ȘCOALA POSLICEALĂ

“VASILE ALECSANDRI” BUZĂU

SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST /DE FARMACIE

ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI

PROIECT DE CERTIFICARE A

CALIFICĂRII PROFESIONALE

COORDONATOR

DR. PANĂ MIRELA

M.I. BOBE ELENA

ABSOLVENT

ALEXANDRU CLAUDIA

CLASA A III-A AMG

BUZĂU

2021
 ȘCOALA POSLICEALĂ

“VASILE ALECSANDRI” BUZĂU

SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST /DE FARMACIE

ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI

TEMA PROIECTULUI

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER PANCREAS

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

DR. PANĂ MIRELA

M.I. BOBE ELENA

ABSOLVENT

ALEXANDRU CLAUDIA

CLASA : III-A AMG

BUZĂU

2021
 CUPRINS

MOTTO…………………………………………………………………………………………5

MOTIVAȚIA  ALEGERII TEMEI …………………………………………………………....6

CAPITOLU I. NOȚIUNII DE ANATOMIE  ȘI  DE FIZIOLOGIE A 

APARATULUI   URO- GENITAL BĂRBĂTESC …………………………20

CAPITOLUL II.  PREZENTAREA TEORETICĂ 

2.1 DEFINIȚIE…………………………………………………………………………………20

2.2 CLASIFICARE……………………………………………………………………………..20

2.3 SIMPTOMATOLOGIE …………………………………………………………………….22

2.4 DIAGNOSTIC ……………………………………………………………………………..23

2.5 COMPLICATII……………………………………………………………………………...25

2.6 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC …………………………………………………………….26

2.7 TRATAMENT ……………………………………………………………………………...26

2.8 PROFILAXIE ………………………………………………………………………………27

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA

ȘI TRATAREA BO LNAVULUI

3.1 INERNAREA BOLNAVULUI ȘI ASIGURAREA CONDITIȚIILOR DE

SPITALIZARE............................................................................................................................27

3.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV ..............30

3.3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ȘI GENERALE A PACIENTULUI ..................32

3.4 PREGĂTIREA, ASISTAREA ȘI EFECTUAREA RECOLTĂRILOR DE PRODUSE

BIOLOGICE ..............................................................................................................................44

3.5 PREGĂTIREA ASISTENULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE PARACLINICE...54

3.6 POZIȚIA BOLNAVULUI ÎN PAT , URMĂRIREA PACIENTULUI............................55

3.7 URMĂRIREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETATIVE .............................................57

3.8 ALIMENTAȚIA PACIENTULUI ......................................................................................61

3.9 PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

TRATAMENTULUI ........................................................................................................................
..............................64

3.10 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI PROFILAXIA BOLII .....................................66

3.11 EXTERNARE BOLNAVULUI .......................................................................................67

CAPIOLUL IV. PLANURI DE ÎNGRIJIRE A PACIENȚILOR CU

CAZ I...........................................................................................................................................68

CONCLUZII................................................................................................................................88

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................89
 MOTTO

“SĂNĂTATEA ESTE TOTUL, FĂRĂ SĂNĂTATE TOTUL ESTE NIMIC, DAR

NIMICUL CU CREDINTA ESTE TOTUL”

IOAN TEODOSIU-IONIȚĂ
 MOTIVAȚIA TEMEI

Lucrarea mea se intitulează “Îngrijirea pacientului cu “Cancer de pancreas”. Am ales

această temă din dorința de a acumula cât mai multe informații despre cazul de Cancer de
pancreas. Această boală apare din ce în ce mai frecvent la bărbați și necesită un studiu atent al
modului în care evoluează. Consider că nu s-au găsit suficiente modalități de tratament și pot
contribui la dezvoltarea mai multor soluții de tratare.

În plus, sunt de părere că un asistent medical profesionist trebuie să cunoască în detaliu

bolile sistemului digestive atât al bărbaților, cât si cel al femeilor, deoarece aceste boli pot avea
influențe asupra întregului corp uman. Printre beneficiile cunoașterii simptomelor acestei boli se
numără și optimizarea procesului de diagnostic. Acest motiv şi multe altele mă determină să
lucrez cu cei care au astfel de problemă, să îi educ să abordeze cu mai multă încredere această
patologie şi să conştientizeze importanţa recuperării pentru starea lor de bine şi integrarea socio-
profesională.

În profesia de asistent medical doresc să dăruiesc îngrijire continuă tuturor oamenilor fără
a avea în vedere boala sau statutul lor social, să lucrez cu mintea, sufletul şi mâinile şi să adaug
viață în vieţii şi viaţă anilor.
 CAPITOLU I. NOȚIUNII DE ANATOMIE ȘI DE FIZIOLOGIE A
APARATULUI DIGESTIV

NOȚIUNI DE ANATOMIE

APARATUL DIGESTIV

Sistemul digestiv  reprezinta ansamblul morfologic si functional de organe ce

realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si evacuarea reziduurilor
neasimilabile

Aparatul digestiv este alcătuit din :

 TUBUL DIGESTIV ce cuprinde :

- cavitate bucală

- faringe

- esofag

- stomac

- intestin subţire

- intestin gros

 GLANDE ANEXE TUBULUI DIGESTIV ce este format din :

- glandele salivare

- ficat

- pancreas.
 Digestia reprezintă totalitatea transformărilor mecanice (mărunţirea), fizice
(dizolvarea) şi chimice suferite de alimente de-a lungul tubului digestiv.

Cele mai importante transformări sunt cele chimice şi se realizează sub acţiunea
enzimelor digestive din sucurile digestive:

- salivă

- suc gastric

- suc intestinal

- suc pancreatic

- suc biliar.

Tubul digestiv măsoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucală pană

la anus, constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul căruia acestea suferă
transformari necesare preparării hranei pentru celulele corpului, prin intermediul
mijloacelor digestive fizice si chimice.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, representând locul

unde digestia este demarată. Cavitatea bucala cuprinde limba și dinții. Prin
intermediul limbii se distinge gustul, textura, dar și temperatura alimentelor. Dentia
este implicată cu precadere în masticație, care împreuna cu digestia chimica
realizată prin acțiunea salivei formează la acest nivel bolul alimentar.

Dentiția atât pe maxilar cât si pe mandibulă se găsesc dinţii (organe vii şi dure)
înfipţi în alveolele dentare. Dinţii sunt specializaţi funcţional, fiind diferenţiaţi în:

- incisivi cu rol de tăiere;

- canini cu rol de sfâşiere;

- premolarii şi molarii cu rol în măcinarea, mărunţirea (triturarea) alimentelor.

Inervaţia vegetativă a dinţilor este realizată de perechea de nervi cranieni V
(trigemeni).

Faringele - este locul în care calea digestivă se intersectează cu calea

respiratorie; aici se deschid trompele lui Eustachio. Intrarea în faringe este străjuită
de amigdale, organe de apărare împotriva bacteriilor şi viruşilor ajunse aici cu hrana
sau prin aerul inspirat.
 Esofagul este un organ tubular, musculo-membranos, de circa 25 cm lungime şi
un calibru care variază între 10 şi 22 mm la adult. Esofagul asigură transportul
bolului alimentar din faringe în stomac.

Stomacul este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, având forma literei
„J“ şi o capacitate de 1500 cmc. Prezintă: camera cu aer, corpul şi porţiunea
orizontală, formată din antru şi canalul piloric. Comunică cu esofagul prin orificiul
cardia prevăzut cu sfincterul cardiac şi cu duodenul prin orificiul piloric prevăzut cu
sfincterul piloric. Musculatura peretelui este dispusă în trei straturi cu dispoziţie
longitudinală, circulară şi oblică.

Stomacul- mucoasa gastrică este cutată şi conţine glande gastrice care secretă
sucul gastric şi mucus abundent care protejează stomacul de procesul de
autodigestie.

Intestinul subţire este segmentul cel mai lung al tubul digestiv care face legătura
dintre stomac şi intestinul gros. Are o lungime de 4 – 6 m şi un diametru de 2,5 cm.
Comunică cu stomacul prin orificiul piloric prevăzut cu sfincterul piloric; intestinul gros prin
orificiul ileo – cecal prevăzut cu valvula ileo – cecală. Intestinul subţire prezintă trei
segmente:

- duodenul (are forma literei C), porţiunea fixă de circa 25 cm lungime, în care se
deschid canalul pancreatic şi canalul biliar;

- intestinul liber, porţiunea mobilă, care formează anse împărţite în jejun şi ileon.

Mucoasa intestinală este formată dintr-un singur strat de celule şi prezintă

cute circulare şi milioane de vilozităţi intestinale microscopice în formă de degete de
mănuşă care măresc suprafaţa de absorbţie (4 – 5 mp).

Vascularizaţia bogată (sangvină şi limfatică)de la nivelul vilozităţilor intestinale

facilitează trecerea substanţelor simple în sânge.

Glandele mucoasei secretă sucul intestinal.

Musculatura, dispusă în două straturi, participă prin contracţiile sale ritmice la

amestecarea conţinutului intestinal cu sucurile digestive .

Intestinul gros are o lungime de 1,5 – 1,7 m şi un diametru de 6,5 cm. Are o
importantă funcţie motorie şi o funcţie digestivă secundară. Comunică cu - intestinul
subţire prin orificiul ileo – cecal prevăzut cu valvula ileo – cecală; - exteriorul prin
orificiul anal.

Este împărţit în 4 porţiuni principale:

 cecum,
 colon,
 rect
 canalul anal.

Prima porţiune a intestinului gros este cecumul de forma unei pungi din care se
prelungeşte apendicele vermiform;,

Colonul, care începe în partea dreaptă a abdomenului are 3 porţiuni:

ascendentă, transversă, descendentă şi sigmoidă;

Rectul - o porţiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termină în

canalul anal. Orificiul anal este prevăzut cu două sfinctere: intern neted, involuntar şi
extern striat, voluntar.

Mucoasa prezintă numeroase pliuri şi glande producătoare de mucus. Acesta

ajută la eluminarea materiilor fecale.

Musculatura este dispusă în două straturi: cu dispoziţie longitudinală şi

circulară. Musculatura longitudinală se concentrează în 3 benzi.

GLANDE ANEXE TUBULUI DIGESTIV:

Glande salivare în cavitatea bucală se deschid canalele a trei perechi de

glande salivare mari:

-Sublinguale

-submandibulare

-parotide.

Inervaţia vegetativă a glandelor salivare este realizată de perechile de nervii

cranieni VII (faciali) şi IX (glosofaringieni ). Glandele salivare la fel ca şi pancreasul
exocrin au o structură tubulo – acinoasă.

Ficatul este cea mai mare glandă exocrină (1,5 – 2 kg), este situat în partea
dreaptă superioară a abdomenului, sub diafragmă. Ficatul, organ cu multiple funcţii
metabolice, fără de care viaţa este imposibilă, are şi rol de glandă anexă a tubului
digestiv. Ficatul prezintă o faţă superioară, pe care se disting 2 lobi (stâng şi drept),
şi o faţă inferioară cu 4 lobi (stâng, drept, patrat, caudal) şi hilul hepatic. Ficatul
produce zilnic aproximativ 1 litru de suc biliar, care alimentează în permanenţă
vezica biliară. Este un adevărat centru de reciclare, în special pentru globulele
sanguine roşii moarte.
 Structura ficatului lobul drept este mai mare, ocupând toată partea dreaptă
de sus a abdomenului. La exterior există o capsulă conjuctivo fibroasă din care
pornesc spre interior pereţi, care separă ficatul în lobuli.

Funcțiile ficatului
Functia exocrină: secreţia bilei .
Funcţiile metabolice: -sinteza de aminoacizi şi proteine plasmatice;

- menţinerea constantă a glicemiei;

- sinteza fosfolipidelor şi a colesterolului;
- cetogeneza;
- catabolismul acizilor graşi.
Alte funcţii: — depozitarea de glicogen, lipide, fier, sânge;
— funcţie antitoxică;
— funcţie termoreglatoare;
— funcţie hematopoietică în perioada fetală;
— reglarea volumului de sânge circulant;
— inactivarea excesului de hormoni;
— în coagularea şi hemostaza sângelui.

