Colonel ing.

HORNOIU VALERIE

OPTIMIZAREA SISTEMELOR
DE INTERVENȚIE CARE CONȚIN
MATERIALE EXPLOZIVE ’

Editura Ministerului Administrației și Internelor

- 2006 -
HORNOIU, V.
Optimizarea sistemelor de intervenție care conțin materiale explozive /
Valerie Hornoiu. - București: Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2006
Bibliogr.
ISBN (10) 973-745-034-5; ISBN (13) 978-973-745-034-0

502.58

Redactare: comisar-șef Georgeta VIȘAN Tehnoredactare: Dumitru

VĂNUȚĂ Coperta: Niculina TÂRȚĂU

Tipărit la Tipografia Ministerului Administrației și Internelor

CUPRINS
INTRODUCERE........................................................................................................... 5
I. Considerații privind intervențiile în situații de urgență..................................7
1.1 Factori care favorizează apariția dezastrelor...............................................7
1.2 Riscuri datorate activității umane (antropică)..............................................9
1.3 Problematica abordată..............................................................................14
1.4 Stadiul actual al folosirii sistemelor explozive...........................................18
1.5 Necesitatea studiului și obiectivele lucrării................................................21
II. Descompunerea materiilor explozive și impactul fenomenului asupra
mediului.... 25
2.1 Introducere................................................................................................ 25
2.2 Clasificarea substanțelor explozive ......................................................... 28
2.3 Caracterizarea generală a sistemelor explozive...................................... 33
2.4 Compoziții (amestecuri) explozive civile...................................................37
III. Tehnici și Tehnologii de utilizare a sistemelor explozive..............................43
3.1 Generalități................................................................................................43
3.2 Utilizarea explozivilor la suprafață.............................................................45
3.3 Utilizarea explozivilor la lucrări de împușcare subacvatice.......................65
3.4 Demolări controlate...................................................................................73
3.5 Lucrări de distrugere.................................................................................94
IV. Securitatea muncii în lucru cu substanțele explozive..................................106
4.1 Introducere.............................................................................................. 106
4.2 Definirea sistemului și a securității..........................................................107
4.3 Probabilitatea de apariție a unui eveniment singular...............................109
4.4 Reguli generale de securitate.................................................................110
4.5 Cauze posibile de explozie și protecția împotriva declanșării accidentale a
exploziilor.................................................................................................. 115
4.6 Efectele și măsurile de siguranță contra exploziilor accidentale..............122
V. Managementul activităților de intervenție asupra sistemelor explozive.....132
5.1 Tipuri de muniții descoperite pe teritoriul țării noastre.............................132
5.2 Cercetarea terenurilor și detecția munițiilor descoperite neexplodate.....133
5.3 Identificarea și dezgroparea (dezvelirea) munițiilor descoperite
neexplodate.... 135
5.4 Neutralizarea munițiilor descoperite neexplodate...................................138
VI. Managementul activităților de intervenție pentru înlăturarea urmărilor
atacurilor teroriste.................................................................................................. 140
6.1 Tentative de definire a fenomenului terorist de-a lungul timpului.............140
6.2 Terorismul contemporan.........................................................................143
6.3 Forme de manifestare.............................................................................145
6.4 Soluții...................................................................................................... 147
6.5 Studiu de caz: Masacrul de la Madrid.....................................................149
Bibliografie.............................................................................................................. 162
Anexe....................................................................................................................... 167
 INTRODUCERE

Orice rezultat științific este util chiar și atunci când invalidează un alt
rezultat sau abandonează o metodă. Studiul substanțelor explozive și al
fenomenelor de transformare explozivă a reprezentat dintotdeauna o tentație
asemenea zborului; el s-a configurat ca domeniu distinct mult mai târziu,
datorită mijloacelor costisitoare de experimentare și a multiplelor dificultăți în
modelare, deși a reprezentat permanent o provocare prin multitudinea
aplicațiilor practice.
Modelarea efectelor exploziei asupra mediului adiacent sau
înconjurător ocupă un loc important în cadrul programelor de cercetare pe plan
mondial pentru modernizarea tehnicilor de utilizare a materialelor explozive.
Tendințele înregistrate se înscriu pe calea aproximării cât mai precise a
modului de manifestare a efectelor exploziei în scopul anticipării, încă din
momentul proiectării, a rezultatelor finale.
Acest demers nu poate fi dezvoltat fără abordarea interacțiunii
încărcăturii de exploziv - mediu adiacent. Studiile trebuie efectuate pe modele
teoretice care să permită apropierea de condițiile reale, întâlnite în practică, și
trebuie confirmate prin metode experimentale. Ulterior, cu ajutorul rezultatelor
obținute se pot verifica un număr mare de soluții de proiectare a lucrărilor care
implică utilizarea sistemelor explozive.
Lucrarea își propune să ofere specialiștilor din formațiunile de
intervenție în situații de urgență, cât și acelora care asigură managementul
situațiilor de urgență, un instrument de analiză, testare, evaluare și decizie
asupra utilizării sistemelor explozive.

5
Capitolul I

1. CONSIDERAȚII PRIVIND INTERVENȚIILE ~ 9

w ’
IN SITUAȚII DE URGENȚA

1.1 Factori care favorizează apariția dezastrelor

România, ca și alte state moderne, a cunoscut în ultimii 40-50 de ani
un proces evolutiv de tehnologizare a economiei. Concomitent cu procesul de
tehnologizare a activității umane și al imposibilității controlului total asupra
evoluției acestuia, au apărut riscurile asumate sau întâmplătoare.
Un mare om de cultură al secolului XX spunea că „Tot ce se
perfecționează prin progres piere prin progres” (Pascal, Pensees, Editura
Univers, 1988, p.169).

Referitor la erorile umane care conduc la dezastre, trebuie să luăm în

considerare acțiunile umane involuntare, care produc modificări substanțiale
ale construcțiilor, instalațiilor și proceselor de producție. Ele își pot avea
proveniența în calcule eronate, măsurători greșite, omisiuni, neatenții, etc.

În categoria acțiunilor voluntare de distrugere ce pot conduce la

dezastre distingem două cazuri:
- acțiunile premeditate, de cele mai multe ori cele din categoria
actelor de terorism, de sabotaj sau a celor anarhice și de diversiune. În această
categorie se includ, de asemenea, în mod distinct, conflictele armate, ca formă
superioară de manifestare a dezastrelor;
- acțiunile voluntare săvârșite de persoane iresponsabile, în libertate
sau scăpate de sub supraveghere. În legătură cu aceste acțiuni iresponsabile
se pot lua în considerare unele aspecte noi, care preocupă întreaga comunitate
internațională, respectiv consumul de droguri și alcool, ca fenomene și cauze
ce conduc la stări de iresponsabilitate și, implicit, la producerea de dezastre.
Factorii care determină amplificarea riscurilor de producere a
dezastrelor în perioadele de crize politico-militare și de conflicte militare pot fi
categorisiți după cum urmează:
- factori interni - cei determinați de declanșarea unor crize politico-
economice și sociale, însoțite de acțiuni anarhiste sau acte de sabotaj, care pot
ajunge până la distrugerea unor obiective și instalații - surse de producere a

7
dezastrelor;
- factori externi - cei desemnați de apariția și evoluția unor crize
politico-militare, dar și de dezastre, în statele vecine României sau în zona
geopolitică din proximitatea granițelor țării noastre.
În cazul primei categorii de factori se pot delimita următorii factori:
- factori de natura politică;
- factori de natură economică;
- factori de natură socială;
- factori de natură religioasă;
- factori de natură etnică;
- factori naturali (geografici);
- factori demografici;
- factori psihologici.
În ceea ce privește factorii externi, România, ca stat dispus într-o zonă
geografică expusă multor forme de manifestare a dezastrelor naturale și
tehnologice, având multe cursuri de apă și baraje hidrotehnice, societăți
comerciale care produc, stochează și prelucrează materiale chimice și
radioactive, fiind totodată, o țară cu munți străbătuți de un număr considerabil
de șosele, cu porturi la Marea Neagră, cu suficient de multe aeroporturi și un
trafic aerian intens, este pregătită, în funcție de posibilitățile actuale, să facă
față parțial, prin sistemul său de protecție civilă, la astfel de riscuri. Istoria a
demonstrat că multe din încercările la care dezastrele au supus țara au
depășit, prin amploare și forme de manifestare, capacitatea națională de
răspuns, ceea ce a determinat intervenția umanitară a comunității
internaționale.
Referitor la consecințele ce decurg din desfășurarea în proximitatea
granițelor României a unor conflicte militare , chiar și în condițiile neimplicării
efective sau implicării parțiale a statului român, cetățeanul, bunurile sale
materiale și factorii de mediu au de suferit. Luând exemplul conflictului din
Iugoslavia, constatăm că România a fost afectată în toate fazele de
desfășurare a conflictului. În faza premergătoare conflictului, România a
constituit una din țările care au fost alese de cetățenii iugoslavi (indiferent că au
fost de naționalitate sârbă, albaneză sau română) ca spațiu de refugiu, pentru
care, în virtutea relațiilor de bună vecinătate și a legislației internaționale, s-au
asigurat condițiile necesare cazării, hrănirii și , în general, a asistenței
umanitare necesare.
În faza desfășurării conflictului militar, România a fost obligată să
suporte degradarea factorilor de mediu (fluviul Dunărea, aerul și terenurile
agricole din zonă) datorită loviturilor aeriene executate de aviația Alianței Nord-
Atlantice asupra instalațiilor petroliere din zona Pancevo. De asemenea, unele
aeronave americane și ale aliaților care au survolat spațiul aerian românesc au
lestat, planificat sau întâmplător, rezervoare de combustibil și, în unele cazuri
(numai pe teritoriul Bulgariei), muniția nelansată asupra obiectivelor planificate.

8
Tot sub aspectul unor stări de nesiguranță, putem exemplifica Războiul din
Golf și cel din Afganistan care, în perioada premergătoare și chiar după
declanșarea lor, au stat sub semnul și pericolul folosirii de către trupele de
comando și cele teroriste a armelor chimice pe teritoriul diferitelor state.
Menținerea sau amplificarea acestor stări de nesiguranță s-a suprapus
în România cu numeroasele inundații, alunecări de teren, explozii, accidente
grave de circulație, catastrofe aeriene și alte tipuri de dezastre, unele cu
caracter transfrontalier, care într-un asemenea context au fost mult mai greu de
rezolvat. Multe dintre aceste situații au intrat în categoria a ceea ce NATO
denumește drept „urgențe civile (situații de urgență), care pot afecta populația,
ele fiind rezultatul unei agresiuni din exterior sau interior, al unor tulburări civile,
cutremure, incendii, inundații etc. care primejduiesc viața sau proprietatea, ori
care perturbează activitățile sociale și economice”.

1.2. Riscuri datorate activității umane (antropică)

Riscurile datorate activității umane au cea mai diversă formă de
manifestare pe teritoriul României. Din punct de vedere al locului de
declanșare și al ariei probabile de manifestare, a efectelor distructive, ele se
regăsesc în zonele industrializate și dens populate precum și pe principalele
căi de comunicații. Din această categorie fac parte:
- riscul incendiilor datorate activității umane;
- exploziile;
- dărâmăturile;
- riscul la catastrofe pe căile de comunicații;
- riscurile generate de avariile produse la instalațiile și mecanismele
industriale;
- riscul inundații datorate avarierii sau distrugerii barajelor
hidrotehnice;
- accidentele chimice;
- riscuri de accidente radiologice și nucleare;
- riscul căderilor de obiecte cosmice;
- riscul epidemiilor și epizootiilor;
- riscuri ce derivă din acțiunile de diversiune și teroriste;
- războiul (conflictul armat).
Sistemele explozive pot fi implicate în majoritatea riscurilor prezentate
cu consecințe din cele mai diverse.

Exploziile sunt forme violente de manifestare a dezastrelor

tehnologice care au ca urmare un număr mare de victime și distrugeri de
construcții și instalații.
9
 Exploziile sunt rezultatul activităților umane imprevizibile, atunci când
este vorba de reacții fizice și chimice necontrolabile, precum și al acțiunilor
umane premeditate, prin influențarea unor procese fizice sau chimice ori prin
folosirea mijloacelor și materialelor explozive.
Astfel de riscuri ce generează dezastre se întâlnesc, de regulă, la
societățile comerciale care produc, depozitează, folosesc în procesul de
producție și comercializează substanțe sensibile la explozie, precum și în cazul
transportului substanțelor periculoase, pe căi de comunicații (rutiere, feroviare,
navale ori oleoducte), sau în cazul imobilelor ce folosesc, pentru încălzire,
combustibili lichizi, solizi sau gazoși.
Cele mai expuse acestui pericol sunt combinatele chimice și
petrochimice, cele din domeniul siderurgic, precum și societățile comerciale din
domeniul producției de apărare. Se consideră că, din punct de vedere al
protecției civile, cele mai vizate dintre acestea sunt combinatele petrochimice
Pitești, Brazi, Teleajen, Onești, Midia, Timișoara, combinatele chimice Govora,
Borzești, Săvinești, Azomureș, Slobozia, Turnu Măgurele, Ocna Mureș,
fabricile de medicamente București, Iași, Cluj, combinatele siderurgice Galați,
Hunedoara, Reșița, Călărași, precum și societățile comerciale cu producție de
apărare Făgăraș, Zărnești, Cugir, Sadu, Plopeni, Moreni și altele.
Astfel de surse de risc au produs în România, în ultimii zece ani, multe
pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale importante. Dintre acestea, se
pot aminti „explozia din anul 1989 de la Combinatul Petrochimic Teleajen,
explozia de la Fabrica de Piroliză a Combinatului Chimic Făgăraș din 1990,
explozia de la Fabrica de Apă Grea din Drobeta Turnu-Severin din 1996,
explozia de la Fabrica de bauxită din Zlatna din anul 1998 și altele”. (Evidența
statistică a Comandamentului Protecției Civile.)
O sursă permanentă de risc la explozii pe teritoriul României o
reprezintă muniția rămasă neexplodată în urma tragerilor de luptă și aplicațiilor
executate de unitățile și marile unități ale armatei în timp de pace, dar mai ales
cele rămase în urma conflictelor militare care ar putea avea loc pe teatrele de
acțiuni militare. Este cunoscut faptul că în al doilea război mondial, când în
partea de nord a Moldovei și în nord-vestul Transilvaniei s-au desfășurat
intense acțiuni militare, au rămas ascunse (îngropate) depozite întregi de
muniție și elemente de muniții, de toate tipurile și calibrele.
Dispersat, pe întreg teritoriul României se găsesc îngropate depozite
și elemente de muniție neexplodate atât sovietice, englezești, americane,
germane si românești.
Dărâmăturile pot fi produse de cutremure, alunecări de teren,
avalanșe, furtuni, de explozii și incendii, precum și de puterea distructivă a
munițiilor, de tipul rachetelor, bombelor de aviație și proiectilelor de artilerie.
Pe căile de comunicații se pot transporta zilnic persoane, combustibili
solizi, gazoși și lichizi, substanțe chimice, radioactive și explozive, care
reprezintă un pericol permanent la accidente, ce pot produce pierderi de vieți

1
0
omenești, răniți, incendii, explozii, morți, precum și importante distrugeri
materiale, contaminări ale solului, apei și aerului (cazul nefericit de la Mihăilești
fiind cel mai recent).
Prin formele de manifestare și urmările lor, acțiunile de diversiune,
anarhice și teroriste, fie că sunt executate pe timp de pace, fie să sunt
executate pe timp de criză sau conflict armat, se încadrează în categoria
dezastrelor produse de acțiunea intenționată a omului. Datorită organizării,
înzestrării și pregătirii lor, dar mai cu seamă a modului în care acționează și a
efectelor pe care le produc, forțele destinate să întreprindă astfel de acțiuni
sunt echivalate celor ale unor bombe nucleare. Doar două exemple, din multele
ce se pot da, sunt concludente pentru ce se afirmă mai sus. Să reamintim, spre
exemplu acțiunea comandoului englez, din perioada celui deal doilea război
mondial, sub denumirea codificată „CROSSBOW”, pentru distrugerea unei
uzine de apă grea din Norvegia, uzină care nu reușise să fie scoasă din
funcțiune sau cel puțin avariată, în urma unor atacuri aeriene soldate cu
importante pierderi din partea coaliției antihitleriste. De asemenea, atacul
criminal din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center și Pentagonului
pune în evidență cât de periculoase pot fi acțiunile teroriste. Din nefericire,
fenomenul a luat o asemenea amploare încât face necesară intervenția
comunității internaționale, chiar și prin acțiuni de forță. Astfel de grupări
teroriste ori diversioniste sunt proiectate să ducă acțiuni atât în timp de pace,
cât și în timp de război, cu precădere în zona marilor aglomerări urbane dar și
în zone industriale sau în raioanele de dispunere a trupelor. Multe din țintele
predilecte sunt autoritățile administrației publice centrale și locale și sediile
acestora pentru a slăbi încrederea populației în capacitatea de conducere a
factorilor de răspundere, de a menține ori restabili ordinea și realiza
capacitatea de răspuns adecvată.
Printre riscurile unor posibile dezastre produse de aceste acțiuni sunt
cele care pot avea ca rezultat asasinatele, exploziile, incendiile, răspândirea de
agenți patogeni, contaminarea chimică și radioactivă a surselor de apă și a
produselor agroalimentare, avarierea unităților publice, întreruperea alimentării
cu apă și energie electrică, precum și altele.
Riscurile determinate de constituirea, înzestrarea și acțiunea unor
asemenea forțe pot veni atât din interiorul țării, atunci când în analiză se iau
forțe anarhice sau paramilitare constituite ilegal, cât și din exterior, atunci când
ne referim la unități și subunități militare destinate să ducă acțiuni de
diversiune, special antrenate și dotate pentru astfel de misiuni sau la grupări
teroriste, mai ales în cazul celor susținute de o politică și strategie a
terorismului de stat.
Războiul reprezintă, în concepția multor specialiști, forma superioară
de dezastre, atât prin manifestare, cât și prin consecințe.
Având în vedere forța de distrugere de care dispun armatele moderne
în prezent, este de așteptat ca într-un viitor conflict armat la scară mondială, să

1
1
se întrebuințeze toate categoriile de armament din dotare (clasice, incendiare,
nucleare, chimice, biologice) care să afecteze populația (combatanți și civili),
toate mediile (inclusiv cosmosul) până la distrugerea planetei. Soții Toffler,
amintesc într-una din lucrările lor de bază, cu privire la impactul asupra
civilizației și consecințele unui viitor conflict militar că: „....referitor la puterea de
ucidere, simpla capacitate letală a armelor convenționale a crescut, de la
începuturile revoluției industriale și până în prezent, cu cinci ordine de mărime.
Aceasta înseamnă că armamentul nonnuclear de azi, în medie, este de
100.000 de ori mai ucigător decât pe vremea când mașinile cu abur și fabricile
începuseră să schimbe fața lumii. Cât despre bombele atomice, este necesar
doar să medităm la consecințele a 100 sau 1000 de Cernobâluri, pentru a
aprecia cutremurătoarea amenințare pe care o reprezintă.” (Alvin și Heidi
Toffler - Război și Antirăzboi, Editura Antet, București 1995, p. 44).
În condițiile unui război mondial, este posibilă producerea tuturor
tipurilor de dezastre prezentate în subcapitolele anterioare, inclusiv a celor ce
au cauză predominant naturală cum ar fi: cutremurele și alunecările de teren
(arme geofizice) sau ploi torențiale, furtuni, taifunuri și uragane (arme
meteorologice).
În concepția actuală, declanșarea conflictului militar poate fi precedată
de o stare de tensiune, perioadă în care fiecare dintre adversar își intensifică
acțiunile de culegere a informațiilor și desfășoară acțiuni ostile de intimidare,
dezinformare și influențare psihologică, precum și acțiuni de diversiune și
teroriste, în care sunt cuprinse obiective sociale, precum și personalități
marcante din viața politică, economică și culturală a statului respectiv sau chiar
colectivități umane.
Printre țintele acțiunilor de diversiune și teroriste, un loc important îl
ocupă lucrările hidrotehnice, agenții economici-surse de risc chimic și
radioactiv, cei cu risc la incendii și explozii, clădirile și construcțiile în care își
desfășoară activitatea autoritățile administrației publice centrale și locale,
companii comerciale, marile depozite de combustibili, armament, muniție și
explozibil etc.
Din studiul doctrinelor militare ale diferitelor state se poate desprinde
concluzia că, declarativ, nici o armată nu-și propune să folosească forțe
specializate pentru producerea expresă a unor avarii sau distrugeri la obiective
economice și administrative considerate drept surse de risc natural sau
tehnologic. Totuși, printre structurile militare permanente cărora li se pot stabili
asemenea misiuni regăsim trupele de comando, cercetare-diversiune și de
desant aerian. Ele pot acționa, atât în perioada inițială a conflictului, cât și pe
timpul desfășurării acțiunilor militare în adâncimea strategică.
Asemenea misiuni, ca formă principală de acțiune le întâlnim la forțele
paramilitare, la formațiunile de partizani sau la cele de guerilă. Cu toate că în
general, se evită afectarea populației civile, a bunurilor materiale de consum, a
valorilor de patrimoniu sau a factorilor de mediu, în dorința de a hărțui, cu forțe

1
2
și mijloace puține, forțele armate regulate adversare, aceste formațiuni nu se
rețin de la a incendia, arunca în aer, bloca drumuri, deraia garnituri de tren,
avaria instalații cu grad ridicat de pericol.
Mijloacele folosite pentru declanșarea unor dezastre (în mod deosebit
a celor tehnologice) sunt diferite, în funcție de forțele care le întrebuințează.
Fiecare dintre conflictele ce au urmat celui de-al doilea război mondial au adus
pe teatrul acțiunilor militare noi și surprinzătoare mijloace de atac. Astfel, la
armatele regulate vom întâlni mijloace clasice și moderne atât de transport la
țintă, cât și de atac, care produc, pe lângă efecte distructive puternice,
surprinderea adversarului dublată de folosirea unor noi tipuri de arme și muniții,
cât și de lipsa mijloacelor de prevenire a efectelor și înlăturare eficientă și
oportună a urmărilor.
Tot mai mult, tehnica militară, armamentul și muniția au în
componență sau sunt racordate la sisteme computerizate ce tind să
înlocuiască, într-o mare măsură, omul la dispozitivele de comandă și control pe
care altă dată nu s-ar fi încumetat nimeni să le atribuie tehnicii de calcul. Dar
tocmai acest înalt grad de tehnologizare și computerizare creează riscul ca
butonul de comandă al diferitelor sisteme de apărare ori atac să fie
achiziționate și acționate de minți bolnave, care fără prea multă judecată să
declanșeze războaie nimicitoare pentru întreaga planetă.
Analizând cealaltă categorie de forțe care ar putea să producă prin
acțiunile lor teroriste, anarhiste sau de diversiune, dezastre naturale și
tehnologice, va trebui să avem în vedere caracterul subteran și ocult ce
guvernează acțiunile și care, încălcând normele juridice, produc panică, morți,
răniți și distrugeri neprognozate.
Aceste forțe greu de controlat folosesc mijloace de atac și distrugere,
de regulă improvizate sau artizanale. Pentru obținerea diverselor materiale ce
se utilizează pentru realizarea acestor mijloace artizanale, sunt vizate unitățile
militare ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și
Internelor, depozitele de armament, muniție și explozivi ale acestora, magaziile
și depozitele exploatărilor miniere sau cariere de piatră care folosesc în
procesul de producție, mijloace și materiale explozive.
Nu trebuie neglijată ideea că logistica unor astfel de forțe, îndeosebi a
celor paramilitare, poate fi realizată de forțe externe, prin finanțarea
achiziționării de pe piața neagră a unor cantități de armament, muniții și
explozivi. Informațiile din acest domeniu au scos în evidență că nu este greu și
nici imposibil ca astfel de forțe să fie dotate cu materiale și tehnologii care să le
permită să treacă la fabricarea armamentului și munițiilor nucleare.
Interesele marilor producători și exportatori de arme și muniții conduc
adesea la ascunderea și acoperirea marilor rețele de traficanți, care spală
importante sume de bani, multe dintre acestea având ca destinație finanțarea
formațiunilor și organizațiilor teroriste ori anarhiste.
Fără a considera că, pe termen scurt sau mediu, țara noastră ar

1
3
constitui ținta unei agresiuni armate, gândirea militară românească și
regulamentele militare actuale nu exclud, în eventualitatea unui război în care
ar putea fi atrasă și România, întrebuințarea de către forțele agresoare a
munițiilor cu încărcătură nucleară, chimică sau biologică. De aceea în
pregătirea protecției civile se au în vedere atât situațiile de dezastre, cât și cele
în timp de război.

*
Sesizată de pericolul pe care-l reprezintă expansiunea la scară
mondială a terorismului internațional, comunitatea internațională a reacționat
cu măsuri concertate de eradicare a flagelului. Ceea ce a urmat atacului
terorist executat asupra Statelor Unite ale Americii după 11.09.2001 poate
constitui un început al ofensivei generalizate asupra terorismului. Războiul,
căci despre război este vorba în acest caz, poate să dureze. Este posibil ca
acest tip de război să nu se sfârșească prea curând sau niciodată (a se vedea
atentatele din Spania, Anglia și amenințările la adresa țărilor europene care au
trimis trupe în Irak). Răspunsul trebuie dat de așa manieră încât, chiar dacă nu
se va reuși eradicarea completă a flagelului, sistemul să fie afectat astfel încât
reluarea activității să fie foarte dificilă sau imposibilă pentru o lungă perioadă
de timp.

1.3 Problematica abordată

Se cunoaște că datorită efectului lor distructiv, explozivii sunt folosiți
cu precădere în domeniul militar ca elemente principale în diferite tipuri de
muniție, rachete, în mine terestre sau marine, ca elemente de propulsie sau
pentru efectuarea lucrărilor de distrugere.

În domeniul militar, sistemele explozive se folosesc la executarea

lucrărilor de distrugere pentru:
- realizarea barajelor genistice;
- distrugerea rapidă a obiectivelor de importanță militară;

- executarea culoarelor prin barajele genistice ale inamicului, precum

și prin raioanele blocate de dărâmături și de abatize, ca urmare a loviturilor
racheto-nucleare, sau a bombardamentelor de artilerie (aviație);
- dislocarea pământului, îndeosebi a pământului înghețat și a rocilor
tari;
- distrugerea munițiilor neexplodate;
- executarea canalelor în gheață, în vederea amenajării punctelor de

1
4
trecere peste cursurile de apă;
- distrugerea gheții și a zăpoarelor în scopul de a proteja podurile și
construcțiile hidrotehnice pe timpul curgerii sloiurilor, precum și pentru
executarea altor misiuni de asigurare genistică.
Distrugerea unor obiective poate fi realizată și pe cale mecanică, prin
incendiere sau prin inundare.
Dintre obiectivele vizate pentru distrugere se pot enumera:
- podurile de lemn, metal, beton armat, de piatră sau beton;
- podurile sub apă și podurile plutitoare;
- tuneluri;
- clădiri;
- aruncarea dirijată a pământului;
- căile de comunicații (platforme de drumuri, podețe tubulare, ziduri
de sprijin, noduri de comunicații etc.);
- executarea avalanșelor și a fugaselor de piatră pe drumuri de
munte;
- aerodromuri (terenuri de zbor, construcții și instalații);
- căi ferate (infrastructuri, suprastructuri, material rulant, instalații de
alimentare, depouri, ateliere, uzine electrice, depozite CL, stații c.f., rețele de
telecomenzi și de semnalizare - centralizare - blocare);
- lucrări hidrotehnice (baraje, hidrocentrale, ecluze, cheiuri și
instalații portuare);
- lucrări de fortificații și baraje neexplozive;
- tehnică de luptă.

În domeniul civil, sistemele explozive s-au folosit multă vreme numai

la operații de derocare în activitatea minieră, la lucrări în subteran sau de
suprafață pentru extracții de minereuri, la defrișări de terenuri împădurite, la
lucrări de construcție lucrări de artă (tuneluri), la lucrări în pământ și stâncă
(aruncare a pământului, dislocare, afânare) în construcția de drumuri, căi
ferate, cariere, spargerea blocurilor supragabarit, la lucrări de rambleiere,
debleiere și netezire prin explozie.
Ceva mai târziu, acestea au început să fie folosite la demolarea
construcțiilor civile, industriale (coșuri, turnuri etc) și lucrărilor de artă (viaducte,
poduri), în domeniul petrolier la perforarea țevilor de extracție a petrolului și la
stingerea sondelor incendiate. După încheierea celui de-al doilea război
mondial au început să se dezvolte numeroase metode de prelucrare a
metalelor în industrie pentru placarea sau ambutisarea metalelor, în
metalurgie, în medii calde și reci, pentru distrugerea diferitelor profile metalice.
În mediul subacvatic, sistemele explozive sunt folosite în lucrări de
deblocare sub apă, adâncirea albiilor și distrugerea vadurilor, protejarea
podurilor și navelor fluviale împotriva sloiurilor și gheții, pentru distrugerea
zăpoarelor în aval de lucrări de artă.

1
5
 Conform legii, protecția civilă este o componentă a sistemului
securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice,
măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de
informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și
reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și
mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor
armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor
necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
Printre atribuțiile protecției civile, cu trimitere la subiectele tratate în
conținutul tezei, enumerăm:
- identificarea și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de
dezastre naturale și tehnologice de pe teritoriul României;
- protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și
arhivistice, precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale
conflictelor armate;
- organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea
pierderilor de vieți omenești, limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de
urgență și pentru reabilitarea utilităților publice afectate;
- asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată
din timpul conflictelor militare;
- participarea la misiuni internaționale specifice.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice de protecție civilă sunt
constituite servicii de urgență profesioniste și voluntare, în compunerea cărora
se află și echipe de intervenție care utilizează sisteme explozive.
Dezastrele naturale, din punct de vedere al mediului care le
generează, pot fi de următoarele tipuri:
- provocate de către apă (provenită din ploi și zăpadă): torente,
inundații, ninsori, înzăpeziri și avalanșe, eroziuni ale solului, alunecări de teren;
- provocate de deplasarea maselor mari de aer: vânturi puternice,
furtuni, tornade, uragane, taifunuri;
- provocate de pământ: cutremure de pământ, alunecări de teren,
avalanșe, prăbușiri de galerii naturale (peșteri), erupții vulcanice;
- provocate de variațiile de temperatură: ninsori, îngheț, zăpoare,
secetă prelungită, incendii de păduri și culturi mari.
În situația inundațiilor datorită ploilor abundente și topirii bruște a
zăpezii se pot folosi sisteme explozive pentru:
- deblocarea cursurilor pentru torentele și pârâurile blocate de diferite
materiale (lemnoase, gunoaie etc.) atunci când sunt depistate în timp util;
- săparea unor canale de scurgere a apelor pe timpul inundațiilor;
- producerea voită a unor avalanșe, când se constată pericol de
producere a acestora pentru preîntâmpinarea unor accidente (cazul Brașov
2003);
- provocarea voită a unor alunecări de teren.

1
6
 Deplasarea maselor mari de aer pot provoca distrugeri în urma cărora,
cu sisteme explozive, se pot efectua lucrări de deblocare pentru înlăturarea
urmărilor acestora.
În cazul dezastrelor naturale provocate de mișcări ale pământului se
pot înregistra:
- cutremure de pământ care produc dărâmături, modificări esențiale
ale scoarței terestre, prăbușirea unor versanți și blocarea albiei unor râuri ori
distrugeri ale amenajărilor hidrotehnice de acumulare a apei, care, la rândul lor,
produc inundații, avalanșe, modificarea echilibrului ecologic;
- alunecări de teren, avalanșe, prăbușiri de galerii naturale (peșteri);
- erupțiile vulcanice care pot produce modificări ecologice, blocări de
albii ale râurilor având drept consecință inundații.
Sistemele explozive pot fi folosite la lucrări de deblocare, după
scoaterea victimelor de sub dărâmături, la lucrări de demolare a diferitelor
construcții avariate sau rămase fără utilitate, la lucrări ale pământului pentru
realizarea unor canale de scurgere pentru apa provenită din inundații sau în
urma erupțiilor vulcanice și dirijarea lor pe anumite direcții.
Pe timpul temperaturilor deosebit de scăzute, sistemele explozive pot
fi folosite pentru spargerea gheții pentru înlăturarea podurilor de gheață, pentru
menținerea șenalului navigabil al cursurilor de apă și pentru înlăturarea
zăpoarelor de gheață în scopul protecției lucrărilor de artă.
În situația incendiilor de păduri, sistemele explozive pot fi folosite la
delimitarea suprafețelor de protejat prin lucrări de doborâre a copacilor și
executarea unor coridoare prin săparea de șanțuri de protecție.
Riscurile datorate activității umane au cea mai diversă formă de
manifestare. În categoria acțiunilor voluntare de distrugere, ce pot conduce la
dezastre distingem două cazuri:
- acțiunile premeditate, de cele mai multe ori cele din categoria
actelor de terorism, de sabotaj sau a celor anarhice și de diversiune. În această
categorie se includ, de asemenea, în mod distinct, conflictele armate, ca formă
superioară de manifestare a dezastrelor;
- acțiunile voluntare săvârșite de persoane iresponsabile, în libertate
sau scăpate de sub supraveghere.
În legătură cu aceste acțiuni iresponsabile se pot lua în considerație
unele aspecte noi, care preocupă întreaga comunitate internațională, respectiv
consumul de droguri și alcool, ca fenomene și cauze ce conduc la stări de
iresponsabilitate și, implicit, la producerea de dezastre.

1.4 Stadiul actual al folosirii sistemelor explozive

Numeroase lucrări, simpozioane și sesiuni de comunicări științifice

1
7
analizează fenomenologia surselor de risc și a dezastrelor, cauzele,
manifestările și consecințele acestora. Comunitatea internațională, prin
instituțiile sale reprezentative, depune eforturi deosebite pentru realizarea
unității de concepție și acțiune privind sprijinul umanitar pentru națiunile aflate
în suferință din cauza dezastrelor.

A Xl-a Conferință mondială a protecției civile din 26 - 28 octombrie

1998 de la BEIJING a consfințit faptul că „protecția și asistența în fața
dezastrelor naturale și tehnologice sunt un drept fundamental al ființei
umane, în aceeași măsură ca dreptul la viață sau dreptul la sănătate” (-
Declarația de la BEIJING 26-28 octombrie 1998, Revista Protecția Civilă nr.
3/1998, traducere).
Experiența și realitatea au demonstrat că oricât de dezvoltat economic
ar fi un stat, formele de manifestare și urmările dezastrelor naturale și
tehnologice (calamități și catastrofe) fac, uneori, imposibilă orice acțiune de
răspuns, indiferent cât de bine ar fi ea concepută și organizată. În acest sens,
comunitatea internațională a proiectat, sub egida ONU, un sistem coerent și
bine organizat de acordare a asistenței umanitare colective la dezastre, care să
includă, pe lângă forțele și mijloacele de protecție și intervenție la dezastre ale
unui stat, forțe de protecție sau forțe armate care aparțin sau nu unei alianțe
politico-militare.
Astfel, pe plan internațional, Organizația Națiunilor Unite a creat ca
instituție în acest domeniu, Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare (UN-
OCHA), iar în cadrul Organizației Atlanticului de Nord (NATO) a fost creat
Comitetul Superior de Planificare a Urgențelor Civile (SCEPC).
Sub egida acestor două foruri și a Consiliului Euro-Atlantic pentru
Parteneriat (EAAPC) - structură NATO - se încearcă realizarea unui Centru
Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz Dezastre (EADRCC), care
să constituie o forță de intervenție multinațională, Unitatea Euro- Atlantică de
Răspuns în caz de Dezastre (EADRU). Aceasta nu este o forță constituită
permanent, ci se constituie ca o grupare de elemente naționale voluntare de
intervenție, numai în caz de dezastre.
România, ca stat dispus într-o zonă geografică expusă multor forme
de manifestare a dezastrelor naturale și tehnologice, având multe cursuri de
apă și baraje hidrotehnice, societăți comerciale care produc, stochează și
prelucrează materiale chimice și radioactive, fiind, totodată, o țară cu munți
străbătuți de un număr considerabil de șosele, cu porturi la Marea Neagră, cu
suficient de multe aeroporturi și un trafic aerian intens, este pregătită, în funcție
de posibilitățile actuale, să facă față parțial, prin sistemul său de protecție civilă,
la astfel de riscuri. Istoria a demonstrat că multe din încercările la care
dezastrele au supus țara au depășit, prin amploare și forme de manifestare,
capacitatea națională de răspuns, ceea ce a determinat intervenția umanitară a
comunității internaționale.

1
8
 Referitor la consecințele ce decurg din desfășurarea în proximitatea
granițelor României a unor conflicte militare , chiar și în condițiile neimplicării
efective sau implicării parțiale a statului român, cetățeanul, bunurile sale
materiale și factorii de mediu au de suferit. Luând exemplul conflictului din
Iugoslavia, constatăm că România a fost afectată în toate fazele de
desfășurare a conflictului. În faza premergătoare conflictului, România a
constituit una din țările care au fost alese de cetățenii iugoslavi (indiferent că au
fost de naționalitate sârbă, albaneză sau română) ca spațiu de refugiu, pentru
care, în virtutea relațiilor de bună vecinătate și a legislației internaționale, s-au
asigurat condițiile necesare cazării, hrănirii și, în general, a asistenței
umanitare necesare.
În faza desfășurării conflictului militar, România a fost obligată să
suporte degradarea factorilor de mediu (fluviul Dunărea, aerul și terenurile
agricole din zonă) datorită loviturilor aeriene executate de aviația Alianței Nord-
Atlantice asupra instalațiilor petroliere din zona Pancevo. De asemenea, unele
aeronave americane și ale aliaților care au survolat spațiul aerian românesc au
lestat, planificat sau întâmplător, rezervoare de combustibil și, în unele cazuri
(numai pe teritoriul Bulgariei), muniția nelansată asupra obiectivelor planificate.
Tot sub aspectul unor stări de nesiguranță, putem exemplifica Războiul din
Golf și cel din Afganistan care, în perioada premergătoare și chiar după
declanșarea lor, au stat sub semnul și pericolul folosirii de către trupele de
comando și cele teroriste a armelor chimice pe teritoriul diferitelor state.
Menținerea sau amplificarea acestor stări de nesiguranță s-a suprapus
în România cu numeroasele inundații, alunecări de teren, explozii, accidente
grave de circulație, catastrofe aeriene și alte tipuri de dezastre, unele cu
caracter transfrontalier, care într-un asemenea context au fost mult mai greu de
rezolvat. Multe dintre aceste situații au intrat în categoria a ceea ce NATO
denumește drept „urgențe civile (situații de urgență), care pot afecta populația,
ele fiind rezultatul unei agresiuni din exterior sau interior, al unor tulburări civile,
cutremure, incendii, inundații etc. care primejduiesc viața sau proprietatea, ori
care perturbează activitățile sociale și economice”.
În sensul celor de mai sus, România militează pentru încheierea de
acorduri bilaterale de cooperare în domeniul protecției civile, în primul rând cu
țările vecine, și face tot posibilul de a răspunde solicitărilor de ajutor umanitar
cu resurse umane și materiale în situații de urgență civilă ce pot afecta diferite
state.

Odată ostilitățile încheiate, munițiile neexplodate continuă să omoare

și să mutileze fără discriminare, chiar și atunci când rațiunile militare pentru
care au fost confecționate au încetat să mai existe.
De exemplu, Departamentul de Stat al S.U.A. estimează că numai
minele terestre antipersonal și antitanc sunt în număr de aproape 65-110
milioane aruncate (plantate) în circa 62 de țări. O.N.U. crede că această cifră

1
9
se situează undeva între 100 și 200 de milioane de mine.
Aceste muniții generează între 600-800 de accidente pe lună.
Lisabeth Dole, președinta Crucii Roșii Americane, a estimat că „în fiecare lună
1600 de persoane sunt ucise și 450 sunt rănite de munițiile neexplodate”.
Africa are cele mai minate țări din lume, cu circa 18-30 milioane de
muniții neexplodate, ce zac în 18 țări. Sunt, de exemplu, 9 milioane de muniții
nelocalizate în Angola, 2 milioane în Mozambic, Zimbawe și Etiopia.
Orientul Mijlociu posedă cca. 17-24 milioane de muniții nelocalizate,
cele mai multe în Kuweit, Iran și Irak și pe ambele părți ale graniței Israelului cu
Siria, Liban și Iordania.
În zona Asiei și Pacificului sunt circa 15-23 milioane de muniții
nelocalizate și nemarcate, plasate mai mult în S.E. Asiei, în special în
Cambogia (unde se estimează cca. 4-11 milioane de muniții nedetectate), dar
și la granița cu Tailanda și în Laos, care mai poartă plaga războiului trecut cu
Vietnmam. Sudul Asiei deține, și el, 13-25 milioane de muniții neexplodate,
cele mai multe localizate în Afganistan.
Multe din aceste muniții (în special mine), de exemplu minele aruncate
de tip „fluture” - rusești, sunt viu colorate și atrag copiii, cu consecințe tragice
pentru aceștia. Sunt, de asemenea, concentrări de muniții neexplodate, active,
la granițele Pakistanului cu India și cu Afganistanul, precum și a Indiei cu
China, ca și în Kașmir.
În Europa, munițiile nelocalizate sunt concentrate în republicile fostei
Iugoslavii, că și fosta U.R.S.S. Se estimează că Europa are cca. 3-7 milioane
de muniții nedetectate în 13 țări, multe din ele rămase din al doilea război
mondial.
Se estimează că sunt 2.000 de victime pe lună și că la fiecare 20 de
minute, undeva, în lume, o persoană cade victima unei muniții neexplodate.
Victimele sunt, în general, femei, bărbați (în proporție foarte mare datorită
faptului că ei sunt potențialii combatanți și se deplasează pentru a procura
hrana necesară familiilor lor) și copii (din cauza fragilității lor).
Proporția civililor, printre victimele munițiilor neexplodate,
variază în funcție de:
> densitatea populației care se găsește în zona minată;
> necesarul de muniții (mine ) amplasate;
> necesitatea de a se deplasa în zonele minate (pentru cultivarea
pământului, diferite deplasări etc.).
Natura rănilor provocate de munițiile neexplodate depinde de tipul
muniției și de tipul de explozie.
Poluarea provocată de munițiile neexplodate mărește riscurile:
> bolilor declanșate de lipsa apei (când accesul la sursele de apă
este imposibil din cauza amplasării munițiilor neexplodate);
> malnutriției (când munițiile neexplodate blochează accesul pe
pământurile cultivate);

2
0
 > bolilor infecțioase (echipele care fac vaccinări evită să se
deplaseze în zonele minate).
Impactul psihologic al folosirii munițiilor (minelor) poate fi:
> Impact colectiv - climat de teroare care poate declanșa sentimente
de alienare și ură în sânul unei comunități;
> Impact individual - sentiment de vinovăție față de propria
persoană:
❖ degradarea imaginii propriului corp al victimei și pierderea
încrederii în sine;
❖ pierderea speranței în viitor din cauza infirmității;
❖ izolarea și respingerea societății (din acest punct de vedere,
femeile sunt cele mai vulnerabile; anumite popoare le
resping; femeile nemăritate înainte de a fi rănite au șanse
foarte scăzute să se căsătorească și să aibă copii).
Suprasolicitarea sistemului sanitar.
Consecințele impactului munițiilor neexplodate asupra societății,
economiei și mediului sunt:
❖ Suprasolicitarea sistemului sanitar și colectivității (persoane
handicapate, orfani etc.);
❖ Reducerea natalității;
❖ Imposibilitatea repatrierii refugiaților;
❖ Destrămarea familiilor, analfabetism, delicvență, prostituție;
❖ Izolarea comunităților;
❖ Reducerea schimburilor comerciale;
❖ Sărăcirea țărilor (încetarea/reducerea activităților industriale,
energetice, turistice);
❖ Dependența financiară și tehnică de străinătate pentru
îndepărtarea munițiilor neexplodate;
❖ Pierderea potențialilor investitori;
❖ Încetinirea programelor de reconstrucție și dezvoltare;
❖ Distrugerea faunei și florei.
Ca urmare a numeroaselor confruntări armate și a acțiunilor militare
aeriene și terestre de pe teritoriul țării noastre în timpul celor doua războaie
mondiale, în majoritatea zonelor României au rămas neexplodate însemnate
cantități de muniții de diferite tipuri și calibre.
Situația centralizatoare a descoperirii și neutralizării munițiilor
neexplodate pe teritoriul țării noastre în perioada 2001 - 2005 este prezentată
în anexa nr. 2.
În cursul anilor 2001-2005, unele intervenții pirotehnice executate de
specialiștii protecției civile au reprezentat un grad ridicat de risc, de exemplu:
> Descoperirea în jud. Caraș - Severin, în zona baraj Secu, Reșița, a
unei gropi pline cu muniție (aproximativ 13.000 de proiectile și elemente de
muniție neexplodată);

2
1
 > Descoperirea în jud. Alba, în localitatea Vinerea Cugir, în urma
unor lucrări agricole, a 556 de proiectile de artilerie de diferite calibre, a unei
bombe de aviație germane de 56 kg și a 20 de elemente de muniție;
> Descoperirea în jud.Ilfov, în pădurea Cernica, a 1968 de proiectile
de artilerie de diferite calibre, a unei bombe de aruncător de 82 mm, a unei
bombe de aviație germane de 56 kg și a 1897 de elemente de muniție;
> Descoperirea în județele Brașov, Iași, Prahova și în municipiul
București, a unor bombe de aviație, de fabricație germane, rusești, americane
sau britanice, cu ocazia unor săpături, care au reprezentat un pericol deosebit
și au necesitat o intervenție migăloasă;
> Descoperirea în jud. Argeș, în comuna Sălătrucu, a 77 de
proiectile de artilerie neexplodate, de calibre diferite, în pădure, cu ocazia tăierii
unor copaci;
> Descoperirea în jud. Cluj, la stațiunea de cercetări din comuna
Jugu, cu ocazia unor săpături, a 42 de proiectile de artilerie de cal.150 mm;
> Descoperirea în jud. Ialomița, pe malul drept al brațului Borcea, în
dreptul localității Vlădeni, a 11 proiectile de artilerie germane de cal.150 mm
provenite probabil de la o navă scufundată în cel de-al doilea război mondial;
> Descoperirea, în zona aeroportului din Arad, cu ocazia unor lucrări
de modernizare, a 44 bombe de ruptură beton germane de 250 kg;
> Descoperirea în localitatea Suceava, la rădăcina unui copac, a 235
de proiectile de cal. 105 mm Rheinmetall;
> Descoperirea la Școala generală nr. 15 din Ploiești Sud, cu ocazia
unor săpături, a patru componente de lovituri de aruncător A.G.-7.
Existența acestor muniții a căror descoperire se realizează, de regulă,
ca urmare a unor lucrări agricole, industriale, silvice sau chiar prin spălarea
naturala a unor terenuri, a provocat, acolo unde neștiința sau inconștiența unor
oameni a permis-o, numeroase victime omenești și pagube materiale (anexa
nr. 1).

Concluziile, destul de îngrijorătoare, sunt:

> Majoritatea victimelor sunt copii sau persoane de vârsta a treia;
> Multe dintre accidentele prezentate s-au petrecut ca urmare a
acțiunii cu diferite scule (aparat de sudură, aparat de tăiat metale), sau direct
ca urmare a lovirii sau încălzirii acestora;
> Deși muniția descoperită este foarte veche și prezintă un grad
avansat de degradare, componentele acestora sunt toate active, manipularea
necorespunzătoare ducând la explozia instantanee a acesteia;
> Deși acțiunile preventive sunt numeroase, acestea executându-se
atât în școli cât și în cadrul diferitelor convocări, nu se acordă atenție deosebită
acestor muniții neexplodate;
> Accidentele în rândul populației civile, ca urmare a mânuirii
imprudente a munițiilor descoperite neexplodate, au fost pe tot teritoriul țării.

2
2
 1.5 Necesitatea studiului și obiectivele lucrării
Necesitatea utilizării sistemelor explozive, în mod cât mai economic și
sigur cu putință, a condus la apariția de metode și tehnici performante de
împușcare.
Trebuie menționat faptul că, deși există un număr mare de țări în care
sunt preocupări în domeniu, doar marile puteri industriale ale lumii au reușit să
obțină rezultate care să permită aplicarea cu succes a tehnicilor performante
de împușcare în orice situație și pentru toate tipurile de lucrări. Motivația
acestei realități este ușor de intuit: complexitatea fenomenelor, costurile
însemnate ale cercetării aplicate, lipsa personalului specializat, riscurile mari
ale operațiilor cu explozivi și nu în ultimul rând lipsa unor lucrări de specialitate
care să trateze, în ansamblu, această problematică.
Cu toate dezvoltările atinse de marile firme care folosesc sisteme
explozive, documentația de specialitate este restrânsă și datorită a două
motive foarte întemeiate:
- metodele de calcul și experiența acumulată constituie secret de
firmă și se transmit din generație în generație;
- posibilitatea folosirii lor în scopuri teroriste (în special rețetele de
fabricație a sistemelor explozive).

În țara noastră, tehnici și tehnologii de împușcare se aplică cu succes,

destul de mult, totuși această activitate se bazează încă foarte mult pe metode
empirice și pe experiența utilizatorilor. În ultimii ani au existat cercetări teoretice
și experimentele referitoare la folosirea energiei exploziei, în special pentru
demolarea controlată a construcțiilor, dar încă nu sunt oferite soluții acceptabile
legate de cele trei aspecte principale care intervin în cadrul unei lucrări de
demolare controlată folosind explozii dirijate și anume: calculul încărcăturii de
exploziv; stabilirea timpilor de întârziere și a ordinii în care se distrug
elementele de rezistență. De asemenea, un al patrulea aspect insuficient
studiat îl reprezintă protejarea mediului înconjurător.
În situația distrugerii muniției asanate, calculul încărcăturii de exploziv
este influențat de starea explozivilor din interiorul muniției ce urmează a fi
distruse.
Lucrarea de față analizează aspecte legate de două direcții ale
activității specifice protecției civile:
- prima direcție analizează aspectele legate de diminuarea riscului de
explozie pe timpul depozitării, manipulării, transportului și utilizării materialelor
explozive. Pin materiale explozive trebuie să se înțeleagă atât materialele
folosite de echipele de intervenție la îndeplinirea misiunilor în domeniile
prezentate anterior, cât și materialele clasificate ca periculoase, fie produse
finite, fie materii prime, care în anumite condiții pot deveni materiale explozive

2
3
și pot produce explozii cauzatoare de mari pagube materiale și pierderi de vieți
omenești. În analiza acestor aspecte sunt prezentate tehnici și tehnologii de
utilizare în siguranță a sistemelor explozive, în activitatea echipelor de
intervenție.
- a doua direcție analizează aspectele legate de managementul
situațiilor de urgență, urmare a folosirii sistemelor explozive, atât de către
echipele de intervenție în activitatea umanitară pe care o desfășoară, cât și de
către forțe teroriste, care în perioada de după anul 2001, se manifestă la nivel
internațional.

2
4
Capitolul II

2. DESCOMPUNEREA MATERIILOR EXPLOZIVE ȘI

IMPACTUL FENOMENULUI ASUPRA MEDIULUI

2.1. Introducere
Explozia, ca proces de degajare a unei mari cantități de energie, într- un
timp extrem de scurt, este un fenomen fizic și, de aceea, studiul fenomenelor
explozive, atât prin obiectul de studiu, cât și prin tehnicile experimentale la care
face apel, formează un capitol de sine stătător al fizicii aplicate, respectiv fizica
explozivilor.
Prima întrebuințare a explozivilor a avut loc în domeniul militar, iar
primul exploziv utilizat a fost pulberea cu fum (pulberea neagră) fabricată din
salpetru, sulf și cărbune. Nu se cunoaște cu exactitate când și cine a inventat
pulberea neagră, dar este cert că din primul secol al erei noastre, chinezii
cunoșteau amestecurile din salpetru, sulf și cărbune. Inițial, pulberea neagră era
folosită ca mijloc de aprindere, mai târziu, arabii au descoperit și proprietățile de
azvârlire ale gazelor rezultate din arderea pulberilor. În jurul anului 1290, arabii
fabricau pulberea neagră dintr-un amestec de 74% salpetru, 10% sulf și 15%
cărbune, respectiv un dozaj aproape identic cu cel de astăzi. Următorul pas,
după descoperirea puterii de propulsie a gazelor rezultate din arderea pulberii, a
fost inventarea tunurilor. În Europa, tunurile au fost utilizate prima dată în bătălia
de la Crecy (3 tunuri). În secolul al XVI-lea, apare ideea de a construi proiectile
găurite în care să se introducă pulbere neagră, pentru a mări efectul de
distrugere. Această idee a ridicat două probleme ce trebuiau rezolvate, respectiv
materialul din care să fie fabricate proiectile pentru a nu se sparge când se
găuresc și modul de inițiere a încărcăturii explozive. Astfel se explică faptul că
bombele și obuzele apar pe câmpul de luptă doar în secolul al XVII-lea. Odată cu
nașterea și dezvoltarea chimiei moderne sunt create premizele pentru obținerea
de noi substanțe explozive cu proprietăți distructive superioare.
În anul 1863 Wilbrand descoperă trotilul, dar acesta este folosit la
încărcarea proiectilelor doar începând cu anul 1902 în Prusia, după punerea la
punct a unor metode de nitrare mai economice. Într-un timp relativ scurt, trotilul a
devenit explozivul de bază la încărcarea proiectilelor de artilerie, lucru explicat
printr-o sensibilitate mică la acțiunile mecanice, ceea ce elimina pericolul
explodării în timpul tragerii.
 În anul 1879 Mihler descoperă tetrilul, exploziv puternic și brizant, foarte
sensibil la amorsare, proprietăți care determină ca în prezent să fie unul din
principalii explozivi folosiți la prepararea detonatorilor pentru focoase și capse
detonante.
Încă de la descoperirea nitroglicerinei, în anul 1846, de către italianul
A. Sobrero, acesteia i-au fost recunoscute proprietățile explozive, ca și
posibilitățile de folosire în exploatările miniere, dar pericolele de fabricație și de
utilizare, fiind atât de mari, au făcut ca aceasta să fie puțin utilizată pană în anul
1864, când A. Nobel brevetează prepararea sa. Pentru a reduce sensibilitatea
nitroglicerinei, Nobel o absoarbe într-o rocă organică - kieselguhr - obținând
astfel dinamita guhr (1867). Pentru a iniția dinamita guhr, Nobel pune la punct
primul detonator, construit dintr-o anvelopă metalică care conține fulminatul de
mercur. Această descoperire poate fi considerată ca fiind unul din evenimentele
cele mai importante din dezvoltarea explozivilor.
Datorită neajunsurilor prezentate de pulberile negre, respectiv
compoziția pulberii negre care nu furnizează o energie utilizabilă suficientă și
necesitatea adaptării granulației pulberii, funcție de viteza pe care dorim să o
obținem la o armă, paralel cu obținerea unor noi explozivi au fost amplificate
eforturile pentru descoperirea de noi pulberi. Astfel, după descoperirea
nitrocelulozei și nitroglicerinei, două substanțe explozive care nu puteau fi folosite
la lansarea proiectilelor din armele de foc, prin prelucrarea corespunzătoare a
acestora s-a obținut o noua clasa de pulberi - pulberi coloidale sau pulberi fără
fum. In acest sens Vieille, în anul 1884, a tratat nitroceluloza cu o soluție de
alcool-eter, obținând o substanță coloidala care arde fără ca gazele calde
degajate să o pătrundă și astfel să o dezagrege. Deși Nobel realizase dinamita
din 1867, ea nu putea fi folosită ca forță de propulsie într-o armă de foc. În anul
1875, el obține dinamita goma, adăugând la nitroglicerină o mică proporție de
nitroceluloză (8%). Crescând această proporție până la 50%, Nobel obține în
1888, o substanță cornoasă numita balistica, cu proprietăți de combustie total
analoage cu cele prezentate de pulberea lui Vieille. Aceste pulberi, denumite
coloidale, prezintă avantajul că, datorită gelatinizării, gazele de combustie nu pot
pătrunde în suprafața pulberii și astfel combustia va avea loc în straturi paralele,
iar debitul gazelor de combustie poate astfel să fie reglat prin forma și
dimensiunile grăunților, lucru imposibil în cazul pulberii negre. Alte avantaje ale
acestor pulberi constau în energia eliberată de unitatea de masă, care este mult
mai mare și proprietatea că întreaga masă a pulberii se gazeifică, respectiv
producerea de fum este neglijabilă.
Apărute în Germania, pulberile cu nitroglicerină s-au impus în
majoritatea țărilor în intervalul dintre cele doua războaie mondiale, dar
dependența acestor pulberi de o bază deficitară de materii prime și puternica
acțiune erozivă asupra materialului gurilor de foc au făcut să se caute un
înlocuitor al nitroglicerinei. Astfel au apărut pulberile diglicolice, adică pulberi cu
dinitroglicol. Dinitroglicolul prezintă o capacitate de gelatinizare mai bună decât a
nitroglicerinei și nitrocelulozei, obținându-se o suprafață a elementelor de pulbere
mult mai uniformă, ceea ce conduce la o dispersie a vitezelor mult mai mică. Alt
avantaj al acestor pulberi constă în posibilitatea introducerii în masa lor a unor
amestecuri mecanice, cum ar fi sulfatul de potasiu sau alte săruri, ce nu prezintă
proprietăți de gelatinizare, dar produc anihilarea flăcării la gura țevii. Aceste
pulberi au putere calorifică mai scăzută, fapt pentru care se reduce uzura țevii,
dar în același timp scade și viteza lor de deflagrație. Capacitatea de gelatinizare
bună a dinitroglicolului a deschis calea realizării așa numitelor pulberi brizante,
prin introducerea de explozivi în masa lor.
În ceea ce privește explozivii de inițiere, cu toate neajunsurile sale,
fulminatul de mercur a fost un timp îndelungat singurul exploziv de inițiere folosit.
Abia în 1890, Curtius prepara azotura de plumb, exploziv de inițiere cu o mai
mare siguranță în manipulare și întrebuințare decât fulminatul de mercur. În
perioada celui de al doilea război mondial au început să fie utilizați încă doi
explozivi de inițiere, respectiv stifnatul de plumb și tetrazenul.
După ce aerul și oxigenul au putut fi lichefiați, s-a propus constituirea de
explozivi pe bază de oxigen lichid, asociindu-se drept combustibil: cărbune
pulverizat, petrol absorbit în kieselguhr și negru de fum.
Perioada de după primul război mondial se caracterizează prin apariția
unor explozivi de mare brizanță cum ar fi pentrita și hexogenul.
Pentrita, cunoscută din 1894 când a fost introdusă de germani pentru a
ușura combustia pulberilor fără fum, este un exploziv puternic cu o mare
sensibilitate de amorsare, drept urmare poate fi introdus în numeroase
amestecuri ca agent sensibilizant.
Hexogenul a fost preparat 1899 de Henning, dar abia in 1922 Hertz
evidențiază proprietățile sale explozive. Hexogenul, cunoscut de americani sub
denumirea de ciclonit, numit de englezi RDX iar de italieni T 4, este un exploziv
brizant, relativ sensibil la șoc și la amorsare și foarte inflamabil. Fiind mai puțin
sensibil la frecare decât pentrita, este de multe ori preferat acesteia.
O mare întrebuințare au căpătat-o, în anii ultimului război, amestecurile
din diferite proporții ale tetrilului, hexogenului și pentritei cu trotilul. Explozivii
destinați încărcăturilor cu efect cumulativ, trebuie să se caracterizeze printr-o
sensibilitate destul de mare pentru a ușura inițierea și printr-o viteză mare de
detonație pentru a forma jetul cel mai eficace de detonație. Aceste cerințe sunt
îndeplinite de pentolită, care reprezintă un amestec de pentrită și trotil, de ciclotol
obținut prin combinarea hexogenului cu trotilul sau de un alt amestec exploziv,
cunoscut sub numele de PTX, care rezulta din combinarea hexogenului cu trotilul
și tetrilul.
Explozivul, care a devenit foarte utilizat datorita procesului de fabricație
simplu, sau unor proprietăți explozive excelente - posedă cea mai mare brizantă
dintre toți explozivii de sensibilitate comparabilă- este haleita sau EDNA (etilen
dinitramina) care a fost descoperită în 1877 de Franchimont și Klobbie, dar ale
cărui proprietăți explozive au fost recunoscute în 1935. În amestec cu trotilul
formează ednatolul.
În anii de după cel de-al doilea război, o mare răspândire au căpătat-o
explozivii plastici. Problema realizării de explozivi plastici se reduce la găsirea
unei tehnologii datorită căreia să se confere consistență plastică unui exploziv de
potențial înalt, fără a rezulta prin aceasta, o atenuare a caracteristicilor lui
energetice și care să poată suporta mai bine efectele unei solicitări puternice la
care este supus explozivul. Încă de la începutul acestui secol, s-au brevetat
diferite tehnologii de plastifiere a trotilului sau a altor explozivi, dar nici una nu a
dat satisfacția dorită, întrucât prin aceste tehnologii de plastifiere s-a sacrificat
într- o măsură prea mare puterea substanțelor explozive. Soluția care s-a impus
și care a dus la realizarea de explozivi plastici este cea oferita de obținerea unui
exploziv coloidal compus dintr-un nitroester și nitroceluloză. În prezent au fost
obținuți explozivi plastici a căror putere este aproape egală cu aceea a
explozivilor moleculari. În plus, explozivii plastici prezintă o remarcabilă
insensibilitate la acțiunile mecanice, ceea ce face ca atunci când sunt încărcați în
proiectile, să poată rezista la accelerațiile mari și la șocurile dinamice ce apar la
viteze mari și în special la impactul cu blindajul.
Un pas important, dar nu benefic pentru omenire, în mărirea forței
distructive a explozivilor, l-a făcut fizica prin descoperirile sale în domeniul
energiei atomice. Astfel, începând cu deceniul cinci, al acestui secol, a apărut un
domeniu nou, alături de acela clasic al explozivilor chimici, domeniul explozivilor
nucleari.

2.2. Clasificarea substanțelor explozive

Substanțele explozive se clasifică folosind mai multe criterii și anume:
A. Criteriul grupei funcționale;
B. Criteriul modului de descompunere;
C. Criteriul utilizărilor;
D. Criteriul nivelului de risc.

A. Criteriul grupei funcționale

Conform acestei clasificări există grupări caracteristice, care introduse
în moleculă, conferă acesteia un caracter exploziv. Fiecărei grupări îi corespunde
o clasă de substanțe. În continuare, se prezintă succint doar cele mai
semnificative clase:
- nitroderivații - se obțin prin substituirea unuia sau mai multor atomi de
hidrogen dintr-o moleculă aromatică sau alifatică, cu una sau mai multe grupări
nitro NO2;

- esterii nitrici - se obțin prin înlocuirea uneia sau mai multor grupări
OH, din moleculele alcoolilor, cu una sau mai multe grupări O-NO2;
- nitraminele - se obțin prin substituirea atomului de hidrogen legat de
cel de azot cu o grupare NO2, având ca rezultat radicalul nitramina N-NO2;
- clorații și perclorații - sunt săruri ale acidului cloric HClO 3 și acidului
percloric HClO4;
- compușii cu legătura -N=N- și -NN- acestei clase îi aparțin derivații
diazoici, compușii care conțin radicalul azidă N3 și substanțele care conțin un lanț
de 3- 4 atomi de azot;
- cloramidele - se obțin prin substituirea unuia sau mai multor atomi de
hidrogen legați direct de atomul de azot cu atomi de clor, rezultând grupări N-Cl;
- compuși cu legături C=N și C N- din acestă clasă fac parte fulminații,
săruri ale acidului fulmic C N-OH, dintre care cel mai răspândit este fulminatul de
mercur (C N-O)2Hg;
- compuși ce conțin mai multe grupări explozofore.

B. Criteriul modului de descompunere

După acest criteriu avem:
Explozivi sau High Explosives - sunt acele substanțe explozive care își
eliberează cantitatea de energie, în timpul descompunerii, prin detonație;
Pulberi și propergoli sau explozivi slabi, Low Explosives - sunt acele
substanțe explozive care își eliberează cantitatea de energie, în timpul
descompunerii, prin deflagrație;
Compoziții pirotehnice - sunt acele substanțe explozive a căror
transformare specifică este combustia.
Între deflagrație și combustie nu există diferențe fundamentale, ambele
procese se propagă cu viteze subsonice, singura deosebire constă în faptul că
presiunea la care se produce combustia este presiunea atmosferică. Acest
criteriu de clasificare este relativ, întrucât modul de transformare a unei
substanțe explozive depinde în mare măsură de impulsul inițial ce declanșează
procesul de descompunere și de cantitatea de substanță considerată.
Clasificarea unui compus în exploziv sau pulbere se bazează pe utilizarea cea
mai frecventă, deși schimbări accidentale ale tipului de excitație pot conduce la
modificarea tipului de transformare explozivă, astfel un proces de deflagrație a
unei pulberi poate trece în detonație. Un alt exemplu ilustrativ, în sprijinul acestei
idei, îl constituie faptul că dacă masa depășește o anumită valoare critică este
posibil ca deflagrația să devină atât de rapidă încât să se transforme în detonație.
Masa critică variază cu explozivul, astfel pentru azotura de plumb este prea mică
pentru a fi măsurată, în timp ce pentru trotil, ea este de ordinul unei tone. Totuși
trebuie remarcat faptul că, în cazul unui exploziv brizant, fenomenul de trecere
de la detonație la deflagrație este imposibil.
C. Criteriul utilizărilor
Conform acestui criteriu explozivii se clasifică astfel:
Explozivi de inițiere - care se folosesc pentru amorsarea transformării
explozive a altor grupe de explozivi, deoarece inițierea lor necesită cantități mici
de energie. De aceea, explozivii de inițiere se mai numesc și explozivi primari.
Transformarea explozivă a explozivilor de inițiere este determinată de o acțiune
mecanică, termică sau electrică. Principala lor formă de transformare explozivă
este detonația dar, în condiții normale, în cantități extrem de mici pot produce și
deflagrația. Cei mai importanți explozivi din această grupă sunt:
- fulminații metalelor grele: fulminatul de mercur și de argint;
- derivații acidului azothidric: azotura de plumb și azotura de argint;
- stifnați și picrații metalelor grele: stifnatul de plumb și tetrazenul.

Explozivii brizanți - care se utilizează pentru realizarea încărcăturilor de

explozie în diferite muniții și mijloace explozive sau pentru fărâmițarea,
spargerea, distrugerea sau perforarea obiectelor înconjurătoare. Forma lor
predominantă de transformare explozivă este detonația, determinată de o
puternică acțiune exterioară care, de obicei, se realizează cu ajutorul explozivilor
de inițiere. Din această cauză explozivii brizanți se mai numesc și explozivi
secundari. Dintre explozivii brizanți cei mai semnificativi sunt:
- nitroderivații din seria aromatica: trotilul, acidul picric, tetrilul,
dinitrobenzenul și o serie de nitroderivați ai aminelor cum ar fi hexogenul;
- nitrații sau esterii acidului azotic: nitroglicerina, nitrații de celuloză și
pentrita;
- amestecurile explozive: amonali, amatoli și dinamite.
Între cele două categorii, explozivi primari și secundari, nu se poate face
totdeauna o delimitare clară, deoarece există unele substanțe explozive, cum ar
fi pentrita sau tetrilul, care funcție de condițiile date se pot comporta fie ca
explozivi de inițiere fi ca explozivi secundari.
Pulberi - se utilizează în special ca încărcături de azvârlire pentru
diferite guri de foc sau ca încărcături de propulsie pentru rachete. Așa cum am
precizat anterior, forma lor predominantă de transformare este deflagrația, dar în
condițiile utilizării unui detonator puternic, se poate ajunge la detonație. Pulberile
se împart în pulberi negre, pulberi coloidale și pulberi compozite.
Compoziții pirotehnice - sunt amestecuri mecanice de cel puțin trei
componenți carburant, oxidant și liant, ce au ca principală formă de transformare
explozivă combustia, a cărei viteză variază funcție de efectul pirotehnic pentru
care au fost proiectate. Ele se întrebuințează la iluminarea, incendierea,
fumizarea, mascarea, imitarea obiectivelor, la marcarea unor porțiuni din
traiectoria proiectilelor, la imitarea unor zgomote, la realizarea cordoanelor
interzicătoare, la jocuri de artificii și la alte diverse efecte speciale.

D. Criteriul nivelului de risc

În fiecare țară există reglementări cu privire la împărțirea materialelor
periculoase pe clase de risc ce corespund diferitelor grade de pericol. Odată cu
creșterea schimburilor comerciale, a fost necesar să se elaboreze reglementări
internaționale care să fie aplicate și respectate de toate statele. Conform unor
reglementari O.N.U. există nouă clase, prima dintre acestea referindu-se la
substanțe explozive și muniții. Această clasă, conform prevederilor N.A.T.O.,
formează șase grupe (de la 1.1. la 1.6.) funcție de tipul efectului așteptat să
apară în cazul unui accident.
Grupa 1.1. - Substanțe și articole care prezintă risc de explozie în masă.
Pericolul major al acestei grupe este reprezentat de unda de șoc, de fragmentele
proiectate cu mare viteză, de alte „schije” aruncate cu viteză mai mică. Explozia
are ca rezultat distrugeri structurale puternice, gravitatea acestora și zona
afectată fiind influențate de cantitatea de exploziv inițiat.
Grupa 1.2. - Substanțe și articole care prezintă pericol prin efectul de
proiectare a schijelor și dărâmăturilor, dar la care nu există riscul unei explozii în
masă. În urma exploziei rezultă fragmente arzând, care la rândul lor explodează
succesiv. Fragmentele arzând încinse sau neexplodate sunt aruncate în număr
considerabil, iar la impact unele pot funcționa provocând explozii sau incendii.
Grupa 1.3. - Substanțe și articole ce prezintă pericol de incendiu și un
risc redus în ceea ce privește efectele undei de șoc, de aruncare a elementelor,
și nu prezintă pericol de explozie în masă. Grupa include anumite produse care
ard cu violență și cu degajare intensă de căldură și altele care ard sporadic.
Articolele pot exploda, în general ele nu formează fragmente periculoase, dar
totuși unele elemente încinse sau arzând pot fi proiectate, iar efectele undei de
șoc sunt minore.
Grupa 1.4. - Substanțe și articole care nu prezintă risc semnificativ.
Această grupă include produse care prezintă, în special, un risc moderat de
incendiu, care nu au o contribuție importantă la dezvoltarea unui incendiu.
Efectele sunt în mare măsură limitate la nivelul recipientului de ambalare, nu se
așteaptă producerea de fragmente apreciabile ca mărime și rază de împrăștiere,
iar un incendiu extern nu provoacă inițierea simultană a tuturor sistemelor din
ambalaj.
Grupa 1.5. - Substanțe și articole foarte puțin sensibile care prezintă
pericol de explozie în masă. Grupa conține substanțe care prezintă pericol de
explozie în masă, dar sunt atât de puțin sensibile, încât există o probabilitate
redusă de inițiere sau de tranzitare de la deflagrație la detonație.
Grupa 1.6. - Substanțe și articole deosebit de insensibile care nu
prezintă pericol de explozie în masă. Grupa cuprinde articole care conțin
substanțe detonante extrem de insensibile și la care s-a demonstrat că
probabilitatea de inițiere accidentală este neglijabilă.
Substanțele explozive și munițiile sunt considerate compatibile dacă pot
fi transportate împreună, fără să producă creșterea semnificativă a probabilității
producerii unui accident cât și a efectului unui astfel de eveniment pentru o
cantitate dată de exploziv. Pe baza acestor considerente, substanțele explozive
au fost împărțite în 13 grupe de compatibilitate notate de la A la H, J, K, L, M, N,
si S.
În afară de aceste clasificări internaționale, există și reglementări interne
specifice anumitor țări care propun alte clasificări. De exemplu, în reglementarea
franceza explozivii destinați lucrărilor miniere sunt împărțiți în cinci clase, fiecărei
clase fiindu-i atribuit un anumit coeficient de echivalență E și care reprezintă
cantitatea de substanță considerată care în caz de accident ar produce distrugeri
echivalente cu acelea provocate de o cantitate de dinamita-goma considerata ca
unitate:
- clasa I (E=1)-dinamita goma și alți explozivi pe bază de nitroglicerina;
- clasa I-a (E=1)-explozivii perclorați plastifiați;
- clasa II (E=2)-pulberile negre pe bază de azotat de potasiu sau sodiu,
altele decât cele ce aparțin clasei IV;
- clasa III (E=1)-explozivii clorați și perclorați;
- clasa IV (E=10)-pulberile negre comprimate la densități >1,5, în
greutate >250 g;
- clasa V (E=2)-explozivii nitrați.
2.3. Caracterizarea generală a sistemelor explozive
Utilizarea în conflictele militare a diferitelor categorii de muniții se face
cu scopul aruncării în aer a diferitelor obiective, a neutralizării sau distrugerii
forței vii prin acțiunea schijelor sau prin efectul fugas. Pentru realizarea acestor
scopuri se folosesc explozivii. Prin exploziv înțelegem o substanță sau un
amestec de substanțe, capabile de a suferi instantaneu sub acțiunea unui impuls
de inițiere - căldură, impact sau fricțiune - o transformare chimică foarte rapidă.
După Sarrau, numim exploziv orice corp capabil de a se transforma
rapid în gaze la temperaturi înalte; corpul putând fi un compus definit sau un
amestec mai mult sau mai puțin complex. Într-un alt mod, explozivul se definește
ca fiind o substanță care se transformă brusc, din starea sa inițială, în stare
gazoasă, prin aplicarea unui impuls cloric, prin frecare sau prin lovire; această
trecere fiind însoțită și de degajare de căldură. Explozia este o transformare
foarte rapidă a unui sistem material cu formarea de gaze sub presiune. Explozia,
în sensul larg al cuvântului, reprezintă o modificare fizică sau chimică extrem de
rapidă a substanței, însoțită de o transformare tot atât de rapidă a energiei
potențiale a acesteia în lucru mecanic de mișcare sau de distrugere a mediului
înconjurător. Cauza directă a acțiunii mecanice a exploziei o constituie
destinderea gazelor, de aceea putem considera gazele ca agentul fizic al
exploziei.
În afară de efectele mecanice, explozia este însoțită și de efecte
acustice. Un efect sonor, mai mult sau mai puțin pronunțat, constituie un indiciu
al exploziei și este datorat vibrațiilor mediului înconjurător și a particulelor
rezultate din transformarea explozivă.
Berthelot definea, în 1883, explozia ca expansiunea subită a gazelor
sub un volum mult mai mare decât volumul inițial, însoțită de zgomot și de alte
efecte mecanice violente. Zgomotul reprezintă simpla înregistrare fiziologică a
undei de șoc care însoțește explozia.
Alte efecte ce pot însoți explozia sunt cele luminoase, electrice și de
ionizare. Definiția generală dată exploziei îmbrățișează atât fenomene cu
caracter fizic, cât și chimic, pentru a putea include și alte feluri de explozii, cum ar
fi de exemplu: explozia cazanelor cu aburi, explozia buteliilor cu gaze
comprimate sau lichefiate.
Alături de fenomenul de explozie se utilizează și termenul de implozie.
Inițial, acest termen a fost folosit pentru a desemna procesele de detentă brutală,
care au loc în momentul ruperii unui recipient în care se află conținute gaze
lichefiate sau comprimate. Brieger dă acestui cuvânt un sens diferit și înțelege
prin el fenomenul invers al unei explozii, numind implozie un proces foarte rapid
însoțit de o scădere bruscă a volumului de gaz. Un astfel de fenomen are loc de
exemplu, când se pune în contact amoniacul cu apa, diluția amoniacului este atât
de rapidă încât poate provoca ruperea pereților recipientului care conține gazul.
În momentul de față, prin implozie înțelegem acțiunea unor încărcături explozive
dispuse în așa fel încât, efectul lor să concentreze către același punct. În măsura
în care putem distinge fenomenele fizice și fenomenele chimice, putem spune că
există explozii de origine fizică și explozii de origine chimică.
Dintre exploziile fizice cele mai importante sunt cele pneumatice,
produse de către un gaz comprimat al cărui recipient cedează instantaneu. În
acest tip de explozie poate fi inclusă și explozia pe care o suferă un gaz încălzit
într-un timp extrem de scurt, prin trecerea scânteii electrice. Se poate produce de
asemenea o explozie electrică prin descărcarea unui condensator, printr-un fir
metalic subțire, unde se produce o degajare foarte mare și rapidă de căldură ce
volatilizează metalul într-un timp foarte scurt.
Exploziile de origine chimică sunt rezultatul unei reacții chimice
exoterme, foarte rapide, într-un sistem pe care l-am numit exploziv sau substanță
explozivă. Indiferent de originea exploziilor, efectele acestora sunt
asemănătoare. Cel mai des, pentru o greutate egală de substanță supusă
transformării, exploziile chimice au în general efecte mult mai intense decât cele
fizice. Aceasta se explică ușor dacă se compară energiile puse în libertate:
energia pneumatică a unei butelii de gaz comprimat sub 200 atm., este de
ordinul câtorva procente din energia chimică a unui proiectil de aceeași
capacitate încărcat cu trinitrotoluen.
A treia categorie de explozii, care conferă puteri mult mai mari decât
exploziile convenționale, o reprezintă exploziile nucleare.

Condițiile ce trebuie îndeplinite de reacția transformării substanței

explozive, pentru a putea folosi această substanță explozivă în scop militar
sau civil

Reacția de transformare explozivă trebuie să se producă numai voit,

deci ca urmare a unei forme oarecare de impuls de inițiere: frecare, percuție,
căldură, șoc etc. Existența unor transformări instantanee, ar exclude posibilitatea
de depozitare a explozivului și ar face ca acesta să nu fie acceptat ca exploziv
militar sau civil.

Reacția trebuie să fie extrem de rapidă, această proprietate fiind una

din cele mai importante caracteristici ale procesului și este exprimată prin viteza
procesului care poate varia între limite foarte largi, de exemplu viteza de
deflagrație a pulberii în țeava tunului este de circa 30 cm/s iar viteza de detonație
a pentritei ajunge la 8400 m/s. Viteza transformării, determină puterea extrem de
mare a explozivilor, deoarece nu cantitatea mare de energie care se degajă în
timpul transformării este importantă, ci timpul extrem de scurt în care se degajă
această energie. Durata transformării explozive se măsoară în fracțiuni de
secunde, miimi sau chiar microsecunde. La explozia unui kilogram de trotil se
degajă 950 kcal. Admițând că destinderea produșilor gazoși se face adiabatic iar
randamentul este 0,1, lucrul mecanic produs va fi egal cu 0,1x950x427 =
410.000 J. Considerând durata exploziei egală cu 10 LIS determinăm puterea
exploziei egală cu 410x108 W, evident o putere pe care nu o poate realiza nici o
mașină termică.
Reacția trebuie să conducă la o transformare cât mai completă în
produși gazoși. Formarea produșilor gazoși constituie o condiție necesară
pentru a imprima procesului un caracter exploziv. Produșii gazoși puternic
încălziți, care se dilată repede, constituie agenții fizici care transformă energia
termică în lucru mecanic.
Reacția trebuie să fie exotermă. Dacă pentru transformarea unei
substanțe este necesară o cantitate de căldură din exterior, atunci o astfel de
substanță nu va prezenta proprietăți explozive chiar și atunci când sunt asigurate
celelalte condiții.
Reacția trebuie să aibă proprietatea de a se autopropaga.
Transformarea explozivă, apare de regulă într-o porțiune limitată a substanței
explozive, sub acțiunea unei anumite forme de inițiere. Pentru a avea caracter
exploziv, trebuie ca reacția chimică odată inițiată să se propage liber în toată
masa substanței. Această condiție apare ca o consecință firească a vitezei
transformării explozive și exotermicității procesului.

Moduri de explozie
Considerăm o substanță explozivă și analizăm modul de propagare a
exploziei. Numim zonă de reacție, zona care separă în fiecare moment regiunea I
constituită din explozivul în starea inițială și regiunea II constituită din produșii
finali ai descompunerii. Atunci când zona de reacție se deplasează în mediul
inițial prin conductibilitate termică, din aproape în aproape, fără a se înregistra o
discontinuitate a mărimilor caracteristice, avem fenomenul de deflagrație. În
acest caz volumul, presiunea, temperatura și viteza mediului variază în mod
continuu, atât la trecerea în regiunea II, cât și în interiorul zonei de reacție.
Dacă zona de reacție se deplasează în mediul inițial - zona I- prin
intermediul unei unde de șoc ne aflăm în prezența fenomenului de detonație. La
traversarea acestei unde de detonație volumul, presiunea, temperatura și viteza
mediului suferă o discontinuitate.
Parametrul fundamental care permite împărțirea fenomenelor explozive
în deflagrații și detonații este viteza liniară cu care se propagă transformarea
explozivă, respectiv grosimea stratului de substanță care a fost descompus prin
explozie în unitatea de timp. Se vorbește adesea despre viteza de combustie
deoarece în cea mai mare parte a cazurilor deflagrația reprezintă o
descompunere a moleculei de exploziv, urmată de o combustie a atomilor de
carbon și hidrogen conținuți în molecula de exploziv.
Deflagrația reprezintă fenomenul de transformare chimică a substanței
explozive, cu viteze cuprinse de câțiva milimetri pe secundă până la câțiva zeci
de metri pe secundă. Această valoare a vitezei depinde în mare măsură de
condițiile exterioare și în special de presiune. În aer liber -la presiune
atmosferică- acest proces decurge lent și nu este însoțit de un efect sonor prea
mare. Într-un spațiu închis, de exemplu în camera de încărcare a gurii de foc,
procesul se desfășoară mult mai rapid. Prin deflagrație se va înțelege procesul
arderii pulberilor în spațiu închis, iar termenul de combustie fiind întrebuințat
pentru a desemna procesul de ardere al pulberii în aer liber. În cazul deflagrației,
avem de-a face cu o creștere rapidă însă continuă a presiunii gazelor, care
produce un lucru mecanic de deplasare sau de azvârlire. Viteza de deflagrație
este mult mai mică decât viteza sunetului în masa explozivului.
Explozia este fenomenul de transformare chimică a substanței cu viteze
ce variază între sute și mii de metrii pe secundă. Viteza procesului de
transformare explozivă este mai mare decât viteza sunetului în masa
explozivului. Când viteza procesului de explozie devine constantă și are valoarea
maximă în condițiile date, explozia se numește detonație. Detonația este forma
cea mai convenabilă de transformare explozivă folosită în scopuri de distrugere.
Dacă considerăm un exploziv inițiat la un capăt, acesta este descompus datorită
transformărilor fizico-chimice rapide, în timp ce unda de detonație se depărtează
de punctul de inițiere. Produsele detonației se deplasează și ele în același sens,
astfel încât există o tendință de a se crea o zonă de depresiune în spatele undei,
concomitent cu suprapresiunea creată de unda însăși. Acestui fenomen i se
datorează faptul că la detonația unor cantități mari de exploziv, depresiunea
creată poate cauza tot atâtea distrugeri cât și efectul direct al suflului. În cazul
pulberilor, sensul transformării este tot dinspre punctul de inițiere, însă compușii
de descompunere se pot deplasa în orice direcție față de suprafața de inițiere și
nu se mai creează o depresiune ca în cazul detonației.
Trecerea de la un regim de deflagrație stabil la un regim stabil de
detonație și invers sunt cu totul posibile în anumite cazuri. Pentru a explica
tranziția de la deflagrație la detonație a fost elaborată de către Kistiakovsky o
schema calitativă bazată pe noțiunea de combustie prin grăunți, introdusă de
Eyring, care asimilează explozivul cu un agregat de grăunți care ard în straturi
paralele. Dacă acești grăunți sunt cu mult mai depărtați unii de alții și au
porozitate mare, sau dacă există fisuri la suprafața încărcăturii, deflagrația
produsă local se va accelera rapid, ca urmare a unei creșteri a suprafeței de
reacție. În aceste condiții presiunea și debitul produșilor gazoși ai descompunerii
nu mai sunt parametrii staționari. Emisia reînnoită și accelerată a gazelor dă
naștere unui tren de unde de compresiune. Acest fenomen poate fi asemănat cu
acela ce se petrece cu un gaz conținut într-un tub și care este supus
compresiunii prin deplasarea unui piston și în care deplasarea pistonului dă
naștere unui tren de unde de compresiune care, în anumite condiții pot da
naștere unei unde de șoc.
În felul acesta, în masa substanței poate lua naștere o undă de șoc, iar
dacă șocul este destul de intens și dacă substanța se găsește într-o astfel de
stare fizică încât detonația să se poată propaga, deflagrația inițială se poate
transforma într-o detonație stabilă. Acest mecanism permite să se înțeleagă că,
pentru o substanță explozivă dată, există o „masă critică „ sub a cărei valoare
este imposibil ca deflagrația să se transforme în detonație. În cazul unei
substanțe aflate în aer liber, această masă este de câteva mg. pentru un exploziv
primar, de câteva tone pentru un exploziv secundar și de sute de tone pentru
asemenea explozivi cum ar fi azotatul de amoniu in stare pură.
Modelul propus de Kistiakovsky arată că, în esență, trecerea de la
deflagrație la un regim stabil de detonație este datorat unei creșteri de presiune,
ceea ce reflectă importanța pierderilor laterale. Rezultă de aici că, valoarea
masei critice depinde în mod esențial de forma geometrică și de gradul de
confinare al explozivului. O încărcătură de formă cubică, de masă dată se poate
descompune mai ușor prin detonație decât aceeași masă dispusă într-un strat de
grosime mică, deoarece pierderile laterale sunt mult mai mari în ultimul caz.

2.4. Compoziții (amestecuri) explozive civile

Explozivii civili sau industriali sunt utilizați în general la excavația
mineralelor, a cărbunelui în mine, cariere, lucrări de construcție a drumurilor și
căilor ferate, amenajărilor hidrotehnice, diverselor fundații, explorări și exploatări
petroliere, ambutisarea sau placarea metalelor etc. În toate aceste utilizări
multiple și diverse este vorba de obținerea unui efect mecanic determinat pentru
o distrugere dorită și limitată și aceasta cu cele mai mici cheltuieli.
Din punct de vedere istoric, pulberea neagră a fost primul exploziv
industrial și în același timp și încărcătură de azvârlire; în prezent ea nu mai este
utilizată decât în cazul extracției materialelor fragile, cum ar fi marmura sau
ardezia. În astfel de cazuri, deflagrația pulberii este mai puțin brutală decât o
detonație și acest lucru favorizează extragerea de blocuri voluminoase.

„Domesticirea” nitroglicerinei de către Nobel, prin absorbție în kieselguhr

(1865) apoi gelatinizarea ei cu nitroceluloză a fost o primă revoluție în utilizarea
industrială a explozivilor.
După puțin timp de la apariția dinamitelor în 1886, în Franța, Favier
cerceta un produs mai puțin periculos, descoperind explozivii nitrați, amestecuri
de azotat de amoniu (AN) (sau radiu) cu diverși combustibili, cum ar fi făina de
lemn (rumegușul) sau mononitronaftalina (MNN). Acești compuși sunt mai puțin
puternici decât precedenții însă mai siguri și s-au utilizat chiar la încărcarea
proiectilelor în perioada 1914-1918, purtând denumirea de scheineiderită
(AN+MNN).
În Germania, plecând de la fabricarea industrială a oxigenului lichid s-a
brevetat, în 1898, folosirea sa drept carburant în amestecurile explozive. O
simplă absorbție, în ultimul moment, dar nu fără dificultăți, pe un combustibil ușor
oxidabil, făina de lemn de exemplu, permite pregătirea explozivului pe loc.
Ulterior, amestecul dintre azotatul de amoniu și un combustibil lichid a
permis realizarea unui compus mult întrebuințat, foarte sigur, mai sensibil decât
explozivii nitrați, dar cu o eficacitate mai mică și cu unele servituți în utilizare.
Pentru ameliorarea continuă a securității atât în exploatare, cât și în
fabricare, depozitare și transport au fost puse la punct noi tipuri de explozivi
industriali, cum ar fi cei „fierți” și gelurile explozive.

2.4.1 Dinamitele

Dinamita guhr compusă din 75% nitroglicerină absorbită în 25%

Psieselguhr (diatonit) este cea mai veche formă solidă și pulverulentă a
dinamitei. Ea nu mai prezintă decât interes istoric. Deoarece absorbantul era
inert și nu participa la reacție, el a fost înlocuit rapid cu un amestec de azotat de
sodiu și făină de lemn, obținându-se astfel o dinamită „pură", pulverulentă cu
brizanță bună, dar marea sa sensibilitate la șoc și frecare îi limitează
întrebuințarea.
Invenția ulterioară descoperirilor lui Nobel, dinamita gome, este obținută
prin gelatinizarea nitrocelulozei cu 12% azot, cu nitroglicerină sau amestec de
nitroglicerină cu nitroglicol (DNG). Rețeta mai nouă recomandă numai amestec
de nitroglicerină și DNG, acesta din urmă putând fi între 50 și 100% din explozivi,
funcție de temperatura medie a zonei unde va fi folosit.
Gelatinizarea, dacă este bine executată, scade sensibilitatea la șoc și
frecare la valori acceptabile.
Dinamita goma se prezintă sub forma unei mase plastice, iar proporția
mare de explozivi lichizi 93% îi dă o putere și brizanță ridicată la po = 1,55 g/cm3,
obținute pe baza unei călduri de explozie mari Qe = 6470 kJ/kg și a unei viteze de
detonație deloc neglijabilă D = 7500 m/s; diametrul critic este de circa 1 mm.

Deoarece ea este foarte puțin suboxigenată, deci produșii de reacție

sunt puțin nocivi, ea este bună pentru lucrările în subteran, dar maleabilitatea
relativ mică, prețul de cost, sensibilitățile la șoc și frecare relativ mari fac ca
dinamita gomă A să fie utilizată astăzi doar pentru lucrul în roci dure.
În scopul eliminării inconveniențelor prezentate mai sus, fabricanții au
înlocuit parțial NG și DNG cu azotatul de amoniu sau sodiu și au obținut un
produs ce conține 60% NG + DNG, 31% azotat de amoniu, 6% făină de lemn,
3% alte adaosuri cu Qe = 5.024 m/s, D = 6.500 m/s, lo= 1,53 g/cm 3 care este mai
puțin rezistent la apă, dar are totuși o bună sensibilitate la amorsă.
Dinamitele pulverulente sunt mult mai sigure ca cele descrise anterior,
dar cu performanțe întrucâtva diminuate, deși unele conțin dinitrotoluen sau
pulbere de aluminiu pentru mărirea efectului prin suflu. Astfel: dinamita cu 23 %
nitroglicerină, 11% trotil, 55% azotat de amoniu, 10% azotat de sodiu, 1% făină
de lemn are lo= 1,55 g/cm3, Qe= 4310 kJ/kg, D = 5.500 m/s, iar dinamita ce
conține 10% nitroglicerină, 0,25% nitroceluloză (12% azot), 79% azotat de
amoniu, 9,75% făină de lemn, 1% stearat de calciu are lo= 1,13 g/cm 3, Qe =
3.540 kJ/kg și D = 3.000 m/s.
Din categoria dinamitelor pulverulente fac parte și cele antigrizutoare, la
care temperatura de explozie este sensibil micșorată prin introducerea clorurii de
sodiu (diminuează mult performanțele). Spre exemplu: dinamita cu 30%
nitroglicerină, 26,5% azotat de amoniu, 40% clorură de sodiu, 3,5% alte
ingrediente are lo= 1,1 g/cm3, Qe= 2160 kJ/kg și D = 3.000 m/s, iar amestecul ce
conține 12% nitroglicerină, 1% nitroceluloză cu 12% azot, 33% azotat de amoniu,
49% clorură de sodiu, 5% alte substanțe, la lo= 1,3 g/cm3 se obțin Qe = 1.580
kJ/kg și D = 2.200 m/s.
Pe măsură ce proporția de nitroglicerină scade și cea de azotat de
amoniu crește, se ajunge la amestecurile pe bază de azotat de amoniu.
Separarea dintre cele două grupe este făcută convențional la o proporție de 10%
nitroglicerină.
În fabricarea, transportul, depozitarea și întrebuințarea dinamitelor
trebuie să se țină seama de acțiunea nocivă a nitroglicerinei și nitroglicolului
asupra organismului uman. In reglementările americane și franceze concentrația
maximă admisibilă în aer este de 2 mg/m3.

2.4.2 Explozivii azotați (nitrați, tip N)

Primele rețete ale compozițiilor din această grupă conțineau inițial 87 -
95% azotat de amoniu și di sau trinitronaftalină. Ulterior au fost puse la punct
amestecuri cu trotil sau pentrită în scopul unei mai bune sensibilizări a azotatului
de amoniu, iar apoi s-a introdus și o mică proporție de nitroglicerină, sub 5%. Se
utilizează, de asemenea, adaosuri, ca: aluminiul (mărește mult temperatura de
explozie, deci puterea), celuloza, respectiv făina de lemn (micșorează masa
compoziției și permite totodată să rămână sub o densitate critică peste care
sensibilitatea sa la amorsă devine insuficientă), clorura de sodiu (scade
temperatura de explozie, ceea ce permite utilizarea amestecului în medii
grizutoase), stearatul de calciu (îmbunătățește rezistența la apă).
Azotatul de amoniu este un produs cu largă întrebuințare în industria
îngrășămintelor chimice. În stare perfect pură el nu detună într-un incendiu, dar
adăugarea de peste 0,2% substanțe combustibile conduce la apariția caracterului
exploziv. Supus unei amorsări puternice, cu o confinare corespunzătoare (d cr =
100 mm) detună ușor.
Produsul, foarte higroscopic, se prezintă sub mai multe forme
cristaline, ceea ce explică creșterea volumului la 32,2 0C - primul punct de
tranziție; solubilitatea în apă este mare și crește o dată cu temperatura (214% la
20 0C și 871% la 100 0C), iar la variații de temperatură apare tendința de
aglomerare ce se poate preîntâmpina prin evitarea șocurilor termice sau prin
tratarea cu o serie de aditivi (stearați, silicați) ori tensioactivi.
Explozivii nitrați au densități mici po= 1,0 - 1,2 g/cm3, viteze de
detonație în jur de 4000 m/s, diametrul critic în jur de 4-6 mm; spre exemplu:
compusul 79% azotat, 11,5% pentrită, 8,5% aluminiu, 1% stearat de calciu are
po= 1,15 g/cm3 și D = 4.400 m/s, iar amestecul format din 82% azotat, 12% trotil,
6% făină de lemn po= 1,05 g/cm3 și D = 4.300 m/s.
Compozițiile pe bază de această sare de amoniu prezintă o serie de
avantaje, cum ar fi gazeificarea totală a produșilor de reacție care sunt, aproape
în totalitate, produși de combustie completă, putere relativ ridicată, securitate
mare în exploatare datorită insensibilității la șocuri și frecări, inflamabilitate relativ
redusă (de aceea se numesc explozivi de siguranță).
Cu toate acestea au o rezistență mică la umiditate, sunt mai puțin
sensibili la amorsă și mai puțin performanți decât dinamitele.
Procesul tehnologic de fabricație este simplu și constă doar în
mărunțire, amestecare, încartușare și ambalare.
În tabelul nr. 1 se prezintă câteva rețete și unele caracteristici.

Tabelul nr. 1 - Unele rețete pentru compoziții pe bază de AN

Componenți Rețete [%]
DBA DBA DBA DBA TOVEX TOVEX TOVEX A TOVAN N-
35 40 44 48 20 40 30 3
Azotat de 38 38 35 52 49 27 37 48 49
amoniu
Azotat de 29 28 28 12 12 15 10 15 12
sodiu
Apă 17 15 16 14 15 15 15 17 15
Aluminiu 5 10 14 18 - - 15 15 -
Trotil - - - - 20 40 20 - 24
Alți 11 9 7 4 4 3 3 5 20
componenți
2.4.3 Amestecurile tip ANFO

Caracteristic pentru ele este faptul că reprezintă un amestec între

azotatul de amoniu și un combustibil lichid (hidrocarburi) sub 10%, că datorită
diametrului critic foarte mare viteza de detonație se modifică mult cu diametrul de
mină și de tipul de confinare, că au densități subunitare, că sunt produse foarte
performante, sigure (sensibilitatea la șoc este de peste 50 J), dar manifestă o
higroscopicitate mare și necesită pentru inițiere sigură un cartuș de dinamită sau
de exploziv secundar (sensibilitate la amorsă deosebit de redusă).
Diametrul critic la aceste amestecuri este cuprins între 36 și 45 mm,
funcție de cantitatea de combustibil conținută.
În realitate, densitatea mică a produsului este compensată de un
coeficient de umplere maxim al găurii, în special când se utilizează o încărcare
pneumatică sub presiune.
Cele mai multe compoziții conțin 6% hidrocarburi, însă optimul conform
echilibrului stoichiometric al reacției chimice se situează la 5,6%:
3NH4NO3 + (CH)n ^ 3N2 + 7H2O + CO2 + 428,8 kJ/kg
În scopul obținerii unui compus performant, materiile prime necesită o
bună pregătire. Azotatul trebuie să fie suficient de poros, să aibă o suprafață
specifică în jur de 6%, pentru a putea absorbi ușor combustibilul. Este de dorit ca
porozitatea să fie de 10% sau chiar mai mare, în scopul îmbunătățirii sensibilității
la amorsă, însă acest lucru duce la creșterea prețului de cost.
Carburantul nu trebuie să se evaporare în condiții normale de
depozitare; dacă temperatura sa este prea scăzută, securitatea pe timpul
exploatării și manipulării devine redusă, iar dacă este prea ridicat, se diminuează
mult sensibilitatea la amorsă. Cel mai utilizat carburant este motorina.
Procedeul de fabricație este total diferit de cel al explozivilor nitrați.
Azotatul este dispus pe o bandă transportoare și printr-un set de duze se
injectează combustibilul într-o manieră omogenă, urmărindu-se un debit constant
și perfect controlabil funcție de grosimea stratului de pe bandă și de viteza de
deplasare. Apoi produsul este ambalat și depozitat.

2.4.4 Explozivii „fierți” și gelurile

Explozivii fierți au apărut relativ recent (1958), ca urmare a necesității de

a produce explozivi care să poată fi încărcați în vrac, mai siguri la transport și în
utilizare, mai puternici dacă este posibil; ulterior ei au fost completați de gelurile
explozive, încartușate.

Aceste amestecuri sunt pe bază de azotat de amoniu care conține 10 -

15% apă, procent care nu afectează performanțele explozive. În plus, în ele se
mai pot găsi:
- un sensibilizator activ (trotil, pentolită, bescolită, dinitrotoluen, azotat
de hidrazină), sau inert (hexametilentetranitramină);
- un combustibil (zahărul, melana, sulful, cărbunele de lemn, ureea
sau chiar aluminiul);
- azotat de sodiu sau calciu (facilitează fixarea produsului în gaura de
mină);
- un agent reticular (bicromatul de potasiu spre exemplu, pentru a
controla mai bine vâscozitatea);
- glicerină, glicol sau chiar metanol (permit utilizarea la temperaturi
joase);
- coloizi hidrofili (evită difuzia apei în exteriorul emulsiei și
îmbunătățește stabilitatea);
- microbile de sticlă ori plastic sau microbule de aer (îmbunătățesc
stabilitatea);
- un gelatinizator sau agent de îngroșare (nu permite apariția
fenomenului de segregare și dă amestecului consistența unui gel).
Explozivii fierți și gelurile pot să conțină pentru cel mai tipic caz:
- 10 - 20 % apă;
- 30 - 70% azotat de amoniu;
- 10 - 15% azotat de sodiu;
- 15 - 20% azotat de calciu;
- 15 - 25% aluminiu;
- 5 - 15% trotil sau alt exploziv secundar;
- 1 - 2 % gelifiant;
- 0,1 - 2 % stabilizator;
- 3 - 15% glicol, glicerină etc.
Capitolul III

3. TEHNICI ȘI TEHNOLOGII DE UTILIZARE A

SISTEMELOR EXPLOZIVE

3.1. Generalități
Executarea lucrărilor de împușcare se face pe baza unui proiect tehnic
de împușcare, avizat conform normelor legale în vigoare, în care sunt precizate:
descrierea obiectivului de împușcat și amplasamentul acestuia, condițiile locale
care intervin în executarea lucrărilor, fazele tehnologice de realizare a acestora,
rezultatele estimate, mijloacele tehnice și măsurile organizatorice pentru
protecția personalului care efectuează lucrările, a mediului înconjurător și
populației învecinate, modul de asigurare tehnico - materială și normele de
tehnica securității și protecția muncii.
Lucrările de împușcare au la bază o serie de etape obligatorii, cu rol de
pregătire, proiectare și realizare:
A. Pregătirea întocmirii proiectului tehnic de împușcare:
- analiza caracteristicilor obiectivului și a amplasamentului acestuia;
- analiza condițiilor locale;
- stabilirea elementelor de interes pentru realizarea proiectului tehnic
de împușcare.

B. Întocmirea proiectului tehnic de împușcare:

- stabilirea modului de executare a lucrării;
- proiectarea parametrilor energiei exploziei și a încărcăturilor de
exploziv;
- estimarea efectelor exploziilor asupra obiectivului de împușcat și a
obiectivelor învecinate;
- stabilirea celor mai eficiente măsuri de siguranță și mijloace tehnice
pentru protecția obiectivelor învecinate și mediului înconjurător la
efectele exploziilor;
- stabilirea modului de asigurare tehnico - materială;
- stabilirea normelor de tehnica securității și protecția muncii specifice,
ce vor fi aplicate;
- avizarea conform normelor legale în vigoare.
 C. Executarea propriu - zisă a lucrărilor de împușcare:
- pregătirea obiectivului pentru împușcare;
- îndepărtarea tuturor elementelor care pot conduce la împiedicarea
desfășurării lucrărilor de împușcare conform proiectului;
- perforarea găurilor de mine;
- realizarea și introducerea încărcăturilor explozive;
- realizarea sistemului de inițiere;
- verificarea rețelei de împușcare;
- instalarea mijloacelor de protecție a mediului înconjurător și a
obiectivelor din vecinătate;
- executarea împușcării;
- înregistrarea efectelor manifestate pe timpul lucrărilor de
împușcare;
- verificarea și evaluarea rezultatelor.
În tabelul următor sunt prezentate metodele de inițiere utilizate în
prezent pe plan mondial. Metodele cele mai performante sunt cele neelectrică și
electronică.

Tabelul nr. 2
Mijloace folosite la punerea în practică a metodelor de inițiere

Mijlocul de Mijlocul de transport a

Mijlocul de transmitere
Metoda de declanșare a impulsului de inițiere, de
a impulsului de inițiere
inițiere impulsului de la locul inițierii la
la încărcătura explozivă
inițiere încărcătură

Capsă detonantă
pirotehnică sau capsă
Chibrit, aprinzător detonantă pirotehnică -
Pirotehnică Fitil ordinar
pirotehnic fitil detonant - capsă
detonantă / buster
Conductori principali și Capse detonante
Electrică Explozor secundari electrice
Pistol starter tip Fitil tip NONEL sau
Neelectrică NONEL sau Capse detonante tip
DYNASHOC
DYNASHOC NONEL sau DYNASHOC
Inductivă Transformator Conductori electrici Capse detonante
Magnadet electrice
Explozor Cutie de conectare și Capse detonante
Electronică
computerizat conductori electrici electronice
3.2. Utilizarea explozivilor la suprafață
Derocarea prin lucrări de împușcare constituie cel mai uzitat mod de
lucru pentru extragerea rocilor tari în cariere, acest procedeu fiind pe cale de a
se generaliza și în construcții pentru executarea de săpături, taluzări și chiar
demolări. Pentru executarea lucrărilor de împușcare la suprafață s-au studiat și
elaborat mai multe procedee de împușcare, dintre care amintim împușcarea cu
găuri de mină, găuri de sondă, galerii cu încărcături concentrate sau încărcături
alungite, sau variante ale acestora.
Alegerea procedeului de împușcare adecvat condițiilor concrete de
lucru se face în baza unor cerințe, impuse de necesitatea realizării unor
indicatori tehnico-economici corespunzători, în condițiile asigurării unui grad de
securitate sporit la efectuarea lucrărilor de împușcare.
Principalele cerințe care determină alegerea tehnologiei de împușcare
sunt:
- utilizarea procedeului de împușcare care să asigure derocarea în
condițiile realizării unei mase miniere fără blocuri supragabarit, la o granulație
care să satisfacă necesitățile procesului tehnologic;
- folosirea unor materiale explozive în concordanță cu proprietățile
fizico-mecanice ale rocilor;
- utilizarea unor materiale explozive și mijloace de inițiere care să
permită efectuarea lucrărilor de împușcare în condiții de siguranță;
- asigurarea protecției utilajelor și personalului față de unda aeriană de
șoc, a bucăților de rocă aruncate în timpul exploziei, precum și a obiectivelor
construite în zonă, față de acțiunea seismică a exploziei.
La proiectarea tehnologiei de împușcare trebuie să se aibă în vedere
atât condițiile geologico-miniere în care se vor desfășura lucrările de derocare,
cât și aspectele de eficiență economică și de securitate a muncii la operațiile cu
materiale explozive. Realizarea acestor deziderate presupune cunoașterea
domeniului de aplicare a procedeelor de împușcare, alegerea judicioasă a
materialelor explozive și stabilirea exactă a parametrilor de amplasare a
încărcăturilor. Evident, desfășurarea lucrărilor în condiții de securitate necesită
cunoașterea atât a influenței exploziilor asupra mediului înconjurător (undă
seismică, undă de șoc aeriană, gaze nocive rezultate în urma descompunerii
substanțelor explozive, aruncarea bucăților de rocă ), precum și a influenței unor
factori externi asupra materialelor explozive și mijloacelor de inițiere folosite.

3.2.1. Alegerea materialelor explozive și a mijloacelor de inițiere

Alegerea materialelor explozive adecvate anumitor condiții de utilizare

trebuie făcută astfel încât să se asigure corelarea caracteristicilor intrinseci ale
acestora cu o serie de factori cum ar fi: condițiile geologico- miniere și climatice,
caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor care se împușcă, procedeul de
derocare utilizat, eficiența economică și nu în ultimul rând gradul de securitate.
Primul factor care trebuie luat în considerare este procedeul de
împușcare care se preconizează a fi utilizat, procedeu care se stabilește în
funcție de condițiile geologico-miniere și dotarea tehnică a unității. În cazul
procedeului de împușcare cu găuri de mină se vor utiliza explozivi încartușați la
un diametru cât mai apropiat de cel al găurii, sau explozivi în vrac având
diametrul critic mai mic decât cel al găurii de mină. La împușcarea cu găuri de
sondă se vor folosi explozivi în vrac (AM-1, geluri explozive), situație în care se
poate realiza un indice de încărcare egal cu unitatea. Un indice de încărcare
subunitar (cazul utilizării explozivilor încartușați) presupune existența unor goluri
de aer în masa încărcăturii explozive, sau între încărcătură și rocă. Ca urmare,
în timpul exploziei se diminuează valoarea presiunii undei de șoc și se reduce
cantitatea de energie transmisă rocii, ceea ce înseamnă că o parte din energia
explozivă se pierde, fără a fi utilizată în scop util.
Analizând posibilitatea utilizării unor anumite sorturi de explozivi sau
mijloace de inițiere prin prisma condițiilor geologico-miniere și climatice, trebuie
avut în vedere, în primul rând, limitele de temperatură indicate pentru fiecare sort
în parte, precum și rezistența la apă a acestora. Într-un zăcământ cu condiții
hidrologice dificile nu se vor utiliza decât explozivi rezistenți la apă (dinamită RA,
geluri explozive), explozivii pulverulenți putând fi folosiți dacă se iau măsuri
suplimentare de protejare a încărcăturilor față de apă.
Domeniul de utilizare a explozivilor este limitat și în funcție de
caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor împușcate. Energia necesară pentru
sfărâmarea rocii este în relație directă cu unele mărimi mecanice cum ar fi:
rezistența la compresiune și tracțiune a rocii, modulul de elasticitate, coeficientul
lui Poisson și viteza de propagare a sunetului în rocă. În condițiile unor roci de
tărie mare este necesară utilizarea unor explozivi capabili a dezvolta o energie
mare în timpul reacției de descompunere explozivă. În rocile intens fisurate este
necesară utilizarea unui exploziv care dezvoltă o cantitate mare de gaze, chiar
dacă energia acestuia este mai mică decât cea necesară tipului respectiv de
rocă. Pentru explozivul AM-1, s-a stabilit că acesta poate fi utilizat cu succes în
roci având coeficientul de tărie după Protodiakonov f=10, precum și în toate
categoriile de roci intens fisurate.
Domeniul de utilizare a acestui tip de exploziv poate fi extins până la
f=12, dacă se realizează încărcarea mecanizată a acestuia, situație în care
densitatea de încărcare crește de la 0,9 la 1,2 kg/dm 3, realizându-se o
concentrare de energie mai mare în camera de explozie.
În roci cu f > 12 este necesar să se utilizeze un exploziv cu energie
mare (cazul gelurilor explozive sau a dinamitei încărcată mecanizat în găurile de
sondă).
Este menționat faptul că cercetările întreprinse până în prezent nu au
reușit să conducă la elaborarea unor relații cantitative, riguros exacte, pentru
calculul cantității de energie explozivă necesară sfărâmării rocii, care să ia în
considerare parametrii termodinamici ai explozivului și caracteristicile fizico-
mecanice ale rocii împușcate.
Cantitatea de energie transmisă rocii se poate aprecia în funcție de
impedanța acustică a rocii. Este cunoscut că în zona deformațiilor elastice unda
de șoc se propagă cu o viteză apropiată de viteza sunetului. Dacă viteza de
propagare a sunetului în roca respectivă are valoare mai mică decât viteza de
detonație a explozivului, înseamnă că unda de șoc se va amortiza și rocii i se va
transmite o cantitate mai mică de energie explozivă.
Sub acest aspect calitativ, alegerea judicioasă a explozivului poate fi
apreciată în funcție de valoarea raportului impedanțelor acustice ale rocii și ale
explozivului
I = e • P
C

D■Y
în care:
Ce - viteza de propagare a undei longitudinale în rocă, numeric egală cu
viteza de propagare a sunetului în tipul respectiv de rocă, m/s;
P - densitatea rocii, kg/m3;
D - viteza de detonație a explozivului, m/s;
Y - densitatea explozivului, kg/m3.
Cea mai mare parte din energia potențială a explozivului este transmisă
mediului înconjurător în situația în care valoarea raportului este unitară. Se poate
aprecia că în limitele 0,8.......................................1,5 se transmite aproximativ
90% din energia eliberată în timpul exploziei, în condițiile în care se realizează
un indice de încărcare egal cu unitatea.
Sub aspectul eficienței economice este indicat ca alegerea explozivilor
să se facă ținând cont și de cheltuielile pe unitatea de energie explozivă.
Analiza economică ar putea fi extinsă luându-se în calcul și alte
economii la cost, cum ar fi cele datorate reducerii manoperei la realizarea
încărcăturilor explozive și la burare, prin mecanizarea acestor operații, sau cele
prilejuite de micșorarea volumului de lucrări pentru introducerea explozivilor
(galerii - găuri de sondă etc.), ca urmare a folosirii unui exploziv mai puternic. La
alegerea materialelor explozive trebuie însă să primeze criteriul de securitate,
criteriu care de altfel determină și tipurile de mijloace de inerție necesare a fi
utilizate.
Generalizarea utilizării fitilului detonant pentru inițierea încărcăturilor
explozive, în locul capselor detonante electrice standard, a constituit un pas
important în creșterea gradului de securitate la efectuarea lucrărilor de
împușcare la suprafață. Următorul pas a fost întreprins prin utilizarea
încărcăturilor TH - 400 pentru inițierea explozivului AM - 1 și a gelurilor explozive
în găurile de sondă. Folosirea încărcăturilor de inițiere permite obținerea unor
economii importante, comparativ cu utilizarea pentru inițierea dinamitei sau
astralitei. În ultima perioadă au fost inițiate cercetări pentru stabilirea posibilității
utilizării încărcăturilor TH - 400 pentru inițierea încărcăturilor de AM - 1 din
galerii. Deocamdată, pentru inițierea acestor încărcături, este recomandată
utilizarea numai a astralitei și a dinamitei.
Pentru inițierea rețelelor de împușcare constituite din fitil detonant și
realizarea intervalului de întârziere între grupele de încărcături care detonează
deodată, pot fi utilizate atât mijloace electrice cât și pirotehnice. Prin utilizarea
sistemului de inițiere constituit din fitil detonant și capse electrice cu mică
intensitate de funcționare se reduce la minimum pericolul datorat sarcinilor
electrice străine. Acest pericol este eliminat total prin folosirea capselor electrice
cu intensitate mare de funcționare sau a capselor pirotehnice pentru inițierea
rețelei de fitil detonant și a releelor detonante pentru realizarea întârzierii
corespunzătoare între încărcăturile care detonează deodată. Capsele detonante
electrice cu mică intensitate de funcționare pot fi utilizate fără rezerve, pentru
inițierea la suprafață a fitilului detonant, în perioadele din cursul anului fără
descărcări electrice, luându-se măsurile indicate de normele privitoare la
întreruperea energiei electrice și distanțele de siguranță față de liniile electrice de
înaltă tensiune și stațiile radio sau radar.

3.2.2. Parametrii lucrărilor de împușcare

În funcție de scopul împușcării și condițiile în care aceasta se execută,

încărcăturile explozive utilizate pot fi concentrate sau alungite. Se numesc
încărcături concentrate, încărcăturile de formă sferică și cilindrică sau
paralelipipedică, dacă raportul dintre înălțimea de diametru, respectiv latura
bazei paralelipipedului, nu este mai mare de 4. După construcția lor, încărcăturile
pot fi continui sau discontinui (încărcături separate între ele prin intervale de
buraj sau aer).
Dacă încărcăturile se amplasează direct pe rocă, acestea se numesc
încărcături aplicate.
Acțiunea încărcăturii asupra rocii este determinată de mărimea acesteia
și distanța până la suprafața liberă. Pentru aceeași cantitate de exploziv, Q,
dacă variază distanța până la suprafața liberă, pot apărea mai multe situații
privitoare la acțiunea explozivului asupra rocii.
Aceasta este caracterizată de indicele de acțiune a exploziei, care
reprezintă raportul dintre raza conului de rupere și anticipantă.
Dacă n > 1, roca va fi sfărâmată intens și aruncată în I n = _L| afara
zonei de acțiune a exploziei, împușcarea fiind denumită ^ W) împușcare de
aruncare. În cazul în care n <1, roca mărunțită nu va fi aruncată în afara zonei
de acțiune a exploziei, împușcarea fiind denumită împușcare de afânare. Pentru
n ^ 1, valoarea anticipantei fiind mare, se produce numai fisurarea masivului
până la suprafața liberă, împușcarea denumindu-se împușcare de fisurare.
Există și situația când acțiunea exploziei nu se manifestă la suprafața liberă,
producându-se numai o cavitate în jurul încărcăturii de exploziv, împușcarea
efectuată purtând denumirea de împușcare de camuflet.

Fig. 1. Acțiunea încărcăturilor explozive asupra masivului de rocă.

Pentru împușcările de afânare (n -1), volumul de rocă împușcat este
)
aproximativ egal cu cubul distanței de la încărcătură la suprafața liberă (V - W3 .
Cunoscându-se cantitatea de exploziv necesară pentru derocarea necesității de
volum q (kg/m3), se poate stabili cantitatea totală de exploziv Q = q. W3.
Deci, principalul parametru care trebuie avut în vedere pentru a realiza
efectele dorite ale unei împușcări este distanța de la încărcătură la suprafața
liberă (anticipanta).
Mărimea anticipantei este direct proporțională cu cantitatea de exploziv
și energia potențială a explozivului utilizat. Cantitatea de exploziv fiind
determinată de dimensiunile camerei în care se încarcă explozivul, se poate
spune că anticipanta este în relație directă cu diametrul găurilor de sondă sau de
mină, sau cu volumul lucrărilor miniere în cazul procedeului de împușcare cu
galerii.
Determinarea valorii optime a anticipantei are o importanță deosebită în
obținerea rezultatelor scontate ale împușcării. Prin creșterea anticipantei se
mărește rezistența, fapt care determină rămânerea unor praguri pe vatra treptei,
micșorarea conducând la un consum nerațional de energie explozivă, cea mai
mare parte a acestuia fiind consumată pentru aruncarea rocii împușcate.
La utilizarea procedeului de împușcare cu găuri de sondă, un alt
parametru care influențează decisiv rezultatele împușcării este subadâncirea.
Este cunoscut că porțiunea care urmează a fi detașată opune cea mai mare
rezistență în zona în care este încastrată în masiv (talpa găurii). Pentru a realiza
ruperea de masiv este necesar ca în această zonă să se utilizeze o cantitate mai
mare de energie, respectiv să se înmagazineze în gaura de sondă o cantitate
mai mare de exploziv. Pentru aceasta, gaura se prelungește sub nivelul vetrei,
pe o lungime care este determinată de anticipantă, înclinarea stratificației, gradul
de fisurare și alterare a masivului, locul de inițiere și înclinarea talazului.
În literatură se indică ca limită pentru subadâncire valoarea 0,3 W, la
valori mai mari energia explozivă ne mai fiind utilizată în întregime. Ea poate
avea valori mai mici sau poate lipsi în cazul unor roci alterate, fisurate sau în
cazul în care stratificația este orizontală. Direcția de avansare a frontului față de
sensul de înclinare a stratificației poate influența de asemenea mărimea
subadâncirii. Dacă direcția de avansare a frontului este în sensul înclinării,
subadâncirea va fi mai mare, valoarea sa fiind cu atât mai mare cu cât crește
înclinarea stratificației. La o avansare în sens opus înclinării stratificației,
valoarea subadâncirii crește odată cu micșorarea unghiului de înclinare a
stratificației.

3.2.3. Procedee de împușcare

În funcție de natura rocilor dislocate, de morfologia terenului, tehnica de

lucru avută la dispoziție, precum și de elementele geometrice ale fronturilor de
lucru, derocarea cu ajutorul explozivilor se face în mod obișnuit prin amplasarea
acestora în găuri de mină, guri de sondă și galerii. Ocazional, se mai practică și
derocarea cu explozivi amplasați în crăpăturile existente în masiv sau în spatele
unor blocuri de rocă existente pe taluzuri ori berme.
Împușcarea cu găuri de mină. Procedeul de împușcare cu găuri de
mină se utilizează pentru derocarea în cazul treptelor mici, corectarea fronturilor
de lucru, spargerea blocurilor supragabarit, extragerea blocurilor cu forme
geometrice regulate, executarea șanțurilor prin lucrări de perforare- împușcare,
construcții de drumuri etc.

b
Fig. 2. Amplasarea găurilor de mină la extragerea treptelor de lucru cu
înălțimea mică:
a - găuri orizontale; b - găuri verticale.
 Diametrul găurilor de mină este condiționat de diametrul încărcăturilor
de exploziv, acceptându-se totuși că diametrul unei găuri de mină poate fi de
maximum 75 mm.
În general, încărcăturile explozive sunt constituite din explozivi
încartușați, în ultima perioadă utilizându-se și amestecuri simple explozive sau
fitil detonant.
Modul de amplasare a găurilor de mină, precum și înclinarea acestora,
se stabilește în funcție de configurația terenului și destinația lucrărilor de
împușcare. În cazul lucrărilor de derocare în cariere cu trepte având înălțimea
mică, găurile de mină pot fi perforate atât orizontal cât și vertical, amplasarea lor
pe verticală fiind cea mai uzitată (fig. 2). Pentru corectarea taluzurilor și a
bermelor de lucru, găurile de mină se amplasează în funcție de condițiile
concrete din teren. Câteva exemple sunt prezentate în fig. 3. În cazul extragerii
unor blocuri cu forme regulate, găurile se perforează
paralel între ele și cu fețele care se detașează (fig. 4).

Fig 3. Amplasarea
găurilor de mină
pentru corectarea
taluzurilor sau bermelor de
lucru (exemple): a - lichidarea
surplombelor; b - corectarea
taluzului; c - lichidarea pragurilor
pe bermă.
 Fig. 5 Gaură de mină cu cuptor
pentru extragerea blocurilor cu
fețe regulate

Fig. 4 Amplasarea găurilor de mină

 Găurile cu cuptor (fig. 5) se utilizează în cazul în care este necesară
învingerea unor anticipante mai mari.
Executarea tranșeelor și șanțurilor se realizează în condițiile existenței
unei singure suprafețe libere, pe când derocarea în cazul exploatării treptelor cu
înălțime mică, a două suprafețe libere.
Anticipanta, distanța dintre găurile executate pe un rând sau dintre
rânduri, greutatea încărcăturii de exploziv, cu alte cuvinte parametrii lucrărilor de
împușcare, se stabilesc în funcție de numărul suprafețelor libere.
Împușcarea cu găuri de sondă. Extragerea rocilor în cariere, săparea
tranșeelor și a drumurilor de acces în cariere, executarea platformelor, precum și
a unor împușcări speciale cum sunt împușcările dirijate, împușcările subacvatice
etc, se execută prin procedeul de împușcare cu găuri de sondă.
Acest procedeu de împușcare se poate aplica în următoarele condiții:
- rocile în care se forează să aibă stabilitatea suficientă, pentru a se
menține gaura forată;
- înălțimea treptelor să fie cuprinsă între 10 și 30 m, situație în care se
pot realiza indicatori tehnico-economici superiori altor procedee de
împușcare;
- morfologia terenului să permită deplasarea utilajelor de forare și
amplasarea lor fără a fi luate măsuri suplimentare de ancorare.
În cazul în care se impun condiții de granulometrie pentru materialul
derocat sau este necesară protejarea unor obiective din zona carierei,
împușcarea cu găuri rămâne, practic, singurul procedeu de lucru posibil a fi
utilizat.

Fig. 6. Amplasarea găurilor de

sondă la împușcarea treptelor
de lucru: a - găuri de sondă
verticale; b - găuri de sondă
înclinate; c - găuri ajutătoare la
vatră; d - găuri de sondă
paralele, amplasate în cuiburi;
e - găuri de sondă amplasate
pe taluz.
Diametrul găurilor de sondă
este cuprins între 75 și 250 mm. În
ultima perioadă se utilizează și
diametre mai mari, ajungând chiar
până la 400 mm. Alegerea
diametrului se face, în general, în funcție de gradul de fisurare a masivului
împușcat.
Încărcăturile explozive sunt constituite din explozivi granulari sau
șlamuri explozive, sporadic utilizându-se explozivi încartușați. Pentru inițierea
explozivilor de bază, se fac eforturi pentru a se generaliza încărcăturile explozive
TP - 400. Transmiterea detonației la încărcăturile de inițiere și/sau între găuri se
realizează cu ajutorul fitilului detonant.
Modul de amplasare a găurilor de sondă se stabilește în funcție de
înclinarea treptelor de lucru și de tehnica de forare din dotare. Cu toate că prin
utilizarea găurilor de sondă înclinate se obțin unele avantaje în ceea ce privește
consumul specific de exploziv, productivitatea găurii și granulometria materialului
împușcat, amplasarea găurilor de sondă pe verticală este cel mai des utilizată,
ca urmare a productivității sporite a utilajelor de forare la acest mod de
amplasare a găurilor de sondă (fig. 6, a și b).
În unele situații, pentru a elimina eventualele praguri care rămân pe
treaptă după împușcare, se forează găuri de sondă orizontale (fig. 6, c)
amplasate sub talpa găurilor forate vertical.
Este cunoscut faptul că există o dependență între anticipată și
cantitatea de exploziv împușcată. Cu cât anticipata este mai mare, cu atât
cantitatea de exploziv necesară este mai mare. Cantitatea de exploziv dintr-o
gaură de sondă fiind în funcție de diametrul acesteia, pentru mărirea cantității de
exploziv este necesară utilizarea unor găuri de sondă de diametru mai mare.
Cum acest lucru nu este întotdeauna posibil, se forează găuri de sondă paralele
între ele, având diametrul care se folosește în mod curent în carieră (fig. 6, d).
În cazul în care tehnica din dotare, sau configurația terenului nu permite
forarea găurilor de sondă verticale, acestea se amplasează pe taluz (fig. 6, e).

Împușcarea cu galerii. Ca urmarea a gradului scăzut de securitate, la

efectuarea lucrărilor cu materiale explozive, procedeul de împușcare cu galerii
are o arie de aplicabilitate din ce în ce mai redusă, în cariere folosindu- se în
special pentru formarea treptelor de lucru, săparea tranșeelor, retezarea
vârfurilor și împușcarea treptelor cu înălțime mare.
 Fig. 7. Schema lucrărilor miniere
la procedeul de împușcare cu
galerii: a - galerii cu încărcături
concentrate; b - galerii cu
încărcături alungite; 1 - galeria
transversală (de acces);
2 - galerii direcționale;
3 - camere de minare;
4 - încărcături explozive;
5 - puț.

Dintre dezavantajele metodei, enumerăm:

- volum mare de manoperă pentru executarea lucrărilor miniere;
- nivel de securitate scăzut la operațiile de manipulare a materialelor
explozive;
- volum mare de lucru la operațiile de încărcare cu exploziv și burare;
- grad ridicat de pericol la lichidarea unor eventuale rateuri;
- proiectarea la distanță mare a bucăților de rocă detașate din masiv;
- ponderea mare a blocurilor supragabarit în materialul derocat;
- efect seismic de mare intensitate.
Acestea fac ca procedeul de împușcare cu galerii să fie folosit din ce în
ce mai rar pentru extragerea substanței minerale utile și a rocilor în cariere.
În funcție de modul de amplasare a încărcăturilor explozive, se disting
trei variante ale acestui procedeu de împușcare:
- galerii cu încărcături concentrate;
- galerii cu încărcături alungite;
- galerii cu încărcături concentrate și intervale de aer.
În figura 7 se prezintă schema lucrărilor miniere și modul de amplasare
a încărcăturilor explozive.
 3.2.4. Spargerea blocurilor supragabarit

Blocurile supragabarit pot fi sparte cu ajutorul explozivilor, prin

încărcături aplicate sau introduse în găuri de mină.
Cantitatea de exploziv necesară se calculează cu relația:
Q
= q ■ V [kg ]

în care: V este volumul blocului supragabarit, m3; q

- consumul specific de exploziv, kg/m3.

Consumul specific de exploziv, stabilit pentru cele două metode de

împușcare, variază în limite largi în funcție de tăria rocii, după cum urmează:
- încărcături aplicate q = (0,25.1) kg/m3;
- încărcături în găuri de mină q = (0,09.0,4) kg/m3.
La utilizarea încărcăturilor aplicate, dacă volumul blocului este mai
mare de 2 m3, se folosesc două sau trei încărcături.
Pentru reducerea consumului specific de exploziv și a distanței de
împrăștiere a materialului există tendința de a se generaliza utilizarea
încărcăturilor cumulative.
La împușcarea cu găuri de mină, lungimea acestora trebuie să
reprezinte (0,3...0,7) h; dar să nu fie mai mică de 0,3 m. Găurile se forează în
mijlocul blocului. Distanța de la gaură la marginea blocului nu va fi mai mare
decât lungimea pe care gaura este încărcată, iar distanța dintre găuri va fi de 0,5
... 0,7 din această distanță.

Fig. 8. Împușcarea blocurilor

supragabarit cu încărcături în găuri de
mină:
1 - buraj;
2 - exploziv;
3 - fitil detonant.

În unele țări s-a generalizat

metoda de împușcare cu gări de mină și exploziv rezistent la apă sau fitil
detonant, încărcătura burându-se cu apă. În perioadele cu temperaturi sub 00 C,
în apă se adaugă 5.10% NaCl sau KCl. Prin aplicarea acestui procedeu de
împușcare s-a realizat reducerea consumului specific de exploziv și a distanței
de împrăștiere a bucăților de rocă.
3.2.5. Lucrări de rambleiere, debleiere și de netezire prin explozie

În ultima perioadă de timp, lucrările de împușcare au încetat a mai fi un

apanaj al mineritului. În special constructorii sunt cei care au făcut apel la
avantajele pe care le oferă utilizarea explozivilor pentru executarea unor lucrări
specifice activității lor, cum ar fi: săparea fundațiilor în roci de tărie mare,
săparea canalelor și a tranșeelor, executarea unor platforme de lucru, realizarea
unor taluze netede, iar în ultimii ani construirea unor baraje prin depunerea
directă în locul acestora a unui volum mare de masă derocată din versanții
alăturați.
Majoritatea lucrărilor de acest gen se execută în special prin împușcări
la care roca nu este numai sfărâmată ci și aruncată în direcția dorită.
Astfel de împușcături sunt pretențioase, fapt pentru care este indicat ca
să se execute în baza unui proiect elaborat de o unitate specializată în această
direcție, proiect avizat de forurile competente.

Împușcarea de aruncare. Mărind cantitatea de exploziv, astfel încât

energia să fie utilizată nu numai pentru sfărâmarea rocii, ci și pentru dirijarea ei
într-o anumită direcție, se realizează o împușcare de aruncare.
Cantitatea de exploziv se determină cu relația:
Q = q, • W1 • Kc (0,4 + 0,6„3) fe]

în care: qa este consumul specific de exploziv la împușcarea de

aruncare, kg/m3;
W - anticipanta, m;
N - indicele acțiunii exploziei;
Kc - coeficient de corecție în funcție de adâncimea încărcăturii, Kc
=W
unde:
W-b
x =--------
a
c
ac - coeficient empiric, având valorile
ac = 313 pentru W < 100 m
ac = 466 pentru W > 100 m
bc - adâncimea de plasare a încărcăturii mai mare de 25 m,
pentru care nu se constată efecte mari ale exploziei.
Pentru W < 25 m x = 0
Distanța dintre încărcăturile de pe un rând și dintre rânduri se stabilește
în funcție de indicele de acțiune a exploziei, cu relația:
a = b =0,5 W(n+1) [m]
 O parte din materialul derocat se depune la suprafață pe cele două
borne, iar o altă parte rămâne în excavația creată prin împușcare. Adâncimea
liberă a excavației este în funcție de anticipantă și de indicele acțiunii exploziei,
luat în calculul cantității de exploziv.

Fig. 9. Pâlnia creată la o

împușcare de aruncare.

În roci stâncoase și nestâncoase, în afara celor cu structură argiloasă și

argilo-pamântoasă, pentru n<2, adâncimea liberă a excavației se determină
după cum urmează:
- sol:
2n -1
he = W
\
m
dacă se utilizează un exploziv de brizanță mare:
h = 0,5 • W • n \m\
e

- roci stâncoase:
he = W (0,2n + 0,6) \m\
pentru n > 2;
- în roci stâncoase:
he = W \m\
- în soluri argiloase și argile-nisipoase:
he = 0,45W(2n -1) \m\
Dacă încărcăturile sunt plasate pe un singur rând, toate vor fi inițiate cu
același timp de întârziere. În cazul în care încărcăturile sunt plasate pe mai multe
rânduri, ordinea de inițiere a încărcăturilor este determinată de amplasarea
acestora față de direcția de aruncare. Primul va fi inițiat rândul care se află mai
aproape de direcția de aruncare, următoarele rânduri, pe măsura îndepărtării de
direcția de aruncare, la intervale din ce în ce mai mari. Timpul de întârziere între
încărcăturile care detonează deodată se stabilește cu relația sau în condiții
geologico-miniere dificile, timpul de întârziere între încărcături, stabilit cu relația
amintită, se mărește de 1,2 ... 1,5 ori.
 Executarea canalelor sau tranșeelor prin procedeul de împușcare cu
găuri de sondă. La executarea canalelor cu adâncime de maximum 4 m, gurile
de sondă se forează vertical (fig. 10 ). În această situație, materialul derocat va fi
aruncat, în cantități aproximativ egale, pe ambele părți ale canalului. Dacă
materialul derocat trebuie depus pe o anumită parte a canalului, găurile de
sondă vor fi forate înclinat (fig. 11). În roci stâncoase, găurile de sondă, de
diametru mai mic, se vor fora pe ambele margini ale canalului (fig. 12).
Lungimea găurilor verticale se calculează cu relația:
lg = •
h K
s [m]
în care: h este adâncimea proiectată a canalului, m.
Ks - coeficient de subadâncire, care depinde de tăria rocii
(tabelul 3):

Fig. 10. Săparea canalelor cu găuri de sondă verticale: 1 - exploziv; 2

- buraj;
3 - conturul proiectat al excavației.

Tabelul 3 - Valorile coeficientului Ks

Tipul rocii Valoarea coeficientului de subadâncire
Ks
 - nisip umed 1,20 ... 1,30
- sol nisipos și loess 1,15 . 1,20
- argilă nisipoasă 1,10 . 1,15
- argilă 1,05 . 1,10
În cazul găurilor înclinate, lungimea acestora va fi:

s
sin a s [ ]
m

unde a este unghiul de înclinare a găurii.

 În roci stâncoase, subadâncirea va fi 10 ... 15% din lungimea găurii (la
lungimi de până la 5m).
 Fig. 11. Săparea canalelor cu găuri de sondă înclinate;
1 - exploziv; 2 - buraj; 3 - profilul proiectat al canalului.

Fig. 12. Săparea canalelor în roci de tărie mare: 1 - exploziv; 2 - buraj;

3 - profilul proiectat al canalului; I, II - ordinea de întârziere.

Distanța dintre găuri se stabilește cu relația:

- pentru n < 3,5

[m]
a = 0,5 W(n+1)

- pentru n > 3,5

Lungimea încărcăturii nu va fi mai mare de % din lungimea găurii.
0,4n + 0,6 [ se
Porțiunea de gaură neîncărcată
]
burează cu nisip sau piatră mărunt
m

concasată.
9
Fig. 13. Săparea tranșeelor cu găuri de sondă: 1 - exploziv; 2 - buraj; 3 - profilul
proiectat al tranșeei.
Metoda poate fi aplicată și pentru executarea tranșeelor cu încărcături
amplasate pe mai multe rânduri. Schematic, modul de lucru al încărcăturilor este
prezentat în figura 21.
Executarea platformelor prin împușcare. Platformele în debleu sau pe
rambleu pot fi executate cu lucrări de împușcare prin metodele cu găuri de
sondă sau încărcături concentrate, fie utilizându-se combinații de astfel de
încărcături.
Cunoașterea amănunțită a topografiei terenului, precum și a
caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor împușcate, permite alegerea metodei
de împușcare adecvate și trasarea cât mai exactă a profilului proiectat al lucrării.
Spre exemplu, retezarea unor vârfuri, executarea unor platforme în
versanți sunt câteva categorii de lucrări la care nu este posibilă întotdeauna
folosirea metodei de împușcare cu găuri de sondă. De asemenea, împușcarea
cu încărcături concentrate este justificată în zonele în care accesul este greoi, în
cazul în care este necesară utilizarea unor cantități mari de explozivi, sau când
înălțimea treptelor de împușcat este mare.
La efectuarea lucrărilor de împușcare pe versanți, atât prin metoda cu
găuri de sondă, cât și cu încărcături concentrate trebuie avut în vedere că sub
nivelul încărcăturii masivul se va detașa sub un unghi de aproximativ 45 0. Acest
fapt trebuie avut în vedere la amplasarea încărcăturilor și aprecierea volumului
de lucrări necesare executării în continuare a platformei.
În cazul formării platformelor prin lucrări de împușcare nu este necesară
o aruncare la distanță mare a materialului derocat.
Ca urmare, indicele acțiunii exploziei nu va avea valori mari.
Încărcăturile din primul rând trebuie să aibă efect redus de aruncare (n = 1 ...
1,15), iar încărcăturile din celelalte rânduri, efect de aruncare sporit (n = 1,15 ...
1,25). Intervalul de întârziere între rânduri se stabilește în funcție de valoarea
anticipantei și trebuie să fie în limitele:
t = (0,02 ... 0,1) W [s]
În figura nr. 14, este prezentat un exemplu de realizare a unei platforme
prin împușcarea cu găuri de sondă înclinate. Se observă că, prin împingerea
materialului derocat se poate rambleia golul existent la baza platformei.
Fig. 14. Executarea unei platforme prin lucrări de împușcare cu găuri de sondă înclinate:
1 - găuri de sondă; 2 - profilul necesar a fi realizat prin împușcare;
3 - profilul realizat;
4 - material derocat.

3.2.6. Măsuri pentru limitarea efectului seismic al exploziilor

În zona deformațiilor elastice, unda de șoc se transformă în unda

seismică care poate fi caracterizată prin următorii parametri:
- amplitudinea deplasării, A;
- viteza oscilațiilor particulelor solului, V = 2nf • A;
- accelerația oscilațiilor, a = 4n2 f • A ;
- frecvența oscilațiilor, f = T;
- durata oscilației, T;
Sub influența vibrațiilor seismice, pot apare deformații în construcțiile
învecinate sau în lucrările miniere subterane și de la zi, care în timp conduc la
deteriorarea acestora.
În ultimii ani, ca urmare a creșterii cantităților de exploziv utilizate la
împușcare, precum și a folosirii din ce în ce mai mare a tehnicii de derocare prin
împușcare în zone industriale sau urbane, problema protecției seismice a
obiectivelor este din ce în ce mai acută. Cercetările întreprinse în această
direcție au stabilit că factorii principali care pot fi luați în considerare la estimarea
valorii parametrilor oscilațiilor seismice sunt mărimea încărcăturii de exploziv,
distanța dintre locul împușcării și obiectivul de protejat și durata sursei
oscilațiilor.

În cazul în care încărcătura este dispusă pe o lungime mare, iar

distanța dintre obiectiv și încărcătură este redusă, mărimea activității seismice
poate fi influențată în egală măsură și de raportul dintre cantitatea de exploziv și
lungimea blocului împușcat. La estimarea activității seismice trebuie avute în
vedere și condițiile geologice și tectonice, caracteristicile fizico-mecanice ale
rocilor care se află între locul împușcării și obiectivul de protejat, cantitatea de
energie din încărcătura de exploziv și tehnologia de împușcare utilizată.
 Este cert că toți acești factori nu pot fi cuprinși într-o relație cu ajutorul
căreia să se poată estima mărimea activității seismice la orice împușcare.
Cunoscându-se însă nivelul admis al oscilațiilor particulelor solului, pentru
aceleași condiții geologice și tehnologice, prin măsurarea sistematică a vitezei
oscilațiilor se poate determina mărimea nepericuloasă a încărcăturii de exploziv.
Cu alte cuvinte se poate stabili dependența dintre viteza oscilațiilor, cantitatea de
exploziv și distanță. Relația de dependență fiind proprie unor anumite condiții
geologice și tehnologice nu poate fi utilizată ca atare la toate lucrările de
împușcare.
Nivelul nepericulos al vibrațiilor este stabilit în funcție de gradul de
distrugere a construcțiilor de către seismele artificiale provocate de explozii.
Acest prag diferă de la o țară la alta și se adoptă, în general, în funcție de
calitatea construcției și chiar de modul în care este privită problema reparațiilor
ușoare care necesită a fi efectuate la o construcție aflată în zona în care s-au
executat împușcările.
Încă din 1957, U. Langefors și colaboratorii au stabilit că la viteze de 7
cm/s nu se înregistrează daune. Apariția unor fisuri mici în zidărie a fost sesizată
la o viteză a oscilațiilor particulelor solului de 11 cm/s.
A. Edwards și T. Northwood au stabilit că la viteze mai mici de 5 cm/s
practic construcțiile nu pot fi afectate de explozii, valoarea fiind confirmată și de
cercetările lui H. Nicholls.
Ca urmare, în unele țări ( SUA, Marea Britanie, Suedia), valoarea de 5
cm/s a vitezei oscilațiilor particulelor solului a fost acceptată ca prag de siguranță
pentru construcțiile din zona limitrofă aceleia în care se execută lucrări de
împușcare.
În Rusia, în funcție de destinația lor, clădirile sunt împărțite în patru
categorii, după cum urmează:
- categoria I - construcții din categoria monumentelor de artă, precum
și cele de importanță deosebită;
- categoria II - construcții industriale de importanță deosebită, coșuri
de fum, turnuri de apă, cartiere de locuințe, construcții social-
culturale și administrative cu mare afluență de oameni;
- categoria III - construcții industriale de dimensiuni reduse cu mai
puțin de trei etaje, locuințe izolate, construcții social-administrative și
culturale cu afluență mică de oameni;
- categoria IV - construcții industriale prin a căror distrugere nu se
periclitează viața și sănătatea oamenilor.
Viteza admisă oscilațiilor este diferențiată în funcție de categoria
construcției.
În unele țări, de exemplu Franța, valorile vitezei oscilațiilor solului sunt
diferențiate, în funcție de caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor pe care este
așezată construcția de protejat.
Neexistând un normativ prin care să se reglementeze valoarea admisă
a vitezei oscilațiilor solului, în țara noastră s-a făcut uz de recomandări din
literatura de specialitate, în special de cea din Rusia. Din acest considerent este
bine să se solicite și părerea specialiștilor privitor la calitatea construcțiilor, atunci
când se execută împușcări în apropierea acestora.
Cunoscându-se nivelul admis al vitezei oscilațiilor, va trebui să se
determine cantitatea de exploziv împușcată instantaneu, nepericuloasă din punct
de vedere seismic. Aceasta se poate stabili numai în urma efectuării unui număr
mare de împușcări, pentru zona luată în studiu.
În baza acestei valori se poate determina cantitatea de exploziv pe
treapta de întârziere, intervalul de întârziere între încărcăturile care vor detona
deodată și cantitatea de exploziv posibil a fi utilizată la o împușcare.
După U. Langefors, cantitatea dotată de exploziv poate fi practic
nelimitată dacă încărcătura de exploziv pe treapta de întârziere nu generează un
efect seismic periculos, iar intervalul de întârziere între trepte este egal cu
jumătatea perioadei oscilațiilor.
Constructiv, capsele detonante electrice au o abatere de la timpul
nominal de cel mult ± 0,4Ar, fapt care face ca să fie creată posibilitatea detonării
unei cantități de exploziv de două ori mai mare decât cea stabilită ca
nepericuloasă, la intervale de timp de 0,2^.
Din acest considerent, la utilizarea capselor electrice, s-a stabilit ca
încărcătura pe treapta de întârziere să nu fie mai mare de 75% din încărcătura
de exploziv detonată instantaneu, determinată ca nepericuloasă din punct de
vedere seismic.

inst

Față de considerațiile de mai sus, apare ca necesară generalizarea

utilizării releelor detonante milisecundă, pentru realizarea întârzierii între
grupurile de găuri care detonează deodată. S-a dovedit însă pe cale
experimentală că, pentru același interval de întârziere și aceeași cantitate de
exploziv pe treaptă, activitatea seismică este mai mare în cazul în cazul în care
întârzierea a fost realizată cu relee detonante, comparativ cu situația în care
întârzierea a fost realizată cu capse electrice. Acest fapt se poate aplica numai
prin reducerea cantității de exploziv detonată deodată, ca urmare a abaterilor de
la timpul nominal a capselor electrice.
Privitor la mărimea intervalului de întârziere dintre trepte, s-a menționat
că aceasta trebuie să fie egală cu jumătatea perioadei oscilațiilor. Dacă această
valoare nu poate fi respectată, se va adopta un timp de întârziere astfel încât să
se evite pericolul interferării undelor provocate de detonarea încărcăturilor cu
diferite trepte de întârziere. În acest caz, este necesar ca intervalul de întârziere
să fie mai mare decât existența fazei pozitive a oscilațiilor. Există însă situații în
care, pentru realizarea unei anumite granulații, este impusă utilizarea unui
interval de întârziere mai mic decât cel optim, din punct de vedere seismic.
În această situație se limitează la 5...6 numărul total de trepte de
întârziere, în acest mod limitându-se timpul total de existență al sursei
generatoare de oscilații.
Reducerea activității seismice a exploziilor este posibilă și prin
adoptarea unor măsuri cu caracter tehnologic, dintre care se pot aminti:
- orientarea fronturilor de lucru astfel încât obiectivele de protejat să
se afle pe direcția acestora;
- crearea unor ecrane cu impedanță acustică mai mică decât aceea a
mediului în care se propagă unde seismice, ecrane care se interpun între locul
împușcării și obiectivul de protejat;
- creșterea numărului de suprafețe libere;
- utilizarea unor scheme de împușcare cu degajare diagonală;
- reducerea subadâncimii la o valoare cât mai mică, în care scop este
necesar să se folosească pentru încărcarea subadâncimii un exploziv cu energie
potențială mare;
- renunțarea la utilizarea capselor cu treaptă de întârziere „o”;
- reducerea la minimum a încărcăturilor de exploziv detonate cu
aceeași treaptă de întârziere.
Soluțiile tehnologice care se impun a fi luate, corelate cu datele privind
situația geologico-minieră a zonei în care se execută împușcarea, se pot stabili
numai pe cale experimentală și sunt valabile numai pentru condițiile pentru care
s-au determinat.
Dacă se modifică parametrii lucrărilor de împușcare (diametrul
încărcăturilor, anticipanta) este posibilă creșterea activității seismice, mult peste
valorile indicate ca periculoase. În această situație, trebuie efectuate noi
experimentări pentru determinarea influenței acestor parametri asupra activității
seismice și reglarea cantității de exploziv nepericuloase din punct de vedere
seismic, în concordanță cu noii parametri tehnologici.
3.3. Utilizarea explozivilor la lucrări de împușcare
subacvatice

3.3.1. Împușcări subacvatice cu găuri de sondă

De multe ori este nevoie să se adâncească și/sau să se lărgească

șenalele de navigație, danele porturilor sau altele, la o cotă care să asigure
navigația în condiții de deplină siguranță. În cazul existenței rocilor tari, nu este
posibilă efectuarea operației prin lucrări de dragare, fiind necesară în prealabil o
afânare a rocilor prin lucrări de împușcare subacvatice.
Metoda pionerească de adâncire cu ajutorul încărcăturilor de exploziv,
aplicate pe fundul apei, duce la formarea de cratere și fragmentarea neomogenă
a materialului cu un conținut mare de blocuri supragabaritice, ceea ce face ca
dragarea să se execute greoi, metoda fiind fără randament și neeconomică.
Metoda de derocare ce asigură o repartizare uniformă a energiei
explozive în masiv, respectiv o sfărâmare cu o granulometrie omogenă, este cea
cu găuri de sondă.
De regulă, găurile se realizează prin forare percutantă sau
rotopercutantă de la suprafața apei, de pe plute, ambarcațiuni speciale de foraj,
sau platforme plutitoare autoridicătoare de foraj, în funcție de natura apelor și
instalația de foraj, iar echipamentul auxiliar se află pe mal. Ambarcațiunile
speciale și platformele de foraj preiau instalația de foraj, agregatele de
producere a energiei electrice și pneumatice precum și echipamentul auxiliar. În
perioada de iarnă lucrările de perforare și împușcare se pot executa și de pe
gheață.
Pe vreme de curenți și vânt este dificilă realizarea găurilor de pe plute
sau ambarcațiuni. Din aceste au fost concepute platforme plutitoare
autoridicătoare, care permit deplasarea lor pe apă prin tragere cu remorchere,
iar după ce au fost amplasate pe poziția de lucru se ridică platforma pe
picioarele de sprijin.

