UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN

SIBIU
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

REFERAT

DISCIPLINA: Dreptul proprietăţii intelectuale

TEMA: Obiectul dreptului de autor.
Categorii de opere protejate de lege.

STUDENT: Bîrlea Cătălin-Marius

SECȚIA: Drept
ANUL DE STUDIU I

1
 CUPRINS

1.Definiția dreptului de autor………………………….….………………....…..3

2.Subiectul dreptului de autor…………………………………………………...3
3.Conținutul dreptului de autor…………………… ……..……………………..4
4.Subiectele dreptului de autor………………………......................................... 5
4.1. Principiul adevăratului creator al operei…………………………………5
5. Condiţii cerute pentru protecţia operelor în cadrul dreptului de autor….. …...7
5.1.Condiţia originalităţii operei……………………………………………...7
5.2. Condiţia ca opera să îmbrace o formă concretă de exprimare…………....7
5.3 Condiţia ca opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului...8

2
 1) Definiția dreptului de autor

Prin drept de autor se înțelege totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile
sociale ce decurg din crearea și valorificarea operelor științifice, literare sau artistice.

Obiectul reglementării acestei instituții juridice îl formează raporturile personale

nepatrimoniale și raporturile patrimoniale ce apar în legătura cu geneza și valorificarea
operelor științifice, literare și artistice.

Mai trebuie precizat că, prin obiectul și prin metoda reglementării lor (poziția de
egalitate juridică a părților), raporturile ce se nasc din crearea și valorificarea operelor
științifice, literare și artistice sunt raporturi juridice civile, iar instituția care le reglementează
este o instituție de drept civil.

Crearea unei opere științifice, literare sau artistice are drept consecință nașterea în
persoana autorului operei a unui drept subiectiv de autor, drept care îi conferă autorului
anumite prerogative în legătură cu opera creată și valorificarea ei.

Dreptul de autor are ca obiect rezultatul activității creatoare a autorului, creația sa

intelectuala și nu lucrul corporal în care ea se concretizează în realitate.

2) Obiectul dreptului de autor

Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice și științifice,

indiferent de forma lor de exprimare, de valoarea sau destinația lor.

Analiza dispozițiilor legale a permis doctrinei să desprindă trei condiții esențiale de

care depinde vocația la protecție în cadrul dreptului de autor și anume:

      opera trebuie să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului;

      să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor;

      sa fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului.

În cele ce urmează vom vedea la ce se referă aceste trei condiții:

a)     Opera trebuie să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului.

Pentru a fi considerată îndeplinită această condiție, autorul nu trebuie să se limiteze la

o reproducere mecanică a operei, fără o contribuție proprie în ceea ce privește substanța de
idei a operei în discuție.

În doctrină această condiție poartă și numele de originalitate. Astfel, pentru a fi

protejată, opera trebuie să poarte amprenta personalității, a individualității individului.

b)     Pentru a forma obiectul unui drept de autor, opera trebuie să îmbrace o formă
concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor.

3
 Această condiție, înseamnă că dreptul de autor se naște din momentul în care opera
îmbracă forma de manuscris, schiță, temă, tablou ori altă formă concretă.

c)     Cea de a treia condiție pentru ca o opera să aibă vocație de protecție este aceea de a fi
susceptibilă de aducere la cunoștința publicului, prin reproducere, executare, expunere sau
orice alt mijloc. Această cerință fiind strâns legată de cea precedentă, unii autori nu
menționează decât două condiții ale protecției, în cadrul dreptului de autor.

Conform legii dreptului de autor constituie obiect al acestui drept următoarele:

      scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și

orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;

      operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;

      compozițiile muzicale cu sau fără text;

      operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;

      operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;

      operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;

      operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastică sticlei și a metalului,
desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări
practice;

      operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează

proiectele de arhitectură;

      lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în

general;

      operele de artă digitală.

3 ) Conținutul dreptului de autor

Conținutul dreptului de autor implică atât existența unor drepturi morale, cât și existența
unui ansamblu de drepturi patrimoniale de autor.

Drepturile morale ale autorului unei opere constau în:

a) dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică;

b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;

4
 c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică;

d) dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări,

precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa;

e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de

utilizare prejudiciați prin exercitarea retractării. În ceea ce privește drepturile patrimoniale,
autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi
utilizată opera sa, inclusiv de a consimți utilizarea operei de către alții.

Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive ale

autorului de a autoriza sau de a interzice:

a) reproducerea operei;

b) distribuirea operei;

c) importul în vederea comercializării pe piață internă a copiilor, inclusiv prin punerea

operei la dispoziția publicului astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment
ales, în mod individual, de către public;

d) închirierea operei;

e) împrumutul operei;

f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin
punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice
moment ales, în mod individual, de către public;

g) radiodifuziunea operei;

h) retransmiterea prin cablu a operei;

i) realizarea de opere derivate.

4. Subiectele dreptului de autor

4.1.  Principiul adevăratului creator al operei

            Art. 3 alin. (1) al Legii privind dreptul de autor stipulează că este autor persoana fizică
sau persoanele fizice care au creat opera.

            Doar persoana fizică poate avea calitatea de autor al operei, fiind singura susceptibilă
de a avea o asemenea activitate. În ciuda acestui fapt, Legea privind dreptul de autor prevede
în art. 3 alin. (2) că în cazuri expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecția acordată
autorului persoanele juridice și persoanele fizice altele decât autorul.

5
            Având în vedere cele menționate mai sus, va trebui să distingem între subiectele
originare ale dreptului de autor și cele derivate.

            Subiectul primar este autorul nemijlocit, creator al operei, în timp ce subiect derivat
este acea persoană care, datorită unor împrejurări a dobândit unele prerogative ale dreptului
de autor.

            Revenind la persoana juridică, ca subiect excepțional al dreptului de autor, trebuie să

subliniem că aceasta nu va beneficia niciodată de toate prerogativele pe care le comportă
dreptul de autor. Aceasta deoarece dreptul de autor al persoanei juridice nu poate deriva din
creația operei, deoarece din faptul creării unei opere nu rezultă decât calitatea de autor al celui
care a creat-o. Dreptul de autor al persoanei juridice poate doar deriva din drepturile de autor
ale persoanelor fizice care au creat opera, însă pentru aceasta trebuie să prezumam ca aceste
persoane au consimțit, în prealabil, în favoarea persoanei juridice, cesiuni parțiale ale
prerogativelor care le revin în calitate de autori. Trebuie însă subliniat că aceste cesiuni sunt
admise de lege doar în ceea ce privește prerogativele patrimoniale, ele nefiind posibile în ceea
ce privește prerogativele personale nepatrimoniale, dat fiind  caracterul acestora de a fi intim
legate de persoana autorului.

            Uneori, numele autorului unei opere nu este cunoscut, caz în care avem de-a face cu o
opera anonimă. Alteori, în virtutea faptului ca autorul are dreptul de a-și afirma paternitatea
operei, dar nu și obligația de a o face, acesta poate decide ca opera să apară sub pseudonim.

Categorii de opere protejate in cadrul dreptului de autor.

Cu privire la dreptul de autor, legislația în domeniu din țara noastră enumeră
categoriile de opere protejate și potrivit art.7 din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al
dreptului de autor operele de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific,
oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare și independent de
valoarea și destinația lor, cum sunt:

- scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte

opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
- operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
- compozițiile muzicale cu sau fără text;
- operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
- operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
- operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;
- operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastică sticlei și a metalului,
desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări
practice;
- operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează
proiectele de arhitectură;
- lucrările plastice, hârtiile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în
general.

6
 Potrivit art. 8 din Legea nr. 8/1996, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de
autor, fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, operele derivate au fost create
plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume: traducerile, adaptările,
adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei
opere literare, artistice sau științifice, care reprezintă o munca intelectuală de creație;
culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile,
colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.

5) Condiţii cerute pentru protecţia operelor în cadrul dreptului de autor

1) Condiţia originalităţii operei.

Originalitatea este un atribut esenţial, singura condiţie de protecţie a creaţiei

intelectuale din domeniul literar, artistic sau ştiinţific. Deşi în literatura de specialitate
originalitatea este considerată „una din pietrele de temelie ale dreptului de autor”, noţiunea de
originalitate a dat naştere la numeroase controverse, ea fiind înţeleasă diferit în diversele
sisteme de drept naţionale. Astfel, dacă în sistemul de copyright originalitatea presupune că
opera trebuie să prezinte un minim de efort intelectual şi trebuie înţeleasă, în primul rând, ca
absenţa copiei , adică opera să nu aibă la bază o altă operă intelectuală preexistentă, în dreptul
continental, apreciaţi specialişti francezi în domeniu, printre care, Andre Bertrand, Andre
Françon, Claude Colombet, Roland Dumas, Andre Lucas şi Pierre Sirinelli, Nadia Walravens.
profesorul Elen Ghiorghios Koumantos consideră că prin originalitate se înţelege că opera
poartă amprenta personalităţii autorului.

Jurisprudenţa a admis că originalitatea nu înseamnă noutate; o operă poate fi originală

chiar dacă se aseamănă mult cu alte opere, câtă vreme similaritatea este fortuită şi nu
rezultatul copierii. Într-o altă opinie „originalitatea operei este sinonimă cu noutatea pe care
aceasta o aduce, sub un aspect sau altul, după caz, în domeniul literar, artistic sau ştiinţific”.

2) Condiţia ca opera să îmbrace o formă concretă de exprimare

Potrivit art.7 alin.1) din Legea nr. 8/1996, opera şi autorul ei beneficiază de protecţia
legii „oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare”. Deşi legea
utilizează sintagma de „formă de exprimare” care, din punctul meu de vedere, se asociază cu
o prezentare fără originalitate, comună, neutră ce nu caracterizează creaţia intelectuală,
consider, alături de alţi autori, că mai nimerită ar fi fost formula „forma de expresie” (adoptată

7
de legiuitorul francez în art. L 112-1 al Codului proprietăţii intelectuale care prevede că opera
este protejată indiferent de „forma de expresie”) deoarece are o semnificaţie mai profundă,
pune în evidenţă personalitatea autorului, asociindu-se pe deplin cu activitatea de creaţie a
spiritului. Condiţia ca opera să îmbrace „o formă concretă de exprimare” înseamnă că dreptul
de autor se naşte din momentul în care opera îmbracă forma de manuscris, schiţă, partitură,
tablou, ori altă formă de exprimare perceptibilă simţurilor oamenilor, soluţie tradiţională în
dreptul român, dacă avem în vedere formularea art.2 din Decretul nr. 321/1956 ce a fost în
vigoare până în anul 1996, care prevedea că „Dreptul de autor ia naştere din momentul când
opera a luat forma de manuscris, schiţă, temă, tablou ori altă formă concretă”.

3) Condiţia ca opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului

O operă este susceptibilă de aducere la cunoştinţa publică prin reproducere, distribuire,

reprezentare sau orice alt mijloc, dar este recunoscută şi protejată independent de aducerea ei
la cunoştinţa publică, în acest sens pronunţându-se Tribunalul Roma care, într-o decizie din 6
iulie 1932, a arătat că operele nepublicate se bucură de protecţia legii, singura condiţie fiind
aceea de a reprezenta realizări de artă concrete. În dreptul român, ca de altfel în majoritatea
sistemelor de drept, dreptul de autor este recunoscut şi protejat numai în cazul creaţiilor de
formă, nu însă şi în cazul ideilor (art.9 alin.1 lit.a). Consider că excluderea ideilor se
întemeiază pe faptul că acestea nu sunt susceptibile de apropriere, pentru că recunoaşterea
unui drept privativ asupra ideilor ar conduce la împiedicarea oricărei activităţi de creaţie.
Folosirea ideilor dintr-o operă preexistentă este licită deoarece, potrivit prevederilor legii
dreptului de autor şi drepturilor conexe, ideile nu sunt protejate, însă dacă preluarea se extinde
şi la forma în care este îmbrăcată ideea, este obligatoriu consimţământul autorului.

8
 BIBLIOGRAFIE

 Drept civil. Proprietatea Intelectuală - Ligia Cătuna, C.H. Beck Bucureşti 2013
 LEGEa nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
 http://www.euroavocatura.ro
 http://www.legalis.ro
 Dreptul proprietăţii intelectuale – Teodor Bodoaşcă, Ed. Univ. Juridic, Ed. a-II-
a,Bucureşti 2012