Legea naturală/universală sau nescrisă

Pe lângă odinea fizică de desfășurare a vieții, există și o rânduială morală, stabilită de Dumnezeu
prin voința Sa desăvârșită, în perspec-tiva unei redeveniri și potențări ontologice. Acesta este și
scopul îndemnului: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”. 133
Într-un înțeles mai larg, legea sau norma (fie ea fizică sau morală) este directiva sau îndreptarul
după care acționează sau se conduce orice lucru sau ființă. În acest sens, fiecare părticică din
cosmos se dirijează după coordonate precise, stabilite de Dumnezeu încă de la creație, pentru ca
fiecare să-și poată atinge scopul propriu. Până și creaturile neraționale (corpurile neînsuflețite,
plantele, animalele) își au propriile legi după care se conduc în lucrarea sau existența lor: legea
gravitației, legea rotației, dezagregarea materiei, succesiunea anotimpurilor și a zilelor, legea
descompunerii materiei, pe toate acestea le numim legi ale naturii.
132 Pr. Ioan Mihălcescu, Curs de Teologie Fundamentală sau Apologetică, vol. I, p. 50.
133 Matei 5, 48.
134 Prima formă de alimentare a sentimentului religios se face, fără îndoială, în contextul revelaţiei naturale. Este cadrul
concret în care omul, observând ordinea firească a lucrurilor care îl înconjoară, se întăreşte în convingerea că dincolo
de raţionalitatea firească a existenţei sale există ceva mai presus de fire prin care sunt cârmuite toate. De aici înţelegem
că „natu-ralul religios” nu este numai un factor de legătură între Dumnezeu şi om, ci constituie „ele-mentul vizibil,
palpabil al religiei creştine. El verifică în istoria religioasă prezenţa celuilalt element diriguitor: elementul supranatural,
fără de care religia creştină ar fi o religie natura-lă şi n-ar avea nicio valoare soteriologică”. Vorbim aşadar despre
primul pas, sau mai bine zis, prima manifestare a sentimentului religios în contextul manifestărilor şi evoluţiei sale
naturale. De aici, în virtutea normelor sădite într-însul, homo religiosus urcă treaptă cu treaptă spre propria devenire ca
micro-theos. „După cum în natură, pentru a avea în toată splendoarea ei o privelişte frumoasă, spune mitropolitul Irineu
Mihălcescu, trebuie să ne ridicăm pe înălţimi, ca să privim, şi cu cât ne ridicăm mai sus, cu atât priveliştea e mai
134 Toate aceste elemente naturale, impunătoare, mai măreaţă şi mai apropiată de realitate, tot astfel şi în religie
trebuie să ne urcăm pe cea din urmă treaptă a scării religioase, să stăm pe punctul de vedere al creştinis-mului, pentru a
ne da seama de adevărul şi de frumuseţea adevăratei religii, de fiinţa şi de rezultatele ei aplicate în viaţă” – vezi aici: Pr.
prof. univ. dr. Petru Rezuş, Teologia Ortodoxă Contemporană, Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1989, p. 13; Pr.
Ioan Mihălcescu, Curs de Teologie Fundamentală sau Apologetică, p. 86).
135 Cf. Ps. 104.
136 Pr. prof. Ion Bria, Comentariu la Catehismul Ortodox. 12 sinteze catehetice, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2000, p.
14.
137 Cf. Fc. 2, 7
138 Cf. Fc. 24, 16.
139 Cf. Mt. 5, 8.
140 Pr. prof. Ion Bria, Comentariu la Catehismul Ortodox, p. 14-15.
socotite în concretul existenței lor, constituie argumente esențiale în susținerea Revelației
Naturale, confirmând astfel „urmele văzute și mărturiile evidente ale Creatorului în univers 135 sau
semințele înțe-lepciunii divine (Logos) puse în natura creată. Din cauza aceasta omul este o ființă
rațională, iar creația posedă raționalitatea ei”. 136
Făurit pentru a fi corolarul creației dumnezeiești, omul a primit de la Dumnezeu, chiar din
momentul zidirii sale, conștiința morală sau legea naturală, care s-a păstrat întipărită întru sine
după căderea în păcat. Această lege a fost înscrisă de Dumnezeu în inima sa, iar împlinirea ei era
cu totul desăvârșită. Este adevărat că, în virtutea păcatului strămoșesc, conștiința morală s-a
întunecat și a devenit opacă întrucât, prin gustarea din pomul cunoștinței binelui și răului, Adam
„a nesocotit porunca lui Dumnezeu”. Din cauza acestei greșeli, protopărinții au fost alungați din
Rai, singura busolă prin care își puteau călăuzi viața rămânând totuși con-știința morală.
„Conștiința morală sau discernământul înscrise de Dumne-zeu în inima omului constituie ghidul
primordial, educatorul omului. Omul apare ca ființă vie, 137 cu responsabilitate morală față de
Dumnezeu și de aproapele.138 Datorită acestei cunoașteri și cunoștințe «cei curați cu inima vor
vedea pe Dumnezeu».139 Și Biserica recunoaște calitatea morală a acestor drepți care au trăit
înainte de Lege (Avraam și Iov) și sub Lege (Moise), dându-i ca exemple pentru creștini”. 140
Acest criteriu nescris de viețuire a rămas imprimat de-a lungul veacurilor în conștiința
neamurilor, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel: „Păgânii (neamurile) care n-au lege, din
fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în
inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor.