Ambutisare Partea II

Capitolul 6
PROCEDEE DE AMBUTISARE
6.1.Definiţie. Analiza procesului de ambutisare
Ambutisarea este grupa procedeelor de deformare plastică la rece prin care,

un semifabricat plan se transformă într-o piesă cavă, sau procedeul de
modificare a formei unui semifabricat cav în sensul creşterii adâncimii şi de
micşorare a dimensiunilor transversale.
În categoria proceselor de ambutisare intră operaţiile de ambutisare fără
subţierea voită a materialului, ambutisarea cu subţiere (numită adesea şi tragere)
şi tragerea pe calapod. De asemenea, uneori, în grupa operaţiilor de ambutisare
sunt cuprinse o serie de operaţii de deformare prin procedee neconvenţionale.
Majoritatea pieselor ambutisate, de diferite forme (corp de revoluţie, tip
paralelipipedic sau cutie şi forme complexe asimetrice) se execută prin
ambutisare fără subţierea materialului. De aceea, atunci când se face referire la
procedeul de ambutisare, se subînţeleg procedeele aparţinând acestei categorii.
Procesul tehnologic şi calculele tehnologice diferă în funcţie de forma
semifabricatelor (individuale, bandă sau fâşie) şi de forma pieselor care se obţin.
Procesul de deformare la ambutisare este complex şi depinde de geometria şi
materialul piesei prelucrate, de tehnologia de deformare, de construcţia
matriţelor de ambutisat şi de utilajul folosit.
Do În modul cel mai obişnuit, la ambutisarea
unei piese cilindrice, semifabricatul plan cu
diametrul Do se transformă într-o piesă
cilindrică de diametru d şi cu înălţimea h, prin
Do  d
micşorarea treptată a flanşei de lăţime
2
(fig. 6.1).
Procesul de ambutisare începe la apăsarea
Fig. 6.1. Transformarea poansonului asupra semifabricatului. La
semifabricatului plan în piesă început forţa de ambutisare fiind mică, are loc o
ambutisată uşoară deformare locală, după care, pe măsură
268 Procedee de ambutisare
ce eforturile cresc, materialul intră în curgere plastică şi începe procesul propriu-

zis de ambutisare. Materialul semifabricatului este tras în spaţiul dintre poanson
şi placa de ambutisare, rezultând piesa ambutisată.
Analiza teoretică a procesului de ambutisare este, în general, greu de
realizat, dat fiind că procesul este caracterizat de o multitudine de factori.
6.1.1. Clasificarea operaţiilor de ambutisare
Operaţiile de ambutisare se clasifică după mai multe criterii, printre care se

amintesc:
a) modul de modificare a grosimii, deosebindu-se ambutisări fără modificarea
grosimii semifabricatului şi ambutisări cu subţierea voită a
semifabricatului;
b) numărul de operaţii, având de a face cu piese obţinute printr-o operaţie de
ambutisare, sau în mai multe operaţii de ambutisare Ambutisările în
mai multe operaţii pot fi toate în acelaşi sens (ambutisări directe – fig.
6.2, a) sau ambutisări în sens contrar celei anterioare (ambutisare inversă
– fig. 6.2,b).
c) sensul de deplasare a semifabricatului în matriţă, având de a face cu
ambutisări ce se fac cu deplasarea plăcii active de sus în jos (fig. 6.3, a),
sau cu deplasarea poansonului de sus în jos (fig. 6.3, b) şi cu mai multe
poansoane care realizează ambutisarea din ambele sensuri la o singur
post de lucru al matriţei (fig. 6.3,c).
Operaţia 1
Operaţia 2
a) b)
Fig. 6.2. Schema ambutisării directe (a) şi inverse (b): d1 –

diametrul piesei obţinut la operaţia precedentă; d2 – diametrul
obţinut la operaţia curentă
Tehnologia presării la rece 269
Fig. 6.3. Modalităţi de deplasare a elementelor active la ambutisare: a- de jos în sus, b-

de sus în jos; c- combinată
Pe baza schiţelor din figura 6.3 se pot observa principalele elemente

componente ale unei matriţe de ambutisare. Semifabricatul se aşază, în
principiu, pe placa activă 8, sau pe placa de presiune 5 (în cazul ambutisării de
jos în sus sau a celei combinate). Placa de presiune are rolul de a preveni apariţia
ondulaţiilor la marginea semifabricatelor. Poansoanele 3 acţionează asupra
semifabricatului obligându-l să ia forma conjugată din placa activă. Pachetul
superior al matriţelor este prins prin intermediul plăcilor portpoanson 1 de
berbecul presei, în timp ce pe masa presei 2 este fixată placa activă 8, iar în cazul
ambutisării de jos în sus prin orificiul din masa presei sunt trecuţi nişte tiranţi 6
ce acţionează placa activă. Poansonul este ghidat de către o placă de ghidare 7.
d) utilajul folosit subîmparte procesele de ambutisare în prelucrări ce au loc
pe prese cu ajutorul matriţelor cu elemente active rigide şi cu elemente
active elastice;
e) tipul energiei utilizate diferenţiază procedee clasice de ambutisare (care
au loc pe prese obişnuite folosind energia mecanică dezvoltată de presă)
şi procedee neconvenţionale sau speciale ce utilizează energia
electromagnetică, electrohidraulică, cea dezvoltată de arderea unor
explozivi sau a unor gaze detonante etc;
f) temperatura la care are loc ambutisarea

materialului poate fi cea a mediului
ambiant, poate fi mai mare (cu
încălzirea semifabricatului) sau poate fi
mai mică decât a materialului (cu răcirea
părţii deformate a semifabricatului);
g) modul de efectuare a reţinerii materialului
semifabricatului, deosebindu-se
ambutisări fără placă de apăsare şi
ambutisări cu placă de apăsare. La
ambutisarea fără placă de apăsare –
reţinere, semifabricatul 2 (fig. 6.4) este
aşezat liber în locaşul de ghidare din
placa activă 1 a matriţei. La coborârea
poansonului 3 semifabricatul este
împins în degajarea plăcii active a
Fig. 6.4. Schema ambutisării fără
matriţei şi transformat într-o piesă cavă,
placă de apăsare - reţinere cilindrică 4. Datorită lipsei plăcii de
apăsare, materialul se cutează mult la
partea superioară, piesa prezentând o
porţiune h cu neregularităţi evidente
care trebuie îndepărtate, prin tundere.
Procedeul ambutisării fără placă de
apăsare – reţinere se aplică pentru piese
scunde, din materiale cu grosimi mai
mari de 0,5 mm. La piese mai înalte sau
cu grosimi mai mari de 0,5 se aplică în
mod obligatoriu ambutisarea cu apăsarea
– reţinerea materialului. La acest tip de
prelucrare (fig. 6.5) semifabricatul se
aşază, foarte precis, pe plac activă 2 a
matriţei care, se sprijină pe placa de bază
1. Placa de apăsare – reţinere 3 ia contact
cu materialul apăsându-l pe întreaga
durată de ambutisare, pe placa activă a
matriţei, cu o forţă Q. În momentul
următor, poansonul 4 începe să împingă
semifabricatul prin degajarea activă de
ambutisare transformându-l în piesa 6.
După trecerea completă prin plac activă,
datorită revenirii elastice a materialului,
piesa se destinde, mărindu-şi diametrul,
Fig.6.5. Schema ambutisării cu astfel că la ridicarea culisoului, piesa cade
placă de apăsare - reţinere
de pe poanson sub masa presei.
6.1.2. Analiza stării de tensiune la ambutisare
6.1.2.1. Starea de tensiuni la piesele cilindrice
În timpul procesului de ambutisare a unui

semifabricat plan sub formă de piesă cavă,
partea inelară a flanşei este trecută în zona
pereţilor, fiind solicitată la întindere în direcţia
radială () şi la compresiune în direcţie
tangenţială (), acestea din urmă fiind mai
mici decât primele (fig. 6.6). Ca urmare a
tensiunilor tangenţiale de compresiune, la
ambutisarea materialelor subţiri apar, aşa cum
s-a mai arătat, ondulaţii, pentru a căror
Fig. 6.6. Deformarea flanşei în prevenire se utilizează dispozitive de apăsare
timpul ambutisării reţinere a semifabricatului pe placa activă de
ambutisare. Deformarea materialului
semifabricatului începe o dată cu apăsarea
poansonului asupra părţii centrale a
materialului care este tras treptat în spaţiul
dintre placa de ambutisare şi poanson,
formându-se astfel pereţii verticali ai piesei
ambutisate. Ca urmare, la ambutisare apar şi o
serie de frecari la contactul semifabricatului cu
placa de ambutisare şi solicitarea de întindere
radială creşte, în timp ce solicitarea de
compresiune tangenţială se micşorează treptat.
În acest fel, flanşa semifabricatului este
supusă unui proces de micşorare continuă a
circumferinţei, concomitent cu formarea unei
porţiunii cilindrice verticale (fig. 6.7).
Micşorarea circumferinţei semifabricatului este
rezultatul acţiunii în lungul acesteia a
eforturilor unitare de compresiune, în timp ce
deplasarea flanşei spre poanson este cauzată de
eforturile unitare de tragere radială. În cazul
ambutisării pieselor cilindrice, deformarea
materialului se poate rezuma la deformarea
Fig. 6.7. Starea de tensiuni la
flanşei semifabricatului, flanşă care trebuie
ambutisarea pieselor cu formă de
corp de revoluţie transformată total sau parţial în perete
ambutisat. La ambutisarea unui semifabricat
plan se poate considera o stare plană de tensiune. Starea de tensiune la
ambutisarea pieselor sub altă formă geometrică se face în mod asemănător, cu
luarea în considerare a geometriei lor (de exemplu la ambutisarea cutiilor cu
raze de rotunjire la colţuri, deformarea în zona colţurilor se asimilează
ambutisării pieselor cilindrice, iar deformarea în zona pereţilor verticali este

similară îndoirii în formă de U).
Pentru analiza stării de tensiune la ambutisarea unei piese cilindrice se
alege un sistem de axe de coordonate polare -, după care sunt orientate
tensiunile  şi , care constituie tensiunile normale principale (fig. 6.7). Asupra
stării de tensiune va avea influenţă pe lângă fenomenele de frecare şi de
transformare continuă a flanşei în perete vertical şi fenomenul de îndoire a
materialului la intrarea acestuia pe suprafaţa plană a plăcii de ambutisare de pe
partea racordată pe partea cilindrică.
În consecinţă, tensiunea radială totală t de tragere a materialului din
semifabricatul plan în spaţiul dintre poanson şi cavitatea plăcii de ambutisare,
prin asimilarea fenomenelor care au loc în acest caz cu cele existente la
înfăşurarea unei curele late pe roata unui mecanism de transmitere a mişcării,
poate fi scrisă cu ajutorul relaţiei lui Euler astfel:

 t      f e    i (6.1)
în care  este tensiunea radială de transformare treptată a flanşei
semifabricatului în perete vertical al piesei cave; f este tensiunea radială
datorată frecării semifabricatului cu suprafeţele plăcii de ambutisare şi plăcii de
apăsare a materialului; i este tensiunea radială datorată îndoirii şi dezdoirii
materialului la intrarea şi respectiv ieşirea lui pe şi de pe porţiunea racordată a
plăcii de ambutisare;  - coeficientul de frecare între materialul prelucrat şi
suprafeţele elementelor active ale matriţei;  - unghiul porţiunii racordate a

plăcii de ambutisare care în cazurile obişnuite se ia egal cu .
2
Pentru determinarea tensiunii radiale  se ia un element de volum din
flanşa semifabricatului, care are dimensiunile dd, situat la distanţa  faţă de
axa poansonului şi asupra căruia acţionează tensiunile  şi  provenite din
procesul modificării treptate a flanşei semifabricatului. Se consideră o stare de
tensiune plană axial simetrică.
Dat fiind că pentru elementul de volum considerat, starea de solicitare este
similară unei stări plane, axial simetrice, ecuaţia de echilibru poate fi scrisă sub
forma:
   d    d d  g       d  g  2   sin d2  d  g  0 (6.2)
în care g este grosimea semifabricatului.
Efectuând calculele şi neglijând infiniţii mici de ordin superior, rezultă:
d 
      0 (6.3).
d
Ţinând cont de ecuaţia de plasticitate a lui Tresca,        c şi cum tensiunile
radiale sunt tensiuni de întindere, deci pozitive, iar tensiunile tangenţiale sunt
de compresiune, deci negative, rezultă că în membru drept se ia semnul plus.
Ecuaţia (6.3) devine:
d 
 c 0 (6.4)
d
Separând variabilele pentru integrare se obţine:
d
d    c (6.5)

Integrând relaţia precedentă rezultă:
    c ln   C (6.6)
Constanta de integrare C se determină punând condiţia ca la marginea
flanşei =R tensiunea radială să fie zero, =0. Ca urmare C   c ln R , care
înlocuit în relaţia (6.6) conduce la:
R
    c ln (6.7)

Folosind criteriul lui Tresca, anterior menţionat, se obţine şi expresia
tensiunii tangenţiale ca fiind:
 R
       c   c 1  ln  (6.8)
  
Valoarea maximă a tensiunii radiale  se obţine pentru cazul când =r,
deci:
R
  max   c ln (6.9)
r
în timp ce tensiunea tangenţială  este maximă la marginea flanşei, adică la =R
şi are valoarea:
  max   c (6.10)
de unde se observă că solicitarea are loc la limita de curgere, efortul unitar fiind
un efort de compresiune.
Prezenţa tensiunii tangenţiale  are ca efect apariţia ondulaţiilor şi a cutelor
pe flanşa piesei ambutisate, pentru a cărei prevenire semifabricatul trebuie
apăsat cu forţa verticală Q prin intermediul unei plăci de apăsare-reţinere, cu
mărimea în funcţie de gradul de deformare a materialului şi de grosimea
acestuia.
Tensiunea f se datorează frecării semifabricatului cu suprafeţele active ale
matriţei, ca urmare a apăsării semifabricatului cu forţa Q de apăsare-reţinere.
Frecarea se produce atât între semifabricat şi placa activă cât şi între acesta şi
placa de apăsare reţinere. Ca urmare, pentru calculul forţei de frecare se
utilizează relaţia:
F f  2 Q (6.11)
în care  este coeficientul de frecare.
Această forţa de frecare poate, la limită, să conducă la ruperea materialului
după un cerc cu diametrul d, secţiunea periculoasă (unde apare pericolul
ruperii) fiind dg , Ca urmare efortul unitar care se creează în urma frecării va fi:
2 Q
f  (6.12)
dg
Forţa de apăsare poate fi considerată şi ca

rezultat al acţiunii presiunii q pe suprafaţa S a
semifabricatului delimitată de inelul circular cu
diametrul mare corespunzător semifabricatului D
şi diametrul mic d corespunzător secţiunii de
rupere. Deci se poate scrie:
Q  S q  q
 
 D 2  d  g  2r pl 2  (6.13)
4
Forţa de apăsare Q are o variaţie ca cea
prezentată în figura 6.8. Valoarea maximă a
Fig. 6.8. Variaţia forţei de acestei forţe este de aproximativ 25% din forţa de
apăsare la prima operaţie de ambutisare. Din relaţiile (6.12) şi (6.13) rezultă că
ambutisare tensiunea datorată frecării poate fi scrisă ca fiind:
 
 
q D 2  d  g  2r pl 2  (6.14)
f
2dg
Presiunea de apăsare q se alege în funcţie
de materialul prelucrat. Astfel pentru oţel
inoxidabil q=2,5-4,5 N/mm2, pentru oţeluri
moi q=2,5-3 N/mm2, pentru alamă q=1,5-2,0
N/mm2, pentru cupru q=1,0-1,5 N/mm2,
pentru aluminiu q=0,8-1,2 N/mm2. La alegerea
valorii presiunii de apăsare, trebuie avută în
vedere legătura care există între mărimea
Fig. 6.9. Variaţia forţei de acesteia şi forţa de ambutisare P exercitată de
ambutisare în funcţie de presiunea poanson pe suprafaţa semifabricatului (fig.
de apăsare a semifabricatului 6.9). Valoarea optimă a presiunii de apăsare
este aceea căreia îi corespunde forţa de
ambutisare minimă Pmin. La presiuni mai mici
decât valoarea optimă qopt forţa de ambutisare
creşte datorită faptului că materialul formează
cute şi ca urmare creşte tensiunea  de tragere
a materialului, deoarece grosimea efectivă a
materialului devine mai mare decât distanţa
dintre poanson şi placa de ambutisare. Dacă
presiunea q este mai mare decât qopt creşte forţa
de frecare Ff şi, în consecinţă se măreşte
Fig. 6.10. Deformarea valoarea lui f de care depinde , deci şi
materialului la ambutisarea pe mărimea forţei de ambutisare P. Ambutisarea
porţiunea racordată a plăcii active se poate face fără apăsare, în special atunci
când, D  d  18  22g .
Efortul unitar i de îndoire – dezdoire a materialului care apare la intrarea şi
la ieşirea materialului pe partea racordată, se poate calcula din condiţia de
egalitate a lucrului mecanic consumat pentru deplasarea unui element din
porţiunea plană-poziţia I (fig.6.10) în poziţia II, cu lucrul mecanic al forţelor de
rezistenţă pentru deformarea respectivă.
Lucrul mecanic consumat pentru deplasarea unui element din material cu
 g
lăţimea egală cu unitatea, pe distanţa  r pl  d este dat de expresia:
 2
 g
Lr   i  g  r pl  d (6.15)
 2
Lucrul mecanic de deformare, în cazul în care lăţimea elementului
determinat de unghiul elementar d este egală cu unitatea, se exprimă cu relaţia:
1
Ld   c  g 2  d (6.16)
4
Prin egalarea relaţiilor (6.15) şi (6.16) şi ţinând cont că se consumă lucrul
mecanic atât pentru îndoire cât şi pentru dezdoire, deci valoarea obţinută
trebuie înmulţită cu 2, rezultă:
c
i  (6.17)
r pl
2 1
g
r pl
Se constată astfel că raza relativă de racordare a plăcii de ambutisare
g
trebuie să fie cât mai mare pentru ca efortul i să fie cât mai mic. Valoarea
relativă a razei de racordare a plăcii se stabileşte pe cale experimentală, pe baza
unui grafic de variaţie a forţei de deformare în funcţie de raza relativă de
racordare a plăcii de ambutisate, cu păstrarea constantă a celorlalţi parametrii.
Graficul trasat în acest scop are alura unei curbe cu un minim. Valoarea minimă
a forţei corespunde razei relative optime. Pentru raze de racordare mai mici
valoarea lui i creşte şi conduce la creşterea forţei de ambutisare F. Pe măsură ce
raza relativă creşte se obţine o scădere a forţei de ambutisare până la o valoare
minimă după care începe să crească din nou. Creşterea forţei se explică, în acest
din urmă caz, prin deformarea ondulaţiei mărunte la marginea piesei, aceasta
scăzând practic de sub influenţa elementului de apăsare pe ultima parte a
procesului de deformare. Ca urmare are loc o îngroşare bruscă a materialului la
margine, care conduce la creşterea forţei de ambutisare.
Având în vedere relaţiile de calcul stabilite pentru componentele efortului
unitar radial total t, se poate scrie în final:

 t   c ln
R
 q
 
D 2  d  2r pl  g 2 e   c
(6.18)
 r 2 gd  r pl
  2 1
g
6.1.2.2. Starea de tensiuni la ambutisarea pieselor pătrate şi

dreptunghiulare
Procesul de ambutisare a pieselor pătrate şi dreptunghiulare este puternic

influenţat de corelaţia care există între parametrii geometrici ai cutiei (lungimea
L, lăţimea B, înălţimea H, razele de

racordare între pereţi rc, razele de
racordare între pereţi şi fundul piesei r,
grosimea materialului g), proprietăţile
fizico-mecanice ale materialului din
care este executată piesa şi procedeul de
formare şi matriţare utilizat. Analizând
procesul de deformare se constată că pe
porţiunile de contur rectiliniu
predomină fenomenul de îndoire, în
timp ce la colţuri predominant este cel
Fig. 6.11. Solicitările care apar într-un
de ambutisare. Între cele două regiuni
element de flanşă la ambutisarea cutiilor se produce un fenomen intermediar de
influenţare reciprocă a celor două feluri
de deformare. Facem observaţia că
eforturile unitare sunt, în acest caz, neuniforme pe contur.
Elementul de noutate este, aşadar, zona colţului cutiei. Pentru a studia
starea de tensiune din această regiune se consideră un sistem de coordonate -,
la care axa  este trasată după bisectoarea unghiului dintre doi pereţi verticali
vecini, iar axa  este perpendiculară pe aceasta. În acest sistem de coordonate se
consideră un element de volum aflat într-o stare intermediară de deformare (fig.
6.11). În porţiunile curbe se produc eforturi unitare de compresiune tangenţială
care conduc la un fenomen de alunecare relativă între porţiunile
semifabricatului din care se obţin pereţii rectilinii şi racordarea între aceştia.
Alunecarea se produce ca urmare a existenţei în zona de trecere dintre cele două
regiuni a unor eforturi tangenţiale maxime egale cu jumătate din limita de
curgere, eforturi ce descresc într-o parte şi în alta a planului bisectoarei unde au
valoarea zero.
Fig. 6.12. Forme geometrice ale plăcilor de apăsare şi ale plăcilor active de
ambutisare pentru asigurarea apăsării - reţinerii
d
Fig. 6.13. Forme ale nervurilor utilizate la echilibrarea eforturilor unitare
Pentru studierea stării de eforturi se consideră elementul de volum cu
dimensiunile, ,d,d, asupra căruia acţionează eforturile unitare , ,  (fig.
6.15). Echilibrul elementului astfel delimitat se scrie cu ajutorul relaţiei:
  
       0 (6.19)
 
În condiţiile unor ipoteze simplificatoare, se determină valoarea maximă a
efortului unitar radial, valoare care are loc la =rc şi cu =0, ca fiind:
R
 cont  0,36 c ln (6.20)
rc
Eforturile unitare nefiind constante pe contur, conduc la condiţii diferite de
deformare în timpul ambutisării. Uniformizarea stării de eforturi se face prin
adăugarea unor rezistenţe suplimentare care au ca scop creşterea rezistenţei la
deformare pe porţiunile rectilinii până la valoarea celor care au loc la colţuri.
Printre posibilităţile de suplimentare a eforturilor radiale , pe porţiunile
rectilinii este şi realizarea unor plăci de ambutisare şi de apăsare cu geometrii
speciale (fig. 6.12) şi trecerea materialului prin nervuri speciale de ambutisare
(fig. 6.13). Nervurile pot fi singulare, situate pe plane înclinate sau nu
(fig.6.13,a,b,c), sau pot fi duble dispuse la o anumită distanţă între ele şi faţă de
zona peretelui vertical (fig. 6.13,d). Un exemplu al unei piese pătrate obţinută
prin ambutisare este prezentat în figura 6.14.
Evaluarea stării de tensiuni în situaţiile în care conturul plan al piesei
ambutisate se compune din elemente rectilinii şi arce de cerc, cu diferite raze de
curbură, este mult mai grea şi pentru rezolvarea problemelor se utilizează
metoda liniilor de alunecare, trasate în raport cu marginea flanşei, pe porţiuni de
contur. Un exemplu de linii de alunecare trasate la ambutisarea cutiilor pătrate
este prezentat în figura 6.15.
6.1.3. Analiza stării de deformaţii la ambutisare
Starea de deformare la ambutisare este o stare spaţială, deformarea având

loc după direcţiile: radială -
, tangenţială -  şi normală
- z la suprafeţele care
Fig. 6.14. Piesă pătrată

obţinută prin ambutisare Fig. 6.15. Reţeaua liniilor de alunecare obţinută la
ambutisarea cutiilor pătrate
delimitează grosimea semifabricatului. Analiza se face în cazul unor solicitări

axial simetrice.
Dat fiind că orice element care se află la o rază oarecare  pe suprafaţa
flanşei semifabricatului plan trebuie să ajungă într-o poziţie de pe suprafaţa
peretelui vertical al piesei ambutisate, de rază r<, deformaţia tangenţială  va
avea valoarea cea mai mare dintre toate trei. Pentru calculul acesteia se pleacă
de la valoarea deformaţiei unei fibre aflate la o rază oarecare  faţă de axa piesei,
deformaţie care se calculează cu expresia:
r r
   1 (6.21)
 
Valoarea maximă a acestei deformaţii relative se obţine pentru fibra
D
extremă a semifabricatului dispusă sub o rază R  , deci:
2
rR r
   1  m 1 (6.22)
R R
în care m se numeşte coeficient de ambutisare.
Un element foarte important în tehnologia ambutisării este stabilirea
numărului de operaţii din care poate fi executată o piesă. Economic este ca piesa
să se obţină dintr-un număr cât mai mic de operaţii şi cu un grad cât mai mare
de deformare pentru fiecare operaţie. Gradul de deformare se exprimă prin
micşorarea relativă a diametrului sau prin variaţia altor dimensiuni
caracteristice.
Coeficienţii care caracterizează gradul de deformare depind de tipul piesei
care se obţine. Pentru piesele cilindrice fără flanşă cel mai des utilizat este
coeficientul de ambutisare m definit cu relaţia (6.22). Valoarea acestuia variază
invers proporţional cu gradul de deformare, adică, la grade mari de deformare,
corespund coeficienţi mici de ambutisare şi invers. Valoarea inversă a lui m se
notează cu K şi se numeşte grad de ambutisare, el utilizându-se în calcule
tehnologice:
1 D
K  (6.23)
m d
Coeficienţii de ambutisare pentru următoarele operaţii la piesele cilindrice
fără flanşă, se determină ca raportul dintre diametrul obţinut la operaţia
respectivă şi diametrul de la operaţia precedentă1, adică :
di
mi  (6.24)
d i 1
În cazul pieselor cilindrice cu flanşă se utilizează un coeficient convenţional de
ambutisare definit cu relaţia:
d
mc  (6.25)
Dc
1
În cazul general coeficientul de ambutisare se determină ca raportul perimetrelor
succesive, dar în cazul pieselor cilindrice acest raport se transformă în cel al diametrelor.
în care Dc este diametrul acelui semifabricat din care s-ar obţine o piesă
cilindrică fără flanşă cu acelaşi diametru şi înălţime ca şi piesa cu flanşă.
Pentru descrierea gradului de deformare la ambutisarea altor tipuri de
piese, coeficienţii se vor prezenta pe parcurs.
Revenind la relaţia (6.22), se observă că deformaţia tangenţială este
negativă, deci este o deformaţie de compresiune, iar coeficientul de ambutisare
este subunitar.
Pentru a studia modificarea grosimii materialului şi delimitarea zonelor de
îngroşare şi subţiere dat fiind că o asemenea tendinţă există, chiar dacă nu este
dorită (în principiu are loc o îngroşare la exterior şi o subţiere în zona de
racordare a fundului cu peretele vertical), se utilizează relaţia dintre tensiuni şi
deformaţii sub forma:
    z
 ; z 0 (6.26)
    z
De asemenea, se consideră că este valabilă legea constanţei volumului,
scrisă sub forma:
      z  0 (6.27)
rezultând:
    2 z
 ; (6.28)
    z
Dacă se admite că raportul dintre tensiunile radiale şi tangenţiale este o

constantă  c , relaţia precedentă devine:

c 1
z   (6.29)
c2
Dacă =R (o secţiune situată la marginea flanşei), rezultă că =0 şi deci c=0.
Ca urmare se poate:

z   (6.30)
2
Dat fiind că deformaţia tangenţială este negativă, rezultă că deformaţia
normală z este pozitivă. Aşadar, atât timp cât deformările normală şi
tangenţială sunt de semne diferite, are loc îngroşarea materialului, acest lucru
având loc cu siguranţă în zona din marginea flanşei.
Pentru a determina zona în care are loc schimbarea sensului de variaţie a
grosimii materialului, va trebui să se identifice valoarea constantei c pentru care
deformaţia normală z îşi schimbă semnul, devenind pozitivă. În acest scop
observăm că pentru z=0, constanta c=-1. Ţinând cont de expresiile tensiunilor
radială şi tangenţială, date de relaţiile (6.7) şi (6.8) rezultă:
R
ln

c  1 (6.31)
R
1  ln

R 1
Se deduce deci că ln  , de unde reiese că schimbarea sensului de
 2
variaţie a grosimii peretelui are loc în secţiunea pentru care raza are valoarea:
  0,607 R (6.32)
Aşadar pentru   0,607 R materialul semifabricatului se îngroaşă, iar pentru
  0,607 R acesta se subţiază. Experimental se constată că îngroşarea se produce
cu circa 10-18% din grosimea iniţială în timp ce subţierea are loc cu valori de 20-
30% din această grosime.
6.2. Forţa, lucrul mecanic şi puterea de ambutisare
Determinarea teoretică a forţei de ambutisare se face, în cazul ambutisării

unei piese cilindrice fără flanşă, ca produs între tensiunea radială şi aria
peretelui acesteia, adică cu relaţia:
F   d  g g r (6.33)
în care d este diametrul exterior al piesei, iar g este grosimea semifabricatului
prelucrat.
Dacă grosimea este mult mai mică comparativ cu diametrul piesei, relaţia
de calcul a forţei de ambutisare devine:
F  dg r (6.34)
Înlocuind valoarea tensiunii radiale totale dată de relaţia (6.18) se obţine:
 

 R
F  dg  c ln  q
 
D 2  d  2r pl  g 2 e   c 

 (6.35)
 r 2 gd 
 2
r pl
 1
 
 g 
Analizând această relaţie se constată că forţa de ambutisare depinde de
dimensiunile piesei prelucrate (d, g), de cele ale semifabricatului (D), de
caracteristicile materialului prelucrat, de gradul de deformare, de elementele
constructive ale matriţei, de condiţiile de frecare etc. Aplicarea în practică, la
calcule de proiectare, a unei asemenea relaţii este deosebit de dificilă. De aceea,
de obicei, se utilizează relaţii simplificate, ce au în componenţă coeficienţi
determinaţi experimental. Relaţiile simplificatoare sunt de tipul:
Fa1  d1 g r K 1 (6.36)
pentru prima operaţie, şi:
Fan  d n g r K 2 (6.37)
pentru următoarele operaţii (vezi şi tabelul 6.1).
În ultimele două relaţii di este diametrul piesei obţinută la operaţia i, r este
efortul convenţional de rupere2, iar K1 şi K2 sunt coeficienţi ce depind de
coeficienţii de ambutisare, după relaţii de tipul:
2
Conform normelor ISO acesta se notează cu Rm
 1 
K1  1,25  1 (6.38)
 1
m 
 1 
K 2  1,3  1 (6.39)
 mn 
m1, mn sunt coeficienţii de ambutisare la operaţiile 1…n.
Forţa de ambutisare creşte de la zero în

momentul contactului poansonului cu
semifabricatul şi atinge o valoare maximă
după circa 20-30% din cursa de lucru (fig.
6.16), după care începe să scadă, când
diametrul flanşei se micşorează.
Fig. 6.16. Variaţia tipică a forţei Pentru calculul forţei de ambutisare a
de ambutisare, în funcţie de cursa cutiilor pătrate sau dreptunghiulare se poate
poansonului utiliza o relaţie asemănătoare cu (6.36) şi (6.37)
cu deosebirea că în locul diametrului se
introduce dimensiunea transversală a piesei,
calculată cu relaţia:

dy  Sy (6.40)
4
în care Sy este suprafaţa fundului piesei.
De asemenea, pentru stabilirea coeficienţilor K se utilizează un coeficient
convenţional de ambutisare determinat cu relaţia:
Sy
my  (6.41)
So
So fiind aria semifabricatului plan.
În cazul ambutisării cu reţinerea materialului se realizează calculul forţei
totale. Aceasta se determină cu relaţia:
Ft  F  Q  Fîmp. ( Fsc' )  Fa (6.42)
în care:
F – forţa de ambutisare calculată cu relaţiile din tabelul 6.1; Q – forţa de apăsare
pentru reţinerea materialului (tabelul 6.2);
Fîmp. – forţa de împingere prin placa de ambutisare a piesei fără flanşă,
Fîmp. = (0,20…0,30) F (6.43)
Fsc’ – forţa maximă de comprimare a elementului elastic, pentru ca la sfârşitul
cursei să dezvolte o forţă Fsc de scoatere a semifabricatului sau piesei cu flanşă
din placa de ambutisat sau de pe poanson;
Fa – forţa necesară pentru comprimarea dispozitivului de amortizare (Fa=0,1F).
Lucrul mecanic de ambutisare se determină ţinând seama că forţa de
ambutisare nu este o constantă, ci ea se modifică pe parcursul cursei
poansonului. În practică, se utilizează o relaţie de tipul:
  Ft  h
L (6.44)
1000
în care Ft este forţa totală maximă de ambutisare, h este adâncimea piesei

ambutisate,  este un coeficient cu valori între 0,64 şi 0,8 depinzând de
coeficientul de ambutisare şi care exprimă raportul dintre forţa medie şi forţa
maximă de ambutisare.
Tabelul 6.1.Relaţii pentru determinarea forţei de ambutisare a pieselor fără

subţiere (1…8) şi cu subţierea grosimii (9)
Nr. Tipul piesei Operaţia de Relaţii de calcul al Obs.

ambutisate ambutisare forţei (F), daN
1. Cilindrice fără 1 F1  d1  g   r  k1 k1=0,2-1,1;
flanşă F2  d 2  g   r  k 2 k2=0,12-1,1;
2…n
2. Cilindrice cu 1 F1  d1  g   r  K f Kf=0,18-1,1
flanşă lată
3. Conice şi sferice 1 F1  d k  g   r  K f
cu flanşă
4. Cutii ovale 1 F1  d m1  g   n  K1
2…n F2  d n 2  g   r  K 2
5. Cutii dreptun- Ambutisate F  (2A  2B 1,72rc )  gr K j Kj=0,25-1,2
ghiulare joase într-o sin-
gură operaţie
6. Cutii 1…n-1 Ca la cutii ovale Kî=0,4-2
dreptunghiulare
înalte n F  (2 A  2B  1,72rc )  g r K î
7. Cutii pătrate Ambutisate F  (4B  1,72rc )  g r K j

joase într-o singură
operaţie
8. Cutii pătrate 1…n-1 Ca la piesele cilindrice
înalte
n F  (4B  1,72rc )  g c Kî
9. Piese cilindrice 1…n F  den(gn1  gn )   r  Ks Oţel:
cu subţierea Ks=1,8-2,25;
grosimii Alamă:
pereţilor Ks=1,6-1,8
Notaţii: d1, d2 – diametrele medii la operaţiile respective, în mm; dK – diametrul minim al
piesei şi raza piesei sferice, în mm; dm1 şi dmn – diametrul mediu al semifabricatelor ovale
după prima şi următoarele ambutisări; den – diametrul exterior al piesei după a n-a
ambutisare cu subţierea în mm; A şi B – lungimea şi lăţimea cutiei dreptunghiulare, în
mm; rc – raza de racordare la colţurile cutiei, în mm; g – grosimea materialului, în mm; gn-
1 şi gn – grosimea peretelui la două operaţii consecutive; σr – rezistenţa la rupere a
materialului, în daN/mm2.
Puterea medie necesară efectuării unei ambutisări se determină cu relaţia:

Lt n
P [W ] (6.45)
60
în care Lt este lucrul mecanic total rezultat prin adăugarea la lucrul mecanic
consumat pentru ambutisarea efectivă a piesei şi a lucrului mecanic necesar
pentru apăsarea dispozitivului de extragere a piesei; n reprezintă numărul de
curse duble pe minut al culisoului presei.
Tabelul 6.2. Relaţii pentru determinarea forţei de apăsare sau reţinere a

materialului la ambutisare
Nr. Felul pieselor Tipul Relaţia de calcul
dispozitivului
de apăsare
1. Cilindrice Plan sau Q  A q
combinat
2. Cilindrice fără flanşă:
- ambutisarea 1 din
Plan Q1 

4
D 2
o  (d1  2r pl1 ) 2  q
semifabricat plan; Qn 

4
d 2
o 1 
 (d n  2r p ln ) 2  q
- ambutisarea a 2-a şi
următoarele;
3. Cilindrice cu flanşe: Plan Q1'  (1,20...1,30)Q1
- ambutisarea 1;
Qn'  (1,20...1,30)Qn
- ambutisarea a 2-a şi
următoarele
Observaţii: mărimea forţei Q trebuie astfel aleasă încât să fie înlăturată posibilitatea
formării cutelor şi ruperii materialului; A – suprafaţa materialului în contact cu
dispozitivul de apăsare, în mm2; q – presiunea specifică de apăsare, daN/mm2; d1, d2, …,
dn – diametrul exterior al semifabricatului la operaţia 1, 2, …, n; rpl(1), …, rpl(n) – raza de
racordare a plăcii de ambutisare la operaţia 1, …, n.
Pentru calculul puterii medii consumată de presă se utilizează relaţia:

P
Pc  k1 (6.46)

în care k1 este un coeficient supraunitar cu valori de 1,3…1,4 ce ţine seama de
regimul de lucru iar,  este randamentul mediu al presei cu valori de 0,5…0,7.
În cazul ambutisării, o influenţă importanţa o are şi viteza de deformare –
respectiv viteza de deplasare a sculei la începutul cursei de lucru. Orientativ
această viteză de ambutisare se stabileşte cu ajutorul relaţiei:
v  33,31  m  D  d (6.47)
în care m este coeficientul de ambutisare, iar D este diametrul semifabricatului
plan, d fiind diametrul piesei ambutisate.
În cazul ambutisării pe prese cu excentric, se poate utiliza şi relaţia:
v  0,105n hH  h  (6.48)
n fiind numărul de curse duble pe minut al culisoului, H –lungimea cursei
presei, h – lungimea cursei active egală cu adâncimea piesei ambutisate.
Valoarea vitezei de ambutisare este cuprinsă între 0,5-0,875 m/s în cazul

ambutisării aluminiului şi 0,1-0,15 m/s la ambutisarea oţelului.
6.3. Caracterizarea tehnologică a proceselor de ambutisare
6.3.1. Elemente de tehnologicitate a pieselor ambutisate
Prin ambutisare se poate obţine o gamă foarte diversă de tipodimensiuni de

piese. Eficienţa realizării lor depinde însă de geometria, dimensiunile,
materialul, volumul de producţie, tipul procedeului utilizat etc. Cel mai
important element rămâne totuşi forma piesei. Aceasta trebuie să fie cât mai
simplă, pe cât posibil simetrică şi cu treceri bine definite între diferite forme
geometrice etc. Cu cât numărul de operaţii care trebuie executate pentru
realizarea piesei este mai mare, cu atât se consideră că piesa este mai puţin
tehnologică. Razele de racordare între flanşă şi peretele vertical şi între fundul
piesei şi peretele vertical trebuie să fie mai mari decât razele minime de îndoire
şi, în mod sigur mai mari decât grosimea semifabricatului, indiferent de tipul
ambutisării. În cazul unor raze de racordare mai mici este necesar să se utilizeze
o calibrare suplimentară.
Pentru a se facilita scoaterea piesei de pe elementele active, este util ca
piesele cilindrice să fie executate cu o uşoară conicitate. Complexitatea piesei
influenţează, de asemenea, mult asupra tehnologiei de ambutisare. Este
recomandat ca, pe cât posibil, să se ambutiseze piese simple, să se evite piesele
în trepte sau piesele conice, precum şi cele asimetrice, cu flanşă lată sau cu flanşă
înclinată, cu generatoare curbă etc. O atenţie aparte trebuie să se acorde pieselor
complexe, asimetrice cum sunt piesele de caroserii, la care sunt necesare
tehnologii speciale şi utilaje deosebite.
Specialistul care stabileşte tehnologia de execuţie a pieselor va avea în
vedere, încă din faza de proiectare, să evite acele elemente constructive ale
pieselor care îngreunează realizarea lor, iar în cazul în care anumite elemente nu
au un rol funcţional aparte va trebui să efectueze eventuale modificări ale
formei, pentru ca piesa să fie cât mai uşor de realizat prin ambutisare.
Deoarece în timpul ambutisării, materialul este supus şi unor solicitări de
întindere, este necesar să se prevadă un adaos pentru tunderea marginilor
piesei, margini care după ambutisare se obţin neregulate din cauza variaţiilor
grosimii materialului sau a calităţii acestuia.
6.3.2. Determinarea formei şi a dimensiunilor semifabricatelor pentru

ambutisare.
Analiza stării de deformare permite constatarea că, în ansamblu, grosimea

materialului nu se modifică în urma efectuării operaţiei de ambutisare. În aceste
condiţii se poate aplica legea constanţei volumului, care capătă o formă
particulară, aceea a egalităţii ariei piesei ambutisate, cu cea a semifabricatului
utilizat Ariasemifabricat=Ariatotală. Facem observaţia că, pentru obţinerea de piese cu
înălţimi precise, este necesar ca, după efectuarea operaţie de ambutisare, să se
efectueze o operaţie de tăiere a marginilor, pentru care se prevede un adaos de
tăiere, ce depinde de dimensiunile piesei, putând lua valori de la 1,5 mm în
cazul pieselor cu înălţimi mici şi diametre mari, până la 18 mm în cazul pieselor
cu înălţimi mari, peste 300 mm.
Piesele obţinute prin ambutisare se pot grupa în trei categorii:
- piese de revoluţie;
- piese de forma cutiilor pătrate şi dreptunghiulară;
- piese cu forme complexe asimetrice;
6.3.2.1. Forma şi dimensiunile semifabricatelor la ambutisarea pieselor

de revoluţie
Prin ambutisare pot fi obţinute o serie foarte largă de piese de revoluţie, cu

una sau cu mai multe trepte, cu pereţi cilindrici, conici sau sferici, cu ambutisări
într-un sens sau în ambele sensuri etc. Problema stabilirii formei
semifabricatului la această categorie de piese este relativ simplă, dat fiind că
semifabricatul este un disc cu diametrul Do. Suprafaţa acestui disc trebuie să fie
egală cu suprafaţa totală a piesei ambutisate. Pe acest principiu se determină
valoarea lui Do, pentru care se pot utiliza mai multe metode: metoda
descompunerii în arii elementare; metoda bazată pe teorema lui Guldin – Pappus;
metoda grafo – analitică; metoda grafică;
a) Metoda descompunerii în arii elementare se aplică în cazul pieselor de
revoluţie de formă simplă şi constă în însumarea ariilor diferitelor porţiuni în
care se împarte piesa ambutisată şi egalarea acestei sume cu aria
semifabricatului plan. La modul general se poate, deci scrie că:
Do2 n
 A  a1  a 2  ...  a3   a i (6.49)
4 i 1
în care Do este diametrul semifabricatului plan; A – aria piesei ambutisate; a1, a2,
…, a3 - ariile elementelor de suprafaţă delimitate pe piesa ambutisată.
Se obţine deci că:
4
Do  A (6.50)

Ariile suprafeţelor elementare se calculează după relaţii simple, cunoscute
din geometrie şi care sunt, de asemenea, prezentate în unele manuale sau
îndrumare din domeniul ştanţării – matriţării. Calculul diametrului
semifabricatului pentru ambutisările la care nu este necesară o precizie mare se
face după dimensiunile exterioare ale piesei. Atunci când precizia este mai mare
sau la piese la care nu se prevede tăierea, este necesar ca acest calcul să se
realizeze pe după linia medie, ţinând cont de grosimea materialului. 3
3 Se face observaţia că după acelaşi principiu al descompunerii în elemente simple, se

poate determina diametrul semifabricatului plan şi egalând volumele sau masele
semifabricatului cu cele ale piesei finite.
b) Metoda bazată pe teorema lui

Guldin – Pappus se aplică cu
precădere la piesele de revoluţie de
formă complexă, la care suprafaţa nu
mai poate fi împărţită în arii
elementare simple. Conform acestei
teoreme aria generată de o curbă plană
în mişcare de rotaţie în jurul unei axe
conţinută în planul curbei (şi care nu
intersectează curba) este egală cu
produsul dintre lungimea curbei
Fig. 6.17. Schema de calcul a diametrului
generatoare şi lungimea cercului
semifabricatului plan prin metoda Guldin -
Pappus descris de centrul de greutate al
curbei, prin rotirea în jurul axei.
Pentru aceasta se consideră o piesă de revoluţie obţinută prin ambutisare, care
poate fi considerată ca fiind obţinută prin rotaţia curbei AB în jurul axei yy (fig.
6.17). Segmentul AB de lungime L se împarte în segmentele elementare de
lungime l1, l2, …, ln ce au centrele de greutate în punctele s1, s2, …, sn. Distanţele
de la aceste centre la axa de rotaţie sunt r1, r2, …,rn. Ca urmare se poate scrie:
A  2    rG  L  2     ri l i (6.51)
i
în care L este lungimea generatoarei, rG este distanţa de la axa de rotaţie la
centrul de greutate al curbei generatoare, li şi ri sunt lungimile şi respectiv
distanţele de la axa de rotaţie la centrul de masă al unui element oarecare i,
simplu din punct de vedere geometric.
Ca urmare prin egalarea ariei semifabricatului plan cu aria rezultată din
relaţia (6.51) se obţine:
Do2
 2  ri li (6.52)
4 i
de unde:
Do  2 2  ri l i  8rG L (6.53)
i
Pentru determinarea lungimii generatoarei, a poziţiei centrului de greutate
al acesteia şi a razei semifabricatului unei piese ambutisate, se face apel la metode
grafice. O primă soluţie este cea prezentată în figura (6.17). Pentru aceasta se
trasează, mai întâi, la o anumită scară, generatoarea şi se delimitează segmentele
l1, l2, …, ln. Se stabileşte poziţia centrului de greutate pentru fiecare element în
parte şi se determină distanţele până la axa de rotaţie, r1, r2,…, rn. Lungimea
curbei generatoare este considerată ca fiind:
L=l1+l2+…+ln (6.54)
Raza centrului de greutate se determină cu relaţia:
l1r1  l 2 r2  ...  l n rn
rG  (6.55)
l1  l 2  ...  l n
În ipoteza alegerii unor segmente cu lungimi egale, relaţia precedentă devine:
r  r  ...r
r  1 2 n (6.56)
G n
Valorile astfel stabilite pentru rG şi L se introduc în relaţia (6.53).
c) Metoda grafo-analitică de determinare a diametrului semifabricatului plan

porneşte de la relaţia (6.51) şi urmăreşte determinarea lungimii generatoarei şi a
poziţiei centrului de greutate. Pentru aceasta se face apel la o construcţie grafică,
ca cea din figura 6.18. Se presupune ca avem o piesă obţinută prin ambutisare,
piesă a cărei geometrie poate fi considerată ca obţinută prin rotirea curbei AB în
jurul axei yy. În vederea determinării celor două elemente se procedează la
efectuarea construcţiei la scară. Se împarte curba AB în sectoare elementare şi se
determină centrele de greutate ale lor, respectiv s1, s2, …sn. Prin aceste centre se
duc paralele la axa yy . În continuare se realizează o construcţie similară
poligonului funicular. Se ia mai întâi o vertical şi exterior acesteia un punct O. Pe
verticală începând dintr-un punct oarecare A (fig. 6.18, c) se iau lungimile L1, L2,
…, Ln corespunzătoare lungimilor sectoarelor elementare de pe curba
generatoare. În acest fel se obţin razele 1, 2, …n, n+1.
Pe axa de rotaţie yy (fig. 6.18, b) se ia un punct oarecare prin care se duce o
paralelă 1’ la segmentul 1 de pe poligonul funicular. Această dreaptă este
continuată până ce întâlneşte verticala coborâtă prin centru de greutate al primei
curbe, respectiv prin s1. Prin punctul de intersecţie astfel obţinut se duce paralela
Fig. 6.18. Schema de determinare a diametrului semifabricatului plan prin

metoda grafo-analitică
2’ la segmentul 2 de pe poligonul funicular şi se prelungeşte până ce

intersectează verticala coborâtă prin centrul de greutate s2. Se continuă în acest
procedeu până la segmentul (n+1)’. Segmentul 1’ şi (n+1)’ se prelungesc până
ce se întâlnesc într-un punt S. Prin acest punct se ridică o verticală, iar distanţa
dintre axa de rotaţie yy şi această dreaptă, rG reprezintă raza centrului de
greutate al curbei plane. Dat fiind că toată construcţia se realizează la scară,
segmentul rG şi lungimea L pot fi măsurate şi introduse în relaţia (6.53).
c) Metoda grafică de determinare a diametrului semifabricatului plan, are ca

suport figura 6.18, c. Se consideră că din punctul A se ia un segment AB egal ca
lungime cu lungimea generatoarei. Din punctul B astfel determinat se ia în
continuare segmentul BC a cărei lungime este egală cu diametrul cercului
descris prin rotaţia centrului de greutate al curbei plane DG=2rG. În acest fel se
obţine segmentul AC. Se construieşte un semicerc având ca diametru tocmai
acest segment AC. Din punctul B se ridică o perpendiculară care intersectează
cercul astfel construit în punctul E. Se observă că segmentul BE este înălţime în
triunghiul CEA, ceea ce înseamnă că:
BE  BC  BA  2rG L (6.57)
Do
Comparând relaţiile (6.53) şi (6.57) se observă că BE= , ceea ce înseamnă
2
că diametrul semifabricatului plan poate fi determinat prin măsurarea
segmentului BE.
În tabelul 6.3. se prezintă câteva relaţii simplificate pentru calculul
diametrului semifabricatului plan, în cazul ambutisării pieselor de diferite
forme.
6.3.2.1.1. Determinarea lăţimii semifabricatului şi croirea în cazul

ambutisării succesive din bandă
Atunci când se ambutisează piese de mici dimensiuni, în producţie de serie

mare sau de masă, în practică nu se utilizează semifabricate individuale ci sub
formă de bandă, crescând în mod substanţial productivitatea prelucrării şi
reducând foarte mult costul. Dezavantajul major al utilizării acestor tipuri de
semifabricate este acela că se complică foarte mult construcţia matriţei şi, de
asemenea, durabilitatea elementelor sale active este mai scăzută ceea ce conduce
la creşterea costului acesteia. Pentru a putea fi folosit la ambutisare, din
semifabricate de acest tip, materialul trebuie să aibă o foarte bună plasticitate,
pentru a prelua eforturile şi deformaţiile la care este supus, fără tratamente
termice intermediare. Un prim pas în realizarea tehnologiei de ambutisare va fi
alegerea tipului de bandă. Aceasta poate fi intactă, crestată sau cu intervale
decupate şi, de asemenea, numărul de rânduri (unul la piese mai complicate, mai
multe, paralel sau în zigzag, la piese mici de formă circulară şi cu plasticitate
bună) pe care se realizează ambutisarea. Prin realizarea crestăturilor sau a
intervalelor decupate, din semifabricat se separă parţial, semifabricatul circular,
necesar obţinerii piesei ambutisate.
Tabelul 6.3. Relaţii de calcul ale diametrului semifabricatului plan la ambutisarea din
semifabricate individuale a diverselor forme de piese
Ambutisarea din bandă intactă (fig.6.19) se aplică la ambutisarea pieselor de

mici dimensiuni, cu flanşă îngustă (df=1,1…1,2d), cu grosime relativ mare a
semifabricatului g>0,05d şi cu plasticitate ridicată. Este de reţinut că, în acest caz,
în mod obligatoriu, prima şi ultima operaţie de ambutisare se realizează cu
apăsarea – reţinerea semifabricatului. De asemenea, se apreciază că acest tip de
bandă permite mai bine croirea pe mai multe rânduri.
Ambutisarea din bandă crestată (fig.
6.20) sau cu decuparea intervalelor (fig. 6.21
şi fig. 6.22) se aplică pentru piese cu grosime
mică, g<0,05d şi flanşă lată df>(1,1..1,4)d, fiind
mult mai des folosită, mai ales în cazul
pieselor complexe, chiar dacă prin realizarea
crestărilor sau decupărilor, preţul de cost
Fig. 6.19. Dimensionarea creşte în comparaţie cu decuparea din bandă
semifabricatului la ambutisarea
intactă.
succesivă din bandă intactă
Indiferent de tipul benzii, pentru a

determina diametrul circular din care se
realizează piesa, se aplică metodele
cunoscute, prezentate anterior, de obicei
prin egalarea ariilor. Toate calculele se
efectuează după linia medie a grosimii
materialului. La ambutisarea cu
crestarea benzii, dimensiunile
semifabricatelor circulare se determină
prin egalarea suprafeţei
semifabricatului cu suprafaţa piesei
ambutisate, considerând grosimea
Fig. 6.20. Dimensionarea
medie a pereţilor piesei egală cu
semifabricatului la ambutisarea cu
crestarea benzii: a- bandă simplu grosimea iniţială a semifabricatului, iar
crestată, b- bandă dublu crestată la ambutisarea din bandă continuă se ia
în considerare coeficientul de subţiere a
materialului ks=0,96…0,98 pentru ambutisarea pe un rând şi ks=0,92..0,95 pentru
ambutisarea pe mai multe rânduri.
Dimensiunea efectivă a semifabricatului circular se calculează luând în
considerare şi un adaos necesar pentru tăierea marginilor la decuparea completă
a piesei ambutisate. Se va ţine seama, de asemenea, că în prima fază, se va trage
în zona circulară ambutisată, o cantitate de material mai mare decât cea strict
necesară pentru piesa finită. Aceasta permite, ca la următoarele faze, materialul
să fie redistribuit în zona flanşei, concomitent cu micşorarea diametrului, fără a
se produce ruperea. Astfel la ambutisarea din bandă intactă, diametrul efectiv al
semifabricatului circular se calculează cu relaţia:
Do'  1,08  1,1Do (6.58)
În acest caz lăţimea benzii va:
B  Do'  2a 2 (6.59)
în care a2 este puntiţa laterală, având valori cuprinse între 1 şi 1,25 mm în funcţie
de grosimea materialului şi de diametrul Do. Mărimea pasului, p, se va
determina ţinându-se seama de faptul că puntiţa intermediară (a1), în acest caz,
este asigurată datorită adaosului de material, aşa încât:
p= Do'  1,08  1,1Do (6.60)
Fig. 6.21. Perforarea puntiţelor

