Jocul didactic și importanța sa în preșcolaritate

Prof. Iobăgel Olivia Mihaela

Grădinița cu Program Prelungit ,,Zâna Zorilor”, Structura I

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă şi accesibilă copilului, prin care se realizează o
bună parte din sarcinile instructiv-educative (Adina Glava, Cătălin Glava, Introducere în pedagogia
preșcolară, 2002).
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le consolideze şi să le precizeze cunoştinţele
despre lumea înconjurătoare, să îmbine armonios elementul instructiv şi exerciţiul cu elementul
distractiv.Învăţând prin joc, copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în acelaşi timp. Îmbinarea în
jocul didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariţia unor stări emotive complexe, care
stimulează şi intensifică procesele de reflectare directă şi mijlocită a realităţii şi de fixare a
cunoştinţelor.”(Chircev Elvira, 1972).
O caracteristică esenţială a jocului didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru
aplicarea multilaterală a cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma unor
activităţi plăcute şi atractive. Jocul didactic nu trebuie să fie un simplu exerciţiu, chiar dacă exerciţiul
apare ca element constructiv, trebuie să rămână totuşi joc, activitatea pe care o desfăşoară copilul trebuie
să trezească dorinţa vie de a se juca. Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constructive prin
care se deosebeşte de celelalte jocuri şi forme ale activităţilor comune: conţinutul; sarcina didactică;
regulile jocului; acţiunea de joc.”(Chircev Elvira, 1972)
Conţinutul jocului îl formează cunoştinţele pe care copiii şi le-au însuşit anterior în cadrul
activităţilor. Acestea se referă la plante, fructe, legume, animale, anotimpuri etc. Deci conţinutul jocului
didactic îl constituie cunoştinţele care arată despre ce anume este vorba în jocul respectiv. Preşcolarii îşi
însuşesc aceste cunoştinţe fie prin activităţile comune fie prin experienţa nemijlocită de viaţă.
Sarcina didactică apare sub forma unei probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, descriere,
reconstituire, comparaţie, gândire, etc.”Sarcina educatoarei este aceea de a solicita în cadrul jocului ce
presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor practică” (Glava, Adina, Glava Cătălin, Introducere
pe pedagogie preșcolară, Editura Dacia Cluj-Napoca, 2002, p. 213). Jocurile didactice pot avea acelaşi
conţinut dar ele dobândesc mereu alt caracter, datorită faptului că sarcinile pe care le au de rezolvat copiii
sunt diferite. Deci jocul apare în forme mereu noi, neprevăzute şi de aceea, interesante şi atractive.

1
 Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă şi
îndeplinesc în joc o importantă funcţie reglatoare asupra acţiunilor şi relaţiilor reciproce dintre copii. Ele
sunt condiţionate de conţinutul şi sarcinile didactice ale fiecărui joc; sunt numeroase şi de natură diferită.
Prima categorie reglementează repartizarea rolurilor între copii, de pildă, rolurile de "poştaş" şi "cititor".
Alte reguli arată copiilor cum să rezolve problema intelectuală, criteriile după care se face comparaţia
între două animale.
O altă categorie de reguli se referă la succesiunea acţiunilor în joc (ordinea în care trebuie să
răspundă copiii când se joacă) altele referitoare la comportarea copiilor în joc care le indică ce este şi ce
nu este permis în timpul jocului. În stabilirea regulilor jocului se va ţine seama de principiul gradării şi al
accesibilităţii.Acţiunea de joc este latura care face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi
atractivă pentru copii şi cuprinde momente de aşteptare, surpriză, ghicire, mişcare şi întrecere. „Unitatea
dintre cele patru laturi ale joculuididactic conferă acestei activităţi o particularitate specifică ceea ce o
deosebeşte de celelalte forme de activitate (jocurile de creaţie sau activităţile comune).”(Chircev Elvira,
1972)
Jocul didactic se încheie şi cu un anumit rezultat, arată gradul în care copilul şi-a format
priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparaţii, de a da răspunsuri
verbale prompte. „Jocul contribuie intens la educarea generală a copilului, la angajarea lui într-o
comunicare multilaterală, amplifică reflectarea relaţiilor sociale în conştiinţa şi personalitatea copilului,
complică fondul de conduită potenţială. Prin joc, copilul îşi însuşeşte numeroase cunoştinţe cu privirela
varietatea conduitei umane, la profesiuni şi activităţi, stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin,
cu pasiune fiecare moment, având funcţia de o mare şi complexă şcoală a vieţii.”( Taiban, M, 1980)
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a copilului, deschide în faţa copilului
universul variat al relaţiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora şi dezvoltând
dorinţa copilului de a se comporta ca adulţii. „Jocul copilului - spunea Emile Planchard - nu este numai o
oglindă fidelă a personalităţii sale în formare, cipoate fi utilizat şi ca auxiliar educativ şi chiar să
serveascădrept bază a metodelor de predare în şcolile preelementare şi elementare.” (Planchard Emile,
1970)
Jocul, în ansamblu, este bun prilej de pregătire psihologică a copiilor, necesară integrării lor la
viaţa socială complexă. Exerciţiul îl va ajuta pe copil să se adapteze nu numai la lumea jocului, ci şi la cea
obişnuită, reală, cu care se va confrunta într-un fel sau altul, toată viaţa. Adaptarea copilului la viaţa reală,
cum ar fi, de exemplu, la activitatea de învăţare sistematică, este mult favorizată de o particularitate a
activităţii sub forma jocului, aceea de a înlesni libera manifestare a opţiunilor. El este liber să imprime
2
activităţii orice conţinut, fie să contemple, să examineze sau să mânuiască diferite obiecte care se găsesc
în preajma sa, fie să rezolve ceva cu semnificaţie socială mai deosebită, cum ar fi aceea de a reda în joc
diferitele aspecte ale vieţii cotidiene. Jocul ca formă de activitate instructiv-educativă dă posibilitatea
copiilor de a avea preocupări variate sub aspectul conţinutului. Este un mod firesc de a-l introduce în
viaţa socială complexă, de a-l face să priceapă ceea ce a fost mai greu de înţeles în contactul cu realitatea.
„Varietatea de preocupări îl va ajuta pe copil să treacă pe neobservate la activitatea ocupaţională cu scop
real şi relativ constant în care accentele se pot deplasa când spre aspectele învăţării, când spre cele ale
muncii autentice.” (Barbu, H, 1980).i
„Prin jocul didactic nu trebuie să înţelegem simpla alăturare a unor acţiuni ludice cu acţiuni
instructive, sau desfăşurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată, unitară în care aceste elemente
sunt structurate organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza unor
reguli.” (Schioupu , Ursula 1972). Fiecare joc didactic se constituie după cerinţele instructiv-formative
curente: însuşirea unor cunoştinţe noi, întregirea lor, consolidarea, verificarea celor anterioare într-un
context nou. În raport cu conţinutul ales, se concretizează, pentru fiecare joc în parte, sarcina didactică: de
exemplu, clasificarea imaginilor după unul sau mai multe criterii, date (culoare, formă, mărime, caracterul
pozitiv sau negativ al unor personaje din povestiri etc.), sau indicarea persoanelorcare mânuiesc în mod
obişnuit un anumit obiect (ciocan, foarfecă, cleşte, mistrie, calapod etc.) ori asocierea la un cuvânt dat a
unui număr cât mai mare de cuvinte potrivite (la cuvântul copil să asocieze: bun, frumos, harnic, cuminte
deştept, mic, ş.a.). Regulile jocului didactic reglementează conduita şi acţiunile copiilor având un caracter
obligatoriu pentru participanţi. Ele indică modul de participare a copiilor în joc şi de apreciere a
rezultatelor lor. Jocul didactic are valenţe formative pronunţate. El deschide copiilor perspective
însemnate de învăţare prin mobilizarea eforturilor proprii în căutarea şi descoperirea unor rezolvări de
situaţii.

3
 Bibliografie

1. Chircev, Elvira - Pedagogia preşcolară – Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1972

2. Glava, A, Glava C,- Introducere pe pedagogie preșcolară, Editura Dacia Cluj-Napoca, 2002
3. Taiban, M, Petre, M, Nistor, V, Berescu, A, - Jocuri didactice pentru grădinița de copiii, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1976
4. Barbu, H, Mateiaș A, Rafailă, E, Popescu E, Seban, F -Pedagogie preșcolară didactică, - Manual
pentru școli normale, clasa a IX, specialitatea educatoare, Editura didactică și Pedagogică,
București, 1994
5. Schiopu, Ursula, - Psihologia copilului, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1967

4
5
i