Enzimele hepatice

Interpretarea valorilor normale și a valorilor patologice

Stagiu: Laborator clinic

Cadre didactice coord.: Prof. Dr. Corina Ionescu
Prof. Dr. Roxana Lucaciu
Rezident farmacie clinică: Oana-Miruna Mureșan

2021
 Cuprins

I. Generalități..........................................................................................................................3
II. Enzimele hepatice................................................................................................................5
Aminotransferazele.................................................................................................................5
Gama-glutamiltranspeptidaza (GGT)......................................................................................6
Hidrolazele..............................................................................................................................6
Fosfataza alcalină (ALP).....................................................................................................6
5-Nucleotidaza.....................................................................................................................7
III. Valori ale enzimelor hepatice în diferite contexte patologice.........................................9
IV. Medicamente care pot modifica valorile enzimelor hepatice........................................11
V. Concluzii........................................................................................................................12
VI. Bibliografie....................................................................................................................13
I. Generalități

Ficatul este un organ multifuncțional, o glandă anexă a tubului digestiv cu structură și

funcție complexă. Îndeplinește, împreună cu alte organe, peste 500 de funcții – de la
producția sucului biliar până la eliminarea toxinelor din organism. Acest organ, cel mai
mare organ solid din organism, funcționează ca o „uzină activă” în corp și e cert că niciun
alt organ nu îi poate prelua funcțiile. Mai mult de atât, ficatul are și o capacitate uimitoare
de autoregenerare, producând celule sănătoase în locul celor care au fost distruse, dar
acest lucru nu înseamnă că se poate abuza de această capacitate a sa.

Figura 1. Ficatul

Funcțiile pe care le îndeplinește ficatul în corp sunt numeroase, multe dintre ele fiind
vitale și complexe.
Funcţia de stocare a sângelui - sistemul vascular hepatic poate stoca până la jumătate
de litru de sânge, iar în condiţii patologice acest volum poate creşte până la 1,5 litri.
Ficatul este un organ mare (2,5 % din greutatea corpului la adult) care este capabil să
acţioneze ca un rezervor de sânge şi să ofere spre circulaţie acest volum de sânge când
situaţia o cere (şoc hipovolemic).
Funcţia de filtrare şi purificare a sângelui se datorează macrofagelor din capilarele
sinusoide. Aceste macrofage hepatice mai sunt denumite celule Kupffer şi vor fagocita
orice particulă străină care ajunge din intestin în sânge (bacterii).
Ficatul mai intervine şi în inactivarea unor substanţe toxice – medicamente sau
hormoni, la nivelul ficatului aceste substanţe suferind procese chimice precum: oxidare,
reducere, hidroliză. Unele enzime ce intervin în metabolizarea acestor substanţe pot fi
secretate în cantitate mai mare în timp – cum este cazul enzimei alcool-dehidrogenaza
care va fi secretată în cantităţi mai mari în consumul cronic de alcool etilic.
În interiorul ficatului sunt inactivate sau metabolizate foarte multe substanţe, dintre
care unele au potenţial toxic pentru organism: medicamente liposolubile, amoniac,
insulină, glucagon sau cortizol.
Funcţia metabolică a ficatului se justifică prin faptul că ficatul are un rol esenţial în
metabolismul glucidelor, proteinelor sau al lipidelor. Glucidele sunt transformate la nivel
hepatic în glicogen – metoda de depozitare a glucidelor. Din glicogenul depozitat, ficatul
poate reface glucoza prin procese de gluconeogeneză. Cu excepţia imunoglobulinelor,
restul proteinelor sunt sintetizate în ficat, cele mai importante fiind, desigur, albuminele.
La o persoană de 70 de kg, ficatul formează în fiecare zi aproximativ 10 - 12 g de proteine
(în condiţii normale). Ficatul deţine un rol important şi în metabolismul lipidic, acesta
îndepărtând din circulaţie chilomicronii (grăsimile absorbite în urma digestiei).
Hepatocitele sintetizează cantităţi mari de VLDL (lipoproteine) şi transformă glucidele în
proteine sau lipide când este necesar.
Ficatul mai reprezintă şi un depozit pentru minerale sau vitamine, în special vitamina
B 12. Cantitatea de vitamină B 12 depozitată în ficat ar putea acoperi necesităţile
organismului (formarea de globule roşii) pentru o perioadă de 1 – 2 ani în condiţii de
carenţă.
Funcţia secretorie şi excretorie a ficatului. Produsul de secreţie al ficatului este bila, pe
care o elimină în căile biliare. Pe lângă bilă, acesta mai elimină colesterol sau metale grele
(în intoxicaţia cu metale grele). Bila conţine apă, acizi biliari, pigmenţi biliari, bilirubină,
proteine şi ioni de Na, K sau Cl și este secretată continuu de către ficat şi depozitată în
vezica biliară de unde va fi eliminată în timpul digestiei pentru a emulsiona lipidele. În
interiorul vezicii suferă procese de concentrare ajungându-se la 50-70 de ml depozitaţi în
vezica biliară, în condiţiile în care ficatul secretă aproximativ 500 de ml de bilă la 24 de
ore.
Există nureroase teste/analize de laborator care odată realizate pot oferii informații
valoroase legate de evaluarea funcțiilor hepatice, astfel se pot determina:

• Pigmenți biliari, bilirubină, acizi biliari – determinarea funcției excretorii

• Proteine (albumină, factori ai coagulării) – determinarea funcției de sinteză a
ficatului
• Amoniac, metaboliți ai medicamentelor – determinarea funcției de detoxifiere
(filtrare a sângelui și metabolizare hepatică a medicamentelor)
• Enzime hepatice, markeri autoimuni, markeri pentru virusul hepatitic –
determinarea unor afecțiuni hepatice.
II. Enzimele hepatice

Enzimele sunt cei mai performanţi, precişi, stereospecifici catalizatori din toate
grupele de catalizatori. Enzimele (“en”-in, “zima”-drojdie) sunt proteine care au
capacitatea de a interacţiona cu o substanţă chimică numită substrat şi proprietatea de a
mări viteza de transformare a acestuia în produşi de reacţie, după care acestea se refac şi
pot fi reutilizate într-un nou ciclu catalitic. S-a estimat faptul că există circa 25000 de
enzime. Până în prezent s-au caracterizat aproximativ 3000 de enzime din care 300 s-au
obţinut în stare cristalină.

Enzimele au câteva proprietăţi remarcabile în comparaţie cu alte tipuri de catalizatori.

Dintre acestea se disting trei proprietăţi importante: putere catalitică și specificitate
ridicate şi posibilitatea controlării activității catalitice de către o serie de compuşi naturali.

În funcție de tipul reacţiei catalizate de enzime, acestea se disting în mai multe clase și
astfel există 6 tipuri majore de reacţii enzimatice:

1. reacţii de oxido-reducere catalizate de oxidoreductaze;

2. reacţii de transfer a unor grupe (grupări fosfat, resturi de peptide), catalizate de
3. transferaze;
4. reacţii hidrolitice (hidroliza legăturilor peptidice, hidroliza esterilor, hidroliza
5. legăturilor C-X, adiţia apei la legătura dublă) catalizate de hidrolaze;
6. reacții de eliminare în care este formată legătura dublă, catalizate de liaze;
7. reacţii de izomerizare, catalizate de izomeraze;
8. reacţiile de formare a unor legături chimice (C-C), pe baza energiei consumate
de o sursă de energie (uzual ATP), catalizată de ligaze (sintetaze).

Aminotransferazele

Aspartat-aminotransferaza - AST/ASAT (L-aspartat: α-cetoglutarat-aminotransferaza,

TGO sau glutamat-oxaloacetat-trasaminaza) face parte din clasa transferazelor, subclasa
aminotransferazelor și catalizează transferul grupării amino de la aspartat grupului cetonic
al cetoglutaratului, cu formare de acid oxalacetic reacţia L-aspartatului cu α-cetoglutarat
(Figura 2).

Figura 2. Reacția catalizată de ASAT

 Analog transaminarea L-alaninei are loc sub acţiunea alanin-aminotransferazei (L-
alanin-α-cetoglutarat-aminotransferaza sau glutamat-piruvat transaminaza, TGP). ALAT
catalizează transferul reversibil al grupării amino (NH2) de la alanină α–cetoglutaratului
ducând la formarea de acid piruvic și glutamat după cum se observă în figura 3. 
În condiţii normale, nivelul de TGP din sânge este scăzut. Atunci când ficatul este
afectat, enzimele TGP sunt eliberate în sistemul sangvin, în general înainte ca alte
simptome evidente să apară, precum icterul (îngălbenirea ochilor şi a tegumentelor).

Figura 3. Reacția catalizată de ALAT

Gama-glutamiltranspeptidaza (GGT)
Catalizează transferul grupului γ–glutamil de la peptide ca glutationul (GSH) către alți
aminoacizi. Este o proteină heterodimerică, fiecare subunitate constând dintr-un singur
lanț polipeptidic și se măsoară în ser, provenind în special din ficat. Cea mai mare parte
este legată de lipoproteine, în special HDL, dar și de LDL.

Hidrolazele

Fosfataza alcalină (ALP)

Ortofosfomonoesterfosfohidrolaza - face parte din clasa hidrolazelor si catalizează
hidroliza monoesterilor de fosfat la un pH alcalin. Fosfomonoesterazele (fosfatazele alcaline
sau acide) acţionează asupra mono-esterilor acidului ortofosforic. Reacția cataliză de acestea
se poate observa în figura 4.

Figura 4. Reacția catalizată de fosfataze

 5-Nucleotidaza
5’ ribonucleotid fosfohidrolaza face parte, de asemenea, din clasa hidrolazelor și
deține câteva funcții importante precum: producția de adenozină, ajută la absorbția
nutrienților , proliferare celulară,etc.

Testele funcțiilor hepatice sunt printre cele mai comune teste de screening realizate în
laboratoarele de analiză, pe probe de sânge. Fie pentru investigarea/depistarea unor afecțiuni
hepatice, monitorizarea unor patologii sau pentru simple investigații de rutină, aceste teste pot
oferi informații importante pentru o multitudine de procese patologice. Analiza bilirubinei sau
albuminei sunt mult mai specificepentru evaluarea capacității de funcționare a ficatului,
analiza enzimelor hepatice oferind informații privind natura afecțiunii:

 Colestază: GGT, ALP, 5-nucleotidaza

 Afectarea hepatocitelor: transaminaze

Fiziologia enzimelor hepatice (rolurile acestora și valorile normale)

1. AST/ASAT (v.n: <35 (f) și <50 (m) )

i. există sub forma a 2 izoenzime (care nu se pot distinge prin testele
standard realizate în laboratoarele de analiză
ii. izoenzima mitocondrială este produsă în hepatocite iar izoenzima
citosolică este prezentă în musculatura scheletică, mușchiul inimii și în
țesutul renal
iii. de obicei valoarea AST crește concomitent cu cea a ALT când este
vorba despre afectare hepatocelulară

2. ALT/ALAT (v.n: < 35 (f) și <50 (m) )

i. este sintetizată în hepatocite
ii. este marker foarte specific pentru afecțiuni hepatocelulare, însă nu
neaparat specific pentru diagnosticarea exactă a patologiei (ex. în
hepatita virală și în contextul cirozei valorile ALT sunt crescute în
ambele cazuri, diagnostiul punându-se după realizarea și a altor teste
sau pe baza istoricului pacientului
iii. este foarte puțin exprimată în alte țesuturi, deci este mai specifică decțt
AST, iar valrori crescute ale acesteia pot fi prezente în cursul unor
tratamente medicamentoase sau în timpul unor exerciții solicitate
realizate o perioadă mai îndelungată.

3. ALP (v.n: 20-40 UI/L adult)

i. se regăsește sub forma unui grup de izoenzime care acționează prin
defosforilarea unei varietăți de molecule din organism
ii. este produsă de celulele canaliculelor biliare și este eliberată în urma
acumulării sărurilor biliare sau în colestază
iii. alte localizări : rinichi, intestin, leucocite, placentă, oase
 iv. creșteri fiziologice: sarcină și perioada de creștere
v. creșteri patologice: boala Paget, insuficiență renală, metastaze osoase

4. GGT ( 4-18 UI/l (f), 6-28 UI/l (m) )

i. prezentă în ficat, rinichi, pancreas, intestin
ii. se găsește la nivelul microzomilor în hepatocite și celulele epiteliale ale
căilor biliare
iii. analiza GGT în asociere cu ALP crescută este foarte sugestivă pentru
obstrucția biliară și este cunoscută ca fiind „ imaginea” specifică
colestazei
iv. niveluri crescute pot fi prezente și în consum cronic de alcool sau în
cursul tratamentului cu rifampicină sau fenitoină.

5. 5-nucleotidaza
i. localizată la nivelul membranelor celulare predominant hepatice, dar și
în creier, miocard, pancreas
ii. se dozează plasmatic pentru diagnosticul sindromului de colestază
iii. este caracteristică unei retenții biliare – permite diagnosticul diferențial
între originea obstructivă sau neobstructivă a icterului
iv. este de interes în monitorizarea drogurilor cu potențial hepatotoxic dar
și în cadrul unor tumori maligne hepatice sau metastaze
v. la nivel tisular, scăderea activității enzimei prezintă un interes
prognostic în tumorile prostatice, iar prezența sa în eritrocite poate
sugera, în contextul deficitului ereditar al acesteia, anemie hemolitică
non-sferocitară, cu episoade icterice. Scăderea activității se regăsește și
în cazul anumitor beta-talasemii, la persoane intoxicate cu plumb, etc.
 III. Valori ale enzimelor hepatice în diferite contexte patologice

Valorile patologice ale transaminazelor pot sugera câteva variante de afectare hepatică în
funcție și de istoricul pacientului. În figura 5 se pot observa cele 4 căi care apar în urma
depistării unor valori anormale ale transaminazelor.

Figura 5. Posibile diagnostice în funcție de valorile crescute ale transaminazelor

ALAT

Creșterile cele mai mari ale valorilor ALT (de 20 – 100 ori valoarea normală) au fost
decelate în cazul hepatitelor acute virale și toxice (medicamente: tetraclorura de carbon,
acetaminofen); valori peste 500 U/L sugereaza acest diagnostic. În cazul hepatitelor acute cu
virus A, creșterea ALT precede cu două săptamâni instalarea icterului, normalizarea valorilor
ALT se produce după circa 3 saptămâni. În cazul hepatitelor virale cu virus B sau C, valoarea
ALT prezintă creșteri și scăderi imprevizibile, revenind la valori aproape normale.
În icterele obstructive creșterile pot fi mici si tardive, iar creșterea rapidă și marcată
(>600 U/l) urmată de o scădere abruptă în decurs de 12-72 ore este considerată caracteristică
pentru obstrucția acută a ductelor bilare.
În metastazele hepatice se observă uneori creșteri moderate, iar în hepatomul primar
nu se produc modificari remarcabile;
În steatoza hepatică – creșteri de 2-3 ori normalul;
În ciroza hepatică valorile ALT sunt normale sau ușor crescute (de 1-5 ori normalul).

ASAT

Cele mai ridicate valori (de 10 – 100 ori valorile normale) sunt întâlnite în afecțiunile
însoțite de necroza hepatică extinsă, hepatit virală, hepatita toxică, intoxicații cu tetraclorura
 de carbon. Valori ale AST de 1000-9000 U/l, care scad la 50% În urmatoarele 3 zile
sugerează ficat cu necroză centrolobulară (insuficiență cardiacă congestivă, aritmii, sepsis,
hemoragii). O creștere bruscă poate apărea și în hepatita virală acută fulminantă (rar >4000
U/l).
Creșteri marcate (peste 3000 U/l) pot apărea în infarctul miocardic acut, stări septice,
intervenții pe cord, etc. În cazul infarctului miocardic eliberarea enzimei din celule are loc la
6-12 ore de la declanșare, gradul de creștere fiind rareori proporțional cu extinderea leziunii;
valorile maxime se obțin la 48 de ore, după care se revine la normal în 3-5 zile.
Valori marcat crescute mai pot apărea în cazul traumatismelor hepatice, metastazelor
hepatice și rabdomiolizei, iar valori mai puțin crescute apar în formele ușoare de hepatită
acută virală, hepatopatii cronice (hepatită cronică activă, ciroză), hepatită alcoolică, dar
rareori depășesc 300U/l (în hepatopatii alcoolice, ciroză: AST>ALT).
În mononucleoza infecțioasă creșterea nivelului AST este proportională cu afectarea
hepatică, iar administrarea de opiacee la pacienți cu afecțiuni ale tractului biliar valoarea
crește de 2.5 până la 65 de ori.

GGT

Valorile acestei enzime pot să crescă în următoarele situații:

1) AFECȚIUNI HEPATICE

 hepatita acută virală – creșterea GGT este mai mică decât a altor enzime hepatice
(GGT/AST=0.1-0.2), dar revine ultima la normal; în formele colestatice GGT/AST=1;
 hepatita cronică activă, virală sau autoimună – creșterile pot depăși de 7 ori limita
superioară a normalului (GGT/AST=1-3);
 hepatita alcoolică acută – GGT/AST >6;
 ciroza hepatică – creșterile sunt în medie de 2 ori în ciroza posthepatitică și în jur de
10 ori în ciroza alcoolică;
 steatoză hepatică – de etiologie alcoolică GGT este aproximativ dublu și persistă
crescut mult timp după întreruperea consumului; în ficatul gras non-alcoolic
predomină creșterea ușoară a aminotransferazelor, mai frecvent decat GGT;
 sindromul de colestază – GGT și fosfataza alcalină cresc aproximativ în aceeași
proporție în colestaza mecanică și virală, spre deosebire de colestaza indusă
medicamentos în care GGT crește mult mai mult decât fosfataza alcalină (creșteri de
6X normalul)

2) CREȘTERI IZOLATE

 Medicație anticonvulsivantă (creșteri mai mari de 3 ori limita superioară a normalului)

 Boală cardiacă congestivă
 Obstrucție biliară

3) ALTE CAUZE
 Pancreatite acute (de 5 ori mai mari decât valorile normale);
 Infarct miocardic acut;
 Insuficiență renală acută, sindrom nefrotic, rejet de grefa renală (creșteri moderate);
 Diabet zaharat (ușor crescut)

IV. Medicamente care pot modifica valorile enzimelor hepatice

Medicamente care pot produce creșteri semnificative ale enzimelor hepatice se împart în 2
categorii:

 Medicamente care produc colestază: acid aminosalicilic, amitriptilina, steroizi

anabolizanti, androgeni, azatioprina, benzodiazepine, clorotiazida, clorpropamida,
acid clavulanic, dapsone.
 Medicamente care produc afectare hepatocelulară: paracetamol, steroizi
anabolizanți, androgeni, aspirina, carbamazepina, imipramina, acid nicotinic,
nitrofurantoin, contraceptive orale, estrogeni, etanol (exces), fluconazol,
ibuprofen, imipramina, indometacin, săruri de fier (supradozare), izoniazida,
ketoconazol, inhibitori MAO, metotrexat, naproxen, peniciline, fenotiazine,
fenilbutazona, progestative, sulfonamide, fenobarbital, chinidina, rifampina,
salicilati, tetracicline, acid valproic, vitamina A, warfarina.

Există totuși și câteva exemple de medicamente care pot să scadă valorile enzimelor,
printre acestea se numără: acidul ascorbic, ibuprofenul , metronidazol, interferon,
ketoprofen.
V. Concluzii

• Enzimele hepatice pot fi împărțite în 2 categorii și anume cele care prin valorile lor
pot depista colestaza și cele care sugerează afectarea hepatocitelor.

• ASAT, ALAT – fac parte din subclasa aminotransferazelor și valorile lor crescute
pot indica numeroase probleme de sănătate.

• Fosfataza alcalină are un număr variabil de izoenzime la nivelul organismului:

hepatică, intestinală, osoasă, etc.

• GGT este cel mai sensibil indicator al alcoolismului.

• Studiile sugerează că un consum relevant de cafea poate reduce riscul unor

patologii precum fibroza hepatică, infecția cu HCV, având un efect
hepatoprotector.

• Există multiple medicamente care pot modifica valorile acestor enzime, fară a fi
vorba de un context patologic care să producă aceste modificări.

• Enzimele hepatice, deși pot fi de un real folos pentru semnalarea unor probleme
hepatice și nu numai, ele nu sunt specifice și nu pot sugera un diagnostic clar.
 VI. Bibliografie

1.Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. AST.

www.labcorp.com 2010.

2.Lynch R, Melloy S. Inwood – Medical Laboratory Technology and Clinical Pathology

3. Frances Fischbach. Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests.

Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed., 2009, 420-422.
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK535438/

5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5897118/

6. https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/liver-function-tests/about/pac-20394595

7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7462733/

8. https://biochimiero.files.wordpress.com/2019/05/bch10-2019.pdf

9. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5440772/#B8

10. www.synevo.ro