PANCREASUL este glandă mixocrină situată în potcoava duodenală, în spatele

stomacului. Pancreasul exocrin secretă sucul pancreatic care este colectat într-un
canal principal Wirsung. Canalul pancreatic şi cel biliar se deschid împreună în
duoden pri orificiul Oddi.

Pancreasul este un organ retroperitoneal, situat profud în etajul superior al

abdomenlui, posterior de stomac, unde se întinde între anșa duodenală, dispusă
circumferențial în jurul extremității sale drepte, și splina, în vecinatatea căreia ajunge
extremitatea stangă. În poziția sa, pancreasul raspunde fețelor anterioare ale
vertebrelor L1 si L2, aderand la peretele abdominal posterior cu ajutorul fasciei de
colaescenta retroduodenopancreatica Treitz. La fixarea organului în aceasta poziție
mai contribuie conexiunea cu duodenul, intermediata de canalale pancreatice
excretoare, peritoneul, vase și nervi, la care se adaugă și presa abdominal.

Regiunea pancreatica se proiectează la suprafața corpului superior și inferior

prin doua planuri orizontale care trec prin extremitatea anterioara a coastelor 8 si
respectiv la 3 cm deasupra ombilicului. La dreapta, este delimitată de un plan sagital
dus la 3 cm în dreapta liniei mediane a corpului, iar in partea stânga, planul sagital
corespunzător proiecției trece la 2 cm medial de linia medio-claviculară stângă.

Pancreasul are o direcție usor ascendentă, de la dreapta spre stânga, este

alungit în sens transversal și turtit antero-posterior. Dimensiunile sale variaza în funcție
de sex, fiind mai voluminos la bărbați, sau vârsta, dupa 50 ani acestea descrescând
progresiv. Lungimea variază între 15 si 20 cm, iar lățimea maximă este la nivelul
extremității sale drepte unde masoara 4-5 cm. În timpul activității, culoarea pancreasului
devine rosie, ea fiind roz-cenușie în mod normal. Consistena relativ fermă, dar mai ales
elasticitatea sa determină ca organele învecinate să-și lase amprenta pe el.

Configuratia exterioara a pancreasului

Extremitatea dreaptă răspunde epigastrului și este reprezentată de regiunea
cefalică, mai voluminoasă, sau capul pancreasului, care se continuă cu corpul, orientat
oblic în sus și către stânga, prin intermediul colului. Corpul se prelungește
cu coada pancreasului până în vecinatatea pediculului splenic, nivel la care se
proiectează în hipocondrul stâng.

Capul panreasului prezinta doua fete și o circumferință, căreia duodenul îi împrimă

un șanț, nivel la care pancreasul se mulează pe duoden, aderența dintre cele doua
organe fiind mediată prin tracturi conjunctive, vase și nervi. Inferior, capul se
prelungește cu procesul uncinat care se poate prelungi pana la flancul drept al aortei.
Între acesta și restul capului se formeaza incizura pancreasului, prin care trec vasele
mezenterice superioare.

Colul pancreasului este portiunea îngustată care face legătura între capul și corpul

pancreasului și este cuprinsă între incizura duodenala, cranial, și încizura vaselor
mezenterice superioare, distal.

Corpul pancreasului are forma prismatic triunghiulară și prezintă astfel trei fete si trei
margini. Pe fața anterioara proemina în vecinatatea capului tuberozitatea omentala,
despărțită de tuberculul omental al ficatului prin omentul mic, iar către partea stanga se
distinge impresiunea gastrică ce evidențiază raportul cu stomacul. Fața posterioară
este străbătută de șanțurile arterei și venei splenice, iar fața inferioară priveste catre
organele din etajul submezocolic. Marginile corpului, superioară, anterioară și inferioarș
se formeazș prin întâlnirea fetelor.

Coada pancreasului continuă fără o limită neta de separare corpul și poate avea

diferite forme și dimensiuni.

Structura pancreasului
Periferia glandei este constituită dintr-o capsulă conjunctivă, subțire, mai puțîn
dezvoltată, care se prelungește în interiorul organului printr-o rețea de șepte
conjunctivo-vasculare, de asemenea slab dezvoltate, organizate sub formă unei strome,
care delimitează incomplet lobii și lobulii pancreatici.

Aproximativ 97-99% din volumul glandei este reprezentat de acinii pancreatici,

care în ansamblu alcătuiesc pancreasul exocrin. Acinii sunt similari cu cei din glanda
parotidă, au formă sferică sau ovoidala, iar în structura lor se găsesc celule sero-
zimogene. Acestea sunt dispuse pe o membrană bazală, iar la polul lor apical prezintă
granule de zimogen. În interiorul acinilor se găsesc celule centro-acinoase, ce constituie
segmentul incipient al canalelor intercalare, care se unesc formând canalele colectoare,
de nivel interlobular și apoi interlobar. Acestea din urmă conflueaza rezultând ductele
pancreatice principal Wirsung și accesor Santorini.

Canalul Wirsung traversează glanda de la coadă spre cap, păstrând distanțe

egale între marginile superioară și inferioară pe tot traiectul sau, mai aproape însă de
față posterioară. La nivelul capului, se incurbeaza către inferior, posterior și la dreapta
pentru a se alătură ductului coledoc, împreună cu care perforează tunicile peretelui
duodenului descendent, deschizându-se în ampulă hepatopancreatica a lui Vater, ce
proemina pe suprafață interioară sub formă papilei duodenale mari. În porțiunea
terminală, înainte de a se deschide în ampulă, canalul pancreatic prezintă un sfincter
format din condensarea fibrelor musclare netede de la acest nivel.
 Din locul unde canalul Wirsung se incurbeaza inferior, se desprinde canalul
Santorini, care va străbate capul pancreasului, îndreptându-se către duoden, unde se
deschide la nivelul papilei duodenale mici, situată cu aproximativ 3 cm deasupra papilei
mari. Calibrul canalului accesor se diminuează pe măsură ce ajunge la duoden,
dilatandu-se însă, când canalul prinicpal este obstruat, pentru a asigura descărcarea
sucului pancreatic în duoden.

Pancreasul endocrin este reprezentat de o mulțime de buchete celulare,

dispersate difuz în țesutul exocrin, denumite insule Langerhans. Acestea constituie doar
1-3% din volumul pancreasului și sunt mai numeroase la nivelul cozii. În medie se
găsesc în jur de 1 milion de insule Langerhans, cu limite minime și maxime de 200.000
și respectiv 2.000.000. Sunt formate din cordoane celulare conectate între ele prin
capilare, iar către periferie, sunt înconjurate de o rețea reticulo-capilară. Fiecare insula
este alcătuită din aproximativ 200 de celule, mai importante deosebindu-se celulele A,
secretoare de glucagon și celulele B, secretoare insulină.

Vascularizatia și inervatia pancreasului

Vascularizatia arterială este asigurată de trunchiul celiac, de la care pancreasul
primește ramuri prin arteră hepatică comună și arteră splenica, și de arteră mezenterica
superioară.
Arterele supraduodenale superioare corespund clasic arterelor
pancreaticoduodenale superioare și sunt ramuri ale arterei gastroduodenale. Această
din urmă se desprinde din arteră hepatică comună, iar de la origine trece înapoia
bulbului duodenal pentru că, la nivelul marginii inferioare a acestuia sau uneori pe față
anterioară a capului pancreatic, să emită ramurile sale terminale, arteră gastroepiploica
dreapta și frecvent o arteră supraduodenala superioară. Acest ram supraduodenal
superior descinde pe față anterioară a capului pancreasului, iar la nivelul flexurii
inferioare a duodenului trece pe sub marginea inferioară a capului pancreasului,
anastomozandu-se cu ramul anterior din arteră pancreaticoduodenala inferioară, pentru
a constituit astfel arcadă pancreaticoduodenala anterioară. Din concavitatea acesteia
pleacă ramuri pancreatice, iar din convexitate, ramuri duodenale.
Arterele retroduodenale provin, de asemenea, din arteră gastroduodenală, din
care se despind posterior de duodenul superior. Dintre acestea, ramură cu calibrul mai
mare va trece pe față posterioară a capului pancreatic, unde prezintă raporturi strânse
cu canalul coledoc. Inițial se interpunde între capul pancreasului, situat anterior, și
coledoc, situat posterior. Ulterior, descinde pe flancul drept al coledocului, pe care îl
încrucișează mai inferior, pe față lui posterioară, anastomozandu-se cu ramul posterior
din arteră pancreaticoduodenala inferioară, împreună cu care alcătuiește arcadă
posterioară a capului pancreasului, din care pleacă ramuri pancreatice și duodenale.
Arterele pancreaticoduodenale inferioare se formează din arteră
mezenterica superioară, din porțiunea retropancreatica a acesteia sau de la nivelul
marginii inferioare a corpului pancreatic. Aceste artere, în număr de două, anterioară și
posterioară, pot avea originea separată sau, mai frecvent, pot lua naștere dintr-un
trunchi comun. Ambele participa la formarea arcadelor vasculare ale capului
pancreasului, prin anastomoză cu ramurile arteriale precendent descrise.
Arteră pancreatica dorsală se desprinde din arteră splenica, aproape de
emergența acesteia din trunchiul celiac. Decinde pe față posterioară a corpului
pancreasului și trece posterior de venă splenica, dând ramuri colaterale mici pentru față
posterioară a glandei. Se termină ulterior prin două ramuri drepte, una care
ascensioneaza către lateral pe față anterioară a capului pancreasului, anastomozandu-
se cu arcadă anterioară sau direct cu arteră gastroduodenală, și una care trece
posterior de venă mezenterica superioară, urmând a pătrunde în procesul uncinat, unde
se anastomozează cu arcadă posterioară. De asemenea, pe lângă cele două ramuri
drepte se distinge și o ramură stânga, omologată sub denumirea de arteră pancreatica
inferioară. În cazuri rare, din arteră pancreatica dorsală poate lua naștere arteră colica
medie.
Arteră pancreatica inferioară de la origine se orientează către marginea
inferioară a corpului pancreatic, în lungul căreia se poziționează posterior până la
nivelul cozii pancreasului unde se anastomozează cu arteră acestei porțiuni. În traiectul
sau, emite numeroase ramuri destinate corpului și cozii pancreasului și se
anastomozează prin intermediul acestora cu alte ramuri pancreatice, provenite în
special din arteră splenica. Originea arterei pancreatice inferioare poate varia,
identificându-se cazuri în care această luase naștere independent din arteră splenica,
arteră hepatică comună, direct din trunchiul celiac sau din arteră mezenterica
superioară. Prin ligaturarea acestei artere se obține necroză unui segment din corp sau
coadă pancreasului.
Arteră pancreatica mare se distribuie porțiunii stângi a corpului
pancreasului și are calibrul mai mare comparativ cu arteră splenica, din care ia naștere
la nivelul unde cele două treimi drepte ale pancreasului se unesc cu treimea stânga.
Arteră pancreatica mare are un traiect descendent pe față posterioară a corpului, unde
la jumătatea distanței dintre marginea superioară și cea inferioară a pancreasului se
trifurca în ramurile dreapta, mijlocie și stânga, care se vor anastomoză cu arteră
pancreatica inferioară.
Arteră cozii pancreasului provine dintr-o ramură terminală a arterei
splenice, de la nivelul hilului splinei. Având un traiect recurent, pătrunde în coadă
pancreasului și se îndreaptă către marginea inferioară unde se anastomozează cu
arteră pancreatica inferioară.
Arterele care pătrund în interiorul glandei se vor ramifică la nivelul septurilor
conjunctico-vasculare în ramuri interlobare, din care ulterior vor pleca ramuri
intralobulare, ce vor traversa țesutul conjunctiv dintre acini, dând
naștere arteriolelor și rețelei capilare periacinare. De asemenea, din sistemul arterial
intrapancreatic, se desprind și ramuri arteriolare destinate rețelei capilare a peretelui
ductelor excretorii. În insulele Langerhans pătrund câte una sau două arteriole, din care
se vor formă capilare de calibrul mai mare decât în restul glandei, acestea favorizând
trecerea în sânge a hormonilor pancreatici.
Venele pancreasului se adună în rețele paralele și comparabile cu cele
formate de artere, având în general aceeași dispoziție cu cele pe care le acompaniază.
Venele pancreaticoduodenale sunt corespondetele arterelor
pancreaticoduodenale inferiore și supraduodenale superioare. Din arcadele venoase
ale corpului pancreasului, sângele ajunge în venă gastroepiploica stânga, care se varsă
în venă mezenterica superioară, după ce primește că afluent venă colica dreapta.
Din arcadă venoasă anterioară a capului pancreatic, sângele este drenat în venă
pancreaticoduodenala inferioară, tributară venei mezenterice superioare, iar din arcadă
venoasă posterioară a capului pancreatic, sângele va fi colectat de venă porta și arteră
pancreaticoduodenala inferioară, realizându-se astfel o legătură coletarala între venele
porta și mezenterica superioară.
Venele pancreatice drenează sângele de la nivelul corpului și cozii
pancreasului în venă splenica, iar uneori pot constitui arcadă venoasă marginală
superioară.
Circulația limfatică ia naștere la nivelul septurilor interlobulare, unde vasele se
organizează sub formă rețelei limfatice perilobulare, din care se desprind colectoare de
calibru crescător ce vor constitui vasele aferente ale ganglionilor pancreaticolienali,
mezenterici superiori, uneori pilorici și în final, celiaci. Între limfaticele pancreasului și
ganglionii hepatici, gastrici stângi sau alte grupe ganglionare învecinate se stabilesc
legături ce determina că regiunea pancreatica să fie o zona de convergență a marilor
curente limfatice, pancreasul fiind relativ frecvent sediul metastazelor în unele afecțiuni
canceroase.
Inervatia pancreasului este asigurată de plexul celiac, de la care ajung fibre
simpatice și parasimpatice prin intermediul plexurilor periarterial splenic, hepatic,
mezenteric superior. De asemenea, pe calea trunchiului vagal ajung fibre parasimpatice
pentru toate segmentele pancreasului. Fibrele parasimpatice acționează asupra acinilor
glandulari și insulelor pancreatice cu un efect excitosecretor, iar fibrele simpatice sunt
responsabile cu inervatia vasomotorie. Terminații nervoase libere și corpusculi Vater-
Pacini se găsesc în țesutul conjunctiv al pancreasului, ceea ce include și capsulă
acestuia, conferindu-i astfel atribuții de zona reflexogena. În general, afecțiunile
pancreasului sunt însoțite de durere severă, datorită abundenței receptorilor de la acest
nivel.

Nervii splanhnici conduc sensibilitatea dureroasă către ganglionii simpatico-

toracici laterovertebrali 6-11, de unde prin ramuri comunicante stimulii dureroși ajung în
nervii spinali toracici, care vor face sinapsa cu cel de-al doilea neuron în măduva
spinării. Existența fibrelor senzitive, care urmează calea nervilor frenici, explică de ce
durerile pot iradia în regiunile scapulare .
 Raporturile pancreasului se descriu în funcție de părțile sale componente.

Capul pancreasulu este cuprins în concavitatea duodenului, de care adera

diferit, prin tracturi conjunctive solide, în funcție de porțiunile acestuia. La nivelul
duodenului superior, aderența propriu-zisă lipsește, iar circumferința capului pancreatic
se aplică direct pe acesta. La nivelul duodenului descendent, circumferința se îngroașă,
având tendința de a-l îmbracă, uneori complet, determinând strangularea și
suspendarea tranzitului intestinal. Conturul capului pancreatic se subțiază din nou către
porțiunea orizontală a duodenului, acoperind doar față anterioară a acestuia.
Față anterioară a capului pancreasului, împreună cu elementele vasculare care o
străbat, vasele epiploice drepte, inconstant vasele pancreaticoduodenale și vasele
mezenterice superioare, ce trec peste procesul uncinat, este tapetata de peritoneul
parietal posterior și încrucișată de rădăcina mezocolonului transvers. Această o împarte
într-o porțiune supramezocolica, corespunzătoare vestibulului bursei omentale, și
o porțiune submezocolica, corespunzătoare cavitatii peritoneale mari. De asemenea,
față anterioară a capului pancreatic este acoperită în partea supramezocolica de
porțiunea pilorica a stomacului, iar în partea submezocolica vine în raport cu colonul
transvers și ansele intestinale.Pe față posterioară a capului pancreasului, orientat oblic
către peretele postero-medial al duodenului descendent, este aplicat canalul coledoc,
prin intermediul fasciei de coalescentă retroduodenopancreatica Treitz, acest raport
explicând propagarea inflamației prin contiguitate de la segmentul biliar la pancreas. De
asemenea, față posterioară vine în raport cu arcadele vasculare pancreaticoduodenale,
venă cava inferioară, pediculul renal drept și porțiunea terminală a venei renale stângi.
Tumorile de cap pancreatic pot comprimă venă cava inferioară, situație care se
manifestă clinic prin edeme ale membrelor inferioare. Către partea stânga, se află
pilierul drept al diafragmului.

Colul pancreasului este delimitat de superior de o incizura în care se află

duodenul și arteră hepatică, din care se desprinde arteră gastroduodenala,
iar inferior de o incizura străbătută de vasele mezenterice superioare. De la acest nivel,
uneori se formează arteră colica mijlocie, de care trebuie ținut cont în intervențiile pe
pancreas, deoarece lezarea acesteia poate genera necroză colonului
transvers. Anterior, colul vine în raport cu față posterioară a stomacului, respectiv cu
porțiunea să pilorica, de care este separată prin vestibulul bursei omentale,
iar posterior se găsește originea venei porte, al cărei trunchi ascensioneaza ulterior
către pediculul hepatic. Clinic, compresiunea venei porte printr-o tumoră pancreatica la
acest nivel poate conduce la ascită.
Corpul pancreasului se proiectează în general pe vertebră L1.Față
anterioară este căptușită de peritoneul parietal al bursei omentale, prin care are loc
raportul cu față posterioară a stomacului.Față posterioară este învelită de fascia de
coalescentă retroduodenopancreatica Treitz, prin intermediul căreia se stabilesc
raporturi de la drepta către stânga cu aorta și originea arterei mezenterice superioare,
ambele acoperite de plexul celiac, venă renală stânga, situată anterior de rinichiul
stâng, vasele splenice care parcurg această față în șanțurile corespunzătoare și grupul
limfodonulilor pancreaticosplenici. Venă splenică conflueaza cu venă mezenterica
inferioară constituind un trunchi venos comun splenomezenteric, care participa
împreună cu venă mezenterica superioară la formarea venei porte. Față posterioară
mai vine în raport cu pilierul stâng al diafragmului și cu partea inferioară a glandei
suprarenale stângi.Față inferioară, acoperită de peritoneu, prezintă de la dreapta la
stânga, impresiuni lăsate de flexura duodenojejunala, ansele jejunale superioare și
colonul transvers.Marginea superioară este parcursă de traiectul sinuos al arterei
splenice, care parțial trece și pe față posterioară a pancreasului. De asemenea, tangent
la marginea superioară, ce se prelungește și pe față posterioară, este trunchiul celiac,
ale cărui pulsații se pot simți prin palpare în partea inferioară a epigastrului pe linie
mediană, la indivizii slabi.Marginea anterioară corespunde inserției mezocolonului
transvers, iar marginea inferioară se aplică pe peretele abdominal posterior.
Coadă pancreasului se situează la nivelul vertebrei T12 și reprezintă
singură componentă mobilă a glandei, fiind cuprinsă în ligamentul frenicolienal. Alături
de vasele splenice, ce trec pe față anterioară, coadă pancreasului poate ajunge în
contact cu partea inferioară a splinei, retrohilar sau poate rămâne la 1-3 cm distanță de
splina.

FIZIOLOGIA PANCREASULUI

Dezvoltarea mecanismelor în urma cărora este rezultată o mare cantitate de

combustibil metabolic reprezintă o adaptare importantă în evoluția organismelor
complexe. Procesele implicate în utilizarea acestui combustibil necesită un grad ridicat
de reglementare și coordonare, iar pancreasul, fiind constituit din doua grupuri
funcțional diferite de celule, joacă un rol vital în initierea acestor fenomene.
Cunoașterea fiziologiei pancreasului furnizează cheia pentru întelegerea fiziopatologiei
diferitelor suferinte pancreatice.

Pancreasul exocrine
Acinii și ductele pancreatice alcătuiesc în ansamblu o glanda digestivă
fundamentală pentru procesele de digestie și absorbție. Produsul de secreție al
pancreasului exocrin este reprezentat de sucul pancreatic, care ajunge de la nivelul
acinilor pancreatici, prin ductele pancreatice, în duoden, unde substanțele din
compoziția să vor participa la desfășurarea proceselor de digestie. Sucul pancreatic
este secretat discontinuu, în funcție de perioadele alimentare, iar secreția să, inițiată la
2-3 minute de la debutul digestiei, descrie o curbă ascendentă ce atinge punctul maxim
după 2-3 ore și ulterior o curbă descendența care ajunge la 0 în 7-8 ore. Debitul, tipul
de evoluție și concentrația enzimatică a secretiei pancreatice exocrine sunt influențate
de natură alimentației. De asemenea, în stări de inaniție, carențiale și avitaminoze s-a
semnalat scăderea semnificativă a secretiei, iar creșterea să a fost notificată după
supraalimentație.
Sucul pancreatic este un lichid clar, transparent, eliberat în cantitate de 1-2 L /
24h. Conține aproximativ 98. 6% apă și reziduu uscat în rest, constituit din substanțe
anorganice și organice.
Componentă hidroelectrolitică este elaborată de celulele epiteliale de la
periferia canaliculelor scurte, apă excretandu-se pasiv cu o intensitate influențată de
trecerea activă a unor ioni, motiv pentru care sucul pancreatic este inițial hiperton în
raport cu plasmă, devenind izoton pe măsură ce ajunge în amula lui Vater. Sodiul și
potasiul sunt principalii cationi prezenți în sucul pancreatic, în concentrații similare cu
cele din plasmă, iar concentrațiile principalilor anioni, bicarbonatul și clorul, variază în
funcție de intensitatea stimulului secretor. Bicarbonatul imprimă alcalinitatea sucului
pancreatic, de pH = 8-8,5, ce contribuie la neutralizarea acidului gastric în duoden,
asigurând în același timp un mediu optim pentru activarea enzimelor pancreatice
digestive.
Activitatea enzimatică a sucului pancreatic se exercită asupra principiilor
alimentare, proteine, lipide și glucide. Cantitatea de enzime pancreatice, secretată că
răspuns unei ingestii alimentare de dimensiunea unui prânz, este cu aproximativ 90% în
exces, în raport cu necesitatea efectuării unei digestii normale, iar simptome
de malabsorbție pot apărea în condițiile când secreția este diminuată până la 10% sau
mai puțîn, prin valoarea normală.
Enzimele proteolotice sunt responsabile de hidrolizarea proteinelor până la
stadiul terminal de oligopeptide.Deoarece în condiții fiziologice, sucul pancreatic pur
este inactiv față de substanțele proteice, este nevoie de enterokinaza, eliberată din
mucoasa duodenală, pentru a activă tripsina, prin degradarea tripsinogenului, care va
suferi o reacție autocatalitica favorizată de ionii de calciu. Tripsina continuă procesele
de scindare a proteinelor, inițiate în etajul digestiv superior în prezența sucului gastric,
activitatea să câștigând în eficacitate dacă substanțele proteice ajunse la acest nivel au
fost supuse în prealabil la acțiunea pepsinei.
Tripsina, la rândul sau, activează prin ruperea secvențială a mai multor legături
peptidice, chimotripsinogenul, care este precursorul inactiv, produs de celulele
pancreatice glandulare, al chimotripsinei. Chimotripsină are proprietatea de a coagula
laptele, fiind implicată și în scindarea proteinelor alături de tripsina, amestecul dintre
aceste două enzime continuând procesul de digestie, chiar mai departe decât fiecare
enzima separat, fapt ce sugerează diferența dintre sediul lor de acțiune.

