DOSAR DE PRACTICĂ-ONLINE

Analiza situației sectorului agroalimentar din

România pe baza datelor din anuarele statistice
FAO și Anuarul Statistic al României

Nume student:Alexandra-Maria CIUPE

Specializare:Agrobusiness, Anul II

Nume profesor coordonator: Conf.univ.dr. Maria MORTAN

 Anul 2021

Cuprins

1.Analiza situației sectorului agroalimentar din România pe baza datelor din anuarele
statistice FAO și Anuarul Statistic al României...............................................................................3
1.1CONTRIBUȚIA AGRICULTURII, SILVICULTURII ȘI PESCUITULUI LA ECONOMIE...............3
1.2.Importurile și exporturile de produse agroalimentare............................................................................6
2.Eseu referitor la opinia personală privind dezvoltarea unui sistem agroalimentar circular
la nivelul României.................................................................................................................................8
2.1.Sistemul circular....................................................................................................................................8
2.2.Eseu argumentative privind sistemul circular......................................................................................17
Bibliografie................................................................................................................................................19

2
1.Analiza situației sectorului agroalimentar din România pe baza datelor din
anuarele statistice FAO și Anuarul Statistic al României

1.1CONTRIBUȚIA AGRICULTURII, SILVICULTURII ȘI PESCUITULUI

LA ECONOMIE

Valoarea adăugată globală generată de agricultură, silvicultură și pescuit a crescut cu 68% în

termeni reali între 2000 și 2018, ajungând la 3,4 trilioane USD în 2018. Aceasta reprezintă o
creștere de 1,4 trilioane USD comparativ cu anul 2000. În Africa, valoarea adăugată s-a dublat
peste această perioadă, crescând de la 170 miliarde USD la 397 miliarde USD. Având în vedere
dimensiunea sa, Asia a fost principalul contribuitor la valoarea adăugată globală la agricultură,
silvicultură și pescuit, cu 63% din totalul mondial în 2018: continentul prezintă o creștere de
77%, de la 1,2 trilioane USD în 2000 la 2,2 trilioane USD în 2018.

America și Oceania prezintă o creștere de 47 la sută și, respectiv, 21 la sută în perioada 2000-
2018, în timp ce Europa și-a crescut valoarea adăugată agricolă cu 18 la sută, de la 278 miliarde
USD în 2000 la 329 miliarde USD în 2018. Țările cu cea mai mare sectorul agriculturii,
silviculturii și pescuitului în ceea ce privește valoarea adăugată în 2018 sunt China, India și
Statele Unite ale Americii.

Având în vedere dimensiunea sa, Asia a fost principalul contribuitor la valoarea adăugată globală
la agricultură, silvicultură și pescuit, cu 63% din totalul mondial în 2018: continentul prezintă o
creștere de 77%, de la 1,2 trilioane USD în 2000 la 2,2 trilioane USD în 2018.

America și Oceania prezintă o creștere de 47 la sută și, respectiv, 21 la sută în perioada 2000-
2018, în timp ce Europa și-a crescut valoarea adăugată agricolă cu 18 la sută, de la 278 miliarde

3
USD în 2000 la 329 miliarde USD în 2018. Țările cu cea mai mare sectorul agriculturii,
silviculturii și pescuitului în ceea ce privește valoarea adăugată în 2018 sunt China, India și
Statele Unite ale Americii.

Deoarece activitățile neagricole au depășit agricultura, contribuția globală a agriculturii la

produsul intern brut (PIB) a scăzut, ceea ce se așteaptă să însoțească creșterea PIB-ului total.

Ponderea valorii adăugate din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut între 2000 și 2018 în
toate regiunile, cu excepția Africii: de la 1,8% la 1,6% în 2018 în Europa, de la 10,3% la 7,2% în
Asia și de la 4,0% la 2,9% în Asia Oceania (a rămas practic neschimbată în America, cu 1,8%).
A crescut marginal în Africa de la 14,3% la 15,8%. Această tendință, care este rar observată, se
datorează creșterii ponderii PIB-ului agriculturii în mai multe țări - Algeria, Angola, Ciad,
Congo, Eritreea, Gabon, Guineea, Mali, Maroc, Niger, Nigeria și Sierra Leone . Aceste țări
reprezintă aproximativ jumătate din valoarea adăugată din agricultură, silvicultură și pescuit în
Africa , în 2018 total .În ciuda dimensiunii sale economice relativ mici, sectorul joacă un rol
crucial în lanțul valoric al agroindustriei și în utilizarea resurselor naturale. Ca atare, agricultura
afectează calitatea mediului și securitatea alimentară dincolo de ceea ce indică contribuția sa la
PIB.

Producția totală de culturi primare a crescut cu aproape 50% între 2000 și 2018, la 9,1 miliarde
de tone în 2018, ușor sub recordul din 2017 .Aceasta reprezintă cu 2,9 miliarde de tone mai mult
decât în 2000. Cu aproximativ o treime din total, cerealele erau principalul grup de culturi
produse în 2018, urmate de culturile de zahăr (24%) și legumele (12%).

Exploatația agricolă este o unitate tehnico-economică de sine stătătoare, cu o gestiune unicã și

care desfãșoară activități agricole, prin utilizarea suprafețelor și/sau creșterea animalelor, sau
activități de menținere a terenurilor agricole în bune condiții agricole și de mediu, fie ca
activitate principală, fie ca activitate secundară.

Suprafața agricolă utilizată cuprinde teren arabil, grădini familiale, pășuni și fânețe permanente și
culturi permanente (plantații viticole și pomicole).

Producția ramurii agricole se determină conform metodologiei Eurostat privind „Conturile

Economice pentru Agricultură” și cuprinde: valoarea tuturor producțiilor de produse agricole

4
(inclusiv valoarea producției de vin obținută în unitățile agricole care nu dispun de instalații
industriale de vinificaþie) și valoarea serviciilor agricole efectuate de unitățile specializate.

Această producție nu cuprinde: valoarea consumului de sămânță din producție proprie pentru
culturile la care însămânțările se fac toamna, valoarea strugurilor utilizați în producția de vin a
unităților agricole care nu dispun de instalații industriale de vinificație, valoarea laptelui
consumat de animale, valoarea ouălor puse la incubat și pierderile la producători după recoltare.

Producția ramurii agricole cuprinde și valoarea activităților secundare neagricole neseparabile și

este diminuată cu valoarea laptelui transformat în derivate (produse obținute din prelucrarea
laptelui) în aceeași fermă. Activitățile secundare neagricole neseparabile sunt activități legate
direct de producția agricolă și nu pot fi separate de activitatea agricolă principală din punct de
vedere al costurilor (ex.: producerea brânzeturilor în ferma zootehnică). Producția ramurii
agricole este exprimată în prețuri curente de bază (prețurile la producător la care se adaugă
subvențiile pe produs și se scad impozitele pe produs) ale fiecărui an.

Caracteristica esenţială a sectorului agroalimentar românesc în anii tranziţiei constă în instalarea

şi persistenţa unei ’duble fracturi’ – pe de o parte, între producţia vegetală şi cea animală, în
cadrul agriculturii, iar pe de altă parte, între producţia agricolă şi cea alimentară, în cadrul
sistemului agroalimentar.

Asimetriile evoluţiilor corelative interne s-au manifestat pe fondul relativei stabilităţi a

producţiei agricole (nici creştere mai mare de 5 %, dar nici scădere mai mare de 10 %), de unde
şi importantul rol de ’buffer’ social al acesteia. Comparând dinamicile indicatorilor sintetici din
agricultură şi industria alimentară cu ansamblul economiei naţionale, rezultă că, practic,
dinamica economiei naţionale este devansată de cele două componente ale sectorului
agroalimentar.

Productivitatea capitalului fix din agricultură prezintă o dinamică superioară faţă de cea din
industria alimentară, datorită volumului mai redus al acestora şi a subutilizării capacităţilor de
producţie din marile întreprinderi de industria alimentară.

5
1.2.Importurile și exporturile de produse agroalimentare

În anul de debut al crizei Covid-19, dar și unul dintre cei mai secetoși din istoria recentă,
România și-a arătat și mai mult ineficiența în a-și asigura necesarul de consum alimentar. Datele
Institutului Național de Statistică aferente lui 2020 privind balanța comercială cu produse
agroalimentare indică un plus la valoarea importurilor de 5,9% față de anul anterior, până la 8,93
de miliarde de euro. În plus, raportat la valoarea totală a importurilor României, de 80,5 miliarde
de euro, achizițiile de alimente de peste granițe au ajuns la 11,1%, față de 9,8% în 2019.

Concomitent cu creșterea importurilor, exporturile au luat-o în jos, fiind cu 2,6% mai mici
comparativ cu 2019,  până la 699,5 milioane de euro. Având însă în vedere scăderea de 9,8% a
valorii exporturilor totale, produsele agroalimentare au pierdut importanță în contrabalansarea
deficitului comercial, reprezentând 11,3% din total, față de 10,4% în 2019.

În 2020, deficitul comercial cu produse agroalimentare a ajuns astfel la 1,9 miliarde de euro, în
creştere cu 58,1% faţă de 2019.

În ceea ce privește produsele care au contribuit cel mai mult la majorarea valorii importurilor,
potrivit unui clasament realizat de INS la solicitarea Economica, carnea de porc și produsele de
brutărie, patiserie rămân pe primele două poziții.

Aceasta cu mențiunea că au scăzut cu 5,7% importurile de carne de porc, până la 593 de

milioane de euro. În schimb, INS raportează o creștere a importurilor de produse de brutărie și
patiserie cu 4,1%, până la 383,4 milioane de euro.

De la poziția a treia, apar însă modificări semnificative față de 2019, topul incluzând două
categorii de produse care fac România vedetă pe piața la export: porumbul și grâul.

Mai exact, din datele INS, România a importat anul trecut 1,3 milioane de tone de porumb în
valoare de 321,3 milioane de euro. Porumbul devine astfel al patrulea cel mai important produs
în România, în funcție de valoare. Aceasta în contextul în care, în 2019, acest produs nu se afla
în primele zece în funcție de valoarea importurilor.Cele mai mari cantități au fost aduse din
Ungaria, Bulgaria, Franța și Serbia.

6
Pe de altă parte, porumbul este și cel mai exportat produs agroalimentar din 2020 și 2019. Anul
trecut, traderii au vândut peste granițe 5,7 milioane de tone de porumb în valoare de 1 miliard de
euro. În 2019, exporturile totalizau 6,7 milioane de tone de porumb în valoare de 1,24 miliarde
de euro.

În ceea ce privește grâul, al doilea cel mai exportat produs agroalimentar în 2020 și 2019, datele
INS indică o creștere a volumelor importate până la nivelul de peste 1,2 milioane de tone în
valoare de 220,5 milioane de euro. Grâul urcă așadar pe poziția nouă în clasamentul celor mai
importate produse agroalimentare, în funcție de valoare.

Ungaria și Bulgaria sunt statele care ne-au trimis cele mai mari cantități de grâu.

Anul trecut, România a exportat aproximativ 4,3 milioane de tone de grâu în valoare de 845,8
milioane de euro, în scădere față de 2019 când traderii au livrat peste granițe peste 6,1 milioane
de tone în valoare de 1,1 miliarde de euro.

Este vorba despre un flux de marfă către România, dar nu pentru consumul intern. Cea mai mare
cantitate de porumb a ajuns în portul Constanța spre a fi încărcată pentru destinații externe (dar,
în funcție de modul în care sunt făcute contractele, pot apărea în statistici ca fiind mai întâi
importate în România ).

Anul trecut, când România s-a confruntat cu secetă, a existat un flux mai mare dinspre Serbia
care a avut producții foarte bune de grâu și porumb  și care exportă în jur de 70% din cantități
prin portul Constanța. În plus, există acele importuri naturale de grâu cauzate de nevoia de
anumită calitate, dar vorbim despre cantități mici, de 100-200.000 de tone. Totodată, suntem o
piață liberă, iar pentru cei din zona de vest a țării poate fi mai simplu să cumpere din Ungaria
decât din Bărăgan.

Numai cu statele UE, deficitul a depăşit 3,175 miliarde de euro (2,654 miliarde de euro în 2019),
în timp ce excedentul înregistrat cu ţările extracomunitare a coborât la 1,236 miliarde de euro
anul trecut, de la 1,428 miliarde de euro în 2019.

Valoarea exporturilor s-a diminuat cu 2,9% în 2020, însumând 6,99 miliarde de euro, în timp
importurile au crescut din punct de vedere valoric cu 6%, până la 8,92 miliarde de euro.

7
Exporturile în ţările UE s-au cifrat la 4,4 miliarde euro (4,57 miliarde euro în 2019), iar în ţările
terţe au totalizat 2,58 miliarde euro (2,62 miliarde euro în 2019). În ceea ce priveşte valoarea
importurilor din spaţiul comunitar, aceasta a urcat la 7,58 miliarde de euro, faţă de 7,22 miliarde
de euro în anul precedent, în timp ce pe zona non-UE a fost consemnată o sumă de 1,346
miliarde de euro, în creştere cu 12,1% comparativ cu anul 2019 (1,2 miliarde euro).

În concluzie,dezvoltarea sectoarelor fructelor şi legumelor, al plantelor vii şi produselor de

floricultură, concomitent cu organizarea producătorilor şi a filierelor agroalimentare, ar putea
contribui la reducerea deficitului comercial agroalimentar. Pe de altă parte, trebuie exploatat la
un nivel superior potenţialul de creştere a ofertei la export de produse procesate finite, cu valoare
adăugată mai ridicată, precum: alimente provenind din agricultura ecologică, produse înregistrate
pe scheme de calitate, vinuri şi spirtoase, ţigarete şi rezerve de tutun, preparate alimentare,
produse procesate din carne, lactate şi brânzeturi, ulei de floarea-soarelui, produse de brutărie,
patiserie şi biscuiţi, preparate şi conserve din carne, miere. 

2.Eseu referitor la opinia personală privind dezvoltarea unui sistem

agroalimentar circular la nivelul României.

2.1.Sistemul circular

Agricultura reprezintă în ansamblul economiei naţionale una din ramurile de mare importanţă,
menită să contribuie într-o măsură covârşitoare la relansarea creşterii economice a ţării noastre.

Este necesar să se petreacă transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico

materială, în organizarea exploataţiilor agricole, care să asigure practicarea unei agriculturi
moderne şi înscrierea ei în strategia generală de trecere a întregii economii româneşti la
economia de piaţă. Agricultura se bucură astăzi de o deosebită atenţie în toate ţările lumii,
indiferent de nivelul de dezvoltare economică. În lumea contemporană ţările cele mai dezvoltate
din punct de vedere economic sunt şi cele mai mari producătoare şi exportatoare de produse

8
agricole. Ca ramură de bază a economiei noastre naţionale agricultura se afirmă ca un domeniu
de activitatea deosebit de complex şi complicat. Complexitatea agriculturii, ca ramură a
producţiei materiale, a economiei naţionale, este determinată de rolul agriculturii în dezvoltarea
economică şi de particularităţile ei tehnice, economice şi sociale, care imprimă legităţilor
economice generale o manifestare specifică în agricultură

În prezent, există un consens general cu privire la faptul că o dezvoltare economică și socială

sustenabilă impune o gestionare adecvată a materiilor prime, a deșeurilor, a produselor
secundare, a energiei, etc. care să permită conservarea resurselor naturale limitate ale planetei și
protejarea mediului. Tranziția către o economie circulară, în cadrul căreia valoarea produselor,
a materialelor și a resurselor este menținută în economie cât mai mult timp posibil, iar
producerea de deșeuri este redusă la minimum, a câștigat o atenție deosebită, regăsindu-se pe
agenda autorităților publice, a mediului de afaceri, a institutelor de cercetare și organizațiilor
non-guvernamentale. În ultima perioadă, conceptul de economie circulară a cunoscut o
dezvoltare exponențială prin implicarea activă a tuturor factorilor interesați. Astfel, în
literatura de specialitate se regăsesc peste 100 de definiții cu privire la economia circulară,
concentrate în jurul unor concepte cheie precum: dezvoltare durabilă, cadrul celor 4R (Reduce,
Reuse, Recycle, Recover), abordarea sistemică (micro, mezo, macro), ierarhia deșeurilor
(Kirchherr et al., 2017).

Economia circulară nu se aplică unui singur domeniu de activitate sau unor resurse singulare,
ea poate să fie extinsă la nivelul tuturor sectoarelor de activitate prin intermediul diferitelor tipuri
de sinergii, care pot genera prin asociere efecte cumulate de tip pozitiv sau negativ. Considerăm
că procesele de anticipare și adaptare pot fi abordări utile pentru minimizarea riscurilor asociate
sinergiilor negative la nivel economic, social și de mediu. Identificarea aspectelor emergente ale
economiei circulare reprezintă primul pas în stabilirea tipurilor de sinergii și a măsurilor asociate
ce se impun. Provocările asociate economiei circulare aduc în prim-plan necesitatea unui
angajament politic în direcția economiei circulare, de dezvoltare a standardelor de utilizare
eficientă a resurselor pe fiecare flux de deșeuri sau pe alte tipuri de resurse, de finanțare a
inovației și cercetării 24 în dezvoltarea de noi tehnologii, dar și de promovare a inițiativelor din
zona tehnologiei informației.

9
Realizarea unei economii circulare, care să se îmbine armonios cu o creștere verde, aduce în
prim plan necesitatea implementării unei abordări durabile la nivelul activităților economice.

Tranziția către o economie circulară promovează modele de producție și consum durabile, care
să poată fi implementate într-o societate aflată într-o continuă căutare de noi surse pentru auto
susținerea creșterii economice. Procesul de transformare a modelului clasic - linear către unul
circular implică reconsiderarea aspectelor nesustenabile în vederea identificării oportunităților
viitoare de dezvoltare. Obiectivul decuplării creșterii economice de consumul de resurse naturale
reprezintă un demers important în continuarea eforturilor de promovare a unor economii eco-
eficiente, cu un accent crescut pe utilizarea eficientă a resurselor naturale. În acest sens,
abordarea propusă de economia circulară vizează reducerea consumului de surse primare în
procesul de producție prin refolosirea produselor, respectiv prin extinderea ponderii materialelor
reutilizate și reciclate. Un rol important îl are procesul de eficientizare a utilizării resurselor
astfel încât să se producă mai multă valoare economică cu aceleași sau cu mai puține resurse.

Totodată, folosirea durabilă a resurselor naturale este strâns legată de identificarea nișelor, care
pot aduce valoare adăugată la nivelul lanțului valoric. Economia circulară este parte componentă
a dezvoltării durabile, aducând în prim plan nevoia de optimizare a consumurilor de resurse
pentru a preveni, a reduce risipa și a se promova reutilizarea. Dezvoltarea unei economii
circulare are nevoie de noi abordări ale ciclului de viață, care să permită depășirea barierelor
asociate preluării la nivelul pieței de consum a ultimelor inovații tehnologice în acest domeniu.

Realizarea unui progres în această direcție trebuie să ia în considerare modelele actuale în care
„bunurile de astăzi sunt resursele de mâine la prețurile de ieri” (Stahel, 1977), precum și
necesitatea creșterii gradului de conștientizare, de informare și de pregătire a publicului. În acest
sens, Stahel1 susține în mod activ ideea implementării de strategii de prevenire a deșeurilor prin
extinderea duratei de viață a bunurilor prin reutilizare, reparare, modernizare tehnologică. Ideea
de circularitate, respectiv de închidere a buclei economice, apare schițată în 1976 în cadrul
raportului „Potențialul de a substitui forța de lucru umană pentru energie" (Stahel și Reday
Mulvey, 1977), fiind prezentată viziunea unei bucle economice în relație cu crearea de noi locuri
de muncă, creșterea competivității economice, a economisirii resurselor și a prevenirii risipei.

10
Aspectele care sunt interconectatate cu abordarea propusă de economia circulară se referă, în
special, la managementul deșeurilor, la promovarea eficienței utilizării resurselor și, implicit, la
atingerea unui grad crescut de bunăstare socială.

Economia circulară va stimula competitivitatea UE prin protejarea întreprinderilor împotriva

penuriei de resurse și a prețurilor volatile, contribuind la crearea unor noi oportunități de afaceri
și a unor modalități inovatoare și mai eficiente de producție și consum. Aceasta va crea locuri de
muncă la nivel local pentru toate nivelurile de calificări și oportunități pentru integrarea și
coeziunea socială. În același timp, va permite economisirea de energie și va contribui la evitarea
daunelor ireversibile în ceea ce privește clima și biodiversitatea, precum și poluarea aerului, a
solului și a apei, cauzate de utilizarea resurselor într-un ritm care depășește capacitatea
Pământului de a le reînnoi. Un raport recent subliniază, de asemenea, beneficiile mai ample ale
economiei circulare 1 , inclusiv în ceea ce privește reducerea nivelurilor actuale ale emisiilor de
dioxid de carbon. Prin urmare, măsurile privind economia circulară se află în strânsă legătură cu
priorități-cheie ale UE, printre care se numără ocuparea forței de muncă și creșterea, agenda în
materie de investiții, combaterea schimbărilor climatice și energia, agenda socială și inovarea
industrială, precum și cu eforturile depuse la nivel mondial în domeniul dezvoltării durabile.

Actorii economici, cum ar fi întreprinderile și consumatorii, au un rol esențial în impulsionarea

acestui proces. Autoritățile locale, regionale și naționale facilitează tranziția, însă și UE îi revine
un rol esențial în sprijinirea acesteia. Obiectivul este de a asigura instituirea cadrului de

11
reglementare adecvat pentru dezvoltarea economiei circulare pe piața unică și de a transmite
semnale clare operatorilor economici și societății în general cu privire la calea de urmat, cu
obiective pe termen lung în domeniul deșeurilor, precum și cu un set de măsuri concrete, ample
și ambițioase care să fie realizate înainte de 2020. Acțiunea la nivelul UE va impulsiona
investițiile și va crea condiții de concurență echitabile, va înlătura obstacolele generate de
legislația europeană sau de o aplicare inadecvată a normelor, va aprofunda piața unică și va
asigura condiții favorabile pentru inovare și implicarea tuturor părților interesate.

Propunerile legislative privind deșeurile, adoptate împreună cu prezentul plan de acțiune, cuprind
obiective pe termen lung ce vizează reducerea ratelor de stocare a deșeurilor în depozite de
deșeuri și a creșterii ratelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a fluxurilor de deșeuri
principale, cum ar fi deșeurile municipale și deșeurile de ambalaje. Obiectivele ar trebui să
determine treptat statele membre să ajungă la convergență în ceea ce privește nivelurile celor mai
bune practici și să încurajeze investițiile necesare în materie de gestionare a deșeurilor. Se
propun măsuri suplimentare menite să clarifice și să simplifice punerea în aplicare, să promoveze
stimulentele economice și să îmbunătățească schemele de răspundere extinsă a producătorilor.

Gestionarea deșeurilor joacă un rol central în economia circulară: aceasta determină modul în
care ierarhia deșeurilor stabilită de UE este pusă în practică. Ierarhia deșeurilor stabilește o
ordine de prioritate, de la prevenire, pregătire pentru reutilizare, reciclare și valorificare
energetică până la eliminare, cum ar fi stocarea în depozite de deșeuri. Acest principiu este menit
să încurajeze opțiunile care duc la obținerea celor mai bune rezultate globale în materie de
mediu. Modul în care colectăm și ne gestionăm deșeurile poate duce fie la rate ridicate de
reciclare și la reintroducerea în economie a materialelor valoroase, fie la un sistem ineficient în
care cea mai mare parte a deșeurilor reciclabile sfârșesc în depozite de deșeuri sau sunt
incinerate, acest fapt putând avea efecte dăunătoare asupra mediului și generând pierderi
economice semnificative. Pentru a atinge niveluri ridicate în materie de valorificare a
materialelor, este esențial să se trimită semnale pe termen lung autorităților publice,
întreprinderilor și investitorilor, precum și să se instituie la nivelul UE condițiile propice
corespunzătoare, inclusiv aplicarea consecventă a obligațiilor existente. Toate deșeurile ar trebui
să fie luate în considerare, indiferent dacă sunt generate de gospodării, de întreprinderi, de

12
industrie și de sectorul minier sau dacă sunt generate de sectorul construcțiilor În prezent, numai
aproximativ 40 % din deșeurile produse de gospodăriile din UE sunt reciclate.

Propunerile revizuite privind deșeurile includ, de asemenea, obiective mai ambițioase de

reciclare a materialelor utilizate pentru ambalaje 27 , care vor consolida obiectivele în materie de
deșeuri municipale și vor îmbunătăți gestionarea deșeurilor de ambalaje în sectorul comercial și
în cel industrial. În UE s-a reciclat un volum mai mare de deșeuri de ambalaje (provenite din
gospodării și din surse industriale/comerciale) de la introducerea obiectivelor la nivelul UE
privind ambalajele de hârtie, de sticlă, de plastic, de metal și de lemn 28 și există potențial pentru
a recicla mai mult, ceea ce implică deopotrivă beneficii economice și ecologice.

Pentru a crește nivelurile reciclării de înaltă calitate, sunt necesare îmbunătățiri în materie de
colectare și sortare a deșeurilor. Sistemele de colectare și sortare sunt adesea finanțate parțial
prin scheme de răspundere extinsă a producătorilor, în cadrul cărora fabricanții contribuie la
costurile aferente colectării și tratării produselor. Pentru a spori eficacitatea acestor scheme,
Comisia propune condiții minime privind transparența și eficiența din punctul de vedere al
costurilor. Statele membre și regiunile pot, de asemenea, să utilizeze aceste scheme pentru
fluxuri suplimentare de deșeuri, cum ar fi textilele sau mobila.

De asemenea, este important să se remedieze obstacolele de pe teren. Adesea, creșterea ratelor de

reciclare este limitată de capacitatea administrativă, de lipsa de investiții într-o infrastructură de
colectare separată și de reciclare, precum și de utilizarea insuficientă a instrumentelor economice
(de exemplu, taxele de stocare a deșeurilor în depozite de deșeuri sau schemele de plată în
funcție de deșeurile generate); crearea de supracapacități în infrastructură pentru a trata deșeurile
reziduale (inclusiv cele mixte) generează, de asemenea, provocări majore. Noile propuneri
legislative privind deșeurile țin seama de aceste obstacole prin combinarea obiectivelor pe
termen lung și a celor intermediare cu posibilitatea prelungirii termenelor pentru țările care se
confruntă cu cele mai mari provocări în ceea ce privește intensificarea colectării separate și a
reciclării, impunând în același timp obligația de a elabora o strategie de punere în aplicare menită
să asigure realizarea de progrese și remedierea în timp util a lacunelor în materie de punere în
aplicare. Comisia s-a angajat, de asemenea, să acorde asistență tehnică statelor membre care se
confruntă cu dificultăți în materie de punere în aplicare și să faciliteze schimbul de cele mai bune
practici cu țările și regiunile care au reușit să își îmbunătățească gestionarea deșeurilor. Comisia

13
a lansat deja o serie de inițiative de promovare a conformității pentru a asigura o mai bună
punere în aplicare a legislației UE în domeniul deșeurilor, inclusiv în ceea ce privește deșeurile
municipale, deșeurile periculoase și colectarea separată, și pentru a crește gradul de sensibilizare
la nivel național. Actuala cooperare strânsă cu statele membre va fi intensificată în viitor și va
realiza o corelare mai bună între legislația privind deșeurile și măsurile mai ample în sprijinul
economiei circulare.

Într-o economie circulară, pe termen lung, se încurajează aplicarea conceptelor de

sustenabilitate și competitivitate. Economia circulară este un nou model de afacere (sistem nou
de operare), care urmărește să "închidă bucla" și să reintroducă în circuitul de fabricație deșeurile
din sistem. În cadrul acestui nou model de afacere se impune tranziția de la principiile de "a lua,
a face, a dispune de" specifice modelului liniar, care este extrem de risipitor și în detrimentul
mediului, la un sistem care să permită și să impună gestionarea rațională și responsabilă a
resurselor. În cadrul modelului actual de business/afacere (model liniar), în procesul de fabricație
al unui nou produs se folosesc diferite materii prime și materiale; după fabricarea produsului se
obțin deșeuri. Deșeurile de materii prime și materiale sunt depozitate sau incinerate, ceea ce
înseamnă pierderi și un consum mare de resurse fie pentru depozitarea sau pentru eliminarea lor.

Pe de altă parte, în cadrul economiei circulare, se realizează o buclă, prin utilizarea materiilor
prime și materialelor considerate deșeuri, pentru realizarea de noi produse, evitându-se astfel
depozitarea sau incinerarea lor.

Potrivit Comisiei Europene, într-o economie circulară, valoarea produselor și a materialelor este
menținută cât mai mult timp posibil. Utilizarea deșeurilor și a resurselor este minimizată, iar
atunci când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, acesta este din nou folosit pentru a
crea o valoare suplimentară. Fundația Ellen MacArthur prezintă cea mai cunoscută definiție a
economiei circulare (CE) ca fiind "o economie industrială care este regenerativă sau restaurativă
prin intenție și design. Aceasta înlocuiește conceptul de "sfârșit de viață" cu restaurarea, energia
necesară fiind obținută din surse regenerabile, se elimină utilizarea substanțelor chimice toxice,
care afectează reutilizarea și urmărește eliminarea deșeurilor prin proiectarea superioară a
materialelor, produselor, sistemelor și, în final noi modele de afaceri "(Fundația Ellen
MacArthur, Spre economia circulară, Volumul 3, 2013)

14
Importanța economiei circulare

Economia circulară urmărește să reducă la minimum deșeurile și să extindă ciclul de viață al

unui produs. Pentru a realiza acest lucru, produsele sunt proiectate să dureze și sunt optimizate
pentru un ciclu/proces de desfacere și refolosire. Atunci când produsul ajunge la sfârșitul ciclului
său de viață, într-o economie circulară se păstrează materialele cât mai mult timp posibil.
Procesul de tranziție de la modelul tradițional liniar, bazat pe fabricație – consum - aruncare la
un model circular (a se vedea figura 2), se creează o valoare suplimentară. Modelul de producție
și consum în cadrul economiei circulare se bazează pe două bucle complementare, inspirate din
ciclurile biologice: una pentru materiale "biologice" (care pot fi descompuse de organisme vii) și
a doua pentru materiale "tehnice" (care nu pot fi descompuse de organisme vii).

