ROMANIA ȘI GLOBALIZAREA: BENEFICII ȘI COSTURI

Masterand: Radu MOINESCU

Introducere
Mediul de securitate internaţional se află într-o schimbare rapidă. El este caracterizat
preponderent de următoarele tendinţe majore: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare
regională, concomitent cu proliferarea acţiunilor având ca scop fragmentarea statală; convergenţa
rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi
predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor regionale anarhice; revigorarea eforturilor statelor
vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea
formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.
Globalizarea este un proces aflat în curs de desfăşurare, cu impact global, un proces de
integrare a economiilor naţionale care conduce la crearea unui sistem economic mondial unic, fiind
cel mai dinamic şi mai extins proces geopolitic din lumea contemporană. Printre efectele sale cele
mai vizibile se numără erodarea treptată a unor concepţii-pivot ale geopoliticii, cum ar fi frontiera,
teritorialitatea sau sfera de influenţă, creşterea rolului unor actori ai politicii internaţionale –
organizaţiile internaţionale sau companiile transnaţionale – în detrimentul statelor, fenomene
însoţite şi de revizuirea ideilor privind suveranitatea, statul-naţiune şi naţiunea. Ea este un
proces care prezintă legături de substanţă cu fenomene definitorii pentru lumea de azi, cum ar fi
modernizarea, extinderea formei democratice de conducere şi a economiei de piaţă, afirmarea unei
noi vârste a revoluţiei tehnologice etc. Globalizarea este cea mai recentă formă pe care procesul
modernizării o cunoaşte în zilele noastre. Înţeleasă ca ipostază a modernizării, globalizarea ne
atrage atenţia asupra unui fapt precis: astăzi, dezvoltarea nu poate avea loc decât ţinând cont de
tendinţele şi procesele implicate în globalizare.
Ca o consecință, fenomenul globalizării nu duce la dispariția statului ca actor, ci produce
schimbări radicale asupra funcțiilor statului la nivel mondial determinând dispariția monopolului
statului asupra luării de decizii şi aplicării normelor care funcţionează pe teritoriul său, din ce în ce
mai multe din aceste funcţii încep să fie transferate la nivel internaţional, schimbând în bună parte
sistemele existente până în prezent. În fapt:
- dispar granițele dintre politica externă și politica internațională;
- multiplicarea contactelor transnaţionale; astăzi, asistăm la apariţia unor noi norme de
contact şi de schimb, care nu mai pot fi controlate de stat; prin intermediul Internetului se creează
un spaţiu public internaţional;
- apariția corporaţiilor internaţionale care direcţionează producţia către locurile unde mâna
de lucru este ieftină;
- desfășurarea unui proces de schimbare la nivel internaţional , care va fi unul de schimbare
treptată şi nu unul de schimbare imediată; acest lucru nu înseamnă pierderea suveranității, aceasta
continuând să ființeze fiind o problemă strâns legată de cea a identităţii cetăţenilor.
Totodată, frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine
inevitabil parte a unui întreg: lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de acum după o
logică a fluxurilor în toate domeniile: capitaluri, bunuri, informaţii, cultura, persoane. Toate aceste
fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un
sens, cât și factori de destabilizare, dacă sunt văzute ca o fatalitate.
Procesul de globalizare are ca efecte: realizarea unor ritmuri mai susţinute de creştere
economică a tuturor statelor în special printr-un amplu proces de restructurare a economiilor
naţionale; creşterea ponderii activităţilor din sfera seviciilor; reamplasarea continuă a industriilor şi
serviciilor funcţie de avantajele şi competitivităţile comparative oferite de ţări şi zone ale lumii.
În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate de
stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează amplificarea
noilor riscuri şi ameninţări, unele dintre acestea putând avea un impact major asupra securităţii
României.
1
 România și globalizarea: beneficii și costuri
România este angrenată tot mai mult în eforturile internaționale și statale de a face fa ță
noilor provocări globale la adresa păcii și securității internaționale. Ca țară membră a Uniunii
Europene și NATO a participat și participă, sub diferite forme, în numeroase opera țiuni de
menținere a păcii, ca răspuns la crize și pentru combaterea terorismului, participă la misiuni de
asistență de securitate și misiuni umanitare în diverse teatre de operații. Participarea României la
aceste operații subliniază angajamentul global al acesteia în combaterea noilor riscuri la adresa
securității internaționale, ca parte intrinsecă a politicii sale de securitate.
România nu poate fi inclusă în categoria statelor puternice. Cu toate acestea nu înseamnă că
un astfel de stat nu poate fi, totuşi, influent. Prima condiţie, în acest sens, este de a accepta că
identitatea noastră naţionala nu este imuabilă. Fără a-şi nega trecutul, România de astăzi trebuie să
se deschidă viitorului. Ea trebuie să fie capabilă să-şi adapteze sistemul politic practicilor unei noi
forme de societate din care emană guvernarea.
Lumea este în permanentă schimbare, proces din care România nu poate face excepție.
Lucrurile pe care altădată le-am fi considerat veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul
cotidian.
În actualul context, o problemă cu care se confruntă România este generată de întârzierea
startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat
de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări care
beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a
informaţiei. Abia după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona
noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam. Produse
scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală, toate au pus
rapid la colţ economia românească. Angrenarea României în procesul de globalizare s-a petrecut
surprinzător, rapid şi dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a adus României aproape un
milioan de şomeri, peste un 1,5 milioane de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie trăind în
sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. România, surprinsă de valul globalizării, a intrat într-un
amplu proces de adaptare la noile condiții, de tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă
liberă, cu o clasă politică încă nereformată şi una managerială ineficientă.
Globalizarea este privită ca un fenomen cu o legătură multiplă între actorii interna ționali,
care exclude diferențele geografice, depășind spațiul regional. Aceasta se manifestă, în principal, în
domeniile: economic; militar și al securității naționale; social și cultural; ecologic.
În domeniul economic globalizarea se referă la circulaţia pe distanţe foarte mari a
produselor, a serviciilor, a capitalului, dar şi la circulaţia informaţiilor necesare funcţionării pieţelor
şi burselor, adică a funcționării acestora la scară mondială; acesta implică, de asemenea, o
reorganizare a diviziunii internaţionale a muncii.
După eliberarea de sub dictatura comunistă, deschiderea faţă de capitalul străin s-a făcut în
România cu mai multă dificultate decât în alte state care au făcut parte din acela și sistem politic.
Urmările sunt evidente: lipsă de resurse interne de capital, cu acces inerent limitat la pieţele externe
de capital privat, economia românească suferă de lipsa investiţiilor consistente, în ultima perioadă
numărul investitorilor străini scăzând considerabil, iar al firmelor autohtone și-au diminuat mult
activitatea, până la ieșirea lor din competie, lucru amplificat și de actuala criză eonomico-financiară.
Pentru România, globalizarea are două tipuri de consecinţe. Primele dintre ele sunt cele
pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind incapabilă să-şi
producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi economice multiple – de la
turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru
capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea
rapidă de capital presupusă de globalizare poate deveni avantajoasă pentru noi în condiţiile unei
forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.
Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot începe să joace în
viitor un rol regional sau internaţional. Totul depinde de rapiditatea cu care vor fi depăşite actualele
dificultăţi economice, dezvoltându-se capacitatea unor parteneriate reale.

2
 În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de
globalizare nu sunt deloc de neglijat.
În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Deschiderea economică nu
implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O economie deschisă este o economie care va
absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.
Dacă România nu depăşește marasmul economic actual, poate intra într-un con de umbră
sinonim cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic, politic şi militar
derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Speranțele revigorării vin din
actualul statut, pentru că integrarea în structurile NATO și calitatea de membru a Uniunii Europene
sunt stări care dau siguranță și asigură accesul, în primul rând, la resurse financiare europene, creind
posibilitatea valorificării resurselor umane și materiale de care România dispune.
În domeniul militar și securității naționale globalizarea se referă la legăturile militare care
acoperă o plajă de distanţe geografice foarte mari şi legături care presupun, de asemenea, folosirea
forţei sau a ameninţării cu folosirea ei.
România rămâne vulnerabilă în faţa crimei organizate. În ultimii ani România a trecut de la
stadiul de ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de ţară
producătoare. Organizaţii ale crimei organizate au penetrat tot mai mult teritoriul României.
Totodată, pe teritoriul României se fac simţite şi nuclee ale organizaţiilor teroriste internaţionale,
mai ales cele arabe şi PKK.
Membră a NATO, România participă activ la apărarea colectivă, lupta împotriva
terorismului și consolidarea securității sale interne și internaționale. Pe acest fond, în concordanță
cu puterea ei economică, costurile pentru asigurarea securității evoluează de la an la an. Acestea
sunt evidențiate de următoarele cifre (perioada 2004-2007):
Cheltuieli bugetare pentru apărare1

