ŞCOALA ROMÂNĂ DE AFACERI

ŞCOALA POSTLICEALĂ DE AFACERI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

Modulul VIII:
CHIMIA COMPUŞILOR CU ACŢIUNI
ASUPRA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Profesor: LUP MARIA

Curriculum aprobat prin OMEdC nr. 5042/2005

Alba-Iulia
2006
 Norme de protecţie a muncii în laboratorul de chimie

Protecţia muncii are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de muncă,
prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor. În conformitate cu legislaţia de sănătate şi
securitate în muncă elevii trebuie să-şi formeze deprinderile necesare executării
corecte a oricăror activităţi, pentru deplina securitate.
Pentru aceasta este necesară respectarea cu stricteţe de către elevi a normelor
de protecţie a muncii, la efecturarea tuturor experimentelor.

1. Laboratorul este un loc special amenajat pentru acivităţi serioase şi

meticuloase. Aşa că trebuie să ai în vedere securitatea colegilor tăi.
2. Orice accident trebuie anunţat profesorului.
3. Fiecare experiment se efectuează numai dacă este precizat de profesor.
4. Trebuie să urmezi întocmai instrucţiunile primite de la profesor.
5. Usensilele de laborator trebuie să fie curate la începerea lucrului.
6. Se efectuează lucrările practice numai după ce ai citit instrucţiunile
prevăzute de fişa de lucru pe care o primeşi cu cel puţin o zi înainte de a
efectua lucrarea propriu-zisă.
7. Foloseşti numai substanţe şi ustensile permise de fişa de lucru.
8. Substanţele şi ustensilele de pe masa de lucru a profesorului nu se ating.
9. Manifestă o permanentă atenţie la transvazarea substanţelor dintr-o sticlă în
alta.Spală imediat cu apă porţiunile de piele care au venit în contact cu
substanţe chimice.
10. Încălzirea unei eprubete se face cu multă atenţie aşa încât să nu priveşti
direct în vasul cu reactivi.
11. Încălzeşte un reactiv în eprubetă de la partea superioară în jos, pentru ca
vaporii din partea superioară să nu se reverse.
12. Verifică mirosul gazelor degajate fluturînd mîna dinspre probă spre tine şi
mirosind cu atenţie.
13. Înainte de folodsirea substanţelor inflamabile orice sursă de căldură trebuie
îndepărtată.
14. Diluarea acizilor concentraţi se face adăugînd acidul în picături în apă
(agitînd continuu) şi nu apa în acid (acidul sare în afara vasului şi poate
ajunge în ochi şi pe ţesături).
15. Soluţiile corosive (acizi, baze, brom, iod, etc)se mănuiesc cu mare atenţie.
16. Reactivii nu se toarnă niciodată înapoi în sticla cu reactiv, şi nu se schimbă
dopurile sticlelor. Dopul nu se lasă pe masă în timpul activităţii
experimentale.
17. Nu se atinge direct cu mâna sticlăria care a fost în contact direct cu focul, ci
se lasă să se răcească.
18. Coşurile sunt numai pentru hîrtie. Probele, deşeurile solide şi sticlăria se
 strâng în recipiente speciale.
19. După terminarea lucrului masa de laborator va fi curăţată.
20. Substanţele nu se gustă.
21.Când lucrezi: poartă halat, strânge-ţi părul, îndepărtează bijuteriile care te
pot deranja în timpul activităţii, poartă ochelari de protecţie sau foloseşte
ecran de protecţie în cazul experimentelor cu substanţe agresive.
22.Pregăteşte substanţele, aparatele şi ustensilele necesare activităţii şi apoi
începe lucrul.
23.Pentru substanţele solide foloseşte spatule şi pensete, iar pentru cele lichide:
eprubete, pipete, pahare, flacoane.
24.Substanţele chimice se păstrează în recipienţi speciali pe care se aplică
etichete cu: formula chimică, denumirea substanţei în limba romană şi
D.C.I., masa moleculară, cantitatea, data transvazări, lotul din care provine,
data ambalării, data expirării, indicaţii speciale: otravă, toxic,inflamabil, etc.
25. Orice activitate de laborator se v-a efectrua pe baza unei fişe de lucru
individuale sau de grup.
26.Sursele de căldură nu se vor lăsa aprinse la plecarea din laborator.
27.Sube se volatilizează uşor se păstrează în vase bine închise mai precis
parafinate în vecinătatea dopului.
28.Aşezarea substanţelor chimice în dulapuri închise se face ordonat pe cationi
şi alfabetic: metal, oxid hidroxid, sare,iar substanţele organice se vor aşeza
pe funcţiuni. Pe uşa dulapului va fi pusă lista cu substanţele existente.
29.Se lucrează cu cantităţi mici de reactivi şi cu soluţii diluate, iar cu
substanţele solide se va lucra cu cantităţi strict necesare.
30.Acizii se vor folosii în soluţii diluate, în afara cazurilor în carew se indică
concentraţia.
31.Reactivul se adaugă în eprubetă, în picătură astfel încât volumul total să nu
depăşească jumătate din volumul eprubetei.
32.Pentru a mirosi substanţele, se îndepărtează vaporii cu mâna înspre nas, fără
a se inspira puternic, deoarece acţiunea multor substanţe este toxică chiar
dacă aceasta nu se manifestă imediat.
33.Substanţele toxice(mercurul, sărurile de mercur, clorura de bariu, etc),
substanţe foarte corosive(acidul sulfuric, acidul clorhidric), uşor
inflamabile sau care se pot autoaprinde(sodiu, potasiu, fosfor), se
depozitează în dulapuri metalice ermetic închise şi încuiate.
34.Soluţiile sărurilor mercuroase se păstrează în prezenţa mercurului.
35.Metalele alcaline se păstrează sub petrol, cele alcalino-pământoase în
glicerină, iar fosforul alb în apă.
36. Hârtiile pe care se usucă fosforul se vor arde, iar cele pe care sau tăiat şi
şters metalele alcaline se vor umezi cu Apă, până la consumarea totală a
metalului.
37.Nu se vor păstra în acelaşi loc acizăă cu hidroxidul de amoniu, acidul
azotic, acidul clorhidric.
38.Substanţe ca apa de clor şi bromul se vor păstra în nişă.
39.Acidul azotic, premanganatul de potasiu, sărurile mercuroase, iodura de
 potasiu, apa oxigenată se păstreaază în sticle de culoare închisă şi departe de
surse de căldură.
40.Transvazarea lichidelor se face numai prin pâlnie
41.Acidul percloric, cloratul de potasiu, nitrobenzenul, acetilura de argint nu se
vor tritura(mojara).
42.La pregătirea amestecurilor oxidante se fărâmiţează oxidanţii în stare pură,
în doze mici într-un mojar absolut curat, amestecarea oxidanţilor cu alte
substanţefărâmiţate nu se face niciodată prin frecare în mojar, ci prin
sgitarea intr-un balon sau prin amestecarea cu o spatulă pe hârtie velină.
43.Eprubeta cu substanţă uscată care se supune încălzirii se va ţine cu un cleşte
de lemn sau de hârtie în funcţie de temperatura la care se poate face
încălzirea, înclinată (nu spre cel care lucrează sau spre vecin), se va încălzii
treptat pe toată lungimea ocupată de substanţă, agitând-o permanent.
Celelalte vase de sticlă nu se încălzesc direct pe flacără, ci numai pe sită de
azbest, după ce se constată că pereţii exteriori sunt uscaţi
44.Baloanele şi celelalte vase de sticlă în care se află lichide fierbinţi nu se
pun direct pe masă, ci pe o placă de aybest, sau un alt material termoizolant,
iar paharele mici cu lichid, se ridică numai cu ambele mâini.
45.Prinderea în stativ a baloanelor, refrigerentelor, biuretelor se face cu ajutorul
clemelor prevăzute cu apărători de plută sau cauciuc.
46.Introducerea unui tub de sticlă într-un dop de plută sau de cauciuc se face
ţinându-se tubul cu mâna înfăşurată într-o ţesătură de pânză uscată cât mai
aproape de capătul de introdus, fără a forţa.
47.RĂNILE PROVOCATE PRIN TĂIETURI DE STICLĂ, METAL SE
DEZINFECTEAZĂ CU APĂ OXIGENATĂ, se aplică un pansament steril
cu rivanol.
48.Arsurile termice nu se spală cu apă, ci se ung cu miere sau glicerină.
 CHIMIA COMPUŞILOR CU ACŢIUNI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS
CENTRAL

ANESTEZICE GENERALE

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Sistemul nervos reprezintă ansamblul structurilor sau ţesuturilor nervoase din

organism: sistem nervos central (SNC), sistem nervos autonom, ganglioni nervoşi şi
nervi periferici.
Sistemul nervos autonom este sinonim cu sistemul nervos vegetativ şi respectiv
sistem neurovegetativ. Este porţiune din sistemul nervos care reglează activitatea
viscerelor în special a glandelor, muşchilor netezi şi miocardului. Se subordonează
SNC prin intermediul căruia participă la diverse funcţii ale vieţii de relaţie şi ale vieţii
afective. Acesta cuprinde sistemul nervos simpatic şi sistemul nervos parasimpatic.
Sistemul nervos central cuprinde axul cerebro-spinal, constituit din encefal şi
măduva spinării. Sinonime: ax neural, nevrax.
Sistemul nervos central poate fi :
- sistem nervos periferic – parte a sistemului nervos exterioară axului cerebro-
spinal. Este format din nervi care leagă organele cu S.N.C.
- sistem nervos plastic – corp de tip Bingham. Corp sau substanţă care în
soluţii de concentraţii mai ridicate formează fluide structurate, caracterizate
prin reţinerea solventului în reţeaua macromoleculelor (solventul nu mai este
liber). Curgerea nu poate avea loc decât dacă forţele de legătură
intermoleculare sunt învinse. Tensiunea de forfecare trebuie să atingă o
anumită valoare limită, numită ,,prag de curgere” sau ,,punct de curgere
practic” (engl. yeld value). Peste această valoare, moleculele sunt orientate în
sensul curgerii, având ca rezultat o scădere a vâscozităţii. [1]

Anestezic general este sinonim cu narcotic. Este o substanţă capabilă să

producă somn şi să suprime senzaţiile dureroase, reflexele, cu relaxarea musculaturii
striate.
Anestezic local – substanţă capabilă să suspende temporar şi reversibil
sensibilitatea într-o porţiune a organismului prin acţiunea locală asupra terminaţiilor
şi fibrelor nervose senzitive.
Anestezia este o metodă terapeutică prin care se obţine pierderea temporară a
sensibilităţii pe baza unor reacţii complet reversibile, cu ajutorul unor substanţe
chimice sau aplicării unor agenţi chimici. Simultan cu aceasta, reprezintă şi starea
caracterizată prin pierderea sensibilităţii. Aceasta din urmă poate fi:
a. Anestezie de contact sinonimă cu anestzia de suprafaţă. Reprezintă anestezia
mucoaselor, obţinută prin instilarea sau badijonarea cu anumite substanţe anestezice
(de exemplu cocaină)
b. Anestezie generală sinonimă cu narcoza. Anestezia centrală caracterizată
prin deprimarea generală a funcţiilor SNC, manifestată, pentru dozele terapeute de
anestezie prin somn, suprimarea senzaţiilor dureroase şi a reflexelor, relaxarea
musculaturii striate cu păstrarea funcţiilor vitale
c. Anestezia intrarectală este anestezia generală obţinută prin introducerea
substanţei anestezice în rect, sub formă de microclisme
d. Anestezia locală se obţine prin aplicarea substanţelor anestezice în regiunea
şi în jurul regiunii dureroase sau care urmează a fi supusă intervenţii chirurgicale
e. Anestezia prin infiltraţie este o anestezie locală în care anestezicul solubil
introdus difuzează prin osmoză în jurul zonei injectate
f. Anestezia rahidiană sinonimă cu anestezia subrahidiană sau rahianestezie.
Metodă de anestezie, folosită în special în chirurgia abdomenului şi a membrelor
inferioare în care analgezia se obţine prin introducerea substanţei anestezice în spaţiul
subrahnoidian, blocând rădăcinile nervoase la emergenţa (ieşirea) lor din măduva
g. Anestezia generală este o metodă prin care se obţine anestezia unei regiuni a
corpului, prin injectarea substanţelor anestezice în contact cu nervul principal a
regiunii respective, cât mai aproape de regiunea acestuia
Doresc să remarca faptul că anestezicele nu afectează funcţiile vitale, chiar
dacă produc pierderea sau diminuarea sensibilităţii unei porţiuni din organism.
Produc pierderea cunoştiinţei, somn profund, insensibilitate locală sau generală şi
relaxarea musculaturii striate. Se păstrează activitatea centrilor vitali, respirator şi
circulator din bulbul rahidian numai dacă se folosesc doze terapeutice.[2]

Scurt istoric
Anestezicele s-au folosit încă din antichitate fără a avea o bază ştiinţifică
corectă şi producând o serie de afecţiuni adeseori ireversibile.
În practica chirurgicală anestezicele generale s-au folosit începând cu anii
1842-1846.
În anul 1841 Horace Wells a făcut o extracţie dentară fără durere, administrând
pacientului protoxid de azot.
Anestezia cu eter a fost aplicată prima dată de către W. J. Morton în practica
dentară, iar procedeul s-a extins apoi în chirurgie.
Începând cu secolul XX substanţele anestezice s-au înmulţit, astfel:
 cloroformul, etena s-au utilizat începând cu anul 1922
 ciclopropanul s-a utilizat pentru prima dată în anul 1930.
În anii următori a apărut anestezia pe cale i.v cu barbiturice care se utilizează la
aparatele şi tehnicile moderne frecvent în prezent. [2]

Clasificarea anestezicelor generale se face după modul de administrare în:

1. Anestezice de inhalaţie care sunt gaze, substanţe uşor volatile ce se
administrează pe cale respiratorie. Acestea prezintă avantajul că au efect rapid.
Dezavantajul lor rezidă în faptul că au acţiune de scurtă durată.
2. Anestezice administrate pe cale i.v
 3. Anestezice administrate prin mucoase – rectal

Având în vedere efectele succesive după administrarea anestezicelor generale,

merită să trecem în revistă perioadele corespunzătoare după cum urmează:
a) Perioada de analgezie corespunde fixării anestezicului pe centrii corticali superiori
şi adeseori în final, poate avea loc chiar cu pierderea memoriei
b) Perioada de excitaţie depinde de anestezicul folosit, când apare agitaţie motorie de
intensităţi diferite, agitaţie verbală cu aspect derilant
c) Perioada de narcoză propriu-zisă. Se restabileşte: calmul, respiraţia devine
regulătă, dispar reflexele şi somnul devine profund
d) Perioada toxică apare numai in situaţii:
 de supradozare
 respiraţia se opreşte
 scade presiunea arterială
 inima se poate opri

În acest caz se aplică respiraţia artificială pentru a asigura oxigenarea

organismului şi pentru a evita un sfârşit letal.
De reţinut faptul că restabilirea funcţiilor la trezire se face în succesiunea
inversă a fazelor narcozei. În timpul sau după anestezia generală pot să apară
incidente şi accidente respiratorii, cardiovasculare, digestive şi renale. Acestea
implică folosirea medicaţiei pre- şi posoperatorie cu medicamente curarizante de
sinteză care relaxează musculatura striată.
Acţiunea anestezică este cu atât mai puternică cu cât substanţa este mai
solubilă în ulei şi mai greu solubilă în apă.[2]

Condiţii pentru ca un anestezic să fie cât mai bun

 să nu fie iritant
 să producă o anestezie agreabilă şi rapidă
 revenirea la starea normală a persoanei anesteziate să fie normală şi lipsită de
tulburări
 să producă o relaxare musculară perfectă şi să nu accentueze hemoragia prin
dilatare capilară
 să aibă o limită largă de siguranţă
 să se elimine rapid
 să nu producă alterări funcţionale în organism
 să nu fie cancerigent
 să se difuzeze rapid pentru a putea controla instantaneu profunzimea acţiunii
 să se obţină uşor în cantităţi suficiente
 să se poată păstra fără alterare.

Nu este nici un anestezic care să îndeplinească toate condiţiile amintite mai

sus, dar medicaţia mondială actuală utilizează numai anestezice care îndeplinesc cât
mai multe din aceste cerinţe.[2]
 Sisteme de organe

Sistemele de organe sunt mai multe organe, care îndeplinesc aceeaşi funcţie:
• Sistem nervos
• Sistem cardiovascular
• Sistem imunitar
• Sistem digestiv
• Sistem limfatic
• Sistem scheletic - (schelet)
• Sistem respirator
• Sistem endocrin
• Sistem muscular
• Sistem reproducător

Sistem nervos

Sistemul nervos al unui animal (incluzând omul) coordonează activitatea

muşchilor, monitorizează organele, primeşte şi prelucrează informaţiile primite prin
organele de simţ şi iniţiază acţiuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabil
pentru menţinerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului). Elementele principale
ale sistemului nervos sunt nervii şi neuronii.

Descriere
Elementul principal al sistemului nervos este ţesutul nervos, format din neuroni
interconectaţi prin axoni şi dendrite. La organisme mai evoluate (de exemplu, omul)
se întâlnesc şi celule gliale, care susţin activitatea neuronilor fără a participa direct în
prelucrarea de informaţii.
Sistemul nervos este format din encefal şi măduva spinării. Encefalul este
partea principală a sistemului nervos şi se ocupă cu prelucrarea informaţiei venită de
la receptori (de exemplu, receptori vizuali, tactili, de durere etc.) şi generarea de
răspunuri.. Aceste două componente sunt protejate de craniu şi, respesctiv, de coloana
vertebrală.
Sistemul nervos periferic (SNP)
SNP este partea sistemului nervos formată din neuronii şi nervii din afara SNC.
Aceştia se găsesc în membre (de exemplu, în mâină şi picioare) şi organe (de
exemplu: stomac, inimă etc.). SNP nu este protejat de oase sau de o barieră pentru
sânge (faţa de creier care este protejat de bariera hematoencefalică), şi poate fi uşor
lezat mecanic sau chimic.
SNP se împarte la rândul său în două componente:

1. Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al mişcărilor

prin acţiunea muşchilor scheletici, cât şi recepţia stimulilor externi (în cazul
stimulilor termici, stimulilor mecanici etc.). Sistemul nervos somatic este format din
fibre aferente, care duc informaţiile de la surse externe spre SNC, şi fibre eferente,
care duc impulsurile nervoase de la SNC la muşchi.

2. Sistemul nervos autonom gestionează acţiunile care nu se află sub control

conştient. El controlează de exemplu funcţiile vitale ca respiraţia şi bătăile inimii,
dilatarea şi constricţia pupilelor, digestia etc. Se împarte în sistemul nervos simpatic
şi cel parasimpatic.[4]

Anestezice generale de inhalaţie

A. Anestezice anorganice

Protoxid de azot

Sin. Monoxid de diazot, oxid de azot.

Proprietăţi fizice: gaz incolor, inodor, cu gust dulceag, p.f = - 88,50C, uşor
solubil în apă 1:1,3, uşor solubil în alcool, eter, ulei. Este neutru cu turnesolul şi stabil
în aer, fapt ce nu generează acid.
Se obţine prin încălzirea nitratului de amoniu (NH4NO3) la 2000 C cu formare
de protoxid şi 2 moli de apă.
Se purifică prin spălare cu soluţii de K2CO3 şi FeSO4. Pentru a absorbi oxizii de
azot care se pot genera.
Deşi nu arde, acest anestezic întreţine arderea deoarece la 7000 C se
descompune în N2 şi O2.
Se lichefiază uşor şi ca urmare se impun condiţii speciale de păstrare.
Se conservă în cilindrii de oţel în stare lichidă, ferit de luminî şi căldură la
temperaturi, mai mici de 360 C (temperatură critică). În stare pură (fără oxizi de azot
şi eventuale urme) de bioxid de carbon.
Întrucât este inspirat odată cu aerul, are acţiune anestezică rapidă şi produce
starea de beţie, de unde şi denumirea de gaz ilariant.
Toţi oxizii de azot, cât şi substanţele simple anorganice şi chiar organice ce
conţin acest element (azot), generează diverse forme de cancer şi ca urmare s-a retras
de pe piaţa chirurgicală la începutul acestui mileniu.
Sa utilizat ca anestezic general în amestec cu 10-15 % volume O 2,
considerându-se că produce o bună anestezie după o scurtă perioadă de excitaţie.
Prezentă avantajul că se elimina rapid din organism fără a produce efecte secundare
immediate neplăcute.
Se volatilizează mai repede decât eterul şi cloroformul.
În absenţa oxigenului produce asfixie în câteva minute.[2]

B. Anestezice organice
 Hidrocarburi nesaturate
Hidrocarburile nesaturate sunt substanţe organice care conţin în structura
loruna sau mai multe duble şi respective triple lecături între doi atomi de carbon
vecini.În acestă categorie intră clasele de substanţe: alchene, alchine şi derivaţii lor
eterii.
Hidrocarburi nesaturate – acţiunea lor narcotică depinde de raportul dintre
solubilitatea în apă şi uleiuri. S-a constatat că olefinele (alchene, cicloalchene) se
transformă în alcool prin adiţia apei la dubla legătură.
Acţiunea hidrocarburilor nesaturate e mai mare decât a hidrocarburilor saturate.
Această acţiune creşte odată cu numărul de atomi de carboni, dar concomitent cu
aceasta creşte şi toxicitatea.

Etena (C2H4)

Proprietăţi fizice : gaz incolor, inflamabil, cu miros specific plăcut, solubil în

apă, alcool, eter, cu p.f - 1030 C.
Se obţine în laborator din etanol sub acţiunea acidului sulfuric (H 2SO4) la 160 –
0
170 C.
Industrial se prepară din gazele rezultate la cracarea petrolului sau din gazele
de cocserie. Se aplică şi metoda hidrogenării menajate a acetilenei (C2H2).
Se purifică prin trecerea ei prin vase spălătoare cu acid sulfuric.
Se administrează numai în amestec cu oxigen (90 părţi etenă şi 10 părţi
oxigen).[2]

Propena (C2H6)

Are acţiune anestezică de 2,2 ori mai mare decât etena.

Anestezia se instalează rapid, în maxim 2 minute. Este toxică, mult mai toxică
decât etena, ca urmare nu se mai foloseşte.[2]

Butenele (C4H8)

Au acţiune anestezică puternică, dar sunt foarte toxice. Produc excitaţii în

perioada de preanestezie. Din aceste considerente nu se mai folosesc. [2]

Etina (C2H2)

Sin. Acetilenă, narcylen

Proprietăţi fizice substanţă gazoasă incoloră, inflamabilă, miros specific,
solubilă în apă 1:1 şi în alcool.
Se identifică cu reactiv Tollens (soluţie amoniacală de nitrat de argint),
generând acetilura diargintică, ori cu soluţia amoniacală de clorură de cupru,
transformându-se într-un precipitat roşu. Ambele produse sunt stabile în prezenţa
apei. În stare uscată, prin frecare, lovire, explodează violent.
Se obţine din carbid (CaC2) cu apă purificată cu hidroxid de natriu pentru a
separa sulfaţii şi fosfaţii pe care aceasta îi conţine (apa).
Se administrează 60 de părţi acetilenă şi 40 de părţi oxigen. Prezintă avantajul
că nu produce excitaţie iniţială şi nici fenomene neplăcute la trezire.
Nu se foloseşte în anestezie pentru că este uşor inflamabilă.[2]

Hidrocarburi cicloparafinice

Hidrocarburile cicloparafinice sunt hidrocarburi saturate cu structure ciclice.

Acţiunea narcotică a acestor compuşi creşte de la ciclopropan la ciclohexan.

Ciclopropanul ( trimetilen)
Proprietăţi fizice:

-gaz incolor cu miros caracteristic, asemănător cu al eterului de petrol

0 0
 p.f = -33 C; solubil în apă 1:27 la 15 C. Se lichefiază uşor la 5-6 atm. Se consevă
în cilindri de metal la presiune ridicată. Întrucât este inflamabil şi exploziv, nu se
mai foloseşte ca anestezic general, deşi acţiunea lui se instalează în maxim 2-3
minute şi dispare la întreruperea administrării. Nu s-a putut utiliza la persoanele cu
afecţiuni cardiace.
Se obţine prin sinteză din 1,3 diclorpropan cu zinc cu formare de clorură de
zinc.[2]

Derivaţi halogenaţi ai hidrocarburilor

Derivaţii halogenaţi ai hidrocarburilor se obţin prin substituirea unuia sau a mai

multor atomi de hydrogen cu atomi de halogen (Cl, Br, I)
În această categorie intră: kelen, cloroformul şi halotanul.

Kelen

Sin.D.C.I Aethyli chloridum – clorură de etil

Proprietăţi fizice: gaz incolor cu miros caracteristic eteric, p.f = 12 – 130 C,
greu solubil în apă, uşor solubil în alcool, eter. Arde cu flacără verde, formând CO 2,
H2O şi HCl
Obţinere: din etanol şi HCl în prezenţă de clorură de zinc
Ajuns pe piele, mucoase, produce o răcire rapidă şi implicit o anestezie locală
rapidă dar de scurtă durată (maxim 20 minute). Este uşor inflamabil şi, ca urmare nu
se mai foloseşte în tehnica medicală. Produce dispnee, cianoză, contracţie musculară,
salivaţie, transpiraţie abundentă.
F.f: - spray - 50 g clorură de etil pură
 A.t: - local pe tegumente şi mucoase produce hipoestezie de scurtă durată prin
refrigeraţie. Inhalat provoacă anestezie generală.
I.t: incizii, abcese, intervenţii chirurgicale de scurtă durată, calmarea durerii în
entorse şi mialgii
M.d.a: - local – jet
C.ind: nu se foloseşte pentru anestezie generală şi nici sub formă de inhalaţie
la cardiaci, hepatici, bolnavii cu afecţiuni renale şi pulmonare.
R.a: - degerături – exces
- inhalat – toxic
Cons.: ferit de lumină[3]

Cloroform

Sin.: D.C.I Chloroformium, triclormetan, triclorură de metin

P.f: lichid incolor volatil, cu miros specific, plăcut, eteric, gust dulce, p.f = 610
C, ρ = 1, 473 – 1,478 gr/cm3, puţin solubil în apă 1:130
A.t:
 narcotic general cu acţiune depresivă asupra aparatului cardiovascular
 antispastic
 analgezic: în intervenţii chirurgicale, gastralgii, cât şi anestezic al mucoasei
gastrice
 revulsiv
 acţiune depresivă a inimii şi iritantă asupra rinichilor, motive pentru care nu se
mai foloseşte astăzi

C.ind:
 cardiaci cu leziuni miocardice
 afecţiuni hepatice şi renale
 afecţiuni digestive acute şi cronice: ulcer gastric şi duodenal

M.d.a:
 intern pentru anestezie se foloseşte chloroformium pro narcosi; administrare
prin inhalaţie în intervenţii chirurgicale şi sub formă de apă cloroformată 5 g
%. În doze de 0,25 – 0,5 g, în colici, gastralgii
 extern- fricţii şi linimente[3]

Halotan

Sin.: D.C.I Narcotan, Fluothan, 2 – Br – 2 – Cl – 1,1,1 – trifluoroetan ,

Halothanum
Prorietăţi fizice: lichid incolor, uşor volatil, neinflamabil, cu miros asemănător
cu cloroform, gust dulce, p.f = 500 C, ρ = 1, 869 – 1, 874, uşor solubil în apă, eter,
cloroform, ulei
Conservare: în vase de culoare brună, fiind sensibil la lumină[2][3]
 Eteri

 se obţin prin deshidratarea intermoleculară a alcoolilor alifatici primari.

Caracteristici
 majoritatea au acţiune narcotică
 se absorb uşor în organism
 se adminstrează prin inhalare
 se solubilizează uşor în lipide
 eterii inferiori sunt foarte volatili şi se adminstrează prin inhalare
 eterii superiori nu sunt volatili
 activitatea narcotică creşte odată cu creşterea numărului atomilor de carbon din
catena alifatică, dar creşte şi toxicitatea

Reprezentanţii mai importanţi ai acestei clase sunt: eter etilic, eter vinilic şi
eterii (uleiuri) proveniţi din plante aromatice, dionină (Aethylmorphini
Hydrochloridum), anestezina (Aethylis p-aminobenzoas)[2]

Eter etilic

Sin.:D.C.I. Aether etilicum, eter pentru narcoză, etoxid, oxid de dietil, eter
sulfuric.CH3-O-CH3
Proprietăţi fizice: lichid incolor, foarte volatil, inflamabil, miros caracteristic
eterat, gust răcoritor, iute, solubil în apă 1:2 şi solvenţi organici
A.t:
- anestezic general prin inhalaţie
 analeptic
 antispastic
 analgezic
 iritant local
 charminativ

I.t:
- anestezic chirurgical
 antiseptic
 gastralgii
 solvent
C.ind.:
-afecţiuni renale
 -boli acute şi cronice (emfizem) ale aparatului respirator

M.d.a:-numai în unităţi spitaliceşti doza fiind stabilită de medical anestezist.

 intern – 5- 20 picături/1 pahar cu ceai din oră în oră
 extern – degresarea pielii în acnee şi seboree

Concluzii
- este foarte inflamabil
- se foloseşte ca anestezic general din următoarele motive:
a) se administrează uşor, produce o bună relaxare musculară
b) nu influenţează ritmul respiraţiei
c) se elimină rapid din organism

Prezintă dezavantajele:
- produce o fază de excitaţie prelungită, care provoacă hemoragii şi irită
rinichii
- se administrază numai dacă are un înalt grad de puritate
- cantitatea necesară este de 100-150 ml pentru anestezie normală în:
soluţie uleioasă, care conţine şi 50 ml ulei, administrarea făcându-se
rectal; la bolnavii cu afecţiuni pulmonare se administrează sub formă de
siropuri sau perle (inhalaţii)

Eterul pentru anestezie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

- să aibă un grad înalt de puritate
- să fie neutru
- să nu conţină: apă, alcool, alte produse volatile, peroxizi şi nici aldehide

Eterul anestezic se prepară prin purificarea eterului obişnuit. Se spală cu acid

sulfuric concentrat, apoi cu o soluţie de NaOH, KaMgO4, FeSO4 pentru a îndepărta
peroxizii. Se usucă pe CaCl2 şi Na mentalic, după care se distilă.

Cons.:
- în sticle mici de 100-150 ml, cât mai pline, fiind uşor volatil, pentru a nu
produce explozie. Sticlele vor fi de culoare brun-închisă, învelite în
hârtie neagră şi cu dop înfăşurat în staniol,bine închise, ferite de foc, la
loc răcoros, pentru că este inflamabil.
În tehnica farmaceutică se utilizează eterul anestezic.[2][3]

Eter anestezic

Sin. D.C.I Aether anesthesicus, eter pentru narcoză

A.t : anestezic general prin inhalaţie
I.t : anestezii generale
C.ind : afecţiuni renale, boli acute şi cronice (emfiezem) ale aparatului
respirator.
M.d.a : numai în unităţi spitaliceşti. Se admite adăugarea de stabilizanţi; eterul
pentru narcoză se analizează din 6 în 6 luni
Condiţii ale eterului pentru narcoză sunt:
 - să aibă un grad de puritate ridicat
 - să fie neutru
 -să nu conţină apă, alcool, alte produse volatile, peroxizi, aldehide.
Se obţine prin purificarea eterului obiţnuit
Cons. : - în flacoane colorate în cantitate de 100 – 150 ml, pline, închise
ermetic cu dop învelit în staniol,înfăşurate în hîrtie neagră, la rece, ferit de lumină şi
foc.[3]

Eter vinilic

CH2 = CH – O – CH = CH2
Proprietăţi fizice: lichid inflamabil, limpede, incolor, miros caracteristic,
fluorescent purpuriu pentru că are fenil α naftilamină necesar pentru conservare. Este
greu solubil în apă, uşor solubil în solvenţi organici.
A.t: anestezic, mai puternic decât eterul etilic
I.t: anestezic de scurtă durată la copii.[2]

Eteri aromatici

În această categorie intră uleiurile de: anason, chimen cuişoare, lămâie,

roieniţă, eucalipt, fenicul, ienupăr, niaouli, pin, muştar, terebentină, cimbru

Ulei de anason
Sin.D.C.I Aetheroleum anisi

Ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă din fructele plantei Pimpinela
anisum.

A.t:
 aromatic
 carminativ
 stimulator al secreţiei salivare şi gastrice

I.t:
 Anorexie
 dispepsi
 corectiv al gustului şi mirosului medicamentelor
 insuficienţă a secreţiei lactice

Cons.:
 ferit de lumină
 loc răcoros

Metoxifluran(DCI)

Sin. Penthran 2,2 – diclor -1,1 – difloroetilmetil eter

– lichid cu miros de fructe, stabil la lumină, neinflamabil, cu formula structural
CHCl2 – CF2 – O-CH3

Avantaje
- nu provoacă greaţă, vomă
- are acţiune anestezică şi după deşteptarea bolnavului[2]

Fluorohexenul (DCI)

Sin.Fluoromar 2,2,2 – trofluoroetil – vinil eter

Formula structural F3C-CH2-O- CH=CH2

Avantaje
- produce relaxare bună în zona abdominală
- se foloseşte în concentraţii 3-8 % în amestec cu aer cu ajutorul unor
vaporizatoare speciale

Dejavantaje
- oprirea respiraţiei, fapt ce impune aplicarea respiraţiei artificiale[2]

Ulei de chimen

Sin.D.C.I Aetheroleum carvi

Ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă din fructele mature ale
plantei Carum carvi

A.t:
 carminativ
 eupeptic
 diuretic
 aromatizant

I.t:
 anorexie
 dispepsie
 corector al gusului şi mirosului medicamentelor
 insuficienţă a secreţiei lactice
 M.d.a: per os – 2 – 6 picături pe zahăr sau în soluţie zaharată 1: 20

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros.[3]

Ulei de cuişoare

Sin.D.C.I. Aetheroleum caryophylli

Ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă din bobocii florali ale plantei
Eugenia caryophylatta thynberg, conţinând eugenol

A.t:
 analgezic
 cauterizant (stomatologie)

I.t.: stomatologie cosmetică, corector al bustului în industria alimentară şi în

farmacii

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros[3]
Ulei de lămâie

Sin.D.C.I. Aetheroleum citri

Ulei volatil obţinut prin presare din pericarpul proaspăt al fructelor de Citrus
limonum, conţinând citral
A.t:
 răcoritor
 stomahic
 aromatic

I.t: corectarea gustului unor forme medicamentuase şi cosmetice

Cons.:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de roiniţă

Sin.D.C.I. Aetheroleum citronellae, ulei de citronelă, ule ide melisă, OLEUM

MELISSAE INDICUM
Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din părţile aeriene ale apei
Cymbopogon nardus, conţinând geraniol, citronela, etc.
 A.t:
 antispastic slab
 stomahic

I. t.:
 corectarea gustului medicamentelor
 prepararea apei de melisă

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de eucalipt

Sin. D.C.I. Aetheroleum eucalypti

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din frunzele arborelui
Eucalyptus globus şi a altor specii de eucalyptus conţinând cineol
A.t.:
 antiseptic
 inhibitor al secreţiilor
I.t.: afecţiuni ale aparatului respirator
M.d.a:
 extern – soluţii – 5-10 g % alcoolice sau uleioase pentru: fricţii, inhalaţii, soluţii
alcoolice 1-2 g % (o linguriţă în ½ l apă clocotită)

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de fenicul

Sin.D.C.I. Aetheroleum foeniculi

Ulei volatil obţinut prin extracţie din foeniculum vulgaris, conţinând anethol în
proporţie de 50 – 70 %
A.t.:
 antispastic
 carminativ
 fluidifiant al secreţiei bronşice
 diuretic uşor
I.t.:
 colici abdominale (sugari), balonări, bronşite
 aromatizant
 M.d.a:
 se prepară apa de fenicul care se adminstrează în amestec cu alte substanţe sub
formă de poţiuni ca aromatizant carminativ în medicaţia infantilă

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de ienupăr

Sin.D.C.I. Aetheroleum juniperi

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din fructele Juniperus
communis L sau Juniperus sibirica L, conţinând pinen, camfen, cadinen şi terpineol
A.t.:
 diuretic antireumaticr
I.t.:
 ciroză hepatică
 infecţii urinare
 ateroscletoză

M.d.a:
 per os 2-10 picături

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de levănţică

Sin.D.C.I. Aetheroleum lavandulae

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din inflorescenţele plantei
Lavandula officinalis, conţinnd derivaţi de geraniol, linalol

A.t.:
 topic (local)
I.t.: pentru parfumarea preparatelor cosmetice şi prepararea spirtului de
lavandă

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]
 Ulei de mentă

Sin.D.C.I. Aetheroleum menthae

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile
înflorite ale plantei Mentha piperita
A.t.:
 aromatic
 stomahic (excită terminaţiile gustative şi secreţia gastrică)
 antivomitiv
 slab antiseptic

I.t.:
 anorexie
 dispepsie
 diaree de fermentaţie
 greţuri
 vărsături
 colici intestinale

M.d.a:
 component al tincturii ,,Davilla”
 se foloseşte ca spirt de mentă
 se foloseşte şi apa de mentă

Ultimele două forme apar în compoziţia unor produse cosmetice

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de gomenol

Sin.D.C.I. Aetheroleum niouli

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din frunzele plantei
melaleuca viridiflora, conţinând eucaliptol, cineol, terpineol, pinen
A.t.:
 anticataral
 dezodorizant
I.t.:
 afecţiuni ale mucoasei nazale: rinită, rinofaringită acută
M.d.a:
 instilaţii la copii şi adulţi în concentraţie de 2-3 g %
Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de pin

Sin.D.C.I. Aetheroleum pini montanae

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din ramurile tinere şi
proaspete ale arborelui pinus montana, varietatea pumilio, conţinând terpene, esteri şi
aldehide
A.t.:
 slab antiseptic
I.t.:
 inhalaţii în faringite şi bronşite
C.ind:
 astm bronşic
 hemoptizii
M.d.a:
 inhalaţii – soluţii alcoolice 1-2 g % (o linguriţă la ½ l apă clocotită)
 fricţii – soluţii uleioase 5-10 g %

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de muştar

Sin.D.C.I. Aetheroleum sinapis

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din frunzele plantei Brasica
nigra
A.t.:
 revulsiv
I.t.:
 mialgii,
 nevralgii
 artralgii
M.d.a:
 soluţii alcoolice1- 4 g% - fricţii
 preparare a spirtului de mustarinstilaţii la copii şi adulţi în concentraţie de 2-3 g %
Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de terebentină

Sin.D.C.I. Aetheroleum terbenthinae, esenţă de terebentină

 Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din diverse specii de Pinus

F.f. pilule sau capsule gelatinoase (Oleum terebenthinae rectificatum), soluţii

alcoolice, spirt de muştar.

