UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMETUL: “FINANTE SI BANCI”

Referat
La disciplina “Fiscalitate”

“CLASIFICAREA SISTEMELOR FISCALE.”

Elaborat de: Gruscean Sergiu

BA-1802
Conducător științific: Lachi Cristina,
Lect.univ.

CHIŞINĂU-2020
 CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………………...3
CAPITOLE:_________________________________________________________________________
I. EVOLUTIA SI CLASIFICAREA SISTEMULUI FISCAL.......................................................5
1.1. Evolutia Sistemelor Fiscale________________________________________________________
1.2. Clasificarea Sistemelor Fiscale______________________________________________________
II. STRUCTURA SISTEMULUI FISCAL ……………………………………………………….10

2.1. Arhitectura şi participanţii sistemului fiscal____________________________________

2.2. Structura Administrativa a aparatului fiscal___________________________________

III. SISTEMUL FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA………………………………………..15

3.1 Conceptul de Sistem Fiscal_________________________________________________________

3.2. Legislatia Fiscala_________________________________________________________________

3.3 Administrarea Fiscala si Organele Fiscale_____________________________________________

3.4 Sistemul impozitelor și taxelor percepute în Republica Moldova___________________________

Concluzii……………………………………………………………………………………….........……19

Bibliografie…………..…………………………………………………………………………………...20

2
 INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei abordate. Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei
comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă
pentru a putea, prin intermediul organelor pe care le reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli
juridice şi, în special, fiscale.

Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar sau bănesc, de credit şi financiar), urmăreşte realizarea
obiectivelor politicii economice şi sociale a statului. Luarea în discuţie a sistemului fiscal este importantă
şi necesară, întrucât din modul în care acesta este construit şi funcţionează se pot desprinde concluzii
referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi
socială a unei ţări.

Scopul lucrării: constă în aprecierea acestui fenomen din mai multe puncte de vedere. Scopul
studiului este acela de a determina care sunt clasificarile sistemului fiscal, evolutia si structura lui.

Sistemul fiscal reprezintă un sistem complex, alcătuit dintr-o diversitate de elemente, care interacţionează
şi care influenţează structura şi comportamentul sistemului, contribuind la realizarea obiectivelor sale.

Există cel puţin două abordări ale conceptului de sistem fiscal, iar în cadrul fiecăreia se încadrează mai
multe definiţii aparţinând unor autori diverşi, economişti sau jurişti. Corespunzător primei abordări (mai
restrânsă), sistemul fiscal este văzut ca totalitatea impozitelor si taxelor dintr-un stat. Cea de-a doua
abordare (extinsă) îl defineşte prin prisma elementelor componente şi a relaţiilor dintre elementele care
formează acest sistem.

Conform celei de a doua abordări, sistemul fiscal se defineşte ca ansamblul de concepte, principii,

metode, procese cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali), între care
se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care
sunt gestionate conform legislaţiei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului.

Structura referatului: Lucrarea este divizată în 3 capitole, care la rândul lor sunt divizate în teme care
abordează noțiuni generale, evolutia si clasificarea sistemelor fiscal.

În literatura economică se întâlnesc şi alte definiţii ale sistemului fiscal, dintre care mai redăm:
„Ansamblul de principii, tehnici şi proceduri circumscrise unei abordări conceptuale unitare şi vizând o
diversitate de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali etc.) între care se manifestă relaţii
generate în procesul elaborării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate
conform legislaţiei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului, obiective derivate din finalităţile
funcţionării statelor, a economiei publice în ansamblu”.

3
 Indiferent de natura lor (economică, socială, tehnică), toate elementele sistemului fiscal sunt
reglementate juridic, asigurând preluarea reglementată a unor părţi din produsul intern brut, de către stat,
în procesul redistribuirii şi consumului.

Cuvinte cheie: Sistem Fiscal, Evolutie, Clasificare, taxe, impozite, economie etc.

4
CAPITOLUL I: “Evoluţia si Clasificarea sistemelor fiscale.”

1.1. “Evolutia Sistemelor Fiscale”

Evoluţia şi caracteristicile sistemelor fiscale reprezintă o reflectare a structurilor social-economice, a

curentelor ideologice şi politice, precum şi a avansării în cunoaştere prin cercetarea ştiinţifică economică.
Delimitarea unor etape în evoluţia sistemelor fiscale reprezintă un demers destul de dificil, având în
vedere, pe de o parte, vechimea perceperii impozitelor, iar pe de altă parte, lipsa unor informaţii coerente
şi ancorate în perioade mai vechi. Cunoaşterea etapelor parcurse de evoluţia sistemelor fiscale permite
înţelegerea prezentului, prefigurarea viitorului şi, mai ales, ocolirea erorilor trecutului.

De-a lungul istoriei, sistemele fiscale au urmărit, în principal, obiective ca:

 acoperirea necesarului în creştere de resurse financiare publice ale statului;

 simplificarea şi înlesnirea muncii de colectare şi evidenţă a impozitelor;
 consimţirea la plata impozitelor.

Evoluţia sistemelor fiscale este prezentată etapizat în literatura de specialitate, astfel:

Etapa antică - în care are loc formarea sistemelor fiscale, prin introducerea treptată a impozitelor. În acea
perioadă, sistemele fiscale în curs de constituire erau mai mult sau mai puţin evoluate, necesarul de
resurse fiind în strânsă legătură cu capacitatea de menţinere a ordinii interne, de apărare a frontierelor sau
cu un eventual caracter expansionist al politicii externe. Principalele caracteristici ale sistemelor
fiscale erau:

 stabilirea şi repartizarea arbitrară a obligaţiilor fiscale, care erau specifice fiecărei entităţi
organizatorice;
 preponderenţa impozitelor de repartiţie;
 neregularitatea perceperii impozitelor;
 inegalitatea cetăţenilor în faţa impozitelor.

Etapa veche sau a Evului Mediu - înaintează în timp spre sfârşitul secolului al XVI-lea, fără să
înregistreze evoluţii spectaculoase ale sistemelor fiscale. Principalele caracteristici erau:

 trecerea de la impozitele de repartiţie la cele de tip real, stabilite după criterii empirice;
 încercări frecvente pentru generalizarea impunerii la nivelul societăţii, astfel că impozitele nu au
mai fost stabilite după bunul plac al conducătorilor de colectivităţi, ci prin lege;
 menţinerea de privilegii fiscale pentru unele categorii de cetăţeni (în general, dintre cei avuţi).

5
Etapa liberală este cuprinsă între secolul al XVI-lea şi secolul al XIX-lea, perioadă în care
asupra sistemelor fiscale şi-au pus amprenta relaţiile de tip capitalist. Caracteristicile acestora s-au
modificat substanţial, fiind strâns legate de obiectivele urmărite:

 procurarea resurselor fiscale ale statului să se realizeze astfel încât să nu fie afectate procesele de
acumulare şi consolidare a capitalului;
 eliminarea inechităţilor fiscale care dăinuiseră în sistemele fiscale anterioare.

Aceasta este etapa în care Adam Smith formulează principiile (clasice) ale impozitării:

 echitatea fiscală - aşezarea impozitelor conform capacităţii de plată a contribuabilului;

 certitudinea impunerii - termenul de plată a impozitelor să fie cert, pentru ca atât plătitorul să
cunoască dinainte obligaţia sa fiscală, cât şi guvernul să ştie pe ce venituri poate conta;
 randamentul impozitului - costurile de administrare a impozitelor să fie cât mai reduse,
comparativ cu venitul fiscal procurat;
 comoditatea perceperii - mijloacele, termenele şi locul de plată să-i convină plătitorului.

Etapa modernă începe odată cu a doua fază a revoluţiei industriale, după anul 1870, continuându-se
procesul de modernizare a sistemelor fiscale, prin:

 adoptarea de noi procedee de aşezare şi calcul al impozitelor (de la stabilirea impozitelor după
indicii exterioare la evaluarea directă);
 creşterea randamentului fiscal;
 trecerea de la impozite analitice (vizând doar un element determinant al contribuabilului: un gen
de venit, un act, o muţaţie) la impozite sintetice (stabilite în funcţie de o mărime economică
apreciată în totalitatea sa, aparţinând contribuabilului: venit, cifră de afaceri, patrimoniu).

6
1.2. “Clasificarea Sistemelor Fiscale”

După cel de-al doilea război mondial, se delimitează, treptat, patru categorii de sisteme fiscale:

 sisteme fiscale ale economiilor subdezvoltate - caracterizate printr-o putere contributivă redusă,
preponderenţa impozitelor indirecte şi posibilităţi reduse de administrare a impozitelor;
 sisteme fiscale ale ţărilor dezvoltate - caracterizate prin extinderea contribuabililor mijlocii,
diversificarea sursei de venituri, distribuţia mai echitabilă a sarcinii fiscale, specializarea
aparatului fiscal şi creşterea relativă a impozitelor pe venituri;
 sisteme fiscale ale economiilor superdezvoltate - constituite după anii ’80, caracterizate printr-o
putere contributivă mai mare (generată de creşterea veniturilor), personalizarea accentuată a
impozitelor, creşterea randamentului fiscal (printr-un control mai drastic şi mai eficient al
administraţiilor fiscale şi prin reducerea evaziunii fiscale), utilizarea politicii fiscale în politica de
supraveghere a activităţii economice;
 sisteme fiscale ale economiilor în tranziţie - caracterizate prin existenţa unor constrângeri,
interne şi externe, cum sunt: nivel scăzut al veniturilor, reflectat într-o capacitate contributivă
redusă, extinderea facilităţilor fiscale, accentuarea presiunii fiscale, apariţia şi creşterea evaziunii
fiscale, adoptarea unor măsuri repetate de reformă fiscală.

La evaluarea calităţii şi performanţelor sistemelor fiscale, acestea trebuie analizate prin prisma

îndeplinirii unor cerinţe, cum sunt:

 distribuţia echitabilă a sarcinii fiscale;

 alegerea impozitelor să perturbe cât mai puţin posibil mecanismul de luare a deciziilor
economice;
 asigurarea stabilităţii sistemului fiscal, în ceea ce priveşte structura şi nivelul impozitelor;
 utilizarea instrumentelor fiscale în scopuri economice să nu producă inechităţi ale sistemului
fiscal;
 costurile de administrare a impozitelor să fie la un nivel care să nu afecteze realizarea obiectivelor
de politică fiscală;
 structura impozitelor să permită utilizarea politicii fiscale pentru obiectivele stabilizării şi creşterii
economice;
 asigurarea transparenţei fiscale, pentru a permite adoptarea deciziilor de politică fiscală adecvate
şi a facilita dezbaterile pe acest subiect etc.

7
În evoluţia lor, dar şi în viziunea specialiştilor în domeniu, sistemele fiscale au cunoscut numeroase
configuraţii, ceea ce permite clasificarea lor după criterii diverse. Importantă este găsirea unor elemente
de referinţă, în funcţie de care să se analizeze spaţial şi temporal evoluţia sistemelor fiscale ale unor ţări
cu structuri economico-sociale asemănătoare.

Corespunzător conţinutului lor, sistemele fiscale se pot grupa astfel:

 sisteme fiscale de concepţie utopică;

 sisteme fiscale bazate pe concepţii funcţionale;
 sisteme fiscale teoretico-proiective.

În prima categorie se includ diverse propuneri de sisteme fiscale, neconcretizate practic şi care propun un
impozit unic (sau un sistem cuprinzând un impozit dominant), aşezat (preponderent) pe una dintre
următoarele baze de impozitare: produsul net al pământului, capitalul, persoana, venitul, cheltuiala,
energia electrică. Deşi în practică funcţionează sisteme fiscale bazate pe o impozitare dominantă pe venit
(fiscalitatea scandinavă şi cea americană), impozitul unic este considerat drept o utopie.

Cele mai frecvente critici arată că înlocuirea mai multor impozite cu unul singur nu numai că nu conduce
la reducerea presiunii fiscale, ci presupune alegerea unui nivel de impozitare foarte ridicat, pentru a
acoperi un nivel al Sistemul veniturilor publice comparabil cu cel rezultat din simplificarea în acest mod
a sistemului fiscal.

Clasificarea sistemelor fiscale în funcţie de concepţiile funcţionale are în vedere caracteristicile acestora
cu privire la: natura impozitelor predominante şi intensitatea presiunii fiscale. Astfel, corespunzător
impozitelor predominante, se pot delimita:

 sisteme fiscale în care predomină impozitele directe;

