Socializare este un proces foarte complex, ce presupune multiple interactiuni

întreindivid, în calitate de socializat si societate, în calitate de socializator.

Socializarea copilului mic are loc într-un context relațional specific; în primi săi ani
de viată copilul este dependent de părinții săi, în special față de mama sa. Acest
lucru se întâmplă din cauza faptului că acesta dependență este întreținută de nevoile
biologice și fiziologice ale copilului. Pentru copilul mic, socializarea înseamnă
deschiderea spre ființe noi, acceptarea valorilor ca ființe particulare și ca membri ai
unei comunități.

În momentul în care adultul socializează în preajma copilului, acesta adună

informații, iar acest lucru pune amprenta asupra personalității sale.

Copilul socializează mai întâi în cadru familiei pentru a fi introdus treptat în

societate, astfel primele experiențe sunt esențiale pentru integrarea lui într-un grup
de prieteni, în grădiniță, școală, etc.

Prin intratrea în grădiniţă, copilul este mutat pentru o mare parte a timpului, într-un mediu fizic,
social şi cultural nou şi îşi restructurează o parte a relaţiilor cu mediul familial.Se integrează într-
un grup mare de egali, este îndrumat şi supravegheat de o educatoare care se ocupă de toţi ceilalţi
copii, are un program bogat, dar organizat şi dirijat în mare parte. Iese mult de sub influenţa
părinţilor şi i se cere multă autonomie. Copiii de 3 ani sunt sensibili la frustrare , la schimbări, îşi
pot pierde uşor echilibrul afectiv. Abia spre 4 ani se constituie simpatii şi antipatii mai durabile
între copii, când se înţeleg mai bine unii pe alţii. Cu vârsta, posibilităţile de cooperare ale
copiilor cresc. Din experienţele sociale diferite ale copiilor, pot rezulta diferenţe semnificative

In copilarie debuteaza constiinta de sine: pe masura identificarii sale ca fiind cel care realizeaza
diferite actiuni si apoi verbalizand aceasta relatie, copilul dobandeste certitudinea identitatii sale.
Identitatea se dobandeste prin fuziunea dintre subiect si modelul sau, astfel incat copilul, in
conformitate cu modelul parental, se va construi pe sine, va simti ca exista si se va recunoaste prin
raportare la altii, atat ca fiinta singulara dar si identica cu ceilalti

În opinia mea, socializarea este un proces care incepe de la cea mai fragedă vârstă, copiii
însușindu-și normele, valorile si regulile de conduita compatibile cu modul normativ al societății
careia îi apartine. Tinerii își dobândesc capacitatea de exercițiu în cadrul socializării prin:
abilitatea de a exercita rolurile sociale, urmând regulile și normele de referință, participarea lor
conștientă la atingerea scopurilor și idealurilor societații și prin dobândirea capacității corecte de
discernământ, pentru a putea distinge comportamentele acceptabile, dezirabile și cele interzise,
sanctionabile.