Fig. 6.22. Semifabricat tip bandă cu
intermediare pentru ambutisarea
perforarea puntiţelor intermediare şi
din bandă
tăiere marginală
Ambutisarea din bandă cu crestături se poate face atât cu crestături simple
cât şi cu crestături duble (fig. 6.20). În acest caz dimensiunea semifabricatului se
stabileşte mai mare dat fiind că la ultima operaţie de decupare, va trebui
îndepărtat un anumit adaos de material b, pentru a obţine o piesă de bună
calitate. Deci, în acest, valoarea diametrului semifabricatului circular va fi:
Do'  Do  b (6.61)
în care Do este diametrul unui semifabricat plan, din care s-ar obţine o piesă
cilindrică cu diametrul d şi înălţimea h, iar b este adaosul pentru tundere cu
valori ce depind de diametrul Do şi de grosimea semifabricatului, valori cuprinse
între 1,2 mm la diametre sub 10 mm şi grosimi sub 0,2 mm, până la 6 mm în
cazul diametrelor mai mari de 60 mm şi a grosimilor mai mari de 3 mm.
Lăţimea benzii în cazul utilizării semifabricatelor cu intervale simplu
crestate se determină cu relaţia:
B  Do'  2a 2 (6.62)
în timp ce pentru intervale dublu crestate se utilizează relaţia:
B  Do'  4a 2 (6.63)
În cazul benzilor cu intervale decupate (fig. 6.21) şi a celor cu intervale
perforate şi tăierea marginilor conturului (fig. 6.22), diametrul semifabricatului
circular se calculează cu aceeaşi relaţie ca şi în cazul crestării intervalelor,
respectiv (6.61). Pentru lăţimea benzii se utilizează însă relaţiile:
B  A  2a 2  1...1,05D  b   2a 2 (6.64)
în cazul intervalelor decupate şi
B  Do'  b (6.65)
în cazul ambutisării din bandă cu perforarea intervalelor.
Lăţimea a a puntiţei care leagă semifabricatul de puntiţa laterală a benzii,

are valori de circa 20-30% din diametrul semifabricatului circular, iar lăţimea
puntiţei laterale este de circa 1,5-3 mm în funcţie de diametrul semifabricatului
circular. Puntiţa intermediară a1 se ia de circa 1,5…3 mm, în funcţie de diametrul
şi grosimea materialului, în timp ce pasul se ia:
p  Do'  (1,5...3)mm (6.66)
În figura 6.23 se prezintă schema de croire a două piese obţinute prin
ambutisarea din bandă intactă şi respectiv din bandă cu decuparea intervalelor.
Asupra calculelor tehnologice necesare la croirea din bandă se va reveni în
capitolele următoare. Amintim aici doar câteva aspecte ce trebuie avute în
vedere încă de la croirea semifabricatului. Trebuie avut în vedere că flanşele se
obţin la dimensiunile de pe desen încă de la prima operaţie şi se menţin în
continuare până la sfârşitul prelucrării. Sunt situaţii când, pentru a îmbunătăţi
condiţiile de deformare, se introduce o fază suplimentară. Pentru a preveni
apariţia cutelor, este recomandat a se lua un număr mai mare de ambutisări,
prin alegerea unor coeficienţi de ambutisare mai mari pe fiecare operaţie.
a)
b)
Fig. 6.23. Succesiunea fazelor la ambutisarea succesivă din bandă: a- bandă intactă, b – cu
intervale decupate
6.3.2.2. Forma şi dimensiunile semifabricatelor la ambutisarea pieselor

paralelipipedice
a) Pentru cutiile cu pereţi scunzi fără raze de racordare la colţuri şi între pereţi
şi fundul cutiei (rc=rf=0) pentru determinarea conturului semifabricatului plan
se procedează astfel:
- se desenează în plan pe linie medie cutia cu pereţii rabătuţi cu 90 (fig.6.24);
- din O1 cu o rază r1 = H se duce un sfert de arc de cerc, şi tot din O1 cu o rază
r2 = 2H se duce un arc de cerc care intersectează laturile fundului în punctele O2
şi O3;
- din O2 şi O3 se duce câte un arc de cerc de rază r1 = H care se racordează cu
arcul trasat cu centrul în O1 şi cu marginea pereţilor rabătuţi;
- tangenta comună dusă la cele două arce trasate din O1 şi O2 intersectează
laturile rabătute în punctele I şi II iar segmentul I-II limitează la cele 4 colţuri
conturul semifabricatului.
b) Pentru cutiile cu pereţi scunzi cu raze

H
de racordare la colţuri relativ mici (rc< )
5
şi rf<rc, se admite că pereţii plani se
obţin prin îndoire şi că ambutisarea are
loc numai la colţurile cutiei.
- se desenează în elevaţie şi în plan
conturul cutiei pe linia medie (fig. 6.25);
- se calculează lungimea desfăşurată
Fig. 6.24. Determinarea conturului a peretelui plan îndoit, plus racordarea
semifabricatului la ambutisarea cutiilor cu fundul, cu relaţia:
dreptunghiulare
l = H + 0,57 rf (6.67)
şi se trasează în plan pereţii rabătuţi la 90, de la linia conturului plan al
fundului din dreptul punctelor 1, 1’, 2, 2’, 3, 3’, 4,4’.
- se calculează raza R a semifabricatului pentru ambutisarea la colţuri, cu
relaţia:
R  rc2  2rc H  r f (0,86rc  0,14r f ) (6.68)
Pentru rc = rf = r, relaţia devine:
R = 2rH (6.69)
- din centrele de curbură a colţurilor O1, …, O4 cu o rază egală cu R se

trasează arce de cerc care intersectează laturile rabătute în punctele I şi I’ iar prin
mijlocul segmentelor I-II şi I’-II’ se duc tangente la arcele de rază R,
determinându-se astfel conturul semifabricatului plan iniţial.
H
c) Pentru cutii cu pereţi scunzi cu raze de racordare la colţuri relativ mari (rc> şi rc 
5
rf) este necesar să se ţină seama de împingerea metalului din colţuri spre pereţii
laterali, întrucât contribuie la creşterea înălţimii pereţilor cutiei. Calculul
dimensiunilor şi trasarea conturului se desfăşoară astfel:
- se desenează în plan conturul cutiei pe linia medie (fig. 6.26);
- se calculează l cu relaţia (6.67) şi se trasează în plan pereţii rabătuţi la 90
din colţurile conturului plan al fundului;
- se calculează R cu relaţia (6.68) şi se trasează la colţurile cutiei arce de cerc
din centrele O1, … , O4;
- se determină la colţuri o rază mai mare:
R1 = x  R (6.70)
pentru compensarea împingerii metalului din colţuri spre pereţii laterali.
Valoarea coeficientului
x rezultă din relaţia:
2
 R 
x = 0,074   + 0,982 (6.71)

 2rc 
-se determină cu relaţiile
(6.72) lăţimile fâşiilor hb şi ha
(pentru cutiile
A
dreptunghiulare cu = 1,5
B
… 2,0) care se îndepărtează
prin tăiere din pereţii plani,
spre a compensa metalul
care se împinge din colţuri
Fig. 6.25. Trasarea conturului semifabricatului plan
în pereţii plani, şi care este
pentru ambutisarea cutiilor dreptunghiulare cu pereţi cuprins între arcele de cerc
scunzi, rf <rc: a) R>0,54-1; b) R=0,54-1; c) R < 0,54- 1 de rază R1 şi R.
Fig. 6.26. Trasarea conturului Fig. 6.27. Trasarea conturului oval a

semifabricatului plan pentru semifabricatului plan pentru ambutisarea
ambutisarea cutiilor dreptunghiulare cutiilor dreptunghiulare relativ înalte (cu
cu pereţi scunzi şi raze mari (rc >
H
; rc  rf sau rc = rf = r, pentru 1) A>1,3B şi
5 H<0,8B
rc  rf)
R2 R2
ha = y hb = y (6.72)
A  2rc B  2rc
în care: y – este un coeficient ce depinde de raportul dintre raza la colţuri şi
lăţimea cuţiei şi are valori cuprinse între 0,04 şi 0,027, sau se calculează cu
relaţia: y = 0,785(x-1); ha < hb;
- se trasează un contur lin racordând (constructiv) arcele cu raza R1 cu arce de
rază Ra şi Rb cu centrul pe bisectoarea unghiurilor drepte Ra > Rb.
d) Cutii pătrate şi dreptunghiulare relativ înalte

d.1. În cazul cutiilor pătrate semifabricatul are formă circulară.
- în cazul rc  rf, diametrul semifabricatului se calculează cu relaţia:
D0  1,13 B 2  4 B( H  0,43r f )  1,72rc ( H  0,5rc )  4r f (0,11r f  0,18rc ) (6.73)
- în cazul rc = rf = r, diametrul semifabricatului are expresia simplificată:
D0  1,13 B 2  4 B( H  0,43r )  1,72( H  0,33r ) r (6.74)
d.2. În cazul cutiilor dreptunghiulare semifabricatul poate avea formă ovală sau
circulară, după cum urmează:
1. Pentru A > 1,3B şi H < 0,8B semifabricatul plan are formă ovală (fig. 6.27)
calculul dimensiunilor şi trasarea conturului semifabricatului plan se desfăşoară
astfel:
- se trasează în plan conturul cutiei pe linia medie;
B
- se împarte lungimea medie A a cutiei în 3 porţiuni, cu lungimile , A–B,
2
B
;
2
- se calculează D0 pentru ambutisarea cutiei pătrate cu relaţia (6.73) sau
(6.74);
D0
- din O1 şi O2 cu o rază se trasează două arce de cerc;
2
- lungimea semifabricatului oval se determină cu relaţia:
K
  
D0 ( B  2r f )  B  2 H  0,43r f ( A  B)
(6.75)
A2 f f
- în general K<L; se racordează arcul de rază R0 cu conturul plan la lăţimea K

K
printr-un arc de cerc de rază R2 , obţinându-se conturul semifabricatului
2
plan, oval.
2. Pentru A<1,3B şi H<0,8B se poate lua K = D0; semifabricatul având tot
formă ovală.
3. Pentru L  (1,03 – 1,05)K, se poate utiliza un semifabricat circular cu
diametrul D0' = L
6.3.2.3. Forma şi dimensiunile

semifabricatelor la ambutisarea
pieselor de formă complexă
asimetrică
În categoria pieselor de formă

complexă sunt cuprinse piesele
asimetrice de diferite forme, piese
pentru caroserii auto, precum şi
piese ce nu au forma corpurilor de
revoluţie sau paralelipipedice.
Pentru a stabili forma şi
dimensiunile semifabricatelor se
folosesc, în general, metode
aproximative, sau se utilizează
metoda liniilor de alunecare.
Definitivarea dimensiunilor
semifabricatelor se face prin
încercări experimentale.
Dacă piesele se pot executa
Fig. 6.28. Obţinerea semifabricatului pentru dintr-o singură operaţie de
ambutisarea unei piese asimetrice
ambutisare, se procedează după cum urmează:

- se împarte piesa în elemente simple pentru care se calculează uşor
dimensiunile desfăşuratelor;
- se stabilesc valorile adaosului tehnologic necesar pentru reţinerea
materialului la ambutisarea acestui tip de piese şi pentru tăierea marginilor;
- se aranjează desfăşuratele în ordinea în care acestea sunt prevăzute în piesă;
- se construieşte conturul curbiliniu, cu treceri line, astfel încât porţiunile
vecine din materialul ce se adaugă să fie egale cu cele care se scot şi se taie, după
trasaj, din semifabricatul rezultat;
- se realizează o ambutisare, se controlează piesa obţinută şi se aduc
corecturile necesare semifabricatului. Se refac atâtea ambutisări până la
obţinerea semifabricatului cu formă optimă, după care se realizează matriţa.
În figura 6.28 se prezintă exemplul unei piese cu un contur format dintr-o
porţiune rectilinie AF şi cinci porţiuni curbilinii. Mai întâi se determină
lungimea desfăşuratei pentru porţiunea rectilinie şi razele zonelor curbilinii,
folosind relaţii cunoscute. Se trasează apoi, conturul lin, care va fi obţinut prin
racordarea desfăşuratelor corespunzătoare fiecărei porţiuni a cutiei, asigurându-
se egalitatea ariilor vecine u1=v1, u2=v2 ş.a.m.d.. Se stabileşte lungimea
desfăşuratei piesei, considerând că deformarea se produce ca şi la îndoire şi
ţinând cont de deformarea radială a materialului prin înmulţirea deformării cu
un coeficient subunitar.
O altă posibilitate de stabilire orientativă a formei şi dimensiunilor
semifabricatului plan la piese de formă complexă constă în prelucrarea unui
mulaj după un model al piesei (sau chiar după o piesă existentă în cazul în care
produsul se fabrică după un model dat). Mulajul este format din câteva straturi
Fig. 6.29. Formele semifabricatelor plane, necesare obţinerii de piese cu forme complexe,
prin ambutisare rezultate prin metoda liniilor de alunecare
de tifon înmuiate în parafină, prin întinderea pe o planşetă a acestui mulaj se
obţine forma semifabricatului. Formele intermediare obţinute până la întinderea
plană a mulajului pot fi folosite pentru stabilirea formei piesei, respectiv a
formei elementelor active ale matriţelor, pentru operaţiile intermediare de
ambutisare atunci când obţinerea formei finite se realizează în mai multe
operaţii de ambutisare.
Forma semifabricatelor plane se trasează foarte precis prin aplicarea
metodei liniilor de alunecare, determinând în acest fel cantitatea de material care
trebuie să curgă, în fiecare direcţie, pentru a rezulta piesa cu un anumit contur.
În figura 6.29 se prezintă câteva exemple de contururi ale semifabricatelor,
necesare obţinerii diferitelor piese, trasate prin această metodă
6.3.3. Calitatea şi precizia pieselor ambutisate
6.3.3.1. Calitatea pieselor ambutisate
În cazul pieselor ambutisate, calitatea pieselor se apreciază, atât prin

