Tema 10: Consilierea psihopedagogică privind cariera

1. Conținutul și specificul consilierii privind cariera;

2. Teorii privind alegerea profesiei;

3. Educația pentru carieră, sugestii practice.

-1-

         Conținutul consilierii privind cariera include o serie de activități specifice grupate în trei
categorii:

a) cunoașterea de sine a persoanei (autocunoașterea) presupune cristalizarea/ formarea

conceptului de Sine (Self-concept). Cercetătorul Rosenberg susține că, conceptul de sine se
referă la totalitatea ideilor/ gândurilor și sentimentelor pe care o persoană le are despre ea ca
obiect. Self-concept include Self-image și Self-esteem.

b) cunoașterea lumii profesiilor și ocupațiilor cerute de societate - obiectivele activității de

consiliere privind orientarea carierei, focalizate pe cunoașterea profesiilor, urmăresc informarea
clienților cu privire la:

- tipurile de profesii și ocupații extinse la un moment dat în societate;

- mutațiile produse în lumea muncii, dinamica profesiilor și ocupațiilor în viitor;

- cerințele/ exigențele exercitării unei profesii sau unui grup de profesii;

- structura competențelor necesare pentru practicarea cu succes a profesiei;

- corelațiile dintre profesii, să se poată construi o rută profesională și socială determinată.

c) construirea și realizarea unei cariere personale: G.Tomșa arată că alegerea carierei poate fi
definită prin apelul la:

- preferințele;

- aspirațiile;

- intențiile persoanei.

Alegerea carierei este considerată o alegere realizată de fiecare persoană atunci când:

-                  există mai multe alternative;

-                  persoana are libertatea deplină de a alege;
-        se oferă serviciile educaționale (pregătire psihologică, consiliere psihopedagogică,
etc.) necesare formării persoanei, pentru a șyi ceea ce corespunde posibilităților,
capacităților și dorințelor acesteia, pe de o parte, și cerințelor societății, pe de altă parte.

 -2-

Teoriile psihologice privind alegerea profesiei sunt fundamentate de teorii bazate pe

psihologia personalității, psihologia dezvoltării și psihologia proceselor decizionale.
a) Teorii bazate pe psihologia personalității (L.Meadow; Anne Roe; M.Seligman; J.L.Holland);

b) Teorii bazate pe psihologia dezvoltării (Eli Ginzberg; D.E.Super; D.V.Tiedeman; R.P.O Hara)

c) Teorii bazate pe psihologia proceselor decizionale (A.B.Gelatt; Bramer).

-3-

Consilierea și orientarea privind cariera presupun parcurgerea a două faze: alegerea

profesiei și căutarea unei slujbe/ locului de muncă.

Procesul alegerii profesiei presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) autoexplorarea, autoanaliza și autoevaluarea (Ce știu? Ce pot să fac? Ce-mi place? Cum
sunt?);

b) exprimarea dorințelor și aspirațiilor profesionale în termeni de obiective personale: Mi-ar

plăcea să devin/ fiu economist, jurist....;

c) generarea alternativelor posibile și evaluarea lor pe principiul beneficiu-cost: Dacă aș deveni

economist, aș beneficia de... dar ar trebui să fac... eforturi/ compromisuri...;

d) luarea deciziei – opțiunea persoanei pentru o profesie ținând cont de posibilitățile, dorințele și
oferta socială: M-amhotărât să urmez Facultatea de Științe Economice pentru că vreau să devin
economist;

e) punerea în practică a hotărîrii luate – angajarea în parcurgerea efectivă a unui program de

formare profesională/ de studii: Sunt student la .....;

f) finalizarea studiilor și obținerea calificării în profesia aleasă (certificată prin atestat, diplomă):
Am diplomă de economist/ sunt calificat ca economist.

