Sunteți pe pagina 1din 5

AVC

Accidentul vascular cerebral (AVC) este denumirea comună a mai multor tulburări care apar
atunci când circulaţia sangvină spre creier este blocată iar celulele nervoase sunt deprivate de
oxigen şi substanţe nutritive. Din acest motiv, funcţionarea neuronală este alterată sau
compromisă definitiv
In cazul accidentului vascular cerebral ischemic un cheag de sange blocheaza un vas
de sange care transporta oxigen si substante nutritive la creier. Cu cat cheagul este mai
mare, el va obstrua o artera de calibru mai mare, iar consecintele vor fi mai grave. 

Cauzele formarii cheagului sunt:


- ateroscleroza-ingusteaza lumenul vasului si favorizeaza formarea cheagurilor.
Principala cauza a aterosclerozei este nivelul crescut de colesterol in sange. Daca se
asociaza si hipertensiunea arteriala si/sau diabetul zaharat riscul de aparitie a AVC
ischemic creste
- afectiuni la nivelul valvelor inimii: valva cardiaca inlocuita (artificiala sau biologica),
aparitia de vegetatii la nivelul valvelor, inflamatia lor (endocardite), insuficienta mitrala,
stenoza mitrala (aparuta mai ales din cauza infectiei cu streptococ beta-hemolitic)-sunt
factori favorizanti ai aparitiei embolilor (material obstruant) care pot duce la blocarea
vaselor de sange din creier 
- staza sangvina-intalnita in dilatari ale cavitatilor inimii, tulburari de ritm cardiac
(fibilatia atriala) 
- tulburari de coagulare a sangelui-stari de hipercoagulabilitate: cancere, boli sistemice,
contraceptive orale
- inflamatia vaselor de sange (vasculite)-duc la ingustarea lumenului
- cardiomiopatie ischemica, infarct miocardic.

FACTORI DE RISC

1. Factori de risc care nu pot fi modificati:


- varsta inaintata-se stie ca incidenta AVC creste o data cu inaintarea in varsta
- sexul-barbatii sunt mai predispusi la a face AVC. Femeile sunt protejate de hormonii
feminini (estrogeni). Aceasta protectie scade odata cu instalarea menopauzei, ajungandu-
se ca dupa varsta de 75 de ani femeile sa fie mai predispuse la AVC
- rasa-negri si hispanicii au un risc mai mare de AVC fata de alte rase
- antecedentele familiale de AVC-riscul de AVC este mai mare la persoanele care au rude
apropiate care au suferit un AVC sau AIT
- antecedente personale de AVC, AIT sau infarct miocardic-persoanele care au suferit in
trecut un astfel de episod, au un risc mai mare de AVC decat celelalte persoane.

2. Factori de risc care pot fi modificati:


- hipertensiunea arteriala-este necesar sa fie tinuta sub control prin medicatie
corespunzatoare, deoarece este al doilea factor de risc ca importanta, dupa varsta
- diabetul zaharat ineficient controlat
- colesterolul crescut-este factor favorizant al aterosclerozei
- afectiuni cardiace sau arteriale-care pot duce la infarct miocardic si in consecinta la
cresterea riscului de AVC
- tulburari de ritm cardiac-in special fibrilatia atriala (se intalneste la 3-5% dintre
persoanele de peste 65). Aproximativ 25% dintre persoanele care sufera un AVC prezinta
si fiblitatie atriala. Din cauza faptului ca atriul nu mai este capabil sa se contracte eficient
si sa impinga sangele in ventricul, in atriu ramane sange stagnant, care favorizeaza
aparitia cheagurilor. De la inima cheagul poate pleca spre creier, rezultatul fiind un
accident vascular cerebral
- tulburari hematologice
- anticonceptionalele orale asociate cu fumatul cresc considerabil riscul de aparitie a
cheagurilor de sange, care pot duce la AVC
- sedentarismul
- obezitatea
- fumatul
- consumul crescut de alcool
- abuzul de droguri

SIMPTOME

Semnele si simptomele unui AVC sunt:


- pareza/ amorteala la nivelul fetei
- hemipareza (paralizie usoara, incompleta, pe o jumatate a corpului: dreapta sau stanga)
- pierderea sensibilitatii pe o jumatate de corp (dreapta sau stanga)
- slabiciune sau amorteala aparute brusc, mai ales pe o jumatate a corpului (dreapta sau
stanga) 
- cefalee (durere de cap) severa
- tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor
- tulburari de vedere
- ameteala
- greturi, varsaturi
- dificultati la mers
- pierderea echilibrului sau a coordonarii
- alterarea constientei, confuzie, mergand pana la coma

Obiectivele recuperării în AVC


 Recuperarea trebuie să înceapă imediat dupa AVC când pacientul este stabil medical.
 Prevenirea unui nou AVC sau a complicaţiilor secundare AVC
 Evitarea decondiţionării datorită imobilizării prelungite
 Încurajarea autoîngrijirii
 Funcţionarea independentă în ADL
 Suport emoţional familial
 Reintegrare în comunitate

PROCEDURI:

1. MASAJ :

In stadiul de spasticitate si dupa depasirea acestui stadiu se urmareste:


- combaterea spasticitatii prin vibratii ale musculaturii, masaj cu gheata, masajul
sistemului nervos central
- combaterea dezaxarilor prin masajul sistemului nervos periferic, masaj Cyriax,
elongatii, tractiuni ale coloanei vrtebrale si ale membrelor
- combaterea complicatiilor: a durerilor prin masaj antalgic, a dezaxarilor prin miscari
postmasaj, a edemelor prin masaj de drenare limfatica, a depresiei prin masaj sedativ

Masajul se poate incepe la cateva zile dupa accidentul vascular. Initial durata masajului
este de 10 minute si se creste progresiv la 20 de minute. Se fac 30-40 de sedinte de
masaj. Masaj cu gheata,masaj SNC.

Efectele masajului sunt: efect sedativ, efect de incalzire locala prin stimularea circulatiei,
drenarea limfatica, stimularea aparatului circulator si respirator, cresterea tonusului
muscular, cresterea metabolismului bazal, imbunatatirea somnului, indepartarea
oboselii.

FIZIOTERAPIE

Tratament prin electroterapie


- curenti cu impulsuri: frecventa 60, intensitatea de 2-3 mA, durata 30 de minute, o
sedinta pe zi,
-  decontracturari pentru membre: electrodul negativ se plaseaza pe muschii
antagonisti, intensitatea de 10-12 mA, durata 10-15 minute, o sedinta pe zi, 10-12
sedinte pe serie
- curenti interferentiali: initial la brat-se folosesc 4 electrozi, frecventa rapida,
durata 20 de minute, intensitate usoara, apoi 5 minute frecventa lenta. Ulterior se
muta electrozii la nivelul gambei afectate.

Tratament prin hidro-termoterapie


- bai galvanice patrucelulare: polul pozitiv amplasat la membrele superioare, iar cel
negativ la membrele inferioare,intensitatea de 15 mA, durata 15-20 minute
-  baile caldute (37 de grade) cu plante, cu durata de 10-15 minute au efect trofic si
previn contractarile
- baile kinetoterapeutice: la 37 grade celsius, cu durata de 20 de minute au efect
decontracturant

KINETOTERAPIE

RIDICAREA DIN PAT:

Cresterea fortei musculare a mainii neparalizate


De cele mai multe ori mana neparalizata in urma accidentului vascular are destul de
multa forta chiar de la inceput. Sunt situatii insa in care datorita varstei inaintate sau a
slabirii generale a organismului, forta musculara a mainii neafectate sa fie foarte scazuta.
Cresterea fortei musculare a acesteia se realizeaza prin miscari active, constiente,
antigravitationale (pacientul isi ridica sindur mana deasupra capului, face flexii din cot,
isi roteste incheietura mainii). Pe urma, miscarile se vor face contra unei rezistente
suplimentare (fie ridica pacientul o greutate sie kinetoterapeutul sau un membru a
familiei opune o rezistenta miscarii pacientului). 

Ridicarea in sezut cu ajutor


Dupa ce mana neafectata a obtinut o forta suficienta se vor executa ridicari in sezut cu
ajutor. Acest ajutor poate veni fie de la un membru al familiei care ajuta miscarea de
flexie a abdomenului pe coapse impingand umerii pacientului inspre directia de miscare,
fie chiar de la mana sanatoasa a pacientului care va trage de o curea prinsa de marginea
opusa a patului. Cu alte cuvinte, pacientul fie se ajuta singur tragand cu putere de o curea
prinsa de partea opusa a patului fie este impins de la spate. Ajutorul va descreste
progresiv pentru a intari musculatura abdominala. 

Coborarea picioarelor la marginea patului


Dupa ce musculatura abdominala a obtinut putina forta, se coboara pasiv picioarele
pacientului la marginea patului. Aceasta este pozitia sezut la marginea patului. Aceasta
pozitie ofera o flexibilitate de lucru mult mai mare. Acum se pot face inclinari laterale,
anterioare, posterioare, miscari cu membrele.

Extensia si flexia piciorului


Din pozitia sezand la marginea patului, i se aseaza pacientului doua perne mari in spate
si este ajutat sa se lase incet pe spate. Din pozitia culcat dorsal, se executa flexii ale
copselor pe abdomen (ridicarea genunchilor la piept). Acestor miscari li se aplica
progresiv si o rezistenta. 

Ridicarea in picioare
Sprijinit de catre doua persoane care il tin cu atentie, pacientul se ridica in picioare.

Cateva dintre obiectivele kinetoterapiei in ceea ce priveste recuperarea accidentului


vascular cerebral, sunt: pastrarea amplitudinilor articulare, imbunatatirea tonusului
muscular, cresterea fortei musculare, refacerea schemelor motrice, imbunatatirea
echilibrului, reeducarea mersului, recuperarea bratului afectat, stimularea
neuromusculara, reintegrarea sociala, reintegrarea profesionala.

Recomandari

- controale medicale periodice-in special persoanele de varsta a 3-a, cele care au


hipertensiune arteriala, diabet zaharat, colesterol crescut. Este importanta mentinerea
acestor parametri in limite normale printr-un stil de viata sanatos sau la nevoie prin
medicatie
- alimentatia-pentru reducerea colesterolului pacientul trebuie sa evite consumul
alimentelor bogate in grasimi. Este de preferat adoptarea unei diete bazate pe legume,
fructe, cereale. Astfel se mentine si o greutate corporala adecvata, obezii avand un risc
crescut de a dezvolta AVC sau AIT. Pacientii care au hipertensiune arteriala trebuie sa-si
limiteze consumul de sare, deoarece sarea retine apa in organism si creste tensiunea
arteriala.
- evitarea sedentarismului si adoptarea unui stil de viata activ, care presupune efectuarea
de exercitii fizice zilnice. Exercitiile fizice sunt benefice persoanelor cu hipertensiune
arteriala, deoarece scad tensiunea si cresc nivelul de HDL-colesterol (colesterolul bun)
- la indicatia medicului se pot folosi si medicamente: aspirina, anticoagulante (de
exemplu la persoanele cu fibrilatie atriala sau care au suferit un infarct miocardic),
medicamente care controleaza tensiunea arteriala (inhibitori ai enzimei de conversie,
diuretice), care scad nivelul de colesterol (statine)
- renuntarea la fumat-tutunul favorizeaza atat hemoragia cat si tromboza cerebrala
- evitarea consumului de alcool-alcoolul favorizeaza tulburarile de ritm cardiac si
contractilitate, care la randul lor favorizeaza aparitia embolilor (mici cheaguri de sange
care pot ajunge la creier). Alcoolul favorizeaza si agregarea plachetara (formarea
cheagurilor)
- evitarea folosirii anticonceptionalelor, deoarece acestea cresc riscul formarii trombilor
si a embolilor care pot determina un AIT sau un AVC ischemic
- evitarea consumului de droguri, deoarece acestea cresc tensiunea arteriala si
favorizeaza aparitia tulburarilor de ritm
- evitarea terapiei de substitutie hormonala la femeile aflate la menopauza

S-ar putea să vă placă și