Sunteți pe pagina 1din 7

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET


Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °49 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 13 SEPTEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA DINAINTEA Î NĂLȚĂRII S FINTEI C RUCI

Galateni 6, 11-18
Fraţilor, vedeţi cu ce fel ei în trupul vostru. Iar mie să nu- dreptarul acesta, pace şi milă asu-
de litere v-am scris eu, cu mâna mi fie a mă lăuda, decât numai în pra lor şi asupra Israelului lui
mea. Câţi vor să placă în trup, crucea Domnului nostru Iisus Dumnezeu! De acum înainte, ni-
aceia vă silesc să vă tăiaţi împre- Hristos prin care lumea este răs- meni să nu-mi mai facă supărare,
jur, numai ca să nu fie prigoniţi tignită pentru mine, şi eu pentru că eu port, în trupul meu, semne-
pentru crucea lui Hristos, căci nici lume! Că, în Hristos Iisus, nici le Domnului Iisus. Harul Dom-
ei singuri, cei ce se taie împrejur, tăierea împrejur nu este ceva, nici nului nostru Iisus Hristos să fie
nu păzesc Legea, ci voiesc să vă netăierea împrejur, ci făptura cea cu duhul vostru, fraţilor! Amin.
tăiaţi voi împrejur, ca să se laude nouă. Şi, câţi vor umbla după

Ioan 3, 13-17
Zis-a Domnul: Nimeni nu lui, ca tot cel ce crede în El să nu veşnică. Fiindcă n-a trimis Dum-
s-a suit la Cer decât Cel ce S-a piară, ci să aibă viaţă veşnică. nezeu pe Fiul Său în lume ca să
coborât din Cer, Fiul Omului, Pentru că Dumnezeu aşa a iubit judece lumea, ci ca să se mântu-
Care este în Cer. Şi, după cum lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul iască prin El lumea.
Moise a înălţat şarpele în pustie, -Născut L-a dat, ca oricine crede
aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omu- în El să nu piară, ci să aibă viaţă

TÂLCUIRI
Textul asupra căruia ne ştie creştinii foarte multe lucruri. aşa a iubit Dumnezeu lumea,
vom opri în cele ce urmează e Dar când se citeşte în biserică un încât şi pe Unul născut Fiul Său L
foarte scurt. Aşa e rânduit în text ca acesta, parcă ai vrea să -a dat, ca tot cel ce crede în El să
tipicul acestei duminici. Numai auzi ceva despre el, că doar nu e nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
cinci ver-sete. Meditând asupra în limbă străină şi nici rostit şi Pentru că Dumnezeu n-a trimis
lor şi dându-mi seama că ele sunt scris pentru alţii. Chiar dacă e mai pe Fiul Său în lume ca să judece
cam teoretice, destul de abstracte, greu de înţeles. Sau tocmai pentru lumea, ci ca lumea să se
presupunând oarecare cunoştinţe că e mai greu de înţeles. mântuiască prin El” (Ioan 3, 13-
teolo­gice spre a fi înţelese, m-am Iată textul: „Nimeni nu s- 17).
dus la cărţile câtorva predicatori a suit în cer decât numai Cel ce s- Într-adevăr, textul e ceea
mari ca să aflu de la dânşii cum le a pogorât din cer, Fiul Omului ce s-ar putea numi un text
-au tâlcuit. Care este din cer. Precum Moise a doctrinar. Adică de învăţătură de
Unii au vorbit despre înălţat şarpele în pustie, aşa credinţă: despre Dumnezeu,
iubire, alţii despre răscumpărare, trebuie să se înalţe Fiul Omului. despre întru­parea Fiului şi rostul
alţii despre suferinţă, sau despre Ca tot cel ce crede întru El să nu ei în iconomia mântuirii şi
jertfă. Şi despre acestea trebuie să piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că bineînţeles, despre felul cum
PAG. 2

T ÂLCUIRI
oamenii îşi pot însuşi roadele cu autoritate, pentru ca cei ca el niciei, pentru totdeauna şi în toate
întrupării Domnului. Asemenea erau consideraţi a fi cei mai fideli limbile.
lucruri se învaţă la şcolile observatori ai Legii, evlavioşii Fiind însă cărturari, nu
teologice. Dar nu sunt totuşi chiar învăţaţi. înseamnă că nu puteau fi în
atât de grele pe cât par. Ce-ar fi ca Când auzim de „cărturari acelaşi timp şi farisei. Nu era însă
noi să încercăm să ne adresăm şi farisei”, aşa trebuie să-i neapărat necesar. Mântuitorul ni-i
chiar acestor patru versete şi să înţelegem. Numai mai târziu prezintă ca pe două categorii de
încercăm să le pri­cepem Mântuitorul i-a descoperit a fi for reprezentanţi ai vieţii religioase
împreună. ­malişti, vicleni şi superficiali din din vremea Sa.