rugozitatea suprafeţei interioare şi exterioare obţinută după ambutisare, cât şi
prin modificarea proprietăţilor de bază ale materialului semifabricatului, ca
urmare a deformaţiilor introduse la prelucrare.
Calitatea pieselor ambutisate depinde de o serie de factori cum sunt: natura
şi structura materialului prelucrat (inclusiv anizotropia sa), starea suprafeţei
semifabricatului înainte de ambutisare, starea suprafeţelor şi geometria zonelor
de lucru ale elementelor active, valoarea jocului dintre acestea, gradul de
deformare, calitatea lubrifierii, utilizarea elementelor de apăsare – reţinere şi
presiunea cu care acestea acţionează etc. Se apreciază că atât la interiorul cât şi la
exteriorul piesei ambutisate nu se înregistrează abateri semnificative ale
rugozităţii suprafeţei prelucrate faţă de cea a semifabricatului. Rugozitatea poate
fi înrăutăţită dacă placa activă, poansonul sau placa de apăsare – reţinere nu
sunt corespunzătoare. În cazul utilizării unor elemente active cu zonă de lucru
rugoasă, sau cu raze de racordare prea mici sau cu joc necorespunzător,
rugozitatea piesei prelucrate creşte. De asemenea, rugozitatea se înrăutăţeşte
dacă semifabricatul utilizat are o structură cristalină cu grăunţi mari orientaţi
nefavorabil deformării.
La ambutisare pot apărea o serie de defecte sau chiar rebuturi cum ar fi
variaţia grosimii pereţilor, urme de zgârieturi pe suprafaţa piesei, fisuri şi
ruperi, ondulaţii şi cute, ovalităţi, neuniformităţi ale înălţimii piesei etc.
Principala cauză, a variaţiilor de grosime ale pereţilor şi a variaţiilor de
înălţime a lor, rămâne jocul neuniform dintre poanson şi placă ca urmare a unor
poziţii dezaxate sau neperpendiculare dintre poanson şi placă şi, de asemenea,
într-o mai mică măsură, apăsarea neuniformă a elementelor de apăsare –
reţinere.
Calitatea pieselor ambutisate devine net necorespunzătoare în cazul
utilizării unei frecări uscate, sau a unor lubrifianţi necorespunzători, dat fiind că
particule mici ale materialului prelucrat se vor suda pe zonele active şi vor
zgâria suprafaţa prelucrată. De aceea, lubrifianţii utilizaţi trebuie să formeze o
peliculă cu o bună aderenţă, uniformă şi rezistentă la presiunile ridicate care
apar în procesul de ambutisare, el nu trebuie să se evaporeze să-şi schimbe
proprietăţile sau să devină instabil chimic la temperaturile ce se dezvoltă în
timpul lucrului (circa 300-350oC), să poată fi înlăturat uşor de pe piese după
ambutisare etc. În practică se utilizează cu mult succes lubrifianţii cu adaos de
talc şi grafit, care reduc de 2-3 ori coeficientul de frecare şi sporesc durabilitatea
ştanţei de 3-5 ori faţă de cazul ungerii cu lubrifianţi fără adaos. De obicei se unge
semifabricatul, (măcar pe una din părţi), dar în cazuri extreme se poate recurge
şi la ungerea elementelor active cu care se freacă semifabricatul. Este indicat ca,
pe cât posibil, partea din semifabricat care vine în contact cu poansonul să
rămână neunsă pentru a evita alunecarea şi întinderea piesei. De asemenea se
indică ca în cazul ambutisării unor semifabricate subţiri, pentru a se evita ieşirea
materialului dintre placa de apăsare şi placa de ambutisare, să nu se efectueze
lubrifiere la prima operaţie. După ambutisare lubrifiantul se îndepărtează de pe
suprafaţa piesei prin degresare, spălare cu benzină, curăţire cu ultrasunete etc.
6.3.3.2. Precizia pieselor ambutisate
Precizia la ambutisare se apreciază prin precizia la grosimea piesei, prin

precizia de formă şi dimensiuni în secţiune transversală şi longitudinală, prin
precizia de formă şi dimensiuni pe înălţime.
În principiu, asupra preciziei de prelucrare la ambutisare, influenţează
aceiaşi factori ca şi în cazul calităţii pieselor. Influenţa fiecărui factor individual
este greu de separat, de aceea, de obicei se fac aprecieri globale. Astfel, factorii
legaţi de materialul prelucrat influenţează, în special, asupra gradului de
modificare a grosimii pereţilor, asupra arcuirii elastice a piesei după scoaterea
din zona activă a matriţei, precum şi asupra formării unor zone cu denivelări la
înălţimea pieselor ambutisate.
Modificarea grosimii materialului, cu toate că nu este dorită, apare atât în
secţiunea longitudinală, cât şi în secţiunea transversală (mai ales înspre capătul
liber al piesei). Variaţia grosimii în secţiune longitudinală se realizează în sensul
subţierii materialului, cu până la maxim 10-18% în cazul ambutisării cu reţinere
şi cu maxim 20-28% în cazul ambutisării libere, în zona de bază a piesei, şi în
sensul unei îngroşări în peretele lateral de la capătul liber al piesei, cu valori de
10-12%, respectiv 20-30% din grosimea materialului. În secţiune transversală
modificarea grosimii este mai evidentă spre capătul liber al piesei cilindrice fără
flanşă. Aceasta este cauzată, în special, de anizotropia proprietăţilor materialului
prelucrat şi de geometria zonei active a matriţei.
După ambutisare, piesa suferă o serie de abateri de formă şi dimensionale.
Abaterea de formă se manifestă printr-o arcuire elastică ce apare, la piesele fără
flanşă în zona capătului liber, iar la piesele cu flanşă într-o zona situată la circa
(0,3-0,5)h de bază, h fiind înălţimea piesei. În general arcuirea pieselor cu flanşă
este mai mică decât cea a pieselor fără flanşă. O dată cu creşterea diametrului
pieselor ambutisate, creşte valoarea abaterii dimensionale. În general, se
consideră că prin ambutisare se pot obţine precizii dimensionale
corespunzătoare treptelor de toleranţă 8-10 (chiar 6-7 în cazul calibrării).
Datorită anizotropiei materialului la ambutisare pot apărea şi
neuniformităţi ale înălţimii piesei (festoane).
Pentru a se evita zgârieturile pe suprafaţa piesei, pe lângă o lubrifiere
corespunzătoare este indicată şi utilizarea unor plăci de ambutisare cu duritate
mai mică decât a semifabricatului şi perfect finisate. În acest caz, însă piesa
rezultă cu abateri dimensionale semnificative. Un alt defect ce trebuie evitat este
cel al apariţiei fisurilor şi ruperilor în materialul piesei, ca urmare a unor eforturi
de întindere radială mult prea mari, a unui joc neuniform între poanson şi placa
activă, a frecării prea mari dintre semifabricat şi suprafeţele active ale plăcii şi
elementul de apăsare dar şi a plasticităţii insuficiente a materialului sau a
ecruisării sale în timpul procesului. Eliminarea acestor defecte se face prin
alegerea unor raze de racordare suficient de mari şi care să nu fie exagerat de
diferite de la o operaţie la alta, a unor suprafeţe active cu rugozităţi mici şi
lubrifiate corespunzător, prin amplasarea corectă a elementului de apăsare –
reţinere etc.
Ondulaţiile şi cutele apar, de obicei, la marginea piesei, aşa cum s-a arătat,
în special, din cauza unei apăsări-reţineri necorespunzătoare dar şi a unei raze
de racordare prea mari a plăcii de ambutisare. Acestea la rândul lor pot produce
fisuri, ruperi sau subţieri succesive pe porţiuni din materialul piesei şi în special
în zona de trecere de la pereţii verticali la fundul piesei.
6.3.3.3. Ecruisarea materialului la ambutisare
În timpul ambutisării, în anumite condiţii, are loc un fenomen puternic de

ecruisare a materialului, prin care rezistenţa mecanică creşte iar plasticitatea şi
tenacitatea scad. În urma acestui fenomen, capacitatea metalelor de a se deforma
plastic scade devenind improprii unor noi procese de ambutisare.
Metalele utilizate la ambutisare au fie o ecruisare medie (cum sunt oţelurile
cu conţinut redus de carbon, alama, aluminiu recopt etc.) fie o ecruisare
puternică (ca oţelul inoxidabil, cupru recopt, oţelurile austenitice, aliajele de
titan şi magneziu). Pentru a se înlătura efectele ecruisării după 3-4 operaţii de
ambutisare în cazul primei categorii de metale şi după 1-2 operaţii în cazul celei
de a doua, se prevăd tratamente de recoacere, sau se prevăd tehnologii de
ambutisare alcătuite dintr-un număr mai mare de operaţii, dar cu grade de
deformare mai mici.
De obicei, recoacerii la parametrii corespunzători materialului respectiv, îi
sunt supuse piesele în întregimea lor, chiar dacă, cel mai indicat, ar fi ca doar
zona flanşei să fie supusă unui asemenea tratament, lucru posibil prin utilizarea
unor curenţi de inducţie de frecvenţă normală sau de înaltă frecvenţă (în cazul
prelucrării pe flux). Recoacerea se face în atmosferă neutră, pentru înlăturarea

oxizilor utilizându-se operaţii de decapare chimică sau electrolitice urmate de
spălări pentru înlăturare a oxizilor.
6.4. Tehnologia ambutisării şi elemente de construcţie a sculelor şi

utilajelor necesare ambutisării
Ca şi în cazul celorlalte procedee de deformare plastică la rece, şi în cazul

ambutisării precizia şi calitatea pieselor obţinute depinde, într-o măsură foarte
mare de construcţia uneltelor prin care se realizează şi de corecta stabilire a
tehnologiei de ambutisare.
6.4.1. Tehnologia ambutisării diferitelor tipuri de piese
6.4.1.1. Tehnologii de ambutisare a pieselor cilindrice fără flanşă din

semifabricate individuale
În vederea realizării pieselor cilindrice fără flanşă din semifabricate

individuale sunt necesare a se efectua următoarele calcule tehnologice:
determinarea diametrului semifabricatului plan, determinarea coeficienţilor de
ambutisare pe operaţii, determinarea numărului operaţiilor de ambutisare,
determinarea tipului ambutisării, determinarea razelor de racordare a
elementelor active, determinarea dimensiunilor intermediare. Se prezintă, pe
scurt, în continuare, modul de realizare a acestor calcule.
a) Determinarea diametrului semifabricatului plan Do se face prin una din

metodele prezentate anterior, de obicei prin descompunerea piesei în arii
elementare, dată fiind simplitatea geometrică a acesteia. Calculele se fac, în cazul
unei precizii mai mari pe fibra medie a materialului, iar în ipoteza unei precizii
obişnuite, pe dimensiunile exterioare ale piesei.
b) Determinarea coeficienţilor de ambutisare este un element deosebit de

important, dat fiind că în funcţie de valorile acestora se stabileşte în continuare
întreaga tehnologie, cu toate că el nu descrie în cel mai fidel mod posibil
mecanismele deformării care au loc. În cazul pieselor cilindrice, fără flanşă,
coeficientul de ambutisare poate fi definit prin raportul:
d
m (6.76)
Do
în care d este diametrul piesei cilindrice ambutisate, iar Do este diametrul
semifabricatului. Valoarea inversă a coeficientului de ambutisare, se notează cu
K şi se numeşte grad de deformare. Dificultăţile de realizare a ambutisării sunt
cu atât mai mari cu cât coeficientul de ambutisare este mai mic.
Valoarea coeficientului de ambutisare m nu poate să scadă sub o anumită
valoare minimă, dat fiind că pereţii piesei pot prelua doar o anumită forţă
maximă. În vederea determinării valorii minime a coeficientului de ambutisare
în relaţia forţei de ambutisare, se consideră cazul ideal când nu există tensiuni
de frecare sau de îndoire, aşa încât relaţia (6.35) devine:
 R  1
F   c  ln dg   c  ln dg (6.77)
 r  m
1
Prin egalarea acesteia cu o forţă maximă F   cdg rezultă că ln
 1 , de unde
m
1
rezultă valoarea limită a coeficientului de ambutisare ca fiind m   0,37 .
e
Această valoare corespunde unor condiţii ideale de deformare şi nu poate fi
atinsă niciodată în practică. Mărimea coeficientului de ambutisare se determină
pe cale experimentală, în funcţie de forma geometrică a piesei, de grosimea
g
relativă a semifabricatului ( g r   100 ) şi de natura materialului. În îndrumare
Do
de proiectare se găsesc prezentate, sub formă tabelară asemenea valori. Pentru
condiţii concrete de lucru valorile coeficientului de ambutisare nu scad sub 0,5-
0,55 şi depinde de forma geometrică a piesei, de starea suprafeţei
semifabricatului şi a pieselor active ale matriţei etc. Valoarea maximă a
coeficientului de ambutisare este cel mult 1 şi se atinge atunci când se execută
doar o operaţie de calibrare pe rază.
Într-un caz concret se calculează un coeficient de ambutisare total:

dn
mt  (6.78)
Do
în care dn este diametrul piesei de pe desen, ce trebuie realizat după ultima
operaţie de ambutisare (a n-a).
Se mai definesc, de asemenea, o serie de coeficienţi de ambutisare pe
operaţii, ca raport între perimetrele succesive ale pieselor ambutisate:
d1 d d d d n d
m1   1 , m 2  2  2 ,…., m n   n (6.79)
Do Do d1 d1 d n 1 d n 1
în care d1, d2,…, dn, sunt diametrele pieselor obţinute la operaţiile întâi, a doua
respectiva ultima.
Coeficienţii de ambutisare mi sunt stabiliţi pe cale experimentală şi se
găsesc prezentaţi sub formă de tabele în funcţie de grosimea relativă gr, de tipul
ambutisării – cu sau fără apăsare reţinere etc. În tabelele 6.4 şi 6.5 se prezintă
valorile acestor coeficienţi pentru oţel şi alamă moale. Aceste valori sunt valori
limită inferioare şi în calcule se pot adopta valori mai mari sau cel puţin egale cu
valorile din tabel, în nici un caz neadoptându-se valori mai mici. Dacă, în
general, valorile coeficientului de ambutisare, la prima operaţie de ambutisare
este mai mare ca 0,5, la următoarele operaţii aceşti coeficienţi sunt mai mari ca
0,65-0,7. În cazul ambutisării cu reţinerea materialului coeficienţii de ambutisare

pe operaţii sunt cu 2-4% mai mici decât în cazul ambutisării fără reţinerea
semifabricatului. Valorile coeficienţilor de ambutisare intermediare sunt mai
mari cu 1,5-2% în cazul materialelor cu plasticitate ridicată, cum e cazul
aluminiului, şi cu 1,5-2% mai mici la materialele cu plasticitate scăzută. De
asemenea, în cazul utilizării unor materiale recoapte coeficienţii de ambutisare
cresc cu până la 3-5%. Valorile lui mi se iau spre limita inferioară pentru raze
mari de racordare ale plăcii active rpl=(8…1,5)g şi spre limita superioară pentru
rpl=(4…8)g. Tehnologul va alege, aşadar, valorile coeficienţilor de ambutisare pe
operaţii, din tabele.
Tabelul 6.4. Valorile coeficienţilor de ambutisare a pieselor fără flanşă şi fără

element de apăsare a semifabricatului, cu bucata, pentru ambutisarea adâncă a
OLC 10, OLC 15 şi a alamei moi
m g
 100
D0
>3 3 2,5 2 1,5

m1 0,50 0,53 0,55 0,60 0,60
m2 0,70 0,75 0,75 0,75 0,80
m3 0,75 0,80 0,80 0,80 0,84
m4 0,78 0,84 0,84 0,84 0,87
m5 0,82 0,87 0,87 0,87 0,90
Tabelul 6.5. Valorile coeficienţilor de ambutisare a pieselor cilindrice fără

flanşă în cazul lucrului cu element de apăsare a semifabricatului cu bucata
pentru ambutisarea adâncă a OLC 10, OLC 15 şi a alamei moi.
m g
100
D0
2…1,5 1,5…1,0 1,0…0,6 0,6…0,3 0,3…0,15 0,15…0,08
m1 0,50 0,53 0,55 0,60 0,60 0,60…0,63
m2 0,70 0,75 0,76 0,77 0,80 0,80…0,82
m3 0,75 0,80 0,80 0,80 0,82 0,82…0,84
m4 0,78 0,84 0,84 0,84 0,85 0,85…0,86
m5 0,82 0,84 0,85 0,87 0,87 0,87…0,88
După cum se poate observa se poate scrie:

mt  m1  m 2  ....  m n (6.80)
condiţie care trebuie îndeplinită prin alegerea corespunzătoare a valorilor şi a
numărului coeficienţilor de ambutisare pe operaţii.
c) Determinarea numărului operaţiilor de ambutisare se face pornind de la

coeficientul de ambutisare mt. Se compară acest coeficient cu valoarea tabelată a
lui m1.
- dacă mtm1 piesa se va obţine într-o singură operaţie, la care coeficientul
de ambutisare este mt;
- dacă mt<m1 atunci pentru realizarea piesei sunt necesare două sau mai
multe operaţii. În acest caz se ia m2 din tabele şi se face produsul m1m2,
produs ce se compară cu mt.
- dacă mtm1m2 piesa se execută din două operaţii;
- dacă mt<m1m2 piesa se va executa din cel puţin trei operaţii. În acest
caz se alege din tabel coeficientul de ambutisare m3 şi produsul
m1m2m3 se compară cu coeficientul total mt ş.a.m.d.
Primul coeficient de ambutisare mn pentru care produsul cu precedenţii
conduce la o valoare mai mică sau egală cu cea a coeficientului de ambutisare
total va indica numărul n al operaţiilor de ambutisare prin care se poate obţine
piesa.
Este evident că egalitatea se va obţine în foarte puţine cazuri, de obicei
având de a face cu o relaţie mt>m1m2…mn. Pentru ca piesa să rezulte cu
dimensiunile de pe desenul de execuţie trebuie însă ca prin operaţiile
intermediare ce se execută cu coeficienţii de ambutisare m1, m2, …, mn, să rezulte
un coeficient total egal cu cel dat de relaţia (6.78). În vederea rezolvării acestei
probleme se majorează mai întâi, prin încercări coeficientul m1 până la maxim
valoarea din tabel a coeficientului m2 şi se verifică dacă se obţine în acest interval
egalitatea. Dacă nu, se majorează m2 până la maxim valoarea lui m3, ş.a.m.d.,
până la stabilirea egalităţii. În practică aproape întotdeauna problema egalităţii
se rezolvă încă de la majorarea coeficientului m1. Oricum după acest calcul
trebuie să fie foarte clar stabilite valorile coeficienţilor mi ale operaţiilor
intermediare de ambutisare, prin care piesa poate fi realizată.
Pentru stabilirea numărului operaţiilor de ambutisare, se mai consideră
uneori că valorile coeficienţilor de ambutisare, începând cu a doua operaţie, sunt
egali, adică:
m2= m3=…=mn (6.81)
În aceste condiţii coeficientul total de ambutisare poate fi scris ca fiind:
mt=m1m2(n-1) (6.82)
De unde, prin logaritmare, se obţine:
ln d n  ln m1 Do 
n  1 (6.83)
ln m 2
relaţie ce poate fi utilizată, pentru calculul aproximativ al numărului operaţiilor
de ambutisare.
d) Determinarea tipului de operaţie cu sau fără apăsare reţinere (vezi şi figura

6.5) se face în funcţie de numărul operaţiei care are loc.
Astfel, la prima operaţie, ambutisarea se realizează cu element de apăsare –
reţinere a semifabricatului dacă grosimea relativă a semifabricatului gr<1,5 sau
coeficientul de ambutisare m1<0,6. Ambutisarea se execută cu sau fără apăsare
reţinere dacă 1,5gr2 şi m1=0,6. Ambutisarea se poate efectua fără apăsarea –
reţinerea semifabricatului dacă gr>2 şi m1>0,6.
La următoarele operaţii, ambutisarea se

efectuează cu element de apăsare – reţinere
a materialului semifabricatului dacă gri<1 şi
mi<0,8; ambutisarea se efectuează cu sau
fără element de apăsare reţinere dacă
1gri1,5 şi m=0,8; ambutisarea se efectuează
fără element de apăsare reţinere a
Fig. 6.30. Schema ambutisării fără semifabricatului dacă gri>1,5 sau mi>0,8. Cu
apăsare-reţinerea semifabricatului gri s-a notat grosimea relativă la operaţia i,
g
g ri  100 , di fiind diametrul piesei la
di
operaţia i, iar mi este coeficientul de ambutisare.
În figura 6.30 se prezintă schema de ambutisare, fără apăsarea – reţinerea
semifabricatului.
e) Determinarea razelor de racordare a elementelor active se realizează, în

principal, în funcţie de grosimea relativă şi de tipul ambutisării. Razele de
racordare a elementelor active sunt factori deosebit de importanţi în procesul
tehnologic de ambutisare. Astfel raza de racordare a plăcii active influenţează
mărimea eforturilor ce apar în material, mărimea forţelor de frecare şi
fenomenul de apariţie a
cutelor la ambutisare.
Mărimea razei de racordare a
poansonului influenţează
rezistenţa semifabricatului în
zona de solicitare maximă
(secţiunea periculoasă) ce este
situată la racordarea peretelui
vertical cu fundul piesei.
Razele de racordare a plăcilor
active la ambutisarea pieselor
cilindrice cu flanşă, la ultima
operaţie, trebuie să fie egale
cu razele de racordare a
flanşei, iar raza de racordare
a poansonului trebuie să fie
egale cu raza de racordare a
fundului piesei.
Mărimile razelor de
racordare la diferite operaţii
de ambutisare se calculează
Fig. 6.31. Mărimea razelor de racordare a elementelor în conformitate cu figura 6.31
active la ambutisarea din semifabricate individuale: şi cu indicaţiile ce urmează.
a - poanson cu rază de racordare; b - poanson teşit
La prima operaţie de
ambutisare a pieselor cilindrice, cu sau fără flanşă, raza de racordare a plăcii de
ambutisare se determină folosind relaţia:
rm1  0,8 Do  d1 g (6.84)
Razele de racordare ale plăcilor de ambutisare în cazul pieselor cilindrice

fără flanşă la operaţiile 2…n şi ale pieselor cilindrice cu flanşă la operaţiile
2…(n-1), se calculează cu relaţia:
rmi ( 2...n)  0,8 d i 1  d i g (6.85)
Pentru ambutisarea pieselor cu flanşă, la ultima operaţie de ambutisare

trebuie să fie respectată condiţia:
rmn  rF , rF(5…8)g (6.86)
Poansoanele de ambutisare se execută în două variante: cu rază de racordare

şi cu teşituri sub un anumit unghi până la operaţia (n-1). Poansoanele cu rază de
racordare se utilizează pentru piese cilindrice mici cu dn<100 mm precum şi
pentru piese cu flanşă şi cu configuraţie complexă.
Razele de racordare ale poansoanelor cu racordări se aleg în funcţie de
tipul ambutisării, cu sau fără apăsare reţinere. La ambutisarea fără apăsarea-
reţinerea semifabricatului se folosesc relaţiile de calcul:
Do  d 1  2 g
r p1 
2
d  di  2g
r pi ( 2..n 1)  i 1 (6.87)
2
r pn  r f
Dacă la o operaţie, i, raza de racordare a poansonului rezultă mai mică
decât raza la fund a piesei, atunci, pentru toate operaţiile care urmează, raza
poansonului se va adopta egală cu raza la fund a piesei rf. Se recomandă, de
asemenea, ca raza la fund a piesei să îndeplinească condiţiile rf(2…3)g în cazul
că g>6 mm şi rf(1,5…2)g, în cazul g<6 mm.
În cazul utilizării poansoanelor cu racordări şi dacă ambutisarea se face cu
apăsarea-reţinerea semifabricatului, se folosesc următoarele relaţii de calcul:
- pentru prima operaţie de ambutisare:
- dacă gr>0,5 atunci rp1=rm1;
- dacă 0,2gr0,5 atunci rp1=1,5rm1;
- dacă gr<0,2 atunci rp1=2rm1;
- pentru următoarele operaţii începând cu a doua, se recomandă ca razele de
racordare ale poansoanelor să fie egale cu cele ale plăcilor de ambutisare, iar la
ultima operaţie să fie egală cu raza la fund a piesei, adică rp2..(n-1)=rm2…(n-1),
rp=rf.
Poansoanele cu fundul teşit se recomandă în cazul ambutisării pieselor

cilindrice mici şi mari cu diametre mai mari decât 100 mm. Unghiul de înclinare
a părţii teşite α faţă de fund se ia după cum urmează:
α=30o, dacă g<0,75 mm;
α=40o , dacă 0,75g1,5 mm;
α=45o, dacă g>1,5 mm.
Razele de racordare a părţii cilindrice a poansoanelor cu partea înclinată şi a
părţii înclinate cu fundul plan se iau după cum urmează:
- la prima operaţie de ambutisare rp1=rm2;
- la operaţiile 2…(n-1): rp2…(n-1)=rm3…n;
- la ultima operaţie de ambutisare: rpn=rf.
În practică se recomandă să se utilizeze razele minime, dat fiind că din raze
mici se pot executa raze mai mari, nu şi invers, iar la raze de racordare mari,
când materialul scapă de sub dispozitivul de apăsare – reţinere, pot apărea
ondulaţii semnificative ale piesei. Orientativ, valori ale razelor de racordare ale
muchiilor active sunt date în tabelul 6.6.
Tabelul 6.6. Valorile aproximative, în mm, ale razelor de racordare ale

muchiilor plăcii active, în cazul ambutisării cu valori normale ale
coeficienţilor de ambutisare
Tipul plăcii [g/D0] 100

2,0…1,0 1,0…0,2 0,2…0,06
- plană pentru piese fără flanşă (6…8) g (8…10) g (10…15)g
- plană pentru piese cu flanşă (10…15) g (15…20) g (20…30) g
- cu nervuri de frânare (6…6) g (6…8) g (8…10) g
f) Determinarea dimensiunilor intermediare ale pieselor ambutisate constă în

găsirea valorilor diametrelor şi ale
înălţimilor semifabricatelor cave
intermediare (fig.6.32). Calculul
diametrelor se face după ce s-a realizat
condiţia mt=m1m2…mn, cu relaţiile:
d1  m1 Do ; d 2  m 2 d1 ;.....d n  m n d n 1 ; (6.88)
Pentru calculul înălţimilor

intermediare se utilizează metoda egalării
ariilor, ţinând cont de valorile diametrelor
şi ale razelor de racordare ale elementelor
active pe fiecare piesă. Acest calcul este
necesar pentru a determina lungimea
Fig. 6.32. Schema ambutisării în mai multe cursei poansoanelor, precum şi a cursei
operaţii
berbecului presei.
Tabelul 6.7. Formule pentru calculul ariilor suprafeţelor geometrice simple
Nr. Suprafaţa Schiţa Formula
crt
1. Coroană A = 0,7854 (d22 - d12)
2. Cilindru A = d·h
3. Con 
A dh 
2

d d 2  4h 2
4
4. Semisferă A = 2 π r2
5. Trunchi de con 
A= l (d1 + d2)
2
6 Zonă sferică A = 2π r h
7. Calotă sferică A  2   r  h 

   r 2  h2 
8. Sfert de inel A =  (2    d1  r  8r 2 )
sferic 4
a) convex
b) concav
A=  (2    d1  r  8r 2 )
4
9. Fragment de A = π (d1 L+2 r h)

inel sferic: în care:
a) convex 
L= r· αo
180
A = π (d1 L - 2 h)
în care:
b) concav 
L= r· αo
180
Valoarea înălţimilor (adâncimilor) semifabricatelor intermediare rezultă:

