Diagnosticul financiar al riscului de faliment

1.Introducere
Intr-o economie de piata functionala evaluarea intreprinderilor reprezinta o necesitate continua
care vizeaza stabilirea valorii afacerii la un moment dat, masura avutiei reale dar si posibilitatea de
sporire a bogatiei in perioada ce va urma.
Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea
situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a
aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi
strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea
diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul
întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia.
În literatura de specialitate se face distincţie între risc şi incertitudine. Riscul este definit ca o
situatie în care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile unui, eveniment, dar se cunosc alternativele
posibile ale acestor caracteristici şi posibilităţile de apariţie ale acestora. Incertitudinea implică
cunoaşterea aproximativă a caracteristicilor aferente unui anumit eveniment, dar nu şi a probabilităţilor
de apariţie a lor. Între risc şi faliment există o legătură directă, în sensul că, cu cât un proiect de acţiune
presupune un risc mai ridicat cu atât este mai probabil un faliment, şi invers. Diagnosticul riscului de
faliment reprezintă evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi onora angajamentele asumate faţă de
terţi.
2. Diagnosticul financiar al riscului prin metoda scorurilor
Una din metodele cele mai folosite pentru analiza riscului de faliment, îndeosebi de către
organismele bancare, cu scopul de a determina bonitatea agenţilor economici, este metoda scorurilor.
Metoda scorurilor se bazează pe comparaţia între valorile unor rapoarte (rate) calculate pentru agentul
economic analizat şi valorile aceloraşi rapoarte calculate pentru un număr de alţi agenţi economici,
asemănători ca dimensiune şi sector de activitate, în cazul cărora sunt cunoscute dificultăţile. Calculul
acestor rapoarte se face pe baza datelor înregistrate de către agenţii economici pe o perioadă anterioară
de câţiva ani. .
Scorul reprezintă o metodă de dignostic extern care constă în masurarea şi interpretarea riscului la care
se supune investitorul, creditorul întreprinderii, dar şi întreprinderea ca şi sistem, în activitatea
viitoare.El se bazează pe elaborarea unor judecăţi de valoare care combină liniar un grup de rate
financiare sau variabile semnificative.
Determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de lucru :

-alegerea unui eşantion de întreprinderi care să cuprinda două grupuri, un grup care include
întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate şi un grup de firme fără probleme financiare ;

-compararea de-a lungul unei perioade de timp, a celor două grupuri de întreprinderi, pe baza
unui set de indicatori consideraţi a fi semnificativi ;

-selectarea progresivă a indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;

- determinarea unui indicator de clasament numit scor ( Z) , sub forma:

Z = a1x R1 + a2 x R2 + a3 x R3 + …… +an x Rn
unde : -ai coeficient de ponderare al fiecărei rate
- Ri rate selecţionate la puterea discriminantă cea mai ridicată
Dintre cele mai cunoscute modele , bazate pe metoda scorurilor , amintim : Altman, Springate,
Koh, Conan-Holder, Centralei Bilanţurilor din cadrul Băncii Centrale a Franţei.
De asemenea, dintre modelele elaborate în România, cele mai reprezentative sunt modelul
Băiliştenu şi modelul Anghel.
Dintre acestea prezentăm:

Modelul Altman
E.I.Altman a elaborat una dintre primele funcţii scor în anul 1968, utilizând informaţiile
obţinute în urma studierii unui eşantion de companii din Statele Unite. În cadrul acestui eşantion au fost
incluse atât întreprinderi care au dat faliment , cât şi întreprinderi cu activitate bună.
În studiul său a inclus un esantion cuprinzand 66 firme câte 33 în fiecare grup, iar perioada
avută în vedere pentru analiză a fost 1946 – 1965.
Modelul elaborat de Altman are următoarea formă
Z = 1,2 R1 + 1,4 R2 + 3,3 R3 + 0,6 R4 + 1,0 R5
Unde R1 = capital circulant / activ total
Capital circulant = active circulante – pasive circulante
R1= reprezintă o măsură a flexibilităţii financiare, iar cu cât rezultatul este mai mare, cu atât capitalul
circulant este mai bine utilizat.
R2 = profit reinvestit / activ total
Profit reinvestit = profit net - dividende
R2 = reprezintă o masură a capacităţii de finanţare internă, fiind de dorit o valoare a ratei cât mai mare.
R3 = profit brut / activ total
Profitul brut reprezintă profitul înainte de deducerea impozitului şi plata dobânzilor.
R3= exprimă rentabilitatea resurselor avansate.
 R4 = valoarea de piaţă a capitalului firmei / datorii pe termen lung
R4= exprimă nivelul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturile pe termen lung
R5 = cifra de afaceri / activ total
R5= exprimă intensitatea utilizării activelor
Nivelurile ridicate ale acestor indicatori reflectă o situaţie financiară bună ca o consecinţă a
desfăşurării unei activităţi eficiente. Altman a apreciat că, în funcţie de scorul obţinut, predicţia riscului
de faliment este următoarea :
- Z ≤ 1,8- stare de faliment iminentă ;
- 1,8 < Z ≤ 3 – situaţie financiară dificilă, cu performanţe financiare apropiate de faliment;
- Z > 3 – situaţie financiră bună.
Datorită faptului ca modelul era limitat prin rata R4 doar la firmele cotate la bursă, ulterior
autorul a reconsiderat acest indicator financiar, înlocuind numărătorul cu valoarea contabilă a
capitalului propriu, iar modelul a devenit :
Z = 0,717 R1 + 0,847 R2 + 3,107 R3 + 0,42 R4 + 0,998 R5
Marjele funcţiei scor sunt:
- Z < 1,3- situaţie falimentară
- 1,3 < Z < 2,9 – situaţie de incertitudine
- Z > 2,9 – situaţie de non-faliment.
Pornind de la ideea că modelele sale conţin o variabilă senzitivă la tipul industriei, autorul a
reconsiderat funcţia scor reţinând doar patru variabile astfel, prin eliminarea ratei R5 , modelul
devenind:
Z = 6,56 R1 + 3,26 R2 + 6,72 R3 + 1,05 R4
Marjele funcţiei scor au devenit :
- Z <1,10 - firme falimentare,
- 1,10< Z <2,60/ firme aflate în zona de incertitudine
- Z> 2,60 – firme non-falimentare.
Modelul B – Băileşteanu
Pornind de la studiile tradiţionale (Altman, Argenti, Taffler, Conan si Holder) autorul consideră
că stările care preced apariţia falimentului sunt :
- imposibilitatea achitării obligaţiilor curente :
- lipsa de resurse financiare pentru rambursarea creditelor :
- încasarea cu mare întarziere a contravaloarii produselor livrate :
- înregistrarea de pierderi.
Funcţia elaborată de Baileşteanu conţine patru rate financiare şi are forma următoare :
Z = 0,444 x G1 + 0,909 x G2 + 0,0526 x G3 + 0,0332 x G4 + 1,414
Unde:G1 = lichiditatea generală = active curente / pasive curente
G2 = solvabilitatea = (profit net + amortizare) / (rată credit + dobandă)
G3 = recuperare clienţi = cifra de afaceri / clienţi
G4 = - rentabilitatea costurilor = (profit / cost) x 100
B are o valoare maximă egală cu 4 şi o valoare minimă egala cu –1,4 ,având următoarele plaje
de risc :
- B<0,5 – faliment iminent
- 0,5 < B <1,1 – zona limitată
- 1,1 < B <2,0 – zona intermediară
- B > 2,0 – zona favorabilă
 3.Studiu de caz
Societatea comercială de reparaţii şi servicii Termoserv Paroşeni SA este o societate nou
înfiinţată, activităţile pe care le desfasoară în prezent au apărut odată cu Termocentrala Paroşkeni,
unitatea preluând o parte din activul şi pasivul precum şi din personalul din activitatea de reparaţii
întreţinere şi de prestări servicii de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni.. SC Termoserv Paroşeni SA
este şi va trebui să ramână şi în viitor axată pe activităţi specifice de reparaţii şi întreţinere echipamente
şi agregate energetice, prestare servicii auto şi CFU.
Veniturile şi cheltuieliele S.C. Termoserv Paroşeni S.A au avut în perioada 2006 - 2009 :

Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009

Cifra de afaceri 4.972.378 7.895.886 8.068.462 8.247.894
Venituri din exploatare 5.067.464 7.947.632 8.137.506 8.307.966
Venituri financiare 2.069 565 4.903 621
Venituri extraordinare 0 0 0 0
Cheltuieli exploatare 4.789.850 7.927.592 8.393.472 8.522.499
Rezultat net 197.511 13.537 -251.063 -213.912

Defalcarea cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli este prezentată în tabelul următor :

Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009
Cheltuieli cu materii prime 188.083 921.254 1.238.455 1.299.926
Cheltuieli energie şi apă 147.412 230.724 272.339 279.278
Cheltuieli de personal 3.800.169 5.718.711 5.939.103 6.115.935
Cheltuieli amortizare 106.668 177.053 136.022 122.135
Cheltuieli prestaţii externe 191.418 468.189 308.003 172.293
Cheltuieli cu alte taxe impozite 27.649 50.410 121.226 128.812
Cheltuieli cu act. social culturale 152.485 244.110 317.870 360.829
Alte cheltuieli exploatare 175.966 117.141 60.454 43.291
Total cheltuieli 4.789.850 7.927.592 8.393.472 8.522.499
 Ponderea principlalelor categorii de venituri este prezentată în tabelul următor :
Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009
Venituri lucrări întreţinere 264.422 2.291.524 2.530.456 2.590.762
Venituri lucrări accidentale 592.519 0 0 15.950
Ventiuri lucrări planificate 2.473.666 2.660.079 2.878.651 2.947.012
Venituri transport auto 293.437 437.255 309.238 373.249
Venituri transport CFU 610.976 1.072.182 1.201.006 1.342.432
Venituri - atelierul mecanic 311.362 601.517 538.357 277.516
După Alte venituri 521.082 885.075 679.798 761.045
cum Total venituri 5.067.464 7.947.632 8.137.506 8.307.966
observăm deşi evoluţia veniturilor este ascendentă în toţi cei patru ani, creşterea cheltuielilor a devansat
creşterea veniturilor, astfel că, pe ultimii doi ani analizaţi, firma obţine rezultate negative , ajungând ca
pierderile cumulate în perioada 2008-2009 să reprezinte aproape jumătate din capitalul social al
societăţii.
Principalele cauze care pot duce la falimentul unei firme sunt :accentuarea concurenţei interne
şi inernaţionale; pierderea unui (unor) clienţi importanţi sau falimentul acestuia; falimentul unui
furnizor important care asigură anumite materiale piese de schimb, subansamble esenţiale pentru
continuarea activităţii întreprinderii; falimentul unei bănci cu care întreprinderea avea relaţii
preponderente ; dificultăţi în obţinerea unor credite; apariţia unor reglementări pe linia securităţii şi
protecţiei mediului;i nstabilitatea pieţelor, chiar şi pentru bunurile de larg consum.
Pentru obţinerea scorurilor am utilizat următoarele modele :
Modelul Altman pentru obţinerea scorurilor la unitatea analizată pornind de la ideea că
modelele sale conţin o variabilă senzitivă la tipul industriei, autorul a reconsiderat funcţia scor reţinând
doar patru variabile astfel :

Z =6,56 * X1 + 3,26 * X2 + 6,72 * X3 + 1,05 * X4

În care : x1 = capital de lucru / total active

X2 = profit pentru dezvoltare / active
X3 = profit înainte de dobânzi şi impozit / active
X4 =- capital propriu / datorii
Marjele funcţiei scor au devenit astfel sub 1,10 - firme falimentare, între 1,10 si 2,60 firme
aflate în zona de incertitudine şi peste 2,60 – firme non-falimentare.
În acest caz scorurile obţinute de firmă au fost
 RATA COEFICIENT 2006 2007 2008 2009
X1 6.56 0.64 0.53 0.33 0.31
X2 3.26 0 0 0 0
X3 6.72 0.1413 0.0094 -0.0927 -0.2139
X4 1.05 1.8194 1.1099 0.4941 0.4581
SCOR 7.0583 4.7054 2.0607 1.0772
Aceasta ţine cont de tipul industriei încadrează firma mult mai aproape de adevar, poziţionând-o
în ultimul an analizat la categoria firmelor falimentare. Acest lucru s-a datorat scăderii ponderii
capitalului de lucru şi a profitului înainte de dobânzi şi impozit în totalul activelor şi a scăderii
capitalului propriu faţă de totalul datoriilor.
Utilizând modelul B-Bălnisteanu obţinem următoarele valori ale funcţiei scor:
RATA COEFICIENT 2006 2007 2008 2009
G1 0.444 1.2588 1.1952 1.0283 0.9675
G2 0.909 0 0 0 0
G3 0.0526 6.8927 7.5195 4.6793 6.443
G4 0.0333 0.0412 0.0017 -0.0299 -0.0545
CONSTANTA 1.414 1.414 1.414 1.414
SCOR 2.3368 2.340 2.1157 2.1807

