UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

STRATEGII DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Student: Zamfir Mădălina Ramona

CONSTANȚA
2021
 STRATEGII DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Dinamica socială actuală aduce o serie de provocări şi în faţa educaţiei. Un punct de plecare
pentru schimbarea practicilor educaţionale sunt strategiile didactice interactive. Termenul de
strategie îşi are originea într-un cuvânt grecesc cu semnificatia de generalitate şi pâna de curând a
avut un înţeles strict militar: “arta planificării şi conducerii războiului”.
Iată cum sunt definite strategiile didactice de către diverşi autori:
-,,ansamblu de resurse şi metode planificate şi organizate de profesor în scopul de a permite
elevilor să atingă obiectivele date .Persoanele ,localurile , materialele şi echipamentele formează
resursele , în timp ce modurile de intervenţie , formele pedagogice şi tehnicile pedagogice
constituie metodele”(J. Parent,Ch. Nero,1981);
- ,,ansamblu de acţiuni şi operaţii de predare –învăţare în mod deliberat structurate sau
programate , orientate în direcţia atingerii , în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor
prestabilite”(I. Cerghit,2002);
-,,un grup de două sau mai multe metode şi procedee integrate într-o structură operaţională
,angajată la nivelul activităţii de predare-învăţare –evaluare , pentru realizarea obiectivelor
pedagogice generale , specifice şi concrete ale acesteia , la parametrii de calitate superioară”(S.
Cristea , 2002).
-,,este o modalitate eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaştere şi să-şi
dezvolte capacităţile intelectuale , priceperile , deprinderile , aptitudinile , sentimentele şi
emoţiile .Ea se constituie dintr-un ansamblu complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de
învăţamânt şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul
elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării”(C. L. Oprea,
2009).
În prezent, lucrările cu profil pedagogic descriu integrarea curriculară drept o modalitate
inovatoare de proiectare a curriculumului care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a
conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii, astfel încât să se asigure achiziţia de către elevi a
unei imagini coerente, unitare despre lumea reală.
Primii paşi în acest sens îi face învăţătorul, care acceptă ideea de schimbare şi se adaptează
cu uşurinţă la aceasta, şi automat aduce schimbări şi în modul de a gândi sau de a acţiona ale
elevilor, al părinţilor acestora, şi chiar, la un anumit nivel, şi în sistemul educaţional.
 Următorul pas necesar este în direcţia metodelor de predare pe care învăţătorul le foloseşte la
clasă, şi a rolului învăţătorului în procesul didactic care, trebuie să fie legate de vârsta copilului şi
trebuie ţinut cont şi de creativitatea şi încrederea în sine a fiecăruia dintre cei doi factori implicaţi în
procesul didactic. Prin aceşti paşi esenţiali, învăţătorul încearcă să contureze schimbarea în procesul
didactic prin folosirea metodei proiectelor de grup, selectate, gândite şi elaborate cu ajutorul copiilor
şi părinţilor, dar şi să dezvolte o cât mai bună cale de comunicare, de colaborare şi de cooperare
între cele trei părţi. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de educare a elevilor secolului XXI,
această abordare pare a fi cea mai potrivită.
Cadrele didactice, în munca pe care o prestează zi de zi, sunt, fără doar şi poate, deschişi la
nou, sprijinindu-se pe vechi şi promovând noul, îmbinând tradiţionalul cu modernul, ieşind din
canoanele metodice vechi pentru a promova strategii didactice noi: modalităţi cât mai variate de
lucru cu elevii, tehnici şi forme de organizare a muncii acestora la clasă, cu elevii, vorbind despre
învăţarea activă, învăţarea prin cooperare, noile educaţii etc.
Cooperarea, în sistemul didactic, şi nu numai, înseamnă a lucra împreună pentru a atinge
scopuri comune. Rezultatele unor cercetări din domeniu, arată că elevii care au avut ocazia să înveţe
în acest mod, au învăţat mai repede şi mai eficient, au reţinut mai uşor şi au privit cu mai multă
plăcere sistemul educativ. Câţiva dintre paşii esenţiali învăţării prin cooperare sunt:
 se stabilesc obiectivele vizate, materiale, paşii fiecărei acţiuni;
 se stabilesc nişte reguli, cultivăndu-se colegialitatea, dar şi responsabilitatea individuală, elevii
fiind îndrumaţi să coopereze;
 evaluarea se face în funcţie de procesul fiecărui elev, prin raportare la obiectivele stabilite şi la
abilităţile de comunicare însuşite.
Învăţarea prin cooperare are loc în toate tipurile de învăţare, printr-o aplicare parţială sau
integrală. Acest sistem de învăţare prin descoperire, prin cooperare, este o metodă de învăţământ şi o
orientare strategică valoroasă din punctul de vedere al noii metode educaţionale, bazată pe
interactivitate ca generatoare de învăţare construită. Învăţarea prin cooperare, ca şi celelalte tipuri de
învăţare, promovează, prin excelenţă, operarea cu cunoştinţele şi valorizează operaţionalizarea
acestora.
Câteva metode şi tehnici de învăţare prin cooperare sunt:
 Masa rotundă - constă în abordarea unei teme ale cărei părţi componente au fost aprofundate de
membrii grupului şi susţinute rând pe rând.
 O tehnică de învăţare prin cooperare implică trecerea din mână în mână a unei coli de hârtie şi a
unui creion, în cadrul unui grup mic. Un membru al grupului notează o idee pe hârtie şi o dă
vecinului. După ce a scris, acesta o dă mai departe următorului. Pot fi folosite şi creioane sau pixuri
de culori diferite.
Această variantă prezintă avantaje deoarece îi obligă pe toţi să participe în mod egal la activitate, în
plus, permite educatorului să identifice contribuţia fiecăruia. (ex : Judeţele-cele mai mari unităţi
administrative; sunt alcătuite din mai multe comune şi oraşe.)
 Metoda Mozaic – presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi predarea
achiziţiilor dobândite de fiecare membru al grupului, unui alt grup.
Se parcurg următorii paşi:
1. clasa este împărţită în grupe, iar în cadrul fiecărui grup, membrilor li se va da un alt material pe
care să-l înveţe şi să-l prezinte celorlalţi (de exemplu: primul elev primeşte un anumit pasaj, al
doilea un alt pasaj) astfel, fiecare membru al grupei devine expert într-o anumită problemă.
2. grupurile de experţi se formează din toţi elevii care au pregătit acelaşi material (toţi cei cu
pagina 1, toţi cei cu pagina 2). Experţii le reunesc în grupe unde citesc şi studiază materialul
împreună şi gândesc modalităţi eficiente de predare şi explicare a problemei respective către
colegii din grupul iniţial.
3. după aceasta activitate, experţii se întorc în grupurile lor iniţiale. Fiecare membru al acestui grup
îşi va prezenta materialul în faţa celorlalţi. Obiectivul echipei este ca toţi membrii grupului să
înveţe tot materialul prezentat.
Această metodă dezvoltă colaborarea şi încrederea între elevi, dezvoltă abilităţile de comunicare si
relaţionare în cadrul grupului, dezvoltă răspunderea individuală şi de grup şi optimizarea învăţării
prin predarea achiziţiilor altcuiva.
 Metoda Predarea reciprocă
Colectivul clasei este împărţit în echipe de câte patru elevi. Fiecare echipă va primi un ,,ghid” cu
paşi care trebuie urmăriţi:
-Rezumă ceea ce ai citit!
-Pune o întrebare celorlalţi, referitoare la paragraful citit, cu scop de lămurire şi înţelegere mai
profundă a acestora.
- Clarifică unele aspecte ce par dificil de înţeles!
- Anticipează ce se va întâmpla în paragraful următor!
Exemplu: Vegetaţia şi animalele
 Toţi elevii au manualul deschis la lecţia respectivă. Textul este împărţit în patru părţi, care
reprezintă etapele de vegetaţie:
- vegetaţia şi animalele de la munte;
- vegetaţia şi animalele de la dealuri;
- vegetaţia şi animalele de la câmpie;
- vegetaţia şi animalele din lunci şi Delta Dunării ;
1. Toţi membrii grupului citesc primul paragraf. Unul dintre ei rezumă conţinutul. Acelaşi elev
adresează celorlalţi trei membri din grup o întrebare din conţinutul textului.
2. Elevul care predă clarifică unele lucruri ce nu sunt înţelese de colegi, la solicitarea acestora.
Apoi anticipează ce se va întâmpla la paragraful următor.
Această tehnică permite tuturor elevilor să experimenteze rolul de „educator” călăuzindu-i pe ceilalţi
în studierea şi înţelegerea unui text.
Mai pot fi enumerate şi alte metode şi tehnici precum: metoda R.A.I, Harta conceptuală, Philips
6-6, Frisco, Sinectica, Metoda piramidei, Braistorming, Cubul, Explozia stelară, metoda pălăriilor
gânditoare, cvintetul, etc.
Având în vedere că învăţământul actual este centrat spre elev, că actualitatea şi problemele
vieţii au un impact tot mai mare asupra activităţii educative din diversele instituţii de învăţământ,
şcoala reprezintă, la modul general, un mediu deschis, unde rolul elevului a devenit din ce în ce mai
important, în sensul deplasării accentului dinspre cadrul didactic spre elev în cadrul procesului
instructiv.
Încă din ciclul primar, strategiile moderne pun accentul pe contactul direct cu problemele
vieţii, ale muncii practice, sunt concrete, cultivă spiritul aplicativ, experimental, încurajează
iniţiativa elevului, creativitatea, stimulează efortul de autocontrol şi ajutorul reciproc. Experienţa
învăţătorilor demostrează că trebuie să-i învăţăm pe elevi să înveţe, să le oferim tehnici de învăţare
eficiente, pregătindu-i în acelaş i timp pentru autoînvăţare şi educaţie permanentă.
Stimularea activismului şi a creativităţii elevului în şcoală, presupune favorizarea unui mediu
de învăţare interactiv, incitator şi dinamic. Învăţarea prin comunicare, cooperare şi colaborare
asigură dezvoltarea unui câmp de relaţii optime manifestării creatoare şi active a elevului în clasă.
Condiţiile şi situaţiile specifice care pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ, a
atitudinii creative şi active în şcoală, pot fi considerate urmatoarele:
 încurajarea elevilor sa pună cât mai multe întrebări;
 limitarea constrângerilor şi factorilor care produc frustrare;
 stimularea comunicării şi cooperării prin organizarea unor acţiuni menite să-i apropie pe elevi,
unii de alţii, dar şi pe învăţătoar de elevi;
 cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare;
 stimularea gândirii productive;
 utilizarea talentelor şi a capacităţilor specifice fiecărui elev în parte;
 incitarea interesului către nou şi oferirea satisfacţiei găsirii soluţiei după depunerea unui efort de
căutare de către elev.
Procesul instructiv-educativ este, prin excelenţă, unul de comunicare. Ca atare, relaţia învăţător-
elev trebuie să fie una de comunicare, de dialog real, sincer, deschis. Cel mai important obiectiv de
atins al cadrelor didactice, care vin în faţa elevilor cu gândul de a le fi de folos, trebuie să fie
stabilirea relaţiei optime de comunicare.
O modalitate nouă de a reacţiona în sensul bunei comunicări este ascultarea activă, prin care îi
ajutăm pe copii să-şi exprime sentimentele. Chiar şi cei negativiști devin mai prietenoşi. Cel ascultat
simte astfel simpatie pentru învăţătorul lui, relaţia devine mult mai bună, mai apropiată. Dispoziţia
de a vorbi depinde de încrederea în adult şi de folosirea unui limbaj potrivit. Elevii trebuie să fie
siguri că destăinuirile lor nu se lovesc tot timpul de critici sau de ameninţări.
Pentru ca metodele de învăţare pe care învăţătorii le folosesc pentru a stimula şi a captiva în
modul cel mai eficient capacitatea de concentrare şi învăţare a elevilor, să fie cât mai productive,
este necesară o doză mai mare de înţelegere şi de răbdare din partea acestora, cât şi o capacitate de
comunicare mai dezvoltată, pentru o optimă colaborare între cadrele didactice şi elevii acestora.

BIBLIOGRAFIE:
1. Ionescu M. – „Strategii de predare-învăţare”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992;
2. Ionescu M. – „Demersuri creative în predare şi învăţare”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca 2002;
3. Iucu Romiţa B. – „Instruirea şcolară, perspective teoretice şi practice”, Ed. Polirom, Iaşi 2001
4. Cristea S. – „Dicționar de pedagogie” Ed. Litera Educațional, București, 2002
5. Cerghit I. – „Metode de învățământ” Ed. Polirom, Iaşi 2002
6. Oprea C.L. – „Strategii didactice interactive” Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2009
7. Cucoș C.– “Pedagogie” ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Polirom, Iași 2006
8. J. Parent,Ch. Nero – “Elaboration d’une strategie d’enseignement” 1981