Introducere

În economia viitorului, o economie bazată pe cunoaştere, cea mai importantă problemă de

politica internă nu constă în distribuirea averii, ci în distribuirea informaţiilor şi mijloacelor care
poduc avere.
Valorile fundamentale ale societăţii depind în prezent tot mai mult de modul în care
societatea tratează 3 chestiuni: educaţia, comunicarea şi tehnologia informaţiei(inclusiv mass-media)
şi libertatea de expresie.
Au existat, din partea unor cercetători, tentative de imaginare a unei societăţi moderne în
absenţa mass-media. Aceştia au recunoscut că , deşi critică comunicarea în masă, nu pot să
imagineze existenta umană, acum şi în viitor, altfel decât însoţită, chiar profund influenţată, de
mass-media. Mass-media, studiate cel mai adesea printr-o grilă interpretativă generată de conceptul
multifuncţional numit schimbare, pot fi considerate ca fiind importante instrumente al stabilităţii
unei societăţi1.
De când s-a impus ca o componentă esenţială a lumii moderne, sistemul comunicării de masă
s-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale
societăţii: nici politicul, nici economicul, nici cultura şi nici viaţa cotidiană nu au putut scăpa de
presiunea exercitată de mesajele presei.
Mass-media este, pe lângă un mijloc de informare în societatea modernă, un factor al
educaţiei, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experienţele cognitive şi
comportamentale ale indivizilor. Acţiunile acestui mediu educogen, ca şi ale celorlalte medii: şcoală,
familie, biserică, instituţii culturale, trebuie să se conjuge pentru a modela adecvat comportamente şi
conştiinţe în acord cu marile idealuri ale epocii.
Relaţia dintre mass-media şi procesul dezvoltării personalităţii copiilor a stârnit dintotdeauna
numeroase controverse, deoarece influenţele execitate asupra lor prezintă o însemnătate aparte. Dacă
adulţii dispun de un fond spiritual relativ cristalizat şi, în consecinţă, sunt capabili să selecteze critic
şi să asimileze conţinutul mesajelor mass-media conducându-se după un sistem propriu de valori
deja constituit, copii, aflaţi în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală şi civică sunt
mai uşor de influenţat în sens negativ.
Prin urmare, este necesară o reflectare asupra naturii ambivalente ale efectelor mass-mediei
asupra indivizilor în general şi a tinerilor în special, precum şi o evaluare a potenţialului sau de a
constitui un mijloc eficace de educare şi modelare a generaţiilor tinere.

1
Popa, Dorin, Mass-media astazi, Ed. Institutul European, Iaşi, 2002
1
 1. Mass media în societate

1.1. Terminologie şi tipologie

Termenul de „mass-media” a rezultat prin asocierea cuvântului latinesc „media” (mijloace)
cu cel englezesc „mass”(masă). Astfel, noţiunea de mass media este folosită în literatură de
specialitate pentru a desemna suportul de difuzare şi tehnică de transmitere a mesajelor, precum şi
ansamblul instituţiilor care produc sau difuzează mesajele.
În general, mijloacele de comunicare în masă sau mass-media se constituie din: ziare,
reviste, televiziune, radio, cinema, internet şi alte suporturi care servesc la transmiterea mesajelor
către un număr mare de receptori (casete audio-video, CD-uri, DVD-uri etc.)

1.2. Funcţiile mass-media

Înainte de apariţia comunicării de masă, şcoala, biserica, familia deţineau poziţii cheie în
domeniul transmiterii stocului de cunoaştere al unei comunităţi, al informării publice, al modelării
unor atitudini şi comportamente. Mass-media este considerată de mulţi autori un cvasi-monopol în
domeniul informării ce în timp, au preluat multe din funcţiile pe care, până nu de mult, le
îndeplineau şcoala, biserica, familia. La început media au funcţionat “alături” de instituţiile
respective în ceea ce priveşte transmiterea stocului cultural şi de cunoaştere al unei comunităţi;
astăzi aceste instituţii funcţionează “alături de media”.
Problema funcţiilor mass-mediei este una din cele mai controversate chestiuni teoretice
legate de existenţa acesteia întrucât funcţiile nu pot defini în toată complexitatea ei, relaţia pe care
mass-media o întreţin cu întreg câmp social.
De-a lungul timpului, numeroşi cercetători au identificat şi propus un număr impresionant de
diverse funcţii ale mass-mediei:

Charles WRIGHT (1960) A .CADET si B. CATHELAT (1976) Leo THAYER (1982)

1. Supraveghere 1. Antena 1. Socializare
2. Corelare 2. Focus 2. Identitate
3. Transmitere culturala 3. Prisma 3. Mitologizare
4. Divertisment 4. Ecou 4. Compensare
5. Informare
Denis McQUAIL (1987) Francis BALLE (1988) 6. Divertisment
1. Informare 1. Insertie sociala 7. Educatie
2. Stabilire a identitatii 2. Recreere
personale 3. Persuasiune Roland CAYROL (1991)
3. Integrare in societate 1. Informare
4. divertisment Michel MATHIEN (1992) 2. Exprimare a
1. Evaziune opiniilor
Mihai COMAN (1999) 2. Coeziune sociala 3. Organizare sociala
1. Informare 3. Distribuirea 4. Divertisment
2. Interpretare cunostintelor 5. Psihoterapeutica
3. De legatura 4. Depozitare a actualitatii 6. identificare si
4. Culturalizare 5. Ghid al actualitatii apartenenta
5. Evaziune 6. Recreere sociala
6. Publicitara 7. Purificare 7. Ideologica
2
 Însă în ansamblu acestea au fost dintotdeauna cinci la număr: informare, corelare,
comunicare, educare şi divertisment2.
Funcţia de informare. Mass-media reprezintă, în societatea modernă, una dintre cele mai
importante surse de informaţii. Prin spectrul larg de probleme şi emisiuni, indivizi aparţinând unor
categorii sociale diferite reuşesc să-şi asigure informarea generală, înţelegerea realităţii
înconjurătoare şi orientarea socio-profesională.
Funcţia de corelare. Mass-media se poate constitui într-o tribună de dezbatere a problemelor
vieţii. În acest cadru, sunt evaluate evenimentele, sunt cristalizate opinii şi sunt emise judecăţi de
valoare în legătură cu controversele apărute. În aceste condiţii, este semnificativ aportul adus de
mass-media la formarea sau remodelarea opiniei publice, a atitudinilor şi comportamentelor.
Funcţia de comunicare. Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat,
controlată de familie, şcoală şi instituţiile religioase. În ultima vreme, mass-media a introdus valorile
în circuitul destinat publicului larg, acţionând ca un adevărat „difuzor de cultură”. Ion Albulescu
subliniază: „Se schimbă, în acest fel, condiţiile în care se realizează culturalizarea. Mass-media
acţionează ca o «instituţie a democratizării culturale», care face posibilă creşterea consumului de
bunuri culturale şi determină o anumită dinamică a cerinţelor, gusturilor, aspiraţiilor, atitudinilor şi
opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de indivizi intră în
contact cu valorile, fără intermedierea şcolii sau a altor instituţii abilitate.”
Funcţia de educare. Alături de şcoală şi de alte instituţii implicate, mass-media ocupă un rol
important în sistemul factorilor educativi, adăugând noi dimensiuni eforturilor generale de formare
şi dezvoltare a personalităţii umane. Ioan Cerghit menţionează că aportul educativ este adus în două
moduri: implicit şi explicit. În esenţă, funcţiile mass-media prezentate anterior încorporează funcţia
educativă prin realizarea informării, culturalizării, socializării individului. Mass-media oferă
posibilităţi educative spontane şi eterogene, dar este utilizată şi pentru realizarea unor activităţi
educative explicite.
Funcţia de divertisment. Această funcţie a mass-media a devenit din ce în ce mai importantă,
pe măsură ce oamenii petrec din ce în ce mai des în faţa televizorului timpul destinat relaxării,
recreării şi distracţiei. În opinia lui Ion Albulescu, mass-media creează şi o ambianţă compensatorie,
care permite refacerea echilibrului psihic al omului. Aşa cum notează în volumul Educaţia şi mass-
media/ comunicare şi învăţare în societatea informaţională, „Numeroşi autori (J. Stoetzel, E. Morin,
J. Cazeneuve ş.a.) au vorbit chiar despre un rol psihoterapeutic (catarhic) al mass-media: provocarea
unei reacţii de eliberare a individului, prin proiectarea şi trăirea simbolică a unor emoţii refulate sau
a unor conflicte nerezolvate, care îi perturbă viaţa psihică. Receptiv la masiva ofertă de divertisment
a mass-media, publicul larg are ocazia de a trăi prin procură, simbolic, ceea ce îi este refuzat în
înlănţuirea obişnuită a vieţii cotidiene.”

1.3. Influenţa mass-media asupra individului

Mass-media afectează profund societatea pentru că ele constituie o prezenţă constantă în
viaţa indivizilor; au o universalitate pe care nici o altă instituţie nu o are, de aceea analiza modului în
care presa afectează societatea a constituit una dintre preocupările principale ale cercetătorilor mass-
media.
Efectele mass-media se pot resimţi în diferite zone ale societăţii. Denis McQuail afirma că
mass-media pot acţiona asupra indivizilor, a grupurilor, a instituţiilor, a întregii societăţi; şi că ea
2
Petcu, Marian, Sociologia mass media, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
3
poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume),
dimenisunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini) sau dimeniunea
comportamentală (modificările ale felurilor în care acţionează indivizii şi fenomene de mobilizare
socială). Din altă perspectivă, mass-media poate avea o influenţă pe termen scurt sau poate avea
nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operaţională. Deasemenea efectele presei
pot crea schimbări dorite sau mai puţin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat, cum sunt
campaniile de presă, sau ale unor întâmplări aşteptate sau neaşteptate.
În bibliografia de specialitate este considerat că influenţa mass-media poate conduce la
realizarea acordului, identificării sau internalizarii valorilor sau sensurilor transmise prin intermediul
presei.
Acordul este definit ca fiind acceptarea conştientă a influenţei unui mesaj; pornind de la
ideea că există, între valorile pe care le promovează mesajul respectiv şi opiniile pe care le are, o
anume convergentă, individul adera la conţinutul mesajului. Adeziunea nu durează, ea putând fi
supusă reevaluărilor; este întâmplătoare şi nu atinge personalitatea individului în cauză. De exemplu
acordul cu privire la poziţia unui anumit lider politic poate dispărea atunci când publicul găseşte
elemente noi în evaluările celor ce discuta viaţa politică sau în acţiunile şi limbajul liderului
respectiv. S-a demonstrat în cercetări că mediatizare în exces a unei persoane publice poate avea un
efect invers celui dorit, efectul bumerang, ce duce la plictis şi dezinteres din partea publicului.
Identificarea defineşte asumarea valorillor promovate de sau prin sursa mass-media şi ca
rezultat imitarea comportamentului pe care aceasta îl promovează. Procesele de identificare sunt
evidente mai ales în domeniul divertismentului: tinerii se îmbracă ca vedetele preferate şi adoptă
atitudini şi moduri de a vorbi ale acestora, familiile îşi decorează casa conform unor stiluri propuse
de diverse reviste de specialitate. De cele mai multe ori, în televiziune, regizorii show-urilor
încearcă să creeze personaje cât mai familiare publicului-tinta, uşurând astfel identificarea şi
distribuind mesaje ce încearcă să atragă publicul; încearcă să obţină astfel „fidelizarea publicului”,
fie pentru creşterea reţelelor publicitare, fie pentru a creşte audienţă şi a consolida sprijinul electoral
când este vorba de raţiuni politice.
Internalizarea presupune asimilarea valorilor şi a modelelor de comportament difuzate de
mass-media şi transformarea lor în valorile care constituie concepţia despre lume şi în modul de a se
comporta şi de a acţiona al indivizilor. Prin internalizare se obţine maximul de eficacitate într-un
proces de persuasiune. Ca exemple a cazurilor de internalizare se pot aminti schimbările de
comportment consumatorist după o anume campanie publicitare (achiziţionarea de piese
vestimentare, cumpărarea unui nou model de televizor, P.C, etc), schimbarea orientărilor politice în
urma unei campanii de promovare a unui anume lider sau partid politic.
Obiectivul intermediar al mass-mediei este crearea dependenţei faţă de produs, ea
declanşându-se în momentul în care consumatorului i se inoculează senzaţia că ceea ce citeşte său
vede pe micul ecran este aidoma cu ceea ce gândeşte el însuşi. Această dependenţă este nu numai
responsabilă pentru consolidarea unor atitudini diferite de cele pe care le-ar dezvolta în mod normal
subiectul, da mai mult produc o translaţie în sistemul de valori al indivizilor.
Selecţia informaţiei din afinitatea de oferte a realităţii şi transformarea ei în produs mediatic
se produce cu unicul scop de a stârni o anume reacţie a individului.
De cele mai multe ori reacţia urmărită este obţinerea aderării la un sistem de idei şi opinii
care să creeze şi consolideze în consumatorul de media un sistem de opţiuni care îl vor face pe
acesta să adopte atitudinile şi comporamentele urmărite de sursa de influenţare.

4
 2. Mass-media, factor educativ

2.1. Mass-media ca resursa a educaţiei permanente

Lumea contemporană s-a confruntat şi continuă să se confrunte cu o multitudine de
schimbări la nivel global, în planul cunoaşterii, economicului dar şi al socio-organizarilor, ce au
devenit spre sfârşitul mileniului tot mai rapide şi profunde. Caracterul de complexitate şi
imprevizibilitate a făcut că uneori sensul schimbării să fie tot mai greu de controlat şi stăpânit.
Ele au indus mutaţii semnificative nu numai la nivelul indivizilor, a atitudinilor şi
comportamentelor acestora, a valorilor şi practicilor curente dar, în plan mai larg, au pus în discuţie
direcţiile de dezvoltare a le societăţii.
Cea mai importantă modalitatea de a diminua impactul crizelor economice şi nu numai
asupra indivizilor s-a considerat a fi implicarea conştientă a acestora în schimbările care se produc la
nivel social, investirea acestora cu rolul de agenţi ai schimbării. Acest deziderat impunea o nouă
viziunea şi asupra educaţiei.
În acest context, a devenit din ce în ce mai clar că sistemul tradiţional de învăţământ,
caracterizat în primul rând printr-un acces limitat, formalism durată fixă şi insuficienta în raport cu
volumul de cunoştinţe, nu mai corespunde exigentelor dezvoltării umane. Astfel, s-a conturat tot mai
evident necesitatea de a face apel la educaţia permanenta, ca o posibilă soluţie la problemele
educaţiei viitorului.
Educaţia permanentă nu este însă o formă de educaţie - ca cea formală, nonformală sau
informală, şi nici un nou tip de educaţie (precum cea intelectuală, estetică etc.), ci este un principiu
de proiectare şi organizare a educaţiei în perspectiva desfăşurării sale în diferite forme pe toată
durata vieţii3.
Educaţia permanenta înseamnă un proces integrator al tuturor influenţelor educaţionale, într-
un sistem coerent şi convergent, exercitate asupra individului - în modalităţi variate şi specifice - pe
toată durata vieţii sale.
Într-o astfel de perspectivă, responsabilităţile de formare iniţială ce-i revin şcolii nu asigură o
cunoaştere încheiată definitivă, suficientă individului pentru tot restul vieţii. Prin urmare, în afara
mediului şcolar, educogen prin excelenţă, influenţe educative de necontestat are mediul social
extraşcolar, un adevărat câmp formativ constituit de instituţiile sociale.
Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vieţii, omul trebuie să se folosească cu iscusinţă
de mijloacele de socializare şi culturalizare pe care societatea i le pune la dispoziţie. Dintre acestea,
mijloacele de comunicare de masă se disting ca importanţă, pentru că oferă posibilităţi
incontestabile de realizare a educaţiei permanente. Mass-media pot reprezenta instrumente utile
pentru individ în realizarea educaţiei permanente, deoarece au capacitatea de a sprijini, cu rezultate
semnificative, îmbogăţirea orizontului de cunoaştere, contactul cu valorile culturii, adaptarea la
tendinţele manifeste în societate4.
În legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina ca : „...mass-media formează al patrulea
mediu constant de viaţă al copilului, alături de cel familial, de cel şcolar şi de anturajul obişnuit de
relaţii”. Mass-media nu se substituie şcolii, iar influenţa sa este complexă, reprezentând un element
fundamental în relaţia dintre om şi mediul înconjurător5.
3
Cucu, George, Educaţia şi mass media , Ed. Licorna, Bucureşti, 2000
4
Crăciun, Cătălina, Mass-media ca factor educativ, www.c-cultural.ro
5
Cerghit,Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar , Ed. Didactică Pedagogică, 1972
5
 2.2. Mass-media şi scoala
Cum comunicarea de masă face parte din multiplele dimensiuni ale contextului socio-
cultural în care cresc şi formează copii, timpul afectat consumului de mesaje mediatice, îndeosebi
audio-vizuale, este mare, cu numeroase implicaţii imediate sau latente, directe sau indirecte,
previzibile sau imprevizibile asupra dezvoltării personalităţii lor aflate în plin proces de formare. Ca
urmare, modificări substanţiale se produc la nivelul personalităţii lor, prin generarea de opinii,
atitudini şi comportamente noi.
Creşterea influenţei mass-media în viaţa socială a provocat importante transformări în
ansamblul condiţiilor în care se desfăşoară acţiunea educativă. O educaţie modernă, adaptată
realităţii sociale nu poate face abstracţie de noile caracteristici ale vieţii socio-culturale.
Curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere a copilului nu mai sunt satifacute doar în cadrul restrâns
al clasei sau al experienţelor cotidiene extraşcolare. Mai mult decât un mijloc de divertisment, mass-
media sunt o fereastră larg deschisă spre lume, adesea fiind denumite „ochiul lumii”6.
Sunt oferite, pe acesta cale, posibilităţi de informare şi de instruire extrem de ample.
Transmiterea unei mari cantităţi de infoirmatie, printr-o prezentare accesibilă, plăcută, captivantă,
atrage tineretul, atâta intelectual cât şi afectiv. Exercitându-şi influenţă, alături de factorii
tradiţionali, acestea au adăugat noi dimensiuni fenomenului educaţional.
Prin asumarea frunctiei educative, mass-media nu se substituie şcolii, cum s-a aclamat
adeseori, ci se alătura acesteia în efortul de educare a tinerei generaţii.Acţionând convergent şcoală
şi mass-media se constituie într-un sistem de educaţie cuprinzător şi eficace, apt să satisfacă înaltele
formative pe care societatea contemporană le impune membrilor săi.
Dacă este folosită cum trebuie şi în suficientă măsură, comunicarea de masă poate conduce
la rezultate educaţionale semnificative. În urma studiilor de caz realizate în numeroase ţări, Wilbur
Shramm (1979) a ajuns la concluzia că mass-media pot face faţă cu succes unei mari trebuinţe
educaţionale, în cadrul şcolii şi în afara ei, contribuind la îmbunătăţirea cantităţii şi calităţii
învăţământului.Astfel acestea pot servi ca suporturi tehnice în predare şi învăţare sau ca simple
mijoace de informare pentru pregătirea şi specializarea cadreor didactice, alfabetizare şi educaţie
elementare, educarea adulţilor, lărgirea sferei de acţiune a şcolii, promovarea acţiunilor de
dezvoltare acomunitatilor în rândul tinerilor.

2.3. Mass-media şi modelarea comportamentelor

Cultura mass-media are conţinuturile şi valorile sale, limbajele, structurile şi efectele ei
specifice. Ca fenomen cultural integral ea este constituită deopotrivă dintr-o cultură produsă
(conţinuturi, structuri de programe, limbaj etc.) cât şi din una trăită.
Aportul educativ al mass-media se realizează prin transmiterea neîntreruptă a unui volum
mare de informaţii, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale, având, astfel, un rol
deosebit în constituirea codului socio-cultural al individului. Însă, spre deosebire de instruirea care
se realizează riguros şi planificat în sistemul clasic de învăţământ pe baza unor programe şcolare şi
sub îndrumarea unui personal calificat, mijloacele de comunicare în masă oferă informaţii în mod
spontan şi difuz, transformându-se într-o formă de educaţie de completare realizată în mod
neinstituţionalizat, în timpul liber.
6
Mumford, Lewis, Cultura oraşelor, 1953
6
 În comunicarea mediatică, alături de codul lingvistic întâlnim un cod iconic, ce operează cu
imagini, un cod sonor şi unul simbolic, acţionând fie împreună fie unele într-o pondere mai
însemnată decât celelalte.
Conţinuturile mesajelor difuzate de mass-media au o mai mare influenţă asupra modului de a
gândi şi simţi al copiilor şi adolescenţilor decât asupra opiniei adulţilor. Acest lucru poate fi explicat
analizând problematica stadiilor de dezvoltare a Piaget, care în lucrarea Psihologia Inteligenţei,
demonstrează că evoluţia mentală nu apare ca rezultat al unor acumulări continue, ci are un caracter
stadial, pe etape, fiecare având o anumită structura specifică7.
Dacă până la vârsta de 4 ani copilul are o gândire simbolică şi preconceptuala, el
manifestând o atracţie deosebită faţă de imaginile viu colorate (desene animate) şi mai puţin de
productile radiofonice, între patru şi şapte ani copilul dezvolta o gândire intuitivă, pe care Piaget o
numeşte „gândire în imagini”. În acest stadiu, dorinţa de a imita este mai puternică decât
conştientizarea efectelor. Ei sunt fascinaţi de puterea şi actele adulţilor pe care sunt tentaţi să-i imite.
Sfera interesului pentru emisiunile TV se lărgeşte, sunt vizionate alături de desenele animate şi
emisiunele cu şi despre copii iar poveştile radiofonice încep să le stimuleze fantezia.
La vârsta de 7-12 ani copilul manifestă o mai mare deschidere la noutate iar până la 16 ani,
se cristalizează primele interese şi dorinţa de maturizare, de „a fi mare”. Este perioada când
preadolescenţii au nevoie de prieteni adevăraţi, de sfătuitori care să-i sprijine să depăşească criză de
identitate prin care trec. Dată fiind nevoia de comunicare specifică vârstei, emisiunile TV, radio,
revistele cu conţinut adecvat intereselor specifice pot reprezenta un adevărat mijloc nonformal de
comunicare dar şi unul nociv, dacă nu se respectă conţinutul adecvat vârstei şi intereselor copiilor.
Între 16 şi 17 ani, se manifestă gustul pentru problematizare, pentru aderarea la teorii şi
sisteme. De cele mai multe ori, la această vârstă, adolescenţii îşi motivează comportamentele
existenţiale pe care şi le creează sau la care aderă. După 18 ani se stabilizează şi maturizează
interesele profesionale iar opţiunile capăta un caracter conştient. Ei cauta acele emisiune care
răspund nevoii lor de apartenenţa la o comunitate animată de aceleaşi interese. Acestea emit o
anumită muzica, promovează o anumită vestimentaţie şi comportament şi o anumită ţinuta (MTV,
Sprite, McDonald’s, CocaCola).
Astfel, mass-media pot exercita funcţia deosebit de importantă a pregătirii psihologice a
individului, inducându-i şi întreţinându-i anumite interese, determinându-l să reacţioneze conform
acestora.

2.4. Aspecte pozitive şi aspecte negative ale mass-mediei în educaţie

Evaluarea influenţei mijloacelor de comunicare în masă asupra indivizilor constituie de mai
multe decenii o preocupare majoră a cercetătorilor din diverse domenii.
Cu toate că există deopotrivă şi păreri pozitive şi păreri negative asupra efectelor pe care
mass media le are asupra personalităţii indivizilor, cele negative tind să aibă o pondere mai mare, în
principal, datorită mediatizării în ultima vreme a personajelor mediocrice, a evenimentelor mondene
şi nu promovarea culturii, a informaţiei şi a bunului simţ.
În ceea ce-i priveşte pe cei care au apreciat pozitiv comunicarea mediatică, efectele mass-
mediei se concretizează în fenomene cu o semnificaţie profund umanista: apropierea dintre oameni,
optimizarea relaţiilor interumane, democratizarea culturii, consolidarea democraţiei etc. Sunt aparate

7
Cucu, George, Educatia si mass media , Ed. Licorna, Bucuresti, 2000
7
şi promovate e această cale valori cu adevărat umane: demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea
libertatea.
Aceştia considera că consecinţele dăunătoare s-ar datora, de fapt, manierelor greşite de
utilizare. Nu mass-media, ca mijloace de comunicare de masă sunt vinovate de toate efectele
negative ce li se reproşează, ci conţinuturile mesajelor transmise şi instituţiilor care le propaga. O
parte din vina le revine şi membrilor publicului, care nu valorifica la nivelul unui act de cultură, de
cunoaştere autentică, receptarea mesajelor comunicării de masă.
În opinia lui H. Culea, mass-media ajuta la integrarea social-culturala a auditoriului, mai cu
seama prin înlesnirea capacităţii sale de deprindere a unor roluri civice, familiale, culturale, întăreşte
sentimental responsabilităţii sociale, sentimentul dăruirii, trebuinţă comunicării, cultiva aspiraţii,
idealuri.
Alte aspecte considerate pozitive sunt accesul facil şi ieftin la informare, sursa de relaxare şi
divertisment, mijloc de dezvoltare a comunicării interumane și înțelegere a situaților sociale,
dezvolta spiritul de competiție, de concentrare, de organizare şi ajuta la îndeplinirea sarcinilor
școlare și dezvoltarea spiritului moral și a conduitei școlare precum şi dezvoltarea de aptitudini de
orientare în alegerea informațiilor necesare.
Pe de altă parte, s-a manifestat cu virulenta o atitudine critică faţă de consumul de mesaje
mediatice, care ar avea o serie de efecte nocive asupra individului şi societăţii. Utilizarea exceiva a
mijloacelor de utilizare de masă, îndeosebi la o anumită vârstă, aceea de formare a personalităţii, ar
conduce la pasivitate şi comoditate în gândire, la căutarea unor forme facile , superficiale de
informaţie culturală, la anihilarea spiritului critic şi independenţei în gandirem la mediocritate
estetică şi morală.
O serie de cercetători considera că între mass-media şi deteriorarea morală a vieţii sociale
exista o strânsă legătură. În sprijinul acestor afirmaţii, cercetătorii supun atenţiei o serie de acte
antimorale şi antisociale la care ar fi incitaţi copiii, adolescenţii şi tinerii. Se au în vedere mai ales
acele manifestări de conduită care prin însăşi evoluţia lor, de la o anumită vârstă se pot impune în
viaţa acestora.
Comunicaţiile de masă, avertiză Paul Lazarsfeld (The People’s Choice, 1994), cultiva un
anume conformism social , care duce, în mod inevitabil, la omogenizarea, stereotipizarea şi
standardizarea comportamentelor.
Alte acuze ale mijloacelor de comunicare au fost aduse de M.L DeFleur şi S. Ball-Rokeach
care considerau că mass-media perverteşte valorile culturale ale publicului, descurajeaa creativitatea
şi stimulează creşterea delicventei.
În schimb, tot aceeaşi autori, considera că totuşi, mass-media este de folos deoarece demasca
păcatul şi corupţia, acţionează ca gardieni ai libertăţilor noastre de exprimare, informează despre
evenimentele ce au loc în lume şi ridică standardul de viaţă al indivizilor.
Jean Rousselet aduce însă şi alte date privind efectul mass-media asupra copilului şi
tânărului, nu tocmai promiţătoare. El spune:’’unii copii decepţionaţi de a descoperi odată cu vârsta o
lume foarte diferită de cea prezenta pe ecrane se răzvrătesc şi cauta să prelungească în viaţa de
fiecare zi ficţiunile cu care au fost obişnuiţi. Refuzând să se integreze în societate, ei se străduiesc să
o modeleze după imaginea care li s-a arătat şi în mod inevitabil, intra în conflict cu toţi cei care nu
împărtăşesc vederile lor romanţioase.
Herbert Marcuse (One-Dimensional Man, 1964) reproşa televiziunii faptul că are ca efecte
crearea şi satifacerea unor false nevoi spirituale, aplatizarea şi uniformizarea personalităţii, a
8
opiniilor şi gusturilor indivizilor, căci fluxul constant şi lipsit de diferenţieri al mesajelor sale este
acceptată fără prea multe rezerve critice.
Edgar Morin, H. Blumer, Hanser, susţin ideea că mass-media, şi în mod special filmul,
pledează în favoarea erotismului. Primele anchete statistice de sociologie a cinematografului
efectuate în 1930 de H. Blumer au relevat că love-making-ul (felul de a face curte) al adolescenţilor
era mimat după comportamentele respective din filme. Pe de altă parte, vedetele însele întreţin
asemenea modele nu numai prin rolurile jucate în filme, ci şi prin modul lor de viaţă. De la
promovarea erotismului şi până la accentuarea sexualismului nu este decât un pas.
Astfel de imagini provoacă la copii supraexcitare puternică, îi incita la violenţă, la
brutalitate. Violenţa în ficţiune se transpune cu uşurinţă în acte reale de violenţă. J. Cazeneuve spune
că răul cel mai mare nu constă în aceea că se arata scene de violenţă, ci că se creează acel amestec
între fictiv şi real care duce la confuzie mentală şi morală pentru copil, la dificultatea de a separa
fictivul de real. Adevărata semnificaţie a indiferentei faţă de violenţă, atât violenţa în fapt, cât şi
violenţa în ficţiune, este devalorizarea ideii de umanitate.
Majoritatea cercetărilor au concluzionat că originea violenţei, agresivităţii, şi a imoralităţii la
copii, trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu părinţii, cu familia, cu
grupurile din care fac parte, cu şcoala, cu societatea. Aceştia ar fi factorii principali, mass-media
venind doar să întărească. Astfel, incitaţia mass-media la acte reprobabile ar devenii eficace numai
atunci când ar găsi un teren propice la subiecţii supuşi şi altor influenţe care le pot crea stări de
dezechilibru. R.Blehei, cercetător psihiatru din Columbia, afirma că pentru tinerii şi adolescenţii
care prezintă tulburări, televiziunea este o şcoală pregătitoare pentru delincventă.
În general, mass-media sunt acuzate că răspândesc mesaje pseudo-culturale, neexigente şi
standardizate, subminând capacitatea indivizilor de a gândi independent şi critic, ceea ce are ca
efecte apaltizarea spirituală, uniformizarea judecaţilor, opiniilor şi aspiraţiilor şi depersonalizarea.
De asemenea, se consideră că mass-media provoacă dependenta ceea ce duce la oboseală, stress și
depresii, scăderea rezultatelor școlare şi influenţează vocabularul tinerilor prin folosirea unor
cuvinte nepotrivite, în emisiuni dedicate acestora şi nu numai. O altă caracteristică negativă a mass-
mediei este formarea eronată a caracterului unui individ (în pricipal televiziunea). Datorită faptului
că individul se uită exagerat de mult la televizor, îi pot fi întipărite idei sau opinii subiective
transmise de programul vizionat.
Nu trebuie neglijat nici faptul că impactul mass-media cuprinde atât elevul cât şi profesorul.
El are numeroase posibilităţi să facă din informaţiile primite prin intermediul mass-media motive de
incitare a elevului la noi forme de acţiune şi comportament.
Deşi s-au făcut speculaţii, considerându-se că apariţia mass-media duce la uzurparea
prestigiului şi autorităţii profesorului, că periclitează încrederea elevului în autoritatea dascălului,
cercetările au demonstrat că nimic din toate acestea nu se întâmplă.
Într-o societate dominată de mass-media, şcoală va avea din ce în ce mai mult funcţia nu numai de
transmitere a informaţiei, ci şi aceea de selecţie, structurare şi sistematizare a informaţiei. Scoala
trebuie să dezvolte la elevi, spiritual critic, să promoveze capacitatea de discernământ şi de judecată,
faţă de un limbaj atât de echivoc cum este acela audio-vizual, să nu accepte fără un examen critic tot
ceea ce citesc, ce aud, ce văd, să-i ajute să-şi însuşească criterii de apreciere, ierarhizare şi selecţie,
de evaluare şi sintetizare a tot ceea ce este calitativ din avalanşa informaţională. De asemenea,
scoala trebuie să găsească mijloace şi modalităţi prin care să contraargumenteze dorinţa tinerilor de
a întrebuinţa informaţiile în scopuri antisociale.

