UNELTE ŞI RESURSE

CUM SĂ CONDUCI UN GRUP MIC

I. Scopul grupului mic

Scopul grupului mic este de a amplifica prin interacţiune rezultatele studiului sau a sesiunii
prezentate în grupul mare.

Detalii practice
 Expunerea de tip sesiune este inutilă într-un grup mic fiindcă membrii săi au participat la un
studiu într-un grup mai mare.
 Întruniţi-vă într-o atmosferă plăcută.
 Fă aranjamentele fizice necesare.
 Ai grijă să previi distragerea atenţiei.

Cum să te pregăteşti personal pentru a conduce un grup mic?

 Cunoaşte foarte bine materialul care va fi prezentat.
 Arată-te încântat(ă) de descoperirile făcute de grup.
 Fii bucuros(oasă) de ceea ce descoperă alţii şi manifestă-ţi bucuria – chiar dacă este un
lucru pe care tu l-ai învăţat demult.
 Foloseşte-ţi simţul umorului.
 Fii plin(ă) de entuziasm. Tu trebuie să fii cel/cea mai plin(ă) de entuziasm. Fă ca fiecare
întâlnire să fie de neuitat. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi dea un duh de entuziasm atât când
pregăteşti lecţia, cât şi când o conduci.
 Învaţă cum să descoperi şi să răspunzi nevoilor.
 Identifică-te cu nevoile membrilor grupului tău şi ajută-i să vadă cum poate răspunde
Scriptura nevoilor lor.
 Una din cele mai mari lucrări pe care le poţi avea ca lider de grup de discuţii este să te rogi
regulat pentru toţi membrii grupului. Domnul va răsplăti o astfel de preocupare.

II. Cum să conduci grupuri de studiu biblic pentru necreştini

Într-un astfel de grup este important ca şi lider, să le comunici că toţi învăţaţi împreună. Nu
încerca să le dai lecţii. Transmite acceptare totală a fiecărei persoane. Pentru a-i influenţa cu
adevărat pe necreştini trebuie să ai legături de prietenie cu ei.

Ţine cont de următoarele lucruri:

 Când ei vor afla că eşti „un tip religios/o tipă religioasă”, vor încerca să te facă să vorbeşti
despre aceasta. E bine să discuţi cu ei doar câteva lucruri spirituale care să îi motiveze să
dorească alte discuţii mai amănunţite.
 Nu încerca să-i schimbi. Nu este responsabilitatea ta să le schimbi obiceiurile şi modul de
viaţă. Ei trebuie să înţeleagă mai întâi Evanghelia şi să aibă în mod personal experienţa
întâlnirii cu Isus Hristos.
 Interesează-te sincer mai întâi de vieţile lor. Ascultă ce îţi spun. Ulterior, poţi discuta
gândurile şi problemele lor şi poţi menţiona afirmaţii din Scriptură care au legătură cu
conversaţia voastră.
 Ţinând cont de scopul taberei şi al discuţiilor, întreabă dacă fiecare este de acord să
accepte, cel puţin temporar, două premise: (1) că există Dumnezeu şi (2) că învăţăturile
biblice sunt adevărate şi au autoritate.
 Dacă ai creat o atmosferă deschisă şi relaxată în cadrul grupului, l-ai ajutat pe fiecare să
simtă că îi eşti prieten(ă) şi ai prezentat Evanghelia cu claritate, atunci confruntarea lor cu

1
 acceptarea lui Hristos ca Mântuitor poate avea loc fără să producă tensiune sau frustrare.
Va veni firesc şi lejer.
 Dacă crezi că fiecare necreştin din grup este gata să creadă în Hristos, atunci vei dori,
probabil, să ai confruntarea în cadrul întrunirii. Dacă unii sunt gata, iar alţii nu, poţi să te
întâlneşti altă dată cu cei care sunt gata să le dai ocazia de a lua hotărârea individual.

III. Întrebările – Cheia discuţiilor reuşite

Pedagogul creştin H. H. Horne a scris în „Isus, Marele Învăţător” că Isus „nu a venit ca să
răspundă la întrebări, ci ca să le pună; nu ca să liniştească sufletele oamenilor, ci ca să le
stârnească”. Întrebările au alcătuit esenţa metodei de predare a lui Isus.

Un lider bun îi ajută pe membrii grupului să descopere ei înşişi adevărurile biblice. Prin urmare,
el trebuie să-şi cultive aptitudinea de a pune întrebările potrivite. Există o artă de a pune
întrebări. Oricine doreşte, poate să-şi formeze deprinderea de a pune întrebări bune. Iată trei
criterii pentru întrebări bune: sunt clare, relevante şi stimulează discuţia.

Prin întrebări, liderul ajută grupul să descopere, să înţeleagă şi să aplice adevărurile biblice.
Toate acestea le realizează prin:

 iniţierea discuţiilor;
 orientarea discuţiilor;
 rezumarea discuţiilor;
 ajutarea membrilor grupului să aplice ceea ce au învăţat.

Ce întrebări stimulează cel mai bine discuţia?

 Pune întrebări generale, care au mai multe răspunsuri posibile.
 Nu răspunde niciodată atunci când poţi întreba.
 Nu uita că tu, ca lider, nu trebuie să fii o enciclopedie biblică ambulantă, având toate
răspunsurile. A conduce înseamnă a călăuzi grupul în aşa fel încât fiecare om, inclusiv tu,
să amplifice şi să clarifice ceea ce cunoaşte din studiul universal.
 Regula cel mai uşor de amintit este să nu pui niciodată întrebări la care se răspunde cu da
sau nu.
 Un alt gen de întrebare de evitat este cea restrictivă, de genul: „Care sunt cele trei mari
adevăruri din acest pasaj?”.
 Foloseşte întrebările care se ocupă atât de sentimente cât şi de fapte. Faptele spun ce
anume ştie cineva, sentimentele sale îţi spun ce simte de fapt, iar convingerile se formează
în sinea sa, pe măsură ce învaţă cum să exprime verbal ceea ce simte în legătură cu diferite
lucruri.
 Ocupă-te de adevăratele interese ale oamenilor. Întrebările care se apropie cel mai mult de
interesele reale ale oamenilor primesc cele mai bune răspunsuri.
 Răspunde la întrebări cu alte întrebări. O metodă bună de evitare a răspunsurilor premature
este să răspunzi întrebând: „Tu ce crezi?”. De fapt asta şi vor ei – o ocazie de a-şi exprima
părerile. Uneori oamenii vor încerca să te forţeze să te aperi cu scopul de a-ţi arăta că nu
sunt de acord cu tine. Răspunzând: „Tu ce crezi?”, le permiţi să se exprime în întregime,
fără ca să iei o poziţie controversată.
 Învaţă să foloseşti întrebările directe. O întrebare directă – „Bogdan, este Hristos Domnul
vieţii tale?” – îl face pe om să-şi declare deschis poziţia. Ai grijă să nu foloseşti prea repede
astfel de întrebări în relaţia ta cu membrii grupului, ca să nu se simtă ofensaţi. Asigură-te
înainte să te bucuri de încrederea lor. Foloseşte mai întâi întrebări impersonale şi indirecte –
„De unde ştii că Isus este Domnul vieţii cuiva?”
 Evită întrebările ce sugerează un anumit răspuns.
 Foloseşte întrebări ce se concentrează asupra unui anumit lucru.

2
 Foloseşte în întrebările tale cuvinte şi expresii care-i fac pe oameni să se concentreze
asupra unei idei cheie. „Care este lucrul cel mai interesant pe care l-ai învăţat din acest
pasaj?” este mai bine decât „Ce ai învăţat din acest pasaj?”.
 Ai grijă ca discuţia să meargă înainte.
 Scurte întrebări călăuzitoare de genul: „Ce altceva ai mai observat?” sau „Ce înţelegi prin
aceasta?” menţin discuţia în mişcare atrăgând şi alte răspunsuri din partea grupului.
 Când discuţia se îndepărtează de Biblie, trebuie să aduci grupul înapoi la subiect spunând:
„Este foarte interesant ceea ce discutăm, dar ne-am abătut de la subiect. Ce-ar fi să
discutăm aceasta mai pe larg cu o altă ocazie?”.
 Încearcă să incluzi întotdeauna întrebări şi discuţii de aplicare în fiecare secţiune. Scopul
studiului biblic nu este, bineînţeles, să aveţi ceva de discutat, ci să vă schimbe vieţile.
 Stabileşte cum vei încheia studiul.
 Nu uita să-ţi planifici timpul în aşa fel încât să nu ţii grupul peste ora stabilită. Două până la
cinci minute sunt suficiente pentru introducere şi cam tot atâta timp trebuie păstrat pentru
încheiere. Restul timpului trebuie împărţit conform secţiunilor din schiţa ta.

Fii atent la atitudinea ta

Conducerea unui grup este un privilegiu dat ţie de către Dumnezeu. Ai grijă să-I mulţumeşti
pentru ocazia minunată de a călăuzi grupul când descoperă adevărurile din Cuvântul lui
Dumnezeu. Bazează-te pe El pentru ca să te ajute să devii tot mai eficient ca lider de grup de
discuţii.

Nu uita că atitudinea ta este un factor cheie al entuziasmului grupului. Decide înainte să

manifeşti un interes sincer pentru observaţiile fiecăruia şi să aştepţi să înveţi de la ei.
Concentrează-te pentru a manifesta acceptarea şi preocuparea în cadrul grupului. Evită
atmosfera oficială.

Ce să faci cu vorbăreţii?
Când se pare că unul sau doi membrii ai grupului monopolizează discuţia, e bine să se ceară şi
celorlalţi să participe: „Ce credeţi voi?” sau „Mihai, ce părere ai despre asta?”.

În unele situaţii este nevoie să preiei controlul mai hotărât şi ar fi bine să discuţi în particular cu
„vorbăreţul”, explicându-i necesitatea participării întregului grup. Poate reuşeşti să-l faci să-i
atragă şi pe ceilalţi în discuţie. Aceasta l-ar ajuta să fie mai sensibil la contribuţiile celorlalţi.

Ce să faci cu răspunsurile „greşite”?

Nu spune niciodată unui membru al grupului că a greşit. Dacă cineva spune ceva şi eşti cât se
poate de sigur că este inexact sau ne-biblic, solicită punctul de vedere al altora. „Ce gândesc
ceilalţi?” sau „Cunoaşte careva alte pasaje din Scriptură care ne-ar putea ajuta aici?” E bine să
formulezi problema sau să pui o altă întrebare ce ar clarifica sau stimula gândirea.

Ce să faci când se lasă tăcerea?

Nu te teme de pauze şi nu încerca să umpli momentele de tăcere. Dacă vei da fiecăruia timp de
gândire, ei se vor implica pe măsură ce discuţia progresează. Dacă ai răbdare, vei fi surprins de
numărul ideilor excelente pe care le va găsi grupul.

Ce să faci cu întrebările dificile?

Nu te teme să răspunzi „Nu ştiu.” atunci când se pune o întrebare dificilă. Dacă nu cunoşti
răspunsul, nu pretinde că-l ştii.

Cum să revitalizezi un grup inactiv?

Grupul tău va răspunde la atitudinea ta. Roagă-te cu entuziasm sincer. Dacă vrei ca ei să fie
entuziaşti, şi tu trebuie să fii la fel. Sursa potrivită a acestui entuziasm este dorinţa de a-l
cunoaşte pe Dumnezeu, dorinţa după Cuvântul Lui şi angajamentul sincer de a fi un ucenic al
lui Isus Hristos. Tu, ca lider, trebuie să demonstrezi aceste convingeri. Nu te aştepta să le
găseşti la alţii, dacă ţie îţi lipsesc.

3
Învaţă să apreciezi
Apreciază răspunsurile individuale cu comentarii pozitive ca „Foarte bine.” sau „Iată un răspuns
bine gândit”. Dacă într-o discuţie se trag concluzii care vin în contradicţie cu ceea ce unii dintre
tineri ştiau anterior, fii sensibil şi nu ataca alte culte sau denominaţiuni.

IV. Mijloace didactice pentru creativitate

Folosirea unei varietăţi de demersuri în conducerea grupului poate da culoare discuţiilor

voastre. Ce poţi face pentru a învăţa mai creativ adevărurile Scripturii?
 Multe obiecte familiare pot deveni instrumente didactice când sunt folosite corect. O picătură
de vopsea într-o cană de apă poate fi folosită pentru a ilustra răspândirea Evangheliei în
toată lumea.
Un manechin sau o ilustrată cu corpul omenesc poate stimula discutarea rolului Bisericii ca
trup al lui Hristos. Un frâu de cal poate ajuta la ilustrarea principiului din Iacov 3 despre
importanţa modului cum vorbim.
 Benzile desenate ilustrează deseori un principiu biblic şi aduc şi puţin umor. Articolele tăiate
din ziare sau reviste pot ilustra şi ele câte ceva.
 Dramatizări – personaje biblice sau oameni din zilele noastre străduindu-se să aplice
principii biblice, etc.
 O hartă cu ţările Bibliei poate ajuta grupul să vizualizeze acţiunea din diferite pasaje ale
Bibliei. Poţi folosi şi diagrame, postere, păpuşi, fotografii, sau diapozitive. Mesajele
înregistrate ale unor pastori sau învăţători creştini pot da varietate şi pot conduce spre o
discuţie reuşită.
 Jocuri inspirate de principiile biblice.
 Schiţe, grafice, diagrame.
 Dezbateri pentru soluţionarea unor probleme (brainstorming).

Când pregăteşti mijloacele vizuale şi instrumentele didactice ai grijă să fie simple şi clare. Ele
trebuie să cuprindă doar esenţialul, şi trebuie să fie relevante pentru interesele şi nevoile
grupului tău.

Roagă pe unii membrii ai grupului să confecţioneze ei din când în când mijloace vizuale şi alte
instrumente didactice. Le va face plăcere să aibă un rol deosebit în cadrul întâlnirii.

Mijloacele vizuale şi instrumentele didactice pot stimula învăţarea în felul următor:

 Stârnesc interesul grupului. Ele atrag atenţia şi aduc la suprafaţă nevoile şi curiozitatea.
 Stimulează discuţia, ascultarea şi învăţarea.
 Clarifică concepte şi cuvinte într-un mod uşor de reţinut.
 Foloseşte orice ocazie de a face studiul biblic şi discuţiile mai amuzante şi mai pline de
imaginaţie.

V. Introducerea rugăciunii tip conversaţie

În acest timp de rugăciune poţi aminti grupului că sunteţi o echipă ce învaţă să se roage
împreună. Pentru aceasta trebuie să renunţe la ritualuri şi expresii ce par religioase, şi să se
concentreze să spună ceea ce vor, cu propriile lor cuvinte. A te ruga aşa cum gândeşti şi simţi
cere sinceritate şi deschidere înaintea Domnului.

Aminteşte grupului că nimeni nu este obligat să se roage cu voce tare. Dă-le voie să se ocupe
de aceasta în ritmul lor. Cei mai mulţi vor dori probabil să se roage cu voce tare, dar trebuie să
simtă încurajarea grupului pentru a o face. Dumnezeu le va împlini pe toate la vremea Lui.

4
Iată câteva indicaţii pentru rugăciunea tip conversaţie:
 Ca lider, roagă-te primul.
 Nu petreceţi prea mult timp împărtăşind cererile pentru rugăciune înainte de a vă ruga
efectiv.
 Rugaţi-vă pentru un singur subiect o dată.
 Ascultaţi.
 Rugaţi-vă scurt.
 Rugaţi-vă spontan, nu neapărat într-o anumită succesiune.
 De asemenea, roagă-te clar, pentru ca fiecare să te poată auzi.

Pentru ce să vă rugaţi
În mod normal, prima parte a rugăciunii trebuie să se concentreze asupra laudei şi a mulţumirii
aduse lui Dumnezeu. Cineva poate începe să-L laude pentru puterea Lui, altul pentru dragostea
şi credincioşia Lui. Unul poate să-I mulţumească pentru un vecin care L-a acceptat de curând
pe Hristos, altul pentru ce a descoperit în studiul biblic individual.

După aceea vă puteţi ruga pentru nevoile grupului. Membrii grupului vor descoperi că relaţiile
lor devin mai apropiate când se roagă unul pentru altul. Vor avea şi o dorinţă tot mai mare de a
se ruga unul pentru altul în timpul săptămânii.

Apoi vă puteţi ruga pentru nevoile din afara grupului. Evident, numărul nevoilor este nelimitat,
dar este mai important să vă rugaţi cu atenţie pentru câteva lucruri, decât să vă risipiţi
rugăciunile pe un câmp prea mare.

Prin rugăciunea tip conversaţie veţi experimenta o nouă încântare faţă de rugăciunea în grup.
Veţi descoperi şi că ea duce la mai multă rugăciune – atât în grup cât şi individual – şi la o mai
mare înţelegere a lucrării lui Dumnezeu în viaţa voastră.

VI. Evaluarea discuţiilor

Iată câteva întrebări care te vor ajuta să evaluezi fiecare discuţie a grupului:
 Mi-a fost materialul suficient de familiar pentru a mă simţi liber în conducerea discuţiei?
 Au participat toţi la discuţie? Sau a fost doar o prelegere (în care eu am vorbit cel mai mult)
ori o conversaţie între doi sau trei dintre noi?
 Am rămas la subiect, fără să mă abat?
 Am rezumat frecvent ideile principale la care am ajuns cu grupul?
 A condus discuţia la o mai bună înţelegere a adevărurilor descoperite de membrii grupului în
studiul biblic individual?
 Am discutat în mod adecvat cum putem aplica în vieţile noastre ceea ce am învăţat?
 Am ascultat cu atenţie ce a spus fiecare?
 Am fost sensibil la nevoile individuale ale membrilor grupului?
 A fost fiecare membru al grupului stimulat să contribuie la discuţie?
 Membrii grupului l-au ascultat pe fiecare cum trebuie?
 S-a terminat întâlnirea la timp?

Trei moduri în care îţi poţi descuraja grupul

 Lecţia făcută în grabă. Ei vor considera că încerci să faci prea mult şi prea repede.
 Examinarea prea superficială a Scripturilor. Lasă fiecăruia timp să se gândească şi să
absoarbă pasajul de care vă ocupaţi.
 Monopolizarea discuţiei. Este uşor să începi o predică spontană pentru a împărtăşi
observaţiile şi ideile tale strălucite, în loc să vă apropiaţi împreună de Scriptură, ajutându-vă
reciproc să descoperiţi adevărul. Nu uita că oamenilor le este sete după ce spune Biblia –
nu după ce spui tu. Ţine degetul pe butonul tău de decuplare.

5
 CUM SĂ ZIDEŞTI O RELAŢIE

Următorii factori sunt importanţi în înţelegerea tinerilor:

1. Maturitate din punct de vedere fizic

Încearcă să-i cunoşti cât mai bine. Aceasta nu înseamnă numai că trebuie să încerci să-i
cunoşti pe ei personal, ci şi specificele vârstei lor. În general ei tind spre statutul adultului. Ei se
maturizează fizic şi deja au ajuns la maturitate din punct de vedere sexual (atenţie, acest lucru
se referă numai la dezvoltarea organică, nu şi la cea sexual-emoţională, care nu este ajunsă la
maturitate). Ei doresc să pară oameni mari, independenţi şi auto-suficienţi; doresc să se creadă
în stare să-şi traseze propriile căi în viaţă fără să aibă nevoie de direcţionare din partea
părinţilor.
Sfat: Tratează-i ca adulţi; alătură-te lor şi nu încerca să-i domini. Lasă-i să hotărască singuri în
probleme ce le afectează viaţa. Ajută-i să înţeleagă consecinţele alegerilor lor, atât cele pozitive
cât şi cele negative. (Prov. 15:22)

2. Identitate
Ei se află în căutarea unei identităţi. Sunt în perioada în care încearcă să-şi dezvolte o filozofie
de viaţă şi să-şi identifice valorile după care se vor călăuzi în viitor. În această perioadă ei
interiorizează principiile şi convingerile care le-au fost implantate din exterior. De asemenea,
încearcă să ajungă la propriile lor convingeri sau concluzii. Ei pun la îndoială valorile existente
în procesul de interiorizare a lor. Întrebările la care încearcă să găsească răspuns sunt: „Cine
sunt eu?”, „De ce mă aflu aici?”, „Încotro mă îndrept?”.
Sfat: Dă-le posibilitatea de a-şi exprima propriile puncte de vedere, opinii sau sentimente.
Creează oportunităţi în care ei vor putea să realizeze lucruri noi, scoate în evidenţă, pe cât mai
mult posibil, contribuţiile aduse de ei, şi arată-le cum îşi pot corecta greşelile sau cum pot face
anumite ajustări necesare.

3. Adaptare socială
Tinerii au nevoia de a se simţi acceptaţi. În plus, există şi un interes crescut faţă de sexul opus.
Ei încearcă să-şi găsească locul lor în cadrul structurii sociale.
Sfat: Oferă-le acceptarea ta, include-i între prietenii tăi şi doreşte să le fii prieten. Învaţă-i că
siguranţa şi demnitatea noastră le tragem din Dumnezeu şi nu din cadrul societăţii noastre. (Ps.
4:8)

Păstrează aceste lucruri în minte atunci când te relaţionezi la tineri. Răspunsurile şablon sau
stereotip nu îi vor satisface. Aminteşte-ţi să îi tratezi ca adulţi.

Relaţia este inima a tot ceea ce se întâmplă la tabără. Tinerii trebuie să petreacă timp individual
cu consilierii lor pentru a se simţi importanţi şi pentru a avea ocazia să-şi deschidă inima.

1. Petrece timp individual cu fiecare tânăr.

2. Pune întrebări! – cu cât mai deschise sunt întrebările cu atât mai bine. O întrebare închisă
este cea la care se răspunde cu „Nu!” sau „Da!”. O întrebare deschisă este una de genul:
„Ce crezi despre…?” sau „Ce ai face dacă…?”. Aceste întrebări provoacă tinerii la un
răspuns mai amplu.
3. Iubeşte tinerii! Cu unii dintre ei acest lucru va fi uşor de realizat, în timp ce alţii par imposibil
de înghiţit. Tocmai aceştia din urmă au nevoie de tine! Dacă îţi pasă într-adevăr de o
persoană şi aceasta îşi va da seama de acest lucru, atunci şi numai atunci ea te va asculta,
te va respecta, va veni la tine pentru a-ţi cere sfaturi şi te va asculta! Iubeşte tinerii de
neiubit, apropie-te de tânărul de neatins, fi prieten celor fără prieteni. Dă-le acestora să
guste, poate pentru prima oară, ce înseamnă „dragostea necondiţionată”. Petrece timp de
calitate cu tinerii 24 de ore pe zi (asta presupune că îi ai în mod continuu în gândurile tale).
Când se formează prietenia şi relaţia se dezvoltă, atunci terenul îţi este pregătit pentru a
implanta seminţele credinţei.

6
4. Cere respect. Tinerii se aşteaptă la disciplină – nu la disciplină corporală ci la îndrumare şi
control. Ei trebuie să ştie ce se aşteaptă de la ei şi să înţeleagă întotdeauna ce vrei să zici.
Nu se va aplica în nici un caz vreo pedeapsă corporală.
5. Bucură-te în Domnul. Învaţă să te bucuri în Domnul. Entuziasmul este contagios. Lasă ca
acest fel de bucurie să te controleze întotdeauna.
6. Tinerii trebuie să te cunoască aşa cum eşti. Povesteşte-le despre tine, despre eşecurile sau
frustrările tale… dar nu este cazul să intri în detalii în ce priveşte greşelile acestea.
Împărtăşeşte cu tinerii ceea ce crezi că le va fi de folos pentru a deveni oameni evlavioşi.
7. Fii gata să îţi ceri scuze sau să-ţi ceri iertare dacă este cazul.
8. Citeşte comportamentul lor pentru a ştii cum sunt ei. Comportamentul lor te ajută să înţelegi
ce vor ei să spună cu adevărat sau care sunt motivaţiile lor.
9. Nu fii şocat de ceea ce îţi vor spune sau de ceea ce vor face.
10. Ascultă, ascultă, ascultă.
11. Dă-le responsabilităţi şi dă-le ocazia de a participa în luarea deciziilor (exemplu: în timpul
liber poţi să îi întrebi: „Ce v-ar place să facem?”.) Foloseşte-te de părerile lor când sunt
bune.
12. Foloseşte în mod generos complimentele şi încurajările. Evită complet tachinările!
13. Adresează-te lor pe nume în conversaţii.
14. Identifică-te cu ei.
15. Fă-i să se simtă egali cu tine.
16. Arată-le respect.
17. Ascultă-i şi învaţă să asculţi; de multe ori a asculta este mai important decât a da sfaturi.
18. Fii onest(ă) cu ei. Onestitatea şi „transparenţa” sunt greu de găsit, aceasta datorită faptului
că uneori poate fi dureros pentru cel care este „transparent”.
19. Arată-le încredere. Fii vulnerabil(ă) când este necesar, respectă intimitatea lor.
20. Fii atent(ă) la critică! Adresează-te în special faptei sau valorii, nu persoanei. Prezintă orice
situaţie cu o atitudine de rezolvare a problemelor.
21. Fii atent(ă) cu lauda! Focalizează-ţi complimentele asupra faptelor sau valorilor exprimate.
Lauda care descrie eforturi, realizări… este întotdeauna de ajutor şi sigură.
22. Fii atent(ă) la mânie! Învaţă să-ţi identifici propria mânie şi să o canalizezi adecvat. Nu ataca
niciodată persoana ci adresează-te faptelor. Rezolvă orice situaţie în ziua respectivă, nu
lăsa mânia să ţină până a doua zi. (Efeseni 4:26)
23. Învaţă când este momentul pentru a sfătui. În unele momente va trebui să consiliezi iar în
altele să sfătuieşti. Diferenţa dintre consiliere şi sfătuire este următoarea: consilierea este un
proces în care tânărului i se fac cunoscute mai multe alternative; sfătuirea este momentul în
care (poate avea loc chiar în timpul consilierii) i se dă tânărului un răspuns specific, direct.
Nu trebuie să îţi fie teamă să spui: „Îmi pare rău, dar nu ştiu răspunsul.”.

Rezultate posibile:
1. Vei descoperi în tine însuţi o nouă persoană.
2. Mulţi tineri vor începe să aibă o direcţie în viaţă.
3. Ceea ce vei auzi peste ani – datorită prieteniei pe care ai acordat-o – este că un tânăr,
pentru care tu însemni totul, va petrece veşnicia în Ceruri. Acesta este cel mai plăcut final
posibil.

7
 CUM SĂ-L PREZINŢI PE HRISTOS UNUI NECREŞTIN

Materialele şi metodele pe care vei învăţa să le foloseşti au scopul să te ajute să fii mai eficient
în prezentarea Evangheliei. Multora le este frică să vorbească despre credinţa lor în Hristos, iar
alţii nu ştiu cum să înceapă o conversaţie şi ce anume să spună.

Cu toate acestea, trebuie să înţelegi că oamenii nu sunt câştigaţi pentru Hristos prin materiale şi
metode. Ei răspund Evangheliei ca urmare a lucrării Duhului Sfânt, care foloseşte Cuvântul lui
Dumnezeu din aceste materiale pentru a-i atrage pe oameni la Hristos. Metodele şi materialele
ne ajută să fim mai eficienţi în mărturie.

I. Mărturia personală

Succesul în mărturie înseamnă să iei iniţiativa de a-L prezenta pe Hristos prin puterea Duhului
Sfânt, lăsând rezultatele în seama lui Dumnezeu. Ca să ai o mărturie plină de roadă, e nevoie
de:
 Pregătire personală.
 Fii sigur(ă) de propria ta mântuire.
 Asigură-te că nu există păcate nemărturisite în viaţa ta.
 Fii plin(ă) de Duhul Sfânt. Dacă eşti plin(ă) de Duhul Sfânt nu te vei teme de prezentarea
Evangheliei. (2 Tim. 1:7)
 Fii pregătit(ă) să vorbeşti despre credinţa ta în Hristos Isus.
 Ia iniţiativă.
 Roagă-te.
 Du-te la oameni.
 Vorbeşte despre Isus Hristos.
 Aşteaptă-te la rezultate.

II. Folosirea mărturiei personale

 Uneori este foarte util să-ţi relatezi mărturia personală în timpul unei conversaţii cu caracter
evanghelistic.
 Este nevoie să fii pregătit(ă) – 1Petru 3:15.
 Scopul mărturiei personale este să arate cum L-ai primit pe Hristos şi cum a influenţat El
viaţa ta – 1Ioan 1:1-4.
 O mărturie bine pregătită şi bine alcătuită, prezentată în puterea Duhului Sfânt, are un
impact direct aproape în orice situaţie.
 Mărturia dovedeşte că Dumnezeu lucrează în viaţa ta.
 Mărturia personală este o unealtă valoroasă de care te poţi folosi în lucrarea de
evanghelizare. E la fel de eficientă atât în cazul grupurilor mari, cât şi în cazul discuţiilor
individuale.

 Exemple biblice: Pavel (Fapt. 21:40 – 22:21)

Ce a făcut înainte de a fi creştin? – Fapt. 22:1-5
Apoi a spus cum a devenit creştin. – Fapt. 22:6-11
Cum s-a schimbat viaţa lui după ce a devenit creştin? – Fapt. 22:12-21

III. Cum să-ţi pregăteşti mărturia personală?

Urmează planul de mai jos:

 Viaţa ta înainte: Cum era viaţa ta înainte de a-L primi pe Hristos?
 Cum L-ai cunoscut sau primit pe Hristos?

8
 După: Ce s-a întâmplat după ce L-ai primit pe Hristos?

Ia în considerare aceste întrebări când îţi scrii mărturia:

A. Înainte de a-L fi primit pe Hristos:

 Cum era viaţa mea? Care era atitudinea mea, nevoile şi problemele mele?
 Pe ce se axa viaţa mea? De unde provenea siguranţa şi fericirea mea?
 Cum au ajuns aceste lucruri să mă dezamăgească?
 Unde mi-am căutat siguranţa, liniştea, fericirea? În ce fel erau aceste lucruri
nesatisfăcătoare?