Pentru ca să le Acesta de care
percepem, primul lucru vorbim acum era dintre
pe care trebuie să-l cei pioşi, religioşi, era
facem, e să le punem în fariseu. Şi probabil chiar
context. Adică să le cu mare vază. Să ni-l
fixăm exact momentul închipuim a fi fost un
şi locul în care au fost bătrân venerabil, cu
rostite, să vedem cui au barbă, un bătrân cuminte
fost adresate şi de ce. şi înţelept, cum ar trebui
Ne aflăm într- să fie toţi bătrânii. A
un moment în care venit la Mântuitorul să-I
Mântuitorul, fiind în pună câteva întrebări.
Ierusalim, primeşte Spre deosebire
seara târziu o vizită. O însă de alţii care veneau
vizită neaşteptată. O cu gânduri rele, să-L
vizita care, fără îndoială, ispitească, să-L prindă în
L-a surprins. Întâi cuvânt, acesta - de aceea
fiindcă I se făcea cred că era înţelept şi
oarecum pe ascuns. Era cuminte - acesta n-a venit
ca o audienţă secretă a cu gând de ispită. Era o
unui fariseu, la rară excepţie. N-a venit
Dumnezeu! să-L pună în încurcătură
Pe faţă se ştie ce cu vreo întrebare. N-a
spuneau. Va fi fost venit să-L prindă în
interesat şi Iisus ce cuvânt şi după aceea să
poate spune unul ca alerge la mai marii cetăţii
acesta în taină! Cel care venea n-a punct de vedere al evlaviei, şi să-L denunţe, cum au făcut
vrut să fie văzut de nimeni că denunţându-i ca înşelători, ceea alţii. Nu. El a venit cu gând foarte
vine să-L viziteze pe acest profet ce de altfel făcuse şi Ioan curat, ca să afle răspuns la cel
contestat de oficia­lităţile Botezătorul. Erau unii cărturari, puţin o întrebare.
religioase, ştiut ca urmărit. De adică învăţaţi, teoreticieni, exegeţi, Mai întâi a făcut o,
aceea a şi venit pe ascuns, dintre cei care în interpretările lor, declaraţie: „Rabi, ştim că eşti
noaptea. „strecurau ţânţarul şi înghiţeau învăţător venit de la Dumnezeu!”.
Cine era acesta şi de ce se cămila”, adică se opreau la Iată o declaraţie foarte importantă
ferea? Avea motive să se ferească? nimicuri şi pierdeau din vedere din partea unui mai mare al
Avea şi încă din belşug. Fapta lui esenţialul, iar alţii erau farisei, templului. Iisus trebuia să fi fost
era o faptă de îndrăzneală şi curaj. adică oameni pioşi, evlaviosi, dar foarte mirat de o asemenea
Fiindcă era unul din mai marii care făceau totul la vedere, ceea introducere. Desigur, putea fi şi o
templului, dintre cărturari şi ce i-a şi descoperit a fi făţarnici. declaraţie de circumstanţă, o
farisei, adică unul din ceata celor De unde şi numele li s-a „captatio benevolentiae”, deci se
aleşi, cu mare trecere în popor şi transformat în simbol al făţăr­ impunea atenţie, dar bătrânul
PAG. 3

T ÂLCUIRI
părea mai degrabă sincer decât întrebare. „Cum să mă nasc din zis: Cum pot să fie aces­tea? Iisus
şiret. Şi înţelept. Şi-a dezvăluit şi nou? Noi ştim că naşterea se a răspuns şi i-a zis: Tu eşti
numele: Nicodim, deşi s-ar fi petrece o singură dată”. învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti
putut teme s-o facă. Aceasta Nicodim gândea cu acestea? Adevărat, adevărat zic
denotă încrederea desăvârşită pe instrumentele gândirii obişnuite, ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi
care o avea în Iisus. Îşi va fi dat orizon-tale. Am putea numi ce am văzut mărturisim, dar
seama că ar putea fi bănuit că a logica lui logică nicodimică, o mărturia noastră nu o primiţi.
venit să-I întindă o capcană, de logică a ime­diatului terestru, Dacă v-am spus cele pământeşti
aceea a ţinut să-şi motiveze de simplu. El nu-şi dădea încă seama şi nu credeţi, cum veţi crede de vă
îndată afirmaţia şi sinceritatea de că aceeaşi limbă poate spune vom spune cele cereşti?” (Ioan 3,
care era sigur că Iisus s-ar fi putut lucruri diferite, despre lumi 6-12).
îndoi: „Căci astfel de semne ca diferite. Genul aces-ta de vorbire, După aceste cuvinte au
cele pe care le faci Tu, nimeni nu în metafore şi analogii, era urmat cele cinci versete din
le poate face, de n-ar fi practicat şi în textele Vechiului Evanghelia de azi. Să ni le
Dumnezeu cu Dânsul”. Testament, dar Cel care îl reamintim: „Şi nimeni nu s-a mai
Iată o declaraţie întrebuinţează frecvent şi întot­ suit în cer, decât Cel ce s-a
frumoasă, o declaraţie pozitivă, o deauna surprinzător, este coborât din cer, Fiul Omului, care
declaraţie de apreciere a îndeosebi Iisus. Nici apostolii nu este în cer. Şi după cum Moise a
învăţăturilor, a minunilor, a s-au obişnuit uşor cu el. Exemple înălţat şarpele în pustie, aşa
semnelor cu care îşi însoţea de oprire la sensul imediat, trebuie să se înalţe Fiul Omului,
Mântuitorul învăţăturile, care, fără terestru, avem multe. Apa cea vie, ca tot cel ce crede în El să nu
îndoială, pe Mântuitorul îl va fi din vorbirea cu samarineanca e piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci
măgulit. Îi va fi plăcut acest numai unul din exemplele cele Dumnezeu aşa a iubit lumea,
bătrân. De aceea a şi acceptat să mai concludente de logică încât pe Fiul Său cel Unul născut
stea de vorbă cu el şi să-i nicodimică. L-a dat, ca oricine crede în El să
răspundă la întrebări, să-i Mântuitorul insistă însă. nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
dezvăluie nişte lucruri de taină. E Nu-l lămureşte prea deschis, dar Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul
de presupus că vor fi discutat mai insistă cu câteva completări: Său în lume ca să judece lumea, ci
mult, dar Mântuitorul - după cum „Adevărul adevărat îţi spun: De ca să se mântuiască prin El,
ne relatează Sfântul Evanghelist nu se va naşte cineva din apă şi lumea” (Ioan 3, 13-17).
Ioan în Evanghelia sa - i-a spus din Duh, nu va putea să intre în Să ne oprim puţin la
dintr-o dată aceste cuvinte: împărăţia lui Dumnezeu”. Nu „naşterea din nou”, din apă şi din
„Adevărul adevărat îţi spun: de ştim în ce măsură a înţeles Duh. E vorba, fără îndoială, de
nu se va naşte cineva din nou, nu Nicodim această explicaţie. naşterea prin botez, de naşterea la
va putea vedea împărăţia lui Probabil n-a înţeles-o prea bine. creştinism. Naşterea din apă este
Dumnezeu” (Ioan, 3, 3). Probabil nici noi, astăzi, n-am simbol al curăţirii. Cu apa ne
Când a auzit bătrânul înţelege-o prea bine, dacă nu ni s- spălăm necurăţenia din afară, cea
Nicodim acel cuvânt, a rămas ar tâlcui. materială. E de înţeles deci de ce
cam încur-cat, perplex. N-a Mântuitorul şi-a dat apa poate deveni un simbol şi al
înţeles cuvântul şi i-a întors seama că Nicodim n-a pătruns în
Mântuitorului între­barea: „Cum sensul cuvintelor Sale. A Gândul zilei
poate un om să se nască, bătrân continuat: „Ce este născut din
fiind? Poate el oare a doua oară să trup, trup este; şi ce este născut Domnul mă paște și
intre în pântecele maicii sale şi să din Duh, duh este. Nu te mira că
se nască din nou?”. ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de nimic nu-mi va lipsi,
Întrebarea lui a fost sus. Vântul suflă unde voieşte şi la loc de pășune, aco-
corectă. Trebuie să recunoaştem tu auzi glasul lui, dar nu ştii de lo m-a sălășluit…
că mulţi dintre noi, dacă am fi unde vine, nici încotro se duce.
fost în locul lui, probabil am fi Astfel este cu oricine e născut din
întors Mântuitorului aceeaşi Duhul. A răspuns Nicodim şi I-a Psalmul 22, 1
PAG. 4

T ÂLCUIRI
curăţirii spirituale. Curăţirea spiri­ Sfintei Treimi. cer”. Şi precizează: „Fiul Omului
tuală este o curăţire prin Duhul A fi om nou înseamnă care este în cer!”. Cu alte cuvinte,
Sfânt. Ea înseamnă naşterea din însă şi a intra sub regimul continuă să-şi prezinte datele
nou a sufletului. poruncilor. Tânărul bogat, ca să biografice şi mai pe larg, în
De aceea noi, ortodocşii, intre în împărăţie, Mântuitorul i-a vederea stabilirii precise a iden-
facem Botezul cu apă, dar îndată cerut să păzească poruncile. Şi tităţii Sale, spre a-şi legitima
administrăm pruncului Taina care sunt? Să cinsteşti pe tatăl şi cuvintele, ca venind de la
Mirungerii. Facem aceasta în pe mama ta, să nu ucizi, să nu Dumnezeu, de aceea arată că „S-a
cadrul aceleiaşi ceremonii, pentru furi, să nu fii desfrânat şi toate pogorât din cer”.
că prin Taina Mirungerii celelalte pe care le-a primit Moise Extraordinară mărturisire.
transmitem noului botezat harul de la Dumnezeu pe muntele Încărcată pe măsura capacităţii de
Sfântului Duh adică încreştinăm Horebului şi le-a notat pe două judecată logică a interlocutorului.
puterile lui sufleteşti şi îl facem table de piatră (Deut. 5, 1-21). Cine ar putea vorbi despre lucruri
apt pentru primirea lui Hristos, Intrarea în creştinism din cer, cu autoritate, decât Cel ce
pentru intrarea în Împărăţia lui acordă drepturi, dar impune şi s-a pogorât din cer? Şi nimeni
Dumnezeu, de aceea abia acum i datorii şi în primul rând, datoria altul nu s-a pogorât din cer. Iisus i
se poate adminis-tra Taina Sfintei de a te plasa într-o ordine nouă -a dezvăluit deci întru­parea Sa. Şi
Împărtăşanii. Acum înţelegem de de gândire şi de orientare şi într-o şi-a motivat intenţiile care, uneori,
ce Iisus i-a spus lui Nicodim: „De ordine nouă de făptuire. au putut părea oamenilor Legii ca
nu se va naşte cineva din apă şi În conversaţia cu fiind în contradicţie cu Legea.
din Duh, nu va intra în Împărăţia Nicodim, Mântuitorul îi spune la Dar El arăta că are dreptul să
lui Dumnezeu”. Aceasta este un moment dat: „Adevărul, procedeze la astfel de modificări.
„naşterea de sus”. Prin aceasta, adevărat îţi grăiesc, că ceea ce Acum vom înţelege de ce
noul născut este imediat inclus în ştim spunem şi mărturisim ceea aceste cuvinte, aşa cum sunt rân­
trupul lui Hristos. A devenit ce am văzut”. Oare de ce-i spune duite ca lectură biblică astăzi, ni s-
creştin deplin. Mântuitorul cuvintele acestea? au părut la început fără legătură şi
Aceasta este „naşterea din Pentru că Mântuitorul vrea să-l fără sens. Ele erau continuarea
nou”, din apă şi din Duh, pe care încredinţeze că-i vorbeşte ca unul unei convorbiri cu Nicodim, în
n-a înţeles-o la început Nicodim. care ştie ce spune, că nu este un momentul în care Mântuitorul îşi
Cel care se naşte din trup este oarecine care improvizează nişte legitima dreptul de a învăţa chiar
pământesc. Cel botezat a intrat în răspunsuri la întâmplare, ci că are altfel decât Legea, deşi nu
familia cerească. A intrat în rân­ calitatea de a-i răspunde. Este desfiinţa Legea. O completa cu
dul celor care se află sub grija, venit de sus. Ceea ce spune, de înţelegeri noi, mai adevărate, mai
conducerea, povaţa, acolo ştie, ca Unul care „a văzut” largi.
supravegherea şi ajutorul lui ceea ce afirmă. Nicodim trebuia să
Dumnezeu. A văzut idei? Într-un fel priceapă că stătea de vorbă cu o
De aceea în poporul da. A văzut ideea ideilor, pe autoritate afară de care alta mai
nostru există cre­dinţa că pruncii Dumnezeu. De la El ştie ce ştie. mare nu era. Cu Dumnezeu.
trebuie neapărat botezaţi şi cât Într-un fel, am zice noi cu cuvin- Descoperirea era pentru Nicodim
mai repede, ca să nu stai prea tele noastre de astăzi: Mântuitorul uluitoare. Nici n-a mai replicat.
mult cu „păgânul” în casă! De se legitimează în faţa lui Nicodim. Doar a ascultat.
îndată ce l-ai botezat, totul intră Ca şi când i-ar arăta o carte de Gândurile lui erau însă
în ordine şi în rânduială. Botezul identitate: Uite cine sunt! Sunt împărţite. Crescut în Legea lui
este ieşirea de sub vechiul blestem unul din aceia care au văzut ceea Moise, cum putea el accepta o
biblic de după păcatul strămoşilor ce-ţi spune. De aceea con­tinuă nouă autoritate, ultimă, care să-l
Adam şi Eva. Este reintrarea în conversaţia cu care începe textul corecteze pe Moise? Era Acesta
graţiile lui Dumnezeu. Aceasta celor cinci versete pe care ne-am de la Dumnezeu, dar şi Moise
este de fapt intrarea în Har, în propus să ni le tâlcuim, cu: primise Legea, tot de la
Duh, îndumnezeirea, pentru că „Nimenea nu s-a suit în cer, decât Dumnezeu!
Duhul Sfânt e a treia persoană a numai Cel care s-a pogorât din Iisus i-a citit gândurile.
PAG. 5

T ÂLCUIRI
Trebuia să-l scoată din terenul său. Pe când se retrăgea tre­buie să se înalţe şi Fiul
încurcătură. Trebuia să lege, în din Egipt, prin pustie, cu poporul Omului?”. Şi de ce să se înalţe?
mintea lui Nicodim, tot ceea ce îi evreiesc pe care-l scosese din Unde era legătura cu şarpele lui
spusese, cu ceea ce-i spusese robie, la un moment dat Moise a Moise? Nicodim a fost pus la grea
Moise. Trebuia să-i dea cheia confecţionat un şarpe din aramă. încercare. Tânărul Prooroc îl
împăcării celor două autorităţi: a De ce l-a înălţat? Să ne întrecea în tâlcuirea Legii. Era de
lui Moise, care era de mult ducem direct la text: „De la la Dumnezeu. Aceasta crezuse şi
garantată şi a Sa, care trebuia muntele Hor au apucat pe calea înainte. Acum aflase şi din gura
demonstrată. De aceea mai Mării Roşii, ca să ocolească Lui: „că vine de Sus”. Dar care
departe se va referi la Moise. pământul lui Edom, dar pe cale s- era legătura cu Moise şi cu
Fără această explicaţie, a împuţinat poporul cu duhul. Şi şarpele? Şi de ce tre­buia să se
referirea lui la Moise, din cel de al grăia poporul împotriva lui înalţe?
doilea verset al Evangheliei de Dumnezeu şi împotriva lui Moise, Să încercăm să-i
azi, pare într-adevăr fără nici o zicând: La ce ne-ai scos din răspundem noi. De ce se înalţă
legă­tură logică în context. Acum pământul Egiptului, ca să ne ceva? Ca să fie văzut din toate
ştim de ce s-a referit la Moise. omori în pustiu, că aici nu-i nici părţile. De aceea a înălţat şi Moise
Nicodim avea nevoie de această pâine, nici apă şi sufletul nostru s- şarpele, ca să-l vadă toţi din toate
referire. E drept că Mântuitorul îi a scârbit de această hrană părţile şi să nu moară. Tot aşa,
va vorbi din nou printr-o alegorie, netrebnică. Atunci a trimis cum a fost înălţat şarpele, trebuia
ca şi cea cu „naşterea din nou”, Domnul asupra poporului şerpi să se înalţe şi Fiul Omului. Şi cu
cam supraestimând capacitatea lui veninoşi, care muşcau poporul şi acelaşi scop. Căci i-a spus în
de a înţelege alegoriile, dar era a murit mulţime de popor din fiii continuare lui Nicodim: „Fiul
obligat să le înţeleagă, dacă se lui Israel. A venit deci poporul la omului trebuie să se înalţe, „ca tot
angaja în astfel de discuţii. Moise şi a zis: Am greşit grăind cel ce crede în El să nu piară, ci să
I-a spus: „Precum Moise împotriva Domnului şi împotriva aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15).
a înălţat şarpele în pustie, aşa tre­ ta; roagă-te Domnului, ca să Dumnezeu prin Moise dădea
buie să se înalţe şi Fiul Omului”. depărteze şerpii de la noi. Şi s-a viaţa pămân­tească, prin şarpele
Ce va fi vrut să zică cu aceasta? rugat Moise Domnului pentru lui; Iisus înălţat va da „viaţa
Sunt convins că toţi vă întrebaţi popor. Iar Domnul a zis către veşnică”.
acum: ce mai înseamnă şi aceasta? Moise: Fă-ţi un şarpe de aramă şi- Dificilă convorbire, va fi
Ce legătură are aici Moise şi i pune pe un stâlp; şi de va muşca zis Nicodim. Tânărul Rabbi mută
şarpele, cu faptul că Iisus era din şarpele pe vreun om, tot cel mereu vorba de pe un plan pe
cer şi că Nicodim trebuia să se muşcat, care se va uita la el, va altul. Eu am crezut întâi că
nască din nou? trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de vorbea cam în dodii, despre o
Să ne amintim: vorbea cu aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi absurdă naştere din nou şi El
Nicodim. Vorbea cu un când un şarpe muşca vreun om, vorbea despre o naştere în Duh,
cunoscător al Vechiului acesta privea la şarpele cel de spirituală. Asta am înţeles-o până
Testament. Trebuia, prin urmare, aramă şi trăia” (Numeri 21, 1-9). la urmă. Dar acum din nou o
să-i vorbească pe limba pe care o Nicodim îşi va fi amintit schimbă. Îmi vorbeşte de Moise
înţelegea el foarte bine. I-a adus şi el de această istorie din vremea care vindeca de muşcătură de
deci aminte de un episod din lui Moise. Dar cum trebuia să şarpe prin şarpele lui de aramă,
Vechiul Testament. L-a atras pe înţeleagă cuvintele lui Iisus: „Aşa dar El se gândeşte la altceva. Se
PAG. 6

T ÂLCUIRI
compară cu şarpele de aramă, Noi ştim însă acum ce a prietenii lui Iisus.
care să fie ridicat ca şi acela, dar vrut să-i transmită Iisus. Lui Dar cu cei care nu vor
oferă „viaţă veşnică”. Dar cui? Nicodim şi nouă. Pentru că crede, ce se va întâmpla?
Unde sunt cei muşcaţi de şarpe? Mântuitorul, prin analogia cu Interesant este felul cum
Şi despre ce fel de şarpe vorbeşte şarpele de aramă, a introdus în Mântuitorul îi spune lui Nicodim
El? Nu de şarpe vorbeşte de discuţie o profeţie despre Sine. şi acest lucru, ca şi cum i-ar fi
altfel, ci de „Fiul Omului”. De Şarpele de aramă era încolăcit la ghicit o întrebare. Nu spune că
Sine? El se numeşte pe Sine „Fiul vârf şi avea formă de cruce. Aşa, vor fi pedepsiţi, ci spune sim­plu:
Omului”, dar deşi e om, zice că e pe o Cruce va fi răstignit Fiul „Iar cei ce nu vor crede, iată-i
„pogorât din cer”! Omului, la care toţi vor fi chemaţi judecaţi pentru că n-au crezut”.
Nicodim va fi fost şi mai să privească şi aşa cum aceia, pe Deci cel care nu crede,
încurcat, când a auzit în vremea lui Moise, se vindecau de prin însuşi faptul că nu crede, se
continuare cum tâlcuieşte Iisus pe muşcătura şarpelui, aşa şi cei care judecă pe sine. Se autojudecă. Cel
„Fiul Omului”: „Căci aşa a iubit vor privi la Iisus răstignit şi vor care nu e înăuntru, ci stă în afară,
Dumnezeu lumea, încât şi pe crede în El vor căpăta iertare de acela nu ştie ce se întâmplă
Unul născut Fiul Său L-a dat, ca păcate, se vor mântui şi vor înăuntru. Dacă nu crede şi
tot cel ce crede în El să nu piară, dobândi viaţa veşnică. De aceea a rămâne afară, rămâne cu ceea ce
ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că zis că: „Tot Cel ce crede în El să se vede afară. Dacă intră înăuntru,
Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. dacă va crede, atunci află ce se
în lume ca să judece lumea, ci ca Prin urmare, aceasta este petrece înăuntru. Dacă nu crede,
lumea să se mântuiască prin concluzia: În momentul în care rămâne afară. S-a judecat prin
El” (Ioan 3, 16-17). Fiul Omului, Iisus Hristos, va fi însuşi faptul că a rămas afară. Cât
Nu-i era uşor lui Nicodim răstignit pe cruce, la crucea îşi oferă, atâta are. Ridică ochii?
să se descurce. Ba chiar, ultimele aceasta tre­buie să privească toţi, Vede crucea şi se mântuieşte. Nu-
cuvinte îl încurcau de tot. Acum i pentru că ea este mijlocul prin i ridică? Moare precum iudeii din
se vorbea de „Fiul lui care toţi vor fi răscumpăraţi, toţi pustie, care nu se uitau la şarpele
Dumnezeu”. Mintea lui se oprea. se vor putea vindeca de păcate. de aramă.
Înţelegea că era vorba de o analo­ Toţi? Da: toţi „cei care vor Aici e vorba şi de o
gie cu vindecările prin şarpele de crede”. Cei care vor crede ce? Că moarte spirituală, desigur, a celor
aramă, dar despre ce vindecare El este Fiul lui Dumnezeu şi îşi care, în păcat, nu ridică ochii spre
vorbea tânărul Rabbi, nu vor însuşi jertfa Lui. Deci numai Dumnezeu. Dacă lumina este
înţelegea. aceia, deşi El se va lăsa răstignit înăuntru şi el rămâne afara, unde
Vom vedea însă că, în pentru păcatele tuturor nu este lumină, stă în întuneric.
logica discursului lui Iisus, totul oamenilor, ca să-i răs­cumpere Fiecare îşi alege locul unde se
se lega de minune. Suntem şi prin astfel de la cel în mrejele căruia plasează. Este foarte plastică şi
aceasta, în inima teologiei căzuseră. Şarpele lui Moise din delicată această modalitate a lui
întrupării şi a răscumpărării. pustie a fost prefigurarea crucii Iisus, de a explica ce se va
Mântuitorul îşi desfăşura procesul Răstignirii şi a izbăvirii prin ea. întâmpla cu cei care nu vor crede.
proclamării sensului întrupării Şi în cazul şarpelui lui Cei care vor crede, aceia
Sale, punea bazele teologiei în Moise, se vindecau numai cei care vor moşteni împărăţia cerurilor.
ceea ce are ea mai profund până îl vedeau, dar toţi puteau să-l Acum, cele cinci versete ni se par
astăzi. Fără aceasta n-am înţelege vadă, dacă îşi ridicau privirile la el. mult mai limpezi şi nu va mai
de ce a venit Iisus, de ce a Şi Iisus a murit pentru toţi, dar trece nimeni peste ceva greu de
coborât Dumnezeu pe pământ. numai cei care vor crede vor priceput, ca peste ceva ce trebuie
Nicodim nu va fi înţeles beneficia de jertfa Lui. lăsat numai pe seama teologilor.
pe loc. În sistemul teologiei pe Evanghelistul nu ne mai Mântuitorul n-a vorbit numai
care o ştia el, nu intrau încă astfel spune cât a înţeles Nicodim din pentru teologi. (...).
de concepte ca „Fiul lui con-vorbire. Dar nu ne spune nici Mitropolitul Antonie Plămădeală,
Dumnezeu”, „Întrupare” şi că a plecat de la Iisus nelămurit. Sursa: doxologia.ro
„Viaţă veşnică”. Tradiţia îl aminteşte printre
PAG. 7

Cuvânt filocalic
A şaptea luptă o avem n-a putut moleşi pe cineva prin aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a
împotriva duhului slavei deşar- belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte răspuns în glumă, zicând: „Acum
te. Patima aceasta este foarte fe- prin postul pe care îl ţine de dra- venii, când făceai tu otpustul ce-
lurită şi foarte subţire, şi nu o ba- gul laudelor. Scurt vorbind, tot lor chemaţi“. Auzind fratele aces-
gă de seamă uşor nici însuşi cel ce lucrul, toată îndeletnicirea dau tea a căzut la picioarele bătrânu-
pătimeşte de dânsa. Atacurile ce- prilej de război acestui drac vi- lui, cerându-i să se roage pentru
lorlalte patimi sunt mai vădite şi clean. Pe lângă acestea el îl face dânsul ca să se izbăvească de rătă-
de aceea e mai uşoară oarecum pe monah să se gândească şi la cirea aceasta. Am amintit aceasta,
lupta cu dânsele, căci sufletul cu- preoţie. Îmi aduc aminte de un vrând să arăt la câtă nesimţire du-
noaşte pe potrivnicul său şi îndată bătrân, pe când petreceam în pus- ce dracul acesta pe om. Drept
îl răstoarnă prin împo- aceea, cel ce vrea să
trivirea cu cuvântul şi se lupte desăvârşit şi
prin rugăciune. Dar să ia cununa dreptăţii
păcatul slavei deşarte desăvârşite să se stră-
având multe înfăţişări, duiască în toate chi-
precum s-a zis, este purile să biruie aceas-
greu de biruit. El în- tă fiară cu multe ca-
cearcă să săgeteze pe pete. Să aibă pururi
ostaşul lui Hristos înaintea ochilor cu-
prin orice îndeletnici- vântul lui David:
re, prin glas, prin cu- „Domnul a risipit
vânt, prin tăcere, prin oasele celor ce plac
lucru, prin priveghere, oamenilor“ (Ps. LIII,
postiri, rugăciune, citire, linişte, tia sketică. Ducându-se acesta la 6). Deci nimic să nu facă uitându-
până şi prin îndelunga răbdare. Pe chilia unui frate spre cercetare, se după lauda oamenilor, ci numai
cel ce nu izbuteşte să-l amăgească apropiindu-se de uşă l-a auzit gră- răsplata lui Dumnezeu să o caute.
spre slava deşartă prin scumpetea ind. Şi socotind bătrânul că citeşte Să lepede necontenit gândurile
hainelor, încearcă să-l ispitească din Scriptură a stat să asculte, pâ- care vin în inima lui şi îl laudă, şi
prin îmbrăcămintea proastă şi pe nă ce a simţit că fratele îşi ieşise să se dispreţuiască pe sine înain-
cel ce nu l-a putut face să se în- din minte din pricina slavei deşar- tea lui Dumnezeu. Căci numai aşa
gâmfe prin cinste, pe acela îl duce te şi se hirotonisise pe sine dia- va putea, cu ajutorul lui
la nebunie prin aşa-zisa răbdare a con, făcând tocmai otpustul celor Dumnezeu, să se izbăvească de
necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut chemaţi. Deci cum a auzit bătrâ- duhul slavei deşarte. (Sfântul
împinge la slava deşartă pentru nul acestea, împingând uşa a in- Ioan Casian, Cele opt gânduri
destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte trat şi întâmpinându-l fratele i s-a ale răutății, Despre slava
prin tăcere, făcându-l să-şi închi- închinat după obicei şi ceru să deșartă, Filocalia I)
puie că a dobândit liniştea. Dacă afle de la el dacă de multă vreme

„C ÂNTAȚI D OMNULUI TOT PĂMÂNTUL !”


Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit răstignirea cea de bunăvoie spre învierea
cea de obște a neamului omenesc, și prin trestia Crucii, cu vopsele roșii degetele Tale Ți-ai sânge-
rat; iertare greșelilor, împărătește binevoind a ne scrie nouă cu iubire de oameni, nu ne trece pe noi
cei ce suntem în primejdii și nu ne depărta iarăși de la Tine; ci Te milostivește Unule, Îndelung-
Răbdătorule, spre poporul cel ce este în nevoi, și Te scoală, și bate pe cei ce se luptă cu noi, ca un
Atotputernic
Și acum… de la Laude, Glasul al III-lea , Utrenia din 13 septembrie

S-ar putea să vă placă și