Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Naturii

Programul de studii universitare de master: Psihologie Organizaţională şi Managementul
Resurselor Umane (POMRU)
Anul de studii: I
Disciplină: Cercetare în mediul organizaţional

Managementul stresului ocupaţional

 Argument

Stresul este perceput ca o problemă curentă, aproape de neevitat, cu care majoritatea

persoanelor se confruntă zilnic pe toate planurile. În acest domeniu, un sector aparte, datorită
multiplelor implicaţii, îl constituie stresul ocupaţional. În pofida dezvoltărilor teoretice sau
practic aplicative abordate de specialiștii din diverse domenii de-a lungul timpului, problematica
stresului oferă în continuare, poate azi mai mult decât altădată, posibilitatea şi necesitatea unor
noi deschideri analitice şi investigative care să conducă spre un control mai eficient al acestuia.
Între profesiile afectate puternic de stres, potrivit studiilor,cadrele didactice se află pe unul din
locurile fruntaşe. Sănătatea mentală a cadrelor didactice îşi pune amprenta asupra actului
instructiv –educativ şi implicit asupra elevilor, asupra personalităţii acestora. Cercetările
demonstrează numeroasele implicaţii ale distresului emoţional în etiologia diferitelor tulburări şi
dezechilibre mintale şi emoţionale care se răsfrâng asupra performanţelor profesionale ale
cadrelor didactice. Majoritatea cadrelor didactice nu beneficiază de programe de management al
stresului iar acei foarte puţini beneficiari ai unor astfel de intervenţii, raportează totuşi nivele
crescute ale distresului. Deşi în ultmele două decenii, distresul emoţional a fost studiat în
concordanţă cu Teoria raţional emotivă şi comportamentală şi s-a evidenţiat rolul unor mediatori
precum iraţionalitatea, numite variabile ale personalităţii: nevrotismul, lipsa autocontrolului,
încrederea în sine, totuşi problematica meditorilor psihologici ai distresului emoţional în cazul
cadrelor didactice rămâne cu multe necunoscute şi prin urmare şi elaborarea unor programe
eficiente de management al distresului este dificilă. Lucrarea de față își propune să abordeze
problematica distresului emoţional, în cazul cadrelor didactice, în intenţia de a oferi o alternativă
pentru un management eficient al stresului în rândul acestora.

I. INTRODUCERE
 În prezent, stresul a devenit un fenomen tot mai răspândit. Stresul este privit ca un
răspuns la o situaţie în care indivizii sunt incapabili să îndeplinească cerinţele care li se solicită.
Stresul ocupaţional nu este doar presiunea de la locul de muncă, el este un factor ce influenţează
întreaga viaţă şi trebuie privit din mai multe perspective: încărcarea muncii, relaţiile la locul de
muncă, structura şi climatul organizaţional, ambiguitatea de rol şi conflictul de rol, oportunităţi
pentru dezvoltarea carierei, relaţia muncă-familie. În general, stresul ocupaţional este cauzat de
mai mulţi factori, care pot fi clasificaţi în trei grupe: factori externi, factori care depind de
organizaţie şi factori care depind de angajat. Stresul se poate manifesta în diferite moduri.
Simptomele stresului pot fi împărţite în trei grupe principale: fiziologice, psihologice şi
comportamentale.

Stresul este un efect negativ, direct al epocii moderne pe care o traversăm, care implică
un ritm tot mai alert de muncă şi un volum mai mare de muncă. Acest termen este unul dintre
cei mai populari şi a devenit o sursă de îngrijorare, destul de justificată, pentru organizaţii.
Acesta are un impact negativ atât asupra sănătăţii lucrătorilor cât şi a profitului firmei. „În
Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea
profesională, după afecţiunile dorsale. Acesta afectează 28% dintre angajaţii UE”. Stresul în
muncă este cauza a peste un sfert din totalul concediilor medicale a căror durată reprezintă cel
puţin două săptămâni de absenţe de la locul de muncă. Stresul în muncă poate fi cauzat de riscuri
psihosociale cum sunt proiectarea activităţilor, organizarea muncii, dezechilibrului între resurse
şi exigenţe, cum ar fi solicitările profesionale deosebite şi posibilităţi reduse de control asupra
propriei activităţi. Unele riscuri fizice, cum sunt zgomotul şi temperatura din mediul de muncă
pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă. Stresul ocupaţional ( Cooper, Sloan & Williams,
1988) nu trebuie privit în mod simplist la locul de muncă, el trebuie analizat ca un factor ce
influenţează întreaga viaţă şi trebuie privit din mai multe perspective: încărcarea muncii, relaţiile
la locul de muncă, structura şi climatul organizaţional, ambiguitatea de rol şi conflictul de rol,
oportunităţi pentru dezvoltarea carierei, relaţia muncă-familie. Într-o societate cum este cea
contemporană, stresul generat de această trăire intensă ocupă un rol important în evoluţia
individului. Trăim cu stresul, ne confruntăm cu el zilnic, şi, din nefericire, ne afectează existenţa.

Simptomele stresului ocupaţional sunt uşor de evidenţiat şi observat, el manifestându-se

prin comportamente dezadaptative, întâmpinarea din partea angajaţilor a unor dificultăţi în
adaptarea la schimbările care se impun postului de muncă ocupat, scăderea dramatică a
productivităţii muncii. Se manifestă o dublă actiune: la nivelul persoanei care receptează situaţia
stresantă şi la nivelul organizaţiei asupra căreia se răsfrânge existenţa unui climat stresant.
Investigarea stresului ocupaţional a fost intens încurajată în ultimele decenii, în prezent existând
o recunoaştere unanimă şi dovezi concludente asupra relaţiei dintre stresorii muncii şi o serie de
consecinţe la nivelul sănătăţii fizice şi mentale.

II. REZUMAT

• Structura proiectului
Această lucrare are ca obiect de cercetare stresul ocupaţional al cadrelor didactice.
Proiectul îşi propune să urmărească existenţa stresului la locul de muncă şi modul în care acesta
influenţează negativ sănătatea mentală, sănătatea fizică şi nivelul de energie resimţit la locul de
muncă. Consecinţele stresului ocupaţional sunt vizibile atât fizic, generând diferite atenţionări
somatice, cât şi mental, în comportamentul, confortul şi aprecierea de sine a celui care se

confruntă în mod repetat cu diferiţi stimuli stresori. De asemenea, se urmăresc implicaţiile

emoţionale la stres, evidenţierea corelaţiei stresului ocupational în ceea ce priveste relaţionarea
cu sănătatea, relaţionarea stresului cu performanţa, cu decizia, cu conducerea şi comportamentele
dobândite.
Structura proiectului este împărţită în trei părţi, prima parte cuprinde o introducere cu
privire la tema aleasă şi un cadru teoretic, a doua parte presupune obiectivele, ipotezele de
cercetare şi subiecţii desemnaţi pentru cercetare, iar în cea de-a treia parte este prezentată
metodologia, fiind precizate metodele, tehnicile şi instrumentele de cercetare alese. Cercetarea s-
a efectuat pe un eşantion de 60 de cadre didactice, jumătate profesând în ciclul primar, cealaltă
jumătate în ciclul gimnazial.

III. CADRU TEORETIC

 Stresul ocupaţional reprezintă o preocupare majoră, atât pentru angajaţi, cât şi pentru
organizaţii şi pentru societate. Este dovedit faptul că factorii de stres ocupaţional determină o
scădere a sănătăţii mentale şi fizice. Stresul ocupaţional este una dintre multiplele probleme cu
care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu
consecinţele nemijlocite asupra activităţii profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care
prestează munca respectivă. Stresul poate fi definit ca o stare de dezechilibru, o reacţie
anormală, nefavorabilă a organismului uman provocat de momente tensionate trăite repetat.
Stresul reprezintă un cumul de temeri, frământari, griji de toate tipurile şi conflicte, care
contribuie la dereglarea echilibrului intern al organismului afectând grav sănătatea la nivel
mental şi fizic. H. Wolff defineste stresul ca fiind reactia individului la diversi agenti nocivi si
amenintatori, o stare dinamica a organismului. Stresul se defineste ca fiind "raspunsul fiziologic
sau psihologic al individului / organismului la un stresor din mediu, stresorul fiind un eveniment
sau o situatie externa potential vatamatoare" (Zlate, 2007).
Activitatea la catedră a profesorilor poate fi uneori foarte stresantă, lucru care poate duce
la o epuizare psihică, cu consecinţe asupra sănătăţii mentale şi fizice. Cadrele didactice îşi petrec
mult timp muncind şi în afara orelor, pregătind materialele didactice, având un volum mare de
timp și efort intelectual susținut pregătirii corespunzătoare pentru orele de curs şi anume multe
ore de studiu și de analiză a articolelor și lucrărilor de specialitate, elaborarea strategiei de
abordare a fiecărei lecții, pregătirea instrumentelor de evaluare și de analiză, aprecierea elevilor
și a produselor activităților acestora. Pe lângă aceste activități profesorul are responsabilități
administrative în cadrul instituției școlare, trebuie să participe la numeroase cursuri de
perfecționare. Zilnic trebuie să interacționeze cu cei din jur: cu elevii și părinții acestora, cu
managerii instituției, cu colegii, toate aceste relații consumând energie mentală şi emoțională.

3.1.Factorii de stres în organizaţiile de învăţământ

•  rolul exercitat în organizaţie
• aspecte ale dezvoltării carierei profesionale
• relaţiile profesionale la locul de muncă
• structura şi climatul
• resursele persoanei de a face faţă factorilor stresori – capacităţi şi abilităţi ale persoanei de
natură cognitivă, emoţională, comportamentală de a reduce, diminua ori tolera acţiunea factorilor
stresori, de maniera în care persoana percepe situaţia, îşi evaluează corespunzător resursele poate
fi protejată de acţiunea distructivă a factorilor de stres (factori psihologici individuali ce pot
folosi: stima de sine pozitivă, optimism, perseverenţă)
•  reacţii specifice ale persoanei – răspunsurile la acţiunea factorilor stresori, care pot fi de natură
fiziologică, cognitivă emoţională, comportamentală., iar la nivel organizaţional se pot manifesta
în forma absenteismului, productivităţii/randamentului scăzut, izolării, insatisfacţiei în muncă,
reducererii responsabilităţii, reducerii loialităţii faţă de organizaţie, demisiei.

3.2.Efectele stresului asupra individului

Expunerea pe o perioadă lungă de timp la stres, precum şi o gestionara deficitară a emoţiilor
negative poate duce la afectarea individului, cu consecinţe resimţite atât în plan personal cât şi
profesional:
• insomnia apare la început ca o dificultate în a adormi în unele nopți din săptămână, apoi aceasta
se agravează, devenind o problemă permanentă.
• afectarea concentrării și a atenției, manifestându-se prin lipsa atenției și uitarea ușoară.
• simptomele fizice pot include dureri toracice, palpitații, dificultăți de respirație, durere
gastrointestinală, amețeli și dureri de cap.
• pierderea poftei de mâncare se manifestă prin pierderea apetitului, slăbire semnificativă.
• anxietatea apare prin simptome ușoare de tensiune și îngrijorare, care poate afecta capacitatea
de lucru productiv și poate provoca probleme în viața personală.
• depresia poate deveni din ce în ce mai periculoasă, începând cu tristețe, sentimentul de
vinovăție și lipsă de valoare
• furia apare cu tensiune și iritabilitate interpersonală, aceasta provocând mai târziu izbucniri și
certuri serioase acasă și la locul de muncă.

3.3. Strategii de management al stresului

a)Identificarea şi monitorizarea factorilor de stres
• identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraîncarcarea muncii, lipsa de suport şi
comunicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte interpersonale)
• anticiparea perioadelor de stres si realizarea unui plan de acţiune pentru a face mai bine faţă
situaţiilor.

b)Conştientizarea propriilor reacţii la stres

• identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului/ situaţiei (precum
anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare)
•identificarea reacţiilor emoţionale imediate faţă de eveniment/situaţie
• identificarea reacţiilor comportamentale, fiziologice şi cognitive privind evenimentul (izolare,
evitare, renunţare, somatizări de genul: dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare,
insomnii, randament util scăzut la şcoală sau la muncă, probleme de concentrare, tulburări de
memorie, dificultăţi în rezolvarea de probleme, capacitate decizională scăzută.).

c) Dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi comportamente de management al stresului

• dezvoltarea asertivităţii
• dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi
• învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor
• îmbunătăţirea managementului timpului
• învăţarea unor metode de relaxare.

d) Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat

• solicitarea ajutorului direct şi receptivitate fata de acesta
• dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale.

e) Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos

• adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase
• practicarea regulată a exerciţiilor fizice
• practicarea unor exerciţii de relaxare
• consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos
• cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.
f)  Dezvoltarea încrederii în propria persoană şi acceptarea necondiţionată
• stabilirea unor scopuri şi obiective realiste
• stabilirea priorităţilor şi a limitelor personale
• participarea la activităţi care dezvoltă încrederea în sine.
 IV. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Obiectivele cercetării

Mediul de muncă în învățământ furnizează elemente stresante importante. Ratterree, W.

