Povestea lui Harap-Alb

~Caracterizare~
Opera literara ,,Povestea lui Harap-Alb” scrisa de Ion Creangă, a aparut in anul 1877
in revista ,,Convorbiri literare” si reprezinta un basm cult care prezinta evolutia fiului de crai,
de la statutul de tanar neinitiat, la cea de conducator al familiei si al imparatiei, ceea ce ofera
operei caracterul de bildungsroman.

Basmul cult este specia literara a genului epic , in proza, rar in versuri, de dimensiuni
medii, in care sunt relatate intamplari reale si fabuloase, ale caror coordonate spatio-
temporale sunt vagi, la care participa personaje reale sau imaginare, inzestrate sau nu cu
puteri supranaturale. Acesta surprinde lupta dintre bine si rau, solutionata, la final, cu
victoria binelui, purtand marca originalitatii autorului.

Tema operei este lupta dintre bine si rau, finalizata cu triumful valorilor pozitive, care
este dublata, prin indeplinirea de catre protagonist a tuturor probelor impuse, de tema
maturizarii. Cele doua teme se impletesc armonios si cu tema fabulosului.

Caracterul de bildungsroman al operei surprinde dobandirea de catre personaj a unor

valori morale si etice si formarea personalitatii, caracterului, acestuia, transformandu-se din
sluga, din ,,boboc”, in imparat ,,primind (...) imparatia toata”.

Titlul basmului este un titlu sugestiv, analitic, alcatuit din secventa

nominala ,,Povestea lui Harap-Alb”, in care substantivul comun ,,povestea” reprezinta
drumul initierii personajului, al maturizarii acestuia, iar numele ,,Harap-Alb” primit din partea
Spanului, cand devine sluga, reprezinta un oximoron cu sensul de ,,rob alb”. Totodata,
numele de ,,Harap-Alb” surprinde antiteza dintre substantivul ,,rob”, sclav negru, si adjectivul
,,alb”, care reprezinta puritatea si vita nobila din care provine.

Personajul reprezinta instanta naratoriala prin care autorul isi exprima viziunea, ideile
si sentimentele despre lume si viata.

Harap-Alb este protagonistul operei, eroul lipsit de puteri supranaturale, care invata
din greseli si, cu timpul, progreseaza, persevereaza. Statutul personajului de la inceputul
operei este cel de neinitiat ,,boboc in felul sau’’. El traieste, initial, intr-o lume a inocentei,
justificata prin tineretea , naivitatea si sensibilitatea sa: ,,facandu-se atunci ros cui ii gotca,
iese afara in gradina si incepu a plange’’. Protagonistul iese in evidenta atunci cand fratii sai
mai mari esueaza in incercarea de a dobandi un destin maret.

Statutul social al protagonistului se schimba pe parcursul textului. Astfel, de la

mezinul sfios si suspicios pe propriile puteri, a devenit sluga, acceptandu-si conditia, iar, in
final, ajunge sa-si ia rolul de imparat.

Psihologic, eroul reprezinta tipul tanarului in formare, usor influentabil, avand la

inceput un caracter slab: ,,lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale tatalui
sau’’, cu o fire introvertita: ,,Ia lasa-ma-ncolo(...) am altele pe capul meu’’, devenind, mai
apoi, o persoana sociabila si curajoasa: ,,fiul craiului, ridicand buzduganul sa dea’’.
 Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge sa intruneasca toate calitatile necesare
pe care un imparat ar trebui sa le aiba: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea,
pe care fiicele imparatului Verde le-au observat:,,seamana a fi mult mai omenos”.

Calitatea fundamentala a protagonistului este bunatatea, generozitatea, trasatura

prezentata in secvente narative sugestive.

Astfel, o prima secventa reprezentativa este episodul deghizarii Sfintei Duminici intr-o
batrana cersetoare: ,,o vede invaluita intr-un hobot alb, ridicandu-se in vazduh”, care ii
incearca sufletul cerandu-i milostenie:,,se trezeste dinaintea lui cu o baba garbovita de
batranete’’, ,,miluieste baba cu ceva’’. Initial, Harap-Alb o respinge, dar, dupa ce aceasta ii
ofera un sfat intelept: ,,Dumnezeu sa-ti dea(...) ca mare nenorocire te asteapta(...) du-te la
tatal tau...’’, eroul ii ofera un ban:,,scoate atunci un ban’’ si, totodata, primeste garantia unui
ajutor in intreaga lui calatorie.

Aceeasi trasatura este evidentiata si in scena intalnirii cu nunta furnicilor. Pe un pod,

Harap-Alb se intalneste cu o nunta de furnici: ,,cand sa treaca un pod peste o apa mare, iaca
o nunta de furnici trecea si ea tocmai atunci podul’’, dar pentru a nu le pune viata in pericol,
alege sa treaca prin apa, riscandu-si propria viata, dar si pe cea a calului sau: ,,se arunca cu
calul in apa, o trece inot incolo(...) fara primejdie’’. Vazand bunatatea acestuia, regina
furnicilor ii ofera o aripa si garantia ca il vor ajuta atunci cand va avea nevoie de ajutor, dand
foc aripii:,,na-ti aripa asta, si cand ii avea vreodata nevoie de mine, sa dai foc aripei’’.

Un prim element de compozitie al textului este conflictul. Acesta este unul dublu,
fiind vorba, pe de o parte, de un conflict general, lupta dintre bine si rau, si, pe de alta parte,
de un conflict particular intre Harap-alb si Span. Conflictul incepe in momentul intalnirii celor
doi, atunci cand fiul de crai este pacalit de Span si devine sluga acestuia, fiind constrans de
situatie: ,,jura-mi-te pe ascutitul palosului tau ca mi-i da ascultare’’, ,,ii jura credinta si
supunere”. Evolutia conflictului se bazeaza pe toate probelor la care eroul este supus, menit
sa-l duca la decadere, dar care, in ciuda asteptarilor, il fac mai puternic. Conflictul se
finalizeaza intr-un mod pozitiv, deoarece Harap-Alb, desi ucis, este readus la viata, iar Spanul
este ucis de calul acestuia:,,calul lui Harap-Alb(...) ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu
dansul in inaltul cerului, si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face Spanul pana jos praf si
pulbere’’.

Un al doilea element de compozitie este reprezentat de simetria incipit-final, care se

realizeaza prin structuri compozitionale care marcheaza intrarea si iesirea din lumea
fabulosului, basmului. Astfel, formula initiala ,,Amu cica era odata intr-o tara un crai, care
avea trei feciori...” introduce cititorul in lumea basmului, prezinta personajele, sugereaza
atemporalitatea si deschide poarta catre initierea protagonistului operei, parcurgerea
drumului initiatic, iar formula finala ,,Si-a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca”
evidentiaza eternitatea si cuprinde, indirect, incheierea conflictului, scoate cititorul din
universul basmului si indeplineste scopul temei principale, lupta dintre bine si rau.

Cele doua formule sunt imbinate cu ajutorul formulei mediane ,,Mers-au ei zi si

noapte, nu se stie cat au mers’’, care mentine treaza atentia cititorului.

In concluzie, basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb’’ scrisa de Ion Creanga surprinde
umanizarea fantasticului, evidentiaza tipologii umane cu ajutorul personajelor ajutatoare:
Setila, betivul satului; Flamanzila, lacomul; si al originalitatii autorului, care picteaza intreaga
povestire cu umbre de umor: ,,Voinic tanar, cel batran/ Greu se-ngaduie la drum’’ si a
oralitatii stilului: ,,zbirr’’, ,,turturica-rica”.