I - Din egalarea suprafeţei semifabricatului cav la operaţia respectivă cu
suprafaţa semifabricatului plan, adică:
A1  A0 ;...; An 1  A0 (6.89)
II - Din egalarea suprafeţei semifabricatului cav la operaţia curentă cu cea
de la operaţia anterioară, adică:
A1  A0 ; A2  A1 ;...; An 1  An  2 (6.90)
Pentru calculul acestor arii este necesară descompunerea în arii elementare
şi cunoaşterea relaţiilor de calcul a ariilor suprafeţelor geometrice în care se
descompune semifabricatul. În tabelul 6.7 sunt date câteva din aceste relaţii
pentru figurile geometrice mai des întâlnite în componenţa pieselor ambutisate.
După efectuarea calculelor trebuie ca înălţimea calculată la ultima operaţie
să corespundă cu cea de pe desenul de execuţie al piesei.
6.4.1.2. Tehnologia ambutisării pieselor cilindrice cu flanşă îngustă
df
Piesele cilindrice cu flanşă (fig.6.33) se clasifică în funcţie de raportul în:
dn
df
a) piese cilindrice cu flanşă îngustă, dacă 1,4…1,1;
dn
b) piese cilindrice cu flanşă lată dacă
df
>1,1…1,4.
dn
Ambutisarea pieselor cilindrice cu flanşă
îngustă se face după următoarea tehnologie:
- se execută, mai întâi, un semifabricat
Fig. 6.33. Piesă cavă cu flanşă cav, printr-o operaţie de ambutisare a
unei piese cilindrice fără flanşă, după
tehnologia prezentată anterior;
- se formează, treptat, o flanşă conică;
- se transformă, la ultima operaţie de ambutisare, flanşa conică în flanşă
plană.
Calculele tehnologice sunt identice cu cele de la ambutisarea pieselor
cilindrice fără flanşă din semifabricate individuale. Se ţine seama de faptul că
înălţimea piesei cilindrice trebuie să fie mai mare, astfel încât, din surplusul de
material pe înălţime, să se realizeze flanşa piesei. Pentru determinarea înălţimii
suplimentare se utilizează tot metoda egalării ariilor.
6.4.1.3. Tehnologia ambutisării pieselor cilindrice cu flanşă lată
Ambutisarea pieselor cilindrice cu flanşă lată prezintă o serie de

particularităţi în comparaţie cu ambutisarea pieselor cilindrice fără flanşă. În
acest sens trebuie respectate o serie de reguli, dintre care, o parte, sunt
prezentate în continuare.
La prima operaţie de ambutisare trebuie să se tragă prin placa activă o
cantitate de metal necesară pentru a se obţine în
final forma piesei din desen, iar diametrul flanşei
semifabricatului cav trebuie să fie egal cu
diametrul flanşei de pe desen, plus adaosul
prevăzut pentru tunderea marginilor (Df+h).
La următoarele operaţii se vor micşora,
treptat, razele de racordare şi diametrul
semifabricatelor intermediare şi se vor mări
înălţimile acestora (fig.6.34), menţinându-se
valoarea diametrului flanşei de pe desen. La
ultima operaţie de ambutisare se obţine piesa cu
dimensiunile din desen.
Flanşa poate fi dreaptă, poate fi înclinată sub
un anumit unghi faţă de axa piesei, sau poate fi
cu margini răsfrânte. Succesiunea fazelor la
ambutisarea cu flanşă dreaptă cu margini
răsfrânte şi la ambutisarea cu flanşă înclinată
Fig. 6.34. Schema de este prezentată în figura 6.35.
ambutisare a pieselor cilindrice Particularităţile procesului de ambutisare a
cu flanşă lată pieselor cilindrice cu flanşă lată încep de la
modul de calcul a coeficientului de ambutisare.
a) b)
Fig. 6.35. Succesiunea fazelor la ambutisarea pieselor cu flanşă dreaptă

răsfrântă (a) şi la ambutisarea pieselor cu flanşă înclinată
În acest caz, nu se mai poate utiliza coeficientul de ambutisare total mt ci, se

defineşte un coeficient de ambutisare convenţional, cu expresia:
dn
mc  (6.91)
Dc
în care Dc este diametrul semifabricatului plan necesar numai pentru realizarea
piesei cilindrice fără flanşă, cu diametrul dn şi înălţimea hn (fig 6.33), dn fiind
diametrul părţii cilindrice ambutisate. Diametrul Dc se determină tot prin
metoda egalării ariilor, prin descompunerea piesei astfel dimensionate în
segmente de arii simple.
Numărul operaţiilor de ambutisare se determină pe baza comparării

coeficientului convenţional de ambutisare, dat de relaţia (6.91) cu un coeficient
de ambutisare convenţional determinat experimental, mco în funcţie de
materialul prelucrat, de grosimea relativă gr şi de raportul dintre diametrele
df
flanşei şi a porţiunii cilindrice ambutisate . Valorile coeficientului mco sunt
dn
indicate în îndrumare de proiectare sub formă de tabele şi sunt cuprinse între
0,46 în cazul că raportul între diametrul flanşei şi cel al semifabricatului este mic
(în jur de 1,1), iar grosimea relativă a semifabricatului este mare (în jur de 2), şi
df
0,82 în pentru semifabricate subţiri (gr sub 0,2) şi piese cu flanşă foarte mare (
dn
peste 2,5). Recomandăm şi în acest caz, ca în practică, valorile acestor coeficienţi
limită să se verifice experimental, înainte de a trece la executarea efectivă a
tehnologiei de lucru. În tabelul 6.8. sunt daţi coeficienţii convenţionali de
ambutisare pentru un oţel.
Tabelul 6.8. Valoarea optimă a coeficienţilor convenţionali (mco) pentru

ambutisarea pieselor cilindrice cu flanşe din OLC 10
df g
 100
Dc
d 2…1,5 1,5…1,0 1,0…0,5 0,5…0,2 0,2…0,06
1,1 0,46… 0,50… 0,53… 0,55… 0,58-0,60
1,5 0,52… 0,56… 0,58… 0,60… 0,62-0,64
2,0 0,58… 0,62… 0,64… 0,66… 0,68-0,70
2,5 0,65… 0,68… 0,70… 0,73… 0,75-0,78
2,8 0,70… 0,74… 0,78… 0,80… 0,82-0,85
- dacă mc  mco piesa poate fi executată într-o singură operaţie;

- dacă mc < mco piesa se execută din două sau din mai multe operaţii. În acest
caz din semifabricatul plan pentru întreaga piesă cu diametrul Do se
ambutisează un semifabricat cav cu diametrul flanşei din desenul piesei la care
se adaugă adaosul pentru tundere (Df +h) şi cu diametrul interior d1>dn, astfel
d
încât raportul 1  m1 să se încadreze pentru prima operaţie de ambutisare în
Dc
limitele coeficientului convenţional tabelat mco.
Concret se ia în continuare m1= mco şi se determină d1=m1Dc .
Se verifică dacă diametrul astfel calculat d1 respectă condiţia ca să se tragă în
cavitatea plăcii active cantitatea de material necesară pentru obţinerea pieselor
cilindrice cu flanşă cu dimensiunile flanşei prevăzute pe desenul de execuţie
(plus, eventual, adaosul pentru tundere), adică dacă este îndeplinită condiţia:
d1  2 R F1  D F  D f (6.92)
în care RF1 este raza de racordare a plăcii de ambutisare la prima operaţie.
În cazul că relaţia (6.92) este îndeplinită se procedează, în continuare, ca în
cazul ambutisării pieselor cilindrice fără flanşă din semifabricate individuale,
începând cu operaţia a doua. Pentru aceasta se ia coeficientul m2 corespunzător
ambutisării pieselor cilindrice fără flanşă din semifabricate individuale, şi se
calculează diametrul:
d 2  m 2 d1 (6.93)
Se compară d2 cu dn,:
- dacă d 2  d n piesa se poate obţine prin două operaţii;
- dacă d 2  d n sunt necesare trei sau mai multe operaţii şi se adoptă
coeficientul de ambutisare m3, se calculează d 3  m3 d 2 , se compară cu dn şi aşa
mai departe până ce se obţine un diametru mai mic sau cel mult egal cu
diametrul porţiunii cilindrice a piesei de pe desen. Se stabileşte în acest fel
numărul operaţiilor în care piesa poate fi ambutisată.
Dacă d1  2 R F 1  D F  D f se adoptă un coeficient de ambutisare

convenţional mai mic, respectiv m c*0  m co , pentru aceeaşi valoare a grosimii
df
relative dar pentru o valoare mai mică a raportului , şi se calculează
d
diametrul d1*=m1* Dc, se verifică:
d1*  2 R F1  D F  D f
-dacă condiţia este îndeplinită se adoptă mc*0  m1 şi se continuă ca în cazul
precedent;
-dacă această condiţie nu este îndeplinită se consideră din tabelul corespunzător
df
valorii lui mco (respectiv tabelul 6.8) până la valoarea minimă a lui , adică 1,1,
dn
şi se ia mc**0 corespunzător, verificându-se dacă d1**  2 R F1  D F  D f . Dacă
această condiţie este îndeplinită se procedează ca în primul caz (conform
variantei descrise în figura 6.36). Dacă însă nici în această situaţie limită nu se
respectă condiţia d1**  2 R F1  D F  D f , atunci trebuie schimbată tehnologia de
ambutisare a piesei cilindrice cu flanşă lată. În acest caz piesa se obţine după
unul din următoarele trasee tehnologice:

Ambutisare Partea II

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ambutisare Partea II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 6

6.1.Definiţie. Analiza procesului de ambutisare

Ambutisarea este grupa procedeelor de deformare plastică la rece prin care,

ce eforturile cresc, materialul intră în curgere plastică şi începe procesul propriu-

6.1.1. Clasificarea operaţiilor de ambutisare

Operaţiile de ambutisare se clasifică după mai multe criterii, printre care se

Fig. 6.2. Schema ambutisării directe (a) şi inverse (b): d1 –

Fig. 6.3. Modalităţi de deplasare a elementelor active la ambutisare: a- de jos în sus, b-

Pe baza schiţelor din figura 6.3 se pot observa principalele elemente

f) temperatura la care are loc ambutisarea

6.1.2.1. Starea de tensiuni la piesele cilindrice

În timpul procesului de ambutisare a unui

ambutisării pieselor cilindrice, iar deformarea în zona pereţilor verticali este

Forţa de apăsare poate fi considerată şi ca

6.1.2.2. Starea de tensiuni la ambutisarea pieselor pătrate şi

Procesul de ambutisare a pieselor pătrate şi dreptunghiulare este puternic

L, lăţimea B, înălţimea H, razele de

6.1.3. Analiza stării de deformaţii la ambutisare

Starea de deformare la ambutisare este o stare spaţială, deformarea având

Fig. 6.14. Piesă pătrată

delimitează grosimea semifabricatului. Analiza se face în cazul unor solicitări

6.2. Forţa, lucrul mecanic şi puterea de ambutisare

Determinarea teoretică a forţei de ambutisare se face, în cazul ambutisării

Forţa de ambutisare creşte de la zero în

în care Ft este forţa totală maximă de ambutisare, h este adâncimea piesei

Tabelul 6.1.Relaţii pentru determinarea forţei de ambutisare a pieselor fără

Nr. Tipul piesei Operaţia de Relaţii de calcul al Obs.

7. Cutii pătrate Ambutisate F  (4B  1,72rc )  g r K j

Puterea medie necesară efectuării unei ambutisări se determină cu relaţia:

Tabelul 6.2. Relaţii pentru determinarea forţei de apăsare sau reţinere a

Pentru calculul puterii medii consumată de presă se utilizează relaţia:

Valoarea vitezei de ambutisare este cuprinsă între 0,5-0,875 m/s în cazul

6.3. Caracterizarea tehnologică a proceselor de ambutisare

6.3.1. Elemente de tehnologicitate a pieselor ambutisate

Prin ambutisare se poate obţine o gamă foarte diversă de tipodimensiuni de

6.3.2. Determinarea formei şi a dimensiunilor semifabricatelor pentru

Analiza stării de deformare permite constatarea că, în ansamblu, grosimea

6.3.2.1. Forma şi dimensiunile semifabricatelor la ambutisarea pieselor

Prin ambutisare pot fi obţinute o serie foarte largă de piese de revoluţie, cu

3 Se face observaţia că după acelaşi principiu al descompunerii în elemente simple, se

b) Metoda bazată pe teorema lui

c) Metoda grafo-analitică de determinare a diametrului semifabricatului plan

Fig. 6.18. Schema de determinare a diametrului semifabricatului plan prin

2’ la segmentul 2 de pe poligonul funicular şi se prelungeşte până ce

c) Metoda grafică de determinare a diametrului semifabricatului plan, are ca

6.3.2.1.1. Determinarea lăţimii semifabricatului şi croirea în cazul

Atunci când se ambutisează piese de mici dimensiuni, în producţie de serie

Ambutisarea din bandă intactă (fig.6.19) se aplică la ambutisarea pieselor de

Indiferent de tipul benzii, pentru a

p= Do'  1,08  1,1Do (6.60)

Fig. 6.21. Perforarea puntiţelor

Lăţimea a a puntiţei care leagă semifabricatul de puntiţa laterală a benzii,

6.3.2.2. Forma şi dimensiunile semifabricatelor la ambutisarea pieselor

b) Pentru cutiile cu pereţi scunzi cu raze

- din centrele de curbură a colţurilor O1, …, O4 cu o rază egală cu R se

Fig. 6.26. Trasarea conturului Fig. 6.27. Trasarea conturului oval a

d) Cutii pătrate şi dreptunghiulare relativ înalte

D0  1,13 B 2  4 B( H  0,43r f )  1,72rc ( H  0,5rc )  4r f (0,11r f  0,18rc ) (6.73)

- în cazul rc = rf = r, diametrul semifabricatului are expresia simplificată:

D0  1,13 B 2  4 B( H  0,43r )  1,72( H  0,33r ) r (6.74)

- în general K<L; se racordează arcul de rază R0 cu conturul plan la lăţimea K

6.3.2.3. Forma şi dimensiunile

În categoria pieselor de formă

ambutisare, se procedează după cum urmează: