Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Recuperare Medicala
Recuperare Medicala
Georgiana-Ozana Tache
Medic primar Balneofizioterapie si Recuperare Medicala
Sef lucrari univ. U.M.F.”Carol Davila”
Doctor in stiinte medicale
Bucuresti, 2013
CURSURI
1. Curs introductiv :
Echipamentele care asista si promoveaza miscarea pornesc de la simplele orteze sau proteze
articulare, segmentare, de membru etc, implantate/interioare sau exterioare, detasabile si
adaptabile.
Performantele functionale se obtin si pe calea utilizarii senzorilor de miscare aplicati sub forma
de electrozi pe piele sau sub forma de incaltaminte sau textile inteligente tip camasa, pantalon,
manusa, soseta care contin inglobati, senzori de receptie a initierii miscarii sau de intentie
mentala a initierii miscarii, care transforma sau intensifica un stimul de intensitate scazuta.
Uneori miscarea poate fi initiata si doar de o grupa musculara aflata intr-un lant cinematic si
transformata in miscare performanta, cu scop bine definit, precum deplasarea/mersul,
prehensiunea.
Alteori, echipamentul insusi elibereaza stimuli exteriori corpului uman. In loc sa receptioneze o
miscare in intentie sau de intensitate scazuta si sa o intensifice, asa cum am prezentat inainte,
are loc o electrostimulare a substratului, utilizand echipamentele de electrostimulare a
musculaturii slabite de diferite cauze sau a musculaturii aflata in curs de reinervare. Prin
contractie musculara indusa se asigura fluxul sanguin corespunzator troficizarii substratului, cu
scopul de a promova miscarea si a asigura recuperarea functionala in timp mult mai scurt.
Pentru a obiectiva starea sistemului nervos, a conexiunii neuromusculare si a efectorului
muscular, se recomanda examenul electromiografic (EMG). Este o metoda de investigatie ce
inregistreaza contractiile muschilor scheleticicu ajutorul aparatului numit electromiograf. Altfel
spus, se inregistreaza activitatea electrica a unui muschi sau a unui nerv. EMG este un examen
foarte util in patologia neuromusculara deoarece contribuie la diferentierea unei tulburari
anorganice (psihologica) de una organica prin afectarea sistemului nervos central (encefal si
maduva spinarii) sau periferic (sindrom neurogen cu atingerea nervilor sau a originii lor aflate in
maduva). De asemenea, diferentiaza afectarea musculara in raport cu tulburarea conducerii
neuromusculare (transmiterea influxului nervos la muschi la nivelul sinapsei).
In cadrul patologiei sistemului nervos se deosebesc leziuni alesistemului nervos central si cele
ale sistemului nervos periferic. Leziunile sistemului nervos central dezvaluie diferite cauze,
precum compresia creierului sau a maduvei spinarii date de un hematom, un abces, o tumora
benigna sau maligna, de un edem cerebral. Mai poate exista distrugerea creierului ori a maduvei
spinarii ca urmare a unui traumatism (sectionarea maduvei prin fractura vertebrala) sau afectarea
prin infectie (meningita, encefalita), printr-o intoxicatie sau printr-o insuficienta a vascularizarii
(arterita cerebrala). Mai poate aparea si excitatia anormala a unor zone ale cortexului (epilepsie)
sau degenerescenta neuronilor, asa cum se intalneste in scleroza in placi, boala lui Parkinson,
boala lui Alzheimer, coreea lui Huntington.
Leziunile sistemului nervos periferic sunt reprezentate, fie de mononeuropatii (afectarea unui
singur nerv) determinate de sectionarea unui nerv, de compresia uneia din radacinile sale
(sciatica prin hernie discala) sau de o infectie (zona zoster), fie polineuropatii (afectarea mai
multor nervi) de origine virala, imunologica (poliradiculonevrita, de exemplu), carentiala (deficit
in vitamine) sau toxica (alcoolism, de exemplu). In afara traumatismelor, numeroase alte
afectiuni mai pot fi responsabile de o atingere a nervilor, precum diabetul zaharat (polineuropatie
metabolica), difteria, lepra sau lupusul eritematos diseminat. Atunci cand sunt afectati mai multi
nervi in succesiune, ne referim la multinevrita.
Se deosebesc doua tipuri de examene de electromiografie.Primul, este examenul detectarii
activitatii musculare. Aceasta consta in inregistrarea activitatii electrice spontane a unui muschi,
mai intai in repaus, apoi in cursul unei miscari voluntare, cu ajutorul unui electrod, cel mai des in
forma de ac, introdus in muschi prin piele si legat la un aparat care furnizeaza pe un ecran si pe
hartie un grafic, succesiune a unor unde, fiecare reprezentand contractia unei unitati motorii
(grupa de celule musculare comandate de una si aceeasi celula nervoasa). Al doilea examen este
cel de stimulare si de detectare a activitatii musculare se bazeaza pe aceleasi principii dar
procedeaza in mod diferit, stimuland un nerv printr-un curent electric de scurta durata, nedureros.
Nervul va declansa propriile reactii electrice care se propaga in toata lungimea sa inainte de a fi
transmise muschiului corespunzator, de unde ele sunt culese. Se poate astfel, pe de o parte sa se
calculeze viteza de conducere prin nerv si, pe de alta parte, sa se studieze conducerea
neuromusculara. Examenul dureaza 20-30 minute.Pornind de la rezultatele examenului EMG se
poate stabili, raportat la leziunea identificata, conduita terapeutica adecvata.Metodele medicinii
fizice si de recuperare medicala reprezinta adesea o optiune eficienta si uneori, singura varianta
terapeutica in afectarile de natura neurologica.
Biofeedbackeste o tehnica a medicinii complementare sau alternative cu ajutorul careia o
persoana se antreneaza sa-si imbunatateasca starea de sanatate, pe calea controlului voluntar.
Aceasta tehnica a devenit o metoda terapeutica ce invata pacientul cum sa isi modifice sau sa isi
controleze reactiile fiziologice ale organismului prin schimbarea gandurilor, emotiilor sau
comportamentului. Sunt vizate anumite procese sau functii ale corpului care in mod normal se
desfasoara involuntar, precum frecventa cardiaca, presiunea sangelui, tensiunea/tonusul muscular
si temperatura cutanata.In timpul sedintei, terapeutul aplica senzori electrici pe diferite zone ale
corpului. Scopul acestori senzori este de a monitoriza starea fiziologica a organismului, cum ar fi
undele cerebrale, frecventa cardiaca, temperatura corpului sau tensiunea musculara. Aceste
informatii sunt transpuse prin intermediul semnalului sonor sau luminos intermitent.
Astfel,electrozii atasati pe tegument culeg informatiile pe care le afiseaza pe un monitor, pentru
ca ulterior, cu ajutorul unui medic sau terapeut specializat in terapie prin biofeedback, persoana
in cauza sa invete cum sa-si modifice ritmul cardiac sau tonusul muscular, de exemplu. Medicul
sau terapeutul ajuta pacientul, atat fizic cat si mental, pe calea incercarii si erorii, sa-si controleze
singur activitatea mental care conduce la modificarile fizice dorite. Rezultatele sunt afisate pe un
monitor in timp ce pacientul incearca sa controleze functia respectiva. Monitorul emite un
semnal sonor sau vizual in functie de abilitatea pacientului in controlul functiei (precum scaderea
ritmului cardiac sau scaderea tensiunii arteriale, modificarea temperaturii corporale sau
reducerea tonusului muscular). Ulterior, aceasta performanta nu se va mai baza pe informatiile
culese si afisate pe monitor. Tehnica de biofeedback reprezinta o terapie eficienta in contextul
multor afectiuni, precum hipertensiunea arteriala, cefaleea tensionala prin contractura musculara,
cefaleea migrenoasa, durerea cronica si incontinenta urinara.
Pacientul invata sa relaxeze musculatura, sa-si creasca temperatura corpului, sa stapaneasca
sindromul dureros, sa-si regleze valorile tensiunii arteriale, deoarece senzorii de biofeedback
ofera informatiile necesare intelegerii schimbarilor subtile petrecute in interiorul organismului.
Astfel, tehnica de biofeedback invata cum sa se utilizeze mintea pentru a controla organismul,
contribuind astfel la mentinerea starii generale de sanatate sau asigurand realizarea performantei
fizice. Adesea, aceasta tehnica este utilizata si ca tehnica de relaxare. De exemplu, prin tehnica
de biofeedback pot fi identificati muschii care cauzeaza cefaleea. Astfel, prin deprinderea
modului de a realiza schimbari fizice pozitive, cum ar fi relaxarea musculaturii specifice,
cervicocefalgiile sau cefaleea pot fi ameliorate sau tratate fara a fi necesara administrarea unui
tratament medicamentos.
Tehnica de biofeedback ofera o metoda terapeutica non-invaziva, poate reduce sau elimina
necesitatea tratamentului medicamentos, poate fi un tratament alternativ pentru pacientii care nu
pot tolera medicamentele specifice afectiunii de care sufera sau atunci cand medicamentele nu
ofera rezultatele asteptate, poate constitui o alternativa la medicamentele necesare pentru tratarea
anumitor afectiuni in timpul sarcinii, determina oamenii sa se ocupe mai mult de propria
sanatate, participand in mod constient la mentinerea acesteia la parametrii functionali.
O sedinta de biofeedback dureaza intre 30 si 60 minute. Numarul si durata sedintelor sunt
determinate de starea generala de sanatate si de capacitatea pacientului de a invata sa controleze
raspunsurile fizice, fiind necesare in medie 8-12 sedinte.Specialistii in terapie prin tehnica
biofeedback se pot selecta dintre medicii specializati in psihiatrie, neurologie, recuperare
medicala, psihologi, fizio si kinetoterapeuti, asistente medicale. In ceea ce priveste cefaleea,
incontinenta sfincteriana, sindromul Raynaud sunt necesare cel putin 10 sedinte saptamanale, in
timp ce pentru tensiunea arteriala sunt necesare cel putin 20 de sedinte saptamanale pentru a se
ajunge la un rezultat vizibil. Este recomandat sa se realizeze exercitii mentale cel putin 5-10
minute zilnic. Aparatura pentru tehnica de biofeedback care poate fi folosita si la domiciliul
pacientului. Scopul final este ca, prin exercitiu, pacientii sa reuseasca sa-si controleze tonusul
muscular sau circulatia sanguina fara ajutorul monitorului.
Fiind o tehnica complementara sau alternativa cu ajutorul careia o persoana se antreneaza sa-si
imbunatateasca starea de sanatate, pe calea controlului voluntar, aceasta a evoluat catre o metoda
terapeutica ce invata pacientul cum sa isi modifice sau sa isi controleze reactiile fiziologice ale
organismului prin schimbarea gandurilor, emotiilor sau comportamentului. Prin urmare, aceasta
tehnica este eficienta in tratamentul afectiunilor de natura somatica (organica sau disfunctionala)
dar si in tulburari psihice, precum: anorexia nervoasa, anxietatea, depresia, autismul, stresul,
astmul bronsic, efectele secundare ale chimioterapiei, constipatia, afectiuni cardiace,
hipertensiune arteriala, incontinente sfincteriene, sindromul de colon iritabil, sindromul algic
cronic, nivelul performantei fizice, afectiuni vasculare precum sindromul Raynaud (caracterizat
printr-o scadere a fluxului sanguin la nivelul extremitatilor degetelor, nasului, urechilor), diabetul
zaharat, cefaleea si sindromul migrenos, kinetoza sau rau de miscare, epilepsia, torticolis sau
alte spasme musculare, durerile de spate, disfunctionalitati de natura sexuala, sechele ale
traumatismelor craniocerebrale si vertebrale.
Studiile au aratat ca pe calea tehnicii de biofeedback se poate induce somnul la persoanele care
sufera de insomnie. Alte studii au sugerat faptul ca se poate reduce riscul evenimentelor cardiac
ce apar pe parcursul starii de stres prin scaderea valorilor tensiunii arteriale si a raspunsului
organismului pe calea sistemului nervos vegetativ simpatico. Desi studiile efectuate nu au putut
explica modul in care actioneaza sau motivele pentru care functioneaza tehnica de biofeedback
ca o metoda terapeutica de succes, o multitudine de persoane au beneficiat de pe urma acestei
metode. Nu exista efecte adverse comunicate. Numitorul comun al persoanelor care beneficiaza
de pe urma terapiei prin tehnica de biofeedback il reprezinta starea de stres responsabila de
aparitia sau agravarea simptomatologiei pentru care se prezinta la medic. Din acest motiv,
oamenii de stiinta considera ca relaxarea reprezinta cheia succesului terapeutic pe calea tehnicii
de biofeedback. Aceasta, deoarece starea se stres activeaza reactii prin care creste tensiunea
sanguina iar cu ajutorul unui terapeut specializat in tehnicile de biofeedback, pacientul invata
cum sa scada valorile tensiunii sanguine pe calea relaxarii si a exercitiilor efectuate initial
mental. Cand terapia reuseste si rezultatele vor aparea pe ecranul monitorului, apare si motivatia
pacientului care se simte incurajat sa continue efortul.
Sunt mai multe tipuri de biofeedback frecvent utilizate, raportat la suferinta pacientului si la
obiectivele propuse.1. Tehnica de biofeedback electromiografic ofera informatii asupra tensiunii
musculare, ceea ce permite adoptarea unei anumite tehnici de relaxare musculara progresiva sau
anumite tehnici vizuale. Pe aceasta cales-a reusit sa se reduca durerea, redoarea matinala si
sensibilitatea de la nivelul punctelor sensibile din cadrul fibromialgiei. Programele de recuperare
medicala pot fi adaptate in raporta cu rezultatele obtinute de pacient pe calea biofeedback-ului.2.
Tehnica de biofeedback termic ofera informatii referitoare la temperatura tegumentului de la
nivelul degetelor, de la maini si de la picioare. Sunt atasati senzori care masoara temperatura
mainilor in timp ce pacientul incearca sa o creasca, deseori prin tehnici de vizualizare sau
imaginatie ghidata. Atunci cand temperatura corpului scade sub influenta stresului se mai
recomanda si practicarea unor tehnici de relaxare pentru diminuarea efectelor stresului. Tehnicile
de biofeedback termic ajuta la ameliorarea sindromului migrenos dar si a cefaleei la tineri si
copii.3. Tehnica de masurare a raspunsului galvanic al pielii, cu ajutorul senzorilor ce masoara
activitatea secretoarie a glandelor sudoripare din piele, este in masura sa indice gradul de
anxietate al pacientului si se poate recomanda astfel, practicarea unor tehnici de relaxare
adecvate.4. Tehnica de biofeedback prin modificarea ritmului cardiac, cecontribuie la reglarea
ritmului cardiac prin imbunatatirea tensiunii arteriale, functiei pulmonare, dar si prin ameliorarea
stresului si anxietatii. 5. Tehnicile de neurofeedback cu inregistrarea activitatii undelor cerebrale
pe electroencefalograma (EEG), pot fi utile ca metoda terapeutica, in special la copii. Tehnica de
EEG neurofeedback, mai ales atunci cand se utilizeaza in combinatie cu terapia cognitiva, s-a
dovedit ca a imbunatatit scorul comportamental si al inteligentei la copiii cu deficit de atentie
prin hipereactivitate nervoasa (attention deficit hyperactivity disorder).
Electroterapia reprezinta un mare capitol al terapiei care recurge la utilizarea factorilor fizicali
in scopul mentinerii sau redobandirii starii de sanatate si de recuperare a restantului functional.
Bazele fiziologice sau modalitatile de actiune au fost prezentate. Ca urmare, acest capitol va
aborda o serie de alte aspecte de real folos in intelegerea modului de actiune si a celui de utilizare
a curentilor electrici terapeutici.
Preocuparile fata de electricitate si efectele sale asupra corpului omenesc dateaza de secole.
Progresele din domeniul fizicii si tehnologiei atrag dupa sine realizari terapeutice de marca.
Componentele electronice care intra in componenta echipamentelor electronice fac parte din
doua mari categorii: pasive (rezistoare, condensatoare, comutatoare, cablaje, relee etc) si active
(tuburi electronice, componente semiconductoare si circuite integrate). In functie de destinatia
lor, echipamentele electronice fabricate in prezent se impart in cele profesionale (destinate
laboratoarelor de cercetari, medicinii, tehnicii de calcul etc) sau cele de larg consum.
Avand in vedere calitatile structurale si functionale ale tesuturilor neuromusculare, orice agent
electric constituie un stimul care este urmat de reactie de raspuns tisular. Stim deja ca exista
stimuli naturali, considerati a fi adecvati si stimuli artificiali, neadecvati. Din prima categorie fac
parte schimbarile care au loc la nivelul terminatiilor nervoase, la nivelul sinapselor sau prin
intermediul receptorilor care pot declansa impulsuri nervoase. Din cea de-a doua categorie fac
parte si stimulii electrici, ei avand proprietatea de a atinge direct potentialul membranelor
celulare, interesand numerosi receptori, provoacand reactii similare celor obtinute cu excitanti
specifici.
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate iar ca reactie primara
la acest stimul are loc un raspuns local. Excitabilitatea se considera a fi o reactie secundara a
tesuturilor, traducandu-se prin transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele
nervoase.Raportat la diferitele structuri celulare excitate, au loc reactii specifice, precum
contractia musculara, secretia glandulara etc.
In vederea declansarii unei excitatii, urmata de o reactie adecvata a tesutului tinta, stimulul
aplicat trebuie sa posede o intensitate minima, numita de prag si sa actioneze un anumit interval
de timp, timp minim necesar. Stimulii peste nivelul pragului determina o reactie care se propaga
ca o unda de excitatie ce poate fi masurata la distanta de locul de excitare. Stimulii de valoarea
sub prag au o actiune limitata la locul de excitare. Cresterile intensitatii peste valoarea pragului
nu sunt urmate de cresteri ale raspunsului, ceea ce este caracteristic structurilor nervoase si
corespunde legii “totul sau nimic”. Legea este aplicabila unei singure celule nervoase. In practica
medicala, s-a constata ca daca se excita substratul tisular format din mai multe celule, reactia este
concordanta intensitatii stimulului aplicat (curentului electric) si suprafetei stimulate. Vom
constata contractii musculare de intensitati diferite.
Celula nervoasa este caracterizata si printr-un echilibru al proceselor fizice si chimice de o parte
si de alta a membranei celulare. Stimularea va transforma aceasta stare, numita de repaus,
determinand o serie de procese fizice si chimice. In stare de repaus celula nervoasa este
caracterizata printr-un potential de repaus, datorat polarizarii electrice a membranei celulare
(exteriorul membranei este pozitiv, in timp ce interiorul este negativ). Ca urmare a stimularii are
loc o modificare a potentialului transmembranar de repaus, constand in inversarea polaritatilor
de-o parte si de alta a membranei celulare. Are loc depolarizarea membranei cu declansarea
potentialului de actiune.Intensitatea minima necesara pentru declansarea excitatiei reprezinta
pragul pentru curentul continuu sau reobaza. Ulterior, apar procese menite sa restabileasca
potentialul de repaus. Procesele de revenire constituie faza de repolarizare.Pe durata depolarizarii
celula nervoasa se afla intr-o perioada refractara, fiind inexcitabila fata de alti stimuli aplicati.
Daca stimulii sunt aplicati cu frecvente mari, substratul oboseste. Daca insa, frecventele folosite
se afla intre valorile de 50-100 Hz, fibrele nervoase pot fi stimulate un timp mai indelungat, fara
sa se instaleze fenomenul de oboseala.
Stimularea electrica se produce la variatii ale intensitatii curentului intr-o perioda scurta de timp.
Daca cresterea intensitatii se va face intr-un interval de timp prelungit, excitarea nu mai are loc,
chiar pentru intensitati crescute ale curentului electric aplicat asupra substratului. Explicatia o
reprezinta instalarea procesului de acomodare a tesutului excitabil.
Alaturi de intensitatea curentului electric si de viteza de crestere a intensitatii sale in momentul
aplicarii, un rol important il joaca si intensitatea curentului raportata la unitate de suprafata sau
densitatea curentului.
Astfel, pentru stimularea celulelor nervoase si obtinerea unei reactii dorite, ca urmare a
procesului de excitabilitate/excitatie, au mare importanta: densitatea curentului, viteza de crestere
si durata scurgerii sale prin tesut. Un curent de stimulare trebuie sa aiba o anumita intensitate, sa
fie instalat brusc si sa actioneze un interval de timp pentru a produce depolarizarea membranei,
in conditiile in care este necesara o anumita cantitate de electricitate pe unitate de suprafata
(densitate) pentru declansarea fluxului de ioni transmembranar.
In procesul excitarii au loc modificari caracteristice ale proprietatilor fizice si fiziologice ale
tesuturilor, determinate de sensul de scurgere al curentului electric, cunoscute sub denumirea de
electrotonus. Modificarile aparute la polul negativ (catod) se numesc catelectronus iar cele de la
nivelul polului pozitiv (anod), anelectronus. Pragul de excitabilitate este mai coborat in zona
catodului, deoarece al actioneaza depolarizand membrana, facilitand influxul de ioni si aparitia
excitatiei. La anod, excitabilitatea tisulara scade pana la abolirea sa totala prin blocaj anodic de
hiperpolarizare.
In cazul aplicatiilor de curent continuu si de joasa frecventa, excitatiile electrice au loc
intotdeauna la unul dintre poli. Stimularea la polul negativ este urmata de aparitia unei excitatii
care se numeste secusa de contractie catodica.
In practica medicala, cu ocazia electrodiagnosticului, se observa urmatoarele. Daca electrodul
activ, de dimensiuni mici, se aseaza pe tegument in vecinatatea unei ramificatii nervoase (in
punctul de excitatie nervoasa) si se stimuleaza prin schimbarea alternativa a anodului cu catodul,
se vor remarca:
• Contractie de inchidere a curentului la catod si una de intrerupere a circuitului la anod,
cat si,
• Secuse/contractii la deschiderea/intreruperea circuitului la catod si la inchiderea
circuitului la anod.
Acest fenomen este definitoriu in vederea stabilirii corecte a electrodiagnosticului in leziunile de
nerv periferic, respectiv de muschi denervat. In acesata situatie, ordinea contractiilor se
inverseaza. Este un semn de degenerare a nervului afectat. Excitabilitatea nervului este redusa,
pragul de stimulare la catod este ridicat, in timp ce la anod contractia apare la intensitati mai mici
decat la catod. Anodul devine astfel electrod de excitatie.
In vederea masurarii excitabilitatii unui nerv sau muschi se realizeaza stimularea prin inchiderea
unui curent continuu sau prin aplicarea de stimuli dreptunghiulari. Parametrii electronofiziologici
ce caracterizeaza excitabilitatea unui nerv sunt:
• Reobaza sau intensitatea minima a curentului care poate produce o excitatie
inregistrabila, intr-un timp nedefinit,
• Timpul util sau timpul minim necesar transportului unei cantitati suficient de mare de
energie care sa modifice potentialul de repaus la nivelul membranei excitabile. Acest
timp minim, la care un curent dreptunghiular, cu valoarea reobazei, produce excitatia de
inchidere a curentului, se numeste timp util. Cu cat intensitatea este mai mare, ca atat
timpul util este mai mic si invers,
• Cronaxia este timpul util minim necesar pentru a produce o excitatie minima cu un curent
a carui intensitate este egala cu dublul reobzei. Cronaxia este invers proportionala cu
excitabilitatea nervului. Cronaxie scurta, excitabilitate crescuta. Cronaxia este mai scurta
la muschii fazici (rapizi), la grupurile musculare flexoare, la nivelul musculaturii
proximale a membrelor, la nivelul musculaturii membrelor superioare, la punctele motorii
proximale ale unui muschi. Valoarea cronaxiei creste in conditiile leziunilor neurologice
de tip central sau periferic.
Cresterea sau scaderea excitabilitatii neuromusculare se produce fiziologic (post excitatie) sau in
conditii patologice.
Contractia musculara are loc datorita trecerii influxului nervos din nervul motor in fibra
musculara in zona placii motorii, la nivelul sinapsei neuromusculare. Muschiul formeaza cu
nervul o unitate motorie cu caracter de unitate functionala. Acest ansamblu este alcatuit din
neuronul motor aflat in cornul anterior la maduvei spinarii, axonul si colateralele sale, cat si
fibrele musculare aferente cu toate sinapsele respective. Numarul de fibre musculare inervate de
un motoneron medular reprezinta rata de inervatie si difera, in functie de activitatea desfasurata
de muschiul respectiv. Fibrele musculare care apartin unei unitati motorii sunt inervate
intotdeauna sincron. Fibrele musculare ale unei unitati motorii sunt intricate si printre unitatile
motorii de vecinatate, ceea ce asigura gradarea contractiei.
Ar mai fi de mentionat si rolul jucat de ionii de calciu in transmisia excitatiei la nivelul sinapsei
neuromusculare si in initierea contractiei la nivelul miofibrilei. Deficitul de calciu conduce la
cresterea excitabilitatii neuromusculare, muschiul prezentand contractii spontane.
Orice program de electroterapie trebuie precedat de un diagnostic clinic, paraclinic si functional
adecvat care sa includa si evaluarea precisa a substratului tratat. Aceasta evaluare se face prin
cronaximetrie (faza de excitatie), electromiografie (faza de contractie musculara), stimulo-
detectie (faza de sinteza a procesului de excitatie-contractie), jonctiunea neuromusculara
(raportul dintre cronaxia nervului si cea a muschiului).
Curentul galvanic, galvanoionizarea: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile
biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii.
Proprietatile fizice ale curentului galvanic sau continuu.Curentul electric se caracterizeaza
printr-o deplasare de sarcini electrice, numite electroni, de-a lungul unui conductor. Altfel spus,
conductorul electric este corpul prin care poate trece curentul electric continuu. Daca sensul de
deplasare al electronilor este acelasi si se mentine o intensitate constanta, curentul continuu este
constant. Intensitatea curentului poate varia, crescand sau scazand. Daca aceste cresteri se
descresteri au loc ritmic, curentul ia forma unei curbe ondulatorii si se numeste curent variabil.
Aplicarea terapeutica a curentului continuu se numeste galvanizare. Producerea curentului
continuu se poate face prin metode chimice, mecanice si termoelectrice.
Aparatura utilizata pentru curent continuu. Aparatele folosite in electroterapie si care furnizau
doar curent continuu se numeau galvanostate sau pantostate. Descoperirea si utilizarea
semiconductorilor in sistemul de regresare a curentului a permis obtinerea unui curent continuu
bine filtrat si constant, cu posibilitatea de modulare a formelor de curent oferite. Tendinta actuala
este aceea de a concepe si utiliza aparate complexe, care sa furnizeze diferite forme si tipuri de
curenti.
Componentele principale ale unui aparat de curent continuu sunt urmatoarele: sistemul de
alimentare cu curent electric de la retea (curent alternativ sinusoidal de 220 V, priza fiind
impamantata), dispozitivul de redresare, cel de reglare a intensitatii, comutatoare pentru alegerea
formei curentului si schimbarea polaritatii, instrumentul de masura si sistemul de racordare cu
pacientul.
Actiunile biologice ale curentului galvanic sunt reprezentate in primul rand de modificarile
ionice ce apar in tesuturi sub influenta curentului electric si in al doilea rand de procesele
biologice declansate.
Aplicarea curentului galvanic asupra organismului determina efecte polare (la nivelul electrozilor
aplicati) si efecte interpolare produse in interiorul organismului, in regiunea cuprinsa intre
electrozi. Efectele polare constau in fenomenul de electroliza, cu producere de acid la anod si de
baza la catod. Efectele interpolare sunt cele care intereseaza in mod deosebit. Ele sunt consecinta
modificarilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului electric continuu si constau
in: bioelectroliza, ionoforeza, electroforeza, electroosmoza, modificarile potentialului
membranar, modularea excitabilitatii neuromusculare, efectele termice si de inductie
electromagnetica, modificari in compozitia chimica a tesuturilor. Studiile de specialitate au aratat
faptul ca trecerea curentului galvanic prin tesuturi se face aproape in exclusivitate prin electroliza
si in mult mai mica masura prin celelalte fenomene aratate. Electroliza inseamna miscarea
anionilor si cationilor in campul electric.
Pe parcursul aplicarii curentului continuu se constata scaderea rezistivitatii cutanate, fapt ce
necesita cresterea intensitatii curentului la scurt timp de la inceperea procedurii. Rezistivitatea
cutanata inregistraza diferente notabile de la o persoana la alta, cat si la aceeasi persoana,
surprinsa in faze fiziologice diferite sau chiar patologice. Rezistivitatea cutanata este diferita in
functie de: oscilatiile de temperatura ale corpului, ritmurile biologice dirijate de succesiunea
noapte-zi, menstruatie, echilibrul sistemului neuroendocrin, odihna, stres, perspiratia insensibila
momentana, momentul ingestiei alimentelor, lungimea segmentului strabatut de curentul electric
si diametrul segmentului in cauza. Situatiile patologice scad rezistivitatea cutanata (tulburari
psihice, neurastenie, alcoolism, posttraumatisme craniocerebrale, hiperexcitabilitate simpatica)
sau cresc rezistivitatea cutanata (epilepsie, hemiplegie, mixedem, sclerodermie).
Efectele fiziologice ale curentului galvanic. Efectele si modificarile biologice ale curentului
galvanic asupra tesuturilor organismului se manifesta in special la nivelul substraturilor usor
excitabile, precum structurile nervoase. In terapie, curentul galvanic se introduce lin, spre
deosebire de aplicatiile acestuia in scop diagnostic.
Actiunea curentului continuu se manifesta asupra filetelor nervoase senzitive, asupra celor
motorii si fibrelor vegetative vasomotorii, asupra sistemului nervos central, a sistemului
neurovegetativ. Curentul galvanic mai poate influenta si sistemul circulator.
Actiunea asupra fibrelor nervoase senzitive se realizeaza prin intermediul receptorilor senzitivi
din tegument, care inregistreaza la trecerea curentului electric o senzatie de furnicatura ce creste
proportional cu intensitatea curentului, ajungand la senzatia de intepatura si chiar de arsura sau
de durere. Dupa o serie de sedinte, se constata cresterea pragului sensibilitatii tactile si dureroase
cu actiune analgezica la nivelul electrodului pozitiv, proces cunoscut sub denumirea de analgezie
galvanica. Explicatia poate fi data prin fenomenul de anelectrotonus, cand membranele celulare
se hiperpolarizeaza si scade excitabilitatea dar si pe baza modificarilor ionice dintre electrozi,
provocate de deplasarea ionilor. La acestea se adauga actiunile galvanizarii asupra sistemului
nervos central, precum si asupra celui circulator.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii poate fi explicata astfel. Catodul
(electrodul negativ), utilizat ca electrod activ, produce o scadere a pragului de excitatie a fibrelor
motorii, cu cresterea excitabilitatii si efect de stimulare. O crestere sau o scadere brusca a
intensitatii curentului conduce la om contractie musculara prompta. Aceasta actiune este utilizata
in aplicatiile premergatoare cu scop de pregatire a fibrelor musculare, inaintea tratamentului cu
curenti excitatori pentru musculatura denervata.
Actiunea curentului galvanic asupra sistemului nervos central consta in diminuarea reflexivitatii
in aplicatiile descendente si o crestere a excitabilitatii in aplicatiile ascendente.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii este aceea de hiperemie
locala. Curentul galvanic are o actiune hiperemianta, de activare a vascularizatiei locoregionale.
Fenomenul are loc prin activarea circulatiei locoregionale cutanate, superficiale, cat si a celei
musculare, din profunzime (in raport cu circulatia de repaus). Efectul persista intre 15-30 minute
dupa intreruperea aplicatiei. Cresterea vascularizatiei locoregionale are drept consecinte efecte
biotrofice si resorbtive, prin imbunatatirea nutritiei tisulare si drenarea exudatelor si edemelor
locale. Reactia se petrece la polul negativ si dureaza cateva ore dupa incetarea aplicatiei
terapeutice. Principalele indicatii terapeutice vor fi astfel: acrocianoza, angioneuropatiile,
crioparesteziile functionale nocturne, arteriopatiile aterosclerotice, algoneurodistrofiile
membrelor.
Sistemului nervos vegetativ reactioneaza diferit, in functie de predominanta tonusului vagal sau
simpatic al pacientului. De asemenea, regiunea de electie pentru a realiza aplicatia o constituie
regiunea cervicala si dorsala superioara, in vederea influentarii sistemului nervos vegetativ.
In ceea ce priveste sistemul circulator, curentul galvanic descendent accelereaza afluxul sanguin
din mica circulatie spre inima si transportul sangelui arterial catre sistemul portal, in timp ce
curentul galvanic ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor inferioare
si de la organele sistemului portal catre inima, favorizeaza transportul sangelui arterial catre
plamani si extremitatile superioare, precum si viteza de circulatie a sangelui venus de la inima
spre plamani.
Ca o concluzie practica, enumerarea principalelor actiuni fiziologice ale aplicatiilor curentului
galvanic conduce la principalele efecte terapeutice:
• Analgetic, antialgic, prin scaderea excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv,
• Stimulare neuromusculara la nivelul electrodului negativ,
• Reglarea modificarilor de excitabilitate a sistemului nervos central,
• Reglare nespecifica a sistemului neurovegetativ,
• Biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locoregionale si facilitarea drenarii edemelor,
• Vasodilatator prin hiperemia activa de la nivelul circulatiei tegumentare superficiale si
musculare profunde.
Modalitatile de aplicare ale curentului galvanic. Galvanizarea poate fi aplicata sub forma
electrozilor placa, sub forma de baie hidro-electrolitica sau galvanica (partiala sau patru celulara)
si sub forma de iontoforeza (ionogalvanizarea), cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar o
serie de substante medicamentoase.
Galvanizarea simpla utilizeaza electrozi placa confectionati din metal dar care pot fi inveliti in
cauciuc, de diferite dimensiuni, raportat la regiunea care se trateaza si la efectul de polaritate
urmarit. Astfel, se pot aplica doi electrozi de dimensiuni egale sau de marime diferita. Electrodul
mai mic este cel activ iar alegerea polaritatii este in functie de scopul urmarit, analgezic (anodul
mai mic) sau excitant (catodul este cel mic si activ).
Exista electrozi de forme diferite utilizati in diferite aplicatii, precum cei pentru tratarea
parezelor de nerv facial si a nevralgiilor de trigemen (rotunzi si montati in dispozitive speciale
sau sub forma de masca pe o hemifata).
Dupa cum am mai aratat, pentru obtinerea efectelor analgetice, anodul (pozitiv) devine electrodul
activ (are dimensiuni mai reduse) iar cel de-al doilea electrod va fi plasat distal de primul, la o
distanta nu prea mare. Pentru obtinerea unor efecte vasodilatatoare, electrozii terbuie sa fie lungi,
la fel si durata sedintei.
Exista doua modalitati de amplasare a electrozilor la nivelul regiunii aflate in suferinta si care
trebuie tratata: transversal (de-o parte si de alta sau fata in fata, cum este cazul articulatiilor
periferice, precum genunchi, glezna, pumn, umar etc) sau longitudinal (cu electrozii amplasati la
distanta, utila pentru segmentele lungi sau pentru durerile iradiate pe un traseu, precum
lombosciatopatia).
Exista obligativitatea interpunerii unui strat hidrofil intermediar umed intre electrod si suprafata
de tratat. Acesta are rol izolant si de prevenire a efectelor polare produse sub electrozi si implicit,
a arsurilor cutanate.
Intensitatea curentului aplicat este adaptata scopului urmarit, sensibilitatii si tolerantei
individuale, stadiului evolutiv al suferintei, durata aplicatiei. Se cunoaste faptul ca sensibilitatea
cutanata difera de la o persoana la alta, raportat la fazele fiziologice sau la existenta unei
patologii asociate si este mai mare pe zonele flexoare fata de cele extensoare.
Trebuie sa cunoastem existenta pragului de sensibilitate, identificat prin senzatia de furnicatura
placuta la introducerea lenta a curentului. Pe masura tratamentului va putea creste toleranta
individuala la curentul continuu aplicat. La persoanele sensibile se recomanda dozarea
intensitatii sub nivelul pragului de sensibilitate stabilit. Indiferent de situatie, in cazul aparititiei
senzatiilor de intepatura, presiune, caldura, arsura, intensitatea curentului se scade la zero,
cautandu-se cauza. Se recomanda ungerea tegumentului iritat sau sensibil cu o crème
antiinflamatoare si cicatrizanta si reluarea tratamentului cu intensitatea sub pragul de
sensibilitate.
Aplicatiile care vizeaza stadiile acute beneficiaza de intensitati aflate sub nivelul pragului de
sensibilitate, in timp ce cele care se adreseaza stadiului cronic vor utiliza valori ale intensitatii
aflate peste pragul de sensibilitate. Astfel, daca sunt vizate efectele antialgice, intensitatea se
dozeaza la nivelul pragului (calculat pentru 0,1 mA/cm²). Pentru nevralgiile acute sau
hiperestezii (trigemen, cervicobrahiale, lombosciatica etc), intensitatea se dozeaza sub nivelul
pragului de sensibilitate. Daca sunt vizate efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea peste
prag, durate mai mari ale tratamentului si aplicatiile longitudinale.
Densitatea curentului galvanic se defineste ca fiind intensitatea curentului pe unitate de suprafata
iar nivelul acesteia este de 0,1 mA/cm², ceea ce corespunde pragului de sensibilitate al
intensitatii curentului.
In practica de specialitate este recunoscuta relatia care se stabileste intre intensitatea la aplicare a
curentului electric si durata (apreciata in minute) a sedintei de tratament. Durata este direct
proportionala cu marimea electrozilor si invers proportionala cu densitatea curentului. Este
evident ca electrozii de dimensiuni mici vor dezvolta densitati mai mari pe suprafata
tegumentului pe care sunt aplicati ca atare, durata sedintei trebuie scazuta. Invers, pentru
electrozii de dimensiuni mari. Pentru a avea eficienta, durata tratamentului trebuie sa fie cuprinsa
intre 20-30 minute. Chiar si in cazul aplicatiilor cu electrozi mici, aplicati facial sau transorbital,
intensitatea fiind scazuta, va trebui sa se creasca timpul de tratament.
In situatia afectiunilor acute, numarul sedintelor de tratament este de 8-10-12 sedinte si vor fi
efectuate zilnic iar in cazul celor cronice se poate ajunge la 20 de sedinte, putand fi efectuate
zilnic sau la doua zile.
Pacientul va beneficia pe durata galvanoterapiei de o postura antalgica, confortabila, relaxanta si
i se va explica procedura in sine. El va fi posturat in decubit ventral, cu o perna sub abdomen,
spre a evita hiperlordozarea suplimentara a zonei, in cazul suferintelor discale lombosacrate. Sau
va fi posturat in decubut ipsilateral in cazul sindromului algic lombosacrat. Pentru aplicatiile din
zona cervicala, cat si pentru cele transorbitale va fi posturat in decubit dorsal. Iar pentru cele din
zona scapulohumerala poate fi posturat in pozitia sezand.
Se evita aplicarea electrozilor la nivelul zonelor paroase si se va urmari reactia tegumentului la
tratament.
Baile galvanice sunt recomandate in vederea tratarii unor regiuni mai extinse sau a intregului
corp. Apa va deveni un mediu de legatura intre substrat (tegument) si electrozi, curentul electric
fiind distribuit pe o suprafata mai mare, densitatea fiind mai redusa, scade semnificativ riscul
aparitiilor arsurilor la intensitatea aplicata pe parcursul procedurii.
Baile galvanice pot fi celulare (mai multe vase sau vane in care sunt introduse segmentele de
corp vizate) sau pot fi generale (corpul este introdus in totalitate).
Galvanoionizarile reprezinta procedeul prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase. Curentul galvanic este in masura sa transporte aceste substante prin tegument
si prin mucoase.Indiferent de denumire (iontoforeza, ionoterapie, ionogalvanizare,
galvanoionoterapie etc) principiul de actiune al galvanoionizarii consta in disocierea electrolitica
a diferitelor substante medicamentoase adaugate la nivelul electrozilor (polar). Ulterior, are loc
deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar incarcarii lor electrice,
datorita respingerii lor de catre electrodul de acelasi semn, la nivelul caruia s-au format.
Substanta pe care dorim sa o introducem in organism pe acesta cale se aplica sub forma de
solutie la nivelul stratului hidrofil aflat sub electrodul activ. Solutia se va prepara in apa distilata.
Ionul medicamentos vizat va traversa bariera cutanata sau mucoasa in drumul lui spre polul de
semn opus. Odata ajuns in organism, el va fi preluat de circulatia locoregionala si va fi
redistribuit. De mentionat si faptul ca doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot
traversa bariera tegumentara si mucoasa. Calea de patrundere o constituie orificiile glandelor
sebacee si a acelor sudoripare. Daca se alcalinizeaza solutia anodica si se acidifiaza solutia
catodica, va creste transferul anionilor si cationilor aplicati initial pe tegument.
Avantajele aplicarii galvanoionizarii sunt urmatoarele:
• Efectul este demonstrat si cert,
• Efectul este locoregional dar si la nivelul intregului organism (putand fi luata in calcul si
o reactie reflexa, cutiviscerala, de la nivelul dermatomioamelor),
• Se poate doza precis substanta medicamentoasa aplicata,
• Aplicatia are avantajul obtinerii unor efecte asteptate pentru doza scazuta de medicament,
in conditiile in care este protejat si tractul gastrointestinal.
La anod se aplica metale, precum sodiul, potasiul, litiul, calciul, magneziul, zincul, fierul sau
radicali de metale, acetilcolina, morfina, novocaina, corticoizi, sulfamide etc iar la catod se pot
aplica halogeni precum brom, iod, clor sau radicali acizi si saruri ale acizilor organici.
Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt:
• Dermatologia (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, degeraturi, eczeme, erizipel, fistule,
furunculoze, hematoame superficiale, prurit idiopatic, sclerodermie, seboree ulcerele
atone),
• Oftalmologia (conjunctivite, iridociclite, sclerite),
• Suferintele vasculare (arterite obliterante, trombolebita, limfangite),
• Reumatologia (artrite, inclusiv poliartrita reumatoida artoze, bursite, epicondilite,
tendinite, tenosinovite, maladia Dupuytren, guta, mialgiile de diferite cauze, nevralgiile).
Galvanoionizarile transorbitale sau transcerebrale sunt eficente si frecvent utilizate in practica
medicala de specialitate, fiind indicate in sindroamele neurastenice, insomnii, hiperensiunea
arteriala in stadiul neurogen, spasmofilie, sindroame migrenoase, nevralgia de trigemen,
suferinte algice si inflamatorii din sfera medicinii dentare etc.
Indicatiile si contraindicatiile galvanoterapiei
Dupa cum am mai aratat, galvanoionizarea constituie o precedura extrem de utilizata in
electroterapie, avand in vedere paleta patologica larga care poate fi abordata. Aplicarea sa pe
scara larga are in vedere multiplele sale efecte, pornind de la principiile sale de actiune, si
anume: analgezic, modulator neurovegetativ, vasomotor, trofic si de stimulare aexcitabilitatii
neuromusculare. Galvanoionizarea poate fi aplicata atat in stadiile acute, cat si stadiile cronice de
boala. Din cele aratate, rezulta ca aceasta procedura terapeutica isi gaseste utilitatea in contextul:
afectiunilor sistemului nervos (nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, afectiuni ale organelor de
simt, sindroame astenonevrorice de suprasolicitare, distonii neurocirculatorii), al afectiunilor
aparatului locomotor (reumatism cronic degenerativ si inflamator, reumatism abarticular, sechele
posttraumatice), al afectiunilor aparatului cardiocirculator (tulburari circulatorii arteriale sau
venolimfatice) si al afectiunilor dermatologice. Principalele contraindicatii sunt cele care
impiedica aplicarea electrozilor pe tegument dar si suferinte care contraindica electroterapia in
general.
Curentii de joasa frecventa: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice,
efectele fiziologice, modalitati si tehnici de aplicare, indicatii si contraindicatii.
Proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, modalitati de aplicare, indicatii si
contraindicatii ale curentilor de joasa frecventa. Dupa cum s-a mai aratat, intreruperea
curentului continuu realizeaza impulsuri electrice succedate ritmic, cu efect excitator.
Impulsurile obtinute se caracterizeaza prin forma, amplitudinea impulsului, frecventa de aparitie,
durata impulsului si a pauzei, modulatia impulsurilor (in amplitudine, ritmicitate si durata). Ca
urmare a formei lor, impulsurile pot fi dreptunghiulare, triunghiulare, exponentiale, trapezoidale.
Aparatura generatoare de impulsuri de joasa frecventa este variata, oferind modele care
genereaza diferite forme de curenti in diferite posibilitati de aplicare.
Terapia prin curenti de joasa frecventa se bazeaza pe actiunea caracteristica de excitare si
srimulare a curentului electric asupra substratului neuromuscular. Prin stimularea electrica are
loc procesul de depolarizare la nivelul substratului excitabil. Musculatura scheletica normal
inervata raspunde la impulsuri de durata scurta si cu frecventa rapida. Frecventele utilizate in
scop terapeutic sunt mai crescute, situandu-se in domeniul curentilor tetanizanti, capabili sa
produca o contractie prelungita, care dureaza atat timp cat curentul strabate muschiul. Efectul
terapiei prin curenti de joasa frecventa asupra substratului este dependent de modul de actiune al
acestora si va fi prezentat in cele ce urmeaza, astfel:
• Stimularea contractiei musculaturii striate normoinervate
Aceasta se bazeaza pe actiunea caracteristica de excitare a substraturilor excitabile, precum
tesutul muscular si fibrele nervoase, de catre impulsurile electrice. Fiecare membrana celulara
prezinta o frecventa optima pentru valoarea de prag a stimularii (depolarizarii) sale. Musculatura
scheletica normoinervata raspunde la impulsuri de durata relativ scurta si frecventa relativ
rapida. Frecventele de 30 Hz sunt capabile sa produca contractii musculare succesive, in timp ce
frecvente cuprinse intre 40-80 Hz, utilizate in scop terapeutic, sunt urmate de contractii
tetanizante.
Formele clasice de curenti utilizati in acest scop sunt curentii dreptunghiulari unici cat si in
trenuri de impulsuri, curentii modulati, curentii faradici si neofardici. In acest mod, se pot realiza
adevarate programe de electrogimnastica musculara.
Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare si placile neuromotorii prezinta o
receptivitate selectiva fata de curentul neofaradic, principalul efect al acestuia fiind actiunea
excitomotorie cu producerea de contractii musculare pe musculatura cu atrofie de
imobilitate/inactivitate dar cu integritatea fibrelor nervoase motorii. Curentul neofaradic este
ineficient asupra musculaturii cu degenerescenta totala sau partiala. Disparitia excitabilitatii
faradice este un semn revelator al reactiei de degenerescenta musculara totala sau partiala.
Efectelor prezentate li se adauga cel vasomotor, cu vasodilatatie la actiunea prelungita a
curentilor, cat si efectele trofice, revulsive si analgezice secundare vasodilatatiei. Prin aceasta,
curentii dreptunghiulari, modulati si faradici sunt indicati in mod particular in unele nevralgii si
nevrite, stari posttraumatice (contuzii, entorse), tulburari ale sensibilitatii cutanate, profilaxia
trombozelor si emboliilor postoperatorii si dupa nastere (postpartum), tulburari ale circulatiei de
intoarcere venolimfatica.
Indicatiile aplicarii curentilor dreptunghiulari, modulati si neofaradici sunt datorate efectelor
excitomotorii si sunt reprezentate de atoniile si atrofiile de imobilizare sau de alte cauze dar care
care presupun normoinervatie. Daca exista dubii asupra diagnosticului clinic se recurge la
diagnosticul electric, prin cerectarea excitabilitatii neuromusculare a substratului vizat cu
ajutorul aplicarii curentului faradic, la care se aduga determinarea cronaxiei muschiului
respectiv.
Principalele indicatii sunt reprezentate de atrofiile de imobilizare sau de inactivitate (aparat
gipsat, lipsa activitatii fizice prin sedentarism), musculatura slabita a diferitelor segmente ale
corpului prin utilizare deficitara a lor (scolioze, cifoze, picior plat, tulburarile de ventilatie de tip
obstructiv sau restrictiv din cadrul bronhopneumopatiilor cronice nespecifice, constipatie
cronica, postpartum, incontinenta sfincteriana), in vederea prevenirii aparitiei aderentelor la
nivelul partilor moi ale aparatului locomotor. Se va realiza astfel, o electrogimnastica musculara
(inclusiv electrogimnastica respiratorie) menita sa completeze programele de kinetoterapie.
In anumite conditii (starile posttraumatisme acute ale aparatului locomotor, grupele musculare
disfunctionale din vecinatea celor normale, pareze restante post leziune de nerv periferic) poate fi
necesara o reantrenare musculara. Aceasta consta in stimularea miscarilor voluntare in vederea
refacerii imaginii centrale motorii, dupa o intrerupere a cailor nervoase, apartinand unor muschi
cu inervatie pastrata. Pacientul isi declanseaza el insusi stimulul electric si reuseste sa-si recapete
controlul motor asupra miscarii pierdute, prin fenomenul de feedback senzitivo-motor, bazat pe
procesul de invatare si memorizare.
Principalele contraindicatii sunt reprezentate de paraliziile spastice, spasmele musculre,
musculatura total sau partial denervata.
Metodologia aplicarii curentilor modulati in electrogimnastica musculaturii striate recomanda
aplicatia bipolara si mai rar monopolara (musculatura mica a mainii). Electrozii se plaseaza la
nivelul insertiilor musculare sau pe zonele de trecere muschi-tendon. La aplicatiile de curent
neofaradic, electrodul negativ se plaseaza la nivelul placii neuromotorii a muschiului afectat.
Intensitatea curentului este menita sa produca secuse/contractii musculare evidente, sa asigure un
adevarat antrenament muscular si sa nu suprasolicite muschiul. Frecventa utilizata este scazuta,
durata sedintei fiind cuprinsa intre 20-30 minute, in serii de 8-12 sedinte pe serie, care se pot
repeta.
• Stimularea selectiva a musculaturii sheletice total denervate
Aceasta se bazeaza pe modul de actiune al stimulilor a caror intensitate creste lent, progresiv, in
panta, fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie de raspuns, datorita capacitatii lor
de acomodare. Procesul de acomodare fata de stimulii cu panta este prezent si la fibrele nervoase
senzitive integre. Curentii triunghiulari, cu fronturi de crestere liniare, in special exponentiale,
sunt frecvent utilizati in stimularea selectiva a muschilor scheletici afectati prin lezarea si
deteriorarea integritatii nervilor periferici. Explicatia este aceea ca degenerescenta nervoasa a
condus la pierderea capacitatii de acomodare a muschiului care poate raspunde astfel la
intensitati mai reduse de curent. Utilizarea acestor curenti cu panta lina de crestere a intensitatii
lor va evita excitarea musculaturii normal inervate, precum si a fibrelor nervoase senzitive.
Electrostimularea cu impulsuri triunghiulare, previne si incetineste atrofia musculara a
musculaturii denervate. Ea devine astfel, o metoda pregatitoare pentru programele kinetoterapiei
de recuperare. Pentru a fi incununata cu succes, terapia trebuie instituita precoce, imediat dupa
producerea leziunii nervoase si aparitia semnelor de denervare, exprimate prin instalarea
modificarilor care insotesc atrofia musculara (la maximum 7-10 zile).
Semnele de leziune ale nervului periferic se stabilesc cu ajutorul electrodiagnosticului. Se incepe
cu diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare (testul galvanic si cel faradic
al excitabilitatii si curba I/t). Acestuia i se poate adauga electrodiagnosticul de detectie
(electromiografia), care permite decelarea modificarilor calitative si o apreciere mai acurata a
modificarilor cantitative. Intensitatea curentului de stimulare este furnizata de electrodiagnostic.
Metodologia de aplicare a electrostimularii consta in utilizarea tehnicii monopolara (electrodul
negativ de aplica la punctul motor al muschiului afectat) sau bipolara (cei doi electrozi se aplica
pe extremitatile muschiului afectat, electrodul negativ fiind situat distal, la jonctiunea
tendomusculara). Cu cat procesul de denervare este mai accentuat, cu atat mai mult este necesara
cresterea duratei impulsului de stimulare. Se incepe cu un numar scazut de stimulari pe sedinta,
care se repeta in cursul unei zile. Se recomanda 7-14 zile de tratament.
Aplicariile in scop de electrostimulare a musculaturii denervate trebuie sa tina cont de
urmatoarele reguli:
• Se va mentiona obligatoriu miscarea ce trebuie recastigata prin electrostimulare,
• Pacientul participa efectiv si afectiv la programul de electrostimulare,
• Pozitionarea corespuzatoare a pacientului si a segmentului care efectueaza miscarea,
• Articulatia de vecinatate trebuie sa fie indemna,
• Se vor utiliza proceduri pregatitoare ale miscarii, precum termoterapie, masaj
locoregional, electroterapie (diatermie si/sau curent galvanic).
• Tratamentul prin electrostimulare poate dura cateva luni pana la obtinerea fortei
musculare de valoarea 2. Sunt necesare reevaluari periodice ale parametrilor de
electrostimulare (la 10-14 zile interval). Se poate continua cu stimularea selectiva a
muschilor denervati, chiar si dupa introducerea programelor kinetologice.
• Terapia musculaturii spastice
Acest tip de terapie se bazeaza pe efectul de inhibitie a motoneuronilor muschilor spastici, prin
care se obtine un efect de relaxare. Stimularea electrica a muschilor spastici se adreseaza
receptorilor contractili si aparatului Golgi. Impulsurile aferente ce sosesc la maduva spinarii de la
proprioceptorii stimulati, declanseaza efecte de inhibitie a musculaturii spastice, respectiv efecte
de stimulare a antagonistilor corespunzatori. Concomitent, antagonistii musculaturii spastice, de
obicei hipotoni, isi amelioreaza tonusul, pe baza inervatiei reciproce. Stimulul se realizeaza prin
impulsuri de forma dreptunghiulara, aplicand doua circuite electrice de excitatie, intre ele
realizandu-se un decalaj in timp, pentru a se putea stimula mai multe grupe musculare, de obicei
antagoniste. Concret, intensitatea creste progresiv pana la aparitia unor contractii/secuse
musculare puternice. Rezulta astfel o excitatie alternata ritmic a muschilor agonisti-antagonisti,
cu o intarziere intre cele doua circuite excitatorii. Aceste efecte contribuie si la obtinerea
coordonarii miscarilor, printr-o buna corelare functionala a antagonistilor si agonistilor. Efectul
de relaxare a musculaturii spastice se mentine de la 24-48 de ore la 3-4 saptamani, facilitand
astfel aplicarea programelor de kinetoterapie. Aceasra metoda este utilizata cu succes in
tratamentul paraliziilor spastice centrale.
Indicatiile metodei sunt reprezentate de: spasticitatea din parezele sau paraliziile de origine
centrala (in special cea cerebrala infantila sau consecutiva traumatismelor la nastere), leziunule
traumatice medulare si cerebrale (cu exceptia paraplegiilor spastice), parezele spastice din cadrul
scelozei in placi, hemipareze spastice post accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson.
Contraindicatiile terapiei musculaturii spastice utilizand aceasta metoda sunt scleroza laterala
amiotrofica si scleroza difuza in stadiul avansat.
Metodologia metodei este fundamentata de tehnica aplicarii a doua circuite de excitatie care
furnizeaza curenti dreptunghiulari. Se stabileste timpul de intarziere dintre impulsurile celor doua
circuite, precum si durata impulsurilor. Intensitatea curentului trebuie sa produca o contractie
musculara puternica, fara senzatie cutanata neplacuta. Durata tratamentului pentru o pozitionare
segmentara este de 10 minute iar daca se realizeaza mai multe pozitionari, durata sedintei nu
trebuie sa depaseasca 40-50 minute. Se recomanda sedinte zilnice, pe o durata de 12-18 sedinte.
Primul circuit de excitatie se aplica deasupra musculaturii spastice iar al doilea circuit deasupra
musculaturii antagoniste corespunzatoare. Electrozii se aseaza la nivelul punctelor de excitatie
ale muschilor.
• Stimularea contractiei musculaturii netede
Stimularea electrica a musculaturii netede se bazeaza pe capacitatea foarte mare de sumatie a
acestor muschi, pe cronaxia lunga si pe capacitatea lor de acomodare neglijabila. Asupra
musculaturii netede se pot aplica stimuli exponentiali, cu durata mare si frecventa scazuta.
Principalele indicatii ale acestei proceduri sunt reprezentate de constipatiile cronice atone si de
atonia vezicala postoperatorie.
Metodologia consta in aplicatia electrozilor de dimensiuni egale asupra musculaturii vizate,
durata sedintei fiind cuprinsa intre 10-50 minute, in cure de 20-25 sedinte, efectuate la inceput
zilnic.
• Curentii de joasa frecventa aplicati in scop analgezic.
Efectele analgezice constatate, s-au considerat ca se bazeaza pe inhibitia perceptiei dureroase
prin excitarea altei cai aferente. S-a observat insa, ca durerea ar putea fi mai curand, rezultatul
pierderii capacitatii inhibitorii la nivel medular, decat al unor procese de stimulare propriu-zisa.
Releul medular prezinta o importanta deosebita in perceperea durerii, intrucat, la acest nivel
intervin o serie de mecanisme care moduleaza transmisia nociceptiva. Transmiterea sinaptica a
durerii este astfel influentata la nivel medular, atat de influxuri venite de la periferie, cat si de la
nivelul formatiunilor nervoase superioare.
\Se cunoaste faptul ca activitatea fibrelor A-alfa (simtul tactil) blocheaza la nivel medular
transmisia impulsurilor nociceptive vehiculate de fibrele A-delta si C. Mecanismul care intervine
in aceasta inhibitie poate avea la baza teoria controlului de poarta, conform careia, are loc un
fenomen de inhibitie presinaptica (ce se petrece la nivelul cornului posterior medular), in cadrul
unui proces de control axonal. Astfel, stimularea fibrelor cu diametru mare, rapid conducatoare,
A-alfa, nespecifice pentru durere, ce conduc informatiile tactile generate de vibratii si presiune,
produce la nivel medular, un camp electric negativ, cu scaderea activarii sistemului de
transmitere ascendenta si cu inchiderea consecutiva a portii sau a barierei de control pentru
transmiterea informatiilor nociceptive prin fibrele nervoase lent conducatoare A-delta si C. In
acest mod, durerea nu mai este perceputa la nivel cerebral, superior.
Daca stimularea periferica a fibrelor specifice pentru durere devine predominanta ca intensitate,
frecventa sau context patologic, poarta de control se deschide prin contrareactie pozitiva
(facilitare presinaptica) si va avea loc o transmitere a informatiilor dureroase, cu perceptia
durerii.
Aceste mecanisme de inhibitie a transmisiei si perceptiei durerii au fost confirmate de analgeziile
produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale superioare (electrostimularea
nervilor periferici cu electrozi implantati percutan, electrostimularea cordoanelor medulare
posterioare pentru controlul sindroamelor dureroase cronice, prin intermediul electrozilor
implantati in dura mater, stimularea nervoasa electrica transcutanata-TENS, electropunctura, prin
stimularea electrica selectiva a fibrelor A, rapid conducatoare si inchiderea portii pentru fibrele
nociceptive pentru durere).
Principalele metode analgetice conventionale din domeniul curentilor de joasa frecventa
utilizeaza curentii diadinamici, Trabert, stohastici si metoda de stimulare nervoasa electrica
transcutanata (TENS).
Curentii diadinamici (CDD). Efectele si implicit, domeniile de patologie in care se indica
aplicatia curentilor diadinamici sunt prezentate in continuare.
Efectele analgezice, hiperemiante-biotrofice, dinamogene ale curentilor diadinamici sunt datorate
nivelului intensitatii, formei curentului diadinamic utilizat si modalitatii de aplicare a
electrozilor. Astfel:
• Curentul monofazat fix (MF) are efect excitator, crescand tonusul muscular, cat si efect
de tonicizare al peretilor vasculari, ca urmare a actiunii sale vasoconstrictoare. Din punct
de vedere subiectiv, produce senzatia de vibratii, actionand ca un masaj tisular electric
profund. Pe aceasta cale se evidentiaza zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor
reflexe.
• Curentul difazat fix (DF) are efectul analgezic maxim prin ridicarea pragului sensibilitatii
la durere si imbunatateste circulatia arteriala prin inhibarea simpaticului. Din motivele
prezentate, este indicat drept forma de introducere pentru aplicatiile in scop analgezic.
• Perioada scurta (PS) are efect excitator si tonicizant, actionand ca un masaj intens de
profunzime. Prin componenta sa vasoconstrictoare are efect resorbtiv, fiind util in
sufuziunile si hematoamele posttraumatice, in edemele cu tulburari trofice din stazele
circulatorii periferice. Dupa cateva minute, aplicatia produce si analgezie secundara.
• Perioada lunga (PL) prezinta un efect analgezic si miorelaxant puternic. Mai prezinta, de
asemenea, efect decongestiv, fiind de preferat in starile dureroase accentuate si
persistente.
• Ritm sincopat (RS) are cel mai pronuntat caracter excitomotor, realizand
electrogimnastica musculara, fiind indicat in atoniile musculare nomoinervate,
postoperatorii.
Modalitatile de aplicare depind de scopurile terapeutice urmarite. Acestea pot fi:
• Pe punctele dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, de dimensiuni egale,
polul negativ aplicandu-se direct pe locul dureros iar cel pozitiv la distanta.
• Transversale. Aceste aplicatii se mai numesc si transregionale (de-o parte si de alta a
regiunii dureroase) si se utilizeaza la nivelul articulatiilor periferice mari sau pe masele
musculare ale membrelor sau trunchiului.
• Longitudinale. Electrozii sunt amplasati de-a lungul unui nerv periferic (electrodul
pozitiv, mai mare, se aseaza proximal iar cel mic si negativ se aseaza distal, pe zona
afectata) sau de-a lungul unui traseu vascular.
• Paravertebrale. Electrozii se amplaseaza pe regiunile radacinilor nervoase (transversal si
paralel cu coloana vertebrala, avand catodul pe locul dureros sau de-a lungul coloanei
vertebrale, cu anodul proximal si catodul distal).
• Gangliotrope. Electrozii mici se aseaza cu catodul pe zona ganglionilor vegetativi
respectivi si anodul la distanta.
• Aplicatii mioenergetice. Aceste aplicatii urmaresc tonicizarea unor muschi
normoinervati. Ca atare, catodul se aplica pe locul de emergenta al nervilor motori iar
anodul pe punctele motorii ale muschilor interesati.
Tehnica de aplicare se supune urmatoarelor reguli:
• Scopul urmarit este cel care conditioneaza dimensiunile electrozilor, amplasarea si
polaritatea acestora.
• Inversarea polaritatii electrozilor ramasi pe locul initial de amplasare, se face in scop
excitator, dinamogen.
• Intensitatea curentului se regleaza printr-o crestere progresiva la valoarea dorita,
corespunzatoare efectului urmarit (excitomotor sau analgezic).
• Se va avea in vedere aparitia fenomenului de acomodare.
• Durata sedintei este de pana la 10 minute in scop analgezic, ajungand la 20-30 minute
pentru aplicatiile in scop hiperemiant, vasculotrop.
• Ritmul sedintelor poate fi zilnic, 10 sedinte pe cura.
Indicatiile curentilor diadinamici sunt:
• Afectiunile aparatului locomotor
status posttraumatic (cu exceptia fracturilor, rupturilor ligamentare sau meniscale),
contuzii, entorse, luxatii recente, intinderi musculare, redori articulare,
boala reumatismala cronica degenerativa sau inflamatoare: artroze reactivate, artrite,
mialgii,
reumatism abarticular, al tesuturilor moi periarticulare: epicondilite, PSH, tendinite,
• Afectiunile neurologice: nevralgie cervico-brahiala, lombosciatica, DVL faza II,
algoneurodistrofie,
• Tulburari circulatorii periferice: maladie Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa, status
postarsuri sau postdegeraturi, arterioapatie periferica obliteranta,
• Aplicatii segmentare pe zone neuroreflexe in vederea modularii functionale a stomacului,
colonului, colecistului, cailor respiratorii in astmul bronsic, migrene.
Curentii Trabertsunt curenti dreptunghiulari, cu efecte analgezice si hiperemiante, aplicatia lor
constand intr-un veritabil masaj cu impulsuri excitatorii. Au cel mai analgezic efect din domeniul
joasei frecvente. Se mai numesc si curenti de ultrastimulare.
Tehnica de aplicatie este bipolara si consta in aplicarea electrodului negativ pe locul dureros iar
cel pozitiv proximal de catod. Efectul analgezic trebuie sa se instaleze la sfarsitul sedintei de
tratament. Intensitatea curentului se creste pana la aparitia senzatiei de vibratie suportabila.
Scaderea acestei senzatii arata aparitia procesului de acomodare. Va trebui sa se creasca in mod
suplimentar intensitatea curentului aplicat. Se recomanda aplicatiile zilnice, timp de 6-10 sedinte.
Principalele indicatii terapeutice sunt:
• Manifestarile dureroase din radiculopatiile de cauza vertebrogene artrozica, artroze
dureroase, indiferent de localizare (in lumbago electrozii se amplaseaza paravertebral in
sens transversal, in lombosciatica catodul se amplaseaza distal, pe punctul de durere
maxima).
• Reumatism inflamator cronic (spondilita ankilopoetica),
• Reumatismul abarticular (PSH, epicondilite),
• Status posttraumatic (contuzii, intinderi sau rupturi ligamentare sau musculo-tendinoase).
Curentii stohastici aperiodici sau neregulati au calitatea de a reduce la maximum reactiile de
adaptare/obisnuinta sau acomodare, crescand astfel efectul analgetic prin ridicarea pragului la
durere, precum si durata acestui efect.
Stimularea nervoasa electrica transcutanata (SNET) sau TENS reprezinta o modalitate
netraumatizanta de combatere a sindromului algic acut si cronic, de diverse cauze, utilizand
curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joasa frecventa.
Aparatele moderne utilizate permit obtinerea unei forme dreptunghiulare a impulsurilor, permit
acoperirea unui domeniu mai larg de reglare a frecventei, duratei si amplitudinii impulsurilor, cat
si dimensiuni, cheltuieli si consum minime ale aparatului si procedurii in sine.
Tehnica aplicatiei curentilor de stimulare nervoasa presupune:
• Pozitionarea adecvata a electrozilor cu amplasarea lor pe locul dureros, in vecinatatea lui,
la nivelul radacinii nervoase principale a nervului periferic ce strabate regiunea
dureroasa, pe zonele de referire a durerii si a punctelor trigger. Polaritatea electrozilor nu
are importanta.
• Dozarea intensitatii, care trebuie aleasa in asa fel incat sa se inchida poarta pentru
influxurile dureroase. Pacientul va resimti o senzatie de vibratie sau furnicatura.
• Alegerea frecventei se face prin tatonare.
• Durata impulsului trebuie sa fie reglabila si adaptata frecventei.
• Durata sedintei poate fi aleasa intre 20 minute si o ora.
• Frecventa sedintelor in timp se stabileste de comun acord cu medicul specialist, in
concordanta cu patologia tratata.
Sfera indicatiilor acestei metode electroterapeutice este larga si cuprinde:
• Afectiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii si abarticular,
• Starile dureroase posttraumatice,
• Sindromul algic din afectiunile neurologice periferice, nevralgiile postherpetice, durerile
fantoma post amputatie de membre,
• Sindromul algic post anestezie, starile dureroase acute si cronice postoperatorii,
• Cicatricile, aderentele dureroase postoperatorii,
• Durerile din anurii si neoplazii.
Principalele contraindicatii ale aplicatiei TENS sunt:
• Starile dureroase tratabile prin alte mijloace,
• Purtatorii de pacemaker cardiac sau de stimulator al nodului sinocarotidian,
• Hipersensibilitatea la curent,
• Sarcina in primul trimestru,
• Tulburarile de sensibilitate cutanata sau leziunile tegumentare,
• Sindroamele dureroase de origine talamica.
Avantajele acestei metode constau in gama larga a suferintelor dureroase ce poate fi abordata. Se
adreseaza starilor dureroase care nu raspund la alte metode terapeutice sau care se constituie
contraindicatii pentru alte terapii fizicale ce ar putea fi recomandate. Este o metoda fiziologica,
netraumatizanta, usor de aplicat, desi este doar un tratament simptomatic.
Electropunctura reprezinta o metoda de combatere a durerii, facand parte din metodele
reflexoterapice. Locul de actiune se afla la nivelul punctelor dureroase reflexe identice, in marea
lor majoritate, cu punctele situate pe meridianele energetice din acupunctura.
Patologia indicata este reprezentata de tulburarile functionale, cat si diverse contracturi
musculare produse prin mecanisme neuroreflexe.
Contraindicatiile sunt reprezentate de afectiunile organice cu terapie etiopatogenica cunoscuta,
neoplasmul, psihonevrozele, depresia, schizofrenia, sarcina.
Se utilizeaza curenti de joasa frecventa reglabila, la fel si intensitatea este reglabila, pana la
senzatia de usoare furnicaturi. Se aplica mai multi electrozi, care pot trata simultan mai multe
puncte. Varfurile electrozilor efectueaza electrostimulari cu durate de la cateva secunde la cateva
minute, pana la reducerea durerii si contracturii musculare. In functie de stare initiala, se pot
stimula mai multe puncte, concomitent sau succesiv. In fazele acute pot fi suficiente 2-6 sedinte,
in timp ce in fazele cronice pot fi necesare 10-20 sedinte.
Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie teoria controlului portii. Electropunctura
nu inlocuieste sau nu se suprapune peste procedura TENS.
Contraindicatiile curentilor de joasa frecventa. Curentii de joasa frecventa nu vor fi aplicati
pe regiunea precordiala si nici pe tegumentul care prezinta solutii de continuitate, afectiuni
dermatologice sau diferite unguente aplicate anterior.
Se va verifica calitatea si integritatea electrozilor. Intensitatea nu va depasi valoarea pragului
(0,1 mA/ cm²) in cazurile pacientilor cu tegument sensibil si se va evita regiunea care prezinta in
corporate piese metalice de osteosinteza, endoproteze, sterilete.
Se vor evita starile hemoragice locale, trombozele venoase superficiale si profunde, uterul
gravid, perioada de menstruatie, zonele de edem localizat, cicatricile si aderentele musculare,
pierderea sensibilitatii cutanate, leziunile dermatologice, infectiile localizate.
Curentii de medie frecventa: actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare,
aparatura si tehnici utilizate, indicatii si contraindicatii.
Actiunile biologicealecurentilor de medie frecventa utilizati in domeniul medical. Sunt curenti
alternativi sinusoidali, cu frecvente cuprinse intre 1000 Hz-100 kHz, aparatele folosite furnizand
curentii din gama de frecventa 3-10 kHz. Modul lor de actiune este prezentat in cele ce urmeaza:
• Se bazeaza pe principiul sumatiei temporare (curentul de medie frecventa trebuie sa
depaseasca un prag de intensitate si un anumit timp util spre a produce excitatia fibrelor
nervoase prin sumatia oscilatiilor de medie frecventa),
• Excitarea este apolara sau ambipolara (excitatia se poate produce la ambii poli, chiar si
concomitent, ceea ce este avantajos pentru electrodiagnostic si terapie, permitand
obtinerea unei excitatii adecvate, transversale prin cuplul structural-functional nerv-
muschi, precum si posibilitatea blocarii reversibile a conductibilitatii nervoase),
• Se pastreaza relatia dintre timpul de excitatie si intensitatea curentului aplicat,
• Aparitia negativarii primare sau locale la stimuli cu intensitate subliminala prin
descresterea potentialului de repaus membranar, cu aparitia depolarizarii reactive,
• Aplicarea este nedureroasa chiar si la intensitati mari ale curentului, deoarece rezistenta
cutanata este scazuta la curentii de medie frecventa, permitand o penetrabilitate tisuara
crescuta,
• Schimbarea rapida a alternantelor curentului il face inexcitabil pentru nervii si receptorii
cutanati si, de asemenea, diminua riscurile efectelor electrolitice urmate de lezarea
tegumentului prin cresterea tolerantei,
• Se pot obtine contractii musculare puternice, tetanice, fara durere (curentul de medie
frecventa este astfel inovensiv fata de muschiul cardiac), chiar la frecvente crescute ale
curentului aplicat, prin efect de blocaj al proceselor la nivelul fibrelor nervoase pentru
durere si prin existenta fenomenului incrucisarii pragurilor (disocierea pragului dureros
de cel al contractiei musculare).
Toate cele prezentate vor conduce la conturarea efectelor aplicatiilor in scop diagnostic si
terapeutic ale curentilor de medie frecventa, si anume: stimularea musculaturii scheletice
(producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate), stimularea musculaturii
netede hipotone (prin modulari crescute mai lent si lungi in timp), actiune analgezica si actiune
vasomotorie cu efecte hiperemiant si resorbtive. Acestora li se adauga o serie de efecte derivate
din cele prezentate, precum cel miorelaxant si decontracturant, vasodilatator si trofic, de drenare
a edemelor si sufuziunilor endotisulare, cat si de modulare vegetativa prin stimularea vagului.
Modalitati si tehnici de aplicare. Curentii de medie frecventa pot fi aplicati in scop diagnostic
si terapeutic. Aplicarea in scop diagnostic se face in vederea evidentierii denervarii musculare,
evitandu-se efectuarea unui test electromiografic. Existenta activitatii electrice spontane la
nivelul unui muschi aflat in repaus caracterizeaza un muschi denervat. Aplicatia locala a unui
curent de medie frecventa reuseste sa produca contractie doar la nivelul unui muschi normal
inervat. Intensitatea curentului necesara producerii unei contractii musculare este cu atat mai
mare, cu cat frecventa este mai mare. La muschii denervati nu s-a putut produce nici o contractie,
cu nici un curent din domeniul mediei frecvente. Astfel, producerea unei contractii musculare
utilizand curenti din domeniul mediei frecvente poate fi considerata relevanta pentru starea de
normalitate si lipsa denervarii.
Aplicatiile in scop terapeutic se pot realiza prin procedeul de aplicatie cu un singur electrod sau
utilizand procedeul prin curent interferential. Procedeul de aplicatie cu un singur curent de medie
frecventa modulat, presupune modularea amplitudinii curentului in ritm de joasa frecventa.
Efectele fiziologice si terapeutice care se constata sunt cele care caracterizeaza media frecventa,
precum: efectele excitomotorii si analgezice, alaturi de care se regasesc si cele vasodilatatorii,
biotrofice, miorelaxante si vegetativo modulatoare sau reglatoare. In practica medicala se incepe
cu un curent de medie frecventa constant si redresat timp de 10 minute, in scopul ameliorarii
troficitatii musculaturii. Apoi se trece la formele modulate, in functie de scopul urmarit:
analgezic sau excitomotor. Pentru obtinerea efectului de contractie a musculaturii netede, media
frecventa este modulata in perioada lunga, cu durata mare a trenurilor de impulsuri, cu frecventa
de baza mare, care actioneaza profund si nedureros.
Procedeul prin curent interferential consta in incrucisarea endotisulara a doi curenti de medie
frecventa, cu frecventele diferite, decalate in timp. La locul de incrucisare endotisular se
realizeaza efectele terapeutice prin unde modulate in intensitate. La locul de intalnire a doi
curenti cu frecvente decalate/diferite se produce un camp electric numit camp interferential, in
care directia si amplitudinea curentului de interferenta se modifica repetitiv, avand loc o
amplificare si o scadere pana la disparitia completa a intensitatii. Oscilatia intensitatii se produce
cu o frecventa proprie, care defineste interferenta. Ea variaza progresiv de la 0-100 Hz, astfel
incat, actiunea propriu-zisa de stimulare apartine domeniului joasei frecvente.
Avantajele constau in:
• Eficienta terapeutica a curentului interferential, care este data de nivelul de variatie a
amplitudinii sale,
• Prelungirea efectului de stimulare al curentului alternativ de medie frecventa aplicat (care
este datorata modularii intensitatii sale), prevenind instalarea fenomenului de oboseala,
• Utilizarea acestor frecvente purtatoare din domeniul mediei frecvente intampina o
rezistenta electrica redusa din partea tegumentului,
• Interferentele de joasa frecventa sunt considerate a fi cele mai active din punct de vedere
biologic la nivel celular.
Indicatile generale privind excitoterapia electrica realizata de joasa frecventa rezultata din
interferenta endogena a doi curenti de medie frecventa, deriva din cele doua posibilitati de
aplicatie (variantele modulatiilor de frecventa aplicabile cu curenti interferentiali). In functie de
actiunea fiziologica optima si de efectele urmarite, se aleg diferite tipuri de frecventa, si anume:
frecvente constante (aplicatia numita manual) sau cu frecvente variabile si modulate ritmic,
modalitate numita spectru
Prin modalitatea de aplicatie numita manual se obtin efecte excitomotorii (la frecvente mici),
decontracturante, vasomotorii, biotrofice, cu efecte de reglare neurovegetativa (la frecvente
mijlocii) sau cu afect antialgic (la frecvente rapide), in functie de frecventa utilizata. Curentii cu
frecvente constante si mici determina o excitatie a nervilor motori (utile in hipotonii musculare).
Frecventele mijlocii se aplica in scopul reglarii disfunctiilor neurovegetative ale organelor
toracice, abdominale si pelvine. Frecventele rapide isi gasesc utilitatea in sindromele dureroase
acute.
Modalitatea numita spectru foloseste frecvente variabile (modulate ritmic), ale curentilor de
medie frecventa. Aceste modulatii prezinta efecte excitomotorii (utile in hipotoniile de
inactivitate), efecte analgezice si efecte de activare a functiilor celulare, reglare a tonusului
modificat patologic al tesuturilor, activare circulatorie, drenaj venolimfatic, electrogimnastica
musculara de profunzime etc. De aici rezulta principalele indicatii terapeutice: tulburarile
distrofice tisulare, inclusiv cele din sindromul algoneurodistrofic posttraumatic, din suferintele
artrozice articulare si reumatismale abarticulare, tulburarile vasculare venolimfatice si tulburarile
diskinetice ale organelor abdomino-pelvine.
Prin aplicatiile manual si spectru ale curentului de medie frecventa se urmareste: cresterea
pragului dureros, efectul stimulant si modularea sistemului nervos vegetativ.
Modalitatile de aplicare constau in interferente plana (cei doi curenti realizati dau nastere unui
curent interferential care variaza numai in planuri paralele cu planul format de directiile
acestora), interferenta spatiala (se adauga un al treilea circuit) si interferenta dinamica (pentru a
se exclude existenta directiilor preferentiale se realizeaza o rotire a vectorului de interferenta
maxima la fiecare perioada de interferenta). In acest fel, aparatele reusesc sa obtina o excitatie
succesiva cu amplitudine maxima, in toate directiile din spatiu.
Tehnicile de aplicatie ale curentilor interferentiali de refera la aplicarea statica si la cea dinamica.
Electrozii pot fi placa sau cu vacuum.
Aparatele de curenti interferentiali au reusit sa excluda o serie din neajunsurile procedurii,
realizand evitarea efectelor nedorite de suprafata si obtinerea celor asteptate in tesuturile din
profunzime.
Regulile de aplicare ale curentilor de medie frecventa sunt urmatoarele: pacientul resimte o
senzatie de furnicatura puternica, valorile intensitatii pot fi crescute mai mult, fata de aplicatiile
curentilor de joasa freecventa, in cazul in care se urmareste programul de gimnastica musculara,
intensitatea curentului se creste pana la obtinerea contractiei musculare dorite, sedintele pot fi
prelungite la persoanele cu constelatie vegetativa de tip vagoton, se vor indica 15-20 minute la o
aplicatie, fiind necesare intre 6-16 sedinte pe cura, efectuate zilnic sau la doua zile.
Efectele fiziologice ale curentilor de medie frecventa a caror interferenta este modulata in joasa
frecventa sunt urmatoarele:
• Efectul excitomotor cu stimularea musculaturii striate scheletice, normoinervate,
producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate (frecvente mici),
• Actiune excitomotorie prin stimularea musculaturii netede hipotone (frecvente medii) si
indirect, prin actiunea asupra dermatoamelor, mioamelor, a ganglionilor vegetativi
paravertebrali, a lantului ganglionar simpatic, a ganglionului stelat,
• Actiune analgezica, prin modificarea perceptiei dureroase pe calea diminuarii
excitabilitatii dureroase si prin actiune vasodilatatoare, in secundar (frecvente rapide),
• Actiune vasomotorie cu efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, sustinute prin efect
direct asupra vasului (care actioneaza ulterior direct asupra musculaturii netede a vasului
si indirect pe structura neurovegetativa a vasului), cat si prin efect indirect, pe calea
gimnasticii musculare (fiind datorata efectului excitomotor muscular), cu producere de
contractii fiziologice,
• Efectul decontracturant-miorelaxant, obtinut prin alternarea ritmica a starii de relaxare cu
cea de stimulare a tesutului muscular.
Concluzia este aceea ca frecventele mici produc efect excitomotor asupra muschilor normal
inervati, cele medii si cu intensitate subliminala au efect decontracturant si vasculotrofic iar
frecventele rapide au efect antialgic.
Indicatiile curentilor de medie frecventasunt multiple, derivand din modul de actiune, efectele
fiziologice prezentate si toleranta crescuta a acestui tip de curenti de catre organismul uman.
Aceste indicatii sunt prezentate in continuare:
Afectiunile aparatului locomotor:
stari posttraumatice, leziuni postcontuzionale (sindrom AND postfracturi, entorse, luxatii,
contuzii de parti moi, hematoame),
reumatismul cronic degenerativ articular si abarticular (PSH, artroze-artrite cu diferite localizari),
suferinte localizate la nivelul coloanei vertebrale (spondiloze, scolioze, discopatii, mialgii,
neuropatii),
suferinte de nervi periferici (neuropatii de tip nevralgie, nevrita),
sechele post AVC ale membrelor.
Afectiuni vasculare periferice (tulburarile circulatiei arteriale, venoase sau limfatice cu sau fara
asocierea unor tulburari trofice, precum sindromul de ischemie periferica cronica, trombangeita
obliteranta, angiopatie diabetica, edeme, celulita),
Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, dismenoree etc),
Afectiuni ale organelor interne:
status post hepatita cronica persistenta, diskinezie biliara,
pancretita cronica,
gastrita, boala ulceroasa,
distonii functionale intestinale,
suferinte renourinare,
suferinte inflamatorii ale prostatei, stari disfunctionale postprostectomie etc.
Principalele contraindicatii ale curentilor de medie frecventa sunt reprezentate de:
Afectiunile febrile de diferite etiologii,
Neoplasmul,
Starile casectice,
Procesele inflamatorii purulente,
Aplicatiile precordiale la pacientii cu tulburari cardiace organice, functionale si la purtatorii de
pacemaker cardiac.
Terapia cu inalta frecventa - undele scurte, terapia cu inalta frecventa pulsatila si undele
decimetrice: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, efectele fiziologice,
modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii.
Terapia prin curenti de inalta frecventa utilizeaza aplicarea terapeutica a campului electric si
magnetic de inalta frecventa, cat si a undelor electromagnetice (unde decimetrice si microunde)
cu frecvente de peste 300 kHz.
Lungimea de unda are mare importanta, deoarece defineste domeniile de aplicabilitate ale
curentilor de inalta frecventa. Aceasta, datorita efectelor fiziologice si terapeutice demonstrate si
dovedite in practica medicala de specialitate.
Undele scurte. Proprietatile fizice ale undelor scurte
Modul de actiune al undelor scurte este dependent de proprietatile fizice ale curentilor de inalta
frecventa, si anume: frecventa foarte mare, fenomenul capacitiv (pot strabate capacitati pe care
curentul de joasa frecventa nu le pot strabate, putand functiona in circuit deschis), fenomenul
inductiv, producerea de energie calorica (intr-un camp electromagnetic de inalta frecventa,
energia electrica se transforma in energie calorica, incalzind, in special solutiile electrolitice si
corpurile metalice), efectul pelicular (propagarea la suprafata prin conductorii metalici),
traversarea cu dificultate a impedantei unei bobine, propagarea printr-un mediu heterogen nu
urmeaza legile aplicabile pentru curentul continuu si transmiterea de unde electromagnetice la
mari distante in mediul inconjurator.
Aparatele de unde scurte cuprind un circuit generator si unul rezonator. Circuitul generator
apartine aparatului, in timp ce cel rezonator (pacientul) cuprinde selful de inductie, condensatorul
variabil, bornele aparatului si electrozii. Pacientul se constituie o capacitate care variaza in
functie de rezistenta electrica a regiunii de tratat, el aprtinand astfel circuitului.
Actiuni biologice, efecte fiziologice. Undele scurte prezinta urmatoarele particularitati si
mecanisme de actiune biologica si fiziologica:
Nu produc fenomene de polarizare (nu prezinta actiune electrolitica),
Nu produc excitatie neuromusculara (deoarece durata stimulului este foarte mica raportat la
frecventa inalta a curentului),
Prezinta efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate, fiind utilizati drept
procedura de termoterapie cu actiune profunda (penetratia lor tisulara si efectul caloric depind de
frecventa curentilor, constantele electrice, particularitatile structurilor tisulare strabatute,
metodologia de aplicatie, distanta electrozilor fata de tegument). Curentii cu lungime de unda
mai mare (din domeniul diatermiei) se propaga prin conductie, incalzind tesuturile din
profunzime si mai putin tegumentul si stratul celular adipos. Curentii cu lungime de unde mai
mica (undele scurte/decametrice si decimetrice), actioneaza capacitiv, incalzind preferential
tesutul subcutanat si pe cel adipos. Distantarea electrozilor fata de tegument asigura incalzirea
profunda prin cresterea efectului capacitiv.
Energia calorica se acumuleaza sub tegument si produce efecte terapeutice derivate din actiunea
caldurii, precum hiperemia, analgezia, miorelaxare, activarea metabolismului.
Modul de actiune al curentilor de inalta frecventa asupra tesuturilor se bazeaza pe teoria
dielectricului neomogen si a dipolului.
Pentru undele scurte si decametrice, actiunea lor se explica prin dispersia energiei la nivelul
strucurilor tisulare. Tesuturile sunt alcatuite din elemente bune si rau conducatoare de
electricitate, ceea ce le confera caracterul de circuite electrice neomogene. Intre aceste medii
stratificate vor aparea curenti de conductie si de deplasare, concomitenti iar la nivelul
suprafetelor de delimitare dintre diferitele straturi tisulare se realizeaza potentiale electrice.
Curentul electric de inalta frecventa traverseaza lichidele, inclusiv sangele ca un curent de
conductie si dezvolta energie termica. Totodata, prin membrane trece ca un curent de deplasare,
cu consum energetic redus si fara producerea efecului caloric.
Teoria dipolului se aplica in cazul microundelor, dupa cum se va vedea mai departe.
Efectului caloric prezentat, conduce la actiuni fiziologice ale aplicatiilor de curenti de inalta
freventa asupra organismului. Principalele lor efecte fiziologice asupra substratului sunt
prezentate in cele ce urmeaza, si anume:
• Asupra metabolismului, creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular, crescand
catabolismul,
• Asupra circulatiei, produc o activare (hiperemie activa) prin actiune directa, locala, prin
actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala (in
aplicatiile generale poate sa scada valorile TA),
• Asupra sistemului nervos central si periferic:efect sedativ al aplicatiilor asupra regiunii
cefalice, creste excitabilitatea, viteza de conducere nervoasa, scade reobaza si cronaxia la
nivelul sistemului nervos periferic,
• Asupra musculaturii, scade tonusul muscular, relaxand antagonistii,
• Creste capacitatea imunologica a organismului.
Concluzia este aceea ca efectul terapeutic al curentilor de inalta frecventa este derivat din
actiunea caldurii sau efectul caloric si consta in: hiperemie, analgezie, miorelaxare si activarea
metabolismului.
Modalitati de aplicare. Terapia cu curenti de inalta frecventa asigura aparitia fenomenului de
endotermie, caldura formandu-se endotisular, in interiorul/la nivelul tesuturilor vizate. Efectul
este de lunga durata sau remanent. Aceasta, spre deosebire de alte proceduri care aduc caldura
corpului, din mediul extern (RIR, procedurile de termoterapie). Curentii de inalta frecventa
produc o incalzire endotisulara directa, in timp ce celelalte procedee actioneaza drept stimuli
termici, aportul caloric fiind asigurat/adus organismului prin intermediul tegumentului. Astfel,
incalzirea tesuturilor aflate in profunzime are loc prin intermediul reflexului cutivisceral. Efectul
dureaza doar 2-3 zile.
Modalitatile de aplicare pot fi in camp condensator (circuitul generator este reprezentat de
aparatul de unde scurte iar circuitul rezonator este realizat de electrozii in campul carora se afla
pacientul) si inn camp inductor (energia este transmisa regiunii tratate printr-un cablu de
inductie).
In metoda in camp condensator, sub influenta curentului alternativ de inalta frecventa, se
produce un curent de deplasare la nivelul dielectricului (corpul sau segmentul corporal de tratat),
echivalent al curentului alternativ din conductor (curent de conductie). Curentul de deplasare se
transforma in interiorul dielectricului in caldura. Electrozii vor fi amplasati la distanta de
tegument pentru a asigura o incalzire omogena a tesuturilor si pentru a se evita incalzirea
superficiala, doar a tegumentului. Electrozii pot fi rigizi sau flexibili. Muschii si organele interne
au rezistenta scazuta fata de tesutul grasos si constanta dielectrica mare, ca atare, energia de
inalta frecventa va trece ca un curent de deplsare, fara aproduce caldura. In schimb, tesutul
subcutanat cu rezistenta crescuta, se va incalzi mult mai puternic. Prin indepartarea electrozilor
de suprafata tegumentara vom putea obtine efecte termice in profunzime, cu evitarea
supraincalzirii tesutului adipos subcutanat si a celui tegumentar.
Metoda in camp inductor presupune existenta unui cablu de inductie, infasurat in spirala in jurul
regiunii de tratat. In comparatie cu metoda in camp condensator, acesta metoda realizeaza o
incalzire profunda mult mai eficienta la nivelul tesutului muscular.
Tehnica si metologia. Alegerea modalitatii terapeutice este in legatura cu scopul terapeutic
urmarit. Alegerea electrozilor se va face in functie de zona de tratat si de adancimea la care
urmarim sa se produca efectul de incalzire (cei flexibili incalzesc superficial si pot fi utilizati
pentru suprafete plane, electrozi speciali pentru anumite regiuni ale corpului). Mai sunt
importante: dimensiunea electrozilor, distanta acestora fata de zona de tratat, pozitia lor (trebuie
sa fie amplsati paralel cu suprafata tratata) si tipul pozitionarii (transversal, pentru articulatii,
longitudinal, pentru trunchi si membre sau in unghi drept).
Dozarea intensitatii campului de unde scurte variaza in functie de sensibilitatea individuala la
caldura, de regiunea tratata, de felul, dimensiunea si distanta electrozilor fata de suprafata tratata,
de stadiul evolutiv al suferintei si de scopul urmarit. Se are in vedere si faptul ca un tesut mai
bine vascularizat pierde mai repede caldura si i se pot aplica valori mai mari. Terapia cu unde
scurte conduce la cresterea temperaturii locale cu 1-3°, crestere apreciata atat subiectiv cat si
obiectiv.
In practica medicala de specialitate se foloseste o scala de gradatie a dozelor aplicate, raportat la
efectele asteptate. Astfel:
• Doza I este cea mai slaba doza, numita si rece sau atermica, deoarece nu produce nici o
senzatie, situandu-se sub pragul de excitatie termica a tesuturilor corpului (5-10w),
• Doza II este slaba sau oligoterma, producand o senzatia de caldura greu perceptibila (30-
40w),
• Doza III este medie sau termica si produce o senzatie de caldura placuta (75-100w),
• Doza IV este puternica, forte sau hipertemica, producand o senzatie de caldura puternica,
nu intotdeauna agreata de pacienti (110-250w).
Alegerea dozelor se va face in functie de stadiul evolutiv, acut sau cronic al bolii. In stadiile
acute se prefera dozele slabe, cu durata scurta a tratamentului (5-10 min), in serii scurte de
tratament (6-8 sedinte), zilnic sau la doua zile. In stadiile cronice se recomanda dozele calde,
durate mai mari ale sedintelor (20-30 min) si serii lungi (12-15 sedinte).
Regulile de care trebuie sa se tina cont in cadrul terapiei prin curenti alternativi de inalta
frecventa sunt urmatoarele:
Pacientului i se va explica procedura in sine si va fi posturat corespunzator si confortabil,
tegumentul trebuie sa fie uscat si sa nu prezinte tulburari de sensibilitate,
Nu se accepta materiale metalice (osteosinteza, cercei, inele, agrafe, planul de sprijin), si nici
protezele auditive sau pace maker-ul cardiac,
La metoda in camp condensator se accepta material textil uscat care sa intre in componenta
dielectricului,
Se interzice aplicarea procedurii in primele trei luni de sarcina,
Este interzisa vecinatatea cu aparatele generatoare de joasa frecventa, la mai putin de 6 metri
(electrozii aparatului de unde scurte functioneaza ca o antena de transmisie iar cablurile
aparatului de joasa frecventa functioneaza ca o antene de receptie).
Indicatiile terapiei cu unde scurte se adreseaza celei mai largi sfere din patologia medicala,
dupa cum reiese si din cele ce urmeaza:
• Afectiuni ale aparatului locomotor:afectiuni reumatice cronice degenerative (gonartroza,
spondilodiscartroze etc),afectiuni reumatice cronice inflamatorii (spondilita ankilozanta,
poliartrita reumatoida),reumatism abarticular (bursite, tendinite, tenosinovite, periartrita,
sindromul miofascial dureros etc),sechele posttraumatice, cu sau fara sindrom
algoneurodistrofic,
• Afectiuni ale sistemului nervos:ale sistemului nervos periferic: nevralgii si neuromialgii
(nevralgia Arnold), nevralgie cervicobrahiala, nevralgii intercostale, lombosciatalgie,
nevrite, pareze, paralizii (inclusiv a nervilor faciali a frigore), mononeuropatii (de nerv
radial, cubital, median),ale sistemului nervos central (drept metoda adjuvanta de crestere
a vascularizatiei locoregionale cu rol trofic muscular in cazuri de scleroza in placi,
sechele postpoliomielita etc),
• Afectiuni cardiovasculare:in anginele pectorale, fara semne de afectare miocardica sau
insuficienta cardiaca (aplicatii precordial-dorsal),in tulburari ale circulatiei venoase
periferice, in vederea ameliorarii circulatiei de intoarcere in degeraturi, in stadiile
incipiente ale arteriopatiilor periferice ale membrelor (aplicatii lombare reflexe),
• Afectiuni ale aparatului respirator (bronsite cronice, sechele postpleurezie
netuberculoasa, pleurite, unele forme de astm bronsic, inafara crizei etc),
• Afectiuni ale aparatului digestiv (spasme esofagiene, sindrom colicativ functional
gastroduodenal si intestinal, constipatii cronice, diskinezii biliare, colecistopatii cronice
nelitiazice, periviscerite/sindrom aderential etc),
• Afectiuni ale aparatului urogenital (hipertrofia de prostata, prostatite, pielocistite,
sindrom colicativ renourinar, orhite, epididimite etc).
• Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, parametrite cronice nespecifice, amenoree,
sterilitati secundare, unele mastite etc),
• Afectiuni din sfera ORL (sinuzite frontale, maxilare, fronto-etmoidale, acute sau cronice,
faringite, laringite, unele otite externe, otitele medii cronice, catarul oto-tubar etc),
• Afectiuni oftalmologice, cu protejarea cristalinului,
• Afectiuni din sfera oro maxilo-faciala (sindrom algic postextractie, algii dentare,
gingivite, stomatite, abcese peridentare, granuloame, unele parodontopatii etc),
• Afectiuni dermatologice (furuncule, panaritii, hidrosadenite etc),
• Tulburari endocrine (dereglari ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei, pancresului etc).
Principalele contraindicatii ale terapiei cu unde scurte sunt reprezentate de:
• Procedeele inflamatorii acute cu supuratii,
• Manifestarile acute ale afectiunilor reumatice,
• Afectiuni cu tendinta la hemoragie (hemoptozii, ulcer gastrointestinal),
• Neoplasmul,
• Prezenta osteosintezelor metalice, pacemaker cardiac,
• Perioadele ciclului menstrual si sarcina.
Terapia cu inalta frecventa pulsatile. Actiuni biologice, efecte fiziologice
Terapia cu inalta frecventa pulsatila (unde scurte pulsatile) prezinta avantajul de a fi lipsita de
efecte hipertermice locale, prin disiparea efectului caloric, emitatorul localizator putand fi
amplasat deasupra regiunilor si zonelor acoperite de material textil (haine, pansament), inclusiv
material sintetic, aparat gipsat, asupra elementelor metalice de contentie si osteosinteza, singura
contraindicatie fiind reprezentata de pacemaker-ul cardiac.
Frecventa impulsurilor, precum si penetratia endotisulara sunt apreciate in 6 trepte iar
intensitatea energiei de lucru creste proportional cu frecventa. Durata mare a pauzei dintre
impulsuri face ca efectele calorice ale acestei energii sa se disperseze pana la disparitie. Astfel,
efectele biologice sunt remanente iar neajunsurile hipertermiei sunt absente.
Contactul cu tegumentul poate fi mai intim, emitatorul-localizator se poate aplica deasupra
regiunilor sau portiunilor acoperite de imbracaminte, aparate gipsate, materiale sintetice,
pansamente, dar si asupra regiunilor care contin elemente metalice de osteosinteza. Singura
contraindicatie este reprezentata de pacemaker-ul cardiac.
Modul de actiune al undelor scurte pulsatile se bazeaza pe datele de observatie experimentala si
clinica. Efectele biotrofice tisulare obtinute sunt datorate urmatoarelor aspecte:
• Campul electromagnetic realizat de aplicatie influenteaza miscarile ionice intra si
extracelulare, refacand potentialele bioelectrice membranare si repolarizarea celulara,
• Stimuleaza procesele anabolice tisulare,
• Amplifica procesul de vascularizatie locoregionala, crescand gradul de oxigenare tisulara
si accelerand procesul de reparatie sau vindecare celulara,
• Influenteaza favorabil procesele de regenerare ale tesutului nervos,
• Stimuleaza procesul de crestere a structurilor celulare, mentinand si crescand capacitatile
histologice si functionale naturale de aparare si regenerare tisulara prin: stimularea
activitatea sistemului reticulohistiocitar, cresterea nivelul sanguin al gamaglobulinelor,
cresterea infiltratul leucocitar, stimularea hematopoezei si favorizarea formarii
colagenului din procesele reparatorii tisulare.
Din cele aratate, se poate sublinia efectul biotrofic si reparator la nivel tisular, cat si cel
stimulativ al proceselor de aparare specifica si nespecifica a organismului, ca urmare a utilizarii
undelor scurte in sistem pulsatil.
Efectele terapiei cu unde scurte aplicate in sistem pulsatil se bazeaza pe modul lor de actiune si
sunt prezentate in cele ce urmeaza:
1. Reducerea evidenta a procesul osteoporotic, in special pe cel din sindromul
algoneurodistrofic, posttraumatic,
2. Accelereaza procesul de calusare al fracturilor,
3. Amelioreaza resorbtia hematoamelor si favorizeaza reducerea procesului inflamator
infectios si neinfectios,
4. Reduce edemul tisular, scurtand procesul de vindecare,
5. Accelereaza cicatrizarea plagilor prin reepitelizari eficiente si rapide,
6. Stimuleaza procesul de neoformatie tisulara, accelerand astfel vindecarea arsurilor,
7. Previne si amelioreaza cicatricile cheloide,
8. Favorizeaza cicatrizarea si vindecarea ulcerelor varicoase dar si a celui peptic,
9. Dezorganizeaza calcificarile aflate in structura tesuturilor moi,
10. Diminua spasticitatea musculaturii netede.
Indicatiile aplicatiei undelor scurte in regim pulsatilsunt prezentate in cele ce urmeaza:
Aparatul locomotor:
• favorizeaza calusarea fracturilor cu pana la 50%,
• amelioreaza sindromul algoneurodistrofic posttraumatic,
• accelereaza vindecarea in suferintele posttraumatice de la nivelul tesuturilor moi,
• amelioreaza evolutia postoperatorie a durioamelor plantare si digitale,
• intervine favorabil in evolutia osteomielitei,
• accelereaza procesul de vindecare in suferintele reumatismale abarticulare (bursite,
tendinite, tenosinovite, capsulite, periartrite etc),
Afectiuni vasculare (ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii periferice etc),
Afectiuni ale cailor respiratorii (faringite, bronsite etc),
Afectiuni din sfera ORL (sinuzite, rinosinuzite etc),
Afectiuni digestive (boala ulceroasa, colita, rectocolita, diverticulite etc),
Afectiuni urogenitale (pielonefrite, cistite, inflamatii pelvine etc),
Afectiuni stomatologice (stomatite, parodontopatii, procese inflamatorii dento-oro-maxilare,
stare postinterventie in sfera oro-maxilofaciala etc),
Afectiuni tegumentare (herpes zoster, arsurile, cicatrici cheloide etc).
Practica medicala de specialitate a subliniat existenta avanatajelor ca urmare a utilizarii
terapeutice a undelor scurte in sistem pulsatil, si anume: lipsa efectelor calorice locale, hiperemie
sau arsuri (fiind utile astfel in procesele infectioase, inflamatorii si congestive locoregionale),
singura contraindicatie este reprezentata de pacemakeul cardiac, nu are contraindicatie raportata
la varsta pacientului, arie extinsa de utilizare, scurteaza timpul de refacere si vindecare, combate
in timp scurt sindromul algic, procedura poate fi aplicata la nivelul oricarei regiuni ale corpului.
Undele decimetrice. Practica medicala de specialitate utilizeaza si curentul de inalta frecventa
cu lungime de unda particulara, sub denumirea de fizioterapie cu unde decimetrice lungi si scurte
sau microunde.Actiunea undelor decimetrice la nivelul structurilor celulare consta in producerea
unui fenomen fizic de dispersie polara a moleculelor. La trecerea curentului de inalta frecventa,
moleculele aflate in mediul biologic se comporta ca un dipol. Ele executa mici oscilatii,
orientandu-se astfel sub influenta campului electric, in functie de faza de oscilatie si de
polaritatea proprie. Acest proces mecanic de mobilizare moleculara, dependent de frecventa de
oscilatie a campului electric, se transforma prin frecare la nivelul dielectricului, in caldura.
Energia este preluata de la campul electric.
Incalzirea dielectrica realizata, genereaza efectele fiziologice ce stau la baza aplicatiei
terapeutice. Incalzirea straturilor cutanat si adipos este redusa sau foarte redusa, efectele termice
maxime fiind de profunzime, la nivelul tesutului muscular. Profunzimea optima a efectului
termic al microundelor este pana la 4-5 cm, in comparatie cu undele scurte, a caror
penetrabilitate tisulara este mai redusa (2-3 cm).
Actiunea, efectele biologice si fiziologice ale undelor decimetrice. Aflate sub influenta
campului radiant din domeniul undelor decimetrice si ca urmare a unor fenomene fizice produse
de undele electromagnetice, tesuturile reactioneaza prin trei procese: dispersie, absorbtie si
reflexie. Dispersia dipolara moleculara sau orientarea sub influenta campului electric de inalta
frecventa, in functie de faza de oscilatie si de polaritatea proprie, conduce la frecare moleculara
si la producerea caldurii. Absorbtia undelor electromagnetice de catre tesuturi permite ca energia
de inalta frecventa sa fie transformata in caldura. Cu cat coeficientul de absorbtie este mai mare,
penetrabilitatea intratisulara este mai mica. Reflexia este un fenomen care se produce la limita
dintre diferitele tesuturi. Pentru undele decimetrice reflexia este mai mica fata de cea care apare
in cazul microundelor (unde decimetrice scurte). In cazul microundelor apar undele stationare
care conduc la o incalzire crescuta a tesutului subcutanat, cat si a tesutului muscular subiacent.
In comparatie cu undele scurte, la aplicatiile de unde decimetrice lungi si scurte (microundele),
incalzirea tegumentului si a stratului celular subcutanat este mai redusa, repartizarea termica in
diferitele straturi tisulare este mai uniforma iar efectele termice de profunzime in straturile
musculare, mult mai pertinente.
In practica medicala de specialitate, pentru undele decimetrice lungi se utilizeaza emitatoarele de
campcilindric sau rotund, cel longitudinal si cel cavitar. Pentru microunde sunt utilizate
emitatoarele longitudinal si cel circular, rotund.
Tehnica de aplicatie. Tratamentul necesita un singur electrod, reprezentat de emitatorul-
localizator iar durata tratamentului este mai scurta. Daca se urmaresc efecte superficiale se alege
emitatorul circular, cilindric sau longitudinal. Pentru procesele de profunzime se aleg cei
cavitari. Electrodul se pozitioneaza la 2-5-10 cm fata de regiunea de tratat, dozarea intensitatii
este raportata la dimensiunea electrodului si la distanta fata de tegument, la grosimea tesutului
subcutanat, la durata aplicatiei (5-10 minute) si la stadiul de evolutie al afectiunii tratate. Sunt
necesare 6-10 sedinte pe cura.
Indicatiile tratamentelor cu unde decimetrice lungi si scurte, sunt urmatoarele:
Afectiuni ale aparatului locomotor:
• reumatism cronic degenerativ cu diferite localizari, in stadiul de acutizare,
• reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi periarticulare cu diferite localizari,
• statusul posttraumatic,
Afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgii, nevrite),
Afectiuni ale aparatului circulator (tulburari vasomotorii functionale, arteriopatii in primele
stadii, ulcere varicoase, sindromul Raynaud etc),
Afectiuni ale aparatului urogenital si ginecologice (anexite, metroanexite, salpingite, pielocistite
etc),
Afectiuni din sfera ORL (laringite, sinuzite, otite etc).
Principalele contraindicatii ale aplicatiei de unde decimetrice, sunt:
Manifestarile patologice functionale si organice, contraindicate termoterapiei,
Regiunile si zonele slab irigate sau ischemice, in conditii fiziologice si patologice,
Epifizele osoase la copii aflati la varsta de crestere,
Materiale metalice de osteosinteza,
Iradierea directa a globilor oculari existand pericolul aparitiei cataractei,
Neoplasmul,
Procesele inflamatorii acute insotite de supuratie,
Sarcina si perioada menstruatiei.
Terapia cu ultrasunete: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, efectele
fiziologice, metodologia de aplicare, indicatii si contraindicatii. Terapia combinata:
ultrasunet si CDD.
Proprietati fizice ale ultrasonoterapiei. Terapia cu ultrasunete se bazeaza pe utilizarea
aparatelor de fizioterapie care furnizeza curenti de inalta frecventa, cuprinsa intre 800-1000 kHz,
corespunzator unor lungimi de unda mici. Aparatele putand fi usor localizate si orientate selectiv.
Prin aplicarea ultrasunetelor pe un substrat biologic se produce un transfer marcat de energie,
prin alternarea starilor de presiune realizate. Acest transfer se apreciaza si se masoara prin
W/cm², definind astfel, intensitatea ultrasunetelor, ceea ce constituie un parametru terapeutic
foarte important.
Propagarea ultrasunetelor se face in linie dreapta, depinzand de felul si forma sursei de
producere, de cuplarea cu mediul in care se propaga si de frecventa (frecventa crescuta, penetrare
mare). Propagarea poate sa fie modificata de dimensiunea mediului strabatut, de suprafata
acestuia, se forma lui, cat si de structura omogena sau neomogena. Viteza de propagare a
ultrasunetelor este o constanta a tesutului strabatut, avand o valoare medie in tesutul uman de
1500 m/sec. Ea reprezinta produsul dintre lungimea de unda si frecventa.
Desi se vorbeste si despre profunzimea de injumatatire, ca fiind profunzimea la care energia
ultrasonica se injumatateste, de la 1 W administrat la suprafata corpului, acest parametru pare ca
nu este necesar si de luat in consideratie. Scaderea energiei raportat la adancimea in tesuturi, se
afla in legatura cu frecventa aplicata.
La nivelul de trecere intre doua medii cu densitati diferite, precum limita dintre tesutul muscular
si cel osos, radiatiile ultrasonice sufera o serie de fenomene, printre care si absorbtia, reflexia si
refractia. Coeficientul de absorbtie este mai mare la frecvente inalte si depinde de mediul de
propagare. La interferenta undei incidente cu cea reflectata, in cazul reflexiei totale, se produce
unda stationara, cu directie verticala. Valorile maxime ale vibratiei vor putea creste marcat, toate
particulele mediului fiind in miscare.
Formele de ultrasunete utilizate sunt cele in campcontinuu si cele in campdisontinuu sau cu
impulsuri. Ultrasunetul in campcontinuu se traduce printr-o unda sonora longitudinala,
neintrerupta, cu actiune continua asupra substratului si care produce asa numitul efect de
micromasaj endotisular. Pericolul acumularilor termice pate fi inlaturat prin intercalarea unor
pauze, si anume, prin utilizarea ultrasunetului cu impulsuri.
Ultrasunetul cu impulsuri reprezinta o intrerupere ritmica, cu o anumita frecventa a
ultrasunetului in campcontinuu. Sub aspect terapeutic, ne intereseaza forma si durata
impulsurilor, durata pauzei si frecventa intercalarii acesteia. Impulsurile pot avea forma
dreptunghiulara, trapezoidala sau trinughiulara.
Modul de actiuneal ultrasunetelor se bazeaza pe efectele fizico-chimice ale acestora:
Efectul mecanic este reprezentat de vibratia produsa si transmisa din aproape in aproape, fiecare
molecula fiind pusa in miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei. Amplitudinile vibratiilor
moleculare sunt direct proportionale cu intensitatea energiei transmise. Viteza de oscilatie este
viteza maxima de vibratie si depinde de intensitatea energiei capatate.
Efectul termic sau caloric este datorat transformarii intratisulare a energiei ultrasonice in energie
calorica prin doua modalitati. Prima modalitate este aceea a absorbtiei energiei ultrasonice de
catre mediile tisulare neomogene si degajare de caldura, cu amortizarea amplitudinilor de
vibratie moleculara. Cea de-a doua modaliatate este aceea a frictiunii particulelor mediului, in
special la nivelul de separare dintre doua medii neomogene.
Efectul de cavitatie consta in producerea de goluri, rupturi, fisuri in interiorul lichidului traversat,
cu formarea unor bule de aer. Acest fenomen se produce ca urmare a comprimarilor si dilatatiilor
succesive realizate de ultrasunete asupra lichidului strabatut. In perioadele de comprimare,
cavitatile dispar si prin refacerea compactului lichidian se elibereaza mari cantitati de energie cu
efecte distructive. In lichidele in care exista si gaze dizolvate se produce fenomenul de
psedocavitatie. Ca urmare a actiunii ultrasunetului, lichidele se vor degazeifica.
Efectul de difuziune consta in procesul de crestere a permeabilitatii membranelor.
Efecte chimice, precum procesele de oxidare, depolarizare si alterare a structurii substantelor
chimice supuse actiunii ultrasunetelor.
Mecanisme de producere. Undele ultrasonore se produc prin procedee: mecanice (punerea in
vibratie a unei lame metalice fixate, avand anumite dimensiuni, precum diapazonul), magnetice
(schimbarea dimensiunilor unor metale prin magnetizare periodica cu ajutorul unui curent
alternativ de o anumita frecventa) si piezoelectrice (se bazeaza pe proprietatea unor cristale taiate
intr-o anumita sectiune, de a se comprima si dilata intr-un anumit sens, daca sunt supuse la
variatii de potential electric, ceea ce defineste fenomenul piezoelectric invers).
Aparate pentru ultrasonoterapie sunt alcatuite dintr-un generator de inalta frecventa, cablu de
racord si un traductor sau capul de ultrasunet. Traductorul este un dispozitiv menit sa transforme
o forma de energie in energie ultrasonica si invers. Intensitatea aplicatiei poate varia intre 0,05-3
W/cm², putandu-se folosi traductorul mare sau mic si forma de camp continua sau discontinua.
Durata maxima prescrisa pe intrega suprafata a capului traductorului putand fi de maximum 10-
12 W.
Actiuni biologice. La aplicarea unor intensitati scazute (0,1-0,4 W/cm²) se produc modificari
biologice tisulare minime si ireversibile, constand in cresterea permeabilitatii membranelor
celulare permitand difuzarea prin piele a unor substante aplicate (ultrasonoforeza), activarea
proceselor oxidative celulare, cresterea activitatatii glicogenolitice, eliberarea de mastocite cu
producere consecutiva de histamina etc. Pentru intensitatile medii (0,5-0,7 W/cm²) se instaleaza
efecte fizico-chimice si biologice maxime dar reversibile, precum hiperemia tegumentara iar
pentru valori ale intensitatii situate peste 0,8 W/cm², incep sa apara modificari ireversibile,
traduse clinic la nivel tegumentar prin eritem, petesii, flictene iar la nivelul tesutului conjunctiv,
hiperemie insotita de efecte fibrolitice prin actiune de rupere si fragmentare tisulara,
fragmentarea macromoleculelor, hiperpermeabilizarea membranara, cresterea metabolismului
celular local, vasodilatatie crescuta. Dozele mari potajunge saproduca distructii celulare si
rupturi capilare. Modificari asemanatoare se petrec la nivelul tesutului muscular, cat si la nivelul
sistemului osos, epifizele de crestere epifizo-diafizare in perioada de crestere a copiilor si
adolescentilor, fiind deosebit de sensibile.
Efectele fiziologice. Principalele efectele fiziologice ale ultrasonoterapiei sunt: analgezic,
miorelaxant si hiperemiant.
Efectul analgezic se realizeaza prin intermediul sistemului nervos central, prin participarea unei
serii de mecanisme, asemanator actiunii curentilor de joasa frecventa asupra organismului uman.
Pe scurt, aceste mecanisme functioneaza astfel: are loc activarea unui sistem de inhibare a
transmiterii informatiilor dureroase, prin stimularea electrica selectiva, a fibrelor nervoase care
nu conduc durerea (fibre nervoase groase, mielinizate, rapid conducatoare), dar care transmit
informatiile de la proprioceptorii mecanici, cu inchiderea consecutiva a sistemului de control al
accesului informatiilor prin fibrele care conduc durerea. La cele prezentate se adauga si procesul
de stimulare electrica a ariilor cerebrale, in special din substanta cenusie mezencefalica, cu rol de
sistem inhibitor al durerii.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetelor asupra proprioceptorilor
musculari si tendinosi.
Efectul hiperemiant, insotit de cele resorbtive si vasculotrofice, are loc prin vasodilatatia
arteriolelor si capilarelor, cu activarea consecutiva a circulatiei sanguine locoregionale, prin
participarea sistemului nervos vegetativ.
Actiunea simpaticolitica a ultrasunetelor le indica in tratamentul neuroreflex al unor afectiuni
dependente de activitatea sistemului nervos vegetativ. Aplicatiile cu actiune reflexa ale
ultrasunetelor sunt prezentate in cele ce urmeaza:
Aplicatia segmentara indirecta se realizeaza pe zonele paravertebrale de la C3 la T1 (pentru
membrul superior) si pe marginea inferioara si externa a sacrului, pe zona articulatiei sacroiliace,
paravertebral lombar si toracal inferior (pentru membrul inferior).
Aplicatia segmentara directa se realizeaza pe cale neurala, de-a lungul nervilor periferici sau de-a
lungul arterelor principale (actiunea fiind la nivelul plexurilor simpatice de insotire). Aplicatia
incepe la nivelul marginii inferioare a sacrului, continua ascendent, pe partea exterioara a
articulatiei sacroiliace, apoi sub creasta iliaca spre lateral, fata posterioara a marelui trohanter,
paravertebral lombar, ascendent pana la nivelul apofizei spinoase a vertebrei T3. Manevra poate
continua ascendent, pe marginea externa a muschiului marele dorsal, pana la nivelul marginii
inferioare a toracelui. Aplicatia se bazeaza pe principiile masajului reflex si este contraindicata in
cazul suferintelor cardiace.
Aplicatiile reflexe pe zonele dermatomale corespunzatoare organelor interne, pe zonele
musculare (trigger point sau reactii ale tesutului conjunctiv de tipul miogelozelor) si pe zonele
periostale.
Aplicatiile reflexe la distanta, pe ganglionii lantului simpatic (tratamentul cu ultrasunete in
impulsuri, aplicat pe ganglionul stelat).
Efectelor fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele
fibrolitice si cele antiinflamatorii (aflate in legatura cu actiunile vasomotorii si metabolice).
Metodologia aplicatiilor. Un prim element este acela al alegerii formei de cuplaj: directa,
ultrasonoforeza si indirecta. Cuplajul direct reprezinta forma cea mai des utilizata, aplicandu-se
pe suprafetele corporale plane, netede si fara leziuni cutanate, prin intermediul unei substante de
contact (daca substanta de contact e densa, scade puterea de penetratie in profunzime.
Ultrasonoforeza reprezinta tot un cuplaj direct care utilizeaza insa substante medicamentoase
incluse in solutia de contact. Patrunderea medicamentului in tegument cu ajutorul ultrasunetului
se poate calcula, stabilindu-se un indice ultrasonoforetic, si este direct proportionala cu
intensitatea si durata aplicatiei. Efectul de profunzime exprimat prin acest indice este raportat la
grosimea straturilor tisulare strabatute, precum si la starea fiziologica a tegumentului. O aplicatie
de termoterapie aplicata anterior, poate creste indicele sonoforetic si patruderea substantei
medicamentoase in tegument.
Cuplajul indirect se realizeaza prin intermediul apei in bai partiale sau generale (mai rar).
Efectele ultrasonoforezei se pot realiza pe cale directa, in aplicatiile locale sau pe cale indirecta,
neuroreflexa.
Alegerea formei de ultrasunet poate fi in regim continuu sau discontinuu (cu impulsuri).
Ultrasonoforeza cu impulsuri are avantajul de a reduce efectul termic, potentandu-le pe cele
antalgic si decontracturant/miorelaxant.
Alegerea traductorului tine cont de dimensiunile si forma zonei de tratat.
Traductorul poate fi manevrat sau nu. Metoda dinamica sau cinetica este folosita frecvent
deoarece uniformizeaza maximele si minimele de intensitate, cat si efectele ultrasunetului in
structuri tisulare diferite. Se vor executa miscari lente, in ritm constant, de forma circulara,
spirala, sinusoidala etc. Metoda statica sau stationara se utilizeaza mult mai rar, fiind preferata in
aplicatiile pe regiunile ganglionare, radiculare paravertebrale, miogeloze si calcificari tendinoase.
Dozarea intensitatii sau a energiei ultrasonice aplicate asupra substratului se exprima in W/cm²
si tine cont de: grosimea straturilor tisulare ale regiunii de tratat, profunzimea suferinei vizate
(straturile profunde pot necesita intensitati mai mari), forma de cuplaj, metoda de manevrare a
traductorului, tipul actiunii (directa sau neuroreflexa), natura suferintei vizate si stadiul evolutiv
(stadiile acute beneficiaza de doze reduse), varsta si starea generala a pacientilor. Alegerea
valorilor de intensitate indica trei tipuri de dozaj: doza mica (0,05-0,4 W/cm²), doza medie (0,5-
0,8 W/cm²) si doza mare (0,9-1,2 W/cm²). Practica de specialitate a demonstrat faptul ca dozele
mici au efectele biologice, fiziologice si terapeutice cele mai favorabile.
Metodologia de tratament trebuie sa se adapteze zonei de tratat. In acest mod, pentru tesutul
cutanat se recomanda in general, intensitati mici, traductorul se manevreaza linear iar solutia de
contact se alege sa fie mai consistenta. Pentru tesutul muscular se pot alege si doze medii,
traductorul va fi manevrat lent, fara presiune, prin miscari sinusoidale, schimband sensul de
miscare la zonele de insertie, in directia fibrelor tendomusculare, nu transversal pe ele. Pentru
tratamentul tesuturilor articulare si osoase (fracturi) se recomanda sa se evite zonele cu
vascularitatie superficiala evidente din jurul marilor articulatii, se pot practica ferestre in aparatul
gipsat pentru a grabi calusarea unei fracturi si nu se va aplica traductorul pe regiunile de crestere
osoasa la copii.
Tehnica aplicatiilor cu ultrasunete tine cont de urmatoarele: se vor exclude de la tratament starile
febrile, extremitatile cu circulatie deficitara vor fi incalzite in prealabil printr-o procedura de
termoterapie, pacientul va fi pozitionat confortabil, durata sedintelor este adaptata scopului
terapeutic urmarit si diagnosticului de boala si variaza de la 5-10-15 minute, ritmul sedintelor
este zilnic sau la doua zile, se vor prefera serii de 6-15 sedinte, tratamentul putandu-se relua dupa
4-6 saptamani, aplicatia de ultrasunet nu trebuie sa fie urmata imediat de o alta procedura, nu
este indicata succesiunea masaj-ultrasonoterapie sau invers (datoria actiunii neuroreflexe
asemanatoare), nu se aplica concomitent cu rontgenterapia pe aceeasi regiune, aplicatiile cu
ultrasunete pot pregati sedintele de kinetoterapie, in anumite afectiuni se recomanda terapia
combinata cu curentii de joasa frecventa.
Terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici (CDD)
Terapia combinata a curentilor diadinamici (efecte analgezice si hiperemiante) cu ultrasunetele
(efecte miorelaxante) conduce la efecte potentate reciproc.
Indicatia de electie a acestei proceduri combinate este identificarea si terapia selectiva a
punctelor dureroase de natura fibro-conjunctiva apartinand sidromului dureros miofascial
(miogeloze sau trigger points). La acesata se adauga sidroamele dureroase vertebrogene,
bursitele, tendinitele, artroze reactivate, artritele, sechelele posttraumatice ale partilor moi.
Solutia de cuplaj aleasa trebuie sa permita penetrebilitatea ultrasunetelor si buna conductibilitate
electrica pentru curentii diadinamici, asigurand o transmitere corespunzatoarea energiei catre
tesutirile vizate. Electrodul activ este reprezentat de traductorul de ultrasunet care va fi racordat
la polul negativ. Sunt preferate miscarile lente, circulare sau longitudinale ale traductorului iar
intensitatile utilizate sunt mai scazute pentru ambele aplicatii. Durata tratamentului este de 8
minute, ritmul de aplicare este zilnic sau la doua zile, in serii de 6-10 sedinte. Sedintele se pot
repeta dupa o pauza de 2-3 saptamani.
Terapia cu inalta frecventa, precum ultrasunetele, prezinta domenii de actiune diferite, printre
care ultrasonoterapia, meloterapia, aerosoloterapia, precum si ecografia si utilizarea
ultrasunetelor in medicina dentara. Actiunile sau efectele biologice ale ultrasonoterapiei sunt cele
care conditioneaza domeniile de actiune ale acestei forme terapeutice.
Efectele fiziologice principale ale terapiei cu ultrasunete sunt, dupa cum aratam, analgezic,
miorelaxant si hiperemiant iar cele secundare sunt cele fibrolitice si antiinflamatorii. Efectelor
fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele fibrolitice si cele
antiinflamatorii.
Indicatiile terapiei cu ultrasunete sunt destul de vaste si vor fi prezentate sistematizat, in cele
ce urmeaza:
Aparatul locomotor:
• patologia de cauza reumatismala degenerativa (artroze cu diferite localizari),
• patologia reumatismala cronica inflamatorie (artrite),
• reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epocondilite,
sindromul algoneurodistrofic etc),
• patologia de natura ortopedico-traumatica (accelerarea fracturilor recente, scurtarea
perioadei de vindecare posttraumatism, accelerarea calusarii fracturilor cu intarziere a
procesului de calusare, contuzii, entorse, luxatii, hematoame, sindromul de deposturare
insotit de sindromul algic, precum posturi algice vicioase, scolioze, deformari ale
piciorului),
Afectiuni dermatologice (cicatrici cheloide, plagi atone, ulcere trofice ale membrelor etc),
Afectiuni ale tesutului de colagen (Maladia Dupuytren, fibrozite, dermatomiozite, miozita,
sclerodermia progresiva etc),
Afectiuni neurologice:
• nevralgii si nevrite,
• sechele nevralgice post herpes zoster,
• nevroamele postamputatie,
• distrofia musculara progresiva (Erb),
• sindroamele spastice si hipertone de cauza piramidala si extrapiramidala (pareze centrale,
scleroza multipla, hemiplegii spastice, sindrom Parkinson etc),
Afectiunile circulatorii (arteriopatiile obliterante si angioneuropatiile de stadiul incipient, bola
Raynaud etc),
Afectiunile din cadrul domeniilor de patologie ale medicinii interne (unele suferinte ale apratului
respirator si suferinte digestive cronice precum bronhopatiile cronice, ulcer gastroduodenel,
constipatie cronica, dischinezii biliare),
Afectiuni ginecologice.
Contraindicatiile generale ale ultrasonoterapiei sunt reprezentate de urmatoarele:
• Modificari sau afectiuni tegumentare de natura infectioasa, inflamatorie sau tulburari de
sensibilitate cutanata,
• Tulburari de coagulabilitate sanguina, fragilitatea capilara,
• Stare generala alterata, casexie,
• Tumori in toate stadiile evolutive, pre si postoperator,
• Tuberculoza activa, in orice stadiu si orice localizare,
• Stari febrile acute, indiferent de cauza,
• Reumatismul articular acut,
• Insuficienta cardiocirculatorie, boala cardiaca ischemica, tulburarile de ritm cardiac,
• Afectiunile venoase periferice,
• Ateroscleroza cu calcificarea progresiva a peretilor arteriali.
Alaturi de contraindicatiile absolute ale ultrasonoterapiei se inscriu si cele speciale, precum:
aplicatia pe extremitatea cefalica sau deasupra nivelului vertebrei C3, la nivelul maduvei spinarii,
ficatului, splinei, uterului gravid, la nivelul glandelor sexuale, plamani, cord, marile vase. Nu se
fac aplicatii cu ultrasunete la nivelul zonelor de crestere osoasa la copii si adolescenti.
Electroterapia prezentare efecte terapeutice
Electroterapia actioneaza asupra organismului uman prin proprietatile sale stimulante care sunt
urmate de reactii tisulare. Stimulii pot fi naturali, ei conducand la schimbari ce au loc la nivelul
sinapselor terminatiilor nervoase sau pe calea receptorilor care pot declansa impulsuri nervoase.
Stimulii mai pot fi artificiali, de natura fizica, chimica si electrica. In aceasta ultima categorie
sunt incluse presiunea, frictiunea, radiatia luminoasa, sunetul, agentul termic, diferitele substante
chimice sub forma de solutii, agentii electrici. Dintre acestia, stimulii electrici interfera
activitatea sistemului nervos, actionand asemanator stimulilor naturali.
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate si consta in aparitia
unei reactii tisulare locale, primare. Aceasta este urmata de o reactie tisulara secundara, numita
excitabilitate, constand in transmiterea mai departe a efectului stimulului receptionat, de-a lungul
celulelor si fibrelor nervoase, cu aparitia unor reactii specifice (contractie musculara, secretie
glandulara etc).
Pentru a produce o excitatie, stimulul trebuie sa atinga o anumita valoare a intensitatii sale,
numita intensitate de prag si trebuie sa actioneze un timp minim necesar producerii reactiei de
raspuns. Un astfel de comportament se inscrie in legea “totul sau nimic”si este valabil pentru
reactia unei singure celule. Daca, prin aplicarea agentului electric, sunt stimulate mai multe
celule musculare, reactia de raspuns este mai puternica, in functie de intensitatea curentului si
suprafata stimulata.
Procesul de excitatie al unei celule conduce la modificari ale potentialului membranar,
corespunzatoare procesului de depolarizare, cu aparitia potentialului de actiune al celulei
respective. Atat pe perioada depolarizarii, cat si pe durata perioadei imediat urmatoare, cea de
repolarizare, se instaleaza o perioada refractara la orice alt stimul aplicat.
La o stimulare artificiala, prin aplicarea curentului electric, fibra nervoasa mielinica poate
conduce un numar de stimuli pe unitatea de timp. Dupa un timp, la frecvente prea mari de
stimulare cu impulsuri electrice, perioada refractara creste si frecventa maxima transmisa scade.
Astfel, se instaleaza fenomenul de oboseala, tipic unui sistem care functioneaza dupa cum s-a
aratat, conform asa zisei legi “totul sau nimic”. Fenomenul de oboseala nu mai apare la frecvente
scazute de stimulare.
Studiul transformarii stimularii prin curent electric in excitatie la nivelul substratului sau
tesutului tinta se refera la identificarea unor agenti artificiali de natura electrica usor de
manipulat si cu posibilitati precise de dozare a parametrilor sai (dozarea intensitatii, durata de
actiune, viteza de crestere sau variatia intensitatii curentului raportata la unitatea de timp,
unitatea de suprafata stimulata, densitatea curentului sau intensitate raportata la suprafata de
aplicare, care este dependenta si de marimea electrodului aplicat).
Daca cresterea intensitatii curentului electric are loc intr-un interval de timp prelungit, excitarea
nu se mai produce, chiar si la valori crescute ale intensitatii curentului electric aplicat. Acest
fenomen poarte denumirea de acomodare a tesutului excitabil.
In procesul stimularii electrice, urmat de excitatie, au loc modificari caracteristice ale
proprietatilor fizice si fiziologice ale tesuturilor/substratului, determinate de sensul de scurgere a
curentului, numite electrotonus. Pragul de excitabilitate este mai scazut la catod (polul cu
incarcatura negativa) iar excitabilitatea tisulara este mai crescuta, aparand depolarizarea
locoregionala, chiar la intensitati mici ale stimulului aplicat.
Masurarea excitabilitatii unui nerv sau muschi se apreciaza cu ajutorul stimularii prin inchiderea
unui curent continuu sau prin aplicarea unor impulsuri de joasa frecventa. In acest context se
defineste reobaza, ca fiind intensitatea minima a curentului care poate produce o excitatie (ce
poate fi inregistrata), intr-un timp nedefinit. Excitatia adecvata se raporteaza si la densitatea
curentului aplicat, dependenta la randul sau de dimensiunea electrodului utilizat (electrod mic-
densitate mare).
De asemenea, un alt element il reprezinta cronaxia, ca fiind timpul util minim necesar pentru a
produce o excitatie minima cu un curent a carui intensitate este egala cu dublul reobazei. In
conditii patologice, de cauza neurologica centrala si periferica, transmiterea neuromusculara a
influxului nervos este perturbata, situatie in care, valoarea cronaxiei muschiului striat creste.
Cele prezentate sunt deosebit de utile in privinta studiului caracteristicilor excitabilitatii nerv-
substrat efector (muschi), avand aplicatie directa in diagnosticul si tratamentul afectiunilor
neuromusculare.
In situatie fiziologica, intrarea in functiune a muschilor (contractia musculara) este consecinta
stimularii nervului. Influxul trece din nervul motor spre fibra musculara la nivelul placii motorii,
care reprezinta sinapsa neuromusculara. Nervul formeaza cu muschiul pe care il enerveaza o
unitate functionala motorie.
Inaintea aplicarii unei electroterapii neuromusculare este necesara o evaluare diagnostica precisa
a substratului de tratat prin cronaximetrie (studiaza faza de excitatie), electromiografie (studiaza
faza de contractie musculara), stimulo-detectie (studiaza sinteza excitatie-contractie) si raportul
dintre cronaxia nervului si a muschiului (studiaza jonctiunea neuro-musculara).
Electroterapia propriu zisa se refera la aplicatiile curentului continuu, a celui de joasa si medie
frecventa asupra organismului uman. Curentul continuu, galvanic sau galvanizarea se bazeaza pe
proprietatea curentului electric de a produce o deplasare de sarcini electrice (electroni), de-a
lungul unui conductor. Conductor electric poate fi considerat si corpul uman, prin care poate
trece un curent electric continuu, realizandu-se deplasari de electroni sau de ioni
(galvanoionizare).
Curentul continuu actioneaza asupra corpului prin modificarile ionice ce apar in tesuturi la
trecerea curentului si care vor determina o serie de procese biologice secundare. Mecanismul de
actiune al aplicarii curentului galvanic sau continuu asupra organismului se exprima prin efectele
polare, de la nivelul electrozilor aplicati si prin efectele interpolare, produse in interiorul
organismului, in regiunea cuprinsa intre cei doi electrozi. Efectul final al aplicarii curentului
galvanic este reprezentat de insumarea efectelor prezentate. Efectele polare sunt consecinta
electrolizei, cu producere de acid la anod si de baza la catod. Efectele interpolare se produc ca
urmare a modificarilor fizico-chimice tisulare, generate de trecerea curentului electric, precum
ionoforeza, electroosmoza, modificari de potential membranar, modificari de excitabilitate
neuro-musculara, efecte termice etc.
In cursul galvanizarii are loc fenomenul de scadere a rezistivitatii cutanate, fapt care necesita
cresterea intensitatii curentului aplicat. Rezistivitatea cutanata inregistreaza variatii mari de la o
persoana la alta, cat si la aceeasi persoana, aflata in diverse conditii si situatii fiziologice si
patologice.
Efectele si modificarile biologice ale curentului galvanic asupra tesuturilor organismului se
exprima in special la nivelul substraturilor usor excitabile (fibrele nervoase). Curentul galvanic
poate fi aplicat in scop diagnostic si terapeutic. Curentul galvanic actioneaza asupra:
• Fibrelor nervoase senzitive, prin intermediul receptorilor senzitivi din tegument, care
inregistreaza la trecerea curentului electric o senzatie de furnicatura ce creste proportional
cu intensitatea curentului. Dupa o serie de sedinte, se constata cresterea pragului
sensibilitatii tactile si dureroase cu actiune analgezica la nivelul electrodului pozitiv,
proces cunoscut sub denumirea de analgezie galvanica. Explicatia poate fi data prin
fenomenul de anelectrotonus, cand membranele celulare se hiperpolarizeaza si scade
excitabilitatea dar si pe baza modificarilor ionice dintre electrozi, provocate de deplasarea
ionilor. La acestea se adauga actiunile galvanizarii asupra sistemului nervos central,
precum si asupra celui circulator.
• Fibrelor nervoase motorii, deoarece catodul (electrodul negativ), utilizat ca electrod activ,
produce o scadere a pragului de excitatie a fibrelor motorii, cu cresterea excitabilitatii si
efect de stimulare. O crestere sau o scadere brusca a intensitatii curentului conduce la om
contractie musculara prompta.
• Sistemului nervos central, prin diminuarea reflexivitatii in aplicatiile descendente si o
crestere a excitabilitatii in aplicatiile ascendente.
• Fibrelor vegetative vasomotorii, ducand la o hiperemie locala. Fenomenul are loc prin
activarea circulatiei locoregionale cutanate, superficiale, cat si a celei musculare, din
profunzime (in raport cu circulatia de repaus). Efectul persista intre 15-30 minute dupa
intreruperea aplicatiei. Cresterea vascularizatiei locoregionale are drept consecinte efecte
biotrofice si resorbtive, prin imbunatatirea nutritiei tisulare si drenarea exudatelor si
edemelor locale. Reactia se petrece la polul negativ si dureaza cateva ore.
• Sistemului nervos vegetativ, in functie de predominanta tonusului vagal sau simpatic al
pacientului.
• Sistemului circulator, curentul galvanic descendent accelerand afluxul sanguin din mica
circulatie spre inima si transportul sangelui arterial catre sistemul portal, in timp ce
curentul galvanic ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor
inferioare si de la organele sistemului portal catre inima.
La randul lor, curentii de joasa frecventa se obtin prin intreruperea unui curent continuu cu
ajutorul unui intrerupator reglat electronic, producandu-se impulsuri electrice succedate ritmic,
cu efect excitator. Curentii cu impulsuri se caracterizeaza prin forma (dreptunghiulara,
triunghiulara, trapezoidala, sinusoidala si forme derivate, precum curentii faradici, neofaradici,
diadinamici), amplitudinea impulsurilor, frecventa lor (intre 500 impulsuri pe secunda si 5
impulsuri pe minut), durata impulsului si a pauzei, modulatia lor (in amplitudine, ritmicitate si
durata).
Efectul terapiei prin curenti de joasa frecventa asupra substratului este dependent de modul de
actiune al acestora si va fi prezentat in cele ce urmeaza, astfel:
• Stimularea contractiei musculaturii striate normoinervate se bazeaza pe actiunea
caracteristica de excitare a substraturilor excitabile, precum tesutul muscular si fibrele
nervoase, de catre impulsurile electrice. Fiecare membrana celulara prezinta o frecventa
optima pentru valoarea de prag a stimularii (depolarizarii) sale. Musculatura scheletica
normoinervata raspunde la impulsuri de durata relativ scurta si frecventa relativ rapida.
Frecventele de 30 Hz sunt capabile sa produca contractii musculare succesive, in timp ce
frecvente cuprinse intre 40-80 Hz, utilizate in scop terapeutic, sunt urmate de contractii
tetanizante. Formele clasice de curenti utilizati in acest scop sunt curentii dreptunghiulari
unici cat si in trenuri de impulsuri, curentii modulati, curentii faradici si neofardici. In
acest mod, se pot realiza adevarate programe de electrogimnastica musculara.
Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare si placile neuromotorii prezinta o
receptivitate selectiva fata de curentul neofaradic, principalul efect al acestuia fiind
actiunea excitomotorie cu producerea de contractii musculare pe musculatura cu atrofie
de imobilitate/inactivitate dar cu integritatea fibrelor nervoase motorii. Curentul
neofaradic este ineficient asupra musculaturii cu degenerescenta totala sau partiala.
Efectelor prezentate li se adauga cel vasomotor, cu vasodilatatie la actiunea prelungita a
curentilor, cat si efectele trofice, revulsive si analgezice secundare vasodilatatiei.
• Stimularea selectiva a musculaturii total denervate, care se bazeaza pe modul de actiune
al stimulilor a caror intensitate creste lent, progresiv, in panta (impulsuri exponentiale de
lunga durata), fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie de raspuns, datorita
capacitatii lor de acomodare. Procesul de acomodare fata de stimulii cu panta este prezent
si la fibrele nervoase senzitive integre. Explicatia este aceea ca degenerescenta nervoasa a
condus la pierderea capacitatii de acomodare a muschiului care poate raspunde astfel la
intensitati mai reduse de curent.
• Terapia musculaturii spastice se bazeaza pe efectul de inhibitie a motoneuronilor
muschilor spastici, prin care se obtine un efect de relaxare. Stimularea electrica a
muschilor spastici se adreseaza receptorilor contractili si aparatului Golgi. Impulsurile
aferente ce sosesc la maduva spinarii de la proprioceptorii stimulati declanseaza efecte de
inhibitie a musculaturii spastice, respectiv efecte de stimulare a antagonistilor
corespunzatori. Concomitent, antagonistii musculaturii spastice, de obicei hipotoni, isi
amelioreaza tonusul, pe baza inervatiei reciproce. Stimulul se realizeaza prin impulsuri de
forma dreptunghiulara, aplicand doua circuite electrice de excitatie, intre ele realizandu-
se un decalaj in timp, pentru a se putea stimula mai multe grupe musculare, de obicei
antagoniste. Aceste efecte contribuie si la obtinerea coordonarii miscarilor, printr-o buna
corelare functionala a antagonostilor si agonistilor. Efectul de relaxare a musculaturii
spastice se mentine intre 24-48 de ore si 3-4 saptamani.
• Stimularea contractiei musculaturii netede se bazeaza pe capacitatea foarte mare de
sumatie a acestor muschi, pe cronaxia lunga si pe capacitatea lor de acomodare
neglijabila. Asupra musculaturii netede se pot aplica stimuli exponentiali, cu durata mare
si frecventa scazuta.
• Efectele analgezice constatate, s-au considerat ca se bazeaza pe inhibitia perceptiei
dureroase prin excitarea altei cai aferente. S-a observat insa, ca durerea ar putea fi mai
curand, rezultatul pierderii capacitatii inhibitorii la nivel medular, decat al unor procese
de stimulare propriu-zisa. Releul medular prezinta o importanta deosebita in perceperea
durerii, intrucat, la acest nivel intervin o serie de mecanisme care moduleaza transmisia
nociceptiva. Transmiterea sinaptica a durerii este astfel influentata la nivel medular, atat
de influxuri venite de la periferie, cat si de la nivelul formatiunilor nervoase superioare.
Se cunoaste faptul ca activitatea fibrelor A-alfa (simtul tactil) blocheaza la nivel medular
transmisia impulsurilor nociceptive vehiculate de fibrele A-delta si C. Mecanismul care
intervine in aceasta inhibitie poate avea la baza teoria controlului de poarta, conform
careia, are loc un fenomen de inhibitie presinaptica (ce se petrece la nivelul cornului
posterior medular), in cadrul unui proces de control axonal. Astfel, stimularea fibrelor cu
diametru mare, rapid conducatoare, A-alfa, nespecifice pentru durere, ce conduc
informatiile tactile generate de vibratii si presiune, produce la nivel medular, un camp
electric negativ, cu scaderea activarii sistemului de transmitere ascendenta si cu
inchiderea consecutiva a portii sau a barierei de control pentru transmiterea informatiilor
nociceptive prin fibrele nervoase lent conducatoare A-delta si C. In acest mod, durerea nu
mai este perceputa la nivel cerebral, superior. Daca stimularea periferica a fibrelor
specifice pentru durere devine predominanta ca intensitate, frecventa sau context
patologic, poarta de control se deschide prin contrareactie pozitiva (facilitare
presinaptica) si va avea loc o transmitere a informatiilor dureroase, cu perceptia durerii.
Aceste mecanisme de inhibitie a transmisiei si percetiei durerii au fost confirmate de
analgeziile produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale superioare
(electrostimularea nervilor periferici cu electrozi implantati, electrostimularea
cordoanelor medulare posterioare, stimularea nervoasa electrica transcutanata-TENS,
electropunctura, prin stimularea electrica selectiva a afibrelor A, rapid conducatoare).
In continuare, curentii de medie frecventa utilizati in domeniul medical sunt curenti alternativi
sinusoidali, cu frecvente cuprinse intre 1000 Hz-100 kHz, aparatele folosite furnizand curentii
din gama de frecventa 3-10 kHz. Modul lor de actiune este prezentat in cele ce urmeaza:
• Se bazeaza pe principiul sumatiei temporare (curentul de medie frecventa trebuie sa
depaseasca un prag de intensitate si un anumit timp util spre a produce excitatia fibrelor
nervoase prin sumatia oscilatiilor de medie frecventa).
• Excitarea este apolara sau ambipolara (excitatia se poate produce la ambii poli, chiar si
concomitent, ceea ce este avantajos pentru electrodiagnostic si terapie, permitand
obtinerea unei excitatii adecvate, transversale prin cuplul structural-functional nerv-
muschi, precum si posibilitatea blocarii reversibile a conductibilitatii nervoase).
• Se pastreaza relatia dintre timpul de excitatie si intensitatea curentului aplicat.
• Aparitia negativarii primare sau locale la stimuli cu intensitate subliminala prin
descresterea potentialului de repaus membranar, cu aparitia depolarizarii reactive.
• Aplicarea este nedureroasa chiar si la intensitati mari ale curentului, deoarece rezistenta
cutanata este scazuta la curentii de medie frecventa, permitand o penetrabilitate tisulara
crescuta.
• Schimbarea rapida a alternantelor curentului il face inexcitabil pentru nervii si receptorii
cutanati si, de asemenea, diminua riscurile efectelor electrolitice urmate de lezarea
tegumentului prin cresterea tolerantei.
• Se pot obtine contractii musculare puternice, tetanice, fara durere (curentul de medie
frecventa este astfel inovensiv fata de muschiul cardiac), chiar la frecvente crescute ale
curentului aplicat, prin efect de blocaj al proceselor la nivelul fibrelor nervoase pentru
durere si prin existenta fenomenului incrucisarii pragurilor (disocierea pragului dureros
de cel al contractiei musculare).
Toate cele prezentate vor conduce la conturarea efectelor aplicatiilor in scop diagnostic si
terapeutic a curentilor de medie frecventa, si anume: stimularea musculaturii scheletice,
producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate, stimularea musculaturii
netede hipotone, actiune analgezica, actiune vasomotorie cu efecte hiperemiant si resorbtive, o
serie de efecte derivate din cele prezentate, precum cele decontracturante-miorelaxante, trofice
prin vasodilatatia produsa si de stimulare vagala.
Terapia prin curenti de inalta frecventa prezentare efecte terapeutice
Acest tip de terapie utilizeaza aplicarea terapeutica a campului electric si magnetic de inalta
frecventa, cat si a undelor electromagnetice (unde decimetrice si microunde) cu frecvente de
peste 300 kHz.
Modul de actiune este dependent de proprietatile fizice ale curentilor de inalta frecventa, si
anume: fenomenul capacitiv, putand functiona in circuit deschis, fenomenul inductiv, producerea
de energie calorica (intr-un camp electromagnetic de inalta frecventa, energia electrica se
transforma in energie calorica, incalzind, in special solutiile electrolitice), efectul pelicular
(propagarea la suprafata prin conductorii metalici), transmiterea de unde electromagnetice la
mari distante in mediul inconjurator.
Undele scurte prezinta urmatoarele particularitati si mecanisme de actiune biologica si
fiziologica:
• Nu produc fenomene de polarizare si nici de excitatie neuromusculara.
• Prezinta efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate, fiind utilizati
drept procedura de termoterapie cu actiune profunda (penetratia lor tisulara si efectul
caloric depind de frecventa curentilor, constantele electrice, particularitatile structurilor
tisulare strabatute, metodologia de aplicatie, distanta electrozilor fata de tegument).
Curentii cu lungime de unda mai mare (din domeniul diatermiei) se propaga prin
conductie, incalzind tesuturile din profunzime si mai putin tegumentul si stratul celular
adipos. Curentii cu lungime de unde mai mica (undele scurte sau decametrice si cele
decimetrice), actioneaza capacitiv, incalzind preferential tesutul subcutanat si pe cel
adipos. Distantarea electrozilor fata de tegument asigura incalzirea profunda prin efect
capacitiv.
• Produc efecte terapeutice derivate din actiunea caldurii, precum hiperemia, analgezia,
miorelaxare, activarea metabolismului.
Modul de actiune al curentilor de inalta frecventa asupra tesuturilor se bazeaza pe teoria
dielectricului neomogen si a dipolului. Tesuturile sunt alcatuite din elemente bune si rau
conducatoare de electricitate, ceea ce le confera caracterul de circuite electrice neomogene. Intre
aceste medii stratificate vor aparea curenti de conductie si de deplasare, concomitenti iar la
nivelul suprafetelor de delimitare dintre diferitele straturi tisulare se realizeaza potentiale
electrice. Teoria dipolului se aplica in cazul microundelor.
Efectul caloric conduce la actiuni fiziologice ale aplicatiilor de curenti de inalta freventa asupra
organismului.
Terapia cu inalta frecventa pulsatila (unde scurte pulsatile) prezinta avantajul de a fi lipsita de
efecte hipertermice locale, prin disiparea efectului caloric, emitatorul localizator putand fi
amplasat deasupra regiunilor si zonelor acoperite de material textil (haine, pansament), inclusiv
material sintetic, aparat gipsat, asupra elementelor metalice de contentie si osteosinteza, singura
contraindicatie fiind reprezentata de pacemaker-ul cardiac. Modul de actiune al undelor scurte
pulsatile se bazeaza pe datele de observatie experimentala si clinica, ce au demonstrat
urmatoarele mecanisme de actiune si efecte in consecinta:
• Campul electromagnetic realizat de aplicatie influenteaza miscarile ionice intra si
extracelulare, refacand potentialele bioelectrice membranare si repolarizarea celulara.
Prin aceasta, stimuleaza si procesele anabolice tisulare.
• Amplifica procesul de vascularizatie locoregionala, crescand gradul de oxigenare tisulara
si accelerand procesul de reparatie sau vindecare celulara. Astfel, influenteaza favorabil
si procesele de regenerare ale tesutului nervos.
• Stimuleaza procesul de crestere a structurilor celulare, mentinand si crescand capacitatile
histologice si functionale naturale de aparare si regenerare tisulara. Stimuleaza activitatea
sistemului reticulohistiocitar, creste nivelul sanguin al gamaglobulinelor, creste infiltratul
leucocitar si timuleaza hematopoeza.
• Favorizeaza formarea colagenului din procesele reparatorii tisulare.
Din cele aratate, se poate sublinia efectul biotrofic si reparator la nivel tisular, cat si cel
stimulativ al proceselor de aparare specifica si nespecifica a organismului, ca urmare a utilizarii
undelor scurte in sistem pulsatil.
Practica medicala de specialitate utilizeaza si curentul de inalta frecventa cu lungime de unda
particulara, sub denumirea de fizioterapie cu unde decimetrice scurte sau microunde. Actiunea
undelor decimetrice la nivelul structurilor celulare consta in producerea unui fenomen fizic de
dispersie polara a moleculelor. La trecerea curentului de inalta frecventa, moleculele aflate in
mediul biologic se comporta ca un dipol. Ele executa mici oscilatii, orientandu-se astfel sub
influenta campului electric, in functie de faza de oscilatie si de polaritatea proprie. Acest proces
mecanic de mobilizare moleculara, dependent de frecventa de oscilatie a campului electric, se
transforma prin frecare la nivelul dielectricului, in caldura. Energia produsa este preluata de la
campul electric.
Incalzirea dielectrica realizata, genereaza efectele fiziologice ce stau la baza aplicatiei
terapeutice. Incalzirea straturilor cutanat si adipos este redusa sau foarte redusa, efectele termice
maxime fiind de profunzime, la nivelul tesutului muscular. Profunzimea optima a efectului
termic al microundelor este pana la 4-5 cm, in comparatie cu undele scurte, a caror
penetrabilitate tisulara este mai redusa, de 2-3 cm.
Terapia cu ultrasunete se bazeaza pe utilizarea aparatelor de fizioterapie care furnizeza curenti de
inalta frecventa, cuprinsa intre 800-1000 kHz, corespunzator unor lungimi de unda mici, putand
fi usor localizate si orientate selectiv. Prin aplicarea undelor se produce un transfer marcat de
energie, prin alternarea starilor de presiune realizate. Acest transfer se apreciaza si se masoara
prin W/cm², definind intensitatea ultrasunetelor, ceea ce constituie un parametru terapeutic foarte
important.
Propagarea ultrasunetelor se face in linie dreapta, depinzand de felul si forma sursei de
producere, de cuplarea cu mediul in care se propaga si de frecventa, in conformitate cu
principiul, frecventa crescuta, penetrare mare. Propagarea poate sa fie modificata de dimensiunea
mediului strabatut, de suprafata acestuia si se forma lui, cat si de omogenitatea structurii
acestuia. Viteza de propagare a ultrasunetelor este o constanta a tesutului strabatut, avand o
valoare medie in tesutul uman de 1500 m/sec.
Desi se vorbeste si despre profunzimea de injumatatire, ca fiind profunzimea la care energia
ultrasonica se injumatateste, de la 1 W administrat la suprafata corpului, acest parametru pare ca
nu este necesar si de luat in consideratie. Scaderea energiei raportat la adancimea in tesuturi, se
afla in legatura cu frecventa aplicata.
La nivelul de trecere intre doua medii cu densitati diferite, precum limita dintre tesutul muscular
si cel osos, radiatiile ultrasonice sufera o serie de fenomene, printre care si absorbtia, reflexia si
refractia. Coeficientul de absorbtie este mai mare la frecvente inalte si depinde de mediul de
propagare. La interferenta undei incidente cu cea reflectata, in cazul reflexiei totale, se produce
unda stationara, cu directie verticala, valorile maxime ale vibratiei putand creste marcat, toate
particulele mediului fiind in miscare.
Ultrasunetele pot fi folosite in campcontinuu, producandu-se asa numitul efect de micromasaj
endotisular. Pericolul acumularilor termice pate fi inlaturat prin intercalarea unor pauze, si
anume, prin utilizarea ultrasunetului cu impulsuri. Sub aspect terapeutic, ne intereseaza forma si
durata impulsurilor, durata pauzei si frecventa intercalarii acesteia.
Undele ultrasonore se produc prin procedeu mecanic (vezi diapazonul), magnetic si
piezoelectric. Modul de actiune al ultrasunetelor se bazeaza pe efectele mecanic, termic, de
cavitatie, de difuziune si chimic. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia tisulara produsa,
vibratiile transmitandu-se din aproape in aproape, fiecare molecula fiind pusa in miscare cu o
frecventa egala cu a sursei. Amplitudinile acestor vibratii moleculare depind de intensitatea
energiei transmise. Efectul termic este datorat absorbtiei energiei ultrasunetelor de catre mediile
neomogene strabatute, cu degajare de caldura si amortizare a amplitudinilor vibratorii dar si
frictiunii particulelor mediului la nivelul de separare a doua medii cu densitati diferite. Acest
efect este mai pronuntat in mediile neomogene, precum cele reprezentate de tesuturile corpului
uman. Efectul de cavitatie este un fenomen care consta in producerea de cavitati, goluri, rupturi,
fisuri in interiorul lichidului traversat, formandu-se bule de aer. Acestea sunt datorate
compresiunilor si dilatarilor succesive ale lichidului strabatut de ultrasunete, cand are loc
eliberarea unei mari cantitati de energie, cu efecte distructive. In practica terapeutica, fenomenul
este mult diminuat, nu prezinta pericole si se numeste fenomen de pseudocavitatie. Efectul de
difuziune consta in cresterea permeabilitatii membranare iar cel chimic intr-o serie de procese de
oxidare, reducere, depolarizare si de alterare a structurii substantelor chimice supuse actiunii
ultrasunetelor.
La aplicarea unor intensitati scazute (0,1-0,4 W/cm²) se produc modificari biologice tisulare
minime si ireversibile, constand in cresterea permeabilitatii membranelor celulare permitand
difuzarea prin piele a unor substante aplicate (ultrasonoforeza), activarea proceselor oxidative
celulare, cresterea activitatatii glicogenolitice, eliberarea de mastocite cu producere consecutiva
de histamina etc. Pentru intensitatile medii (0,5-0,7 W/cm²) se instaleaza efecte fizico-chimice si
biologice maxime dar reversibile, precum hiperemia tegumentara iar pentru valori ale intensitatii
situate peste 0,8 W/cm², incep sa apara modificari ireversibile, traduse clinic la nivel tegumentar
prin eritem, petesii, flictene iar la nivelul tesutului conjunctiv, hiperemie insotita de efecte
fibrolitice prin actiune de rupere si fragmentare tisulara, fragmentarea macromoleculelor,
hiperpermeabilizarea membranara, cresterea metabolismului celular local, vasodilatatie crescuta.
Modificari asemanatoare se petrec la nivelul tesutului muscular, cat si la nivelul sistemului osos,
epifizele de crestere epifizo-diafizare in perioada de crestere a copiilor si adolescentilor, fiind
deosebit de sensibile.
Principalele efectele fiziologice ale ultrasonoterapiei sunt: analgezic, miorelaxant si hiperemiant.
Efectul analgezic se realizeaza prin intermediul sistemului nervos central, prin participarea unei
serii de mecanisme, asemanator actiunii curentilor de joasa frecventa asupra organismului uman.
Pe scurt, aceste mecanisme functioneaza astfel: are loc activarea unui sistem de inhibare a
transmiterii informatiilor dureroase, prin stimularea electrica selectiva, transcutanata a fibrelor
nervoase care nu conduc durerea (fibre nervoase groase, mielinizate, rapid conducatoare), dar
care transmit informatiile de la proprioceptorii mecanici, cu inchiderea consecutiva a sistemului
de control al accesului informatiilor prin fibrele care conduc durerea. La cele prezentate se
adauga si procesul de stimulare electrica a ariilor cerebrale, in special din substanta cenusie
mezencefalica, cu rol de sistem inhibitor al durerii.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetelor asupra proprioceptorilor
musculari si tendinosi.
Efectul hiperemiant, insotit de cele resorbtive si vasculotrofice, are loc prin vasodilatatia
arteriolelor si capilarelor, cu activarea consecutiva a circulatiei sanguine locoregionale, prin
participarea sistemului nervos vegetativ. Actiunea simpaticolitica a ultrasunetelor le indica in
tratamentul neuroreflex al unor afectiuni dependente de activitatea sistemului nervos vegetativ.
Aplicatiile cu actiune reflexa ale ultrasunetelor sunt prezentate la capitolul respectiv.
Efectelor fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele
fibrolitice si cele antiinflamatorii.
Domeniile de patologie in care este indicata electroterapia se afla in legatura cu reactia
organismului la aplicarea stimulului electric.
Aceasta este caracterizata prin efectele sau actiunea curentului electric asupra fibrelor nervoase
senzitive, asupra celor nervoase motorii si vegetative vasomotorii, asupra sistemului nervos
central si neurovegetativ si asupra sistemului circulator.
Actiunea curentului galvanic asupra organismului conduce la o serie de efecte terapeutice, ce vor
conditiona si indicatiile sau domeniile de patologie in care isi gaseste utilitatea, si anume:
• Efectul analgezic sau antialgic, datorat scaderii excitabilitatii nervoase la nivelul polului
pozitiv (anod) si resorbtiei metabolitilor din procesele inflamatorii.
• Stimularea neuromusculara la nivelul electrodului negativ (catod).
• Reglarea modificarilor de excitabilitate a sistemului nervos central, in functie de modul
de aplicatie (ascendent sau descendent).
• Reglarea nespecifica a sistemului neurovegetativ.
• Efectul biotrofic prin imbunatatirea irigatiei locoregionale si drenarea lichidelor stagnante
intratisular (edeme, sufuziuni, exudate etc).
• Efectul vasodilatator datorat hiperemiei reactive de la nivelul circulatiei superficiale si de
profunzime.
Galvanizarea aplicata in scop terapeutic constituie o procedura des folosita in electroterapie si,
implicit in fizioterapie, datorita multiplelor sale efecte: analgezic, sedativ, vasomotor, biotrofic,
de stimulare a excitabilitatii musculare (in anumite conditii de aplicare). Galvanizarea pote fi
utilizata in orice faza evolutiva a afectiunilor care se inscriu in domeniile de patologie in care
poate fi indicata si aplicata.
Principalele indicatii ale galvanoterapiei sunt:
• Afectiuni ale sistemului nervos, precum:
Neuropatii periferice tip nevralgii si nevrite (de nerv sciatic, neuropatie si plexulopatie
cervicobrahiala, nevralgie intercostala, nevralgie trigeminala, nevralgii dentare, nevralgia
occipitala Arnold, meralgia parestezica, lombocruralgie etc),
Pareze, paralizii (paralizia flasca a membrelor, pareze faciale, pareze sfincteriene, pareza
detrusorului vezical etc),
• Afectiuni ale organelor de simt (otoscleroze, conjunctivite, irite, sclerite, ulcere corneene,
herpes cornean, etc),
• Sindroame astenonevrotice de suprasolicitare, distonii neurovegetative,
• Distonii neurocirculatorii (angioneuropatii, algoneurodistrofia).
• Afectiuni ale aparatului locomotor, precum:
Boala reumatica cronica degenerativa si inflamatorie, reumatism abarticular (mialgii,
neuromialgii, periartite-periartroze, tendinite, tenosinovite, bursite, epicondilite, artroze-
artrite cu diferite localizari, poliartrita reumatiode, spondilita ankilozanta etc),
Sechele posttraumatice.
Afectiuni ale aparatului cardiovascular, si anume:
Tulburari circulatorii periferice (sindromul Raynaud, acrocianoza, degeraturile,
arteriopatia aterosclerotica obliteranta din primele doua stadii),
Flebitele in faza subacuta si cronica,
Tulburari vasomotorii din teritoriul circulatiei cerebrale,
Boala hipertensiva din stadiul neurogen.
• Afectiuni dermatologice (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, eczeme, epidermofitie,
erizipel cronic, fistule tegumentare, furunculoza, hematoame tegumentare superficiale,
hipertricoza, slerodermie, seboree accentuata, ulcere atone etc).
Contraindicatiile galvanoterapiei se refera la afectiuni care nu permit aplicarea electrozilor pe
tegument, precum solutiile de continuitate, supuratiile, unele manifestari cutanate ale bolilor
alergice, eczeme, tuberculoza cutanata, neoplasmul cutanat.
Actiunea, indicatiile si domeniile terapeutice ale curentilor de joasa frecventa se afla in directa
legatura cu modul lor de actiune, deja prezentat.
Principalele indicatii ale aplicarii curentilor dreptunghiulari, modulati, neofaradici, decurg din
efectele excitomotorii ale acestora si sunt reprezentate de atoniile si atrofiile musculare
normoinervate, de diferite cauze.
Atrofia musculara de inactivitate prin imobilizari prelungite la pat, hipotonii-hipotrofii musculare
prin suferinte ale unor articulatii de vecinatate, musculatura slabita a spatelui din cadrul
scoliozelor si cifozelor incipiente, piciorul plat prin prabusirea boltilor plantare, prevenirea
aderentelor intermusculare, intramusculare si peritendinoase. Prin aceasta electrogimnastica se
pot obtine si efecte relaxante asupra musculaturii cu contracturi reflexe ce apar in vecinatatea
articulatiilor aflate in suferinta.
Ca indicatii derivate din efectele analgetice, vasomotorii si biotrofice ale acestor curenti, se pot
mentiona unele neuropatii (nevralgii, nevrite), statusul posttraumatic (contuzie, entorse),
tulburarile de sensibilitate cutanata, profilaxia trombozelor si a emboliilor din starile
postoperatorii si postpartum, din tulburarile circulatiei de intoarcere venoasa si limfatica si ca
tratament al edemelor de insotire.
Contraindicatiile aplicarii curentilor dreptunghiulari, de electrostimulare sunt paraliziile spastice,
spasmele musculare, musculatura partial sau total denervata.
Indicatiile aplicatiei curentilor de joasa frecventa exponentiali sunt reprezentate de
electrostimularea selectiva a musculaturii total denervate, dupa efectuarea electrodiagnosticului
(diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare).
Indicatiile terapiei musculaturii spastice sunt prezentate in cele ce urmeaza (se utilizeaza curenti
dreptunghiulari, aplicati prin doua circuite de excitatie, decalate in timp):
• Spasticitatea in pareze-paralizii de origine cerebrala (in special infantila), spasticitatea
consecutiva traumatismelor postpartum (fara atetoza),
• Spasticitatea din leziunile traumatice cerebrale si medulare, cu exceptia paraplegiilor
spastice,
• Parezele spastice din cadrul sclerozei in placi,
• Hemipareze spastice post AVC, cu redori articulare dureroase si persistente,
• Parkinson.
Principalele contraindicatii cunoscute ale electroterapiei musculaturii spastice sunt scleroza
laterala amiotrofica si scleroza difuza avansata.
Stimularea electrica a musculaturii netede se poate realiza prin aplicarea impulsurilor
exponentiale iar principalele indicatii ale procedurii, sunt: constipatia cronica atonica, atonia
vezicala postoperatorie, contractiile uterine primare slabe la nastere.
Principalele metode analgetice conventionale din domeniul curentilor de joasa frecventa
utilizeaza curentii diadinamici, Trabert, stohastici si metoda de stimulare nervoasa electrica
transcutanata (TENS). Efectele si implicit, domeniile de patologie in care se indica aplicatia
curentilor diadinamici sunt prezentate in continuare:
Efectele analgezice, hiperemiante-biotrofice, dinamogene sunt datorate nivelului intensitatii,
formei curentului diadinamic utilizat si modalitatii de aplicare a electrozilor.
• Curentul MF (monofazat fix) are efect excitator, crescand tonusul muscular, cat si efect
vasoconstrictor,
• Curentul DF (difazat fix) are efectul analgezic maxim, imbunatateste circulatia arteriala
prin hipertonie simpatica,
• PS (perioada scurta) are efect excitator, actionand ca un masaj intens de profunzime si
prin componenta sa vasoconstrictoare avand efect resorbtiv, util in sufuziunile si
hematoamele posttraumatice, in edemele cu tulburari trofice din stazele circulatorii
periferice, producand si analgezie secundara,
• PL (perioada lunga) prezinta un efect analgezic si miorelaxant puternic, de asemenea,
efect decongestiv, fiind de preferat in starile dureroase accentuate si persistente,
• RS (ritm sincopat) are cel mai pronuntat caracter excitomotor, realizand
electrogimnastica musculara, fiind indicat in atoniile musculare nomoinervate,
postoperatorii.
Indicatiile curentilor diadinamici sunt:
• Afectiunile aparatului locomotor:
Status posttraumatic (cu exceptia fracturilor, rupturilor ligamentare sau meniscale),
contuzii, entorse, luxatii recente, intinderi musculare, redori articulare,
Boala reumatismala cronica degenerativa sau inflamatoare: artroze reactivate, artrite,
mialgii,
Reumatism abarticular, al tesuturilor moi periarticulare: epicondilite, PSH, tendinite.
• Afectiunile neurologice: nevralgie cervico-brahiala, lombosciatica, DVL faza II,
algoneurodistrofie.
• Tulburari circulatorii periferice: maladie Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa, status
postarsuri sau postdegeraturi, arterioapatie periferica obliteranta.
• Aplicatii segmentare pe zone neuroreflexe in vederea modularii functionale a stomacului,
colonului, colecistului, cailor respiratorii in astmul bronsic, migrene.
Curentii Trabert sunt curenti dreptunghiulari, cu efecte analgezice si hiperemiante aplicatia lor
constand intr-un veritabil masaj cu impulsuri excitatorii. Principalele indicatii terapeutice sunt:
• Manifestarile dureroase din radiculopatiile de cauza vertebrogene artrozica, artroze
dureroase, indiferent de localizare.
• Reumatism inflamator cronic (spondilita ankilopoetica).
• Reumatismul abarticular (PSH, epicondilite).
• Status posttraumatic.
Curentii stohastici sau aperiodici au calitatea de a reduce la maximum reactiile de
adaptare/obisnuinta, crescand astfel efectul analgetic prin ridicarea pragului la durere, precum si
durata acestui efect.
TENS reprezinta o modalitate de combatere a sindromului algic acut si cronic, de diverse cauze,
utilizand curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joasa frecventa. Sfera indicatiilor acestei
metode electroterapeutice este larga si cuprinde:
• Afectiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii si abarticular.
• Starile dureroase posttraumatice.
• Sindromul algic din afectiunile neurologice periferice, nevralgiile postherpetice. durerile
fantoma post amputatie de membre.
• Sindromul algic post anestezie, starile dureroase acute si cronice postoperatorii.
• Cicatricile, aderentele dureroase postoperatorii.
• Durerile din anurii si neoplazii.
Principalele contraindicatii ale aplicatiei TENS sunt:
• Starile dureroase tratabile prin alte mijloace.
• Purtatorii de pacemaker cardiac sau de stimulator al nodului sinocarotidian.
• Hipersensibilitatea la curent.
• Sarcina in primul trimestru.
• Tulburarile de sensibilitate cutanata sau leziunile tegumentare.
• Sindroamele dureroase de origine talamica.
Electropunctura reprezinta o metoda de combatere a durerii, facand parte din metodele
reflexoterapice, locul de actiune fiind la nivelul punctelor dureroase reflexe identice, in marea lor
majoritate, cu punctele situate pe meridianele energetice din acupunctura.
Patologia indicata este reprezentata de tulburarile functionale, cat si diverse contracturi
musculare produse prin mecanisme neuroreflexe.
Contraindicatiile sunt reprezentate de afectiunile organice cu terapie etiopatogenica cunoscuta,
neoplasmul, psihonevrozele, depresia, schizofrenia, sarcina.
Domeniile de patologie sau indicatiile terapeutice ale curentilor de medie frecventa deriva din
principalele lor efecte fiziologice asupra substratului, si anume:
• Efectul excitomotor cu stimularea musculaturii striate scheletice, normoinervate,
producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate (frecvente mici).
• Actiune excitomotorie prin stimularea musculaturii netede hipotone (frecvente medii) si
indirect, prin actiunea asupra dermatoamelor, mioamelor, a ganglionilor vegetativi
paravertebrali, a lantului ganglionar simpatic, a ganglionului stelat.
• Actiune analgezica, prin modificarea perceptiei dureroase pe calea diminuarii
excitabilitatii dureroase si prin actiune vasodilatatoare, in secundar (frecvente rapide).
• Actiune vasomotorie cu efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, sustinute prin efect
direct, asupra vasului si indirect, pe structura neurovegetativa a vasului, cat si prin efect
indirect, pe calea gimnasticii musculare, fiind datorata efectului excitomotor muscular, cu
producere de contractii fiziologice.
• Efectul decontracturant-miorelaxant, obtinut prin alternarea ritmica a starii de relaxare cu
cea de stimulare a tesutului muscular.
Indicatiile aplicatiei curentilor de medie frecventa sunt multiple, derivand din modul de actiune,
efectele fiziologice prezentate si toleranta crescuta a acestui tip de curenti de catre organismul
uman. Aceste indicatii sunt prezentate in continuare:
• Afectiunile aparatului locomotor:
Stari posttraumatice, leziuni postcontuzionale (sindrom AND postfracturi, entorse,
luxatii, contuzii de parti moi, hematoame),
Reumatismul cronic degenerativ articular si abarticular (PSH, artroze-artrite cu diferite
localizari),
Suferinte localizate la nivelul coloanei vertebrale (spondiloze, scolioze, discopatii,
mialgii, neuropatii),
• Suferinte de nervi periferici (neuropatii de tip nevralgie, nevrita),
• Sechele post AVC ale membrelor.
• Afectiuni vasculare periferice (tulburarile circulatiei arteriale, venoase sau limfatice cu
sau fara asocierea unor tulburari trofice, precum sindromul de ischemie periferica
cronica, trombangeita obliteranta, angiopatie diabetica, edeme, celulita).
• Afectiuni ale organelor interne:
Status post hepatita cronica persistenta, diskinezie biliara,
Pancretita cronica,
Gastrita, boala ulceroasa,
Distonii functionale intestinale,
Suferinte renourinare,
Suferinte inflamatorii ale prostatei, stari disfunctionale etc.
Principalele contraindicatii ale curentilor de medie frecventa sunt reprezentate de:
• Afectiunile febrile de diferite etiologii.
• Neoplasmul.
• Starile casectice.
• Procesele inflamatorii purulente.
• Aplicatiile precordiale la pacientii cu tulburari cardiace organice, functionale si la
purtatorii de pacemaker cardiac.
Domeniile de patologie sau indicatiile terapeutice ale curentilor de inalta frecventa deriva din
principalele lor efecte fiziologice asupra substratului.
In privinta aplicatiei cu unde scurte, aceste efecte sunt prezentate in cele ce urmeaza, si anume:
• Asupra metabolismului, creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular.
• Asupra circulatiei, produc o activare (hiperemie activa) prin actiune directa, locala, prin
actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala (in
aplicatiile generale poate sa scada valorile TA).
• Asupra sistemului nervos central:
• Efect sedativ al aplicatiilor asupra regiunii cefalice,
• Creste excitabilitatea, viteza de conducere nervoasa, scade reobaza si cronaxia la nivelul
sistemului nervos periferic,
• Asupra musculaturii, scade tonusul muscular, relaxand antagonistii.
Indicatiile terapiei cu unde scurte se adreseaza celei mai largi sfere de patologie medicala, dupa
cum reiese si din cele ce urmeaza:
• Afectiuni ale aparatului locomotor:
Afectiuni reumatice cronice degenerative (gonartroza, spondilodiscartroze etc),
Afectiuni reumatice cronice inflamatorii (spondilita ankilozanta, poliartrita reumatoida),
Reumatism abarticular (bursite, tendinite, tenosinovite, periartrita, sindromul miofascial
dureros etc),
Sechele posttraumatice, cu sau fara sindrom algoneurodistrofic.
• Afectiuni ale sistemului nervos:
Ale sistemului nervos periferic: nevralgii si neuromialgii (nevralgia Arnold), nevralgie
cervicobrahiala, nevralgii intercostale, lombosciatalgie, nevrite, pareze, paralizii (inclusiv
a nervilor faciali a frigore), mononeuropatii (de nerv radial, cubital, median),
Ale sistemului nervos central (drept metoda adjuvanta de crestere a vascularizatiei
locoregionale cu rol trofic muscular in cazuri de scleroza in placi, sechele
postpoliomielita etc).
• Afectiuni cardiovasculare:
In anginele pectorale, fara semne de afectare miocardica sau insuficienta cardiaca
(aplicatii precordial-dorsal),
In tulburari ale circulatiei venoase periferice, in vederea ameliorarii circulatiei de
intoarcere in degeraturi, in stadiile incipiente ale arteriopatiilor periferice ale membrelor
(aplicatii lombare reflexe).
• Afectiuni ale aparatului respirator (bronsite cronice, sechele postpleurezie
netuberculoasa, pleurite, unele forme de astm bronsic, inafara crizei etc).
• Afectiuni ale aparatului digestiv (spasme esofagiene, sindrom colicativ functional
gastroduodenal si intestinal, constipatii cronice, diskinezii biliare, colecistopatii cronice
nelitiazice, periviscerite/sindrom aderential etc).
• Afectiuni ale aparatului urogenital (hipertrofia de prostata, prostatite, pielocistite,
sindrom colicativ renourinar, orhite, epididimite etc).
• Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, parametrite cronice nespecifice, amenoree,
sterilitati secundare, unele mastite etc).
• Afectiuni din sfera ORL (sinuzite frontale, maxilare, fronto-etmoidale, acute sau cronice,
faringite, laringite, unele otite externe, otitele medii cronice, catarul oto-tubar etc).
• Afectiuni oftalmologice, cu protejarea cristalinului.
• Afectiuni din sfera oro maxilo-faciala (sindrom algic postextractie, algii dentare,
gingivite, stomatite, abcese peridentare, granuloame, unele parodontopatii etc).
• Afectiuni dermatologice (furuncule, panaritii, hidrosadenite etc).
• Tulburari endocrine (dereglari ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei, pancresului etc).
Principalele contraindicatii ale terapiei cu unde scurte sunt reprezentate de:
• Procedeele inflamatorii acute cu supuratii.
• Manifestarile acute ale afectiunilor reumatice.
• Afectiuni cu tendinta la hemoragie (hemoptozii, ulcer gastrointestinal).
• Neoplasmul.
• Prezenta osteosintezelor metalice, pacemaker cardiac.
• Perioadele ciclului menstrual si sarcina.
In ceea ce priveste undele scurte, acestea pot fi aplicate si in sistem pulsatil, durata mare a
pauzei, in raport cu durata impulsurilor facand ca efectele calorice ale acestei inalte energii sa se
disperseze pana la disparitie. Acest fenomen este mai evident la frecventele mai rare, astfel incat,
efectele biologice au o durata mai mare. Frecventa impulsurilor conduce la efecte biologice
persistente in timp, insumate si fara risc hipertermic local. Efectele terapiei cu unde scurte
aplicate in sistem pulsatil sunt prezentate in cele ce urmeaza:
• Reduce evident procesul osteoporotic, in special pe cel din sindromul algoneurodistrofic,
posttraumatic.
• Accelereaza procesul de calusare al fracturilor.
• Amelioreaza resorbtia hematoamelor si favorizeaza reducerea procesului inflamator
infectios si neinfectios.
• Reduce edemul tisular, scurtand procesul de vindecare.
• Accelereaza cicatrizarea plagilor prin reepitelizari eficiente si rapide.
• Stimuleaza procesul de neoformatie tisulara, accelerand astfel vindecarea arsurilor.
• Previne si amelioreaza cicatricile cheloide.
• Favorizeaza cicatrizarea si vindecarea ulcerelor varicoase.
• Dezorganizeaza calcificarile aflate in structura tesuturilor moi.
• Diminua spasticitatea musculaturii netede.
In lumina celor aratate, indicatiile aplicatiei undelor scurte in regim pulsatil sunt prezentate in
cele ce urmeaza:
• Aparatul locomotor:
Favorizeaza calusarea fracturilor cu pana la 50%,
Amelioreaza sindromul algoneurodistrofic posttraumatic,
Accelereaza vindecarea in suferintele posttraumatice de la nivelul tesuturilor moi,
Amelioreaza evolutia postoperatorie a durioamelor plantare si digitale,
Intervine favorabil in evolutia osteomielitei,
Accelereaza procesul de vindecare in suferintele reumatismale abarticulare (bursite,
tendinite, tenosinovite, capsulite, periartrite etc).
• Afectiuni vasculare (ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii periferice etc).
• Afectiuni ale cailor respiratorii (faringite, bronsite etc).
• Afectiuni din sfera ORL (sinuzite, rinosinuzite etc).
• Afectiuni digestive (boala ulceroasa, colita, rectocolita, diverticulite etc).
• Afectiuni urogenitale (pielonefrite, cistite, inflamatii pelvine etc).
• Afectiuni stomatologice (stomatite, parodontopatii, procese inflamatorii dento-oro-
maxilare, stare postinterventie in sfera oro-maxilofaciala etc).
• Afectiuni tegumentare (herpes zoster, arsurile, cicatrici cheloide etc).
Terapia cu inalta frecventa, cu valori mari ale frecventelor utilizate, precum undele decimetrice
scurte sau microundele este eficienta prin efectele termice produse. In acest context, indicatiile
tratamentelor cu unde decimetrice scurte sunt urmatoarele:
• Afectiuni ale aparatului locomotor:
Reumatism cronic degenerativ cu diferite localizari, in stadiul de acutizare,
Reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi periarticulare cu diferite localizari,
Statusul posttraumatic.
• Afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgii, nevrite),
• Afectiuni ale aparatului circulator (tulburari vasomotorii functionale, arteriopatii in
primele stadii, ulcere varicoase, sindromul Raynaud etc).
• Afectiuni ale aparatului urogenital si ginecologice (anexite, metroanexite, salpingite,
pielocistite etc).
• Afectiuni din sfera ORL (laringite, sinuzite, otite etc).
Principalele contraindicatii ale aplicatiei de microunde sunt:
• Manifestarile patologice functionale si organice, contraindicate termoterapiei.
• Regiunile si zonele slab irigate sau ischemice, in conditii fiziologice si patologice.
• Epifizele osoase la copii aflati la varsta de crestere.
• Materiale metalice de osteosinteza.
• Iradierea directa a globilor oculari existand pericolul aparitiei cataractei.
• Neoplasmul.
• Procesele inflamatorii acute insotite de supuratie.
• Sarcina si menstruatia.
Terapia cu inalta frecventa, precum ultrasunetele, prezinta domenii de actiune diferite, printre
care ultrasonoterapia, meloterapia, aerosoloterapia, precum si ecografia si utilizarea
ultrasunetelor in medicina dentara. Actiunile sau efectele biologice ale ultrasonoterapiei sunt cele
care conditioneaza domeniile de actiune ale acestei forme terapeutice.
Efectele fiziologice principale ale terapiei cu ultrasunete sunt, dupa cum aratam, analgezic,
miorelaxant si hiperemiant iar cele secundare sunt cele fibrolitice si antiinflamatorii. Efectelor
fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele fibrolitice si cele
antiinflamatorii.
Indicatiile terapiei cu ultrasunete sunt destul de vaste si vor fi prezentate sistematizat, in cele ce
urmeaza:
• Aparatul locomotor:
Patologia de cauza reumatismala degenerativa (artroze cu diferite localizari),
Patologia reumatismala cronica inflamatorie (artrite),
Reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epocondilite,
sindromul algoneurodistrofic etc),
Patologia de natura ortopedico-traumatica (accelerarea fracturilor recente, scurtarea
perioadei de vindecare posttraumatism, accelerarea calusarii fracturilor cu intarziere a
procesului de calusare, contuzii, entorse, luxatii, hematoame, sindromul de deposturare
insotit de sindromul algic, precum posturi algice vicioase, scolioze, deformari ale
piciorului.
• Afectiuni dermatologice (cicatrici cheloide, plagi atone, ulcere trofice ale membrelor).
• Afectiuni ale tesutului de colagen (Maladia Dupuytren, fibrozite, dermatomiozite,
miozita, sclerodermia progresiva etc).
• Afectiuni neurologice:
Nevralgii si nevrite,
Sechele nevralgice post herpes zoster,
Neurinoamele postamputatie,
Distrofia musculara progresiva (Erb),
Sindroamele spastice si hipertone de cauza piramidala si extrapiramidala (pareze centrale,
scleroza multipla, hemiplegii spastice, sindrom Parkinson).
• Afectiunile circulatorii (arteriopatiile obliterante si angioneuropatiile de stadiul incipient,
bola Raynaud etc).
• Afectiunile din cadrul domeniilor de patologie ale medicinii interne (unele suferinte ale
apratului respirator si suferinte digestive cronice).
• Afectiuni ginecologice.
Contraindicatiile generale ale ultrasonoterapiei sunt reprezentate de urmatoarele:
• Modificari sau afectiuni tegumentare de natura infectioasa, inflamatorie sau tulburari de
sensibilitate cutanata.
• Tulburari de coagulabilitate sanguina, fragilitatea capilara.
• Stare generala alterata, casexie.
• Tumori in toate stadiile evolutive, pre si postoperator.
• Tuberculoza activa, in orice stadiu si orice localizare.
• Stari febrile acute, indiferent de cauza.
• Reumatismul articular acut.
• Insuficienta cardiocirculatorie, boala cardiaca ischemica, tulburarile de ritm cardiac.
• Afectiunile venoase periferice.
• Ateroscleroza cu calcificarea progresiva a peretilor arteriali.
Alaturi de contraindicatiile absolute ale ultrasonoterapiei se inscriu si cele speciale, precum:
aplicatia pe extremitatea cefalica sau deasupra nivelului vertebrei C3, la nivelul maduvei spinarii,
ficatului, splinei, uterului gravid, la nivelul glandelor sexuale, plamani, cord, marile vase. Nu se
fac aplicatii cu ultrasunete la nivelul zonelor de crestere osoasa la copii si adolescenti.
Masajul
Modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in patologia de specialitate.
Tehnici, actiune fiziologica, clasificari, efecte, indicatii si contraindicatii. Criomasajul.
Tehnici ale masajului terapeutic (tehnica procedeelor de masaj)
Masajul terapeutic sau masajul clasic se defineste a fi alcatuit dintr-o serie de manevre
terapeutice variate, aplicate sistematic pe suprafata organismului in scop therapeutic. Se
considera a fi o suita de prelucrari mecanice manule desfasurate la suprafata organismului, care
se succed intr-o anumita ordine, in functie de regiune, scopul terapeutic, starea generala si cea
locala a organismului. Masajul trebuie sa fie indicat si sa se aplice corect, este necesara
cunoasterea tehnicii de masaj, a afectelor asteptate, trebuie sa se respecte anumite conditii optime
de lucru si de igiena a procedurii.
Masajul medical necesita o locatie corespunzatoare, numita cabinetul de masaj iar pacientului i
se asigura conditii pentru mentinerea anumitor pozitii in scopul relaxarii sale. Mobilierul trebuie
sa fie adecvat iar dimensiunile standard ale patului de masaj sunt de 195-200 cm lungimea, intre
72-75 cm latimea si intre 70-75 cm inaltimea. Camera in care se desfasoara sedinta de masaj
trebuie sa fie bine aerisita, iluminata corect si sa se mentina o temperatura constanta in jurul
valorii de 20-21 de grade Celsius. Manevrele de masaj classic se efectueaza folosind pudra de
talc sau diferite unguente, iar mana maseurului trebuie sa fie calda si uscata. Este de preferat ca
masajul igienic sa se aplice dimineata sau inaintea mesei de seara, zilnic sau la 2 zile, durata
variind intre 10-35 min pentru masajul local, 15-30 min cel regional si 50-60 min cel general, iar
durata seriei de tratament variaza de la 2 la 6 saptamani. Masajul terapeutic se poate executa si
peeste zi, la 2-3 ore distanta dupa masa. Manevrele se incep in jurul regiunii bolnave dar la
distanta. Se incepe cu regiunile periferice apoi se abordeaza trunchiul. In functie de efectele lor
asupra organismului, manevrele sau procedeele de masaj au fost impartite in procedee principale
sau fundamentale si procedee secundare sau ajutatoare.
Manevrele fundamentale ale masajului clasic sunt: netezirea sau alunecarile aplicate la suprafata
corpului (efleurajul), frictiunile, framantatul sau stoarcerea tesuturilor (petrisajul), baterea sau
lovirile usoare si ritmice (tapotamentul), vibratia. Aceste manevre sau proceduri fundamentale
ale masajului nu pot lipsi din aplicatiile importante.
Netezirea este manevra de introducere, intrerupere sau de legatura intre celelalte manevre. Se
defineste ca fiind o atingere apasata sau o alunecare apasata (efectuata cu fata palmara sau
dorsala a mainilor) cu rol de scadere a sensibilitatii planurilor superficiale, permitand presiuni pe
planurile profunde. Rolul de baza a manevrei este sedativ. Manevra se executa centriped sau
paralel cu fibrele musculare prin miscari lungi si line care depasesc regiunea dureroasa. Ca
varianta a acestei manevre este masajul pieptene care se aplica cu degetele indoite. Netezirea
poate fi deci centripeta, circulara sau paralela cu fibrele musculare. In functie de zona aborbata
netezirea poate fi longitudinala (varianta impins sau varianta tras), transversala si ovalara. Sensul
netezirilor este determinat de circulatia superficiala sau de intoarcere a sangelui si limfei.
Alunecarile pe membre se indreapta spre zone proximala iar la nivelul trunchiului urmeaza
sensul circulatiei de intoarcere catre inima. Pentru extremitatea cefalica, pe gat si pe ceafa,
manevrele de netezire se indreapta de la cap spre umeri si omoplati. Apasarea se adapteaza la
natura si consistenta tesuturilor, cat si la scopul procedurii. Netezirile apasate pot fi insotite de
vibratii, ceea ce induce un efect de relaxare suplimentar. Cel mai important efect al netezirii si
alunecarii usoare si ritmice este activarea circulatiei sangelui in capilare si in venele supeficiale
si accelerarea drenarii limfei din spatiile interstitiale si pe caile limfatice. Acest efect se
manifesta fie direct, prin actiunea mecanica a menevrelor care preseaza si imping lichidele in
sensul scurgerii lor normale, fie pe cale reflexa, prin actiunea pe care o au manevrele de netezire
si alunecare asupra receptorilor periferici (prin reactii vasomotorii umorale si nervoase este
activata circulatia, conducand la vasodilatatie locoregionala persistenta dar si sistemica).
Netezirea influenteaza si tonusul muscular locoregional si sistemic pe calea excitarii receptorilor
nervosi periferici. Prin manevre aplicate mai riguros si insistent este influentata circulatia din
profunzime, de la nivelul maselor musculare, ceea ce conduce la troficizare locoregionala, la
combaterea starii de oboseala musculara cu refacerea proprietatilor functionale ale tesuturilor.
Daca manevrele de alunecare se executa scurt si cu miscari vii, pline de energie, are loc
stimularea intregului organism.
Frictiunea este manevra prin care mana se deplaseaza o data cu tegumentul pana la limita
elasticitatii hipodermului, antrenand deci tegumentul in miscarea respectiva. Frictiunea
presupune manvre de netezire asociate cu cele de compresiune ale straturilor, de la cele
superficiale la cele profunde subiacente. Frictiunea se executa cu fata palmara a degetelor sau cu
varfurile degetelor pe portiuni mici, doar cu varfurile degetelor pe portiuni foarte mici, cu palma
intrega pe portiuni mai extinse si cu ambele palme, avand si degetele intinse pe portiuni si mai
mari. Miscarile realizate sunt longitudinale (la nivelul membrelor), circulare (pe suprafete mari)
sau spirale (la nivelul articulatiilor). Frictiunile se pot executa deci cu trei sau patru degete, cu
policele (in varianta circular elipsoida sau rectilinie) si cu mainile. Frictiunile se adreseaza
tesuturilor subcutanate. In functie de intensitatea procedeului, frictiunea poate fi superficiala,
medie sau profunda. De-a lungul coloanei vertebrale se poate aplica in ritm energic o frictiune
ondulata, in sens descendent. Efectele acestei aplicatii pot fi explicate in mare parte, prin
actiunea mecanica (recastigarea supletei si elasticitatii tisulare) dar si pe cale reflexa (activarea
circulatiei locale cu efecte biotrofice in consecinta). Daca frictiunea se executa lent si prelungit,
are loc o scadere a sensibilitatii locale urmata de miorelaxare si scaderea stresului general.
Ritmul alert are efecte contrarii, de stimulare a sistemului nervos si de crestere a tonusului
muscular. Frictiunea se recomanda in tratamentul sechelelor posttraumatice (entorse, contuzii,
intinderi si rupturi musculare, fasciale, tendinoase si ligamentare, dupa revarsate intraarticulare
sau intratisulare) sau operatorii, in vederea stimularii proceselor de vindecare si regenerare
tisulara, in scop de drenaj al reziduurilor tisulare, desfacerea aderentelor cicatriciale etc.
Framantatul este o manevra care presupune compresiuni la nivelurile abordate ca o stoarcere
intrerupta. Aplicat pe mase voluminoase presupune prinderea masei musculare si deplasarea ei
transversal, asociat cu torsiune. Cand se aplica pe suprafatele mici sau pe peretele abdominal sau
toracal, framantarea se poate face si prin ciupire. La nivelul membrelor framantarea poate
prezenta variante, precum: mangaluirea (masajul vartej) efectuata cu ambele maini,
compresiunile bratara efectuate succesiv si ascendant la nivelusl membrelor, geluirea care imita
miscarea de rindea. In funcite de forta exercitata manevra poate fi profunda sau superficiala.
Petrisajul profound poate fi lent, mediu sau rapid, si transversal, longitudinal, derulaj sau ciupire.
Petrisajul superficial poate fi sub forma de palpare rulata, petrisaj superficial de torsiuni, petrisaj
superficial prin ciupire sau petrisajul frictiune. Manevrele se executa pe regiunile plane in sensul
lungimii muschiului iar pe membre centrifug (spre extremitate), fara ca aceasta sa deranjeze insa
circulatia de intoarcere. Actiunea petrisajului este mai profunda, fiind considerata drept manevra
specifica pentru masajul tesuturilor profunde, in special al muschilor (netezirea este considerata
o manevra specifica pielii iar frictiunea drept manevra specifica de prelucrare a tesuturilor
subcutanate). Prin framantat este favorizata circulatia de profunzime, se dezvolta elasticitatea
tesuturilor, fiind stimulate si alte proprietati precum contractilitatea, excitabilitatea si
conductibilitatea substratului. Framantatul este deosebit de util in atonie, atrofie sau hipotrofie
musculara posttraumatic sau post imobiluzare prelungita insotita si de revarsat intratisular cu
incetinirea circulatiei venolimfatice de intoarcere. Este deosebit de utila si prin efectele sale de
stimulare a sistemului nervos si de refacere a functiilor motorii.
Petrisajul reprezinta, dupa unii autori, o manevra fundamentala intermediala de masaj, intre
netezire si framantare. Manevra poate fi prin presiune glisanta, in miscare (digitala sau
longitudinala impinsa sau trasa) sau prin presiune statica (simpla sau pentru intoarcerea venoasa
care are doua variante: longitutinala sau tampon de sugativa si varianta etajata).
Baterea sau lovirile usoare si ritmice aplicate pe tegument si pe tesuturile moi ale corpului
reprezinta manevra care conduce la efecte puternice, excitante, realizate pe suprafete mari. In
practica de specialitate se aplica numeroase si variate forme de batere, numite tapotare sau
tapotament. Cea mai cunoscuta forma de baterea este tocatul care se executa cu degetele de la
ambele maini. Baterea se mai poate realiza insa cu palma intinsa si usor indoita sau cu partea
cubitala a mainilor, cu dosul degetelor, cu pulpa degetelor sau cu pumnul incomplet inchis.
Intensitatea aplicatiei deriva din greutatea degetelor si mainilor si mai putin din contractia activa
a muschilor implicati in miscare. Manevra poate fi realizata in hasururi (in acesta varianta
manevra e amortizata), prin alunecare (tocatul tangential), tocatul propriu-zis, percutiile in
ventuza sau caus (palmele si degetele sunt stranse in caus) sau tapotajele. Baterea sau percutatul
obisnuit se aplica mai ales pe regiunea dorsala, varianta cu alunecare (tocatul tangential) fiind
preferata pentru zonele mai sensibile, precum peretele abdominal. Caracteristica dominanta a
percutatului este ritmul alert sau supletea miscarii si mai putin intensitatea sau durata manevrei.
Din procedeul de percutat deriva batatoritul, plescaitul sau lipaitul cu fata palmara a degetelor
sau chiar cu palmele. Aceasta forma de batere este utila in masajul stimulator si se aplica pe
regiuni intinse si putin sensibile, precum regiunea dorsala, coapsele si gambele pe fata lor
posterioara. Uneori, batatoritul se poate aplica cu marginea cubitala a pumnului si un ,mic
segment de antebrat (doar pe regiunea fesiera). Manevra are actiune specifica excitanta, se
executa dupa celelalte manevre descrise, prin actiunea sa indelungata, ritmica si uniforma asupra
substratului fiind modulate terminatiile nervoase senzitive cu reducerea sensibilitatii. De
asemenea, are loc stimularea tonusului muscular cu cresterea functionaliatatii acestora si aflux
sanguin corespunzator. Prin activarea circulatiei sunt stimulate si functiile biotrofice
locoregional.
Vibratia se realizeaza prin tremuraturi rapide transmise tegumentului, printr-o succesiune de
presiuni si relaxari, fara ca mana sa se desprinda de tegument. Miscarea se face din pumn sau din
cot si se realizeaza cu policele, doua sau trei degete sau cu toata palma. Pentru efectele de
profunzime se pot utiliza aparate numite vibratori (inclusiv mese sau paturi vibratoare). Daca
actiunea vibratiei este blanda sunt activate sau stimulate reactiile organismului. Daca actiunea
vibratiei este energica sunt inhibate reactiile organismului la nivel subiacent. Vibratiile pot fi
superficiale sau profunde (vibratii profunde associate cu neteziri si presiuni sau vibratii profunde
cu frecventa mare care scade treptat cu actiune circulatorie importanta). O forma des utilizata a
acestei menevre o reprezinta presiunea vibratorie, care se aplica intr-un singur punct sau se
deplaseaza in sens linear, pe intinderi variate. Procedul se realizeaza cu varful unuia sau mai
multor degete si se aplica pe traiectul unui nerv, in lungul unui vas, pe insertia unui tendon sau
muschi, in jurul unei articulatii. Vibratiile se combina cu manevrele de alunecare, cu frictiunile
sau chiar cu framantatul. Miscarile vibratorii cu amplitudine si intensitate mai mare decat cele
obisnuite se numesc trepidatii si se pot executa atat manual cat si mecanic, aplicandu-se pe
diferite regiuni ale trunchiului. Trepidatia toracelui se asociaza, de regula, cu miscarea
respiratorie. O data cu inspiratia se incep terpidatiile cu ambele maini plasate dorsal,
accentuandu-se spre final. Apoi, palmele se aplica in timpul expirului pe partile anterioare si
laterale ale toracelui si executa miscarile de presiune vibratorie, in special spre sfarsit,
continuand in pauza respiratorie. Efectele vibratiilor se explica prin actiunea lor mecanica si
reflexa. Manevrele vibratorii efectuate cu blandete, uniform si indelungat produc relaxare, in
timp ce manevrele ample si intense produc si o activare a circulatiei locoregionale. Aplicate pe
regiuni intinse, sau cand insotesc manevrele de netezire, frictiunile si farmantatul, vibratiile
produc o actiune calmanta, sedativa, de relaxare si decongestionanta pentru intregul organism.
Vibratiile sunt indicate in tratamentul suferintelor dureroase, a edemelor, contracturilor
musculare si stresului psihic.
Ca regula generala, orice sedinta de masaj incepe si se sfarseste cu netezirea. De asemenea
masajul va fi urmat obligatoriu de mobilizarea articulatiilor vecine, pana la limita durerii.
Mobilizarile sunt pasive (lente, progresive), active (succedand celor passive) si active cu opozitie
sau contrarezistive.
Printre procedeele considerate fundamentale sau principale, exista si o serie de alte manevre de
masaj, numite ajutatoare sau secundare, care se intercaleaza printre cele principale sau se adauga
la sfarsitul sedintelor obisnuite de masaj. Unele deriva din manevrele de baza iar celelalte sunt de
sine statatoare, aplicandu-se independent. Aceste procedee ajutatoare sunt: cernutul si rulatul,
presiunile, tractiunile si tensiunile, scuturarile, alte procedee diverse.
Cernutul si rulajul se aplica in special pe membre, dupa procedeele de framantare si batere a
tesuturilor sau dupa netezire si frictiune. Procedeul se executa prin prinderea tesuturilor cu
degetele flexate si mobilizarea acestora in sens lateral si de jos in sus, prin ridicari si presiuni
alternative, asemanator cernutului printr-o sita. Manevra se executa in ritm energic si insistent,
deplasand mainile din aproape in aproape, in sus si in jos, in lungul segmentului care se masaza.
Cernutul exercita efecte de relaxare, asuplizare tisulara, activare a functiilor circulatorii si de
biotroficizare locoregionala. Rulatul se executa asemanator cernutului, dar cu degetela intinse si
cu palmele apasand mai ferm asupra tesuturilor masate, realizand efecte uniforme asupra partilor
moi segmentare.
Presiunile se folosesc in special in masajul periostal iar in cadrul masajului general, cresc
actiunea procedeelor obisnuite precum netezirea, frictiunile si framantatul. Aplicate, presiunile
isi modifica tehnica in functie de intinderea si sensibilitatea regiunilor carora se adreseaza.
Presiunile efectuate pe spate, in lungul coloanei vertebrala, la sfarsitul masajului regional sunt
cele mai caracteristice. Palmele sunt aplicate cu degetele intinse, de-o parte si de alta a coloanei
vertebrale, presiunile se executa po data sau de mai multe ori in acelasi loc, sunt ferme dar fara
exgerare iar eficacitatea metodei creste daca se adauga terpidatiile. Metoda nu se indica la copii
si la femei. Presiunile pot fi si periostale, manevra executandu-se pe anumite puncte sau zone
bine delimitate, continuu sau cu intreruperi, cu intensitate medie sau mare. Presiunile periostale
pot alterna cu frictiuni si neteziri locale, la fel de intens executate. Presiunilor periostale li se
poate adauga si actiunea vibratorie a mainilor, efectele asteptate fiind obtinute pe cale reflexa.
Initial creste sensibilitatea si se produce o ischemie locoregionala, urmata de o scadere a
sensibilitatii pana la anestezie si de o hiperemie locala de lunga durata, insotita de o relaxare
musculara si generala. Pentru a se obtine efectele astepatate se cere o tehnica deosebita si
cunoasterea precisa a zonelor si/sau punctelor reflexogene. Presiunile pe traseul nervos se
executa printr-o apasare progresiva, continua sau vibrata, pe anumite puncte sensibile aflate de-a
lungul traseului nervos aflat in suferinta. Ele reprezinta manevre sau procedeee terapeutice
speciale.
Tractiunile si tensiunile sunt procedee de masaj care actioneaza in special asupra articulatiilor si
a tesuturilor moi periarticulare. Prin tractiunea in axul lung al membrului masat se urmareste
realizarea unei intinderi si a unei alungiri in limitele fiziologice a elementelor articulare si
periarticulare cu decoaptarea si detensionarea structurilor vizate. Tractiunile se executa dupa
masajul articulatiei in cauza, realizandu-se o buna mobilitate articulara si relaxarea musculaturii
satelite articulatiei respective. Prin aplicarea tractiunilor se urmareste prevenirea si combaterea
redorilor articulare, prevenirea si combaterea aderentelor tisulare periarticulare, a modificarilor
artozice sau a altor procese degenerative sau proliferative intra- sau extraarticulare. Tractiunile
membrelor, cat si a extremitatii cefalice se executa, de preferinta, la sfarsitul sedintelor de masaj.
Elongatiile terapeutice ale coloanei vertebrale se realizeaza cu ajutorul unor mese de elongatie
care conduc la intinderea in lungime a corpului situat in pozitia de decubit dorsal, aflat pe un
plan orizontal sau oblic. Tractiunile se executa intotdeauna cu blandete. Tensiunile sunt miscari
active sau pasive care ase asociaza kinetoterapiei analitice.
Scuturarile reprezinta manevre secundare de masaj, inrudite cu tractiunile si tepidatiile.
Scuturarile constau in miscari oscilatorii mai ample, executate ritmic,la nivelul unor segmente
ale membrelor sau cu membrul sau corpul in intregime. Cel mai cunoscut exemplu este
scuturatul spatiilor interosoase ale mainilor si picioarelor. Scuturatul segmentar sau in intregime
se executa dupa aplicarea celorlalte manevre de masaj si necesita o buna relaxare musculara.
Efectele scuturarilor sunt: relaxarea sau stimulare generala, in functie de tehnica utilizata si de
scopul urmarit.
Alte procedee de masaj pot fi considerate ciupirile, pensarile sau ridicarile tesuturilor vizate.
Pensarile se aplica pe portiunile carnoase ale membrelor iar ridicarea muschilor se executa, in
special pe regiunea spatelui. Pensarile au rol excitant.
Actiunea fiziologica a procedeelor de masaj consta in efecte locale (efectul sedativ asupra
nevralgiilor, miagiilor, artralgiilor, efectul hyperemic si efectul resorbtiv), cat si in efecte
generale, precum cresterea functiei circulatorii si a celei respiratorii, augmentarea
metabolismului bazal si imbunatatirea starii generale a pacientului. Efectele prezentate sunt
datorate prezentei exteroceptorilor cutanati si a proprioceptorilor din muschi, tendoane si
ligamente, pe calea declansarii la nivelul sistemului nervos a reflexelor regionale si la distanta.
Prin actiunea sa la nivelul zonelor de proiectie viscerala (Head), manevrele de masaj pot actiona
pe cale reflexa in sensul ameliorarii functiei unui organ. Pe calea reflexelor neuovegetative, mai
ales vasculare masajul poate influienta circulatia superficiala cat sip e cae profunda, declansand
mecanisme vasculare. Masajul determina formarea unor produse metabolice care trec in
circulatia generala actionanand la distanta (histamia, ce determina vazodilatatie, sau colina care
stimuleaza peristaltismul abdominal). Efectul important al masajului este cel mechanic asupra
lichidelor interstitiale realizand o actiune puternic rezorbtiva. Propietatiile fiziologice ale
masajului clasic sunt efectul analgetic (local si superficial dar si la distanta si in profunzime prin
activarea zonelor de reflectie Head), efectul decontracturant sau stimulant (masajul devine o
tehnica de pregatire a altor proceduri sau o tehnica utila in scopuri terapeutice), efectul trofic prin
activarea circulatiei arteriale si venolimfatice (crescand astfel metabolismul bazal si activand
eliminarea deseurilor, atat prin accelerarea fluxului venolimfatic, cat si prin antrenatrea celulelor
adipoase), actiune generala reflexa atat asupra aparatului circulator, cat si a celui respirator,
actiune psihologica benefica cu inducerea starii generale de bine.
Mecanismele de actiune ale masajului sunt: excitarea receptorilor cutanati (ceea ce determina pe
cale reflexa efecte locale, regionale si generale), activarea receptorilor vasculari (cu declansarea
unor reflexe neuro-vegetative urmate de efecte locale, regionale si generale), eliberarea de
metabolite active (cu efecte loco-regionale si la distanta), mechanic si resorbtiv, pe cale directa.
Manevrele prezentate ale masajului classic au calitatea de pregati musculature pentru
programenele de kinetoterapie care urmeaza (ducand la hiper sau hipotonie muscular, in functie
de manevra utilizata si scopul sedativ sau excitant, urmarit). Prin activarea circulatiei locale si
locoregionale, masajul asigura si o incalzire tisulara regionala. Prin excitarea receptorilor
cutanati si prin activarea circulatorie locoregionala, masajul are si un puternic efect analgesic.
Prin actiunea mecanica propriu-zisa, masajul ajuta la combaterea aderentelor si a retracturilor, la
scaderea edemelor, cu efect resorbtiv evident.
Efectele fiziologice ale manevrelor de masaj:
Netezirea prezinta drept principalele efecte fiziologice vazodilatatia (cu scaderea reflexa a
vazoconstrictiei anterioare, stimularea reflexelor vazodilatatoare si stimularea reflexului axonal),
scaderea sensibilitatii planurilor superficiale ( prin stimularea recepterilor cutanati, obtinandu-se
efectul sedativ), scaderea presiunii tisulare (prin stimularea venolimfatice), cresterea
excitabilitatii musculare dupa o scadere initiala si prin inducerea relaxarii.
Presiunile se executa in sensuri opuse in cerc complet iar efectele fiziologice sunt in functie de
cele 2 tipuri de presiuni. Presiunile glisante sau alunecate se realizeaza lent, systematic, cu
presiune constanta cu un ritm de 12 miscari pe minut, intre manevre intercalandu-se manevra de
netezire. Principalele efecte fiziologie ale presiunilor alunecate sunt: efectul sedative, hipertermie
locala, cresterea presiunii tisulare, ameliorarea raspunsului muscular la stimulare, cresterea
excitabilitatii nervoase, vazodilatatie locala si activarea schimburilor intre sange si substratul
tisular locoregional. Presiunile statice se realizeaza fara alunecare, prin repetatri successive,
manevra variind intre progresie-mentinere si regresie. Principalele efecte fiziologice sunt
cresterea circulatiei deintoarcere, efectul sedativ prin actiunea decongestionanta vasculara si
stimulanta asupra terminatiilor nervoase, efect decontracturant-miorelaxant.
Efectele fiziologice ale manevrei de framantare ale masajului classic sunt dependente de
profunzimea metodei. Framantarea profunda se adreseaza preponderant structurilor musculare,
efectele fiind cel mechanic, de crestere a presiunii tisulare (prin vasodilatatia active determinate
de manevra), de crestere a circulatiei venolimfatice de intoarcere, ameliorarea troficitatii
locoregionale (prin cresterea circulatiei arteriale si venolimfatice), cresterea excitabilitatii
musculare cu echilibrarea concomitenta a tonusului muscular la grupe musculare comune,
eliberarea substantelor necesare procesului contractile si inducerea unei stari generale de bine.
Framantarea superficiala se adreseaza cu precadere pielii si tesutului subcutanat. Obiectivele
manevrei se refera la eliminarea deseurilor metabolice si a celor aflate la nivelul celulelor
adipoase, mobilizarea tisulara cu cresterea elasicitatii structurilor tisulare, cresterea rezistentei
fibrei musculare, cresterea mobilitatii tisulare. Principalele efecte fiziologice sunt: augmentare
circulatorie locoregionala (cu vasodilatatie si cresterea metobolismului in consecinta, eliminarea
deseurilor metabolice si efect decongestive de profunzime), modificarea consistentei substantei
fundamentale (modificarea starii coloidale are loc prin eliminarea de enzime si coenzime,
precum hialuronidaza, ca urmare a manevrei aplicate), effect analgesic (secundar detensionarii
tisulare locoregionale), effect reflex visceral (ca urmare a antrenarii sistemului nervos
vegetative), effect biotrofic cutanat.
Frictiunile recunosc drept principale efecte fiziologice: vasodilatatia locala insotita de hiperemie
de profunzime, efectul mechanic (ce conduce la dezagregarea sau fragmentarea produsilor
patologici, precum fibrina, depozite de grasime si la actiunea fibrozanta cu asuplizare tisulara,
inclusiv asuplizare musculotendinoasa), efectul nervos de echilibrare neurovegetativasi de
antrenare a mecanismelor reflexe de profunzime) si efectul analgesic, calmant.Vibratiile (cu o
frecventa de 5-10 vibratii/sec manual si de 40-50 vibratii/sec mechanic, cu o amplitudine de 1-3
mm) produc efecte calmante cand sunt aplicate pe zone plane sip e suprafete intinse si au effect
stimulant daca se aplica punctat. De asemenea, pe masura ce scade frecventa, creste amplitudinea
vibratiei, obtinandu-se efectul calmant, decontractutant-miorelaxant si cel de drenaj venolimfatic
locoregional si activare a circulatiei arteriale. Principalele efecte fiziolpgice ale vibratiilor sunt
reprezentate de: vasoconstrictia periferica, cresterea pe cale reflexa a tensiunii arteriale si
scaderea frecventei cardiace, cresterea pe cale reflexa a secretiilor digestive, scaderea
excitabilitatii sistemului nervos, motor si senzitiv, miorelaxare, sedare si calmare, inlaturare a
senzatiei de oboseala, inclusive de destresare.
Percutiile au rol stimulant, fiind contraindicate in cazul contracturilopr si spasticitatii musculare.
Principalele efecte fiziologice ale percutiilor sunt reprezentate de: vasodilatatia cutanata si
hipertermie locoregionala, cresterea excitabilitatii nervoase si a celei musculare prin scaderea
cronaxiei si stimularea proprioceptorilor, cu cresterea in consecinta a tonusului muscular si effect
prin actiune reflexa viscerala (pe calea activarii mecanismului nervos vegetative).
Ca o concluzie, se poate spune faptul ca masajul are drept principale efecte: miorelaxarea,
decontractura musculara si sedarea sau efectul excitant, stimulator, tonicizant. Aceste efecte sunt
obtinute pe cale directa sau pe calea reflexelor locoregionale sau la distanta. Netezirea isi
realizeaza efectul sedative prin scaderea sensibilitatii planurilor superficiale si prin scaderea
presiunii intratisulare. Presiunile, in special cele statice isi realizeaza efectul sedative prin
actiunea decongestiva, cat si prin mecanismul de compresie a terminatiilor nervoase intartisulare,
cu effect miorelaxant-decontracturant secundar. Framantarea, in special cea superficiala isi
datoreaza efectul sedative modificarii consistentei substantei fundamentale, cu effect analgesic
secundar prin decompresiunea terminatiilor nervoase locoregionale. Frictiunile superficiale
realizeaza un efect analgesic, sedativ si unul mechanic, prin mecanisme defibrozante, asuplizante
si prin cel de intindere muschi-tendon. Vibratiile realizeaza efectul sedative prin scaderea
excitabilitatii motorii si sensitive cu effect decontracturant, miorelaxant, sedative, de inlaturare a
sindromului de oboseala. La polul opus se afla efectele stimulatorii, excitante ale manevrelor de
masaj classic, deja prezentate. Netezirea isi datoreaza efectul excitant-tonifiant cand se executa
in ritm accentuat, alert, ducadn prin aceasta la cresterea excitabilitatii neuromusculare (dupa o
scadere initiala). Presiunile, in special cele glisante, au efecte de stimulare prin cresterea
presiunii intratisulare, facilitarea raspunsului muscular (scaderea cronaxiei), cresterea
excitabilitatii nervoase (scade reobaza) si cresterea drenajului tisular cu accelerarea schimburilor
si cresterea biotroficitatii. De mentionat un fapt important, si anume, netezirea si presiunile
glisante pot fi utilizate drept pregtitoare ale altor manevre ale masajului classic sau therapeutic.
Framantarea, in special cea profunda isi datoreaza efectul excitant-tonicizant faptului ca
actioneaza direct pe masa musculara (ceea ce conduce la cresterea elasticitatii, rezistentei si
mobilitatii fibrei musculare). De asemenea, conduce la cresterea presiunii intratisulare, la
ameliorarea nutritiei (prin vasodilatatie arteriolara activa si cresterea circulatiei de intoarcere), la
cresterea excitabilitatii musculare prin scaderea cronaxiei, la echilbrarea tonusului muscular, la
eliberarea de substante necesare contractiei musculare (glycogen, acetilcolina). Percutiile
exercita un efect excitant-tonicizant prin cresterea ecxitabilitatii musculare (scaderea cronaxiei si
stimulare proprioceptiva) si prin cresterea tonusului muscular. O serie de manevre actioneaza pe
calea reflexelor, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza. Framantarea superficiala actioneaza pe
calea efectului visceral (participa sistemul nervos vegetativ asociat cu efectul reflex de
decongestie profunda, soldat cu cresterea circulatiei si efectul analgesic datorat decompresiunii
terminatiilor nervoase superficiale). Frictiunile actioneaza prin actiunea reflexa superficiala (pe
puncte reflexogene) ce antreneaza mecanisme reflexe de profunzime si prin vasodilatatia locala
ce conduce la cresterea tempersturii in profunzime. Vibratiile influenteaza pe calea
mecanismelor reflexe tensiunea arteriala, frecventa cardiaca si scade excitabilitatea sistemului
nervos motor si senzitiv. Percutiile prezinta actiune reflexa visceral pe calea sistemului nervos
vegetativ.
Clasificarea tipurilor de masaj
Masajul este o prelucrare a partilor moi ale corpului realizata prin actiuni manuale sau mecanice,
efectuat in scop fiziologic sau curativ. Actiunile manuale de masaj se denumesc si manevre,
manipulari sau procedee si presupun o succesiune de miscari specifice, precum alunecarea
mainilor pe suprafata tegumentului, miscari de apasare, strangere si stoarcere a tesuturilor moi,
precum si miscari de lovire usoara si ritmica a tesuturilor superficiale (tegument, tesut
subcutanat, muschi), de scuturare a diferitelor segmente ale corpului, alaturi de o serie de alte
miscari adjuvante celor de masaj propriu-zise. Masajul manual reprezinta cea mai veche si mai
eficienta forma de prelucrare a partilor moi, in timp ce masajul mecanic se executa cu aparate
sau dispozitive puse in miscare cu ajutorul mainii terapeutului sau utilizeaza diferite surse de
energie. Partile corpului care beneficiaza de masaj sunt tegumentul, tesutul moale subcutanat,
muschii, tendoanele si fasciile, nervii si vasele periferice, tesuturile si organele din profunzime.
Masajul primelor structuri enumerate se numeste masaj somatic sau periferic si se adreseaza in
mod direct elementelor anatomice vizate, in timp ce masajul tesuturilor si al organelor situate in
profunzime este un masaj indirect, fiind un masaj profund. Daca se prelucreaza integral partile
moi de la suprafata corpului, masajul se va numi masaj somatic extins iar daca este limitat doar
la o parte a corpului va deveni masaj somatic restrans. La randul sau, masajul partial sau restrans
poate fi regional, segmentar sau local. Masajul regional are drept domeniu de aplicabilitate
suferintele situate la nivelul trunchiului (spate, torace), abdomenului, fetei etc, cel segmentar se
aplica pe portiuni anatomice distincte, in special la membre (umeri, brate, antebrate, maini,
solduri, coapse, gambe, picioare) iar cel local de adreseaza suferintelor localizate la nivelulunor
zone restranse de tegument, tesut subcutanat, grupe de muschi, articulatii mici ale degetelor etc.
Dupa cum se cunoaste, in functie de tehnica si efectele urmarite, procedeele de masaj pot fi cele
fundamentale sau principale (incluse in practica mesajului general) si procedee secundare sau
ajutatoare (utilizate in practica masajului regional sau local). In practica de specialitate se mai
face referire si la procedeele de inceput sau cele introductive de masaj, (cu rol pregatitor),
procedeele fundamentale sau de baza (cu ajurtorul carora obtinem efectele vizate) si procedeele
de incheiere sau de final (efecte relaxator si calmant). Masajul poate prezenta forme comune
(toate procedeele fundamentale si auxiliare prezentate pana in acest punct) si forme speciale, care
se adreseaza diferentiat si adaptat unor regiuni particulare ale corpului (masajul cosmetic efectuat
in regiunea fetei, masajul periostal si masajul reflexogen). Masajul mai poate fi executat pe
pielea umeda sau pe pielea uscata, situatie in care, in substantele folosite pot fi incorporate
substante farmacologic active, ce pot patrunde prin bariera tegumentara sau nu se aplica nici un
fel de ingrediente (masajul simplu, efectuat in scop fiziologic si igienic).
Masajul se poate asocia programelor de kinetoterapie, indiferent de domeniile de patologie
carora li se adreseaza. De asemenea, masajul se poate asocia procedurilor de termoterapie,
hidrotermoterapie sau celor de electroterapie sau diatermie.
Masajul exercita efecte directe asupra organismului (mentine sau reda supletea si elasticitatea
tegumentului si tesuturilor subcutanate, activeaza circulatia sanguina si limfatica locoregional)
sau poate exercita efecte indirecte, reflexe, produse pe cale umorala si nervoasa. Masajul poate fi
efectuat in scop fiziologic (imbunatateste proprietatile fizice ale tesuturilor, activeaza functiile
organelor sau stimuleaza circulatia venolimfatica), in scop profilactic (mentinerea starii de
sanatate si cresterea rezistentei organismului la agresiuni si starea de oboseala) sau in scop
terapeutic si de recuperare medicala (in contextul tratamentului complex al unor leziuni sau
tulburari functionale, status posttraumatisme sau alte afectiuni).
Dupa cum aratam, masajul poate fi partial (local sau locoregional) sau general.
Masajul partial se adreseaza unui segment sau unei regiuni ale corpului, localizate fie la nivelul
trunchiului, fie la nivelul membrelor. Masajul regiunilor trunchiului cuprinde: masajul spatelui
(util in activitatile sportive, in vederea combaterii oboselii musculare sau se poate asocia cu
succes kinetoterapiei din insuficienta musculaturii paravertebrale din deviatiile coloanei
vertebrale precum scolioze, hioerlordoze, cifoze accentuate, din suferintele cronice degenerative
si inflamatorii ale coloanei vertebrale, precum spondiloza, spondilodiscartoza, spondilita
ankilozanta sau din cadrul altor procese patologice, inclusiv posttraumatice), masajul peretelui
toracic (este recomandat in vederea combaterii atrofiilor musculare si a insuficientelor
functionale ale aparatului respirator, in vederea tonifierii starii generale a persoanelor aflate in
convalescenta dupa boli pleuro-pulmonare, anemii etc), masajul peretelui abdominal
(insuficientele functionale ale tractului gastrointestinal, precum constipatia cronica, sindromul
aderential postoperator etc), masajul membrelor inferioare (drenajul edemelor datorate
insuficientei circulatorii venolimfatice, sindromul de oboseala musculara, status posttraumatism,
boli cronice degenerative sau inflamatorii cu afectare articulara sau periarticulara), masajul
membrelor superioare (drenaj venolimfatic, inclusiv postmastectomie, sindrom de oboseala
musculara, status posttraumatism, boli cronice degenerative sai inflamatorii cu localizare
articulara sau la nivelul partilor moi periarticulare).
Masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se realizeaza prin
prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice. Scopul acestui masaj este cel
de ralaxare si de inlaturare a senzatiei de oboseala, in special musculara sau de stimulare
generala a organismului, cu cresterea rezistentei acestuia la agresiunile termice, microbiene sau
toxice si de ameliorare a capacitatii sale de efort.
Impactul masajului nu este acelasi in toate partile corpului. Alaturi de formele de masaj care se
adreseaza cu precadere unor portiuni bine delimitete sau corpului, in ansamblul sau, exista si alte
forme de masaj, deosebite de primele din punct de vedere tehnic si metodic, prin care se
prelucreaza diferentiat tesuturile si organele. Este vorba despre masajul numit organic care tine
cont de caractere de structura si de cele functionale ale elementelor somatice si organice, si mai
putin de organizarea si situarea lor topografica. Acest masaj se va adresa structurilor precum
pielea, tesutul conjunctic, elementelor aparatului locomotor, vaselor si nervilor periferici (numite
generic si tesuturile corpului) si masajul organelor profunde (cefalice, toracice si abdominale).
Masajul tesuturilor cuprinde:
Masajul pielii sau tegumentului cu efecte mecanice sau reflexe (reglarea circulatiei tegumentare
superficiale, cu degajarea celei profunde si stimularea schimburilor nutritive locale, efecte
excitant sau relaxant pentru sistemul nervos si cel muscular, scaderea sensibilitatii locoregionale,
eliminarea secretiilor din glandele sudoripare si sebacee, stimularea functiei de termoreglare, de
excretie si de aparare a organismului),
Masajul tesuturilor conjunctive (mentinerea sau redobandirea elasticitatii tesuturilor,
dezorganizarea proceselor aderentiale sau cicatriciale, stimularea circulatiei retelei vasculare de
profunzime, mobilizarea depozitelor adipoase subcutanate, asigura o buna functionare a
aparatului locomotor si prin facilitarea regenerarii rapide a tesuturilor posttraumatisme sau dupa
procese inflamatorii),
Masajul aparatului locomotor (cuprinde masajul muschilor cu efect miorelaxant si de refacere
metabolica postefort si impotriva atrofiei/hipotrofiei sau atoniei/hipotoniei musculare, masajul
articulatiilor in cazul leziunilor si disfunctionalitatilor articulare datorate unor suprasolicitari sau
posttraumatism, in cadrul suferintelor cronice degenerative sau inflamatorii si masajul periostal
care consta in aplicarea unor presiuni simple sau presiuni vibrate foarte puternice, pe anumite
puncte sau portiuni de periost, pe zonele in care osul nu este acoperit de parti moi, pana la limita
durerii acuzate anterior de catre pacient, pe o durata de 2-3 min, se repeta de cateva ori, pana ce
durerile si senzatia de contractura musculara cedeaza, cu o durata de 3-4 sedinte, de pana la 20-
30 sedinte in cazurile rebele, efectele bazandu-se pe reactiile vasomotorii locale si pe efectul
unor reflexe de profunzime),
Masajul aparatului vascular are efecte directe dar si pe cale reflexa, nervoasa si umorala (metoda
de activare a circulatiei periferice si de profunzime a sangelui si a limfei cu efecte biotrofice in
consecinta, combaterea oboselii musculare, prevenirea si combaterea atrofiilor musculare),
Masajul nervilor periferici (utilizat in scop sedativ sau stimulator, masajul modern propunand
aplicarea sa pe nervi, in anumite zone sau puncte de excitatie situate la nivelul radacinilor sau al
locurilor de trecere prin diferite tesuturi profunde, pe tariectul lor sau la nivelul ramificatiilor in
tesurile superficiale, masajul conduce la o modulare a tonusului vascular, dela vasoconstrictie la
vasodilatatie reflexa cu efecte functionale si trofice secundare, utile muschilor distonici sau
distrofici).
Masajul organelor profunde presupune o actiune indirecta asupra organelor situate la nivelul
celor trei mari cavitati ale corpului (capul cu fata si gatul, toracele si abdomenul).
Masajul capului este subiectul care ne intereseaza in mod deosebit in contextul domeniului
patologiei din sfera medicinii dentare. Drept urmare, vor fi prezentate modalitatile si procedeele
masajului care se adreseaza cu precadere regiunilor vizate (cervicala, a gatului, a fetei si a pielii
capului).
Masajul regiunii cervicale are drept tehnica: masajul in decubit dorsal, masajul in imersie,
masajul in procubit, masajul in laterocubit, masajul in pozitie asezata, masajul sub tractiune
cervicala mecanica.
Masajul in decubit dorsal. Priza se face in gutiera iar greutatea capului se lasa pe antebratul
maseurului, fiind o metoda sigura pentru pacient. Capul se mai poate relaxa in afara mesei de
masaj sau poate ramane sub greutatea propie, in sprijin pe masa. Masajului i se pot asocia
tractiuni si mobilizari.
In imersie, masajul cefei nu se poate practica decat cand pacientul este asigurat fata de mediu
lichid, aceasta metoda permitand un bun acces la zona dorsala. Se poate utiliza si hidromasajul
prin dispozitivul de jet manevrat sau jet fix.
Masajul in procubit sau decubit anterior utilizeaza o pozitie a capului care sa nu creeze
discomfort si nici jena respiratorie. Avantajul consta in accesul foarte bun al manevrelor care
ajung astfel, la nivelul zonelor scalpulare, cervicala posterioara si dorsala. Posibilitatea de
mobilizare asociata masajului este foarte redusa.
Masajul in laterocubit sau de cubit lateral este cel in care capul pacientului se sprijina pe o perna
sau pe mana terapeutului. Avantajul consta intr-o toleranta buna la instalare si la posibilitatea de
asociere a unor manevre (flexia laterara si rotatie).
Masajul in pozitie asezata este util in faza hiperalgica, fiind o pozitie de ultima alegere.
Masajul sub tractiune cervicala mecanica se efectueaza cu pacientul in pozitie asezata, masajul
practicandu-se in scop adjuvand, in vederea facilitarii decontracturarii sau miorelaxarii
subiectului.
Tehnica masajului cefei consta in pozitionarea pacientului in decubit ventral si aplicarea
manevrelor de netezire, presiuni alunecate, framantare profunda tridigitala, geluirea, frictiunea
(la persoanele cu tesut adipos dezvoltat), vibratia si/sau baterea. De mentionat faptul ca regiunea
suboccipitala prezinta un tesut subcutanat dens, care nu permite o buna mobilizare a
tegumentului supraiacent, la acest nivel aflandu-se si emergenta extracraniana a nervului Arnold.
Musculatura regiunii cefei este reprezentata de trapez si muschii profunzi ai gatului.
Cand se alege ca masajul sa se execute din pozitia asezat, subiectul isi sprijina capul si bratele pe
speteaza scaunului. Se va masa intotdeauna de sus in jos, se vor utilize manevrele de netezire,
framantare (pe marginea anterioara a trapezului), asociind sau nu geluirea, se asociaza frictiunea,
capul fiind fixat cu o mana si se poate asocia si vibratia sau baterea (doar la persoanele cu tesut
adipos bine dezvoltat), incheindu-se cu miscari passive si active ale coloanei cervicale. Tehnica
prezentata se adapteaza scopului si patologiei. Astfel, in nevralgia Arnold se practica netezirea
lunga, efectuata cu rabdare, in vederea scaderii sensibilitatii locoregionale. In dicatiile masajului
efectuat in zona cervicala sunt reprezentate de afectiunile reumatismale, in special spondiloza
cervicala si complicatiile dsatorate acesteia, afectiunile musculare si contractura, de tipul
torticolisului, status pottraumatism, lipoame (se indica presiunea cu cele doua police, lenta,
prograsiva, efectuata in toate sensurile), in afectiunile neurologice care evolueaza cu stare de
congestie cerebrala. Masajul produce o acticare a circulatiei locale si intracranieie.
Masajul gatului. Gatul poate beneficia de manevre de masaj mai ales in scop estetic, in special
utilizand manevrele de netezire. Vibratia care asigura activarea circulatiei, este utila, de exemplu,
in gusa tiroidiana. Netezirea asociata framantarii muschiului sternocleidomastiodian sunt utile in
torticolis sau in diferite nevralgii.
Gatul prezinta trei regiuni topografice: regiunea suprahioidiana (prezinta in profunzime glanda
submaxilara, ganglioni limfatici si vasele faciale, aceasta regiune beneficiind doar de massaj
estetic superficial, efectuat pe stratul hipodermic, incarcat cu grasime si pe muschiul pielosul
gatului, masajul efectuandu-se de la linia mediana spre lateral), regiunea subhioidiana (intre
furculita sternala, hioid si corpul muschiului sternocleidomastoidian pielea este mobile iar
masajul este superficial, in scop estetic, pe partile laterale ale laringelui la nivelul carora se afla
arterele carotide, nervii vagi, venele jugulare interne se practica netezire, utila, mai ales, in
paralizia nrvului laringian superior iar pentru gusa tiroidiana, se indica netezirea si vibratia
carotidei in scopul activarii circulatiei crescute apartinand glandei tiroide hipertrofiate) si
regiunea laterala, sternocleidomastoidiana (in caz de torticolis se indica netezirea si framantarea
la nivelul muschiului sternocleidomastiodian iar in cazul nevralgiilor superficiale se alege mai
ales, netezirea). Asest masaj mai poatr fi executat inscopul descongestionarii regiunii, al activarii
circulatiei si stimularii functionale a organelor locale, nu doar in scop miorelaxant. Semai pot
trata cicatricile inestetice ce se formeaza postcombustional. Masajul se asociaza miscarilor din
kinetologie, precum mobilizarile active simple sau cu rezistenta, pasive.
Masajul fetei si cel al pielii capului poate fi realizat in scop sedativ, in cazul nevralgiilor (de
trigemen, de exemplu), sau in scop decontracturant (cand exista ticuri, in paraliziile faciale
periferice, nevralgii) sau reparator, biotrofic si functional (in situatia unor cicatrici
posttraumatice, postcombustionale). Masajul fetei si al pielii capului poate urmari indeplinirea
unui obiectiv local sau la distanta (cefalee, migrene). Masajul incepe de la nivelul fetei si
continua pana la gat, la nivelul cefei, uneori la nivelul umerilor sau superior toracal, in vederea
abordarii si interceptarii elementelor de drenaj si facsiilor musculare. Terapeutul se aseaza in
spatele capului pacientului, intensitatea manevrelor lui tine cont de fragilitatea tegumentara si
vasculara locoregionala, durata masajului fiind in functie de natura si starea pielii, de maximum
10 minute. Masajul pielii capului se realizeaza in alopecii, cefalee, migrene, algii aflate in
legatura cu segmental cervical sau posttraumatic.
Masajul fetei, indiferent de scopul urmarit, terapeutic sau estetic, utilizeaza drept principala
metoda de masaj, presiunile. Fata este bogat vascularizata si inervata (inervatia motorize este
asigurata de nervul facial iar cea senzitiv-senzoriala este asigurata de nervul lacrimal-ram din
nervul oftalmic, de nervul bucal-ram din nervul maxilar inferior si din ramuri din nervul maxilar
superior, prin grupul nervos suborbital), in regiunea fruntii predomina glandele sudoripare, in
rest fiind prezenta glandele sebacee.
Masajul continutului toracelui presupune masajul regiunii precordiale in scop calmant, de
relaxare, masajul spatelui, al partilor laterale si anterioare ale toracelui se realizeaza in scopul
influentarii functiei respiratorii, stimulator si de imbunatatire a schimburilor gazoase si de
degajare a cailor respiratorii.
Masajul continutului abdominal (stomac, colon, ficat, vezicula biliara, rinichi, vezica urinara) se
realizeaza in scopul modularii functionalitatii organelor aflate in cavitatea abdominala.
Efectele sau influentele masajului asupra organismului
Domeniile de actiune ale masajului se afla in stransa legatura cu elementele sau substratul caruia
se adreseaza. Astfel, putem face referire la influentele masajului asupra:
Pielii. Are loc promovarea functiilor cunoscute ale tegumentului, precum cele de protectie, de
termoreglare, de excretie a sudorii si secretiilor glandelor sebacee si perspiratie, sediu al
punctelor de plecare al unor reflexe, inclusiv a celor responsabile de fenomenul de hiperemie
datorat producerii si eliberarii in piele a substantelor hormonale precum histamina si acetilcolina,
mentinerea si recastigarea supletii tisulare, inclusiv musculara, cu prevenirea aderentelor si
asuplizarea cicatricilor, modularea circulatiei superficiale dar si a celei profunde pe cale reflexa,
cu imbunatatirea biotroficitatii locoregionale, influentarea metabolismului si a functiei de
termoreglare a intregului organism. La nivelul tegumentului se descriu o serie de tulburari de
sensibilitate localizate, provocate de suferintele ale unor organe sau tesuturi aflate in profunzime,
legatura fiind stabilita prin intermediul nervilor rahidieni. Anumiti autori au delimitat pe piele
zone, segmente sau dermatoame, carora le corespund tesuturi sau organe inervate pe acelasi
segment metameric al maduvei spinarii. In functie de numarul radacinilor rahidiene, distingem
pe tegument 8 segmente cervicale, 12 segmente dorsale, 5 segmente lombare si 5 segmente
sacrale. Prin manevrele de masaj aplicate pe zonele sau segmentele de piele astfel delimitate, se
pot influenta in sens profilactic sau curativ tesuturile si organele profunde, inervate de acelasi
nerv rahidian. Aceste influente se petrec pe cale reflexa. Tehnica si metoda de masaj segmentar
sau reflexogen au fost perfectionate in sensul aplicarii masajului in scopul tratamentului unor
afectiuni ale aparatului circulator, respirator, digestiv si genito-urinar.
Tesutului conjunctiv. Tesutul conjunctiv beneficiaza de o serie de vase de sange si limfa si de o
nretea densa de terminatii nervoase. Masajul exercita asupra tesuturilor conjunctive o actiune
mecanica directa prin care se mentine si se reface elasticitatea si supletea tisulara, se mentine
echilibrul circulator, stimuland schimburile nutritive si drenajul reziduurilor metabolice si al
eventualelor edeme sau sufuziuni intratisulare, mobilizarea lipidelor de depozit, cu rol deosebit
de important in obezitate. Efectele masajului conjunctiv se manifesta si pe cale reflexa, cu
influentarea circulatiei sanguine si limfatice, a schimburilor metabolice si a functiei excretorii,
modularea functiilor hormonale si a reactiilor neurovegetative. La nivelul tesutului conjunctiv se
asigura mijloacele de aparare fata de agresiunile microbiene si nemicrobiene ale organismului si
substratul necesar refacerii tesuturilor lezate, degenerate sau atrofiate, scurtand perioada de
incapacitate si de revenire la normal.
Elementelor aparatului locomotor. Acesta este reprezentat de muschi si tendoane, fascii si
aponevroze, teci si alte formatiuni fibroase, tesuturi moi periarticulare, periost. Prin masaj
muscular sunt imbunatatite procesele de biotroficitate musculara, utile asupra muschilor atrofici
si atoni, creste excitabilitatea, contractilitatea si conductibilitatea la nivelul lor (prin excitarea
mecanica a nervilor motori de la nivel muscular), se amelioreaza elasticitatea si supletea si se
obtine miorelaxarea, se combate fenomenul de oboseala musculara, se activeaza circulatia
locoregionala, cat si procesele metabolice, se dreneaza produsii reziduali. Prin masajul
tendoanelor si al tecilor tendinoase se amelioreaza suferinta si se grabeste vindecarea unor
afectiuni precum entezopatii, intinderi si smulgeri de fibre, cicatrici vicioase, edeme si infiltrate
inflamatorii locoregionale. Masajul fasciilor, aponevrozelor si a celorlalte formatiuni fibroase
conduce la mentinerea supletii, prevenirea stazei si refacerea altor procese patologice ce pot sa
apara la acest nivel. Masajul articulatiilor si al tesuturilor periarticulare tine cont de prezenta
retelei vasculare si nervoase deosebit de bine reprezentate al acest nivel. El asigura efecte
circulatorii si biotrofice, mentinerea supletii si elasticitatii tisulare, imprastierea infiltratelor
patologice cu recapatarea mobilitatii articulare, prevenirea aderentelor retracturilor, redorilor,
cicatricilor vicioase, depozitelor periarticulare sau a sechelelor posttraumatice ce limiteaza
mobilitatea normala, pregatind programele de kinetoterapie. Masajul periostal asigura efecte
circulatorii si biotrofice in consecinta, si asupra osului.
Circulatiei sangelui si limfei. Masajul asigura direct, mecanic accelerarea circulatiei sanguine,
golind lichidele din vasele limfatice si din spatiile interstitiale, cu drenarea edemelor, stazelor si
infiltratului inflamator tisular, amelioreaza circulatia prin artere, scazand astfel efortul
miocardului, accelereaza circulatia de intoarcere, usurand munca inimii, excita mecanic peretele
vascular, realizand prin acesta o gimnastica vasculara. Efectele masajului sunt de lunga durata
prin intrare in actiune a mecanismelor reflexe, hormonale si nervoase. Manevrele de masaj
declanseaza o serie de reactii in sistemul de reglare biochimica (apar secretii hormonale la nivel
tegumentar si tesut conjunctiv subcutanat) si nervoasa a circulatiei (cu rol vasomotor cu efecte
hiperemice locale si mecanisme derivative ale circulatiei la distanta). Masajul poate conduce
astfel, la echilibrarea circulatiei superficiale si profunde.
Sistemului nervos. Dupa cum se vede, procedeele masajului determina in organism reactii
fiziologice, corespunzatoare tipului si functiei organului sau tesutului vizat, cat si formei,
intensitatii si duratei procedeului aplicat. Reactiile organismului se produc de cele mai multe ori
pe calea sistemului nervos, prin excitarea terminatiilor nervoase extero- si proprioceptoare care
produc impulsuri ce sunt transmise centrilor nervosi, ca apoi, pe cale reflexa, sa se resfranga
asupra functiilor tesuturilor si organelor. Masajul actioneaza mecanic, prin activarea circulatiei si
nutritiei locoregionale dar si pe cale reflexa, prin efectele sale pe segmentele reflexogene ale
tegumentului. Daca masajul se produce energic se produc efecte stimulatoare iar daca masajul
este efectuat cu blandete se induce relaxarea substratului.
Tesuturilor si organelor profunde. Tesuturile si organele profunde nu pot fi influentate in mod
direct prin procedeele de masaj, drept penru care efectele se bazeaza pe actiunea reflexa a
acestora. Masajul capului are efect decongestionant si relaxant asupra centrilor nervosi si cailor
nervoase superioare, masajul spatelui conduce la efecte asupra functionalitatii aparatului
respirator si circulator (respiratia este activata datorita unor puncte de plecare situate in peretele
toracic), anumite manevre de masaj aplicate pe regiunea precordiala pot modula ritmul cardiac
sau tensiune arteriala, masajul regiunii abdominale poate stimula functiile aparatului digestiv
(reflexele pornesc din zonele specifice situate la nivelul peretelui andominal), cu imbunatatirea
digestiei si absorbtiei intestinale, cresterea secretiilor si stimularea peristaltismului (util in cadrul
tratamentului complex al unor boli interne).
Masajului general. In timpul sedintei de masaj se obtin efecte directe (prin actiunea mecanica a
procedeelor de mesaj aplicate pe piele si transmisa tesuturilor subcutanate accesibile, cu efecte
circulatorii si biotrofice prin activarea metabolismului si stimularea functiilor de excretie) si
indirecte. Masajul general este indicat in scop igienic persoanelor sedentare sau pacientilor
imobilizati, in scop profilactic si curativ persoanelor cu tulburari respiratorii, circulatorii,
metabolice, anemicilor, astenicilor, celor aflati in convalescenta si refacere dupa accidente sau
boli, in scopul combaterii starii de oboseala.
Indicatiile masajului tin cont de:
• Scopul urmarit sedativ sau stimulant,
• Locul de actiune superficial sau profund,
• De modul de actiune direct (numit si mecanic, constand in modificarile fizice de tensiune
din tesuturi) sau indirect (pe cale reflexa, nervoasa sau umorala),
• Mecanismele de actiune,
• Extinderea actiunii partiala, segmentara sau generala,
• Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate imediate sau tardive,
• Localizarea influentelor masajului.
In concluzie, indicatiile masajului terapeutic sunt:
Plagi, contuzii, hemoragii, intinderi, rupturi ale structurilor aparatului locomotor, insotite de
sindrom algic, contarctura musculara, tulburari circulatorii si trofice,
Miozite, tendinite, tenosinovite peritendinite, atrofie, atonie musculara, spasticitate sau pareze,
Fracturile,
Entorsele, luxatiile, alte inflamatii articulare, precum artrite, periartrite, artroze, ingrosari
cicatriciale, retractii sau depuneri grasoase periarticulare,
Leziuni ale nervilor periferici insotite de tulburari motorii, de sensibilitate si trofice, precum
hipo- sau anestezie, contracturi musculare si hipertonii, hipotonii, pareze si paralizii locale,
Tulburari ale functiilor respiratorii, cardiocirculatorii (tulburari de ritm cardiac, modificari ale
tensiunii arteriale), tulburari trofice si metabolice, starile de oboseala cronica si patologica,
disfunctionalitati ale tubului digestiv, renourinar si genital.
Contraindicatiile masajului
Contraindicatiile efectuarii masajului sunt generale sau partiale si definitive sau temporare.
Contraindicatia generala reprezinta interzicerea aplicarii oricarui procedeu de masaj, pe oricare
parte a corpului, in timp ce contraindicatia partiala este reprezentata de limitarea doar la
procedeele benefice, bine tolerate, efectuate doar la nivelul partilor indemne si sanatoase si
interzicerea aplicarii masajului pe zonele, segmentele si regiunile suferinde. Contraindicatia
definitiva se decide in cazurile de boli cronice, grave, incurabile si care s-ar putea inrautati prin
aplicarea procedeelor de masaj. Contraindicatiile temporale sunt mai frecvente si ele se refera la
boli, tulburari si leziuni usoare si temporare, trecatoare, in curs de vindecare.
Contraindicatiile masajului sunt:
Bolile de piele, deoarece masajul se poate aplica doar la persoanele cu pielea perfect sanatoasa,
fara boli de natura parazitara, inflamatorie, eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau alte forme de
manifestare a unor afectiuni acute sau cronice sau pe regiunile care acopera un proces inflamator
de profunzime, precum furunculele, abcesele, flegmoanele sau alte colectii purulente, artrite
supurate, osteite, osteomielite.
Starile patologice cu caracter general insotite de febra si stare de agitatie, de oboseala acuta si
debilitate sau astenie intensa, in toate bolile infecto-contagioase, in inflamatiile centrilor nervosi,
in hemoragiile cerebrale recente.
Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic sau cand exista riscul unor complicatii grave cum se
poate intampla in cazul miocarditei, endocarditei, infarctului miocardic, emboliilor,
hipertensiunii arteriale, anevrismelor de aorta, varicelor voluminoase si inflamate, ulcerului
varicos, flebitelor si periflebitelor in evolutie, hemofiliei, leucemiilor etc.
Bolile acute pleuro-pulmonare, precum pneumonii, pleurezii, in unele forme de tuberculoza
pulmonara, in abcesele pulmonare si in pleureziile purulente
Masajul abdominal este contraindicat si chiar interzis in inflamatiile acute si cronice de orice
natura, in tulburarile digestive, in boli ale organelor abdominale, stomac, intestin, ficat, pancreas,
splina, ganglioni limfatici, rinichi, vezica urinara, organe genitale.
Orice suferinta acuta, dureroasa, hemoragica, tumorala, inflamatorie sau de alta natura, care
caracterizeaza starea de abdomen acut, reprezinta contraindicatie a masajului sub orice forma.
Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor, pana ce
se gasesc in stadiul de vindecare.
Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli psihice cu caracter excitativ si
confuzional reprezinta contraindicatii categorice ale masajului, indiferent de procedeu,
Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea masajului, precum sensibilitatea
specifica, lipsa de profesionalism tehnic a aplicantului, dezinteresul si neincrederea pacientului
fata de procedura in sine.
Criomasajul sau frictiunea cu ajutorul ghetii reprezinta o tehnica bazata pe un mecanism de
feed-back de mare finete. Criomasajul a fost utilizat cu succes terapeutic in tratamentul escarelor,
manevra de frictiune cu ajutorul ghetii realizandu-se pe marginile escarei, pentru o durata de 5-
10 minute. Cu ajutorul acestei manevre se obtine analgerzie de suprafata, vasoconstrictie urmata
rapide de vasodilatatie, cu inrosirea locoregionala a tegumentelor si cresterea circulatiei
sanguine, conducand in final la efectele biotrofice, binecunoscute. Cubul de gheata ar trebui sa
fie separat de tegument printr-un invelis protector, ceea ce permite si cresterea duratei procedurii
la 20 de minute, cu posibilitatea de a fi repetata de cateva ori pe zi.
Masajul terapeutic prezentare efecte terapeutice
Masajul terapeutic sau masajul clasic se defineste a fi alcatuit dintr-o serie de manevre
terapeutice variate, aplicate sistematic pe suprafata organismului in scop therapeutic. Se
considera a fi o suita de prelucrari mecanice manule desfasurate la suprafata organismului, care
se succed intr-o anumita ordine, in functie de regiune, scopul terapeutic, starea generala si cea
locala a organismului. Masajul trebuie sa fie indicat si sa se aplice corect, este necesara
cunoasterea tehnicii de masaj, a efectelor asteptate, trebuie sa se respecte anumite conditii optime
de lucru si de igiena a procedurii.
Manevrele se incep in jurul regiunii bolnave dar la distanta. Se incepe cu regiunile periferice apoi
se abordeaza trunchiul. In functie de efectele lor asupra organismului, manevrele sau procedeele
de masaj au fost impartite in procedee principale sau fundamentale si procedee secundare sau
ajutatoare.
Manevrele fundamentale ale masajului clasic sunt: netezirea sau alunecarile aplicate la suprafata
corpului (efleurajul), frictiunile, framantatul sau stoarcerea tesuturilor (petrisajul), baterea sau
lovirile usoare si ritmice (tapotamentul), vibratia. Aceste manevre sau proceduri fundamentale
ale masajului nu pot lipsi din aplicatiile importante.
Netezirea este manevra de introducere, intrerupere sau de legatura intre celelalte manevre, cu rol
de scadere a sensibilitatii planurilor superficiale, permitand presiuni pe planurile profunde,
efectul de baza fiind cel sedativ. Cel mai important efect al netezirii si alunecarii usoare si
ritmice este activarea circulatiei sangelui in capilare si in venele supeficiale si accelerarea
drenarii limfei din spatiile interstitiale si pe caile limfatice. Acest efect se manifesta fie datorita
unui mecanism direct, prin actiunea mecanica a menevrelor care preseaza si imping lichidele in
sensul scurgerii lor normale, fie pe cale reflexa, prin actiunea pe care o au manevrele de netezire
si alunecare asupra receptorilor periferici (prin reactii vasomotorii umorale si nervoase este
activata circulatia, conducand la vasodilatatie locoregionala persistenta dar si sistemica).
Netezirea influenteaza si tonusul muscular locoregional si sistemic pe calea excitarii receptorilor
nervosi periferici. Prin manevre aplicate mai riguros si insistent este influentata circulatia din
profunzime, de la nivelul maselor musculare, ceea ce conduce la troficizare locoregionala, la
combaterea starii de oboseala musculara cu refacerea proprietatilor functionale ale tesuturilor.
Daca manevrele de alunecare se executa scurt si cu miscari vii, pline de energie, are loc
stimularea intregului organism.
Frictiunea este manevra prin care mana se deplaseaza o data cu tegumentul pana la limita
elasticitatii hipodermului, antrenand deci tegumentul in miscarea respectiva. Efectele acestei
aplicatii pot fi explicate in mare parte, prin actiunea mecanica (recastigarea supletei si elasticitatii
tisulare) dar si pe cale reflexa (activarea circulatiei locale cu efecte biotrofice in consecinta).
Daca frictiunea se executa lent si prelungit, are loc o scadere a sensibilitatii locale urmata de
miorelaxare si scaderea stresului general. Ritmul alert are efecte contrarii, de stimulare a
sistemului nervos si de crestere a tonusului muscular. Frictiunea se recomanda in tratamentul
sechelelor posttraumatice (entorse, contuzii, intinderi si rupturi musculare, fasciale, tendinoase si
ligamentare, dupa revarsate intraarticulare sau intratisulare) sau operatorii, in vederea stimularii
proceselor de vindecare si regenerare tisulara, in scop de drenaj al reziduurilor tisulare,
desfacerea aderentelor cicatriciale etc.
Framantatul este o manevra care presupune compresiuni la nivelurile abordate ca o stoarcere
intrerupta. Actiunea petrisajului este mai profunda, fiind considerata drept manevra specifica
pentru masajul tesuturilor profunde, in special al muschilor (netezirea este considerata o manevra
specifica pielii iar frictiunea drept manevra specifica de prelucrare a tesuturilor subcutanate).
Prin framantat este favorizata circulatia de profunzime, se dezvolta elasticitatea tesuturilor, fiind
stimulate si alte proprietati precum contractilitatea, excitabilitatea si conductibilitatea
substratului. Framantatul este deosebit de util in atonie, atrofie sau hipotrofie musculara
posttraumatic sau post imobilizare prelungita insotita si de revarsat intratisular cu incetinirea
circulatiei venolimfatice de intoarcere. Este deosebit de utila si prin efectele sale de stimulare a
sistemului nervos si de refacere a functiilor motorii.
Petrisajul reprezinta, dupa unii autori, o manevra fundamentala intermediala de masaj, intre
netezire si framantare.
Baterea sau lovirile usoare si ritmice aplicate pe tegument si pe tesuturile moi ale corpului
reprezinta manevra care conduce la efecte puternice, excitante, realizate pe suprafete
mari.Manevra are actiune specifica excitanta, se executa dupa celelalte manevre descrise, prin
actiunea sa indelungata, ritmica si uniforma asupra substratului fiind modulate terminatiile
nervoase senzitive cu reducerea sensibilitatii. De asemenea, are loc stimularea tonusului
muscular cu cresterea functionalitatii acestora si aflux sanguin corespunzator. Prin activarea
circulatiei sunt stimulate si functiile biotrofice locoregional.
Vibratia se realizeaza prin tremuraturi rapide transmise tegumentului, printr-o succesiune de
presiuni si relaxari, fara ca mana sa se desprinda de tegument. Daca actiunea vibratiei este blanda
sunt activate sau stimulate reactiile organismului. Daca actiunea vibratiei este energica sunt
inhibate reactiile organismului la nivel subiacent. Efectele vibratiilor se explica prin actiunea lor
mecanica si reflexa. Manevrele vibratorii efectuate cu blandete, uniform si indelungat produc
relaxare, in timp ce manevrele ample si intense produc si o activare a circulatiei locoregionale.
Aplicate pe regiuni intinse sau cand insotesc manevrele de netezire, frictiunile si farmantatul,
vibratiile produc o actiune calmanta, sedativa, de relaxare si decongestionanta pentru intregul
organism. Vibratiile sunt indicate in tratamentul suferintelor dureroase, a edemelor,
contracturilor musculare si stresului psihic.
Alaturi de procedeele considerate fundamentale sau principale, exista si o serie de alte manevre
de masaj, numite ajutatoare sau secundare, care se intercaleaza printre cele principale sau se
adauga la sfarsitul sedintelor obisnuite de masaj. Unele deriva din manevrele de baza iar celelalte
sunt de sine statatoare, aplicandu-se independent. Aceste procedee ajutatoare sunt: cernutul si
rulatul, presiunile, tractiunile si tensiunile, scuturarile, alte procedee diverse.
Cernutul si rulajul se aplica in special pe membre, dupa procedeele de framantare si batere a
tesuturilor sau dupa netezire si frictiune. Cernutul exercita efecte de relaxare, asuplizare tisulara,
activare a functiilor circulatorii si de biotroficizare locoregionala.
Presiunile se folosesc in special in masajul periostal iar in cadrul masajului general, cresc
actiunea procedeelor obisnuite precum netezirea, frictiunile si framantatul. Metoda nu se indica
la copii si la femei. Presiunile pot fi si periostale, manevra executandu-se pe anumite puncte sau
zone bine delimitate. Presiunilor periostale li se poate adauga si actiunea vibratorie a mainilor,
efectele asteptate fiind obtinute pe cale reflexa. Initial creste sensibilitatea si se produce o
ischemie locoregionala, urmata de o scadere a sensibilitatii pana la anestezie si de o hiperemie
locala de lunga durata, insotita de o relaxare musculara si generala. Pentru a se obtine efectele
astepatate se cere o tehnica deosebita si cunoasterea precisa a zonelor si/sau punctelor
reflexogene. Presiunile pe traseul nervos se executa printr-o apasare progresiva, continua sau
vibrata, pe anumite puncte sensibile aflate de-a lungul traseului nervos si reprezinta manevre sau
procedeee terapeutice speciale.
Tractiunile si tensiunile sunt procedee de masaj care actioneaza in special asupra articulatiilor si
a tesuturilor moi periarticulare. Prin tractiunea in axul lung al membrului masat se urmareste
realizarea unei intinderi si a unei alungiri in limitele fiziologice a elementelor articulare si
periarticulare cu decoaptarea si detensionarea structurilor vizate. Tractiunile se executa dupa
masajul articulatiei in cauza, realizandu-se o buna mobilitate articulara si relaxarea musculaturii
satelite articulatiei respective. Prin aplicarea tractiunilor se urmareste prevenirea si combaterea
redorilor articulare, prevenirea si combaterea aderentelor tisulare periarticulare, a modificarilor
artozice sau a altor procese degenerative sau proliferative intra- sau extraarticulare. Elongatiile
terapeutice ale coloanei vertebrale se realizeaza cu ajutorul unor mese de elongatie care conduc
la intinderea in lungime a corpului situat in pozitia de decubit dorsal, aflat pe un plan orizontal
sau oblic. Tensiunile sunt miscari active sau pasive care ase asociaza kinetoterapiei analitice.
Scuturarile reprezinta manevre secundare de masaj, inrudite cu tractiunile si tepidatiile.
Scuturatul se executa dupa aplicarea celorlalte manevre de masaj si necesita o buna relaxare
musculara. Efectele scuturarilor sunt: relaxarea sau stimulare generala, in functie de tehnica
utilizata si de scopul urmarit.
Alte procedee de masaj pot fi considerate ciupirile, pensarile sau ridicarile tesuturilor vizate.
Pensarile se aplica pe portiunile carnoase ale membrelor iar ridicarea muschilor se executa, in
special pe regiunea spatelui. Pensarile au rol excitant.
Actiunea fiziologica a masajului consta in efecte locale (efectul sedativ asupra nevralgiilor,
miagiilor, artralgiilor, efectul hiperemic si efectul resorbtiv), cat si in efecte generale, precum
cresterea functiei circulatorii si a celei respiratorii, augmentarea metabolismului bazal si
imbunatatirea starii generale a pacientului.
Efectele masajului sunt datorate prezentei exteroceptorilor cutanati si a proprioceptorilor din
muschi, tendoane si ligamente, pe calea declansarii la nivelul sistemului nervos a reflexelor
regionale si la distanta. Prin actiunea sa la nivelul zonelor de proiectie viscerala (Head),
manevrele de masaj pot actiona pe cale reflexa in sensul ameliorarii functiei unui organ. Pe calea
reflexelor neuovegetative, mai ales vasculare masajul poate influienta circulatia superficiala cat
sip e cae profunda, declansand mecanisme vasculare. Masajul determina formarea unor produse
metabolice care trec in circulatia generala actionanand la distanta (histamia, ce determina
vazodilatatie, sau colina care stimuleaza peristaltismul abdominal). Efectul important al
masajului este cel mechanic asupra lichidelor interstitiale realizand o actiune puternic rezorbtiva.
Propietatiile fiziologice ale masajului clasic sunt efectul analgetic (local si superficial dar si la
distanta si in profunzime prin activarea zonelor de reflectie Head), efectul decontracturant sau
stimulant (masajul devine o tehnica de pregatire a altor proceduri sau o tehnica utila in scopuri
terapeutice), efectul trofic prin activarea circulatiei arteriale si venolimfatice (crescand astfel
metabolismul bazal si activand eliminarea deseurilor, atat prin accelerarea fluxului venolimfatic,
cat si prin antrenatrea celulelor adipoase), actiune generala reflexa atat asupra aparatului
circulator, cat si a celui respirator, actiune psihologica benefica cu inducerea starii generale de
bine.
Mecanismele de actiune ale masajului sunt: excitarea receptorilor cutanati (ceea ce determina pe
cale reflexa efecte locale, regionale si generale), activarea receptorilor vasculari (cu declansarea
unor reflexe neuro-vegetative urmate de efecte locale, regionale si generale), eliberarea de
metaboliti activi (cu efecte loco-regionale si la distanta), cat si efect mecanic si resorbtiv, pe cale
directa.
Manevrele prezentate ale masajului classic au calitatea de pregati musculatura pentru programele
de kinetoterapie care urmeaza (ducand la hiper sau hipotonie musculara, in functie de manevra
utilizata si scopul sedativ sau excitant, urmarit).
Prin activarea circulatiei locale si locoregionale, masajul asigura si o incalzire tisulara regionala.
Prin excitarea receptorilor cutanati si prin activarea circulatorie locoregionala, masajul are si un
puternic efect analgezic.
Prin actiunea mecanica propriu-zisa, masajul ajuta la combaterea aderentelor si a retracturilor, la
scaderea edemelor, cu efect resorbtiv evident.
Efectele fiziologice ale manevrelor de masaj sunt prezentate in cele ce urmeaza:
• Netezirea prezinta drept principalele efecte fiziologice vasodilatatia (cu scaderea reflexa a
vasoconstrictiei anterioare, stimularea reflexelor vazodilatatoare si stimularea reflexului
axonal), scaderea sensibilitatii planurilor superficiale (prin stimularea receptorilor
cutanati, obtinandu-se efectul sedativ), scaderea presiunii tisulare (prin stimularea
venolimfatica), cresterea excitabilitatii musculare dupa o scadere initiala si prin inducerea
relaxarii.
• Presiunile se executa in sensuri opuse in cerc complet iar efectele fiziologice sunt in
functie de cele 2 tipuri de presiuni. Principalele efecte fiziologie ale presiunilor alunecate
sunt: efectul sedativ, hipertermie locala, cresterea presiunii tisulare, ameliorarea
raspunsului muscular la stimulare, cresterea excitabilitatii nervoase, vasodilatatie locala si
activarea schimburilor intre sange si substratul tisular locoregional. Principalele efecte
fiziologice ale presiunilor statice sunt cresterea circulatiei de intoarcere, efectul sedativ
prin actiunea decongestionanta vasculara si stimulanta asupra terminatiilor nervoase,
efect decontracturant-miorelaxant.
• Efectele fiziologice ale manevrei de framantare ale masajului clasic sunt dependente de
profunzimea metodei. Framantarea profunda se adreseaza preponderent structurilor
musculare, efectele fiind cel mecanic, de crestere a presiunii tisulare (prin vasodilatatia
activa determinata de manevra), de crestere a circulatiei venolimfatice de intoarcere,
ameliorarea troficitatii locoregionale (prin cresterea circulatiei arteriale si venolimfatice),
cresterea excitabilitatii musculare cu echilibrarea concomitenta a tonusului muscular la
grupe musculare comune, eliberarea substantelor necesare procesului contractil si
inducerea unei stari generale de bine. Framantarea superficiala se adreseaza cu precadere
pielii si tesutului subcutanat. Obiectivele manevrei se refera la eliminarea deseurilor
metabolice si a celor aflate la nivelul celulelor adipoase, mobilizarea tisulara cu cresterea
elasicitatii structurilor tisulare, cresterea rezistentei fibrei musculare, cresterea mobilitatii
tisulare. Principalele efecte fiziologice sunt: augmentare circulatorie locoregionala (cu
vasodilatatie si cresterea metobolismului in consecinta, eliminarea deseurilor metabolice
si efect decongestiv de profunzime), modificarea consistentei substantei fundamentale
(modificarea starii coloidale are loc prin eliminarea de enzime si coenzime, precum
hialuronidaza, ca urmare a manevrei aplicate), efect analgezic (secundar detensionarii
tisulare locoregionale), efect reflex visceral (ca urmare a antrenarii sistemului nervos
vegetative), efect biotrofic cutanat.
• Frictiunile recunosc drept principale efecte fiziologice: vasodilatatia locala insotita de
hiperemie de profunzime, efectul mecanic (ce conduce la dezagregarea sau fragmentarea
produsilor patologici, precum fibrina, depozite de grasime si la actiunea fibrozanta cu
asuplizare tisulara, inclusiv asuplizare musculotendinoasa), efectul nervos de echilibrare
neurovegetativa si de antrenare a mecanismelor reflexe de profunzime) si efectul
analgezic, calmant.
• Vibratiile (cu o frecventa de 5-10 vibratii/sec manual si de 40-50 vibratii/sec mecanic, cu
o amplitudine de 1-3 mm) produc efecte calmante cand sunt aplicate pe zone plane si pe
suprafete intinse si au efect stimulant daca se aplica punctat. De asemenea, pe masura ce
scade frecventa, creste amplitudinea vibratiei, obtinandu-se efectul calmant,
decontractutant-miorelaxant si cel de drenaj venolimfatic locoregional si activare a
circulatiei arteriale. Principalele efecte fiziolpgice ale vibratiilor sunt reprezentate de:
vasoconstrictia periferica, cresterea pe cale reflexa a tensiunii arteriale si scaderea
frecventei cardiace, cresterea pe cale reflexa a secretiilor digestive, scaderea excitabilitatii
sistemului nervos, motor si senzitiv, miorelaxare, sedare si calmare, inlaturare a senzatiei
de oboseala, inclusive de destresare.
• Percutiile au rol stimulant, fiind contraindicate in cazul contracturilopr si spasticitatii
musculare. Principalele efecte fiziologice ale percutiilor sunt reprezentate de:
vasodilatatia cutanata si hipertermie locoregionala, cresterea excitabilitatii nervoase si a
celei musculare prin scaderea cronaxiei si stimularea proprioceptorilor, cu cresterea in
consecinta a tonusului muscular si efect prin actiune reflexa viscerala (pe calea activarii
mecanismului nervos vegetativ).
Ca o concluzie, se poate spune faptul ca masajul are drept efecte principale: fie miorelaxarea,
decontractura musculara si sedarea, fie efectul excitant, stimulator, tonicizant. Aceste efecte sunt
obtinute pe cale directa sau pe calea reflexelor locoregionale sau la distanta.
Netezirea isi realizeaza efectul sedativ prin scaderea sensibilitatii planurilor superficiale si prin
scaderea presiunii intratisulare. Presiunile, in special cele statice isi realizeaza efectul sedativ
prin actiunea decongestiva, cat si prin mecanismul de compresie a terminatiilor nervoase
intartisulare, cu efect miorelaxant-decontracturant secundar. Framantarea, in special cea
superficiala isi datoreaza efectul sedativ, modificarii consistentei substantei fundamentale, cu
efect analgezic secundar prin decompresiunea terminatiilor nervoase locoregionale. Frictiunile
superficiale realizeaza un efect analgezic, sedativ si unul mecanic, prin mecanisme defibrozante,
asuplizante si prin cel de intindere muschi-tendon. Vibratiile realizeaza efectul sedativ prin
scaderea excitabilitatii motorii si sensitive cu efect decontracturant, miorelaxant, sedativ, de
inlaturare a sindromului de oboseala.
La polul opus se afla efectele stimulatorii, excitante ale manevrelor de masaj clasic, deja
prezentate. Netezirea isi datoreaza efectul excitant-tonifiant cand se executa in ritm accentuat,
alert, ducand prin aceasta la cresterea excitabilitatii neuromusculare (dupa o scadere initiala).
Presiunile, in special cele glisante, au efecte de stimulare prin cresterea presiunii intratisulare,
facilitarea raspunsului muscular (scaderea cronaxiei), cresterea excitabilitatii nervoase (scade
reobaza) si cresterea drenajului tisular cu accelerarea schimburilor si cresterea biotroficitatii. De
mentionat un fapt important, si anume, netezirea si presiunile glisante pot fi utilizate drept
manevre pregatitoare ale altor manevre ale masajului clasic sau terapeutic. Framantarea, in
special cea profunda isi datoreaza efectul excitant-tonicizant faptului ca actioneaza direct pe
masa musculara (ceea ce conduce la cresterea elasticitatii, rezistentei si mobilitatii fibrei
musculare). De asemenea, conduce la cresterea presiunii intratisulare, la ameliorarea nutritiei
(prin vasodilatatie arteriolara activa si cresterea circulatiei de intoarcere), la cresterea
excitabilitatii musculare prin scaderea cronaxiei, la echilbrarea tonusului muscular, la eliberarea
de substante necesare contractiei musculare (glicogen, acetilcolina). Percutiile exercita un efect
excitant-tonicizant prin cresterea ecxitabilitatii musculare (scaderea cronaxiei si stimulare
proprioceptiva) si prin cresterea tonusului muscular.
O serie de manevre actioneaza pe calea reflexelor, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza.
Framantarea superficiala actioneaza pe calea efectului visceral (participa sistemul nervos
vegetativ asociat cu efectul reflex de decongestie profunda, soldat cu cresterea circulatiei si
efectul analgesic datorat decompresiunii terminatiilor nervoase superficiale). Frictiunile
actioneaza prin actiunea reflexa superficiala (pe puncte reflexogene) ce antreneaza mecanisme
reflexe de profunzime si prin vasodilatatia locala ce conduce la cresterea tempersturii in
profunzime. Vibratiile influenteaza pe calea mecanismelor reflexe tensiunea arteriala, frecventa
cardiaca si scade excitabilitatea sistemului nervos motor si senzitiv. Percutiile prezinta actiune
reflexa visceral pe calea sistemului nervos vegetativ.
Masajul domenii de patologie
Masajul este o prelucrare a partilor moi ale corpului realizata prin actiuni manuale sau mecanice,
efectuat in scop fiziologic sau curativ. Actiunile manuale de masaj se denumesc si manevre,
manipulari sau procedee si presupun o succesiune de miscari specifice, precum alunecarea
mainilor pe suprafata tegumentului, miscari de apasare, strangere si stoarcere a tesuturilor moi,
precum si miscari de lovire usoara si ritmica a tesuturilor superficiale (tegument, tesut
subcutanat, muschi), de scuturare a diferitelor segmente ale corpului, alaturi de o serie de alte
miscari adjuvante celor de masaj propriu-zise. Masajul manual reprezinta cea mai veche si mai
eficienta forma de prelucrare a partilor moi, in timp ce masajul mecanic se executa cu aparate
sau dispozitive puse in miscare cu ajutorul mainii terapeutului sau utilizeaza diferite surse de
energie. Partile corpului care beneficiaza de masaj sunt tegumentul, tesutul moale subcutanat,
muschii, tendoanele si fasciile, nervii si vasele periferice, tesuturile si organele din profunzime.
Masajul primelor structuri enumerate se numeste masaj somatic sau periferic si se adreseaza in
mod direct elementelor anatomice vizate, in timp ce masajul tesuturilor si al organelor situate in
profunzime este un masaj indirect, fiind un masaj profund. Daca se prelucreaza integral partile
moi de la suprafata corpului, masajul se va numi masaj somatic extins iar daca este limitat doar
la o parte a corpului va deveni masaj somatic restrans. La randul sau, masajul partial sau restrans
poate fi regional, segmentar sau local. Masajul regional are drept domeniu de aplicabilitate
suferintele situate la nivelul trunchiului (spate, torace), abdomenului, fetei etc, cel segmentar se
aplica pe portiuni anatomice distincte, in special la membre (umeri, brate, antebrate, maini,
solduri, coapse, gambe, picioare) iar cel local de adreseaza suferintelor localizate la nivelulunor
zone restranse de tegument, tesut subcutanat, grupe de muschi, articulatii mici ale degetelor etc.
Dupa cum se cunoaste, in functie de tehnica si efectele urmarite, procedeele de masaj pot fi cele
fundamentale sau principale (incluse in practica mesajului general) si procedee secundare sau
ajutatoare (utilizate in practica masajului regional sau local). In practica de specialitate se mai
face referire si la procedeele de inceput sau cele introductive de masaj, (cu rol pregatitor),
procedeele fundamentale sau de baza (cu ajurtorul carora obtinem efectele vizate) si procedeele
de incheiere sau de final (efecte relaxator si calmant). Masajul poate prezenta forme comune
(toate procedeele fundamentale si auxiliare prezentate pana in acest punct) si forme speciale, care
se adreseaza diferentiat si adaptat unor regiuni particulare ale corpului (masajul cosmetic efectuat
in regiunea fetei, masajul periostal si masajul reflexogen). Masajul mai poate fi executat pe
pielea umeda sau pe pielea uscata, situatie in care, in substantele folosite pot fi incorporate
substante farmacologic active, ce pot patrunde prin bariera tegumentara sau nu se aplica nici un
fel de ingrediente (masajul simplu, efectuat in scop fiziologic si igienic).
Masajul se poate asocia programelor de kinetoterapie, indiferent de domeniile de patologie
carora li se adreseaza. De asemenea, masajul se poate asocia procedurilor de termoterapie,
hidrotermoterapie sau celor de electroterapie sau diatermie.
Masajul exercita efecte directe asupra organismului (mentine sau reda supletea si elasticitatea
tegumentului si tesuturilor subcutanate, activeaza circulatia sanguina si limfatica locoregional)
sau poate exercita efecte indirecte, reflexe, produse pe cale umorala si nervoasa. Masajul poate fi
efectuat in scop fiziologic (imbunatateste proprietatile fizice ale tesuturilor, activeaza functiile
organelor sau stimuleaza circulatia venolimfatica), in scop profilactic (mentinerea starii de
sanatate si cresterea rezistentei organismului la agresiuni si starea de oboseala) sau in scop
terapeutic si de recuperare medicala (in contextul tratamentului complex al unor leziuni sau
tulburari functionale, status posttraumatisme sau alte afectiuni).
Dupa cum aratam, masajul poate fi partial (local sau locoregional) sau general.
Masajul partial se adreseaza unui segment sau unei regiuni ale corpului, localizate fie la nivelul
trunchiului, fie la nivelul membrelor.
Masajul regiunilor trunchiului cuprinde: masajul spatelui (util in activitatile sportive, in vederea
combaterii oboselii musculare sau se poate asocia cu succes kinetoterapiei din insuficienta
musculaturii paravertebrale din deviatiile coloanei vertebrale precum scolioze, hioerlordoze,
cifoze accentuate, din suferintele cronice degenerative si inflamatorii ale coloanei vertebrale,
precum spondiloza, spondilodiscartoza, spondilita ankilozanta sau din cadrul altor procese
patologice, inclusiv posttraumatice), masajul peretelui toracic (este recomandat in vederea
combaterii atrofiilor musculare si a insuficientelor functionale ale aparatului respirator, in
vederea tonifierii starii generale a persoanelor aflate in convalescenta dupa boli pleuro-
pulmonare, anemii etc), masajul peretelui abdominal (insuficientele functionale ale tractului
gastrointestinal, precum constipatia cronica, sindromul aderential postoperator etc), masajul
membrelor inferioare (drenajul edemelor datorate insuficientei circulatorii venolimfatice,
sindromul de oboseala musculara, status posttraumatism, boli cronice degenerative sau
inflamatorii cu afectare articulara sau periarticulara), masajul membrelor superioare (drenaj
venolimfatic, inclusiv postmastectomie, sindrom de oboseala musculara, status posttraumatism,
boli cronice degenerative sai inflamatorii cu localizare articulara sau la nivelul partilor moi
periarticulare).
La randul sau, masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se
realizeaza prin prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice. Scopul
acestui masaj este cel de ralaxare si de inlaturare a senzatiei de oboseala, in special musculara
sau de stimulare generala a organismului, cu cresterea rezistentei acestuia la agresiunile termice,
microbiene sau toxice si de ameliorare a capacitatii sale de efort.
Impactul masajului nu este acelasi in toate partile corpului. Alaturi de formele de masaj care se
adreseaza cu precadere unor portiuni bine delimitete sau corpului, in ansamblul sau, exista si alte
forme de masaj, deosebite de primele din punct de vedere tehnic si metodic, prin care se
prelucreaza diferentiat tesuturile si organele. Este vorba despre masajul numit organic care tine
cont de caractere de structura si de cele functionale ale elementelor somatice si organice, si mai
putin de organizarea si situarea lor topografica. Acest masaj se va adresa structurilor precum
pielea, tesutul conjunctic, elementelor aparatului locomotor, vaselor si nervilor periferici (numite
generic si tesuturile corpului) si masajul organelor profunde (cefalice, toracice si abdominale).
Masajul tesuturilor corpului cuprinde:
• Masajul pielii sau tegumentului cu efecte mecanice sau reflexe (reglarea circulatiei
tegumentare superficiale, cu degajarea celei profunde si stimularea schimburilor nutritive
locale, efecte excitant sau relaxant pentru sistemul nervos si cel muscular, scaderea
sensibilitatii locoregionale, eliminarea secretiilor din glandele sudoripare si sebacee,
stimularea functiei de termoreglare, de excretie si de aparare a organismului).
• Masajul tesuturilor conjunctive (mentinerea sau redobandirea elasticitatii tesuturilor,
dezorganizarea proceselor aderentiale sau cicatriciale, stimularea circulatiei retelei
vasculare de profunzime, mobilizarea depozitelor adipoase subcutanate, asigura o buna
functionare a aparatului locomotor si prin facilitarea regenerarii rapide a tesuturilor
posttraumatisme sau dupa procese inflamatorii).
• Masajul aparatului locomotor (cuprinde masajul muschilor cu efect miorelaxant si de
refacere metabolica postefort si impotriva atrofiei/hipotrofiei sau atoniei/hipotoniei
musculare, masajul articulatiilor in cazul leziunilor si disfunctionalitatilor articulare
datorate unor suprasolicitari sau posttraumatism, in cadrul suferintelor cronice
degenerative sau inflamatorii si masajul periostal care consta in aplicarea unor presiuni
simple sau presiuni vibrate foarte puternice, pe anumite puncte sau portiuni de periost, pe
zonele in care osul nu este acoperit de parti moi, pana la limita durerii acuzate anterior de
catre pacient, pe o durata de 2-3 min, se repeta de cateva ori, pana ce durerile si senzatia
de contractura musculara cedeaza, cu o durata de 3-4 sedinte, de pana la 20-30 sedinte in
cazurile rebele, efectele bazandu-se pe reactiile vasomotorii locale si pe efectul unor
reflexe de profunzime).
• Masajul aparatului vascular are efecte directe dar si pe cale reflexa, nervoasa si umorala
(metoda de activare a circulatiei periferice si de profunzime a sangelui si a limfei cu
efecte biotrofice in consecinta, combaterea oboselii musculare, prevenirea si combaterea
atrofiilor musculare).
• Masajul nervilor periferici (utilizat in scop sedativ sau stimulator, masajul modern
propunand aplicarea sa pe nervi, in anumite zone sau puncte de excitatie situate la nivelul
radacinilor sau al locurilor de trecere prin diferite tesuturi profunde, pe tariectul lor sau la
nivelul ramificatiilor in tesurile superficiale, masajul conduce la o modulare a tonusului
vascular, dela vasoconstrictie la vasodilatatie reflexa cu efecte functionale si trofice
secundare, utile muschilor distonici sau distrofici).
Masajul organelor profunde presupune o actiune indirecta asupra organelor situate la nivelul
celor trei mari cavitati ale corpului (capul cu fata si gatul, toracele si abdomenul).
Masajul capului este subiectul care ne intereseaza in mod deosebit in contextul domeniului
patologiei din sfera medicinii dentare.
Indicatiile masajului efectuat in zona cervicala sunt reprezentate de afectiunile reumatismale, in
special spondiloza cervicala si complicatiile dsatorate acesteia, afectiunile musculare si
contractura, de tipul torticolisului, status pottraumatism, lipoame (se indica presiunea cu cele
doua police, lenta, prograsiva, efectuata in toate sensurile), in afectiunile neurologice care
evolueaza cu stare de congestie cerebrala.
Gatul poate beneficia de manevre de masaj mai ales in scop estetic, in special utilizand
manevrele de netezire. Vibratia care asigura activarea circulatiei, este utila, de exemplu, in gusa
tiroidiana. Netezirea asociata framantarii muschiului sternocleidomastiodian sunt utile in
torticolis sau in diferite nevralgii.
Masajul fetei si cel al pielii capului poate fi realizat in scop sedativ, in cazul nevralgiilor (de
trigemen, de exemplu), sau in scop decontracturant (cand exista ticuri, in paraliziile faciale
periferice, nevralgii) sau reparator, biotrofic si functional (in situatia unor cicatrici
posttraumatice, postcombustionale). Masajul fetei si al pielii capului poate urmari indeplinirea
unui obiectiv local sau la distanta (cefalee, migrene). Masajul incepe de la nivelul fetei si
continua pana la gat, la nivelul cefei, uneori la nivelul umerilor sau superior toracal, in vederea
abordarii si interceptarii elementelor de drenaj si fasciilor musculare. Masajul pielii capului se
realizeaza in alopecii, cefalee, migrene, algii aflate in legatura cu segmental cervical sau
posttraumatic. Masajul fetei, indiferent de scopul urmarit, terapeutic sau estetic, utilizeaza drept
principala metoda de masaj, presiunile. Fata este bogat vascularizata si inervata (inervatia
motorize este asigurata de nervul facial iar cea senzitiv-senzoriala este asigurata de nervul
lacrimal-ram din nervul oftalmic, de nervul bucal-ram din nervul maxilar inferior si din ramuri
din nervul maxilar superior, prin grupul nervos suborbital), in regiunea fruntii predomina
glandele sudoripare, in rest fiind prezenta glandele sebacee.
Masajul continutului toracelui presupune masajul regiunii precordiale in scop calmant, de
relaxare, masajul spatelui, al partilor laterale si anterioare ale toracelui se realizeaza in scopul
influentarii functiei respiratorii, stimulator si de imbunatatire a schimburilor gazoase si de
degajare a cailor respiratorii.
Masajul continutului abdominal (stomac, colon, ficat, vezicula biliara, rinichi, vezica urinara) se
realizeaza in scopul modularii functionalitatii organelor aflate in cavitatea abdominala.
Indicatiile masajului tin cont de:
• Scopul urmarit sedativ sau stimulant.
• Locul de actiune superficial sau profund.
• De modul de actiune direct (numit si mecanic, constand in modificarile fizice de tensiune
din tesuturi) sau indirect (pe cale reflexa, nervoasa sau umorala).
• Mecanismele de actiune.
• Extinderea actiunii partiala, segmentara sau generala.
• Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate imediate sau tardive.
• Localizarea influentelor masajului.
Domeniile de actiune ale masajului se afla in stransa legatura cu elementele sau substratul caruia
se adreseaza. Astfel, putem face referire la influentele masajului asupra:
• Pielii. Are loc promovarea functiilor cunoscute ale tegumentului, precum cele de
protectie, de termoreglare, de excretie a sudorii si secretiilor glandelor sebacee si
perspiratie, sediu al punctelor de plecare al unor reflexe, inclusiv a celor responsabile de
fenomenul de hiperemie datorat producerii si eliberarii in piele a substantelor hormonale
precum histamina si acetilcolina, mentinerea si recastigarea supletii tisulare, inclusiv
musculara, cu prevenirea aderentelor si asuplizarea cicatricilor, modularea circulatiei
superficiale dar si a celei profunde pe cale reflexa, cu imbunatatirea biotroficitatii
locoregionale, influentarea metabolismului si a functiei de termoreglare a intregului
organism. La nivelul tegumentului se descriu o serie de tulburari de sensibilitate
localizate, provocate de suferintele ale unor organe sau tesuturi aflate in profunzime,
legatura fiind stabilita prin intermediul nervilor rahidieni. Anumiti autori au delimitat pe
piele zone, segmente sau dermatoame, carora le corespund tesuturi sau organe inervate pe
acelasi segment metameric al maduvei spinarii. In functie de numarul radacinilor
rahidiene, distingem pe tegument 8 segmente cervicale, 12 segmente dorsale, 5 segmente
lombare si 5 segmente sacrale. Prin manevrele de masaj aplicate pe zonele sau
segmentele de piele astfel delimitate, se pot influenta in sens profilactic sau curativ
tesuturile si organele profunde, inervate de acelasi nerv rahidian. Aceste influente se
petrec pe cale reflexa. Tehnica si metoda de masaj segmentar sau reflexogen au fost
perfectionate in sensul aplicarii masajului in scopul tratamentului unor afectiuni ale
aparatului circulator, respirator, digestiv si genito-urinar.
• Tesutului conjunctiv. Tesutul conjunctiv beneficiaza de o serie de vase de sange si limfa
si de o nretea densa de terminatii nervoase. Masajul exercita asupra tesuturilor
conjunctive o actiune mecanica directa prin care se mentine si se reface elasticitatea si
supletea tisulara, se mentine echilibrul circulator, stimuland schimburile nutritive si
drenajul reziduurilor metabolice si al eventualelor edeme sau sufuziuni intratisulare,
mobilizarea lipidelor de depozit, cu rol deosebit de important in obezitate. Efectele
masajului conjunctiv se manifesta si pe cale reflexa, cu influentarea circulatiei sanguine
si limfatice, a schimburilor metabolice si a functiei excretorii, modularea functiilor
hormonale si a reactiilor neurovegetative. La nivelul tesutului conjunctiv se asigura
mijloacele de aparare fata de agresiunile microbiene si nemicrobiene ale organismului si
substratul necesar refacerii tesuturilor lezate, degenerate sau atrofiate, scurtand perioada
de incapacitate si de revenire la normal.
• Elementelor aparatului locomotor. Acesta este reprezentat de muschi si tendoane, fascii si
aponevroze, teci si alte formatiuni fibroase, tesuturi moi periarticulare, periost. Prin masaj
muscular sunt imbunatatite procesele de biotroficitate musculara, utile asupra muschilor
atrofici si atoni, creste excitabilitatea, contractilitatea si conductibilitatea la nivelul lor
(prin excitarea mecanica a nervilor motori de la nivel muscular), se amelioreaza
elasticitatea si supletea si se obtine miorelaxarea, se combate fenomenul de oboseala
musculara, se activeaza circulatia locoregionala, cat si procesele metabolice, se dreneaza
produsii reziduali. Prin masajul tendoanelor si al tecilor tendinoase se amelioreaza
suferinta si se grabeste vindecarea unor afectiuni precum entezopatii, intinderi si smulgeri
de fibre, cicatrici vicioase, edeme si infiltrate inflamatorii locoregionale. Masajul
fasciilor, aponevrozelor si a celorlalte formatiuni fibroase conduce la mentinerea supletii,
prevenirea stazei si refacerea altor procese patologice ce pot sa apara la acest nivel.
Masajul articulatiilor si al tesuturilor periarticulare tine cont de prezenta retelei vasculare
si nervoase deosebit de bine reprezentate al acest nivel. El asigura efecte circulatorii si
biotrofice, mentinerea supletii si elasticitatii tisulare, imprastierea infiltratelor patologice
cu recapatarea mobilitatii articulare, prevenirea aderentelor retracturilor, redorilor,
cicatricilor vicioase, depozitelor periarticulare sau a sechelelor posttraumatice ce
limiteaza mobilitatea normala, pregatind programele de kinetoterapie. Masajul periostal
asigura efecte circulatorii si biotrofice in consecinta, si asupra osului.
• Circulatiei sangelui si limfei. Masajul asigura direct, mecanic accelerarea circulatiei
sanguine, golind lichidele din vasele limfatice si din spatiile interstitiale, cu drenarea
edemelor, stazelor si infiltratului inflamator tisular, amelioreaza circulatia prin artere,
scazand astfel efortul miocardului, accelereaza circulatia de intoarcere, usurand munca
inimii, excita mecanic peretele vascular, realizand prin acesta o gimnastica vasculara.
Efectele masajului sunt de lunga durata prin intrare in actiune a mecanismelor reflexe,
hormonale si nervoase. Manevrele de masaj declanseaza o serie de reactii in sistemul de
reglare biochimica (apar secretii hormonale la nivel tegumentar si tesut conjunctiv
subcutanat) si nervoasa a circulatiei (cu rol vasomotor cu efecte hiperemice locale si
mecanisme derivative ale circulatiei la distanta). Masajul poate conduce astfel, la
echilibrarea circulatiei superficiale si profunde.
• Sistemului nervos. Dupa cum se vede, procedeele masajului determina in organism
reactii fiziologice, corespunzatoare tipului si functiei organului sau tesutului vizat, cat si
formei, intensitatii si duratei procedeului aplicat. Reactiile organismului se produc de cele
mai multe ori pe calea sistemului nervos, prin excitarea terminatiilor nervoase extero- si
proprioceptoare care produc impulsuri ce sunt transmise centrilor nervosi, ca apoi, pe cale
reflexa, sa se resfranga asupra functiilor tesuturilor si organelor. Masajul actioneaza
mecanic, prin activarea circulatiei si nutritiei locoregionale dar si pe cale reflexa, prin
efectele sale pe segmentele reflexogene ale tegumentului. Daca masajul se produce
energic se produc efecte stimulatoare iar daca masajul este efectuat cu blandete se induce
relaxarea substratului.
• Tesuturilor si organelor profunde. Tesuturile si organele profunde nu pot fi influentate in
mod direct prin procedeele de masaj, drept penru care efectele se bazeaza pe actiunea
reflexa a acestora. Masajul capului are efect decongestionant si relaxant asupra centrilor
nervosi si cailor nervoase superioare, masajul spatelui conduce la efecte asupra
functionalitatii aparatului respirator si circulator (respiratia este activata datorita unor
puncte de plecare situate in peretele toracic), anumite manevre de masaj aplicate pe
regiunea precordiala pot modula ritmul cardiac sau tensiune arteriala, masajul regiunii
abdominale poate stimula functiile aparatului digestiv (reflexele pornesc din zonele
specifice situate la nivelul peretelui andominal), cu imbunatatirea digestiei si absorbtiei
intestinale, cresterea secretiilor si stimularea peristaltismului (util in cadrul tratamentului
complex al unor boli interne).
• Masajului general. In timpul sedintei de masaj se obtin efecte directe (prin actiunea
mecanica a procedeelor de mesaj aplicate pe piele si transmisa tesuturilor subcutanate
accesibile, cu efecte circulatorii si biotrofice prin activarea metabolismului si stimularea
functiilor de excretie) si indirecte. Masajul general este indicat in scop igienic
persoanelor sedentare sau pacientilor imobilizati, in scop profilactic si curativ persoanelor
cu tulburari respiratorii, circulatorii, metabolice, anemicilor, astenicilor, celor aflati in
convalescenta si refacere dupa accidente sau boli, in scopul combaterii starii de oboseala.
In concluzie, indicatiile masajului terapeutic sunt:
• Plagi, contuzii, hemoragii, intinderi, rupturi ale structurilor aparatului locomotor, insotite
de sindrom algic, contarctura musculara, tulburari circulatorii si trofice.
• Miozite, tendinite, tenosinovite peritendinite, atrofie, atonie musculara, spasticitate sau
pareze.
• Fracturile.
• Entorsele, luxatiile, alte inflamatii articulare, precum artrite, periartrite, artroze, ingrosari
cicatriciale, retractii sau depuneri grasoase periarticulare.
• Leziuni ale nervilor periferici insotite de tulburari motorii, de sensibilitate si trofice,
precum hipo- sau anestezie, contracturi musculare si hipertonii, hipotonii, pareze si
paralizii locale.
• Tulburari ale functiilor respiratorii, cardiocirculatorii (tulburari de ritm cardiac,
modificari ale tensiunii arteriale), tulburari trofice si metabolice, starile de oboseala
cronica si patologica, disfunctionalitati ale tubului digestiv, renourinar si genital.
Contraindicatiile efectuarii masajului sunt generale sau partiale si definitive sau temporare.
Contraindicatia generala reprezinta interzicerea aplicarii oricarui procedeu de masaj, pe oricare
parte a corpului, in timp ce contraindicatia partiala este reprezentata de limitarea doar la
procedeele benefice, bine tolerate, efectuate doar la nivelul partilor indemne si sanatoase si
interzicerea aplicarii masajului pe zonele, segmentele si regiunile suferinde. Contraindicatia
definitiva se decide in cazurile de boli cronice, grave, incurabile si care s-ar putea inrautati prin
aplicarea procedeelor de masaj. Contraindicatiile temporale sunt mai frecvente si ele se refera la
boli, tulburari si leziuni usoare si temporare, trecatoare, in curs de vindecare.
Contraindicatiile masajului sunt:
• Bolile de piele, deoarece masajul se poate aplica doar la persoanele cu pielea perfect
sanatoasa, fara boli de natura parazitara, inflamatorie, eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau
alte forme de manifestare a unor afectiuni acute sau cronice sau pe regiunile care acopera
un proces inflamator de profunzime, precum furunculele, abcesele, flegmoanele sau alte
colectii purulente, artrite supurate, osteite, osteomielite.
• Starile patologice cu caracter general insotite de febra si stare de agitatie, de oboseala
acuta si debilitate sau astenie intensa, in toate bolile infecto-contagioase, in inflamatiile
centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale recente.
• Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic sau cand exista riscul unor complicatii grave
cum se poate intampla in cazul miocarditei, endocarditei, infarctului miocardic,
emboliilor, hipertensiunii arteriale, anevrismelor de aorta, varicelor voluminoase si
inflamate, ulcerului varicos, flebitelor si periflebitelor in evolutie, hemofiliei, leucemiilor
etc.
• Bolile acute pleuro-pulmonare, precum pneumonii, pleurezii, in unele forme de
tuberculoza pulmonara, in abcesele pulmonare si in pleureziile purulente
• Masajul abdominal este contraindicat si chiar interzis in inflamatiile acute si cronice de
orice natura, in tulburarile digestive, in boli ale organelor abdominale, stomac, intestin,
ficat, pancreas, splina, ganglioni limfatici, rinichi, vezica urinara, organe genitale.
• Orice suferinta acuta, dureroasa, hemoragica, tumorala, inflamatorie sau de alta natura,
care caracterizeaza starea de abdomen acut, reprezinta contraindicatie a masajului sub
orice forma.
• Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor,
pana ce se gasesc in stadiul de vindecare.
• Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli psihice cu caracter excitativ si
confuzional reprezinta contraindicatii categorice ale masajului, indiferent de procedeu,
• Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea masajului, precum
sensibilitatea specifica, lipsa de profesionalism tehnic a aplicantului, dezinteresul si
neincrederea pacientului fata de procedura in sine.
Terapia ocupationala reprezinta un complex de metode de o mare variabilitate care isi mentin
individualitatea prin scopul urmarit si prin particularitatea procedeelor folosite.
Initial, a fost utilizat termenul de ergoterapie, cu referire la o metoda de kinetoterapie pentru
diferite tulburari fizice sau mentale. Aceasta metoda folosea exercitii si procedee fizice din
diferite activitati umane obisnuite, precum cele de munca, de divertisment etc. Ulterior, termenul
a fost preluat de alti autori dar a fost inlocuit cu cel de terapie ocupationala. Principalul scop este
acela al refacerii mobilitatii, sub aspectul de amplitudine articulara, forta si rezistenta musculara,
coordonare a miscarilor si abilitate. In numeroase tari terapia ocupationala a devenit o
specialitate de sine statatoare.
Exista doua aspecte ale ergoterapiei: ergoterapia specifica (ce urmareste selectarea unor activitati
cu maximum de adresabilitate, solicitare si adaptabilitate in ceea ce priveste deficitul functional
al pacientului) si ergoterapia globala, nespecifica sau ocupationala (nu se adreseaza deficitului
functional ci restului organismului sau unor modificari complementare, compensatorii).
Prescrierea ergoterapiei necesita o analiza exacta a deficitului functional sau a handicapului
prezentat de pacient (diagnostic clinic si functional, bilant psihologic, social si profesional),
precum si recunoasterea celor mai indicate activitati ergoterapeutice.
Alegerea unei anumite ocupatii se va face dupa urmatoarele principii: ocupatia sa fie una
obisnuita si cunoscuta, aleasa dintre meseriile de baza, clasice, poate chiar profesia pacientului,
ocupatia sa fie usor de inteles sau de invatat si executat, sa fie utila, sa fie variata spre a se evita
monotonia, sa solicite un efort progresiv, sa fie liber acceptata si agreata de catre pacient, sa fie
executata in comun cu alti pacienti si sa fie supravegheta in permanenta de catre specialistul
ergoterapeut.
Exista o multitudine de activitati practice utilizate in terapia ocupationala, precum:
• Cele incluse in tehnica de baza (olaritul, tamplaria, tesutul, impletitul nuielelor etc).
Aceste tehnici terbuie sa fie prezente in orice serviciu de ergoterapie. Ele cuprind o serie
de subactivitati care necesita gestica diferita.
• Cele care sunt incluse in asa numitele tehnici complementare (cuprind restul activitatilor
lucrative umane, precum cartonajul, marochineria, tipografia, strungaria, dactilografia
etc).Aceste activitati pot deveni scopuri in sine in domeniul reprofesionalizarilor.
• Cele incluse in tehnici de readaptare, formate din multitudinea de activitati casnice,
recreative, unele profesionale, familiale etc). Tehnicile de readaptare sunt deosebit de
importante deoarece adapteaza mediul ambiant al persoanelor cu handicap la propriile lor
capacitati functionale. Astfel, se adapteaza coada de lingura, se modifica robinetul la
chiuveta, se adapteaza conducerea automobilului, scara autovehiculelor de transport in
comun, scarile rulante.
• Activitatile incluse in tehnicile de exprimare (cuprind ocupatii specifice cu caracter
artistic, precum desenul, pictura, gravura, scrisul, sculptura etc),
• Tehnicile sportive (includ o serie de jocuri sportive sau parti componente ale acestora,
precum aruncatul mingiei la cos, tenisul de masa, badmington, golf, trasul cu arcul,
patinaj, hochei etc),
• Cele incluse in tehnici recreative (reprezentate prin diverse jocuri distractive adaptate
handicapului prezentat precum, sah cu piese grele, tintar cu piese care se infig in lacas,
jocuri cu figurine din plumb etc).
Terapia ocupationala prezentare efecte terapeutice
Terapia ocupationala reprezinta un complex de metode de o mare variabilitate care isi mentin
individualitatea prin scopul urmarit si prin particularitatea procedeelor folosite.
Initial, a fost utilizat termenul de ergoterapie, cu referire la o metoda de kinetoterapie pentru
diferite tulburari fizice sau mentale. Aceasta metoda folosea exercitii si procedee fizice din
diferite activitati umane obisnuite, precum cele de munca, de divertisment etc. Ulterior, termenul
a fost preluat de alti autori dar a fost inlocuit cu cel de terapie ocupationala. Principalul scop este
acela al refacerii mobilitatii, sub aspectul de amplitudine articulara, forta si rezistenta musculara,
coordonare a miscarilor si abilitate. In numeroase tari terapia ocupationala a devenit o
specialitate de sine statatoare.
Exista doua aspecte ale ergoterapiei: ergoterapia specifica (ce urmareste selectarea unor activitati
cu maximum de adresabilitate, solicitare si adaptabilitate in ceea ce priveste deficitul functional
al pacientului) si ergoterapia globala, nespecifica sau ocupationala (nu se adreseaza deficitului
functional ci restului organismului sau unor modificari complementare, compensatorii).
Prescrierea ergoterapiei necesita o analiza exacta a deficitului functional sau a handicapului
prezentat de pacient (diagnostic clinic si functional, bilant psihologic, social si profesional),
precum si recunoasterea celor mai indicate activitati ergoterapeutice.
Alegerea unei anumite ocupatii se va face dupa urmatoarele principii: ocupatia sa fie una
obisnuita si cunoscuta, aleasa dintre meseriile de baza, clasice, poate chiar profesia pacientului,
ocupatia sa fie usor de inteles sau de invatat si executat, sa fie utila, sa fie variata spre a se evita
monotonia, sa solicite un efort progresiv, sa fie liber acceptata si agreata de catre pacient, sa fie
executata in comun cu alti pacienti si sa fie supravegheta in permanenta de catre specialistul
ergoterapeut.
-Ortezareasi protezarea;
Terapiace foloseste proprietatile curative ale mediului subteran dintr-o salina defineste
speleoterapia.Nu orice salina are calitati terapeutice. Terapia s-a nascut in anii '50, in Germania,
dar rezultatele eficiente au trezit interesul si in alte tari. Este terapia pacientilor cu diferite boli
obstructive ale cailor respiratorii, in special astm bronsic, terapie care se desfasoara in mediul
subteran al unor saline si pesteri detinatoare de factori terapeutici naturali. S-a constatat ca
efectul sarii asupra sistemului bronhial este de stimulare a secretiei, de eliminare a acesteia, de
inhibare a inflamatiei, reducand iritatia producatoare de tuse si curatand cilii membranei
mucoasei. Speleoterapia a ajuns sa fie utilizata pe scara larga in lume pentru profilaxia, terapia si
recuperarea preponderent a pacientilor cu astm bronsic, bronsite cronice, dar si sinuzite,
dermatite alergice, psoriazis, dovedind eficienta si in terapia ranilor si a arsurilor.
Microclimatul salinelor din Romania este constant, atat in privinta temperaturii, 10-12 grade, o
temperatura cam scazuta, ce genereaza si disconfort termic, cat si a umiditatii relative (60-75%),
presiunii si vitezei curentilor de aer din interior, mica in comparatie cu saline din alta tari, ceea
ce este un avantaj. In acelasi timp, circa 50-85% din particulele saline sunt mai mici de 3
microni, ceea ce le asigura accesul pana la nivelul alveolelor pulmonare.Toate suferintele aflate
in stadiul de acutizare, fie ca sunt boli renale, cardiace, fie ca e vorba de post-infarct, sarcina ori
boli psihice, au contraindicatii la speleoterapie.Efectele cumulative ale factorilor de mediu din
salina sunt antimicrobiale si antiinflamatoare, de activare a mecanismelor de rezistenta ale
sistemului imunitar si de scadere a nivelului de sensibilizare la alergenii.
Actualmente, in Europa sunt circa 53 de cavitati subterane in saline si pesteri utilizate in
speleoterapie, dintre care 17 in Germania, 5 in Slovacia, cate 4 in Ungaria si Austria, 3 in
Ucraina etc.Dintre acestea, functioneaza 15 centre speleoterapeutice in saline cu temperatura
cuprinsa intre 9 si 24 de grade (Solbad Saltseiman - Germania, Wieliczka - Polonia, Solotvino
Slatina - Ucraina etc.).
Studiile efectuate asupra pacientilor din mai multe astfel de centre au confirmat eficacitatea
speleoterapiei la circa 60-90% din bolnavii cu astm bronsic, ceea ce s-a manifestat prin:
reducerea considerabila a tusei si dispneei, disparitia sau rarirea crizelor astmatice, simplificarea
combaterii crizelor de astm si reducerea consumului de medicamente, folosirea mai rara si in
doze mai mici sau chiar intreruperea tratamentului cu corticosteroizi pe o perioada de 6 luni pana
la 3 sau mai multi ani, timp in care se observa adesea si o remisie stabila a bolii, circa 10-30%
din fostii pacienti cu astm bronsic nu s-au mai adresat medicului de familie sau celui specialist
dupa cura.
Conform publicatiilor din diferite centre speleoterapeutice, eficacitatea speleoterapiei la pacientii
cu alte boli variaza astfel: 70-90% in cazurile de bronsita cronica, 50-70% in diferite alergii, 30-
50% in psoriazis, 60-80% la reconvalescentii cu arsuri, persoane expuse la radiatii ionizante.
Speleoterapia, tratamentul practicat în saline, nu trebuie să înlocuiască, sub nicio formă,
medicaţia de control a astmului recomandată de medicul specialist. Este foarte important ca
pacientul să nu meargă la cură în timpul crizelor, ci în perioadele de stabilizare a afecţiunii.
Pentru alte boli respiratorii, cum este, de pildă, bronşita cronică, curele balneare în saline nu dau
rezultate la fel de importante ca în cazul persoanelor cu astm sau predispuse la infecţii
respiratorii. O alternativă la curele în salină sunt curele heliomarine, care, de asemenea, calmează
astmul şi cresc rezistenţa celor care se confruntă cu infecţii recurente ale căilor respiratorii.
Salinoterapia, speleoterapia sau haloterapia este procedeul prin care persoanele inhaleaza
aerosolii salini, cu ajutorul carora sunt tratate diverse afectiuni, in principal afectiunile
respiratorii. Aerosolii se definesc ca fiind micro-particule, aflate in suspesie intr-un mediu gazos,
respectiv atmosfera. Acesti aerosoli pot fi micro-particule solide, lichide sau gazoase.Aceste
micro-particule pot ramane in atmosfera intervale de timp cuprinse de la cateva ore pana la
durate de ordinul zilelor, saptamanilor sau chiar anilor. Durata de plutire este conditionata de
umiditate, temperatura, miscarea aerului, variatiile de presiune, efectele razelor solare,
turbiditate, etc. Aceste micro-particule “plutesc” datorita ciocnirii repetate cu moleculele de aer,
moleculele de apa din atmosfera, anumitor interactiuni electro-chimice. Particulele mai mari de
un micron se depun pe sol, datorita efectului gravitational.
Aflati in atmosfera respirabila, aerosolii salini sunt inhalati in mod natural de catre curant pe
ambele cai: nazal si pe gura. Aerosolii salini de dimensiuni cuprinse intre 0,5-0,9 microni, se
depun pe caile respiratorii superioare: cavitatea bucala, cavitatile nazale, faringe. Aerosolii de
dimensiuni mici, cei cu marimi intre 0,1-0,5 ajung in organele inferioare ale aparatului respirator:
laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare. Prin absortia de catre aceste organe, aerosolii
salini realizeaza actiunile de dezinfectie, fluidizare a mucoaselor, eliminarea toxinelor, refacerea
elasticitatii membranelor celulelor, reducerea PH-ului pe ariile organelor de respiratie, reducerea
si gruparea micro-organismelor iritante, etc. Prin inhalarea acestor aerosoli, caile respiratorii sunt
“curatate” de focarele de infectie (stafilo-streptococice), prezente atat la adulti cat mai ales la
copii), focare ce declanseaza si intretin numeroase boli respiratorii (in majoritatea cazurilor
recidivante, devenind cronice) si prin a caror prezenta, imunitatea organismului, scade treptat.
Sarea, prin natura sa este o substanta bactericida, care nu permite dezvoltarea culturilor
microbiene, in multe cazuri comportandu-se ca un dezinfectant. Prin depunerea si absortia ionilor
salini, la nivelul cailor respiratorii atat superioare cat si cele inferioare, conjugate si cu
proprietatea puternic higroscopica, ia nastere efectul de dilutie a depunerilor de impuritati sau
materie straina corpului uman (inclusiv microorganisme), care provoaca boli si disfunctii
respiratorii, pornind de la simple raguseli, bronsite si chiar astm.
Retentia mucusului si ingrosarea acestuia pe caile respiratorii este o cauza importanta a multor
boli respiratorii. Transportul si consistenta mucusului de pe tractul respirator este asigurat de
catre cilii existenti. Atat atrofierea stratului de cili cat si reducerea elasticitatii si a mobilitatii
acestora, determina acumularea si ingrosarea mucusului tractului respirator, ingreunarea si
obstructia fluxului de aer din si inspre plamani, ragusire, tuse, expectoratie ingreunata, disconfort
respirator, senzatii de sufocare, etc.
Vascozitatea si elasticitatea mucusului sunt afectate, atat de acumularile de materii straine
corpului uman, cat si de capacitatea de transport si eliminarea acestuia din tractul respirator.
Eliminarea facila a sputum-ului determina si eliminarea mai rapida a germenilor patogeni si a
elementelor (micro-particule, micro-organisme) iritante.
Inhalatia de aerosoli salini este mai mult decat necesara, prin absortia lor, actionand in primul
rand direct asupra mucusului. Acestea duc la lichefierea si fluidizarea mucusului de pe caile
respiratorii, realizand astfel extragerea materiilor straine dintre cilii si din micro-cavitatile
tractului respirator, redarea mobilitatii cililor din tractul respirator, determinand astfel usurarea
progresiva si de lunga durata a respiratiei, expectorarea pe cale naturala si facila, eliminarea
materiilor alergene sau bacterigene prin fenomenele reflexe de tuse, scurgeri nazale, expectoratii,
etc., simtomatica caracteristica vindecarii bolilor respiratorii.
Pielea este al doilea organ de respiratie al corpului uman. Prin intermediul pielii are loc un
schimb permanent cu mediul, constand in oxigen, apa, minerale, caldura, etc. Persoanele din
salina intra in contact prin intermediul pielii cu atmosfera incarcata cu aerosoli salini. Acestia
sunt absorbiti la nivelul pielii expuse, in proportii corespunzatoare absortiei oxigenului,
umiditatii si desigur prin depunere/precipitare datorita umezelii si diferentei de temperatura a
suprafetei pielii fata de atmosfera.
Ionii salini sunt absorbiti atat in sistemul limfatic, cat si la nivelul celulelor pe doua cai: pe calea
difuziei si pe calea procesului osmotic.
Difuzia se poate definii ca fiind procesul natural de echilibrare fie a doua presiuni diferite, fie a
doua concentratii cu valori diferite.
Osmoza este fenomenul de transmitere a diverselor substante printr-o membrana semi-
permeabila, in cazul nostru, fiind membrana celulelor. Indicatia principala pentru folosirea
eficienta a salineipentru persoanele sanatoase sau aparent sanatoase presupune o expunere a
organismului la atmosfera salina cca. 30 min/zi pentru obtinerea unor rezultate de preventie si
mineralizare a organismului, timp de 12 – 18 zile/cura, care poate fi repetata ciclic la cateva luni
sau ori de cate ori este necesar. Pentru tratarea unor raceli usoare speleoterapia se recomanda ca
tratament complementar, intre 30 si 60 min/zi, timp de minim 12 zile. Pentru astmatici,
depinzand de gradul de manifestare a bolii, 1 ora /zi, timp 24 – 30 zile/cura, cura care poate fi
repetata ciclic, cu o durata de repaos de 3-6 luni, sau ori de cate ori este nevoie. Pentru diverse
boli respiratorii, depinzand de gradul de manifestare a acestora, se recomanda speleoterapie intre
30 – 60 min/zi, timp de 14 – 24 zile/cura. In curele preventive, mai ales in perioadele de
schimbare a anotimpurilor, cand organismele sunt predispuse la imbolnaviri, se recomanda
speleoterapie intre 30 – 60 min/zi timp de min. 12 zile. In curele de remineralizare a
organismului, in curele de intretinere, in curele de relaxare, in curele refacere se recomanda
speleoterapie intre 30 – 60 min/zi.
Biofeedback-ul
Biofeedbackul reprezinta un instrument clinic recunoscut inca din 1960. La timpul respectiv, trei
surse stiintifice s-au unit spre a forma curentul larg al biofeedback-ului modern:
electromiografia, electroencefalografia si studiul cardiovascular realizat de catre
psihofiziologisti. Aplicarea in domeniul reabilitarii s-a nascut din munca de cercetare si
diagnosticul realizat prin E.M.G. (electromiografia). Practicienii au fost constienti de ajutorul
considerabil oferit de feedback-ul imediat al semnalelor mioelectrice. Sunetul potentialelor
unitati motorii poate grada intensitatea dorita a contractiei solicitand adesea ajutorul pacientului.
In recuperare, biofeedback-ul electromiografic (EMGBF) si-a castigat locul sau in tratamentu
leziunilor de neuroni motori centrali, in special in ceea ce priveste musculatura retracturata dar si
producand relaxare asupra musculaturii spastice a pacientilor post-accident vascular cerebral.
EMGBF este util si in paralizia cerebrala si tulburarile musculo-scheletale in special torticolisul
spasmodic.
Biofeedback-ul se defineste ca o tehnica ce utilizeaza echipament, in special electronic, spre a
evidentia persoanelor unele dintre evenimentele lor fiziologice interne, normale sau anormale,
sub o forma de semnale auditive si vizuale care ii invata sa manipuleze aceste altfel involuntare
si nesimtite evenimente, prin manipularea semnalelor afisate. Tehnica introduce vointa unei
persoane intr-un loc al unuei bucle de feedback, deschisa. Spre deosebire de raspunsurile
conditionate, omul trebuie sa isi doreasca in mod voluntar sa schimbe semnalele spre un anumit
scop.
Invatand pacientii sa-si controleze o paleta larga a proceselor fiziologice, se ajunge la obtinerea
unor rezultate terapeutice extraordinare. De aceasta metoda beneficiaza in special pacientii cu
paralizie NMC si spasticitate, datorata leziunilor cerebrale.
In recuperare, cel mai util feedback este cel mioelectric sau EMG. Cuvantul electromiografic nu
e totusi o alternativa potrivita a acestei forme de biofeedback deoarece pacientul si clinicianul nu
vad direct electromiograma sau o electromiografie. In schimb, semnalele mioelectrice de la
muschi sunt transformate in semnale acustice si vizuale care sunt usor de inteles.
Tehnica de biofeedback pozitional (position biofeedback) este indicata cand scopul
antrenamentului este reglarea miscarilor, oferind pacientului posibilitatea de a recruta voluntar si
de a relaxa grupele musculare potrivite. Position sau movement biofeedback se foloseste spre a
antrena momentul potrivit si coordonarea necesare controlului miscarii. Suplimentar, position
feedback poate fi utilizat in recuperarea post-AVC cand muschiul ce trebuie motorizat este
inaccesibil sau dificil de a fi izolat (antrenamentul pronatiei si supinatiei antebratului).
Biofeedback-ul de presiune sau forta se refera la monotorizarea fortei, care poate fi indicata cand
este necesara informatia referitoare la nivelul fortei sau cantitatea de forta transmisa printr-un
segment al corpului sau printr-un dizpozitiv de asistare. De exemplu: pentru antrenarea
ortostatismului sau mersului simetric poate fi utilizata monotorizarea fortei transmisa de-a lungul
unei extremitati la adultii si copiii hemiplegici. In mod asemanator, utilizarea unui feedback
poate ajuta la antrenarea pacientilor hemiplegici spre a-si monotoriza cantitatea fortei care se
manifesta sau care ia nastere asupra unui dispozitiv de asistenta la mers. Secundar, monitorizarea
incarcarii membrului este un potential instrument evaluativ menita sa analizeze mersul.
Biofeedback-ul temperaturii si a fluxului sanguin periferic. Controlul temperaturii sau a fluxului
sanguin periferic al extremitatiilor a devenit un instrument important al fiziologilor clinicieni.
Biofeedback-ul presiunii sanguine. Acet biofeedback presupune pletismografia obisnuita.
Pacientii sunt antrenati sa-si modifice iesirile cu sustinerea adaugata a antrenamentului de
relaxare pe calea EMGBF si a contorului temperaturii la nivelul extremitatii.
Antrenamentul controlului sfincterian. Acest antrenament utilizeaza traductori de presiune
introdusi in calanul anal sau vaginal astfel incat pacientii continenti beneficiaza de monotorizare
electronica asociata cu o forma modificata de conditionare operanta.
Biofeedback respirator sau alte tehnici. Aproape toate functiile fiziologice de la clipit pana la
activitatea stomacului si intestinului sunt in investigatie cu senzori potriviti.
Biofeedback-ul-Domenii de aplicare ale biofeedbackului sunt reprezentate de
• Psihoterapie.
Jacobson a dezvoltat terapia de relaxare utilizand un echipament EMG prin care sa monotorizeze
nivelul tensiunii pacientilor. Shultz a dezvoltat o tehnica inrudita, antrnamentul autogenic care nu
presupune un echipament EMG specific. Domeniile controlului mioelectric si a relaxarii
musculare s-au unit la jumatatea anilor 1960. A putut fi dezvoltata astfel o tehnica de ameliorare
a tensiunii din durerile de cap. Acest tip de aplicatie a feedbackului mioelectric a crescut si
domina intregul domeniu. In timp ce recuperarea medicala se refera la relaxare sau la
reantrenarea musculaturii emiparetice, fiziologistii cliniceni si specialistii medicinii
psihosomatice isi limiteaza munca clinica la relaxarea profunda, combinand adesea tehnicile
jacobsoniane si de antrenament autogenic alaturi de relaxarea instrumentala. In anii 1970 forma
biofeedbackului s-a schimbat. Cea mai dominanta forma, alphafeedback a fost eliminate. In
zilele de astazi psihoterapia utilizeaza EMGBF singur sau in combinatie cu feedbackul termic si
adjuvante (meditatii, exercitii). Tintele primare sunt durerea de cap tensionara, durerile cornice
de spate sin anxietatea. Relaxarea profunda se adreseaza direct cauzei (tensiunii musculare). Un
bun psihoterapeut isi poate invata pacientul sa se autocontroleze ca parte din tratamentul lor pe
termen lung. Relaxarea corporala, generala sau totala este utila in reabilitarea, alaturi de
relaxarea tintita asupra musculaturii specifice aflate in spasm. Totusi, la pacientii cu dischinezii
(torticolisul spasmzoic) si paralizie cerebrala, la fel si la cei care au suferit un AVC si au
spasticitate, terapia de relaxare mareste antrenamentul performantei motorii imbunatatite.
• Ramuri ale medicinii clinice. Managementul durerii cronice.
Principala tinta a terapiei prin BF o constituie durerile de cap tensionale, vasculare de tip
migrenos, dar mai ales durerea cronica la nivelul spatelui si extremitatilor.
• Boala Raynaud.
Tehnicile comportamentale cresc autocontrolul in special prin biofeedback permitand ca 80%
dintre pacienti cu boala raynaud primara sa-si autoregleze simptomele cauzate de vazospasmul
idiopatic la nivelul mainilor. Se utilizeaza un program care combina EMG si feedbackul
temperaturii pieli cu antrenament autogenic.
• Incontinenta urinara si fecala.
Majoritatea specialistilor prefera EMGBF local in vederea antrenamentului BMF a planseului
pelvin pentru incontinenta vezicala, rectala sau ambele.
• Biofeedback in domenii paraclinice precum medicina sportive si psihoimunologie.
• Tratamentul si medicina de recuperare.
Specialistul care utilizeaza instrumentele de BF trebuie sa fie familiarizat cu elementele
fundamentale si terminologia electronicii fundamentale. Majoritatea dispozitivelor EMGBF sunt
imaginate pentru psihoterapie. Totusi ele sunt utilizate si intr-o serie de situatii care privesc
recuperarea medicala. Cand are loc relaxarea nu se aude nici un sunet sau nu este nici un semnal
visual in timp ce intensitatea semnalelor este mare cand activitatea musculara este crescuta.
Linistea de pe perioadele de activitate musculara crescuta este utila spre a invata relaxarea
musculaturii spastice atunci cand se utilizeaza o metoda opusa. Electrozii tegumentali sau de
suprafata sunt utilizati cu precadere in EMGBF. Se mai pot utilize electrozi ce se insera
transcutanat in situatia musculaturii ce nu poate fi izolata usor de catre electrozii de suprafata.
Cateodata se folosesc electrozi ac in cazurile in care nu exista semen de activitate. Amplasarea
electrozilor pentru reeducarea musculature slabit necesita precizie. Electrozii trebuie plasati
deasupra musculatuii tinta pe o suprafata de izolare anatomica relative fata de musculature de
vecinatate. Spatiul mare intre electrozi conduce la incrucisarea reactiei (amplasati deasupra
tibialului anterior ei vor receptiona semnale de la un gastrocnemian spastic).
Baze neurologice ale EMGBF sunt prezentate in cele ce urmeaza. Astfel, receptorii cutanati,
proprioceptorii si inputurile vizuale si auditive sunt armonizate la nivelul controlului precum cel
de la nivelul cerebelului. Plasticitatea si capacitatea de reinvatare a creierului trebuie considerate
ca un fenomen mai complex in comparatie cu rolul preluat de catre ariile specializate ale
cortexului vecin. Poate fi implicata activare unor cai care n-au fost antrenate inainte prin selectia
naturala a celor mai bune cai. Alaturi de aceasta idee unii autori invoca posibilitatea infloririi
dendridice care apare in stadiile de reinvatare si care ar sta la baza recastigarii abilitatilor.
Aplicatiile clinice in recuperare sunt reprezentate de:
• EMGBF si de forta la pacientii post-AVC.
• Afectiunile membrelor inferioare precum:
Extensia de sold si de genunchi (combinatia este o componenta importanta a fazei de
stabilitate a mersului). EMGBF poate fi incorporat in cadrul exercitiilor care antreneaza
individual muschiul marele fesier. La fel, EMGBF poate fi utilizat sa incurajeze
recrutarea cvadricepsului sau relaxarea hamstrings sau ambele,
Flexia soldului cu extensia genunchiului,
Extensia soldului cu flexia genunchiului,
Abductia soldului,
Dorsiflexia gleznei.
Antrenamentul ambulatiei sau mersului utilizeaza EMGBF si de pozitie alaturi de force
BF menit sa antreneze muculatura specifica sau miscarile necesare pentru ambulatie (faza
de stabilitate si faza de balans).
Subluxatia de sold este o problema comuna printre pacientii cu hemiplegie flasca.
• Afectiunile membrului superior:
Cotul si antebratul,
Combinatii ale miscarilor membrului,
Pumn si degete.
Biofeedbackul in alte situatii, este reprezentat de:
• Leziunile spinale.
• Paralizia cerebrala si traumatismele craniocerebrale.
• Scleroza multipla.
• Distonia si dischinezia. Torticolisul spasmotic este cel mai bun exemplu, caruia i se
asociaza blefarospasmul, spasmul hemifacial, distonia oromandibulara, crampa
scriitorului si distoniile torsionale severe ale torsului.
• Denervarea nervilor periferici. Cea mai importanta este paralizia rezultand de la o leziune
a nervului facial in care antrenamentul a dus la o imbunatatire substantiala a simetriei
faciale si a functilor voluntare. Aceasta forma de reeducare neuromusculara permite
pacientului de a procesa elementele vizuale si auditorii care reprezinta o continua
acoperire a evenimentelor fiziologice de care in mod normal nu e constient. Aceasta
procedura permite pacientului sa castige un control funcitonal al muschiului pe calea
monitorizarii activitatii unitatii motorii.
• Recuperare ortopedica utilizand goniometre de feedback care au avut succes in
reantrenarea functiei mainii dupa chirurgie reparativa pentru degetele traumatizate si
nervilor lor motorii.
In concluzie, BF clinic, in special EMGBF, recunoaste drept principala si sigura aplicatie,
reantrenarea abilitatiilor motorii si inhibarea spasticitatii aparute ca urmare a traumatismelor
craniene la toate tipurile si toate varstele. Se bazeaza pe culegerea informatiilor de la senzori
electronici privind functiile fiziologice pornind de la temperatura pielii, la presiune si la
schimbarii unghiului articular.
LUCRARI PRACTICE
La timpul repectiv trei surse stiintifice s-au unit spre a forma curnetul larg al biofeedbackului
modern: electromiografia, electroencefalografia si studiul cardiovascular realizat de catre
psihofiziologisti. In timp ce ultimele doua surse sunt importante influienta lor asupra recuperarii
a fost limitata. Aplicarea in domeniul reabilitarii s-a nascut din munca de cercetare si
diagnosticul realizat prin E.M.G. (electromiografia). Practicienii au fost constienti de ajutorul
considerabil oferit de feedbackul imediat al semnalelor mioelectrice. Sunetul potentialelor unitati
motorii poate grada intensitatea dorita a contractiei solicitand adesea ajutorul pacientului. In
recuperare biofeedbackul electromiografic (EMGBF) si-a castigat locul sau in tratamentu
leziunilor de neuroni motori centrali, in special in ceea ce priveste musculature retracturata dar si
producand relaxare asupra musculaturii spastice a pacientilor post-accident vascular cerebral.
EMGBF este util si in paralizia cerebrala si tulburarile musculo-scheletale in special torticolisul
spasmodic.
EMGBF.
In recuperare cel mai util feedback este cel mioelectric sau EMG.
Cuvantul electromiografic nu e totusi o alternative potrivita a acestei forme de biofeedback
deoarece pacientul si clinicianul nu vad direct electromiograme sau o electromiografie. In
schimb semnalele mioelectrice de la muschi sunt transformate in semnale acustice si vizuale care
sunt usor de inteles.
Position biofeedback. Aceasta tehnica este indicate cand scopul antrenamentului este reglarea
miscarilor, oferind pacientului posibilitatea de a recruta voluntar si de a relaxa grupele musculare
potrivite. Position sau movement feedback se foloseste spre a antrena momentul potrivit si
coordonarea necesare controlului miscarii. Exemple ale aplicarii position biofeedback in
recuperarea neurological include:
- antrenarea controlului pozitiei capului
- coordonarea si controlul miscarilor mainii in ataxie si dupa chirurgia mainii
- antrenarea pozitiei articulatiei genunchiului la copii cu paralizie cerebrala, la adultii cu
hemiplegie si purtatorii de proteze
Suplimentar position feedback poate fi utilizat in recuperarea post-AVC cand muschiul ce trebuie
motorizat este inaccesibil sau dificil de a fi izolat (antrenamentul pronatiei si supinatiei
antebratului).
Biofeedbackul de presiune sau forta. Monotorizarea fortei poate fi indicata cand este necesara
informatia referitoare la nivelul fortei sau cantitatea de forta transmisa printr-un segment al
corpului sau printr-un dizpozitiv de asistare. De exemplu: pentru antrenarea ortostatismului sau
gait, simetric poate fi utilizata monotorizarea fortei transmisa dealungul unei extremitati la
adultii si copiii hemiplegici. In mod asemanator utilizarea unui feedback cane poate ajuta la
antrenarea pacientilor hemiplegici spre a-si monotoriza cantitatea fortei care se manifesta sau
care ia nastere asupra unui dispozitiv de asistenta la mers. Secundar monitorizarea incarcarii
membrului este o potentiala scula evaluative menita sa analizeze mersul.
Biofeedbackul temperaturii si a fluxului sanguin periferic. Controlul temperaturii sau a
fluxului sanguin periferic al extremitatiilor a devenit un instrumnent important al fiziologilor
clinicieni.
Biofeedbackul presiunii sanguine. Acet biofeedback presupune pletismografia obisnuita.
Pacientii sunt antrenati sa-si modifice iesirile cu sustinerea adaugata a antrenamentului de
relaxare pe calea EMGBF si a contorului temperaturii la nivelul extremitatii.
Antrenamentul controlului sfincterian. Acest antrenament utilizeaza traductori de presiune
introdusi in calanul anal sau vaginal astfel incat pacientii continenti beneficiaza de monotorizare
electronica asociata cu o forma modificata de conditionare operanta.
Biofeedback respirator.
Alte tehnici. Aproape toate functiile fiziologice de la clipit pana la activitatea stomacului si
intestinului sunt in investigatie cu senzori potriviti.
Domenii de aplicare:
Psihoterapie. Jacobson a dezvoltat terapia de relaxare utilizand un echipament EMG prin care sa
monotorizeze nivelul tensiunii pacientilor. Shultz a dezvoltat o tehnica inrudita, antrnamentul
autogenic care nu presupune un echipament EMG specific. Domeniile controlului mioelectric si
a relaxarii musculare s-au unit la jumatatea anilor 1960. A putut fi dezvoltata astfel o tehnica de
ameliorare a tensiunii din durerile de cap. Acest tip de aplicatie a feedbackului mioelectric a
crescut si domina intregul domeniu. In timp ce recuperarea medicala se refera la relaxare sau la
reantrenarea musculaturii emiparetice, fiziologistii cliniceni si specialistii medicinii
psihosomatice isi limiteaza munca clinica la relaxarea profunda, combinand adesea tehnicile
jacobsoniane si de antrenament autogenic alaturi de relaxarea instrumentala. In anii 1970 forma
biofeedbackului s-a schimbat. Cea mai dominanta forma, alphafeedback a fost eliminate. In
zilele de astazi psihoterapia utilizeaza EMGBF singur sau in combinatie cu feedbackul termic si
adjuvante (meditatii, exercitii). Tintele primare sunt durerea de cap tensionara, durerile cornice
de spate sin anxietatea. Relaxarea profunda se adreseaza direct cauzei (tensiunii musculare). Un
bun psihoterapeut isi poate invata pacientul sa se autocontroleze ca parte din tratamentul lor pe
termen lung. Relaxarea corporala, generala sau totala este utila in reabilitarea, alaturi de
relaxarea tintita asupra musculaturii specifice aflate in spasm. Totusi, la pacientii cu dischinezii
(torticolisul spasmzoic) si paralizie cerebrala, la fel si la cei care au suferit un AVC si au
spasticitate, terapia de relaxare mareste antrenamentul performantei motorii imbunatatite.
Ramuri ale medicinii clinice.
Managementul durerii cronice. Principala tinta a terapiei prin BF o constituie durerile de cap
tensionale, vasculare de tip migrenos, dar mai ales durerea cronica la nivelul spatelui si
extremitatilor.
Boala raynaud. Tehnicile comportamentale cresc autocontrolul in special prin biofeedback
permitand ca 80% dintre pacienti cu boala raynaud primara sa-si autoregleze simptomele cauzate
de vazospasmul idiopatic la nivelul mainilor. Se utilizeaza un program care combina EMG si
feedbackul temperaturii pieli cu antrenament autogenic.
Incontinenta urinara si fecala. Majoritatea specialistilor prefera EMGBF local in vederea
antrenamentului BMF a planseului pelvin pentru incontinenta vezicala, rectala sau ambele.
Biofeedback in domenii paraclinice precum medicina sportive si psihoimunologie.
Tratamentul si medicina de recuperare.
Specialistul care utilizeaza instrumentele de BF trebuie sa fie familiarizat cu elementele
fundamentale si terminologia electronicii fundamentale. Majoritatea dispozitivelor EMGBF sunt
imaginate pentru psihoterapie. Totusi ele sunt utilizate si intr-o serie de situatii care privesc
recuperarea medicala. Cand are loc relaxarea nu se aude nici un sunet sau nu este nici un semnal
visual in timp ce intensitatea semnalelor este mare cand activitatea musculara este crescuta.
Linistea de pe perioadele de activitate musculara crescuta este utila spre a invata relaxarea
musculaturii spastice atunci cand se utilizeaza o metoda opusa. Electrozii tegumentali sau de
suprafata sunt utilizati cu precadere in EMGBF. Se mai pot utilize electrozi ce se insera
transcutanat in situatia musculaturii ce nu poate fi izolata usor de catre electrozii de suprafata.
Cateodata se folosesc electrozi ac in cazurile in care nu exista semen de activitate. Amplasarea
electrozilor pentru reeducarea musculature slabit necesita precizie. Electrozii trebuie plasati
deasupra musculatuii tinta pe o suprafata de izolare anatomica relative fata de musculature de
vecinatate. Spatiul mare intre electrozi conduce la incrucisarea reactiei (amplasati deasupra
tibialului anterior ei vor receptiona semnale de la un gastrocnemian spastic).
Baze neurologice ale EMGBF.
Receptorii cutanati, proprioceptorii si imputurile vizuale si auditive sunt armonizate la nivelul
controlului precum cel de la nivelul cerebelului. Plasticitatea si capacitatea de reinvatare a
creierului trebuie considerate ca un fenomen mai complex in comparatie cu rolul preluat de catre
ariile specializate ale cortexului vecin. Poate fi implicata activare unor cai care n-au fost
antrenate inainte prin selectia naturala a celor mai bune cai. Alturi de aceasta idee unii autori
invoca posibilitatea infloririi dendridice care apare in stadiile de reinvatare si care ar sta la baza
recastigarii abilitatilor.
Aplicatii clinice in recuperare. EMGBF si de forta la pacientii post-AVC.
Afectiunile membrelor inferioare precum:
- extensia de sold si de genunchi (combinatia este o componenta importanta of stance phaze of
gait). EMGBF poate fi incorporat in cadrul exercitiilor care antreneaza individual muschiul
marele fesier. La fel EMGBF poate fi utilizat sa incurajeze recrutarea cvadricepsului sau
relaxarea hamstrings sau ambele.
- flexia soldului cu extensia genunchiului
- extensia soldului cu flexia genunchiului
- abductia soldului
- dorsiflexia gleznei
Antrenamentul ambulatiei sau mersului utilizeaza EMGBF si de pozitie alaturi de force BF menit
sa antreneze muculatura specifica sau miscarile necesare pentru ambulatie.
- faza de stance
- faza de balans
Afectiunile membrului superior.
- subluxatia de sold este o problema comuna printre pacientii cu hemiplegie flasca
- cotul si antebratul
- combinatii ale miscarilor membrului
- pumn si degete
Biofeedbackul in alte situatii.
Leziunile spinale.
Paralizia cerebrala si traumatismele craniocerebrale.
Scleroza multipla.
Distonia si dischinezia. Torticolisul spasmotic este cel mai bun exemplu, caruia i se asociaza
blefarospasmul, spasmul hemifacial, distonia oromandibulare, crampa scriitorului si distorniile
torsionale sevre ale torsolui.
Denervarea nervilor periferici. Cea mai importanta este paralizia rezultand de la o leziune a
nervului facial in care antrenamentul a dus la o imbunatatire substantiala a simetriei faciale si a
functilor voluntare. Aceasta forma de reeducare neuromusculara permite pacientului de a procesa
elementele vizuale si auditorii care reprezinta o continua acoperire a evenimentelor fiziologice de
care in mod normal nu e constient. Aceasta procedura permite pacientului sa castige un control
funcitonal al muschiului pe calea monitorizarii activitatii unitatii motorii.
Recuperare ortopedica utilizand goniometre de feedback care au avut succes in reantrenarea
functiei mainii dupa chirurgie reparativa pentru degetele traumatizate si nervilor lor motorii.
Concluzii
BF clinic, in special EMGBF recunoaste drept principala si sigura aplicatie in reantrenarea
abilitatiilor motorii si in inhibarea spasticitatii aparute ca urmare a traumatismelor craniene la
toate tipurile si toate varstele. Se bazeaza pe culegerea informatiilor de la senzori electronici
privind functiile fiziologice pornind de la temperatura pielii, la presiune si la schimbarii unghiului
articular.