Fiodor Dostoievski (în rusă Фёдор Миха́йлович Достое́вский, transliterat: Fiodor

Mihailovici Dostoievski; pronunție rusă: Pronunție audio /ˈfʲɵdər mʲɪˈxajləvʲɪtɕ dəstɐˈjɛfskʲɪj/;

n. 30 octombrie/11 noiembrie 1821,[3][4][5] Moscova, Imperiul Rus – d. 28 ianuarie/9
februarie 1881,[4][3][6][7] Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost unul din cei mai importanți
scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei,
psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru
mari romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, precum și nuvela
Însemnări din subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele[9],
șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și
pentru activitatea de jurnalist.

Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă

fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Și-a pierdut
mama în 1837, când avea numai 15 ani, și a intrat la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev
din Sankt Petersburg la insistențele unui tată autoritar. După absolvire, a lucrat ca inginer
proiectant, dar obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile. În 1846 are un
succes uriaș cu primul său roman, Oameni sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful
Vissarion Belinski. A fost condamnat la zece ani de muncă silnică, de la 1849 la 1859, în
Siberia, din cauza implicării într-un grup de liberali utopiști, numit Cercul Petrașevski.
Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe fondul unor chinuitoare și continue tensiuni
psihologice: o execuție simulată, apoi niște ani grei de detenție, în care a fost terorizat de
comportamentul samavolnic al maiorului Krivțov[10]. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru
scriitor și o revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului. După eliberare, a fost
obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A întreprins mai multe
călătorii în Europa și a dezvoltat o dependență pentru jocurile de noroc care l-a aruncat în
brațele sărăciei. Pentru o vreme, a trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoștințe
sau amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit faimos datorită cărților sale. Spre
sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o orientare conservatoare, naționalist-
ortodoxă și pro-țaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor pe care l-a scris și editat prin forțe proprii,
i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-politice ruse.

Importanța sa în literatura universală este de prim rang[11]: Dostoievski a reprezentat o

influență principală pentru scriitori și gânditori ca Friedrich Nietzsche, Franz Kafka, Sigmund
Freud, Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, Emil Cioran, William Faulkner ori oameni ca Emir
Kusturica. Universul său literar reflectă criza socială și spirituală a Rusiei Țariste din secolul
al XIX-lea, închipuind ciocniri polifonice [12] între personaje originale și paradoxale, marcate
de un profund psihologism și tragism, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a
armoniei sociale și umane. Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice ale minții
(nebunia, crima sau suicidul), precum și în explorarea unor procese extreme ca auto-
distrugerea, umilirea, dominația tiranică, furia ucigașă[13]. Personajele sale întruchipează
adesea conștiințe fracturate, chinuite de povara libertății spiritului[14], incertitudinea
existenței lui Dumnezeu, nihilism și dominația răului. Prin ele, Dostoievski își demonstrează
talentul de observator extraordinar al psihologiei umane și al realităților politice și religioase
dintr-o Rusie aflată în procesul de modernizare. De multe ori lucrările sale sunt considerate
profetice[13], deoarece au anticipat comportamentul revoluționarilor bolșevici, precum și
efectul unor curente socioeconomice și geopolitice specifice secolului al XX-lea:
progresivism[15], socialism[16], nihilism. Dostoievski este și precursorul unor idei moderne
în literatură și filozofie. Se consideră că ar fi părintele existențialismului, în special datorită
nuvelei Însemnări din subterană, descrisă de Walter Kaufmann ca „cea mai bună uvertură
pentru existențialism scrisă vreodată[17]”.

Dostoievski este, alături de Tolstoi, unul din principalii scriitori ce au aparținut vârstei
de aur a literaturii ruse (1820-1880) și unul din cei mai reprezentativi pentru cultura Rusiei și
a Europei ortodoxe. Berdiaev mărturisește: « [...] culmile literaturii ruse sunt Tolstoi și
Dostoievski. În ei nu este nimic renascentist. Ei se frâng în chinuri religioase, caută
mântuirea. Este o caracteristică a rușilor[18]. »

Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume[19];
după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.[20]