Carboxipeptidaza provine din activarea precarboxipeptidazei, de către tripsina,

în prezența zincului. Această scurtează polipeptidele cu un aminoacid.
Colagenază este, de asemenea, activată de tripsina, și scindează legăturile
peptidice ale colagenului de la nivelul prolinei, hidroxiprolinei și glicinei.
Elastaza rezultă din activarea proelastazei de către tripsina și enterokinaza.
Această enzima acționează în special asupra legăturilor peptidice ale alaninei, serinei și
glicinei.
Datorită faptului că proteazele sunt secretate sub formă de precursori inactivi,
care sunt activăți numai în duoden, pancreasul este astfel protejat de autodigestie. De
asemenea, țesutul glandular pancreatic are capacitatea de a neutraliza enzimele proprii
prin intermediul unei antienzime, denumită antitripsină, ce previne exagerarea activării
tripsinei la acest nivel. În același timp, antitripsină menține inactivitatea altor enzime
proteolice care pot fi activate de către tripsina. Inhibitorul de tripsina poate fi însă
depășit, în situații patologice, când se acumulează suc pancreatic în cantități crescute
datorită leziunilor grave sau canaliculelor panceratice obstrucționate. Astfel, se
activează secrețiile enzimatice, care vor digera pancreasul în doar câteva ore.
Amilază pancreatică este o enzima glicolitica, cu acțiune similară amilazei
salivare, însă cu un grad mai înalt de eficacitate decât această, având capacitatea de a
digera în 30 minute cantități de amidon mai mari de 20.000 ori decât greutatea să. Ionul
de clor este prezent la activarea enzimei, care, de asemenea, necesită și un mediu
optim de pH, cuprins între 6,5 și 7,2.
Lipază pancreatică este cea mai activă enzima lipolitica digestivă.
Activitatea să de a separă prin hidroliză acizii grași de glicerol solicită prezența ionilor
de calciu și magneziu și un mediu de pH cuprins între 7 și 8. Sărurile biliare favorizează
indirect activarea lipazei, datorită proprietății de emulsionare a grăsimilor, prin care se
mărește suprafață de contact dintre substrat și enzima. În lipsa lipazei pancreatice
apare steatoreea, grăsimile trecând nedigerate în materiile fecale.
Colesterolaza, în prezența sărurilor biliare, descompune colesterolul alimentar
esterificat în colesterol liber și acid gras, iar lecitinază acționează asupra
fosfoaminolipidelor, pe care le scindează în glicerofosfat de colină și acizi grași.
Reglarea secretiei pancreasului exocrin
Activitatea secretorie a pancreasului exocrin este adaptată la cantitatea și calitatea
conținutului intestinal. Secreția pancreasului exocrin este subordonată unui complex
neurohormonal, iar în desfășurarea acesteia se pot distinge trei faze, cefalică, gastrică
și intestinală.
În cursul fazei cefalice, reglarea secretiei se desfășoară predominant pe cale
nervoasă și poate începe prin vederea, mirosul și anticiparea alimentelor, însă
principalul stimul declanșator este reprezentat de deglutiție. Fibrele parasimpatice din
nervul vag stimulează secreția, în timp ce fibrele simpatice din nervul splanhnic au
acțiuni inhibitorii. În urmă vagotomiei, secreția nu mai are loc. Se admite că efectul
reglării nervoase din cadrul etapei cefalice este potențat de o componentă umorală,
reprezentată de gastrină. Stimularea secretiei de gastrină este realizată, de asemenea,
pe cale vagală, iar în urmă actionarii acesteia se activează secreția acidă a stomacului,
care odată ajunsă în duoden va intensifica secreția de suc pancreatic concomitent cu
necesitatea bicarbonatului în vederea neutralizării mediului acid.
Faza gastrică debutează odată cu pătrunderea alimentelor în stomac, care
determina distensia peretelui gastric și implicit declanșarea reflexului vago-vagal, prin
intermediul căruia se stimulează secreția sucului pancreatic bogat în enzime, menținută
și intensificată ulterior prin stimularea eliberării de gastrină. Efectul stimulator al
gastrinei are loc și în condițiile vagotomiei, după distensia antrala, ceea ce
demonstrează contribuția acestui hormon în reglarea secretiei.
Faza intestinală urmează din momentul când se desfășoară evacuarea
gastrică, chimul gastric acid determinând la nivelul duodenului, prin mecanism dublu,
hormonal, în principal, și nervos, secundar, stimularea secretiei de suc pancreatic. Prin
derularea acestei etape se realizează aproximativ 80% din răspunsul secretor
pancreatic, corespunzător gradului de aciditate și compoziției chimului gastric. De
asemenea, faza intestinală joacă un rol important în menținerea descărcării enzimatice,
pe măsură ce distensia stomacului diminuează. Când se pierde efectul de tamponare
al alimentelor, pH-ul duodenal scade, la o valoare mai mică decât 4 eliberându-
se secretina care va stimula producția de suc pancreatic bogat în bicarbonat.
Asupra pancreasului exocrin cu efect stimulator acționează și colecistochinină,
peptidul eliberator de gastrină, bombezina, neurotensina sau polipeptidul vasoactiv
intestinal. În contradicție cu acestea, se consemnează substanțele cu efect inhibitor, în
grupul cărora se pot înscrie polipeptidul pancreatic, peptidul YY, neuropeptidul Y sau
somatostatina.
De asemenea, există o strânsă corelație funcțională între pancreasul exocrin și
cel endocrin. Sângele ajunge în compartimentul exocrin după ce în prealabil a perfuzat
insulele Langerhans, la nivelul cărora se încarcă cu insulină și glucagon, care vor
influență activitatea celulelor acinare și sinteză de enzime. Insulină stimulează secreția
amilazei pancreatice, în timp ce glucagonul exercită un efect inhibitor asupra
răspunsului secretor al glandei exocrine.

Pancreasul endocrin
Pe lângă activitatea exocrină, indispensabilă digestiei intestinale, pancreasul
îndeplinește și un important rol endocrin, prin intermediul insulelor Langerhans,
răspândite în întreg parenchimul glandei. În zona centrală a fiecărei insule sunt dispuse
celulele secretoare de insulină, ce reprezintă între 60 și 80% din totalul celulelor. Către
periferie, se disting celule secretoare de glucagon, în proporție de 15-20%, celule
specializate în secreția de somatostatina, 5-10%, și celule secretoare de polipeptid
pancreatic, între 15 și 20%.
Insulină este un polipeptid alcătuit din 51 aminoacizi, organizați pe două lanțuri
peptidice unite prin două punți disulfidice. Este sintetizată prin intermediul proinsulinei,
la nivelul celulelor B. Insulină este implicată în metabolismul glucidic, protidic și lipidic și
acționează în principal la nivelul ficatului, fibrei musculare și testului adipos. Stimulează
captarea glucozei de către celulele organismului, având astfel efect hiperglicemiant. În
același timp intensifica glicogeneză și inhibă gluconeogeneza. De asemenea,
stimulează lipogeneză, are efect inhibitor asupra lipolizei și crește sinteză proteică.
Excitantul fiziologic al insulinosecretiei este reprezentat de concentrația de
glucoză din sânge. Astfel, o creștere a glicemiei stimulează secreția și descărcarea
insulinei în sânge în două faze. La 3-5 minute după instalarea hiperglicemiei se
declanșează prima faza în care se secretă insulină în abundență, de aproximativ 7-10
ori mai multă decât în secreția bazală. În următoarele 5-10 minute se înregistrează o
scădere, inițiindu-se cea de-a două faza, mai amplă și de lungă durata. În general,
secreția de insulină este proporțională cu glicemia, diminuându-se imediat ce valoarea
acesteia se va normaliza.

De asemenea, insulinosecretia este reglată și prin intermediul unui mecanism

secundar, neuro-reflex, declanșat de vatiatiile glicemice care stimulează receptorii
specializați din sistemul vascular. Astfel, ajung impulsuri la centrii glicoreglatori din
hipotalamus, de unde pornesc comenzi spre centrii parasimtici care vor stimula secreția
de insulină.
Pe lângă glucoză, acizii grași și aminoacizii, precum arginină și lizina dețîn
proprietăți insulinosecretoare, iar alți hormoni care influențează insulinosecretia sunt
adrenalină și noradrenalină, cu efect inhibitor și secretină, colecistochinina, gastrina, cu
efect stimulator moderat.
Glucagonul este un peptid format dintr-un singur lanț de 29 aminoacizi,
secretat de celulele A. Reprezintă cel de-al doilea hormon pancreatic a cărui activitate
intervine în echilibrul glicemic. Spre deosebire de insulină, acesta acționează în sens
hiperglicemiant, cu efect de 30-50 ori mai puternic decât al adrenalinei, stimulând
glicogenoliza hepatică și gluconeogeneza. De asemenea, relaxează și dilată fibră
musculară netedă, precum cea a stomacului, duodenului sau sfincterului Oddi, iar la
nivelul țesutului adipos are efect lipolitic.

Factorul principal de control și reglare a secretiei de glucagon este reprezentat

de concentrația de glucoză din sânge, a cărei valoare scăzută are efect
glucagonosecretor. La fel se comportă și unii aminoacizi, precum alanină și arginină,
care după un prânz hiperproteic pot stimula secreția alfa-insulară de glucagon. De
asemenea, catecolaminele pot avea efect stimulator, fapt dovedit de creșterea secretiei
de glucagon de până la 4-5 ori mai mult în perioadele de efort fizic sau stres.
Colecistochinina și gastrina cresc, iar secretină, alături de insulină și hiperglicemie
inhibă eliberarea de glucagon. La fel că în situația insulinei, componentă umorală este
completată de cea nervoasă în mecanismul de autoreglare. Simpaticul are cu rol
stimulator, iar parasimaticul, inhibitor, ambele tipuri de fibre vegetative fiind
subordonate centrilor glicoreglatori hipotalamici.
Somatostatina este un polipeptid format din 14 aminoacizi, sitetizat
de celulele D și are o durata de viață în sângele circulant de aproximativ două minute.
Secreția să este stimulată atât de principalii nutrienți administrați oral sau intravenos,
cât și de creșterea concentrațiilor unor hormoni gastrointestinali, precum secretină sau
pancreozimina, descărcați sub influență alimentelor ingerate. În general, somatostatina
are proprietăți inhibitorii, suprimând eliberarea unor hormoni precum insulină, gastrina,
secretină, peptidul vasoactiv intestinal, polipeptidul pancreatic, glucagonul. De
asemenea, are efect inhibitor și asupra motilitatii intestinale, biliare și gastrice.
Polipeptidul pancreatic, alcătuit din 36 aminoacizi, este secretat de
către celulele PP, întâlnite preponderent la nivelul capului pancreatic și procesului
uncinat. Acesta acționează asupra pancreasului exocrin, inhibând secreția de
bicarbonati, atât în condiții bazale, cât și sub acțiunea secretinei. Activitatea să este
dublată de creșterea motilitatii gastrice și intestinale. Alimentele cu un conținut crescut
de proteine, stimularea colinergică și hipoglicemia sunt potențiali stimulatori ai secretiei
de polipeptid pancreatic. De asemenea, secretină, peptidul vasoactiv intestinal,
polipeptidul inhibitor gastric și bombezina au influențe stimulatoare .

CAPITOLUL II. PREZENTAREA TEORETICĂ

II.1 DEFINIȚIE

Cancerul pancreatic este o boală în care celulele anormale apar în țesutul

pancreatic

II.2 CLASIFICARE
 Există două tipuri diferite de cancer pancreatic, în functie de funcțiile exocrine
sau endocrine afectate. 

a) Cancer pancreatic exocrine

b) Cancer pancreatic endocrine

Cancer pancreatic exocrine

Tumorile care afectează funcțiile exocrine sunt cel mai frecvent tip de cancer de
pancreas. Acestea pot fi maligne sau benigne. Tumorile sau chisturile benigne se
numesc cistadenomi.Majoritatea tumorilor pancreatice sunt maligne sau
canceroase.Diferite tipuri de cancere pancreatice pot afecta funcțiile exocrine.
Tipurile de tumori includ:
 Adenocarcinoame, care încep de obicei în celulele glandelor din canalele
pancreasului;
 Carcinomul celular acinar, care începe în celulele enzimelor pancreatice;
 Cancerul ampular, care începe acolo unde canalul biliar și canalul pancreatic se
întalnesc cu duodenul întestinului subțire
 Carcinoame adenoase;
 Carcinoame cu celule scuamoase;
 Carcinoame cu celule gigant;
 Cancer pancreatic endocrine.

Cancer pancreatic endocrin

Tumorile care afecteaza functiile endocrine ale pancreasului se numesc tumori
neuroendocrine sau celule insulare. Acestea sunt destul de rare.
Numele provine de la tipul de celule producatoare de hormoni unde incepe cancerul.
Acestea includ:
 Insulinoame (insulina);
 Glucagonomi (glucagon);
 Gastrinoame (gastrina);
 Somatostatinoame (somatostatin);
 VIPomas (peptide intestinale vasoactive sau VIP).

II.3 SIMPTOMATOLOGIE
 În stadiile precoce ale bolii, pacienții pot fi complet asimptomatici, iar pe măsura
ce are loc creșterea în dimensiuni a tumorii, pot să apară și simptomele.
În funcție de localizare, simptomatologia variază: astfel că tumorile situate în
capul de pancreas determină cel mai frecvent obstrucția căii biliare principale, cu
instalarea icterului.
Acesta reprezintă colorația galbenă a tegumentelor și ochilor și se
datorează acumulării pigmentului “bilirubină” în sânge; alte manifestări datorate
acumulării pigmentului biliar sunt:

 Pruritul;
 Colorația închisă a urinei;
 Scaunele decolorate, albicioase;

Tumorile localizate la nivelul corpului și cozii de pancreas nu determină apariția

icterului, ci dureri abdominale sau de spate șiși au că mecanism compresia structurilor
nervoase de către tumoră.

Alte simptome mai sunt:

a) scăderea ponderală involuntarăș

b) lipsa poftei de mâncare;
c) astenia fizică;

II.4 DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv

EXAMENUL CLINIC LOCAL

Pentru examenul clinic se folosesc în special două metode de examinare:

înspectia și palparea.

La examenul clinic este constatată cu icter în cazul tumorilor localizate la nivelul

capului pancreasului şi cu durere în cazul celor localizate la nivelul corpului sau cozii
pancreasului.

La examinarea paraclinica pot fi constatate valori crescute ale glicemiei sau

instalarea diabetului zaharat. Ca metode de imagistica, sunt folosite ecografia
abdominala, CT, RMN abdominal, ecoendoscopia. Una dintre metodele folosite atat in
scopul stabilirii diagnosticului, cat si ca tratament este colangiopancreatografia
endoscopica retrograda. Aceasta metoda de imagistica permite vizualizarea caii biliare
si recoltarea de probe pentru examinarea histopatologica.

EXAMENUL CLINIC GENERAL

STAREA GENERALĂ: influențată

MUCOASE: umede , calde

TEGUMENTE : icter progresiv

SISTEM GANGLIONAR LIMFATIC : nepalpabil

ȚESUT CONJUCTIV : normal reprezentat

SISTEM OSTE-ARTICULAR: integru

SISTEM MUSCULAR : normal

APARAT  RESPIRATOR: sonoritate pulmonară normală; torace normal conformat; ritm

respiraor R=16r/min

APARAT CARDIO-VASCULAR: tahicardie moderată, zgomote cardiace ritmice ușor

tahicardice. T.A =140/80mm Hg ; P=95p/mm;

APARAT DIGESTIV: durere abdominal, tulburări de tranzit , grețuri și vărsături .

APARAT URO-GENITAL: durere lombară în loja renală dreaptă ; polakiurie, nicturie,

urina neagră

S.N.C. tulburări psihice ,stări depresive , astenie

DIAGNOSTICUL PARACLINIC
  Examenul radiologic
 Tomografia computerizata cu contrast;
 Examinare RMN;
 Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP);
 Colangiografia transhepatică percutanată (PTC);
 Testarea markerilor tumorali 
 Examenele de laborator, ce constă în : -anemie hipocromă
- hiperleucocitoză
- urocultura
- bilirubina
- amilazemiei și amilazuriei
- colesterolul
-stercobilinogenul .

DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL 

1. Hepatită colestatică
2. Ciroză hepatică
3. Litiaza coledociană
4. Pancreatită cronică

II.5 COMPLICAȚII

Pe masura ce cancerul pancreatic progreseaza, poate provoca complicatii precum:

Pierdere in greutate. O serie de factori pot cauza pierderea în greutate la

persoanele cu cancer pancreatic. Grețurile și vărsăturile cauzate de tratamentele
împotriva cancerului sau de apasarea unei tumori pe stomac pot ingreuna alimentatia.
De asemenea, corpul tau poate avea dificultati în procesarea nutrientilor din alimente,
deoarece pancreasul tău nu produce suficiente sucuri digestive;

Icter. Cancerul pancreatic care blocheaza conducta biliara a ficatului poate provoca
icter. Semnele includ pielea si ochii galbeni, urina de culoare inchisa si scaunele de
culoare palida. Icterul apare de obicei fara dureri abdominale;
 Durere. O tumora în creștere poate aparea asupra nervilor din abdomen, provocând
dureri care pot deveni severe.

Ocluzie intestinala. Cancerul pancreatic care crește în sau se preseaza pe prima

parte a intestinului subțire (duoden) poate bloca fluxul de alimente digerate din stomac
în intestinele tale.

Ca și complicații întâlite în cancerul de pancreas sunt apariția unei boli intercurente.

chiar și moartea.

II.6 EVOLUȚIE SI PROGNOSTIC

Evoluția cancerului de pancreas durează de la șase luni până la trei ani,

moartea este provocată de complicații sau de apariția unei boli intercurente .

Are un debut insidios ,scăderea ponderală, durere abdominal, durerea iradiază în

spate și uneori este ameliorată de poziția aplecat înainte ,anorexie , depresie.În stadiul
incipient indifferent de localizare se manifestă sindroml dispeptic , pe primul plan fiind
anorexia progresivă, m-ai pot aprea meteorism abdominal, constipație alternând cu
diaree, mai rar dureri epigastrice . În stadiul manifest se acentuează sindromul dispetic
și simptomatologia general, apar semnele determinate de localizare a tumorii
canceroase. În cazul lozalizării la capul pancreasului , se instalează un icter progresiv
având character mecanic , însoțite de dureri în crize localizate epigastric și iradiind în
regiunea dorsal sau umărul drept .La corpul pancreasului , datorită complexiunii
plexului solar, apare sindromul pancreatito-solar , manifestat prin dureri violente în
crize sau continu, irradiate în spate și însoțite de sughiț, nevoia imperioasă de scaun .

Într-un stadiu avansat , simptomatologia cancerului pancreatic este caracterizată prin

fenomenele clinice provocate de metastae sau de infecții secundare . Durerea
epigastrică continuă, icterul obstructiv și pierderea în greutate sunt simptomle majore.
La aceste simptome se adaugă tulburări de tranzit, grețuri, vărsături,febra și tulburări
pshice. Prognosticul este unul grav.

II.7 TRATAMENT
 Tratamentul medical este simptomatic, chimioterapia și radioterapia nu au dat
rezultate, se folosesc analgetice, aspirină, piroxicam, chiar și morfină tranchilizante.

INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ

Pentru tumorile localizate în capul de pancreas, se efectuează procedura

Whipple, în cadrul căreia se rezecă vârful pancreasului, prima porțiune de intestin
subțire (duoden), vezicula biliară și o parte din calea biliară principală.Uneori se poate
rezeca inclusiv o parte din stomac și nodulii limfatici din apropiere.Pentru tumorile
localizate în corpul și coada pancreasului, se practică pancreatectomia distală. În
anumite cazuri se poate decide pentru rezecția întregului organ, ceea ce poartă
denumirea de pancreatectomie totală.

CHIMIOTERAPIA

Chimioterapia utilizează medicamente care ajută la distrugerea celulelor

canceroase și are ca scop îmbunătățirea ratei de supraviețuire a pacienților cu cancer
de pancreas.
RADIOTERAPIA

Radioterapia utilizează fascicule cu energie înaltă, cu scopul de a distruge

celulele canceroase. Se poate face înainte sau după intervenția chirurgicală.

TRATAMENTUL PALIATIV

Terapia paliativă se adresează în special pacienților inoperabili și are ca scop

ameliorarea simptomatologiei cauzate de tumoră; astfel dacă se instalează icterul,
există posibilitatea montării unui stent biliar (tub de plastic/metal) pentru a permite
decolorarea tegumentelor și ochilor. În caz de apariție a durerilor, se poate apela la
diferite clase de analgezice, inclusiv opioide precum morfina, în cazurile avansate de
boală, când durerile sunt insuportabil.

II.8 PROFILAXIE

Pacinților cu Cancer de pancreas li se recoamndă un regim igieno-dietetic,

evitatrea activităților fizice.
Se recomandă repausul la pat, efectuarea igienei corporale a pacientului se face
zilnic şi se realizează pe regiuni anatomice, iar toaleta generală se face odată pe
săptămână.
Se recoamnă respectarea tratamentului prescris de medic și venirea periodic la
control.
CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI
TRATAREA BOLNAVULUI

3.1 INTERNAREA BOLNAVULUI ȘI ASIGURAREA CONDITIȚIILOR DE

SPITALIZARE

Bolnavii prezintă în general o stare psihică deosebită,care se accentuează și mai

mult cu ocazia internării în spital. De aceea, asistenta medicală va înconjura
bolnavul,încă de la început,cu multă atenție,înțelegere,blândețe. Crearea unei relații
pozitive atât cu bolnavul cât și aparținătorii este una din pricipalele sarcini de serviciu ale
asistentei.

Internarea,externarea și transferul fac parte din evidența și mișcarea bolnavilor în

spital.

Ca și scop are următoarele regulii de bază : -stabilirea diagnosticul ;

-tratamentul de specialitate pentru vindecarea unor boli acute,ameliorarea unor afecțiuni

cornice;

-evaluarea unor boli cronice decompensate și reechilibrarea, aducerea în faza de

compensate;

-efectuarea unei intervenții chirurgicale;

-asistenta la naștere.

Internarea la secția de primiri urgențe (UPU) ,decizia de internare a cazului venit

este luata de către medicul de gardă în urma efectuării examenului clinic.

Pregătirea bolnavului: Asistentul medical: -primește pacientul,stabilește o relație de

comunicare cu acesta sau aparținătorii.

-solicită actele necesare internării în cazul în care nu este nevoie de un ajutor urgent
,act de identitate,bilet de trimitere de la medicul de familie ,dovada asigurarilor de
sanatate( adeverința de salariat,elev,student ,cupon de pensie,șomer) ;
-urgențele se introduc în sala de consultații,se acordă primul ajutor ,iar actele pentru
internare vor fi aduse ulterior;

-toate datele personale sunt înregistrate în registrul de consultatii,inclusiv diagnosticul

stabilit la internare,sectia la care se internează, data și ora internării ,tratamentul de
urgențăefectuat în UPU,semnătura și parafa medicului.

-întocmirea foii de observație la biroul de internări pe baza documentelor enumerate

mai sus.

Foaia de observatie se întocmește în format electronic și cuprinde toate datele

personale ale pacientului, diagnosticul la internare, medicul care a hotărât internarea

-serviciul baie

-după ce asistenta a identificat cazurile care necesită o atenție sporită ,urmeazaă dușul,
deparazitarea la nevoie apoi se deparaziteaza și dezinfectează îmbrăcămintea la
nevoie;

-magazia de unde se predau și se preiau hainele pacientului la externare ;se

întocmește bon în dublu exemplar, unul rămâne la magazie și unul se predă pacientului
pentru preluarea hainelor.

Transportul pacientului cu foaia de observație în secția la care a fost repartizat.

In secție :

-fiecare pacient internat într-o secție va fi preluat de asistenta sefă care-l va înregistra în
registrul de evidență a clinicii și în foaia de mișcare apoi predate asistentei de salon;

-evaluarea statutului sau clinic;

-asigurarea unor condiții confortabile

-sprijinirea ,adaptarea la noul mediu în care va locui în urmatoarea perioada de timp

- i se va explica unde este toaleta ,sala de mese,orarul alimentației ,care sunt drepturile
și obigațiile
-cum funcționează robinetele ăi toaleta

-adresabilitatea către bolnav se face pe numele de familie al bolnavului

-i se vor prezenta persoanele din staff-ul medical

-se vor verifica recomandările medicului curant,orice restricție de dieta,medicatie sau

activitate

-eventualele medicamente la care pacientul este alergic se notează cu culoarea roșie

pe prima pagina a foii de observație iîn partea de sus.

Se determină și se noteaza în FO principalele semne vitale și se recoltează

probele biologice recomandate.

Înaltimea și greutatea este important în cunoașterea greutății și înălțimii pentru

planificarea tratamentului,dietei și calculul dozelor de medic ori anestezie recomandată.
I se va explica pacientului cum se folosește lumina ,apa ,toaleta ,telefonul ,sistemul de
semnalizare .Se va spune programul secție se informează bolnavul asupra orelor de
vizită dar și asupra restricțiilor necesare în secțiile din spital. Se explică bolnavului cum
să cheme asistenta în caz de necesitate și i se reamintește ca ea va fii disponibilă în
orice moment când o va solicita. În afara acestor considerente exisă și aspecte speciale
care trebuie avute în vedere:

Dacă pacientul nu vorbește limba română, trebuie contactat un translator și

trebuie solicitat ajutorul casei de asigurări în virtutea relației cu asiguratul, trebuie să
ofere translatorul cerut.

Internarea în condiții de urgență: Pentru pacient programul se modifică în sensul

că tratarea principalelor nevoi va preceda procedurile de internare obișnuite. Din
serviciul de urgenta ,pacientul vine cu o foaie de observatie în care este recomandat
tratamentul.

Asistenta de salon va lua legătura cu cea din urgență care a primit pacientul și care
a efectuat primele manevre terapeutice în ideea de a stabilii cât mai rapid un raspuns
corespunzator cu pacientul, după aceea se vor monitoriza semnele vitale si se vor
urmării recomandările din foaia de observație .Dacă pacientul este orientat temporo-
spațial i se vor explica manevrele executate cu atât mai mult cu cât acestea vor fi
dureroase sau creează disconfort Dacă membrii familiei nsotesc pacientul li se va
spune ferm dar respectuos sî aștepte în sala de așteptare până la terminarea evaluarii
acesteia și începerea tratamentului.

III.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL

OBIECTIV

Una dintre sarcinile importante ale asistentului medical este colaborarea și

examinarea clinică a bolnavului.Participarea acestuia este o datorie şi o obligaţie
profesională.

Pentru aceasta asistentul trebuie să ţină cont de următoarele sarcini:

- se pregăteşte fizic şi psihic pacientul ;

- se pregătesc materialele şi instrumentele necesare examinării;

- se asigură condiţiile de desfăşurare a examinării;

- se pregătesc documentele medicale (fişa de consultaţii, foaia de observaţie clinică,

rezultatele examinării) ;

- asigură iluminaţia necesară examinării ;

- fereşte pacientul de alte traumatisme, curenţi de aer;

- asigură liniştea necesară desfăşurării examenului;

- pregăteşte produsele biologice ale pacientului pentru a le arăta medicului la vizită;

 III. 3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ȘI GENERALE A
PACIENTULUI

Schimbarea lenjeriei patului se face dimineața, înainte de curățirea salonului,

după măsurarea temperaturii, a pulsului și după toaleta bolnavului.

Igiena corporală a pacientului se face zilnic şi se realizează pe regiuni anatomice,

iar toaleta generală se face odată pe săptămână. La fel se procedează cu igiena patului
şi a lenjeriei de corp (se schimbă doar o dată pe săptămână) dar în cazul în care este
necesar, acestea se schimbă ori de câte ori este nevoie.

Toaleta pacientului => Generalităţi

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adic ă din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în
menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor
cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării. Toaleta pacientului poate fi:

 zilnică pe regiuni …
 săptămânală sau baia general.

În funcție de tipul pacientului, acesta:

 n-are nevoie de ajutor are nevoie de sprijin fizic şi psihic

 are nevoie de ajutor parţial
 necesită ajutor complet

Etapele toaletei : Se va respecta următoarea succesiune:

-se începe cu faţa, gât… şi urechile;

- apoi, bratele şi mâinile, partea antenoară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a

coapselor.

Se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară

a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele
genitale externe îngrijirea părului, toaleta cavităţii bucale.

1. Îngrijirea ochilor

SCOP: - Prevenirea infecțiilor oculare;

- Îndepărtarea secrețiilor

PREGĂTIREA MATERIALELOR ȘI A PACIENTLUI: -apă, prospop , comprese,

tampoane din tifon.

- Se informează pacientul

TEHNICA: Se îndepărtează secrețiile ocular de la comisura externă spre ca interioară

cu ajutorul unui tampon steril.

-Se spală ochii și se limpezește , se șterge cu prosopul curat;

2. Efectuarea toaletei urechilor:

-Se săpunește o ureche insistând în șanțurile pavilionului și în regiunea

retroauriculară (cu aceeași mănușă).

-Se clătește bine și se șterge cu prosopul.

-Se întoarce ușor capul bolnavului și se procedează la fel cu cealaltă ureche.

-Se introduc dopuri de vată (la cererea bolnavului).

 3. Efectuarea toaletei gâtului:

-Se descoperă gâtul bolnavului și se spală cu apă și săpun.

-Se clătește bine și se șterge imediat pentru ca bolnavul să nu fie predispus la răceală.

4. Efectuarea toaletei membrelor superioare:

-Se verifică temperatura apei. Apa trebuie să fie caldă(37°C).

-Se săpunește circular, începând de la umăr spre capătul distal, insistând la axilă.

-Se limpezește bine și se șterge pezește și se șterge imediat cu prosopul curat.

5.Efectuarea toaletei toracelui:

-Se descoperă partea anterioară a toracelui.

-La femei se săpunește și se insistă la pliurile submamare.

-Se limpezește bine și se șterge pezește și se șterge imediat cu prosopul curat.

6.Efectuarea toaletei abdomenului:

-Se săpunește abdomenul;

-Se spală apoi ombilicul cu apă și spăpun.

-Se limpezește și se șterge imediat.

-Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.

-Se fricționează brațele și toracele cu alcool.

-Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul și mai ales brațele și axilele.

-Se îmbracă bolnavul cu camașa de noapte (pijama).

 7. Efectuarea toaletei membrelor inferioare:

-Se verifică temperatura apei. Apa trebuie să fie caldă(37°C)

-Se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală.

-Se limpezesc și se șterg.

-Se flectează gambele bolnavului pe coapse.

-Se săpunește gamba insistând în regiunea poplitee și în spațiile interdigitale.

-Se limpezește și se șterge imediat cu cel de-al doilea prosop curat.

-Se procedează la fel cu piciorul celălalt.

-Se frițtionează membrele inferioare cu alcool și se pudrează plicile cu talc.

-Se taie unghiile nu prea scurt, pentru a nu se produce leziuni, și se pilesc.

8. Toaleta intimă

Are ca și scop: - igienic;

-menținerea unei stări de confort fizic.

Pregătirea materialelor: - paravan, două bazinete, tampoane sterile din fată, pensă
porttampon,cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, mănușă de cauciuc, mușama și
aleză.

Se controlează temperatura apei .

Pregătirea pacientului: - se informează și se asigură intimitatea pacientului.

-Se pregateste patul cu mușama, poziția pacientului este ginecologică.

TEHNICA

-Se îmbracă mănușile de cauciuc.

- Se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă și săpun lichid.

- Se limpezește abundent.

-Se usucă regiunea genitală, anlă și pliurile.

-Se pudrează cu talc pliurile

9.Efectuarea toaletei parului

Materiale necesare: pieptene, șampon, aparat de uscat părul (foehn), lighean,

mușama, aleză, apă cald-Se verifică temperatura apei.

-Se umezește și se șamponează părul.

-Se fricționează părul cu ambele mâini și se masează ușor pielea capului pentru
activarea circulației sangvine.

-Se limpezește părul.

-Se repetă manopera de doua-trei ori.

-După o clătire abundentă, se acoperă părul cu un prosop încălzit ă, prosop.

-Se usucă părul cu foehnul.

-Se piaptănă părul.

-Se acoperă părul bolnavului cu o boneta.

-Se spală obiectele de pieptănat și se introduc în soluție dezinfectantă.

-Spălarea mâinilor.

10.Efectuarea toaletei cavitatii bucale a bolnavului conștient

Materialele necesare: pahar cu apă; periuța și pasta de dinți; prosop, aleză; taviță
renală.

În funcție de starea bolnavului, acesta este adus în poziție semișezândă sau în decubit
lateral.

-Se pune pasta de dinți pe periuță.

-Se servesc bolnavului paharul cu apă și periuța cu pastă.

-Bolnavul își va spăla dinții.

-Se servește al doilea pahar cu apă pentru gargară.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A BOLNAVULUI

Lenjeria de corp a bolnavului (cămașa de noapte sau pijama) trebuie schimbată

periodic și ori de câte ori se murdărește. Bolnavii își schimbă singuri lenjeria de corp, cu
excepția celor imobilizați la pat, adinamici, paralizați etc.; la aceștia, asistenta medicală
este cea care trebuie să schimbe lenjeria de corp.

Scopul: păstrarea igienei personale a bolnavului.

Materiale necesare: camașa de noapte curată (sau pijama);

*un cearșaf;

*sac de lenjerie murdară.

1. Preătirea materialelor necesare:

-Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.

-Transportarea materialelor și așezarea lor pe un scaun lângă patul bolnavului

2. Pregătirea psihică a bolnavului:

 -Se anunță bolnavul, comunicându-i necesitatea efectuării tehnicii.

3. Efectuarea tehnicii propriu-zise:

-Spălarea mâinilor.

-Plierea păturii care acoperă bolnavul sub forma de armonică.

-Acoperirea bolnavului cu cearșaf.

-Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a

genunchilor.

-Se trage ușor camașa în sus până la torace.

-Se readuce bolnavul, cu mare atenție, în decubit dorsal.

-Se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng și se repetă aceeași operație.

-Una din cadrele medicale ridică ușor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaților,
introducând mâna sub camașa.

-Cel de-al doilea cadru medical scoate camașa cu o mișcare de la spate spre cap.

-Readucerea bolnavului în poziție orizontală (decubit dorsal).

-Se dezbracă întâi brațul sănătos și apoi brațul bolnav.

-Lenjeria murdară se introduce, prin mișcări lente, în sacul special.

-Se acoperă bine bolnavul.

-Spălarea mâinilor.

-Fricționarea cu alcool a regiunilor predispuse la escare și pudrarea cu talc.

-Se îmbracă cu camașa curată și încalzită, întâi brațul bolnav, apoi cel sănătos.
 -Una din cadrele medicale ridică ușor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaților.

-A doua asistenta trece camașa peste capul bolnavului și o trage apoi peste spatele
acestuia.

-Se readuce bolnavul în poziția orizontalaă(decubit dorsal).

-Se trage ușor camașa sub șezut.

-Se acoperă bolnavul.

-Se reface patul bolnavului.

-Spălarea mâinilor.

4. Reorganizarea locului de muncă:

-Se aerisește salonul.

-Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdară.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT CU BOLNAVUL ÎN PAT

Scop: asigurarea condițiilor igienice, de confort, pentru odihnă și îngrijirea

bolnavului.

Materiale necesare: cearșaf de pat, cearșaf de pătură, fețe de pernă, pătură,

aleză, mușama, sac de rufe murdare.

Pregatirea materialelor necesare:

Lenjeria se împăturește și se așează pe un scaun, în ordinea întrebuințării: pătura și

cearșaful ei se împăturesc în trei, sub forma de armonică; aleza împreună cu
mușamaua se rulează în lățime; cearșaful de pat va fi rulat în lungime, pe fața, într-o
singură direcție.Se depărtează noptiera de pat.
Pregătirea psihică a bolnavului:

-Se anuntă bolnavul și i se explică acestuia simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea
stări emotive).

Pregătirea fizică bolnavului:

-Se așează bolnavul în poziția decubit lateral.

Schimbarea cearsafului de pat:

-Spălarea mâinilor.

-Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mâna stânga în axila dreaptă a bolnavului,
sprijinindu-i capul de antebraț.

-Se trage perna ușor cu mâna stângă spre marginea patului.

-Se flectează ușor cu mâna stângă gambele bolnavului spre coapsa.

-Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a

genunchilor.

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta poziție.

-Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza

murdară până la spatele bolnavului.

-Cearșaful împreună cu mușamaua și aleza pregăite anterior se derulează pe jumatatea

liberă a patului, fără ca lenjeria curată să se atingă de cea murdară.

-Asistenta din partea dreaptă flectează membrele inferioare ale bolnavului.

-Sprijinind bolnavul în regiunea omoplaților și sub genunchi, el se aduce în decubit

dorsal cu foarte mare atentie.
-Prinzând bolnavul de axila stângă, asistenta din partea stângă îl ridică ușor și introduce
mâna dreaptă sub spatele bolnavului

-Se sprijină capul bolnavului pe antebrațul stâng.

-Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.

-Se așează capul bolnavului pe pernă.

-Sprijinind bolnavul de spate și regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atenție)
în decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie (fig. 2).

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta pozțtie (asistenta din partea stânga).

-Asistenta din partea dreaptă rulează lenjeria murdară.

-Lenjeria murdară se introduce în sacul special prin mișcări lente, pentru a se evita
împraștierea în aer a impurităților, prafului etc.

-Spălarea mâinilor.

-Se întind bine cearșaful, mușamaua și aleza și pe cealaltă jumatate a patului.

-Se execută colțurile.

-Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stânga) în regiunea omoplaților și sub

genunchi, acesta se readuce în decubit dorsal cu foarte mare atenție.

-Spălarea mâinilor.

-Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mâna stânga în axila dreaptă a bolnavului,
sprijinindu-i capul de antebraț.

-Se trage perna ușor cu mâna stângă spre marginea patului.

-Se flectează ușor cu mâna stângă gambele bolnavului spre coapsa.

 -Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a
genunchilor.

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta poziție.

-Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza

murdară până la spatele bolnavului.

-Cearșaful împreună cu mușamaua și aleza pregăite anterior se derulează pe jumatatea

liberă a patului, fără ca lenjeria curată să se atingă de cea murdară.

-Asistenta din partea dreaptă flectează membrele inferioare ale bolnavului.

-Sprijinind bolnavul în regiunea omoplaților și sub genunchi, el se aduce în decubit

dorsal cu foarte mare atentie.

-Prinzând bolnavul de axila stângă, asistenta din partea stângă îl ridică ușor și introduce
mâna dreaptă sub spatele bolnavului

-Se sprijină capul bolnavului pe antebrațul stâng.

-Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.

-Se așează capul bolnavului pe pernă.

-Sprijinind bolnavul de spate și regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atenție)
în decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie (fig. 2).

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta pozțtie (asistenta din partea stânga).

-Asistenta din partea dreaptă rulează lenjeria murdară.

-Lenjeria murdară se introduce în sacul special prin mișcări lente, pentru a se evita
împraștierea în aer a impurităților, prafului etc.

-Spălarea mâinilor.
 -Se întind bine cearșaful, mușamaua și aleza și pe cealaltă jumatate a patului.

-Se execută colțurile.

-Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stânga) în regiunea omoplaților și sub

genunchi, acesta se readuce în decubit dorsal cu foarte mare atenție.

Schimbarea cearșafului de pătură:

-Se îndepărtează pătura cu mișcări lente, iar bolnavul rămane acoperit numai cu
cearșaful murdar.

-Se așeazaă peste bolnav cearșaful curat, împăturit în trei, în forma de armonică.

- Menținerea colțurilor de sus ale cearșafului va fi efectuată de a treia persoană.

-Cele două cadre medii, stând la marginile patului, prind cu o mână colțurile inferioare
ale cearșafului curat, iar cu cealaltă colțurile superioare ale cearșafului murdar și printr-
o mișcare atentă, hotărâtă în direcția picioarelor bolnavului, îndepărtează cearșaful
murdar și acoperă bolnavul cu cel curat.

-Se introduce cearșaful murdar în sacul special, cu mișcări lente.

-Se așează pătura peste cearșaf.

-Se întinde bine cearșaful răsfrângând marginea dinspre cap, peste pătură.

-Se plicaturează pătura deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.

Schimbarea feței de pernă

În prrima plan se începe cu :

-Spălarea mâinilor.

-Fața de pernă murdară se înlocuiește cu una curată.

Reorganizarea locului de munca:

-Se aerisește salonul.

-Se așează noptiera la locul ei.

-Se așează scaunul la locul lui.

-Sacul cu lenjerie murdară se scoate din salon.

III.4 PREGĂTIREA, ASISTAREA ȘI EFECTUAREA

RECOLTĂRILOR DE PRODUSE BIOLOGICE

Analizele medicale sînt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puţin complexe,
care furnizează informaţii asupra aspectului şi funcţionării diferitor organe şi
compartimente ale organismului, cît şi asupra gradului de sănătate şi boală ce
afectează organismul.

Recoltarea produselor biologice se face în acelaşi mod ca şi in intervenţiile

abdominale: recoltare de sânge pentru hemoleucogramă, hematocrit, grup sanguin, RH,
uree sanguină, glicemie, VSH, timp de sângerare, timp de coagulare. În funcţie de
vârsta şi de starea biologică existentă, medicul poate să solicite şi alte explorări.

Recoltarea sângelui pentru examene de laborator :

Are ca și scop următoarele : - stabilirea diagnosticului și monotorizarea răspunsului

terapeutic;

- Stabilirea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie;

- Indentificarea tulburarilor de coagulare, monotorizarea hemostazei, a
statusului trombolitic;
- Evaluarea preoperatorie;
- Indentificarea tulburarilor metabolice și endocrine ;

Modalități de recolatre :
  Puncția capilară
 Puncția venoasă
 Puncția arterială
 Alte metode pentru făt și nou născut din cordonul ombilical sau din scalp

Tipurile de examinare sunt urmatoarele :

 Examene hematologice, examene de coagulare ;

 Examene biochimice ;
 Examene imunologice ;
 Examene virusologice;
 Examne parazitologice ;

Asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:

 -orarul recoltărilor 
 pregătirea psihică- informarea pacientului
 pregătirea fizică- regim alimentar, repaus la pat, aşezarea în poziţie
corespunzătoare în funcţie de recoltare 
  pregătirea materialelor şi a instrumentelor necesare recoltării
 efectuarea tehnicii propriu-zise cu professionalism
 completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză care va cuprinde:
numele şi prenumele, numărulsalonului şi al patului, natura produsului, analiza
cerută, data recoltării si etichetarea produsului prin scrieredirectă pe recipient
sau pe etichete bine fixate de acesta
 expedierea şi transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să
ajungă la laborator în starea încare au fost prelevate din organism-să le trimită
imediat, pentru a se evita alterarea produselor recoltate, iar când se transportă în
altă unitate să leambaleze corespunzător

 Pregătirea pacientului:

Îi explic necesiatea tehnici pe care urmează să o execut . În funcţie de analizele ce

trebuie efectuate pacientului îi comunic, urmatoarele :
 să servească ultima masă cu 16 – 17 h înainte de recoltă (à jeun);

 să renunţe la fumat în dimineaţa recoltării;

 să evite să bea cafea, ceai, alcool;

 să nu fie după o masă copioasă;

 să nu fie imediat după un efort fizic intens;

 să stopeze orice medicaţie cu 24 h înainte de recoltare.

Pentru determinări hematologice şi biochimice se foloseşte sânge venos, iar

recoltarea sângelui se face, în consecinţă, prin puncţie venoasă. La adult şi copii mari,
obişnuit, se face recoltarea din venele plicii cotului, iar la sugari şi copii mici din venele
jugulare sau fontanelă. Sângele este aspirat în vacutainer ca urmare a presiunii mult
scăzute faţă de cea din vasul de sânge.

Medicul i-a recoamnada pacientului urmataorele examene de laborator , cum ar fi :

 Examen hematologice :
- Hemoglobină (hb)
-Hematocrit (ht)
- Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
 Examen biochimice :
- Glicemie ;
- Uree ;
- Fibrinogen ;
- Colesterol ;
- Creatinina ;
- Transaminaze ;
- Bilirubina ;
 Examen bacteriologic :
- Hemocultura
 - Urocultură;
 Examenul complet de urină:
- Biochimie urinară + Sediment urinar
PUNCȚIA VENOASĂ

DEFINIȚIE: Puncția venoasă unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
puncție.

SCOP: - Terapeutic: -administrea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie

intravenoasă, transfuzii sau edem pulmonar acut.

Explorator : - recoltarea sângelui pentru examene de laborator

LOCURI DE ELECȚIE. :

 Venele de la plica cotului

 Venele antebrațului
 Venele de pe fața dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele jugulare și epicraniene la copil și sugar .

Materiale necesare:

 Pernă pentru sprijinirea brațului pacientului ;

 mănuşi sterile ;
 garou;
 seringi în funcție de scop ;
 ac de puncţie venoasă;
 Holder;
 vacutainer cu anticoagulant pentru examenul hematologic;
 vacutainer fără anticoagulant pentru examenul biochimic;
 tampoane sterile ;
 alcool medicinal;
 tăviță renală;
 romplast ;
PREGATIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI :

=Îl informez cu privire la necesitatea scopului

PREGATIREA FIZCĂ A PACIENTULUI :

=Pentru puncția la venele brațului antebrațului :

1. Îl asez într- o poziție favorabilă pacientului cât și pentru mine în efectuarea

tehnici
2. Voi examina calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu îmi
împedice circulația .

Tehnica de lucru

  Ca și asistentă ma spală şi mă dezinfecteaz pe mâini.Îmbrac mănuşile de

protecţie.
  Îndeparteaz capacul acului dublu .(Obligatoriu desigilarea acului se face in
prezenta pacientului)
    Iau tubul holder la care ataşeaz acul de puncţie prin înfiletare.
Îi fixeaz garoul deasupra plicii cotului şi îi recomand pacientului să strângă uşor
pumnul. Palpez locul punției.Cu ajutorul garoului se produce o stază venoasă, lăsând
liber fluxul arterial. Îi voi dezinfecta tegumentul la locul de puncţie cu alcool. Voi e
puncţiona vena.  Recoltarea sângelui o voi face prin împingerea tubului în holder în
aşa fel încât diafragma gumată a dopului să fie străpunsă. După ce începe să curgă
sângele în vacutainer se cere pacientului să desfacă pumnul .Acul dublu străpunge
diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere ca tubul să fie centrat în
holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului .După ce am reclta voi agita
uşor vacutainerul de 8 – 10 ori, fără să se facă spumă. Îndepărteaz garoul şi voi
retrage acul brusc .Aplic un tampon de vată cu alcool la locul puncției circa 5 minute
fără a îndoi brațul pacinetul.
 Fig.1 Recoltarea sângelui venos.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice =procedeul de recoltare este

în funcţie de analizele ce urmeaza sa se efectueze. Pentru majoritatea recoltărilor este
necesar ca bolnavul să nu mănânce în dimineaţa recoltării, “a jeun” ; sa nu consume
nimic de la cină pâna în dimineaţa în care se efectueaza recoltarea.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode:

 Prin punctie capilară;
 Prin puncţie venoasă.
Recoltarea sângelui venos pentru examinari hematologice se face pe substanţa
anticoagulantă de preferinţă uscată.
ANTICOAGULANTE :
 Heparină = 0,10,2 mg/ml sânge .
 Citrat de sodiu, în soluţie izotonică 3,8% .
 Sare disodica (Na2 EDTA) = sare disodica a acidului etilen diamino tetraacetic
în cantitate dc l 2 mg/ml de sânge.
Recolatrea sângelui prin puncţie capilara (prin înţepare) pentru examenele:
HLG -hemoleucograma, dozarea hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare şi
coagulare, examen parazitologic.
La recoltarea sângelui capilar este foarte importantă asigurarea condiţiilor de mediu
pentru a evita vasoconstricţia perifericaLa adulţi, recoltarea se face din pulpa degetului
mijlociu sau inelar de la mâna stângă mai puţin expuse la lovituri i murdărie.
 Recoltatrea se mai poate face de pe faţa plantară a degetului mare de la picior, sau
din lobul urechii.
MATERIALE NECESARE:
-Mănuşi sterile;
-Tavita renala;
-Casoleta cu tampoane îmbibate în alcool medicinal;
-Ace sterile;
-Lame degresate;
TEHNlCA:
Îmi pregatesc materialele pe o masuţă protejată de un câmp steril şi se transportă în
apropierea bolnavului.
Pregătirea psihică: Ii explic bolnavului necesitatea tehnicii.
Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziţia şezând cu mâna sprijinită.
Mă voi spăla pe mâini cu apă şi sapun, îmbrac mănuşile sterile, apoi se dezinfectez
tegumentul degetului inelar și mediusul cu un tampon de vată îmbibat în alcool (evitând
congestionarea prin frecarea puternică). Voi așteapta evaporarea alcoolului, apoi cu un
ac steril voi întepa cu o mişcare bruscă tegumentul pulpei degetului în panea laterală a
extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate.
Cu un tampon uscat se şterge prima picătura, se aşteapta să se formeze o altă
picatură de sânge din care se recoltează cu lama, dupa care se şterge cu un tampon
locul. La extremitatea lamei curate şi degresate se recolteaza o picatura de sânge,
diametrul aproximativ 3-4 mm într un unghi de 45° cu lama. Se aşează o lamelă cu
marginea şlefuită dupa ce picatura de sânge s a întins, lamela se impinge către partea
liberă a lamei pastrând mereiu acceasi înclinaţie şi antrenând toata picătură fără a o
fracţiona. Lama se agită pentru a se usca, apoi proba se transportă la laborator imediat
dupa etichetare.
Recolatrea sângelui prin puncţie venoasa (examen hematologic, VSH,
hematocrit)
Recoltarea se face cu sistemul VACUTAINER. Folosirea acestei metode, pentru
examene hematologice, biochimice, serologice, bacteriologice. Această metodă asigura
confortul bolnavului, calitatea probei de sânge şi securitatea personalului medical.
 SCOP: explorator.

MATERIALE NECESARE:
Holder (tub din material plastic, care prezinta la partea superioară, amboul, la care
se ataseaza acul de puncţie, prin inflletare, iar la partea inferioară, 2 aripioare);
 Acul de puncţie (esle protejat de carcasa bicoloră);
 Tuburi vacutainer (eprubete) cu dopuri de diferite culori;
 Stativul cu eprubete;
 Manuşile sterile;
 Garou;
 2 taviţe renale;
 Casoleta cu tampoane de vata îmbibate în alcool medicinal;
 Rulou;
 Musama și aleză

TEHNICA
Toate materiale sunt pregătite pe măsuţa de tratament protejata de un câmp
steril.
Bolnavul este pregatit psihic: este anunţat Şi îi voi se explică importanţa tehnicii,
dar și necesitatea efectuarii acesteia.
Bolnavul este pregătit fizic: este aşezat (în sala de tratament, după caz). pe
scaun, în poziţie şezând sau în salon, în decubit dorsal cu membrul superior în
abducţie, extensie şi supinaţie. Îmi voi spăla mâinile cu apa și săpun şi voi îmbrăca
mănuşile sterile . Verific banda de siguranţă a acului de punctie (integritatea şi tenncnul
de valabilitate). Îndepărtez carcasa (teaca) de culoarce alba sau deschisă, a acului prin
mişcări de răsucire, înfiletez capătul liber al acului în holder. Aplic garoul la distanţa de
7 -8 cm deasupra locului de elecție . Îndepartez carcasa colorată a acului, execut
puncția venoasă, introducând tubul în holder, apucând aripioarele cu indexul și mediul
şi cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsa diafragma gumată a
dopului. După prelevarea sângelui scot tubul din holder prin mişcări de împingere
asupra aripioarelor laterale cu police. Voi retrage acul din venă, comprimând locul
punctiei 3 -5 minute, cu tamponul îmbibat în alcool, fară a flecta antebraţul pe braţ,
pentru realizarea hemostazei. Etichetez tubul şi îl voi trimite la laborator. Reorganizez
locul de muncă. Acele, le depun în recipiente pemtru înţepatoare (dacă este cazul se
efectuează toaleta locală a tegumentului, dacă lenjeria s a murdirit, se schimbă; se
asigură o poziţie comodă a bolnavului în pat, pentru a fi supravegheat în continuare).
VSH se colecteaza în eprubcta vacutainer cu dop negru, recoltarea sângelui se face
prin puncţic venoasă. Rccoltăm 2ml sânge pc citrate dc EDTA (ctilcn diamino tctraacctic
1%).
VSH ul este o analiză simplă care se bazeaza pe proprietatea glubulelor roşii
(hematii, eritrocite) de a se cimenta, depune într-un tub de sticlă, după ce sângele
recoltat din venă a fost amestecat cu o substanţă anticoagulantă (citrat de sodiu 3,8%).
VSH ul se deosebeşte de hematocril prin faptul că sângele se separă spontan, dupa
un oarecare timp în plasmă şi globule roşii fără să fie centrifugat în prealabil.
MATERIALE NECESARE:
-Sistemul VACUTTER,
-tubul VACUTTER care conţine o substanţă anticoagulant 3,8% citrat de sodiu;
-Materiale necesare pentru a efectua puncţia venoasă.

TEHNICA: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un câmp steril şi

transportate cât mai aproape de bolnav.
Pregatirea psihica: bolnavul este pregătit şi anunţat cu 24h înainte să nu manace cu
12h înainte de recoltare şi să pastreze repaus fîzic.
Pregătirea fizică: bolnavul este aşezat în
poziţia corespunzătoare dupa caz (salon sau sala de tratament). Se dezbracă braţul
bonavului, se aşează sub acesta un rulou.
Mă voi spăla pe mâini, aleg locul puncţiei şi dezinfectez şi execut puncția venoasă.
!!!VSH- uL se recolteaza făra garou în tub NEGRU.
Se recolteaza 1,6 ml sânge, se retrage acul din venă şi se aplica un tampon îmbibat
în alcool medicinal (fără a flccta antebraţul pe braţ). Se aşeaza tubul în stativ, se trece
la reorganizarea locului de muncă. Se trece la îngrijirea bolnavului, i se asigură poziţie
comodă, se completează buletinul, se etichetează produsul.
 Recolatrea sângelui pentru determinarea hematocritului recoharea sângelui se face
prin puncţic venoasa, se recolteaza 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid
etilendiaminotelraacetic) 1%. În tubul de culoare MOV.
Tub MOV pentru HLG hemoleucograma.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice :
 GLICEMIA : - se recoltează prin puncție venoasă 2 ml sânge cu 4 mg florură
de sodiu.
 Valorile normale sunt : -70 -110mg% sau 0,65- 1,1g %
 Valorile patologiece : > hiperglicemie și < hipoglicemie
 FIBRINOGENUL : - Recoltarea se face rin puncție venoasă pe citrat de sodiu
 Valorea normală este 200- 400mg %
 CREATININA : - Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncție venoasă
 Valorile normale ±1 mg %
 COLESTEROL : - Se recolteazăprin puncție venoasă 4-5 ml sânge
 Valorea normală: colesterol total 180-200% și colesterol esterificat este
2/3 din total
 TRANSAMINAZELE TGP și TGO : - Se recotează prin puncție venoasă 10 ml
de sâmge fără substanță anticoagulantă
 Vlorile normale la TGO =1-18UI/I și la TGP= 1- 19 UI/I .
 BILIRUBINA : - Se recoltează prin puncție venoasă 5 ml sânge fără
substanță anticoagulantă
- Valorile normale la bilirubina totală= 0,5- 1 mg% , bilirubina indirectă
0,2-1 mg % și bilirubina indirectă =0,2 mg%
- Valorile patologice : ea crește în hemolize și în anemia hemolictică
Recoltarea sângelui pentru examn bacteriologic :
HEMOCULTURA :
Recoltarea se face în condiții de asepsie perfectă. Sângele este recoltat și
însămânțat în mod steril pe medii de cultură .Hemocultura se recoltează la debutul
bolii și înaintea administrării antibioticelor . Ea se poate completa cu coprocultură și
urocultură.
 UROCULTURĂ :
DEFINIȚIE: Urocultura reprezintă medtoda prin care se permite, prin cultivarea si
analiza probelor de urină , indentificarea agenților patogeni care duc la infecții ale
tractului urinar.
SCOP: indentificarea germinilor și efectuarea antibiogramei.
MTERIALE NECESARE : - Recipient steril ;
- Apă și săpun, soluții antiseptice pentru toaletarea zonei genito-urinare
- Compresii sterile
PREGĂTIREA PACIENTULUI ATÂT PSIHIC ȘI FIZIC : - Se explică tehnica și
necesitatea efetuării acesteia
- Instruiesc pacinetul cum să-și recolteze singur urina
- Instruiesc pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recotare pentru
un rezultat corect
- Îi explic pacientului să folosească prima urină de dimineață
- Îi explic să urineze în recipient după ce a lăsat ca primul jet urinar să curgă,
recoltarea pentru urocultură se face la miljocul micțiunii.
III.5 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EXPLORĂRILE PARACLINICE

Explorările paraclinice care se realizează în cazul Cancerului de pancreas, acestea sunt:

 Examenul radiologic
 Tomografia computerizata cu contrast;
 Examinare RMN;
 Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP);
 Colangiografia transhepatică percutanată (PTC);
 Testarea markerilor tumorali 

Examenul radiologic este investigaţia imagistică realizată cu ajutorul radiatiilor

X, care sunt vibrații electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă ce au
capacitatea de a penetra substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre
ce pot fi înregistrate pe film fotografic.
 Tomografia computerizata cu contrast

Tumora hipovasculara la nivelul capului de pancreas, ce determina dilatarea

marcata  a caiilor biliare hepatice  in special calea biliara principala si a canalului
Wirsung, explicand astfel icterul tegumentar.Multiple formatiuni tumorale localizate la
nivelul parenchimului hepatic, sugestive pentru determinari secundare.

Cancerul de cap de pancreas se diagnosticheaza de obicei cand isi face

aparitia icterul. Tumora din capul pancreasului creste si comprima caile de evacuare a
bilei, secretia biliara se acumuleaza in sange si apare icterul cu piele galbena si scaun
decolorat. Bolnavul nu mai are apetit si ajunge numai piele si os, este cea mai
dramatica pierdere in greutate din randul bolilor. In 90% din cazuri, cancerele de
pancreas se descopera tarziu, cand au produs metastaze. Citostaticele si radioterapia
au efecte scazute. Chirurgii opereaza totusi tumorile ca sa deblocheze bila. Singurul
factor de risc demonstrat pana acum de medicina in aparitia cancerelor de pancreas
este fumatul.

Secventa T2 axial-Formatiuni in hipersemnal T2 la nivelul parenchimului hepatic-

metastaze hepatice

Examinare RMN

Imagistica prin rezonanță magnetică se realizează într-un cabinet medical

special unde aparatul este instalat - un tomograf. Pacientul este transportat într-o sferă
rotundă. Folosind un cateter intravenos, este conectat un dispozitiv care oferă un agent
de contrast bazat pe un lantanid - gadolinium sub presiune (Prohanes, Gadovist,
Magnevist, Primovist).

Secvența colangio RM-dilatare marcata a cailor biliare intra și extra hepatice

și a canalului pancreatic Wirsung, dilatarea ce se termină brusc la nivelul capului
de pancreas.