Proiect didactic

Data: 26.03.2021

Școala: Colegiul Național „A. I. Cuza”, Galați

Clasa: a X-a D

Profesor: Bobaru Gheorghe

Student propunător: Vraciu Laura

Disciplina: Psihologie

Tema lecției: Caracterul

Tipul lecției: evaluare

Durata: 40 min

Competențe specifice: Identificarea tresăturilor de caracter

Obiective operaționale:

O1 să interpreteze un text la prima vedere

O2 să explice sensul unor cuvinte

O3 să identifice trăsăturile de caracter precizate în text

 Stategie didactică
Nr. Momentele Ob. Activitatea profesorului Activitatatea
instruirii elevului Metode și Materiale Forma de Evaluare
procedee didactice organizare
1. Momentul -asigurarea condițiilor optime Elevii Laptop, frontal
organizatoric desfășurării activității de evaluare deschid prezentare Condiții optime
-pregătirea materialului didactic. fișierul powerpoint
atașat.

2. Captarea atenției/ „Astăzi vom evalua următorii elevi …

Anunțarea temei la lecția Caracterul.
și a obiectivelor . Frontal
operaționale
laptop
3. Dirijarea învățării O1 Profesorul numește un elev pentru a Elevul citește
O2 citi și rezolva anexa1 anexa 1 și o
O3 rezolvă.

O1 Profesorul numește un elev pentru a Elevul citește și

O2 citi și rezolva anexa 2 rezolvă anexa 2
O3

O1 Profesorul numește un elev pentru a Elevul citește și

O2 citi și rezolva anexa 3 rezolvă anexa 3.
O3 Laptop
Prezentare Individual Aprecieri
PowerPoint
O1 Profesorul numește un elev pentru a Elevul citește și Exercițiu Verbale
O2 citi și rezolva anexa 4 rezolvă anexa 4.
O3

O1 Profesorul numește un elev pentru a Elevul citește și

O2 citi și rezolva anexa 5 rezolvă anexa
O3

Profesorul numește un elev pentru a

O1 Elevul citește și
citi și rezolva punctul C de la anexa
O2 rezolvă anexa
6.
O3
Anunțarea notelor și trecerea
4. Încheierea lecției acestora în catalog. Felicitarea
elevilor.
Anexa 1

• Avea puţini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranţă şi înţelegere. Gusturile lui
nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formează pe baza dezgusturilor. Curiozitatea şi pasiunea lui,
care ignorau frontierele şi clanurile, făceau din el un apatrid în propria lui ţară. Într-o lume în care opinia publică este
îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu şi fără opinie, Antoine nu voia să bifeze nici o rubrică. A fi pentru sau împotrivă
era pentru el o insuportabilă limitare a unor întrebări complexe, în plus, avea o uşoară timiditate la care ţinea ca la un vestigiu
al copilăriei. Avea impresia că o fiinţă omenească este atât de vastă şi de bogată, încât nu există vanitate mai mare pe lumea
asta decât să fii prea sigur pe tine şi faţă de necunoscutul pe care îl reprezintă lumea. La un moment dat, îi fusese teamă să
nu-şi piardă stropul de timiditate și să intre în tagma celor care te dispreţuiesc dacă nu-i domini; dar, cu o voinţă îndârjită, a
izbutit să o păstreze ca pe o oază a personalităţii lui. Chiar dacă încasase răni multe și adânci, asta nu-i înăsprise cu nimic
caracterul; îşi păstra intactă sensibilitatea foarte mare, care, asemeni unui phoenixian trup de mătase, renăştea mai pură ca
niciodată de câte ori era şifonată şi lovită. În fine, dacă, în mod rezonabil, credea în el însuşi, se străduia să nu se creadă prea
deştept, să nu accepte prea uşor ceea ce gândea, căci ştia cât de mult le place vorbelor minţii noastre să ne fie pe plac şi să ne
încurajeze păcălindu-ne.
                                                     (Martin Page, M-am hotărât să devin prost)
• C. Textul precizează faptul că Antoine era un apatrid în propria lui ţară. Menționați două motive care susţin acest
fapt. (6 puncte)

Anexa 2

Încă din copilărie, Mircea Eliade îşi dovedeşte înclinaţia către cultură, fiind pasionat de tot ceea ce însemna carte. Practic, universul
său este redus la lumea cărţilor pe care le devorează cu o pasiune ieşită din comun, în ciuda efectelor negative asupra sănătăţii sale.
Îşi creează astfel un fel de univers paralel, în care el putea exista liber, fără a fi presat de obligaţiile şi responsabilităţile lumii
exterioare. (…) Adolescenţa lui Mircea Eliade nu înseamnă distracţie, întâlniri cu fetele, dans ori alte activităţi specifice vârstei.
Considerate pierdere de vreme, ele sunt înlocuite cu studiul intens ce devine un mod de existenţă. Eliade nu renunţă la ritmul galopant
pe care şi l-a impus, considerând că spiritul primează în faţa trupului. Parcă se află într-un fel de transă, lumea cărţilor are un efect
hipnotic, atrăgându-l ca un magnet. Mansarda devine locul ideal ce îi conferă linişte şi inspiraţie creatoare, un fel de refugiu într-o
altă dimensiune, cea a cunoaşterii. (…) Timiditatea sa în societate este provocată de faptul că nu o cunoaşte cu adevărat, având în
vedere refugiul în propriul univers cultural. Nici aspectul fizic nu prea îl ajută să se integreze, creându-i complexele specifice
vârstei: ,,tuns cu maşina în cap, cu lentile din ce în ce mai groase, cu faţa plină de coşuri şi cu tuleie roşcate…mă vedeam şi mai urât
decât eram.” În aceste condiţii, adolescentul îşi doreşte singurătatea absolută, simţindu-se diferit faţă de ceilalţi. (…) Solitudinea
devine un scut care îl protejează de cei din afară, însă omul Eliade ajunge să tânjească după prietenie, dragoste, comunicare. Îşi
doreşte să iasă din carapace şi să găsească împlinirea afectivă, nu numai pe cea intelectuală, condiţia sa de solitar devenind
apăsătoare.
C. Textul precizează faptul că pentru Eliade spiritul primează în faţa trupului. Menționați, pe baza textului dat, două motive care
susţin acest fapt.

Anexa 3

Eufrosin Poteca a dus o viață de filosof singuratic, într-o epocă în care toată lumea din jurul său, încurajată de perspectiva
prefacerilor politice care mijeau la orizont, fierbea de dorința să-și ridice situația prin cultivarea prietenilor, sau prin organizarea de
partide, în vederea participării la conducerea statului. N-a făcut parte din niciun partid și poate nici prieteni sinceri n-a avut. Înclinat
să asculte numai de convingerile izvorâte din propria conștiință și de nimic altceva, el era predestinat singurătății. […] Era un supus
slujitor al învățăturii creștine; era, desigur, cel mai competent din timpul său în cunoștințe de teologie, dar pentru dânsul învățătura
creștină se întemeiază pe conștiința dreptății și a libertății și, deci, cine își zice creștin, își impune datoria să practice dreptatea și
libertatea, ceea ce nu era tocmai pe placul proprietarilor latifundiari, care-și munceau moșiile nedreptățind pe țărani, având pe
deasupra și țigani robi. […] Era, de asemeni, un suflet revoluționar, format la școala revoluționară, din care ieșise și Tudor
Vladimirescu, dar el era un revoluționar care voia schimbarea năravurilor, abrogarea legilor nedrepte, împrăștierea luminii la sate,
iar nu simpla înnoire a oamenilor din dregătoriile statului. Tocmai aceasta din urmă însă era dorită de cei mai mulți dintre
contemporanii săi. Singurătatea pândea pe Eufrosin Poteca la fiece pas, fiindcă ea era cerută de propria sa fire. Ea l-a și stăpânit
foarte curând în chip desăvârșit.

(C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri) 

C. Textul precizează, cu privire la Eufrosin Poteca, faptul că acesta era un suflet revoluționar. Menționați, pe baza textului dat, două
motive care susţin această afirmație.
Anexa 4

„(…) Conversaţiile lui Carol I se reduceau aproape exclusiv la probleme militare şi politice. Prefera să stea singur, să se plimbe prin
pădurile din jurul castelului Peleş, care constituia mândria vieţii lui. (…) Carol I era un om distant, rece, mândru, protocolar, fiind
preocupat în permanenţă să asigure prestigiul şi măreţia dinastiei sale. Nu a avut prieteni, nici favoriţi, nici amante. (…) Era meticulos
şi exact, în tot ce făcea, căutând să impună colaboratorilor săi acelaşi stil. Punctualitatea lui era proverbială, ca şi cadoul pe care-l
făcea multor români: ceasul. (…) Era mic de statură, dar umbla ţanţos, mereu cu fruntea sus, avea un mers viu de militar. De aceea
părea înalt şi dominator. Vorbea tare, de parcă întotdeauna dădea ordine. (…) Viaţa de familie a lui Carol a fost lineară, calculată,
fără evenimente imprevizibile. (…) Carol I avea plăcerea de a domina, era avid de putere, pe care nu accepta să o împartă cu
altcineva. A interzis soţiei sale să se amestece în politică şi nici măcar pe moştenitorul tronului nu-l informa despre problemele la
ordinea zilei şi deciziile pe care urma să le ia. (…) Carol I era adeptul „monarhiei active” şi nu s-a mulţumit să gireze prin semnătura
sa deciziile guvernelor şi ale miniştrilor, ci a manifestat spirit de iniţiativă, a venit cu propuneri şi soluţii pentru realizarea cărora a
stăruit cu o perseverenţă deosebită. A reuşit să învingă numeroase piedici şi împotriviri, dar nu s-a descurajat, a ştiut să folosească o
gamă largă de metode şi mijloace pentru a-şi atinge scopul. (…) A reuşit să se impună în faţa miniştrilor precum un comandant oştirii
sale. I.G. Duca relata cum a decurs ceremonia de investire a guvernului liberal, în ianuarie 1914. Regele a apărut îmbrăcat în
uniforma militară, iar fiecare ministru a rostit formula jurământului, după care semnau şi se aşezau aliniaţi, în ordinea vechimii.”

C. Textul precizează faptul că regele Carol I era o persoană perseverentă. Menționați două motive care susţin acest fapt. 6 puncte

Anexa 5

„Portretul moral ce s-ar putea face lui Descartes nu cere prea multe cuvinte. Bolnăvicios din fire, filosoful nu putea avea decât un
caracter de om închis în sine, ursuz şi puţin ipohondru. Pe acest fond de slăbiciune fizică, se altoia o anumită lipsă de curaj, dacă nu
chiar de slăbiciune morală, cum afirmă unii istorici. Descartes este temător faţă de tot ce e încă autoritate pe vremea
sa şi, deci, în primul rând, faţă de Biserică. Nu vrea s-o supere cu nimic, îi cere în mai multe rânduri aprobarea, iar când află de
condamnarea lui Galilei, renunţă pentru o bună bucată de vreme să mai dea la iveală lucrările sale ştiinţifice. Dar acestor trăsături de
slăbiciune li se alătură un orgoliu pe care nu toţi filosofii îl au şi prea puţini îl proclamă. Descartes nu se sfiieşte să vorbească de
veacuri, atunci când se gândeşte la durata învăţăturii sale; are întotdeauna în minte pe «strănepoţii noştri», fie temându-se să nu-l
judece aceştia prea aspru pentru cele ce n-a făcut, fie gândindu-se cu satisfacţie că-i vor fi recunoscători pentru căile pe care le-a
deschis. Neprietenos, fără să fie legat de ai săi, fără să se cheltuiască sufleteşte pentru ceilalţi, dar şi fără să aibă ispitele lor, adică
păcatele lor, el nu avea nimic mai bun de făcut decât să trăiască singur. A avut, omeneşte, meritul că a înţeles aceasta şi nu şi-a ales
altă viaţă decât cea în care şi putea da măsura.”

Constantin Noica, René Descartes

C. Textul precizează, cu privire la Descartes, că este temător faţă de tot ce e încă autoritate pe vremea sa. Menționați, pe baza
textului dat, două motive care susţin acest fapt. 
Anexa 6