Tulburarea de spectru autist

DSM-4 a stabilit că TSA cuprinde diferite tulburări de dezvoltare combinate cu diferite categorii de
diagnostice ca: tulburarea autistă, tulburarea de dezvoltare prevazivă fără altă specificație, ,
tulburarea Asperger, tulburarea dezintegrativă a copilăriei și tulburarea Rett. Termenul de autism a
fost folosit pentru prima dată în sensul clinic modern în 1938 de către Hans Asperger, care a descris
persoane înalt funcționale care aveau simptome din spectru autist. TSA sunt tulburări de dezvoltare,
iar persoanele care le manifestă pot avea și întârzieri de dezvoltare sau dizabilități de dezvoltare.
Criteriile de diagnostic sunt descrise în DSM-5, într-o categorie nou-creată numită ,,tulburări de
dezvoltare neurologică” . Tipurile și severitatea simptomelor TSA variază mult, de la blânde și
neobservabile la severe. ,,O persoană nu poate fi puțin însărcinată, dar poate fi puțin de tot autistă”.

DR. WILLIAM DIKEL ,,Sănătatea mentală a elevului”

În România la nivel de consilii județene există comisii specializate în orientarea școlară și profesională
a tinerilor cu CES. Din comisie fac parte psihologi, reprezentanți ai inspectoratelor școlare, ale
consiliilor locale și județene, psihiatri și reprezentanți a asociațiilor de profil. Aceștia, în urma unei
evaluări, fac recomandări în ceea ce privește traseul educațional sau cel profesional al tinerilor cu
CES. În prezența părinților și doar cu acordul lor, tânărul cu CES este încadrat în forma de învățământ
profesional integrat sau special. Indiferent de forma de învățământ aleasă rolul părinților este foarte
important în câștigarea independenței tânărului cu CES.

Pentru recuperarea tânărului cu autism nu sunt suficienți doar banii pe care părinții îi oferă
terapeuților. Nu este suficient doar să se lucreze în terapie. Este nevoie de timp din partea familiei
pentru a continua oră de oră, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an pentru a învinge autismul.
Familia trebuie să fie micul laborator care să îl pregătească pe tânăr pentru marea scenă a lumii.
Trebuie îndrumat pe cărări strâmte cu ziduri înalte pentru a nu se pierde în hățișurile stereotipiilor, a
depresiei sau a anxietății.

Rolul părinților este decisiv în recuperarea tinerilor cu autism. Dacă în copilărie părintele este o
prelungire a copilului și acest lucru nu este deranjant pentru nimeni, când copilul crește, dependența
de părinte este tot mai vizibilă și acordarea sprijinului de care tânărul are nevoie este tot mai
anevoios.

Pentru integrarea tânărului cu autism în câmpul muncii este nevoie de specialiști care să lucreze în
echipă. Din echipă trebuie să facă parte si părintele, deoarece el este principalul furnizor de
informații cheie, care îi pot ajuta pe specialiști în recomandarea unei forme de activități menite să îi
ofere tânărului cu autism independență personală și profesională.

O tehnică recomandată care duce la căpătarea independenței profesionale este: