Universitatea "Spiru Haret" - Facultatea de drept şi administraţie publică

MASTER – Dreptul afacerilor în context european

Coordonator ştiinţific: Prof. univ dr. Grigore Florescu

SOCIETATEA EUROPEANĂ

Masterand: Machidon Iulian

Data depunerii: 17.01.2011

1
 1. Aspecte introductive

Istoricul reglementării are în vedere propunerile franceze şi olandeze

de la jumătatea secolului al XX-lea. Deşi nu era prea clară natura juridică a
societăţii europene, proiectul viza o societate pe acţiuni europeană a cărei
reglementare să fie uniformă (diferită de armonizarea în materie).
Astfel, s-a discutat despre societate europeană de tip multinaţional dar
conceptul de multinaţional sau transnaţional are în vedere o structură care
în centru există societate-mamă şi care, prin mijloace juridice adecvate
(constituirea de filiale, sucursale, franciză) îşi extinde activitatea la nivel
internaţional.
De fapt, noua entitate juridică avea o fizionomie proprie -
nemaiîntâlnită - de fapt, o societate europeană (care să împrumute elemente
din toate legislaţiile şi care să fie comune şi acceptate de către toate statele
membre).
Proiectul iniţial (1958) a fost conceput de către Peter Sanders şi M.
Thibierge dar la propunerea Comisiei, Consiliul a constituit un grup de
lucru (1967) care în 1970 a înaintat acestuia proiectul final.
Ulterior prezentării de către Comisie, în 1970, a propunerii de
Regulament privind statutul societăţii anonime europene, amendată în
1975, activităţile privind armonizarea dreptului naţional al societăţilor
comerciale au realizat progrese substanţiale, astfel încât, în domeniile în
care funcţionarea unei SE nu are nevoie de reguli comunitare uniforme, se
poate face referire la legislaţia care reglementează societăţile anonime în
statul membru în care aceasta are sediul statutar.
Consiliul European întrunit la Bruxelles în 1987 şi-a exprimat dorinţa
rapidei intrări în vigoare a unui astfel de statut.
După mai multe eşecuri în ceea ce priveşte această reglementare a
urmat surpriza de la Nisa. Ultimul stat care se mai opunea încă acestui
proiect - Spania - a fost convins.
Statutul societăţii europene (denumit în continuare SE) este una din
măsurile care trebuia adoptată de către Consiliu înainte de 1992 enumerată
în Cartea albă privind realizarea pieţei interne aprobată de către Consiliul
European.
Societatea de drept european (comunitar) reprezintă încununarea
unui efort conceptual şi procedural de durată. Şablonul societar unic, nu

2
simpla armonizare legislativă naţională, a reprezentat un deziderat
european vechi.
Proiectul său s-a aflat alături de primele directive din dreptul
comunitar, cu scopul declarat de a armoniza dreptul ţărilor membre în
domeniul pieţei interne, al societăţilor comerciale.
Propunerea unei reglementări privind statutul unei societăţi de tipul
societăţilor pe acţiuni a fost întocmită de Comisia Europeană încă din 1970
şi amendată în 1975.
Edictarea ei în anul 2001 răspunde unei nevoi, pentru că nu doar
barierele din calea comerţului se impun a fi înlăturate, dar şi „structurile de
producţie trebuie adaptate la dimensiunea Comunităţii”, să poată fi posibilă
crearea şi funcţionarea unor societăţi de „dimensiune europeană, libere de
obstacolele rezultând din diferenţele şi aplicarea teritorială limitată a
dreptului naţional al societăţilor.”
Ideea regulamentului este de a desprinde această creaţie de drept
comunitar de rădăcinile naţionale şi a o lăsa să evolueze într-un cadru
comunitar unic. În acest scop, regulamentul se preocupă de reglementarea
completă a unei societăţi de tip societate pe acţiuni (cu răspundere limitată
emitentă de titluri negociabile).
Regulamentul 2157/2001 este completat de către Directiva nr.
2001/86/CE privind implicarea lucrătorilor şi se aplică în mod concomitent
cu aceasta. Directiva conţine dispoziţii care consacră garantarea dreptului
salariaţilor de a se implica în deciziile SE.
În tentativa creării unei instituţii de sine stătătoare, regulamentul
delimitează cu claritate cadrul legal în care evoluează SE.
Baza normativă a SE este stabilită de regulament pe paliere de
reglementare; în măsura în care palierele superioare nu asigură o
reglementare totală a societăţii, izvorul juridic va fi căutat pe un palier
inferior. Astfel, o SE va fi guvernată de regulamentul european, de actul
său constitutiv, dacă regulamentul permite, sau, acolo unde nu există normă
în regulament sau reglementările nu sunt complete, pentru partea
nereglementată, de legile naţionale edictate de un stat membru în
implementarea dispoziţiilor privind SE, de dispoziţiile naţionale aplicabile
unei societăţi pe acţiuni în statul în care SE îşi are sediul social, de
dispoziţiile actelor constitutive proprii, în mod asemănător societăţilor pe
acţiuni guvernate de dreptul naţional al statului în care se află sediul social.
Izvorul de drept comun al prezentei creaţii juridice este unul de drept
comunitar, regulamentul special dedicat SE. Totuşi acesta nu reuşeşte să fie

3
unicul izvor faţă de inerentele lipsuri de reglementare şi diversitatea
sistemelor legislative ale statelor membre.
Desprinderea totală de dreptul naţional al statelor membre nu putea fi
posibilă atât timp cât societatea va lua naştere într-un stat membru în care
îşi fixează sediul, sub regimul naţional.
Modul de înregistrare a societăţii se va supune dreptului naţional, cu
garanţia recunoaşterii existenţei acesteia în tot spaţiul comunitar, fără
îndeplinirea altor formalităţi. Tratamentul rezervat SE din perspectiva
dreptului naţional, conform regulamentului prezent, este acelaşi cu cel
aplicat societăţilor de tip societăţi pe acţiuni naţionale.
Dimensiunea europeană, aşa cum este ea trasată legislativ, nu este
una artificială. O societate evoluând în cadrul comunitar „devine”
europeană, nu se naşte în acest fel. Simpla voinţă a fondatorilor,
acţionarilor, nu este suficientă pentru a naşte o entitate nouă, subiect de
drept european. Doar evoluţia transfrontalieră, în interiorul Uniunii, cu
respectarea cerinţelor comunitare, poate avea ca rezultat naşterea unui
subiect de drept cu trăsături aparte. Subsecvent acestei evoluţii, SE ia
naştere în primă instanţă în dreptul naţional, pentru ca, ulterior, după ce a
atins o maturitate şi o dimensiune transnaţională, să poată „respira” în
dreptul comunitar.
Paşi importanţi au fost realizaţi în uniformizarea anumitor structuri
societare prin primele directive în materia societăţilor. Însă diversitatea
naţională nu a fost ştirbită cu nimic, cerinţele unice de înregistrare, de
ocrotire a bunei credinţe a terţilor şi de stabilitate a capitalului social fiind
departe de a crea un şablon societar unic.
Prin instituirea acestei societăţi (SE), tocmai acest lucru este atins:
crearea unui şablon societar comunitar unic, indiferent de „solul” legislativ
naţional în care aceasta fiinţează prin sediul său de înregistrare.

2. Necesitatea reglementării societăţii europene

În adoptarea textului referitor la societatea europeană au existat două

raţiuni superioare: obiectivul juridic, de integrare economică europeană şi
obiectivul social.
Realizarea pieţei interne şi îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale
pe care aceasta o atrage în întreaga Comunitate implică nu numai
eliminarea barierelor comerţului, dar şi adaptarea structurilor de producţie

4
la dimensiunea comunitară. În acest scop, este esenţial ca întreprinderile a
căror activitate nu este limitată la satisfacerea unor nevoi pur locale să
poată concepe şi întreprinde reorganizarea activităţilor proprii la nivel
comunitar.
Organizarea activităţii la nivel comunitar se poate realiza fie prin
entităţi juridice cu personalitate juridică (sucursale, birouri, puncte de
lucru, reprezentanţe) fie prin entităţi care deţin personalitate juridică
(filiale). Există dezavantaje în ambele situaţii: în primul caz, entităţile fără
personalitate juridică pot funcţiona numai pe baza unor acorduri de
reciprocitate între statele implicate, iar în cazul al doilea funcţionarea
societăţii se face pe baza regulilor naţionale, diferite de la stat la stat.
O astfel de reorganizare presupune că întreprinderile existente în
diverse state membre să aibă posibilitatea punerii în comun a potenţialului
lor prin fuziuni. Astfel de operaţiuni pot fi derulate doar prin respectarea
regulilor de concurenţă instituite în Tratat.

3. Constituirea SE

Regulamentul enumeră patru modalităţi de constituire, prin tot atâtea

modalităţi de depăşire a limitelor naţionale: prin fuziune; prin constituirea
unui holding; prin constituirea unei filiale SE; prin transformarea unei
societăţi anonime în SE - dacă aceasta deţine de cel puţin 2 ani o filială
reglementată de dreptul altui stat membru.
Fiecare modalitate de constituire are o reglementare proprie.
Caracterul european este umbrit de cel naţional din punctul de vedere al
constituirii. Practic, constituirea porneşte numai de la o realitate juridică
naţională preexistentă. Constituirea SE nu este un proces comunitar
complet, în sensul conferirii personalităţii juridice unei construcţii juridice
fără o asecendenţă comercială predefinită. În cea mai mare parte a
cazurilor, SE are o personalitate juridică preexistentă, „deturnată” spre un
sens european. Personalitatea europeană derivă din personalitatea
preexistentă, o succede juridic după un mecanism propriu mai mult noţiunii
de transformare decât celui de constituire a unei societăţi.

5
 3.1. Constituirea prin fuziune

Societăţile de tip societăţi pe acţiuni formate sub legea unui stat

membru, cu sediul social în spaţiul Uniunii şi sub condiţia ca cel puţin două
dintre ele să fie guvernate de legi naţionale diferite, pot forma o SE prin
fuziune.
În sensul regulamentului, fuziunea poate fi de 2 feluri:
- prin absorbţie – caz în care societatea absorbantă devine SE în
momentul fuziunii;
- prin contopire – caz în care societatea nou constituită este SE.
Posibilitatea de a face opoziţie în legătură cu participarea la
constituirea unei SE este şi ea reglementată. Aceasta poate să aparţină
numai unei autorităţi competente în virtutea legislaţiei statului respectiv şi
numai pe motive de interes public, anterior eliberării certificatului. Opoziţia
poate fi atacată pe cale judecătorească.
Procedura fuziunii este prevăzuta în mod detaliat de către
regulament. Aceasta urmează îndeaproape etapele edictate, armonizate în
sistemele de drept naţionale prin efectul actului comunitar care
reglementează fuziunile, pentru societăţile naţionale de tip societăţi pe
acţiuni, pe eşafodajul cărora este construită SE.
a) O primă etapă este aceea a întocmirii proiectului de fuziune de
către organul administrativ al societăţilor implicate în fuziune care va
cuprinde informaţii cu privire la:
- numele şi sediile sociale ale societăţilor care fuzionează împreună
cu actele propuse pentru SE,
- aportul de schimb şi sumele propuse pentru orice compensaţie,
- termenii privind distribuirea acţiunilor SE,
- data de la care tranzacţiile societăţilor comerciale care fuzionează
vot fi tratate ca operaţiuni ale SE din punct de vedere contabil,
- drepturile conferite de SE posesorilor de acţiuni speciale şi
deţinătorilor de valori mobiliare (altele decât acţiunile) sau măsurile
propuse în privinţa lor,
- orice avantaj special conferit membrilor organelor administrative şi
de control sau experţilor care examinează proiectul de fuziune,
- actul constitutiv al SE,
- informaţii în privinţa procedurilor prin care cerinţele europene
vizând atragerea în procesul decizional a salariaţilor sunt respectate;

6
 b) Etapa întocmirii este urmată de publicarea în buletinul intern al
statului membru în cauză pentru fiecare dintre societăţile care fuzionează,
în afară de eventualele cerinţe suplimentare de înregistrare impuse de statul
membru, a informaţiilor referitoare la:
- tipul, numele şi sediul social pentru fiecare societate implicată,
- registrul de publicitate în care societatea este înregistrată şi
numărul de înregistrare pentru fiecare societate,
- indicarea convenţiilor realizate cu creditorii şi acţionarii minoritari
împreună cu indicarea locului unde pot fi obţinute informaţii complete şi
gratuite despre aranjamente,
- numele şi sediul propus pentru SE;
c) Cu caracter facultativ, pot fi numiţi unul sau mai mulţi experţi
independenţi care vor examina proiectul de fuziune şi vor întocmi un raport
către acţionari. Aceşti experţi sunt numiţi de o autoritate administrativă sau
judiciară a unui stat membru de înregistrare a uneia din societăţile implicate
sau a sediului propus pentru SE;
d) Aprobarea proiectului de fuziune de către adunarea generală a
fiecăreia dintre societăţile care fuzionează. Regulamentul permite
rezervarea dreptului pentru fiecare societate de a efectua înregistrarea noii
societăţi sub condiţia realizării acordurilor convenite cu salariaţii;
e) Examinarea legalităţii fuziunii în conformitate cu legislaţia
naţională aplicabilă societăţilor care fuzionează. Legea statelor membre se
va aplica societăţii reglementate de ea – precum în cazul naţional al
fuziunii societăţilor sale de tip societăţi pe acţiuni – cu observarea
caracterului tranfrontalier al fuziunii, în scopul protecţiei drepturilor
creditorilor societăţilor care fuzionează, a deţinătorilor de obligaţiuni ale
acestora, a deţinătorilor de valori mobiliare – altele decât acţiuni – care
poartă drepturi speciale în societăţile implicate. Statele membre pot, pentru
societăţile care fuzionează, guvernate de legea lor, să adopte prevederi în
scopul protecţiei acţionarilor minoritari care se opun fuziunii;
f) Eliberarea certificatului de către autoritatea competentă (instanţa,
notarul sau altă autoritate naţională) care atestă încheierea actelor şi a
formalităţilor premergătoare fuziunii;
g) Examinarea legalităţii fuziunii şi a constituirii SE de către
autoritatea competentă (instanţă, notar) din statul membru în care va fi
situat viitorul sediu social al SE;
h) Înmatricularea SE;

7
 i) Pentru fiecare societate, încheierea fuziunii va fi făcută publică
conform dreptului naţional.
În regulament sunt prevăzute în mod diferenţiat efectele fuziunii prin
absorbţie faţă de efectele fuziunii prin contopire.
Efectele fuziunii prin absorbţie sunt:
- întreg patrimoniul, respectiv atât activul, cât şi pasivul fiecărei
societăţi absorbite se transferă societăţii absorbante;
- acţionarii societăţii absorbite devin asociaţii societăţii absorbante;
- societatea absorbită încetează să existe;
- societatea absorbantă adoptă forma de SE.
Efectele fuziunii prin contopire sunt:
- întregul patrimoniu activ şi pasiv al societăţilor se transferă SE;
- acţionarii societăţii care fuzionează devin asociaţii SE;
- societăţile care fuzionează încetează să existe.

3.2. Constituirea unui holding SE

Dreptul românesc nu cunoaşte expres definirea acestui grup de

societăţi – holdingul. De principiu, acesta implică deţinerile indirecte,
structuri societare create pe verticală prin înfiinţarea, de către societăţile
deţinute de acţionarii iniţiali, unor alte societăţi comerciale; sau
transferarea de către acţionari a acţiunilor deţinute de ei la societatea din
vârful piramidei în schimbul acţiunilor societăţilor de la bază, societăţile
promotoare. Astfel de constucţii implică structuri piramidale cu „înalţimi”
– ramificaţii verticale – considerabile. Acţionarii „finali” se află la baza
construcţiei şi este nevoie de un efort de investigare pentru a coborî
nivelele piramidei până la acest nivel de bază.
Naşterea structurii poate fi naturală, prin adăugarea permanentă de
ramificaţii şi supraînălţarea edificiului, sau poate fi rezultatul unei
metamorfoze prin care entităţi independente devin controlate de aceeaşi
structură unică.
Acest ultim procedeu interesează în cazul formării holdingului SE,
respectiv acţionarii societăţilor promotoare sunt „transportaţi” de pe o
poziţie „paralelă”, fiecare în societatea lui promotoare, pe o poziţie similară
de co-acţionari la societatea de tip holding care va controla ambele/toate
/societăţi/societăţile promotoare.

8
 Operaţiunea este, în principiu, un schimb de acţiuni: în schimbul
acţiunilor deţinute – la societăţile promotoare iniţiatoare – acţionarii
primesc acţiuni la noua structură care va controla fiecare din societăţile
iniţiatoare. În acest mod se creează un nivel unic de control al societăţilor
promotoare, iar vechii acţionari coboară o treaptă, rezervându-şi un loc în
această structură nou creată, de control, holdingul, în calitate de acţionari
finali.
Această modalitate de constituire este singura situaţie în care pot fi
implicate atât societăţi de tip societăţi pe acţiuni, cât şi societăţi de tip
societăţi cu răspundere limitată.
Societăţile anonime şi societăţile cu răspundere limitată cu sediul
social şi administraţia în Comunitatea Europeană, pot constitui o SE prin
formarea unui holding, dacă cel puţin două dintre ele sunt reglementate de
dreptul unor state membre diferite sau dacă deţin de cel puţin 2 ani o filială
reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul
altui stat membru.
Procedura ce trebuie urmată în acest caz cuprinde:
a) Elaborarea proiectului de constituire de către organele de
conducere sau de administrare, proiect care include şi un raport explicativ
şi justificativ privind aspectele juridice şi economice; în cadrul proiectului
se stabileşte procentul minim de acţiuni sau părţi ale fiecăreia dintre
societăţile care promovează operaţiunea şi pe care acţionarii trebuie să le
aporteze la constituirea SE (procentul nu va putea fi mai mic de 50%
raportat la drepturile de vot în adunarea în cauză);
b) Îndeplinirea formalităţilor de publicitate a proiectului pentru
fiecare dintre societăţile care promovează operaţiunea conform legislaţiei
fiecărui stat membru;
c) Examinarea proiectului şi întocmirea unui raport de către experţii
independenţi;
d) Aprobarea proiectului de către adunarea generală a fiecărei societăţi
implicate;
e) SE se constituie numai dacă în termen de 3 luni de la întocmirea
proiectului de constituire, acţionarii sau deţinătorii de părţi ai societăţilor
care promovează operaţiunea au raportat procentul minim de acţiuni sau
părţi sociale al fiecărei societăţi participante;
f) Înmatricularea SE.

9
 3.3. Constituirea prin formarea unei filiale SE

În legătură cu constituirea unei SE filiale, regulamentul prevede că

această modalitate poate fi folosită atât de către societăţile comerciale, cât
şi de către alte entităţi juridice de drept public sau privat, constituite în
temeiul dreptului unui stat membru şi având sediul social şi administraţia
centrală pe teritoriul Comunităţii. Acestea pot constitui o filială SE
subscriind la acţiunile acesteia, dacă cel puţin două dintre ele sunt
reglementate de dreptul unor state diferite sau dacă deţin de cel puţin 2 ani
o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe
teritoriul altui stat membru.
În cazul de faţă, filiala se înfiinţează ca societate anonimă conform
dreptului intern.

3.4. Transformarea unei societăţi pe acţiuni preexistentă într-o

SE

Ultima posibilitate de creare a unei SE constă în transformarea unei

societăţi anonime. Însă acest procedeu nu conduce nici la dizolvarea
societăţii, nici la crearea unei persoane juridice noi.
Specific acestui procedeu este faptul că, în momentul transformării,
sediul social nu poate fi transferat dintr-un stat membru în altul.
În vederea creării unei SE, procedura de transformare presupune:
a) Întocmirea proiectului de transformare şi a unui raport explicativ
şi justificativ privind aspectele juridice şi economice;
b) Publicarea proiectului de transformare cu cel puţin o lună înaintea
convocării adunării generale;
c) Atestarea activelor nete, precum şi a rezervelor societăţii de către
experţii independenţi;
d) Aprobarea proiectului de transformare de către adunarea generală.

10
 3.5. Actul constitutiv

SE este gândită pe modelul societăţii de tip societate pe acţiuni şi

actul său constitutiv va conţine dispoziţii compatibile cu acest tip de
structură. Greutatea reglementării provine însă din diversitatea soluţiilor
adoptate în privinţa acestui tip de societate pe cuprinsul Uniunii, diversitate
nelimitată de efectele de armonizare ale directivelor din domeniul societar,
deşi acestea au acţionat cu predilecţie asupra unui şablon societar.
De altfel, existenţa SE este justificată chiar de această realitate:
diversitatea naţională pe care directivele de drept comunitar nu şi-au propus
să o anuleze.

A. Condiţii de fond

Regulamentul trasează exact forma şablonului societar reprezentat de

această SE. Sunt prescrise norme în privinţa atributelor de indentificare
(sediu, denumire); formarea şi dimensiunea minimă a capitalului social,
tipul de răspundere angajată în persoana acţionarilor pentru obligaţiile
societare, organizare şi funcţionare.
Statutul (actul constitutiv al unei SE) va însemna atât actul de
constituire, cât şi, acolo unde este şi un document separat, statutul însuşi al
societăţii.
Denumirea unei SE va fi urmată de abrevierea SE, acronim rezervat
în mod expres şi exclusiv acestei creaţii de drept comunitar.
SE poate avea sediul (va fi înfiinţată) exclusiv pe teritoriul Uniunii,
în jurisdicţia oricărui stat membru, în condiţiile regulamentului comunitar
privind statutul SE.
Societatea va emite titluri reprezentative de participare la capitalul
social (acţiuni), iar răspunderea acţionarilor pentru obligaţiile societăţii este
limitată la valoarea acţiunilor subscrise. Exprimarea este una clasică, de
drept comercial. În realitate obligaţiile societăţii sunt garantate strict cu
patrimoniul său social, patrimoniu propriu născut subsecvent creării
societăţii. Răspunderea acţionarilor nu poate fi angajată pentru obligaţiile

11
societăţii atât timp cât aceştia au vărsat aporturile conform subscrierilor
efectuate.
Referitor la capitalul social al acesteia se prevede că acesta se
exprimă în euro şi nu poate fi inferior sumei de 120.000 euro. Mai mult, în
cazul în care legislaţia naţională prevede un capital subscris mai mare
pentru un tip anume de societate, se aplică prevederea naţională.

B. Condiţii de formă, publicitate

Societăţile europene sunt în mod necesar înregistrate în jurisdicţia

unui stat membru şi, în mod subsecvent, se află sub gravitaţia unei legi
naţionale. Interacţiunea SE cu legea naţională în cauză, atât în timpul
formării, cât şi ulterior acestui moment, nu putea fi ignorată de
regulamentul comunitar.
Soluţia este una simplă şi aşteptată: SE vor fi tratate în fiecare stat
membru ca şi cum ar fi societăţi de tip pe acţiuni conform dreptului
naţional aplicabil locului sediului social.
Înregistrarea şi publicitatea constituirii SE se realizează în formele
prescrise de dreptul naţional, aşa cum au fost acestea armonizate prin
efectul Primei Directive de drept societar. Fiecare SE va fi înregistrată într-
un registru conform legii naţionale a locului sediului social.
Publicitatea actelor şi a informaţiilor în scopul realizării obligaţiilor
prevăzute în regulamentul comunitar va urma legea locului - legea
jurisdicţiei sediului ales. Ea se va realiza conform dreptului statului
membru al sediului.
Publicitatea impusă acestor societăţi europene are însă şi un nivel
comunitar. Înregistrarea unei SE, ca şi radierea acesteia, va fi publicată, cu
scop informativ, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după publicarea
realizată sub imperiul dreptului naţional. Anunţul va cuprinde numele,
numărul, data şi locul publicării, împreună cu titlul publicaţiei, sediul social
şi domeniul de activitate al SE. Informaţiile enumerate vor fi înaintate la
Biroul pentru Publicaţii Oficiale al Uniunii Europene în termen de o lună
de la publicarea conform dreptului naţional.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Stanciu D. Cărpenaru – Drept comercial român, Ediţia a VIII-a revăzută

şi adăugită, Editura « Universul Juridic », Bucureşti, 2009, pag. 207-230.
2. Daniel Şandru, Societăţile comerciale în Uniunea Europeană, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2006.
3.Cristian Gheorghe - Drept comercial comunitar, Editura « Logisticon »,
Bucureşti, 2005, pag. 150-169.
4. Directiva nr. 2001/86/CE.
5. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată.
6.Regulamentul Consiliului Europei nr. 2157/2001 privind statutul unei
Societăţi Europene, art. 2, 9 şi 31.

13