 sisteme fiscale în care predomină impozitele indirecte;
 sisteme fiscale cu predominanţă complexă. Astfel, sistemul fiscal din ţara noastră poate fi
considerat ca fiind cu predominanţă complexă, întrucât se sprijină pe „trei piloni” - TVA,
impozitul pe profit şi impozitul pe venit, după cum apreciază specialişti în domeniu
(academicianul IulianVăcărel);
 sisteme fiscale în care predomină impozitele generale - specifice ţărilor în care există un aparat
fiscal şi o contabilitate foarte bine organizate. Este cazul ţărilor ale căror sisteme fiscale se
bazează pe: impozitul pe venit, care este un impozitul de tip general aplicat ansamblului
veniturilor contribuabilului; impozit pe cifra de afaceri şi/sau TVA, care sunt tot impozite de tip
general aplicate consumului;
 sisteme fiscale în care predomină impozitele particulare - sunt caracteristice structurilor
economice (şi, implicit, fiscale) neevoluate, în care impozitele sunt aşezate pe anumite categorii
de venituri (sub formă indiciară sau forfetară), şi actualelor ţări subdezvoltate, în care impozitele
8
 directe sunt aşezate asupra câtorva venituri neimportante, iar cele indirecte asupra anumitor
produse destinate consumului intern sau exportului.

După intensitatea presiunii fiscale, se disting:

 sisteme fiscale grele - caracterizate prin ponderi mari ale veniturilor fiscale în cadrul resurselor
financiare publice şi prin rate ridicate ale gradului de fiscalitate;
 sisteme fiscale uşoare - ponderi foarte reduse ale veniturilor fiscale în PIB.

Pentru ca sistemul fiscal să răspundă cât mai bine cerinţelor dezvoltării economico-sociale, se elaborează
o seamă de lucrări teoretice şi proiecte guvernamentale în care se configurează viitoarea structură a
sistemului fiscal. Scopul acestor abordări teoretice este de a proiecta structuri fiscale care să asigure:
dispersia mai echitabilă a sarcinii fiscale în societate, reducerea disfuncţionalităţilor sistemului fiscal,
eliminarea riscului de opoziţie la plata impozitelor, în condiţiile asigurării necesarului de resurse
financiare publice ale statului.

9
CAPITOLUL II: “STRUCTURA SISTEMULUI FISCAL”

Funcţionarea impozitului presupune existenţa unor structuri adecvate ale sistemului fiscal, caracterizate
printr-un ansamblu de instrumente fiscale şi printr-un ansamblu de instituţii centrale şi teritoriale, cu
competenţe generale şi speciale, prin care se aplică politica fiscală şi se gestionează relaţi`ile fiscale.

2.1. Arhitectura şi participanţii sistemului fiscal

Arhitectura sistemului fiscal evidenţiază funcţionalitatea acestuia, caracterizată prin structură,

comportament şi reglare.

Structura reflectă ordinea, relativ stabilă, a relaţiilor dintre elementele sistemului fiscal, funcţionarea
sistemului depinzând de calitatea acestor structuri. Decidentul fiscal relaţionează diferite componente
specifice sistemului fiscal, instituind impozite şi taxe a căror aplicare respectă anumite principii şi reguli.

Comportamentul sistemului fiscal reprezintă modul de acţionare a sistemului fiscal asupra economiei şi

de adaptare a acestuia la evoluţia economiei, fiind rezultatul deciziilor de conducere a sistemului.

Comportamentul sistemului fiscal, stabilitatea şi evoluţia sa se asigură prin intermediul politicii fiscale,
care oferă baza financiară pentru exercitarea autorităţii decizionale a statului şi totodată concretizează şi
activează mecanismele de reglare ale sistemului fiscal.

Mecanismele de reglare ale sistemului fiscal se realizează prin două forme:

 acomodarea nivelului fluxurilor fiscale reale la valorile prestabilite, utilizându-se instrumente de

reglare, precum şi informaţii adecvate;
 asigurarea parametrilor structurali şi funcţionali ai sistemului fiscal astfel încât acesta să
corespundă strategiei de politică fiscală pe termen lung, ceea ce necesită decizii de natură
legislativă, instituţională, organizatorică şi instrumentală.

În cadrul structurilor sistemului fiscal acţionează, în mod activ sau pasiv, mai mulţi participanţi.
Corespunzător funcţiilor pe care le îndeplinesc, se pot delimita trei categorii de actori ai sistemului fiscal:

10
cei dotaţi cu putere de decizie, cei care au competenţe de administrare fiscală şi de reglementare a
litigiilor, contribuabilii.

