ACTIVITATEA VOLUNTARĂ

⭐ Este încadrată în rândul proceselor reglatorii

Activitatea este, în sens general, un raport selectiv

între subiect şi un anumit complex de sarcini cu
conţinut obiectiv, cu grade diferite de complexitate şi
dificultate în cadrul căruia subiectul îşi utilizează
forţele fizice şi psihice pentru realizarea unui anumit
scop.
Activitatea are un rol imens în viaţa individului pentru că
organizarea noastră psihică se condiţionează reciproc cu
activitatea performată.

Structura activităţii:
-Motivul- se prezintă sub forma unei trebuinţe, a unui ideal,
a unei aspiraţii sau interes; de obicei se referă la de ce realizezi
o anume acţiune
- Scopul- constă în satisfacerea motivului, adică reprezintă
ce anume se urmăreşte prin desfăşurarea unei anumite acţiuni
- Mijlocul- reprezintă setul de cunoştinţe, de instrumente
utilizate pentru atingerea scopului; se referă la cum este atins

1
scopul.

Tipuri de activitate:

1. după natura produsului şi după planul de

desfăşurare:

a. activitate predominant spirituală

b. activitate predominant materială
2. după locul ocupat în viaţa subiectului:
a. activitate principală
b. activitate secundară
3. după natura şi evoluţia ontogenetică
(ontos=existenţă, genesis= naştere, generare)
a. jocul
b. învăţarea
c. munca
4. după gradul de conştientizare
a. activitate predominant conştientă- ce ia forma voinţei
b. activitate cu componente automatizate- ia forma
deprinderilor

2
VOINŢA

Def. Voinţa reprezintă procesul psihic complex, prin

intermediul căruia omul îşi mobilizează şi-şi canalizează forţele şi
capacităţile fizice şi spirituale în vederea depăşirii obstacolelor ce
apar pe parcursul activităţii.

Obstacolul reprezintă confruntarea dintre posibilităţile omului şi

condiţiile obiective ale activităţii.Obstacolul poate fi: extern sau
intern- de natura psihologică. Efortul voluntar de depăşire a
obstacolului nu e înnăscut, ci depinde de modul în care este
apreciat obstacolul precum şi de dezvoltarea limbajului pentru că
voinţa se transformă într-un soi de imperativ, de comandă internă
ce se prezintă într-o manieră verbală.

Etapele actului voluntar:

1. Articularea motivaţională, prefigurarea
intenţiei sau impulsul- constă într-o tensiune interioară
ce tinde să se exteriorizeze iar dacă ajunge la o anumită
intensitate se produce conştientizarea acestuia şi acesta
devine punctul de plecare al actului voluntar.
2. Analiza şi lupta motivelor- motivele acţionale pot
intra într-un raport de concordanţă sau opoziţie şi atunci se

3
 cântăresc avantajele şi dezavantajele acestora
3. Luarea hotărârii- constă în alegerea unui motiv şi
amânarea celorlalte şi în elaborarea unui plan de acţiune
4. Îndeplinirea planului de acţiune- constă în
succesiuni de operaţii concrete conştientizate sau
automatizate pentru atingerea scopului
5. Verificarea rezultatelor- constă în măsurarea
rezultatelor la care s-a ajuns pentru a afla dacă scopul a fost
atins

Calităţile voinţei:

1. Perseverenţa- constă în menţinerea pe un timp

îndelungat a efortului pentru realizarea scopului propus
atunci când acesta pare a fi realizabil. Opusul ei este
încăpăţânarea, care e o însuşire negativă ce constă în
continuarea unei acţiuni deşi e clar că scopul acesteia nu
poate fi atins
2. Fermitatea şi tăria voinţei- constau în capacitatea
de a trece peste părerile contrarii, peste critici sau dificultăţi
atunci când s-a luat o anumită hotărâre. Opusul ei este
slăbiciunea voinţei.
3. Independenţa şi iniţiativa- constau în originalitatea
propriei conduite. Opusul ei este sugestibilitatea adică
preluarea necritică a influenţelor exterioare.
4. Autocontrolul- presupune conştientizarea, aprecierea
şi adecvarea tendinţelor, motivelor şi a acţiunilor concrete la
4
 principii sau idealuri morale, politice, sociale.
5. Promptitudinea deciziei-constă în rapiditatea cu
care individul deliberează. Opusul ei e tergiversarea, adică
însuşirea negativă de a analiza la infinit condiţiile de acţiune.

Calităţile voinţei când ajung să fie integrate în structuri complexe,

devin trăsături de caracter. Dezvoltarea voinţei contribuie la
dezvoltarea personalităţii pentru că pe măsură ce obstacolele sunt
depăşite se diminuează caracterul acestora de obstacol.

5
 t

Imaginația
Noi. 2020

Definiție: Imaginația este procesul

cognitiv superior de elaborare a unor idei sau proiecte noi pe baza selectării, combinării
și recombinării experienței anterioare.

Orice om are un potențial imaginativ deși imaginația, ca proces, nu este

înnăscută ci începe să se formeze prin activitatea de joc a copilului în perioada de
copilărie.

Însușirile imaginației și creativității:

a. fluiditatea (posibilitatea de a ne imagina în timp scurt un număr mare de imagini, de

situatii etc.);

b. plasticitatea (ușurința de a schimba modul de abordare a unei probleme, atunci

când un procedeu nu poate fi aplicat);

e. originalitatea este expresia noutății produsului imaginat

 2

Procedee imaginative:

1. Aglutinarea este procedeul ce presupune asocierea a două structuri deja existente

(mașina de spălat cu uscător încorporat), a unei structuri cu elementele alteia (
unicorn) sau a elementelor c aparțin mai multor structuri diferite (cerber, sirena…)

2. Multiplicarea și omisiunea constă în modificarea numărului de elemente ale unei

structuri deja existente ( monociclu, ciclop, tricicletă…)

3. Amplificarea și diminuarea constă în modificarea dimensiunii unei structuri deja

existente (liliputanii, Degețica, uriașii Magog)

4. Tipizarea- este procedeul ce presupunea extragerea unei însușiri esențiale pt. o

persoană și echivalarea acelui tip de comportament sau însușire cu pesoana
respectivă (tipul zgârcitului în literatura românească este Hagi Tudose)

5. Empatia- presupune transpunerea mentală în gândirea și simțirea unei alte

persoane

6. Adaptarea presupune utilizarea unei tehnici specifice unui domeniu într-un domeniu
total diferit (utilizarea calculatorului în proiectarea arhitecturală sau în design).

Tipuri de imaginație:

I. Imaginație involuntară:
a. Visul din timpul nopții – este involuntar. Orice om visează în
fiecrae noapte. Visul este producția inconștientului și dureaza
aprox. 15-20 min. Un om poate avea mai multe vise într-o noapte
b. Reveria- visarea cu ochii deschiși, care poate dura câteva minute
și care asigura relaxare psihică
 3

II. Imaginația voluntară:

a. Imaginația reproductivă ce constă în reconstituirea unui obicet,
situație ce a existat cândva: exemplu reconstituirea unei crime,
muzeul figurinelor de ceară ce reprezintă figurile unor personalități
ce au trăit câdva
b. Imaginația creatoare care are gradul cel mai mare de originalitate
pt că pp. realizarea a ceva ce nu a mai existat.
c. Visul de perspectivă- constă în transpunerea mentală în viitorul
nostru probabil, ținându-se cont de posibilitățile prezente ale
individului.
 MOTIVAȚIA
Este proces psihic integrat în rândul proceselor reglatorii
___

DEf: Motivaţia este un ansamblu de mobiluri interne ale conduitei, înnăscute sau
dobândite, conştientizate sau nu, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte.

Motivaţia este elementul ce pune în mişcare întreg organismul, fiind astfel cauza
comportamentului nostru. Cele mai multe forme motivaţionale sunt dobândite şi depind de
condiţiile impuse de mediu precum şi de interesele sau valenţele individului.

Funcţiile motivaţiei:

a. funcţia de selectare, activare şi semnalizare a dezechilibrelor fiziologice şi psihologice

b. funcţia de orientare şi direcţionare a acţiunii până la atingerea scopului propus

c. funcţia de susţinere energizantă a acţiunii până la satisfacerea trebuinţei

Sistemul motivaţional:

1. Stări motivaţionale simple- sunt slab organizate şi se prezintă sub forma pulsiunilor,
tendinţelor şi impulsurilor.

2. sunt forme bine organizate clasificate în:

a. primare (înnăscute)- de natură fiziologică: trebuinţele de hrană, sexuale etc.

 2

b secundare(dobândite)-. de natură materială sau spirituală: de avea un job, de a fi popular, de a

fi profesionist sau moral etc.

Maslow este un psiholog ce a elaborat o piramidă a trebuinţelor:

 3

3. Interesele sunt forme bine organizate dar mai puţin stabile decât
trebuinţele. Ele presupun raportul selectiv dintre individ şi un obiect sau
o activitate. Interesele pot fi generale sau individuale, pozitive sau
negative.

4. Aspiraţiile reprezintă un ansamblu de tendinţe ce îl propulsează pe

individ către un ideal.

5. Idealurile sunt scopuri individuale aşezate în partea sus a sistemului de

valori personale spre care individul tinde.

6. Convingerile sunt idei-forţă pe care îndividul şi le formează singur sau cu

ajutorul altora şi pentru care individul este în stare să se autosacrifice.

7. Concepţia despre lume şi viaţă- reprezintă un sistem de idei şi concepţii

despre lume, viaţă, univers.

8. Motivele- reprezintă factori dinamici ce stau la baza comportamentului,

ce stimulează acţiunea individului. Motivele pot fi: pozitive sau negative,
generale sau individuale.

Tipuri de motivaţie:

1. Motivaţie pozitivă- constă în stimularea individului spre acţiune prin

utilizarea încurajărilor, a laudelor, a recompenselor

2. Motivaţie negativă- constă în utilizarea forţei, a manipulării, a şantajului

pentru a determina pe cineva să acţioneze într-un anume fel

3. Motivaţie intrinsecă- este motivaţia ce îşi află sursa în individul uman, în

trebuinţele sale

4. Motivaţie extrinsecă- este motivaţia ce îşi are sursa în exterior, în

recompense sau în alte persoane.
 4

5. Motivaţie cognitivă- constă în dorinţa de a cunoaşte, în a potoli anumite

curiozităţi ce stă la baza activităţii individului

6. Motivaţie afectivă- constă în nevoia omului de a fi lăudat, preţuit,

respectat ce îl mobilizează pe om spre acţiune.

Motivaţia trebuie să stea la baza unor scopuri important de atins, a unor

performanţe. Ca să se poată atinge un anumit nivel de performanţă trebuie ca
intensitatea motivaţiei să fie corect raportată la complexitatea sarcinii desfăşurate.
O corectă apreciere a dificultăţii activităţii ce trebuie performate se numeşte
optimum motivaţional.