CUPRINS

CUPRINS ................................................................................................................1

ARGUMENT ..........................................................................................................2

CAPITOLUL I. Aparatul respirator.....................................................................3 

1.1. Noțiuni de anatomie și fiziologie .......................................................................3
1.2. Plămânii .............................................................................................................4
1.3. Vascularizația plămânilor ..................................................................................5
1.4. Fiziologia aparatului respirator...........................................................................7
1.5. Circulația pulmonară .........................................................................................8

CAPITOLUL II. Pleurezia ...................................................................................9

2.1. Definiție ............................................................................................................9
2.2. Etiopatogenie ...................................................................................................9
2.3. Simptomatologie ..............................................................................................9
2.4. Forme clinice ..................................................................................................12
2.5. Tratament .......................................................................................................13

CAPITOLUL III. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului ............15

3.1. Internarea în spital ..........................................................................................15
3.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare ...............................................................16
3.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați .......................................16
3.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative .................................................20
3.5. Alimentația bolnavului ...................................................................................20
3.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului ...........................21

CAPITOLUL IV. CAZURI CLINICE ............................................................23

Cazul clinic I .........................................................................................................23
Cazul clinic II .......................................................................................................28
Cazul clinic III ......................................................................................................33

CONCLUZII .......................................................................................................38
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................39
ANEXE

1
 ARGUMENT

Pleura este formată din două foițe - una internă care acoperă plămânii și una externă
care căptușește partea interioară a cutiei toracice. Între cele două foițe exista un spațiu în
care lichidul pleural se găsește în cantitate foarte scazută. Atunci când lama de lichid dispare
sau, dimpotrivă, între cele două foițe se acumulează o cantitate crescută de lichid, afecțiunea
poartă numele de pleurezie sau apă la plamani.
De cele mai multe ori această afecțiune apare secundar unei pneumonii, bronșite,
tumori pulmonare sau inflamație tuberculoasă. Pleurezia poate fi liberă în cavitatea pleurală
a unuia dintre plămâni, ajungându-se uneori până la deplasarea mediastinului și insuficiența
respiratorie  acută sau poate fi închistată, ocupând doar o porțiune din cavitatea pleurală, cu
diverse localizari. În cazurile severe pot fi afectați ambii plămâni.
Pleurezia este o afecţiune respiratorie caracterizată prin inflamarea membranei
care acoperă plămânii şi căptuşeşte cavitatea toracică. Această inflamaţie, împreună cu
lichidul care se acumulează produce o frecare în timpul respiraţiei (care dacă se aude cu
stetoscopul se numeşte frecătură pleurală) şi determină o durere ascuţită la nivelul pieptului,
de obicei apărută în inspir.
Anumite afecţiuni respiratorii precum pneumonia, azbestoza şi tuberculoza sunt
cauze frecvente de pleurezie.
Traumatismele toracice şi diferitele tipuri de cancer pulmonar pot de asemenea să
determine pleurezie. Lupusul eritematos sistemic (afecţiune în care organismul îţi atacă
propriile celule şi ţesuturi) reprezintă o cauză potenţială de pleurezie. Uneori însă cauza nu
poate fi determinată.
Cu toate că simptomul principal al pleureziei este durerea severă chiar la
respiraţii superficiale, unele persoane cu pleurezie prezintă simptome uşoare sau doar tuse.
Tratamentul pleureziei include controlarea durerii şi a tusei, tratarea cauzei subiacente,
posibil cu antibiotice sau prin îndepărtarea lichidului din spaţiul pleural şi prevenirea
complicaţiilor precum colabarea plămânilor.
Stilul de viaţă sănătos poate reduce riscul de infecţie pulmonară la persoanele cu
pleurezie, acesta incluzând: spălatul mâinilor, consumul de lichide în cantităţi
corespunzătoare,  dieta echilibrată, odihna suficientă şi abţinerea de la fumat.

2
 CAPITOLUL I. APARATUL RESPIRATOR

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE 

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul
atmosferic și organism se  numește aparat respirator.
Respirația este funcția prin care se asigură continuu și adecvat atât raportul de oxigen din
aerul atmosferic până la nivelul celor care îl utilizează, cât și circulația în sens învers a
dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.
Aparatul respirator este alcătuit din două părți distincte (Figura 1):
1. Căile respiratorii extrapulmonare;
2. Plămânii.
1. Căile prin care aerul atmosferic este introdus în plămâni și prin care este eliminat apoi din
plămâni, alcătuiesc căile respiratorii extrapulmonare.
Ele se pot grupa în :
1. căi respiratorii superioare :
- cavitatea nazală;
- faringe.
2. căi respiratorii inferioare : 
- laringe;
- trahee;
- bronhii principale.
FARINGELE (Figura 4)
- este segmentul unde se încrucișează calea digestivă cu cea respiratorie. Prin faringe trece
aerul din fosele nazale în laringe și trahee și invers.
LARINGELE (Figura 5)
-este segmentul care îndeplineste pe langa funcțiile de calerespiratorie, de  protectie a căilor
respiratorii inferioare și pe cea de fonație.
TRAHEEA ȘI BRONHIILE EXTRALOBULARE (Figura 5)
- au în pereții lor inele cartilaginoase cu rolul de a menține deschise căile respiratorii în
condițiile variațiilor de presiune din inspirație și expirație.
Cele două bronhii - dreapta și stânga - sunt inegale ca lungime și calibru.
- bronhia dreaptă se îndreaptă spre hilul plămânului drept, are o lungime de 2-3 cm și un
număr de 4-7 inele cartilaginoase;
- bronhia stângă se îndreaptă spre hilul plămânului stâng, și are o lungime de 4-5 cm și un
număr de inele cartilaginoase egal cu 7-13.

3
1.2. PLĂMÂNII (Figura 6)
- reprezintă organele de schimb ale aparatului respirator.
Așezare:
- sunt așezați în cavitatea toracică, având fiecare cavitatea pleurală proprie;
-ocupă aproape întrega cavitate toracică, cu excepția părții mijlocii, numită mediastin (partea
cuprinsă între fețele mediale ale celor doi plămâni, stern și coloana vertebraăa).
- în jos, plămânii se întind la diafragm.
Culoarea:
- la copii - este roșiatică;
- la adulți - este albă – cenușie cu zone negre, datorită depunerii de particule de praf și de fum
din aerul atmosferic.
Configurație externă
Unui plămân i se descriu:
- un vârf;
- o bază;
- trei fețe: 
- costală
- mediastinală
- diafragmatică.
-  trei muchii: 
- anterioară
- posterioară
- inferioară
 Plămânul drept are două scizuri care împarte plămânul în trei lobi:
- superior 
- mijlociu
- inferior 
 Plămânul stâng are numai o scizură care îl împarte în doi lobi:
- superior 
- inferior 
Un plămân este constituit din urmatoarele unitâți anatomice și funcționale:
1. lobi;
2. segmente;
3. acini - pulmonari;
4. alveole pulmonare.

4
1. Lobi pulmonari:
- sunt unități morfologice mari;
- sunt delimitați prin scizuri;
- sunt organizați în segmente.
2. Segmentele: 
- sunt alcătuite din lobuli.
Lobulul pulmanar:
- este alcătuit din mai multi acini;
- reprezintă unitatea anatomică și fiziologică a segmentului pulmonar;
- sunt în număr foarte mare;
- sunt unitari prin tesut conjuctiv fibroelastic, care reprezintă parenchinul pulmonar.
Bronhiile intralobulare se mai numesc și bronhiole. Ele se ramnifică în câte trei bronhiole
terminale care se termină în acini pulmonari; un lobul este format din 30-50 acini.
3. Un acin pulmonar începe cu o dilatație, de la care pornesc 3 - 5 canale alveolare. Acestea se termina
cu mici vezicule închise în fund de sac care poartă denumirea de saci alveolari. Pereții
canalelor alveolare și ai sacilor alveolari prezintă mici cavități (aspect de fagure de albină)
care se mai numește alveolă.
4. Alveola pulmonară - reprezintă suprafața de schimb a plămânilor.
Peretele alveolar este format dintr-un epiteliu alveolar, așezat pe o membrana bazală, și țesut conjuctiv
bogat în fibre elastice. Epiteliu alveolar și membrana bazală a alveolei împreună cu
membrana bazală a capilarului și endoteliul capilar, constituie bariera alveolo - capilară prin care se
face schimbul de gaze.
1.3. VASCULARIZAREA PLĂMÂNULUI
Rețeaua sangvină este reprezentată printr-un sistem al circulației sangvine funcționale și un
sistem al circulației sangvine nutritive.
Sistemul circulației sangvine funcționale reprezintă mica circulație a sistemului circulator și
este alcătuit din:
1. ramuri ale arterei pulmonare - care aduc sângele neoxigenat ventriculului drept;
2. ramuri ale venelor pulmonare - care aduc sângele oxigenat în atriul stâng.
Sistemul circulației sangvine nutritive reprezintă marea circulație și este reprezentat de:
- ramuri ale arterelor bronșice (două pentru plămânul stâng și una pentru  plămânul drept);
- ramuri care iau naștere din artera aortă toracică.
Arterele bronșice duc sânge încărcat cu oxigen și nutrimente în pereții bronhiilor, ganglionii
limfatici, arterele și venele pulmonare și în pleură.
CIRCULAȚIA PULMONARĂ

5
Aduce la alveole sânge venos - îl descarcă de CO2-îl încarcă cu O2 > v.
Pulmonar - > inima - > circulația mare.
Pentru asigurarea respirației pulmonare este obligatorie și o circultație corespunzătoare care
să permită eliminarea unei cantități normale de sânge.
Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulației generale dar presiunile și
rezistențele din arterele pulmonare sunt mult mai mici.
INERVATIA PLAMANULUI
Plămânul este inervat de o rețea nervoasă vegetativă:
- simpatică și parasimpatică provenită de la două plexuri mixte:
- plexul pulmonar anterior;
- plexul pulmonar posterior.
Aceste plexuri sunt formate din fibre provenite de la nervul vag (X), de la ganglionii
simpatici toracali și de la nervii cardiaci. Toate aceste fibre inerveaza si pleura.
PLEURA
Pleura este o membrană subțire, umedă, strălucitoare, care căptușește cavitatea
toracică, hemidiafragma și mediastinul, iar la his se răsfrange peste întreaga suprafață a
plămânului, pătrunzând între lobi.
Pleura viscerală este mai subțire și se compune dintr-un strat de
elemente conjunctive străbătut de capilarele sanguine dar și de vase limfatice plecate din
lobuli corticali și care ajung pe cale subpleurală la limfoganglioni hilari.
Pleura parietală este mai bogată conjunctivo-vascular decât cea viscerală, mai
groasă, iar pe suprafața internă, liberă, este acoperită de mezotelii.
Între pleura viscerală și pleura parietală există o cavitate închisă numită cavitate pleurală
care în mod normal este virtuală și care conține o cantitate infimă de lichid, care favorizează
alunecarea
La exterior, plămânii sunt înveliți de o membrană seroasă numită pleură.
Acesta este formată din doua foițe:
- pleura viscerală - este în contact intim cu plămânul;
- la nivelul hilului pulmonar se răsfrânge și merg în continuare cu pleura parietală;
- pleura parietală - continuă pleura viscerală începând de la nivelul hilului
- este în contact direct cu pereții cavității toracice.
Între cele două foițe pleurale se găsește un spațiu virtual care poartă denumirea de cavitate
pleurală, în care se găseste o presiune negativă. Cavitatea poate deveni reală în cazuri
patologice când se colectează lichidul seros (hidrotorax), puroi (piotorax), sânge (hemotorax),
îndepărtând cele două foițe una de alta.

6
Fețele foițelor pleurale care vin în contact, sunt umezite de un lichid seros - lichid
intrapleural care favorizează aderența și alunecarea foițelor - una pe cealaltă - când au loc
mișcările respiratorii; în mod normal, cantitatea de lichid este mică.
1.4. FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR 
Respirația este funcția prin care organismul ia din mediul lui de viața oxigenul și elimină
dioxidul de carbon. Această funcție cuprinde trei timpi:
1. timpul pulmonar - realizarea primului moment al schimburilor gazoase. La nivelul
membranei alveolo - capilare oxigenul trece din aerul alveolelor în sânge iar dioxidul de
carbon în sens invers.
2. timpul sangvin - realizează transportul gazelor între plămân și țesuturi, care consumă
oxigen și eliberează dioxid de carbon.
3. timpul tisular (respirația internă) - la nivelul țesuturilor, oxigenul care pătrunde în
celule, iar dioxidul de carbon - produs rezidual al catabolismului - este eliminat.
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese care reprezintă etape ale
respirației pulmonare:
1. Ventilația;
2. Difuziunea;
3. Circulația pulmonară.
VENTILAȚIA
- este o succesiune de mișcare alternative de inspirație și expirație care reprezintă deplasarea
unor volume de aer.
ÎN INSPIRAȚIE
- se aduce aer atmosferic până la nivelul alveolelor, aer ce este bogat în oxigen si aproape
lipsit de dioxid de carbon.
ÎN EXPIRAȚIE
- se elimină aerul pulmonar, sărac în oxigen și bogat in dioxid de carbon.
Impulsurile acestei activități ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care suferă
influența dioxidului de carbon din sânge, dar și a scoarței cerebrale.
Inspirația - se realizează prin mărirea diametrelor cavității toracice datorită intervenției
muschilor respiratorii:
- intercostali externi: 
- diametrul antero-posterior 
- diametrul transversal.
- sternocleidomastoidieni: 
- S.O.M.

7
- pectorali;
- marii dorsali
- scalenii;
- diafragmul.
În cursul inspirației, plămânii urmează mișcările cutiei toracice, datorită contactului intim
realizat prin pleura și ca urmare, se destind. Presiunea intrapulmonară scade sub cea
atmosferică și aerul intră în plămâni. Încetarea contracției mușchilor respiratori face ca
diametrele cutiei toracice să revină la dimensiunile anterioare și aerul să părăsească plămânii.
Deci, expirația este un act pasiv.
Frecvența mișcărilor respiratorii în stare de repaos este de 16 bătăi/min la bărbat și de
18 bătăi/min la femei.
Mișcările respiratorii permit pătrunderea și ieșirea succesivă a aerului din plămâni, contribuind
astfel, la realizarea ventilației pulmonare.
În inspirația normală, se introduce în plămâni un volum de 500ml aer care este eliminat prin
expirație volumul curent (V.C).
DEBITUL VENTILATOR 
Reprezintă produsul dintre volumul curent și frecvența respiratorie (500 ml x 16
respirații/minunt).

8
 Capitolul II
PLEUREZIA

2.1. Definiție: pleurezia este o inflamație acută a pleurei, caracterizată prin prezența unui
exsudat în cavitatea pleurală
2.2. Etiopatogenie. Atingerea pleurală se produce pe cale hematogenă și în special prin
contiguitate de la un focar pulmonar sau ganglionar. Un rol favorizant îl au anotimpul (martie
-mai), frigul, umiditatea și bolile care scad rezistența organismului. În ultimele decenii,
paralel cu regresia pleureziei pulmonare si pleurale, a crescut frecvența altor cauze: în
principal, pleurezia canceroasă (25 - 30%); urmează pleurezia virală, acardiacă (revelatoare
ale unui infarct pulmonar ignorat), reumatismală, pleureziile decapitate (secundare unei
pneumopatii bacteriene grave, tratată prin antibiotice), pleureziile din colecțiile
subdiafragmatice (cu sediul în dreapta), secundare pancreatitelor cronice (în stânga), cirozelor
hepatice, colagenozele.
Anatomie patologică: pleurezia este precedată de obicei de o pleurită. Pleura este
edemațiată, eritematoasă și acoperită de depozite de fibrină. Dacă procesul progresează, se
formează exsudatul - un lichid clar, de culoare galbenă. Foițele pleurale își pierd luciul și sunt
acoperite de membrane de fibrină, sub care se găsesc tuberculi miliari. Procesul inflamator se
poate vindeca fără sechele. Uneori, foițele pleurale se unesc, constituindu-se simfize pleurale
care pot fi parțiale sautotale.
2.3. Simptomatologie: debutul este brutal in mai mult de jumatate din cazuri, cu junghi
toracic violent, iradiind uneori în abdomen sau umăr, exagerat de mișcarile respiratorii și
calmat de imobilizarea toracelui sau de constituirea lichidului, cu mici frisoane repetate și
febră, care în 2-3 zile atinge sau depașește 39°. Uneori, debutul este progresiv, cu semne de
impregnare bacilară, febra crescând progresiv. Alteori este latent, exsudatul constituindu-se
fără zgomot și fiind descoperit întâmplător. În perioada de stare, care durează de la 5 zile
pana la 3 săptămâni, febra este constantă, "în platou" (39 - 40°), mai rar neregulată, iar
junghiul toracic, diminuat sau disparut. Apar dispnee, tuse uscată obositoare, scurtă, mai ales
când bolnavul se așază în pat, și paloare. Examenul fizic prezintă semnele sindromului
pleuretic: boltire a toracelui afectat, cu abolirea vibrațiilor vocale și a murmurului vezicular,
matitate și suflu pleuretic. Puncția exploratoare precizează natura lichidului, care este un
exsudat bogat în albumine, cu reacția Rivalta pozitivă (23), conținând numeroase limfocite.
Bacilul Koch se găsește excepțional, însă inocularea lui la cobai poate provoca o infecție
tuberculoasă. Examenul radiologic precizeaza existența și volumul colecției lichidiene,

9
exsudatul apărând ca o opacitate bazală intensă și omogenă, cu partea superioară imprecis
delimitată. V.S.H. este constant accelerată.
Principalele tulburări funcționale provocate de o afecțiune pulmonară sunt:
- dispneea;
- durerea toracică;
- tusea;
- expectorația;
- hemoptizia;
- sughițul;
- tulburări ale vocii.
a) DISPNEEA - este dificultatea de a respira. Bolnavul simte o ’’sete de aer’’.
b) DUREREA TORACICĂ
Se disting dureri:
- pleura - junghiul din pleurezie;
- atroce - pneumotoraxul spontan;
- parenchimatoase pulmonare - junghi în pneumonie;
- violentă - din embolia pulmonară și gangrena pulmonară;
- parietale - din fracturi și neoplasme costale.
c ) TUSEA - este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violentă a
aerului, și în unele cazuri a corpilor străini din căile respiratorii.
Tusea poate fi:
- uscată în:
- pleurită;
- faza inițială a bronșitelor acute sau a tuberculozei pulmonare;
- bronșita acută, cronică.
- umedă în:
- supurații bronșice sau pulmonare;
- pneumonii.
d) EXPECTORAȚIA- este procesul prin care se elimină produsele formate în căile
respiratorii.
Expectorația are mai multe caractere de care trebuie să se țină seama de:
- cantitatea variabilă;
- culoarea:
- în cancer bronho - pulmonar: - roșie - gelatinoasă;
- în infarctul pulmonar: negricioasă;

10
- în pneumonie: ruginie;
- în turbeculoză: hemoptoică.
- miros: 
- este fetid, în abcesul pulmonar;
- este putrid- gangrena pulmonară;
Aspectul expectorației:
- mucoasă:
- în bronșita acută;
- în astm bronșic.
- purulentă:
- în abcesul pulmonar;
- tuberculoză;
- chist hidatic.
- muco - purulentă:
- dilatații bronșitice;
- abcese pulmonare.
HEMOPTIZIA - este eliminarea pe gură a unei cantități de sânge provenită din căile aeriene
inferioare. Sângele este curat, roșu - vin, aerat - spumos.
Apare în: 
- tuberculoza pulmonară;
- cancer bronșic;
- dilatația bronhiilor;
- chisturi aeriene;
- stenoza mitrală;
- infarctul pulmonar.
e) SUGHIȚUL - este o contracție a diafragmului, provocată de iritația nervului frenic.
Se întâlnește în:
- pleurezii;
- tumori pulmonare.
f) TULBURĂRI ALE VOCII
Poate fi: 
- răgușită;
- baritonală;
- nazonantă. 
EXAMEN RADIOLOGIC

11
Examenul radiologic este indispensabil, relevând topografia, întinderea și timpul acestora.
Principalele examinării radiologice sunt:
- radioscopia;
- radiografia;
- tomografia;
- bronhografia.
În vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui prognostic,
explorările funcționale furnizează suficiente date prin probele farmacodinamice
bronhomotorii (dilatatoare și constrictoare) și prin alte examene de specialitate:
bronhospirografia, pneumoangiografia, etc.
În condiții patologice cavitatea pleurală poate deveni reală putând fi  umplută cu:
- Ser (pleurezii serofibrinoase)
- puroi (piotorax)
- sânge (hemotorax)
- aer (pneumotorax).
- grăsimi (chilotorax)
- transudate lichidiene (hidrotorax)
Pleureziile (Figura 1 și Figura 3) sunt procese inflamatorii ale pleurelor,
caracterizate prin apariția în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de exsudat.
2.4. Forme clinice
Pleurezia serofibrinoasă este forma cea mai frecventă și apare la adolescenți și adulți tineri.
Este precedată de o primoinfecție sau de semne de impregnare bacilară. În ultimele decenii a
crescut frecvența cazurilor la populația de peste 40 de ani. Debutul este progesiv. Exsudatul
este dominat de limfocite, iar bacilul Koch are o frecvență relativă (40 - 20%) la examenul
direct, mult inferioară culturii pe mediul Lowenstein-Jensen (100%). În cazurile dificile,
puncția pentru biopsie pleurală permite un răspuns rapid. Chiar în cazurile negative, dacă
bolnavul este tânăr și pleurezia trenantă, se instituie tratamentul cu tuberculostatice.
Pleurezia care însoțește sau urmează pneumonia bacteriană apare fie în prima săptămână
de evoluție a procesului pneumoniei (pleurezie parapneumonică), fie în convalescența
pneumoniei (metapneumonică). Exsudatul este bogat în polinucleare, se poate resorbi
spontan, dar uneori are tendința de a evolua spre empiem.
Pleurezia reumatismală apare la copil și adolescent; coexistă cu puseul de reumatism
poliarticular acut. Exsudatul este redus și conține multă fibrină, albumină și celuleendoteliale.
Pleurezia neoplazică apare de obicei la un bolnav peste 50 de ani, evoluează afebril, lichidul
se reface după evacuare și prezintă celule neoplazice. 

12
Adeseori poate fi hemoragică.                       ,,
Evoluția depinde de afecțiunea cauzală. În formă neoplazică, are evoluția cancerului bronșic
pe care îl însoțește. În forma tuberculoasă, evoluția este favorabilă, boala vindecându-se în
patru până la zece săptămâni. Criteriile după care se apreciază evoluția bolii sunt: curba
termică, modificarea V.S.H., examenul radiologic în general, febra durează aproximativ 30
de zile, iar lichidul se resoarbe într-o perioadă mailunga.
Complicații: moartea subită (în colecțiile abundente sau în cursul unei puncții), prinderea
altor seroase (pleurezie de partea opusă, pericardita, ascita), tuberculoza pulmonară.
Diagnosticul pozitiv este sugerat de apariția, de obicei bruscă, la un bolnav tânăr, a unei stări
febrile însoțite de dureri toracice și tuse seacă.
Prognosticul imediat este in general bun pentru pleurezia tuberculoasă, dar cel îndepărtat
este rezervat, deoarece tuberculoza reapare destul de frecvent, în special în primii 3 ani dupa
boală. Iată de ce tratamentul trebuie sa fie corect, complet și îndelungat.
2.5. Tratamentul profilactic este reprezentat de toate măsurile profilactice antitu-berculoase.
Tratamentul igieno-dietetic cuprinde repausul complet la pat în tot timpul perioadei febrile,
cu reluarea activității normale după cel puțin 6 luni de afebrilitate. Camera trebuie sa fie
încălzită potrivit și bine aerisită; regimul alimentar va fi bogat în calorii și vitamine, la
început hidro-zaharat și apoi progresiv îmbunătățit; se va asigura igiena bucală, a pielii (la
bolnavii care transpira mult).
Tratamentul etiologic: în pleureziile netuberculoase, Tratamentul este al bolii de fond
(pneumonie bacteriană sau virotică, reumatism poliarticular acut, cancer bronșic etc). În
pleurezia tuberculoasăa, tratamentul constă în administrarea tuber-culostaticelor, în asociere
dublă sau triplă: hidrazidă acidului izonicotinic (H.I.N.), streptomicină, etambutol,
rifampicină. Durata tratamentului trebuie să fie de aproximativ 2 ani (la început de atac și
apoi tratament de consolidare).
Tratamentul patogenic constă în administrarea de corticohormoni, folosindu-se efectul
antiinflamator al cortizonului și al derivaților săi. Se administrează prednison sau
Superprednol, cât timp lichidul este prezent (5 - 6 săptămâni), în special în formele
zgomotoase. Se incepe cu 25 - 30 mg prednison si se scade 1 comprimat la 5 zile. Regimul
desodat, alcalinele și vit. K asigură protecția; corticoterapia nu evită simfiza pleurală.
Kineziterapia este una dintre marile descoperiri ale pneumologiei din ultimii 15 ani.
Gimnastica respiratorie este progresivă (sedințe scurte și repetate).
Tratamentul simptomatic urmărește combaterea durerii cu analgetice (acid acetil-salicilic,
aminofenazonă, Algocalmin, Antidoren), a tusei (codeină) și a dispneei (oxigen), dar mai ales

13
evacuarea lichidului. Toracocenteza este indicată în revarsatele abundente, evacuarea,
făcându-se precoce, de preferință în a doua zi după instituirea tratamentului etiologic.
Tratamentul tonic general (vit.C, D2, calciu) și gimnastica respiratorie, care se instituie
imediat după dispariția exsudatului pleural, completează măsurile din 6 luni în primii 2 ani și
apoi anual, pentru a surprinde un eventual focar pulmonar.

14
 Cap. III. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

3.1. Internarea pacientului în spital.

Internarea bolnavului în spital constituie o etapă deosebită în viața sa deoarece se
realizează în scopul vindecării sale dar se rup legăturile permanente cu serviciul, familia,
prietenii.
În cadrul serviciului de primire bolnavul are prim contact cu spitalul, acesta având un
rol hotărâtor pentru a câștiga încrederea bolnavului în personalul sanitar. Este foarte important
ca personalul de la serviciul de primire să știe să se comporte foarte frumos cu bolnavul pentru
a i se acorda încredere și convingerea că v-a fi în siguranța, v-a fi bine îngrijit. Această
încredere trebuie să o aibă și aparținătorii bolnavului.
Internarea bolnavului se face pe baza biletelor de trimitere emise de policlinică
sau de dispensar ori prin transfer din alte unități spitalicești. Cazurile de urgență nu necesită
bilet de trimitere și internare.
Bolnavul internat este îndrumat la serviciul de primire care este alcătuit din mai
multe încăperi, sala de așteptare, birou de înregistrare a bolnavului, cabinet de consultații.
Acest cabinet va fii trecut în registrul de internării, aici se completează prima parte a fișei de
observație cu datele de identitate și adresa exactă.În vederea examinării bolavului, asistenta
va ajuta la dezbracarea bolnavului cu atenție în funcție de boala bolnavului. Cu datele culese
de la bolnav sau aparținători, medicul completează o parte a fișei de  observații. După
dezbracare, bolnavul va fi condus în camera de baie, unde va fi ajutat să se spele. După
îmbăiere, bolnavul va trece în camera de îmbrăcare unde va îmbrăca lenjeria primită din
spital sau chiar lenjeria proprie, apoi va fi condus spre salon la indicația medicului.
Bolnavii vor fi însoțiți spre salon și primiți în primul rând pe secție de asistenta
șefă, unde îi vor fi înregistrate datele de observație în foaia de observație, în registrul de
internări-ieșiri, se mai notează numărul de înregistrare în foaia de observație, completează
o anexă la foaia de observație, pentru ca bolnavul să primească alimente din ziua
internării, predă bolnavul asistentei de salon, iar asistenta îl v-a primi cu  atenție și
bunăvoința. Repartizarea în saloane se face în funcție de gravitatea bolii.
Asistenta de salon ajută bolnavul să-și aranjeze lucrurile în noptieră și îl prezintă
celorlalți bolnavi din salon, îi va prezenta regulamentul de ordine interioară. Asistenta
medicală îi va măsura tensiunea arterială, pulsul, respirația, temperatura și le va trece în foaia
de observație și va explica bolnavului ce are de facut în vederea recoltării analizelor de
laborator.
3.2. Asigurarea conditiilor de spitalizare.

15
 Saloanele bolnavilor pulmonari trebuie sa fie orientate cu ferestrele spre nord pentru
a primi luminozitate intensă și permanentă fără acțiunea directă a razelor solare. În
saloane temperatura trebuie sa fie de 19 oC si noaptea 14 o-15oC, pereții trebuie sa fie
zugrăviți în culori deschise, iar mobilierul din camere să fie voosit în alb pentru a crea
bolnavului când este internat în spital un mediu mai obișnuit. Saloanele trebuie sa aibă o
ventilație bună.
3.3. Asigurarea condiților  igienice pacienților internați. 
Pregatirea patului și accesorile lui
Este cel mai important mobilier din salon, aici bolnavul își petrece majoritatea timpului de
boală și convalescență. Patul trebuie să fie comod, ușor de manevrat, ușor de curățat, pentru
ca îngrijirile, investigațiile și tratamentul aplicat bolnavului să nu fie implicat.
Patul bolnavului este confecționat din tuburi metalice ușoare dar rezistente, în general sunt
vopsite în alb.
Partea centrală a patului este confecționată din sârmă inoxidabilă și întinsă pe un cadran de
fier puternic.
Accesoriile patului sunt următoarele: saltea, perinițe, cearceafuri, aleză sau traversă, mușama,
2 fețe de pernă, un plic de pânză pentru pătură, 1-2 pături și două perne.
   Schimbarea lenjeriei de pat
Se face pentru a reîmprospăta patul bolnavului care nu se poate ridica din pat. Dacă
schimbarea patului se face numai pentru reîmprospătare atunci aceasta se va face dimineața
înainte de curățarea salonului dar după măsurarea temperaturii, luării pulsului și efectuarea
toaletei eventual în timpul acesteia. Se face  după tehnici diferite în funcție de starea generală
și posibilitățile de mobilizare ale bolnavului.  Se folosește o lenjerie completă de pat, o
mușama curată și uscată, o traversă, o matură cu lopățică, coș pentru rufe murdare.
Între timp asistenta din partea stângă rulează cearceaful împreună cu mușamaua și aleza
murdară până la spatele bolnavului, iar pe suprafața descoperită a saltelei derulează lenjeria
curată, anterior pregătită, până la sulul lenjeriei murdare. Se întinde bine cearceaful și aleza
pe jumatatea liberă a patului și apoi prin aceeași manevra se eșalonează în sens invers, se
întoarce bolnavul cu multă atenție în decubit dorsal de asistenta din dreapta și mai departe în
decubit lateral stâng de asistenta din stânga, aducând-ul până la marginea stângă a patului,
acoperit deja de lenjerie curată.  
Se îndepartează apoi lenjeria murdară și se întinde cea curată pe cealaltă jumătate a patului
după care se readuce bolnavul iarăși în decubit dorsal de către asistenta din stânga.
Se aranjează colțurile cearceafului și se introduc marginile sub saltea, după care se aplică
pătura.

16
 Asigurarea igienei corporale și vestimentare a pacientului
Igiena corporală începe de la internare, când bolnavul e îmbaiat și la nevoie deparazitat.
Toaleta generală trebuie efectuată atât de frecvent încât să asigure bolnavului o înfățișare
curată sau să prevină orice mirosuri neplăcute și orice formă de iritație a pielii. Datoria
asistentei medicale este de a păstra pacientul într-o stare de curățenie, indiferent de vârsta sa,
de poziție, stare fizică sau afectivă.
Prin toaleta zilnică se înțelege îndepărtarea de pe suprafața pielii, a țesutului cornos
descuamat, impregnat de secrețiile glandelor sebacee, praf, resturi de dejecții care adera la
piele. Îndepărtarea de pe suprafața pielii favorizează circulația sangvină și deschide orificiul
de secreție al glandelor pielii. Acești pacienți își fac de obicei toaleta singuri.
Toaleta de dimineață înviorează bolnavul, îi dă senzația de confort, îl liniștește. Toaleta se
face în liniște, confort, ordine și se acordă tuturor bolnavilor.
Ordinea spălării bolnavului este: față, gât, membre superioare, suprafața anterioară a
toracelui, regiunea lombară, organele genitale și regionale. Lenjeria de corp și de pat se
schimbă ori de câte ori este necesar.
Toaleta se face în funcție de starea bolnavului. Trebuie avut în vedere faptul că mulți
bolnavi pulmonari transpiră abundent ceea ce face ca pielea să fie foarte fragilă, care se
lezează foarte ușor și bolnavii fac mai repede escare de decubit. Este bine ca pielea
transpirată să fie spalată cu alcool mentolat, care înviorează circulația periferică.
Poziția pacientului în pat.
Bolnavii cu pleurezie adoptă în pat o poziție antalgică, spre partea bolnavă, pentru a
reduce mișcările costale. Pentru aceleași motive preferă să se culce pe partea bolnavă.
Observarea facesului, de multe ori fața bolnavului este congestionată, agitată, cu ochii
sclipitori, alteori trădează oboseala sau astenie gravă.

3.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative.

Supravegherea funcțiilor vitale ale organismului este obligatorie în cursul oricăror
boli, căci modificarea lor reflectă în mare măsura, starea generală a bolnavului, precum și
evoluția și gravitatea bolii de care suferă. Asistenta medicală are obligația să măsoare zilnic
și să noteze în foaia de temperatură funcțiile vitale ale organismului (temperatura, pulsul,
tensiunea arterială, respirația) și funcțiile vegetative (diureza, scaunul).
Temperatura: măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal.
Acesta este gradat în scara Celsius, este un termometru cu scara redusă de la 34,5 - 42.
Termometrele în uz sunt ținute în soluție de cloramină 2%, care trebuie schimbată la 12h, în
borcane pe fundul cărora se pune vată. Temperatura normală a omului variază între 36-37 0C.

17
Se notează în foaia de temperatură sub formă de curbă cu pastă albastră, o linie orizontală
corespunzând la doua subdiviziuni de grad. Avem valori patologice atunci când temperatura
este mai mică de 360C și vorbim de hipotermie iar când temperatura este mai mare de 370C
vorbim de hipertermie. La pacienții cu pleurezie este caracteristică „febra în platou„.
Măsurarea temperaturii se face în cavității închise: rect, vagin sau în cavități
semiînchise: axila, plica inghinală și cavitate bucală.
Pulsul: cu ocazia sistolei ventriculare sângele este împins în cavitățile ventriculare
ale inimii în arterele mari. Această masă de sânge întâlnește în sistemul arterial o altă masă
de sânge de care se lovește sub influența contracțiilor puternice ale mușchiului cardiac.
Pulsul se măsoară în repaus fizic și psihic. Poate fi măsurat pe orice arteră ce poate fi
comprimată pe un plan dur (artera radială, carotidă, temporală, humerală, femurală,
pedioasă). Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu și inelar de la mâna
dreaptă. Dupa ce s-a reperat șanțul se va exercita o ușoară presiune asupra peretelui arterial
cu cele trei degete palapatoare, până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Se
numără pulsațiile timp de un minut. Valorile normale sunt în funcție de vârstă: 
-la nou-nascut 130-140/minut; 
- la copilul mici 100-120/minut;
- la 10 ani 90-100/minut;
-la adult 60-80/minut;
- la varstnic 72-84/minut.
În foaia de temperatură pulsul se noteză cu pix roșu printr-un punct,  ținând cont că fiecare
linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații.
La bolnavii cu pleurezie pulsul este ușor tahicardic.
Atunci când numărul pulsațiilor depășește 90 pulsatii pe minut vorbim despre puls tahicardic.
Atunci când numărul pulsațiilor scade sub 60 pulsații pe minut vorbim despre puls
bradicardic.
Pulsul se notează în foaia de temperatură printr-un punct, cu pix de culoare roșie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii patru pulsații.
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților
arteriali. La pacientii cu pleurezie nu apar modificări.
Măsurarea tensiunii arteriale se face cu aparate speciale numite tensiometre. Se
așează tensiometrul pe o noptieră, fără vizibilitate pentru bolnavi. Se aplică strâns manșeta pe
brațul sprijinit și în extensie. Cu mâna stângă se fixează pe artera humerală stetoscopul, sub
marginea inferioară a manșetei. Se introduc olivele in urechi, cu mâna dreaptă se
pompează aer în manșeta pneumatică până la dispariția zgomotelor pulsatile. Privind

18
manometrul, se decomprimă cu ajutorul ventilului până ce se aude primul zgomot -
tensiunea maxima (sistolica). Se continuă decomprimarea până la dispariția ultimei
unde pulsatile – tensiunea minima (diastolica). Se îndepartează manșeta. Notarea
tensiunii arteriale se face cu cifre sau grafic. Valorile normale ale unui adult
sănătos sunt: 
- tensiunea maximă 115-140 mmHg și tensiunea minimă 75-90 mmHg. 
           Respiratia: urmarirea respirației se face în timpul somnului pentru ca  bolnavul
să nu-și modifice ritmul respirator. Respirația, în mod normal merge paralel  cu frecvența
pulsului, raportul fiind de 1:4. Frecvența respirației la un adult este de 16 respirații pe
minut la bărbați și 18 respirații pe minut la femei.
          Urmărirea respirației se face prin simpla observare a mișcării cutiei
toracice. Se va face fără ca bolnavul să observe, deoarece respirația este un act reflex și
conștient care poate fi supus voinței, bolnavul putând modifica ritmul. Respirația  se
notează în foaia de temperatură cu culoare verde. Fiecare abcisă reprezintă
două respirații. La bolnavii cu pleurezie apare dispnee.
 Dispneea
          Prin dispnee  se înțelege o respirație grea dificilă.   La pacienții  cu
pleurezie dispneea este în relație directă cu volumul revărsatului pleural.
Diureza
Reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24 ore. Prin urină sunt eliminate din
organism deșeurile provenite din metabolismul proteinelor care devin toxice pentru
organism, împreună cu sărurile minerale, alte produse de dezasimilație și apă. Este necesar
ca alături de diureză să se treacă și cantitatea de lichide  ingerate pentru a se putea stabilii
raportul dintre lichidele ingerate și cele eliminate.
Diureza se notezează zilnic în foaia de temperatură prin hașurarea cu pix albastru
sau creion galben, o linie orizontală corespunzând la 200ml de urină sau cifric în foaia de
temepratură, valorile fiziologice ale diurezei variază la femei între 1000 - 1400 ml/24ore,
iar la barbati 1200-1800 ml/24 ore. Vorbim de valori patologice atunci când avem 3000
ml/24 ore poliurie. Sub 1000 ml/24 ore este vorba de oligurie. Iar anuria este atunci cand
urina în vezică este absentă.
Scaunul
Scaunul (materiile fecale) sunt resturi alimentare supuse procesului de absorbție
eliminate din organism prin anus, prin actul de fecație. Examinarea curentă a scaunului se
face fără pregătirea bolnavului. Scaunele care prezintă modificări patologice sau sunt
suspecte vor fi păstrate pentru vizită. Scaunul păstrat pentru vizită va fi recoltat într-un

19
bazinet curat. Omul sănătos are zilnic un scaun. Emisia se face ușor fără eforturi. Scaunul
normal este de culoare brună cu miros caracteristic de putrefacție, fără gaze. Observarea
caracterelor scaunului și notarea lui în foaia de temperatură.
3.5. Alimentația bolnavului
            Pentru om alimentația constituie substratul vieții fiind realizată prin aportul permanent
de substanțe nutritive. Deoarece prin alimentație se menține energia organismului, îngrijirea
bolnavilor are în vedere atât stabilirea unui regim alimentar echilibrat corespunzator bolii cât
și administrarea lui.
          Alimentația bolnavilor pulmonari trebuie sa fie adaptată perioadei de evoluție
a bolii. În perioadele febrile, dieta bolnavului trebuie sa fie alcatuită din  alimente
lichide și păstoase, bogate în vitamina C. Mai târziu va primi o dieta hipercalorică, dar
alcătuită din alimente ușor digerabile. Trebuie asigurat și aportul  cantitativ de lichide,
luând în considerare și pierderile prin expectorație, dacă aceasta este abundentă.
Supravegherea are o importanță deosebită la bolnavii vârstnici care se deshidratează foarte
repede. Asistenta medicală se va îngriji de tranzitul intestinal regulat al bolnavului.

3.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este  administrarea
medicamentelor, care se face la patul bolnavului cu punctualitate, respectând: calea, modul
de administrare și doza medicamentelor. Medicamentele se administrează numai la indicația
medicului.
Asistenta medicală trebuie să intervină cu oxigenoterapie încă înainte de sosirea
medicului, însă se va abține de la administrarea oricărui medicament, în afara celor indicate.
În schimb ea trebuie să sesizeze efectele secundare ale  tuberculostaticelor. Apariția
amețelilor sau a scăderii auditive în cursul tratamentului cu tuberculostatice se
raporteaza imediat medicului. Îngrijirea bolnavilor pulmonari pretinde și preocuparea față
de psihicul bolnavului.
Punctia pleurala sau toracocenteza (Figura 2) reprezinta stabilirea unei legaturi
intre cavitatea pleurala si mediul exteriror prin intermediul unui ac de punctie.
Recoltarea produselor  biologice și patologice.
Examinările de laborator efectuate produselor biologice și patologice completează
simptomatolgia bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în
morfologia, fiziologia și biochimia organismului. Aceste elemente confirmă sau infirmă
diagnosticul clinic, reflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea
sau semnalează apariția unor complicații.

20
 Asistenta medicală pe baza planului complex de îngrijire alcătuit sub îndrumarea
medicului, va pregăti bolnavul pentru examinările paraclinice:  radioscopie, radiografie
toracică, spirografie. Va explica bolnavului necesitatea recoltării de sânge pentru efectuarea
analizelor. Va avea grijă de transportul bolnavului la serviciile de explorări și tratamente
constituind măsurile de reanimare și în timpul transportului.
Utilitatea și obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul de
recoltare al produselor care se analizează și modul cum se efectuează examenul de laborator.
Asistenta medicală recoltează sânge pentru: determinarea V.S.H., determinarea hemogramei,
determinarea examenelor biochimice. Asistenta va ajuta medicul la efectuarea
toracocentezei, colectează lichidul pleural, îl pregătește pentru laborator.
Radioscopia - este metoda cea mai expeditivă de examinare radiologică. Bolnavul este
așezat între sursa de raze Roentger și ecran, imaginea fiind citită imediat.
Radiografia - este fixarea imaginii radiologice pe o placă fotografică. Radiografia este un
document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparații ulterioare.
Spirografia - permite înregistrarea mișcarilor respiratorii. Se pot executa toate măsuratorile
statice și dinamice. Ea poate fi asociată cu probe ergometrice.
Alte examinarii care se mai fac in pleurezii:
- Tomografia computerizata (C.T.);
- Examinarea cu ultrasunete;
-  Rezonanta magnetica nucleara(R.M.N.);
-Biopsiapleurala;
Examenul sputei
Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor ce se expulzeaza din caile
respiratorii prin tuse.
Executie:
- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura;
- i se ofera vasul de colectare in functie de examenul cerut;
- se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse;
- se colecteaza sputa matinala sau adunata din 24h;
Intradermoreacția la tuberculină: se execută cu tuberculină purificată PPD.   
Se  dezinfectează  tegumentul   în  treimea  mijlocie   a   feței   anterioare   a
antebratului. Din tuberculină doza i se injecteaza intrademic 0,1ml până la apariția unui
edem „coajă de portocală„ cu diametrul de 5 mm care persistă circa 10 minute. Se citește la
10 minute.

21
Educația sanitară. Profilaxia pleureziei. Trebuie să aibă ca prim obiectiv mijloace de
protecție față de infecții incrucișate. Bolnavii trebuie instruiți asupra modului de
prevenire a împrăștierii sputei în timpul tusei și asupra utilizării scuipătorilor. .
Bolnavul fumător trebuie să plece din spital lămurit asupra faptului că tusea lui „tabagică„ de
multe ori ascunde debutul unei boli canceroase a aparatului respirator, care trebuie verificat
prin examinări de specialitate. Bolnavul cu afecțiuni respiratorii trebuie educat în privința
evitării:
- mediului poluant (alergeni, fumul, substantele toxice);
- evitarea respiratului pe gură în anotimpul rece și umed;
- evitarea   contactului   cu   persoane   care   prezintă   afecțiuni respiratorii;
- evitarea aglomerărilor în epidemiile virale;
- combaterea obezitatii.

22
 Cap. IV. CAZURI CLINICE
CAZUL CLINIC 1
Culegerea datelor
Numele si prenumele: S.B. 
Vârsta : 25 ani
Data nașterii: 16.01.1981
Înălțime:  1.80
Greutate: 78kg
Sex: masculin
Domiciliul: Slatina 
Ocupația: student 
Antecedente patologice personale:
-   bolile infecto-contagioase ale copilăriei
-   apendicectomie în anul 2000
Istoricul bolii:
Boala debutează acut în urmă cu o  săptămână, cu junghi toracic stâng, febră 38 o -
39°, tratate cu ampicilină și gentamicină injectabile. Se internează în stare generală
alterată pentru investigații și diagnosticare.
Motivele internării:
- junghi toracic                   
- febră, frisoane
- stare generală alterată
Diagnostic la internare: Pleurezie stângă
Data internării: 03.04.2019
Data externării: 18.04.2019.
Situație clinică la internare:
T.A. = 150/70 mm Hg.
P = 95 bătăi/minut. R = 25 respirații/minut. T = 37,5 grade C., înălțime = 1,70 cm, greutate =
63 kg.
Nevoi afectate:
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
2. Nevoia de a-și menține temperatura în limite normale
3. Nevoia de a bea și a mânca.
4. Nevoia de a elimina.

23
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a - dispnee -înbunătățirea -asigurarea - asigur - pacinetul
respira și a datorită respirației și a repausului la pat .  oxigenoterapie prezintă o stare
avea o bună exudatului masiv schimburilor - asigurarea la bolnavii generală mai
circulație care comprimă gazoase. poziției care cu dispnee bună decât la
plămânul. diminuează accentuată. venire.
-  dureri toracice durerea și - pentru
inițial puternice, facilitează o combaterea
accentuate la ventilație maximă. dispneei este
mișcarea - ajut pacientul să necesară
toracelui și adopte o poziție efectuarea
diminuate odată antalgică, pe toracocente
cu acumularea partea bolnavă, zei de către
de lichid. pentru a reduce medic.
mișcările costale. - la indicația
- informez medicului
pacientul cu administrez
privire la scopul o fiolă de
puncției și poziția atropină cu 30
în care va sta în de
timpul puncției. minute înaintea
- în timpul puncției - pentru
puncției îl îndrum combaterea
să-și mențină durerii
tusea pentru a la indicația
evita accidentele. medicului
administrez
antialgice:
Algocalmin,
Mabron,
Tramadol

24
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a- Hipertermie din - asigurarea - asigurarea - combaterea Tempera-
și menține cauza procesului unei repausului la pat deshidratării tura
temperatura infecțios la temperaturi în perioadele prin corporală a
în limite nivelul pleurei normale. febrile. administrarea de bolnavului se
normale manifestat - asigur condiții lichide sub menține în
prin: de confort termic formă de sucuri, limite normale.
- frisoane în salon. ceaiuri.
- diaforeză - asigur lenjerie - la indicația
- febra „în adecvată pe care o medicului
platou' (39 schimb după administrez
- 40°C). fiecare val de medicație
transpirații. antipiretică:
- șterg Aspirină,
tegumentele Paracetamol,
pacientului după antibiotică și
fiecare val de vitamine din
transpirații și ori complexul B.
de câte ori este
nevoie.
- învăț pacientul
să poarte șosete
de bumbac
absorbante și să le
schimbe 
frecvent.

25
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a Alimentație - pacientul sa -  asigur un climat - administrarea Pacientul
bea și a inadecvată se poată corespunză tor și medicamen telor respectă
mânca manifestată alimenta un anturaj în funcție de regimul
prin: corespunză- corespunzător orarul mesei. alimentar și
- inapetență. tor. vârstei. - asigur un prezintă
- scădere în - aerisesc bine regim alimentar pofta de
greutate. salonul înaintea care va constitui mâncare.
- astenie fizică. fiecărei mese. un aport
- educ bolnavul în suficient de
ceea ce proteine, glucide
privește importanț și multe lichide
a respectă rii pentru
tratamentului hidratarea
medicamen tos și organismului.
a regimului
alimentar.
- prezint meniul
atractiv pe o
tavă protejată cu
un șervet curat.
- după
evidențierea
lichidului pleural
în urma
examenului
radiologic, se va
impune un regim
hiposodat.

26
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a Absența peristal - pacientul să  - se administreaza - la indicația Pacientul
elimina tismului prezinte un  multe lichide. medicului se prezintă un
intestinal tranzit  - se recomandă administrează tranzit
manifestat prin: intestinal mișcare. tratament intestinal
- constipație normal. - se administrează împotriva normal.
- meteorism supozitoare cu meteorismului și
abdominal. glicerină sau antiflatulență.
ciocolax
- se face bilanțul
ingesta-excreta.

27
 CAZUL CLINIC 2
Culegerea datelor
Numele si prenumele: A.C. 
Vârsta: 21 ani
Data nașterii: 3.02.1985 
Înălțime: 1.72m
Greutate: 57kg
Sex: masculin
Domiciliu: Curtișoara
Ocupația: mecanic 
Antecedente heredo-colaterale: - neaga T.B.C.
Antecedente patologice- personale:
-   bolile infecto-contagioase ale copilăriei
-   amigdalite acute repetate
Istoricul bolii:
Bolnavul acuză dureri toracice, febră 38-39°C, tuse iritativă, scădere ponderală, apetit
scazut. Se prezintă la medic care îi pune diagnosticul de Pleurezie serofibrinoasa a marii
cavități stângi și este internat la clinica de Pneumoftiziologie din Slatina pentru confirmarea
diagnosticului și tratament.
Motivele internării:
-  junghi în regiunea hemitoracelui stâng
- febră neregulată
- tuse seacă, scădere ponderală
Situație clinică la internare:
T.A. = 160/50 mm Hg.
P = 92 bătăi/minut. R = 20 respirații/minut. T = 38,5 grade C., înălțime = 1,75 cm, greutate =
65 kg.
Diagnostic de internare: Pleurezie serofibrinoasă a marii cavități
Data internarii:   06.05.2019 
Data externarii:  15.05.2019
Nevoi afectate:
1. Nevoia de dormi și a se odihni
2. Nevoia de a comunica
3. Nevoia de a bea și a mânca.
4. Nevoia de a elimina.

28
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a Dificultate în a - pacientul să - solicit - la indicația Pacientul
dormi și a se se odihni aiba un somn  pacientului și îl medicului se poate odihni
odihni manifestată prin: linistit, ajut sa administrez  normal.
- treziri odihnitor pe evite”picotelile,, somnifere.
frecvente perioada din cursul zilei,
- insomnii.  internării. antrenându-l în
activități de
relaxare.
- asigur liniștea
nocturnă și
condiții de confort
termic.
-  aerisesc
încâpereaînaintea
somnului nocturn.
- planific
îngrijiriile și
interven
țiile delegate,
astfel încât să evit
trezirea
pacientului între
orele 22-6.

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE

29
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a Comunicare la - pacientul să - preiau pacientul - la indicația Pacientul se
comunica nivel afectiv comunice cel din momentul  medicului simte în
inadecvata din putin non- internării și mă administrez  siguranță
cauza alterarii verbal prezint cu numele, tratamentul deoarece sunt
profunde a starii cu echipa funcția și rolul prescris. prezentă în
generale, de îngrijire pe meu în echipa de - recoltez probe permanență
manifestata prin: toata perioada îngrijire. biologice pentru lângă bolnav.
- anxietate spitalizării. - realizez un examene de
- somnolenta - pacientul climat de liniște, laborator.
diurnă să fie liniștit calm, asigurând
și convins de pacientul de
prezența întreaga mea
familiei disponibilitate în
pe toată acordarea
perioada bolii. îngrijirilor.
- mă adresez calm
pacien tului
și familiei,
asigurndu-l că
echipa de îngrijire
va face tot
posibilul
pentru evoluție
bună
- asigur familia că
pacientul nu va
avea dureri și că
voi fi prezentă în
permanență lângă
bolnav.

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII

OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

30
Nevoia de a Alimentație - pacientul sa -  asigur un climat - administrarea Pacientul
bea și a inadecvată se poată corespunză tor și medicamen telor respectă
mânca manifestată alimenta un anturaj în funcție de regimul
prin: corespunză- corespunzător orarul mesei. alimentar și
- inapetență. tor. vârstei. - asigur un prezintă
- scădere în - aerisesc bine regim alimentar pofta de
greutate. salonul înaintea care va constitui mâncare.
- astenie fizică. fiecărei mese. un aport
- educ bolnavul în suficient de
ceea ce proteine, glucide
privește importanț și multe lichide
a respectă rii pentru
tratamentului hidratarea
medicamen tos și organismului.
a regimului
alimentar.
- prezint meniul
atractiv pe o
tavă protejată cu
un șervet curat.
- după
evidențierea
lichidului pleural
în urma
examenului
radiologic, se va
impune un regim
hiposodat.

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII

OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

31
Nevoia de a Absența peristal - pacientul să  - se administreaza - la indicația Pacientul
elimina tismului prezinte un  multe lichide. medicului se prezintă un
intestinal tranzit  - se recomandă administrează tranzit
manifestat prin: intestinal mișcare. tratament intestinal
- constipație normal. - se administrează împotriva normal.
- meteorism supozitoare cu meteorismului și
abdominal. glicerină sau antiflatulență.
ciocolax
- se face bilanțul
ingesta-excreta.

CAZUL CLINIC 3.
Culegerea datelor

32
 Numele și prenumele: M.A. 
Vârsta: 28 ani
Data nasterii: 3.11.1978
Înălțime:   1.72m
Greutate: 57kg
Sex: feminin
Domiciliu: Proaspeți
Ocupatia: croitoreasă
Antecedente heredo-colaterale: - neagă T.B.C.
Antecedente patologice - personale:
- bolile infecto-contagioase ale copilăriei
Istoricul bolii:
Doamna M.A. se prezintă la medic acuzând durere toracică, dispnee,  febră, frisoane,
transpirații, îndeosebi noaptea. La indicațtia medicului de familie, a urmat un tratament
injectabil cu Ampicilină 2x500 mg. Starea pacientei se agravează, necesitand spitalizare
și tratament de specialitate.
Motivele internării:
- durere toracică
- febră,frisoane
- transpirații
- scadere ponderală
Situație clinică la internare:
T.A. = 160/50 mm Hg.
P = 92 bătăi/minut. R = 20 respirații/minut.
T = 38,5 grade C.,
Diagnostic de internare: Pleurezie   serofibrinoasa  
Data internarii: 10.06.2019
Data externarii: 21.06.2019
Nevoi afectate:
1. Nevoia de a comunica.
2. Nevoia de dormi și a se odihni.
3. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație.
4. Nevoia de a-și menține temperatura în limite normale.
NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

33
Nevoia de a Comunicare la - pacientul să - preiau pacientul - la indicația Pacientul se
comunica nivel afectiv comunice cel din momentul  medicului simte în
inadecvata din putin non- internării și mă administrez  siguranță
cauza alterarii verbal prezint cu tratamentul deoarece sunt
profunde a starii cu echipa numele, funcția și prescris. prezentă în
generale, de îngrijire pe rolul meu în - recoltez probe permanență
manifestata toata perioada echipa de biologice pentru lângă bolnav.
prin: spitalizării. îngrijire. examene de
- anxietate - pacientul - realizez un laborator.
- somnolenta să fie liniștit climat de liniște,
diurnă și convins de calm, asigurând
prezența pacientul de
familiei întreaga mea
pe toată disponibilitate în
perioada bolii. acordarea
îngrijirilor.
- mă adresez calm
pacien tului
și familiei,
asigurndu-l că
echipa de îngrijire
va face tot
posibilul
pentru evoluție
bună
- asigur familia că
pacientul nu va
avea dureri și că
voi fi prezentă în
permanență lângă
bolnav.

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII

OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

34
Nevoia de a Dificultate în a - pacientul să - solicit - la indicația Pacientul
dormi și a se se odihni aiba un somn pacientului și îl medicului se poate odihni
odihni manifestată linistit, ajut sa administrez normal.
prin: odihnitor pe evite”picotelile,, somnifere.
- treziri perioada din cursul zilei,
frecvente internării. antrenându-l în
- insomnii. activități de
relaxare.
- asigur liniștea
nocturnă și
condiții
de confort termic.
-  aerisesc
încâpereaînaintea
somnului nocturn.
- planific
îngrijiriile și
interven
țiile delegate,
astfel încât să evit
trezirea
pacientului între
orele 22-6.

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII

OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

35
Nevoia de a - dispnee -înbunătățirea -asigurarea - asigur - pacinetul
respira și a datorită respirației și a repausului la pat .  oxigenoterapie prezintă o stare
avea o bună exudatului masiv schimburilor - asigurarea la bolnavii generală mai
circulație care comprimă gazoase. poziției care cu dispnee bună decât la
plămânul. diminuează accentuată. venire.
-  dureri toracice durerea și - pentru
inițial puternice, facilitează o combaterea
accentuate la ventilație maximă. dispneei este
mișcarea - ajut pacientul să necesară
toracelui și adopte o poziție efectuarea
diminuate odată antalgică, pe toracocente
cu acumularea partea bolnavă, zei de către
de lichid. pentru a reduce medic.
mișcările costale. - la indicația
- informez medicului
pacientul cu administrez
privire la scopul o fiolă de
puncției și poziția atropină cu 30
în care va sta în de
timpul puncției. minute înaintea
- în timpul puncției - pentru
puncției îl îndrum combaterea
să-și mențină durerii
tusea pentru a la indicația
evita accidentele. medicului
administrez
antialgice:
Algocalmin,
Mabron,
Tramadol

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII

OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE

36
Nevoia de a- Hipertermie din - asigurarea - asigurarea - combaterea Tempera-
și menține cauza procesului unei repausului la pat deshidratării tura
temperatura infecțios la temperaturi în perioadele prin corporală a
în limite nivelul pleurei normale. febrile. administrarea de bolnavului se
normale manifestat - asigur condiții lichide sub menține în
prin: de confort termic formă de sucuri, limite normale.
- frisoane în salon. ceaiuri.
- diaforeză - asigur lenjerie - la indicația
- febra „în adecvată pe care o medicului
platou' (39 schimb după administrez
- 40°C). fiecare val de medicație
transpirații. antipiretică:
- șterg Aspirină,
tegumentele Paracetamol,
pacientului după antibiotică și
fiecare val de vitamine din
transpirații și ori complexul B.
de câte ori este
nevoie.
- învăț pacientul
să poarte șosete
de bumbac
absorbante și să le
schimbe 
frecvent.

CONCLUZII

37
 Lucrarea cu titlul „Îngrijirea pacientului cu pleurezie„ cuprinde cinci capitole:
Primul capitol tratează, probleme legate de anatomia și fiziologia aparatului
respirator respectiv a pleurei, definiția, etiopatogenia, anatomia patologică,
simptomatologia, semnele clinice, examenele paraclinice, diagnosticul pozitiv,
diagnosticul diferențial, evoluția și tratamentul pleureziei.
Al doilea capitol se referă pe larg la atitudinea pe care o adoptă asistenta medicală în
acordarea îngrijirilor pe secța de pneumoftiziologie la un pacient cu pleurezie:
- supravegherea  bolnavului   din  momentul   internării   și   până  la externare
- asigurarea condițiilor de spitalizare
- asigurarea igienei corporale și generale
- poziția bolnavului în pat
- urmărirea funcțiilor vitale și vegetative
- alimentarea bolnavului
- tratamentul medicamentos al bolnavului
- intervențiile asistentei medicale în efectuarea toracocentezei
- efectuarea recoltărilor biologice și patologice
- educația sanitară
- profilaxaia pleureziei serofibrinoase
- externarea bolnavului.
In al treilea capitol sunt prezentate 3 cazuri clinice de boală prin
intermediul dosarului de îingrijire.
Capitolul patru cuprinde analiza cazurilor de boală prezentate în planurile de
îngrijire.

BIBLIOGRAFIE

38
1. L. Gherasim, Medicina Internă vol.I Ed. a II-a Bucuresti,2003

2. M.Popescu, I.P.Stoicescu, C.Didilescu   Pneumologie Clinica Ed.Universitatii„ Lucian

Blaga„ Sibiu, 1999

3. Anatomia și fiziologia omului, Ed.1996

4. Lucreția Titircă, Tehnica îngrijirii bolnavului, Vol.1,II, Ed. 1978

5. Corneliu Borundel, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Ed. 1995

6. Lucreția Titircă, Tehnica îngrijirii bolnavului, Vol. I, II, Ed.1978

7. Lucreția Titircă, Ghid de nursing, Ed. 1995

8.Teodorescu Exarcu, Ileana Gh.Ciuhat, Silvia Gherghescu, Maria Soigan-Biologie –

Anatomie și Fziologia omului - Editura Didacticăși Pedagogică R.A, București, 1994

9. FL. Marin- Boli interne pentru cadre medii Editura Medicală, București, 1980

10.Radu Rizescu-AGENDA Medicală- Editura Medicală, București, 1995.

11.Simon Purice - Clinica Medicală- Analizeși sinteze-vol.I Editura Științifică și

Enciclopedică, București, 1989

12.Virginia Henderson - Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului, 1999.

13.Voiculescu Marin- Medicina pentru familie - Editura Medicală, București, 1986.

14. Vlaicu Radu,Practica Urgențelor Medicale-Editura Dacia, 1998.

ANEXA 1

39
FIGURA 1

FIGURA 2

ANEXA 2

40
FIGURA 3

FIGURA 4

41
 ANEXA 3

FIGURA 5

FIGURA 6

42