Acest model evidenţiază evoluţia negativă a activităţii firmei însă o încadrează în categoria
firmelor non falimentare. Analizând ratele modelului observăm că acest lucru se datoarează unui raport
supraunitar în primii trei ani a ponderii activelor curente în totalul datoriilor şi aproape unitar în anul
2009 ca şi unei bune viteze de rotaţie a clienţilor prin cifra de afaceri, chiar in condiţiile în care evoluţia
profitului a fost negativă.
4.Propuneri privind redresarea S.C. “TERMOSERV PAROSENI” S.A.
Se consideră că redresarea unei firme presupune doua etape sau orizonturi de timp: un orizont
de timp apropiat de maxim un an în care sunt luate măsurile cele mai drastice; un orizont de timp
mediu care are în vedere atât respectatrea măsurilor luate precum şi elaborarea de planuri şi programe
investiţionale care să aducă firma într-o poziţie profitabilă şi cât mai confortabilă ;
Redresarea S.C. Termoserv Paroşeni S.A. se poate face prin :
Reducerea cheltuielilor : În cazul nostru privind dinamica diferitelor tipuri de cheltuieli se
observă că ponderea cea mai mare o au în totalul cheltuielilor – cheltuielile cu salariile şi personalul
acestea menţinându-se la un nivel de 70%. O prima măsură de eficentizare a activităţii o reprezintă
reducerea cheltuielilor cu salariile. Evitarea imobilizării unor fonduri în stocuri cu mişcare lentă sau
fără mişcare. Evitarea neplăţii datoriilor către bugetul statului în special TVA reducând astfel
includerea pe costuri a unor sume suplimentare date de înregistrarea amenzilor şi penalităţilor de
întârziere.
Creşterea veniturilor . Din analiza datelor şi din perzentarea generală a societăţii ştim că
veniturile provin în proproţie de 98% din contractele încheiate cu S.E. Paroşeni .Acest lucru afectează
în mod negativ evoluţia societăţii. Contracararea acestei stări de fapt o reprezintă orientarea către alţi
clienţi. O altă măsură poate fi reprezentată de luarea unei decizii de dezinvestire. Această decizie
presupune eliberarea unor imobilizări facute anterior în active fixe şi circulante prin vânzarea sau
închirierea de active devenite disponibile, prin reducerea activităţii economice în firmă. O altă
modalitate de creştere a veniturilor o reprezintă în prima fază acceptarea unor contracte cu terţii mai
dezavantajoase pentru a-şi crea o piaţă, care mai târziu să poată fi explorată în mod pozitiv.
Se consideră că o altă măsură poate fi angajarea unei firme de consultanţă economico-financiară
specializată în redresarea societăţilor aflate în dificultate, care pe o perioadă detrminată să asigure
conducerea firmei .

BIBLIOGRAFIE

1. Altman E.I., “Financial Ratios, Discriminant Analysis und Prediction of Corporate Bankruptcy,
Journal of Finance” 1968,
2. Baileşteanu,Gh.,”Diagnostic, risc şi eficienţă”, Editura Mirton, Timişoara, 1998, Ediţia a II-a,
3. Ciurariu G., “Diagnoza şi prognoza în analiza rentabilităţii şi riscului firmei”. Ed. Tehnică, Didactică
şi Ştiinţifică CERMI, Iaşi, 2004,
4. Niculescu M. “Analiza economico- financiară “, Bucureşti, 1993,
5. Răscolean Ilie. “Gestiunea financiară a întreprinderii “, Ed. Focus Petroşani, 2003
6. Stancu I., - « Gestiunea financiară a agenţilor economici ». Ed. Economică, Bucureşti, 1993,
7. Vintila G., « Gestiunea financiară a întreprinderii », Bucureşti, 1995
8.’www.tribunaeconomica.ro