Beneficiile economiei circulare

Implementarea modelului de economie circulară ar putea aduce anumite beneficii, cum ar fi:

 protejarea mediului înconjurător,

 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
 transparența procesului de aprovizionare cu materii prime,
 eliminarea efectelor nocive ale procesului de extracție a resurselor asupra mediului
înconjurător,
 reducerea poluării,
 stimularea inovării,
 creșterea competitivității.

Economia circulară (EC) în cadrul sistemului agroalimentar se bazează pe 3 principii

majore:

I. Biomasa vegetală care este elementul principal al industriei agroalimentare și motorul

formării ciclului carbonului. Circularitatea în acest caz se referă la recuperarea
decalajelor de productivitate, diversificarea sistemelor de culturi, folosirea
îngrășămintelor organice. Recuperarea decalajelor de productivitate pe baza EC pune
accent pe folosirea aportului de nutrienți prin reciclarea gunoiului de grajd, reziduurilor

15
 din culturile vegetale și a reutilizării fluxurilor de deșeuri (deșeuri menajere organice)
sau specii de leguminoase care fixează azotul atmosferic în sol.

II.   Cel de al doilea principiu de bază se referă la folosirea produselor secundare din
agricultură, procesare și consum care ar trebui reciclate în cadrul sistemului
agroalimentar. Aceasta se referă, printre altele, la calitatea solului, sechestrarea
carbonului în sol, folosirea producției agricole la producerea de energie regenerabilă,
producția de îngrășăminte organice și biomateriale.

III. Cel de-al treilea principiu se referă la folosirea la maxim a potențialui oferit de efectivele
de animale. Dezvoltarea tehnologica și schimbările culturale în obiceiurile de consum pot
avea un efect substanțial asupra disponibilității și producerii de furaje de calitate cu
costuri reduse destinate furajării animalelor. Administrarea acestor furaje poate
contribui la obținerea unor alimente superioare calitativ și cantitativ în cadrul unui
sistem agrioalimentar circular.

Cele trei principii prezentate sunt principii de acțiune. În concluzie, economia circulară este
descrisă de următoarele caracteristici fundamentale: - Deșeurile sunt "proiectate" – într-o
economie circulară, deșeurile sunt proiectate cu intenție. Materialele biologice pot fi ușor
returnate solului, în timp ce materialele tehnice sunt proiectate pentru a fi recuperate. –

Diversitatea construiește putere - pentru diferite sisteme, diversitatea este un factor cheie de
versatilitate și rezistență. - Sursele regenerabile de energie alimentează economia, reduc
dependența de resurse primare, determină creșterea rezistenței și independenței sistemelor
necesare pentru alimentarea și funcționarea economiei circulare. - Prețurile sau alte mecanisme
de feedback ar trebui să reflecte costurile reale – într-o economie circulară, eficiența este
exprimată prin preț, care la rândul său este determinat de costul integral.

Pentru a susține creșterea sustenabilității și inovației în viitor, pentru o economie

circulară eficientă a resurselor în industria alimentară și a băuturilor, politicile Comisiei
Europene, recomandă urmatoarele:

 Luarea măsurilor de prevenire a risipei de alimente care se adresează întregului lanț

alimentar; 

16
  Implementarea obiectivului ONU pentru Dezvoltarea durabilă privind risipa de alimente
la nivelul UE;

 Dezvoltarea unei metodologii comune de măsurare a deșeurilor alimentare din UE,

aliniată la standardele globale; 

 Crearea unei platforme de ”stakeholderi” în materie de deșeuri alimentare cu implicarea

tuturor actorilor din lanțul alimentar și a statelor membre;

 Clarificarea legislației UE pentru facilitarea donării de alimente;

 Căutarea de opțiuni pentru a îmbunătăți înțelegerea datelor marcate, fără a compromite

siguranța și calitatea alimentelor; 

 Maximizarea valorii materiilor prime, permițând mai multor materiale să ramână produse
sau să fie clasificate ca sub-produse; 

 Promovarea îmbunătățirii continue a performanței de mediu a produselor alimentare și

băuturilor pe tot parcursul ciclului lor de viață; 

 Stabilirea criteriilor de achiziții publice ecologice, care respectă performanța generală a

durabilității ciclului de viață a produselor alimentare și băuturilor pe o bază consistentă,
obiectivă și fiabilă științific; 

 Menținerea deșeurilor ca sursă de energie, fiind o opțiune de gestionare a deșeurilor,

acolo unde este justificată de proiectarea ciclului de viață; 

 Promovarea investițiilor în cercetare și dezvoltare;

 Concentrarea pe educația consumatorilor și schimbarea atitudinilor publice față de

diminuarea cantității de deșeuri.

2.2.Eseu argumentative privind sistemul circular

17
Având în vedere aspectele menționate anterior,prin care am arătat ce este agricultura,ce înseamnă
sistemul circular și care sunt beneficiile implementării acestui sistem,consider că acest sistem
circular este necesar și benefic pentru România.

Problema deșeurilor și lipsa educației privind gestionarea lor este o problema fundamentală cu
care ne confruntăm. Reciclarea este fundamentală în promovarea unei economii circulare,aspect
menționate anterior,aceasta fiind noua imagine a durabilității, capabilă să reducă implicațiile
asupra mediului și să contribuie la crearea de noi locuri de muncă.

Reciclarea trebie să fie privită ca o responsabilitate colectivă, a fiecăruia dintre noi, pentru a ne
asigura un viitor durabil. Responsabilitatea agenților economici ce au în vedere colectarea și
selectarea este de a ne oferi mijloacele necesare pentru a face asta, dar fiecare persoană în parte
trebuie să ofere inițiativă. În timp, reciclarea poate aduce foarte multe beneficii, utile atât
mediului înconjurător, cât și nouă.

Ce se întâmplă atunci când noi reciclăm?

Materialele folosite sunt transformate în produse noi, reducând nevoia de a consuma resurse
naturale. Dacă materialele utilizate nu sunt reciclate, se creează produse noi prin extragerea
materiei prime proaspete de pe Pământ, prin activităăți precum minerit și silvicultură. Reciclarea
ajută la conservarea materiilor prime importante și protejează habitatele naturale pentru viitor.
Reducerea deșeurilor, reciclarea și compostarea sunt modalități eficiente de a reduce generarea
de gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul. Deoarece reciclarea presupune
utilizarea unei cantități mai mici de energie pentru obținerea și prelucrarea de noi materii prime,
produce mai puține emisii de carbon.

Consider că deșeurile nu ar mai fi private ca fiind o problemă majoră,atâta timp căt fiecare
dintre noi reușim să ne autoeducăm și să înțelegem nevoia gestionării cât mai corecte a
lor.Implicarea statului este importantă în sprijinul oamenilor și în promovarea unui sistem
verde,curat dar și în creearea unor depozite de deşeuri.

Astfel,o economie circulară se străduiește să reducă „contribuția” de noi resurse, în special de

resurse neregenerabile, să utilizeze, să reutilizeze și să valorifice resursele din economie cât mai
mult posibil și să reducă la minimum producerea de emisii și deșeuri.

18
Posibila diminuare a cantității de deșeuri ar putea genera câștiguri substanțiale pentru economie
și beneficii semnificative pentru sănătatea umană. Păstrarea în uz a resurselor deja extrase nu
doar ar reduce dependența de materii prime, ci ar crește și competitivitatea, reducând în același
timp impactul asupra mediului.

Prevenirea generării de deșeuri, reciclarea și o mai bună gestionare a deșeurilor în general sunt
cu siguranță esențiale pentru minimizarea fluxurilor de intrare și ieșire din economie. Însă
închiderea circuitului materialelor nu este suficientă pentru a împiedica impactul viitor asupra
mediului, sănătății și bunăstării umane. Abordările din sfera economiei circulare trebuie să nu se
limiteze la gestionarea deșeurilor, ci să înlesnească tranziția către o economie verde. Este necesar
să regândim modul în care producem, consumăm și eliminăm produsele.

Proiectarea ecologică este esențială pentru creșterea potențialului reciclării și pentru prelungirea
duratei de viață a produselor. Putem proiecta produse care să poată fi reparate cu ușurință, să nu
necesite decât înlocuirea pieselor defecte, iar componentele lor să poată fi sortate ușor pentru o
reciclare optimă.

De asemenea, trebuie să ținem cont de efectele materialelor asupra sănătății și mediului pe care
le utilizăm în produsele noastre. Proiectarea ecologică ar putea, să contribuie la găsirea unor
alternative mai bune pentru înlocuirea materialelor care au un impact ridicat asupra mediului.

De exemplu,lemnul, culturile agricole sau fibrele pot fi folosite pentru o gamă largă de produse
și nevoi energetice. Posibilitatea de a trece la biomateriale ar trebui să fie analizată ținând seama
de impactul aferent asupra ecosistemelor și asupra sănătății.

În concluzie, trecerea și adoptarea unei economii verde și circulare va aduce beneficii anumitor
grupuri și sectoare și va exercita presiuni asupra altora. Factorii de decizie politică vor trebui să
aibă o atitudine echitabilă față de toate părțile, atât în Europa, cât și la nivel mondial, și să ofere
măsuri de sprijin pentru a facilita și a orienta tranziția socio-economică necesară. Trecerea către
economia verde implică o preocupare adecvată bazată pe cunoaștere, cercetare și inovare care să
creeze un cadru efficient, menit să favorizeze dezvoltarea durabilă pe termen lung.

19
 Bibliografie

1. Anuarul Statistic al României (https://insse.ro/cms/)

2. F.A.O. (http://www.fao.org/3/cb1329en/online/cb1329en.html#chapter-1)

3. Evoluţia comerţului internaţional de bunuri şi servicii al României în primul trimestrul al

anului 2020 şi perspective -Profesor Constantin ANGHELACHE-Academia de Studii

Economice din București / Universitatea ”Artifex” din București

20