3.3.2. Parametrii lucrărilor de perforare - împușcare la efectuarea

împușcărilor subacvatice cu găuri de sondă

Consumul specific teoretic de exploziv. Față de împușcările în cariere,

pentru același tip de rocă, în vederea obținerii unei fragmentări optime dragării,
consumul specific de exploziv la împușcările subacvatice este dublu. Presiunea
coloanei de apă acoperitoare se învinge prin creșterea încărcăturii specifice. De
asemenea, și pentru depunerile de mâl trebuie mărită încărcătura de exploziv.
Relația de calcul a consumului specific teoretic de exploziv pentru găuri verticale
este:
q = 1,00 + 0,01 Hapă + 0,02H + 0,03 Htreaptă [kg/m3]
măl

unde: Hapă este înălțimea coloanei de apă, m;

Hmâl - grosimea stratului acoperitor de mâl, m;
Htreaptă - înălțimea treptei de derocare.
Concentrația de exploziv pe metru de gaură. La încărcarea manuală a
găurilor cu exploziv încartușat, introdus în containere, concentrația explozivă pe
metru de gaură (container) este:
C.x = Y [kg/m]
,n
 unde: n este numărul de cartușe într-un mănunchi;
g - masa unui cartuș de exploziv, kg;
l - lungimea unui cartuș de exploziv, m.

La încărcarea mecanizată a găurilor, concentrația explozivă pe metru

de gaură este:
2
d
C [kg/m]
= :.o

unde: d este diametrul găurii, mm.

Anticipanta și distanța între găuri. Din raportul între concentrația

explozivă pe metru de gaură și consumul specific necesar de exploziv se poate
calcula suprafața aferentă unei găuri:
C
S — [m2/gaură]
q
Pe de altă parte:
S = W • a [m2]

unde: W este anticipanta, m; a - distanța între găuri, m.

La împușcările subacvatice se recomandă rețele pătratice de
amplasare a găurilor, la care anticipanta și distanța între găuri sunt egale. În
această situație:

W = jS [m]
iar
a = W [m]

Lungimea de subadâncire a găurilor. Pentru a obține o sfărâmare

corespunzătoare a rocii pe toată înălțimea de treaptă proiectată este necesară o
subadâncire a găurilor de sondă. Lungimea de subadâncire se stabilește în
funcție de anticipantă cu relația:

l. = 3 W [m]
în care: W este anticipanta, m
Lungimea totală a găurii. Pentru găuri verticale:

[m]
L
= H
-.- +l.

Ca buraj, servesc sedimentele acoperitoare de pe rocă și coloana

de apă. În această situație lungimea minimă de buraj:

l=0
Când se impune protejarea seismică a obiectivelor din zonă,
lungimea minimă de buraj este:
lb = 1/3 • W [m]
iar lungimea coloanei de exploziv va fi:
l=L-L
ex g b
Încărcătura de explozie pe gaură este:
[kg]
Qgaură = C
ex ’ lex

- încărcătura de exploziv pe gaură în echivalent TNT: QgauraTNT = Qgaură '

C [kg echiv. TNT]

unde: c este coeficient de echivalență.

3.3.3. Explozivi folosiți. Modul de realizare a încărcăturilor și a

inițierii

La împușcările subacvatice se folosesc numai explozivi brizanți și

rezistenți la apă. Din cadrul explozivilor destinați sectorului economic, cerința
impusă este satisfăcută de dinamita RA. În cazul utilizării explozivilor care nu
sunt rezistenți la apă, încărcăturile trebuie izolate față de apă, prin introducerea
lor în containere etanșe.
La detonarea simultană a unui număr redus de încărcături, inițierea se
poate face instantaneu cu ajutorul capselor detonante electrice sau cu ajutorul
unei rețele de fitil detonant.

La împușcarea unui număr mare de încărcături și când se impune

protejarea seismică a obiectivelor învecinate, inițierea încărcăturilor se face pe
trepte de întârziere cu ajutorul capselor detonante electrice cu întârziere de
milisecunde sau cu rețele combinate.
În cadrul rețelelor combinate, cele două rețele secundare care unesc
câte un fir de fitil detonant din fiecare încărcătură de pe un rând se inițiază cu
câte o capsă detonantă electrică la unul din capete. Funcție de încărcătura
maximă admisă pe treapta de întârziere se pot lega la aceeași capsă detonantă
electrică mai multe rețele secundare. Circuitul de împușcare se realizează, de
regulă, prin legarea în serie a capselor detonante electrice. La un număr mare
de găuri și când se folosesc capse cu reofori de lungime mare, poate să devină
necesară realizarea circuitului prin legarea mixtă (serie- paralel) a capselor.
După realizarea circuitului electric, la împușcările subacvatice este
necesar ca pe lângă verificarea continuității circuitului și a rezistenței sale să se
facă și verificarea rezistenței de izolație.
În cazul existenței în zonă a unor instalații radar și stații de emisie se
folosesc capse detonante electrice de înaltă intensitate sau sisteme neelectrice
de inițiere cum ar fi rețele simple de fitil detonant sau sistemul de inițiere
NONEL.
La inițierea încărcăturilor cu capse detonante electrice se folosesc câte
două capse, una la talpă și alta la gaura găurii. Cele două capse ale unei
încărcături se leagă în serie. În cazul încărcării mecanizate a găurilor, se aplică
numai inițierea anterioară (la gura cheii). Capsele trebuie să aibă reoforii așa de
lungi încât să poată fi legați deasupra nivelului apei. Pentru ca îmbinările să nu
stea în apă, reoforii se suspendă pe o plută sau flotoare, unde se leagă și cablul
de împușcare (fig. 15). Dacă împușcarea se execută în apropierea malurilor,
reoforilor se pot suspenda de un cablu (fig. 16).

Fig. 15. Împușcare subacvatică cu inițiere electrică având reoforii suspendați de

o plută: 1 - încărcătură explozivă; 2 - reofori; 3 - plută; 4 - cablu de împușcare; 5
- ambarcațiune de pe care se declanșează explozia.

Fig. 16. Împușcare subacvatică cu inițiere electrică având reoforii suspendați de

un cablu: 1 - încărcătură explozivă; 2 tubaj; 3 - reofori; 3 - plută; 4 - cablu de
împușcare; 5 - cablu pentru suspendarea reoforilor și a cablului de împușcare.
3.3.4. Procedee folosite la împușcarea sub apă cu găuri de sondă

Suprafața ce trebuie împușcată se perforează cu o rețea de găuri la

parametrii stabiliți prin proiect.
Deoarece roca stâncoasă care trebuie împușcată este acoperită de mâl
și nisip, există pericolul ca găurile să fie colmatate imediat după forare. Pentru
prevenirea acestui fenomen, se aplică frecvent procedeul de forare în două
trepte. Cu treapta I cu un avantub de diametru mare ( 0 cca 100 mm) se forează
prin mâl, nisip, rocă degradată și rocă compactă, pe cca. 15-20 cm.
În continuare, cu treapta II se forează în interiorul avantubului cu un
diametru de cca. 50-70 mm, necesar pentru a introduce tubajul sau coloana
explozivă. Rolul avantubului este de a proteja gaura de sondă după scoaterea
coloanei de prăjini pentru a nu se colmata cu nisip înainte de a introduce tubajul
sau containerul cu încărcătura de exploziv.
Împușcarea subacvatică cu încărcarea găurilor de la suprafață prin
tubaje
La această metodă, pe măsură ce se termină de forat o gaură aceasta
se tubează prin interiorul avantubului cu un tub din material plastic ce iese
deasupra suprafeței apei cu cca 1m.
Încărcarea cu exploziv a găurilor se face de la suprafața apei prin
tuburi, mecanizat sau manual, după ce întreaga suprafață a fost terminată de
forat. La încărcarea manuală, explozivii încartușați se introduc în prealabil în
furtunuri din folie de polietilenă având lungimea corespunzătoare încărcăturii.

Împușcarea subacvatică cu încărcarea găurilor direct prin avantub

Este metoda aplicată când forarea găurilor se face de pe platforme
plutitoare autoridicătoare de foraj.
La acest procedeu, după ce s-a terminat de forat un rând de găuri și au
fost retrase sapele, se încarcă manual prin avantub containerele, conținând
încărcătura explozivă. Pentru a se ușura scufundarea încărcăturii, spațiile din
container se umplu cu balast (nisip, bile metalice).
După retragerea avantubului, se recuperează capetele fitilului detonant
și se realizează două rețele secundare după care se mută polul cu foreze pe
amplasamentul unui nou rând și se repetă operațiile. Când s-au realizat rețelele
secundare de la ultimul rând de găuri, se trece la execuția celor două rețele
laterale și împreunarea lor într-o magistrală unică. În cazul împușcării cu
întârziere, fiecare rețea secundară sau grupe de rețele secundare se inițiază cu
câte o capsă detonantă electrică.

3.3.5. Împușcări de deblocare sub apă

Acest tip de împușcări servesc la îndepărtarea construcțiilor vechi sau a

elementelor constructive rămase sub apă. În prealabil, trebuie să se efectueze o
cercetare a terenului cu scafandrii și să ridice un plan de situație, în baza căruia
se întocmește documentația de împușcare.
La deblocări efectuate pe reprize în cursuri de apă, lucrările de
împușcare se execută din aval înspre amonte.
Mărimea încărcăturii explozive folosite la lucrări de deblocare sub apă
nu este legată numai de obiectul ce trebuie împușcat, ci și de obiectivele
învecinate situate în albia râului sau pe mal, precum și de înălțimea apei. La
stabilirea mărimii încărcăturii trebuie luate în considerare și efectele de aruncare
precum și vibrațiile seismice.
Împușcarea elementelor lemnoase. Se folosește la îndepărtarea
digurilor vechi sau a pilonilor de la poduri vechi situați sub apă. La piloni singulari
încărcătura se fixează pe o stinghie de lemn și se amplasează la baza pilonului.
Stinghia se fixează de pilon dinspre amonte, astfel curentul de apă împinge
încărcătura spre pilon. Partea superioară a stinghiei se leagă de pilon (fig. 17). În
cazul când este de îndepărtat un grup de piloni, încărcătura se fixează pe un T-
eu și se plasează în mijlocul unui grup de piloni (fig. 18).
Încărcătura explozivă necesară pentru distrugerea unui pilon singular
sau a unui buștean se determină cu relația:
]
Q = _DL [kg
1000
în care D este diametrul pilonului, în cm.
 Fig. 17. Amplasarea încărcăturii la împușcarea unui
pilon singular:
1 - pilon; 2 - încărcătură explozivă; 3 - stinghie de
lemn.

Fig. 18. Amplasarea încărcăturii la împușcarea unui

grup de piloni și modul de fixare a încărcăturii: 1 -
grup de piloni;
2 - încărcătura explozivă; 3 - raza de
influență a încărcăturii; 4 - stinghie
pentru fixarea încărcăturii.

Pentru distrugerea unui

grup de piloni, încărcătura
explozivă se determină cu
relația:
Q = 2D-JL [kg ]
1000
în care:
D este diametrul pilonului cel mai mare, cm;
P - factor, funcție de raza de influență a încărcăturii și de diametrul
pilonului cel mai mare.
Pilonii care se distrug cu o încărcătură explozivă trebuie să fie cuprinși
în raza de influență a încărcăturii. La raze de influență mai mari de 2 m este mai
economic să se împuște pilonii individual.
Împușcarea elementelor constructive din zidărie, beton și beton
armat. Și la acest gen de lucrări se folosesc încărcături aplicate pe sau sub
elementul de distrus. Consumul specific de exploziv este cuprins între 0,4 și 0,8
kg/m3.
Împușcarea de roci stâncoase sub apă cu încărcături aplicate
Tehnologia se aplică acolo unde sunt necesare lucrări de împușcare de mică
amploare și de unde instalarea unei platforme de foraj este prea costisitoare. În
general, cu încărcături aplicate se obține un efect de rupere pe 0,5 - 0,75 m
adâncime.
Dacă sunt de îndepărtat obstacole stâncoase mai mari, se efectuează
împușcări repetate.
La aplicarea acestui procedeu de împușcare trebuie ținut seama de
faptul că au loc efecte seismice mari.
3.3.6. Împușcarea subacvatică de protejare

La împușcările subacvatice, o problemă deosebită o constituie

protejarea lucrărilor de artă și a instalațiilor portuare față de unda de șoc.
Datorită compresibilității reduse a apei, de la o detonație unda se propagă
neamortizată. Întrucât apa este omogenă și nu are suprafețe de discontinuitate,
roca (sub formă de plane de separare, fisuri, crăpături sau altele asemănătoare),
nu are loc nici diminuarea undei de șoc datorită refracției sau dispersiei. Datorită
acestui fapt o undă declanșată de detonația subacvatică a unei încărcături
explozive poate să influențeze cu o intensitate puțin diminuată, pe distanțe mari,
cu efecte periculoase, instalațiile sensibile la șocuri. De aceea, la împușcări
subacvatice este necesar să se reducă transmiterea directă a impulsului
detonației asupra apei, fapt ce poate fi realizat prin burarea încărcăturilor.
Împușcarea încărcăturilor în găuri burate, conduce la reducerea mărimii presiunii
în frontul undei de șoc în apă de 7-10 ori față de încărcături neburate de aceeași
masă.
Deoarece și la încărcături corespunzător burate apar unde de șoc
periculoase, este necesar ca intensitatea lor să fie diminuată, respectiv redusă
prin măsuri eficiente.
Deosebit de eficace în acest sens, s-au evidențiat perdelele din bule de
aer. Procedeul constă în plasarea pe fundul apei, între locul împușcării și
obiectivul de protejat, a unei conducte cu orificii mici în perete, legată la o rețea
de aer comprimat.
La un raport corespunzător între distanța și diametrul orificiilor și la o
reglare corespunzătoare a presiunii și debitului de aer, deasupra conductei
situată în apă, se produce o perdea de multiple bule mici de aer fin dispersate.
Când o undă de șoc de o anumită intensitate se lovește de o asemenea perdea,
o parte din energia ei este absorbită de bule. Unda de șoc care traversează
perdeaua este diminuată, iar presiunea în frontul undei este redusă în funcție de
presiunea și debitul aerului.
Pentru realizarea bulelor de aer se pot utiliza tuburi cu diametrul de 50-
75 mm, cu orificii de 0 1,2 - 1,5 mm pe 2 -3 rânduri la distanță de 20 - 40 mm
unul de celălalt. Presiunea aerului comprimat introdus în țevi este de regulă de
7-105 N/m2. Practica a arătat că este indicat ca perdeaua să fie pusă în funcțiune
cu 5 minute înainte de împușcare și distanța dintre locul împușcării și perdea să
fie cuprinsă între 15 și 18 m.
Această tehnologie este folosită și pentru protejarea platformelor
plutitoare de foraj. Printr-un sistem de țevi fixat pe partea cea mai de jos a
platformei, se realizează învăluirea ei într-o perdea de bule de aer pe timpul
împușcării.
În situația în care unda de detonație se transmite cu preponderență prin
sol, pentru protejarea obiectivelor a fost elaborată pe plan mondial, tehnologia cu
perne de aer. Tehnologia constă în perforarea în fața obiectivului protejat de un
rând de găuri cu 0 100 -150 mm, la distanța de 0,5 m între găuri, având lungimea
corespunzătoare găurilor folosite la împușcarea de derocare și încărcarea
acestora pe întreaga lungime cu containere etanșe din tablă. Unda de șoc
declanșată la împușcare și transmisă prin sol distruge containerele și roca se
desprinde de-a lungul rândului de găuri, protejând obiectivul în cauză.

3.4. Demolări controlate

Tehnica împușcării cunoaște astăzi noi domenii de aplicabilitate, printre

care și cel al lucrărilor de demolare, care în etapa actuală de modernizare și
extindere a vechilor capacități productive precum și de urbanizare a localităților,
ocupă o pondere din ce în ce mai mare.
În principiu, în funcție de necesități, trebuie demolate parțial sau în
întregime construcții civile sau industriale, iar în unele cazuri trebuie distruse
numai anumite elemente constructive din zidărie, beton sau beton armat.
Datorită consumului redus de timp și forță de muncă precum și cheltuielilor
reduse, demolarea prin lucrări de împușcare a devenit cea mai competitivă,
asigurând în același timp și un grad ridicat de securitate.
Introducerea tehnicii împușcării în acest domeniu a devenit în ultimul
timp tot mai des aplicată și în același timp mai complicată. Desimea
construcțiilor, menținerea în funcțiune a procesului de producție, menținerea
deschisă a circulației imediat după împușcare, protejarea seismică a obiectivelor
învecinate, sunt doar câteva exemple de probleme și situații ce se pun în
domeniul împușcărilor de demolare.
Pentru efectuarea fiecărei împușcări, se întocmește un proiect tehnic de
împușcare, care pe lângă soluția propriu-zisă va cuprinde și măsurile de
siguranță și în special de protejare a mediului înconjurător. Fiecare construcție
creează un caz special aparte, calculul parametrilor de împușcare adaptându- se
fiecărei situații. Datorită faptului că în majoritatea cazurilor se lucrează în zone
locuite, trebuie acordată o atenție deosebită prevenirii accidentelor din rândurile
populației civile.
Încărcătura necesară pentru împușcarea unei anumite părți constructive
este dependentă de tipul explozivului utilizat, de materialul ce se împușcă, de
felul construcției ce se împușcă și de geometria plasării găurilor. Eficacitatea
împușcării este la rândul ei dependentă de raportul dintre parametrii geometrici:
anticipata (W), distanța între găuri (a) și lungimea găurii (l g), de raportul dintre
distanța între găuri (a) și distanța între rânduri (b), numărul și mărimea
încărcăturilor explozive, precum și de felul burajului și a inițierii.

Mărimea razei de acțiune a unei încărcături explozive nu se poate

stabili precis, deoarece ea depinde de mai mulți factori de influență. Ca principiu
de bază, în calcule după H. Heinze se ia în considerare că raza de acțiune a
unei încărcături explozive este egală cel puțin cu anticipata (W), neputând
depăși o valoare Wmax pentru un anumit tip de exploziv cu un diametru de cartuș
dat. Pentru dinamită cu diametrul cartușului de 25 mm, anticipanta maximă
pentru material armat (beton armat) este W max= 0,33 m și pentru material
nearmat (zidărie sau beton) este Wmax= 0,67 m.
Mărimea anticipantei (W) depinde de dimensiunile elementului
constructiv ce se împușcă. Ea reprezintă linia de minimă rezistență, care de
regulă este cea mai mică de la centrul de greutate al încărcăturii la cea mai
apropiată suprafață liberă.

La calculul parametrilor de împușcare din cadrul prezentului capitol se

folosesc următoarele notații:
W - anticipanta;
Gp - grosimea peretelui paralel cu gaura de mină;
Gtr - grosimea peretelui transversal pe gaura de mină;
a - distanța dintre găuri;
b - distanța între rândurile de găuri;
lg - lungimea de gaură;
lgc - lungimea de gaură pentru găurile de colț,k
Qg - încărcătura explozivă pe gaură;
Qgc - încărcătura explozivă pe gaură de colț;
Qip - mărimea încărcăturii parțiale (discontinue); nip - numărul
încărcăturilor parțiale (discontinue); nr - numărul de rânduri de
găuri.

3.4.1 Demolarea elementelor constructive individuale din beton

armat, beton și zidărie

Din cadrul acestei categorii fac parte grinzi, stâlpi, coloane de susținere,
ziduri și fundații de tot felul, plafoane și planșee care trebuie demolate separat.
Grinzile și stâlpii de susținere sunt, de cele mai multe ori, de demolat
împreună, sub formă de schelete de beton armat. Calculul parametrilor de
împușcare se face pentru fiecare tip de element în parte.
Deoarece încărcătura explozivă nu distruge și armătura metalică ci
numai sfărâmă sau afânează betonul dintre armături, în funcție de mărime
încărcăturii, după perforarea găurilor se taie armăturile de rezistență în locurile
unde se urmărește detașarea sau ruperea unui element constructiv.
 Zidurile din beton armat, de prima dată, se răstoarnă prin plasarea de
încărcături explozive pe 1-3 rânduri de găuri orizontale, în funcție de grosimea
zidului, în secțiunea de rupere și apoi se distrug cu încărcături de afânare. Din
punctul de vedere al dimensionării parametrilor deosebim ziduri cu una sau două
suprafețe libere.
Anumite ziduri și fundații pot fi distruse și în felii cu găuri verticale.
La demolarea elementelor constructive individuale din beton armat
trebuie să se acorde o atenție deosebită prevenirii efectului de aruncare a
bucăților de material, în care scop, încărcăturile explozive se acoperă cu diferite
materiale îndeosebi pe direcția unde se impune protejarea unor obiective.

Parametrii de împușcare pentru grinzi, stâlpi și coloane de susținere din

beton armat, cu găuri orizontale sau verticale (fig 19).

Anticipanta:
. - Gn G
dacă Gt^ - 1 Și Gtr < 0,67m , atunci W = 2~ [m] găurile se
amplasează pe un rând
nR=1
G
0,33 m < Gtr < 1,0 m W= b-^- [m] găurile se amplasează
dacă G- <1 Și pe două rânduri, n =
R 2

1,0 m < Gr < 1,72 m W= G

b-^-[m] găurile se amplasează pe
trei rânduri, n =
R 3
 Fig. 19. Împușcarea de grinzi, stâlpi și coloane de susținere din beton
armat, cu găuri orizontale sau verticale
 Distanța între găuri: dacă
W < 0,20 m
0,20 m < W < 0,33 m a = 0,30 m
W > 0,33 a = 1,5W [m]
a = 0,50 m
Lungimea de gaură: dacă
G- > 1 lg = Gp - W [m]

—L < 1 și Gp < 0,67 m lg = 0,6 Gp[m]

Gtr
Gp > 0,67 m lg= 3 Gp [m]
4
Se introduc două încărcături discontinue.

Încărcătura explozivă pe gaură:

- pentru sfărâmarea completă a betonului dintre armături:
a■l
Q ]
g = — [kg

- pentru afânarea betonului dintre armături:

a ■l„ r 1
Q ]
g = — [kg

Numărul și mărimea încărcăturilor parțiale (discontinue) pe gaură:

-^ <1,5 nip = 1
a
1.5 < < 2,5 nip = 2
a
2.5 < -^ < 3,5 np = 3
a
Qip = ^^
n ip

Parametrii de împușcare pentru ziduri din beton armat, beton sau

zidărie, cu una sau două suprafețe libere, cu găuri orizontale (fig 20).
 Anticipanta: W = 0,5 Gp [m]

Distanța între găuri:

- pentru beton armat dacă

W < 0,20 m a=0,30m
0,20 m < W < 0,33 m a=1,5W[m]
W>0,33 a=0,50m

- pentru beton și zidărie dacă

W < 0,20m
0,20 m < W< 0,67 m a=0,30 m
W> 0,67 a=1,5W[m]
Distanța între rânduri: a=1,0 m
b=0,866 a [m]

Figura 20. Împușcarea de ziduri din beton armat, beton sau zidărie cu
una sau două suprafețe libere, cu găuri orizontale: a - ziduri cu două suprafețe
libere; b - ziduri cu suprafață liberă.

Lungimea de gaură:

- pentru ziduri cu două suprafețe pentru ziduri cu o

suprafață liberă
libere (fig.9.2, a): libere (fig.9.2, b):
- pentru beton armat

dacă
2
Gp < 1,0 m lg=0,6 Gp [m] lg= 2 Gp [m]
3
Gp > 1,0 m lg= Gp- 0,43 [m] lg= Gp - 0,33 [m]
 - pentru beton și zidărie
dacă
lg= 2 Gp [m]
Gp < 2,0 m lg=0,6 Gp [m] 3
lg= Gp - 0,67 [m]
Gp>2,0m lg= Gp - 0,85 [m]

W< 1,0 m Qg = [Kg ] Qg = f^ K

1

W >1,0 m Q= afW
[Kg ] [
Q = “liL Kg ]g
2 2,5
Numărul și mărimea încărcăturilor parțiale (discontinue) pe gaură se stabilește
în mod analog ca pentru grinzi și stâlpi de susținere din beton
armat.
Parametrii de împușcare pentru plafoane din beton armat și planșee din

beton armat sau armat cu găuri verticale (fig 21).

Anticipanta:
- pentru plafoane (fig. 9.3,a) - pentru planșee (fig. 9.3,b)
3_
W= - Gp[m]
W = 0,5 Gp[m] 4 Împușcarea de
Fig. 21.
plafoane din beton armat
Distanța între găuri: și planșee din beton
dacă armat sau beton cu găuri
W < 0,20 m averticale:
= 0,30 maa- plafoane; b -
0,20 m < W < 0,33 m =planșee.
1,5W [m] a
W > 0,33 = 0,50 m
 Distanța între rânduri: b = 0,866 • a [m]

Lungimea de gaură:
pentru plafoane (fig. 9.3, a) pentru planșee (fig. 9.3, b)
I, = 2 ■ G [m] l, = 4 • G„ [m]

Încărcătura explozivă pe gaură:

- pentru beton armat k

Qg = [ g]

- pentru beton [kg]

Q
=2

Parametrii de împușcare
pentru fundații și ziduri din beton
armat, beton sau zidărie cu găuri verticale (fig 22).
Anticipanta:
- pentru beton armat: - pentru beton și zidărie:

dacă —- > 1 și
Gtr ’
Qtr < 1,34 m
Qtr < 0,67 m

G_ . ... ..... ....

W — [m] - pentru ziduri sau fundații cu 2 suprafețe libere
___ 2 r , ... .................... , -
W = 3 • Gtr [m] - pentru ziduri sau fundații cu 1 suprafața liberă

-G
Dacă: — < 1

0 33
, m < Qtr < 1,0 m - pentru beton armat
0,67 m < Qtr < 2,0 m - pentru beton și zidărie
Fig. 22. Împușcarea de fundații și ziduri din beton armat, beton sau zidărie, cu
găuri verticale:
a - ziduri sau fundații cu două suprafețe laterale libere; b - ziduri sau fundații cu o
suprafață laterală liberă; c - fundații fără suprafețe laterale libere.
W = b = G- [m]

Distanța între găuri:

- pentru beton armat: dacă
W < 0,20 m a = 0,30 m
0,20 m < W < 0,33 m a = 1,5 • W m
W > 0,33 m a = 0,5 m

- pentru beton și zidărie:

W < 0,20 m a = 0,30 m
0,20 m < W < 0,67 m a = 1,5 • W [m]
W > 0,67 m a = 1,0 m

Lungimea de gaură:
- la distrugerea pe felii - la ultima felie
W
Lg = Gp = grosimea feliei [m] L
g = Gp - - [m]
Încărcătura explozivă pe gaură:
- la împușcarea de sfărâmare - la împușcarea de afânare
a■L a■L
- pentru beton armat Q =—\kg] Q, = fe]
g
4
a■L a■L
- pentru beton și zidărie Q = \ kg] Q, , kg ] [
Numărul și mărimea încărcăturilor parțiale (discontinue) pe 5 gaură: se
g

stabilește în analog, ca pentru grinzi și stâlpi de susținere din beton armat.

3.4.2. Demolarea clădirilor din zidărie

Clădirile din zidărie sunt construcții din cărămidă, bolțari sau piatră
naturală sau la care parte, portantă este constituită din aceste materiale.
Pentru demolarea clădirilor, se creează o secțiune de rupere plasată la
parterul clădirii sau în pivniță, iar în unele situații, la ambele nivele. Plasarea
secțiunii de rupere în pivniță, sub nivelul solului, în ziduri cu o suprafață liberă,
elimină complet efectul de aruncare a bucăților de material.
Secțiunea de rupere la nivelul parterului se plasează la 0,5 - 0,8 m
deasupra pardoselei, pe un număr de rânduri de găuri orizontale în funcție de
grosimea zidurilor. Dacă clădirea are în zidurile exterioare multe goluri (ferestre,
uși), secțiunea de rupere se plasează la acest nivel.
Demolarea clădirilor se poate face prin dărâmarea ei pe locul
construcției sau prin dirijarea dărâmării într-o anumită direcție, folosind
împușcarea cu întârziere. Căderea clădirilor într-o anumită direcție se poate
obține numai în cazul construcțiilor înalte și zvelte.
Dacă se impune demolarea parțială a unei clădiri, se aleg ca limite
rosturile de dilatare sau se creează în prealabil, șlițuri de separare.
La demolarea cădirilor ce necesită un număr mare de încărcături,
pentru explodarea cărora fie că se folosesc explozoare de mare capacitate, fie
că se folosesc grupe de încărcături de aceeași întârziere, legate între ele cu
rețele de fitil detonant.
Colțurile clădirilor creează zone de rezistență mărită care trebuie luate
în considerare la calculul încărcăturii aferente. Dacă există colțuri rezultate din
îmbinarea a mai multor ziduri de diferite grosimi, în calcul se iau zidurile cu
grosimea cea mai mare.
Puncte de rezistență suplimentare constituie și hornurile și canalele de
aerisire. Hornurile au de regulă secțiuni interioare de 0,13 x 0,13 m sau 0,26 x
0,26 m cu grosimea peretelui de 0,12 - 0,25 m. Pentru distrugerea hornurilor se
folosesc încărcături concentrate de 0,200 - 0,600 kg, introduse în horn prin fostul
canal de legătură cu soba și suspendate la nivelul secțiunii de rupere a zidurilor.
La amplasarea găurilor în ziduri, prima gaură se plasează direct la marginea
hornului.
La demolarea clădirilor, dimensionarea parametrilor de împușcare se
face separat pentru ziduri, colțuri, coloane și stâlpi de susținere.
 Parametri de împușcare pentru ziduri cu două sau cu o suprafață
liberă

În calcul se iau zidurile a căror grosime este mai mare de 0,12 m. sau
total cu metode clasice,

Zidurile cu grosimi < 0,12 m se distrug parțial înainte de împușcare.

[]
Anticipanta: W = 0,5 Gp m

Distanța între găuri:

Dacă W < 0,20 m 0,20 m < W < 0,67 m W > 0,67 m
Numărul minim de rânduri de găuri: Dacă Gp < 0,50
0,50 < Gp < 1,70m
 [ ]
b = 0,866 • a m
Lungimea de gaură:
- pentru ziduri cu două suprafețe
libere (fig.23 a)
dacă Gp < 0,50
3„
l
g =4• G
p [m]
2 a = 0,30 m
0,50 m < Gp < 2,0 m lg = - • Gp[m]
a = 1,5 W
Gp >0,2 m lg=Gp-0,67[m]
[m] a = 1,0
nR = 1
nR = 2

Fig. 23 Împușcarea de ziduri de clădiri cu două sau o suprafață liberă,

cu găuri orizontale:
a - ziduri de clădire cu o două suprafețe laterale libere;
b - ziduri de clădire cu o suprafață laterală liberă.
Distanța între rânduri:

- pentru ziduri cu o suprafață

liberă (fig.23 b) lg=0,6Gp
[m]

4
h = 5 • GP [m]
lg=Gp-0,67 [m]
 Fig. 24 Împușcarea colțurilor de ziduri ale clădirilor: a - colțuri de
clădire cu ziduri de aceeași grosime și două suprafețe laterale libere; b - colțuri
de clădire cu ziduri de aceeași grosime și o suprafață laterală liberă; c - colțuri
de clădire cu ziduri de grosimi diferite și două suprafețe laterale libere; d -
colțuri de clădire cu ziduri de grosimi diferite și o suprafață laterală liberă.
Pentru colțuri de ziduri cu două sau o suprafață liberă (fig.24).
- colțuri cu ziduri de aceeași grosime (fig. 24, a și b);
Gpa=Gpb lgc =4Î ■ lg [m]
- colțuri cu ziduri de grosimi diferite (fig. 24, c și d);
_ G
p>
G
l _+ li[m]
g =J g.
Încărcătura explozivă pe gaură:
- pentru ziduri cu una sau - pentru colțuri cu una sau
două suprafețe libere două suprafețe libere

dacă Gp < 0,50 Qg=alg[kg] Qgc=algc[kg]

a■l a■l
0,50 m < Gp < 2,0 m Qg =-f [kg] Qgc [kg]
a■L■W a■l■W
Gp >2,0 m Qg = [kg ] Qc kg [kg ]
Parametrii de împușcare pentru stâlpi, piloni și coloane de susținere din
zidărie.
Anticipanta:
dacă
G
—^ > 1 si Gtr<1,3 m;
Gtr
 G
W = —^[m] găurile se amplaseaza pe un rand nR=1

G
-^ < 1 ș/ 0,67<Gtr<2,0 m;
G—
G
W = b —[[m] găurile se amplaseaza pe două rânduri nR=2 2,0 m
<Gtr<3,40 m;

G
W = b = — [m] găurile se amplaseaza pe trei rânduri nR=3
4

D/stanța între găur/: dacă

W<0,20 m a=0,30 m
0,20 m < W <0,67 m a=1,5W[m]
 Fig. 25 Împușcarea de stâlpi, piloni și coloane de susținere din
zidărie, cu găuri orizontale

Numărul de găur/ pe un rând:

dacă
(a + W)> Gmin ng = 2 găur// rând
(a + W ) < n
g = 3 găur// rând
Gm. de gaură:
Lung/mea
dacă
lg=Gp-W[m]
G—
 —<1 și Gp < 10 m lg=0,6Gp[m]
Gtr
2„
1,0 m < Gp < 1,34 m l
g = 3 • G [m]
a•l
Q = ~^~ \kg ]
Încărcătura explozivă pe gaură:
3.4.3. Demolarea bolților
Bolțile sunt construcții din zidărie de cărămidă, bolțari, piatră naturală și
foarte rar din beton. Acest tip de construcții este întâlnit la acoperirea de
încăperi, în construcția tunelurilor, acoperirea de canale subterane și construcția
de poduri.
În funcție de forma bolților se alege modul de demolare:
- cu șlițuri;
- pe întreaga suprafață.
Dacă bolta este sau se poate elibera de ambele suprafețe, atunci
găurile se forează radial față de curbura bolții de sus în jos și numai în cazuri de
excepție, când nu este posibil acest lucru, se execută forarea de pe schele de
sub boltă, de jos în sus.
La demolarea prin șlițuri plasate în coamă sau coamă și baza bolții,
acestea trebuie să aibă o lățime dublă față de grosimea bolții. La bolți în formă
de semicerc, șlițul se lărgește cu un rând de găuri, executându-se și șlițuri la
baza bolții. La împușcarea pe întreaga suprafață, găurile se amplasează pe
rânduri dispuse paralel cu deschiderea bolții. În toate cazurile, găurile de pe
două rânduri învecinate se amplasează în eșichier.
Toate încărcăturile aferente unui șliț se inițiază cu aceeași treaptă de
întârziere. Dacă se împușcă șlițuri în coamă și la baza bolții, încărcăturile din
coamă se inițiază cu treapta 0, iar cele de la baza bolții cu întârziere, la un
interval de timp de 23-70 ms. Dacă din punct de vedere seismic se impune
împușcarea unui număr mai mic de găuri, atunci se inițiază 1-2 rânduri centrale
de găuri ale șlițului cu treapta 0 și rândurile extreme cu prima treaptă de
întârziere.
La împușcarea pe întreaga suprafață se aplică împușcarea cu
întârziere, cu un interval de timp de 23-50 ms între rânduri, de la o margine la
cealaltă a bolții sau concomitent dinspre ambele margini înspre rândul din mijloc.
Pentru prevenirea efectului de aruncare, încărcăturile explozive se
acoperă cu un covor din bandă de cauciuc sau alte materiale adecvate.

Parametri de împușcare
Anticipanta: W=0,5Gp[m]
 Distanța între găuri: W< 0,20 m 0,2 m < W< a=0,30 m
0,67 m W> 0,67m Distanța a=1,5 W[m]
între rânduri: b=0,866-a [m] a=1,0 m
Numărul de rânduri de găuri la împușcarea de șlițuri în
coama bolții: - la bolți sub formă de segment de cerc (fig.26,a)
’ 2 • GP
nRR =-------
b
dacă rezultă.
Fig. 26 Împușcarea bolților:
a - împușcarea unui șliț în coamă, la bolți sub formă de segment de cerc;
b - împușcarea de șlițuri la baza bolții și în coamă, la bolți sub formă de
semicerc;
c - împușcarea de rânduri de găuri pe întreaga suprafață, la bolți cu două
suprafețe libere;
d - împușcarea de rânduri de găuri pe întreaga suprafață la bolți cu o suprafață
liberă
Numărul de rânduri de găuri la șlițurile de la baza bolții (fig. 26).
n<1,5 se alege nR=1
n
1,5<nR<2,5 2,5<nR<3,5 R =
- la bolți sub formă de semicerc (fig.26, b) 2
nR=3
' nR = 2^ +1 - la bolți sub formă de
semicerc
2
nR
nR = —
baza 2
R

Numărul de rânduri de
găuri la împușcare pe
întreaga suprafață a
bolții:
Latimea
boltii ,
nR = 1
R
b

Lungimea de gaură:
- la bolți cu ambele
suprafețe libere (fig. 26,
a, b, c):
_ __ , 2_,
dacă: Gp < 2,0 m
lg = — ■ Gp[m]

Gp > 2,0 m lg = Gp -
0,67[m]
- la bolți cu o suprafață
liberă (fig.26, d):
 dacă Gp < 2,67 m lg = 4 • GP [m]
Gp > 2,67 m lg = Gp - 0,67[m]

Încărcătura explozivă pe gaură: -

la împușcarea de șlițuri - la împușcarea pe întreaga
dacă suprafață

W< 1,0 m a■L Qg = a ■ L

Qg = 2 g [kg] 2,5 [ kg
]

a ■ l ■ W Qg ~^~g] ]
W > 1,0 m Qg = a ■ l ■ W
l ]
V kg

3.4.4. Demolarea coșurilor industriale

Coșurile industriale au de regulă secțiune circulară și în cazuri mai

restrânse pătratică, dreptunghiulară sau hexagonală. Ele sunt constituite din
zidărie de cărămidă sau din beton armat.
La demolarea coșurilor industriale deosebim trei procedee:
- răsturnarea coșului într-o anumită direcție;
- căderea în sine pe locul construcției;

- răsturnarea coșului cu lungime scurtă într-o anumită direcție.

Pentru răsturnarea unui coș într-o anumită direcție, în cazul celor din
zidărie, întreaga încărcătură explozivă se amplasează în jumătatea secțiunii
dinspre direcția de cădere (fig.27.), iar în cazul celor din beton armat, în 2/3 din
secțiune dinspre direcția de cădere (fig.30).
La căderea în sine pe locul construcției coșului, și aceasta numai în
cazul celor din zidărie, încărcătura explozivă se repartizează uniform pe întreaga
secțiune a coșului (fig. 29).
La răsturnarea cu lungime scurtată într-o anumită direcție, încărcătura
explozivă se amplasează și în jumătatea opusă căderii (fig.28), unde inițierea se
realizează cu întârziere de cel puțin 250 ms față de încărcătura pe direcția de
cădere.
Cel mai sigur și frecvent procedeu aplicat este cel prin răsturnarea
coșului într-o anumită direcție. Secțiunea de rupere se plasează în general la 1
m deasupra solului, dacă coșul are pe toată lungimea sa aceeași formă, iar în
cazul celor așezate pe fundații deasupra acesteia.
Fig. 27. Plasarea găurilor pentru demolarea prin răsturnarea coșurilor din zidărie

Fig. 28 Plasarea găurilor pentru demolarea prin răsturnare a coșurilor din zidărie
cu lungime scurtă

Fig. 29 Plasarea găurilor pentru demolarea prin cădere pe loc în sine a coșurilor
din zidărie

Fig. 30 Plasarea găurilor pentru demolarea prin răsturnare a coșurilor din beton
armat
În zona secțiunii de rupere se demontează toate elementele adiționale
ca: scări metalice, paratrăsnete, inele metalice și altele. Deschiderile din zidăria
coșului în zona secțiunii de rupere, care pot influența negativ căderea se zidesc.
Deschiderile care se găsesc pe axa de cădere se mențin, iar dacă o deschidere
este situată în urma din limitele zonei de detașare se execută și o a doua
deschidere la cealaltă limită. La coșurile din beton armat se impune în mod
obligatoriu executarea la limita zonei de detașare de deschideri (șlițuri) cu
înălțimea egală cu cea a zonei de detașare și lățimea egală cu dublul grosimii
peretelui. Deschiderile (șlițurile) servesc și la cercetarea modului de construcție
și la stabilirea dimensiunii elementelor constructive ale coșului în secțiunea de
rupere.
Coșurile industriale au în general, în interior, o căptușeală cu o grosime
de până la 0,38 m prinsă cu lamele de coș, menținându-se un spațiu gol de
0,05-0,5 m.
Căptușelile cu grosimi de până la 0,15 m nu se iau în considerație la
împușcare. La coșurile cu căptușeli groase, de 0.15-0,24 m, se folosesc
încărcături explozive plasate în zidăria coșului, care conduc și la distrugerea
căptușelii. În cazul existenței unor căptușeli mai groase de 0,25 m, se execută și
împușcarea acesteia cu încărcături plasate pe un rând de găuri înspre direcția
de răsturnare.
La demolarea coșurilor industriale din zidărie, cu grosimi de până la
0,67 m, se folosesc cartușe de exploziv cu 0 25 mm, iar la zidării mai groase se
folosesc cartușe de exploziv cu diametrul de 40-50 mm. Ca material de buraj, se
folosește ipsosul amestecat cu nisip. Ca mod de împușcare, se aplică de regulă
cel cu inițiere instantanee, iar la răsturnarea cu lungime scurtată, împușcarea cu
întârziere. Pentru prevenirea efectului de aruncare a schijelor, se acoperă
încărcăturile explozive cu diferite materiale, de exemplu, covor de cauciuc,
baloturi de paie sau altele.

Parametri de împușcare

Anticipanta: W=0,5Gp [m]

Distanța între găuri:

- pentru coșuri de zidărie - pentru coșuri din beton armat
dacă
W< 0,20 m a=0,30 m W< 0,20 m a=0,30 m
0,2 m < W< 0,67 m a=1,5 W[m] 0,2 m < W< 0,33 m a=1,5 W[m] W >
0,67 m a=1,0 m W > 0,33 m a=0,5 m

Distanța între rânduri:

b = 0,866 • a [m]

Numărul de rânduri de găuri:

- demolare prin răsturnare intr-o anumită direcție:

• pentru coșuri din zidărie: -nR= 3 în zona centrală pe 1/4 din

circumferință pe direcția de cădere (fig 27);
-nR= 1 în restul de până la % din circumferință(fig 27).

• pentru coșuri din beton armat:

nR = -b- dar minimum 3 rânduri pe 2/3 din circumferința

(fig 30)

- demolare prin cădere în sine pe locul construcției:

• numai pentru coșuri din zidărie:

dacă Gp < 0,60 m, atunci nR = 2 pe toată
circumferința (fig 29)
iar dacă 0,67 m < Gp < 1,34 m, atunci nR = 3 pe toată
circumferința

Lungimea de gaură:
dacă
Gp < 2,0 m - pentru coșuri din zidărie
Gp < 1,33 m - pentru coșuri din beton armat, atunci:

2
lg = — ■ Gp[m] - pentru coșuri fără căptușeală sau când grosimea
acestuia este mai mica de 0,15 m

lg = ^ • Gp[m] - pentru coșuri cu căptușeli groase de 0,15-0,25m

Încărcătură explozivă pe gaură: dacă

W<1m Qg=a-lg[kg]
W>1m Qg=a-lg-W[kg]

3.4.5. Demolarea turnurilor

Turnurile se deosebesc de celelalte construcții, prin zveltețea lor.

Pentru demolare prin împușcare, o construcție se încadrează la turnuri când
înălțimea lor este de cel puțin 10 m, iar dimensiunea cea mai mare a bazei,
respectiv diametrul exterior, este < 1/3 din înălțime (fig. 31).
Procedeele de demolarea turnurilor sunt identice cu cele ale coșurilor
industriale. Dacă un turn trebuie răsturnat într-o anumită direcție, atunci prin
împușcare trebuie desprinsă din turn o pană de detașare. Lungimea penei
trebuie să fie de 2/3 din suprafața bazei, iar cele rotunde 2/3 din circumferință
(fig. 32).
La turnuri din zidărie, înălțimea penei de detașare trebuie să fie de cel
puțin dublul grosimii peretelui (fig. 32). La turnul din beton armat trebuie să facă
deosebire între construcții cu pereții masivi și construcții sub formă de schelet. Și
la construcții din pereți masivi lungimea penei de detașare trebuie să fie 2/3 din
suprafața bazei în dreptul secțiunii de rupere. Înălțimea penei este dependentă
de dimensiunile bazei turnului și de grosimea zidului și poate fi cuprinsă între 3 și
20 ori grosimea zidului. Această înălțime se poate stabili și grafic. Prin rotirea în
punctul O a centrului de greutate M a turnului până în M pe fața exterioară a
zidului de răsturnare, obținem unghiul x, care va fi unghiul de vârf al penei de
detașare (fig. 33).
 Fig. 31 Valori orientative pentru
încadrarea construcțiilor în categoria
turnurilor.

Fig.32 Dimensiunile penei de detașare

la demolarea turnurilor de zidărie prin
răsturnare într-o anumită direcție.

Fig. 33 - Stabilirea grafică a înălțimii penei

de detașare.
Turnurile construite sub formă
de schelet din beton armat se
demolează numai prin răsturnare,
distrugându-se în acest sens picioarele
de sprijin. Pe partea în care se
răstoarnă turnul, se distrug picioarele
pe înălțimea care să ducă la
răsturnarea turnului, iar pe partea
opusă se execută numai o fracturare a
stâlpilor. Încărcătura explozivă
destinată fracturării se detonează cu o
întârziere de 75 - 100 ms față de cea din direcția de cădere. În zona de
fracturare și în cea de distrugere se execută în prealabil o tăietură în armăturile
metalice de rezistență.
În cazul turnurilor din zidărie, pentru a se realiza căderea în sine pe
locul construcției, încărcătura se repartizează uniform pe întreaga secțiune.
Indiferent de metoda de demolare, dacă turnul are și pereți interiori sau
stâlpi de susținere, se va ține seama și de aceștia. Secțiunea de rupere se alege
astfel ca să se poată realiza ușor perforarea găurilor. În majoritatea cazurilor, se
impune construirea de schele de lucru. Găurile se pot perfora din exterior sau
interior. La detonarea încărcăturilor din pana de detașare se folosește
împușcarea instantanee. La răsturnarea cu lungime scurtată, sau la construcțiile
sub formă de schelet din beton armat, se aplică împușcarea cu întârziere de
milisecunde. În funcție de obiectivele din jur pentru reducerea efectului de
aruncare, încărcăturile se acoperă cu covoare din bandă sau cu baloturi din
paie.
Parametri de împușcare
Anticipanta: W=0,5Gp [m]

Distanța între găuri:

- pentru turnuri de zidărie - pentru turnuri din beton armat
dacă
W< 0,20 m a=0,30 m W< 0,20 m a=0,30 m
0,2 m < W< 0,67 m a=1,5 W[m] 0,2 m < W< 0,33 m a=1,5 W[m]
W > 0,67 m a=1,0 m W > 0,33 m a=0,5 m

Distanța între rânduri:

b = 0,866 • a [m]

Numărul de rânduri de găuri:

- demolare prin răsturnare într-o anumită direcție:

• pentru coșuri din zidărie • pentru coșuri din beton armat

n
R nR- se stabilește în funcție de lungimea bazei și grosimea
peretelui sau pe cale grafică dacă rezultă
nR < 3,5 se alege nR=3
3.5 < nR < 4,5 nR=4
4.5 < nR < 5,5 nR=5

- demolare prin cădere în sine pe locul construcției:

• numai pentru turnuri din zidărie
dacă
Gp < 0,67 m nR=2 pe toata circumferința
 0,67 m<Gp < 1,33 m nR=3 pe toata circumferința

Lungimea de gaură
dacă
Gp < 2,0 m - pentru turnuri din zidărie
Gp < 1,33 m - pentru turnuri din beton armat
l, = 3 • , [m]
G

Încărcătura explozivă pe gaură:

dacă
W < 1,0 m Qg=a lg[kg]
W > 1,0 m Qg=a-lg-W[kg]

3.5. Lucrări de distrugere

3.5.1. Distrugerea muniției asanate

Distrugerea munițiilor rămase neexplodate se execută, de regulă, în

poligoane destinate special în acest scop, conform prevederilor legale, în condiții
de siguranță deplină, pentru a nu se produce accidente, pierderi de vieți
omenești, sau pagube.
Distrugerea munițiilor rezultate din asanări se execută prin explozie,
prin ardere și prin dezmembrare-ardere.
Prin explozie se distrug, de regulă, toate categoriile de muniții care au
încărcătura de luptă formată din substanțe explozive (inclusiv minele și diversele
materiale explozive care au intrat în descompunere și nu mai prezintă siguranță
la manipulare).

Prin ardere se distrug, de regulă, toate categoriile de muniții care au

încărcătură de luptă formată din substanțe incendiare. Tot prin ardere se distrug
pulberile cu sau fără fum, precum și diverse produse pirotehnice.
Metoda de distrugere prin dezmembrare-ardere se folosește atunci
când situația impune dezmembrarea prealabilă a muniției și ulterior arderea
explozivilor și a elementelor rezultate. Distrugerea cartușelor de infanterie se
execută folosind în exclusivitate această metodă.
Metoda distrugerii prin dezmembrare poate fi folosită chiar și pentru
munițiile de artilerie și aviație, cu sau fără focoase, atunci când se urmărește
recuperarea metalelor. În acest caz, dezmembrarea muniției se va executa tot
prin explozie, folosind încărcături explozive reduse care nu vor iniția încărcătura
de luptă a munițiilor. În urma dezmembrării carcasele munițiilor rămân totuși
încărcate cu explozivi care sunt distruși tot prin ardere.

Distrugerea muniției de artilerie. Muniția de artilerie ce urmează a fi

distrusă este mai întâi triată și apoi transportată la gropile de distrugere, de circa
3 m adâncime, terminate cu o degajare de formă cilindrică la fundul gropii, în
care să se depună muniția. Aducerea munițiilor de la punctul de triere se face pe
măsura introducerii lor în gropile de distrugere. Este interzis să se găsească pe
marginea gropii mai mult de două proiectile.
Încărcătura de exploziv nu trebuie să depășească 60 kg la o operațiune
de distrugere. În cazul în care cantitățile de muniție sunt mai mari, se vor săpa
alte gropi la o distanță de circa 20 m una de alta.
Pentru distrugere munițiile se așează în groapă pe mai multe rânduri
succesive, în formă de stea cu focoasele spre centrul gropii.
În vederea asigurării unei distrugeri totale a munițiilor introduse în
groapa de distrugere, proiectilele perforante se vor intercala cu proiectile
explozive (dedesubt numai proiectile explozive, rândul următor proiectile
perforante intercalate cu explozive, iar în rândul al treilea numai proiectile
explozive). În rândul al treilea se pun obligatoriu proiectile explozive de calibrul
cel mai mare.
Peste ultimul rând se așează încărcătura activă de exploziv, care
constă în unul sau mai multe calupuri de exploziv (de regulă trotil) în așa fel ca
suprafața de contact dintre încărcătura de exploziv și muniția ce urmează a fi
distrusă să fie cât mai mare.
Pentru o mai mare siguranță în funcționare, amorsarea încărcăturilor
active din gropile de distrugere se va face obligatoriu cu 2-3 capse detonante,
care vor trebui să funcționeze simultan. În acest sens vor fi folosite capse
detonante pirotehnice cu fitil detonant sau capse detonante electrice.
Încărcătura activă necesară distrugerii unei gropi se stabilește conform
tabelului nr 4.
Tabelul nr.
4
TABEL
cu cantitățile de explozivi necesari încărcăturilor active folosite la
distrugerea munițiilor rămase neexplodate

La
La prima repetarea OBS.
Nr.
DENUMIREA MUNIȚIILOR CE SE DISTRUG explozie exploziei
crt.
trotil (kg) trotil (kg)
1 Proiectil exploziv cal. 20-45 mm 0,200 0,400
2 Proiectil exploziv cal. 57-76 mm 0,400 0,700
3 Proiectil exploziv cal. 82-88 mm 0,600 0,900
4 Proiectil exploziv cal. 100-122 mm 0,800 1,200
5 Proiectil exploziv cal. 130-152 mm 1,000 1,300
6 Proiectil exploziv, calibru peste 152 mm 1,200 1,500
7 Lovitură pentru aruncător calibru până la 82 mm 0,300 0,400
8 Lovitură pentru aruncător calibru 120-160 mm 0,700 1,300
9 Lovitură pentru aruncător calibru 240 mm 1,000 1,500
10 Lovitură cu grenade antitanc 0,300 0,500
11 Bombă aviație brizantă cu greutate până la 2,5 kg 1,200 2,000
12 Idem până la 10 kg 2,000 2,700
13 Idem până la 50 kg 3,000 3,700
14 Idem până la 100 kg 4,000 4,700
15 Bombă de aviație antitanc cu greutate până la 2,5 3,000 4,000
kg ’
16 Idem până la 10 kg 4,000 5,000
17 Idem până la 50 kg 6,000 7,000
18 Bombă de aviație exploziv-brizantă de 50-100 kg 4,000 4,500
19 Idem până la 250 kg 2,000 2,500
20 Bombă de aviație explozivă cu greutate până la 100 0,800 1,500
kg ’
21 Bombă de aviație explozivă cu greutate până la 250 1,000 1,700
kg ’
22 Bombă de aviație explozivă cu greutate până la 2,000 2,500
1000 kg ’
23 Grenadă de mână ofensivă și defensivă 0,100 0,200
24 Mina antiinfanterie nedetectabilă 0,300 0,500
25 Mină antiinfanterie metalică cu schije 0,500 0,700
26 Mină antitanc metalică 0,400 0,600
27 Mină antitanc nedetectabilă 0,300 0,500
28 Mină cu destinație diferită 0,500 0,700
29 Grenadă de mână antitanc 0,300 0,500

1
0
3
 N O T Ă:
1. Prin încărcătură activă se înțelege cantitatea de exploziv și
mijloace de inițiere (capse detonante, fitil) necesare amorsării și distrugerii
munițiilor rezultate din asanări.
2. Pentru distrugerea proiectilelor antitanc, perforante și ruptură
beton, funcție de calibrele menționate în prezentul tabel, cantitatea de explozivi
se mărește cu 100%.
3. Pentru distrugerea unor tipuri de muniții care nu au fost specificate
în prezentul tabel, cantitatea de exploziv se va stabili prin asimilare cu calibrele
menționate.
4. Pentru distrugerea unei gropi cu muniție de artilerie, lovituri de
aruncător, grenade de mână și grenade antitanc etc., cantitatea de exploziv va
fi 20% din încărcătura explozivă a muniției introduse în groapă.

În cazul distrugerii folosind fitil detonant, lungimea acestuia se

stabilește funcție de adâncimea gropii de distrugere în așa fel, ca după burarea
gropii, să rămână în afară - neacoperit de pământ - circa 15-20 cm.
Peste muniția dispusă în gropi, se așează pământ mărunt, urmărindu-
se în permanență ca încărcăturile active precum și capsele detonante să nu se
deplaseze de la locul lor (amorsele să nu fie scoase din locașul încărcăturilor
explozive). Pe timpul introducerii pământului în groapa de distrugere, ramurile
fitilului detonant se vor ține lipite de peretele gropii.
Burarea gropilor de distrugere se va face cu întreaga cantitate de
pământ rezultată din săpătură, în așa fel ca stratul de pământ să aibă o
grosime de cel puțin o grosime de 1,50 m, fără să se preseze cu picioarele sau
alte mijloace.
Capetele de fitil detonant ce rămân în afara gropilor de distrugere se
fixează prin matisare pe una sau două capse detonante electrice care vor avea
în permanență reoforii scurtcircuitați. Pentru declanșarea exploziei gropilor de
distrugere se va folosi sistemul de dare a focului pe cale electrică.
Distrugerea bombelor de aviație. Bombele de aviație se distrug ca
și munițiile de artilerie în gropi, în care se așază în poziție orizontală. În cazul
bombelor cu greutate până la 100 kg, într-o groapă se pot introduce 2-3 bucăți.
La fundul gropii se pun bombele brizante (cu pereți groși), iar deasupra
bombele explozive (bombele cu cea mai mare cantitate de exploziv).
Bombele de calibre mai mari se distrug câte una în groapă.
Distrugerea bombelor se face cu ajutorul unei încărcături active
stabilite conform tabelului nr 4.
Pentru siguranță în funcționare, amorsarea încărcăturii explozive se
face cu ajutorul a 2-3 capse detonante pirotehnice prevăzute cu fitil detonant
sau 2-3 capse detonante electrice.
În cazul bombelor dezamorsate - de la care s-au extras focoasele și

1
0
4
detonatorii - amorsarea bombelor se poate face și prin locașul focosului și al
detonatorului. În acest caz, încărcătura de distrugere (calupul de trotil cilindric
de 100 g amorsat cu capsă detonantă), se introduce în locașul focosului, unde
se fixează bine cu humă moale.
Burarea se face ca și la gropile pentru muniția de artilerie.
Pentru a proteja cablul electric principal împotriva efectului explozie și
schijelor, legătura între acesta și capsa detonantă se face prin intermediul unui
cablu simplu conducător, lung de 20-25 m. Tot în acest scop, pe o distanță de
5060 m față de groapa de distrugere, cablurile se vor îngropa într-un șanț de
15-20 cm.

3.5.2. Distrugerea profilelor metalice

În general, la construcțiile metalice sunt utilizate profile metalice

simple sau combinații între diferite profile. La distrugere se folosesc încărcături
explozive aplicate, constituite din exploziv brizant. Distrugerea profilelor
metalice se bazează pe efectul de forfecare a încărcăturilor. Pentru realizarea
acestui efect, încărcăturile explozive se așează intim pe întreaga suprafață, pe
ambele fețe ale profilului, la o distanță între ele egală cu grosimea suprafeței
de rupere.

Fig. 34 Amplasarea încărcăturii explozive pentru forfecarea unui profil metalic

Mărimea încărcăturii explozive este funcție de suprafața transversală

a profilului și de felul solicitării la care este supus metalul și poate fi calculat cu
relația:
Q
= S ■ q [kg ]
în care: S este suprafața transversală a profilului metalic, cm2;
q - consumul specific de exploziv;
q = 0,025 kg/cm2 pentru profile supuse la întindere;
q = 0,030 kg/cm2 pentru profile nesupuse la solicitări;
q = 0,035 kg/cm2 pentru profile supuse la compresiune.

1
0
5
 Din punctul de vedere al securității, la efectuarea distrugerii
construcțiilor metalice, încărcăturile explozive se acoperă cu covoare din
bandă de cauciuc, plase, baloturi de paie sau alte materiale, iar distanța de
siguranță se stabilește la 1.000 m.

3.5.3. Distrugeri în silvicultură

Împușcarea buturugilor cu rădăcini. Prin lucrări de împușcare se

pot smulge, tăia și scoate buturugile cu rădăcini din sol. Asemenea lucrări se
pot executa la construcții de drumuri și obiective industriale în zone împădurite
și defrișate, precum și pentru obținerea de lemn de foc.
La buturugi cu rădăcini întinse la adâncime mică și cu diametrul mai
mare de 0,50 m, precum și la buturugi cu o împletire densă de rădăcini,
încărcătura explozivă se introduce printr-o gaură practicată până sub centrul
buturugii (fig 35).
La buturugi cu rădăcini pivotante, încărcătura explozivă se introduce
prin găuri practicate de-a lungul pivotului având lungimea de 1,5-2 ori diametrul
buturugii și terminate cu un cuptor pentru a se plasa o încărcătură concentrată
(fig 36).
La buturugi putrede încărcătura explozivă se poate introduce printr-o
gaură scobită în centru putred al buturugii și apoi se burează (fig. 45).
Fig. 36. Amplasarea încărcăturii

Fig. 35. Amplasarea încărcăturii

explozive la scoaterea buturugilor cu
rădăcini întinse la adâncime mică.

explozive la scoaterea buturugilor cu

1
0
6
 rădăcini pivotante.

1
0
7
Tabelul nr 5

Consumul specific de exploziv în funcție de esența lemnului, felul

___________________rădăcinii și felul solului___________________
Felul solului
tare, pietros și nisipos și argilă
Esența lemnului Felul rădăcinii
stâncos nisipoasă
Consum specific de exploziv [kg]
Lemn de esență - plată și întinsă 0,200 0,300-0,400
tare - pivotantă 0,250 0,350-0,450
Lemn de esență - plată 0,100
moale - pivotantă 0,150 0,200 0,250-0,350

Mărimea încărcăturii explozive pentru smulgerea buturugilor din sol se

stabilește în funcție de diametrul buturugii:

Q = q ■ d [kg]
unde: d este diametrul buturugii, dm;
q - consumul specific de exploziv (tabelul nr 5).
În cazul buturugilor cu diametrul peste 0,6m și cu rădăcini întinse se
pot folosi 2-3 încărcături.
Despicarea buturugilor cu rădăcini, după ce au fost scoase din sol. se
poate face de asemenea prin împușcare cu încărcături explozive aplicate sau
plasate în găuri. Găurile se perforează pe suprafața tăiată până la % din
diametrul buturugii (fig. 38).
Mărimea încărcăturii explozive pentru despicarea buturugilor cu găuri
verticale pe suprafața de tăiere și apoi burate este:
Q = 0,0001d2 [kg]
iar cu găuri laterale Q = 0,00003d2 [kg]
unde d este diametrul buturugii, cm.

Fig. 37. Amplasarea încărcăturii

explozive la buturugi putrede.
Fig. 38. Amplasarea găurilor pentru

1
0
8
 despicarea buturugilor.

3.5.4. Distrugerea gheții și a zăpoarelor de gheață

Distrugerea gheții prin lucrări de împușcare se execută pentru:

- menținerea navigației pe fluvii, râuri și canale navigabile în timp de
îngheț;
- înlăturarea îngrămădirilor și blocărilor cu sloiuri de gheață;
- protejarea construcțiilor hidrotehnice, podurilor și altele, de
ghețurile plutitoare.
Pentru crearea unui culoar navigabil, în funcție de lățimea râului sau
canalului, se execută pe două sau trei rânduri copci cu diametrul de 0,3 - 0,40
m, la distanța de 8 - 15 m una de alta (fig. 39). La ghețuri cu grosime mai mare
de 0,3 m, copcile se execută prin împușcarea unor cantități de 0,1000,200 kg
exploziv, amplasate în găuri scurte executate manual și burate cu zăpadă. În
apropierea lucrărilor de artă, operațiile de împușcare se pot executa numai
după ce, în prealabil, în jurul lor s-a executat un spațiu (canal) de 0,5 m liber de
gheață, iar copcile pentru împușcare se amplasează la cel puțin 5 m de
lucrările de artă.

Fig. 39. Amplasarea capselor pentru introducerea încărcăturilor în vederea

creării unui culoar navigabil.

Greutatea încărcăturilor pentru formarea canalelor de gheață și

copcilor sunt arătate în tabelele nr 6 și 7.

1
0
9
 Tabelul nr.
6

Greutatea încărcăturilor pentru formarea canalului în gheață și

adâncimea de afundare optimă a acestor încărcături(măsurată de la
suprafața stratului de gheață)

Diametrul (lățimea) canalului, gheața având grosimea egală

cu (în m)
Greutatea Adâncimea
CO
0,2...0,3

de afundare

0,5.0,6

1,2.1,5
încărcăturii o" X-
0,3...0,4

a încărcăturii
0,4.0,5

1...1,2

1,5.2
(kg) (m) co OD
o" o"

1 1,2 6 6 6 5,8 5,6 - - - -

3 1,6 12 8,9 8,6 8,4 8 7,5 - - -
5 1,8 17 19,5 10 10 9,5 9,3 - - -
10 2 - 13 12,5 12,5 12 11,5 10,5 - -
20 2,3 - - - 15,8 15,2 14,5 13,5 12,5 10..11

Explozivul trebuie să fie rezistent la apă și se folosește sub formă de

încărcături alungite din cartușe, sau ca încărcături concentrate, legate în pungi
de plastic sau introduse în containere. Încărcăturile astfel pregătite se fixează de
vârful unei prăjini sau de o sfoară și se așează prin copcă, sub gheață, la o
adâncime de 1-2 m (fig. 40). Pentru ca sloiurile de gheață să fie antrenate de
cursul apei, lucrările de împușcare se execută din aval înspre amonte.

^-Reofori

Fig. 40. Introducerea și fixarea încărcăturilor explozive sub gheață.

Funcție de grosimea gheții, mărimea încărcăturii explozive introdusă
într-o copcă este de 0,5-2,5 kg.

11
0
 La înlăturarea îngrămădirilor și blocurilor cu sloiuri de gheață, în
prealabil se eliberează albia din aval pentru a se putea scurge ghețurile
eliberate.
Încărcăturile explozive de 0,5-5,0 kg se introduc între bucățile de
gheață adunate. În asemenea situații inițierea se face, de regulă, pe cale
pirotehnică, folosindu-se fitil de amorsare rezistent la apă.
Ghețurile plutitoare pot da naștere la îngrămădiri și chiar baraje de
gheață. Pentru prevenirea unor astfel de situații, ghețurile mari, plutitoare, se
distrug din timp. Pentru distrugere se folosesc încărcături explozive tip grenadă
de 0,5-2,0 kg, care se aruncă pe gheață. Încărcătura explozivă concentrată,
introdusă în pungi de material plastic sau în containere, se inițiază cu câte două
capse pirotehnice și fitile de 0,6 m lungime, care se aprind înainte de a fi
aruncată încărcătura.
Distrugerea zăpoarelor de gheață se face cu încărcături concentrate,
introduse în puțuri de maximum 2 m adâncime. Greutățile încărcăturilor sunt
prezentate în tabelul nr.8 , în funcție de valoarea indicelui n de acțiune a
exploziei, care la încărcăturile concentrate, este cuprins între 1,5-3 (valoarea
optimă n = 2).
Pentru preîntâmpinarea formării zăpoarelor de gheață lângă poduri,
este necesar ca înainte de pornirea sloiurilor, suporții și sparghețurile să fie
degajate de gheață, în jurul lor executându-se șanțuri în gheață de minimum
0,5 m lătime.
Concomitent, este necesar ca de-a lungul cursului de apă (pe firul
apei) să se execute cu ajutorul explozivului un canal având lățimea egală cu
K..1/3 din lățimea apei și lungimea totală cel puțin egală cu 3 lățimi ale apei.
Această lungime a canalului (egală cu minimum 3 lățimi ale cursului de apă)
este împărțită în două părți: o parte a canalului, egală cu minimum două lățimi
ale apei-amonte de pod, iar cealaltă, egală cu o lățime de apă - aval de pod.
Aval de acest viitor canal se execută un șanț, transversal pe cursul de apă.
Executarea canalului începe cu partea de canal în aval de pod.

Tabelul nr. 7
Greutatea încărcături or pentru executarea copcilor în gheață

Greutatea Încărcături introduse în locașuri săpate în gheață

Grosimea gheții,
încărcăturii Adâncimea
m Greutatea Diametrul
exterioare, kg locașului săpat în
încărcăturii, kg copcii, m
gheață, m
0,3 0,2 - - -
0,4 0,4 - - -
0,5 0,6 0,3 0,4 0,6
0,6 - 0,3 0,6 0,7
0,8 - 0,4 0,8 0,8
1,0 - 0,5 1,0 0,9
1,2 - 0,6 2,4 1,0
1
1
1
 1,5 - 0,75 3,0 1,2
Așezarea încărcăturilor se face în rânduri de copci perpendiculare pe
firul apei. Distanțele dintre rânduri, precum și dintre încărcăturile din cadrul unui
rând se iau de 5...6 ori mai mari decât adâncimea de afundare a încărcăturilor.
Aprinderea încărcăturilor se face pe rânduri succesive, începând cu
primul rând de la șanțul săpat în prealabil la limita de jos a canalului.
Executarea canalului amonte de pod se face cu încărcături așezate în rânduri
de copci paralele cu firul apei, fiecare rând fiind în prelungirea axului suporților
și sparghețurilor. Aprinderea încărcăturilor la o distanță mai mică de 15 m de la
pod este interzisă. Distrugerea zăpoarelor formate la o oarecare distanță de
pod se face cu încărcături de exploziv, începând cu partea de la vale a
zăporului, urmărindu-se realizarea în zăpor a unui canal de 20..30 m lățime.

Tabelul nr. 8

Greutatea încărcăturilor pentru distrugerea zăpoarelor

Greutatea încărcăturii, kg
Adâncimea de
Încărcătura de
afundare a
când n = 1 când n = 1,5 când n = 2 afundare (fără efect
încărcăturii, m
de aruncare) kg
0,6 0,8 1,8 4 0,2
0,8 1,6 3,8 8,4 0,4
1,0 3,0 7,2 15,6 0,8
1,5 6,8 16,2 35,0 1,7
2,0 12,0 28,8 62,5 3,0
Greutatea încărcăturilor folosite este de aproximativ 5.20 kg.
Dispunerea încărcăturilor pentru executarea canalului în zăpor se face
pe 2.3 rânduri, perpendicular pe axa canalului; distanța dintre încărcături se ia
egală cu 4.6 adâncimi de afundare a încărcăturilor.

În cazul când în zăporul de gheață format la o oarecare distanță de

pod se așează mai multe încărcături, explozia lor trebuie să se producă
simultan, pentru a exclude posibilitatea ca gheața desprinsă să ducă la pod
încărcături neexplodate.
Distrugerea zăpoarelor formate lângă pod se poate face numai cu câte
o singură încărcătură.
Sloiurile mari se distrug înainte de a ajunge la pod; în acest scop se
folosesc încărcături de maximum 3 kg, aruncate pe aceste sloiuri.

1
1
2
Executarea canalului în gheață, pentru degajarea podului:
1.. .111 - rânduri longitudinale de copci amonte de pod.
1.. .5 - rânduri transversale de copci aval de pod;
6 - șanț;
7 - sparghețuri;
a - lățimea cursului de apă.

1
1
3
Capitolul IV

4. SECURITATEA MUNCII ÎN LUCRUL

CU SUBSTANȚELE EXPLOZIVE

4.1. Introducere

În epoca actuală, în care civilizația industrială cunoaște din ce în ce

mai mult importanța problemelor umane și valoarea intrinsecă a omului,
securitatea și igiena muncii capătă o importanță deosebită în industrie.
Industria substanțelor explozive pune pe prim plan siguranța muncii,
frecvențele acceptate de apariție a unui eveniment la o instalație fiind: extrem
de rare (unu la 10.000 de ani), foarte rare (între unu la 10.000 de ani și unu la
1.000 de ani), rare (între unu la 1.000 de ani și unu la 100 de ani) și destul de
frecvente (între unu la 100 de ani și unu la 10 de ani). Dezvoltarea
spectaculoasă a industriei pulberilor și explozivilor a fost însoțită de
numeroase, dar mai ales de grave accidente ce au produs victime și pagube
considerabile. Cook estima în 1958, că 10.000 - 15.000 de persoane au fost
deja ucise din cauza exploziilor accidentale importante în întreaga lume (la
fabricația, transportul și utilizarea substanțelor explozive). Trebuie menționat
totuși, că cifra este relativ mică în comparație cu cea a accidentelor de muncă;
la rândul său, acest număr este mic în comparație cu accidentele de circulație.
Gravitatea accidentelor în industria explozivilor poate fi considerabilă
însă, din fericire, frecvența acestora rămâne redusă. De altfel, în practică,
securitatea și igiena muncii în uzinele ce utilizează și fabrică explozivi și pulberi
sunt relativ mai bine asigurate decât în alte ramuri ale industriei.
Dintre toate ramurile industriei chimice, fabricația substanțelor
explozive este aceea în care pericolele sunt cele mai mari, deci aici problemele
legate de siguranța muncii sunt cele mai profund studiate. Este esențial de
menționat faptul că procesul de descompunere al unei substanțe explozive nu
se amorsează decât în condiții dorite pentru a realiza un efect determinat de
azvârlire sau distrugere, dacă nu, consecințele pot fi dezastruoase și gravitatea
accidentelor considerabilă.
Accidentul va fi obiectul de studiu al acestui capitol, acest fenomen
survine într-o operație industrială contrar voinței noastre și care poate avea
consecințe nefaste (vătămări corporale, letalitate sau pagube materiale).
Condițiile de lucru cu substanțele explozive trebuie să fie studiate cu
grijă, așa încât să se evite la maximum accidentele, iar operațiile cu explozivi
să se desfășoare la un nivel optim de securitate.
Securitatea muncii este reprezentată de absența condițiilor
susceptibile de a cauza rănirea sau moartea persoanelor, a pagubelor
materiale sau pierderi de echipamente. Securitatea vizează deci salvarea
persoanelor și instalațiilor, dar bineînțeles ținând seama de valoarea
incomparabilă a omului, grija față de factorul uman este cea care trebuie să fie
preponderentă, oricare ar fi costul financiar. De asemenea, ea trebuie să
constituie o preocupare a inginerilor, a întregului personal al uzinei în care
lucrează, în scopul evitării accidentelor prin disciplina liber consimțită, în
respectarea consemnelor de securitate, pe timpul operațiilor de fabricație,
exploatare sau cercetare. Viața oamenilor nu are preț: păstrarea acesteia
trebuie să fie o grijă constantă a inginerului. Întrucât securitatea nu se atinge
niciodată în valori absolute, rolul inginerului este să mărească constant nivelul
de securitate, satisfăcând cerințele economice, tehnice sau de cercetare.
Pe lângă securitatea muncii nu trebuie să se uite igiena muncii care
este o completare indispensabilă, deoarece condițiile în care se efectuează
lucrul pot afecta progresiv sănătatea muncitorilor. Prevenirea bolilor
profesionale este de competența medicului întreprinderii, dar și a inginerilor și
tehnicienilor, neignorându-se noțiunile de psihologie sau de toxicologie.
Preocupările de igienă și securitate a muncii sunt deci fundamentale
în fabricația și utilizarea substanțelor explozive. Ele sunt, de altfel, de
responsabilitate penală, pecuniară și morală pentru orice șef de compartiment,
dar și de la orice nivel ierarhic, de la director la muncitor.
Securitatea muncii integrată activității pirotehnice se traduce mai întâi
printr-o cunoaștere aprofundată a produselor, procedeelor și instalațiilor
utilizate: nu se poate lucra în siguranță cu substanțe care nu se cunosc perfect,
în special în ceea ce privește comportarea lor pirotehnică, condițiile în care se
pot descompune, modul de descompunere și efectele exploziei sale. Totodată
trebuie să se cunoască bine: procedeele de fabricație și utilizare (se va încerca
întotdeauna de a se crea astfel de condiții, încât să nu se producă nici
inflamarea, nici explozia produsului), modul de comportare al sistemului la
apariția unor defecte sau variații a parametrilor tehnologici.

4.2. Definirea sistemului și a securității

Un sistem are ca scop asigurarea unei misiuni determinate, utilizând
un ansamblu mai mult sau mai puțin complex de mijloace materiale și umane
într-un mediu dat. Sistemul, după MIL STD 882, reprezintă ansamblul a
câtorva niveluri de complexitate, ce cuprind echipamente (operaționale sau
auxiliare de lucru), personalul, mijloacele de toate tipurile, tot ceea ce precedă
și poate fi considerat ca sigură și aceeași entitate capabilă de a juca un rol
operațional sau de a-și aduce contribuția sa la o operație. Un sistem poate fi
divizat în subsisteme (echipamente / componenți etc.). În viața unui sistem, se
pot distinge diferite faze: concepție, dezvoltare, producție, utilizare,
perfecționare și/sau desființare.
Securitatea, conform MIL STD 882, este absența circumstanțelor
susceptibile de a ocaziona fie accidentarea sau moartea unei persoane, fie
degradarea sau pierderea de echipamente sau de bunuri materiale.
Securitatea unui sistem, în accepțiunea misiunii sale, va fi realizată în
manieră absolută prin imposibilitatea apariției oricărui eveniment sau
împrejurări ce antrenează rănirea sau moartea unor persoane sau pagube
materiale catastrofice.
Securitatea pirotehnică prezintă o importanță majoră când
condiționează însăși activitatea, din care cauză devine o necesitate și
constituie un instrument de lucru. Securitatea nu reprezintă, așa cum cred unii,
absența tuturor riscurilor, ci doar a celor mari. Este o eroare implantarea unei
securități a cărui scop se dorește a fi absența tuturor riscurilor, deoarece
aceasta este utopică și va conduce la minimizarea marilor riscuri.
Securitatea sistemului este sinteza celor două definiții precedente.
Într-un sistem real securitatea, uneori numită siguranță, nu este niciodată
absolută și se stabilește la un anumit nivel care poate fi apreciat și îmbunătățit
utilizând o metodologie numită securitatea sistemelor. Ea trebuie să permită
definirea și obținerea unui nivel de securitate satisfăcător, compatibil cu diverse
sarcini de realizat (costuri, timp) și de punere în lucru operațional.
Riscul reprezintă o evaluare calitativă sau cantitativă când poate
apare un accident sau incident. De exemplu: riscul ca un exploziv secundar să
detune spontan este extrem de mic chiar nul, dacă se respectă în totalitate
condițiile sale normale de utilizare.
Riscul se poate evalua, măsura prin consecința accidentului sau
incidentului susceptibil de a se manifesta fără a preciza probabilitatea de
apariție; de exemple: riscul de detonație, riscul de incendiu etc. Dacă se
dorește exprimarea printr-o cifră, atunci el se poate da indicând un echivalent.
De exemplu: deflagrația unei tone de pulbere are efecte echivalente
cu cele produse de detonarea a 4 kg TNT. La detonația unui amestec de tip
hexolită, cu coeficient de echivalență de 1,2, va trebui să se precizeze dacă
este vorba de un echivalent de TNT în impuls sau în suprapresiune.
Dacă se definește și evaluează riscul prin consecințele posibile, fără
să se arate frecvența de apariție, atunci trebuie definit nivelul de gravitate a
acestui risc.
Nivelele de gravitate al riscului, MIT STD 882, sunt:
- de categoria 1 - neglijabile
Nu antrenează nici accidentarea personalului nici pagube sistemului.
- de categoria 2 - marginale
 Cunosc corecturi, în timp ce nici echipamentul nu a suferit pagube
materiale și nici persoane nu au fost accidentate.
- de categoria 3 - critice
Cauzează accidente personalului sau pagube importante sistemului,
sau necesită luarea imediată a unor măsuri pentru ca viața personalului sau
sistemului să nu fie pusă în pericol.
- de categoria 4 - catastrofale
Cauzează accidente grave, moartea personalului sau pierderea
sistemului.
Definirea unui nivel de gravitate a riscului nu ține seama de originea
accidentului ceea ce este o consecință directă sau indirectă, rapidă sau de
durată a faptelor generatoare sinistrului și ea tratează simultan problemele
umane (pierderile de personal) și probleme materiale (distrugeri materiale sau
de bunuri).
Nivelele de gravitate a riscurilor definite mai sus nu țin seama de
frecvența de apariție a faptelor generatoare (amplificatoare) ale dezastrului.
Există o echivalență între micile accidente „frecvente” și unul puternic dar „rar”.

4.3. Probabilitatea de apariție a unui eveniment singular

În securitate, un eveniment constituie un eveniment nedorit nu o
încercare ca în matematică. El poate fi în legătură directă cu obiectele sau
persoanele implicate într-o activitate desfășurată organizat. Un recipient sub
presiune se distruge ca urmare a unei suprapresiuni interne, unde de șoc,
schije, depresiuni sau unor defecte ascunse. Din cele enunțate, reiese că
defectarea apare sporadic, întâmplător deci este de natură probabilistică și
este limita frecvenței atunci când numărul încercărilor tinde spre infinit.
Probabilitatea se calculează cu relația:
(n^
T
a = lim —
N
^'z\ N ,
Unde n - o încercare, un eveniment;
N - numărul total de încercări.
Măsurarea probabilității, valoarea sa se face în raport cu un ciclu sau
durata de viața a unui sistem sau cu o oră de funcționare a sistemului, dar în
cele mai multe cazuri se recomandă ca perioada de referință să fie mare sau
foarte mare.

În scopul efectuării unei evaluări bune, este necesar de a avea în

memorie răspunsul la două întrebări după cum urmează: „Câte ore are un an”
și „Câte ore sunt într-o viață de muncă”.
Câte ore are un an:
- în mod de lucru continuu: 365 x 24 = 9760, adică aproximativ 10 4
ore;
- în mod de lucru normal: 11 x 173 = 1903, adică aproximativ 2.000
ore

Câte ore sunt într-o viață de muncă (45 ani de serviciu cu 8 ore / zi):
45 x 1903 = 85.635, adică aproximativ 105 ore.
Dacă se transformă aceste ore în probabilități, atunci rezultă 10 -5.
Pornind de la această valoare a probabilității se poate da răspunsul la
întrebarea pusă adesea de nespecialiști: „Cum este posibil ca factorii
decizionali să accepte apariția, respectiv producerea unui eveniment nedorit, a
unui accident?” De fapt, nu se acceptă ca un operator, chiar dacă lucrează
toată viața cu materiale explozive, să aibă nici un fel de accident.

4.4. Reguli generale de securitate

Înainte de abordarea regulilor generale de securitate a muncii, este
necesar a lămuri termenii și noțiunile cele mai importante ce vor fi utilizate în
cele ce urmează.
Securitatea, conform MIL STD 882, reprezintă absența
circumstanțelor susceptibile a ocaziona fie un accident (vătămarea sau
moartea unei persoane), fie degradarea sau pierderea de echipamente sau
bunuri materiale.
Securitatea unui sistem, în accepțiunea misiunii sale, va fi realizată în
manieră absolută prin imposibilitatea apariției oricăror împrejurări sau
evenimente ce antrenează rănirea sau moartea unor persoane și pagube
materiale importante. Securitatea pirotehnică condiționează însăși activitatea
pirotehnică, devenind nu un complement, ci un instrument de lucru. Ea nu
reprezintă absența tuturor riscurilor, ci absența marilor riscuri și este o eroare
să se dorească implantarea unei securități depline (absența tuturor riscurilor),
deoarece aceasta este utopică.
Nivelul de securitate satisfăcător constituie nivelul de securitate
acceptabilă în condiții date. Nivelul de securitate se referă fie la o misiune, fie
la durata completă sau parțială de viață a sistemului.
Riscul, pericolul (MIL STD 882) reprezintă toate circumstanțele reale
sau eventuale care pot cauza accidente, moartea personalului sau să
determine pagube la echipamente și bunuri sau chiar pierderea lor. Riscul
reprezintă o evaluare (calitativă sau cantitativă) atunci când se manifestă un
accident sau incident.
 Nivelul riscului este dat de măsura sa. Riscul se poate evalua prin
măsurarea consecinței accidentului sau incidentului susceptibil a se manifesta,
fără a preciza probabilitatea de apariție (exemplu: riscul de detonație, riscul de
incendiu etc). Dacă se dorește indicarea unei cifre se poate considera, de
exemplu, un echivalent în TNT.
Dacă se definește și evaluează riscul prin consecințe posibile, fără a
se indica frecvența, atunci avem de-a face cu nivelul de gravitate al riscului,
dar nivelul de gravitate nu ține seama de frecvența de apariție a faptelor
generatoare.

4.4.1. Principii generale de securitate

Principiile generale de securitate cuprind: cunoașterea riscurilor,

separarea riscurilor, limitarea riscurilor, suprapunerea dispozitivelor de
siguranță, ultimele trei fiind enunțate încă din 1925 de Varine-Bohan.
Principiul I: cunoașterea riscurilor
Referitor la acest principiu, se poate pune o întrebare oarecum
retorică: „Cum se pot lua măsuri împotriva pericolelor dacă acestea nu se
cunosc?” Răspunsul este simplu: „cunoaștere precisă a riscurilor este cea mai
bună garanție a unei bune siguranțe”.
Cunoașterea proprietăților fizico-chimice a substanțelor explozive, a
regimurilor de descompunere, a sensibilităților la acțiunile exterioare, permite
luarea tuturor măsurilor ce determină eliminarea apariției cauzelor de explozie,
evaluarea pagubelor posibile, dacă evenimentul s-a produs și, în ultimă
instanță, limitarea efectelor exploziei.
Necesitatea cunoașterii riscurilor trebuie să se manifeste la toate
nivelurile ierarhiei și cere o bună informare a personalului. Lucrătorul sau
utilizatorul de substanțe explozive trebuie să fie conștient de pericolele ce pot
apărea și sarcinile ce îi sunt impuse.
Principiul II: separarea (prevenirea) riscurilor
Acest principiu impune ca în același loc de muncă să existe riscuri de
aceeași natură sau de naturi puțin diferite. De fapt, pentru a preveni sau
combate un risc dat sunt adoptate dispozitive de siguranță proprii unui tip de
pericol. În cazul în care, în același loc ar fi vorba de riscuri de naturi diferite,
este posibil ca diversele dispozitive să fie incompatibile între ele.
Pe de altă parte, este recomandabil de a forma la personal un anumit
număr de reflexe în caz de accident sau incident, iar aceste reflexe nu se pot
forma decât dacă numărul lor este mic, adică dacă riscurile sunt
asemănătoare. De asemenea, este posibil a accepta mai multe riscuri, atunci
când se lucrează cu mici cantități de explozivi sau când personalul prezent
este foarte limitat, dar în apropiere nu trebuie să existe depozite cu explozivi
sau clădiri în care se găsește un număr mare de oameni.

Principiul III: limitarea riscurilor

Principiul impune ca într-o clădire dată sau la un anumit post de lucru
să se limiteze în mărime riscul ce apare și efectele sale posibile. Aplicarea lui
la nivel industrial presupune că a fost acceptat dinainte riscul maximal ce poate
apărea, dar că se va avea grijă să se reducă cât mai mult posibil efectele
eventualelor explozii. Aceasta înseamnă că masa de substanță periculoasă
prezentă în atelierele de fabricație ca și în depozite trebuie să fie explicit
limitată, iar personalul care lucrează sau care are acces (eventual vizitatori) să
nu depășească niciodată un anumit număr. Personalul prezent la lucru
(permanent sau temporar) se alege astfel încât să fie în număr suficient pentru
o bună calitate a lucrului, dar să nu mărească prea mult riscurile de accidente.
Din același principiu, rezultă că toate clădirile trebuie să fie suficient
de separate unele de altele, ținând seama de distanțele de siguranță
recunoscute ca necesare și, de asemenea, suficient de izolate de birouri,
locuințe sau locuri populate.

Principiul IV: suprapunerea dispozitivelor de siguranță

La instalarea punctelor de lucru, amenajarea aparaturii și organizarea
lucrului, trebuie să se prevadă dispozitive de siguranță care să se suprapună
unele peste celelalte. Principiul a fost enunțat încă din 1920 de La Chatelier și
era bine aplicat înainte să fie enunțat.
Pentru reducerea unei anumite probabilități de accident, trebuie să
existe în cadrul aparaturii anumite dispozitive de siguranță, sisteme de
protecție în clădiri și să se impună ca personalul să respecte consemnele de
lucru.
Probabilitatea ca dispozițiile de lucru să fie încălcate, ca de altfel și
defectarea dispozitivelor de siguranță (în același timp), va fi produsul
probabilităților pentru care fiecare dintre deficiențe apar izolat, sub rezerva că
toate constituie evenimente independente.
Acest principiu trebuie să fie aplicat într-o manieră rezonabilă.
Multiplicarea exagerată a dispozitivelor de securitate, printre altele, reduce
randamentul muncii, poate conduce la o falsă impresie de siguranță a
personalului care se va concentra mai puțin la aplicarea fiecărei dispoziții; se
consideră, în general, că două dispoziții de siguranță independente și
suprapuse sunt printre cele mai eficace.

Limitele principiilor de securitate pirotehnică

Primele trei principii, cunoașterea - prevenirea - limitarea care sunt și
vor fi încă la baza siguranței pirotehnice prezintă totuși anumite limite care este
bine să fie cunoscute, astfel:
- primul principiu - cunoașterea - are limite în mijloacele (bani, timp,
posibilități tehnice etc.) ce trebuie folosite pentru realizarea cunoașterii, motiv
pentru care suntem nevoiți să căutăm prin analiza punctuală, unde anume
trebuie afectate cu prioritate mijloacele disponibile.
- cel de-al doilea principiu - prevenirea - presupune că se cunoaște
bine cauza și efectele, deci că se posedă o imagine globală și detaliată a
sistemului. Punerea în practică este comodă pentru unitățile mici, dar dificilă
pentru marile proiecte, motiv pentru care suntem obligați să adoptăm un sistem
aproximativ al problemei.
- cel de-al treilea principiu - limitarea - presupune că se pot defini de
fiecare dată cantitățile optime de substanță activă utilizată, ținând seama de
imperativele producerii, de rentabilitate, de înlănțuirea cauzelor și efectelor,
pentru a face suportabile consecințele.
Cele trei principii de securitate pirotehnică nu pot să rezolve singure
problemele legate de securitate, așa cum se prezintă ele în zilele noastre,
motiv pentru care suntem forțați să le completăm cu metode de analiză a
securității sistemelor care permit de a ține seama de experiența căpătată în
vederea rentabilizării la maximum a efortului de a da siguranță activității
pirotehnice.

4.4.2 Consemne de securitate

Cu toate principiile generale enunțate, cu regulile de conduită impuse,

cu toate precauțiile luate, omul poate lucra defectuos, iar pericolul va deveni
considerabil. Indiferent cât de mare este mecanizarea și automatizarea
operațiilor, întotdeauna va exista un moment în care trebuie să intervină
inginerul sau operatorul, iar această intervenție trebuie cu orice preț să fie
sigură. În acest scop, se stabilesc consemne de securitate care sunt texte
scurte și imperative ce impun conduita personalului în fiecare caz și precizează
ceea ce nu trebuie făcut.
Consemnele de securitate nu trebuie să fie confundate cu
instrucțiunile de lucru care stabilesc buna execuție a unei operațiuni.
Principalele calități pe care trebuie să le aibă un consemn sunt:
- conciziune (tot personalul interesat să îl poată reține ușor);
- claritate (să fie înțeles de toți fără dificultate, deci trebuie să se evite
un limbaj prea elevat);
- precizie (orice instrucțiune trebuie să fie precisă, să evite orice
echivoc);

- imperativitate (un consemn nu trebuie să sfătuiască, ci să ordone,

iar enunțul său trebuie să se întipărească în minte);
- atotcuprinzător (într-un consemn să fie luate în considerare toate
situațiile practice posibile).
Datorită calităților cerute, se pare că redactarea unui consemn de
securitate este o sarcină delicată, ce nu poate fi îndeplinită ușor. Trebuie
studiat cu grijă fondul său, forma, iar prezentarea sa literară să surprindă
punctele importante sau cuvintele cheie.
Consemnele de securitate se pot clasifica în consemne generale și
consemne particulare.

Consemnul general de securitate

Acest consemn se aplică întregii instituții care are ca obiect de
activitate lucrul cu explozivii. El trebuie să fie afișat la fiecare intrare în local,
ateliere, secții.
Consemnele generale se referă la:
- interdicția celor ce pătrund în obiective de a fuma, a aduce sau
utiliza foc deschis, obiecte incandescente, chibrite sau orice obiect ce poate
produce flăcări, ca și articolele de fumat;
- interdicția personalului de a se deplasa la un alt loc de muncă, altul
decât acela la care lucrează;
- obligativitatea personalului de a purta echipamentul de protecție
regulamentar;
- interdicția de a sustrage substanțe explozive sau componenți ai
acestora;
- măsurile de reglementare a circulației și staționării vehiculelor în
interiorul obiectivelor;
- măsurile generale ce se iau în caz de incendiu;
- obligativitatea de a menține o perfectă stare de ordine și curățenie.
Consemnele particulare de securitate
Pentru ateliere sau posturi de lucru mai periculoase se vor stabili
consemne mai puțin generale care vor fixa reguli de securitate speciale.
Aceste consemne trebuie să fie afișate chiar pe locul aplicării sale și trebuie să
precizeze:
- cantitățile maxime de substanțe explozive și componenții lor ce se
pot găsi în locul sau la postul de lucru;
- numărul maxim de persoane ce pot fi prezente în același timp;
- sculele și accesoriile ce trebuie utilizate;
- modul operatoriu și operațiunile ce sunt interzise;
- conduita în caz de accident sau în caz de calamități naturale;
- prescripții speciale referitoare la păstrarea și distrugerea deșeurilor
etc.

O dată cu sosirea într-un obiectiv a unui nou salariat (vizitator), acesta

trebuie informat de consemnele generale și particulare și i se va atrage atenția
asupra obligațiilor ce-i revin. De asemenea, responsabili speciali sunt obligați a
controla periodic, modul cum sunt cunoscute aceste consemne de către
personalul muncitor.
Fiecare membru al personalului trebuie să se supună necondiționat
prescripțiilor enunțate, iar orice încălcare a lor să fie considerată ca o faptă
gravă.

4.5. Cauze posibile de explozie și protecția împotriva

declanșării accidentale a exploziilor
Pentru a amorsa deflagrația sau detonația unei substanțe explozive,
trebuie furnizată o anumită cantitate de energie ce poate să provină din acțiuni
mecanice (șoc, frecare, impact, undă de șoc), termice (radiație, flacără, fir
incandescent), electrice (descărcări electrostatice) etc. Prin natura lor,
substanțele explozive sunt susceptibile de a se descompune brutal și
neașteptat, provocând astfel efecte ce pot avea consecințe dezastruoase.
Cauzele posibile ale amorsării unei explozii accidentale sunt
numeroase și marea problemă, în practică (fabricare, cercetare, utilizare și
depozitare) este de a le descoperi și de a crea condiții ce permit limitarea lor la
maximum. Pentru a descoperi cauzele posibile de explozie, trebuie analizată
mai întâi sensibilitatea acestora la acțiunile exterioare, căutând cuantificarea
mărimilor ce sunt răspunzătoare de inițierea transformării explozive.

4.5.1. Sensibilitatea substanțelor explozive

Sensibilitatea este o noțiune generică și reprezintă modul de

comportare a unei substanțe explozive sub acțiunea unei „sarcini” exterioare
de un anumit tip. Sarcina exterioară poate să fie de natura unei energii, impuls,
forță etc. În probele standardizate de determinare a sensibilităților, ea se
exprimă prin: înălțimi de cădere, forțe de apăsare, temperaturi, distanțe
ș.a.m.d. Se spune despre o substanță explozivă că este sensibilă, dacă
mărimea sarcinii exterioare ce duce la inițierea transformării explozive este
mică.

Sensibilitatea substanțelor explozive la sarcini termice

Pulberile și explozivii reacționează atât sub acțiunea căldurii, cât și a
flăcării, deflagrând, detunând sau suferind o combustie. Această reacție este
mai mult sau mai puțin rapidă, în funcție de sensibilitatea substanței. Reacția
se poate produce la:
 - contactul direct cu focul: cazul unui incendiu izbucnit în imediata
apropiere, a unei țigări aprinse etc.
- ridicarea temperaturii mediului în care se află substanța explozivă:
cazul efectelor de încălzire datorită compresiunii aerului, a operațiilor de
fabricație sau de încărcare ce se execută la temperaturi relativ ridicate
(stoarcerea, zvântarea, uscarea, încărcarea prin topire și turnare), a unui
incendiu la distanță.
Sensibilitatea la acțiuni termice se determină prin probe normalizate
care încearcă să reproducă încălzirile ce pot apărea în cazurile reale. În
general, se determină temperatura de autoinflamare (sensibilitatea la
temperatură - temperatura de decrepitație) și distanța de aprindere
(sensibilitatea la flacără).

Sensibilitatea substanțelor explozive la sarcini mecanice

Expresia „sarcini mecanice” înglobează șocurile și frecările, iar
mecanismul inițierii mecanice se explică tot prin încălziri sau solicitări termice
locale, punctiforme, șocul sau frecarea creând „puncte calde” în interiorul
substanței explozive.
Situațiile în care se pot exercita șocuri sau frecări pe substanțele
explozive sunt foarte numeroase și ele apar atât în fabricație și exploatare, cât
și pe timpul încărcării și depozitării.
În scopul determinării sensibilităților la sarcini mecanice s-au impus
următoarele probe normalizate:
- sensibilitatea la șoc (proba Kast);
- sensibilitatea la frecare;
- sensibilitatea la impact (cu glonțul de pușcă).
Executarea acestor probe a permis obținerea unor clasificări relative
din punct de vedere al sensibilității diferiților produși.

Sensibilitatea substanțelor explozive la detonație

Substanțele explozive au proprietatea de a fi sensibile la undele de
șoc puternice, simple sau întreținute (pulberile propulsive pot să detune sub
efectul unei unde de șoc deosebit de intense, excepție fac pulberile negre).
Se pot distinge două cazuri:
- transmiterea detonației printr-o substanță care a detunat într-
un anumit punct, ceea ce reprezintă aptitudinea de transmitere a
detonației;
- transmiterea detonației de la o substanță la alta, adică
detonația prin influență.
În primul caz, detonația nu se poate transmite în lungul unei
încărcături cilindrice sau de altă formă, amorsată la un capăt, dacă diametrul
(grosimea) este inferior diametrului critic. Această mărime este în funcție de
mai mulți factori: natura și sensibilitatea explozivului la sarcini mecanice, unele
condiții fizice și de confinare. Cunoașterea diametrului critic este un element
esențial de securitate; astfel, pe un covor transportor, transmiterea unei
eventuale detonații va fi exclusă dacă grosimea de exploziv este inferioară
valorii sale critice (grosime critică de detonație). Probele de determinare nu
sunt standardizate.
În cel de-al doilea caz, distanța care separă încărcătura activă, inițiată
accidental, de cea pasivă, receptoare, este influențată de: încărcătura activă
prin viteza transformării explozive și brizanță, încărcătura pasivă prin
sensibilitate, densitate, confinare și suprafața de expunere și de mediul care
separă încărcăturile prin densitate. Probele de determinare a sensibilității la
unda explozivă pot fi cu bariere inerte, metoda franceză sau metoda
internațională de determinare a coeficientului de transmitere a detonației
(CTD).

Sensibilitatea substanțelor explozive la acțiuni electrice

În acest caz, este vorba de modul de răspuns al substanțelor la
fenomene de natură electrică: descărcări electrostatice, inducție magnetică,
fulgere etc. (inițierea prin efect Joule intră în categoria sensibilității la acțiuni
termice).
Cunoscută încă din antichitate, electricitatea statică (descărcările
electrostatice) a fost mult timp o necunoscută, deoarece se pretează greu a fi
studiată științific, datorită nereproductibilității sale aparente.
Progresele înregistrate în industria substanțelor explozive au
multiplicat situațiile în care electricitatea statică este prezentă și deci capabilă a
crea accidente. Apariția ei este rezultatul unei inegale repartiții (chiar și
temporare) de sarcini electrostatice. Recombinarea sarcinilor pozitive cu cele
negative duce la apariția unor scântei cu energii mari.
Acumularea electricității statice se realizează în general: la mișcarea
relativă a două corpuri izolatoare sau unul conducător și altul izolator (mișcarea
curelelor unei transmisii, trecerea unui lichid izolator printr-o conductă,
deplasarea unor materiale pulverulente pe un coridor pneumatic etc.). Atunci
când câmpul electric creat de acumulare depășește valoarea de descărcare,
tensiunea de străpungere, apare o evacuare rapidă a acestor sarcini, apărând
scântei. Caracteristica fundamentală a scânteii electrostatice este cantitatea de
energie eliberată în momentul apariției, care se manifestă fie sub formă de
radiație (care o face vizibilă), fie sub formă de căldură. Cantitatea de energie
eliberată constituie mărimea determinantă pentru declanșarea exploziei.
În unele lucrări de specialitate, sensibilitatea la descărcări
electrostatice se exprimă prin timpul în care sarcina aplicată pe substanța
explozivă se reduce la jumătate, mărime care este influențată de caracteristi-
cile mediului.
Sensibilitatea la descărcări electrostatice caracterizează astfel
pericolul apariției unei explozii, ca urmare a acumulărilor electrostatice și
reprezintă astfel un principal indicator pentru realizarea securității muncii.

Sensibilitatea globală a substanței explozive

Clasamentul relativ al diferitelor substanțe explozive, din punctul de
vedere al probei de sensibilitate, nu este același. S-a încercat să se regrupeze
comportarea substanțelor explozive relativ la diferitele solicitări mecanice,
punându-se la punct o metodă globală, reprezentativă pe ansamblu și capabilă
a determina o singură energie.
La toate cauzele posibile de amorsare analizate, mai trebuie adăugate
și afinitățile chimice ale substanțelor. Un exploziv este capabil, în anumite
situații, să se descompună în prezența unei substanțe inerte sau a unui alt
exploziv, această descompunere putând să se accelereze și să devină
explozivă sau să dea naștere unor compuși mult mai sensibili. În scopul evitării
acestor cauze posibile de explozie, s-au stabilit anumite clase de
compatibilitate a substanțelor explozive.

4.5.2. Protecția împotriva declanșării accidentale a exploziei

Anularea sau reducerea probabilității de declanșare inopinată a unei

explozii se poate realiza numai împiedicând activarea sensibilității substanței
explozive, adică eliminând situațiile în care aceasta este susceptibilă a se
amorsa.

Protecția împotriva sensibilității la încălzire

În scopul prevenirii încălzirilor care apar ca urmare a contactului direct
cu focul sau scântei, se vor interzice orice surse de foc din ateliere sau
magazii. De asemenea, se va interzice personalului de a fuma și, ca măsură
suplimentară de precauție, se vor interzice aducerea la locul de muncă a
oricăror articole de fumat. Nu se va permite personalului de întreținere sau
reparație de a lucra cu foc deschis, decât după ce se iau toate măsurile
necesare, concretizate printr-un „permis de foc”. Se vor suprima sau reduce la
maximum toate cauzele de incendiu banal, datorate în special substanțelor
combustibile sau curenților electrici, fără a uita trăznetele. Totodată, se vor
reduce la maximum sau elimina cauzele directe de formare a scânteilor, atât
de origine mecanică cât și electrică.
Împotriva scânteilor de origine mecanică, se va acționa prin alegerea
unor materiale de construcție pentru instalații sau scule cu virtuți „antiscântei",
cum ar fi: lemnul, cauciucul, plumbul, cuprul, bronzul, aluminiul (aluminiul însă
poate da scântei foarte calde în funcție de modul de lucru), stabilind și modul
de lucru cu ele.

Prevenirea și stingerea incendiilor capătă aici un sens nou, deoarece

incendiul este posibil să provină chiar de la o substanță explozivă. O instalație
de prevenire și stingere a focului cu apă sau cu un fluid convenabil poate
proteja foarte bine împotriva răspândirii dezastrului la alte magazii sau ateliere.
În prezent, se pune accent tot mai mare pe instalații și sisteme de detectare
automată a incendiilor, subliniind că întârzierea necesară pentru această
detecție nu va fi aceeași pentru toate cazurile. Este de preferat să se utilizeze
un sistem fiabil, chiar mai puțin performant, cum ar fi cel cu fir metalic sau din
plastic, atunci când întârzierea poate să fie de câteva secunde. Când
întârzierile trebuie să fie de zecimi de secundă, se recomandă a se utiliza
sisteme dotate cu cartușe pirotehnice de deschidere a vanelor.
Încălzirile anormale care apar în operațiile de fabricare sau utilizare a
substanțelor explozive trebuie eliminate pe cât este posibil. Prin comprimarea
aerului existent între granule temperatura crește, fenomenul putând fi evitat
printr-o vidare prealabilă sau creștere progresivă a presiunii.
Atunci când se lucrează la temperaturi ridicate (topire, uscare etc.)
este recomandat să se cunoască regimul și modul de încălzire și utilizare a
surselor termice, să se fixeze temperaturile ce nu pot fi depășite. Este
important în acest context de a avea și mijloacele de răcire, în cazul unei
creșteri anormale a temperaturii. Acest lucru nu se poate realiza decât cu
mijloace sau sesizoare ce măsoară precis temperatura.
În fine, se recomandă să se elimine de la fabricare sau utilizare
substanțele explozive instabile chimic, care sunt capabile a se
autodescompune, încălzindu-se până la explozie.

Protecția împotriva sensibilității la sarcini mecanice

În industria pirotehnică, în diferitele ei sectoare, nu se acceptă
fabricarea sau utilizarea substanțelor explozive ce depășesc anumite praguri
de sensibilitate, comparativ cu condițiile industriale (nu se admite fabricarea
explozivilor primari în instalații concepute pentru explozivii secundari, nu se va
accepta manipularea substanțelor pure și uscate în afara teritoriului tehnic, ci
doar în stare umedă sau flegmatizată, dacă este cazul la unele amestecuri
pirotehnice nu se va accepta eterogenitatea, deoarece o parte din componenți
pot fi deosebit de sensibili, se interzic operațiunile ce permit formarea unor
produși secundari, paraziți, ce sunt foarte sensibili).
Odată cunoscute sensibilitățile substanțelor explozive, fabricantul sau
utilizatorul trebuie să aleagă judicios instalațiile, aparatele sau modul de lucru.
Astfel, se vor utiliza pentru atenuarea șocurilor materiale „moi", cum ar fi:
lemnul, plumbul sau anumite materiale plastice.
Personalul se va preocupa de eliminarea oricăror șocuri sau frecări
aplicate substanțelor explozive, lucrând cu precauție și fără mișcări bruște;
aceste prescripții trebuie să figureze întotdeauna în consemnele de securitate.
Substanțele explozive trebuie protejate de șocurile obiectelor contondente ce
provin de la o explozie învecinată.
În fine, trebuie menționat că majoritatea exploziilor accidentale din
industria de explozivi s-au datorat șocurilor sau frecărilor apărute ca urmare a
unor imprudențe sau erori.

Protecția împotriva sensibilității la detonație

Prevenirea accidentelor datorate sensibilității la detonație se face
luând, în general, aceleași măsuri ca în cazul sensibilității la sarcini mecanice
(umezire, flegmatizare etc.).
În plus, se poate acționa pe trei mari direcții:
- mărirea distanțelor peste distanța de selfexcitație (autoinițiere) a
produsului sau protejarea acestuia cu ecrane, dispozitive antisuflu etc.;
- evitarea apariției unei explozii puternice prin: limitarea cantității de
substanță, micșorarea confinării, schimbarea procedeului de fabricație (în
continuu);
- evitarea, cu orice preț, a exploziilor „banale” ale aparatelor sub
presiune datorate amestecurilor solvenți - aer sau pulberi carburante - aer.

Protecția împotriva electricității statice

Sensibilitatea unei substanțe explozive la descărcările electrostatice
depinde de susceptibilitatea produsului de a detona sub efectul descărcării și
ușurinței cu care acesta se poate încărca electrostatic (ca urmare a mișcării
relative a particulelor sale în raport cu obiectele cu care se află în contact).
Dintre toate substanțele explozive, explozivii primari sunt cei mai periculoși din
acest punct de vedere.
Ordinea descrescătoare a sensibilității la descărcări electrostatice este
următoarea: trinitrorezorcinatul de plumb, azotura de plumb, fulminatul de
mercur, tetrazenul (toate compozițiile și dispozitivele ce conțin acești explozivi
trebuie considerate ca fiind periculoase). De asemenea, sunt considerate ca
extrem de sensibile la acest risc amestecurile pirotehnice, pulberile negre,
toate pulberile propulsive și explozivii brizanți ce se găsesc sub formă de
particule foarte fine, iar într-o manieră generală, toate substanțele explozive
capabile de a da amestecuri explozive cu aerul.
Protecția împotriva efectelor descărcărilor electrostatice se face prin:
creșterea umidității relative, legarea utilajelor la centura de împământare,
folosirea materialelor antistatizate ș.a.
La toate posturile de lucru unde sunt manipulate substanțe explozive
va trebui să se evite formarea depunerilor de pulberi explozive și să se
împiedice acumularea sarcinilor electrostatice. Într-o manieră generală,
sarcinile electrostatice sunt diminuate prin umezirea permanentă a podelelor,
astfel încât umiditatea relativă să fie mai mare de 60%, lucru destul de dificil în
anumite condiții.

Principala metodă utilizată constă în „punerea la pământ” a tuturor

instalațiilor și echipamentelor. Organizația americană „National Fire Protection
Association” reglementează ca rezistențele totale de împământare să nu
depășească 25 ohmi, dar adesea sunt necesare valori mult mai mici.
Atunci când anumite echipamente sau dispozitive sunt confecționate
din materiale izolatoare, trebuie să se facă conducătoare orice suprafață
capabilă de a se încărca electrostatic (cazul meselor de lucru și etajerelor care
se vor acoperi cu covoare conducătoare conectate la rețeaua de
împământare).
Curelele de transmisie trebuie să fie, de preferință, din materiale
antistatizate (cauciuc conductor), iar dacă ele nu corespund cerințelor este
necesar a le acoperi cu o peliculă superficială dintr-un amestec de 50%
glicerină și 50% apă.
În ateliere, posturi de lucru unde se lucrează cu substanțe foarte
sensibile, solul trebuie să fie conducător de electricitate, iar personalul trebuie
să poarte pantofi conductori.
Alte metode de eliminare a sarcinilor electrostatice constau în
ionizarea atmosferei aflată în contact cu suprafețele încărcate (aparate cu
inducție, aparate radioactive) și amenajarea de „prize de descărcare
electrostatică” (plăci, rampe, mânere etc.).

Protecția împotriva curenților vagabonzi

În echipamentele învecinate liniilor electrice pot să apară, datorită
inducției electromagnetice, curenți denumiți „vagabonzi”. Atunci când nu sunt
intenși, măsurile enumerate la protecția contra sarcinilor electrostatice sunt
suficiente, dar riscurile devin majore atunci când se utilizează detonatoare
electrice. Precauțiile ce se iau în apropierea rețelelor de înaltă tensiune se
referă la „liniile de tragere", cablurile electrice de dare a focului, care trebuie
scurtcircuitate până în momentul dării focului.

Protecția împotriva trăznetelor (fulgerelor)

Fulgerul este întotdeauna însoțit de fenomene calorice și luminoase.
Intensitatea instantanee a curentului de descărcare poate fi între mii și sute de
mii de amperi, iar tensiunea ajunge la sute de milioane de volți.
Trăznetul cade de preferință pe puncte ridicate, iar efectele produse
pot fi foarte grave: distrugeri mecanice pe corpurile izolatoare, inflamarea
produselor combustibile, electrocutări etc. Dacă fulgerul cade pe un atelier în
care se află substanțe sau dispozitive explozive, el poate provoca explozii sau
inițierea mijloacelor electrice de amorsare.
Măsurile ce se iau pentru prevenirea acestor riscuri se referă la
amplasarea pe clădiri a paratrăsnetelor (paratonerelor). Aceste sisteme pot fi
de trei tipuri: cu tijă, cu rețea simplă și cu cușcă Faraday.
4.6. Efectele și măsurile de siguranță contra exploziilor
accidentale

O anumită cantitate de substanță explozivă va exploda. Ce se

întâmplă? Care sunt efectele exploziei, care vor fi pagubele create și cum să
procedăm pentru a elimina sau limita aceste pagube?
Explozia accidentală a unei substanțe explozive poate să fie după
caz: o combustie, o deflagrație sau o detonație. Pulberile propulsive și
propergolii se pot descompune sub forma unei combustii rapide sau
deflagrație, în anumite cazuri (confinare puternică) deflagrația poate să
tranziteze în detonație, explozivii primari se descompun accidental numai prin
detonație, iar explozivii brizanți amorsați accidental pot da naștere unei
combustii sau deflagrații și dacă impulsul de amorsare este mare (undă de șoc,
impact) sau confinarea este puternică, transformarea va căpăta caracterul de
detonație.
Efectele exploziei depind în principal de: tipul, cantitatea de substanță
explozivă, regimul exploziei (deflagrație sau detonație), confinare și mediul
înconjurător.
Principalele efecte ale exploziei accidentale sunt:
a) incendiul local;
b) distrugerea locală;
c) efectul prin suflu (prin undă de șoc);
d) proiecția la distanță a schijelor metalice sau a particulelor
incendiatoare;
e) efectul amorsării prin influență.
În continuare, se vor examina succesiv aceste efecte și modul posibil
de acțiune pentru limitarea pagubelor.

4.6.1. Efectul incendiului local

În cazul în care are loc inflamarea unei cantități de pulbere propulsivă

ambalată sau sub formă de vrac, se va produce o combustie ce are ca rezultat
o degajare violentă de căldură, însoțită eventual de o deflagrație, dacă există
confinare.
Efectele calorice ale acestui incendiu sunt importante și depind de:
natura și granulația pulberii, forma și natura ambalajului și, nu în ultimul rând,
de cantitatea de pulbere. În plus, forma și tipul clădirii în care are loc combustia
poate să fie un factor suplimentar de mărire a confinării.
Cercetările efectuate în străinătate au căutat să determine: valorile
fluxurilor termice și a creșterilor de temperatură a mediului ambiant, în funcție
de distanță și de masa de pulbere ce deflagrează, pagubele posibile și zonele
de siguranță. În urma determinărilor s-au desprins următoarele observații:
 - valorile temperaturii aerului, măsurate la o înălțime de 1,5 m față de
sol, în funcție de distanță, la deflagrația într-un depozit special a pulberilor de
nitroceluloză sunt: 850 - 900 0C la 10 m; 150 - 180 0C la 40 m; 25 - 50 0C la 60
m;
- zona de autoinflamare a probelor de pulbere puse în jurul
incendiului se întinde până la distanțe de 20 - 40 m, dar zona de securitate
pentru personal, din punctul de vedere al efectului termic, se situează peste 60
m;
- combustia pulberilor vivace, chiar în aer liber, produce o bulă de foc
foarte fierbinte, într-un timp foarte scurt. Cercetătorii spanioli au determinat
dimensiunile acestei bule:
* R = 1,5 W [m]
unde: R - raza bulei [m];
W - cantitatea de pulbere [kg];
• H=5W [m]
în care: H - înălțimea bulei [m].
Mijloacele de contraacțiune împotriva efectului incendiului local sunt
asemănătoare cu cele utilizate în cazul incendiilor obișnuite. Prin simpla
utilizare a unor ecrane relativ ușoare, cum ar fi o placă sau un perete, se pot
evita efectele calorice ale bulei de foc, cel puțin ca personalul să părăsească
locul accidentului sau pentru întârzierea inflamării unei încărcături vecine.
Astfel, transmiterea focului între mai multe butoaie de pulbere confecționate din
carton sau lemn se realizează succesiv, ceea ce limitează dimensiunile și
acțiunea sferei de foc, contrar a ceea ce se întâmplă atunci când pulberea este
ținută în saci sau în vrac. Totodată, trebuie să se evite orice extindere a
incendiului în încăperile, clădirile vecine, extindere capabilă să provoace unul
sau mai multe accidente care pot fi mai grave decât primul. Limitarea efectului
unui incendiu coincide deci cu prevenirea incendiului în vecinătate.
La locurile de muncă trebuie să existe dispozitive automate de
stropire, spălare, mijloace corespunzătoare de stingere a focului, timpul de
intrare în funcțiune fiind extrem de scurt (uneori întârzierea maximă este de 50
ms); se recomandă ca instalațiile de stingere a focului să poată fi comandate
de la distanță.
Trebuie, de asemenea, arătat că o singură explozie poate produce o
distrugere completă sau parțială a unui sistem de luptă contra incendiilor, de
aceea este necesar să se dispună de o altă rețea sau de un sistem mobil.
O altă măsură foarte importantă de limitare a incendiului este
proiectarea și realizarea construcției clădirilor, astfel încât flăcările și gazele
calde să fie îndreptate în direcțiile judicios alese.
În fine, nu trebuie uitat că deflagrația pulberii se poate transforma în
detonație, dar acest efect va fi abordat în continuare.
4.6.2. Efectul distrugerii locale

În cazul detonației substanței explozive, efectul caracteristic este o

distrugere totală pe o anumită rază R. În locul în care s-a manifestat o
detonație și în jurul acesteia are loc o sfărâmare și o „fărâmițare” a solului,
efect special ce depinde de natura terenului, tipul și cantitatea de exploziv.
Cercetările experimentale au permis stabilirea relației de calcul a razei
de distrugere (R):
• R = k W [m]
în care: W - masa echivalentului de exploziv [kg TNT];
k - coeficient ce depinde de natura solului;
k - variază de la 0,2 (soluri foarte dure) la 0,7 (soluri
ușoare) și chiar până la 1.
Raza este oarecum greu de măsurat datorită acumulării de resturi în
locul excavației.
Cercetările americane în domeniu indică formule asemănătoare, dar
coeficienții au valori diferite;
• R = k on:
k = 0,97, n = 1/3,0 pentru granit;
k = 0,91, n = 1/3,2 pentru gresie;
k = 1,03, n = 1/3,0 pentru argilă.
În cazul unei deflagrații nu apare o excavație clar marcată, dar se
poate produce în sol o compresiune a cărei rază poate fi, în cazul pulberii
negre:
• R = k o/2 [m].
Pentru limitarea efectului distrugerii locale, se acționează în primul
rând prin limitarea încărcăturii de exploziv (o), se „lucrează” în acel punct.
Încărcătura fiind cunoscută, limitarea efectului se face prin construcția clădirii,
în special montând ecrane sau pereți de protecție ce trebuie să reziste la
efectul exploziei.

4.6.3. Efectul undei de șoc

În toate cazurile detonației unui exploziv, efectele distructive se fac

simțite la distanță, ca urmare a propagării unei unde de șoc în mediul
înconjurător. Efectul de suflu este o consecință a discontinuității presiunii în
frontul undei de șoc produsă în aer. Unda de șoc este o componentă a undei
detonației și provoacă vătămări asupra organismelor vii și pagube materialelor,
clădirilor, instalațiilor etc. aflate în zonă.
 De menționat că pe lângă faza pozitivă a evoluției presiunii, în unda
de șoc, coexistă și o depresiune importantă ale cărei efecte nu sunt deloc
neglijabile.
La o anumită distanță (R) de epicentrul exploziei, o undă de șoc este
caracterizată de: suprapresiunea maximă (Apf), impulsul pe arie unitară (I/A-
integrala curbei presiune), timpul de ajungere (t a), durata fazei pozitive (tp).
Relațiile de calcul a acestor mărimi sunt:
suprapresiunea în frontul undei de șoc:
(7
808
808 1+
t 45)]
P
A
Pf = !-.)
[mbari
1V
10,32) \ 11,35 ) ]

unde
P - presiunea atmosferică în momentul tragerii [mbari];
Z - distanța scalată [m];

-1/3
R - distanța dintre încărcătură și obiectivul considerat [m];
 W - echivalentul în kilograme trotil a încărcăturii ce detună;
fd - factorul de distanță

fd =

în care:
P - presiunea atmosferică în momentul tragerii [mbari];
T - temperatura aerului în momentul tragerii [mbari];
Po; To - presiunea, respectiv temperatura standard (Po = 1013,25
mbari; To = 288,15 K).
La noi în țară relația legiferată pentru calculul suprapresiunii în frontul
undei de șoc este:

unde 1 = R/W1/3;
• impulsul pe arie unitară:

Apf = 0,841 + 2,712 + 713

A
7 2^1+(7/1,55)3
 timpul de ajungere:

t =■ dr

durata fazei pozitive:

t
d
[
980 1+( Z/0.54)10 ]
W1/3 1+(Z/ 0.02)3 ][1+(Z/ 0.74) 6
1+(Z/6.9)2

—
a ax

x
relații în care: R și W au aceeași semnificație ca în relațiile
anterioare;
re - raza încărcăturii explozive [m];
ax - viteza sunetului în aerul neperturbat [m/s];
k - raportul căldurilor specifice pentru aer
(k = 1,396 +1,406).
Experiențele realizate în Franța au permis determinarea efectelor de
distrugere și psihologice ale suflului, precizând distanțele minime de
supraviețuire sau rănire.
Această distanță este dată de relația:
d = k W [m];
 unde d - distanța între locul distanței și persoana expusă;
W - masa încărcăturii explozive în echivalent TNT [kg];
k - este un coeficient.
Dacă: k < 1,2 atunci presiunea maximă este superioară valorii de 6
bari și efectul este letalitate 100 % (din cauza suprapresiunii ce duce la
spargerea alveolelor pulmonare);
1,2 < k < 3,6 atunci presiunea este cuprinsă între 6 și 1 bar,
efectul este letal în proporție de 30 - 100 %;
3,6 < k < 8 atunci presiunea este cuprinsă între 1 și 0,2 bari și
în general nu apar decât răniri ușoare.
Aceste răniri nu țin seama de schijele ce pot afecta personalul și nici
de proiecția acestuia asupra diverselor obstacole (aparatură, ziduri etc.).
Pentru o suprapresiune de 0,6 bari, corespunzător lui k = 5, apar efecte letale
la 50 % din cazuri atunci când corpul este lovit de un obstacol dur (zid).
În aer liber, efectele suflului sunt diminuate într-o proporție însemnată
prin: ecrane, valuri de pământ sau merloane, amplasate în jurul atelierelor
(depozitelor) pentru protejarea clădirilor învecinate, sau ecrane de tip zid, plăci
metalice, construite în interiorul atelierelor pentru protejarea personalului.
Totuși, această protecție nu joacă un rol prea mare la distanțe mari, deoarece
unda de șoc se formează din nou la nivelul solului, ocolește obstacolul, având
o intensitate mai mică.
Protecția împotriva undei de șoc poate fi realizată și prin intermediul
zidurilor stratificate sau casetate ce constau în: două sau mai multe ziduri de
beton armat separate de straturi groase de nisip, saci și cutii pline cu nisip. Au
fost puse la punct metode de calcul pentru determinarea rezistenței zidurilor la
diferite solicitări, astfel încât să nu se afecteze în mod exagerat investițiile prin
sisteme de protecție inutilă.
O altă metodă radicală de limitare a efectului constă în depărtarea
clădirilor, încât acestea să nu fie afectate de explozia uneia dintre ele. De notat
că modul de construire al unei clădiri poate limita sau orienta suflul la apariția
sa. Este cazul clădirilor cu pereți zburători, concepuți astfel încât, la o mică
suprapresiune să cedeze și să permită dirijarea suflului. Dispozitivele antisuflu
fac același lucru în interiorul clădirilor.
Pentru înțelegerea mai exactă a acestor măsuri de limitare a efectului
suflului, vom prezenta în continuare principalele elemente ce stau la baza
construirii clădirilor, ecranelor și dispozitivelor antisuflu.

Modul de construcție a clădirilor

Atunci când trebuie construită o clădire destinată fabricării, încărcării
sau depozitării unei substanțe explozive trebuie să alegem, în funcție de
mediu, dintre mai multe tehnici: clădiri cu ziduri și tavane slabe, puternice sau
clădiri cu ziduri puternice și tavane slabe.
 Clădirile ușoare se construiesc din materiale necombustibile și pe cât
posibil să nu poată da naștere la schije periculoase. Distanțele de siguranță se
calculează admițând că zidurile nu constituie un ecran.
Pentru clădirile puternice materialul de construcții este betonul armat.
Din păcate, atunci când încărcăturile explozive sunt importante, grosimile de
beton necesare sunt foarte mari și prețul acestor construcții va fi foarte ridicat.
În cazurile intermediare, dacă un perete este ușor și poate zbura la
debutul exploziei, deschiderea creată poate să disipeze o mare parte a
energiei suflului și efectele pot fi limitate mai ușor în alte direcții.
Într-un local periculos ieșirile nu trebuie niciodată să fie obturate de
materiale sau alte obiecte. Ușile trebuie să se deschidă spre exterior, iar
numărul lor să nu fie mai mic de două (o ușă pentru cinci persoane).
Amplasarea și geometria lor vor satisface cerințele unei evacuări rapide în caz
de accident.

Ecranele
Determinarea caracteristicilor impuse ecranelor este o problemă
dificilă care conduce la numeroase experimente, necunoscându-se până acum
reguli de proiectare general valabile.

Condițiile necesare asigurării unei bune eficacități sunt:

- ecranul trebuie să mascheze în întregime încărcătura izolată;
- distanța de amplasare a ecranului nu trebuie să fie sub raza zonei
de distrugere totală. Iată de ce ecranele se amplasează la distanțe de
aproximativ 0,5 W [m];
- grosimea ecranului trebuie să suporte efectul suflului;
- ecranul nu trebuie să dea naștere la schije;
- să fie bine încastrate pentru a nu se răsturna.
Dispozitivele antisuflu
Coturile, schimbările de secțiune ale galeriilor de acces, tunelurilor pot
reduce presiunea și impulsul undelor de șoc. Se pot prevedea uși culisante
masive ce închid galeriile, ducând astfel la eliminarea suflului.
Calculul caracteristicilor acestor galerii se face cu ajutorul noțiunilor de
mecanica fluidelor compresibile, pe baza teoriei undelor de șoc puternice.

4.6.4. Efectul schijelor sau proiecțiile incendiare

În principiu, în cazul detonației accidentale a unui exploziv apare un

mare număr de schije proiectate cu o mare viteză (de ordinul sutelor și chiar
miilor de m/s); schijele sunt încălzite la temperaturi mari (sute de grade
Celsius) ceea ce le conferă și un efect incendiar, deloc neglijabil, la o anumită
distanță.
Impactul proiecțiilor, fie că sunt metalice sau nemetalice, provoacă
degajări de energie susceptibile de a amorsa o altă substanță explozivă
(pulbere sau exploziv). Accidentele au demonstrat că mase metalice de câteva
kilograme au fost proiectate chiar până la sute de metri. Este dificil de a da
reguli generale de calcul a energiei schijelor produse de o detonație și mai ales
în cazul deflagrației, totuși formula lui Gurney permite calcularea vitezei
teoretice a schijelor primare (v0) ce provin dintr-o anvelopă, de masă W c,
dispusă în jurul unei încărcături explozive de masă o:

[m/s]

expresie în care: k = o constantă (valoarea sa este în funcție de tipul

explozivului și este cunoscută sub denumirea de constanta lui Gurney):
k = y/ÎQe [m/s]
unde Qe - căldura de explozie [J/kg];
LI = raport a cărui valoare este funcție de configurația
exploziv - înveliș.

Pentru limitarea proiecțiilor, se disting două moduri, altele în afara

măsurii de limitare a încărcăturii de exploziv. Mai întâi, trebuie să se limiteze la
maximum, prin concepție și modul de construcție al clădirilor, posibilitatea de
formare a schijelor contondente, tăietoare sau incendiare. Apoi, trebuie ca
aceste proiecții, chiar dacă s-au produs, să fie împiedicate să cadă pe alt
obiectiv ce conține substanțe explozive. Se poate astfel încerca frânarea
schijelor prin ecrane naturale (arbori înalți), ecrane artificiale. De asemenea, nu
sunt lipsite de importanță, în interiorul clădirilor, prezența ecranelor
antipersonal.
Mijlocul cel mai eficient este însă îndepărtarea cât mai mult posibil a
atelierelor sau depozitelor, unele față de altele.

4.6.5. Efectul detonației prin influență

O proprietate interesantă a explozivilor o reprezintă detonația prin

influență (autoexcitație). Puterea de excitație depinde în principal de: natura
celor doi explozivi (donor și acceptor), de masa explozivului excitat și de
densitatea mediului care le separă.
Pe baza unui număr important de experiențe, a fost posibil să se
stabilească o relație cu ajutorul căreia se determină distanța dintre două
încărcături (D), funcție de masa (Q), încărcăturii (active) care detună:
D = k tfQ [m]
 Valoarea lui n depinde de cantitatea de substanță și de mediul care
separă încărcăturile, astfel: când Q < 500 kg, n = 2, iar când Q > 500 kg, n = 3.
Coeficientul k (ține cont de natura încărcăturilor excitate), oricare ar fi
excitatul sau excitantul, are valoarea k = 0,3, dar dacă se dorește apropierea
cât mai mult de realitate, se vor adopta coeficienți diferiți, mergând de la k =
0,26 pentru explozivi nitrici, până la k = 0,8 pentru pentrită.
Importanța autoexcitației asupra securității în industria pirotehnică
este deosebită, deoarece la pagubele cauzate de o explozie singulară se
adaugă cele ale unei eventuale explozii prin influență; o serie de explozii în lanț
pot transforma un simplu accident într-o veritabilă catastrofă.
Diminuarea probabilității de amorsare și chiar anularea ei se poate
face adoptând distanțe de siguranță superioare limitelor definite anterior. În
realitate, de cele mai multe ori, explozivul este introdus într-o anvelopă sau
recipient (aparat de fabricație, ambalaj, muniție), iar acesta amplasat într-o
clădire. Amorsarea unei încărcături învecinate se face mult mai ușor de la
schijele anvelopei, chiar ambalaj ușor, decât de la unda de șoc a exploziei și
de aceea măsurile de precauție trebuie să fie identice cu cele prezentate la
efectul prin schije.
4.6.6. Distanțele de siguranță

Pentru a limita efectul prin suflu, în cazul unei detonații sau deflagrații,
fie al undei calorice în cazul unei combustii sau al eventualelor proiecții, este
imperios necesar a se respecta anumite distanțe de siguranță.
În condiții standard, în teren plat și fără protecție, distanțele de
siguranță pentru o încărcătură Q [kg] sunt:

a) Pentru explozivi
- zona I: de la 0 la 3,6 3JQ [m] (în unele țări se adoptă ca limită
maximă 5 3Q pentru a ține cont de efectele de proiecție a oamenilor pe
obstacole)
În această zonă sunt admise un număr cât mai redus de persoane,
strict necesar funcționării instalațiilor. În plus, nici o altă instalație nu va putea fi
construită în această zonă;
- zona a II-a: de la 3,6 3^Q la 8 3^Q [m]
Prezența personalului este tolerată, cu excepția situației în care
probabilitatea unei eventuale explozii este considerată ca frecventă sau destul
de frecventă; instalațiile ce pot fi amplasate în această zonă trebuie să aibă o
probabilitate de explozie extrem de rară;
- zona a lll-a: de la 8 ^Q la 15 3^Q
În această zonă sunt acceptate alte instalații pirotehnice, căi de
comunicație interioare și exterioare - deschise publicului, dar cu un trafic mic;
 - zona a IV-a: de la 15 3JQ la 22 3Q
În această zonă se pot găsi localuri și clădiri ale administrației uzinei,
căi de circulație, locuințe exterioare izolate.
Trebuie menționat că aceste distanțe pot fi reduse dacă există condiții
de limitare a pericolului, cum ar fi: ecrane, valuri de pământ etc.
b) Pentru pulberi
- zona I: de la 0 la 3,5 33Q;
- zona a II-a: de la 3,5 3JQ la 4,5 3JQ;
- zona a III-a: de la 4,5 3JQ la 5,5 3JQ;
- zona a IV-a: de la 5,5 3^Q la 6,5 3^Q;
c) Pentru muniții de calibru mai mic de 60 mm
- zona I: de la 0 la 15 m;
- zona a II-a: de la 15 la 90 m;
- zona a III-a: de la 90 la 200 m;
- zona a IV-a: de la 200 la 50 3JQ.
d) Pentru muniții de calibru mai mare de 60 mm
- zona I: de la 0 la 25 m;
- zona a Il-a: de la 25 la 135 m;
- zona a lll-a: de la 135 la 300 m;
- zona a IV-a: de la 300 la 76 33Q .
Definirea zonelor este identică cu cea de la subpunctul „a”.
Capitolul V

5. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DE INTERVENȚIE

ASUPRA SISTEMELOR EXPLOZIVE

5.1. Tipuri de muniții descoperite pe teritoriul țării noastre

Munițiile descoperite până în prezent pe teritoriul țării sunt muniții

folosite de armamentul convențional, respectiv:
> Muniții de infanterie:
■ cartușe de diferite calibre;
■ grenade de mână ofensive, defensive, antitanc,
incendiare, fumigene, lacrimogene, iritante etc;
■ mine antipersonal, antitanc si anticar.
> Muniții de artilerie:
■ proiectile de diferite calibre și cu diferite efecte, respectiv:
explozive fuzante, perforante, cumulative, de ruptură
beton, incendiare, de iluminare, fumigene, chimice etc;
■ bombe de aruncător de diferite calibre și cu diferite
destinații;
■ muniție reactivă;
■ muniție de artilerie antiaeriană.
> Muniții de aviație de diferite calibre;
> Mine marine, fluviale si torpile.
Dintre toate aceste categorii de muniții, pericolul deosebit l-au
constituit și îl constituie și în continuare ultimele categorii de muniții (de aviație
și navale), deoarece în construcția lor nu s-a ținut riguros seama de condițiile
balistice; acestea au forme deosebite față de munițiile obișnuite ce se trag prin
gura de foc, sunt echipate cu focoase complexe care pot produce explozia unei
bombe la intervale mai mici sau mai mari de timp de la lansarea acestora.
Lucrările de asanare a terenului de munițiile rămase neexplodate fiind
operațiuni complexe și foarte periculoase sunt conduse și executate în mod
obligatoriu de personal care posedă o temeinică pregătire teoretică și practică
în domeniul lucrului cu munițiile și materiile explozive.
Prin muniții rămase neexplodate, în sensul instrucțiunilor de
specialitate, se înțeleg cartușele de infanterie, loviturile de artilerie și bombele
de aruncător, rachetele, muniția reactivă, torpilele, minele, cartușele de
semnalizare, petardele, grenadele, bombele de aviație, pulberile, materialele
incendiare și fumigene, materiile explozive și mijloacele de inițiere, mijloacele
pirotehnice, precum și orice elemente ale acestora, încărcate cu substanțe
explozive.
Prin asanarea unor zone din teritoriul României se înțelege ansamblul
de lucrări (operațiuni) executate pentru înlăturarea (distrugerea) muniției
neexplodate sau nefuncționate (rateuri) și dezafectarea terenurilor , altele
decât poligoanele de trageri ale armatei, rezultate din următoarele acțiuni:
> atacuri aeriene inamice asupra teritoriului României;
> operațiuni militare terestre duse în timpul războiului;
> explozii sau incendii la depozitele de muniții sau materii explozive;
> accidente pe timpul transportului de muniții;
> trageri de instrucție cu muniție de război în poligoane special
amenajate și care ulterior, urmează a fi redate în circuitul economic.
Asanarea terenului de muniția rămasă neexplodată, comportă una,
mai multe sau totalitatea următoarelor lucrări (operațiuni) principale :
> cercetarea terenului și detectarea munițiilor rămase neexplodate;
> marcarea și identificarea munițiilor rămase neexplodate;
> executarea lucrărilor de dezgropare, degajare și dezvelire a
munițiilor pătrunse în pământ, acoperite cu dărâmături sau blocate de diferite
elemente de construcții (planșee de beton, beton armat etc.).
> distrugerea, pe locul de cădere, a munițiilor periculoase la
transport;
> neutralizarea munițiilor folosite de inamic și rămase neexplodate
sau nefuncționate;
> ridicarea și transportul la locul de depozitare sau distrugere a
munițiilor rămase neexplodate;
> dezmembrarea și delaborarea munițiilor în vederea recuperării
unor elemente componente sau a metalelor;
> distrugerea munițiilor rezultate din asanări.

5.2. Cercetarea terenurilor și detecția munițiilor

descoperite neexplodate
În urma atacurilor aeriene și terestre au rămas pe teren, neexplodate
sau nefuncționate, circa 20% din totalitatea munițiilor lansate.
Cauzele nefuncționării munițiilor sunt foarte variate, astfel:
> rateuri obișnuite de explodare și de funcționare a focoaselor;
 > defecțiuni ale capselor de aprindere, degradarea sau lipsa
inițiatorilor primari și secundari;
> rateuri provocate de înălțimea greșită de lansare (bombele de
avion);
> căderea anormală a proiectilelor și bombelor prin defecte în
asigurarea stabilității pe traiectorie;
> natura obiectivului (terenului).
Cercetarea terenului și detectarea munițiilor sunt primele operațiuni
pe care le execută personalul pirotehnic în zona în care s-a semnalat existența
acestora.
Cercetarea terenului se face, în prima fază, prin vizualizare și are ca
scop determinarea locului de cădere a munițiilor, stabilirea numărului
aproximativ de proiectile, bombe, mine etc., ce urmează a fi asanate precum și
poziția lor ( la suprafață, semiîngropate, îngropate, în apă sau în clădiri).
Operațiunea de cercetare se execută pe urgențe.
Zona de teren în care au fost depistate munițiile neexplodate se
delimitează cu panglică alb-roșu sau se împrejmuiește cu gard de sârmă. La
limita exterioară a acestei zone se plantează indicatoare de securitate care să
avertizeze populația asupra pericolului existent.
În locuri izolate sau greu accesibile, se plantează indicatoare de
interzicere. Aceleași indicatoare se plantează și pe drumurile care duc către
aceste zone periculoase. Acestea rămân sub supraveghere până la crearea
condițiilor necesare executării operațiunilor de cercetare și detectare.
Munițiile sau elementele de muniții depistate se marchează cu un
jalon sau steguleț roșu, interzicându-se cu desăvârșire ridicarea acestora până
la eliminarea pericolului .
Cercetarea se executa cu răbdare, metru cu metru, pe fâșii.
Munițiile îngropate în pământ sau apă sunt detectate cu ajutorul
detectoarelor de mine, mânuite de personal specializat sau montate pe roboți,
mașini, utilaje.
Sistemele tehnice pentru cercetare la minare, după tehnologia folosită
sunt:
> detectoare de metale care folosesc senzori electromagnetici;
> dispozitive magnetice;
> radiometre pasive cu microunde;
> detectoare care folosesc tehnologia IR;
> detectoare care folosesc tehnologia dispersiei razelor X;
> detectoare care folosesc tehnologia radarului penetrant de sol -
GPR;
> detectoare care folosesc tehnologia rezonanței nucleare quadripol
- NQR;
> detectoare care folosesc tehnologia analizei termice cu neutroni și
neutroni rapizi (TNA și FNA);
 > sisteme de detecție a urmelor I vaporilor de explozivi;
> biosenzori;
> detectoare care folosesc tehnologia spectrometrului mobilității
ionilor - IMS.

5.3. Identificarea și dezgroparea (dezvelirea) munițiilor

descoperite neexplodate
Identificarea sau recunoașterea munițiilor descoperite neexplodate
este cea mai importantă în succesiunea operațiunilor de asanare, deoarece de
identificarea corectă a muniției depinde neutralizarea acesteia.
La identificarea munițiilor descoperite neexplodate se iau în
considerare următoarele caracteristici principale :
❖ forma muniției;
❖ constituția (natura) corpului muniției;
❖ ampenajul (la cele care au în construcție acest element);
❖ partea ogivală și partea de fund a munițiilor;
❖ mărimea (calibrul) munițiilor, care poate indica cu destulă precizie
anumite tipuri de proiectile sau bombe ;
❖ indicele de culoare, vopseaua și inscripțiile șablonate, care indică
cu mare precizie natura muniției, a încărcăturii respective și în unele cazuri și
tipul de focos;
❖ poziția muniției, felul în care a fost descoperită în teren;
❖ tipul de focos cu care este echipată muniția.
Pentru identificarea muniției se procedează la dezvelirea ei completă,
curățarea de pământ, noroi etc., stabilirea cauzelor probabile care au dus la
nefuncționare și a modului cum se va proceda pentru neutralizarea ei.
Deoarece bombele de aviație prezintă un pericol deosebit la
neutralizarea lor, voi trata în continuare câteva elemente privind identificarea
acestora.
Bombele de aviație pot avea următoarele forme:
> cilindrică simplă - asemănătoare unui butoi de tablă;
> cilindrica mono-ogivală - asemănătoare unei căciuli;
> cilindrica bi-ogivală - asemănătoare unei franzele sau țigări de foi;
> dublu - conică asemănătoare unei picături de apă sau unei pere;
> dublu - conică mult alungită - asemănătoare unui fus;
> elipsoidală - asemănătoare unui peste;
> paralelipipedică - asemănătoare unei crete de tablă;
> prismatică - asemănătoare unui creion cu fețe plane.
 În cel de-al doilea război mondial, forțele aeriene americane au folosit
bombe de format cilindric bi-ogival și prismatic hexagonal, cele engleze de
format dublu conic scurt, dublu conic mult alungit, cilindric mono și bi-ogival,
paralelipipedice și prismatice, iar cele germane, bombe de format cilindric
mono și bi-ogival și bombe de format dublu conic scurt sau mult alungit.
Capul sau carcasa bombelor poate fi confecționat(ă) din oțel forjat
(laminat), plăci de oțel sudate, oțel turnat, aluminiu, lemn, ceramică, tablă de
fier moale, carton presat, material plastic sau sticlă.
Grosimea pereților bombelor de aviație este funcție de felul
încărcăturii și de destinația bombei și ea poate fi cuprinsă între 5-600 mm.
Aviația americană a folosit în mare măsură bombe din oțel laminat
(forjat), tablă de fier sudată longitudinal sau circular.
Forțele aeriene engleze au preferat oțelul turnat și fasonat, plăci de
oțel sudate longitudinal și circular sau nituite.
Germanii au folosit bombe forjate, sudate și turnate sau aluminiu
laminat.
Pentru stabilirea grosimii este de ajuns să se bată în aceste bombe cu
un ciocan de oțel de 500 gr, stabilindu-se că într-un fel este sunetul produs la
bombele încărcate cu substanțe explozive (mai surd și mai scurt) și în alt fel
este sunetul la bombele încărcate cu substanțe incendiare lichide sau
vâscoase-gelificate (mai viu și mai lung).
De asemenea se poate constata că, într-un fel este deformația
bombelor încărcate cu substanțe explozive (se turtesc foarte puțin când se
lovesc de corpuri tari) și în alt fel este această deformație la bombele încărcate
cu substanțe incendiare lichide sau vâscoase (se turtesc mai mult la lovirea de
corpurile tari).
Dar, mai mult, chiar asupra sudurilor longitudinale și circulare de pe
corp și de la ogivă sau fund se poate face cu destulă ușurință o deosebire,
între corpul bombelor încărcate cu substanțe explozive și corpul bombelor
incendiare, deoarece, aceste suduri sunt mult mai groase și mai îngrijit lucrate
la bombele explozive, în comparație cu cele de la bombele incendiare.
Ampenajele bombelor de aviație pot fi de diferite forme, care mai de
care mai variate, (pătrat, conic cu stea, conic cu cerc, cilindric, etc.),
construcția lor fiind funcție de natura bombei, de calibrul ei și de tipul de
fabricație, pe națiuni.
Partea ogivală a bombelor poate avea mai multe forme:
> ogiva conică scurtă (bombele brizante);
> ogiva conică alungită (bombele ruptură pătrundere);
> ogiva semi-sferică (bombele brizante);
> ogiva plată (bombele mină, antitanc, antisubmarin).
Fundul bombei poate fi conic, tronconic, semisferic sau cilindru
simplu. Cunoașterea acestuia este necesară pentru că în unele situații este
absolut necesară deșurubarea lui pentru eliminarea explozivului sau tractarea
bombei de la distanță.
În funcție de mărimea (calibrul) bombelor, varietatea de bombe
folosite în al doilea război mondial a fost:
❖ bombe brizante de 1-50 kg;
❖ bombe exploziv-brizante de 100-2.000 kg;
❖ bombe exploziv-medii de 100-2.000 kg;
❖ bombe de ruptură pătrundere de 250-1600 kg;
❖ bombe mină de 500-11.000 kg;
❖ bombe incendiare de 500-1.200 kg.
Indicele de culoare al bombei și mai ales al cordoanelor sau dungilor
de pe bombă indică natura exactă a încărcăturii din bombă și, în unele cazuri,
chiar natura bombei și a focosului. În condițiile când muniția a stat
nefuncționată mulți ani în pământ, este puțin probabil ca la descoperirea
acesteia să se mai vadă culoarea, dungile, diferitele inscripționări etc.
Focoasele sunt elemente de muniție destinate amorsării la țintă a
încărcăturii explozive.
Focoasele, în general, conțin elemente metalice și pirotehnice.
Elementele metalice compun mecanisme de armare, de siguranță și
de percuție.
Elementele pirotehnice cuprind capsele de aprindere, capsele
detonante, întârzietorii, cordoanele de pulverin, detonatorii și elementele de
autodistrugere.
După principiul de funcționare, pe teritoriul țării noastre au fost
descoperite:
J focoase mecanice simple;
J focoase mecanice complexe;
J focoase mecano-chimice;
J focoase mecano-electrice;
J focoase electrice de șoc;
J focoase electrice fuzante simple;
J focoase cu celulă foto-electrică;
J focoase acustic-electrice;
J focoase radio-electrice;
J focoase barometro-electrice;
J focoase cu raze infraroșii;
J focoase magnetice, acustic-magnetice și hidrostatic-magnetice.
Este de reținut faptul că unele bombe au 2 focoase, iar multe dintre
acestea sunt asigurate contra demontării (cu o cursă la demontare), ceea ce
face ca munca pirotehnicianului să fie deosebit de periculoasă.
Pentru neutralizarea munițiilor și a altor dispozitive explozive este
necesar ca, în prealabil, să se identifice pozițiile mecanismului focosului sau
ale circuitului de inițiere a încărcăturii explozive din acesta.
Pentru determinarea pozițiilor focosului și a circuitului de inițiere a
încărcăturii explozive, se folosesc instalații de control prin radiografiere cu raze
X.

5.4. Neutralizarea munițiilor descoperite neexplodate

Dezamorsarea și neutralizarea munițiilor descoperite neexplodate
presupune extragerea, blocarea sau distrugerea instantanee a focoaselor
(dispozitivelor de inițiere) de la toate categoriile de muniții, cu scopul de a le
face inofensive.
În majoritatea cazurilor, focoasele nu pot fi deșurubate și extrase din
munițiile respective, datorită următoarelor cauze:
> șocul produs în momentul contactului cu ținta a dus la deformarea
focoaselor și ruperea filamentului de asamblare;
> munițiile rămase neexplodate sau nefuncționate se găsesc în
majoritatea cauzelor în pământ, fiind supuse unui proces continuu de oxidare;
> necunoașterea focosului sau imposibilitatea identificării acestuia.
Operațiunile de dezamorsare și neutralizare a munițiilor neexplodate
sunt pretențioase, migăloase, se executa cu calm și multă stăpânire de sine.
De regula, dezamorsarea munițiilor se execută în una din următoarele
situații:
> mecanismele focoaselor pot să declanșeze explozia muniției pe
timpul transportului către poligonul de distrugeri;
> muniția este prevăzută cu focoase necunoscute, fapt care impune
recuperarea și studierea lor;
> recuperarea metalelor și a explozivilor în vederea valorificării lor.
În funcție de tipul focoaselor și soluția constructivă a muniției
neexplodate, dezamorsarea și neutralizarea acesteia se execută printr-una din
următoarele metode:
> dezamorsarea prin dezmembrare;
> deșurubarea și extragerea focoaselor din locașurile lor;
> blocarea mecanismelor de percuție;
> distrugerea mecanică instantanee a mecanismelor de percuție,
fără a avea loc inițierea încărcăturii de exploziv.
Dezamorsarea și neutralizarea munițiilor neexplodate comportă, de
regula, următoarele operațiuni principale:
> stabilirea cu precizie a locului și a poziției focosului;
> stabilirea cauzei probabile care a determinat nefuncționarea
focosului, și a poziției mecanismelor de percuție;
> curățirea muniției și a focosului în vederea descoperirii
eventualelor inscripții de fabricație, pentru stabilirea tipului acestuia;
 > în mod obligatoriu, înainte de dezamorsare, focoasele se ung cu
un amestec de petrol și ulei în proporție de 50%;
> dezamorsarea propriu-zisă.
Dezamorsarea poate fi simplă (ordinară) sau specială.
Dezamorsarea simplă presupune extracția focosului sau blocarea
mecanismelor care îl compun. Dezamorsarea simplă presupune executarea
următoarelor operațiuni :
> identificarea poziției exacte a focosului;
> curățarea focosului și a șuruburilor care îl prind;
> desfacerea șuruburilor și apoi deșurubarea focosului din teaca
focosului;
> extragerea focosului din teacă și identificarea, dacă au fost extrași,
a detonatorului și inițiatorilor principali din tetril, pentrită, hexogen sau acid
picric;
> așezarea focosului într-o ladă de nisip și astuparea cu un dop de
lemn a tecii focosului.
Dezamorsarea specială, datorată fie echipării focosului cu o cursă la
demontare, fie datorită efectului întârzietor, presupune executarea anumitor
tratamente de mare specialitate, ce pot fi aplicate focosului propriu-zis și
bombei, ca:
1. Tratamentul mecanic - se poate folosi pentru extragerea, bucată
cu bucată, a elementelor componente ale focosului sau pentru perforarea
bombei, cu scopul de a elimina explozivul sau teaca focosului împreună cu
focosul propriu-zis;
2. Tratamentul chimic - servește la blocarea anumitor elemente
componente din focos, prin reacții chimice speciale ce trebuie să se producă în
interiorul focosului;
3. Tratamentul fizic - se poate aplica atât în ceea ce privește
anumite elemente componente din interiorul focosului, cât și în ceea ce
privește însăși încărcătura bombei (de ex. folosirea de CO2 lichid);
4. Tratamentul electric - presupune găurirea bombei prin
convertizor de sudură, cu acțiune la rece (sub apă);
5. Tratamentul cu raze X - presupune fotografierea părților
componente ale focoaselor și a pozițiilor lor;
6. Tratamentul electro-magnetic - poate fi folosit pentru oprirea din
mers a unor mecanisme de ceasornic de la focoasele cu întârziere.
Ideal ar fi ca în operațiunile de dezamorsare, bomba să fie adusă pe o
suprafață plană și curată. Aceasta deoarece, unele bombe se găsesc în poziții
greu accesibile.
Metoda care trebuie aplicată fiecărei bombe în parte este funcție de
natura bombei, tipul focosului, timpul după care a fost descoperită și poziția în
care se găsește bomba.
Neutralizarea bombei prin distrugerea instantanee a focoaselor și a
mecanismelor de percuție se poate face cu ajutorul disruptoarelor.
Capitolul VI

6. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DE INTERVENȚIE

PENTRU ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR
ATACURILOR TERORISTE

6.1. Tentative de definire a fenomenului terorist de-a lungul

timpului
Definirea unui sistem de sorginte politico-socială implică, după unii
autori, stabilirea unui set universal de standarde de legitimitate politică, de
ierarhizări sociale comune, de „tipizare” a așteptărilor, scopurilor și idealurilor
sociale, a convingerilor, a cutumelor, a legilor ș.a.m.d., lucru destul de greu de
realizat.
Pentru o anumită categorie de cercetători, aproape orice act de
violență poate fi inclus în categoria terorismului, cu toate că pot apărea o serie
de confuzii din cauza comportamentului, aparent similar, manifestat de un
individ (care din considerente politice comite un act violent), de un criminal de
drept comun sau de un dezechilibrat mintal.
De asemenea, din cauza implicațiilor morale, tentativele de definire a
conceptului pornesc de la supoziția că unele tipuri de violență sunt justificabile
în timp ce altele nu.
Noțiunea de „terorism” este, din punct de vedere etimologic, un derivat
de la „teroare” cuvânt de origine latină.
Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) și frica
(Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui
Ares, zeul războiului.
Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta,
conflictul presupun recurgerea la folosirea forței, a mijloacelor violente.
Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) și teroarea.
Prin noțiunea de teroare - luată de sine stătător - se înțelege o stare
de teamă extremă care înspăimântă, tulbură și paralizează. Această teamă
colectivă poate fi indusă prin „terorizare”, adică prin practicarea amenințării cu
violența sau folosirea acesteia.
La rândul ei, violența este definită ca recurgerea la forță, de către un
individ sau un grup în vederea prejudicierii integrității unor persoane sau
bunuri.
Unii specialiști consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată
de teroare. Adversarii acestei idei subliniază însă faptul că teroarea este o
stare psihică, în timp ce terorismul se refera la o activitate socială organizată.
Opiniile cele mai polarizate sunt cele conform cărora teroarea poate surveni
fără terorism și, respectiv, că teroarea este cheia care declanșează terorismul.
Însă terorismul nu produce numai și numai teroare. Mai mult, teroarea
nu reprezintă rezultanta principală a unui act terorist sau, chiar a unei campanii
teroriste. Teroarea este definită prin teamă extremă și angoasă, în timp ce
terorismul reprezintă un pericol real, dar difuz, o amenințare vagă, greu de
înțeles și definit, imprevizibilă și neașteptată, cu efecte inhibitoare, de blocare a
acțiunii lucide. Terorismul afectează grav atât structura socială, cât și individul
luat ca atare, putând distorsiona codul de percepere și imagini de care membrii
societății depind și în care au încredere. Incertitudinea legată de aberația
comportamentală presupusă de terorism poate duce la dezorientare socială și
descurajare.
Actul de terorism are un scop similar descurajării generale; victima
primară este mai puțin importantă în comparație cu efectul scontat asupra unei
colectivități sau grup căruia îi este adresat de fapt. Terorismul, deși produce
victime individuale este o crimă la adresa unei comunități sociale. Teroarea
este un fenomen psihologic natural, iar terorismul reprezintă exploatarea
conștientă a acesteia.
Gradul de teamă este generat de însăși natura crimei respective, de
modul de comitere sau de aparenta inutilitate și absurditate a ei, de indiferența
față de viața omenească, de bunurile materiale și culturale sau simbolurile
societății respective.
Pentru a-și păstra nealterată credibilitatea, terorismul materializează
sistematic amenințarea potențială în violență sângeroasă.
Pentru ca un act să poată fi considerat terorist, rezultatul cu care se
soldează trebuie să producă neapărat și teroare, aceasta constituind matricea
ideală de materializare a unor rupturi afective și psihologice între populație și
putere. Contractul social dintre individ și societate presupune ca statul să
apere populația de teroare, de amenințări, de violență și să ofere cetățenilor
care plătesc impozite, posibilitatea de a desfășura activități utile - într-un
cuvânt - un ambient prielnic vieții și muncii lor.
Cu toate că nu există un consens internațional asupra definirii
terorismului, multe țări au încercat să delimiteze conceptual propriile interese și
valori, apelând la propriile lor formule.
Așa de exemplu, una din definițiile uzitate de guvernul Statelor Unite
consideră că: „Terorismul semnifică amenințarea cu violență sau folosirea
violenței în scopuri politice de către indivizi sau grupuri, indiferent dacă
acționează pro sau contra autorității guvernamentale existente, când
aceste acțiuni au intenția de a șoca, intimida sau consterna un grup țintă,
mai larg decât victimele imediate. Terorismul este relaționat cu indivizi
sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea
unor deficiențe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea
ordinii publice internaționale”.
O altă definiție ar fi aceea că „terorismul este în mod esențial o
tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice.
Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate și
descris ca război purtat la limita minimă a spectrului violenței, război în
care conotațiile politice, economice și sociale joacă un rol mai important
decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convențională”.
În aproape toate codurile juridice, naționale și internaționale,
„terorismul este considerat un act criminal. Nu este altceva decât „utilizarea
violenței sau a amenințării cu violența pentru a induce o stare de frică,
intimidând guvernele sau societățile, în scopul de a atinge țeluri politice,
religioase sau ideologice”. Actele teroriste sunt bine calculate. Cei care le pun
la cale știu foarte bine ce au de făcut, cunosc efectul urmărit și aleg țintele în
mod planificat pe baze raționale.
Și totuși, în locul formulării unei definiții universal și general
acceptabile, o cale mai rezonabilă de definire conceptuală ar consta în
identificarea „caracteristicilor terorismului”. Toate aceste caracteristici pot fi
grupate în patru categorii generale: obiective, strategii, operații și organizare.
• Obiective - de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup, sau
motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism.
• Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl
reprezintă crearea terorii, și nu distrugerea, scopul strategic îl constituie
folosirea panicii, a dirijării nemulțumirii publice generate de starea de teroare
ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse.
• Operații - cea mai importantă caracteristică operațională a
terorismului este folosirea premeditată a amenințării cu violența. Acolo unde
acest element lipsește, oricât de oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în
terorism.
Prezența violenței ca o caracteristică fundamentală a terorismului face
necesară distincția între actele teroriste și actele săvârșite de organizații
teroriste. Astfel, toate acțiunile unei organizații teroriste pot fi catalogate ca
teroriste, dar nu toate actele teroriste sunt obligatoriu săvârșite de o organizație
teroristă.
O altă caracteristică însemnată a operațiunilor teroriste o constituie
clandestinitatea. Din cauza naturii violente și criminale a terorismului,
partizanii acestuia trebuie să acționeze acoperit pentru a evita identificarea lor
de către forțele de ordine.
• Organizare - caracteristica organizațională de mare semnificație
este faptul că terorismul acționează în grup. Sunt foarte rare cazurile
importante de terorism realizate de indivizi singulari, neafiliați la nici un grup,
organizație sau confrerie.
Tot în caracteristicile organizaționale a grupurilor teroriste se înscrie și
faptul că, acestea, în general sunt constituite pe criterii subnaționale, în
vederea realizării unor scopuri subnaționale, motiv pentru care loialitatea față
de stat sau națiune este practic inexistentă la nivelul acesta de organizare.
Astăzi, multe organizații teroriste și-au lărgit aria de operații cu mult în
afara țării în care doresc să forțeze schimbări politice.
Tot mai multe țări percep terorismul ca pe o amenințare internațională
care poate lovi în interesele lor oriunde în lume.
De asemenea, capacitatea de înțelegere a fenomenului terorism, este
îngreunată de existența mai multor perspective de abordare conceptuală.
Astfel, în general, există trei puncte de vedere distincte:
1. al publicului - incluzând aici și mass-media;
2. al teroriștilor - privitor la ei însiși;
3. al specialiștilor - chemați să studieze fenomenul și să-l combată.
Așadar, percepția publică a terorismului este, cel mai adesea,
influențată de răspunsurile emoționale vizavi de organizațiile teroriste
responsabile de atacuri împotriva intereselor naționale proprii sau ale țărilor
aliate; ne referim la condamnarea morală a teroriștilor și a sponsorilor
acestora. Tendința de a răspunde la actele teroriste în funcție de afinitățile
personale, politice, ideologice sau naționale a dat naștere la clișeul: „ceea ce
este terorism pentru tine este luptă de eliberare pentru mine”.
În ceea ce privește perspectiva teroriștilor asupra terorismului,
aceasta poate fi cea a membrului, a individului sau cea colectivă - a întregului
grup terorist. Atitudinea teroristului este întotdeauna puternic influențată de
psihologia grupului, fiecare mișcare, grup sau organizație dezvoltându-și
propria „personalitate”.
În ceea ce-i privește pe specialiștii implicați în lupta contra crimei
organizate, în activități anti și contrateroriste, aceștia își concentrează atenția
asupra actului terorist în sine și apoi asupra individului, grupului sau
organizației responsabile de săvârșirea lui.

6.2. Terorismul contemporan

Conceptual, pentru a defini terorismul contemporan, violența trebuie

să fie: ilegală, sistematică, exercitată de anonimi, îndreptată împotriva ordinii
de drept, să aibă motivație politică.
Ceea ce caracterizează organizațiile teroriste din întreaga lume, în
prezent, este incapacitatea lor de a propune un program politic coerent, o
perspectivă pentru viitor.

Teroriștii contemporani sunt foarte atrași de asasinate, considerând că

prin acest procedeu măresc apreciabil forța mesajului pe care îl transmit
societății, atunci când crima nu constituie un scop în sine.
Prin metodele folosite, teroriștii urmăresc crearea unui climat
destabilizator. Această intenție explică și caracterul provocator, cruzimea
metodelor lor.
Analizând metodele folosite de teroriști, descoperim și alte scopuri pe
care le mai vizează:
- înspăimântarea;
- provocarea acțiunilor de contracarare, pe cât posibil exagerate din
partea statului;
- influențarea opiniei publice;
- influențarea evoluției publice (cazul asasinării lui Aldo Moro);
- strivirea rezistenței sociale - vizând să aducă societatea în situația
de a fi incapabilă să mai reacționeze;
- strângerea de bani pentru scopurile lor;
- lichidarea anumitor personalități indezirabile sau pe care teroriștii
vor să le scoată din joc;
- condamnarea, terorizarea celor pe care îi consideră „vinovați de
ceva”;
- ponegrirea conducerii statului, a instituțiilor și personalităților
acestora;
- consolidarea moralului teroriștilor și menținerea acestora la un
nivel cât mai ridicat;
- determinarea unor cedări din partea organelor puterii, cum ar fi
eliberarea teroriștilor arestați.
Dacă perioada 1945-1960 s-a caracterizat prin dezvoltarea unui
terorism intern, adjuvant al mișcărilor de gherilă revoluționară sau de eliberare
națională, după această perioadă, terorismul sponsorizat a început să facă
victime și în afara granițelor naționale. Numai într-un singur an al decadei 60
au existat 33 de deturnări de avioane americane spre Cuba.
Începând cu anul 1968 a reapărut terorismul irlandez, separatismul
basc, terorismul croat, toate aceste curente deosebindu-se de valurile
interbelice prin eficiență, brutalitate și violență.
La începutul anilor ’70, toate grupările teroriste europene desprinse
din Noua Stângă au fost absorbite de noul val de terorism internațional.
Terorismul transnațional și internațional își are locul de naștere în
Orientul Apropiat, fiind promovat pentru prima dată de fedainii palestinieni,
frustrați și disperați de zdrobirea, pentru a doua oară, a coaliției arabe în
războiul de 6 zile din iunie 1967.
Decizia funestă de a răzbuna înfrângerile arabe și de a pedepsi
Israelul și aliații săi occidentali, cu ajutorul terorismului internațional, a fost
sprijinită activ de țările comuniste, care percepuseră victoria israeliană ca pe o
înfrângere militară proprie, deoarece considerau statul evreu ca pe un
avanpost al imperialismului britanic și american.
 Nu trebuie uitat faptul că și democrațiile occidentale, victimele
predilecte ale terorismului internațional al decadelor ’70-’80 au sponsorizat
direct sau indirect terorismul (forțele „contras” din Cuba și Nicaragua, mișcările
pro-occidentale din Somalia, Eritreea, Mozambic, Republica Sud-Africana,
teroriștii croați, armeni etc.).
Anii ’80-’90 au înregistrat o revizuire a strategiei și tacticii terorismului
internațional, în urma măsurilor de combatere a acestui fenomen. Deosebit de
important pentru această perioadă a fost tendința de unificare a terorismului
de extremă dreaptă cu cel de extremă stângă.
O altă caracteristică a sfârșitului și începutului de secol o constituie
proliferarea actelor de terorism prin sacrificiu, tendință extrem de vizibilă în
Orientul Apropiat și Mijlociu.
Din analiza prognozelor formulate de specialiștii în materie privind
evoluția terorismului se desprind unele concluzii, precum:
a) Terorismul va persista cu siguranță, ca fenomen acut și în mileniul
acesta;
b) Terorismul va crește cantitativ și calitativ;
c) Intervențiile de mare anvergură vor deveni tot mai dese;
d) Terorismul poate derapa spre megaterorism (folosirea mijloacelor
de distrugere în masă);
e) În viitorul apropiat, terorismul va evolua liniar în materie de tactici,
ținte și mijloace (armament);
f) Unele state ale lumii vor apela, în continuare, la terorism pentru a-
și atinge anumite scopuri;
g) Teroriștii vor fi capabili să declanșeze crize care vor obliga statele
(guvernele) și organizațiile internaționale să aloce tot mai multe resurse pentru
combaterea lor.

6.3. Forme de manifestare

Folosindu-se drept criterii de analiză scopurile urmărite, se disting

următoarele forme de manifestare a terorismului:
a) Terorismul ordinar sau banditismul, fenomen ce acoperă actele
de violență ce urmăresc obținerea unor avantaje sau foloase materiale, acte
comise individual sau în bandă și care nu au obiective politice;
b) Terorismul politic, care acoperă în special gama asasinatelor
„organizate și sistematice” cu finalitate politică evidentă;

c) Terorismul de stat, formă ce presupune recurgerea din partea

unui stat la acte de natură teroristă în lupta cu unele mișcări sau persoane
considerate subversive. În această categorie se mai înscriu: exercitarea
sistematică a actelor de corecție bazate pe utilizarea pe scară largă a forței și
printr-un larg evantai de mijloace violente; menținerea unor grupări sociale,
etnice sau religioase în condiții de inferioritate prin oprimare și represiune;
politica de segregare rasială și de apartheid.
d) Terorismul internațional, cu două nivele:
- individual, în cazul actelor de terorism intern (individual sau de
grup) la care se adaugă elemente referitoare la autori, victimă sau locul de
executare a actului și locului de producere a efectelor sale;
- statal, atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva unui
stat (11 septembrie 2001).
e) Terorismul diversionist prin care se urmărește publicitatea,
dobândirea unui prestigiu, discreditarea, demoralizarea autorităților,
provocarea acestora să ia măsuri de represiune excesive care ar duce la
înstrăinarea populației, ar accelera cheltuielile de înarmare și ar genera, în cele
din urmă, un val de nemulțumire în rândul opiniei publice.

După alți autori (în special americani), terorismul se poate materializa

sub următoarele forme:

a) Terorismul organizațional. Unele din aceste grupuri au devenit

transnaționale - adică dispun de potențialul necesar pentru a lovi oriunde în
lume;

b) Terorismul practicat în contextul insurgențelor. Insurgenții pot

fi separatiști etnici sau rebeli politici;

c) Terorismul sponsorizat, care implică sprijinirea unor grupări

teroriste sau a acțiunilor lor de către state suverane. Iran, Afganistan, Libia,
Coreea de Nord și Irak au fost cele mai cunoscute state sponsor ale
terorismului. Siria a fost și ea inclusă în această categorie până la izbucnirea
crizei din Golf, când președintele Assad a optat pentru o politică de deschidere
spre Vest.

Sponsorizarea terorismului poate atinge mai multe grade de implicare:

- implicare directă (Coreea de Nord în cazul doborârii avionului sud-
coreean în 1987, Afganistanul prin trimiterea de agenți în Pakistan în vederea
susținerii unei campanii de atentate, Libia în cazul doborârii în 1989 a avionului
PAN-AM deasupra Scoției etc.);

- încurajarea, asistența logistică și sprijinul material acordat

grupărilor teroriste în producerea de atentate în interesul statelor sponsor (Iran,
Libia, Irak etc.);
- procurarea de armament, explozibil, asistența în domeniul
instrucției, asigurarea de liberă trecere și locuri de retragere.

În literatura de specialitate se menționează și alte forme de terorism:

- terorism patopolitic;
- terorism psihotic (psihopatic);
- terorismul și violența criminală;
- terorismul și violența endemică (există locuri în lume în care
singura lege este cea a bâtei - Uganda, Somalia, Ruanda etc.);
- terorismul autorizat (ex. orașelor Hiroshima și Nagasaki);
- terorismul autorizat mutual (vigilenții) - Guatemala (ex. Ku Klux
Klan);
- terorismul organizațional;
- terorismul pragmatic (Frontul de Eliberare Națională din Algeria);
- terorismul funcțional (obținerea unor avantaje strategice prin
mijloace specifice teroriste);
- terorismul manipulator (cazul ostaticilor Teatrul din Moscova - 2002
și chiar mineriadele);
- terorismul simbolic.

6.4. Soluții
După cum se știe, din diverse motive legate de însăși natura
terorismului (instabil, clandestin, relativ imprevizibil), democrațiile par slab
dotate pentru a face față amenințării la toate palierele acționale (poliție, forțe de
securitate, justiție, putere politică, relații interstatale, diplomație sau organizații
internaționale) deoarece fenomenul terorist creează tensiuni și antagonisme în
cadrul instituțiilor democratice și tendințe de schimbare a celor mai importante
principii ale funcționării democrației, începând cu cel al separării puterii și
terminând cu cel al prezervării libertăților fundamentale.
Acțiunile teroriste s-au soldat uneori cu o întârziere a poziției statului
în dauna societății civile, așa cum s-a întâmplat în Italia, la începutul anilor ’80.
De asemenea, o analiză serioasă a antiterorismului trebuie să
identifice și să cuantifice decalajul posibil între o țintă teoretică a
antiterorismului - grupările și fracțiunile teroriste - și efectele sale reale, cu
repercusiuni în domeniul social. Mai concret, în primul caz trebuie subliniată
necesitatea stabilirii unor limite acționale legale care să nu permită nici unui
stat să devină agresor sau opresor sub stindardul unei cruciade antiteroriste
justificate sau nejustificate.
Astfel, Irakul, țară vinovată de agresiunea contra Kuweitului în 1991 și
vizată de sponsorizarea terorismului internațional, a suferit numeroase lovituri
aeriene, acțiuni de represalii economice și politice pentru care SUA nu a
prezentat niciodată justificări clare sau probe materiale.
Regimul islamic, instalat de ceceni în zonele pe care le controlează,
este șocant pentru lumea civilizată. Femei și bărbați biciuiți în stradă pentru
delicte minore sau închipuite, sechestrări de persoane etc. Toate acestea nu
pot justifica însă intervenția brutală a Rusiei și nici bombardarea sălbatică și
discriminatorie a populației civile. Distrugerea totală a orașului Groznâi și
depopularea forțată nu pot fi în nici un fel justificate.
Pentru a dobândi eficiența scontată se impune ca, la baza activităților
de prevenire și gestionare a crizelor de natură teroristă să fie așezate
următoarele principii:
- respectarea și asigurarea legalității de către instituțiile abilitate, ca
cerință esențială a stabilității interne;
- asigurarea caracterului preponderent preventiv al activităților cu
impact social, prin identificarea factorilor potențiali de risc și luarea măsurilor
corespunzătoare pentru evitarea situațiilor de criză de acest tip;
- monitorizarea permanentă a evenimentelor ce pot genera situații
de criză de către centrele operaționale de la nivelul ministerelor și altor instituții
centrale, precum și Centrul Național de Criză, ce se va constitui în subordinea
Guvernului, în scopul limitării efectelor și revenirii la situația normală;
- cooperarea între instituții și autorități, în prevenirea și gestionarea
crizelor;
- pregătirea și desfășurarea negocierilor, de către autoritățile
abilitate, în toate fazele de gestionare a acesteia);
- desfășurarea acțiunilor de intervenție ale forțelor de apărare și de
ordine să se facă în mod gradual, proporțional cu amploarea crizei, cu
respectarea normelor de drept umanitar internațional și drepturile omului;
- mediatizarea evoluției crizelor și a desfășurării negocierilor, în
scopul dezamorsării situației conflictuale create.

* *

În concluzie, terorismul semnifică amenințarea cu violență sau

folosirea violenței în scopuri politice sau de altă natură, de către indivizi
sau grupuri, indiferent dacă acționează pro sau contra, ce au intenția de a
șoca, intimida sau consterna un grup țintă, mai larg decât victimele
imediate. Terorismul este relaționat cu indivizi sau grupuri care urmăresc
răsturnarea puterii (status quo-ului politic, economic, social, cultural sau
religios), corectarea unor deficiențe sociale percepute de grupările
teroriste sau erodarea puterii publice internațioanale.
6.5. Studiu de caz: Masacrul de la Madrid

Detalii ale atentatelor

Madrid, 11 martie 2004. În doar trei minute, zece bombe, amplasate la
bordul a patru trenuri - trei staționate în gările madrilene Atocha (3 bombe), El
Pozo del Tio Raimundo (2 bombe) și Santa Eugenia (1 bombă), cel de-al
patrulea în mișcare între Tellez și Atocha (4 bombe) - rescriau istoria. În
dimineața fatidicei zile de joi, între orele 7,39 și 7,42, zece rucsacuri încărcate
cu TNT explodau simultan, iar capitala spaniolă se trezea în haos, țipete și
sirene de ambulanțe.
Treisprezece dispozitive explozive au fost ascunse în rucsacuri și
lăsate în trenurile care făceau legătura cu cartierele muncitorești ale orașului,
la ora când acestea erau pline cu oameni care se îndreptau către serviciu. Cei
mai mulți se îndreptau spre birourile și fabricile din Madrid sau erau părinți care
își duceau copiii la școală.
Celelalte 3 dispozitive explozive aveau să fie găsite de forțele de
securitate în alte trenuri și detonate la ajungerea ambulanțelor.
În plină campanie electorală și cu trei zile înainte de alegerile
generale, Madridul era lovit de cel mai grav atentat comis vreodată în Spania.

Gravitatea atentatelor
Nu a existat nici un fel de avertisment. Se pare că bombele au fost
detonate cu ajutorul unor dispozitive telecomandate prin intermediul
telefoanelor mobile.
Au fost ucise 67 de persoane numai în stația El Pozo, când două
bombe au distrus un tren supraetajat. După explozii, poliția spaniolă a efectuat
detonarea controlată a altor trei bombe, pe care teroriștii nu au mai reușit să le
declanșeze.
Atacul a produs cel puțin 199 de morți (dintre aceștia 181 în momentul
efectiv al exploziilor) și 1.467 răniți, număr cu care devine cel mai puternic atac
suferit de Europa în timpuri de pace, după atacul aerian (asupra unui avion
Pan Am) din Lockerbie, pe 21 decembrie 1988. Patruzeci și unu de morți erau
cetățeni străini, printre care cincisprezece proveneau din România, câte cinci
din Ecuador și Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, și
câte unul din Bulgaria, Chile, Cuba, Republica Dominicană, Guineea-Bissau,
Franța și Maroc.
Exploziile au fost atât de cumplite, încât multe cadavre au fost
imposibil de identificat. Bucăți din vagoane, fragmente de cadavre și obiecte
personale au fost risipite în jurul stațiilor și liniilor de cale ferată, în timp ce
pompierii se luptau să îi elibereze pe pasagerii răniți din carcasele
contorsionate ale vagoanelor de tren. Serviciile medicale din Madrid au fost
suprasolicitate, căci răniții au fost duși la spitalele din zonă de o mare de
ambulanțe. Sute de oameni s-au aliniat în fața spitalelor, pentru a dona sânge,
în dorința de a-i ajuta pe pasagerii răniți în explozii.
Familiile așteptau cu îngrijorare ca listele cu morți și răniți să fie
afișate în fața spitalelor. Numărul victimelor creștea fără oprire, mulți dintre
supraviețuitorii exploziilor murind în drum spre spital sau în timpul intervențiilor
medicale. Cea mai micuță victimă a fost o fetiță de șapte luni, care a murit pe
masa de operație, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a o salva.
Premierul spaniol Jose Maria Aznar a comentat: „Ziua de 11 martie
ocupă acum un loc important în istoria infamiei.”

Gestionarea situației

Organizare
În Spania, în cazul oricărei urgențe, prima instituție responsabilă cu
răspunsul la aceasta, este municipalitatea. In cazul în care nu există suficiente
resurse, responsabilitatea este preluată de administrația regională. Se
înființează Centrul de Coordonare Operativă (CECOP).
Pentru orice urgență există 3 nivele:
Nivel I. Autoritatea (Comunidad Autonoma) face față urgenței folosind
resursele proprii.
Nivel II. Autoritatea cere resurse Guvernului. Reprezentantul
Administrației de Stat (ajutat de un Grup de Coordonare: Protecția Civilă,
Poliție, Armată, dacă e nevoie) se instalează în Centrul de Coordonare. În
acest caz se schimbă denumirea în CECOP. (Centrul Integrat de Coordonare
Operațională). Autoritatea responsabilă rămâne în continuare cea regională.
Nivel III. Interesul național, declarat de către ministrul de interne.
Toate resursele naționale necesare sunt folosite pentru rezolvarea urgenței.
Coordonarea se realizează de către ministrul de interne sau autoritatea numită
de către acesta.
Grupuri de acțiuni în SITU (în zona de intervenție):
• Căutare-Salvare: Pompieri cu câini de căutare sau echipament de
detectare persoane aflate sub dărâmături, dispozitive de tăiere și ridicare etc.

• Sănătate: În concordanță cu extinderea dezastrului, fie unități

mobile de terapie intensivă, fie spitale mobile PMA. În oricare situație misiunile
sunt: trierea, stabilizarea persoanelor rănite și evacuarea către spitalele deja
prestabilite.
• Ordinea Publică: Izolează zona, stabilește modalitățile de
evacuare, igienizează zona și evacuează populația.
• Aprobări legale: pentru ridicarea cadavrelor. Organe de poliție
specializate pentru identificare.
• Logistica: se concentrează pe persoanele cel mai puțin afectate,
asistența de prim ajutor, informații privind aspectele administrative.
În cazul unui atentat:
 • securizează și cercetează zona
• începe munca poliției de identificare a autorilor, caută probe etc.

Grupuri de acțiuni în afara SITU:^ Se activează spitalele

prestabilite. Pregătește sala de operații, stabilește grupurile operaționale.
Pregătește zona de urgență. Întocmește formularele pentru persoanele
afectate. Evacuează pacienții, îndreptându-i spre alte spitale, dacă aceștia nu
pot fi trimiși acasă.
• Informare Publică asupra situației, sprijin privind cererea populației
pentru ajutorul societății, dacă este nevoie. Cooperare cu mass media,
facilitarea accesului în zona de dezastru.• Sprijinirea victimelor și a familiilor
lor. Stabilirea punctelor de contact și facilităților pentru aceste persoane.
Măsuri pregătitoare care să faciliteze orice acțiuni administrative pe care
trebuie să le întreprindă.
Aceste măsuri sunt incluse în Planul Teritorial de Protecție Civilă al
Municipalității sau Regiunii (Comunitatea Autonomă) PLATERCAM, care
se întocmește pentru fiecare nivel de intervenție.
PLATERCAM (I)Scopul lui este de a face față cu succes oricărei
situații de dezastru sau calamități publice din CAM (Comunitatea Autonomă din
Madrid).
Stabilește cadrul administrativ:
•Confruntarea cu orice urgență de Protecție Civilă care poate
amenința regiunea Madrid;
•Coordonează toate resursele și serviciile disponibile din CAM și alte
administrații publice în concordanță cu nevoile PLATERCAM și disponibilitatea
lor;
•Capabil să se integreze în planurile teritoriale ale municipalității
Madridului și Planurile de Protecție Civilă la nivel mai înalt;•Aspectele
organizatorice și operaționale necesare pentru a deține suficientă capacitate
pentru a:
- coordona ajutorul din partea altei administrații precum și
transferarea funcțiilor către Administrația Centrală, în caz
de interes Național și de a continua coordonarea, conform
directivelor primite, prin resurse proprii;
- sprijini acțiunile Planurilor Municipale de Protecție Civilă;
- sprijini celelalte CA, în special din apropierea Madridului.
A fost aprobat în 1993, ca Plan Teritorial de Protecție Civilă
PLATERCAM (II) Riscuri identificate:
• alunecări de teren;
• meteorologice și climaterice;industriale;
• transport și circulație;
• riscuri asociate cu sateliții;
• prăbușirea clădirilor, incendii și explozii;
 • riscuri asociate cu marile infrastructuri de comunicații ale CAM;
• contaminarea apei;
• accidente în lacuri, râuri și munți;riscuri asociate cu densitatea
populației;
• probleme cu alimentele și produsele de bază;
• epidemii,
Riscuri asociate cu terorismul
Alte riscuri cuprinse în astfel de Planuri (speciale) care pot afecta
CAM:
• inundații;
• accidente chimice;
• transportarea materialelor periculoase;
• incendii de pă dure.

Răspunsul în 11 martieÎn cazul 11 martie, prima informație s-a primit

la numărul pentru apeluri de urgență 112, la ora 7—. Următoarele comunicări
au indicat faptul că a fost un atac din mai multe părți, astfel a fost înființat
Cabinetul de Criză, prezidat de ministrul de interne cu reprezentanți de rang
înalt din Departamentul Regional și Municipalitate, delegatul Guvernului la
Madrid etc...
A fost pus în aplicare nivelul III din Planul Teritorial de Protecție Civilă
al Comunității Madridului.
Ministrul, în cadrul Sistemului Național de Protecție Civilă a stabilit, în
responsabilitatea (Consejero) Justiției și Internelor Comunității Madridului,
coordonarea activităților legate de sănătate, punând sub comanda sa toate
resursele diferitelor administrații și organizații.
S-a creat zona de primire a familiilor victimelor și o morgă în clădirea
Târgului din Madrid (IFEMA).
Grupuri Operaționale* Lege și ordine, sub coordonarea Ministerului
de Interne, toate forțele de poliție;
• Sănătate, în cadrul sprijinului acordat de SAMUR al Comunității
Madridului, Spitalul Militar Central;
• Îngrijirea victimelor și rudelor, sub coordonarea M.I. și Ministerul
de Justiție;
• Grupul de Intervenție, sub coordonarea Pompierilor din Madrid;
• Grupul de sprijin: Administrația Centrală, Internele, (TEDAX),
Lucrări Publice (căile ferate naționale);
• Logistica: Interne, Mobilizează IFEMA și organizează identificarea
cadavrelor.Operații sănătate SAMUR^ Operațiunea SAMUR se bazează pe
desfășurarea unităților mobile superioare de salvare a vieții (unități mobile de
terapie intensivă) (USVA) și unități de susținere de bază a vieții (USVB);
• Unități de Intervenție rapidă (VIR);
• Spitale mobile PMA.
 Odată ce pacientul este stabilizat, sunt evacuați și trimiși în spitale.
USVA și USVB au legătură directă cu spitalele prestabilite, spre a fi informate
asupra stării pacientului.
Desfășurarea Unităților SAMUR^ 3 PMA (Pozo Tio Raimundo. Sta.
Eugenia , Calle Tellez (Polideportivo Daoiz y Velarde).
• Unități de salvarea vieții și Vehicule de intervenție:
- ’ Pozo: USVA 5, USVB 14, VIR 3;
- Sta. Eugenia: USVAs.3, USBA 5, VIR 2;
- Atocha: USVAs15, USBA 13, VIR 8;
- C. Tellez: USVAs 8, USVB 15, VIR 3. • Personal:
- Pozo: Doctori 7, DUEs 7, paramedici 35, Comandă 2,
Schimb Supervizori 25, Voluntari T 77;
- Sta. Eugenia: Doctori 3, DUEs 3, paramedici 14, Comandă
2, Voluntari 6 T28;
- Atocha: Doctori 20, DUEs 16, paramedici 49, Comandă 5,
Schimb Supervizori 3, Voluntari 63 T 156;
- Tellez: Doctori 11, DUEs 8, paramedici 26, Comandă 2,
Schimb Supervizori 1, Voluntari 79 T 127.
Echipe de asistență și evacuareSAMUR și următoarele organizații:
• Summa (Comunitatea Autonomă);
• SERCAM (CAM);
• 061 (asistență la domiciliu);
• SER+MAS (asistență la domiciliu) (CAM);
• Crucea Roșie;
• Ambulanțe particulare^ Vehicule funeralii 150.
Global,au fost mobilizate aproximativ 235 ambulanțe și alte vehicule
sanitare, ajungând la un total de 385 vehicule.
Locația spitalelor: 16 spitale din care cele mai apropiate: •
Gregorio Maranon: Distanță 4 Kms, Timp mediu 8 minute;* 12 de
octubre:Distanță 4 Kms, Timp mediu 8 minute;* San Carlos:Distanță 5.5 Kms,
Timp mediu 14 minute;* Hospital Militar Gomez Ulla:Distanță 5.5 Kms,Timp
mediu 16 minute.
Răspunsul în spitale:* 08:15. - 300 săli de operație sunt pregătite;
* 8:30 - constituirea echipelor multidisciplinare (internist, chirurgie,
trauma);
* rezidenții au fost trimiși către alte spitale sau zone;
* integrarea personalului de specialitate care nu era de serviciu, în
echipe speciale;* 11:30 - cele mai multe intervenții chirurgicale se terminaseră;
* apel către cetățeni pentru donare de sânge. Răspuns imediat, mai
mult de 4.700 pungi;
* sângele este cerut de la alte comunități;
* lista completă a victimelor (răniți) a fost întocmită în 3 ore de cele
16 spitale implicate. Acest tip de experiență a fost trăit pentru prima
dată.Informarea publică:* În Madrid, apelurile au fost efectuate prin
intermediul numărului 112;
* Apelurile din alte provincii s-au efectuat prin numărul 902, operat de
Crucea Roșie;
* În primele 2 zile au fost 21.000 apeluri cu o medie de așteptare de
22 sec;
* Dintre acestea 6.100 au fost direcționate psihologilor disponibili în
Centrul de Comunicații.Transportarea cadavrelor* Primii prezenți la locurile
respective au fost judecătorii de la Curtea Națională.
* Pe 11 martie, în Madrid, au fost suspendate toate activitățile
judecătorești.
* Mobilizarea a 82 experți în medicină legală și a 15 specialiști
auxiliari din Comunitatea Madrid. Ei au fost sprijiniți de alți 12 experți din
Cataluna, Extremadura și Galicia.
* Capacitatea morgii din Madrid (25 locuri pentru cadavre) a fost
insuficientă.
* IFEMA a fost mobilizată pentru morgă și zona de primire rude.
Date IFEMA* Rudele au fost plasate la nivelul superior, după numele
de familie:
- susținuți de psihologi și preoți;
- au fost oferite servicii de cazare și catering, precum și alte
facilități, pături.
* În momentul în care a fost identificat cadavrul, rudele s-au deplasat
în clădirea 8 asistați de preoți și psihologi:
- doar 2 rude pot intra să identifice corpul.
• Sunt disponibili mai mult de 70 preoți și 300 psihologi.
• Toate problemele administrative au fost rezolvate în clădirea 6.
Rudele au primit toate documentele (Registrul Civil, certificatul de deces), fără
să trebuiască a fi implicate în această operațiune.
• Temperatura în clădirea 8 era de 22° C și condiții confortabile. In
clădirea 6 era de 8°C.
• Din respect pentru rude, nu este permis accesul mass media.
• Mass Media în afara clădirilor.
• Controlul accesului. DATE și CIFREÎn primele ore au fost
mobilizate mai mult de 5600 persoane, ce au îndeplinit activități operative.
• Reacția Madridului a fost impresionantă.
• Echipele de ajutor au sosit din mai mult de 6 provincii.
• Ajutor acordat rudelor.
• Lista comună cu răniți.
• 46 persoane nu erau spanioli. Guvernul decide pe 12 martie să le
acorde lor și rudelor directe naționalitatea spaniolă, sau să le legalizeze situația
prin acordarea statutului legal de rezident.
• Sub auspiciile Ministerului Sănătății s-a înființat o Comisie pentru
asistență și supraveghere ulterioară a populației afectate.
De ce la Madrid?
Premierul spaniol Jose Maria Aznar a susținut invadarea Irakului de
către trupele americane în 2003. El a trimis 1.300 soldați spanioli în Irak,
pentru a se alătura forțelor de ocupație. Se pare că atacurile asupra Madridului
au fost realizate de gruparea Al-Qaeda, ca reacție la implicarea Spaniei în
conflictul din Irak.
Primele rapoarte au considerat că gruparea separatistă bască era
răspunzătoare pentru atentatele cu bombă de la Madrid, care s-au produs cu
numai câteva zile înainte de alegerile generale din Spania. Au existat voci care
sugerau că ETA dorea să afecteze cât mai mult posibil procesul electoral. Alte
surse au arătat însă, că lipsa oricărui avertisment și natura atacului nu se
potriveau cu metodele obișnuite de acțiune ale ETA.
Exploziile s-au produs în cartierele muncitorești ale orașului și au fost
sincronizate astfel încât să se declanșeze aproape simultan, pentru a provoca
numărul maxim de victime în rândul populației civile - ceea ce nu se mai
întâmplase niciodată până atunci în cazul atacurilor separatiștilor baști. De
asemenea, atentatele s-au derulat la o scară mult mai largă decât orice alt atac
al mișcării ETA.
Atentatele cu bombă de la Madrid s-au produs la 911 zile după
atacurile de la World Trade Centre, din New York. În scurtă vreme s-au
descoperit dovezi care îndreptau suspiciunile către teroriștii islamiști, în special
către Al-Qaeda. Pe data de 14 martie 2004, a fost descoperită o casetă video
lângă o moschee din Madrid. Pe casetă, un bărbat care pretindea a fi
purtătorul de cuvânt militar pentru gruparea Al-Qaeda în Europa, declara că
atentatele cu bombă de la Madrid au fost un act de răzbunare pentru
„...colaborarea cu criminalul Bush și aliații săi.”

ETA
În primă fază, atentatul a fost atribuit, de către guvern și majoritate
mediilor de comunicație, organizației ETA. Garda Civilă a dejucat deja
numeroase planuri atribuite organizației separatiste și pe 29 februarie a
capturat peste 500 kg de explozivi și a arestat presupuși membrii ai ETA.
Explozivii erau de același tip ca cel folosit la atentatele de la Madrid. (Acest
lucru pare să fie dezmințit în ultimele informații de la Interne).
ETA obișnuia să anunțe înainte atacurile sale. Înainte de acest atac
nu a existat nici un anunț deși Directorul Europol, Jurgen Storbeck, a precizat
că exploziile „nu corespund cu modus operandi pe care ETA l-a adoptat până
acum”. În plus, ținând cont că atacurile se produc la 2 ani și jumătate după
atentatele din 11 septembrie 2001 (911 zile, iar în engleză atentatul este de
obicei referit ca și 9/11), s-ar putea zice că atentatorii urmează tipul celor care
atacă în zile cu semnificație importantă pentru ei.
ETA a revendicat responsabilitatea pentru mai mult de 800 de morți
de la fondarea sa, în 1968. ETA a atentat și cu alte ocazii în perioada
campaniei electorale.

Al-Qaida sau un grup asemănător

Arnaldo Otegi, lider al partidului politic Batasuna, scos în afara legii
pentru legăturile sale cu ETA „respinge în totalitate” acest „masacru” și orice
legătură a sa cu atentatul. A sugerat ca ipoteză că vinovați ar fi teroriști islamici
ai Al-Qaida, probabil ca răspuns la sprijinul spaniol dat invaziei Irakului. Prima
reacție a guvernului a fost să respingă această interpretare, considerând că
este vorba de inducerea în eroare a investigației.
În seara/noaptea lui 11 martie, conform ministrului de interne al
Spaniei, se deschide o nouă linie de investigație, care are să găsească o
casetă audio în arabă cu versete din Coran într-o furgonetă, la Alcala de
Henares, de unde veneau trei din cele patru trenuri. În aceeași linie, ziarul „Al
Quds Al Arabi” a primit la sediul său din Londra o scrisoare care afirma că
Brigăzile lui Abu Hafs Al Masri, în numele Al-Qaidei, rețeaua teroristă a lui
Osama bin Laden, se află în spatele atentatelor de la Madrid. Scrisoarea mai
zice că atacurile au fost „o reglare de conturi”cu Spania, pe care o acuză de
complicitate cu Statele Unite și regatul Unit, de „cruciadă contra Islamului”.
Mai târziu, au apărut îndoieli în privința autenticității acestui
comunicat, deoarece grupul a mai reclamat responsabilitate în numele Al-
Qaidei în atentatul contra sinagogilor din Turcia, pe 15 noiembrie 2003 și
delegației Națiunilor Unite în Bagdad, pe 19 august același an.

În noiembrie 2001, autoritățile spaniole au arestat opt oameni

suspectați de a opera pentru Al-Qaida, unul dintre ei având relații în trecut cu
ETA. Osama bin Laden a amenințat public, în 2003, cu acțiuni de pedepsire
contra țărilor care vor sprijini Statele Unite în invazia Irakului, indicând foarte
clar numele Spaniei, care avea 1300 soldați pe pământul irakian la începutul lui
2004.
La orele 14 în ziua de 12 martie, Ministrul de Interne a dat o serie de
detalii referitoare la detonare și tipul de exploziv implicat, care par să sublinieze
bănuielile asupra unui grup islamic.
În următoarele câteva săptămâni, au fost arestați în Spania mai mulți
suspecți care aveau legături cu organizațiile teroriste islamice. Autoritățile
spaniole au cerut emiterea unor mandate de arestare la nivel internațional
pentru zece suspecți localizați în alte țări.
Antecedente:
• Madrid, 30 octombrie 2000. ETA atacă un magistrat de la Curtea
Supremă. Magistratul, șoferul și bodyguard-ul au murit. Concomitent a murit
șoferul unui autobuz. Au fost rănite 66 persoane din autobuz și din împrejurimi.
SAMUR a înființat PMA și a evacuat într-o oră toți răniții, direcționându-i spre
diferite spitale. PLATERCAM nu este activat.
 • 24 decembrie 2003. 2 teroriști ETA au fost arestați în Hernani și San
Sebastian având asupra lor două rucsacuri (50 Kg de exploziv) aflați într-un
tren din gara Chamartin (Madrid). Explozivii urmau să explodeze la 15:55 în
gară. Poliția a evitat masacrul.
• 29 februarie 2004. „The Guardia Civil” arestează în Canameras
(Cuenca) un comando terorist (2 persoane) aflat într-un microbuz cu 560 Kg
exploziv. Ei doreau să îl detoneze în zona „Corredor del Henares „ (zonă de
lucru de lângă Madrid). Potrivit TEDAX, potențialul de distrugere ar fi însemnat
distrugerea totală a tuturor clădirilor pe o rază de 60 m. Zona de securitate
pentru populație a fost de aprox 1.500m.
• Săptămâna anterioară, un grup terorist numit AZF a negociat cu
Ministrul de Interne francez, după ce a amenințat că va atenta la rețeaua de căi
ferate franceză. AZF era numele unei fabrici care a explodat accidental,
conform informațiilor oficiale, în orașul Toulouse, la câteva sute de kilometri de
frontiera cu Spania, pe 21 septembrie 2001, la doar zece zile de la momentul
11 septembrie 2001. Până în ziua de azi, nu s-au găsit legături între aceste
două evenimente.
• Cu o zi înainte, două persoane au distribuit broșuri în regiunea
bască, în care se vorbea de atacarea Rețelei Naționale de Căi Ferate
Spaniole, RENFE.
Spania după masacru
Spania a intrat într-o perioadă de doliu național după masacrul de la
Madrid. Clădirile din capitală au fost drapate în negru, iar a doua zi după
atentate, la amiază, totul a rămas cufundat în tăcere. În seara zilei de vineri, 12
martie, cinci milioane de oameni au organizat marșuri în toate orașele țării,
pentru a-și demonstra poziția în fața terorismului. Spaniolii erau îngroziți și
revoltați de cele întâmplate. Mulți refuzau să creadă că până și ETA ar comite
asemenea atrocități împotriva poporului spaniol. Cu toții simțeau că, în
realitate, vinovații trebuie să fie teroriștii islamiști.
Majoritatea spaniolilor s-au pronunțat împotriva implicării țării în
războiul din Irak și mulți simțeau că premierul Anzar și guvernul său erau
răspunzători pentru cele întâmplate la Madrid. La alegerile derulate la numai
câteva zile după atentate, oamenii și-au demonstrat aceste convingeri votând
împotriva Partidului Popular și alegându-i pe socialiști, care se pronunțaseră
împotriva războiului.
Atentatele cu bombă de la Madrid au fost cele mai cumplite atacuri
teroriste suferite vreodată de Spania, însă țara nu este deloc străină de ideea
de atac terorist. Timp de peste 30 de ani, gruparea separatistă ETA a amplasat
bombe care vizau ținte politice și oficiale. De curând, ETA începuse să își
îndrepte atenția asupra industriei turismului care, cu un număr de angajați de o
jumătate de milion de persoane, reprezintă 5,5% din economia națională. Dacă
turismul avea de suferit din cauza activităților teroriste, impactul asupra
stabilității financiare a națiunii urma să fie devastator. Totuși, turiștii străini nu
par să se fi lăsat speriați nici de ETA, nici de atacurile de la Madrid.
Conform rezultatelor summit-ului Consiliului Global pentru Turism
organizat în mai 2004, industria turismului se menține la cote înfloritoare în
Spania. S-a raportat chiar o creștere în turism de aproximativ 4% și, deși
anumite business-uri din locații extrem de celebre au fost afectate în zilele
imediat următoare atacurilor, totul revenise deja la normal în decurs de o lună.
Spania îndoliată a deplâns cumplitele pierderi suferite cu un amestec
de tristețe și furie. Totuși, țara a refuzat să cedeze în fața terorismului,
demonstrând tenacitate și solidaritate în decizia de a-și continua viața în mod
normal.

Reacții politice și sociale

Pe plan național
• La numai trei zile înainte de alegerile generale, principalele partide
politice din Spania și-au suspendat campania electorală ca urmare a
atentatelor.

• Guvernul a decretat trei zile de doliu național și a chemat populația

la manifestări în toate orașele principale sub emblema „Cu victimele, cu
Constituția, împotriva terorismului”.
• Regele Juan Carlos I a ținut un discurs televizat condamnând
atentatul. De obicei, singura apariție a regelui la televiziune era cu ocazia
sărbătorilor de Crăciun. În discurs, el nu a menționat deloc grupările ETA sau
Al Qaida.

Pe plan internațional
• Diverși lideri mondiali și-au exprimat dezaprobarea lor asupra
atentatelor de la Madrid și s-au solidarizat cu victimele. Printre aceștia, s-a aflat
și prim-ministrul român Adrian Năstase.
• Parlamentul European a declarat ziua de 11 martie „ziua victimelor
terorismului”.
• Statele Unite oferă sprijinul lor în lupta antiteroristă pentru a găsi
responsabilii.
• Israel trimite experți pentru recunoașterea cadavrelor și analiza
ADN.
• „Amnisty International” condamnă atentatele.
• Portugalia declară ziua următoare, 12 martie, zi de doliu național.
• În Franța, toate steagurile naționale au fost coborâte în bernă în
timpul celor trei zile de doliu din Spania.
• Personalități precum Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Jean-Pierre
Raffarin și Joschka Fischer au venit pe 12 martie la Madrid pentru a participa la
protestele pacifiste de la 7 seara.

Planuri de acțiune
După atentatele cu bombă de la Madrid, este clar că Europa trebuie
să trateze cu foarte multă seriozitate amenințarea atacurilor teroriste. Uniunea
Europeană a introdus măsuri de contracarare a acestor amenințări și
încurajează statele membre să adopte aceste măsuri, care includ: mandate de
arestare la nivel UE, care să faciliteze extrădarea rapidă dintr-o țară în alta a
celor suspectați de implicare în activități teroriste, dar și diverse măsuri de
monitorizare și control a activităților de spălare de bani destinate finanțării
activităților teroriste. Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Finlanda au făcut
până acum cele mai multe eforturi pentru a adopta aceste măsuri, în timp ce
Grecia și Italia le-au adoptat mult mai lent.
Anumite țări au sugerat formarea unei forțe de securitate la nivel
european, după modelul FBI sau CIA din Statele Unite. Totuși, o asemenea
forță ar fi dificil de coordonat, căci fiecare stat are o tradiție în păstrarea
secretelor ce privesc securitatea națională și agențiile de spionaj proprii.

Au existat temeri referitoare la potențiale atacuri teroriste derulate în

timpul Jocurilor Olimpice, care au început la Atena în august 2004. Peste
10.000 atleți din 202 țări urmau să participe la Jocuri, urmăriți de aproximativ
două milioane de spectatori.
Pentru a asigura securitatea tuturor participanților, 675 milioane lire
sterline au fost investite în sisteme de securitate: 70.000 agenți de securitate și
peste 1.500 camere TV cu circuit închis au fost amplasate în capitala Greciei.
Elicoptere și avioane de spionaj survolează regiunea, iar scufundători înarmați
au fost mobilizați în portul Pireu pentru a proteja VIP-urile ce urmau să stea la
bordul iahturilor pe durata Jocurilor Olimpice.

În loc de concluzii
La un an după tragedie, investigația este departe de a se fi încheiat.
Ancheta judiciară se întinde pe 40.000 de pagini, cifră probabil în creștere,
ținând cont că închiderea dosarului este prevăzută pentru vara acestui an. În
căutarea adevărului, polițiștii spanioli au pornit cu un handicap, plângându-se
că nu prea au traducători pentru a descifra documentele confiscate. În aceste
condiții, bilanțul provizoriu al anchetei pare impresionant în privința eforturilor
depuse, dar este sărac în rezultate concrete. Au fost strânse sute de mărturii,
au fost înființate comisii rogatorii în diverse state europene, au fost efectuate
numeroase analize ADN și au fost confiscate mai multe calculatoare și
telefoane mobile.
În baza acestor date, 73 de persoane au fost inculpate, dintre care 23
se află în închisoare, dar nu s-a stabilit cel mai important lucru: identitatea
șefului comandoului și a celor care au planificat atentatele. La începutul
anchetei, s-a crezut că liderul grupului de zece sau 13 persoane (numărul
exact rămâne un mister) este Djemal Zugam, un marocan de 32 de ani.
Ulterior, rolul jucat de marocan nu a mai fost văzut la fel de important, acesta
nemaifiind considerat nici măcar implicat direct. Prin Allekema Lamari, unii
anchetatori au crezut că l-au demascat pe adevăratul organizator al
atentatelor. Totuși, nimeni nu poate spune cu certitudine dacă el a fost
organizatorul.
Serviciile spaniole de informații preferă să nu excludă această ipoteză,
mai ales că, încă din 2002, i-au avertizat pe polițiști că Lamari se laudă cu
pregătirea unui atac împotriva unui obiectiv important. Cele doua nume nu au
fost singurele vehiculate. Șeful comandoului ar putea fi Omar El- Aziz,
marocan antrenat în Afganistan și aflat încă în libertate, sau Serhan ben
Abdelmajid, student la Madrid, filat de serviciile secrete. Din păcate, nici
tunisianul Serhan, nici algerianul Lamari nu mai pot fi interogați în acest caz.
Cei doi, împreună cu alți cinci teroriști, s-au sinucis, la câteva săptămâni după
atentate, într-un apartament de la periferia capitalei spaniole.
Și alte întrebări au rămas încă fără răspuns, mai ales cele referitoare
la presupusele legături între teroriștii care au acționat la 11 martie și Al-Qaida.
O conexiune, fără îndoială, există, dar nu a fost, pentru moment, foarte bine
conturată. În pofida acestei nebuloase, judecătorul Juan del Olmo, responsabil
de acest dosar, își continuă ancheta, iar la 8 martie a mai fost arestat un posibil
suspect.
Pe de altă parte, rudele victimelor, prin vocea lui Pilar Manjon,
președinta uneia dintre asociațiile constituite după 11 martie, au criticat dur
comisia parlamentară care investighează atacurile, exprimându-și
nemulțumirea față de activitatea forului. Comisia, profund divizată, nu a reușit
încă să-și publice concluziile.
Nici la nivel european, exemplul oferit nu este unul pozitiv. După
atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, Uniunea Europeană a
adoptat un plan de acțiune împotriva terorismului, revizuit după atacurile de la
Madrid din 11 martie 2004, dar țările membre întârzie transpunerea acestei
legislații, preferând să acționeze în continuare pe cont propriu.
 BIBLIOGRAFIE

1. BĂDESCU I., Împușcarea rocilor în subteran și cariere, Oficiul de

DUPORT G. documentare și publicații tehnice - Mine, Petrol, Geologie,
București, 1971.
2. BĂLTEANU D. Hazarde naturale și antropogene, Editura Corint, București,
2000.
3. BERTA G. Explozives: an engineering tool, Italexplozivi, Milano, 1990.
Explozivi. Date termochimice, Editura Academiei Militare,
4. BODIN C. București, 1974.
Măsurarea vibrațiilor, Editura Academiei Române,
5. BUZDUGAN GH. București, 1979.
Relații cantitative privitoare la prevenirea efectelor
6. BUZDUGAN GH.,
dăunătoare ale derocărilorprin explozii, Institutul Național de
BLUMENFELD M.,
COSAC V., RADEȘ
M., MIHĂILESCU E.
7. CIUTACU C.,
PLATON V., TILLY J.

8. DAN F.

9. EKENGREN M.
Informare și Documentare, București, 1976.

Impactul implementării în România a standardelor UE cu privire la accidentele majore

care implică substanțe periculoase, Studiu de impact al preaderării, Institutul European
din România, 2002.
Managementul situațiilor de protecție civilă pentru prevenirea și înlăturarea efectelor
dezastrelor pe timp de pace și de război, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2003.
From a European security community to a secure European community -Analysing EU
„functional” security - The case of EU civil protection, Paper presented at the SGIR
Conference, Fifth Pan - European Conference: Constructing World Orders, The Hague,
Neatherlands, 11 September 2004.
Seismologia exploziilor controlate din industrie, Editura Tehnică, București, 1987.
Explozivi minieri și tehnica utilizării lor în exploatările la zi, Litografia Universității
Petroșani, 1995.
Folosirea explozivilor în industrie, Editura Infomin, Deva, 1998.
Un sistem modern, eficient și de înaltă securitate de inițiere a încărcăturilor de
explozivi ,Revista Minelor, nr. 12, pag. 9 - 16, 1996.
Protecția civilă - dimensiune a securității naționale, Editura Telegrafia, București, 2004.
Contribuții cu privire la sudarea prin explozie a plăcilor metalice subțiri, Teză de doctorat,
Academia Tehnică Militară, București, 1999.
16. GRONWALL J. Managing crises: Threats, dilemmas, opportunities,
Springfield, Charles C Thomas, 2001.
17. GUSCIN V. I. Culegere de probleme în tehnica folosirii explozivilor,
Editura Tehnică București, 1974.
18. GUSTAFSON R. Swedish blasting technique, S.P.I. Gothenburgh, Suedia,
1973.
19. HIRIAN C. Mecanica rocilor, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983.
20. HOOD C. C.
The limits of administration, London, John Wiley, 1976.
21. IFRIM M.
Analiza dinamică a structurilor și inginerie seismică, Editura
22. IFRIM M. Didactică și Pedagogică, București, 1983. Dinamica
structurilor și inginerie seismică, Ediția a doua, Editura
23. JANIS I. L. Didactică și Pedagogică, București, 1984.
Crucial decisions: Leadership in policymaking and crisis
24. KEYS D. management, New York, The Free Press, 1989.
Catastrophe: An investigation into the origins of the modern
25. LUPOAE M. world, London, Century Keys, 1999.
Considerații privind utilizarea exploziilor controlate la
demolarea construcțiilor, Teză de doctorat, Academia
Tehnică Militară, București, 2004.
26. MEYER R. Explosives, Verlag Chemie, Weinheim, New York, 1977.
27. NEMEȘ L.V., Ghid pentru intervenția de urgență în situații de atac
GEANTĂ St., terorist, Colecția revistei „Protecția Civilă”, București, 2002.
DOBRE B., Teoria exploziei, fortificații și lucrări subterane, partea a II-
28. OPREA Gh. a, Editura Academiei Militare, bucurești, 1974.
Unde de detonație, Editura Academiei Tehnice Militare,
29. ORBAN O. București, 2002.
Fizica explozivilor, Culegere de probleme, Editura
30. ORBAN O. Academiei Tehnice Militare, București, 1993.
GOGA D. Fabricația și proprietățile substanțelor explozive, Editura
31. ORBAN O. Academiei Tehnice Militare, București, 1997.
GOGA D. Explozivi și combustibili speciali. Metode de analiză și
32. ORBAN O., GOGA identificare, Editura A&C International, București, 1994.
D.,PARASCHIV T. Diminuarea undei de explozie cu ajutorul apei, Revista
33. ORBAN O., Tehnică Militară, nr. 4, pag. 17 - 20, 2002.
ȚIGĂNESCU T.V.,
URECHE E.C. Pensees ,Editura Univers, București, pag. 169, 1988.
34. PASCAL Normal accidents: Living with high-risk technologies, New
35. PERROW C. York, Basic Books, 1984.
Normal accidents: Living with high-risk technologies, 2nd
36. PERROW C. edition, princetton, Princeton University press, 1999.
Ingineria seismică a construcțiilor hidrotehnice, Editura
37. PRIȘCU R.,
Didactică și Pedagogică, București, 1980.
POPOVICI A.,
STAMATIU D, ILIE
L., STERE C.
38. REVEY G.

39. ROSENTHAL U.
and Co.
40. ROȘCA R.

41. ROȘCA R.

42. STĂNICEL R.

43. STUPARU M.,

LUPOAE M.,
DANIEL C.
44. TAT S.,
ZAPOROJAN M.,
FISSGUS K.
45 TOFLER A.,
TOFLER H.
46. TRUȘCĂ T.
47. TURNER B A
48. ZUKAS J.,
WALTERS W.
49. ***

50. **
*

51. **
*
52. **

*
53. **

54. **
*
17(3), pag. 6 -13, 1999. Coping with crisis: The management of disaster, riots and
terrorism,, Springfield, Charles C Thomas, 1989.
Acțiunea prin explozii controlate asupra mediului, Tehnica Militară, nr.1, pag. 29 - 36,
1999.
Protejarea obiectivelor învecinate în cazul executării demolărilor cu exploziv, Revista
Trupelor de Uscat, 1996, nr. 4, pag 75;
Contribuții la studiul prelucrărilor prin explozie, Teză de doctorat, Universitatea
„Politehnică” București, 2003. Bazele execuției barajelor de mine, Editura Academiei
Tehnice Militare , Bucuresti, 2002.

Explozivi și tehnica împușcării în industrie, Editura Tehnică, București, 1985.

Război și Antirăzboi, Editura Antet, București, p 44, 1995.

Pirotehnie și explozivi, Editura Tehnică, București, 1984. Man-made disasters,

London, Wykeham, 1978.
Explosive Effects and Applications,Springer - Verlag, New York, 1998.
Bomb Threat and Search Tehniques, Departament of the Treasury, Bureau of Alcohol,
Tobacco, and Firearms, 1988.
Council Decision 2001/792/EC, Euratom of 23 Octomber 2001 establishing a
Community mechanism to facilitate reinforced cooperation in civil protection
assistance interventions, EU documents.
Countering Terrorism on U.S. Army Installations, TC 1916, Headquarters TRADOC,
Fort Monroe, VA, Aprilie 1983.
European Commission (2001) Proposal for Council framework decision on combating
terrorism, Brusseles, 19 September 2001, 2001/0217 (CNS), COM (2001) 521 final,
EU documents.
European Commission (2004) Communication to the European Parliament, the
Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of
Regions, Reinforcing the civil protection capacity of the European Union, Brusseles,
25 march 2004, COM (2004) 200 final, EU documents.
European Council (2003) A Secure Europe in a Better World. European Security
Strategy, 12 December 2003, EU documents.
 55. *** European Union (2002) Up-date on the development of a
common policy on migration, Press Release,
Memo/02/206, Brusseles, 7 Octomber 2002, EU
documents.
56. *** Luxembourg Presidency of the Council of the European
Union (2005) Jean Asselborn introduces the EU action
plan to assist the tsunami victims. Press Release, 31
January2005, EU documents.
57. *** Instrucțiuni privind asanarea terenurilor de munițiile
rămase neexplodate,O.G.3/1975.
58. *** Legea protecției civile nr.481/2004, București, 2004.
59. *** Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive,
Monitorul Oficial, 1995, 298.
60. *** Normativ pentru protecția antiseismică a construcțiilor de
locuințe, social - culturale, agrozootehnice și industriale.
Indicativ P-100-92, Institutul de Cercetări în Construcții și
Economia Construcțiilor, București, 1994.
61. *** Norme tehnice privind deținerea, prepararea, distrugerea,
transportul depozitarea, mânuirea și folosirea materialelor
explozive, utilizate în activitățile deținătorilor și autorizarea
artificierilor și a pirotehniștilor, Editat de Revista Obiectiv,
București, 1996.
62. *** Norme specifice de protecție a muncii pentru depozitarea,
transportul și folosirea materialelor explozive. Prescripții
tehnice anexe, Ministerul Muncii și Protecției Sociale,
București, 1997.
63. *** Pliante publicitare despre materiale, mijloace explozive și
accesorii ale firmelor Dynamit Nobel (Germania), Mining
Services International (SUA), S.C. Nitramonia S.A.
Făgăraș, Nitro Nobel (Suedia), Uzina Mecanică Sadu.
64. *** STAS 3648- -71 Scara intensităților seismice.
65. *** STAS 7878 - 77 Trinitrotoluen (trotil).
66. *** STAS 3388 - 84 Capse detonante pirotehnice.
67. *** STAS 418 - 85 Explozive miniere. Dinamita tip II.
68. *** STAS 12355 - 85 Fitil detonant.
69. *** STAS 8136 - 89 Capse detonante electrice.
70. ***
Terrorism Counteraction, FM 100-37, Headquarters
Department of the Army, Julay 1987.
71. *** U.S.Army Field Circular 100-37, U.S.Army Counteraction
Office, Fort Leavenworth, KS 66027.
72. *** Baza de date a Inspectoratului General pentru Situații de
Urgență, București.
73. *** Documentație cadru privind demolarea construcțiilor prin
metoda împușcării, întreprinderea de Producție Industrială
pentru Construcții Căi Ferate „Harghita”, Miercurea - Ciuc,
1982.
74. *** Explosifs, Belgia - Colecție de reviste.
75. *** Explozor model 84. Instrucțiuni de folosire, Ministerul
 Apărării Naționale, București, 1984.
76. *** Instrucțiuni pentru trupele de geniu. Lucrări de distrugeri,
G - 4, Ministerul Apărării Naționale, București, 1975.
77. *** Mijloace noi pentru executarea lucrărilor de distrugeri,
G - 4, Ministerul Apărării Naționale, București, 1992.
78. *** Nobel Hefte, Germania - Colecție de reviste.
79 Strategia de securitate națională a României.
80 Strategia de protecție civilă.

Adrese INTERNET
81. http://www.coe.int - Council of Europe
Adrese ale firmelor producătoare de materiale, mijloace explozive și accesorii
82. http://juhu.cso.co.at. - Dynamit Nobel Wien GmbH (Austria)
83. http://www.dynamit-nobel.de - Dynamit Nobel AG (Germania)
84. http://www.dynonobel.dk - Dyno Nobel Danmark (Danemarca)
85. http://www.atlascopco-mct.de - Atlas Copco MCT GmbH )Germania)
86. http://www.ime.org - Institute of Makers of Explozives (USA)
Adrese ale firmelor care contractează lucrări de demolare prin explozie
87. http://www.engineereddemolition.com - Engineered Demolition (USA)
88. http://www.dykon-blasting.com - Dycon (USA)
89. http://www.dem-tech.com - Demtech (USA)
90. http://www.controlled-demolition.com - Controlled Demolition Inc. (USA)
91. ttp://www.controlled-demolition.co.uk - Controlled Demolition Group (England)
92. http://www.dsmdemolition.co.uk - DSM Demolition (England)
Adrese ale firmelor care contractează lucrări de demolare și efectuează și lucrări
de demolare prin explozie
93. http://www.pacifigblasting.com - Pacific Blasting (USA)
94. http://www.winzinger.com - Winuinger, Inc (USA)
95. http://www.doreandaassociates.com - DORE & Associates (USA)
96. http://www.ling-demolitionco.uk - Ling Demolition (England)
97. http://www.hkgroup.com - Haines & Kibblehouse (USA)
98. http://www.implozia.ro - Implozia Construct (România)
Adrese ale site-urile care prezintă lucrări de demolare
99. http://www.implosionworld.com - Site dedicat demolărilor controlate.
100. http://www.isee.org/journal.htm - The Journal of Explosives Engineering.
101. http://www.sciencedirect.com - Pagină dedicată demolărilor în direct.
102. http://science.howstuffworks.com/building-implosion.htm - How Building
Implosion Work
Alte adrese utile
103 93. http://www.pcs.phy.cam.ac.uk/ImpactClubBiblios.html - pagină dedicată
referințelor despre comportarea materialelor la șoc și impact
104 94. http://www.kcse.com - site dedicat analizei comportării structurilor la explozie
 Anexa nr 1

SIT U AȚI A
CU ACCIDENTELE REZULTATE ÎN URMA DESCOPERIRII
DE MUNIȚII NEEXPLODATE ȘI A MÂNUIRII IMPRUDENTE
A MATERIILOR EXPLOZIVE, ÎN PERIOADA 2001-2005

VICTIME
Nr. LOCUL ȘI DATA
C A U Z A ACCIDENTULUI
crt. UNDE S-A PRODUS MORȚI RĂNIȚI MUTILAȚI
(localitatea)
S-a încercat secționarea
Atelierul fostului unui proiectil exploziv de
C.A.P. Verșani, com. calibru 122 mm cu un
1. 1 1 -
Miroslovești, jud. Iași dispozitiv de tăiat metale, ce
06.03.2001 a dus la explozia acestuia.

2 tineri au aruncat în foc un

proiectil care a explodat.
Nu au fost victime omenești
sau pagube materiale.
Loc. Frumoasa, jud. S-au luat măsuri de
2. - - -
Harghita, 11.04.2001 cercetare a zonei și de
anunțare a populației din
zonă.

A încercat să taie cu
Mun. Craiova, jud.
fierăstrăul un element de
3. Dolj, - 1 -
muniție (focos) în vederea
12.04.2001
confecționării unui dorn.

Satul Nicorești, com. Un tânăr de 22 ani a săpat o

4. - 1 -
Pârgărești, jud. groapă și a lovit un focos de
Bacău, 20.04.2001 proiectil care a explodat.
În timpul unei activități de
instruire practică privind
explodarea unei încărcături
de 100 gr. trotil, Lt.col.
U.M.0490 CIOPANI Cojocaru Nelu a încercat să
5. - - 1
07.05.2001 elimine un rateu și s-a
apropiat de încărcătură,
aceasta explodând în
apropierea lui.
 Explozia unui tub de proiectil
Ploiești (județul A.A. de 20 mm, în curtea
6. - - -
Prahova) 20.05.2001 unui cetățean ce făcea foc
pentru grătar.

Loc. Tămășeni (jud. Explozia unui focos de

7. - 1 -
Neamț) 01.06.2001’ proiectil exploziv, cu ocazia
unor lucrări agricole (prășit).
S.C. SIDEX Galati Explozia într-un furnal a unor
8. 16.06.2001 (Jud. focoase provenite de la fier - - -
Galati) vechi.
Descoperirea unui proiectil și
Padurea Crângul punerea acastuia pe foc.
9. 1 1 -
Ursului 07.07.2001
(Jud. Buzău )
Explozia unui proiectil de
Sat. Runcu (jud. artilerie, în curtea unui
10. Constanța) cetățean ce făcea focul - 2 -
16.12.2001 pentru a încălzi un cazan cu
apă.
Explozia accidentală a unui
Com. Tomești, sat focos de proiectil pe timpul
11. - 1 -
Vlădiceni, jud. Iași executării unor lucrări
04.05.2002 agricole.

Pădurea Cernica, Explozia unui element de

12. - 1 -
jud.Ilfov 08.o7.2002 muniție lovit de un copil (13
ani) care căuta fier vechi.
Doi angajați ai societății,
Ștefan Stan, în vârstă de
49 ani, lăcătuș mecanic și
Gherghița Constantin de
50 ani, în prezența șefului
de fermă Bulete Costel au
Ferma de ovine a încercat să sudeze o bară
S.C. Romagribuz de capătul unui proiectil
S.A. Râmnicu Sărat, pentru confecționarea unui
13. - 2 1
jud. Buzău zdrobitor necesar măcinării
30.07.2002 , orele sării pentru animale, fapt ce
16.00 a dus la inițierea focosului.
Urmări: rănirea gravă a
celor doi angajați cu
amputarea unui braț
cetățeanului Ștefan Stan
 Numitul Sacaliuc Vasile în
Loc. Mușenița, vârstă de 54 ani, a secționat
jud.Suceava cu piatră abrazivă un
14. 1 - -
02.08.2002 , orele proiectil calibru 75 mm,
15.55 provocând explozia
acestuia.

Un băiat, Nica Constantin în

vârstă de 13 ani, a găsit pe
câmp un proiectil de art.
cal.76mm pe care l-a
transportat acasă cu intenția
Loc. Topraisar, de a-l preda a doua zi la un
15. jud.Constanța centru de colectare a fierului - 1 -
11.09.2002 ’ vechi. Noaptea, fără știrea
părinților, copilul a mers într-
un garaj și a încercat
demontarea focosului de la
proiectil. Acesta, (focosul), a
explodat. Urmări: rănirea
copilului la mână și la cap.

Doi salariați ai S.C. Incognito

S.R.L. au aprins un foc pe
marginea drumului pentru a
se încălzi. În timp ce priveau
flăcările, s-a produs o
explozie. Cercetările
Com. Brazi, Sat efectuate au dus la
16. Negoiești (Jud. concluzia că focul a dus la 1 1
Prahova 09.01.2003 explozia unei grenade de
mână defensive care se afla
în pământ, chiar în acel loc.
Urmări:
- Gheorghe Florian (30 ani)
a decedat ;
- Toader Adrian (25 ani) grav
rănit.
Încercarea de tăiere a unui
focos de artilerie V-429 cu
Com. Șintereag (Jud.
un bonfaier.
Bistrița Năsăud )
17. Urmări: rănirea gravă a unui - 1 -
29.04.2003, ora
copil de 8 ani (Ilovan Ionel):
21.30.
leziuni grave la ambele
mâîni, ochi și torace.
 Declanșarea accidentală a
exploziei unui proiectil de
Com. Cotnari (Jud. artilerie pe timpul executării
18. Iași) 05.05.2003, ora unor lucrări agricole. 1 3 -
18.30. Urmări: 1 mort (Filoteu
Petru - 40 ani), 3 răniți grav
(Călin Dumitru - 31 ani,
Bucur Petru - 30 ani, Blasu
Cătălin - 19 ani).
Declanșarea accidentală a
exploziei unei bombe de
aviație de cal 50 mm.
Com. Aroneni (Jud. rusească, pe timpul
19. Iași) 19.06.2003. ora executării unor lucrări - 1 -
12.00. agricole.
Urmări: rănirea gravă a unei
femei, Munteanu Mihaela de
35 de ani.
Tăierea focosului unui
proiectil de artilerie
Loc. Stâlpu (Jud. neexplodat, pentru
20. Buzău) 07.07.2003. confecționarea unei bucșe. 1 - -
ora 16.00 Urmări: 1 mort, Dizineche
Emil - 51 ani.

Folosirea unui proiectil de

Mun. Ploiești (Jud. cal.20 mm. pe post de dorn,
21. Prahova) 09.07.2003 la reparea mașinii personale. 1 1 -
ora 15.30. Baterea repetata a dus la
explozia acestuia.
Urmări: 1 mort (Ciobanu
Grigore - 48 ani), 1 rănit grav
(Ciobanu Ionel -20 ani).
O fetiță de 12 ani, Simona
Alexandra, a detonat
accidental o capsă de
Com. Șotrile (Jud. alarmare tip C.F.R. lovind-o
Prahova ) de mai multe ori cu ciocanul.
22. - 1 -
15.07.2003 ora Urmări: fetița, Simona
22.15 Alexandra a fost grav rănită.
 Cetățeanul Eftimie Sandu de
la S.C. Iricad S.A. a executat
tăierea unor obiecte metalice
(proiectile neexplodate) cu
Com. Șendreni (Jud.
aparatul de sudură. In timpul
23. Galați) 17.07.2003 - - -
pauzei, s-a declanșat o
ora 11.40
explozie de la materialele
incandescente rezultate în
urma tăierii.
Urmări: Nu au fost victime
sau pagube materiale.

3 persoane care duceau fier

vechi la REMAT, au încărcat
în căruță și 3 proiectile
neexplodate. Nereușind să
Loc. Merei (Jud.
24. predea cele 3 proiectile, au - 1 2
Buzău) 02.04.2004
vrut să le arunce într-o
râpă .Al doilea proiectil
aruncat a explodat,
provocând rănirea gravă a
celor 3 persoane .

Muncitorul Sandache Adrian

de 24 de ani, angajat al
societății, și-a părăsit locul
de muncă (adunat zgură ) și
a căutat în masa de deșeuri,
de unde a luat un tub de
grenadă antitanc gol dar
care avea capsa de
S.C. Almet S.A.
aprindere nepercutată .
Năvodari (Jud.
25. Lovind cu aceasta într-un - 1 -
Constanța)
container metalic a provocat
09.04.2004
explozia capsei ce l-a rănit
ușor la mână și abdomen.
Specialiștii I.P.C.J.
Constanța deplasați la locul
accidentului au mai
descoperit în masa de
deșeuri încă 8 astfel de
tuburi care au fost ridicate și
depozitate în vederea
distrugerii.
 Un tânăr de 13 ani, Stemate
Mihai, a lovit din curiozitate
cu ciocanul un cartuș de
mitralieră de 12,5 mm.
Cartușul a fost găsit de băiat
Com. Verești (Jud.
26. la marginea unei arături în - 1 -
Buzău) 30.04.2004
timp ce se întorcea de la
școală. Cartușul s-a aprins
violent, provocându-i
băiatului arsuri grave la
palma mâinii stângi și la tibia
piciorului drept.

La ferma nr. 6 din

com.Dragalina, în jurul orelor
16.30, cetățeanul Nicola
Costel de 33 ani, a încercat
tăierea cu flacără
oxiacetilenică a unor
proiectile neexplodate, în
Com. Dragalina (Jud. vederea valorificării acastora
27. 1 - -
Călărași) 18.11.2004 ca fier vechi. Unul dintre
acestea a explodat,
provocând decesul
cetățeanului . La sosirea
echipei de intervenție a
I.P.C.J. Călărași au mai fost
descoperite un număr de 21
de proiectile care erau
pregătite pentru tăiere .
Lina Florica, de 24 de ani a
făcut un foc în curte pentru
prepararea hranei. Sub
lemnele folosite pentru foc s-
a aflat și un proiectil de
Loc. Cernica Sat
artilerie perforant de cal .37
28. Tânganu (Jud. Ilfov) 1 - -
mm care datorită încălzirii a
23.01.2005
explodat provocând moartea
femeii.
Urmări: decesul persoanei
Lina Florica.

Cetățeanul Purcaru
29. Loc. Fărcașa (Jud. Alexandru de 25 ani, din loc. 1 - -
Neamț) 11.03.2005 ’ Fărcașa, a descoperit
 pe câmp o grenadă de mână
defensivă, a dus-o acasă și
din curiozitate a încercat să
o demonteze, moment în
care grenada a explodat
rănindu-l mortal.
Explozia unui proiectil
exploziv de 122 mm, la 30 m
de liziera pădurii Motca de
lângă localitatea Motca,
datorită inițierii capsei de
aprindere a focosului în
Loc. Motca (Jud. urma unui început de
30. Iași) 03.04.2005 incendiu. Explozia nu a - - -
orele 21.00 produs victime și pagube
materiale.
Urmări: nu au fost victime și
pagube materiale. S-a
asanat o suprafață de 600
mp, nedescoperindu- se alte
muniții.
Explozia unei capse tip CFR
prin lovirea acesteia de catre
minorul Enache Cristi Relu,
în zona izlazului comunal din
Nănești .
Loc. Nănești (Jud. Urmări: minorul a fost grav
31. Vrancea) 21.04.2005 rănit la mâna dreaptă și la - 1 -
orele 15.30 abdomen.
S-a asanat o suprafață de
800 mp, descoperindu-se
încă 37 de capse de tip
CFR.
 Anexa nr 2

SITUAȚIA CENTRALIZATĂ
A MISIUNILOR PIROTEHNICE EXECUTATE ÎN PERIOADA 2001 - 2005
2001

FELUL MUNIȚIEI ASANATE Total muniție

Misiuni
asanată

exec.
Nr Proiectile GRENADE BOMBE MINE Mun. inf. și
JUDEȚUL
crt elem. muniție
OF. DEF. AR AV ATC ATP M/FL
1 ALBA 7 11 11 1 4 8 3 1 - - 646 1774
2 ARAD 42 46 - 12 19 3 - - - 1224 1304
3 ARGES 6 82 - - - - - - - - 82
4 BACAU 21 27 11 7 4 1 - - - 14 64
5 BIHOR 15 5 - 2 9 - - - - - 16
6 BISTRITA 11 3 - 2 8 - - - - - 13
7 BOTOSANI 26 39 - 22 29 1 35 - - 21000 21126
8 BRASOV 64 47 - 9 19 6 - - - 5 86
9 BRAILA 19 33 - 4 - - - - 1 24 62
10 BUZAU 41 100 - 6 13 1 - - - 9 129
11 CALARASI 13 169 - 15 6 1 - - - 1 192
12 CARAS-SEV. 28 6614 - 27 53 5 - - - 6806 13505
13 CLUJ 93 164 3 10 34 2 1 - - 257 471
14 CONSTANTA 48 87 - 10 8 3 - - 1 707 816
15 COVASNA 15 22 - - 4 1 - - - 2 29
16 DAMBOVITA 46 47 - 7 5 - - - - 5019 5078
17 DOLJ 34 24 - 9 10 - - - 1 27643 27687
18 GALATI 33 110 1 4 1 1 - - - 13571 13688

18
4
19 GIURGIU 19 17 - 3 3 - - - - 1985 2008
20 GORJ 4 3 - - 1 - - - - - 4
21 HARGHITA 11 25 3 7 8 24 - - - 5339 5406
22 HUNEDOARA 2 1 - 1 4 - - - - - 6
23 IALOMIȚA 24 245 - 1 16 1 - - - 5034 5297
24 IASI 254 399 16 18 174 9 4 5 - 5479 6096
25 MARAMUREȘ 7 7 - - 1 - - - - 3 11
26 MEHEDINȚI 12 6 - 4 - - - - - 406 416
27 MURES 55 18 4 24 21 - - 1 - 363 431
28 NEAMȚ 55 35 3 8 50 1 - - - 1678 1775
29 OLT 15 2 - 15 3 - - - - 10022 10042
30 PRAHOVA 39 24 - 15 4 1 - - - 17344 17388
31 SATU-MARE 9 8 - 3 3 - - - - - 14
32 SALAJ 13 13 - 3 7 - - - - 2730 2753
33 SIBIU 8 16 - 20 7 - - - - 20683 20726
34 SUCEAVA 52 39 - 23 16 10 - - - 11103 11191
35 TELEORMAN 2 2 - - - - - - - - 2
36 TIMIS 45 81 16 22 10 1 - 3 - 45 178
37 TULCEA 3 19 - 2 1 - 1 - - 115 138
38 VASLUI 32 44 - 10 60 - 1 - - 70 185
39 VRANCEA 36 100 - 6 1 - - - - 2665 2772
40 VALCEA 7 1 1 16 - 1 - - - - 19
41 255 20606 - 109 - 4 4 - - 39899 60622
BUCUREȘTI ȘI
ILFOV (DET. PIR.)
TOTAL 1521 30441 59 460 620 80 47 9 3 201891 233602

18
5
 2002

FELUL MUNIȚIEI ASANATE Supr. Total

Misiuni exec.
GRENADE MINE BOMBE asanată mun.
Mun. inf. și
Nr.crt. JUDEȚUL
Proiectile AG elem. de
OF DEF AT/ MAR/FL AR AV mun.
AP
1 ALBA 3 11 3 3 0 0 4 0 0 80 0 111
2 ARAD 41 28 0 12 0 0 12 53 0 0 0 105
3 ARGES 7 7 0 0 0 0 0 0 0 0 0 7
4 BACAU 36 34 11 0 0 0 11 3 0 253 0 314
5 BIHOR 49 18 2 13 0 0 30 0 0 61 0 121
6 BISTRITA 14 4 0 18 1 0 0 3 1 116 0 143
7 BOTOSANI 40 46 0 80 0 0 65 2 0 0 33 604
8 BRASOV 41 28 0 32 0 0 85 6 2 10 0 163
9 BRAILA 19 20 0 3 0 0 0 0 0 0 9 23
10 BUZAU 55 43 0 3 0 0 2 0 0 352 0 400
11 CALARASI 10 11 0 3 0 0 0 0 4 0 0 18
12 CARAS- 37 94 0 26 0 0 13 0 0 46 0 179
SEVERIN
13 CLUJ 110 81 0 34 0 0 61 3 2 416 0 597
14 CONSTANTA 59 54 0 16 0 0 0 0 0 2484 0 2554
15 COVASNA 10 10 6 5 1 0 0 1 0 0 0 23
16 DAMBOVITA 19 10 0 6 0 0 0 0 0 1500 0 1516
17 DOLJ 27 17 1 4 1 1 5 0 0 35 0 64
28 GALATI 70 81 12 0 0 0 3 1 0 30 4,5 127
19 GIURGIU 14 13 0 1 1 0 0 0 0 0 5 15
20 GORJ 5 7 0 0 0 0 0 0 0 0 0 7
21 HARGHITA 4 5 0 0 0 0 0 0 1 12002 3 12007
22 HUNEDOARA 8 2 0 3 0 0 5 2 0 124 0 146
23 IALOMITA 29 58 0 3 0 0 0 2 0 1191 0 1254
24 IASI 214 1036 50 97 23 0 424 10 9 28740 78,38 30390
25 ILFOV 103 3905 0 2 0 0 23 2 0 459 0 4391
26 MARAMURES 9 3 0 2 0 0 2 0 1 0 0 8

18
6
27 MEHEDINȚI 11 3 73 36 41 0 0 3 0 0 3 156
28 MUREȘ 79 31 3 14 0 0 31 1 2 0 20 85
29 NEAMȚ 78 71 2 19 0 0 21 0 0 0 2,5 12076
30 OLT 19 8 0 2 0 0 0 3 1 16901 0 169 14
31 PRAHOVA 40 25 0 10 0 0 7 3 0 0 0 40586
32 SATU-MARE 13 14 0 0 0 0 12 0 0 0 0 16
33 SALAJ 20 7 0 6 1 0 11 0 1 9546 0 9572
34 SIBIU 21 18 0 8 0 0 1 0 0 36953 0 36980
35 SUCEAVA 46 248 2 29 6 0 7 1 0 1004 4 1297
36 TELEORMAN 11 3 1 2 0 0 1 1 1 552 0 661
37 TIMIS 89 70 12 35 3 0 24 0 0 80 0 304
38 TULCEA 3 10 0 2 0 0 0 2 2 0 0 16
39 VASLUI 46 46 0 13 0 0 2 0 0 44 0 106
40 VRANCEA 57 187 0 24 0 0 7 3 1 267 26 489
41 VALCEA 6 0 3 9 1 0 0 1 0 0 1,55 14
42 DET. 151 4555 0 0 4 51 255188 0 0 0 0 259798
PIROTEHNIC
TOTAL 1723 10922 181 575 83 52 256057 106 28 113246 189,93 434357

18
7
 2003

FELUL MUNIȚIEI ASANATE Supr. Total

GRENADE MINE BOMBE asanată mun.
Mun.
Nr
JUDEȚUL Misiuni inf. și
crt Proiectile AG
OF DEF MAR/FL AR AV elem.
AT/ AP mun.
1 ALBA 28 13 1 9 2 0 8 1 14 190 6 2 1954
2 ARAD 54 38 0 33 0 0 12 13 0 61 1 157
3 ARGEȘ 11 11 0 0 0 0 0 0 0 0 1 11
4 BACĂU 46 65 2 141 0 0 5 4 0 502 2 719
5 BIHOR 56 24 1 11 0 0 21 0 0 283 1 340
6 BISTRIȚA 25 8 0 10 0 0 5 0 0 21 18 44
7 BOTOȘANI 177 146 0 373 0 0 216 5 3 37240 30 37983
8 BRAȘOV 79 83 0 26 0 0 43 6 2 9145 5 9305
9 BRĂILA 38 36 0 4 0 0 2 0 7 13 15 62
10 BUZĂU 100 130 0 8 0 0 12 3 0 245 5 398
11 CALARAȘI 13 32 1 10 0 0 0 3 0 0 0,5 46
12 CARAȘ SEV. 31 17 6 8 0 0 4 5 0 4 0,5 44
13 CLUJ 107 54 9 35 0 0 100 2 2 1066 1 1268
14 CONSTANȚA 98 443 0 84 0 0 8 1 0 737 0,5 1273
15 COVASNA 5 1 0 0 0 0 5 0 0 0 0 6
16 DAMBOVIȚA 52 62 3 70 0 0 4 0 0 28697 2 28836
17 DOLJ 49 24 0 106 0 2 6 0 0 124 1 262
28 GALAȚI 54 142 1 17 5 0 24 4 1 22 7,5 216
19 GIURGIU 23 71 0 7 0 0 2 0 0 45521 5 45601
20 GORJ 3 4 0 0 0 0 0 0 0 0 0,1 4
21 HARGHITA 12 8 1 5 0 0 6 0 3 7331 5 7354
22 HUNEDOARA 17 1 7 4 0 0 6 2 0 295 0,5 315
23 IALOMIȚA 43 226 0 2 0 0 11 0 0 5121 1 5360

18
8
24 IAȘI 198 730 5 70 3 1 241 10 5 9739 6,5 10804
25 ILFOV 140 4872 0 12 0 0 9 1 0 295 4 5189
26 MARAMUREȘ 11 5 0 8 0 0 2 0 3 1 5 19
27 MEHEDINȚI 25 9 2 10 1 0 1 2 0 734 2 759
28 MUREȘ 69 47 0 23 1 0 33 0 0 65 40 169
29 NEAMȚ 53 23 3 5 0 0 18 1 1 13503 0,5 13554
30 OLT 21 8 1 8 0 0 1 2 2 59 1 81
31 PRAHOVA 70 86 0 97 1 0 12 0 0 15 2 211
32 SATU-MARE 18 10 0 4 0 0 20 0 0 47 0,5 81
33 SĂLAJ 17 6 0 2 0 1 5 0 1 10655 1 10670
34 SIBIU 20 13 0 5 0 0 0 0 3 715 0,5 736
35 SUCEAVA 54 21 8 69 2 0 3 0 0 79 2 182
36 TELEORMAN 5 7 0 1 0 0 0 1 1 0 0,5 10
37 TIMIȘ 92 68 0 43 1 0 33 0 0 104 11,8 249
38 TULCEA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
39 VASLUI 47 43 3 5 0 0 10 0 0 30 0,5 91
40 VRANCEA 77 176 0 27 5 0 3 0 0 98 34 309
41 VÂLCEA 19 4 0 22 0 0 1 0 8 3 3,8 38
42 DET. PIROTEHNIC 136 5479 0 261 32 1 49 27 0 18914 3 24763
TOTAL 2193 13246 54 1635 53 5 941 93 56 193390 191,6 209473

18
9
 2004
FELUL MUNIȚIEI ASANATE Supr. Total
GRENADE MINE BOMBE asanată mun.
Mun.
Nr
JUDEȚUL Misiuni inf. și
crt Proiectile AG
OF DEF MAR/FL AR AV elem.
AT/ AP mun.
1 ALBA 32 11 0 18 16 2 8 108 0 163
2 ARAD 31 18 0 13 10 4 0 67 0 112
3 ARGEȘ 12 15 0 0 0 0 0 0 0,12 15
4 BACĂU 69 104 97 16 14 0 0 1426 2 1657
5 BIHOR 57 25 61 63 10 0 0 37 0 196
6 BISTRIȚA 22 6 1 2 2 6 0 0 59 12 76
7 BOTOȘANI 75 194 0 639 9 226 12 14 12888 18 13982
8 BRAȘOV 121 62 32 6 260 8 21 45 0 434
9 BRĂILA 40 27 1 6 1 0 0 160 1,6 195
10 BUZĂU 80 146 0 8 10 1 0 0 0 165
11 CALARAȘI 11 55 0 0 6 0 0 29 0 90
12 CARAȘ SEV. 24 21 2 12 2 0 0 7 0 44
13 CLUJ 122 175 2 18 38 2 0 686 0,3 921
14 CONSTANȚA 35 126 0 7 136 1 12 105 0 387
15 COVASNA 12 4 2 2 3 1 0 2 0 14
16 DAMBOVIȚA 89 183 0 18 51 0 12 323 0 587
17 DOLJ 9 4 0 8 2 0 0 30 0 44
28 GALAȚI 131 186 0 100 7 0 0 76 5,5 369
19 GIURGIU 17 11 0 14 1 0 0 27 15 53
20 GORJ 4 5 0 0 0 0 0 0 0 5
21 HARGHITA 21 12 6 11 9 3 0 11284 12 11325

19
0
22 HUNEDOARA 11 4 0 2 10 0 0 0 0 16
23 IALOMIȚA 50 61 0 0 0 0 0 3 0,3 64
24 IAȘI 260 988 157 462 4 451 7 20 115984 3,84 118073
25 ILFOV 16 221 0 1 0 0 0 35 0 257
26 MARAMUREȘ 12 22 0 16 1 6 0 7 0 0 52
27 MEHEDINȚI 20 6 0 12 1 0 0 27 2,5 46
28 MUREȘ 84 36 15 58 26 0 0 4486 17 4621
29 NEAMȚ 62 43 0 6 11 1 0 46109 0,07 461 70
30 OLT 42 64 0 0 7 0 1 33 0 105
31 PRAHOVA 69 172 0 25 2 5 1 0 4100 0 4305
32 SATU-MARE 22 15 0 55 18 0 0 10 0 98
33 SĂLAJ 16 12 0 3 9 0 0 1 0 25
34 SIBIU 43 16 4 33 5 0 0 8386 0,6 8444
35 SUCEAVA 67 26 3 21 1 9 0 2 5081 4,3 5143
36 TELEORMAN 10 8 0 3 0 0 1 0 0 12
37 TIMIȘ 70 33 1 42 1 1 13 7 0 767 2,9 865
38 TULCEA 33 39 0 4 0 1 0 0 2,5 44
39 VASLUI 51 43 0 6 12 0 0 2 0 63
40 VRANCEA 95 497 0 37 7 11 0 2 1246 18 1800
41 VÂLCEA 15 3 0 9 1 4 5 3 3 25
42 DET. PIROTEHNIC 138 3397 0 84 1 1 37 5 0 45745 0 49270
TOTAL 2200 7096 384 1840 28 2 1440 60 105 259377 122 270332

19
1
 2005
FELUL MUNIȚIEI ASANATE Supr. Total
GRENADE MINE BOMBE asanată mun.
Mun.
Nr
JUDEȚUL Misiuni inf. și
crt Proiectile AG
OF DEF MAR/FL AR AV elem.
AT/ AP mun.
1 ALBA 27 6 0 3 0 0 6 1 5 10 0 31
2 ARAD 45 42 5 24 1 0 24 6 2 182 0 286
3 ARGEȘ 27 11 0 0 0 0 0 0 0 0 1,1 11
4 BACĂU 65 58 7 34 0 0 5 1 0 5728 0 5833
5 BIHOR 45 10 0 8 0 0 10 0 0 192 0 220
6 BISTRIȚA 23 7 0 8 0 0 6 0 1 1647 0 1669
7 BOTOȘANI 81 96 960 41 0 0 98 6 39 30498 0 31738
8 BRAȘOV 45 25 1 9 3 0 10 4 3 3 0 58
9 BRĂILA 42 36 6 7 0 0 4 1 0 7 0 61
10 BUZĂU 98 134 2 4 0 0 8 1 0 94 0 243
11 CALARAȘI 21 21 0 5 0 0 0 0 3 0 0,5 29
12 CARAȘ SEV. 84 1936 2 12 1 0 19 6 1 6 0 1983
13 CLUJ 110 102 5 8 2 0 31 4 1 989 0 1142
14 CONSTANȚA 55 42 0 12 1 0 3 0 0 629 0 687
15 COVASNA 15 4 0 0 1 0 5 0 1 0 0 11
16 DAMBOVIȚA 72 39 1 27 5 0 10 0 0 47 0 129
17 DOLJ 42 20 0 33 0 1 1 0 29 0 0 84
28 GALAȚI 64 62 0 29 0 0 3 1 1 107 0 203
19 GIURGIU 22 20 1 3 1 0 3 1 0 15 0 44
20 GORJ 2 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2
21 HARGHITA 9 8 6 9 0 0 9 0 3 33400 0 33435

19
2
22 HUNEDOARA 11 0 0 1 0 0 0 1 10 11 0 23
23 IALOMIȚA 16 63 0 1 0 0 5 2 16 0 0 87
24 IAȘI 243 623 8 27 11 0 142 6 12 2539 0 3368
25 ILFOV 22 281 0 0 0 0 2 0 0 213 0 496
26 MARAMUREȘ 11 4 0 2 0 0 2 1 1 57 4,5 67
27 MEHEDINȚI 21 5 4 12 0 0 0 1 1 0 1,7 23
28 MUREȘ 60 22 3 7 1 0 22 1 3 437 0 496
29 NEAMȚ 77 61 2 10 0 0 32 0 0 12517 0,085 12622
30 OLT 31 20 2 8 0 0 2 1 0 51 1 84
31 PRAHOVA 72 74 0 25 0 0 0 0 1 344 0 444
32 SATU-MARE 7 0 0 4 0 0 2 1 0 0 0 7
33 SĂLAJ 16 12 0 3 0 0 0 0 0 1 0 16
34 SIBIU 24 14 0 6 11 0 0 1 3 8923 0,65 8958
35 SUCEAVA 47 46 5 20 0 0 23 0 1 2205 2,8 2300
36 TELEORMAN 11 2 0 4 5 0 0 0 0 1 0 12
37 TIMIȘ 50 7 0 37 5 0 7 1 0 385 0 442
38 TULCEA 11 17 2 7 0 0 0 0 0 0 0 26
39 VASLUI 46 26 1 9 0 12 0 0 2 0 0 50
40 VRANCEA 114 284 0 32 9 0 7 2 0 1008 0 1342
41 VÂLCEA 19 12 0 10 0 0 0 1 0 0 4 27
42 DET. PIROTEHNIC 159 2772 6 5 0 0 27 13 0 1011 0 3834
TOTAL 2062 7026 1029 506 57 13 528 64 139 103257 5 112596

19
3