Participanţii cu putere de decizie politică privind impozitele. Conform Constituţiei României, deciziile pe
probleme de drept fiscal revin Parlamentului şi se concretizează în dispoziţii (reglementări) care sunt
înscrise fie în legea finanţelor publice şi legea anuală a bugetului de stat, fie în legi fiscale generale -
Legea privind Codul fiscal.

Deşi măsurile fiscale sunt votate de Parlament, iniţiativa proiectelor de legi fiscale şi a deciziei fiscale
revine Guvernului, datorită tehnicităţii impozitului şi faptului că reprezintă un subiect destul de sensibil.
În consecinţă, guvernul are de cele mai multe ori rolul esenţial în luarea deciziei fiscale, el fiind, în
majoritatea cazurilor, la originea textelor de legi fiscale înaintate spre aprobare Parlamentului.

În ceea ce priveşte bugetele locale, proiectele acestora se întocmesc de către primar sau preşedintele
consiliului judeţean, care le supune spre aprobare consiliului local, după cum se prevede în Legea
administraţiei publice locale. Metodologia de elaborare a bugetelor locale, ca şi a bugetelor instituţiilor
publice, se stabileşte de către Ministerul Finanţelor Publice.

Participanţii care au competenţe de administrare fiscală şi de reglementare a litigiilor. În mod tradiţional,

responsabilitatea gestiunii fondurilor publice revine Ministerului Finanţelor Publice, ceea ce conferă
acestuia un rol dominant în viaţa politică şi administrativă. Prerogativele care aparţin acestui minister se
referă, în principal, la poziţia sa privilegiată în procesul deciziei fiscale şi bugetare, precum şi la
competenţa cvasiexclusivă asupra gestiunii financiare de ansamblu a statului.

Deşi Guvernul este însărcinat cu elaborarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor fondurilor speciale, precum şi a conturilor speciale de execuţie a acestora, potrivit
prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002, Ministerul Finanţelor Publice este cel care ia măsurile
necesare pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu
eficienţă a resurselor financiare. De asemenea, Ministerului Finanţelor Publice îi revine sarcina de a
întocmi bugetele menţionate anterior, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

Contribuabilii. Aceştia formează un ansamblu foarte eterogen de participanţi, în cadrul căruia unele
categorii dovedesc un bun civism fiscal, iar altele sunt înclinate spre un comportament antifiscal (întrucât
se sustrag de la plata unor impozite).

Gradul de civism fiscal depinde în mare măsură de sensibilitatea contribuabilului la impozite.

Întrucât impozitele indirecte sunt incluse în preţul sau tariful mărfurilor şi serviciilor, contribuabilii nu
conştientizează plata acestora. În schimb, în ce priveşte impozitele directe, caracterizate printr-o
transparenţă ridicată, plata lor este pe deplin conştientizată de către contribuabili.

11
2.2. Structura administrativă a aparatului fiscal

Activităţile referitoare la gestionarea creanţelor fiscale sunt îndeplinite de un ansamblu de structuri

instituţionale ale căror competenţe şi răspunderi sunt stabilite de legislaţia din fiecare ţară. Aparatul fiscal
cuprinde un ansamblu de organe fiscale şi de control aparţinând statului, cărora le revin atribuţii legate de
realizarea impunerii, urmărirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, precum şi de asigurarea controlului
privind respectarea legislaţiei în domeniu.

Activitatea fiscală în ansamblul său este constituită din patru categorii de activităţi independente:

 pregătirea şi iniţierea reglementărilor legislaţiei fiscale;

 executarea şi îndrumarea metodologică a activităţii fiscale;
 urmărirea şi controlul respectării legislaţiei şi al îndeplinirii obligaţiilor fiscale;
 perceperea propriu-zisă a oblgaţiilor fiscale şi evidenţierea lor în conturile bugetare.

Toate aceste activităţi se află într-o conexiune, formând un tot unitar, iar organele care le îndeplinesc
trebuie privite ca părţi componente ale aparatului fiscal. Astfel, pregătirea şi iniţierea legislativă,
precum şi îndrumarea metodologică, având caracter fiscal general, revin organelor centrale. Activităţile
de percepere propriu-zisă a impozitelor şi de control al respectării dispoziţiilor legale au un rol mai activ
în impulsionarea încasării veniturilor fiscale la buget.

Realizarea scopului final al activităţilor fiscale - de percepere a impozitelor şi taxelor - este

condiţionată de caracteristicile legislaţiei, pregătirea personalului din sistem, de calitatea şi exigenţa
controlului, de operativitatea şi complexitatea furnizării informaţiilor.

Coordonarea unitară a tuturor activităţilor fiscale revine Ministerului Finanţelor Publice, care cuprinde în
structura sa organe centrale şi teritoriale din domeniul fiscal.

Aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice . Acest minister este organizat şi funcţionează ca

organ al administraţiei publice centrale de specialitate şi de sinteză, care aplică programul Guvernului în
domeniul finanţelor publice. Principalele sale atribuţii în domeniul fiscal sunt:

 stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor fiscale;

 asigurarea măsurilor necesare pentru încasarea veniturilor bugetare;
 elaborarea actelor cu caracter fiscal;
 coordonarea controlului fiscal asupra subiecţilor economici.

Ministerul Finanţelor Publice este structurat pe direcţii generale, direcţii şi servicii, dintre care unele
sunt implicate direct în activităţile fiscale. În cadrul atribuţiilor ce le revin corespunzător prevederilor
legale, compartimentele funcţionale ale Ministerului elaborează norme metodologice, instrucţiuni şi

12
precizări cu privire la modul de aplicare a actelor normative prin care se instituie obligaţiile fiscale.
Asemenea reglementări sunt necesare ori de câte ori apare o nouă lege fiscală, din considerente ca:
asigurarea aplicării corecte şi unitare a acesteia; precizarea obligaţiilor şi răspunderilor ce revin
plătitorilor; explicarea mai detaliată a implicaţiilor incidenţei fiecărui impozit în parte.

Îndrumarea metodologică în domeniul fiscal se realizează de către aparatul central al Ministerului

Finanţelor Publice, prin acţiuni desfăşurate la sediul organelor fiscale teritoriale şi prin consfătuirile la
care participă atât organele fiscale, cât şi reprezentanţii plătitorilor.

Principalele compartimente ale Ministerului Finanţelor Publice cu atribuţii în domeniul fiscal sunt

următoarele:

 Direcţia generală de politică a impozitelor directe şi Direcţia generală de politică a impozitelor

indirecte, în cadrul cărora se elaborează actele normative fiscale şi reglementările necesare
aplicării corecte a acestora, pentru a fi înaintate spre aprobare Guvernului şi Parlamentului;
 Direcţia generală de îndrumare şi metodologie în domeniul perceperii obligaţiilor fiscale, care
asigură coordonarea unitară şi, în acelaşi timp, diferenţiată a realizării încasării efective a
impozitelor şi taxelor de către organele fiscale teritoriale;
 Direcţia generală de control financiar, în cadrul căreia sunt compartimente specializate pentru
îndrumarea şi orientarea metodologică a controlului fiscal;
 Garda financiară, care asigură controlul operativ şi inopinat asupra respectării legislaţiei fiscale,
vamale, comerciale de către agenţii economici. Controlul efectuat de Garda financiară este
orientat preponderent spre depistarea situaţiilor de fraudă şi criminalitate fiscală;
 Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, de contencios fiscal, care asigură rezolvarea pe
cale administrativă a contestaţiilor contribuabililor;
 Direcţia generală a Trezoreriei publice, care are atribuţii privind încasarea veniturilor fiscale şi
controlul financiar preventiv asupra încasării acestora la termenele stabilite, pe baza unei evidenţe
stricte pe fiecare plătitor;
 Direcţia generală a vămilor, care aplică dispoziţiile legale privind perceperea taxelor vamale şi a
altor venituri cuvenite bugetului decurgând din activitatea aparatului vamal de control.

Organele fiscale teritoriale . Structura teritorială a aparatului fiscal cuprinde compartimente de

specialitate din cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice la nivel judeţean şi al municipiului
Bucureşti, administraţiilor financiare ale municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi
din cadrul circumscripţiilor fiscale la nivelul oraşelor şi al percepţiilor rurale.

Prin activităţile lor, aceste organe acoperă întregul teritoriu al ţării, realizând atribuţii cu caracter fiscal în
toate localităţile. Ca statut juridic, organele financiare teritoriale sunt instituţii ale administraţiei publice
cu gestiune proprie. Activitatea lor ca organe financiare îmbracă mai multe forme, ce se diferenţiază în

13
funcţie de nivelul la care se desfăşoară. Activităţile de natură fiscală sunt realizate de către acestea, atât la
sediul propriu, prin compartimentele de resort, cât şi la sediul agenţilor economici şi al contribuabililor
plătitori de impozite şi taxe, prin acţiuni de încasare şi control.

Relaţiile dintre organele fiscale şi contribuabili se realizează în mod diferit. Agenţii economici au, în
general, obligaţia legală de a calcula singuri prelevările fiscale şi de a vărsa la termenele prevăzute sumele
rezultate, ei nefiind supuşi unei operaţiuni de impunere prealabilă din partea aparatului fiscal. La sediul
organului fiscal se realizează controlul fiscal pe baza documentelor de raportare lunare, trimestriale şi
anuale, pe care agenţii economici au obligaţia să le depună. La sediul contribuabilului se realizează
controlul fiscal pe baza informaţiei contabile sintetice şi analitice.

Relaţia organelor fiscale cu persoanele fizice prevede obligativitatea acestora din urmă de a depune la
organele fiscale locale declaraţii de impunere în vederea definitivării impunerii. Organele de control fiscal
efectuează verificări prealabile, în scopul stabilirii exactităţii informaţiilor din declaraţiile depuse,
întocmesc procese- verbale de impunere şi comunică impunerile rămase definitive prin înştiinţări de plată.
Pentru persoanele fizice este organizată o evidenţă nominală, în care fiecare contribuabil este debitat cu
sumele datorate sub formă de impozite şi taxe, urmând a fi creditat pe măsura achitării obligaţiilor fiscale.
În ce priveşte contribuabilii care nu îşi plătesc la timp obligaţiile fiscale, legea prevede că ei pot fi supuşi
procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, care intră în competenţa aparatului fiscal al organelor
fiscale teritoriale.

În afara aparatului fiscal specializat care desfăşoară activităţi fiscale la nivel central şi teritorial,

la perceperea impozitelor şi taxelor mai contribuie, în mod direct sau adiacent, şi alte instituţii şi organe
publice, dintre care menţionăm:

 primăriile - asigură perceperea impozitelor şi taxelor locale care se constituie ca surse

importante de venituri ale bugetelor lor. Aparatul fiscal al Ministerului Finanţelor Publice asigură
îndrumarea unitară şi coordonarea în cadrul politicii fiscale de ansamblu;
 instanţele de judecată, tribunalele şi judecătoriile - asigură peceperea taxelor de timbru referitoare
la litigiile şi actele impozitate în acest fel;
 notarii publici - percep taxe de timbru şi de succesiune pentru diverse activităţi şi acte întocmite;
 organele de poliţie - pentru diverse taxe percepute în exercitarea atribuţiilor lor;
 alte instituţii publice care prin activitatea desfăşurată antrenează perceperea unor venituri
bugetare ca: taxe de metrologie, taxe pentru analize de laborator, taxe pentru protecţia mediului
etc.

14
 CAPITOLUL III: “SISTEMUL FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA”

III.1. Conceptul de sistem fiscal:

Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele rutiere.

III.2. Legislația fiscală

Conform Codului Fiscal, sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea:

15
- metodelor de stabilire, modificare și anulare a acestora, prevăzute de Codul Fiscal;
Organele vamale exercită atribuţii de administrare fiscală potrivit Codului Fiscal, Codului vamal şi altor
acte normative adoptate în conformitate cu acestea.
Organele vamale exercită drepturi ce ţin de asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale aferente trecerii
frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal potrivit Codului vamal, Codului Fiscal în
cazurile expres prevăzute de el, precum şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.
- impozitelor și taxelor;
Conform
Codului fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997, art.2
Reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare
şi anulare a acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

IMPOZITUL

Conform
Codului fiscal nr.1163-XIII 24.04.1997, art.6(1)

este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de
către organul din împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în
raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

16
 TAXA

Conform:

Codului fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997, art.6(2)

este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit

- principiilor;

În Republica Moldova,reglementarea fiscală are loc în baza următoarelor acte normative:

- Constituția;
- Codul Fiscal;
- Codul Vamal;
- Codul cu privire la contravențiile administrative;
- Legea bugetului de stat pe anul respectiv;
- Hotărîri ale Guvernului;
- Instrucțiuni și ordine ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFSP)

III.3. Administrarea fiscală și organele fiscale

Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de
asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele
de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a unor
circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului asupra respectării legislaţiei
fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.

Organul fiscal al RM este reprezentat de Serviciul fiscal de stat, compus din:

- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul de Finanțe;
- Inspectoratele fiscale de stat teritoriale.
- formelor;
Sistemul Fiscal al Republicii Moldova
III.4. Sistemul impozitelor și taxelor percepute în Republica Moldova
Organele cu atribuţii de administrare fiscală sunt:
CF al Republicii Moldova a fost adoptat la data de 24.04.1997 și publicat în Monitorul Oficial al RM în
18.09.1997, pe parcursul anilor acesta a fost modificat și completat. La moment , CF cuprinde 9 titluri:
Titlul I Dispoziţii generale
17
Titlul II Impozitul pe venit
Titlul III Taxa pe valoarea adăugată
Titlul IV Accizele
Titlul V Administrarea fiscală
Titlul VI Impozitul pe bunurile imobiliare
Titlul VII Taxele locale
Titlul VIII Taxele pentru resursele naturale
Titlul IX Taxele rutiere
Sistemul fiscal reprezintă o strategie unică în sistemul financiar al RM şi include următoarele
elemente:
• sistemul de impozite şi taxe;
• legislaţia fiscală;
• aparatul fiscal.
Toate aceste verigi sunt strâns legate între ele, deoarece în baza legislaţiei fiscale activează aparatul
fiscal, având ca scop utilizarea impozitelor ca surse de venit ale statului.
Sistemul de impozite și taxe reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor percepute în baza legislației
fiscale. În Republica Moldova, sistemul de impozite și taxe este conceput conform structurii
publice:centrale și locale. În conformitate cu art.6 al CF se percep impozite și taxe generale de stat și
locale.
În cadrul primăriilor funcţionează serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale cu atribuţii de
administrare a impozitelor şi taxelor.
Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale exercită, corespunzător domeniului de activitate
stabilit referitor la evidenţa contribuabililor ale căror obligaţii fiscale sînt calculate de serviciu şi la
evidenţa acestor obligaţii, alte atribuţii prevăzute expres de legislaţia fiscală. Atribuţiile privind
compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează
a fi restituite, executarea silită a obligaţiilor fiscale şi tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale sînt
exercitate, conform Codului Fiscal, în comun cu organul fiscal.

18
 CONCLUZIE

Sistemul fiscal este un sistem deschis, deoarece, pe de o parte, mediul economico-social acţionează

asupra sa, modificându-l sau orientându-l, iar pe de altă parte, sistemul fiscal acţionează asupra mediului,
în mod direct sau indirect.

Fiecare stat şi-a adoptat propriul sistem fiscal, mai mult sau mai puţin perfecţionat, în strânsă legătură cu
gradul de dezvoltare economică, socială şi militară. În măsura în care statul suveran din punct de vedere
politic îşi poate exercita o putere fiscală absolută pe teritoriul său, se poate vorbi de suveranitate fiscală.
Pentru ca un sistem fiscal să dispună de autonomie fiscală completă (suveranitate fiscală), este necesar ca
acesta să întrunească următoarele cerinţe:

 exclusivitatea aplicării (o expresie a principiului teritorialităţii), care presupune faptul că se

aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un
buget sau sistem unitar de bugete;

19
  autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal să fie complet, adică să conţină
toate regulile de aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor, astfel încât să fie posibilă punerea sa
în aplicare.

Astfel, suveranitatea fiscală înseamnă ca fiecare stat suveran să aibă libertatea deplină în alegerea
sistemului fiscal pe care să-l promoveze, în definirea impozitelor care îl compun, în stabilirea
contribuabililor, în stabilirea ariei masei impozabile, în dimensionarea cotei de impunere, în fixarea
termenelor de plată, în acordarea de facilităţi fiscale, în sancţionarea abaterilor de la prevederile legilor
fiscale, în soluţionarea litigiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabili etc.

Totodată, suveranitatea fiscală implică faptul că niciun alt stat, nicio organizaţie sau niciun organism
internaţional nu are dreptul de a emite reglementări fiscale sau de a institui impozite în interiorul statului
în cauză. Sistemul fiscal al Republicii Moldova.

BIBLIOGRAFIE

Webografie
1. https://mf.gov.md/ro/impozite-%C8%99i-taxe
2. https://mf.gov.md/ro/content/codul-fiscal-al-republicii-moldova-nr-1163
3. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=319952

Legislație
LEGE Codul fiscal al Republicii Moldova Nr. 1163

20