A.t.:
 revulsiv
 antiseptic
 inhibitor al secreţilor
 antidot al fosforului
I.t.:
 reumatism
 sciatică
 afecţiuni ale căilor respiratorii
M.d.a:
-extern- inhalaţii,linimente şi unguente
-intern- 0,2- 0,5 g o dată (11 – 27 picături) în lapte pilule sau capsule
gelatinoase (Oleum terebenthinae rectificatum)
 soluţii alcoolice 1- 4 g% - fricţii
 preparare a spirtului de mustar instilaţii la copii şi adulţi în concentraţie de 2-3 g
%
Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

Ulei de cimbru

Sin.D.C.I. Aetheroleum thymi

Ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din părţile înflorite ale
planteiThymus vulgaris L.
A.t.:
 bactericid slab
 anthelmitic
I.t.:
 preparare de paste şi ape de dinţi
 antihelmitic

Conservare:
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]

ANESTEZICE GENERALE INTRAVENOASE

 1. Derivaţi barbiturici şi tiobarbiturici

Aceşti compuşi derivă de la acidul barbituric şi respective tiobarbituric. În tehnica

farmaceutică se folosesc sărurile de sodiu acidului barbituric, uşor solubile în apă,
ambulate sub formă de pulbere.
Soluţiile se prepară în momentul întrebuinţării, deoarece în scurt timp se
descompun.
La injectarea i.v, care se face în mod lent, acţiunea narcotică se instalează aproape
instantaneu şi narcoza se poate întreţine şi prelungi după nevoie, prin introducerea de
noi cantităţi de medicament.[2]

Reprezentanţi

Hexobarbital(DCI)

Sin. Hexobarbitalum, evipan, acid 5-(ciclohexenil) – 1,5 – dimetil barbituric,

5-ciclohexenil – 5, N-dimetilmaloniluree

P.f:

- Solid, alb cristalin, solubil în alcool, cloroform, eter

Este un hipnotic cu acţiune rapidă, bine tolerat de organism. Produce un somn

adânc de scurtă durată. Deoarece are acţiune depresivă asupra centrului respirator, se
administrează cu grijă în cantităţi de 0,25-0,5 gr/zi.[2]

Sarea de sodiu

Sin. Hexobarbitalum sodic (DCI)

- este o pulbere cristalină, higroscopică, având pH = 11,5

- soluţia 10 % se administrează inj. i.v lent în anestezia generală dacă
intervenţiile chirurgicale sunt de scurtă
- se prepară numai în momentul întrebuinţării şi nu se lasă mai mult timp,
deoarece absoarbe CO2 din atmosferă, care determină precipitarea
acidului liber
- se poate administra rectal ca anestezic de bază

Avantaj – nu produce simptome neplăcute după anestezie

C.i – la bolnavii cu leziuni hepatice [2]

Tiobarbital

Sin. Thyobarbitalum (DCI), inaction

 - substanţă cristalină
- sarea de sodiu este o pulbere galbenă cu miros characteristic, uşor
solubil în apă, cu pH = 11
- se foloseşte ca anestezic general în intervenţii de scurtă durată
- se administrează i.v soluţia 5 %, care se prepară în momentul
întrebuinţării[2]

Tiopental

Sin. DCI pentotal, omolg superior al tiobarbitalului

- se foloseşte mai frecvent decât tiobarbalul

M.d.a:
 sarea de sodiu se administrează în soluţie injectabilă 1,2 – 2,5 % i.v ca
anestezic general în operaţii chirurgicale de scurtă durată
 soluţia se prepară numai în momentul întrebuinţării şi trebuie să fie perfect
clară

C.ind: - insuficienţă respiratorie şi hepatică [2]

Alte anestezice generale i.v

1. Propanidil
Sin. Epontol, 3-metoxi-4(dietil-carbamoil-metoxi)fenil acetat de n-propil
P.f: - produs uleios gălbui, p.f = 210-2120 C, insolubil în apă, solubil în alcool şi
cloroform.
Obţinere: condensarea esterului n-propilic al acidului hormovanilic cu dietilamina
acidului monocloracetic
M.d.a: i.v – soluţie 5 % obţinută cu ajutorul unui solubilizant (cremophorul A.L 20%,
care este un derivat polieteilenglicolic al uleiului de ricin). Anestezia durează 3-4
min., fiind aplicată în: biopsii, incizii, excizii de unghii, reduceri ale fracturilor şi
luxaţiilor
R.a: greaţă, vomă, contraţii musculare involuntare [2]
2. Ketamina
Sin. Ketalar, 2-(omic-clorfenil-)-2-metilaminociclohexanonă
- În tehnica farmaceutică se foloseşte sub formă de clorhidrat, ce se
prezintă ca o pulbere albă, cristalină, solubilă în apă
M.d.a: Inj. i.m. sau i.v. în soluţie 0,05-0,5 %. Acţiunea sa este rapidă şi durează 5-10
min în intervenţii ambulatorii [2]

Medicamente hipnotice

Definiţie – Hipmoticele reprezintă medicamentele depresive ale SNC, care la doze

obişnuite favorizează sau determină apariţia somnului, îl adâncesc sau îl prelungesc
ca durată.[1]

Acţiunea medicamentelor hipnotice depinde de doze şi căile de administrare.

Dozele pot fi:
- mici şi au efecte sedative
- mari, caracteristice anestezicelor generale
- depăşite (foarte mari) – somn narcotic, comă, sfârşit letal

Durata somnului se face în funcţie de :

- medicamentul folosit
- cantitatea administrată

Dacă somnul este prelungit excesiv, atunci trezirea este dificilă şi însoţită de
simptome neplăcute: oboseală, somnolenţă.
Medicamentele hipnotice se folosesc în afecţiuni în care refacerea celulelor
nervoase şi sedarea scoarţei cerebrale expuizate au urmări favorabile la nivelul
diferitelor organe.
Abuzul de medicamente hipnotice produce:

- obişnuiţă
- fenomene de dependenţă fizică şi psihică
- efecte neplăcute

Obs. Un hipnotic bun trebuie ca la ½ – 1 oră de la administrare să producă un somn

cât mai apropiat de cel fiziologic normal pentru ca organismul să fie relaxat, iar
deşteptarea să fie normală, cu bună dispoziţie şi fără oboseală sau alte simptome
neplăcute.

Ca substanţe hipnotice se folosesc: alcooli, derivaţi halogenaţi ale aldehidelor

alifatice, ureide, derivaţi barbiturici, imide, derivaţi ai diazepinei.[2]

Alcooli

Au proprietăţi hipnotice şi anestezice, care cresc odată cu masa lor moleculară.

Termenii C6-C8 au activitate maximă.
Alcooli primari sunt mai puţini activi decât cei terţiari.
Alcooli nesaturaţi sunt mai activi decât cei saturaţi. La fel variază şi toxicitatea,
care scade odată cu scăderea numărului grupelor HO, iar activitatea anestezică şi
hipnotică scade cu creşterea numărului grupărilor HO.
În cantităţi mari alcooli sunt otrăvuri pentru SNC şi ficat.
Reprezentanţi: etanol, acool amilic terţiar, clorbutanol

Alcool etilic

Sin. DCI Alcoholum, alcool, etanol, spirt

A.t: - iritant local
- bactericid, mai ales când este diluat cu apă (40-70 %)
- deprimant al SNC, deoarece diminuă procesele de inhibiţie şi de excitaţie, cât
şi posibilitatea fixării reflexelor condiţionate şi atenţia
- acţiune stimulatoare în doze moderate
- în doze mari provoacă somnul şi narcoza
- depresiv al centrului vasomotor
I.t: - convalescenţă
- intoxicaţii diverse cu aconit, veratrum şi stricnină

C.ind.: - stări de excitaţie

- inflamaţii acute şi cornice ale tubului digestive
- iritaţii ale căilor urinare
- nefrite
- afecţiuni hepatice, acute sau cornice

M.d.a: - intern – vehicul şi agent de conservare pentru numeroase medicamente,

cum sunt: spirt camforat, soluţie de colofoniu, soluţie de iod cu 10 % guaiacol, souţie
alcoolică de iod-iodurat (tinctură de iod), soluţie alcoolică de mentol, soluţie
alcoolică de ulei de lavandă, soluţie alcoolică de eter, soluţie alcoolică de ulei de
mentă, etc.
- extern (spirt mentolat) – pentru comprese şi fricţii

Conservare : loc răcoros, ferit de foc, deoarece este inflamabil

Soluţii cu etanol

1. Soluţie alcoolică de eter

Sin. DCI solutio aetheris spirituosa 25 %, spirt de eter

Conţine: - aether…25 gr
- alcoholum … 75 gr

A.t: antispactic şi analgezic

I.t: - intern: colici biliare, gastralgii
- extern – cosmetică

M.d.a: - intern – picături sau poţiuni calmante, asociate cu alte ingrediente

- extern – loţiuni

Normele de calitate – F.R IX [3]

2. Soluţie alcoolică de ulei de lavandă

Sin. DCI solutio aetrerolei lavandulae spirituosa 1 %

Conţine: - aetheroleum lavandulae … 1 g

- alcoholum dilutum 800…99 g

A.t: revulsiv

M.d.a: fricţii [3]

2. Soluţie alcoolică de ulei de mentă

Sin. DCI solutio aetherolei menthae spirituosa 5 %

Conţine: - aetheroleum Menthae … 5 g

- alcoholum … 95 g

A.t: - Antiseptic slab

- Antivomitiv
- carminative
I.t: - greţuri, vărsături, crampe intestinale, pentru dezinfecţia gurii şi pentru
dezodorizarea halenei fetide

M.d.a: picături, poţiuni calmante, asociat cu alte ingrediente, gargarisme

Norme de calitate – F.R IX [3]

3. Soluţie alcoolică 2 % de eter sinapis

Sin. DCI solutio aetherolei sinapis spirituosa 2 %

Conţine : - aetheroleum sinapis … 2 g

- Alcoholum 95 % … 98 g

A.t: revulsiv energic

M.d.a: fricţiuni [3]

4. Soluţie de clorură de amoniu anisată

Sin. D.C.I. solutio ammonii chlordi anisata

Conţine: - aetheroleum anisi … 2 g

- Ammonia chloridum … 6 g
- Alcholum … 52 g
- Aqua destilata q.s.ad. … 100 g

A.t: expectorant
I.t: - bronşite acute şi subacute

M.d.a: infuziii şi decocturi, asociat cu alte ingrediente

5. Soluţie alcoolică de camfor 10 %

Sin. DCI solutio camphorae spirituosa 10 %, spirt camforat

Conţine: - camphora … 10 g
- Alcoholum … 70 g
- Aqua destilata q.s.ad … 100 g

A.t: revulsiv, calmant al prutirului, antisptic cu acţiune locală

I.t: diverse afecţiuni dermatologice, degerături, consmetică
M.d.a: comprese umede, fricţii, loţiuni [3]

6. Soluţie de colofoniu
Sin. DCI solutio colophonii 45 %

Conţine: - colophoniu … 45 g
- Alcoholum … 27 g
- Benzenum ... 17 g
- Oleum helianti ... 1 g

I.t: adeziv [3]

7. Tinctură de iod
Sin. DCI solutio iodi spirituosa, soluţie alcoolică de iod – iodurat

Conţine: - iodum … 2 g
- Kalii iodidum … 3 g
- Alcoholum 500 q.s.ad … 100 g

A.t: Caustic, antiseptic, micostatic, cu acţiune topică

I.t: piodermite, revulsiv în dermatomicoze

M.d.a: tamponări, atingeri [3]

8. Soluţie alcoolică de iod cu 10 % guajacol

Sin. DCI solutio iodi spirituosa cum 10 % guajacolum

Conţine : - guajacolum … 10 g
- Soltio iodi spirituosa … 90 g
A.t: - antiseptic, revulsiv

I.t: - dureri reumatismale, sciatică, artralgii, nevralgii, diverse

M.d.a: badijonare pe locul dureros [3]

9. Soluţie alcoolică de mentol

Anestezină

Sin. D.C.I Aethylis p- aminobenzoas, paraaminobenzoat de etil

A.t. :
 anestezic local de contact
I.t. :
 prurit
 prurigo
 eczemă
 anestezia mucoasei gastrice: ulcer, gastrită
 hemoroizi
M.d.a :
Extern:
- unguente
- supozitoare
- pudre
 toate în concentraţii de 5 – 20 g % doza maximă pentru o dată, şi 3 g la 24 ore.

Intern:
 caşete a 0,25 – 0,50 g
 poţiuni

Conservare :
 ferit de lumină
 loc răcoros [3]
 Dionină

Sin. D.C.I Aethylmorphini hydrochloridum, clorhidrat de etilmorfină

A.t. :
derivat al morfinei avînd acţiune asupra aparatului respirator, fiind un bun calmant al
tusei
produce anestezia corneei dacă se aplică local
 I.t. :
 - tuse fără expectoraţie
 anestezic local
 Cind.
 - abdomen acut
 - staza bronşică
 insuficienţă renală şi hepatică gravă
 alcoolism
 depresiune respiratorie
 emfizem pulmonar
M.d.a :
extern-
 - colire 1 – 5 g%
 - unguente oftalmice2g % doza maximă pentru o dată 0,06 g, iar pentru 24 ore
0,15 g.
intern-
- în doze de 0,01- 0,04 g sub formă de pulberi, comprimate, picături, siropuri.
Conservare :
 ferit de lumină, la Separanda[3]

Aceşti esteri se utilizează atât în industria alimentară, cât şi în tehnica

farmaceutică, pentru a corecta mirosul produselor farmaceutice şi a alimentelor.
Acetatul de benzil şi propionatul de benzil au mirosuri asemănătoare cu
iasomia, fapt pentru care se folosesc ca esenţe în deodorante şi parfurmuri.[2]

Formiat de etil

Sin.Esenţă de rom
 Butirat de etil

Sin.Esenţă de ananas

Butirat de izoamil

Sin. Esenţă de pere

Metoxifluran(DCI)

Dicţionar

A
Anestezic (an.+ gr. aisthesis = senzaţie). Substanţă prin carese obţine pierderea
temporară a sensibilităţii

Analeptic (gr. Analepsis = reparaţie). Substanţă care acţionează predominant asupra

centrilor bulbari (în ordine descrescândă, pe centru respirator, vasomotor, vagal).
Efectele sunt cu atât mai evidente cu cât tonusul este mai diminuat. Principalele
grupe de analeptice sunt:
 stimulentele psihomotorii: cafeina, anfetamina
 analepticele bulbare: Bemegrid, Pimeclon, Nicetamid
 stimulentele reflectivităţii medulare ex. Stricnina

Antispastic (anti- + gr. spasmos = spasm). Sin. Spasmolitic. Medicament sau factor
fizic care diminuă sau previne spasmul (contractura muşchilor netezi) produs de
cauze diferite, reducând la normal tonusul sau producând relaxarea acestor muşchi.
Termenul de antispastic sugerează o acţiune preventivă, iar cel de spasmolitic, una
curativă. Corespunzător celor două mecanisme implicate în contractura muşchilor
netezi există două grupe de antispastice: neurotrope şi musculotrope
Antispastic musculotrop Sin. Miotrop. Medicament care acţionează direct
asupra miofibrilelor. Papaverina este substanţa tip cu acţiune musculotropă.
Antispastic neurotrop – substanţă anticalinergică ce acţionează blocând
receptorii muscrinici din sinapsele neuroefectuare parasimpatice. Atropina este un
antispastic neurotrop tipic
Analgezic (an- + gr. algesis = durere). Sin. Analgetic, Antalgic. Substanţă capabilă să
suprime sau să diminue durerea prin acţiune centrală

Analgezic anti piretic – substanţă care sumează proprietăţi analgezice,

antipiretice şi antiinflamatorii. Acţionează prin inhibarea ciclooxigenazei cu
micşorarea consecutivă a formării de prostaglandine şi alţi compuşi de acest tip care
intervin în generarea durerii şi inflamaţiei.
Analgezic narcotic Sin. Analgezic opiaceu, analgezic rapid. Analgezic puternic
din grupa morfinei, opiului, care acţionează asupra SNC, favorizând procesele ce
controlează inhibitor durerea. Calmează anxietatea. Produc euforie, sedarea, fapt ce
dezvoltă dependenţa cu consecinţe grave.

Analgezie (an- + gr. Algesis = durere) Sin. Analgie. Stare caracterizată prin
scăderea marcată sau dispariţia sensibilităţii dureroase
Gastralgii- dureri de stomc………………………………..

Ateroscleroză (gr. athere = fiertură + skierosis = întărire). Proces patologic complex

cu etiologie incomplet cunoscută. Constă în formarea plăcilor de aterom care rezultat
al depunerii de lipide (colesterol) în interiorul arterelor mari şi mijlocii, urmată de
îngustarea vaselor şi scleroza lor, ceea ce poate duce la ulceraţii şi tromboze cu
obstrucţia vasului sau la rupturi vasculare (hemoragii). Se formează şi se accentuează
o dată cu înaintarea în vârstă

C
Carminativ = medicament care favorizează eliminarea gazelor intestinale, calmând
durerile abdominale: infuzia de mentă, anason

Dispepsie (dis - + gr. pepsis = digestic). Termen generic pentru unele tulburări
digestive cu caracter funcţional subiectiv: arsuri, flatulenţă, greaţă

Eupeptic = medicament care facilitează digestia

F
Flatulenţă (lat. flatus = vânt, răsuflare). Sin. meteorism. Acumulare excesivă de aer
în stomac şi intestine
G
Gastralgie (gr. gaster = stomac + gr. algos = durere) Sin. gastrodinie. Durere
determinată de modificări patologice ale stomacului

H
Hemoptizie (hema- + gr. ptysis = scuipat). Elimiarea, pe gură, de sânge aerat, roşu,
însoţit sau nu de tuse. Stare caracteristică unor forme de tuberculoză pulmonară

N
Narcoză = stare de somn; biologic – are un sens mai larg

S
Stomahic (gr. Stomakos = stomac). Medicament care favorizează digestia gastrică
V
Viscere (lat. Viscera) = organe interne. Nume generic al organelor conţinute în
cavităţile organismului

Bibliografie

1. Popovici I. şi alţii, Dicţionar farmaceutic, EDP, Bucureşti, 1997

2. Zotta V., Chimie farmaceutică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1985
3. Manolescu E. şi alţii, Produse farmaceutice folosite în practica medicală,Ed.
Medicală, Bucureşti, 1985
4. Miu, A. C. & Olteanu, A. I. (2003). Neuroştiinţe. De la mecanisme moleculare
şi celulare la comportament şi evoluţie. Vol. I: Dezvoltarea sistemului nervos.
Dacia, Cluj-Napoca.
5. Olteanu A. Lupu, V. (2000). Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
AMIKIN, fiole
Substanta activa: amikacinum Producator: Bristol-Myers Squibb

Indicatii:
Infectii cauzate de tulpini microbiene sensibile la Amikin. Acestea includ unele
tulpini ale caror teste de sensibilitate au aratat ca sunt rezistente la alte
aminoglicozide. Amikin este eficace în bacteriemie si septicemie (inclusiv infectia
neonatala); în infectii grave ale tractului respirator, ale oaselor si articulatiilor,
ale sistemului nervos central (incluzând meningitele), ale pielii si ale tesuturilor
moi; infectiile intraabdominale (incluzând peritonita); în infectiile la arsi si post-
operatorii (incluzând chirurgia vasculara). Amikin mai este indicat si în infectii
grave, complicate si repetate ale tractului urinar. În episoadele initiale ale
infectiilor tractului urinar, când înca nu exista complicatii, Amikin se indica în
cazul în care nu exista raspuns terapeutic la alte antibiotice cu potential toxic
mai mic.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate la amikacin în antecedente. Atentie/Precautii: Pacientii tratati
cu aminoglicozide pe cale parenterala trebuie sa fie sub observatie clinica foarte
atenta datorita potentialului de ototoxicitate si nefrotoxicitate asociat
administrarii lor. Poate aparea ototoxicitate uni- sau bilaterala, riscul fiind mai
mare la pacientii cu functie renala afectata si la cei care primesc doze mari, sau
când tratamentul este prelungit. Prezenta surditatii care poate fi detectata
numai prin teste audiometrice, este de obicei primul indiciu de ototoxicitate. De
asemenea, pot sa apara zgomote în urechi, surditate bilaterala, vertij si leziuni
vestibulare. Pacientii cu zona cohleara sau vestibulara afectata, pot sa nu acuze
nici un simptom specific în timpul tratamentului care sa atraga atentia asupra
lezarii toxice a nervului acustico-vestibular (a VIII-a pereche de nervi cranieni).
Ototoxicitatea indusa de aminoglicozide este de obicei ireversibila. Riscul de
nefrotoxicitate este mai mare la pacientii cu functia renala afectata, la cei care
primesc doze mari de antibiotice sau la cei la care durata tratamentului este
prelungita. Riscul nefrotoxicitatii poate fi mai mare la pacientii vârstnici, care
au functia renala redusa dar care nu se poate evidentia în urma testelor de
rutina. Perechea a VIII-a de nervi cranieni si functia renala trebuie în mod
particular monitorizate îndeaproape la pacientii cu afectiuni renale cunoscute
sau doar suspectate la debutul tratamentului si, bineînteles, la cei care dezvolta
semne de disfunctie renala pe parcursul tratamentului. Deoarece functia
rinichiului se poate modifica semnificativ în timpul curei terapeutice, trebuie
urmarit nivelul creatininei serice. Evidentierea ototoxicitatii si nefrotoxicitatii
necesita reducerea dozelor sau întreruperea temporara a tratamentului. Amikin
trebuie întrerupt temporar la orice pacient care acuza zgomote în urechi sau
hipoacuzie, sau daca urmatoarele audiograme indica o diminuare a
audioperceptiei pentru frecvente înalte. Deoarece Amikinul se concentreaza la
nivelul tubilor renali, pacientii trebuie sa fie bine hidratati. Daca apar semne de
iritatie renala (varsaturi, leucocite, hematii sau albumina în urina), hidratarea
trebuie crescuta; se mai recomanda si o reducere a dozei. Astfel de simptome,
pâna la sfârsitul tratamentului sunt rezolvate. Totusi, daca apare hiperazotemia
sau oliguria, tratamentul trebuie sa fie imediat întrerupt. În timpul
administrarii parenterale a Amikinului împreuna cu anestezice sau cu relaxante
musculare, poate aparea blocaj neuromuscular cu paralizie a muschilor
respiratori. Amikin, ca si alte aminoglicozide trebuie sa fie administrat cu
atentie la pacientii cu Miastenia gravis sau cu boala Parkinson. Produsul contine
bisulfat de sodiu. Aceasta substanta poate provoca, la pacientii sensibili, reactii
alergice si crize de astm bronsic. Asocierea cu alte medicamente ototoxice si/sau
nefrotoxice (de exemplu streptomicina, polimixina B, polimixina E-colistin-,
neomicina, gentamicina, viomicina) trebuie evitata datorita potentialului de
toxicitate cumulativa. În acelasi mod, administrarea concomitenta cu diuretice
cu actiune rapida (derivati ai acidului etacrinic, furosemid, amilorid,
mercaptomerin sodic si manitol), reprezinta un risc major de surditate
ireversibila si de aceea trebuie evitata aceasta combinatie.

Precautii:
Sarcina si alaptare: Nu a fost stabilita înca cu certitudine siguranta
administrarii de Amikin în timpul sarcinii. Aminoglicozidele pot traversa
placenta si astfel exista posibilitatea aparitiei surditatii congenitale la acest tip de
antibiotice. Totusi, la femeia gravida (ca si la nou-nascut), acest produs trebuie
sa fie utilizat numai când este absolut necesar si sub directa supraveghere
medicala.

Reactii adverse:
Ototoxicitate, nefrotoxicitate si blocaj neuromuscular
(vezi \"Atentie/Precautii\"). Alte reactii adverse care au fost raportate în cazuri
rare: eruptie cutanata, febra, parestezii, eozinofilie, anemie, artralgii,
hipomagnezemie, greata, varsaturi si hipotensiune.

Compozitie:
Flacon cu solutie injectabila i.m./i.v. continând amikacin sulfat 50 mg/ml, 125
mg/ml, 250 mg/ml, 500 mg/ml.

Actiune:
Amikacin este un agent antibacterian, activ împotriva bacteriilor grampozitive
si în special împotriva bacteriilor gramnegative.

Administrare:
Amikin poate fi administrat atât pe cale intramusculara (i.m.), cât si pe cale
intravenoasa (i.v.). Este necesara evaluarea functiei renale prin testarea
concentratiei serice a creatininei si prin clearance-ul creatininei. Periodic, pe
durata tratamentului, trebuie reevaluata functia renala. Pacienti cu functie
renala normala: Doza uzuala i. m. sau i. v. pentru adulti, copii si sugarii mari, cu
functia renala normala este de 15 mg/kg corp/zi, divizata în doua sau trei doze
egale administrate la 8-12 ore. Tratamentul pacientilor cu o greutate corporala
mai mare, nu trebuie sa depaseasca 1,5 g/zi. La pacientii cu functie renala
normala (clearance la creatinina > 50ml/min), poate fi administrata o singura
doza zilnic, intravenos, 15 mg/kg corp la adulti sau 20 mg/kg corp la copii de 4
saptamâni sau mai mari, în caz de bacteriemie, septicemie, infectii ale tractului
respirator, infectii complicate ale tractului urinar, infectii intraabdo-minale sau
tratamente empirice în neutropenia febrila. Când Amikin este indicat în infectii
necomplicate ale tractului urinar poate fi administrata o doza totala zilnica de
500 mg, într-o singura priza sau divizata în doua (250 mgx2). Nou-nascutii ar
trebui sa primeasca 10 mg/kg corp ca doza de atac si 7,5 mg/kg corp la 12 ore
interval. La prematuri doza recomandata este de 7,5 mg/kilocorp la 12 ore. Cu
mare atentie trebuie calculate dozele corespunzatoare. Solutia de 50 mg/ml
trebuie diluata mai mult pentru a permite administrarea corecta a dozelor la
sugarii prematuri. Doza totala zilnica nu trebuie sa depaseasca 15-20 mg/kg
corp în infectiile dificil de tratat sau complicate, unde tratamentul dureaza peste
10 zile, utilizarea Amikinului trebuie reevaluata si, daca se continua, trebuie
monitorizate functiile renala, auditiva si vestibulara. Daca nu apare raspuns
clinic în 3-5 zile, tratamentul trebuie oprit si se verifica din nou sensibilitatea la
antibiotice a microorganismelor invadante. Pacientii cu functie renala afectata:
La pacientii cu afectare renala (clearance la creatinina < 50 ml/min) nu se
recomanda administrarea Amikinului într-o doza unica zilnica. Dozele trebuie
sa fie ajustate fie prin administrarea de doze normale la intervale de timp
prelungite, fie prin administrarea unor doze reduse la intervalele fixate anterior,
în felul urmator: Doze normale la intervale prelungite: daca starea pacientului
este stabila si clearance-ul la creatinina nu este cunoscut, intervalul de
administrare a unor doze poate fi calculat multiplicând valoarea creatininei
serice a pacientului cu 9; de exemplu, daca în ser concentratia creatininei este de
2 mg/100 ml, doza unica recomandata (7,5 mg/kg corp) trebuie sa fie
administrata la interval de 18 ore. Doze reduse la intervale de timp fixate: Daca
starea pacientului este stabila, creatinina serica sau clearance-ul la creatinina
pot fi utilizate ca indicatori în stabilirea dozei. Tratamentul trebuie început cu
doza normala, 7,5 mg/kg corp, ca doza de atac. Pentru a stabili doza de
întretinere care sa fie administrata la 12 ore interval, trebuie sa fie redusa doza
de atac, proportional cu rata de reducere a clearance-ului la creatinina a
bolnavului. Doza de întretinere administrata la 12 ore = Cl.cr. observat (ml/min)
x doza de atac calculata (mg)Cr. normal (ml/min) O alta alternativa de stabilire
a dozei reduse, administrata la interval de 12 ore (pentru pacientii care au o
valoare crescuta a creatininei serice) este aceea prin care se împarte doza
normala recomandata, la valoarea creatininei serice a pacientului. Schema de
tratament de mai sus nu reprezinta niste recomandari rigide, sunt orientative,
dar pot fi utilizate atunci când valoarea nivelului seric al amikacinei nu poate fi
determinata. Administrarea intravenoasa: prepararea solutiei: Solutia pentru
administrare intravenoasa la adulti se prepara adaugând doza dorita la 100 ml
sau 200 ml diluant steril. Solutia se administreaza timp de 30-60 min. La
pacientii din pediatrie, cantitatea de solutie utilizata va fi dependenta de
volumul tolerat de fiecare pacient. Ar trebui sa fie o cantitate suficienta de
amikacin pentru a fi administrata intravenos timp de 30-60 min. Sugarii pot
primi perfuzie timp de 1-2 ore. Amikin nu trebuie sa fie amestecat cu alte
medicamente înainte de administrare; trebuie introdus separat, respectându-se
doza recomandata si calea intravenoasa. Stabilitatea în solutii i.v.: Amikin la o
concentratie de 2,5-5,0 mg/ml este stabil în timp de 24 de ore la temperatura
camerei, în urmatoarele solutii: Dextroza 5%; Dextroza 5% si Clorura de sodiu
0,2%; Dextroza 5% si Clorura de sodiu 0,45%; Clorura de sodiu 0,9%; Sol.
Ringer lactat.

Medicamente asemanatoare:
» AMIKACIN, fiole

» AMIKIN, fiole

» AMIKOZIT, flac.inj.

» BRULAMYCIN, fiole

» BRULAMYCIN, sol.oft.

» DIAKARMON, sol.inj.

» GENTAMED, sol.inj.

» GENTAMICIN IKA, fiole

» GENTAMICIN, fiole

» GENTAMICINE LEURQUIN 80 mg, sol. inj.

» GENTAMYCIN, fiole

» GENTATRIM, crema

» GENTATRIM, ung.

» ISEPACIN-ISEPALLINE, sol.inj.
» KANAMICINA, flac.inj.

» KANAMYCIN, flac.inj.

» MIACIN, fiole

» NEBCIN, fiole

» NEGASIN, fiole

» NETROMICYN, sol.inj.

» ORLOBIN, sol.inj.

» PIERAMI, sol.inj.

» SEPTOPAL KULGEN, perle

An iii

DEPO-MEDROL, flac.inj.
Substanta activa: methylprednisolonum Producator: Pharmacia & Upjohn

Indicatii:
Glucocorticoizii trebuie considerati numai ca tratament pur simptomatic, cu
exceptia unor afectiuni endocrinologice, când se folosesc ca terapie de
substitutie. Pentru administrare intramus-culara: Metilprednisolonul acetat
(Depo-Medrol) nu este indicat în tratamentul acut al starilor grave, care
ameninta viata. Daca este necesar un efect hormonal rapid, de maxima
intensitate, se indica administrarea i.v. a metilprednisolonului succinat de sodiu,
preparat intens solubil. Administrarea intramusculara a Depo-Medrol se
recomanda dupa cum urmeaza: Afectiuni reumatice: Ca medicament adjuvant
al terapiei de întretinere (analgezice, kinetoterapie, fizio-terapie etc.) si pentru
administrare pe termen scurt (în cazul episoa-delor acute sau a exacerbarilor
bolii) în: artrita psoriazica; spondilita ankilopoietica; osteoartrita
posttraumatica; sinovita din cadrul osteoartritei; artrita reumatoida, inclusiv
artrita reumatoida juvenila (cazuri selectate pot necesita terapie de mentinere
cu doze mici); bursita acuta si subacuta; epicondilita; tenosinovita acuta
nespecifica; artrita gutoasa acuta. Boli de colagen: În timpul puseelor acute sau
ca tratament de întretinere în cazuri selectate: lupus eritematos sis-temic;
dermatomiozita sistemica (polimiozita); cardita reumatismala acuta. Boli
dermatologice: pemfigus; eritem multiform sever (sindrom Stevens-Johnson);
dermatita exfoliativa; mycozis fungoides; derma-tita buloasa herpetiforma
(sulfona este medicamentul de prima ale-gere, iar glucocorticoizii sistemici,
adjuvantul). Stari alergice: Controlul starilor alergice severe sau necontrolate de
tratamentul conventional adecvat în: afectiuni respiratorii astmatice de tip
cronic; dermatita de contact; dermatita atopica; boala serului; rinita alergica
sezoniera sau perena; reactii de hipersensibilitate medicamentoasa; reactii
urticariene posttransfuzionale; edem laringian acut neinfectios (epinefrina este
medicamentul de electie). Afectiuni oftalmologice: Procese alergice si
inflamatorii severe acute si cronice care afecteaza ochiul, ca în: irita, iridociclita;
herpes zoster oftalmic; corioretinita; uveita posterioara difuza; nevrita optica.
Afectiuni gastrointestinale: Pentru controlul bolii pe perioada critica în: colita
ulcerativa (terapie sistemica); boala Crohn (terapie sistemica). Stari
edematoase: Pentru a induce diureza sau remisia proteinuriei din sindromul
nefrotic fara uremie, de tip idiopatic sau dat de lupus eritematos. Boli
respiratorii: sarcoidoza pulmonara simptomatica; berilioza; tuberculoza
pulmonara fulminanta sau diseminata, când se asociaza cu chimioterapie
antituberculoasa adecvata; sindrom Loeffler (necontrolat prin alte mijloace);
pneumonie de aspiratie. Tratamentul bolilor hematologice si oncologice: Boli
hematologice: anemie hemolitica dobândita (autoimuna); tromocitopenie
secundara la adult; eritroblastopenia; anemia hipoplazica congenitala
(eritroida). Boli oncologice: Pentru tratamentul paleativ în: leucemii si limfoa-
me la adulti; leucemii acute la copii. Afectiuni endocrinologice: insuficienta
adrenocorticala primara si secundara; insuficienta adrenaliana acuta (pentru
aceste indicatii, medicamentele de electie sunt hidrocortizonul si cortizonul.
Analogii sintetici pot fi folositi în asociere cu mineralocorticoizi, daca este
necesar; la copii, supli-mentarea cu mineralocorticoizi este deosebit de
importanta); hiper-plazie adrenala congenitala; hipercalcemia din neoplazii;
tiroidita nesupurativa. Sistem nervos: episoade acute ale sclerozei multiple.
Altele: Meningita tuberculoasa cu blocaj subarahnoidian, când se folosesc
simultan si antituberculoase adecvate. Trichineloza cu afectare neurologica sau
miocardica. Pentru administrare intrasinoviala, periarticulara, intrabursala sau
în tesuturile moi (vezi si “Precautii speciale”) Depo-Medrol este indicat ca
terapie adjuvanta pentru administrarea pe termen scurt (pentru controlul bolii
în episoade acute) în: sinovita din osteoartrita; artrita reumatoida; bursita acuta
si subacuta; artrita gutoasa acuta; epicondilita; tenosinovita acuta nespecifica;
osteoartrita posttraumatica. Pentru administrare intra-lezionala: Depo-Medrol
este indicat pentru administrare lezionala în urmatoarele stari: cicatrice
cheloide; leziuni localizate hipertrofice, infiltrate inflamatorii, lichen plan,
placarde psoriazice, granulom anular si lichen simplex cronic (neurodermatita);
lupus eritematos discoid; alopecia areata. Depo-Medrol poate fi administrat, de
asemenea, în tumori chistice sau în tendoane sau aponevroze. Pentru instilatii
intrarectale Colita ulcerativa.