Tehnici de căutare a unui loc de muncă/ tehnici de ego-marketing:

-        persoana trebuie să se înscrie la agenție de angajare;

-        să citească frecvent ziarele și revistele care anunță noi locuri de muncă;
-        să obțină de la anumite persoane infrormații despre angajați;
-        să folosească serviciile centrelor de plasare a forței de muncă;
-        să participe la târgurile de muncă/ job-shopuri;
-        să caute pe vitrinele/ avizierele magazinelor, firmelor, instituțiilor anunțuri de angajare;
-        să contacteze direct patronii sau angajatorii (managerii de resurse umane);
-        să anunțe în ziare, reviste etc. Faptul că este în căutarea unui los de muncă/ a unei slujbe.

Documentele necesare participării la o selecție în vederea angajării sunt: scrisoarea de

prezentare, scrisoarea de intenție și curriculum vitae (CV).

Tema 11: Consilierea psihopedagogică a copiilor cu părinți divorțați

 1. Caracteristici ale copiilor din familiile vitrege;

2. Consilierea psihopedagogică a copiilor cu părinții divorțați.

-1-
 Familie vitregă este numită familia care rezultă din căsătoria a două persoane dintre care
cel puțin una are unul sau mai mulți copii proveniți dintr-o căsătorie anterioară (apud I.Dumitru).

Walsh (1992) identifică mai multe probleme cu care se confruntă membrii unei familii
vitrege, probleme care influențează atitudinile și comportamentul copiilor. Astfel de probleme se
circumscriu următoarelor întrebări (apud Muro și Kottman, 1995):

-                         cum trebuie să-i spună copilul noului părinte (vitreg)?

-                         cum să-și exprime copilul afecțiunea față de părinții lui actuali și față de
părintele absent?
-                         unii copii simt că, prin recăsătoria părinților, pierd afecțiunea părinților naturali,
în special a celui care i-a părăsit;
-                         unuii copii pot avea așteptăi nerealiste: ei speră că între membrii familiei
vitrege să se stabilească relații armonioase și susținute afectiv, la fel ca în cazul
familiilor naturale;
-                         frecvent, copiii își imaginează reunirea părinților lor naturali;
-                         familiile vitrege trebuie să se găsească o modalitate prin care părintele vitreg să
poată participala educarea copilului (inclusiv la disciplinarea acestuia);
-                         deseori, în familiile vitrege se fac confuzii între rolurile membrilor săi;
-                         între frații vitregi pot apărea conflicte generate în special de părerile acestora
despre divorț;
-                         între părinții naturali a copilului pot exista discuții referitoare la asigurarea
petrecerii timpului liber al acestuia;
-                         recăsătorirea unuipărinte poate genera o rețea nouă și complexă de relații între
rude, în care este implicat și copilul acestuia;
-                         în familiile vitrege, sexualitatea este, de multe ori, o problemă greu de rezolvat;
-                         într-o familie vitregă trebuie să treacă mai mult timp pentru ca lucrurile să
meargă bine;
-                         schimbarea mediului familial (și eventual a domiciliului) poate afecta
nefavorabil copilul;
-                         percepția socială asupra familiilor vitrege este, în general, negativă;
-                         unii membri ai familiei vitrege pot avea o concepție despre sine negativă și cred
că familia vitregă este inadecvată unei conviețuiri optime;
-                         eventualele conflicte dintre părinții (naturali ai) copilului pot influența negativ
comportamentul și performanțele școlare ale acestuia;
-                         multe familii vitrege pot avea probleme financiare, fapt care afectează copilul;
-                         adeseori, părintele vitreg se angajează într-o luptă cu celălat părinte, pentru
obținerea afecțiunii copilului.

  În sinteză, problemele cu care se confruntă copiii cu părinții divorțați sunt multe și

complicate, iar activitatea de ajutor, sprijin și rezolvare ale lor, cere de la consilier educațional
competență și profesionalism.

