Sunteți pe pagina 1din 3

Inspirați de metoda de conservare a laptelui matern prin congelare, care face ca acesta

să poată fi păstrat până la nouă luni, fără a-și pierde proprietățile, Asinia Farm a creat pentru
clienții ei, ca noutate, laptele de măgăriță ecologic pasteurizat congelat. De menționat că un
astfel de produs nu există în comerțul modern din România monitorizat în ultimii patru ani,
potrivit concluziilor raportului întocmit în anul 2022 de Retail Zoom România.
În această formă, laptele poate fi luat acasă într-o cantitate mai mare, având termen de
valabilitate prelungit și poate fi decongelat oricând, doar atât cât clientul dorește să consume
în maxim douăzeci și patru de ore. Laptele poate fi decongelat fie în frigider pentru cei care
au răbdare și timp, fie sub jetul de apă călduță. După decongelare, înainte de consum, este
indicat să se agite foarte bine punga.

2.3. Utilizarea laptelui de măgăriță în scopuri alimentare și cosmetice

Hipocrate, cel cunoscut ca părintele medicinii, a fost primul care a scris despre
virtuțile laptelui de margarita. În epoca romană, laptele era cunosct ca un remediu pentru
diversele afecțiuni, iar Pliniu cel Bătrân, în lucrarea sa enciclopedică, „Naturalis Historia”, a
scris pe larg despre beneficiile laptelui pentru sănătate.
Ulterior, celebrul naturalist francez Georges Louis Leclerc menționează beneficiile
laptelui de margarita în lucrarea sa „Historie naturelle”, iar Pauline Bonaparte, sora lui
Napoleon, este amintită că a folosit lapte de măgăriță pentru îngrijirea sănătății pielii ei. În
Franța, în secolul IX, dr.
Parrot de la Hospital des Enfants Assistes obișnuia să hrănească copiii abandonați cu
lapte de măgăriță și până în secolul XX s-a folosit pentru a hrăni copiii orfani și pentru a
vindeca copiii cu stare delicată de sănătate, bolnavii și bătrânii.
Se spune că cea mai bătrână femeie din lume, Maria de Capovilla, a murit la vârsta de
116 ani, iar unul dintre motivele longevității acesteia a fost considerat de către nutriționiști
consumul laptelui de măgăriță.
În zilele noastre, Papa Francisc a dezvăluit că pe când era copil în Argentina, țara lui
natală, a fost hrănit cu lapte de măgăriță, ca supliment la laptele mamei sale. Mărturisirea
neobișnuită a fost făcută când o companie italiană care comercializează lapte de măgăriță i-a
făcut cadou acestuia două măgărițe care au fost trimise la Castel Gandolfo, reședința de vară
a Papei. Compania a donat lapte de măgăriță și celui mai cunoscut spital de pediatrie din
Roma, Baby Jesus Hospital.
2.4. Proprietățile și beneficiile laptelui de măgăriță

Cunoscut încă din antichitate pentru proprietățile uimitoare asupra sănătății, laptele
de măgăriță a reintrat în atenția comunității medicale datorită beneficiilor generale asupra
sistemului imunitar, atât la bebeluși, copii, cât și la adulți.
Deosebit de bogat în imunoglobuline, reprezintă un elixir pentru prevenirea și
combaterea virusurilor, precum și a agresorilor bacteriologici, prezenți, de cele mai multe ori,
în timpul iernii (bronșită, răceli etc). De asemenea, are un conținut ridicat de compuși care
îmbunătățesc imunitatea (în special lizozima și lactoferina), care ajută la protejarea de infecții
și boli. Studiile au dovedit că laptele de măgăriță este în proporție de 97% similar cu laptele
matern, ca și compoziție (conținutul de lactoza, proteine, minerale și aminoacizi grași),
proprietăți și beneficii asupra sănătății. Astfel, el devine nu numai un tratament natural pentru
afecțiunile căilor respiratorii, dar și un aliment funcțional esențial ce poate înlocui cu succes
laptele de vacă sau formulele de lapte praf de creștere în alimentația bebelușilor peste 6 luni
și a copiilor. Nu în ultimul rând, este foarte recomandat persoanelor cu sistem imunitar slăbit,
persoanelor anemice sau sportivilor.
Laptele de măgăriță conține de 46 de ori mai multă vitamina C decât cel de vacă și
de 4 ori mai mult fier și foarte puține grăsimi. Mai mult, laptele de măgăriță are multă lactoză
7.4g/100g (similar cu cel matern) care îi conferă un gust dulce, foarte bun, pe care copiii îl
adoră, lactoza fiind cea care favorizează o mai bună absorbție a calciului la nivel intestinal și
susține sistemul osos atât la copii, cât și la femeile aflate la menopauza.
Laptele de măgăriţă nu conţine bacterii, ceea ce face ca el să poată fi băut și fără a fi
pasteurizat. Substanţele naturale din laptele de măgăriţă pot creşte imunitatea şi pot fi de
ajutor pentru persoanele cu afecţiuni precum astmul, eczema sau psoriazisul, atenuând
simptomele de dermatită atopică. Un studiu publicat în revista medicală Current
Pharmaceutical Design susţine că laptele de măgăriţă ar putea preveni întărirea arterelor,
datorită proprietăților sale de a dilata vasele de sânge. Un alt studiu publicat în Journal of
Food Science, consideră laptele de măgăriţă un aliment – medicament datorită valorii
nutriţionale şi proprietăților terapeutice.
Laptele de măgăriţă este bogat în vitaminele A, B1, B2, B6, C, D, E, fiind un lapte
foarte uşor de digerat. De asemenea, conţine mai puţine grăsimi decât laptele de vacă şi un
nivel ridicat de Omega 3 şi Omega 6 care ajută la scăderea nivelului de colesterol.
Tusea convulsivă (Pertussis), numită și tuse măgărească, se manifestă prin accese de
tuse care poate dura până la 100 de zile, iar, în vechime, în tradiția românească, laptele de
măgăriță era singurul tratament eficace, ce oprea tusea în 2-3 zile de administrare.
Laptele de măgăriță este folosit ca un lapte natural hipoalergenic, deoarece este
tolerat de aproximativ 90% dintre copiii cu alergii alimentare, de exemplu alergia la proteina
din lapte de vacă, o alergie alimentară comună în copilărie cu o prevalență de aprox. 3% în
primii trei ani de viață.
Recunoscut pe scară largă pentru calitățile sale excepționale, laptele de măgăriță este
un ingredient natural cu proprietăți revitalizante și regenerante pentru piele, fiind unul dintre
cele mai valoroase ingrediente din industria cosmetică, fie ea tradițională sau modernă.
Structura și compoziția biochimică a laptelui de măgăriță, foarte apropiată de cea a laptelui
matern, îl face foarte compatibil cu corpul nostru, atât din punct de vedere nutritiv, cât și
dermatologic. Laptele este similar unei emulsii cosmetice de acizi grași esențiali și activi
tonic într-o structură apoasă, dar blândă și protectoare. Acest lapte rar și prețios este bogat în
vitamine (A, B1, B2, B6, C si E), aliați importanți în lupta contra îmbătrânirii. Conține de
asemenea și minerale și oligoelemente (calciu, magneziu, fosfor, sodiu, fier și zinc), ceea ce-l
face un excelent tonic cutanat natural.
Cleopatra, regina Egiptului, a fost prima care a pus în evidență virtuțile laptelui de
măgăriță. Aceasta își menținea pielea tânără și catifelată făcând baie în lapte de măgăriță, baia
miraculoasă fiind unul dintre secretele ei de frumusețe. Este cunoscut faptul că, atunci când
călătorea, Cleopatra lua cu ea 2 măgărițe pentru a avea tot ce îi trebuie pentru baie.
Se spune și că Poppaea Sabina, cea de-a doua soție a împăratului Nero, își spăla fața
cu lapte de măgăriță de șapte ori pe zi și cerea să fie însoțită în călătorii de turme de măgari.

S-ar putea să vă placă și