(1981), Emploi et conditions de travail des enseignants, Genèvre, Bureau International du
Travailrezumă bine această problematică : ,,Stresul are numeroase cauze, toate legate de
puternicile presiuni care se exercită în mediul școlar ca și în afara școlii. La nivelul instituției de
învățământ, se relevă probleme de disciplină, de violență, de clase supraaglomerate și de orare
constrânse, aceste dificultăți, combinate obligă cadrele didactice să presteze o muncă din ce în ce
mai intensivă. Cadrele didactice își desfășoară o bună parte a timpului la locul de muncă, fiind
implicate în relaţii atât cu beneficiarii serviciilor oferite (elevii), cât şi cu alte cadre didactice
(profesori, directori, inspectori etc). Toate aceste relaţii, necesită un mare efort afectiv,
intelectual, psihic şi chiar fizic.
În acelaşi timp, activităţile didactice (predare, îndrumare, evaluare) necesită şi ele un
mare efort. Pentru pregătirea lecției sunt necesare mai multe ore de studiu, iar cu timpul acestea
sunt consumatoare de resurse (de timp, dar şi financiare), cadrele didactice de multe ori
renunţând la acvitățile personale pentru a fi la „curent” cu informaţiile din domeniu. Pentru elevi
timpul petrecut la școală, în mod ideal, ar trebui să fie dedicat curiozităților, descoperirilor,
educării și dezvoltării personale. Realitatea este diferită, deoarece programele sunt încărcate, iar
elevii sunt supuşi la numeroase teste şi evaluări, şi trebuie să acumuleze un volum mare de
cunoștințe. Toate acestea demonstrează că timpul petrecut de elevi la școală sau cu activitățile
școlare este unul dintre cele mai stresante pentru copii și părinții lor. Astfel, pentru a putea vorbi
de sentimentul de stres, nu este suficient să urmărim solicitările care vin înspre elev, ci și la
capacitatea pe care o are acesta pentru a face față acestora.
După cum sublinia Everly, G. (1990), A clinical guide to treatment of the human stress
response, New York: Plenum , este astăzi recunoscut că răspunsul la stres poate să difere de la un
individ la altul. Anumite predispoziții joacă un rol important asupra acestui răspuns la stres
(personalitate, probleme de sănătate deja existente), însă unul din factorii importanți îl reprezintă
capacitatea de gestiune a persoanei stresate. Capacitatea de gestiune este procesul prin care un
individ gestionează cererile relațiilor persoană – mediu, care sunt considerate ca stresante
precum și emoțiile pe care le generează. Potrivit multor autori, indivizii nu trăiesc pasiv
evenimentele. Ei modifică constant mediul lor pentru a găsi condiții compatibile cu dorințele și
posibilităților lor.
Activitatea cadrelor didactice este una foarte complexă, ce presupune o implicare activă
şi permanentă din partea acestora, fiind o alertă continuă atât la ceea ce se petrece în clasă, atât la
nivelul comportamental şi emoţional al elevilor, cât şi la cumulul de cunoştiiţe pe care aceştia le
dobândesc ulterior şcolarizării. Cadrele didactice au un dublu rol şi anume pe de o parte de a le
transmite materia, iar pe de altă parte de a realiza şi menţine un climat şcolar adecvat să asigure
un climat psihoprotector, de stimulare şi motivare, cu efecte pozitive în performanţa şcolară.
Prin intermediul prezentului proiect de cercetare, se intenţionează să se identifice
incidenţa distresului, o parte dintre mediatorii psihologici implicaţi precum şi puterea lor de
predicţie a distresului, în intenţia de a construi un program de intervenţie în vederea unui
management eficient al stresului la cadrele didactice din învăţământul primar şi gimnazial.

