clasificarea şi ierarhizarea preşcolarilor după valoarea
performanţelor obţinute la sfârşitul unei perioade de timp (semestru, an şcolar).
Funcţia de certificare relevă cunoştinţele, priceperile şi competenţele preşcolarilor la
sfârşitul grupei pregătitoare. Aceasta permite recunoaşterea nivelului de cunoştinţe ale copiilor la
sfârşitul unei perioade lungi de timp (treaptă de învățămînt).
Funcţia de reglare şi autoreglare urmăreşte îmbunătăţirea activităţii de învăţare.
Datele obţinute prin evaluare reprezintă un factor de reglare a activităţii; evaluarea ajută
educatoarea să descopere ceea ce trebuie reluat, sursele de eroare, modul în care trebuie să-şi
dozeze materialul.
 Pentru preşcolari evaluarea este un indiciu în reglarea efortului în învăţare, aceasta luând
act de cerinţele societăţii faţă de pregătirea sa, conturându-şi aspiraţii proprii.
Pentru părinţi, evaluarea este o bază de predicţie sau o garanţie a reuşitei în viitor a
copilului.
Din perspectiva educatoarei, evaluarea reprezintă un feed-back asupra eficienţei activităţii
didactice desfăşurate, atât pentru întreg colectivul de copii, cât şi pentru fiecare preşcolar în
parte.
Realizarea acestor funcţii ale actului evaluativ poate avea loc numai în condiţiile regândirii
strategiilor de evaluare din perspectiva următoarelor exigenţe ( Cucoş, 2006, p.370 ):
- extinderea acţiunii de evaluare de la verificarea şi aprecierea rezultatelor la evaluarea
procesului, a strategiei care a condus la aceste rezultate; evaluarea nu numai a preşcolarilor, ci şi
a conţinutului, metodelor, obiectivelor, situaţiei de învăţare, a evaluării;
- luarea în calcul şi a unor indicatori diferiţi de achiziţiile cognitive, cum ar fi: conduita,
personalitatea copiilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori;
- diversificarea tehnicilor de evaluare, adecvarea acestora la situaţiile didactice concrete;
- deschiderea evaluării spre mai multe rezultate ale treptei preșcolare (competenţe
relaţionale, comunicarea educatoare-copil);
- scurtarea feed-back-ului, a drumului de la diagnosticare la ameliorare,
- centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor
negative;
- transformarea elevului/preşcolarului într-un partener autentic al cadrului didactic în
evaluare, prin evaluare, evaluare controlată.