8. Tulburarile cantitative ale diurezei.

Poliuria
Este definită ca urinare frecventă cu cantitate normală per micţiune şi diureză
depăşind 2000-2500 ml/zi. Poate fi fiziologică după ingestia crescută de lichide. Apare ca
mecanism compensator în insuficienţa renala cronică, în care procesul de concentrare este
alterat, iar eliminarea produşilor de degradare necesită mai mult lichid vector şi deci mai multă
urină.
Apare în regresia insuficienţei renale acute, tot ca mecanism compensator de eliminare
a surplusului de toxine. Însoţeşte boli endocrine – diabetul zaharat, diabetul insipid – care se
corectează medicamentos sau chirurgical. Apare în tratamentele diuretice.

Micţiunea rară
Numărul de micţiuni pe 24 de ore este de 3-7, respectiv cel mult o micţiune noctună.
Există situaţii, ce-i drept rare, în care bolnavii se adresează medicului pentru că urinează o dată,
de două ori sau de trei ori pe 24 de ore. În primul rând trebuie să ne asigurăm că diureza este
normală, că pacientul nu este oliguric sau anuric.
Situaţiile patologice, în care se răreşte ritmul micţional sunt:
 Megavezica congenitală
 Diverticulii vezicali congenitali sau dobândiţi
 Tulburările de inervaţie senzitivă sau motorie a vezicii urinare
N.B.: Fiind un simptom, tulburarea trebuie verificată clinic.
Tratamentul se adresează cauzei - micşorarea capacităţii vezicale prin cistoplastie,
autocateterism în vezica neurologică, desfiinţarea chirurgicală a diverticulilor vezicali.
Anuria
O definim ca suprimarea diurezei. Diureza normală se situează între 800 şi 1800 ml pe
24 ore, între 400 şi 800 ml ne aflăm în faţa unei oligurii relative, iar între 100 şi 400 ml -
oligurie absolută.
Diureza sub 100 ml/24 ore se defineşte ca anurie. Anuria poate avea două cauze
principale – obstrucţia căilor aparatului urinar şi imposibilitatea funcţiei normale a
parenchimului renal. Deşi urologul se confruntă mai des cu anuria obstructivă, în majoritatea
cazurilor evoluţia finală este spre distrugerea parenchimului şi deci spre anuria
parenchimatoasă – renală.
În faţa suprimării diurezei trebuie să ne asigurăm asupra confuziei cu retenţia completă
de urină.
Anuria obstructivă se produce prin instalarea bruscă sau uneori insidioasă a unui
obstacol pe rinichi unic funcţional, congenital sau chirurgical, sau prin obstrucţia simultană a
ambilor rinichi. Cauzele cele mai frecvente sunt litiaza, cheagurile în hematuriile renale majore,
tumorile, infecţiile urinare specifice sau nespecifice grave, malformaţiile complicate, cancerul
de prostată sau cancerul vezicii urinare, compresiile patologiei de vecinătate sau iatrogene.
Primul pas în reluarea diurezei îl constituie asigurarea permeabilităţii căii urinare, şi deci
degonflarea rinichiului. Aceasta se realizează prin cateterism ureteral retrograd, ureteroscopie,

1
instituirea unui drenaj intern pielo-uretero-vezical sau prin nefrostomia percutanată
ecoghidată. Uretero-pielografia retrogradă ne poate informa asupra stării aparatului urinar şi
asupra permeabilităţii căilor urinare.
De cele mai multe ori diureza se reia iar insuficienţa renală se remite.
Nereluarea diurezei conduce spre alte cauze ale anuriei – nefrologice, infecţioase sau
vasculare.
Sarcina urologului este să stabilească permeabilitatea căii urinare şi să rezolve cauza
anuriei pentru remiterea insuficienţei renale.