› Obiective specifice
• Identificarea incidenţei distresului emoţional în rândul cadrelor didactice din ciclul primar şi
gimnazial
• Cercetarea rolului unor variabile moderatoare (vechime în muncă, sex, vârstă) asupra
distresului emoţional, la cadrele didactice
• Determinarea măsurii în care distresul emoţional ridicat se asociază cu anumite cogniţii
iraţionale, la cadrele didactice din învăţământul primar şi gimnazial
• Evidenţierea nivelului autoeficacităţii resimţit de cadrele didactice din învăţământul primar şi
gimnazial cu un nivel crescut al distresului emoţional.
 4.2. Ipotezele cercetării

Plecând de la obiectivele cercetării am stabilit următoarele ipoteze:

› Ipoteza 1: Nivelul distresului emoţional este ridicat la peste 30% dintre cadrele didactice din
învăţământul primar şi gimnazial
› Ipoteza 2: Nivelul ridicat al distresului corelează pozitiv cu genul feminin şi vechimea
crescută în muncă în cazul eşantionului investigat
› Ipoteza 3: Nivelul scăzut al autoeficacităţii corealează pozitiv cu prezenţa unui nivel ridicat al
distresului emoţional

4.3. Subiecţii cercetării

În cadrul eşantionului utilizat au fost selectate 60 de cadre didactice cu un nivel ridicat al

distresului emoţional. Criteriile de selecţie sunt: numărul persoanelor, nivelul distresului
emoţional, sex, vârstă, vechime în muncă. Jumătate din cadrele didactice profesează în ciclul
primar, iar cealaltă jumătate în cel gimnazial, la două şcoli care se află în mediul urban, din
România. Tuturor participanţilor li s-a garantat confidenţialitatea în legătură cu rezultatele
probelor aplicate.
Astfel, caracteristicile socio-demografice ale lotului de cercetare sunt următoarele:
› Vârsta – 25% dintre participanţi au vârste cuprinse între 25-30ani, 40% cu vârste cuprinse între
42-55ani, iar ultima categorie de vărstă, anume între 55-60ani în proporţie de 35%.
› Gen – 68% dintre participanţi este reprezentat de genul feminin, restul de 32% de genul
masculin.
› Studii – 33% dintre participanţi au studii postliceale, restul de 67% au studii superioare.
› Instiuţia de invăţământ – şcoală primară cu clasele I-IV şi şcoala gimnazială cu clasele V-
VIII, ambele din mediul urban.
› Funcţia deţinută – învăţători 41% şi profesori 59%.
› Vechimea în muncă – 25% cu o vechime în muncă între 2-6ani, 40% cu o vechime cuprinsă
între 15-20ani, iar restul de 35% cu o vechime în muncă de peste 25ani.
 V. TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE CERCETARE

Cercetarea s-a desfăşurat în perioada ianuarie- aprilie 2021, în şcoli din judeţul Dolj si
Olt, şcoli unde există legături contractuale în vederea realizării evaluării psihologice anuale a
cadrelor didactice. Modalitatea de eşantionare a fost cea nealeatorie - pseudoaleatorie sau de
convenienţă, fiind utilizaţi participanţii disponibili. Această situaţie s-a creat din considerente de
ordin practic. Participanţii au completat scalele atribuite în sistem on-line.
Prin metoda de cerecetare se înţelege traseul sau programul după care se reglează
acţiunile individuale şi practice în vederea atingerii unui scop. Metodele au un caracter
instrumental de acţiune dar şi de interpretare, fiind ghidate atât de concepţia generală a
cercetătorului cât şi de principiile teoretice de la care porneşte şi pe care îşi fundamentează
demersul de cercetare. În cercetarea de faţă s-au folosit metode de recoltare a datelor dar şi
metode de analiză şi interpretare.
În vederea verificării validităţii ipotezelor şi atingerii obiectivelor, am aplicat următoarele
instrumente:
• PDE – Scala privind profilul distresului emoţional
Profilul distresului emoţional este un instrument elaborat pentru a servi la evaluarea
dimensiunii subiective a emoţiilor negative funcţionale şi disfuncţionale. Este o scală care
cuprinde 26 de itemi care măsoară emoţiile negative funcţionale şi disfuncţionale, din categoriile
“frică” şi “tristeţe-deprimare”.
Scala a fost concepută în 2005( Opriş şi Macavei 2005), pornind de la itemii Profilului
Distresului Emoţional, varianta scurtă ( Profile of Mood Disorders, Short Version – DiLorenzo,
Bovbjerg, Montgomery, Vladimirsdottir şi Jacobsen, 1999).
Eficienţa instrumentului este sporită de faptul că permite atât estimarea unei valori
globale a distresului, cât şi calcularea unor scoruri separate pentru emoţiile negative funcţionale
şi disfuncţionale. Conţine un număr relativ mic de itemi formulaţi într-un limbaj accesibil, fiind
uşor de administrat şi cotat.
Scala se administrează în varianta creion-hârtie, atât individual cât şi în grup. Se preferă
însă administrarea individuală, dacă este posibil, iar administrarea în grup este indicat să nu se
aplice la un număr mai mare de 15 persoane. Cotarea răspunsurilor se face direct, însumând
răspunsurile la fiecare item, alocându-se de la 1 la 5 puncte, după cum urmează: Deloc = 1,
Foarte puţin = 2, Mediu = 3, Mult = 4, Foarte mult = 5. Pe lângă scorul global de distres obşinut
prin însumarea scorurilor celor 26 de itemi, se mai pot calcula scoruri pe cele 6 subscale, prin
însumarea scorurilor la itemii care le compun.

• Scala de autoeficacitate (SES) - pentru măsurarea nivelului autoeficacităţii

În teoria social-cognitivă a personalităţii, constructul de autoeficacitate reprezintă unul
din aspectele esenţiale în autoreglarea comportamentului. Autoeficacitatea (Bandura, 1986) se
referă la convingerile unui individ vizavi de capacităţile sale de a-şi mobiliza resursele cognitive,
comportamentale şi motivaţionale pentru a îndeplini cu succes o anumită sarcină respectiv
capacitatea unui individ de a organiza şi executa o acţiune care asigură atingerea unui scop
(Bandura, 1986, Pintrich & Schunk, 1996).
Constructul de autoeficacitate descrie convingerile indivizilor cu privire la capacitatea lor
de a face faţă cu precădere unor situaţii specifice. Cogniţiile cu privire la propria eficacitate sunt
dependente de activităţile în care individul urmează să se implice. Indicatorii privind
autoeficacitatea sunt mai revelatori în condiţiile în care se referă la autoeficacitatea situaţional-
specifică şi nu la cea generală. în mod evident, judecăţile cu privire la propria eficienţă pot diferi
semnificativ în funcţie de activităţile în care este implicat individul, în funcţie de cunoştinţele
declarative şi procedurale ale individului sau de gradul de dificultate al sarcinii şi de motivaţia
individului.
Indivizii care au un nivel ridicat al autoeficacităţii vor aloca, în mod optim, resursele
necesare pentru a soluţiona cu succes o anumită sarcină. Indivizii care au un nivel scăzut al
autoeficacităţii au tendinţa să evite iniţierea acţiunii, să iasă din sarcină, să eşueze şi să îşi
întărească convingerile cu privire la incompetenţa lor în sarcina respectivă (Stajkovic & Luthans,
1998). De altfel, Bandura (1977) recomandă creşterea autoeficacităţii clienţilor sau pacienţilor cu
privire la un anumit domeniu ca şi precursor al creşterii performanţei în acel domeniu.
Principalele modalităţi prin care poate fi crescută autoeficacitatea sunt referirile la performanţele
anterioare, învăţarea vicariantă, activarea fiziologică şi persuasiunea verbală (Stajkovic &
Luthans, 1998).
Este esenţială distincţia între autoeficacitate şi stima de sine. Dacă autoeficacitatea
vizează percepţia propriilor abilităţi de a atinge un anumit scop, stima de sine este mai degrabă
relaţionată cu percepţia globală a propriei valori. Scala a fost construită pentru a măsura
autoeficacitatea, respective convingerea cuiva că propriile acţiuni pot fi/sunt responsabile de
succesul unei anumite activităţi. Ea cuprinde 10 itemi care pot fi cotaţi de la 1 la 4, unde 1
înseamnă “complet neadevărat în ceea ce mă priveşte” iar 4 înseamnă “perfect adevărat în ceea
ce mă priveşte”. Fiecare din cei 10 itemi ai scalei încarcă un singur factor, nefiind grupaţi pe
subscale.
Se administrează în varianta creion-hârtie, atât individual (şi în varianta
autoadministrare) cât şi în grup. Se preferă administrarea individuală, ori de câte ori este posibil.
În cazul administrării în grup, este indicat ca grupul să nu fie mai mare de 15 persoane. Când
grupul este mai mare de 15 persoane, numărul examinatorilor trebuie să crească, păstrându-se
raportul de un examinator la maximum15 persoane evaluate.

VI. REZULTATE OBŢINUTE ŞI ANALIZA DATELOR

Ipoteza 1: Nivelul distresului emoţional este ridicat la peste 30% dintre cadrele
didactice din învăţământul primar şi gimnazial
Pentru verificarea ipotezei am prelucrat datele obţinute prin aplicarea scalei PDE, iar
rezultatele au arătat că există un procent de 15,7% dintre cadrele evaluate prezintă un nivel al
distresului emoţional în rândul cadrelor didactice, manifestat prin epuizare emoţională şi o
implicare personală mai redusă. În concluzie, toate aceste date nu permit confirmarea ipotezei
legate de incidenţa de peste 30% a distresului emoţional în rândul cadrelor didactice din
învăţământul primar şi gimnazial.
Ipoteza 2: Nivelul ridicat al distresului corelează pozitiv cu genul feminin şi
vechimea crescută în muncă în cazul eşantionului investigat
În urma evaluării este demonstrat faptul că persoanele de gen feminin, cu vechimea în
muncă între 5 şi 10 de ani prezintă nivelul cel mai scăzut al distresului iar cadrele de gen
masculin ce au aceiaşi vechime în muncă, prezintă nivelele cele mai ridicate ale distresului
emoţional. De asemenea, cadrele de gen feminin cu o vechime în muncă de 15-30 de ani,
prezintă nivelele cele mai ridicate ale distresului faţă de cadrele de gen masculin ce au cele mai
mici nivele ale distresului au vechimea în muncă cuprinsă în aceiaşi perioadă. Se confirmă că
variabila vechime în muncă şi variabila sex sunt cei mai buni predictori ai distresului emoţional.
Ipoteza legată de corelaţia dintre vechimea în muncă şi distresul emoţional este confirmată
parţial în sensul în care distresul scăzut se asociază cu o vechime scăzută în muncă iar distresul
ridicat se asociază cu vechimea cuprinsă între 15 şi 30 de ani în general în cazul persoanelor de
gen feminin.
Ipoteza 3: Nivelul scăzut al autoeficacităţii corealează pozitiv cu prezenţa unui nivel
ridicat al distresului emoţional
Pentru verificarea ipotezei am aplicat şi analizat rezultatele scalei de
autoeficacitate(SES). Am constatat prezenţa unui nivel ridicat al autoeficacităţii la 41,2 % dintre
cadrele didactice investigate, dar de asemenea am identificat prezenţa unui nivel scăzut al
autoeficacităţii la 17,5% dintre cadrele didactice. Se constată în cazul ambelor categorii de
subiecţi că autoeficacitatea ridicată se asociază cu nivele mai scăzute ale distresului emoţional,
mai precis cadrele didactice investigate ce au un nivel crescut al autoeficacităţii tind să prezinte
nivele scăzute ale distresului emoţional. Toate aceste date obţinute vin să confirme ipoteza
noastră ce susţine existenţa unei corelaţii pozitive între distresul ridicat şi autoeficacitatea
scăzută.
BIBLIOGRAFIE

• Zlate, M., (2007) Tratat de psihologie organizaţional managerială,Vol.II, Editura Polirom,

Iaşi.

• Bandura, A. (2001) Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual review of

Psychology

• Everly, G. (1990) A clinical guide to treatment of the human stress response

• Cooper, Sloan & Williams, (1988) Stresul ocupaţional

• Mercier, S.,Espert, M. P., (2009) Ai grijă singur de sănătatea ta. Alimentaţie, activităţi fizice,
sexualitate, somn, stres Editura Niculescu, Bucureşti

• Mitrofan, N. (1988) Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, Bucureşti.