Nicolescu Sabina; Scurtu Georgiana

Psihologie, Anul III, Grupa: 14LF182

Bazele genetice ale altruismului

Conform Oliviei Judson este ușor de observat evoluția naturii umane din punct de vedere al
violenței, cruzimii și al trădării, dar s-a pus următoarea problemă: Cum evoluează bunătatea,
generozitatea și eroismul?
Altruismul este definit drept îngrijorare sau preocupare dezinteresată pentru bunăstarea
celorlalți (Fischbacher, 2003, cit. de Reuter) Altruismul în forma sa pură se referă la a oferi
fără a avea în vedere vreo recompensă sau recunoaștere din partea celorlalți. Cei care se
îndoiesc de existența altruismului pur, argumentează faptul că a ajuta pe ceilalți implică o
recompensă intrinsecă, motiv pentru care, persoanele altruiste doar își exersează interesul de
a obține beneficii pentru sine, de a se simții bine în urma ajutorului oferit, decât să ofere
beneficii altora. (Reuter, 2011, p. 1)
William Hamilton, în calitate de biolog evoluționar la începutul anilor 60, a studiat
comportamentul social, publicând mai multe lucrări referitoare la modul în care poate evolua
altruismul și contextul în care aceasta poate să apară. Astfel, a încercat să explice anumite
comportamente de sacrificiu de sine: cum albina alege să moară pentru a-și apăra stupul, cum
animalele aleg să aibă grijă de puii altora. În vederea descifrării acestor tipuri de
comportament, trebuie luat în calcul modul în care selecția naturală funcționează. În fiecare
generație, unele specii lasă mai mulți urmași decât altele, iar dacă acest fapt este datorat
anumitor gene pe care le au, putem spune că a avut loc selecția naturală. (Judson, 2007, p. 2)

Exemplu pentru selecția naturală în cazul altruismului extrem (cei care îi ajută pe ceilalți mai
mult decât se ajută pe sine): Imaginează-ți că ești un țânțar într-o zonă mediteraneană
(Franța), dar turiștilor nu le plac țânțarii, așa că autoritățile încearcă să te extermine prin
intermediul insecticidelor. În cazul în care porți o genă ce îți conferă rezistență la insecticide,
vei supraviețui putând avea urmași care la rândul lor vor deține această genă (rezistență).
Astfel, altruismul extrem (țânțarii care nu supraviețuiesc) nu se perpetuă.

Hamilton considera că gena care promovează altruismul extrem se poate extinde doar în
cazul celor care au gene asemănătoare, precum se întâmplă în cazul membrilor familiei. Tot
el propune ideea de kin selection = selecție în rândul rudelor, explicând cooperarea și
sacrificiul de sine ce se manifestă foarte puternic în grupurile numeroase de animale care sunt
înrudite. Acest aspect explică faptul că în rândul oamenilor există o preferință de a manifesta
altruism mai mare față de proprii copii, decât față de cei vitregi sau străini.
Hamilton a observant în rândul turmelor că membrul care încearcă să se protejeze, tinde să se
poziționeze în mijlocul turmei, fenomen denumit drept turmă egoistă. Unele animale
prădătoare precum cimpanzeii, hienele și lupii au evoluat la stadiul de a vâna împreună. Atâta
timp cât sunt împreună, animalele funcționează conform zicalei : ,,Fii prietenos și de ajutor
cu propria familie și ostil cu toți ceilalți’’.
Exemplu: Babuinii tind să trăiască în grupuri cuprinse între 8-200 membrii, relațiile dintre
aceștia fiind complexe: Câteodată se grupează câțiva masculi inferiori pentru a înfrânge
masculul dominant, respectiv, femelele pot avea mai mulți prieteni masculi, nu neapărat în
scop reproductiv, ci pentru a putea fi protejați atât ea, cât și copii ei. În situația în care femela
ajunge să moară, prietenii masculi ai acesteia ajung să aibă grijă de copii în locul ei. Astfel,
Nicolescu Sabina; Scurtu Georgiana
Psihologie, Anul III, Grupa: 14LF182

masculii sunt motivați în a fi prietenoși de simpla posibilitate de a fi la un moment dat

parteneri de reproducere, ceea ce poate explica cum prietenia poate fi la fel de primară
precum ferocitatea.
Posibilitatea de a muri prin ucidere creează selecția naturală a trăsăturilor care reduc un
asemenea risc, astfel încât, speciile care știu să se retragă din fața agresorului au șanse mai
mari de a se perpetua. Acesta reprezintă motivul pentru care în rândul speciilor sociale nu
există atât de multe ucideri, doar ritualuri pentru a putea stabili cine este mai puternic.
(Judson, p. 6)
Spre deosebire de babuinii care patrulează în mod liber, comunitățile de cimpanzei preferă
teritorialitatea, iar dacă pătrund pe teritoriul altui grup, sunt șanse de a fi violenți, astfel de
manifestări putând duce la anihilarea unei specii dacă se produc constant. Omul tinde să se
comporte mai degrabă asemenea cimpanzeilor, decât babuinilor.
Conform lui Darwin, selecția naturală funcționează mai eficient în cazul fiecărui individ,
decât în cazul grupului de indivizi, deoarece selecția poate fi eficientă doar atunci când
grupurile sunt distincte din punct de vedere genetic. În situația în care membrii unui grup
migrează în cadrul altui grup, diferențele genetice dintre cele două grupuri sunt semnificativ
mai mici. Monogamia contribuie la supraviețuirea genei altruismului prin reducerea
diferențelor de ordin numeric la nivelul urmașilor. În situația în care unul sau doi masculi
monopolizează toate femelele din grupul respectiv, gena altrusimului ar putea să dispară.
(Judson, p. 10)
S-a constatat că cei care suferă de sindromul Williams tind să fie neobișnuit de prietenoși și
drăguți, fără a avea teamă de străini. Sindromul se caracterizează prin funcție cardiovasculară
scăzută, față mică și ascuțită, asemenea elfilor. Genetic, sindromul apare în situația în care,
din cele 23 de perechi de cromozomi, la nivelul perechii 7, un cromozom este normal, iar cel
de-al doilea este incomplet, fapt ce conduce la o insuficiență proteică implicată în
funcționarea creierului. Din acest motiv, persoanele cu sindromul Williams pot învăța la nivel
teoretic fraza ,, Nu vorbi cu străinii!’’, dar nu o pot pune în aplicare. Dacă un individ obișnuit
poate fi subiectiv în manifestarea prieteniei, cei care suferă de sindromul Williams nu o pot
face, astfel, incapacitatea de a ști față de cine să fie agresiv sau pe cine să ajute poate conduce
la o probabilitate scăzută de a supraviețui în cadrul grupului.
Fig. 1. Gena altruismului în cazul furnicilor
Nicolescu Sabina; Scurtu Georgiana
Psihologie, Anul III, Grupa: 14LF182

Conform figurii 1, în situația în care există o mutație la nivelul genei altruismului (Dicționar:
genă mutantă = genă care a suferit o modificare, consecutiv căreia își păstrează poziția pe
cromozom, dar își modifică funcția), la nivelul primei generații există posibilitatea ca un
urmaș să manifeste o formă extremă a altruismului. Drept consecință, prima generație
altruistă își va îndrepta ajutorul asupra celorlalți reprezentanți care au gena altruismului, dar
nu o și manifestă. În situația în care gena altruismului se manifestă puternic (extrem), poate
apărea sacrificiul de sine a celui care o posedă, rezultând lipsa urmașilor. Chiar dacă
altruismul extrem nu conduce la apariția urmașilor, gena altruismului se poate transmite
indirect generației următoare datorită reprezentării. (Thompson et all, 2013, p. 2)

Condiții de manifestare a genei altruismului

Genele care stau la baza altruismului trebuie:
-să fie sensibile la mediu. Dacă aceste gene vor evolua, atunci cel puțin unii purtători trebuie
să aibă urmași, mai exact, aceste gene ar trebui să fie activate din punct de vedere al
mediului, în cadrul oferirii de ajutor, și dezactivate în momentul reproducerii.
-să crească gradual în număr și complexitate prin intermediul comportamentului social.
-să depindă precedentele evoluții a genelor altruismului în scopul recunoașterii membrilor ce
fac parte din același grup.
-să fie prezente în cadrul grupurilor mici cu posibilitate redusă de recombinare pentru a exista
variații ale materialului genetic, selecția naturală putând avea loc.
-să exprime pleiotropiepolifenie (Dicționar: procesul în care o genă dominantă sau o
pereche de gene recesive produc efecte fenotipice diverse în mai multe sisteme de organe și
funcții) ce implică combinații benefice din punct de vedere psihologic, morfologic,
reproductiv și comportamental (Ex: relația dintre matcă și celelalte albine: producerea de
proteine specifice, utilizate în scopuri diferite). (Thompson, pp. 2-4)
Nicolescu Sabina; Scurtu Georgiana
Psihologie, Anul III, Grupa: 14LF182

În cazul oamenilor, studiile au arătat că variațiile alelice ale oxitocinei și vasopresinei au

efecte puternice asupra altruismului, influențând dezvoltarea neuronală, trăsături de
personalitate și comportamente altruiste.
Rushton a derulat în 1986 un studiu pe gemeni monozigoți și dizigoți (adulți) utilizând scale
pentru măsurarea altruismului și empatiei emoționale, ajungând la rezultatul că 50% din
varianța altruismului și empatiei au fost datorate genelor, și 50% datorate factorilor de mediu,
din mediile pe care gemenii nu le ,,împărțeau’’. Alte studii au ajuns la concluzia conform
căreia comportamentul prosocial are o influență genetică puternică, care sunt observabile abia
după vârsta de 14 luni. (Reuter, p. 2)

În concluzie, altruismul este datorat atât genelor, cât și mediului în care individul ajunge să-și
exerseze comportamentul prosocial.
Bibliografie și Webografie

Crețu, R., Mierlă, D. & Neagoș, D. (2014). Dicționar de genetică. București: Editura ALL

Judson, B. O. (2007). The Selfless Gene. The Atlantic.

https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2007/10/the-selfless-gene/306196/

Reuter, M., Frenzel, C., Walter, N. T., Markett, S., & Montag, C. (2011). Investigating the
genetic basis of altruism: The role of the COMT Val158Met polymorphism. Social
Cognitive and Affective Neuroscience, 6(5), 662–668.
https://doi.org/10.1093/scan/nsq083

Thompson, G. J., Hurd, P. L., & Crespi, B. J. (2013). Genes underlying altruism. Biology
Letters, 9(6). https://doi.org/10.1098/rsbl.2013.0395