Evoluţia anuală a PIB-ului şi a cheltuielilor pentru apărare (%)

România 2004 2005 2006 2007
PIB 8,5 4,1 7,7 6,0
Cheltuieli pentru apărare 4,6 2,7 -0,5 8,6

Procentajul pentru cheltuielile de apărare din PIB (%)

România 2004 2005 2006 2007
Bazate pe preţurile curente 2 2 1,8 1,9
Bazate pe constanţa preţurilor 2 2 1,8 1,9

PIB-ul şi cheltuielile de apărare pe locuitor în dolari

România 2004 2005 2006 2007
PIB (Paritatea puterii de cumpărare) 8692 9271 10713 11808
PIB (preţuri şi rata de schimb din 2000) 2167 2262 2439 2592
Cheltuieli de apărare (comparative cu preţurile şi 44 45 45 49
rata de schimb din 2000)

Distribuţia cheltuielilor de apărare pe categorii

România 2004 2005 2006 2007
Cheltuieli de personal (%) 50,6 57 59,8 64,4
Cheltuieli pentru echipament (%) 25,6 20 24 19,8
Cheltuieli pentru infrastructură (%) 1,1 1,8 2,1 1,7
Alte cheltuieli (%) 22,8 21,3 14,2 14,1

1 NATO-Rusia – Compendium of financial and economic data relating to defence; www.nato.int/docu/pr

3
 Pentru anul 2010, Ministerul Apararii Naționale va avea alocat de la buget 7 miliarde lei (6,9
miliarde lei în 2009).
Forţe armate- efective anuale
România 2004 2005 2006 2007
Militari (mii) 91 73 75 76
Personal militar şi civil, procentaj din populaţia 1,2 1 1 1
activă

În domeniul social și cultural globalizarea se referă la circulaţia ideilor, a informaţiei şi,

bineînţeles, a oamenilor care transferă aceste idei pe distanţe foarte lungi; exemplele pot acoperi o
plajă mare de fenomene, de la cel religios, la răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice.
România nu se poate apăra de valul globalizării închizându-se în sine, încercând să conserve
structuri anacronice, menținându-se în trecut, atunci când alte state și-au schimbat radical strategiile
de viitor. De aceea, în gândirea politicienilor români trebuie să se producă o schimbare radicală,
privind procesul de globalizare. Aceasta cu condiția să nu ne pierdem identitatea culturală și
științifică, dar nici să practicăm o poziție izolaționistă, naționalistă și anacronică. Trebuie aplicată o
politică deschisă de integrare, de dezvoltare a structurilor adecvate care să găsească și să aplice
pârghiile necesare promovării culturii și științei românești în cadrul celei universale, unde România
are unele realizări deosebite.
Spre a produce şi vinde ideile noastre avem nevoie de informaţie şi canale de comunicare, şi
de aceea domeniile aferente acestui demers trebuie abordate cu prioritate.
Posibila desfiinţare a graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor europene, afirmarea
rolului instituţiilor financiare mondiale (FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea monedelor naţionale
şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO și structurilor militare
europene, arată că treptat statul naţiune va ajunge la capătul misiunii istorice. Libera circulaţie a
oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni economice, restrângerea autorităţii statale,
toate acestea vor schimba radical viaţa cetățenilor noștrii.
Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu înseamnă că va
dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene, şi românii vor trebui să
înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi istoria. Rezistenţa prin cultură, nu
ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a deznaţionalizării, este necesar să fie aplicată și în România.
Tot mai mult spaţiu va trebui dedicat în mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar
impunerea lor în Europa trebuie să reprezinte nu numai un deziderat, dar şi o realitate.
Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va avea viaţa în mediul rural. Tot mai
multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând în legătură cu oraşul prin comunicarea
modernă (fax, telefon, Internet). Toate acestea vor duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor: aeriene,
feroviare, drumuri şi şosele, la introducerea canalizării și electrificării, la dezvoltarea telefoaniei
fixe și mobile, a faxurilor şi la transformarea însăşi a locuinţelor în case mari, spaţioase, dotate cu
toate atributele vieţii moderne.
În domeniul ecologic globalizarea se referă la: transportarea pe distanţe geografice lungi în
spaţiul atmosferic sau pe oceane a substanţelor biologice patogene şi a materialelor genetice care ar
putea afecta rasa umană, dar şi fenomene cum ar fi eliminarea stratului de ozon, ca rezultat al
folosirii chimicalelor de tot felul, inclusiv de către industriile prelucrătoare de petrol, precum și
fenomene cum ar fi răspândirea virusului HIV din Africa în toată lumea.
În ultimii ani este tot mai evident faptul că omenirea se află într-o profundă criză ecologică
profundă. Globalizarea ecologică comportă un discurs dramatic în favoarea securizării, atât din
partea guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile, însă rezultatele nu sunt întotdeauna
încununate cu succes, chiar şi atunci când măsurile luate sunt de mare amploare. Există dezbateri
aprinse asupra tipului de probleme ce pot fi politizate şi cele care necesită intervenţie imediată.
Studiile de specialitate arată că, în principal, există trei categorii de ameninţări în domeniul
ecologic:

4
 a) ameninţările din partea mediului natural la adresa civilizaţiei umane, ce nu sunt rezultatul
acţiunilor umane – cutremurele şi erupţiile vulcanice, asupra cărora există dezbateri în ceea ce
priveşte cauzele producerii lor; căderile de meteoriţi, ciclul natural de întoarcere la o epocă glaciară;
b) ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor
planetei, atunci când schimbările făcute par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi
sau a întregii civilizaţii; un exemplu evident este poluarea, ce are printre efecte distrugerea stratului
de ozon;
c) ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor
planetei, atunci când schimbările făcute nu par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei
părţi sau a întregii civilizaţii, însă, pe termen lung, există efecte perverse (de exemplu, exploatarea
resurselor minerale).
Aceste trei categorii cuprind o varietate de probleme: distrugerea ecosistemelor; problemele
energetice; probleme demografice; probleme legate de alimentaţie; probleme economice; conflicte
sociale.
Problema cea mai importantă din punc de vedere ecologic o reprezintă schimbarea climei,
implicit încălzirea globală. Problema schimbării climei creează vulnerabilităţi, riscuri, pericole şi
chiar ameninţări la adresa securităţii umane, ce pot fi cu greu ameliorate şi contracarate. În ceea ce
priveşte încălzirea globală, aceasta este definită prin creşterea, în timp, a temperaturii medii a
atmosferei şi oceanelor Pământului.
Cauzele acestui fenomen se află atât în procesele interne ale planetei, cât şi în cele externe,
de natură umană sau nu. Principala cauză este considerată a fi emisia aşa-numitelor gaze de seră, în
special dioxidul de carbon, metanul şi oxidul nitros rezultate din arderile de combustibili,
activităţile industriale şi agricole. Gazele de seră creează efectul de seră, care, în mari cantităţi
cauzează distrugerea stratului de ozon din atmosferă şi favorizează încălzirea excesivă a planetei.
Comunitatea internaţională a luat măsuri ce se doresc a fi eficiente, privind emisiile de carbon, şi
finanţarea în scopul dezvoltării sustenabile a domeniilor energetic, industrial, al producerii
tehnologiilor nepoluante şi al gestionării deşeurilor toxice.
Schimbările climaterice, în special încălzirea globală, au afectat deja majoritatea sistemelor
biologice şi fizice în multe părţi ale lumii: topirea gheţarilor; îngheţare a târzie şi topirea timpurie a
râurilor şi lacurilor; dispariţia anumitor specii de plante, mamifere, păsări şi reptile etc. Mai mult,
însăşi existenţa umană este ameninţată de aceste evenimente, fiind favorizată apariţia unor
evenimente neprevăzute, cu efecte negative.

Concluzii
Modernizarea învinge încet-încet. Situația României faţă de acum douăzeci de ani este mult
îmbunătăţită, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici rupţi de lume, izolaţi
şi nici fără experienţă.
Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanţii globalizării, pentru
că nu aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor. Globalizarea îi face mai puternici pe cei
puternici şi mai slabi pe cei slabi.
Globalizarea trebuie acceptată ca un fenomen pe care nu trebuie să îl contestăm sau să
încercăm să îl ocolim. Trebuie însă în mod necesar să îl înţelegem, din punctul de vedere al cauzelor
şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl folosim, fără a-l lăsa să ne distrugă.
Indubitabil, România este un actor în ecuaţie europeană globală, dar statistic valorile
deţinute ne poziţionează, din cele 45 de state, în primul sfert la suprafaţă şi populaţie, la o treime
vizitatori internet, undeva la jumătatea clasamentului pentru PIB şi densitatea populaţiei şi spre
sfârşitul clasamentului la puterea de cumpărare, indicele de dezvoltare umană, rata de alfabetizare şi
şcolarizare.
În momentul de față și pe termen mediu și lung România va trebui să facă față provocărilor
și sfidărilor globalizării. Dar singură va putea cu greu să facă fa ță amenin țărilor globale, ceea ce
necesită gasirea celor mai potrivite soluții de supraviețuire. Acest lucru presupune dezvoltarea unei
cooperări cât mai bune cu celelalte state, ca o posibilă soluție față de amenințările globale.

5
 Bibliografie selectivă:

1. Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională, Bucureşti, 2007.

2. Guvernul României, Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004.
3. Horia C. MATEI, Statele lumii, Enciclopedie de istorie, Editura MERONA, Bucureşti 2006.
4. MUREŞAN, Mircea, TOMA, Gheorghe, Provocările începutului de mileniu, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003.
5. Ioan BARI, Probleme globale contemporane, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.
6. Ioan BARI, Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2006.
7. Corvin Lupu – România sub presiunea Războiului Rece şi a dorinţei de integrare euro-atlantică –
Ed. Alma Mater, Sibiu, 2001.
8. Ioan BARI, Globalizarea şi problemele globale, Ed. Economică, Bucureşti 2001.
9. Ghe. Toma, T. Liteanu, C. Degeratu – Evoluţia arhitecturilor de securitate sub impactul
globalizării, Ed. ANI, Bucureşti 2007.
10. KOLODZIEJ, Edward A, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Ed. POLIROM, 2007.
11. www.nato.int/docu/pr