9
 Concluzionând asupra atitudinilor pro şi contra efectelor mass-media în educaţie, atâta timp
cât educaţia cu ajutorul mass-media este făcută riguros şi inteligent, şi atâta timp cât şcoala nu
pierde din vedere influenţa certă pe care o au mijloacele de informare în masă asupra copiilor,
situaţia rămâne sub control.
Concluzii:
Mass-media este un catalizator de informaţie de diferite genuri, care nu întotdeauna este
bună pentru cel ce o consumă.
O constatare foarte importantă a studiului menţionat anterior releva faptul că alegerea
programelor de către elevi se face, de regulă, în mod întâmplător fără o orientare din partea
părinţilor sau a profesorilor.
Tocmai de aceea părinţii şi profesorii trebuie conştientizeze că e responsabilitatea lor să-i
înveţe să folosească timpul liber în mod eficient: lectura unor cărţi bune, plimbări în natură, jocuri în
aer liber, practicarea unui sport. Să fie îndrumaţi să asculte muzică, să deosebească genurile
muzicale, să simtă muzica bună, de calitate şi să o aprecieze, să înveţe un instrument muzical.
Educaţia muzicală dispune de valenţe formative multiple, care au efect pozitiv asupra formării
caracterului tinerilor.
Prin canalele sale, MEDIA poate fi o „armă cu două tăişuri”. Ca factor de progres, influenţa
sa se reflectă în ridicarea calităţii şi standardelor culturale şi sociale ale vieţii. Ca mijloc de dominare
şi manipulare, nu face decât să unilateralizeze sau să diminueze răspunsul publicului la marile
provocări ale realităţii de zi cu zi.
În absenţa unei educaţii media ca sursă de autoeducare, fără o interpretare „obiectivă” a
perceperii critice a media, aceste tehnologii nu vor face parte din potenţialul vieţii, ci din rutina
acesteia.
Pe scurt, mass-media poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra individului, acest lucru
depinzând de alegerea lui. Cu cât un om deţine mai mult control asupra informaţiei primite, cu atât
impactul mass-mediei asupra acestuia este mai puţin negativ.

10
 Anexe
Anexa 1. Chestionar pentru elevi

1. Pentru tine televiziunea este:

a) Un mod de viaţă
b) Formator de opinie
c) Un mod de a-ţi umple timpul
d) O simplă sursa de informare

2. Câte ore petreci zilnic în faţa televizorului:

a) Sub 1 oră
b) 1-2 ore
c) 2-4 ore
d) Peste 4 ore

3. Dacă ar fi să alegi, ai:

a) Naviga pe internet
b) Ai asculta muzica
c) Te-ai uita la TV
d) Ai citi reviste
e) Te-ai pimba cu prietenii

4. Urmăreşti o anumită emisiune/serial pentru că:

a) Este interesantă
b) Colegii de clasa/prietenii o urmăresc
c) Din plictiseală

5. Formează un clasament cu următoarele medii de informare începând cu cel preferat (1) şi

terminând cu cel mai puţin preferat (7):
Cărţi…………………………………………………………..…
Filme/seriale(TV/Internet)….…………………………….……
Emisiuni muzicale (radio/TV)…………………………………
Emisiuni de divertisment……………………………………….
Documentare şi emisiuni culturale……………………………..
Ştiri………………………………………………………………
Talk-show-uri şi emisiuni cu caracter cultural/politic………….

11
 Anexa 2. Chestionar pentru părinţi

1. Câte ore petrece zilnic copilul dvs. în faţa televizorului:

a) Sub 1 oră
b) 1-2 ore
c) 2-4 ore
d) Peste 4 ore

2. Câte ore petreceţi dvs în faţa televizorului:

a) Sub 1 oră
b) 1-2 ore
c) 2-4 ore
d) Peste 4 ore

3. Care din următoarele programe îl sfătuiţi pe copilul dvs să le urmărească (răspuns multiplu):
a) Filme
b) Ştiri
c) Emisiuni de divertisment
d) Talk-show-uri
e) Documentare
f) Emisiuni muzicale

4. Vă ajutaţi copilul să îşi rezolve temele pentru acasă:

a) Da, mereu
b) Nu
c) Câteodată

5. În general ţineţi cont de recomandările privind vizionarea unui program (acordul părinţilor,
interzis minorilor sub 12 ani/16 ani etc):
a) Da, mereu
b) Nu
c) În unele cazuri

12
 Anexa 3. Chestionar pentru profesori

1. Încurajaţi elevii să utilizeze surse de informare externe (internet/bibliotecă/presa) pentru

îndeplinirea sarcinilor de lucru:
a) Da, mereu
b) Nu
c) Câteodată

2. În opinia dvs., mass-media este:

a) O sursă sigură de informare
b) Un mijloc de manipulare
c) Un instrument de educare
d) Un mod de relaxare/divertisment

3. Dacă ar fi să recomandaţi elevilor un model demn de urmat, acesta ar fi:

a) Nadia Comăneci
b) Elena Băsescu
c) Dinu Patriciu
d) Părintele Ilie Cleopa

4. Consideraţi că ar fi necesară introducerea unei discipline despre conţinutul mass media:

a) Da, ar fi foarte utilă
b) Nu cred că ar schimba ceva

5. Credeţi că profesorii fac suficiente eforturi pentru a informa elevii asupra naturii bivalente
ale informaţiilor difuzate în mass-media:
a) Profesorii sunt implicaţi
b) Exista o tendinţă dar nu suficient de puternică
c) Nu se depune deloc efort

13
 Bibliografie

1. Popa, Dorin, Mass-media astăzi, Ed. Institutul European, Iaşi, 2002

2. Petcu, Marian, Sociologia mass media, Ed. Dacia, Clu-Napoca, 2002
3. Cucu, George, Educaţia şi mass media , Ed. Licorna, Bucureşti, 2000
4. Crăciun, Catalina, Mass-media ca factor educativ, c-cultural.ro/tradiţii/mass-media.pdf,
2009
5. Cerghit,Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Ed. Didactică Pedagocica, 1972
6. McQuail David, Windahl Sven, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de
masă, Comunicare.ro, Bucureşti, 2001
7. Coman, Mihai , Introducere în sistemul mass-media, Ed. Polirom, Bucureşti, 1999
8. Virgiliu Gheorghe, Efectele micului ecran asupra minţii copilului, Editura Podromus,
2007

9. Bunescu,Gheorghe, Negreanu Elisabeta, Educaţia informală şi mass-media, Bucureşti,

2005

14