Contraindicatii:
Infectii fungice sistemice. Hipersensibilitate cu-noscuta la unul din componenti.
Injectare intravenoasa.
Precautii:
Grupe speciale de risc: Pacientii care apartin urmatoarelor grupe de risc trebuie
tinuti sub supraveghere medicala stricta si trebuie tratati pe o perioada cât mai
scurta. Copii: inhibarea procesului de crestere la cei care primesc terapie cu
glucocorticoizi, zilnic, în doze fractionate si pe termen lung. Acest tip de
tratament trebuie administrat numai în afectiunile severe. Diabetici: manifestari
ale diabetului zaharat latent sau cresterea necesarului de insulina sau de
antidiabetice orale. Pacienti hipertensivi: agravarea tensiunii arteriale. Pacienti
cu antecedente psihiatrice: instabilitatea emotionala existenta sau manifestarile
psihotice pot fi agravate de glucocorticoizi. Deoarece complicatiile tratamentului
cu glucocorti-coizi sunt dependente de doza si de durata de tratament, trebuie
stabilit un raport beneficiu-risc pentru fiecare caz în parte, precum si doza si
durata de tratament si tipul terapiei folosite: zilnica sau intermitenta. În cazul
terapiei prelungite este necesara efectuarea la intervale regulate a testelor de
laborator de rutina ca: sumar de urina, glicemia la 2 ore postprandial,
masurarea tensiunii arteriale si a greutatii corporale si radiografie toracica. La
pacientii cu antecedente de ulcer sau dispepsie semnificativa se indica examene
radiologice la nivelul tractului digestiv superior. Se recomanda supravegherea
medicala în cazul întreruperii tratamentului cronic. Posibilitatea aparitiei
insuficientei adenocorticale secundar adminis-trarii medicamentului poate fi
diminuata prin reducerea gradata sau întreruperea dozei. Functia
adrenocorticala trebuie evaluata dupa întreruperea terapiei cronice. Cele mai
importante simptome ale insuficientei adrenocorticale sunt: astenia,
hipotensiunea ortostatica si depresia. Folosirea prelungita a glucocorticoizilor
poate produce cataracta subcapsulara posterioara, glaucom cu afectare posibila
a nervului optic si poate stimula aparitia infectiilor oculare secundare cu fungi
sau virusuri. Glucocorticoizii trebuie folositi cu atentie la pacientii cu herpes
simplex ocular din cauza infectiei corneene. În vederea scaderii frecventei
aparitiei atrofiei dermice si subdermice nu trebuie depasita doza recomandata
administrarii parenterale. Ori de câte ori este posibil, se prefera efectuarea mai
multor injectii, cu doze mici, la nivelul leziunii. Tehnica injectiei intraarticulare
si intramusculare trebuie sa includa precautii împotriva scurgerii sau injectarii
la nivelul dermului. Trebuie evitata injectia la nivelul muschiului deltoid din
cauza incidentei crescute a atrofiei subcutanate. La persoane sub terapie cu
corticosteroizi, supusi unui stres neobisnuit, este indicata cresterea dozei de
glucocorticoizi cu actiune rapida, înainte, în timpul si dupa starea de stres
respectiva. Glucocorticoizii pot masca anumite semne ale infectiei; astfel pot
aparea noi infectii în timpul folosirii lor. În timpul terapiei cu glucocorticoizi
poate aparea o rezistenta imuna scazuta si imposibilitatea localizarii infectiei. A
nu se administra intraarticular, intra-bursal sau intratendinos în prezenta
infectiei acute. Administrarea i.m. poate fi luata în considerare dupa instituirea
unui tratament antimicrobian adecvat. Folosirea Depo-Medrol în tuberculoza
activa trebuie limitata la acele cazuri fulminante sau diseminate în care
glucocorticoizii sunt folositi în asociere cu schema de antitu-berculoase adecvate.
Daca glucocorticoizii sunt indicati la pacientii cu tuberculoza latenta sau cu
reactivitate la tuberculina, este necesara o observare atenta a bolnavului din
cauza posibilitatii de reactivare a bolii. În timpul terapiei prelungite cu
corticosteroizi, acesti pacienti trebuie tratati profilactic cu tuberculostatice. Pot
aparea tulburari psihice în cazul terapiei cu glucocorticoizi, de la euforie,
insomnie, instabilitate afectiva, modificari de personalitate si depresie severa,
pâna la adevarate manifestari psihotice. Datorita unor reactii rare de anafilaxie
care au aparut la pacientii ce primesc tratament parenteral cu glucocorticoizi,
trebuie luate masuri de precautie adecvate înainte de administrare, în special la
pacientii cu antecedente alergice la anumite medicamente. Reactiile alergice ale
pielii par a fi legate de excipienti. Rareori testarea cutanata a demonstrat o
reactie alergica data chiar de metilprednisolon acetat. Glucocorticoizii trebuie
folositi cu atentie în cazuri de colita ulcerativa nespecifica, daca exista
probabilitatea de aparitie a perforarii, a abceselor sau a infectiei piogene. De
asemenea se acorda atentie în caz de diverticulita, anastomoze intestinale
recente, ulcer peptic activ sau latent, insuficienta renala, hipertensiune,
osteoporoza si miastenia gravis, când glucocorticoizii sunt folositi ca terapie
primara sau secundara. Nu exista dovezi care sa demonstreze potentialul lor
carcinogen, mutagen sau de afectare a fertilitatii. În tratamentul unor neoplazii
ca leucemii si limfoame, metilprednisolonul e folosit, de obicei, în asociere cu un
agent alchilant, un antimetabolit si un alcaloid de vinca. Glucocorticoizii pot
creste clearanceul renal al salicilatilor. Aceasta poate duce la scaderea
concentratiilor serice ale salicilatilor si la intoxicatie cu salicilati în cazul
întreruperii administrarii corticoizilor. Medicamente ca troleandromicina si
ketoconazol pot inhiba metabolismul corticoizilor. Este necesar o adaptare a
dozei de corticoizi pentru a evita supradozarea. Administrarea concomitenta de
barbiturice, fenilbutazona, fenitoin sau rifampicina poate creste metabolismul,
scazând efectele corticoizilor. Raspunsul la anticoagulante poate fi crescut, dar
si scazut de terapia cu corticosteroizi. Deci este necesara monitorizarea
coagularii. În timpul terapiei cu corticosteroizi, pacientii nu trebuie vaccinati
pentru variola. Nu trebuie facute nici alte imunizari la pacientii sub terapie
cortizonica, mai ales la doze mari, din cauza unor riscuri posibile de complicatii
neurologice si/sau lipsa raspunsului imun cu anticorpi. Glucocorticoizii pot
creste necesarul de insulina sau de hipoglicemiante orale la pacientii diabetici.
Asocierea corticosteroizilor cu diuretice tiazidice creste riscul de intoleranta la
glucoza. Folosirea concomitenta de medicamente cu potential ulceros (salicilati,
AINS) poate creste riscul ulceratiei gastro-intestinale. Acidul salicilic trebuie
folosit cu prudenta în asociere cu corticosteroizii în caz de scadere a
protrombinei. S-au raportat convulsii la administrarea concomitenta de
metilprednisolon si ciclosporina. Folosirea asociata a acestora determina
inhibarea metabolismului. Deci este posibil ca reactiile convulsionale si alte
reactii adverse determinate de fiecare medicament în parte sa apara mai
frecvent. Corticoterapia trebuie luata în considerare în cazul interpretarii unor
teste si parametrii biologici (teste de reactivitate cutanata, nivel al hormonilor
tiroidieni). În cazul administrarii intraarticulare si/sau altor administrari locale,
este necesara o tehnica sterila stricta pentru a se evita infectiile iatrogene. Dupa
administrarea intraarticulara a corticosteroizilor, se evita mobilizarea
articulatiilor în care s-a obtinut beneficiu terapeutic. Nerespectarea acestei
recomandari poate duce la cresterea deteriorarii articulatiei, afectând efectele
benefice ale terapiei administrate. Administrarea repetata intraarticular poate
determina în anumite cazuri instabilitate articulara. Se recomanda urmarirea
radiologica a acestora pentru a detecta o posibila afectare. Daca se
administreaza un anestezic local înainte de injectarea Depo-Medrol, se
urmareste cu atentie respectarea instructiunilor si a precautiilor din prospectul
anestezicului. Urmatoarele precautii suplimentare se aplica în cazul
glucocorticoizilor injectabili: Injectia intrasinoviala poate produce efecte
sistemice, dar si locale. Este necesara examinarea adecvata a fiecarei articulatii
pentru a exclude un proces septic. O crestere semnificativa a durerii însotita de
edem local, limitarea în continuare a mobilitatii articulare, febra si stare de rau
general este sugestiva pentru o artrita septica. Daca apare aceasta complicatie si
se confirma diagnosticul de proces septic, este necesara întreruperea
tratamentului local cu glucocorticoizi si instituirea unui tratament
antimicrobian adecvat. Injectia locala a steroizilor într-o articulatie afectata
anterior trebuie evitata. Glucocorticoizii nu se injecteaza într-o articulatie
instabila. Este necesara o tehnica sterila pentru prevenirea infectiei sau a
contaminarii. Cu toate ca studii clinice controlate au aratat ca glucocorticoizii
determina reducerea episoadelor acute de scleroza multipla, ele nu
demonstreaza afectarea evolutiei naturale a bolii. Studiile arata ca sunt necesare
doze relativ mari de glucocorticoizi pentru aparitia unui efect semnificativ.
Sarcina si alaptare: Câteva studii pe animale au aratat ca corticosteroizii
administrati la mama în doze mari pot determina malformatii fetale. Deoarece
nu au fost facute studii adecvate asupra reproducerii umane, folosirea steroizilor
în sarcina, lauzie sau la femeile cu potential fertil necesita ca beneficiile
potentiale ale terapiei sa justifice riscurile care pot aparea la embrion, mama
sau fat. Glucocorticoizii trebuie folositi în sarcina numai daca au indicatie
absoluta. Daca tratamentul cronic cu glucocorticoizi trebuie întrerupt în timpul
sarcinii (ca orice tratament cronic) aceasta se va face gradat (vezi “Doze” si
“Administrare”). În anumite cazuri (tratamentul de substitutie din Insuficienta
adrenaliana) poate fi necesara continuarea tratamentului sau chiar cresterea
dozei. Corticoizii trec prin placenta. Nou-nascutii din mame ce au primit doze
substantiale de glucocorticoizi în timpul sarcinii, trebuie observati cu atentie si
evaluati pentru semne de insuficienta corticosuprarenaliana. Nu se cunoaste nici
un efect în caz de travaliu si expulsie. Corticosteroizii sunt eliminati prin laptele
matern.

Reactii adverse:
Tulburari hidroelectrolitice: În comparatie cu cortizonul si hidrocortizonul,
efectele mineralocorticoide apar foarte rar în cazul derivatilor sintetici ca
metilprednisolonul acetat. Retentie de sodiu. Retentie de lichide. Insuficienta
cardiaca congestiva. Pierderi de potasiu. Alcaloza hipokalemica. Hipertensiune.
Musculoscheletale: Fatigabilitate musculara. Miopatie cortizonica. Osteoporoza.
Fracturi prin compresie vertebrala. Necroza aseptica. Fracturi patologice.
Gastrointestinale: Poate aparea o crestere mode-rata a TGO, TGP si a fosfatazei
alcaline; dar nu se asociaza cu nici un sindrom clinic. Ulcer peptic cu posibila
perforare si hemoragie. Hemoragie gastrica. Pancreatita. Esofagita. Perforare
intestinala. Dermatologice: Afectarea cicatrizarii plagii. Piele subtire, fragila.
Petesii si echimoze. Neurologice: Cresterea presiunii intracraniene.
Pseudotumor cerebri. Epilepsie. Endocrine: Ciclu menstrual nere-gulat.
Sindrom Cushing. Oprirea procesului de crestere la copii. Supresia axului
hipofizo-adrenocortical. Scaderea tolerantei la car-bohidrati. Manifestari ale
diabetului zaharat latent. Cresterea necesitatii de insulina si antidiabetice orale
la diabetici. Oftalmice: Cataracta subcapsulara posterioara. Presiune
intraoculara crescuta. Exoftalmie. Metabolice: Balanta negativa de azot datorita
cata-bolismului proteic. Sistem imun: Infectii mascate. Infectii latente ce devin
active. Infectii oportuniste. Reactii de hipersensibilitate, inclu-siv anafilaxia. Pot
inhiba reactii de testare a reactivitatii cutanate. Din cauza absorbtiei
medicamentului în circulatia sistemica de la locul de administrare, se recomanda
observarea cu atentie a reactiilor sistemice mentionate mai sus. În plus,
administrarea in situ poate determina atrofie dermica si subdermica. În timp ce
cristalele de corticosteroizi din derm inhiba reactiile inflamatorii, prezenta lor
poate determina dezintegrarea elementelor celulare si modificari fizico-chimice
la nivelul substantei fundamentale a tesutului conjunctiv. Modificarile dermice
si/sau subdermice ce rezulta pot determina atrofia pielii la locul de punctionare.
Gradul acestei reactii va depinde de cantitatea de corticosteroizi injectata.
Regenerarea tesutului este de obicei completa si apare în câteva luni sau dupa ce
toate cristalele au fost absorbite. Urmatoarele reactii suplimentare sunt legate de
terapia parenterala cu corticosteroizi: Cazuri rare de orbire date de terapia
intralezionala din jurul fetei si a capului. Reactii anafilactice si alergice.
Hiperpigmentare sau hipopigmentare. Atrofie subcutanata si cutanata. Abces
steril. Cresterea temperaturii locale dupa administrarea intrasinoviala.
Artropatie de tip Charcot. Infectii la locul injectiei în cazul nerespectarii
conditiilor de sterilitate. Reactii adverse raportate dupa administrare pe alte cai:
Intrarahidiana/epidurala: arahnoidita, meningita, parapareze, para-plegii,
tulburari senzoriale, disfunctii intestinale si vezicale, cefalee, epilepsie.
Intranazala: tulburari vizuale temporare sau permanente, inclusiv orbire;
reactii alergice, rinite. Oftalmica: tulburari vizuale temporare sau permanente,
inclusiv orbire, cresterea presiunii intra-oculare, inflamatie oculara si
perioculara, inclusiv reactii alergice sau infectii. Diferite locuri de injectare
(scalp, amigdale, ganglion sfenopalatin): orbire.

Compozitie:
Depo-Medrol suspensie apoasa sterila 40 mg/ml. Un ml contine:
Metilprednisolon acetat 40 mg-Polietilenglicol 3350-Clorura de miristil-gama-
picolinium-Clorura de sodiu- Apa sterila pentru injectie. Forma: suspensie
apoasa sterila de unica folosinta.
Actiune:
Depo-Medrol este suspensia apoasa sterila a unui glucocorticoid sintetic,
metilprednisolon acetat. Are o activitate puternica si prelungita
antiinflamatorie, imunosupresiva si antialergica. Depo-Medrol poate fi
administrat i.m. pentru o activitate sistemica prelungita, precum si in situ
pentru tratament local. Activitatea sa prelungita se explica printr-o eliberare
lenta a substantei active.

Administrare:
Administrare i.m. Doza pentru administrare intramusculara variaza în functie
de afectiunea tratata. Când se doreste un efect prelungit, doza saptamânala
poate fi calculata prin înmultirea dozei orale, zilnice, cu 7 si este administrata ca
injectie intramusculara unica. Doza trebuie individualizata în functie de
severitatea bolii si de raspunsul pacientului. În general, durata trata-mentului
trebuie sa fie cât mai scurta. Este necesara supravegherea medicala. Pentru
copii, doza recomandata va fi redusa, dar va fi determinata de gradul de
severitate al bolii si mai putin de limitele indicate de vârsta si greutate
corporala. Terapia hormonala este adjuvanta si nu înlocuieste terapia
conventionala. În cazul administrarii medicamentului timp de mai multe zile,
doza trebuie scazuta sau întrerupta gradat. Se recomanda supravegherea
medicala severa în cazul întreruperii tratamentului cronic. Severitatea,
prognosticul si durata bolii, precum si reactia bolnavului la medicament sunt
factorii principali în determinarea dozei. Daca apare o perioada de remisie
spontana în cadrul bolii cronice, tratamentul trebuie întrerupt. În timpul unei
terapii prelungite se indica efectuarea la intervale regulate a unor teste de
laborator de rutina ca: sumar de urina, glicemia la 2 ore postprandial,
masurarea tensiunii arteriale si a greutatii corporale, precum si o radiografie
toracica. La pacientii cu antecedente de ulcer sau sindrom dispeptic semnificativ
sunt necesare examene radiologice la nivelul tractului digestiv superior. La cei
cu sindrom adrenogenital este suficient o singura injectie intramusculara de 40
mg la doua saptamâni. Pentru terapia de întretinere în cazul artritei
reumatoide, doza intramusculara sapta-mânala va fi de 40 pâna la 120 mg. Doza
uzuala pentru pacientii cu leziuni dermatologice, care au beneficiat de terapia
corticoida sistemica, este de 40 pâna la 120 mg de metilprednisolon acetat
administrat intramuscular, saptamânal, timp de una pâna la patru saptamâni.
În dermatita acuta severa, data de contactul cu plante otravitoare, poate aparea
ameliorarea în 8 pâna la 12 ore dupa administrarea intramusculara a unei doze
unice de 80 pâna la 120 mg. În dermatita de contact cronica, pot fi necesare
injectii repetate, de la 5 pâna la 10 zile interval. În dermatita seboreica, o doza
saptamânala de 80 mg poate fi suficienta pentru controlul bolii. La pacientii
astmatici, dupa administrarea intramusculara a 80 pâna la 120 mg, ameliorarea
poate aparea în 6 pâna la 48 ore si poate persista de la câteva zile la doua
saptamâni. Similar, la pacientii cu rinita alergica, o doza intramusculara de 80
pâna la 120 mg poate fi urmata de ameliorarea corizei în 6 ore de la
administrare având durata de la câteva zile la trei saptamâni. Daca apar conditii
de stres asociate bolii tratate, doza de metilprednisolon acetat trebuie crescuta.
Daca este necesar un efect hormonal rapid de intensitate maxima, se indica
administrarea metilprednisolonului succinat de sodiu, ca preparat foarte solubil.
Administrarea in situ pentru efect local: Terapia cu Depo-Medrol nu înlocuieste
terapia conventionala folosita de obicei. Cu toate ca aceasta metoda de
tratament va ameliora simptomele, nu se foloseste ca tratament curativ,
hormonul neavând efect asupra cauzei inflamatiei. Osteoartrita si artrita
reumatoida: Doza pentru administrarea intraarticulara depinde de marimea
articulatiei si de severitatea afectiunii pentru fiecare individ în parte. În cazuri
cronice, se pot face de la una la cinci injectii pe saptamâna, în functie de gradul
ameliorarii care apare la prima administrare. Dozele din tabelul urmator
servesc drept ghid general: Marimea articulatiei Exemple Doze Mare
GenunchiGleznaUmar 20 pâna la 80 mg Medie CotArticulatia mâinii 10 pâna la
40 mg Mica Metacarpofalangiana
InterfalangianaSternoclavicularaAcromioclaviculara 4 pâna la 10 mg Tehnica:
Se recomanda studierea anatomiei articulatiei implicate înainte de administrare.
Pentru obtinerea efectului intens antiinfla-mator este important ca injectia sa se
faca în spatiul sinovial. Folosind aceeasi tehnica sterila ca în punctia lombara, se
introduce un ac steril (marime 20 pâna la 24), atasat unei seringi goale, într-o
cavitate sinoviala. Infiltratia cu procainamida este facultativa. Aspirarea a
câteva picaturi din lichidul sinovial demonstreaza ca acul a penetrat spatiul
articular. Locul de punctionare pentru fiecare articulatie este acolo unde
cavitatea sinoviala este mai superficiala si lipsita de vase mari si nervi. Pastrând
acul în acel loc, se îndeparteaza seringa de aspiratie si se înlocuieste cu o a doua
seringa care contine cantitatea dorita de Depo-Medrol. Se trage, apoi, pistonul
usor, aspirând lichid sinovial, pentru a fi siguri ca acul este înca în spatiul
sinovial. Dupa injectie, se misca articulatia usor, de câteva ori, pentru
patrunderea suspensiei în lichidul sinovial. Se acopera apoi locul de punctionare
cu o compresa sterila. Locuri adecvate pentru administrarea intraarticulara
sunt articulatia genunchiului, gleznei, mâinii, cotului, umarului, falangelor si
soldului. Din cauza dificultatii de patrundere în articulatia soldului, trebuie
luate masuri de precautie pentru a evita vasele mari de sânge din zona.
Articulatiile neadecvate acestei administrari sunt acelea care sunt inaccesibile
din punct de vedere al topografiei anatomice cum sunt articulatiile coloanei
vertebrale si acelea lipsite de spatiu sinovial, cum sunt articulatiile sacroiliace.
Esecul tratamentului se datoreaza cel mai frecvent imposibilitatii patrunderii în
spatiul articular. Dupa injectarea în tesuturile din jur, beneficiul este foarte mic
sau inexistent. Daca apare vreun esec, când este sigura injectarea în spatiul
sinovial (fapt demonstrat de aspirarea lichidului), repetarea injectiilor este de
obicei fara efect. Terapia locala nu afecteaza procesele bolii de baza si, ori de
câte ori este posibil, se indica o terapie mai larga, incluzând fizioterapia si
corectia ortopedica. Bursita: Se sterilizeaza zona din jurul locului de
punctionare si se face o infiltratie cu o solutie de procaina clorhidrica 1%. Se
introduce la nivelul bursei sinoviale un ac de marime 20 pâna la 24, atasat la o
seringa goala si apoi se aspira lichid. Se pastreaza acul în locul respectiv si se
schimba seringa de aspiratie cu una care contine doza dorita. Dupa injectie, se
scoate acul si se aplica o compresa sterila. Diverse: ganglion, tendinita,
epicondilita: În tratamentul tendinitei sau tenosinovitei trebuie acordata atentie
pentru injectarea substantei în teaca tendonului si nu în continutul acestuia.
Tendonul poate fi mai usor palpat daca se pune în evidenta pe o suprafata plana.
În tratamentul epicondilitei se delimiteaza cu atentie zona cu cea mai mare
sensibilitate si se infiltreaza suspensia în aceasta zona. În cazul ganglionilor de la
nivelul tecii tendonului, suspensia este injectata direct în chist. În multe cazuri, o
singura injectie determina scaderea marcata a dimensiunii tumorii chistice si
chiar disparitia ei. Desigur, trebuie luate masurile de sterilitate obisnuite, în
cazul fiecarei injectii (aplicarea unui antiseptic potrivit pe piele). Doza din
tratamentul diverselor afectiuni ale structurilor tendinoase sau ale bursei
sinoviale (descrisa mai sus) variaza în functie de boala si este între 4-30 mg. În
afectiunile cronice sau recurente, pot fi necesare injectii repetate. Administrare
intralezionala: În bolile dermato-logice: Dupa curatare cu un antiseptic adecvat
ca alcool 70%, se injecteaza 20 pâna la 60 mg suspensie la nivelul leziunii. În
cazul leziunilor mari ar putea fi necesara administrarea repetata a injectiilor
locale, în doze de la 20 la 40 mg. Se evita administrarea unei doze care sa
determine decolorarea leziunii, aceasta putând fi urmata de o mica necroza. De
obicei se administreaza una pâna la patru injectii, intervalul dintre ele variind în
functie de tipul leziunii si de durata ameliorarii produse la prima injectie.
Administrare intrarectala: Depo-Medrol administrat în doze de 40 pâna la 120
mg sub forma de clisma de retentie sau instilatii continue de 3 pâna la 7 ori pe
saptamâna, timp de 2 sau mai multe saptamâni, s-a dovedit a fi eficient ca
terapie adjuvanta în tratamentul unor pacienti cu colita ulcerativa. Multi
pacienti pot fi tinuti sub control cu 40 mg Depo-Medrol administrat cu 30 pâna
la 300 ml apa. Trebuie instituite si alte masuri terapeutice.

Medicamente asemanatoare:
» BERLICORT, compr.

» CELESTONE (DIPROPHOS-SOL.), fiole

» CORTIZON ACETAT, fiole

» DEPO-MEDROL, flac.inj.

» DEXA-ALLVORAN, sol. inj.

» DEXAMETHASONE SODIUM PH, flac. inj.

» DEXONA, compr.

» DEXONA, sol. inj.

» DI-ADRESON-F AQUOSUM, fiole

» DIPROPHOS, compr.

» DIPROPHOS, fiole

» DIPROPHOS, SOLUBILE, fiole

» EPIZOLONE DEPOT, flac.inj.

» FLEBOCORTID, fiole

» FLOSTERON, fiole

» HIDROCORTISONE, flac.inj.

» HIDROCORTIZON ACETAT, fiole

» HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT, fiole

» HIDROKORTAL-L, fiole

» HYDROCORTISONE Na SUCCINAT, flac.inj.

» HYDROCORTISONE, flac.inj.

» MEDROL 16 mg, compr.

» MEDROL 4 mg, compr.

» MEDROL, compr.

» METYPRED, compr.

» METYPRED, susp.inj.

» N-PREDNISON, compr.

» POLCORTOLONE, compr.
» PREDNISON ARMEDICA, compr.

» PREDNISON, compr.

» PREDNISON, comprim

» PREDNISON, comprimate

» PREDNITON, comprim.

» PREDNOL, compr.

» PREDNOL-L, fiole

» RAPICORT, flac.inj.

» SOLU-MEDROL ACT-O-VIAL, pulb.liof.

» SOLU-MEDROL, flac.inj.

» SOLUBET, fiole

» SUPERCORTIZOL, compr.

» SUPERCORTIZOL, susp. inj.

» SUPERPREDNOL, compr.

» URBASON SOLUBILE FORTE, flac.inj.

» URBASON SOLUBILE, fiole

» URBASON SUSPENSIE, fiole

» VOLON A 10, fiole

» VOLON A 40, fiole

DOXOLEM, flac.inj.
Substanta activa: doxorubicinum Producator: Lemery

Indicatii:
Doxorubicina (Doxorubicin HCl, USP) solutie injectabila a fost folosita cu succes
în producerea regresiei neoplazice în boli precum: leucemia limfoblastica acuta,
leucemia mieloblastica acuta, tumora Wilms, neuroblastomul, sarcomul osos si
al tesuturilor moi, carcinomul glandei mamare, ovarian si cel al vezicii urinare,
cancerul tiroidian, limfoame Hodgkin si nehodgkiniene, carcinomul bronsic cu
celule mici si carcinomul gastric. Alte tipuri de neoplasme au raspuns mult prea
putin pentru a fi desemnate în tratamentul specific al Doxorubicinei. Între
acestea se numara: melanomul malign, cancerul renal, cancerul intestinului
gros, tumorile cerebrale si metastazele de la nivelul sistemului nervos central.

Contraindicatii:
Este contraindicat pacientilor cu mielosupresie marcata dupa tratament
citostatic sau radioterapic. S-a demonstrat ca în cazul unor afectiuni cardiace
preexistente poate aparea un efect cardiotoxic al medicamentului la doze sub
limita cumulativa recomandata. Este deci nerecomandabil a începe un
tratament cu Doxorubicina si/sau Daunorubicina.

Precautii:
Atentie la toxicitatea cardiaca a Doxorubicinei. Desi rare, s-au semnalat totusi
cazuri de insuficienta ventriculara stânga acuta, în special la pacientii care au
primit doza maxima, depasind doza recomandata de 550 mg/m2. Aceasta limita
pare sa fie si mai scazuta (400 mg/m2) la pacientii care au primit tratament
radioterapic în zona mediastinala sau terapie concomitenta cu alti agenti
citostatici potential cardiotoxici, precum Ciclofosfamida. În calcularea dozei
totale de Doxorubicina administrata pacientului se va lua în considerare de
asemenea terapia anterioara sau concomitenta cu alte antracicline. În unele
cazuri, la câteva saptamâni dupa oprirea tratamentului se pot înregistra
insuficienta cardiaca congestiva si/sau cardiomiopatie. Insuficienta cardiaca este
deseori neinfluentata de nici un tratament specific cunoscut. Diagnosticul
precoce al insuficientei cardiace induse de medicament este esential în obtinerea
unui efect favorabil prin tratament cu digitala, diuretice, dieta hiposodata si
repaus. Reactii toxice cardiace pot aparea brusc si fara un avertisment ECG
prealabil. De aceea se recomanda efectuarea unei ECG dupa fiecare doza de
medicament administrata peste doza cumulativa de 300 mg/m2. Modificari ECG
trecatoare ca aplatizarea undei T, subdenivelare ST si aritmie ce apar în urma
administrarii de Doxorubicina si dureaza pâna la 2 saptamâni nu impun oprirea
tratamentului. În cazul aparitiei cardiomiopatiei prin Doxorubicina, examenele
paraclinice vor putea arata: scaderea persistenta a voltajului complexului QRS,
prelungirea intervalului sistolic si reducerea fractiei de ejectie dupa
determinarile efectuate prin ecografie sau angiografie cu izotopi. Din pacate,
nici unul din aceste teste nu pot releva atingerea dozei de maxima toleranta
pentru organism. În cazul în care apar modificari ale functiei cardiace asociate
terapiei cu Doxorubicina, trebuie foarte bine evaluate avantajele continuarii
terapiei, dar si riscurile aparitiei unor modificari cardiace ireversibile. Trebuie
specificat ca au fost înregistrate aritmii severe cu potential letal în timpul, sau la
câteva ore dupa administrarea de Doxorubicina. S-a semnalat de asemenea o
incidenta crescuta a depresiei medulare, în primul rând a leucocitelor, ceea ce
necesita o atenta monitorizare hematologica. Folosind posologia uzuala,
leucopenia este de obicei trecatoare, atingând un maxim la 10-14 zile dupa
oprirea tratamentului si disparând în cea de a 21-a zi. Chiar utilizând dozele
uzuale se poate observa o leucopenie de pâna la 1 000/mm3. Monitorizarea
eritrocitelor si trombocitelor este necesara fiind posibila scaderea lor.
Toxicitatea hematologica poate impune reducerea dozei, suspendarea sau
amânarea tratamentului. Supresia medulara permanenta poate duce la
suprainfectie sau hemoragie. Doxorubicina poate potenta toxicitatea unor
medicamente anticanceroase, ducând la aparitia unor reactii cum ar fi:
exacerbarea cistitei hemoragice induse de Ciclofosfamida sau accentuarea
reactiilor hepatotoxice. Toxicitatea radioterapiei la nivelul miocardului,
mucoaselor, pielii si ficatului este influentata în sensul cresterii prin
administrarea de Doxorubicina. Potentialul toxic al dozelor prescrise în mod
obisnuit poate fi crescut prin existenta în prealabil a unor disfunctii hepatice si
de aceea este necesara verificarea în prealabil a functiilor hepatice prin teste de
laborator precum TCG, TGP, fosfataza alcalina si bilirubina (vezi Dozare si
mod de administrare). În cazul administrarii unei combinatii formate din
Doxorubicina i.v. zilnic, timp de 3 zile si citarabina administrata în perfuzie
zilnic, timp de 7 zile sau mai mult, s-a observat aparitia unei colite necrotice
manifestata prin inflamatie cecala, scaune cu sânge si infectii grave, uneori
fatale. În timpul administrarii intravenoase poate aparea extravazare cu, sau
fara, senzatia de usturime si arsura (vezi Dozare si mod de administrare). La
aparitia primelor semne de extravazare sanguina se opreste perfuzia si se cauta
alt loc de injectare, chiar daca acul este în vena si la aspiratie vine sânge. Este de
specificat faptul ca s-au semnalat unele reactii mutagene si proprietati
carcinogenice ale Doxorubicinei si derivatilor acesteia. Aceste reactii au fost
semnalate doar la modelele experimentale. Utilizarea în sarcina: Siguranta
folosirii Doxorubicinei în sarcina nu a fost înca bine stabilita. Doxorubicina este
embriotoxica si teratogena la sobolani si are un efect embriotoxic si abortiv la
iepuri. Se presupune ca aceste efecte sunt valabile si la embrionii si foetusii
umani, ceea ce impune o deosebita atentie la administrarea Doxorubicinei la
gravide. Afectarea functiei de reproducere la om si la animal nu a fost înca
precis evaluata. Tratamentul initial cu Doxorubicina necesita observarea atenta
a pacientului si monitorizarea datelor de laborator. Se recomanda de aceea ca
pacientii sa fie spitalizati cel putin în primele faze de tratament. La fel ca si alte
citostatice, Doxorubicina poate reduce hiperuricemia secundara lizei rapide a
celulelor neoplazice. De aceea medicul trebuie sa urmareasca, prin monitorizare,
valorile plasmatice ale acidului uric si sa întâmpine terapeutic orice reactie de
crestere a acestor valori. Doxorubicina confera o coloratie rosie urinei timp de 1-
2 zile dupa administrare, iar pacientii trebuie avertizati asupra acestui lucru.
Doxorubicina nu are efect antimicrobian.

Reactii adverse:
Dozele vor fi limitate de efectele toxice, precum mielosupresia si
cardiotoxicitatea (vezi Precautii). S-au raportat si alte reactii secundare, cum ar
fi: cutanate - alopecie completa reversibila în cele mai multe din cazuri. În unele
cazuri s-au raportat hiperpigmentarea patului unghial, reactii dermice în special
la copii, precum si onicoliza rareori. Reaparitia unor reactii cutanate, initial
produse de radioterapie, la administrarea de Doxorubicina; gastrointestinal -
pot sa apara frecvent manifestari severe de greata si voma. Acestea pot fi
atenuate prin terapie cu antiemetice. Mucozita (stomatita si esofagita) poate sa
apara la 5-10 zile de la administrare. Efectele pot fi severe, conducând la
ulceratii, care pot deveni sediul unor infectii. Incidenta si severitatea mucozitei
sunt dependente de doza si modul de administrare a Doxorubicinei (în 3 zile
consecutive). Pot aparea ulceratia si necroza colonului, si în special a cecului,
care conduc uneori la hemoragii si infectii severe, posibil fatale. Aceste
manifestari au fost întâlnite la pacientii cu leucemie acuta nonlimfocitara, tratati
în cure de 3 zile cu doxorubicina combinata cu citarabina. Ocazional, s-a
constatat diaree si anorexie; vascular - fleboscleroza, în special la utilizarea
pentru perfuzie a venelor mici sau a unei singure vene în mod repetat.
Hiperemie faciala la injectarea prea rapida; local - celulita severa, veziculatie si
necroza tisulara la injectarea paravenoasa. Uneori se semnaleaza prezenta unei
zone hiperemice de-a lungul venei, proximal fata de locul injectarii (vezi Dozare
si mod de administrare); hipersensibilitate - ocazional febra, urticarie. Uneori
reactii anafilactice. S-a raportat un caz de hipersensibilitate încrucisata fata de
lincomicina; alte reactii - rar conjunctivita si lacrimatie.

Administrare:
Doxorubicina nu este activa pe cale orala si nu trebuie administrata
intramuscular sau intratecal. Medicamentul se administreaza numai în perfuzie
intravenoasa sau, în cazul administrarii locale - regionale în infuzie
intraarteriala lenta, sau în tratamentul topic intravezical printr-un cateter. La
administrarea intravenoasa, se recomanda ca Doxorubicina sa se introduca pe
tubul de perfuzie, care contine solutie de ser fiziologic, numai dupa ce exista
certitudinea ca acul de perfuzie este corect introdus în vena. Aceasta tehnica
reduce riscul extravazarii perivenoase si asigura buna spalare a medicamentului
din vena dupa administrare. Doxorubicina nu trebuie asociata cu heparina,
pentru ca se poate forma un precipitat. Doxorubicina se poate utiliza în
combinatie cu alte citostatice, dar la administrare nu se asociaza în aceeasi
seringa. La administrarea intravezicala, Doxorubicina trebuie dizolvata în
solutia de diluare la temperatura camerei. Concentratia recomandata este de 2
mg/ml. Cea mai obisnuita schema de administrare este: 60-75 mg/m2 i.v. la
interval de 21 zile. Dozele mai mici trebuie administrate la pacientii cu rezerve
medular inadecvate datorita vârstei înaintate, sau unei terapii prealabile, sau
datorita infiltrarii neoplazice medulare. O alta schema de tratament posibila
este: 20 mg/m2 i.v. saptamânal, constatându-se o scadere a aparitiei insuficientei
cardiace congestive. O alta schema terapeutica ar fi: 30 mg/m2 i.v., 3 zile
consecutive la fiecare 4 saptamâni. Daca nivelul bilirubinei este crescut, doza de
Doxorubicina trebuie redusa dupa cum urmeaza: - bilirubina serica 1,2-3 mg/dl,
1/2 din doza normala - bilirubina serica > 3 mg/dl, 1/4 din doza normala.
ENERBOL, draj.
Substanta activa: pyritinolum Producator: Polfa - Cracovia

Indicatii:
Sindrom astenic, surmenaj psihic. Ateroscleroza cerebrala la vâstnici
manifestata prin pierderea memoriei, dificultati în puterea de concentrare,
oboseala excesiva. În tulburari psihice cauzate de diverse modificari organice ale
sistemului nervos central, atrofie, accidente vasculare cerebrale, encefalopatie.
Enerbolul poate fi administrat si copiilor cu dezvoltare deficitara psihosomatica.
În diverse indicatii de artrita reumatoida.

Contraindicatii:
În diverse stari patologice asociate cu agitatie motorie si insomnie.

Reactii adverse:
Hiperexcitabilitate, anxietate, tulburari de somn, reactii alergice ale pielii dupa
tratament prelungit. Aceste efecte dispar dupa întreruperea administrarii sau
dupa micsorarea dozei de administrare.

Compozitie:
Drajeuri continând pyritinol dihydrochloride 100 g.

Actiune:
Enerbol, derivat de pyridoxina, este un medicament din grupa agentilor
nootropi. Acesta îmbunatateste eficienta psihofizica a pacientilor simulând
metabolismul celulelor nervoase cerebrale prin îmbunatatirea utilizarii glucozei,
reducând simptomele de oboseala, creste rezistenta la efort psihic la soferi,
ameliorarea atentiei si memoriei. Enerbolul exercita de asemenea si un efect
anti-inflamator în tratamentul artritei reumatoide în diferite faze progresive,
ameliorând semnele clinice ale bolii si îmbunatatind valorile indicilor cum ar fi
viteza de sedimentare a eritrocitelor si prezentei complexelor imune în ser.

Administrare:
Daca nu exista prescriptie medicala speciala, medicamentul se administreaza
astfel: Adulti: 100 mg-200 mg de trei ori pe zi. Deoarece efectele medicamentului
apar dupa o perioada mai lunga de tratament, o cura dureaza 2-3 luni în
poliartrita reumatoida se administreaza 2 drajeuri de trei ori pe zi, mai multe
luni. Copii: dupa vârsta, 50 mg-100 mg de 1-2 ori pe zi, de obicei timp de 2-3
luni. Copiilor cu iritabilitate crescuta nu li se administreaza doze mari si se evita
administrarea înainte de somn
Medicamente asemanatoare:
» CEREBRYL, compr. film.
» ENCEPHABOL FORTE, draj.

» ENCEPHABOL, draj.

» ENCEPHABOL, fiole

» ENCEPHABOL, susp.

» ENERBOL, draj.

» GINKOR FORT, caps.

» GLIATILIN, caps.

» GLIATILIN, sol. inj.

» MECLOFENOXAT, compr.

» N-PIRACETAM, compr.

» NOOTROPIL, caps.

» NOOTROPIL, fiole

» NOOTROPIL, sol. buv.

» NOOTROPIL, sol. perf.

» PIRACEBRAL, compr. film.

» PIRACETAM 400, compr.

» PIRACETAM, compr.

» PIRACETAM, comprim.

» PIRACETAM, comprimate

» PIRACETAM, fiole

» PIRITINOL, draj.

» PYRAMEN, compr. film.

» PYRAMEN, fiole

» ROMENER, draj.

» STAMIN, compr. film.

» STAMIN, fiole

GENTAMICIN, fiole
Substanta activa: gentamicinum Producator: Lek

Indicatii:
Gentamicina este indicata în tratamentul unor infectii severe cum ar fi:
septicemia (inclusiv sepsisul neonatal), infectii renale severe complicate si
recurente, infectii de tract respirator inferior, infectii de tract gastrointestinal
(inclusiv peritonitele), infectii ale pielii, oaselor, tesuturilor moi (inclusiv
arsurile), infectii ale sistemului nervos central (inclusiv meningitele), alte infectii
sistemice cauzate de germeni sensibili. Gentamicina este medica-mentul de
electie în tratamentul infectiilor bacteriene severe cauzate de agenti infectiosi
micsti necunoscuti sau neidentificati (ca terapie initiala înaintea obtinerii
rezultatelor testelor de susceptibilitate); infectii însotitoare ale bolilor ce
afecteaza rezistenta umana (leucemia, diabetul, terapia cu corticosteroizi etc.).

Contraindicatii:
Hipersensibilitate, miastenia gravis. Gentamicina este contraindicata la indivizii
cu istoric de hipersensibilitate cunoscuta la gentamicina sau alt component din
formula sa. Reactiile toxice severe la gentamicina sau alte aminoglicozide pot
contraindica folosirea gentamicinei datorita sensibilitatii încrucisate a
pacientilor la medicamentele din aceasta clasa.

Reactii adverse:
Ca si alte aminoglicozide, gentamicina, injectabil este potential nefrotoxica.
Riscul nefrotoxicitatii este mai mare la pacientii care primesc doze mari sau
terapie prelungita (toxicitatea este asociata cu prelungirea concentratiei serice
maxime mai mare de 10 g/ml si/sau concentratia serica minima mai mare 2
g/ml).

Compozitie:
O fiola de 2 ml contine 40 mg gentamicina.

Actiune:
Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de actiune din grupa
aminoglicozidelor. Actioneaza asupra germenilor grampozitivi si gramnegativi.
Importanta este actiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp.,
Enterobacter, Serratia, Escherichia coli, tulpini pozitive si indol negative de
Proteus si mai putin activ asupra Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhaeae si
a stafilococilor, printre care si Staphylococcus aureus.

Administrare:
Gentamicina, injectabil, poate fi administrata intramuscular sau intravenos.
Poate fi de asemenea administrata subconjunctival. Dozele recomandate si
precautiile pentru administrarea intramusculara si intravenoasa sunt identice si
pot fi calculate pe baza greutatii corporale a pacientului. Durata uzuala a
tratamentului este de 7 pâna la 10 zile. Pentru o terapie de mai lunga durata este
preferabil sa fie masurate periodic nivelul maxim si minim al concentratiilor.
Medicamente asemanatoare:
» AMIKACIN, fiole

» AMIKIN, fiole

» AMIKOZIT, flac.inj.

» BRULAMYCIN, fiole

» BRULAMYCIN, sol.oft.

» DIAKARMON, sol.inj.

» GENTAMED, sol.inj.

» GENTAMICIN IKA, fiole

» GENTAMICIN, fiole

» GENTAMICINE LEURQUIN 80 mg, sol. inj.

» GENTAMYCIN, fiole

» GENTATRIM, crema

» GENTATRIM, ung.

» ISEPACIN-ISEPALLINE, sol.inj.

» KANAMICINA, flac.inj.

» KANAMYCIN, flac.inj.

» MIACIN, fiole
» NEBCIN, fiole

» NEGASIN, fiole

» NETROMICYN, sol.inj.

» ORLOBIN, sol.inj.

» PIERAMI, sol.inj.

» SEPTOPAL KULGEN, perle

KEFADIM, pulb.
Substanta activa: ceftazidimum Producator: Eli Lilly and Company

Indicatii:
Kefadim este indicat pentru tratamentul infectiilor cauzate de tulpini
susceptibile ale unor germeni patogeni, dupa cum urmeaza: Infectii ale tractului
respirator inferior, inclusiv pneumonie, cauzate de P. aeruginosa si alte
Pseudomonas species, H. influenzae (inclusiv tulpini rezistente la ampicilina),
Klebsiella spp., Enterobacter spp., Proteus mirabilis, E. coli, Serratia spp.,
Citrobacter spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina).
Infectii ale pielii si structurilor acesteia cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp.,
E. coli, Proteus species (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv),
Enterobacter spp., Serratia spp., S. aureus (tulpini sensibile la meticilina) si S.
piogenes (streptococi -hemolitici de grupa A). Infectii ale tractului urinar,
complicate si necomplicate, cauzate de P. aeruginosa, Enterobacter spp., Proteus
spp. (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv), Klebsiella spp. si E. coli.
Septicemii cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., H. influenzae, E. coli,
Serratia spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii
osoase si articulare cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter spp.
si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii ginecologice, inclusiv
endometrite, celulita pelviana si alte infectii ale tractului genital feminin cauzate
de E. coli. Infectii intraabdominale, inclusiv peritonite cauzate de E. coli,
Klebsiella spp. si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina), precum si infectii
polimicrobiene cauzate de organisme aerobe si anaerobe si Bacteroides spp. (cele
mai multe tulpini ale B. fragilis sunt rezistente). Infectii ale sistemului nervos
central, inclusiv meningite, cauzate de H. influenzae si Neisseria meningitidis.
Kefadim a fost administrat cu succes si într-un numar limitat de cazuri de
meningita cauzata de P. aeruginosa si S. pneumoniae. Kefadim poate fi
administrat atât în monoterapie cât si concomitent cu alte antibiotice cum sunt
aminoglicozidele, vancomicina si clindamicina, în infectii severe si la pacienti
imunodeprimati. Doza depinde de severitatea infectiei si starea pacientului.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate cunoscuta la cefalosporine.

Precautii:
Ceftazidim va fi administrat cu precautie pacientilor cu hipersensibilitate de tip
I la penicilina si cefalosporine. Ceftazidim, ca si cele mai multe antibiotice cu
spectru larg, poate determina aparitia colitei pseudomembranoase. Sarcina si
alaptare: Categoria B1. Nu a fost stabilita înca influenta ceftazidim asupra
sarcinii. Studiile experimentale efectuate pe animale nu au indicat o afectare
directa sau indirecta a embrionului sau fatului, a cursului sarcinii sau a
dezvoltarii peri- si postnatale. Ceftazidim traverseaza placenta si poate fi
determinat în lichidul amniotic. Acest medicament va fi utilizat în sarcina numai
când exista indicatii stricte. Ceftazidim este excretat în laptele matern în
concentratii reduse. Administrarea ceftazidim femeilor care alapteaza va fi
facuta cu precautie. Efecte asupra capacitatii de concentrare si coordonare a
miscarilor: Ceftazidim nu afecteaza reflexele necesare conducerii automobilului
sau manevrarii altor masini.

Reactii adverse:
Ceftazidim este în general bine tolerat, iar incidenta efectelor adverse este
redusa. Cele mai frecvente efecte adverse sunt: pruritul, eritemul si febra. Mai
putin întâlnite sunt flebitele si inflamatia la locul injectiei, diaree, uneori greata,
mai rar varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli, parestezii, candidoze si
vaginite. Foarte rar au fost raportate angioedem si reactii anafilactice. În cursul
tratamentului cu ceftazidim testele de laborator au relevat eozinofilii si
trombocitoze tranzitorii, precum si o crestere usoara a uneia sau mai multor
enzime hepatice: ASAT, ALAT, LDH si fosfataza alcalina. Ca si în cazul
celorlalte cefalosporine au fost semnalate ocazional cresteri tranzitorii ale
valorilor serice ale ureei, azotului si/sau a creatininei. Foarte rar a fost
semnalata prezenta leucopeniei, neutropeniei, agranulocitozei, trombocitopeniei
si limfocitozei.
Administrare:
Orarul si dozele zilnice de ceftazidim recomandate: Adulti: Doza zilnica pentru
adult este de 1 pâna la 6 g/zi administrate fractionat în 2 sau 3 prize, la 12,
respectiv 8 ore. Nou-nascuti (0 pâna la 4 saptamâni): 30 mg/kg corp, i.v., la
fiecare 12 ore. Sugari si copii: (1 luna pâna la12 ani): 30-50 mg/kg corp, i.v.,
pâna la maximum 6 g/zi, i.v., fractionat la fiecare 8 ore. Dozele mai mari sunt
recomandate copiilor cu imunodeficiente, fibroza chistica sau meningita. În
cazul pacientilor cu disfunctie renala care au o rata a filtrarii glomerulare
(RFG) mai mica de 50 ml/min, se recomanda ca dozele de ceftazidim sa fie
reduse, pentru a compensa astfel excretia urinara scazuta a acestuia. Pacientilor
suspectati de insuficienta renala li se poate administra o doza initiala de 1g
ceftazidim. Dupa determinarea RFG se va putea stabili doza de întretinere
pentru fiecare pacient în parte. Dozele de întretinere pentru ceftazidim
recomandate pacientilor cu insuficienta renala Clearance-ul creatininei (ml/min)
Doza de ceftazidim recomandat Frecventa administrarii 50-31 1 g o data la 12
ore 30-16 1 g o data la 24 ore 15-6 500 mg o data la 24 ore < 5 500 mg o data la
48 ore În cazul pacientilor cu infectii severe, dozele recomandate în tabelul de
mai sus pot fi marite cu 50% sau se va creste frecventa administrarilor. La
acesti pacienti nivelurile serice de ceftazidim ar trebui monitorizate atent.
dicamente asemanatoare:
» APIDROXIL, caps.

» APIDROXIL, pulb. susp.

» AXETINE, pulb. inj.

» BIODROXIL, caps.

» BIODROXIL, compr.film.

» BIODROXIL, gran. susp.

» BIODROXIL, susp. orala

» BIODROXIL-500, caps.
» BIOTRAKSON, flac. inj.

» CEC FORTE, pulb. susp.

» CEC, pulb. susp.

» CECLODYNE FORTE 500, caps.

» CECLODYNE, caps.

» CECLODYNE, pulb. susp.

» CECLOR, caps.

» CECLOR, pulb.susp.

» CEDAX, caps.

» CEDAX, pulb. susp.

» CEDROX, pulb. susp.

» CEFACLOR MR, compr.

» CEFACLOR, caps.

» CEFALEXIN FORTE, caps.

» CEFALEXIN, caps.
» CEFALEXIN, pulb. susp.

» CEFALEXINA, caps.

» CEFALEXINA, compr.

» CEFALEXINE, caps.

» CEFALIN, caps.

» CEFALOTINA, flac.inj.

» CEFAMANDOLE, flac.inj.

» CEFAMAR, flac.inj.

» CEFAMEZIN, flac.inj.

» CEFANTRAL, pulb. inj.

» CEFAPEZONE, flac. inj.

» CEFATREXYL, pulb. inj.

» CEFAXONE, pulb. inj.

» CEFAZOLIN BIOCHEMIE, flac.inj.

» CEFAZOLINA, pulb. inj.

» CEFIZOX 1000, pulb. inj.

» CEFIZOX 500, pulb. inj.

» CEFOBID, flac. inj.

» CEFOGEN-750, pulb.inj.

» CEFOPERAZONA, flac. inj.

» CEFOTAX, pulb. inj.

» CEFOTAXIM, pulb. inj.

» CEFOTAXIME, flac. inj.

» CEFOTETAN (CEFTENON), flac. inj.

» CEFOZON, pulb. inj.

» CEFROM, pulb. inj.

» CEFTRIAXON, flac. inj.

» CEFUROXIM, caps.

» CEPHALEXIN, caps.

» CEPHALEXIN, draj.
» CEXYL 125, pulb. susp.

» CEXYL 250, caps.

» CEXYL 250, pulb. susp.

» CEXYL 500, pulb. susp.

» CEXYL FORTE, caps.

» CLAFORAN, flac.inj.

» CLORACEF 125, pulb. susp.

» CLORACEF 250, caps.

» CLORACEF FORTE 250, pulb. susp.

» CLORACEF FORTE 500, caps.

» DROXIL 500, caps.

» DROXIL, pulb. susp.

» DURACEF, caps.

» DURACEF, compr.

» DURACEF, susp. orala

» FARMALEXIN, caps.

» FORTUM, flac. inj.

» GERTEMYCIN, caps.

» GERTEMYCIN, susp. int.

» GLOBOCEF, compr. film.

» GLOBOCEF, pulb. susp.

» HALOSPOR, flac. inj.

» IBIDROXIN, pulb. susp.

» KEFADIM, pulb.

» KEFADIM, sol. inj.

» KEFLEX, caps.

» KEFLEX, gran. susp.

» KEFLEX, pulb. susp.

» KEFORAL, compr. film.

» KEFUROX, flac.inj.
» KEFZOL, flac.inj.

» KETOCEF, flac.inj.

» LENDACIN, pulb. inj.

» LEUDOCIN, pulb. inj.

» LONGACEPH, pulb. inj.

» LORABID, caps.

» LORABID, pulb.susp.

» MANDOL, flac.inj.

» MAXIL 750, flac.inj.

» MAXIPIME, pulb. inj.

» MEDOCEF, pulb. inj.

» MEDOCLOR 250, caps.

» MEDOCLOR 500, caps.

» MEFOXIN, flac. inj.

» MODIVID, flac. inj.

» MONASPOR, flac. inj.

» MULTISEF, pulb. inj.

» NASPOR, pulb. inj.

» NEOCEF, caps.

» NEOCEF, gran. susp.

» NEVAKSON 1g i.m., pulb.inj.

» NEVAKSON 500 mg i.m., pulb.inj.

» ODOXIL, compr.

» ODOXIL, pulb. susp.

» ORACEF, caps.

» ORACEF, pulb. susp.

» OSPEXIN 1000 mg, compr. film.

» OSPEXIN, caps.

» OSPEXIN, compr. film.

» OSPEXIN, gran. susp.

» PALITREX, susp.

» REFOSPORIN, flac.inj.

» ROCAPHIN, pulb. inj.

» ROCEPHIN, pulb. inj..

» SAMIXON 500, pulb. inj.

» SANTATRICIN, caps.

» SEF, pulb. susp.

» SEFAZOL, flac.inj.

» SINCLOR, caps.

» SPECICEF-N, caps.

» SPIROSINE, flac. inj.

» TOTACEF, pulb.

» VEKFAZOLIN, flac.inj.

» ZILISTEN, pulb.inj.

» ZINACEF, flac.inj.
» ZINNAT, compr.film.

» ZINNAT, gran.susp.

ZINACEF, flac.inj.
Substanta activa: cefuroximum Producator: Glaxo Wellcome

Indicatii:
Cefuroximul este un antibiotic bactericid din clasa cefalosporinelor care este
rezistent la majoritatea -lactamazelor si este activ împotriva unui spectru larg de
microorganisme grampozitive si gramnegative. Este indicat în tratamentul
infectiilor înaintea identificarii organismului cauzal sau în tratamentul
infectiilor produse de bacterii sensibile. Indicatiile cuprind: Infectii ale tractului
respirator, de exemplu, bronsite acute si cronice, bronsiectazii infectate,
pneumonia bacteriana, abcese pulmonare si infectii toracice postoperatorii;
Infectii din sfera O.R.L., de exemplu sinuzite, amigdalite, faringite si otite medii;
Infectii ale tractului urinar, de exemplu pielonefrite acute si cronice, cistite si
bacteriuria asimptomatica; Infectii ale tesuturilor moi, de exemplu celulite,
erizipel si plagi infectate; Infectii osoase sau articulare, de exemplu osteomielite
si artrite septice; Infectii obstetrice si ginecologice cum ar fi boala inflamatorie
pelvina; Gonoreea mai ales când nu se utilizeaza penicilina; Alte infectii, inclusiv
septicemia, meningita si peritonita. Profilactic împotriva infectiilor în chirurgia
abdominala, pelvica, ortopedica, cardiaca, pulmonara, esofagiana si vasculara,
atunci când riscul de infectie este crescut. De obicei, Zinacef este eficace în
monoterapie, dar în anumite circumstante poate fi folosit în combinatie cu un
antibiotic aminoglicozidic sau cu metronidazolul (oral, supozitor sau injectabil)
în special profilactic în chirurgia colonului sau cea ginecologica (vezi
Particularitati farmacologice). Cefuroxim este disponibil si sub forma orala ca
axetil-ester Zinnat. Acest lucru permite folosirea terapiei secventiale cu acelasi
antibiotic atunci când este indicata clinic o schimbare a terapiei parenterale cu
cea orala. Tratamentul pneumoniei sau exacerbarilor acute ale bronsitei cronice
se poate face cu Zinacef, înaintea instituirii terapiei orale cu Zinnat.

Contraindicatii:
Pacienti cu hipersensibilitate cunoscuta la antibiotice din clasa cefalosporinelor.

Precautii:
În general cefalosporinele se pot administra fara riscuri la pacientii cu
hipersensibilitate la peniciline, desi au fost raportate reactii încrucisate. Este
necesara o atentie speciala în cazul pacientilor care au avut reactii anafilactice la
peniciline. Dozele mari de cefalosporine trebuie administrate cu precautie la
pacientii care primesc concomitent tratament cu diuretice puternice (de exemplu
furosemid) sau cu aminoglicozide, deoarece au fost raportate cazuri de afectare
renala în cazul acestor combinatii. La acesti pacienti, ca si la vîrstnici si bolnavi
cu afectiuni renale preexistente, trebuie monitorizata functia renala (vezi
Posologie si mod de administrare). Ca si în cazul altor regimuri terapeutice
folosite în tratamentul meningitei, au fost raportate cazuri de pierderea auzului,
usoara spre moderata, la pacientii pedriatici tratati cu cefuroxime sodium. De
asemenea, ca si în cazul altor tratamente s-a observat persistenta culturilor
pozitive pentru Haemophilus influenzae din LCR la 18-36 de ore dupa
tratamentul cu cefuroxim injectabil; relevanta clinica a acestui fapt este
necunoscuta. În regimul de terapie secventiala, momentul schimbarii la terapia
orala este determinat de severitatea infectiei, starea clinica a pacientului si
susceptibilitatea patogenilor implicati. Daca nu exista nici o îmbunatatire în
starea clinica dupa 72 de ore, atunci tratamentul parenteral trebuie continuat.
Înainte de initierea terapiei secventiale cu cefuroxim axetil, consultati indicatiile
de prescriere. Sarcina si alaptare: Nu exista dovezi experimentale ale efectelor
teratogene sau embriopatice care pot fi atribuite cefuroximei, dar ca toate
medicamentele trebuie administrat cu precautie în timpul primelor luni de
sarcina. Cefuroxime este excretat în laptele uman si acest lucru trebuie avut în
vedere când cefuroxime este administrat mamei care alapteaza.

Reactii adverse:
Reactiile adverse la Zinacef apar relativ rar si sunt de natura usoara si
tranzitorie. Rareori s-au raportat reactii de hipersensibilitate incluzînd eruptii
cutanate, urticarie, prurit, nefrita interstitiala, febra medicamentoasa si foarte
rar reactii anafilactice. Ca si în cazul altor cefalosporine, s-au semnalat cazuri
rare de eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson si necroliza toxica a
epidermului (necroliza exantematica). Ca si în cazul altor antibiotice, folosirea
prelungita poate favoriza colonizarea cu organisme nesusceptibile, ex. Candida.
Foarte rar, în timpul sau dupa tratament, pot aparea simptome de colita
pseudomembranoasa. Principalele modificari ale parametrilor hematologici
observate la unii pacienti sunt scaderea concentratiei hemoglobinei, neutropenie,
eozinofilie, leucopenie si trombocitopenie. Cefalosporinele tind sa fie absorbite
pe suprafata membranei hematiei si sa reactioneze cu anticorpii împotriva
medicamentului pentru a produce un test Coombs pozitiv si foarte rar anemie
hemolitica. Desi uneori s-au observat cresteri tranzitorii ale enzimelor hepatice
serice sau ale bilirubinei serice, în special la pacientii cu boli hepatice
preexistente, nu s-a dovedit ca tratamentul cu Zinacef afecteaza ficatul. S-au
observat cresteri ale creatininei serice si/sau ale ureei sanguine si o scadere a
clearanceului creatininei. La locul injectiei intramusculare se poate simti o
durere trecatoare, mai ales la administrarea de doze mari. Durerea nu are o
intensitate care sa impuna întreruperea tratamentului. Ocazional injectia
intravenoasa poate fi urmata de tromboflebita.
Compozitie:
Zinacef injectabil contine 250 mg, 750 mg, sau 1,5 g de cefuroxim.

Administrare:
Zinacef injectii pentru administrare i.v. si/sau i.m. Recomandari generale:
Adulti: Majoritatea infectiilor raspund la 750 mg de trei ori pe zi injectate
i.m./i.v. Pentru infectii mai severe, doza trebuie crescuta la 1,5 g injectabil, de
trei ori pe zi i.v. Frecventa de administrare poate fi crescuta la 6 ore, dozele
totale zilnice fiind cuprinse între 3-6 g. Unele infectii raspund la 750 mg sau 1,5
mg, doua injectii i.v./i.m. pe zi, urmate de terapia cu Zinnat. Copii: 30-100
mg/kg/zi divizate în trei sau patru doze. Doza de 60 mg/kg/zi este adecvata
pentru majoritatea infectiilor. Nou-nascuti: 30-100 mg/kg/zi divizate în doua sau
trei doze. Gonoree: 1,5 g ca doza unica (2 750 mg injectii intramusculare în
locuri diferite, una în fiecare fesa). Meningita: Zinacef este adecvat pentru
terapia unica a meningitelor bacteriene datorita tulpinilor rezistente. Adulti: 3 g
i.v. la fiecare opt ore. Copii: 150-250 mg/kg/zi divizat în trei sau patru doze.
Nou-nascuti: doza trebuie sa fie de 100 mg/kg/zi administrat i.v.. Profilaxie:
Doza obisnuita este de 1,5 g i.v. odata cu inducerea anesteziei pentru operatiile
abdominale, pelvice sau ortopedice. Aceasta poate fi suplimentata cu doua doze
de 750 mg i.m. la 8 si 12 ore post-operator. Pentru chirurgia cardiaca,
pulmonara, esofagiana si vasculara, doza obisnuita este de 1,5 mg i.v. la
inducerea anesteziei, continuând cu 750 mg i.m. de trei ori pe zi în urmatoarele
24-48 de ore. În protezarea totala a unei articulatii, se pot amesteca 1,5 g de
cefuroxim pudra uscata cu fiecare pachet de polimer de ciment metil metacrilat
înainte de adaugarea monomerului lichid. Terapia secventiala: Pneumonia: 1,5 g
de doua ori pe zi (i.v. sau i.m.) timp de 48-72 de ore, urmat de 500 mg de doua
ori pe zi Zinnat (cefuroxim axetil) oral, timp de 7-10 zile. Exacerbari acute ale
bronsitei cronice: 750 mg i.v. sau i.m. de doua ori pe zi timp de 48-72 ore, urmat
de 500 mg de doua ori pe zi de Zinnat (cefuroxim axetil) oral timp de 5-10 zile.
Durata terapiei parenterale si a celei orale este determinata de severitatea
infectiei si de starea clinica a pacientului. Afectiuni renale: Cefuroxim este
excretat renal. De aceea, ca în cazul tuturor antibioticelor de acest tip, se
recomanda ca la pacientii cu functia renala afectata în mod marcat, doza de
Zinacef sa fie redusa pentru a compensa excretia mai lenta. Nu este necesar sa se
reduca doza standard (750 mg-1,5 g) pîna când clearanceul creatininei scade la
20 ml/min sau mai putin. La adultii cu afectare marcata a functiei renale
(clearanceul creatininei 10-20 ml/min) se recomanda o doza de 750mg de doua
ori pe zi, iar la cei cu afectare severa (clearance creatinina <10 ml/min), se
recomanda o doza de 750 mg o data pe zi. La pacientii hemodializati, se
recomanda ca la sfîrsitul fiecarei sedinte de hemodializa sa se administreze înca
750 mg i.v. sau i.m.. În plus fata de administrarea parenterala, cefuroxim se
poate încorpora în lichidul de dializa peritoneala (de obicei 250 mg pentru
fiecare 2 litri de lichid de dializa). Pentru pacientii cu insuficienta renala cu
hemodializa continua arteriovenoasa sau hemofiltrare cu flux crescut, în unitati
de terapie intensiva, dozajul potrivit este de 750 mg de doua ori pe zi. Pentru
hemofiltrarea cu flux scazut, dozele sunt aceleasi ca pentru bolnavii cu afectiuni
renale. Cefuroxim este de asemenea disponibil ca axetil ester (Zinnat) pentru
administrarea orala. Aceasta permite ca terapia parenterala cu cefuroxim sa fie
urmata de terapia orala cu acelasi compus atunci când este clinic indicata
trecerea de la terapia parenterala la cea orala.

Medicamente asemanatoare:
» APIDROXIL, caps.

» APIDROXIL, pulb. susp.

» AXETINE, pulb. inj.

» BIODROXIL, caps.

» BIODROXIL, compr.film.

» BIODROXIL, gran. susp.

» BIODROXIL, susp. orala

» BIODROXIL-500, caps.

» BIOTRAKSON, flac. inj.

» CEC FORTE, pulb. susp.

» CEC, pulb. susp.

» CECLODYNE FORTE 500, caps.

» CECLODYNE, caps.

» CECLODYNE, pulb. susp.

» CECLOR, caps.

» CECLOR, pulb.susp.
» CEDAX, caps.

» CEDAX, pulb. susp.

» CEDROX, pulb. susp.

» CEFACLOR MR, compr.

» CEFACLOR, caps.

» CEFALEXIN FORTE, caps.

» CEFALEXIN, caps.

» CEFALEXIN, pulb. susp.

» CEFALEXINA, caps.

» CEFALEXINA, compr.

» CEFALEXINE, caps.

» CEFALIN, caps.

» CEFALOTINA, flac.inj.

» CEFAMANDOLE, flac.inj.

» CEFAMAR, flac.inj.

» CEFAMEZIN, flac.inj.

» CEFANTRAL, pulb. inj.

» CEFAPEZONE, flac. inj.

» CEFATREXYL, pulb. inj.

» CEFAXONE, pulb. inj.

» CEFAZOLIN BIOCHEMIE, flac.inj.

» CEFAZOLINA, pulb. inj.

» CEFIZOX 1000, pulb. inj.

» CEFIZOX 500, pulb. inj.

» CEFOBID, flac. inj.

» CEFOGEN-750, pulb.inj.

» CEFOPERAZONA, flac. inj.

» CEFOTAX, pulb. inj.

» CEFOTAXIM, pulb. inj.

» CEFOTAXIME, flac. inj.

» CEFOTETAN (CEFTENON), flac. inj.

» CEFOZON, pulb. inj.

» CEFROM, pulb. inj.

» CEFTRIAXON, flac. inj.

» CEFUROXIM, caps.

» CEPHALEXIN, caps.

» CEPHALEXIN, draj.

» CEXYL 125, pulb. susp.

» CEXYL 250, caps.

» CEXYL 250, pulb. susp.

» CEXYL 500, pulb. susp.

» CEXYL FORTE, caps.

» CLAFORAN, flac.inj.

» CLORACEF 125, pulb. susp.

» CLORACEF 250, caps.

» CLORACEF FORTE 250, pulb. susp.

» CLORACEF FORTE 500, caps.

» DROXIL 500, caps.

» DROXIL, pulb. susp.

» DURACEF, caps.

» DURACEF, compr.

» DURACEF, susp. orala

» FARMALEXIN, caps.

» FORTUM, flac. inj.

» GERTEMYCIN, caps.

» GERTEMYCIN, susp. int.

» GLOBOCEF, compr. film.

» GLOBOCEF, pulb. susp.

» HALOSPOR, flac. inj.

» IBIDROXIN, pulb. susp.

» KEFADIM, pulb.

» KEFADIM, sol. inj.

» KEFLEX, caps.

» KEFLEX, gran. susp.

» KEFLEX, pulb. susp.

» KEFORAL, compr. film.

» KEFUROX, flac.inj.

» KEFZOL, flac.inj.
» KETOCEF, flac.inj.

» LENDACIN, pulb. inj.

» LEUDOCIN, pulb. inj.

» LONGACEPH, pulb. inj.

» LORABID, caps.

» LORABID, pulb.susp.

» MANDOL, flac.inj.

» MAXIL 750, flac.inj.

» MAXIPIME, pulb. inj.

» MEDOCEF, pulb. inj.

» MEDOCLOR 250, caps.

» MEDOCLOR 500, caps.

» MEFOXIN, flac. inj.

» MODIVID, flac. inj.

» MONASPOR, flac. inj.

» MULTISEF, pulb. inj.

» NASPOR, pulb. inj.

» NEOCEF, caps.

» NEOCEF, gran. susp.

» NEVAKSON 1g i.m., pulb.inj.

» NEVAKSON 500 mg i.m., pulb.inj.

» ODOXIL, compr.
» ODOXIL, pulb. susp.

» ORACEF, caps.

» ORACEF, pulb. susp.

» OSPEXIN 1000 mg, compr. film.

» OSPEXIN, caps.

» OSPEXIN, compr. film.

» OSPEXIN, gran. susp.

» PALITREX, susp.

» REFOSPORIN, flac.inj.

» ROCAPHIN, pulb. inj.

» ROCEPHIN, pulb. inj..

» SAMIXON 500, pulb. inj.

» SANTATRICIN, caps.

» SEF, pulb. susp.

» SEFAZOL, flac.inj.

» SINCLOR, caps.

» SPECICEF-N, caps.

» SPIROSINE, flac. inj.

» TOTACEF, pulb.

» VEKFAZOLIN, flac.inj.

» ZILISTEN, pulb.inj.

» ZINACEF, flac.inj.

» ZINNAT, compr.film.
» ZINNAT, gran.susp.

KEFADIM, pulb.
Substanta activa: ceftazidimum Producator: Eli Lilly and Company

Indicatii:
Kefadim este indicat pentru tratamentul infectiilor cauzate de tulpini
susceptibile ale unor germeni patogeni, dupa cum urmeaza: Infectii ale tractului
respirator inferior, inclusiv pneumonie, cauzate de P. aeruginosa si alte
Pseudomonas species, H. influenzae (inclusiv tulpini rezistente la ampicilina),
Klebsiella spp., Enterobacter spp., Proteus mirabilis, E. coli, Serratia spp.,
Citrobacter spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina).
Infectii ale pielii si structurilor acesteia cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp.,
E. coli, Proteus species (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv),
Enterobacter spp., Serratia spp., S. aureus (tulpini sensibile la meticilina) si S.
piogenes (streptococi -hemolitici de grupa A). Infectii ale tractului urinar,
complicate si necomplicate, cauzate de P. aeruginosa, Enterobacter spp., Proteus
spp. (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv), Klebsiella spp. si E. coli.
Septicemii cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., H. influenzae, E. coli,
Serratia spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii
osoase si articulare cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter spp.
si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii ginecologice, inclusiv
endometrite, celulita pelviana si alte infectii ale tractului genital feminin cauzate
de E. coli. Infectii intraabdominale, inclusiv peritonite cauzate de E. coli,
Klebsiella spp. si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina), precum si infectii
polimicrobiene cauzate de organisme aerobe si anaerobe si Bacteroides spp. (cele
mai multe tulpini ale B. fragilis sunt rezistente). Infectii ale sistemului nervos
central, inclusiv meningite, cauzate de H. influenzae si Neisseria meningitidis.
Kefadim a fost administrat cu succes si într-un numar limitat de cazuri de
meningita cauzata de P. aeruginosa si S. pneumoniae. Kefadim poate fi
administrat atât în monoterapie cât si concomitent cu alte antibiotice cum sunt
aminoglicozidele, vancomicina si clindamicina, în infectii severe si la pacienti
imunodeprimati. Doza depinde de severitatea infectiei si starea pacientului.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate cunoscuta la cefalosporine.

Precautii:
Ceftazidim va fi administrat cu precautie pacientilor cu hipersensibilitate de tip
I la penicilina si cefalosporine. Ceftazidim, ca si cele mai multe antibiotice cu
spectru larg, poate determina aparitia colitei pseudomembranoase. Sarcina si
alaptare: Categoria B1. Nu a fost stabilita înca influenta ceftazidim asupra
sarcinii. Studiile experimentale efectuate pe animale nu au indicat o afectare
directa sau indirecta a embrionului sau fatului, a cursului sarcinii sau a
dezvoltarii peri- si postnatale. Ceftazidim traverseaza placenta si poate fi
determinat în lichidul amniotic. Acest medicament va fi utilizat în sarcina numai
când exista indicatii stricte. Ceftazidim este excretat în laptele matern în
concentratii reduse. Administrarea ceftazidim femeilor care alapteaza va fi
facuta cu precautie. Efecte asupra capacitatii de concentrare si coordonare a
miscarilor: Ceftazidim nu afecteaza reflexele necesare conducerii automobilului
sau manevrarii altor masini.

Reactii adverse:
Ceftazidim este în general bine tolerat, iar incidenta efectelor adverse este
redusa. Cele mai frecvente efecte adverse sunt: pruritul, eritemul si febra. Mai
putin întâlnite sunt flebitele si inflamatia la locul injectiei, diaree, uneori greata,
mai rar varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli, parestezii, candidoze si
vaginite. Foarte rar au fost raportate angioedem si reactii anafilactice. În cursul
tratamentului cu ceftazidim testele de laborator au relevat eozinofilii si
trombocitoze tranzitorii, precum si o crestere usoara a uneia sau mai multor
enzime hepatice: ASAT, ALAT, LDH si fosfataza alcalina. Ca si în cazul
celorlalte cefalosporine au fost semnalate ocazional cresteri tranzitorii ale
valorilor serice ale ureei, azotului si/sau a creatininei. Foarte rar a fost
semnalata prezenta leucopeniei, neutropeniei, agranulocitozei, trombocitopeniei
si limfocitozei.

Administrare:
Orarul si dozele zilnice de ceftazidim recomandate: Adulti: Doza zilnica pentru
adult este de 1 pâna la 6 g/zi administrate fractionat în 2 sau 3 prize, la 12,
respectiv 8 ore. Nou-nascuti (0 pâna la 4 saptamâni): 30 mg/kg corp, i.v., la
fiecare 12 ore. Sugari si copii: (1 luna pâna la12 ani): 30-50 mg/kg corp, i.v.,
pâna la maximum 6 g/zi, i.v., fractionat la fiecare 8 ore. Dozele mai mari sunt
recomandate copiilor cu imunodeficiente, fibroza chistica sau meningita. În
cazul pacientilor cu disfunctie renala care au o rata a filtrarii glomerulare
(RFG) mai mica de 50 ml/min, se recomanda ca dozele de ceftazidim sa fie
reduse, pentru a compensa astfel excretia urinara scazuta a acestuia. Pacientilor
suspectati de insuficienta renala li se poate administra o doza initiala de 1g
ceftazidim. Dupa determinarea RFG se va putea stabili doza de întretinere
pentru fiecare pacient în parte. Dozele de întretinere pentru ceftazidim
recomandate pacientilor cu insuficienta renala Clearance-ul creatininei (ml/min)
Doza de ceftazidim recomandat Frecventa administrarii 50-31 1 g o data la 12
ore 30-16 1 g o data la 24 ore 15-6 500 mg o data la 24 ore < 5 500 mg o data la
48 ore În cazul pacientilor cu infectii severe, dozele recomandate în tabelul de
mai sus pot fi marite cu 50% sau se va creste frecventa administrarilor. La
acesti pacienti nivelurile serice de ceftazidim ar trebui monitorizate atent.
Medicamente asemanatoare:
» APIDROXIL, caps.

» APIDROXIL, pulb. susp.

» AXETINE, pulb. inj.

» BIODROXIL, caps.

» BIODROXIL, compr.film.

» BIODROXIL, gran. susp.

» BIODROXIL, susp. orala

» BIODROXIL-500, caps.

» BIOTRAKSON, flac. inj.

» CEC FORTE, pulb. susp.

» CEC, pulb. susp.

» CECLODYNE FORTE 500, caps.

» CECLODYNE, caps.

» CECLODYNE, pulb. susp.

» CECLOR, caps.

» CECLOR, pulb.susp.

» CEDAX, caps.

» CEDAX, pulb. susp.

» CEDROX, pulb. susp.

» CEFACLOR MR, compr.

» CEFACLOR, caps.

» CEFALEXIN FORTE, caps.

» CEFALEXIN, caps.

» CEFALEXIN, pulb. susp.

» CEFALEXINA, caps.

» CEFALEXINA, compr.

» CEFALEXINE, caps.

» CEFALIN, caps.

» CEFALOTINA, flac.inj.

» CEFAMANDOLE, flac.inj.

» CEFAMAR, flac.inj.

» CEFAMEZIN, flac.inj.

» CEFANTRAL, pulb. inj.

» CEFAPEZONE, flac. inj.

» CEFATREXYL, pulb. inj.

» CEFAXONE, pulb. inj.

» CEFAZOLIN BIOCHEMIE, flac.inj.

» CEFAZOLINA, pulb. inj.

» CEFIZOX 1000, pulb. inj.

» CEFIZOX 500, pulb. inj.

» CEFOBID, flac. inj.

» CEFOGEN-750, pulb.inj.

» CEFOPERAZONA, flac. inj.

» CEFOTAX, pulb. inj.

» CEFOTAXIM, pulb. inj.

» CEFOTAXIME, flac. inj.

» CEFOTETAN (CEFTENON), flac. inj.

» CEFOZON, pulb. inj.

» CEFROM, pulb. inj.

» CEFTRIAXON, flac. inj.

» CEFUROXIM, caps.

» CEPHALEXIN, caps.

» CEPHALEXIN, draj.

» CEXYL 125, pulb. susp.

» CEXYL 250, caps.

» CEXYL 250, pulb. susp.

» CEXYL 500, pulb. susp.

» CEXYL FORTE, caps.

» CLAFORAN, flac.inj.

» CLORACEF 125, pulb. susp.

» CLORACEF 250, caps.

» CLORACEF FORTE 250, pulb. susp.

» CLORACEF FORTE 500, caps.

» DROXIL 500, caps.

» DROXIL, pulb. susp.

» DURACEF, caps.

» DURACEF, compr.
» DURACEF, susp. orala

» FARMALEXIN, caps.

» FORTUM, flac. inj.

» GERTEMYCIN, caps.

» GERTEMYCIN, susp. int.

» GLOBOCEF, compr. film.

» GLOBOCEF, pulb. susp.

» HALOSPOR, flac. inj.

» IBIDROXIN, pulb. susp.

» KEFADIM, pulb.

» KEFADIM, sol. inj.

» KEFLEX, caps.

» KEFLEX, gran. susp.

» KEFLEX, pulb. susp.

» KEFORAL, compr. film.

» KEFUROX, flac.inj.

» KEFZOL, flac.inj.

» KETOCEF, flac.inj.

» LENDACIN, pulb. inj.

» LEUDOCIN, pulb. inj.

» LONGACEPH, pulb. inj.

» LORABID, caps.

» LORABID, pulb.susp.
» MANDOL, flac.inj.

» MAXIL 750, flac.inj.

» MAXIPIME, pulb. inj.

» MEDOCEF, pulb. inj.

» MEDOCLOR 250, caps.

» MEDOCLOR 500, caps.

» MEFOXIN, flac. inj.

» MODIVID, flac. inj.

» MONASPOR, flac. inj.

» MULTISEF, pulb. inj.

» NASPOR, pulb. inj.

» NEOCEF, caps.

» NEOCEF, gran. susp.

» NEVAKSON 1g i.m., pulb.inj.

» NEVAKSON 500 mg i.m., pulb.inj.

» ODOXIL, compr.

» ODOXIL, pulb. susp.

» ORACEF, caps.

» ORACEF, pulb. susp.

» OSPEXIN 1000 mg, compr. film.

» OSPEXIN, caps.

» OSPEXIN, compr. film.

» OSPEXIN, gran. susp.

» PALITREX, susp.

» REFOSPORIN, flac.inj.

» ROCAPHIN, pulb. inj.

» ROCEPHIN, pulb. inj..

» SAMIXON 500, pulb. inj.

» SANTATRICIN, caps.

» SEF, pulb. susp.

» SEFAZOL, flac.inj.

» SINCLOR, caps.

» SPECICEF-N, caps.

» SPIROSINE, flac. inj.

» TOTACEF, pulb.

» VEKFAZOLIN, flac.inj.

» ZILISTEN, pulb.inj.

» ZINACEF, flac.inj.

» ZINNAT, compr.film.

» ZINNAT, gran.susp.

KEFADIM, pulb.
Substanta activa: ceftazidimum Producator: Eli Lilly and Company

Indicatii:
Kefadim este indicat pentru tratamentul infectiilor cauzate de tulpini
susceptibile ale unor germeni patogeni, dupa cum urmeaza: Infectii ale tractului
respirator inferior, inclusiv pneumonie, cauzate de P. aeruginosa si alte
Pseudomonas species, H. influenzae (inclusiv tulpini rezistente la ampicilina),
Klebsiella spp., Enterobacter spp., Proteus mirabilis, E. coli, Serratia spp.,
Citrobacter spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina).
Infectii ale pielii si structurilor acesteia cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp.,
E. coli, Proteus species (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv),
Enterobacter spp., Serratia spp., S. aureus (tulpini sensibile la meticilina) si S.
piogenes (streptococi -hemolitici de grupa A). Infectii ale tractului urinar,
complicate si necomplicate, cauzate de P. aeruginosa, Enterobacter spp., Proteus
spp. (inclusiv P. mirabilis si Proteus indol pozitiv), Klebsiella spp. si E. coli.
Septicemii cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., H. influenzae, E. coli,
Serratia spp., S. pneumoniae si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii
osoase si articulare cauzate de P. aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter spp.
si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina). Infectii ginecologice, inclusiv
endometrite, celulita pelviana si alte infectii ale tractului genital feminin cauzate
de E. coli. Infectii intraabdominale, inclusiv peritonite cauzate de E. coli,
Klebsiella spp. si S. aureus (tulpini sensibile la meticilina), precum si infectii
polimicrobiene cauzate de organisme aerobe si anaerobe si Bacteroides spp. (cele
mai multe tulpini ale B. fragilis sunt rezistente). Infectii ale sistemului nervos
central, inclusiv meningite, cauzate de H. influenzae si Neisseria meningitidis.
Kefadim a fost administrat cu succes si într-un numar limitat de cazuri de
meningita cauzata de P. aeruginosa si S. pneumoniae. Kefadim poate fi
administrat atât în monoterapie cât si concomitent cu alte antibiotice cum sunt
aminoglicozidele, vancomicina si clindamicina, în infectii severe si la pacienti
imunodeprimati. Doza depinde de severitatea infectiei si starea pacientului.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate cunoscuta la cefalosporine.

Precautii:
Ceftazidim va fi administrat cu precautie pacientilor cu hipersensibilitate de tip
I la penicilina si cefalosporine. Ceftazidim, ca si cele mai multe antibiotice cu
spectru larg, poate determina aparitia colitei pseudomembranoase. Sarcina si
alaptare: Categoria B1. Nu a fost stabilita înca influenta ceftazidim asupra
sarcinii. Studiile experimentale efectuate pe animale nu au indicat o afectare
directa sau indirecta a embrionului sau fatului, a cursului sarcinii sau a
dezvoltarii peri- si postnatale. Ceftazidim traverseaza placenta si poate fi
determinat în lichidul amniotic. Acest medicament va fi utilizat în sarcina numai
când exista indicatii stricte. Ceftazidim este excretat în laptele matern în
concentratii reduse. Administrarea ceftazidim femeilor care alapteaza va fi
facuta cu precautie. Efecte asupra capacitatii de concentrare si coordonare a
miscarilor: Ceftazidim nu afecteaza reflexele necesare conducerii automobilului
sau manevrarii altor masini.

Reactii adverse:
Ceftazidim este în general bine tolerat, iar incidenta efectelor adverse este
redusa. Cele mai frecvente efecte adverse sunt: pruritul, eritemul si febra. Mai
putin întâlnite sunt flebitele si inflamatia la locul injectiei, diaree, uneori greata,
mai rar varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli, parestezii, candidoze si
vaginite. Foarte rar au fost raportate angioedem si reactii anafilactice. În cursul
tratamentului cu ceftazidim testele de laborator au relevat eozinofilii si
trombocitoze tranzitorii, precum si o crestere usoara a uneia sau mai multor
enzime hepatice: ASAT, ALAT, LDH si fosfataza alcalina. Ca si în cazul
celorlalte cefalosporine au fost semnalate ocazional cresteri tranzitorii ale
valorilor serice ale ureei, azotului si/sau a creatininei. Foarte rar a fost
semnalata prezenta leucopeniei, neutropeniei, agranulocitozei, trombocitopeniei
si limfocitozei.

Administrare:
Orarul si dozele zilnice de ceftazidim recomandate: Adulti: Doza zilnica pentru
adult este de 1 pâna la 6 g/zi administrate fractionat în 2 sau 3 prize, la 12,
respectiv 8 ore. Nou-nascuti (0 pâna la 4 saptamâni): 30 mg/kg corp, i.v., la
fiecare 12 ore. Sugari si copii: (1 luna pâna la12 ani): 30-50 mg/kg corp, i.v.,
pâna la maximum 6 g/zi, i.v., fractionat la fiecare 8 ore. Dozele mai mari sunt
recomandate copiilor cu imunodeficiente, fibroza chistica sau meningita. În
cazul pacientilor cu disfunctie renala care au o rata a filtrarii glomerulare
(RFG) mai mica de 50 ml/min, se recomanda ca dozele de ceftazidim sa fie
reduse, pentru a compensa astfel excretia urinara scazuta a acestuia. Pacientilor
suspectati de insuficienta renala li se poate administra o doza initiala de 1g
ceftazidim. Dupa determinarea RFG se va putea stabili doza de întretinere
pentru fiecare pacient în parte. Dozele de întretinere pentru ceftazidim
recomandate pacientilor cu insuficienta renala Clearance-ul creatininei (ml/min)
Doza de ceftazidim recomandat Frecventa administrarii 50-31 1 g o data la 12
ore 30-16 1 g o data la 24 ore 15-6 500 mg o data la 24 ore < 5 500 mg o data la
48 ore În cazul pacientilor cu infectii severe, dozele recomandate în tabelul de
mai sus pot fi marite cu 50% sau se va creste frecventa administrarilor. La
acesti pacienti nivelurile serice de ceftazidim ar trebui monitorizate atent.
edicamente asemanatoare:
» APIDROXIL, caps.

» APIDROXIL, pulb. susp.

» AXETINE, pulb. inj.

» BIODROXIL, caps.

» BIODROXIL, compr.film.
» BIODROXIL, gran. susp.

» BIODROXIL, susp. orala

» BIODROXIL-500, caps.

» BIOTRAKSON, flac. inj.

» CEC FORTE, pulb. susp.

» CEC, pulb. susp.

» CECLODYNE FORTE 500, caps.

» CECLODYNE, caps.

» CECLODYNE, pulb. susp.

» CECLOR, caps.

» CECLOR, pulb.susp.

» CEDAX, caps.

» CEDAX, pulb. susp.

» CEDROX, pulb. susp.

» CEFACLOR MR, compr.

» CEFACLOR, caps.

» CEFALEXIN FORTE, caps.

» CEFALEXIN, caps.

» CEFALEXIN, pulb. susp.

» CEFALEXINA, caps.

» CEFALEXINA, compr.

» CEFALEXINE, caps.

» CEFALIN, caps.

» CEFALOTINA, flac.inj.

» CEFAMANDOLE, flac.inj.

» CEFAMAR, flac.inj.

» CEFAMEZIN, flac.inj.

» CEFANTRAL, pulb. inj.

» CEFAPEZONE, flac. inj.

» CEFATREXYL, pulb. inj.

» CEFAXONE, pulb. inj.

» CEFAZOLIN BIOCHEMIE, flac.inj.

» CEFAZOLINA, pulb. inj.

» CEFIZOX 1000, pulb. inj.

» CEFIZOX 500, pulb. inj.

» CEFOBID, flac. inj.

» CEFOGEN-750, pulb.inj.

» CEFOPERAZONA, flac. inj.

» CEFOTAX, pulb. inj.

» CEFOTAXIM, pulb. inj.

» CEFOTAXIME, flac. inj.

» CEFOTETAN (CEFTENON), flac. inj.

» CEFOZON, pulb. inj.

» CEFROM, pulb. inj.

» CEFTRIAXON, flac. inj.

» CEFUROXIM, caps.

» CEPHALEXIN, caps.

» CEPHALEXIN, draj.

» CEXYL 125, pulb. susp.

» CEXYL 250, caps.

» CEXYL 250, pulb. susp.

» CEXYL 500, pulb. susp.

» CEXYL FORTE, caps.

» CLAFORAN, flac.inj.

» CLORACEF 125, pulb. susp.

» CLORACEF 250, caps.

» CLORACEF FORTE 250, pulb. susp.

» CLORACEF FORTE 500, caps.

» DROXIL 500, caps.

» DROXIL, pulb. susp.

» DURACEF, caps.

» DURACEF, compr.

» DURACEF, susp. orala

» FARMALEXIN, caps.

» FORTUM, flac. inj.

» GERTEMYCIN, caps.

» GERTEMYCIN, susp. int.

» GLOBOCEF, compr. film.

» GLOBOCEF, pulb. susp.

» HALOSPOR, flac. inj.

» IBIDROXIN, pulb. susp.

» KEFADIM, pulb.

» KEFADIM, sol. inj.

» KEFLEX, caps.

» KEFLEX, gran. susp.

» KEFLEX, pulb. susp.

» KEFORAL, compr. film.

» KEFUROX, flac.inj.

» KEFZOL, flac.inj.

» KETOCEF, flac.inj.

» LENDACIN, pulb. inj.

» LEUDOCIN, pulb. inj.

» LONGACEPH, pulb. inj.

» LORABID, caps.

» LORABID, pulb.susp.

» MANDOL, flac.inj.

» MAXIL 750, flac.inj.

» MAXIPIME, pulb. inj.

» MEDOCEF, pulb. inj.

» MEDOCLOR 250, caps.

» MEDOCLOR 500, caps.

» MEFOXIN, flac. inj.

» MODIVID, flac. inj.

» MONASPOR, flac. inj.

» MULTISEF, pulb. inj.

» NASPOR, pulb. inj.

» NEOCEF, caps.

» NEOCEF, gran. susp.

» NEVAKSON 1g i.m., pulb.inj.

» NEVAKSON 500 mg i.m., pulb.inj.

» ODOXIL, compr.

» ODOXIL, pulb. susp.

» ORACEF, caps.

» ORACEF, pulb. susp.

» OSPEXIN 1000 mg, compr. film.

» OSPEXIN, caps.

» OSPEXIN, compr. film.

» OSPEXIN, gran. susp.

» PALITREX, susp.

» REFOSPORIN, flac.inj.

» ROCAPHIN, pulb. inj.

» ROCEPHIN, pulb. inj..

» SAMIXON 500, pulb. inj.

» SANTATRICIN, caps.

» SEF, pulb. susp.

» SEFAZOL, flac.inj.

» SINCLOR, caps.

» SPECICEF-N, caps.

» SPIROSINE, flac. inj.

» TOTACEF, pulb.
» VEKFAZOLIN, flac.inj.

» ZILISTEN, pulb.inj.

» ZINACEF, flac.inj.

» ZINNAT, compr.film.

» ZINNAT, gran.susp.

LIPOVITAN
Substanta activa: combinatii Producator: Leciva

Indicatii:
Afectiuni hepatice acute si cronice, profilaxia si tratamentul încarcarii grase a
ficatului la cei supusi noxelor hepatotoxice si la alcoolici; stari de hiperlipidemie,
boli degenerative ale sistemului nervos (ca medicatie adjuvanta).

Contraindicatii:
Boli hepatice grave, encefalopatie hepato-portala, precoma si coma hepatica,
insuficienta renala avansata; nu se administreaza în timpul tratamentului cu
levodopa (piridoxina si metionina actioneaza antagonist).

Compozitie:
Drajeuri continând colina bitartrat 170 mg, d,1-metionina 25 mg, inozitol 50 mg,
tiamina diclorhidr. 1,5 mg, riboflavina 1,5 mg, piridoxina clorhidr. 1,5 mg,
pantenol 3 mg, nicotinamida 5 mg, cianocobalamina 3 mg

Actiune:
Asociatie cuprinzând colina, metionina, inozitol si vitamine din complexul B, are
actiuni metabolice complexe cu consecinte lipotrope, hepatoprotectoare si
hepatotrofice, neurotrofice.

Administrare:
Oral, câte 1-3 drajeuri de 3 ori/zi.

Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila
» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA

» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR

Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila

» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA
» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR

MECOPAR FORTE | combinatii

MECOPAR FORTE
Substanta activa: combinatii Producator: Sicomed

Indicatii:
Hepatite cronice si ciroze hepatice cu infiltratie si degenerescenta grasa.
Profilactic, în conditii de expunere la substante hepatotoxice medicinale sau
industriale; sarcina toxica, boala de iradiere, ateroscleroza, boli degenerative ale
sistemului nervos (ca medicatie adjuvanta).

Contraindicatii:
Encefalopatie portala, precoma si coma hepatica, hepatita grava, insuficienta
renala grava, hiperamoniemie.

Compozitie:
Comprimate filmate continând bitartrat de colina 100 mg, metionina 100 mg,
acetat de a-tocoferol 3 mg, clorhidrat de tiamina 2 mg, riboflavina 2 mg,
clorhidrat de piridoxina 2 mg, ciancobalamina 0,00067 mg, nicotinamida 6 mg,
pantotenat de calciu 7 mg.

Actiune:
Factori lipotropi si vitamine cu actiune hepatoprotectoare si hepatotrofica.

Administrare:
Câte 1-3 comprimate la mese.

Toate medicamentele din aceasta clasa ATC( a05ba ): tractul digestiv si

metabolism >> terapia veziculei biliare si a ficatului >> terapia ficatului >>
terapia ficatului
Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila

» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA
» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR

MECOPAR FORTE | combinatii

MECOPAR FORTE
Substanta activa: combinatii Producator: Sicomed

Indicatii:
Hepatite cronice si ciroze hepatice cu infiltratie si degenerescenta grasa.
Profilactic, în conditii de expunere la substante hepatotoxice medicinale sau
industriale; sarcina toxica, boala de iradiere, ateroscleroza, boli degenerative ale
sistemului nervos (ca medicatie adjuvanta).

Contraindicatii:
Encefalopatie portala, precoma si coma hepatica, hepatita grava, insuficienta
renala grava, hiperamoniemie.

Compozitie:
Comprimate filmate continând bitartrat de colina 100 mg, metionina 100 mg,
acetat de a-tocoferol 3 mg, clorhidrat de tiamina 2 mg, riboflavina 2 mg,
clorhidrat de piridoxina 2 mg, ciancobalamina 0,00067 mg, nicotinamida 6 mg,
pantotenat de calciu 7 mg.

Actiune:
Factori lipotropi si vitamine cu actiune hepatoprotectoare si hepatotrofica.

Administrare:
Câte 1-3 comprimate la mese.

Toate medicamentele din aceasta clasa ATC( a05ba ): tractul digestiv si

metabolism >> terapia veziculei biliare si a ficatului >> terapia ficatului >>
terapia ficatului
Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila

» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA
» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR

MECOPAR FORTE
Substanta activa: combinatii Producator: Sicomed

Indicatii:
Hepatite cronice si ciroze hepatice cu infiltratie si degenerescenta grasa.
Profilactic, în conditii de expunere la substante hepatotoxice medicinale sau
industriale; sarcina toxica, boala de iradiere, ateroscleroza, boli degenerative ale
sistemului nervos (ca medicatie adjuvanta).

Contraindicatii:
Encefalopatie portala, precoma si coma hepatica, hepatita grava, insuficienta
renala grava, hiperamoniemie.

Compozitie:
Comprimate filmate continând bitartrat de colina 100 mg, metionina 100 mg,
acetat de a-tocoferol 3 mg, clorhidrat de tiamina 2 mg, riboflavina 2 mg,
clorhidrat de piridoxina 2 mg, ciancobalamina 0,00067 mg, nicotinamida 6 mg,
pantotenat de calciu 7 mg.

Actiune:
Factori lipotropi si vitamine cu actiune hepatoprotectoare si hepatotrofica.

Administrare:
Câte 1-3 comprimate la mese.

Toate medicamentele din aceasta clasa ATC( a05ba ): tractul digestiv si

metabolism >> terapia veziculei biliare si a ficatului >> terapia ficatului >>
terapia ficatului
Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila

» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA

» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR

MECOPAR FORTE
Substanta activa: combinatii Producator: Sicomed

Indicatii:
Hepatite cronice si ciroze hepatice cu infiltratie si degenerescenta grasa.
Profilactic, în conditii de expunere la substante hepatotoxice medicinale sau
industriale; sarcina toxica, boala de iradiere, ateroscleroza, boli degenerative ale
sistemului nervos (ca medicatie adjuvanta).

Contraindicatii:
Encefalopatie portala, precoma si coma hepatica, hepatita grava, insuficienta
renala grava, hiperamoniemie.

Compozitie:
Comprimate filmate continând bitartrat de colina 100 mg, metionina 100 mg,
acetat de a-tocoferol 3 mg, clorhidrat de tiamina 2 mg, riboflavina 2 mg,
clorhidrat de piridoxina 2 mg, ciancobalamina 0,00067 mg, nicotinamida 6 mg,
pantotenat de calciu 7 mg.

Actiune:
Factori lipotropi si vitamine cu actiune hepatoprotectoare si hepatotrofica.

Administrare:
Câte 1-3 comprimate la mese.

Toate medicamentele din aceasta clasa ATC( a05ba ): tractul digestiv si

metabolism >> terapia veziculei biliare si a ficatului >> terapia ficatului >>
terapia ficatului

Medicamente asemanatoare:
» ARGININA - SORBITOL, solutie perfuzabila
» ASPARTAT DE ARGININA 10

» ASPATOFORT, fiole

» CARSIL, draj.

» HEPA-MERZ, gran.susp.

» HEPABIONTA®, drajeuri

» HEPATODRAINOL, sol.inj.

» HEPATOFALK®

» LEGALON, draj.

» LIPOVITAN

» LIV. 52®, comprimate

» MECOPAR FORTE

» MECOPAR, compr.

» METASPAR

» MULTIGLUTIN, fiole

» PLAVOBIL, compr.

» PROFOPAR, pulb.

» REGOPAR, sol.int.

» SILIBINUM, compr.

» SILIMARINA

» SILIMARINA, comprimate

» SILYMARIN INSTANT, pulb.eff.

» SILYMARIN LFM, draj.

» TROFOPAR
Antitusive

AMPICILINA, capsule | ampicillinum

Substanta activa: ampicillinum

Indicatii:
Infectii genito-urinare, biliare, digestive, provocate de germeni sesibili:
meningita cu Haemophilus influenzae, pneumococ sau meningococ, infectii
bacteriene respiratorii (bronsite, pneumonii), sinuzite, otite, infectii biliare cu
colibacili sensibili, infectii urinare cu Escherichia coli, Proteus mirabilis,
gastroenterite acute cu salmonele, febra tifoida, dizenterie bacteriana, tuse
convulsiva, septicemii, endocardite.

Contraindicatii:
Alergie la peniciline (se investigheaza anamnezic atent). Mononucleoza
infectioasa (risc de accidente cutanate). Prudenta în insuficienta hepatica. În
insuficienta renala se reduc dozele. Nu se asociaza cu allopurinol (risc crescut de
reactii cutanate).

Reactii adverse:
S-au relatat destul de rar manifestari alergice (prurit, eruptii cutanate, urticarie,
febra alergica, foarte rar soc anafilactic) în special la pacienti cu
hipersensibilitate la peniciline sau la cefalosporine (hipersensibilitate
încrucisata). Aparitia reactiilor alergice obliga la oprirea medicatiei; ocazional
pot sa apara tulburari digestive (greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree);
usoara crestere tranzitorie a transaminazei serice, anemie, leucopenie,
trombopenie reversibila; ocazional suprainfectii intestinale cu Klebsiella,
Pseudomonas si Candida; foarte rar colita pseudomembranoasa cu Clostridium
difficile.
Compozitie:
Ampicilina 250 mg; Ampicilina Forte 500 mg - capsule continând cantitatea
echivalenta de trihidrat de ampicilina corespunzatoare la 250, respectiv 500 mg
ampicilina baza. Ampicilina 125 mg/5 ml; Ampicilina 250 mg/5 ml - pulbere
suspendabila pentru prepararea a 60 ml suspensie orala, continând 1,5 g,
respectiv 3 g ampicilina anhidra sub forma de trihidrat si excipienti pâna la 30
g. O lingurita dozatoare (5 ml suspensie) contine 125 mg, respectiv 250 mg
ampicilina anhidra sub forma de trihidrat. Suspensia reconstituita are gust
dulce aromat de banane, caramel si vanilie. Ampicilina 500 mg; Ampicilina 1 g -
pulbere pentru solutie injectabila continând ampicilina sodica corespunzatoare
la 500 mg, respectiv 1 g ampicilina anhidra (produse realizate în colaborare cu
Bristol-Myers Squibb).

Actiune:
Penicilina de semisinteza din grupa aminopenicilinelor, cu actiune bactericida,
la nivelul peretelui celular. Spectru larg, cuprinde: coci grampozitivi (cu
exceptia celor Producatori de penicilinaza) - Streptococcus pyogenes,
Streptococcus faecalis, Displococcus pneumoniae; coci gramnegativi - Neisseria
meningitidis, Neisseria gonorrhaeae; bacili grampozitivi - Clostridium tetani,
Listeria monocytogenes; bacili gramnegativi - Escherichia coli, Haemophilus
influenzae, Haemophilus pertusis, Proteus mirabilis, Salmonella sp., Shigella sp.;
actinomicete - Actinomyces israeli. Ampicilina este rezistenta în mediul acid din
stomac, putând fi administrata pe cale orala. Dupa administrarea orala a 250
mg ampicilina, concentratia serica este de 1-3 µg/ml, dupa administrarea a 500
mg, de 5 microg/ml la 2 ore si scade la 2 microg/ml dupa 4 ore. Administrarea
concomitenta cu alimentele determina o scadere a absorbtiei cu 30%.
Ampicilina realizeaza o concentratie biliara înalta (“antibiotic biliar”), realizând
în bila concentratii de pâna la 300 ori mai mari decât în sânge, fiind
recomandata în colecistitele si angiocolitele cu germeni sensibili. De asemenea
realizeaza concentratii mai mari ca penicilina în L.C.R si în parenchimul renal.
Legarea de proteine serice este de 18%, eliminindu-se predominant prin urina
netransformata, în forma activa, 35% din doza administrata în primele 6 - 8 ore,
realizând concentratii urinare de 200 g/ml. Timpul de injumatatire este de 0,75 -
2 ore, la pacienti normali; 6,4 ore în anurie; 4-4,7 ore la prematuri; 1,7-2,8 ore la
nou-nascuti.

Administrare:
Adulti: În tratamentul infectiilor respiratorii si în infectii urinare se
administreaza 500 mg (2 capsule) la 6 ore; în cele digestive 500-750 mg (2-3
capsule) la 6 ore. În bolile grave dozele pot fi marite, la 4 g/zi. Copii: 50 –100
mg/kg corp/zi.

FOSFAT DE CODEINA, compr.

Substanta activa: codeinum
Indicatii:
Tuse uscata si umeda pulmonara si extrapulmonara. Este antitusivul cel mai
folosit si considerat ca substanta de referinta pentru celelalte antitusive.

Contraindicatii:
Insuficienta cardiaca, hepatica, insuficienta renala avansata, insuficienta
respiratorie evidenta.

Precautii:
Se prescrie cu prudenta la bolnavii cu astm bronsic si emfizem pulmonar la care
poate accentua fenomenele de insuficienta respiratorie. Prudenta la copii mici.
Precautii la soferi, piloti, muncitori la înaltime.

Reactii adverse:
Uneori constipatie, greata, ameteli, disforie, somnolenta.

Actiune:
Fosfatul de codeina este un inhibitor al centrului tusei de circa 3 ori mai slab
decât morfina. Actiunea atinge intensitatea maxima dupa 30 minute si dureaza
3-4 ore.

Administrare:
Oral la adultii câte un comprimat de 3-4 ori/zi. La copii (peste 5 ani) 0,2 - 0,3
mg/kg corp la fiecare 6-8 ore.

Medicamente asemanatoare:
» AKINDEX, sirop adulti

» AKINDEX, sirop copii

» CALMANT TUSE, compr.

» CODEIN PHOSPHATE, compr.

» CODEINA FOSFAT, compr.

» CODEINA FOSFORICA, compr.

» CODEINA FOSFORICA-EEL, compr.

» CODEINA, compr.
» CODEINE PHOSPHATE, compr.

» COLDREX NITE, sirop

» DROSETUX, sirop

» FARMACOD, compr.

» FOSFAT DE CODEINA, compr.

» HOMEOGENE 9, compr.

» HUMEX, sirop

» MULTI SYMPTOM F. TYLENOL, compr.

» N-TUSOCALM, compr.

» PECTOLYN ANTITUSIVE, sirop

» STODAL, gran.

» STODAL, sirop

» TUSIN, compr.

» TUSINFORTE, compr.

» WICK FORMELL 44+ HUSTEN., sirop

» WICK KINDER FORMEL 44+, sirop

EXPECTORANTE
HYDROCORTISONE Na SUCCINAT, flac.inj. | hydrocortizonum

Substanta activa: hydrocortizonum

Indicatii:
Hydrocortisone As Sodium Succinate steril este indicat în cazurile care necesita
un efect hormonal intens si rapid: Insuficienta acuta adrenocorticoida: Acest
sindrom poate fi provocat de stres intens (de exemplu în cazul interventiilor
chirurgicale, trauma-tismelor, infectiilor) la pacientii cu boala Addison,
panhipopitui-tarism sau cu insuficienta adrenocorticoida latenta datorita
terapiei cu corticosteroizi. Bolnavii din aceste categorii vor fi pregatiti pentru
interventiile chirurgicale prin administrarea de doze profilactice de cortizon sau
hidrocortizon. Daca, în ciuda pregatirii bolna-vilor cu doze de cortizon sau
hidrocortizon, se constata o insu-ficienta adrenaliana, se va administra imediat
Hydrocortisone As Sodium Succinate. Bolnavilor din aceasta categorie, care
necesita o interventie chirurgicala de urgenta care nu permite pregatirea
profilactica cu steroizi, li se va administra produsul intravenos înainte de
începerea operatiei si în acelasi timp va începe administrarea intramusculara a
cortizonului pe o durata de timp corespunzatoare si în perioada post-operatorie.
Adrenalectomie bilaterala: Bolnavilor care urmeaza sa fie supusi la o asemenea
interventie chirurgicala, li se va administra intramuscular, înainte de operatie
doze de hidrocortizon. Hydocortisone As Sodium Succinat va fi administrat
intravenos imediat înainte de operatie si la intervale de timp corespunzatoare,
astfel încât sa constituie un sprijin pentru bolnavul care traverseaza o perioada
de stres maxim. Dozarea steroidului trebuie redusa dupa efectuarea interventiei
chirurgicale iar bolnavul va fi trecut în final, la terapie orala de înlocuire. ªoc
grav: În cazuri de soc grav, administrarea Hydrocortisone As Sodium Succinate
pe cale intravenoasa poate ajuta la obtinerea unei reglari hemodinamice.
Terapia S.A. cu corticoizi nu trebuie sa înlocuiasca metodele uzuale de
combatere a socului, dar din datele recente a reiesit ca administrarea de doze
mari de corticoizi simultan cu aplicarea altor metode terapeutice, mareste
sansele de supra-vietuire. Reactii de hipersensibilitate acuta: În cazuri de status
as-tmaticus si reactii alergice la medicamente, se va administra epi-nefrina (sau
alte substante vasopresoare) înainte sau împreuna cu Hydrocortisone As Sodium
Succinate. Infectii generalizate cu toxicitate ridicata: La bolnavii muribunzi
datorita unei infectii generalizate si carora li se aplica un tratament cu
antibiotice specifice, terapia intensiva cu Hydrocortisone As Sodium Succinate
poate permite supravietuirea pâna când apare efectul antibioticelor. Trebuie
aplicate proceduri necesare pentru stabilirea diagnosticului bacteriologic si
început un tratament intensiv cu antibiotice pe baza etiologiei dovedite sau
probabile, înainte de administrarea de steroizi. În prezenta unei infectii, acest
produs trebuie administrat pe cea mai scurta perioada de timp compatibila cu o
reactie clinica adecvata si tratamentul trebuie întrerupt cu cel putin 3 zile
înaintea opririi administrarii antibioticelor. În cazul infectiilor chirurgicale,
tratamentul chirurgical definitiv trebuie programat a fi aplicat imediat ce starea
bolnavului o permite. O îmbunatatire clinica a starii bolnavului ca rezultat al
aplicarii tratamentului cu steroizi nu trebuie sa provoace amânarea
tratamentului chirurgical. Lupus eritematos sistemic: În acest caz,
administrarea intravenoasa de Hydrocortisone As Sodium Succinate este
eficienta ca terapie initiala. Terapia S.A. orala cu doze corespunzatoare de
steroizi adrenalinici va fi aplicata imediat ce se constata o îmbunatatire clinica a
starii bolnavului. Pneumonie prin aspiratie: S-a constatat ca administrarea
intravenoasa a hidrocortizonului este eficienta în tratarea pneumoniei produse
prin aspiratia vomei. Se pare ca efectele benefice se datoreaza procesului de
inhibare a reactiei inflamatorii la iritarea chimica. Aspiratia vomei apare în
mod uzual în timpul inhalarii anestezicului. Cele mai expuse sunt persoanele
supuse interventiilor obstetrice, o astfel de aspiratie putând fi urmata de
dezvoltarea unui sindrom clinic (sindromul Mendelson) în 2 pâna la 5 ore,
constând în cianoza, dispnee, tahicardie si soc. Semnele fizice pot include pe cele
datorate edemului pulmonar si bronho-constrictiei; deteriorarea starii
bolnavului pâna la moartea acestuia se poate instala rapid. Tratamentul consta
în luarea imediata a tuturor masurilor necesare oxigenarii bolnavului si a
degajarii cailor respiratorii. Aceste masuri includ întreruperea anesteziei
generale, aspirarea vomei din faringe si laringe, degajarea laringelui si a
arborelui bronsic prin laringoscopie si bronhoscopie si pozitionarea bolnavului
astfel încât sa se reduca la minimum riscul unei noi aspiratii. Se vor administra
imediat 100 mg de Hydrocortisone As Sodium Succinate si doza va fi repetata la
fiecare 6-8 ore timp de 2-3 zile sau pâna când au fost degajate caile respiratorii.
Aceeasi dozare poate fi aplicata si copiilor. Se recomanda ca doza initiala sa fie
administrata intravenos. Daca se doreste, dozele urmatoare pot fi administrate
intravenos sau intramuscular. Se vor administra si doze complete de antibiotic
cu spectru larg sau combinatii de antibiotice pentru a se preîntâmpina aparitia
unei infectii secundare. Se va administra oxigen. Daca bronhoconstrictia este
importanta, se poate administra cu efecte pozitive un medicament
bronhodilatator (aminofilina, izoproterenol). Mixturile expectorante pot ajuta la
îndepartarea secretiilor bronsice.

Contraindicatii:
Cu exceptia situatiei când este utilizat pentru terapia pe termen scurt sau de
urgenta în cazurile de reactii acute de hipersensibilitate, Hydrocortisone As
Sodium Succinate, ca orice alt corticoid, este în mod uzual considerat a fi absolut
contraindicat la bolnavii de herpes simplex (keratite), psihoze acute sau de
tuberculoza latenta, vindecata sau activa. Totusi, administrarea simultana a
corticoizilor împreuna cu medicamente antituberculoase, poate salva viata
bolnavilor în cazuri de tuberculoza pulmonara sau de meningita tuberculoasa.
Corticoizii nu vor fi administrati decât daca bacilii tuberculosi s-au dovedit a fi
insensibili la medicamentele antituberculoase administrate. Tratamentul cu
Hydrocortisone As Sodium Succinate poate fi relativ contraindicat în cazul
urmatoarelor boli: ulcer gastric sau duodenal activ sau latent, sindrom Cushing,
diverticulita, anastomoze intestinale recente, osteoporoza, insuficienta renala,
infectii locale sau sistemice- inclusiv vaccina si varicela- precum si boli provocate
de fungi si alte boli exantematice. De asemenea, tratamentul cu corticoizi este
relativ contraindicat în special în primele trei luni de sarcina, deoarece s-au
observat, la animalele de experienta, unele anomalii ale fatului, Daca este
necesar a se administra corticoizi în timpul sarcinii, copilul nou nascut va fi
observat îndeaproape pentru detectarea simptomelor de hipoadrenalism si în
momentul constatarii acestora va fi aplicat un tratament corespunzator.

Precautii:
Hydrocortisone As Sodium Succinate va fi administrat numai în conditiile unei
cunoasteri depline a actiunii acestui produs si a variatelor reactii de raspuns ale
organismului la hormonii adrenocorticali. Datorita efectului inhibitor al
fibroplaziei, hidro-cortizonul poate masca simptomele infectiilor si accentua
diseminarea microorganismelor patogene. În consecinta, toti bolnavii carora li
se administreaza hidrocortizon trebuie supravegheati pentru detectarea
simptomelor de infectii survenite si în cazul aparitiei acestora, se vor lua masuri
antibacteriene corespunzatoare. Daca este posibil, se va evita întreruperea
brusca a tratamentului cu corticosteroizi, datorita pericolului de aparitie a
insuficientei adrenocorticoide suprapuse pentru procesul infectios. Terapia S.A.
prelungita cu hormoni provoaca în mod obisnuit o diminuare a activitatii si a
marimii cortexului adrenal. Insuficienta adrenocorticoida relativa datorata
întreruperii tratamentului poate fi evitata prin reducerea treptata a dozei.
Totusi, aceasta insuficienta mai poate persista asimptomatic o perioada de timp
chiar si în cazul întreruperii treptate a tratamentului cu steroizi adrenocorticali.
Astfel, daca un bolnav este supus unui stres semnificativ, cum ar fi interventia
chirurgicala, traumatisme sau o boala grava, în timp ce se afla sub tratament
sau într-un an (uneori chiar pâna la 2 ani) de la terminarea tratamentului,
terapia cu hormoni trebuie amplificata sau reluata si continuata pe toata durata
stres-ului si în perioada imediat urmatoare. Deoarece secretia mineral-
corticoida poate fi modificata, se va administra si sare si/sau
dezoxicorticosteron. Este preferabil sa se utilizeze un preparat solubil pe baza de
hormoni, în perioade preoperatorii si post-operatorii imediate. În timp ce efectul
de întârziere a vindecarii ranilor este rareori întâlnit, cu exceptia administrarii
dozelor mari, administrarea Hydrocortisone As Sodium Succinate în timpul
interventiilor chirurgicale, trebuie sa se faca cu deosebita grija. Dozele mari sau
medii de corticosteroizi pot provoca cresterea tensiunii arteriale, retinerea de
sare si apa si eliminarea unei cantitati marite de potasiu si calciu. În aceste
situatii se impune un regim hiposodat si suplimentare a potasiului în dieta
alimentara. Asemenea celorlalti glucocorticoizi, hidrocortizonul poate agrava
diabetul zaharat, astfel încât sa fie necesara o doza mai mare de insulina sau
poate precipita manifestarea diabetului zaharat latent. Utilizarea steroizilor în
tratamentul miasteniei gravis poate agrava simptomele miastenice si în
consecinta, acest tratament trebuie aplicat cu deosebita grija. Ca urmare a
administrarii sistemice a oricarui steroid antiinflamator, apare o slabire a
musculaturii striate. Unii au atribuit aceasta slabire hipopotasemiei. Acest efect
trebuie avut în vedere în cazul aplicarii unui tratament de durata cu corticoizi,
iar bolnavilor li se vor face determinari periodice ale continutului de potasiu în
sânge. Investigatiile curente au demonstrat ca slabirea musculaturii voluntare la
bolnavii tratati cu corticosteroizi poate aparea si în prezenta unor nivele
normale ale potasiului în ser si aceasta se poate datora unei tulburari a
metabolismului muschiului. Bolnavii la care a aparut o miopatie grava au fost
tratati cu doze substantiale de corticoizi pe perioade îndelungate. Datele
disponibile în prezent arata ca miopatia grava care apare ca o complicatie la
tratamentul cu steroizi este datorata acelora cu structura 9-a-fluoro. În unele
cazuri s-a constatat ameliorarea miopatiei provocate de steroizi ca urmare a
renuntarii la steroidul fluorinat si a începerii unui tratament cu cortizon,
hidrocortizon sau prednisteroid. S-a constatat o reducere a cresterii lineare la
copiii tratati cu corticosteroizi, timp de 6 luni sau o perioada mai îndelungata,
întârzierea în crestere fiind oarecum proportionala cu doza administrata.
Ritmul de crestere poate fi accelerat prin întreruperea tratamentului. Din acest
motiv, ritmul de crestere a copiilor supusi unui tratament îndelungat cu steroizi
trebuie observat îndeaproape. Daca cresterea a fost întârziata, doza trebuie
redusa suficient de mult astfel încât sa permita reluarea ritmului de crestere
normal înainte de închiderea epifizei. Ca urmare a administrarii parenterale a
Hydrocortisone As Sodium Succinate, s-au constatat unele reactii anafilactice
sau de alta natura. Medicii care administreaza acest produs trebuie sa fie
pregatiti pentru a face fata si unei astfel de situatii. Deoarece în timpul sarcinii
pot apare remisiuni spontane ale unor boli cum ar fi poliartrita reumatoida, vor
fi facute toate eforturile pentru a evita aplicarea tratamentului cu hormoni la
femeile gravide. Tratamentul îndelungat cu adreno-corticoizi poate provoca o
crestere a aciditatii sau un ulcer gastric sau duodenal, în consecinta, se
recomanda în mod deosebit ca masura profilactica instituirea unui regim
specific cazurilor de ulcer si administrarea unui antiacid. Bolnavii de ulcer
gastric sau duodenal care acuza dureri vor fi investigati radiologic si chiar daca
nu sunt observate semne radiologice evidente, li se va recomanda un regim
alimentar specific cazurilor de ulcer. Vor fi evitate injectarile în muschiul
deltoid datorita posibilitatii marite de atrofie subcutanata. Este esentiala
continuarea supravegherii bolnavului dupa întreru-perea tratamentului cu
hidrocortizon succinat sodic deoarece pot reapare brusc manifestari grave ale
bolii pentru care bolnavul este tratat.

Reactii adverse:
Reactiile adverse asociate utilizarii corticoizilor includ: sindrom Cushing,
hirsutism, acnee, insuficienta adreno-corticoida relativa în special în perioada de
stres datorat interventiei chirurgicale, traumatismului sau unei boli grave;
catabolismul proteinelor cu balanta negativa a azotului; dezechilibru
electrolitic; modificarea metabolismului glucozei cu agravarea diabetului
zaharat- inclusiv hiperglicemia si glicozuria; osteoporoza reversibila cu
dificultate, fracturi spontane, necroze aseptice ale soldului si humerusului;
activarea si complicarea ulcerului gastric si duodenal, inclusiv perforarea si
hemoragia; agravarea sau mascarea infectiilor; cresterea tensiunii arteriale;
convulsii; petesii si purpura; tulburari ale ciclului menstrual, inclusiv
amenoreea, sângerarea prelungita; insomnie; tulburari psihice si în special
euforie, nervozitate; cataracta subcapsulara posterioara; cresterea tensiunii
intraoculare; cresterea presiunii intracraniene cu edem papilar; pancreatita;
supri-marea cresterii la copii; eritem facial; esofagita ulceroasa; transpi-ratii;
vertij; slabiciune; miopatie; cefalee; exoftalmie. Atrofia subcu-tanata sau
cutanata, abcesul steril, hiper- si hipo-pigmentatia pot fi asociate cu corticoizii
injectati. Când apar, reactiile adverse sunt de obicei reversibile si dispar atunci
când este întrerupt tratamentul.

Compozitie:
Fiecare fiola contine: hidrocortizon sodiu succinat 100 mg/2 ml. Fiecare flacon
solvent de 2 ml contine: Benzil alcool 0,9 %.

Actiune:
Hidrocortisone As Sodium Succinate are aceleasi proprietati antiinflamatorii si
metabolice ca si hidro-cortizonul. Atunci când este administrat parenteral si în
cantitati echimolare, ambele componente au o activitate biologica echiva-lenta.
Ca urmare a injectarii intravenoase a hidrocortizonului succinat sodic, efectele
evidente apar dupa 1 ora si persista o perioada de timp variabila. Eliminarea
aproape completa a dozei administrate se efectueaza în 12 ore. Astfel în cazul în
care sunt facute la fiecare 4-6 ore. Acest preparat este rapid absorbit si în cazul
administrarii intramusculare este eliminat în acelasi mod ca si dupa
administrarea intravenoasa.

Administrare:
Preparatul poate fi administrat prin injectare sau perfuzie intravenoasa sau
prin injectarea intramusculara, metoda preferata de utilizare în cazul terapiei
initiale de urgenta fiind injectia intravenoasa. Dupa perioada initiala de urgenta
trebuie sa se aiba în vedere utilizarea pe termen lung a unui preparat injectabil
sau a unui preparat oral. În tratamentul socurilor grave, exista tendinta în
practica medicala curenta de a utiliza doze farmacologice masive de
corticosteroizi. Urmatoarele doze de Hydrocortisone As Sodium Succinate sunt
propuse de diversi autori: Autor Doza Repetare Melnick 1g 50 mg/kg corp 24 h
Dietzman 50 mg/kg la 4 ore daca este necesar Tratamentul începe prin
administrarea intravenoasa a Hydro-cortisone As Sodium Succinate pe o
perioada de la unul la mai multe minute. În general, tratamentul cu doze mari
de corticoizi trebuie continuat numai când starea bolnavului a fost stabilizata si,
în general, maximum 48-72 ore. Desi reactiile adverse asociate dozelor mari nu
sunt uzuale în tratamentul pe termen scurt cu corticosteroizi, pot apare ulcere
gastrice sau duodenale. În acest caz este indicat tratamentul profilactic cu
antiacide. Când tratamentul cu doze mari de hidrocortizon trebuie continuat pe
o perioada ce depaseste 72 ore, poate apare hipernatremia. În asemenea cazuri
este dorita înlocuirea Hydrocortisone As Sodium Succinate cu un corticoid cum
ar fi metilprednisolon succinat sodic, care poate provoca o retentie a sodiului
usoara sau poate împiedica retentia sodiului. În alte situatii în care nu poate fi
obtinuta o pregatire adecvata a bolnavului prin administrarea intramusculara a
cortizonului si hidrocortizonului, doza initiala este de 100-500 mg, în functie de
gravitatea cazului, se va administra intravenos pe o durata de minimum 30
secunde. Aceasta doza poate fi repetata la intervale de 1,3, 6 sau 10 ore, în
functie de reactia bolnavului si de conditia sa clinica. Doza poate fi redusa la
sugari si la copii. Dozarea se face mai mult în functie de gravitatea cazului si de
reactia pacientului, decât în functie de vârsta si greutatea corporala, fara a se
depasi, însa, 25 mg zilnic. Bolnavii supusi unui stres puternic în timpul
tratamentului cu corticosteroizi vor fi supravegheati îndeaproape în vederea
detectarii simptomelor de insuficienta adrenocorticoida. Tratamentul cu
corticoizi este un adjuvant si nu un inlocuitor al tratamentului conventional.
Pregatirea solutiilor: 100 mg si 250 mg - pentru injectarea intravenoasa si
intramusculara se pregateste solutia prin adaugarea aseptica a maximum 2 ml
de apa bacteriostatica pentru injectii sau de ser fiziologic, în flaconul cu pulbere
liofilizata. Pentru perfuzia intravenoasa se prepara mai întâi solutia prin
adaugarea a maximum 2 ml de apa bacteriostatica pentru injectii în flacon; la
solutia obtinuta se pot adauga 100 pâna la 1000 ml (dar nu mai putin de 100) din
urmatoarele: dextroza 5% (în apa) sau dextroza 5% (în solutie izotonica salina-
daca bolnavul nu se afla sub restrictie de sodiu).
BERLICORT, compr.
Substanta activa: triamcinolonum
Indicatii:
În terapii sistemice cu corticosteroizi. Boli alergice ca: astm bronsic, bronsita
cronica cu emfizem, rinita alergica sau vasomotorie în cazuri severe si daca nu
se obtin rezultate în tratamentul local al acestora; reactii alergice cutanate
însotite de urticarie severa daca nu sunt eficiente alte tratamente, dermatita de
contact si dermatita atopica, pentru un tratament de scurta durata; alergii
medicamentoase: eruptii sau boala serului, în combinatie cu alte masuri
terapeutice; boli reumatice ca: polimialgie reumatoida; colagenoze în faza
pasiva (lupus eritematos diseminat, periarterita nodoasa si alte tipuri de
vasculite, polimiozite, colagenoze mixte); poliartrite cronice în faza de maxima
activitate si în forme speciale (ex. manifestari viscerale); artrita juvenila (ex.
uveita) alte forme ale poliartritei reumatoide cu tablou clinic sever si rezistente
la agenti antireumatici nesteroidieni; dermatite alergice; fibroza pulmonara,
sarcoidoza (M. Boeck) sindrom nefrotic; boli ale sistemului limfatic (leucemie
limfatica, limfosarcom, limfogranulomatoza) si purpura trombopenica sau
anemie hemolitica.

Contraindicatii:
Nu se va administra în caz de ulcer gastric si duodenal, osteoporoza, tulburari
psihice chiar si în anamneza, îmbolnaviri cauzate de virusi, varicela, amibiaza,
micoze sistemice, poliomielita - cu exceptia formei cu atingere bulboencefalica,
cu 8 saptamâni înainte si 2 saptamâni dupa o vaccinare, cataracta. Utilizarea în
cazul unei infectii grave se va face numai în combinatie cu o terapie
simptomatica. Se va administra cu prudenta în: ulcer gastroduodenal,
diverticulita, anastomoze intestinale recente, miozita, tendinta la tromboza si
embolie, carcinoame cu metastaze, diabet zaharat, boli renale, glomerulonefrita
acuta, nefrita cronica, limfadenita consecutiva vaccinarii B.C.G. si la copii.
Atentie în caz de tuberculoza în antecedente (pericol de reactivare).

Precautii:
Sarcina si alaptare: Sarcina: nu se vor administra corticosteroizi, decât în cazul
unei indicatii vitale. Alaptare: daca este necesar un tratament cu o doza mai
mare si pe o perioada mai lunga de timp, se va întrerupe alimentatia la sân a
copilului.

Reactii adverse:
Administrarea sistemica de glucocorticoizi poate duce la: fata \"în luna plina\",
adipozitate, efecte la nivelul muschilor (miopatie, atrofie), osteoporoza, scaderea
tolerantei la glucoza, activarea sau agravarea diabetului, tulburari ale secretiei
hormonilor sexuali, teleangiectazii, petesii, echimoze cutanate, acnee, pierderi de
potasiu, tulburari gastrointestinale, ulcer gastroduodenal, cresterea riscului la
infectii, scaderea capacitatii de aparare a organismului, întârzierea procesului
de vindecare a ranilor sau de sudare a oaselor, tulburari de crestere la copii,
necroze osoase aseptice, cefalee, hipertensiune arteriala, transpiratie excesiva,
ameteli, glaucom, cataracta, tendinta la tromboza, pancreatita, inactivarea sau
atrofierea corticosuprarenalei, depresie.

Compozitie:
1 comprimat contine 4,0 mg triamcinolon

Administrare:
Doza initiala la adulti netratati anterior este de 24-40 mg Berlicort /zi, pentru
copii sub 27 kg greutate corporala sau pentru copii între 9-10 ani , doza este de
4-12 mg /zi. Schema de tratament: Adulti: I si a II-a zi 24 mg a III-a zi 16 mg a
IV-a si aV-a zi 8 mg Doza de întretinere este de 2-8 mg triamcinolon /zi. Doza
pentru o terapie de lunga durata este de 4-12 mg la fiecare doua zile. Copii:
Copiii sub 27 kg greutate corporala având pâna la 9-10 ani primesc între 1/3-1/2
din doza unui adult. Întreaga doza zilnica se va administra pe cât posibil
dimineata între orele 6,00-8,00, cel mai bine dupa micul dejun, cu o cantitate de
lichid. Corticoterapia nu se va întrerupe brusc; doza trebuie redusa treptat.

Alte antitusive:
.
» CELESTONE (DIPROPHOS-SOL.), fiole

» CORTIZON ACETAT, fiole

» DEPO-MEDROL, flac.inj.

» DEXA-ALLVORAN, sol. inj.

» DEXAMETHASONE SODIUM PH, flac. inj.

» DEXONA, compr.
» DEXONA, sol. inj.

» DI-ADRESON-F AQUOSUM, fiole

» DIPROPHOS, compr.

» DIPROPHOS, fiole

» DIPROPHOS, SOLUBILE, fiole

» EPIZOLONE DEPOT, flac.inj.

» FLEBOCORTID, fiole

» FLOSTERON, fiole

» HIDROCORTISONE, flac.inj.

» HIDROCORTIZON ACETAT, fiole

» HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT, fiole

» HIDROKORTAL-L, fiole

» HYDROCORTISONE Na SUCCINAT, flac.inj.

» HYDROCORTISONE, flac.inj.

» MEDROL 16 mg, compr.

» MEDROL 4 mg, compr.

» MEDROL, compr.

» METYPRED, compr.

» METYPRED, susp.inj.

» N-PREDNISON, compr.

» POLCORTOLONE, compr.

» PREDNISON ARMEDICA, compr.

» PREDNISON, compr.
» PREDNISON, comprim

» PREDNISON, comprimate

» PREDNITON, comprim.

» PREDNOL, compr.

» PREDNOL-L, fiole

» RAPICORT, flac.inj.

» SOLU-MEDROL ACT-O-VIAL, pulb.liof.

» SOLU-MEDROL, flac.inj.

» SOLUBET, fiole

» SUPERCORTIZOL, compr.

» SUPERCORTIZOL, susp. inj.

» SUPERPREDNOL, compr.

» URBASON SOLUBILE FORTE, flac.inj.

» URBASON SOLUBILE, fiole

» URBASON SUSPENSIE, fiole

» VOLON A 10, fiole

» VOLON A 40, fiole

Substanta activa: nifedipinum

Indicatii:
Tratamentul anginei pectorale: angina de efort, angina instabila, inclusiv cea
vasospastica, crizele acute de angina pectorala. Tratamentul cronic al
hipertensiunii esentiale si secundare: crizele hipertensive. Deoarece are si
proprietati antianginoase, nifedipinul este de ales când hipertensiunea coexista
cu boala coronariana.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate la nifedipin. Se administreaza cu prudenta în caz de
hipotensiune, daca presiunea sistolica se situeaza sub 90 mmHg. Nu se
administreaza în caz de soc cardiovascular. Se va lua în considerare raportul
risc/beneficiu în eventualitatea existentei unei bradicardii, a unei insuficiente
cardiace sau renale, în tulburarile gastrointestinale severe si în cazul unei
stenoze aortice severe.

Precautii:
Se va administra cu prudenta la bolnavii dializati cu hipertensiune maligna si
hipovolemie, deoarece poate avea loc o scadere drastica a tensiunii arteriale. Se
impune supravegherea atenta a bolnavilor ce folosesc concomitent cu nifedipinul
un -blocant, existând riscul unei hipotensiuni grave sau chiar al unei insuficiente
cardiace. Sarcina si alaptare: Nu se va administra pe timpul sarcinii si pe
întreaga durata a alaptarii.

Reactii adverse:
La debutul tratamentului pot sa apara cefalee, bufeuri vasomotorii, edem
maleolar, roseata fetei, puls accelerat, palpitatii cardiace, vertij sau
hipotensiune. Aceste efecte sunt tranzitorii si benigne, datorându-se efectului
vasodilatator al nifedipinului. La doze mari s-au semnalat: tulburari
gastrointestinale, reactii cutanate, parestezii la nivelul bratelor si al gambelor,
dureri musculare si tremor al degetelor. În cazuri exceptionale s-a observat în
tratamentele cronice o hiperplazie reversibila a gingiei. Tulburarile hepatice,
manifestate prin colestaza intrahepatica si cresterea transaminazelor, apar
rareori si dispar la oprirea administrarii nifedipinului. Aparitia unei angine
paradoxale, care se caracterizeaza prin dureri persistente ce apar sau se
agraveaza dupa o priza de nifedipin, necesita reducerea dozelor sau chiar
întreruperea tratamentului.

Compozitie:
Capsule continând 10 mg nifedipin.

Actiune:
Nifedipinul face parte din clasa blocantilor canalelor lente de calciu. Inhiba
influxul de ioni de calciu, mai ales în celulele miocardice si în celulele
musculaturii netede ale arterelor coronariene si ale vaselor periferice.
Reducerea consumului de O2 a miocardului are loc printr-o diminuare a
rezistentei periferice datorate dilatarii vaselor sanguine periferice, cu efect
antihipertensiv si reducerea postsarcinii. La aceasta se adauga dilatarea vaselor
coronariene, inhibarea spasmelor coronariene si ameliorarea perfuziei
poststenotice. S-a evidentiat o actiune cardioprotectoare, prin prevenirea
acumularii intracelulare a ionului de calciu si prevenirea epuizarii ATP-ului
fibrelor miocardice. Nifedipinul are astfel, pe de o parte, o puternica actiune
antihipertensiva, prin diminuarea rezistentei periferice totale si, pe de o alta
parte, un puternic efect antianginos, caracterizat printr-o importanta diminuare
a frecventei, intensitatii si a duratei crizei anginoase. Actiunea nifedipinului se
manifesta rapid: 20 de minute dupa înghitirea capsulei, si se mentine timp
îndelungat: min. 6 ore de la administrare. Daca se desfac capsulele în gura,
efectul apare dupa 2-3 min. Nifedipinul diminueaza consumul de nitroglicerina
si creste considerabil toleranta la efort a bolnavului. La doze terapeutice nu are
efect cardiodeprimant, prezentând mai degraba un usor efect inotrop-pozitiv.

Administrare:
Tratamentul cu Nifedipin trebuie adaptat dupa gravitatea afectiunii, reactia
bolnavului la medicament si dupa evaluarea cooperarii pacientului. Angina
pectorala: Doza obisnuita este de 10 mg de 3 ori/zi. Pentru tratarea spasmelor
coronariene, o crestere a dozei zilnice la 4 x 10 mg sau 4 x 20 mg, pâna la cel
mult 6 x 10 mg sau 6 x 20 mg se poate dovedi a fi necesara.Dupa un infarct
miocardic, se poate instaura tratamentul cu nifedipin dupa cel putin o
saptamâna de la infarct, dupa restabilirea circulatiei sanguine. Hipertensiune:
În hipertensiunea primara si cea secundara se recomanda o doza zilnica de 3 x
10 mg pâna la cel mult 3 x 20 mg. În criza hipertensiva se administreaza o doza
unica de 10 mg. Daca rezultatul este nesatisfacator, aceasta poate fi repetata la
un interval de 1/2 ora. În tratamentul cronic, capsula se înghite cu o cantitate
mica de lichid. În criza de angina pectorala sau în criza hipertensiva, capsulele
se desfac la nivelul cavitatii bucale, pentru a obtine un efect mai rapid. Se
recomanda respectarea unui interval de cel putin 2 ore între doua prize de 20
mg.

NORVASC, compr.
Substanta activa: amlodipinum
Indicatii:
Amlodipina este indicata ca prima alegere în tratamentul hipertensiunii si poate
fi folosita ca monoterapie în tratamentul hipertensiunii arteriale la majoritatea
pacientilor. Pacientilor care nu raspund la monoterapie antihipertensiva cu
amlodipina, li se pot asocia diuretice tiazidice, a-blocante, b-blocante sau
inhibitori de enzima de conversie. Amlodipina este indicata ca prima alegere în
tratamentul ischemiei miocardice datorata obstructiei fixe (angina stabila) si/sau
vasospasm/vasoconstrictie (angina Prinzmetal sau angina variabila) a
coronarelor. Amlodipina poate fi folosita acolo unde semnele clinice sugereaza o
posibila componenta vasospastica/vasoconstrictiva dar
vasospasmul/vasoconstrictia nu au fost confirmate. Amlodipina poate fi folosita
singura, ca monoterapie, sau în combinatie cu alte medicamente antianginoase
la pacienti cu angina care este refractara la nitrati si/sau doze adecvate de
-blocante. Amlodipina este indicata în tratamentul pacientilor cu insuficienta
cardiaca cronica severa (Clasa NYHA III-IV) fara semne clinice sau simptome
de ischemie majora. Într-un studiu (PRAISE) controlat placebo care a evaluat
amlodipina la 1153 pacienti cu insuficienta cardiaca cronica severa tratati cu
digoxin, diuretice si inhibitori de enzima de conversie, amlodipina a redus
semnificativ morbiditatea si mortalitatea, cât si mortalitatea singura la pacienti
fara semne sau simptome sugestive de etiologie ischemica.

Contraindicatii:
Amlodipina este contraindicata la pacientii cu sensibilitate cunoscuta la
dihidropiridine.

Precautii:
Folsirea la pacientii cu insuficienta hepatica. Ca la toti antagonistii de calciu,
timpul de înjumatatire la amlodipina este prelungit la pacientii cu insuficienta
hepatica, si recomandarile de dozaj nu au fost stabilite. De aceea medicamentul
trebuie administrat cu precautie la acesti pacienti. Folosirea la pacientii cu
insuficienta renala. Amlodipina este metabolizata în mare parte în metaboliti
inactivi, 10% fiind excretata în urina nemodificata. Modificarile concentratiei
plasmatice de amlodipina nu sunt corelate cu gradul insuficientei renale.
Amlodipina poate fi utilizata la acesti pacienti în doze normale. Amlodipina nu
dializeaza. Folosirea la vârstnici. Timpul de atingere al concentratiilor
plasmatice de vârf de amlodipina, este similar la vârstnici si tineri. Clearanceul
de amlodipina are tendinta de scadere rezultând cresteri ale AUC (Aria de sub
curba) si ale timpului de înjumatatire final la pacientii vârstnici. La pacientii cu
insuficienta cardiaca congestiva cresterile ale AUC si timpului de înjumatatire
au fost cele ale grupului de pacienti vârstnici. Amlodipina folosita în doze
similare la pacienti vârstnici si tineri este la fel de bine tolerata. De aceea, se
recomanda regimuri de dozaj normale. Sarcina si alaptarea. Profilul de
siguranta al amlodipinei la gravide sau femei care alapteaza nu a fost stabilit. În
studiile de reproducere pe animale nu s-a demonstrat toxicitatea amlodipinei
decât prelungirea parturitiei si prelungirea travaliului la sobolani, la doze de 50
de ori mai mari decât maximum recomandat la subiectii umani. Astfel, folosirea
în sarcina este recomandata doar acolo unde nu este alta alternativa si când
boala în sine constituie un mare risc pentru mama si fat. Efecte asupra
conducerii auto si manipularii utilajelor: Nu sunt.

Reactii adverse:
Amlodipina este bine tolerata. În studii clinice controlate placebo cuprinzând
pacienti cu hipertensiune sau angina, cele mai frecvente efecte adverse au fost:
cefalee, edeme, fatigabilitate, somnolenta, greata, dureri abdominale, roseata,
palpitatii si ameteli. În aceste studii nu au fost semnalte modificari clinic
semnificative ale testelor de laborator legate de tratamentul cu amlodipina.
Efecte adverse mai putin frecvente: modificari ale dinamicii intestinale,
artralgii, astenie, dispepsie, dispnee, hiperplazie gingivala, ginecomastie,
impotenta, polachiurie, modificari de dispozitie, crampe musculare, mialgii,
prurit, rash, tulburari de vedere si rar eritem polimorf. Au fost de asemenea
raportate foarte rar, icter si cresteri ale enzimelor hepatice (în general legate de
colestaza). Au fost raportate unele cazuri severe care au necesitat spitalizare
asociate cu utilizarea de amlodipina. În multe cazuri cauzalitatea este incerta.
Ca si la celelalte blocante de calciu, urmatoarele efecte adverse au fost raportate
rar si nu se poate face distinctia de istoria bolii de baza; infarct miocardic,
aritmie (incluzând tahicardia ventriculara si fibrilatia atriala) si precordialgii.
Nu s-a semnalat nici o modificare semnificativa clinic a testelor de laborator
legate de administrarea de amlodipina.

Compozitie:
Ingredient activ: amlodipina. Tabletele si capsulele contin: amlodipina besilat
echivalenta a 5 sau 10 mg amlodipina.

Administrare:
Atât pentru hipertensiune cât si pentru angina doza uzuala initiala de
amlodipina este de 5 mg o data pe zi, care poate fi crescuta la maximum 10 mg
în functie de raspunsul pacientului. La pacientii cu insuficienta cardiaca cronica
severa (Clasa NYHA III-IV) fara semne sau simptome sugestive de ischemie
majora, doza uzuala este de 10 mg o data pe zi. Tratamentul trebuie initiat cu 5
mg o data pe zi si crescuta la 10 mg o data pe zi în functie de toleranta. Nu este
necesara ajustarea dozei de amlodipina la administrarea concomitenta de
diuretice tiazidice, b-blocante si inhibitori de enzima de conversie. Folosirea la
copii. Nu a fost utilizata amlodipina la copii.

Alte antiginoase:
» ADALAT EINS 30, compr. film.

» ADALAT EINS 60, compr. film.

» ADALAT RETARD, caps.

» ADALAT RETARD, compr. ret.

» ADALAT, caps.

» BAYMYCARD, compr.film.

» BAYPRESS, compr.

» BAYPRESS, comprim.

» BRAINAL, compr. film.

» BRAINAL, sol.perf.
» CORDAFLEX, compr. film.

» CORDIPIN RETARD, compr. ret.

» CORDIPIN, compr.

» CORINFAR 10 RETARD, compr. ret.

» CORINFAR 20 RETARD, compr. ret.

» CORINFAR RETARD, draj.

» CORINFAR, draj.

» CORINFAROM, draj.

» EPILAT RETARD, compr.

» EPILAT RETARD, draj.

» LACIPIL, compr.film.

» LOMIR, compr.

» LUSOPRESS, compr

» NEMOTAN, compr. film.

» NIFE VON CT TROPFEN, sol.int.

» NIFEDIPIN PHARMAGEN, compr.film.

» NIFEDIPIN RETARD, compr. film.

» NIFEDIPIN T20 STADA RET, compr.ret.

» NIFEDIPIN, draj.

» NIFEDIPINE-20 SR, compr.ret.

» NIFELAT, compr.

» NIMODIPIN, compr.
» NIMOTOP S, compr.film.

» NIMOTOP S, sol.perf.

» NIMOTOP, compr.film.

» NIMOTOP, sol. perf.

» NITREPIN, compr.

» NORVASC, compr.

» NOVOTRACIN, compr.

» PLENDIL, compr.ret.

» PRESSODIPIN, compr.

» SANFIDIPIN, caps.

» STAMLO 10, compr.

» STAMLO 5, compr.

» UNIPRES-10, compr.

» UNIPRES-20, compr.
Antidiabetice
ACTRAPID HM PENFILL, sol.inj. | insuline

Substanta activa: insuline

Indicatii:
Diabet Zaharat.

Precautii:
Daca luati prea multa insulina, pierdeti o masa, sau faceti efort fizic mai mult
decât de obicei, poate apare o reactie la insulina (hipoglicemie). Primele
simptome ale unei reactii la insulina pot aparea brusc si includ: transpiratie
rece, batai rapide ale inimii, nervozitate sau tremuraturi. Aceste simptome pot fi
înlaturate daca luati imediat zahar sau un produs îndulcit cu zahar. Deci,
purtati întotdeauna la dumneavoastra câteva bucatele de zahar sau dulciuri.
Rudele si colegii dumneavoastra de munca apropiati trebuie sa stie ca sunteti
diabetic si cum va pot ajuta daca aveti o reactie severa la insulina. Ei trebuie sa
stie ca unei persoane inconstiente nu trebuie sa i se dea nimic de mâncat sau de
baut (deoarece este posibila înnecarea), ci trebuie întoarsa pe o parte si solicitat
imediat ajutor medical. Revenirea din starea de inconstienta poate fi grabita
prin injectarea de glucagon care poate fi administrat de catre o ruda sau un
prieten care a fost instruit(a) sa-l foloseasca. Daca vi se injecteaza glucagon,
trebuie deasemenea sa vi se dea zahar sau glucoza pe gura de îndata ce v-ati
recapatat constienta. În cazul unei supradoze de insulina, pe lânga glucagon vi
se poate administra glucoza intravenos de catre medicul dumneavoastra.
Consultati-va medicul daca ati avut reactii repetate la insulina, sau o reactie
care a dus la inconstienta, deoarece poate fi necesara o modificare a dozei de
insulina. Daca hipoglicemia severa nu este tratata, poate cauza afectiune
cerebrala temporara sau permanenta si moarte. Cetoacidoza diabetica este o
stare în care zaharul din sânge este de obicei foarte crescut. Aceasta este o
afectiune foarte serioasa care poate apare daca luati mai putina insulina decât
aveti nevoie. Aceasta se poate întâmpla datorita unui necesar de insulina crescut
în timpul unei boli sau infectii, neglijarii dietei, omiterii dozelor de insulina sau
injectarii unei doze mai mici de insulina decât cea prescrisa de medicul
dumneavoastra. O cetoacidoza în curs de dezvoltare va fi evidentiata de testele
de urina care arata mari cantitati de zahar si cetone. Simptomele ca sete,
cantitati mari de urina, pierderea apetitului, oboseala, piele uscata, si respiratie
adânca si rapida apar în mod gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de
câteva ore sau zile. Daca recunoasteti aceste simptome, consultati-va imediat
medicul. Daca aceste simptome nu sunt tratate, ele pot duce la coma diabetica si
moarte.

Actiune:
Dupa injectarea subcutanata (valori aproxima-tive): debut la o ora, efect
maxim: între 1-3 ore, durata actiunii 8 ore.

Administrare:
Urmati instructiunile primite de la medicul dumneavoastra privind tipul de
insulina, doza si momentul injectarii si asigurati-va ca aveti tipul si concentratia
de insulina prescrise. Nu schimbati doza sau preparatul de insulina decât la
indicatia medicului. Pentru a evita transmiterea unor boli, cartusele Penfill si
NovoLet-urile se utilizeaza individual. Urmati cu atentie instructiunile de
folosire ale dispozitivelor de injectare tip NovoPen si instructiunile de utilizare a
NovoLet-ului.
GILEMAL®, comprimate 5 mg
Substanta activa: glibenclamidum
Indicatii:
În diabetul zaharat de tip II, unde regimul alimentar nu este suficient. Este în
general eficace la pacientii cu debut al diabetului dupa vârsta de 35 ani, obezi si
care nu pot fi echilibrati prin dieta; adesea si la pacientii care nu au raspuns la
alte antidiabetice orale.

Contraindicatii:
Diabet zaharat de tip I. Diabet zaharat juvenil. Insuficienta renala sau hepatica
severa. Sarcina si alaptare.

Precautii:
Regimul alimentar trebuie respectat în mod strict în timpul tratamentului, dieta
si modul de viata al pacientului nu trebuie sa varieze. Consumarea bauturilor
alcoolice este interzisa în timpul tratamentului. În cazul interventiilor
chirurgicale sau bolilor febrile, pacientul va trebui sa treaca pe tratamentul cu
insulina. Conducerea autovehiculelor si prestarea muncilor ce necesita
concentrare nu sunt recomandate în timpul schimbarii tratamentului cu un alt
anti-diabetic sau ingestiei neregulate a medicamentului, pâna ce controlul
metabolic adecvat nu este asigurat. Medicamentul trebuie administrat cu grija
pacientilor vârstnici, în cazul tulburarilor usoare ale functiei hepatice si renale,
în boala Addison. În sarcina, Gilemal trebuie întrerupt si pacienta trebuie
tratata cu insulina. În timpul alaptarii se administreaza numai daca este absolut
necesar. Poate cauza tulburari gastrointestinale la pacientii care sufera de
intoleranta la lactoza, datorita continutului în lactoza al tabletei.

Reactii adverse:
Rareori tulburari gastrointestinale. Alergii tranzitorii. Dureri de cap, ameteli.
Usor efect diuretic. Supradozarea poate cauza simptome severe de hipoglicemie,
ce pot merge pâna la coma.

Actiune:
Antidiabetic oral de tip sulfoniluree. Efectul sau hipoglicemiant se bazeaza pe
capacitatea de a elibera insulina din forma sa legata, biologic inactiva. Acesta se
manifesta în doua moduri: pe de o parte, pancreasul sintetizeaza mai multa
insulina, pe de alta parte, elibereaza insulina inactiva, legata de proteinele
plasmatice. Poate fi administrat în diabetul non-insulinodependent (diabet
zaharat tip II) în toate cazurile unde activitatea celulelor b este înca prezenta.
Poate fi combinat cu antidiabeticele orale de tip biguanidic. Atinge maximul
efectului dupa un model de tip doza-dependent în circa 2-4 ore si acest efect
dispare dupa 24 ore. Este aproape complet metabolizat în ficat. Timpul sau de
înjumatatire este de 10 ore.

Administrare:
Trebuie individualizata, ajustând si schimbând doza în spitale sau sectii
ambulatorii speciale. Doza uzuala: la pacientii care nu au fost în prealabil tratati
cu un antidiabetic oral, doza initiala este de 2,5 mg zilnic (1/2 tableta), luat
înainte de micul dejun; în cazul unui mic dejun redus, doza se ia înainte de masa
de prânz. Daca dupa 3-5 zile, aceasta doza se dovedeste eficienta, se va continua
cu tratamentul de întretinere. Daca efectul nu este suficient, doza poate fi
crescuta saptamânal cu 2,5 mg administrata dimineata. Doza maxima zilnica
este de 15 mg (în mod exceptional 20 mg). Doze de pâna la 10 mg zilnic se vor
lua în priza unica, dimineata; dozele mai mari vor fi administrate în doua prize.
Când se trece de la un alt antidiabetic oral la Gilemal, acesta poate fi
administrat imediat, în doze de 2,5 mg sau (mai frecvent) 5 mg zilnic. Doza
zilnica poate fi crescuta cu 2,5 mg la intervale de 3-5 zile. Daca în ciuda dietei
adecvate si a administrarii dozei zilnice maxime, efectul nu este satisfacator, se
recomanda tratamentul combinat cu biguanide. Trecerea de la tratamentul cu
insulina trebuie sa se faca în spital, sub control medical strict. În cazul dozelor
zilnice mici de insulina, tratamentul poate fi întrerupt imediat; daca dozele sunt
moderate, trecerea trebuie efectuata treptat, dupa modelul descris anterior.

MEGUAN®, comprimate
Substanta activa: metforminum
Indicatii:
Diabet non-insulinodependent stabil, la adulti, fara acetonurie, care nu poate fi
controlat numai prin dieta, mai ales la obezi si la cei cu alergie la sulfonamidele
antidiabetice; în asociatie cu sulfonamidele, la diabeticii obezi sau rezistenti la
acestea; în asociatie cu insulina, în diabetul juvenil labil si cel insulinorezistent.

Contraindicatii:
Coma si precoma diabetica, tendinta la cetoza, afectiuni care favorizeaza
acidoza lactica si hipoxia, insuficienta renala (se controleaza creatinina serica),
insuficienta hepatica grava, infarct miocardic acut, soc circulator, embolie
pulmonara, bronsita cronica, emfizem, astm bronsic, pancreatita, vârsta
înaintata; infectii intercurente cu febra mare (este necesara insulina), stare
generala alterata; tratamentul se întrerupe 2 zile înainte si dupa interventii
chirurgicale (se injecteaza insulina). Nu se administreaza în timpul sarcinii.

Reactii adverse:
Anorexie, gust metalic sau amar, greata, voma, diaree, uneori cetonurie, foarte
rar acidoza lactica (risc letal, se opreste imediat medicatia si se instituie
tratamentul adecvat).

Compozitie:
Comprimate continând clorhidrat de metformina 500 mg.

Actiune:
Antidiabetic de sinteza cu structura biguanidica, activ pe cale orala; poate
corecta si dislipemia diabetica. Se absoarbe repede din intestin, în proportie de
circa 60%. Nu se leaga de proteinele plasmatice. Timpul de înjumatatire este de
1,5-2 ore. Se elimina mai ales prin urina, sub forma neschimbata.

Administrare:
Se recomanda individualizarea stricta. Se începe cu 2-3 comprimate pe zi, la
sfârsitul meselor. La nevoie doza poate fi crescuta pâna la 6 comprimate pe zi;
doza de întretinere se stabileste prin tatonare. La bolnavii aflati sub tratament
cu insulina se poate începe diminuarea dozelor de hormon dupa 2 zile de
administrare a Meguanului, cu suprimarea lui completa dupa 15 zile.

Alte antidiabetice:
» BUFORMIN RETARD, comprimate

» DIABITEN, compr.

» MEGUAN, compr.

» ORABET, compr.film.

» SILUBIN RETARD, drajeuri

» SIOFOR® 500, comprimate filmate

» SIOFOR® 850, comprimate filmate

Diuretice
ATENOLOL 50, compr. | atenololum

Substanta activa: atenololum

Indicatii:
Hipertensiune arteriala (singur sau asociat cu alt agent antihipertensiv, în
special diuretice tiazidice), angina pectorala, aritmii, prevenirea secundara a
infarctului acut de miocard la pacientii stabilizati hemodinamic.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate la medicament sau la oricare alt betablocant adrenergic;
bradicardie sinusala; bloc AV gradul II-III; soc cardiogenic; insuficienta
cardiaca decompensata.

Precautii:
Administrarea atenololului se face sub control medical. Se administreaza cu
prudenta pacientilor cu urmatoarele afectiuni: insuficienta cardiaca, boli
bronhospastice, diabet si hipoglicemie, functie renala afectata, bradicardie,
tulburari circulatorii periferice.

Reactii adverse:
Medicamentul este în general bine tolerat, reactiile adverse cele mai comune
sunt de obicei usoare si trecatoare: extremitati reci, oboseala musculara;
tulburari gastrointestinale: diaree; tulburari cardiovasculare: bradicardie,
hipotensiune, declansarea sau agravarea insuficientei cardiace; tulburari SNC:
ameteala, greata, depresie mentala, dureri de cap, vise intense, tulburari de
somn. Foarte rar pot aparea: ras psoriaziform sau exacerbarea psoriazisului,
purpura, alopecie reversibila. Efectele secundare raportate la alte betablocante,
pot fi considerate potentiale efecte secundare ale atenololului: agranulocitoza,
febra, laringospasm, disfunctii repiratorii, depresie mentala progresiva,
halucinatii, sindrom reversibil acut de dezorientare în timp si spatiu, pierderea
pe termen scurt a memoriei, efecte gastrointestinale: tromboze arteriale
mezenterice, colite ischemice, ras eritematos, fenomen Raynauld.

Compozitie:
Un comprimat contine 50 mg, respectiv 100 mg atenolol, si excipienti: carbonat
de magneziu greu, amidon de porumb, gelatina, laurilsulfat de sodiu, talc,
stearat de magneziu.

Administrare:
Tratamentul cu atenolol trebuie individualizat. Hipertensiune: doza initiala de
atenolol este de 50 mg/zi, fie singur fie asociat cu diuretice tiazidice. Daca efectul
optim nu se obtine în 1-2 saptamâni se creste doza la 100 mg/zi în una sau doua
prize. Angina pectorala: doza initiala este de 50 mg/zi. Daca efectul optim nu se
obtine într-o saptamâna se creste doza la 100 mg/zi într-o singura priza. Unii
pacienti necesita pentru obtinerea efectului optim doze de 200 mg/zi. Infarct
miocardic: tratamentul oral cu atenolol este tratament aditional celui i.v. Se
administreaza 50 mg la 15 minute dupa administrarea ultimei doze de atenolol
intravenos, apoi se repeta 50 mg la 12 ore si se continua cu 100 mg/zi în doza
unica. Copii: nu se administreaza pentru ca nu exista experienta în utilizarea
pediatrica. Vârstnici: dozele se reduc în special la pacientii cu functie renala
afectata, în functie de clearence-ul creatininei. Pacienti dializati: se
administreaza câte 50 mg dupa fiecare tratament de dializa, sub supraveghere
medicala.

ADVERSUTEN, compr.
Substanta activa: prazosinum Producator: AWD
Indicatii:
Hipertensiunea arteriala esentiala sau secundara, în toate stadiile - ca prim
medicament sau în asociatie cu un diuretic, eventual cu alte antihipertensive;
insuficienta cardiaca congestiva care nu raspunde la diuretice si digitalice (se
asociaza); boala si sindrom Raynaud.

Contraindicatii:
Alergie la prazosin; nu se recomanda în insuficienta cardiaca de cauza mecanica
(stenoza mitrala, stenoza aortica, embolie pulmonara, pericardita constrictiva);
prudenta în timpul sarcinii si alaptarii, nu se administreaza la copiii sub 12 ani;
prudenta si doze mici la batrâni si în prezenta insuficientei renale avansate.
Prazosinul are efect aditiv cu diureticele si alte antihipertensive (atentie la doze);
prudenta în asocierea cu blocante b-adrenergice si blocante ale canalelor
calciului (risc de hipotensiune ortostatica acuta); prazosinul poate determina
rezultate fals-pozitive în screening-ul biochimic al feocromocitomului (VMA si
MHPT în urina).

Reactii adverse:
Uneori hipotensiune ortostatica, mai ales la începutul tratamentului - prima
doza poate provoca ameteli, palpitatii, lesin (se începe cu o doza mica,
administrata la culcare); rareori somnolenta, cefalee, ameteli, tulburari de
vedere, congestie nazala, edem, uscaciunea gurii, greata, diaree, depresie,
impotenta sexuala, eruptii cutanate; poate înrautati starea bolnavilor cu angina
pectorala (se asociaza obligatoriu cu propranolol sau nifedipina).

Compozitie:
Comprimate continând prazosin 1 mg sau 5 mg, sub forma de clorhidrat

Actiune:
Antihipertensiv prin blocare b1-adrenergica selectiva; provoaca dilatatie
arteriala si venoasa cu scaderea moderata a presiunii arteriale si tahicardie
moderata, nu modifica practic circulatia renala; în insuficienta cardiaca scade
pre- si postsarcina, usurând munca inimii; efectul antihipertensiv începe dupa 2-
3 ore de la administrarea unei doze orale si se mentine 6-10 ore.

Administrare:
Oral, în hipertensiunea arteriala se începe cu o doza de 0,5 mg (1/2 comprimat a
1 mg) seara la culcare, apoi 0,5 mg de 2-3 ori/zi, crescând la intervale de 3-7 zile,
în functie de raspuns, pâna la doza utila, care este de 4-15 mg/zi (fractionat),
fara a depasi 20 mg/zi. În insuficienta cardiaca congestiva se începe cu 0,5 mg de
2-4 ori/zi, crescând la 2-3 zile, pâna la doza utila 4-20 mg/zi (fractionat); doza se
stabileste în functie de simptomele cardio-vasculare, urmarind eventual si
diferiti parametri hemodinamici. În sindromul sau boala Raynaud se începe cu
0,5 mg de 2 ori/zi, crescând saptamânal, dupa nevoie - doza utila obisnuita este
de 1-2 mg de 2 ori/zi.

CAPOTEN, compr.
Substanta activa: captoprilum Producator: Bristol-Myers Squibb
Indicatii:
Hipertensiunea arteriala: Capoten este indicat pentru tratamentul HTA. Poate
fi utilizat singur, precum si în combinatie cu alte antihipertensive, îndeosebi
diureticele tiazidice. În acest caz efectele lor sunt aproximativ aditive.
Insuficienta cardiaca: Capoten este indicat în tratamentul ICC în asociatie cu
diuretice si digitalice. Efectul benefic al captoprilului în IC nu necesita neaparat
prezenta digitalicelor. Disfunctia ventriculului stâng dupa infarctul miocardic:
Capoten este indicat la pacienti stabilizati clinic, cu insuficienta ventriculara
stânga postinfarct, manifestata prin fractie de ejectie <40%. În aceste cazuri,
captoprilul a redus incidenta IVS decom-pensate, prelungind semnificativ
durata supravietuirii dupa infarctul miocardic. Nefropatia diabetica: Capoten
este indicat în tratamentul nefropatiei diabetice (proteinurie >500 mg/zi) la
pacienti cu diabet zaharat insulino-dependent de tip I si retinopatie. Capoten
încetineste evolutia insuficientei renale catre boala renala terminala.

Contraindicatii:
Contraindicatii: Hipersensibilitate la produs în antecedente. În sarcina.
Capotenul este contraindicat în sarcina si nu trebuie administrat femeilor care
sunt suspecte ca ar fi însarcinate. Expunerea mamelor la acest medicament în
trimestrele II si III de sarcina a fost asociata cu oligoamniosul si hipotensiunea
neonatala si/sau cu anurie. Precautii: Monitorizarea tratamentului trebuie sa
includa aprecierea functiei renale înainte de initierea tratamentului si apoi la
intervale corespunzatoare. Pacientii cu insuficienta renala, în mod nornal, nu ar
trebui sa fie tratati cu captopril. Capoten nu ar trebui folosit la pacientii cu
stenoza aortica sau cu obstructia tractului respirator. Exista o experienta
limitata în ceea ce priveste tratamentul crizei acute hipertensive, de aceea,
Capotenul trebuie evitat la acesti pacienti. Atentie! Incidenta reactiilor adverse
la captopril este asociata în principal cu integritatea functiei renale deoarece
medicamentul este excretat în principal prin rinichi. Capotenul nu se recomanda
pacientilor cu insuficienta renala. Hipotensiunea: la prima sau a doua doza, unii
pacienti pot avea simptome de hipotensiune care în multe cazuri dispar usor
daca pacientul este culcat. La pacientii cu hipertensiune severa si renin-
dependenta (hipertensiunea renovasculara) sau cu insuficienta cardiaca
congestiva severa, care au primit doze mari de diuretic, poate aparea un raspuns
hipotensor exagerat, de obicei, în prima ora dupa administrarea dozei initiale de
Capoten. La acesti pacienti, prin întreruperea terapiei diuretice sau reducerea
semnificativa a acesteia cu 4-6 zile înainte de introducerea în tratament a
Capotenului, se reduce considerabil posibilitatea aparitiei hipotensiunii. Prin
initierea terapiei cu Capoten în doze mici (6,25 mg sau 12,5 mg), durata oricarui
efect hipotensiv este diminuata. Unii pacienti pot beneficia chiar de o perfuzie cu
ser fiziologic (solutie salina). Aparitia hipotensiunii la prima doza de Capoten nu
prejudiciaza urmatoarele doze stabilite. Potasiul seric: deoarece Capotenul
scade productia de aldosteron, potasiul seric este mentinut la valori normale
chiar si la pacientii care primesc tratament cu diuretice. La pacientii cu
insuficienta renala marcata poate aparea o crestere semnificativa a potasiului
seric. Aparatul renal: la pacientii cu functie renala normala, proteinuria este
foarte rara. Proteinuria poate aparea de obicei la pacientii cu hipertensiune
severa si cunoscuti ca fiind purtatori ai unor boli renale. La unii dintre acesti
pacienti a fost descris sindromul nefrotic. În primele noua luni de tratament este
recomandata estimarea lunara a proteinelor urinare atunci se face o noua
determinare din urina de 24 ore si daca aceasta indica o depasire a cantitatii
proteinelor de 1 g/zi, atunci trebuie sa se faca o analiza a beneficiilor si riscurilor
tratamentului cu Capoten. La unii pacienti cu boli renale, mai ales la cei cu
stenoza arteriala renala bilaterala sau unilaterala, la cei cu un singur rinichi
functional s-au constatat concentratii crescute ale ureei sanguine si ale
creatininei serice. În aceasta situatie trebuie redusa doza de Capoten si/sau
întreruperea diureticului. Pentru unii dintre pacienti nu este posibil sa se
normalizeze tensiunea arteriala si astfel sa se mentina o perfuzie renala
adecvata. Hematologie: neutropenia/granulocitoza, trombocitopenia si anemia
au fost raportate la pacientii care au primit tratament cu Capoten. La pacientii
cu functia renala normala si fara alti factori de risc, neutropenia apare foarte
rar. Capotenul trebuie folosit de rutina la pacientii cu insuficienta renala
preexistenta, cu boli vasculare de colagen, sub tratament imunosupresiv, cu
allopurinol sau procainamida sau combinatii ale acestor factori care determina
complicatii. În timpul tratamentului toti pacientii trebuie sfatuiti sa semnaleze
orice semn de infectie (cum ar fi durerea în gât, febra), pentru a se controla
evolutia numarului de leucocite. Capotenul si alte medicamente care pot fi
administrate concomitent trebuie întrerupte daca este suspectata sau detectata
neutropenia accentuata (neutrofilie

Reactii adverse:
Idiosincrazie: angioedemul cuprinzând extremitatile, fata, buzele, mucoasele,
limba, glota sau laringele a fost observat la pacientii tratati cu inhibitori ACE,
incluzând captoprilul. În aceasta situatie, tratamentul cu ACE trebuie întrerupt.
Hematologice: neutropenie, anemie si trombocitopenie. Foarte rar a fost
raportata ANA pozitiva. Renale: proteinurie, uree si creatinina crescuta în
sânge, potasiu seric crescut si acidoza. Cardiovasculare: hipotensiune,
tahicardie. Tegumente: eruptii cutanate, prurit. Aceste semne sunt usoare de
obicei, trecatoare si cu aspect maculopapular, rar urticarian si dispar în câteva
zile dupa reducerea dozei, tratament de scurta durata cu un antihistaminic
si/sau întreruperea terapiei. În câteva cazuri, la aceasta eruptie s-a asociat si
febra. Pruritul, hiperemia, eruptia veziculara sau buloasa si fotosensibilitatea au
fost si ele raportate. Gastrointestinale: Au fost semnalate alterari ale gustului,
autolimitate de obicei si reversibile. Alaturi de pierderea gustului se poate asocia
si pierderea în greutate. Au mai fost semnalate stomatita si ulcerele aftoase.
Cresterea enzimelor hepatice a fost notata la câtiva pacienti. De asemenea au
fost raportate rare cazuri de distrugere hepatocelulara si icter colestatic. Pot
aparea: iritatia gastrica si dureri abdominale. Pancreatita a fost semnalata
destul de rar la pacientii tratati cu inhibitori ai ACE; în unele cazuri, aceasta s-a
dovedit a fi fatala. Alte efecte: Au mai fost raportate parestezii ale mâinilor,
boala serului, tuse, bronhospasm si limfadenopatie.

Compozitie:
Comprimate continând 25 mg captopril

Actiune:
Capoten este un inhibitor specific al enzimei de conversie a Angiotensinei I spre
Angiotensina II.
Administrare:
Hipertensiunea arteriala: tratamentul cu Capoten trebuie sa cuprinda cea mai
mica doza eficienta care a fost determinata în functie de nevoile pacientului.
Hipertensiunea usoara si moderata: doza de început este de 12,5 mg de 2 ori pe
zi. Doza uzuala de întretinere este de 25 mg de 2 ori pe zi si poate fi crescuta
suplimentar la 2-4 saptamâni interval, pâna când este obtinut raspunsul
satisfacator, dar nu mai mult de 50 mg de 2 ori pe zi. Daca nu se obtine
raspunsul terapeutic scontat, alaturi de Capoten poate fi asociat un diuretic
tiazidic. Doza de diuretic poate fi crescuta la interval de 1-2 saptamâni, pâna la
nivelul optim sau pâna la doza maxima admisa. Hipertensiunea severa: în
hipertensiunea severa în care terapia standardizata este ineficienta sau
inadecvata din cauza efectelor adverse, doza de început este de 12,5 mg/zi.
Dozele pot fi crescute treptat pâna la doza maxima de 50 mg de 2 ori pe zi. Doza
zilnica de 150 mg de Capoten nu trebuie sa fie depasita în mod normal.
Insuficienta cardiaca: terapia cu Capoten trebuie sa înceapa sub supravegherea
atenta a medicului. Capotenul trebuie sa fie introdus când terapia diuretica (de
ex. Furosemid 40-80 mg sau echivalent) se dovedeste a fi incapabila sa controleze
simptomele . Doza de debut de 6,25 mg sau 12,5 mg poate reduce tranzitor
efectul hipotensiv al acestora. Posibilitatea aparitiei acestui efect poate fi scazuta
prin întreruperea sau reducerea diureticului daca este posibil înainte de
începerea tratamentului cu Capoten. Doza de întretinere uzuala este de 25 mg de
doua sau trei ori pe zi si poate fi crescuta treptat la interval de cel putin doua
saptamâni, pâna la obtinerea raspunsului terapeutic dorit. Doza maxima
obisnuita este de 150 mg/zi. Vârstnici: Doza trebuie fixata în functie de
raspunsul tensiunii arteriale si pastrata atât de scazuta cât este posibil sa fie
tinuta sub control. Deoarece pacientii în vârsta au o functie renala redusa si
disfunctii ale altor organe, se indica initial o doza scazuta de Capoten. Copii:
Capotenul nu se recomanda în tratamentul hipertensiunii usoare si moderate la
copii. Experienta în neonatologie, în special pentru sugarii prematuri, este
limitata. Deoarece functia renala a sugarilor nu este echivalenta cu a copiilor
mai mari si a adultilor, ar trebui folosite doze mai scazute de Capoten si aplicate
sub supraveghere medicala stricta. Doza de început trebuie sa fie de 0,3 mg/kg
corp/zi pâna la un maxim de 6 mg/kg corp/zi divizata în mai multe doze. Doza
trebuie sa fie individualizata în functie de raspunsul terapeutic si poate fi
administrata de doua sau trei ori pe zi. Pacientii cu insuficienta renala: acolo
unde este indicat din punct de vedere clinic la pacientii cu hipertensiune severa
dar si cu insuficienta renala, doza trebuie pastrata la un nivel atât de scazut cât
sa mentina un control al tensiunii arteriale adecvat. Doza poate fi fixata în
functie de raspuns si trebuie stabilite niste intervale de timp adecvate între
dozele adaptate. La acesti pacienti este preferabil un diuretic de ansa decât un
tiazidic. Capotenul este eliminat rapid prin hemodializa.

Alte diuretice:
» ACCUPRO-5,-10, -20 compr.film.

» ALKADIL, compr.

» CAPTOPRIL 25 mg si 50 mg, comprimate

» CAPTOPRIL, compr.

» EDNYT, compr.

» ENALAPRIL MALEAT, compr.

» ENAP, compr.

» ENAP, fiole

» ENAP-5, compr.

» ENAPRIL-10, compr.

» ENAPRIL-20, compr.

» ENARENAL, compr.

» FARCOPRIL, comprimate

» GOPTEN, caps.

» HYPOTENSOR, compr.

» INHIBACE, compr.

» KAPRIL, compr.

» LIPRIL-5,-10, compr.

» LISTRIL, compr.

» LOTENSIN, compr.

» MEGAPRESS, compr.

» MINITEN-25-50, compr.

» MONOPRIL, compr.
» NOVO-CAPTORIL, compr.

» PRESTARIUM, compr.

» PRINIVIL, compr.

» RENITEC, compr.

» RILCAPTON-25, compr.

» SINOPRYL, compr.

» TENSIOMIN, compr.

» TRITACE-2,5, caps.

» TRITACE-2,5, compr.

» VIRFEN, compr.

Dezinfectante
BETADINE 10, sol. ext.
Substanta activa: iodopovidonum
Indicatii:
Solutia de Betadine: dezinfectia pielii si mucoaselor înainte de injectii, punctii,
biopsii, transfuzii, perfuzii; dezinfectia preoperatorie a pielii si mucoaselor;
tratamentul plagilor aseptice; tratamentul infectiilor cutanate bacteriene si
fungice; dezinfectia preoperatorie corporala totala sau partiala (bai
dezinfectante). Sapunul de Betadine: dezinfectia mâinilor înainte si dupa actele
medicale curente; igiena personalului medical si auxiliar din maternitati, crese,
gradinite si sanatorii; în laboratoare dupa contactul cu exudate si secretii;
asepsia preoperatorie a mâinilor. Unguentul de Betadine: tratamentul arsurilor,
al ranilor septice si aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor si altor infectii
cutanate si dermatoze suprainfectate.

Contraindicatii:
Sensibilitatea la iod; patologia tiroidiana, dermatita herpetiforma, înainte de
tratamente cu iod radioactiv; insuficienta renala grava; tratamentul copiilor
prematuri si al nou nascutilor, gravidelor dupa a treia luna de sarcina si în
timpul lactatiei (eventual numai dupa o evaluare medicala individuala si sub
control continuu).
Precautii:
Culoarea bruna a Betadinei îi indica eficacitatea; diminuarea sau disparitia
culorii indica scaderea activitatii antimicrobiene; Betadina se descompune sub
influenta luminii sau la temperaturi mai mari de 40 de grade; efectul
antimicrobian se exercita la un pH intre 2 si 7; nu se foloseste împreuna cu
preparate topice enzimatice sau pe baza de mercur; complexul PVP-iodina al
Betadinei este incompatibil cu agentii reducatori, sarurile alcaline si acizii. În
cazul sapunului, datorita anumitor cazuri de sensibilitate, se recomanda testarea
produsului înainte; Betadine nu se foloseste împreuna cu alti antiseptici;
contactul cu ochii trebuie evitat. În patologiile tiroidiene, în special la batrini,
unguentul nu se foloseste decât sub strict control medical; aceleasi precautiunii
trebuiesc luate în cazul nou nascutilor, copiilor mici, gravidelor si în perioada
alaptarii.

Compozitie:
Solutia contine 100 mg PVP-iodine/ml (corespunzator a 10 mg de iod activ pe
ml); sapunul chirurgical contine 7,5 mg PVP-iodine/ml; unguentul contine 100
mg PVP-iodine/mg.

Actiune:
Solutia de Betadine este un antiseptic cu spectru larg antimicrobian (bactericid,
fungicid, virucid, protozoicid), recomandat pentru dezinfectia pielii si
mucoaselor. Preparatul contine iodul activ ca agent antimicrobian. Sapunul
chirurgical este recomandat atât în asepsia preoperatorie a mâinilor, cât si
pentru igiena curenta a personalului medical. Unguentul de Betadine este un
preparat cu larg spectru antimicrobian.

Administrare:
Solutia poate fi folosita ca atare, nediluata, sau în dilutie 1/10 în functie de
aplicatie; (în forma nediluata când se urmareste o asepsie perfecta, cu o
expunere de 1-2 minute). Pentru tratamentul ranilor, arsurilor, infectiilor
cutanate si ale mucoaselor, în dilutie 1/10; pentru baile preoperatorii în dilutie
1/100 (expunere uniforma timp de cel putin 2 minute, apoi spalare cu apa calda).
Dilutiile de Betadine se prepara imediat înainte de folosire si nu se stocheaza ca
atare; Betadine poate fi îndepartata cu apa calda, sau, petele textile cu tiosulfat
de sodiu. Sapunul se foloseste numai în forma nediluata; pentru practica
medicala curenta 5 ml sunt suficienti, cu o expunere de cel putin 1 minut;
mâinile se clatesc apoi abundent cu apa calda; preoperator se folosesc 10 ml
timp de 2,5 minute; operatia se repeta dupa spalarea abundenta a mâinilor cu
apa sterila (deci în total 20 ml Betadine timp de 5 minute). Unguentul: se aplica
pe tegumente curate si uscate ori de câte ori se considera necesar.

BETADINE, ung.
Substanta activa: iodopovidonum
Indicatii:
Solutia de Betadine: dezinfectia pielii si mucoaselor înainte de injectii, punctii,
biopsii, transfuzii, perfuzii; dezinfectia preoperatorie a pielii si mucoaselor;
tratamentul plagilor aseptice; tratamentul infectiilor cutanate bacteriene si
fungice; dezinfectia preoperatorie corporala totala sau partiala (bai
dezinfectante). Sapunul de Betadine: dezinfectia mâinilor înainte si dupa actele
medicale curente; igiena personalului medical si auxiliar din maternitati, crese,
gradinite si sanatorii; în laboratoare dupa contactul cu exudate si secretii;
asepsia preoperatorie a mâinilor. Unguentul de Betadine: tratamentul arsurilor,
al ranilor septice si aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor si altor infectii
cutanate si dermatoze suprainfectate.

Contraindicatii:
Sensibilitatea la iod; patologia tiroidiana, dermatita herpetiforma, înainte de
tratamente cu iod radioactiv; insuficienta renala grava; tratamentul copiilor
prematuri si al nou nascutilor, gravidelor dupa a treia luna de sarcina si în
timpul lactatiei (eventual numai dupa o evaluare medicala individuala si sub
control continuu).

Precautii:
Culoarea bruna a Betadinei îi indica eficacitatea; diminuarea sau disparitia
culorii indica scaderea activitatii antimicrobiene; Betadina se descompune sub
influenta luminii sau la temperaturi mai mari de 40 de grade; efectul
antimicrobian se exercita la un pH intre 2 si 7; nu se foloseste împreuna cu
preparate topice enzimatice sau pe baza de mercur; complexul PVP-iodina al
Betadinei este incompatibil cu agentii reducatori, sarurile alcaline si acizii. În
cazul sapunului, datorita anumitor cazuri de sensibilitate, se recomanda testarea
produsului înainte; Betadine nu se foloseste împreuna cu alti antiseptici;
contactul cu ochii trebuie evitat. În patologiile tiroidiene, în special la batrini,
unguentul nu se foloseste decât sub strict control medical; aceleasi precautiunii
trebuiesc luate în cazul nou nascutilor, copiilor mici, gravidelor si în perioada
alaptarii.

Compozitie:
Solutia contine 100 mg PVP-iodine/ml (corespunzator a 10 mg de iod activ pe
ml); sapunul chirurgical contine 7,5 mg PVP-iodine/ml; unguentul contine 100
mg PVP-iodine/mg.

Actiune:
Solutia de Betadine este un antiseptic cu spectru larg antimicrobian (bactericid,
fungicid, virucid, protozoicid), recomandat pentru dezinfectia pielii si
mucoaselor. Preparatul contine iodul activ ca agent antimicrobian. Sapunul
chirurgical este recomandat atât în asepsia preoperatorie a mâinilor, cât si
pentru igiena curenta a personalului medical. Unguentul de Betadine este un
preparat cu larg spectru antimicrobian.
Administrare:
Solutia poate fi folosita ca atare, nediluata, sau în dilutie 1/10 în functie de
aplicatie; (în forma nediluata când se urmareste o asepsie perfecta, cu o
expunere de 1-2 minute). Pentru tratamentul ranilor, arsurilor, infectiilor
cutanate si ale mucoaselor, în dilutie 1/10; pentru baile preoperatorii în dilutie
1/100 (expunere uniforma timp de cel putin 2 minute, apoi spalare cu apa calda).
Dilutiile de Betadine se prepara imediat înainte de folosire si nu se stocheaza ca
atare; Betadine poate fi îndepartata cu apa calda, sau, petele textile cu tiosulfat
de sodiu. Sapunul se foloseste numai în forma nediluata; pentru practica
medicala curenta 5 ml sunt suficienti, cu o expunere de cel putin 1 minut;
mâinile se clatesc apoi abundent cu apa calda; preoperator se folosesc 10 ml
timp de 2,5 minute; operatia se repeta dupa spalarea abundenta a mâinilor cu
apa sterila (deci în total 20 ml Betadine timp de 5 minute). Unguentul: se aplica
pe tegumente curate si uscate ori de câte ori se considera necesar.

Alte dezinfectante:» BETADINE 7.5, sol. ext.

» IODINA 10, sol. ext.

» IODISOL, sol.ext.

» IODO-VIT, sol.ext.

» IODOSEPT, sol.ext.

» IODOSEPT, ung..

» OXISEPT, sol.ext.

» OXYSEPY, sol. ext.

» POLIODINE, sol. ext.

» SEPTOZOL, sol.ext.
Calmante
COLDREX NITE, sirop
Substanta activa: combinatii Producator: SmithKline Beecham
Indicatii:
Coldrex Nite este recomandat pentru calmarea simptomelor nocturne din raceli,
gripe, guturaiuri- incluzând dureri de cap, frisoane, dureri difuze, dureri si
usturimi de gât, secretii nazale abundente, tuse uscata si sâcâitoare. Calmarea
acestor simptome va ajuta sa aveti un somn linistit.

Contraindicatii:
Nu luati Coldrex Nite daca sunteti alergic la paracetamol, prometazina sau
dextrometorfan, daca aveti afectiuni renale sau hepatice, daca luati (sau ati luat
în ultimele 2 saptamâni) antidepresive (incluzând inhibitorii de
monoaminooxidaza) sau daca sunteti însarcinata. Nu luati Coldrex Nite în
acelasi timp cu alte medicamente pentru raceala, produse decongestionante sau
ce contin paracetamol, cu alcool.

Precautii:
Înainte de a lua Coldrex Nite consultati medicul: daca sunteti însarcinata sau
alaptati; daca suferiti de astm sau alte afectiuni respiratorii, epilepsie, glaucom,
retentie urinara, prostata, probleme cardiace; daca luati anticoagulante (de
exemplu warfarina), medicamente ce produc somnolenta, senzatia de uscaciune
a gurii sau încetosarea vederii; daca luati anxiolitice sau medicamente pentru a
dormi. Consultati medicul sau farmacistul daca luati pe timpul zilei
medicamente pentru raceala, deconges-tionante sau medicamente ce contin
paracetamol. Coldrex Nite poate produce somnolenta. Daca sunteti afectat de
somnolenta, nu conduceti si nu manevrati utilaje.

Reactii adverse:
Ocazional hipersensibilitate - eruptii cutanate, alte efecte alergice, sensibilitate la
lumina soarelui. Rareori dificultati de miscare, uscaciune a gurii, încetosarea
vederii, dezorientare, neliniste si ameteli, tulburari gastrointestinale sau
dificultati la eliminarea urinii. Aceste efecte secundare sunt trecatoare. Nu lasati
medicamentul la îndemâna copiilor.

Compozitie:
Fiecare doza de 20 ml sirop contine Paracetamol 1000 mg, Prometazina
clorhidrat 20 mg si Dextrometorfan clorhidrat 15 mg.

Administrare:
Adulti (inclusiv vârstnici) si copii mai mari de 12 ani: Se umple paharul dozator
pâna la nivelul de 20 ml (sau 4 linguri de 5 ml). Se administreaza exact înainte
de culcare. Copii 6-12 ani: Se umple paharul dozator pâna la nivelul de 10 ml
(sau 2 linguri de 5 ml). Se administreaza exact înainte de culcare. Se
administreaza o doza pe noapte. Daca simptomele persista, consultati medicul.
Nu depasiti dozele recomandate. Daca ati depasit doza recomandata, consultati
imediat medicul chiar daca nu va simtiti rau.

EPIZOLONE DEPOT, flac.inj.

Substanta activa: methylprednisolonum
Indicatii:
Administrare cu efect local: Artrite reumatoide si osteoartrite: Ca urmare a
administrarii intra-articulare se constata calmarea durerilor în 12-24 ore.
Durata este variabila, dar în medie ea este de 3-4 saptamâni sau chiar mai mult.
Injectiile sunt bine tolerate. Injectia intra-articulara cu Epizolone-Depôt (acetat
de metilprednisolon) se recomanda ca adjuvant în masurile de terapie generala
care au ca efect suprimarea inflamatiei uneia sau mai multor articulatii
periferice reumatoide sau osteoartritice atunci când: afectiunea este limitata la
una sau mai multe articulatii periferice; afectiunea este raspândita la una sau
mai multe articulatii periferice inflamate activ; terapia sistemica cu alti
corticoizi sau corticotropina controleaza aproape toate articulatiile implicate
mai activ; terapia sistemica cu cortizon, hidrocortizon sau corticotropina este
contraindicata; articulatiile prezinta deformari timpurii si progresive (pentru a
accentua efectul fizioterapiei si al procedurilor de corectare); au fost luate sau
urmeaza a fi luate masuri chirurgicale sau masuri ortopedice. Actiunea
Epizolon-Depôt injectat intrasinovial este de obicei bine localizata, dar, totusi, în
timp, pot fi observate efectele sistemice ale administrarii locale. Cu cât este mai
mare numarul de articulatii afectate, cu atât doza utilizata trebuie sa fie mai
mare. Uneori se înregistreaza ameliorarea starii articulatiilor afectate, altele
decât cele tratate local. Bursite: Injectiile intrabursale cu suspensie pe baza de
corticoizi s-au dovedit a fi eficiente în tratarea diferitelor tipuri de bursite,
inclusiv a celor subdeltoidiene, prerotuliene si olecraniene. În general, utilizarea
corticoizilor în acest scop a demonstrat ca se pot obtine rezultate mai bune în
tratarea bursitelor subdeltoidiene acute decât în cele cronice. În cazul bursitelor
subdeltoidiene, a fost calmata durerea si s-a revenit la întreaga gama de miscari
numai în câteva ore de la administrarea unei singure injectii. În majoritatea
cazurilor nu au mai fost necesare si alte injectii. În cazurile de bursita
subdeltoidiana cronica se poate obtine o calmare partiala a durerii cu revenirea
la gama normala de miscari ale umarului. În cazurile de bursita prerotuliana
post-traumatica si de bursita olecraniana, îmbunatatirea situatiei poate fi
obtinuta în 24 ore, cu revenirea la gama normala de miscari într-o saptamâna.
Diverse: ganglioni, tendinite, epicondilite. S-a constatat ca injectiile cu
Epizolone-Depôt suspensie au fost eficiente în cazuri de tendinite, tenosinovite,
epicondilite si ganglioni ai tecii tendoanelor. Injectii cu efect local în boli
dermatologice: Injectiile cu suspensie pe baza de corticoizi cu efect local sunt
utilizate în tratamentul diferitelor leziuni ale pielii. De multe ori aceasta terapie
este urmata de ameliorarea sau involutia leziunii. În conditii cronice si/sau
recurente ar putea fi necesara o repetare a injectiilor. Leziunile dermatologice
asupra carora injectiile cu Epizolon-Depôt suspensie ar putea avea un efect
benefic sunt: neurodermatite localizate, lichen plan hipertrofic, eczema
numulara, necrobioza lipoidica a diabeticilor, alopecia areata, lupus eritematos,
muscaturi de insecte. Injectiile interkeloidale au avut ca rezultat ameliorarea si
regresia leziunii. În general, rezultate mai bune au fost obtinute în cazul
leziunilor incipiente si/sau primitive decât în cel al leziunilor cronice si/sau
secundare. Instilare pentru efect local în cazuri de colita ulceroasa.
Administrare pentru efect sistemic: Injectarea intramusculara a Epizolone-
Depôt suspensie trebuie efectuata adânc în muschii gluteus. În vederea evitarii
administrarii intravasculare se va utiliza tehnica uzuala de aspirare înainte de
injectare. Dozele recomandate pentru injectarea intramusculara nu vor fi
injectate subcutanat sau superficial. Când este indicat tratamentul cu
metilprednisolon, în mod obisnuit este preferata administrarea orala, datorita
comoditatii evidente. Tratamentul intramuscular cu suspensie asigura o cale
alternativa de administrare, atunci când utilizarea medicamentului pe cale orala
este interzisa, cum ar fi bolnavii cu gastroduodenita acuta sau la bolnavii în
status pre- sau post-operator. Ca urmare a administrarii intramusculare,
absorbtia de la locul injectiei se desfasoara lent, ceea ce are ca rezultat un efect
sistemic prelungit. Acest tratament mai poate fi folosit în conditii ca: sindromul
adrenogenital, când se doreste un efect prelungit. În timp ce administrarea
intramusculara în doza recomandata are ca rezultat o suprimare efectiva a
functiei adrenocorticale timp de aproximativ doua saptamâni la bolnavii cu
sindrom adrenogenital, durata medie a efectului sistemic la bolnavii cu artrita
reumatoida este de aproximativ o saptamâna. Aceasta suspensie mai poate fi
utilizata si în alte afectiuni dermatologice care au fost tratate sistemic cu
corticoizi. Epizolone-Depôt a fost utilizat cu bune rezultate la bolnavii cu
dermatite de contact acute si cronice, inclusiv dermatita seboreica. Injectarea
intramusculara a fost utilizata eficient la bolnavii astmatici si la cei cu rinite
alergice. Totusi, terapia sistemica cu corticoizi ar trebui limitata numai la acele
situatii în care bolnavii nu raspund la alte tratamente. S-a constatat o
descrestere a morbiditatii si a incidentei aparitiei stenozei la bolnavii care
prezentau arsuri ale esofagului datorate ingerarii de substante caustice atunci
când le-au fost administrati corticoizi, pe lânga tratamentul cu antibiotice.
Având în vedere ca administrarea pe cale orala a medicamentelor nu este în
mod obisnuit utilizata în primele zile la bolnavii cu arsuri ale esofagului,
Epizolone-Depôt poate fi utilizat în mod deosebit în aceste situatii.

Contraindicatii:
Epizolone-Depôt (acetat de metilprednisolon) nu trebuie diluat sau amestecat cu
alte solutii. În stari de infectii acute sunt contraindicate injectarile intra-
articulare, intrabursale, intratendinoase sau altele (pentru efect local).
Intensificarea durerii cu pierderea ulterioara a mobilitatii articulatiei, însotita
de febra si stare de inconfort a bolnavului ca urmare a injectarii intra-articulare
pot indica aparitia artritei septice. În aceasta situatie se va aplica imediat un
tratament bactericid care va continua timp de 7-10 zile dupa disparitia oricarui
simptom al infectiei. Utilizarea sistemica a metilprednisolonului, precum si a
altor corticoizi este în general considerata ca fiind absolut contraindicata la
bolnavii cu herpes simplex, psihoze acute si cu tuberculoza latenta, activa sau
vindecata. În anumite cazuri de meningita tuberculoasa sau de tuberculoza
pulmonara, administrarea de corticoizi în acelasi timp cu agenti antituberculosi
poate salva viata bolnavilor. Epizolone-Depôt este contraindicat în cazurile de
ulcer gastric si/sau duodenal latent sau activ, sindromul Cushing, diverticulita,
anastomoze intestinale, osteoporoza, insuficienta renala, simptome
tromboembolice, simptome psihotice, diabet zaharat, hipertensiune, infectii
locale sau sistemice inclusiv varicela sau vaccina, precum si alte boli provocate
de agentii micotici sau alte boli eruptive. Utilizarea sistemica a tratamentului cu
corticoizi, în special în primele 3 luni de sarcina este contraindicata, datorita
faptului ca au fost observate anomalii ale fatului la animalele de experienta.
Daca totusi este necesar un tratament cu corticoizi în timpul sarcinii, nou-
nascutul va fi îndeaproape observat pentru depistarea simptomelor de
hipoadrenalism, în vederea aplicarii unei terapii corespunzatoare imediat ce au
fost observate aceste simptome.

Precautii:
Aplicarea unei proceduri aseptice stricte la injectarea cu Epizolone-Depôt este
absolut obligatorie. În timp ce cristalele de steroizi adrenalinici în derm suprima
reactiile inflamatorii, prezenta lor poate provoca dezintegrarea elementelor
celulare si modificari fizico-chimice în substanta de baza a tesutului conjunctiv.
Modificarile rezultate dermice si/sau subdermice pot forma depresiuni în piele
la locul injectiei. Amploarea acestei reactii variaza în functie de cantitatea de
steroizi adrenalinici injectati. Regenerarea completa are loc în câteva luni sau
dupa ce cristalele de steroizi au fost absorbite. În vederea minimalizarii
incidentei atrofiei dermice sau subdermice trebuie respectata cu strictete doza
prescrisa pentru injectare. Va fi evitata injectarea în muschiul deltoid datorita
riscului de aparitie a atrofiei subcutanate. Epizolone-Depôt (acetat de
metilprednisolon) va fi administrat numai în conditiile unei cunoasteri depline a
activitatii caracteristice a hormonilor adrenocorticali si a variatelor reactii a
acestora. Datorita efectului sau inhibitor asupra fibroplaziei, acetatul de
metilprednisolon poate masca semnele injectiei si spori diseminarea
organismului infectat. În consecinta, toti bolnavii carora li se administreaza
Epizolone-Depôt trebuie observati pentru depistarea infectiei de însotire. În
cazul aparitiei unei astfel de infectii, aceasta va fi tinuta sub control prin
aplicarea de tratamente bactericide corespunzatoare. Se va evita întreruperea
brusca a tratamentului cu corticosteroizi, datorita pericolului de aparitie a
insuficientei adrenocorticoide suprapuse peste procesul infectios. Tratamentul
prelungit cu hormoni poate provoca de obicei o reducere a activitatii si a
dimensiunilor cortexului suprarenalei. Insuficienta adrenocorticala relativa care
apare la întreruperea tratamentului poate fi evitata prin reducerea treptata a
dozei. Totusi, un nivel critic potential al insuficientei mai poate persista
asimptomatic un anume timp, chiar dupa întreruperea treptata a tratamentului
cu steroizi adrenocorticali. Astfel, daca un bolnav este supus unui stres
semnificativ, cum ar fi: interventie chirurgicala, traumatisme sau boli cronice, în
timpul tratamentului sau în timpul unui an sau chiar doi ani de la terminarea
tratamentului, terapia cu hormoni trebuie marita sau reînceputa si continuata
pe toata durata stresului si imediat dupa disparitia acestuia. Deoarece secretia
mineralocorticoida poate fi afectata, se poate administra si sare de potasiu sau
dezoxicorticosteron. Este preferabil sa fie utilizat un preparat solubil, pe baza de
hormoni, în perioadele pre- si post-operatorii imediate. Desi este putin probabil
în cazul metilprednisolonului, totusi dozele medii si mari de corticosteroizi pot
provoca cresterea tensiunii sanguine, retentia de sare si de apa si o crestere a
excretiei de potasiu si calciu. În aceste cazuri se recomanda o suplimentare a
potasiului si o reducere a sarii în regimul alimentar. Asemenea altor
glucocorticoizi, Epizolone-Depôt poate agrava diabetul zaharat astfel încât sa fie
necesare doze mai mari de insulina sau poate precipita manifestarea unui diabet
zaharat latent. Utilizarea steroizilor în cazurile de miastenii grave poate agrava
si mai mult simptomele miastenice si în consecinta tratamentul trebuie efectuat
cu deosebita precautie. Ca urmare a administrarii sistemice a oricarui steroid
anti-inflamator, s-a constatat o astenie musculara. În unele cazuri, acest
fenomen a fost atribuit hipopotasemiei. Este putin probabil ca pierderile
excesive de potasiu sau retentia excesiva de sodiu sa fie provocate de dozele de
întretinere efectiva de metilprednisolon. Totusi, acest efect trebuie avut în
vedere si sunt necesare determinari periodice ale potasiului la bolnavii carora li
se administreaza orice tip de corticoid pe o perioada îndelungata. Investigatiile
curente au demonstrat ca slabirea muschilor voluntari la bolnavii carora li se
administreaza corticoizi poate apare în prezenta unor nivele normale de potasiu
în serul sanguin si poate fi datorata unor tulburari în metabolismul muschilor.
S-a mai înregistrat o întârziere a ritmului de crestere la copiii carora li s-au
administrat corticoizi timp de 6 luni sau mai mult, întârzierea fiind aproximativ
proportionala cu doza. La încetarea tratamentului, ritmul de crestere poate fi
accelerat. Din aceasta cauza, ritmul de crestere al copiilor supusi unui tratament
îndelungat cu steroizi trebuie supravegheat îndeaproape. Daca cresterea a fost
întârziata, doza trebuie redusa suficient de mult astfel încât sa permita reluarea
ritmului de crestere normal, înainte de închiderea epifizei. Rareori au fost
înregistrate reactii anafilactice ca urmare a tratamentului cu acetat de
metilprednisolon injectabil. Tratamentul pe termen lung cu adrenocorticoizi
poate produce o crestere a hiperaciditatii în cazurile de ulcer gastric si/sau
duodenal si în consecinta se impune ca masura profilactica un regim specific si
în special, administrarea unui antiacid.

Reactii adverse:
Sindromul Cushing, hirsutism, insuficienta adrenocorticala relativa, în cazuri de
stres datorat traumatismelor, interventii chirurgicale, etc.; fracturi spontane,
necroza aseptica a soldului si humerusului; activarea si complicarea ulcerului
peptic inclusiv perforarea si hemoragia; cresterea tensiunii arteriale; convulsii,
insomnie, nervozitate; dereglari ale ciclului menstrual; cataracta subcapsulara
posterioara; cresterea tensiunii intracraniene si intraoculare; pancreatita;
eritem facial; stoparea cresterii la copii; reactii alergice ale pielii, transpiratie;
vertij, slabiciune, miopatie, cefalee. Atunci când apar reactii adverse, acestea
sunt de obicei reversibile si dispar la întreruperea tratamentului cu hormoni.

Compozitie:
Fiecare ml contine 40 mg acetat de metilprednisolon.

Administrare:
Administrare cu efect local: Terapia cu Epizolone-Depôt (acetat de
metilprednisolon) trebuie sa aiba în vedere necesitatea de a respecta masurile
conventionale care sunt utilizate în mod obisnuit. Desi ca metoda de tratament
va ameliora simptomele, ea nu asigura vindecarea, deoarece hormonul nu are
vreun efect asupra cauzei inflamatiei. Artrita reumatoida si osteoartrita: Doza
pentru administrare intra-articulara depinde de marimea articulatiei si variaza
în functie de gravitatea cazului la fiecare pacient. În cazurile cronice, injectiile
pot fi repetate la intervale de la 1 la 5 sau mai multe saptamâni, în functie de
gradul de calmare obtinut dupa prima injectie. Dozele din tabelul de mai jos
sunt prezentate ca indicatii generale: Marimeaarticulatiei Exemple Domeniul de
dozare Mari Genunchi, glezne, umeri 20-80 mg Mijlocii Coate, încheietura
mâinii 10-40 mg Mici Metacorpofalangiene, interfalangiene, sternoclaviculare,
acromioclaviculare 4-10 mg Procedura: Înainte de injectarea intra-articulara se
recomanda a se revedea anatomia articulatiei implicate. În vederea obtinerii
unui efect antiinflamator corespunzator este important ca injectarea sa se faca
în spatiul sinovial. Folosind aceeasi procedura sterila ca în cazul punctiei
lombare, un ac steril 20G-24G este rapid inserat în cavitatea sinoviala.
Infiltratia cu procaina este eficienta. Aspirarea a numai câteva picaturi din
lichidul articular dovedeste ca spatiul articular a fost penetrat de ac. Locul de
injectare pentru fiecare articulatie este determinat de amplasarea cea mai
superficiala a cavitatii sinoviale si de absenta vaselor sanguine mari si a nervilor.
Mentinând acul în pozitie, seringa de aspiratie este îndepartata si înlocuita cu o
a doua seringa care contine cantitatea dorita de Epizolone-Depôt suspensie. Apoi
pistonul este tras în afara, încet pentru a aspira lichidul sinovial si se verifica
daca acul a ramas în spatiul sinovial. Dupa injectare, articulatia este miscata
usor de câteva ori pentru a se asigura o amestecare a lichidului sinovial cu
suspensia. Locul injectiei va fi acoperit cu un tampon steril. Locurile potrivite
pentru injectii intra-articulare sunt genunchii, gleznele, încheieturile mâinilor,
coatele, umerii, articulatiile falangelor si ale soldurilor. Deoarece articulatia
soldului este penetrata mai dificil, se va evita orice vas sanguin mare din zona
respectiva. Articulatiile care nu sunt potrivite pentru injectare sunt cele
inaccesibile din punct de vedere anatomic si cele asemenea articulatiei
sacroiliace care este lipsita de spatiu sinovial. Tratamentele ratate sunt de cele
mai multe ori rezultatul nepenetrarii spatiului articular. Tratamentul local nu
modifica procesul bolii si ori de câte ori este posibil, trebuie sa fie aplicata o
terapie care include fizioterapia si corectia ortopedica. În aplicarea
tratamentului intra-articular cu steroizi se va evita suprautilizarea articulatiilor
la care s-a constatat o ameliorare a simptomelor. Orice neglijenta în asemenea
cazuri favorizeaza o marire a gradului de deteriorare a articulatiei ceea ce va
anihila în mare masura efectele benefice ale tratamentului cu steroid. Nu vor fi
injectate articulatiile instabile. Injectarea repetata a unei articulatii poate avea
ca rezultat instabilitatea acesteia. Bursite: Zona din jurul locului de injectare
trebuie pregatita în mod steril si se tamponeaza locul cu o solutie de 1%
clorhidrat de procaina. Se introduce un ac 20G-24G (atasat la o seringa) în
bursa si se aspira lichidul. Acul este mentinut în loc si se schimba seringa
aspiratoare cu o alta seringa care contine doza de injectat. Dupa injectare, se
extrage acul si se acopera locul cu un mic pansament. Diverse: ganglioni,
tendinite, epicondilite. În tratamentul cazurilor de tendinita sau tenosinovita,
dupa aplicarea unui antiseptic pe locul de injectare, se va avea grija ca
injectarea suspensiei sa se faca în teaca tendonului si nu în substanta tendonului.
În cazurile de epicondilite se va detecta zona cu cea mai mare moliciune si
suspensia va fi infiltrata în aceasta zona. În cazurile de chisturi ale tecii
tendonului, suspensia va fi injectata direct în chist. De multe ori, o singura
injectare provoaca o diminuare marcata a marimii tumorii chistice sau chiar
disparitia acesteia. Dozele de tratament pentru cazurile de mai sus variaza între
4 si 30 mg în functie de gravitatea bolii. Administrare cu efect local în boli
dermatologice: Dupa curatirea zonei cu un antiseptic corespunzator cum ar fi
alcool 70% se injecteaza 20-60 mg suspensie în leziune. În cazul unor leziuni mai
ample, este necesar ca dozele variind între 20 si 40 mg suspensie sa fie distribuite
prin repetate injectari locale. De obicei, se administreaza 1 pâna la 4 injectii,
intervalele dintre injectari variind în functie de tipul leziunii tratate si de durata
îmbunatatirii produse de injectarea initiala. Instilarea cu efect local în cazuri de
colita ulceroasa: Se pot administra 40 mg suspensie în 30-300 ml. apa, în functie
de gradul de inflamare a mucoasei colonului. Administrare pentru efect
sistemic: Dozele pentru administrarea intramusculara variaza în functie de
boala ce urmeaza a fi tratata. În cazul utilizarii ca substitut al terapiei orale, se
va administra o singura injectare în 24 ore a unei doze de suspensie egala cu
doza orala zilnica de metilprednisolon. Când se doreste un efect prelungit, doza
saptamânala este calculata prin multiplicarea dozei orale zilnice cu 7 si se
administreaza printr-o singura injectie intramusculara. Dozarea trebuie
individualizata în functie de gravitatea bolii si a raspunsului bolnavului. Pentru
sugari si copii, doza recomandata trebuie redusa având în vedere mai mult
gravitatea bolii decât raportul dintre doza, vârsta si greutatea corporala a
bolnavului. Terapia cu hormoni este un adjuvant si nu un înlocuitor al terapiei
conventionale. Bolnavilor cu sindrom adrenogenital li se va administra, prin
injectare intramusculara, o doza de 40 mg la fiecare 2 saptamâni. Pentru
bolnavii de artrita reumatoida, doza de întretinere pentru injectare
intramusculara saptamânala va varia între 40-120 mg. Doza uzuala pentru
bolnavii care prezinta leziuni dermatologice este de 40-120 mg suspensie
administrata intramuscular saptamânal, pe o perioada de 1-4 saptamâni. În
cazuri de dermatite de contact cronice, cum ar fi dermatita seboreica, pot fi
necesare injectari la un interval de 5-10 zile, o doza saptamânala de 80 mg fiind
adecvata pentru controlarea situatiei. La bolnavii asmatici, administrarea
intramusculara a 80-120 mg va avea ca rezultat, în 6-48 ore, o ameliorare a
starii bolnavului, care poate persista de la câteva zile la 2 saptamâni. În mod
asemanator, la bolnavii de rinite alergice, o doza intramusculara de 80-120 mg
poate fi urmata de o ameliorare a simptomelor corizale în 6 ore de la injectare,
ameliorare care poate persista timp de câteva zile pâna la 3 saptamâni. Dupa o
terapie initiala, cu succinat de sodiu - metilprednisolon, copiilor si adultilor care
au prezentat arsuri esofagiene datorate ingerarii de produse caustice, li s-au
administrat la fiecare 48 ore, doze de 20-40 mg Epizolone-Depôt. N.B. A nu se
utiliza intravenos.
Alte calmante:
COLDREX NITE, sirop

EPIZOLONE DEPOT, flac.inj.

FORTRAL, compr.

FORTRAL, fiole

HIDROMORFON, sol.inj.

IMIGRAN, compr.

IMIGRAN, sol.inj.

ISOPTO FRIN, sol.oft.

MILLEFOLII FLOS coada soricelului, fragmente

OXYCORT, spray

PECTOLYN ANTITUSIVE, sirop

PRODEINE 30, compr.

Antimicotice
ANTIFUNGOL, spray
Substanta activa: clotrimazolum
Indicatii:
Domeniul de utilizare al solutiei de Antifungol cuprinde infectii cu ciuperci
(micoze) ale pielii cauzate de dermatofite, hife (de ex. diverse specii de Candida),
mucegaiuri si altele precum Malassezia furfur, de ex. micoze la picioare, micoze
ale pielii, ale cutelor pielii, Pityriasis versicolor, candidoze superficiale.

Contraindicatii:
Contraindicatiile reprezinta afectiuni sau situatii în care anumite medicamente
nu pot fi utilizate sau se utilizeaza numai dupa o prealabila analiza medicala
complexa, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relatie favorabila
fata de efectul negativ al acestora. În aceste conditii, medicul trebuie sa fie corect
si complet informat despre îmbolnavirile anterioare, boli asociate cu tratament
concomitent cât si conditiile care individualizeaza cazul. Uneori contraindicatiile
pot aparea sau pot fi cunoscute dupa începerea tratamentului. În acest caz
trebuie informat medicul dvs. Sensibilitatea fata de clotrimazol. În cazul unei
sensibilitati cunoscute fata de propilenglicol, macrogol (polietilenglicol),
respectiv sensibilitate fata de 2-propanol(isoopropanol) se recomanda sa se
foloseasca în loc de solutie, o forma galenica lipsita de aceste substante (de ex.
crema).

Reactii adverse:
Medicamentele pot avea pe lânga actiunile principale dorite si efecte nedorite,
asa-numitele efecte adverse. Efectele adverse observate la utilizarea temporara a
clotrimazolului, dar care nu trebuie sa apara la fiecare pacient sunt enumerate
mai jos: Ocazional pot aparea iritatii ale pielii (de ex. înrosire pasagera,
usturime sau întepaturi). În caz de hipersensibilitate fata de propilenglicol,
macrogol (polietilenglicol) sunt posibile aparitii de reactii alergice.

Compozitie:
1 ml solutie contine 10 mg clotrimazol; polietilenglicol; 2-propanolol.

Administrare:
Daca nu exista alta indicatie, se pulverizeaza în strat subtire de 2-3 ori pe zi cu
Antifungol, partile infestate si se maseaza usor pentru patrundere în piele.
Înaintea primei utilizari se pompeaza de mai multe ori pâna la aparitia unui nor
de pulverizare. La urmatoarele întrebuintari preparatul este utilizabil. Distanta
de pulverizare sa fie de 10-30 cm. La fiecare utilizare se apasa 1-2 ori pe capul
de pulverizare; acest lucru este suficient pentru a asigura actiunea eficienta
chiar pe suprafete mari de micoze. Durata tratamentului: Important pentru
succesul tratamentului este aplicarea regulata si suficienta a Antifungolului.
Durata tratamentului depinde de suprafata si localizarea bolii. Pentru a obtine o
vindecare completa, nu trebuie sa se întrerupa tratamentul cu Antifungol dupa
încetarea simptomelor inflamatorii acute sau a tulburarilor subiective, ci sa se
continue tratamentul cel putin înca 4 saptamâni. Pityriasis versicolor se vindeca
în general în 1-3 saptamâni. În caz de micoze la picioare, care prezinta o
ameliorare rapida, pentru a evita recidiva, se recomanda continuarea
tratamentului înca 2 saptamâni dupa disparitia tuturor simptomelor bolii. Dupa
fiecare spalare picioarele trebuie sa fie bine sterse (uscate interdigital).
Medicamentul sa nu fie utilizat dupa data de expirare prevazuta pe ambalaj. A
se pastra medicamentul ferit de copii.

CANESTEN HC, crema

Substanta activa: combinatii
Indicatii:
Canesten are un spectru larg de activitate. Actioneaza asupra dermatofitilor,
levurilor, mucegaiurilor si ciupercilor. Toate dermatomicozele provocate de:
dermatofiti (Trichophyton infectios, tipuri de Microsporum, Epidermophyton
floccosum); levuri (Candida albicans si alte tipuri de Candida); mucegaiuri si
alte ciuperci (Malassezia furfur). În afectiunile cutanate provocate de ciuperci si
suprainfectate: micoze interdigitale (Tinea pedum, Tinea manuum); micoze ale
pielii (Tinea corporis, Pityriasis versicolor); micoze ale plicilor cutanate (Tinea
inguinalis, Eritrasma); paronichii în onicomicoze (Tinea unguium); vulvite,
balanite; otomicoze.

Contraindicatii:
Posibile hipersensibilitati la clotrimazol, alcool cetilstearilic si hidrocortizon.
Daca exista o hipersensibilitate la alcool cetilstearilic, trebuie folosita o alta
forma farmaceutica de Canesten: solutie, spray sau pudra. Nu este indicata
utilizarea în dermatoze provocate de tuberculoza, sifilis, varsat de vânt,
dermatita periorala, Herpes simplex, Rosacea.

Reactii adverse:
Foarte rar: iritatii ale pielii (eritem tranzitoriu, senzatie de usturime). Din cauza
prezentei hidrocortizonului, daca produsul se foloseste pentru mai mult de 2-4
saptamâni, pot aparea reactii cutanate precum telangiectazie, striatii,
hipertrichoza.

Compozitie:
Compozitie: 1 g Canesten HC crema contine: 0,01 g clotrimazol si 0,01 g
hidrocortizon. Alti ingredienti: alcool benzilic, alcool cetilstearilic, apa distilata,
trisalchil (C16-C18)-polio xietilen-4-fosfat, triglicerid.

Administrare:
Cu exceptia altui mod indicat de medic, se aplica, 1 pâna la 2 ori pe zi
(dimineata si seara) în zona afectata si se maseaza usor. Durata terapiei: de
obicei câteva zile (forme acute).

Alte antimicotice:
ANTIFUNGOL, spray

CANESTEN HC, crema

CANESTEN, crema

CANESTEN, pulb.

CANESTEN, sol. ext.

CLORCHINALDOL, compr.film.

CLORHEXIN C, sol.ext.

CLOTRIMAZOL, compr. vag.

CLOTRIMAZOL, crema

CLOTRIMAZOL, sol.ext.

DIFLUCAN, caps.

DIFLUCAN, pulb.susp.

DIFLUCAN, sol.perf.

EXODERIL, crema

EXODERIL, sol. ext.

GRISEOFULVIN M, compr.

GYNO-PEVARYL, ovule

GYNO-TRAVOGEN (TRAVOGEN), ovule vag.

GYNOZOL, caps. vag.

H-KETOCONAZOL, compr.

LAMISIL, compr.

LAMISIL, crema

LOCACORTEN VIOFORM, crema

LOCERYL, crema
LOCERYL, sol.ext.

MEDACTER DERMATOLOGIC, crema

MYCO-FLUSEMIDON, crema

NEGAMICIN B, ung.

NIZORAL, compr.

ORUNGAL, caps.

PEVISONE, crema

PIMAFUCIN, compr. vag.

PIMAFUCIN, crema

PIMAFUCIN, ovule

PIMAFUCIN®, crema, picaturi, ovule, tablete

SANTADERM, pulb.

SANTADERM, ung.

SAPROSAN, draj.

SAPROSAN, drajeuri

SEPTRIN, compr.

SEPTRIN, fiole

SEPTRIN, susp.int.

SOSTATIN, compr.

STAMICIN, comprimate filmate

TRAVOCORT, crema

TRAVOGEN, crema

TRIAMCINOLON S, unguent
ZALAIN, crema

CLORCHINALDOL, compr.film.
Substanta activa: clorquinaldolum
Indicatii:
Disbacterioze intestinale, enterocolite recidivante sau trenante, dispepsii,
tulburari intestinale consecutive folosirii antibioticelor, schimbarii alimentatiei
sau climei; pemfigusul nou-nascutului si alte piodermite ale vârstei copilariei,
plagi de decubit, abcese infectate, micoze ale pielii.

Contraindicatii:
Alergie la halochine, insuficienta renala sau hepatica severa, insuficienta
cardiaca grava, sarcina în primul trimestru.

Reactii adverse:
Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli, eruptii cutanate
alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie.

Compozitie:
Comprimate continând clorchinaldol 10 mg, 100 mg.

Actiune:
Clorchinaldolul apartine grupei hidroxichinolinelor halogenate, cu proprietati
antibacteriene mai ales fata de germenii grampozitivi (stafilococi, streptococi),
trichomonas, giardia, fungi. Produsul se caracterizeaza printr-o buna toleranta.
Chiar la administrarea îndelungata, nu se produc fenomene de iritare locala sau
generala sau sensibilizare. Spre deosebire de antibiotice, Clorchinaldolul nu
distruge flora intestinala saprofita si nu creeaza rezistenta. Efectul bactericid al
Clorchinaldolului nu este inadecvat de puroi si de substante organice.

Administrare:
Oral: Adulti: curativ, 1-2 comprimate filmate (100-200 mg) de 3 ori pe zi;
profilactic, 1 comprimat filmat (100 mg) de 3 ori pe zi. Copii: 10 mg/kg corp/zi.
Comprimatele filmate se înghit nemestecate, de preferinta dupa mesele
principale. Atentie la supradozare; în cazurile acute tratamentul se
administreaza cel mult o saptamâna, în cele cronice cel mult o luna. În cazul
asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform, mexase, intestopan), nu se vor
depasi (sunat) 750 mg/zi la adult si 400 mg/zi la copii scolari; aceste preparate
nu se administreaza în cure succesive, daca durata totala a tratamentului
depaseste o luna.

CLORHEXIN C, sol.ext.
Substanta activa: combinatii
Indicatii:
Dezinfectia generala si cicatrizarea pielii în piodermite, acnee, micoze, panaritii,
leziuni superficiale, profilaxia infectiilor cutanate la diabetici. Aseptizarea
câmpului operator sau a zonei cutanate înaintea injectarii sau perfuzarii unui
medicament. Dezinfectia mâinilor personalului medical înainte sau dupa
executarea unor interventii. Dezinfectia bucala sau a protezelor dentare, prin
dilutie cu apa 10 la 100 sau tamponari cu solutie nediluata a gingiilor inflamate.

Contraindicatii:
Nu se va pune în contact cu meningele, ochii, urechea mijlocie, cavitati interne,
plagi întinse, mucoase, nou-nascuti.

Compozitie:
Clorhexidin digluconat 0,50%. Excipienti: rivanol, ulei de lavanda, alcool 50°.

Meloterapia - Terapia prin muzica

Introducere in meloterapie

In meloterapie, sau terapia prin muzica, sunetele si ritmul devin instrumente cu

ajutorul carora se dezvolta creativitatea, sa intra in contact cu sinele si se
trateaza diverse probleme de sanatate (anxietate, durere cronica, hipertensiune,
dificultati de invatare, etc.)

Datorita efectului sau asupra sistemului nervos central, muzica este un factor
important care ajuta la relaxare si la reducerea stresului. Ca instrument de
dezvoltare personala, muzica contribuie la cresterea capacitatilor cognitive
(atentie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordinare, mobilitate) si socio-
afective. In plus, pentru a obtine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem
nevoie de cultura muzicala!

In functie de personalitatea, de afectiunile si de obiectivele pacientilor,

meloterapeutul poate alege una din cele doua forme ale terapiei:
meloterapia activa – consta in practica unui instrument, compunerea de melodii,
executarea de miscari ritmice pe sunetele muzicii si favorizeaza in special
exprimarea sinelui.
meloterapia receptiva – ascultarea muzicii poate stimula energia creativa si
contribui la cresterea capacitatii de concentrare si a memoriei. Muzica scoate la
iveala emotii, uneori uitate sau ascunse cu mult timp in urma.

Desi la inceput meloterapia a fost utilizata cu precadere in psihoterapie,

aplicatiile sale terapeutice au fost extinse cu timpul. Muzica s-a dovedit deosebit
de eficienta pentru scoaterea din izolare a persoanelor cu probleme de
comunicare. La copiii care sufera de autism, de exemplu, s-a constatat ca
stimulii sonori diminueaza anxietatea legata de realitatea exterioara,
amelioreaza comportamentul socio-afectiv si creste increderea in sine. In mod
asemanator, la copiii cu dificultati de vorbire, muzica si cantecele contribuie la
ameliorarea articularii cuvintelor.

Datorita efectului sau fiziologic, o muzica relaxanta poate atenua durerea si

anxietatea micsorand nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si
eliberand endorfina, care are proprietati calmante, analgezice si euforice.
Introducere in gemoterapie

Gemoterapia, numita si terapia cu muguri, este o ramura a fitoterapiei, care isi

propune sa previna si sa trateze o varietate de probleme de sanatate cu ajutorul
remediilor vegetale. Gemoterapia utilizeaza doar tesuturile embrionare ale
plantelor, arborilor sau arbustilor - muguri, mladite si radicele.

Aceste tesuturi embrionare, macerate intr-un amestec de apa, alcool si glicerina,

servesc la fabricarea de solutii in care sunt concentrate principiile active ale
plantelor. Efectele lor benefice variaza in functie de planta din care provin:
coacazele pentru energie, bradul impotriva tusei, paducelul pentru inima... De
altfel, mai multe produse ale gemoterapiei au in comun proprietati diuretice, de
drenaj sau detoxifiere.

Conform adeptilor gemoterapiei, mugurii poseda proprietati terapeutice

superioare comparativ cu alte parti ale plantelor mature. De asemenea, mugurii
au un continut ridicat de elemente active: hormoni, oligo-elemente, vitamine,
minerale, etc.

Mugurii dispun nu numai de o concentrare mai mare de compusi activi, dar si

de un spectru de actiune mult mai vast decat oricare dintre partile plantei luate
in mod izolat. De exemplu, mugurii de paducel, o planta frecvent utilizata in
gemoterapie, poseda atat proprietatile fructului (care actioneaza asupra
muschiului cardiac) cat si a florii (care actioneaza asupra ritmului cardiac).
Mugurii de tei combina efectele calmante ale florilor dar si proprietatile
depurative si diuretice atribuite alburnului - stratul moale si alb care se
formeaza in fiecare an intre lemn si scoarta.

In prezent, popularitatea gemoterapiei este in crestere si tot mai multe

laboratoare produc extracte de muguri, sub diferite forme.
Meloterapia - Terapia prin muzica

Introducere in meloterapie

In meloterapie, sau terapia prin muzica, sunetele si ritmul devin instrumente cu

ajutorul carora se dezvolta creativitatea, sa intra in contact cu sinele si se
trateaza diverse probleme de sanatate (anxietate, durere cronica, hipertensiune,
dificultati de invatare, etc.)

Datorita efectului sau asupra sistemului nervos central, muzica este un factor
important care ajuta la relaxare si la reducerea stresului. Ca instrument de
dezvoltare personala, muzica contribuie la cresterea capacitatilor cognitive
(atentie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordinare, mobilitate) si socio-
afective. In plus, pentru a obtine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem
nevoie de cultura muzicala!

In functie de personalitatea, de afectiunile si de obiectivele pacientilor,

meloterapeutul poate alege una din cele doua forme ale terapiei:
meloterapia activa – consta in practica unui instrument, compunerea de melodii,
executarea de miscari ritmice pe sunetele muzicii si favorizeaza in special
exprimarea sinelui.
meloterapia receptiva – ascultarea muzicii poate stimula energia creativa si
contribui la cresterea capacitatii de concentrare si a memoriei. Muzica scoate la
iveala emotii, uneori uitate sau ascunse cu mult timp in urma.

Desi la inceput meloterapia a fost utilizata cu precadere in psihoterapie,

aplicatiile sale terapeutice au fost extinse cu timpul. Muzica s-a dovedit deosebit
de eficienta pentru scoaterea din izolare a persoanelor cu probleme de
comunicare. La copiii care sufera de autism, de exemplu, s-a constatat ca
stimulii sonori diminueaza anxietatea legata de realitatea exterioara,
amelioreaza comportamentul socio-afectiv si creste increderea in sine. In mod
asemanator, la copiii cu dificultati de vorbire, muzica si cantecele contribuie la
ameliorarea articularii cuvintelor.

Datorita efectului sau fiziologic, o muzica relaxanta poate atenua durerea si

anxietatea micsorand nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si
eliberand endorfina, care are proprietati calmante, analgezice si euforice.
Polonia vrea mai multi copii, dar spitalele nu fac fata
Pe vremea cand era gravida si se afla intr-o stare avansata a travaliului,
Karolina Mrowiec a mers la un spital polonez si a fost foarte surprinsa cand o
asistenta a intrebat-o ce problema are. ”Nasc, nu este evident?” a replicat
viitoarea mama. Povestea ei demonstreaza modul in care sistemul dintr-un spital
supraaglomerat din Polonia se confrunta cu primul ''baby boom'' care are loc in
aceasta tara dupa mai multi ani.

Guvernul polonez face campanie pentru a incuraja familiile sa aiba copii, dar
in conditiile in care copiii nascuti in anii '80, cand a avut loc un alt boom, au
ajuns la varsta fertilitatii, ei solicita foarte mult un sistem care, din punct de
vedere constitutional, ar trebui sa ofere servicii gratuite tuturor polonezilor,
comenteaza Reuters.
 Reforma din sistemul sanitar a fost lenta dupa caderea comunismului, in
1989, iar spitalele ''sinistre'' de stat fac si mai dificila aducerea pe lume a unui
copil.
In fiecare an, incepand cu 2004, s-au nascut mai multi oameni decat au murit
in aceasta tara predominant catolica, chiar daca emigrarea polonezilor in
cautarea unui lor de munca in afara tarii presupune ca populatia acestea tari, de
38 de milioane de locuitori, este in scadere.
Ingrijorat de scaderea populatiei, guvernul a condus o campanie pentru a
convinge femeile poloneze sa aiba mai multi copii pentru a ”salva natiunea de la
disparitie”, asa cum sustineau unii politicieni.
Dar boom-ul economic inregistrat de Polonia in ultima vreme nu a dus si la
imbunatatirea sistemului sanitar, care este din ce in ce mai solicitat din toate
partile.

Necorespunzator
Cand Mrowiec, in varsta de 27 de ani, urma sa nasca, ea s-a deplasat intai la
spitalul pe care l-a ales din vreme ca fiind potrivit.
”Era singurul de care nu imi era frica. Am cunoscut personalul si am fost
foarte impresionata de conditiile de aici”, a spus ea.
Dar spitalul era plin, asa ca au trimis-o in alta parte. Dupa o cautare
frenetica, partenerul ei a dus-o la un spital dintr-o suburbie a Varsoviei, unde,
sustine aceasta, ingrijirea pe care a primit-o a fost cu mult sub standarde.
Copilul a fost nascut fara complicatii.
”Noi stim numeroase cazuri de femei care au fost neglijate si nu au fost
ingrijite corespunzator in momentul in care au nascut”, a declarat pentru
Reuters Anna Otffinowska, directorul Fundatiei pentru Nasterea Copilului cu
demnitate.
De multe ori femeile gravide nu sunt primite in spitale deoarece acestea si-au
cheltuit bugetele destinate nasterilor.
Astfel de bugete-limita au fost introduse anul acesta in pofida politicilor care
favorizeaza familia ale premierului Jaroslaw Kaczynski, care guverneaza cu
ajutorul nationalistilor si traditionalistilor din cadrul Ligii Familiilor Poloneze
(LPR).
Spitalele obtin bani dintr-un fond comun al sistemului de stat al sanatatii
pentru a putea oferi servicii, iar de indata ce banii s-au terminat, spitalele nu pot
proceda altfel decat sa elimine serviciile.
Organizatiile femeilor sfatuiesc cuplurile care planuiesc sa aiba un copil sa se
asigure ca acesta va fi nascut inainte de ultimul trimestru al anului, cand
bugetele sunt extrem de reduse.

Nu sunt bani
”Fondul imi da cu cinci la suta mai putini bani lichizi comparativ cu anul
trecut, iar noi estimam ca ne-am putea confrunta cu 30 la suta mai multe nasteri
decat in anul 2006”, a declarat Bogdan Chazan, director al maternitatii ''Sfanta
Familie'' din Varsovia.
 Andrzej Troszynski, purtatorul de cuvant al Fondului National al Sanatatii, a
declarat pentru Reuters ca nu exista limite in ceea ce priveste finantarea
nasterilor.
”Este adevarat ca am schimbat modul in care aceste servicii sunt finantate ca
parte din programul de guvernare, dar fiecare nastere in plus va fi finantata de
catre fond”, a precizat acesta.
Spitalele sunt insa sceptice.
”Nu am primit nici o indicatie din partea fondului prin care acesta sa ne
confirme faptul ca va plati pentru toate nasterile care depasesc plafonul”, a
precizat Chazan.
Pentru a ajuta sistemul de sanatate suprasolicitat, spitalele ofera unele servicii
in schimbul unor taxe, in timp ce guvernul se face ca nu vede acest lucru.
In maternitati a devenit o practica frecventa ca femeilor sa li se solicite 700 de
zloti /240 de dolari/ pentru administrarea unor calmante in timpul travaliului si
aproape 900 de zloti pentru ingrijirile de dupa nastere - suma care este
echivalenta cu un salariu minim pe luna.
Aceste dificultati nu au descurajat insa guvernul polonez de la continuarea
campaniei pentru stimularea natalitatii.
Unul dintre partidele traditionaliste, care se afla in coalitia de la guvernare,
doreste sa incurajeze tot mai multe femei sa stea acasa si sa aiba copii, facand
lobby pentru interzicerea totala a avortului in Polonia, care are deja cele mai
stricte reglementari in acest sens din Europa.
”Politicienii cred ca a forta femeile sa nasca cat mai multi copii - sanatosi,
bolnavi, doriti sau nedoriti - va duce la cresterea naturala a populatiei”, a
declarat Monika Rejer, moasa intr-o maternitate a unui spital.
”Dimpotriva, ceea ce fac ei descurajeaza si mai mult femeile de a mai avea
copii, mai ales din cauza conditiilor din spitale”.