Elemente de patologie osoasă traumatică Page 1 of 3

II.3.5. Durata de consolidare şi terminologie

specifică
La întrebarea - cât timp îi este necesară unei fracturi pentru a se vindeca? -
răspunsul nu poate fi acelaşi pentru toate tipurile de fractură deoarece vârsta,
constituŃia, vascularizaŃia şi tipul de fractură precum şi alŃi factori endogeni şi
exogeni pot influenŃa durata medie de timp necesară consolidării. Această
apreciere, aproximativă, este posibilă şi ea corespunde unei perioade medii de
timp general admisă ca fiind necesară şi obligatorie procesului de consolidare,
specifică fiecărei localizări şi tip de fractură, şi care este cunoscută şi admisă de
către specialişti. Există, de asemenea, diverse formule de apreciere, precum cea
a lui Perkins [105]: o fractură spiroidă a membrului superior consolidează în 6
săptămâni; pentru membrul inferior se înmulŃeşte cu 2, iar pentru fracturile
transversale se înmulŃeşte din nou cu 2.
O formulă mai sofisticată este: o fractură spiroidă a membrului superior
necesită 6-8 săptămâni pentru consolidare; o fractură a membrului inferior
necesită o perioadă de timp de 2 ori mai lungă la care se adaugă 25% dacă
fractura nu este spiroidă sau este femur.
Fracturile oaselor copilului consolidează, evident, într-un interval mult mai
scurt de timp.
Aceste cifre reprezintă, doar un ghid aproximativ, deoarece pentru a afirma cu
certitudine consolidarea sunt necesare întotdeauna dovezi clinice şi radiologice
solide.
Repararea unei fracturi este un proces continuu. De aceea orice împărŃire în
stadii evolutive este în mod obligatoriu arbitrară.

Consolidarea la termen

Este reparaŃia completă şi la termen. Calusul calcificat este osificat. Clinic,

focarul de fractură nu este sensibil, nu există mobilitate iar încercarea de
mobilizare în focar nu este dureroasă. Radiografia arată că traiectul de fractură
este aproape dispărut şi traversat de os trabecular cu un calus bine definit în

http://www.artroplastie.ro/book/II/II.3.5.htm 5/28/2009
Elemente de patologie osoasă traumatică Page 2 of 3

jurul său. ReparaŃia osului fiind completă protejarea sa în continuare şi

neîncărcarea la parametrii normali nu sunt necesare.

Întârzierea în consolidare

Este definită ca o fractură care nu a consolidat complet după un interval de

timp mediu admis ca fiind necesar şi suficient pentru producerea calusului (de
exemplu 3-4 luni pentru o fractură de gambă). Ea este deci un termen care
defineşte o vindecare incompletă. Calusul este calcificat. Clinic, focarul de
fractură este încă uşor dureros şi deşi fragmentele se mobilizează ca un întreg,
încercarea de mobilizare în focar este dureroasă. Radiografia evidenŃiază linia de
fractură clar vizibilă cu un calus fluu în jurul său. Osul nu este suficient de solid
pentru a-l putea supune neprotejat la încărcări normale.

Pseudartroza

Este mai puŃin bine definită dar, este unanim acceptat că se poate vorbi de
pseudartroză atunci când, intervalul mediu admis pentru consolidare a fost
depăşit şi nu există, clinic şi radiologic, nici un semn de evoluŃie spre consolidare.
Câteodată procesul normal de reparaŃie a unei fracturi este contracarat sau
întrerupt brutal, motiv pentru care osul nu se consolidează.
De exemplu, în mod cert, o fractură de gambă care nu prezintă nici o dovadă
clară de consolidare după 4–6 luni poate fi considerată ca pseudartroză. De
asemenea, o fractură cu un defect osos mare (4-5cm), poate fi considerată de la
început ca având şanse minime de consolidare, deci va fi tratată ca şi
pseudartroză, deoarece reconstituirea defectului nu apare spontan dacă fractura
este lăsată neimobilizată sau defectul osos nu este înlocuit printr-un procedeu
chirurgical urmat de stabilizare prin osteosinteză.
În general o fractură a consolidat când există dovezi ale apariŃiei semnelor de
osificare la nivelul focarului, pe radiografiile în multiple incidenŃe.
Pentru un os lung, acest lucru este valabil dacă consolidarea poate fi
confirmată pe cel puŃin 4 incidenŃe.

http://www.artroplastie.ro/book/II/II.3.5.htm 5/28/2009
Elemente de patologie osoasă traumatică Page 3 of 3

Criteriile clinice, cum ar fi absenŃa mişcării şi dispariŃia durerii la nivelul

focarului de fractură, deşi de ajutor, sunt mai puŃin sensibile în confirmarea
faptului că o fractură este consolidată.

Calusul vicios

Teoretic, aceste termen se aplică tuturor fracturilor consolidate în poziŃie

neanatomică. În practică, această noŃiune trebuie rezervată următoarelor două
situaŃii:
• fracturi consolidate cu o angulaŃie şi o rotaŃie care antrenează o deformaŃie
clinică inestetică sau care afectează funcŃia membrului. Spre exemplu, un
calus vicios după o fractură de extremitate inferioară de radius se poate
însoŃi uneori de o proeminenŃă a capului cubital care nu antrenează un
deficit funcŃional major. Alteori, o angulaŃie într-o fractură femurală, fără o
deformare clinică evidentă, poate antrena tulburări de ordin funcŃional
legate de scurtarea membrului şi solicitările anormale pe care articulaŃia
şoldului, genunchiului şi gleznei, le vor suporta;
• fracturi consolidate cu o mică deplasare dar suficientă pentru a provoca
tulburări de ordin funcŃional. Este cazul fracturilor articulare unde o
deplasare reziduală după consolidarea focarului de fractură (genunchi,
gleznă), antrenează inconguenŃa permanentă a suprafeŃelor articulare cu
apariŃia rapidă a artrozei posttraumatice.

http://www.artroplastie.ro/book/II/II.3.5.htm 5/28/2009