-2-

Problemele cu care se confruntă copii cu părinții divorțați și care se pot constitui ca

obiective ale consilierii psihopedagogice a acestora sunt:

a) ajutorul acordat copiilor pentru a accepta că divorțul părinților s-a produs (inclusiv a
faptului că părinții lui nu vor mai conviețui);
 b) sprijinul oferit pentru depășirea stărilor generate de conflictul dintre părinți și orientarea
activități lor spre satisfacerea propriilor trebuințe, interese, aspirații, etc (specifice
vârstei);

c) rezolvarea problemei pierderii uni părinte și restabilirea confortului psihologic necesar

desfășurării normale a vieții;

d) dezvoltarea unor expectanțe realiste referitoare la relațiile sociale; ajutorarea acestor copii
și adolescenți să întrețină relații interpersonale neimpregnante de sentimente ostile,
generate de divorțul părinților.

Activitățile de consiliere psihopedagogică a copiilor cu părinți divorțați sunt activități

specifice desfășurate:

a) cu copii;

b) cu profesori;

c) cu administratorii școlii;

d) cu părinții.

 a)     Lucrul cu copiii – obiective pentru lucru individual:

-              a înțelege corect, în mod realist, evenimentul;

-           a depăși stările de disconfort, neliniște, teamă..., generate de acest fenomen;

-              realizarea autocontrolului comportamental;

-              acceptarea faptului că este necesar să se adapteze unei noi situații, ale cărei
solicitări nu sunt fundamental diferite de cele ale situației de dinainte de divorț.

Obiective pentru consiliere de grup:

-            a conștientiza că și alți copii au probleme asemănătoare și trăiesc experiențe

similare;

-              a învăța că nevoile și aspirațiile părinților pot fi diferite de nevoile și aspirațiile

copiilor;

-               a rezolva problemele survenite ca urmare a producerii divorțului;

-               a-și îmbunătăți imaginea de sine și atitudinea față de părinți.

 b) Lucru cu profesorii:

-        a le acorda sprijin și ajutor  profesorilor pentru comunicare și colaborare eficientă

cu părinții divorțați;

-            a-i mobiliza pe diriginții claselor pentru relaționare cu colectivul clasei de elevi,

colectivul de părinți și cadrele didactice în vederea sprijinirii șu susținerii
psihoemoționale a acestor copii;
 -              a sensibiliza cadrele didactice pentru înțelegere și tratare a stărilor de tristețe,
teamă, insecuritate la copiii cu părinți divorțați;

-             a încuraja diriginții pentru realizarea activităților educative cu clasa de elevi

despre divorț, cauzele și consecințele acestui fenomen social.

 c) Lucrul cu administratorii școlii:

Divorțul părințior poate genera probleme administrației școlii unde învață copiii acestora.
Astfel de probleme trebuie gestionate corect, în mod legal și respectând principiile morale.  După
cercetătorii Drake, 1981, Muro și Kottman, 1995, problemele sunt generate de următoarele
întrebări:

-    Care este unitatea școlară de care aparține copilul? (după divorțul părinților);

-        Cum trebuie de procedat cu accesul părinților la dosarul copilului?;

-     Cum se procedează cu cererie părinților de învoire a copilului de la școală?;

-     Care este domiciliul actual al copilului pe care îl va vizita profesorul diriginte?;

-       Pe cine va contacta dirigintele în caz de urgență medicală a copilului?;

-       Care este numele actual (după divorț al copilului)?;

-        Cine este susținătorul financiar al copilului?;

-        Pe care dintre părinți îl consultă dirigintele în cazul luării unor măsuri disciplinare
împotriva copilului?;

-       Cum trebuie procedat pentru asigurarea confidențialității datelor din dosarul

personal al copilului?;

-     Cine este tutorele copilului, cel care asigură satisfacerea nevoilor acestuia?

Administratorii școlii în toate cazurile speciale se consultă cu consilierii educaționali și

procedează conform prevederilor legale în vigoare, dar, pentru binele copilului, ținând cont și de
părerile și sentimentele acestuia.

d) Lucrul cu părinții – obiectivele

-       de minimalizare a efectelor negative ale divorțului asupra copilului;

-      de îndrumare a părinților cum să le comunice copiilor săi despre divorț,

preîntâmpinând reacțiile nepotrivite la copii;

-       să nu determine/ cultive copilului sentimentul culpabilității/ vinovăției pentru divorț;

-         să nu fie atras și manipulat copilul de nici o parte/ părinte;

-    să fie realizată procedura de divorț în mod civilizat, ambii părinți păstrând roluri și
responsabilități asupra copilului său.

 
 Tema 12: Consilierea psihopedagogică a elevilor cu tulburări de comportament

 1. Devianța comportamentală și tulburarea de comportament;

2. Hiperactivitatea cu deficit de atenție;

3. Elevii cu comportament inadecvat.

-1-

Comportamentul reprezintă totalitatea ideilor, gândurilor, credințelor și convingerilor

transpuse în faptele, acțiunile și reacțiile persoanei ca răspuns la solicitările lumii contemporane.
Orice comportament este determinat de anumite motive, îndreptat spre realizarea unor scopuri și
reprezintă expresia unor atitudini ale persoanei.

În procesul socializării, orice societate transmite membrilor săi un anumit model cultural
și normativ. Individul tinde să se supună normelor și valorilor grupului, pe care, treptat, le
asimilează și le consideră necesare, benefice pentru viața sa sau, le contestă, le critică și nu se
supune acestora.

Manifestările comportamentale conforme unor norme sociale și culturale prescrise și în

concordanță cu așteptările grupului sunt considerate dezirabile. Comportamentele opuse,
nonconformiste, conduc la devianță comportamentală și se consideră indezirabile, ca urmare,
sancționate de mebrii societății.

Există o mare varietate de comportamente deviante dintre care fac parte:

-  comportamentul excentric, caracterizat prin gesturi insolite, vestimentație aparte,

dizordine comportamentală...

-   comportamentul disfuncțional/ aberant, înscris în aria delicvenței, a tulburărilor

psihice, a subculturilor și contraculturilor deviante sau marginale (Rădulescu,
Piticariu, 1989).

Devianța comportamentală este un fenomen sociologic, iar tulburarea de comportament

este un fenomen psihic, determinat de cauze biogene și psihogene, cu tendință spre psihosocial.

Tulburările de comportament sunt expresia unor deficiențe ale căror cauze sunt greu de
precizat.

Științele bilogice accentuează rolul factorilor genetici (anomalii, deficiențe anatomo-

fiziologice); științele psihologice susțin că tulburările comportamentale sunt expresia unor
deficiențe și disfuncționalități ce țin de patologia psihicului; orientările psihosociologice susțin
că procesul de socializare a individului, anumite circumstanțe ale lui, poate induce, încă din
perioada copilăriei, anumite comportamente indezirabile și chiar deviante la individ.

-2-

Hiperactivitatea cu deficit de atenție/ Attention Deficit Hyperactivity Disorder – ADHD,

este o tulburare de comportament caracterizată prin cel puțin trei elemente:

-        hiperactivitatea;

-        impulsivitatea;
 -        deficitul de atenție.

Hiperactivitatea este caracteristică persoanelor dinamice, neliniștite, aflate într-o agitație.

Copii hiperactivi:

-        se foiesc permanent, dau din mâini și/sau din picioare cînd stau pe scaun;

-        se deplasează prin clasă, stăpînindu-și cu greu impulsurile spre mișcare;

-        aleargă, se cațără, preferă jocurile de mișcare;

-        se lovesc de obiecte și, adesea, le dărâmă;

-        nu acordă atenție/ importanță detaliilor;

-        se apucă de mai multe lucruri odată;

-        pierd/ uită obiectele personale, în diverse împrejurări;

-        rareori urmează complet prescripțiile unor reguli, instrucțiuni, etc.

Impulsivitatea este acea manifestare comportamentală caracteristică persoanelor care:

-        au o capacitate slabă de a-și ajusta reacțiile imediate la anumiți stimuli;

-        fac comentarii inadecvate situațional;

-        își stăpânesc cu greu pornirile;

-        îi lovesc pa ceilalți și le iau lucrurile (jucării, obiecte personale etc...);

-        au un autocontrol comportamental scăzut.

 Deficitul de atenție este întâlnit la copii care:

-        au dificultăți în ase concentra asupra unui lucru sau asupra unei probleme;

-        se plictisesc repede și îșiîntrerup activitatea lapuțin timp după ce au început-o;

-        finalizarea unei sarcini este realizată cu dificultate.

Sindromul ADHD este o tulburare specifică de comportament, cu incidență medie de 3-

5% la copii, mai crescută în rândul băieților decât la fete. Tulburarea debutează deseori înainte
de vârsta de 4 ani, dar, de cele mai multe ori, nu este recunoscută și diagnosticată ca atare decât
odată cu începerea școlii.

Diagnosticul ADHD

Potrivit Asociației Americane de Psihiatrie, un copil este diagnosticat ca având sindromul

ADHD dacă înainte de vârsta de 7 ani prezintă cel puțin 8 dintre următoarele simptome (apud
DSM IV, 1994):

-        manifestă o agitație psihomotorie pronunțată (dă din mâini din picioare cînd stau pe
scaun;
 -        cu greu poate rămîne așezat atunci când i se cere acest lucru;

-        atenția îi este distrasă ușor de stimulii externi;

-        are dificultăți în a-și aștepta rândul în activitățile de joc desfășurate în grup;

-        adesea dă răspunsuri la întrebări înaintea formulării complete a acestora;

-        are dificultăți în a urma instrucțiunile altora;

-        nu-și poate menține atenția concentrată asupra unei activități (de joc, de efectuare a
temelor etc.);

-        trece de la o activitate la alta, neterminând nici una;

-        are dificultăți în privința autocontrolului comportamental (nu se poate juca în

liniște);

-        adesea, vorbește excesiv de mult;

-        frecvent îi întrerupe din activitate și/ sau îi deranjează pe alții;

-        nu este capabil să asculte până la capăt ce i se spune;

-        își pierde lucrurile personale;

-        se angajează în activități cu un grad ridicat de periculozitate, fără a lua în

considerație consecințele posibile (alergă pe stradă, drum fără a fi atent...)

Modalitățile de intervenție în cazul persoanelor cu ADHD sunt de natură medicală,

psihologică și de consiliere psihopedagogică.

-3-

Sunt elevi care, din diverste motive și sub diverse pretexte, au un comportament
inadecvat în timpul lecțiilor și al altor activități didactice. În astfel de situații, profesorul poate
proceda în două feluri: a) evitînd confruntarea; sau b) confruntîndu-se cu elevii cu comportament
disruptiv.

Este bine ca profesorii să știe să evite confruntările cu elevii, atunci cînd acest lucru este
posibil. Unii profesori, din lipsa de experiență, intră în conflicte cu elevii, dar nu știu să le
gestioneze adecvat.

Tipuri de elevi cu comportament inadecvat:

a)   elevii cu dificultăți emoționale, (nu toți elevii cu dificultăți emoționale au comportamente

inadecvate, dar mulți doresc să iasă în evidență prin astfel de comportamente);

b)       elevii care își asumă roluri în conformitate cu așteptările clasei. Într-o clasă se pot
identifica următoarele tipuri comportamentale:

-          șmecherul clasei – îl face pe spiritualul, fiind pus mereu pe glume, nu este agresiv sau
necooperativ și nu urmărește neapărat confruntarea cu profesorul, deși comportamentul lui
poate genera nemulțumiriea acestuia;
-          sabotorul clasei – este intrigant și pus pe șotii atunci cînd nu este momentul, inclusiv în
situații în care profesorul este iritat, nervos sau mai puțin dispus să accepte manifestările
comportamentale neconforme. Ca urmare toată clasa este afectată, deoarece, profesorul este
pus pe luarea măsurilor disciplinare.

c)   elevii nepopulari – este elevul care devine victima colegilor, care îl pun în situații
neconfortabile, adesea jenante. Astfel de elev poate deveni posesiv în relația cu alții și gelor pe
colegi. De multe ori acest elev este mai puțin inteligent și are abilități sociale precare, cu tendințe
spre conformism și supunere necondiționată.