 Reţine! Exemplele concrete îţi vor garanta credibilitatea în faţa celor ce te ascultă. Evită o
abordare religioasă a problemelor. Nu-ţi lua prea mult timp pentru a vorbi despre activităţile
„bisericeşti” pe care le desfăşurai înainte ca viaţa ta să se fi schimbat. De asemenea, evită să
dai detalii sau să prezinţi în mod senzaţional eventualele activităţi imorale în care ai fost
implicat.

B. Cum L-am primit pe Hristos:

 Când am auzit prima oară despre Evanghelie? Cum? Când am înţeles prima dată ce
înseamnă cu adevărat creştinismul?
 Care a fost reacţia mea iniţială?
 Când a început să se schimbe atitudinea mea? De ce?
 Care au fost ultimele „lupte” care s-au dat în interiorul meu înainte de a-L accepta pe
Hristos?
 Cum m-am hotărât să-L accept pe Hristos în ciuda acestor lupte?

C. După ce L-am primit pe Hristos:

 Ce schimbări a produs Hristos în viaţa mea, în acţiunile şi atitudinile mele?
 Cât timp a trecut până să observ aceste schimbări?
 De ce am o altă motivaţie acum?

 Observaţie: Ce se întâmplă dacă L-ai primit pe Hristos la o vârstă foarte fragedă?

Vei putea să urmezi acelaşi plan; vei pune însă un mai mare accent pe viaţa ta de după ce L-ai
primit pe Hristos.

Sfaturi pentru scrierea mărturiei personale:

Ia în considerare şi întrebările care au fost scrise mai sus.

Ce ai de făcut când îţi pregăteşti mărturia personală:

 Cere-I Domnului să-ţi dea înţelepciune şi să te călăuzească în timp ce scrii.
 Pregăteşte-ţi mărturia în aşa fel încât să comunice atât unor grupuri de oameni, cât şi
persoanelor individuale.
 Menţine-te în limitele de timp 3 minute.
 Fii realist(ă). Nu lăsa să se înţeleagă că Isus înlătură toate problemele care se ivesc în
viaţă, ci mai degrabă că El îţi dă puterea să treci peste ele atunci când trăieşti în supunere
faţă de El.
 Ţine seama cui te adresezi. Adresează-te în aşa fel încât cei ce te ascultă să se poată
identifica cu tine.
 Atunci când vorbeşti despre Isus fă-o cu îndrăzneală. El trebuie să constituie punctul central
al mărturiei tale.

9
Ce trebuie evitat:
 Nu face afirmaţii care pot pune într-o lumină nefavorabilă biserici, organizaţii sau alte
persoane.
 Evită să foloseşti nume de denominaţiuni sau de biserici.
 Evită să vorbeşti într-un stil discursiv ca şi cum ai ţine o predică. Prezintă-ţi mărturia pe un
ton normal, de conversaţie.
 NU folosi termeni vagi, cum ar fi bucuros, liniştit, fericit sau schimbat fără să-i explici.
 Evită să foloseşti cuvinte biblice sau „religioase” ca: mântuire, m-am întors la Dumnezeu,
m-am pocăit, condamnat, păcat… fără să clarifici ce vrei să spui cu ajutorul lor. Aceste
cuvinte nu spun mai nimic celor ce sunt necreştini.

Stilul:
 Scrie ca şi cum ai comunica aceste lucruri unui prieten, nu ca şi cum ai pregăti o cuvântare
formală.
 Începe cu o frază care să atragă atenţia (descrierea unui incident...).
 Menţine o atitudine demnă de la începutul până la sfârşitul prezentării.
 Oferă detalii concrete, astfel încât să trezeşti interesul.
 Redă faptele cu acurateţe.
 Include în mărturia ta experienţe de viaţă interesante, care pot stimula gândirea celor ce te
ascultă.
 Foloseşte unul sau două versete din Biblie, dar numai dacă sunt legate direct de experienţa
despre care vorbeşti. Dacă auditoriul tău nu este familiarizat cu Biblia, fii explicit în legătură
cu pasajele la care faci referire. (Exemplu: Mai bine spui „Unul dintre ucenicii lui Isus a
spus…”, decât să spui „1 Ioan 5:11-13.”)
 Corectează şi rescrie dacă este necesar.
 Încheie printr-o concluzie logică.

Mărturia ta va avea succes

dacă o vei prezenta în puterea Duhului Sfânt,
lăsând rezultatele în seama lui Dumnezeu.

10