Cel mai iubit dintre pamanteni

Romanul a aparut in 1980, reprezentand ultima mare creatie a lui Marin Preda inainte de moarte. Romanul este fara
indoiala una dintre cele mai solide creatii a literaturii romane dupa al doilea razboi mondial. si in acest roman Marin Preda
urmareste individul ca victima al unui complicat si absurd mechanism social-politic.

In centrul romanului sta drama unui tanar intelectual, asistent la catedra de filozofie in viata caruia se instaleaza brusc si
violent absurdul sub forma unei detentii fara motiv. In ciuda incercarilor grele, injositoare prin care trece, a degradarilor
repetate si absurde, Victor Petrini nu-si pierde fondul de umenitate, nu se inraieste, dimpotriva, isi pastreaza increderea
in valorile vietii si mai ales in mitul iubirii. Personajul demonstreaza ca omul poate invinge

raul pastrandu-si nealterata esenta umana.

Impotriva titlului, Victor Petrini se dovedeste a fi cel mai putin iubit dintre pamanteni si totusi convingerea personajului
exprimata la sfarsitul romanului este, ca daca dragoste nu e, nimic nu e. Infrant in viata sociala, dominat de indivizi
inferiori, agresivi, primitivi, Petrini isi gaseste revansa in scris. Scrisul reprezinta pentru el o eliberare, o regenerare
sufleteasca, o realizare in spirit, unica sansa de a depasi infernul conditiei umane.

Criticul literar Eugen Simion considera acest roman un roman total. Intr-adevar, in Cel mai iubit dintre pamanteni exista
un roman politic, social, erotic, un roman de moravuri, un roman senzational, dar mai presus de toate este un roman al
conditiei umane in general.

Fiind romanul unui intelectual, care interiorizeaza realitatea, judecand lumea, evenimentele si semenii, meditatia devine
o forma a epicului. Multe din personajele romanului sunt intelectuali, care mediteaza asupra unor notiuni, ca fericirea,
iubirea, existenta in general, puterea, familia, istoria, etc.

Romancierul surprinde admirabil drama omului exceptional inzestrat intelectual, care este dominat pe plan social de
indivizi inferiori. Revansa infrangerii, a instrainarii trebuie cautata in spirit, in intelect. In al doilea rand romanul este un
roman politic, cel mai substantial si mai curajos care s-a scris in literatura romana dupa de al doilea razboi mondial.

Si in acest roman actioneaza spiritul demistificator al autorului, care spulbera mituri si dezvaluie adevaruri incredibile
despre perioada obsedantului deceniu.

îndelung fără să obțin, spiritualmente, eliberarea totală a conștiinței mele de ceea ce am trăit. Am fost ispitit, o
clipă, să-l arunc pe foc. Și totuși, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă.Mul ți dintre semenii mei au
gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin
iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul
nostru să moară adică și să se nască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor
mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricând:...DACĂ DRAGOSTE NU
E,NIMIC NU E!
 Temele posibile ale romanului
Romanul “Cel mai iubit dintre paminteni” a fost numit de catre Eugen Simion ca fiind
un “roman total”, deoarece in constructia sa imbina componente de: roman de dragoste, de
moravuri, politic, etc. Tot Eugen Simion afirma ca acesta este “romanul unui destin care-si
asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin”. Reluind teme din romanele
sale precedente (exceptind Morometii), Marin Preda compune un roman arborescent “fresca
unei lumi si analiza unui esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a aunui invins”
(Nicolae Manolescu).
Fiind o scriere atit de complexa romanului “Cel mai iubit dintre paminteni” i se pot atribui mai
multe teme, in functie de perspectiva din care privim.
Una din teme ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul actiunii, personajul
principal, Victor Petrini, intretine mai multe relatii amoroase cu diferite persoane, autorul
punind foarte mult accent pe acestea. Toate idilele sale au loc in momente diferite ale vietii
sale si in copnjuncturi socio-politice foarte variate.
In adolescenta Victor o are ca iubita pe Nineta. Ea isi are un loc aparte in sufletul sau fiind
prim femeie care l-a ranit. Experienta care a trait-o alaturi de Caprioara ne arata o latura
realista a lui Petrini profesorul, insa si sentimentala. Cea mai lunga relatie a sa a fost aceea cu
Matilda, fiind si cea mai tumultoasa. Insa ca si in cazul Ninetei, Victor este parasit si pe
deasupra femeia ii ia si fetita. Ultima idila este cea cu Suzi care i-a determinat destinul.
Dragostea sa pentru ea l-a impins pina intr-acolo incit l-a omorit pe sotul acesteia, din cauza
ajungind in inchisoare.
Un alt punct de vedere din care poate fi privit “Cel mai iubit dintre paminteni” este
acela al romanului politic, deoarece prezinta situatia societatii socialiste vazuta din ochii unui
intelectual. Se face o critica dura asupra dictaturii din acele timpuri, sustinindu-se ideea ca un
stat bazat pe furt, minciuna si teroare nu poate exista mult timp si pina la urma se conduce la
propria-i autodistrugere. Insa acest lucru se intimpla cu costul a multor vieti omenesti si a
multor destine. Intilnim multe exemple ale abuzului puterii in acele vremuri: prima incarcerare
a lui Petrini (survenita in intelegerea greista sau voit gresita a cuvintelor “astept ordonantele
dumneavoastra”), functia importanta a lui Amacalitului deoarece sprijinea partidul de
guvernamint, demiterea lui Lucian Blaga din functia de profesor deoarece nu s-a lasat condus
de catre putere, etc.
Romanul poate fi privit si ca destinul unui intellectual . In centrul actiunii se afla Victor
Petrini, absolvent al Facultatii de Filosofie. In ciuda calitatilor sale intelectuale extraordinare el
este asuprit de catre societate, de catre conducatorii acesteia. Aceasta idee constituie si
subiectul multor poezii: conditia omului de geniu neinteles in mediul in care traieste. Nici una
din cele patru iubiri ale lui Victor nu l-a perceput pe acesta la adevaratul sau nivel si din
acesta cauza nu au putut sta cu el. Matilda insa, spre deosebire de celelalte, are o atitudine
zeflemitoare cu privire la sotul ei si cuprivire la ocupatiile acestuia. Acest lucru se observa cel
mai bine dupa ce citeste opera lui “Era ticalosilor”.
Ultima tema pe care o putem defini este cea a prezentarii moravurilor societatii. Se
vorbeste mult in carte despre falsitatea regimului politic, despre modul in care erau redusi la
tacere oamenii care aveau ceva interesant de spus, ceva original. Cel mai bun exemplu care
vine intru revelarea acestei idei este destituirea profesorului universitar (Lucian Blaga) care a
refuzat conditiile impuse de catre cei mai mari si a continuat sa faca ceea ce credea el de
cuviinta.
 Tema iubirii este omniprezenta in roman, ea inglobindu-le pe cele amintite mai sus.
Iubirea, dragostea este singurul lucru care l-a tinut in viata pe Victor Petrini pe parcursul vietii
sale. Ea a fost singura care i-a mentinut aprinsa flacara vietii inauntru sau. Petrini nu a incetat
niciodata sa creada in mitul fericirii prin iubire, a sperat incontinuu ca prin dragoste poate
atinge fericirea si asta l-a definit ca om.

Personajul principal
Marin Preda este unul dintre cei mai talentati romancieri romini ai secolului XX. El
surprinde prin claritatea cu care descrie evenimentele prezentate in cartile sale. In “Cel mai
iubit dintre paminteni” creeaza veritabile “fresce sociale” cum afirma Eugen Simion, uimeste
prin modul in care creioneaza imaginea societatii din acea perioada. Opera sa, avind aceste
atuuri si opriindu-se asupra tuturor categoriiloe sociale, se adreseaza unei mari categorii de
oameni.
In inchisoare rememreaza intreahga sa viata.Isi aminteste de parinti apoi de Nineta,
prima sa dragoste din adolescenta. Urmeaza relatia cu Caprioara aceasta ranindu-l foarte
tare. Ajunge profesor de filosofie, se casatoreste cu Matilda, sotia lui Petrica un prieten de-al
sau, este condamnat pe nedrept ajungind intr-o mina, apoi la canal. Cind este eliberat Matilda
il paraseste luind cu ea si pe fetita lor. Se angajeaza la Deratizare, Facultatea nemaiprimindu-l
inapoi. Apoi ajunge contabil la firma “Oraca”, unde o cunoaste pe Suzy Culala de care se
indragosteste nebuneste, insa in urma unei altercatii cu sotul ei il omoara pe acesta si ajunge
la inchisoare.
Personajul central al acestui “roman total” este Victor Petrini, profesor universitar
autorul acestui jurnal ce ar trebui sa tina loc de ultima spovedanie. Petrini, spirit lucid si sincer
pina la durere, isi analizeaza viata incercind sa-i descopere greselile, incercind sa dea un sens
existentei sale. El detine rolul de narator, toata actiunea fiind vazuta prijn ochii sai. Se inscrie
in tipologia intelectualului neinteles impreuna cu alte personaje de-ale lui Camil Petrescu.
Caracterizarea sa este relevata in mod indirect, prin relatiile acestuia cu celelalte
personaje.
Aflindu-se intr-o situatie limita (condamnarea pe viata) isi gindeste atfel viata. Se simte prada,
ca intr-o tragedie antica, Destinului. Crede ca existenta sa a fost dominata de o Soarta
nemiloasa, facind din el un personaj tragic.
Caracterul sau incepe sa fie conturat chiar din primele pagini, cind aflam ca in
adolescenta a avut discutii aprinse cu mama sa pe teme religioase. Aflam si de o latura
sentimentala a tinarului int impul relatiei sale cu Nineta Romulus ce l-a fascinat inca de la
inceput cu “dogoarea sarutarilor sale”.
In studentie descoperim ca este capabil si de o dragoste mai profunda decit aceea din timpul
liceului: cind se indragosteste de Caprioara. Este dispus sa treaca cu vederea faptul ca
aceasta a avut o legatura cu altcineva, insa nu recunoaste ca copilul ei ar fi al lui.
Se implica foarte mult in relatiile sale amoroase. Traieste dragostea cu cele 4 femei la
cote inimaginabile. Insa din aceasta cauza si deceptiile pe care le sufera capata proportii
astronomice, lasindu-i rani adinci in suflet.
Marin Preda reuseste intr-un mod cu totul admirabil sa impleteasca naratiunea cu
descrierea. Din acesta cauza in timpul prezentarii vietii lui Petrini apar descrise si ideile sale
despre viata si moarte, despre esenta umana.
Din cauza experientelor sale amoroase, protagonistul principal si isi schimba pe
masura ce trece timpul conceptia despre viata: cu Nineta viata era frumoasa, alaturi de
Caprioara simte ca poate domina realitatea, Matilda il face sa se gindeasca ca filosoful poate
poseda realitatea prin cunoastere, Suzy in schimb, reprezinta in ochii lui o victima a realitatii.
Din perspectiva filosofica Petrini este de neclintit in decizii si conceptiile sale filosofice.
Dintr-o prea mare admiratie fata de profesorul de filosofie este in stare sa-si riste intreaga
cariera, sa sfideze partidul, numai sa-l vada repus in functie.
Petrini, intelectual care este intr-o continua cursa de a se autodepasi, cauta sa-si
atinga scopurile prin intermediul iubirii. Poate fi asemanat cu Stefan Gheorghidiu sau cu Fred
Vasilescu, la fel si ei intelectuali traind intr-o realitate cruda.
— mijloace directe: caracterizarea directa; portretul facut de alte per-soaje; autocaracterizarea;
— mijloace indirecte: caracterizarea prin propriile actiuni, ganduri si simtiri; prin mediul de viata al personajului;
prin monologul interior; prin comentariul auctorial.

Cel mai iubit dintre pamanteni, in opinia lui Eugen Simion, e „romanul unui destin care asuma o istorie,
romanul unei istorii care traieste printr-un destin".

Romanul poate fi împărţit în trei romane distincte care, povestite aparte, ar fi la fel de captivante: romanul politic,
romanul de dragoste şi drama intelectualului.

Romanul politic povesteşte cu o ironie acră despre anii în care s-a instituţionalizat comunismul în România, despre
metodele crude şi înjositoare de tragere la răspundere a tuturor celor care nu conveneau noului regim, despre
suferinţele oamenilor simpli, dar, mai ales, despre nimicnicia nomenclaturiştilor. Pe aceştia Preda îi scaldă într-o
comedie gravă, încît, citindu-l îţi vine să rîzi şi să plîngi. Ilustrativă în acest sens este condamnarea protagonistului
pentru o frază dintr-o scrisoare pe care ar fi primit-o de la un fost coleg stabilit în Franţa, dacă aceasta n-ar fi fost
reţinută de Securitate. Fraza cu pricina suna cam în felul următor: “Aştept ordonanţele dumneavoastră” şi în zadar
explica Petrini că era o glumă rămasă din studenţie, o frază dintr-un spectacol care i-a amuzat pe spectatori, a
încasat trei ani de puşcărie, ca membru al “Sumanelor negre”, o organizaţie de haiduci porniţi împotriva ungurilor
din Ardeal. Cu interogatorii aspre au încercat să-i scoată destăinuiri eroului în baza acestei scrisori, erou care ar fi
putut totuşi să fie condamnat în acele timpuri pentru conţinutul unor caiete pe care le scria şi care incitau la o
nouă gnoză, o nouă religie. Dar, chiar dacă caietele i-au fost confiscate, condamnarea i s-a făcut în baza amintitei
fraze, căci nimeni n-a stat să descifreze conţinutul caietelor şi chiar dacă ar fi stat – nu erau, printre cei ce
condamnau, minţi care să-l înţeleagă. Petrini ajunge, pe parcursul interogatoriului să afle şi adevăratul motiv
pentru care a fost condamnat, singur filozof fiind, descoperă o nouă filozofie, că e mai “util aici, decît afară”.

Cu o ironie încă mai dureroasă este abordat subiectul culturalizării maselor din aceste timpuri, mase conduse de
oameni înzestrazi cu “calităţi care smulg simpatia proştilor şi te fac mai mare peste ei…” Astfel, un poet mediocru,
ba chiar deloc inspirat, este ridicat la rang de poet naţional pentru că a avut intuiţia să proslăvească regimul, iar
cei care au îndrăznit să-l critice sunt impuşi să se umilească ţinînd conferinţe despre opera lui. În altă parte, o tîrfă
de rang înalt este făcută responsabilă pentru luminarea culturală a muncitorilor unei uzine, fiind chiar mai mult
decît o bibliotecară, căci toţi bănuiau că are legături şi susţinere “acolo, sus…”. Imaginea celor mai temuţi oameni
din toate întreprinderile de pe vremea ceea, a şefilor de cadre, cu dosarele salariaţilor la subbraţ, este redată de
ofticosul Olaru, care îl îndeamnă pe Petrini să-i spună un gînd filozofic şi la răspunsul acestuia: “Cuget, deci exist”,
uimit şi revoltat, dar şi cu ifose de om care îţi deschide ochii la realitate, îi vine în întîmpinare filozofului cu un
contraargument pe cît de aşteptat de primul, pe atît de tîmpit: “Spune, mă Petrini, uite, maşina asta de scris, sau
să zicem un cal sau un măgar: nu gîndesc, înseamnă că nu există?”
Politica propagandistă, înfiltrată adînc în viaţa culturală, o simţim în articolele pe care Petrini le citeşte, foarte
amuzat, în “Luceafărul literar”. În unul din acestea, un gen de povestire care se pretindea a fi literatură artistică,
întîlnim un ţăran care se înscrisese în gospodăria agricolă colectivă, dar care îţi vînduse boii în prealabil şi nu
predase banii la stat. Începe să aibă coşmare, să fie ros de mustrări de conştiinţă, pînă cînd, într-o zi decide să
cumpere un motor pe care-l predă gratis gospodăriei. Mesajul moralizator era că trebuie să trăieşti cu conştiinţa
curată şi să fii devotat “statului şi partidului…”

Acel partid care înjoseşte o studentă la o adunare, în faţa întregii facultăţi, într-un hal care o face să se sinucidă.
Acel partid care, condamnînd pe nedrept un profesor universitar la detenţie pentru trei ani, nu îi mai oferă acestuia
posibilitatea, după ce şi-a ispăşit pedeapsa, să se restabilească în învăţămînt. Nu! Îl trimite cît mai jos – la
deratizare. Apoi, în svîrcolirile lui de a obţine un post mai bun, i se oferă postul de strungar într-o uzină, în care
trebuie să facă “impresie bună” ca să ajungă mai sus. În sfîrşit, după mari sforţări, ajunge să practice
contabilitatea şi doar după mulţi ani obţine un post de profesor de franceză într-o şcoală. Trăim astfel, alături de
protagonist, drama înjositoare a intelectualului, nevoit să înfrunte prostia şi vanitatea unor nulităţi care vor să-l
îngenuncheze, resemnat totuşi în faţa noilor realităţi, cărora le face faţă.

Romanul de dragoste este foarte încurcat, cu multe urcuşuri şi coborîşuri, în care îl regăsim pe Victor Petrini
încurcat în dragostea cu o fată cu purtări uşoare, Nineta (care mai tîrziu devine un influent om în regim), apoi cu
studenta umilă, Căprioara, apoi cu “fireasca” Matilda, cu care se şi căsătoreşte şi face un copil şi cu care trăieşte o
istorie de dragoste neordinară şi tumultuoasă, ca să sfîrşească cu povestea de dragoste cu Suzy Culala, în care se
simte pe deplin fericit, are senzaţia că este cel mai iubit dintre pămînteni, ca, într-un final, după ce ucide un om
pentru ea, să descopere că totul a fost o iluzie pe care singur şi-a creat-o.

Chiar dacă s-ar părea că romanele de dragoste formează drama interioară a protagonistului, pentru mine cel mai
dureroasă a fost descrierea regimului în care nu mai puteai nici gîndi liber, nu tocmai vorbi şi acţiona.

Se pune întrebarea dacă omul e susceptibil de a trăi în doi o fericire totală ca cea sim țită vremelnic de Petrini, din
romanul lui Preda, când Suzi îi mărturisește iubirea ei – ,,ne-am procopsit”, însă definitivă, pentru toată via ță. Ori
mitul fericirii prin iubire este doar vremelnic, astfel doi oameni se iubesc o perioadă după care a lor iubire devine
rutină, și se disipează, generând nefericire?

Ce înseamnă a trăi pentru un om? Dacă-mi vei da răspunsul la această întrebare, mă pot declara un
muritor fericit. Dacă nu, nu-mi va rămâne altceva de făcut decât să-l caut neîncetat, uitând de mine, de
toţi şi de toate, pentru a găsi acea tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Unii ar spune:
vino-ţi în fire. Aşează-te într-o anume rânduială, uite, cea pe care tu o doreşti. Şi lasă întrebările astea
că nu-ţi vor plăti chiria sau factura la lumină. Pragmatic vorbind, le-aş da dreptate. Însă, oare, ce te faci
când acel gând nu-ţi dă pace? Când îţi acaparează întreaga fiinţă şi nu-ţi mai dă voie să vezi altfel
lucrurile?
Cred că spiritual orice om voieşte să fie îmbibat de Fiinţă. Poate viaţa lui tocmai aceasta însemnează:
repetarea neîntreruptă a unor gesturi inaugurate de alţii. Şi dacă fericirea a fost împlinită dintru început
de zei, eroi, strămoşi, datoria lui ca descendent e să plinească această rânduială. Totuşi, nu înţeleg de
ce mitul şi fericirea sunt legate atât de mult de fiinţă. Şi am găsit câteva cuvinte reprezentative:
Mitul acesta al fericirii prin iubire, ai acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui, n-a încetat şi
nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât
aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte
va mărturisi oricând: …dacă dragoste nu e, nimic nu e!… (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni).

Viaţa lui capată un sens şi poate fi cuprinsă în acel drum spre fericire. Pentru asta trebuie să ai puţină
credinţă (de ce nu?, cea în sens hristic: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va
zice acestui munte: Ridică-te şi aruncă-te în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că
le veţi primi şi le veţi avea.

Mitul apare în primul său sens definit astfel: MIT (‹ fr., ngr.; {s} gr. mythos „poveste, narațiune”) s. n. 1.
(În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor
destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul
omului. Spre deosebire de legendă, m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește
fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea, m. este parte integrantă a cultului.

Nu cred că Marin Preda a avut în vedere mitul ca parte a unui cult, însă vreau să cred că mitul fericirii
prin iubire la care se referă el face parte dintr-un patrimoniu al omenirii cu posibilitatea ca fiecare om să
se bucure de el. Şi nu e tocmai rău. Pentru că, în fond, conştient sau nu, fiecare om îşi doreşte să fie
fericit în sensul pe care-l consideră adecvat pentru sine. Iar legătura dintre mit şi fericire, cred eu că e
dat de cuvântul beatitudine.

În DEX Beatitudine are următoarele înţelesuri: 1. Stare ideală de înțelepciune la Aristotel, stoici, Spinoza
etc. 2. (În patologia mintală contemporană) Euforie permanentă, însoțită de indiferență față de
împrejurările exterioare. 3. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] — Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr.
béatitude.

Rămâne doar ca prin a trăi omul să-şi dea un sens vieţii. Să-şi dea o şansă, conştientă sau nu, la
fericire. Pentru că mitul acesta presupune experienţa zeilor, eroilor dar şi a simplilor oameni. Şi e mai
mult decât o simplă înşiruire de cuvinte. E cumva în instinctul uman să încerce să fie fericit.

Omul in confruntare cu realitatea are multe sanse la castig.Multi oameni se dau batuti pentru ca au patit ceva dar nu
trebuie sa dai inapoi.Toti avem o sansa la lupta cu relitatea.Poate realitatea il invinge pe om ,dar omul invata din
greseli. Realitatea poate ne-o ia inainte dar nu trebuie sa ii lasam cale libere ci trebuie sa luptam pentru ceea ce vrem
si daca ne vom dori cu adevarat vom castiga.Trebuie sa avem incredere in noi si sa fim puternici sa nu mergem la
vale din ce in ce mai mult. Omul poate invinge realitatea numai daca crede si daca are vointa.