UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
SPECIALIZAREA
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific:
Lect. Univ. dr. Alina Mag

Absolvent:
Dumitru Maria-Lavinia

Sibiu
2021
 UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
SPECIALIZAREA
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Cunoașterea și stimularea dezvoltării

emoționale a preșcolarilor

Coordonator ştiinţific:
Lect. univ. dr. Alina Mag
Absolvent:
Dumitru Maria-Lavinia

Sibiu
2021
Cuprins

Introducere............................................................................................................................................. 2
Capitolul 1. Dezvoltarea emoțională la vârsta preșcolară. Repere teoretice ................................... 4
1.1Dezvoltarea emoțiilor, competența emoțională și atașamentul în copilărie ............................ 4
1.2 Inteligența emoțională în educația copiilor ............................................................................... 7
Capitolul 2. Abordarea emoțiilor în mediul grădiniței .................................................................... 11
2.1 Curriculum pentru educație timpurie, punct de reper în abordarea domeniilor de
dezvoltare specifice vârstei preșcolare........................................................................................... 11
2.2 Modalități de cunoaștere și stimularea a emoțiilor copiilor în practica educativă .............. 13
Capitolul 3. Partea aplicativă ............................................................................................................. 16
Scopul demersului practic-aplicativ ............................................................................................. 16
Obiective demersului practic-aplicativ .......................................................................................... 16
Etapele demersului practic aplicativ ............................................................................................. 16
Strategiile didactice eficiente .......................................................................................................... 25
Concluzii ............................................................................................................................................... 26
Bibliografie ........................................................................................................................................... 28

1
Introducere

Copiii din generația actuală au un grad de inteligență mult mai dezvoltat de cât generațiile
anterioare. Ei trăiesc într-o societate în care se pune mult accent pe performanță și mai puțin pe
emoțiile celor mici. Datorită acestui fapt ei pot suferi, pot deveni stresați încercând să țintească
cât mai sus. Inteligența nu înseamnă doar cunoștințe, ci și modul de gestionare a lucrurilor în
situații incerte, autocontrol, înțelegerea celorlalți din jur și nu în ultimul rând cunoașterea
sinelui. De cele mai multe ori copiii cu o performanță uriașa devin oarecum invalizi emoțional.
Sunt nenumărate cazuri în care cei mici sunt un exemplu pe lângă colegii lor, dar care nu reușesc
să-și valorifice pe mai departe potențialul uriaș, din cauza faptului că latura inteligenței
emoționale este prea puțin dezvoltată, uneori ajungând chiar la un eșec în carieră.
Perioada copilăriei mici este una dinte cele mai frumoase etape a vieții. Toate informațiile
pe care părintele sau educatorul vrea să le transmită copilului sunt conturate fie într-un joc, fie
într-o poveste creându-i celui mic un cadru fantastic al lumii ce-l înconjoară. Această etapă a
vieții este cea mai bună pentru a modela comportamentele copiilor, deoarece acum cei mici au
un interes uriaș pentru tot ce se întâmplă în jurul lor.
Grădinița oferă copiilor preșcolari posibilitatea de a trăi o amplificare și o diversificare a
tuturor stărilor afective, ajutându-l pe cel mic să-și descopere propriul comportament interior.
Tot aici preșcolarul învață să recunoască toate emoțiile, mai întâi descoperindu-le pe propriul
corp, iar mai apoi raportându-se și la emoțiile colegilor. Oferă sprijin pentru valorificare
potențialului fiecărui copil atât psihic cât și fizic.
Mi-am dorit să dezbat acest subiect pentru că este de actualitate și pentru că, din punct de
vedere personal, scopul cunoașterii, dezvoltării și stimulării emoționale a preșcolarilor este unul
nominal. Poate că acum mai mult ca oricând este nevoie ca educația emoțională să fie privită
dintr-un alt unghi de cât cel cu care eram deja obișnuiți. Pe parcursul lucrării revin de câteva
ori la ideea că educația emoțională are locul ei și că niciodată nu va putea fi înlocuită, dar că,
în același timp se simte nevoia unei abordări diferite. Ceea ce face educația emoțională a
preșcolarilor este să identifice și să cultive corespondența dintre teorie și practică și nu în ultimul
rând să pună bazele unui stil de viață civilizat.
Lucrarea mea își propune să realizeze o conexiune firească între cunoștințele teoretice și
cele practice privind stimularea și dezvoltarea emoțională a preșcolarilor. Este alcătuită din
două părți, o parte teoretică ce cuprinde două capitole și o parte aplicativă ce cuprinde o serie
de jocuri.
2
 Primul capitol este intitulat, Dezvoltarea emoțională la vârsta preșcolară. Repere teoretice și
abordează două teme mari: Dezvoltarea emoțiilor, competența emoțională și atașamentul din
copilărie; Inteligența emoțională în educația copiilor.
Cel de-al doilea capitol este intitulat, Abordarea emoțiilor în mediul grădiniței și cuprinde
două mari teme: Curriculum pentru educație timpurie, punct de reper în abordarea domeniilor
de dezvoltarea specifice vârstei preșcolare; Modalități de cunoaștere și stimulare a emoțiilor
copiilor în practica educativă.
Ultimul capitol surprinde partea aplicativă a lucrării în care se regăsește un demers
practic-aplicativ ce prezintă o serie de activități ce au drept scop stimularea și dezvoltarea
emoțională a preșcolarilor.
Lucrarea este completată și de referințe bibliografice.

3
Capitolul 1. Dezvoltarea emoțională la vârsta preșcolară. Repere teoretice

1.1 Dezvoltarea emoțiilor, competența emoțională și atașamentul în copilărie

Nivelul de dezvoltare a inteligenței emoționale al unui adult depinde în mare măsură de gradul
de dezvoltare a competențelor emoționale ce au loc în perioada copilăriei mici.
Competența emoțională, a fost definită în mai multe feluri, cea mai cunoscută definiţie fiind
cea oferită de (Denhame, 1998): ,,Competenţa emoţională este abilitatea de a înţelege, exprima
şi regla emoţiile”.
Principalele competențe emoționale sunt: recunoașterea și exprimarea emoțiilor (să identifice
propriile emoții în diferite situații), înțelegerea emoțiilor (să identifice cauza emoțiilor),
reglarea emoțiilor (să folosească strategii de reglare emoțională) (Haheu-Munteanu & Bruja).
Există două mari categorii ale emoțiilor: emoții pozitive (atunci când lucrurile se întâmplă
cum dorim noi să se întâmple și ne determină să zâmbim și să fim fericiți) și emoții negative
(când ceea ce ni se întâmplă nu este cum ne dorim noi și ne determină sa fim triști, furioși).
Acestea pot fi exprimate atât verbal cât și non-verbal. Pentru exprimarea non-verbală intervin
expresiile faciale în decodificarea emoțiilor copiilor. Fruntea netedă, obraji ridicați, colțurile
gurii îndreptate în lateral și în sus exprimă bucurie. Sprâncenele adunate, colțurile interioare ale
pleoapelor ridicate, colțurile gurii îndreptate în jos, buza superioară împinsă în exterior de
mușchii bărbiei sugerează tristețe. Sprâncenele îndreptate în jos și apropiate una de alta, ochii
îngustați prin apropierea sprâncenelor și buzele lipite între ele indică furie. Linii orizontale la
nivelul frunții, sprâncenele ușor ridicate și adunate, ochii micșorați, pleoape ridicate și colțurile
gurii strânse spre interior scoate la iveală teama. Sprâncenele ridicate, pielea de sub sprâncene
întinsă, ochii măriți și rotunzi, gura deschisă exprimă surprinderea. Sprâncenele adunate și
îndreptate în jos, riduri în zona bazei nasului, ochii micșorați, obrajii ridicați, mușchii gurii
contractați, buza inferioară împinsă înainte sugerează dezgust (Catrinel & Kallay, 2010).
Primul pas pe care preșcolarul învață să îl facă este să denumească și să recunoască propriile
emoții. După ce acesta le stăpânește va trece la o altă etapă, aceea de a recunoaște emoțiile
celorlalte persoane din jurul său. Acest lucru îl ajută să poată răspunde adecvat atât propriilor
emoții, cât și la ale celorlalți. Dacă copilul cunoaște semnificația cuvintelor atât pentru
limbajului verbal cât și pentru limbajul non-verbal va decodifica și va interpreta corect
manifestările emoționale. Odată ce copilul învață să comunice propriile emoții acestuia îi va fi
mult mai ușor să accepte punctul de vedere al celorlalți și să ajungă la un punct comun pentru
a rezolva situațiile conflictuale.

4
 Verbalizarea este foarte importantă și ajută la gestionarea emoțiilor, deoarece furia, spre
exemplu, poate fi controlată, doar în momentul în care conștientizăm că o avem. „Sunt
furios/asă….Stop! Acum respir adânc de trei ori! Mă calmez și mă gândesc la o soluție!”
(Nicoară, 2020)
În eforturile lor de a înțelege cauzele emoțiilor, preșcolarii asociază unele situații tipice cum ar
fi spre exemplu recunoașterea faptului că ceva care te împiedică să îți atingi scopurile sau
pierderea unui lucru drag provoacă tristețe (Nancy & Linda, 1989).
Stephen Nowicki, citat de (Goleman, Inteligența emoțională, 2008) demonstrează faptul că
acei copiii care nu își pot înțelege propriile emoții sunt în permanență agitați, frustrați, ba chiar
pot ajunge să nu se mai înțeleagă cu cei din jurul lor, iar la un moment dat să fie marginalizați
în permanență din diverse grupuri.
De cele mai multe ori copiilor ce întâmpină probleme de integrare socială, le lipsesc
competențele conversaționale. De aici pleacă totul, deoarece fără comunicare nimeni nu te poate
înțelege, iar la rândul tău nu îi poți înțelege pe ceilalți. Majoritatea preșcolarilor ce sunt în
această situație se izolează și au un comportament negativ și agresiv. „Inadaptarea socială este
mai dureroasă și mai explicită atunci când se manifestă într-unul din cele mai periculoase
momente din viața unui copil: încercarea de a fi acceptat într-un grup de joacă. Este un moment
periculos, pentru că atunci copilul este îndrăgit sau urât, simte sau nu că aparține grupului și
toate acestea sunt făcute public” (Goleman, Inteligența emoțională, 2008).
Tot (Goleman, Inteligența emoțională, 2008) afirmă că pentru o învățare eficientă avem
nevoie de șapte „elemente cheie”, toate fiind legate de inteligența emoțională: „încrederea”
(sentiment de siguranță a copilului că poate realiza ce își propune), „curiozitatea” (manifestarea
interesului pentru ceva nou sau neobișnuit), „intenția” (dorința de a duce până la capăt ceea ce
ți-ai propus), „controlul de sine” (un control interior ce depinde doar de tine), „raportarea” (felul
în care te faci înțeles și cum îi înțelegi pe cei din jurul tău), „capacitatea de comunicare” (nivelul
copilului de a socializa și de a-și expune propriile gânduri), „cooperare” (modul în care își
gestionezi sarcinile într-un grup). El își susține ideea și menționează: „Dacă îi ajutăm pe copii
să-și îmbunătățească conștiința de sine și încrederea în sine, să își controleze emoțiile și
impulsurile supărătoare și să-și dezvolte empatia, răsplata lor nu va consta doar într-un
comportament îmbunătățit, ci și în performanțe academice măsurabile” (Goleman, Inteligența
emoțională, 2008, p. 9).
După cum spune și William James citat în (Sartre, 1997), unele întâmplări petrecute în
copilărie pot dat naștere unor emoții puternice atât pozitive cât și negative care cu greu se pot
detașa, ba chiar pot reapărea inevitabil la fiecare apariție a acelor scene „datorată unui fel de

5
influenţe fizice imediate, anumite percepţii produc în corp modificări organice foarte întinse,
înainte ca în conştiinţă să ţâşnească o emoţie sau o reprezentare emoţională oarecare. Dacă, de
exemplu, vedem pe scenă o dramă, ascultăm recitarea unor versuri sau povestea unei fapte de
eroism, adesea simţim deodată cum ne străbate un fior din tălpi şi până în creştet, inima ni se
umflă în piept şi ne dau pe moment lacrimile. Aceleaşi fenomene se produc, ba încă şi mai
izbitor, atunci când asculţi muzică” (Sartre, 1997, p. 93).
Tot William Jeames spune că trebuie sa avem mare grijă cu întreaga noastră „capacitate
cubică”, deoarece aceasta este extrem de sensibilă și reacționează la fiecare impuls, oricât de
mic ar fi. Copiii trebuie feriți de impacturile puternice și agresive pentru a nu se destabiliza
emoțional (Sartre, 1997, p. 96).
Este dovedit științific faptul că emoțiile sunt în corpul uman încă de la naștere. Acestea încep
să se dezvolte și să devină vizibile din momentul în care în preajma copilului apar diferiți
stimuli. (Rudolph & Peggy, 1964) a realizat un studiu prin supravegherea a 60 de bebeluși în
primele 18 luni de viața. Aceștia au fost studiați în propria lor casă pentru a observa gradul de
dezvoltare al atașamentului. Mama a ținut un jurnal și a notat lunar reacția și interacțiunea
bebelușului în preajma îngrijitoarelor timp de aproximativ un an. Au fost înregistrate trei
măsuri: „Stranger Anxiety” (răspuns la sosirea unui străin), „Anxietate de separare” (nivelul de
primejdie atunci când este separat de îngrijitor, gradul de confort la întoarcere), „Referințe
sociale” (gradul în care copilul se uită la îngrijitor pentru a verifica cum ar trebui să răspundă
la ceva nou). După finalizarea studiului au descoperit că atașamentul bebelușului se dezvoltă în
mai multe secvențe. Asocial, 0-6 săptămâni, (copiii sunt asocial prin faptul că în majoritatea
cazurilor, indiferent de stimul, aduc o reacție favorabilă, un zâmbet). Atașament fără
discriminare, 6 săptămâni – 7 luni, (copiii se bucură în orice interacțiune cu persoane și sunt
triști atunci când nu mai sunt băgați în seamă. De la trei luni copiii zâmbesc la fețele familiare.
În momentul în care bebelușul petrece mai mult timp cu îngrijitoarea este evident că îi va zâmbi
și acesteia, deoarece o va considera parte din familie). Atașament specific, 7-9 luni, (se produce
atașamentul față de o singură persoana. În momentul în care în casă apare o figură necunoscută
apare și teama, frica și este căutată cu privirea persoana draga pentru a restabiliza siguranța. Se
produce nefericirea atunci când este separat de o persoană specială, anxietate de separare).
Atașamentul multiplu, 10 luni și peste, (mulți bebeluși din studiul realizat de Schaffer și
Emerson aveau atașamente multiple până la vârsta de 10 luni, inclusiv de mamă, tată, frați,
bunici. Copiii devin ușor, ușor independenți și formează atașamente multiple până la vârsta de
18 luni. Sugarul poate forma trei atașamente, unul poate fi mai puternic de cât cel de-al doilea,
iar al treilea să fie slab. Bebelușii care răspundeau imediat stimulilor aveau mame ce

6
interacționau mai mereu cu copiii lor, iar cei care răspundeau mai greu erau aceia care aveau
mame ce nu prea interacționau cu copiii lor) (Rudolph & Peggy, 1964).
Prin urmare cel mai important aspect al atașamentului nu este cine hrănește, schimbă copilul
ci acela care se joacă și comunică cu el. Chiar si cele mai mici reacții sensibile pentru bebeluși
pot duce la atașament.

1.2 Inteligența emoțională în educația copiilor

Studiile arată faptul că relația dintre educator, copil și părinte este foarte importantă în
reglarea emoțională a copiilor. Uneori părinți pot distruge tot ce educatorul clădește, prin simplu
fapt că acasă, acesta îi va îngădui copilului unele accese de furie pe motiv „că este doar un
copil”. În astfel de situații tot ce a fost construit de educatoare se ruinează și cu greu va fi
remediat. Copilul trebuie refuzat, de către adult, calm, dar ferm în îndeplinirea cererii acestuia.
(„Vreau ursulețul de acolo!”; Îmi pare rău, dar nu ți-l pot da astăzi.”). Cei mai mulți copii atunci
când se întâlnesc cu astfel de refuzuri se simt respinși și devin agresivi. Deoarece nu ne dorim
să se ajungă atât de departe, în momentele în care vrem să îi adresăm un refuz, mai întâi ar
trebui să-l luăm în brațe și mai apoi să îi explicăm de ce nu îi îndeplinim cererea. Procedând
astfel copilul este asigurat de dragostea necondiționată ce îi este purtată. Dacă se acționează
așa, părintele și educatorul vor colabora, iar dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului va
crește și îi va aduce multe facilități acestuia.
Copilului trebuie să i se vorbească, pentru a-și identifica și pentru a înțelege propriile emoții,
astfel în cât să îl determinăm să ”gândească singur și să țină cont de un cod alcătuit din reguli
morale, împărtășite de părinții lor” (Maurice, Steven, & Brian, 2019, p. 79) (Cum te simți?;
Cum te face acest lucru să te simți?; Când te împinge Edoard cu te simți?). Iar pentru a înțelege
emoțiile celorlalți, copiilor ar trebui adresate, întrebări de genul: „Cum crezi că se simte Sofia
acum, după ce ai tras-o de păr?
Odată ce preșcolarul învață să țină cont și de sentimentele celorlalți, nu doar de ale sale, acesta
va devenim mult mai empatic, iar acest lucru îi va aduce facilități: „Cei care au capacități
empatice, par să fie mai puțini agresivi și să manifeste mai multe gesturi prosociale, cum ar fi
ajutorarea și împărtășirea. Ca urmare copiii empatici sunt mai plăcuți de cei de vârsta lor și de
adulți și au mai mult succes la școală și mai târziu la locul de muncă” (Shapiro, 2016, p. 72).
Atât educatorul cât și părintele au datoria de a supraveghea în permanentă copilul și de a-i
sări în ajutor atunci când identifică momente provocatoare, oferindu-i întăriri pozitive și
încurajări. Jacques și Michel afirmă cu tărie faptul că dacă doar predai „fără să educi e ca și

7
cum ai vrea să semeni fără să defrișezi. A educa fără să creezi o relație vie , e ca și cum ai vrea
să strângi recolta fără să fi irigat” (Jacques & Michel, 2013).
John Gottman și Joan Declaire menționează în cartea lor, Parenting-Cum să crești copii
fericiți, faptul că cercetătorii au descoperit „că mai mult decât coeficientul de inteligență –
conștiința emoțională și abilitatea de a gestiona emoțiile, vor determina succesul și fericirea, în
toate domeniile vieții, inclusiv în relațiile de familie” (Gottman & Declaire, 2016, p. 20). Tot
John Gottman și Joan Declaire explică ce înseamnă inteligența emoțională afirmând că „pentru
copiii, care învăță cele mai multe lecții despre emoții de la părinții lor, îșiformează abilitatea de
a-și controla impulsurile, de a amâna gratificarea, de a stabili o motivație, de a descifra indiciile
de natură socială pe care alții le manifestă și de a face față suișurilor și coborâșurilor vieții”
(Gottman & Declaire, 2016, p. 20).
Daniel Goleman afirmă că încă din familie pornește totul și că acolo este „prima școală” a
copiilor de învățarea a tuturor emoțiilor. Aici se învăță ce să credem despre asemene emoții și
ce opțiuni aveam în ceea ce privește propriile reacții; cum să citim pe chipul altuia și cum să
exprimăm noi înșine speranțe și temeri. Această învățare emoțională se petrece nu doar prin
intermediul lucrurilor pe care părinții le spun și le fac sub ochii copiilor, ci și prin modelele de
gestionare a propriilor emoții pe care adulții le întruchipează, precum și prin tiparele de
interacțiune dintre soț și soție. Unii părinți sunt ghizi talentați în acest domeniu, alții sunt
eminamente jalnici” (Goleman, Inteligența emoțională, 2008).
O dată cu creșterea copiilor, aceștia învață că există reguli de exprimare a emoțiilor și
realizează că uneori există diferențe între ceea ce simt ei și ceea ce lasă să se vadă la suprafață.
Elena Stănculescu spune că „ Regulile de exprimare a emoțiilor devin din ce în ce mai complexe
odată cu vârsta. În copilărie există tendința manifestării emoțiilor negative în special în prezența
părinților. De exemplu, un copil de grădiniță dacă se lovește, începe să plângă, dacă părinții
sunt de față și se străduiește să evite acest lucru în prezența educatoarei sau colegilor. La
pubertate se observă că începe să apară tendința manifestării emoțiilor negative mai frecvent în
prezența prietenilor de cât a părinților. În cazul mâniei s-a observat că este controlată mai bine
în prezența profesorilor decât a prietenilor, datorită intervenției barierei sociale” (Stănculescu,
2011).
Daniel Goleman mărturisește că inteligența emoțională este sintetizată în cinci concepte care
pot ajuta la dezvoltare, prin educație: conștiința de sine (capacitatea de a fi mereu conștient de
propriile emoții și sentimente), stăpânirea de sine (gestionarea emoțiilor și sentimentelor într-
o manieră de învățare nu de inhibare a lor) , motivația, empatia și aptitudinile sociale
(capacitatea de stăpânire a emoțiilor în relații cu alții) (Neacșu, 2010).

8
 Stilul de viața este și el un factor foarte important în dezvoltarea emoțională a copiilor. De
cele mai multe ori, oamenii, au impresia că trăind în aceeași casă copiii ar trebui să aibă,
inteligența emoțională, la fel dezvoltată. Greșit! Fiecare copil e diferit și are „comportamente
specifice în ceea ce privește hrana, somnul, are reacțiile sale proprii la ceilalți” (Pătrașcu &
Tocan, 2017, p. 89). Atât adultul educator cât și părintele au datoria de a respecta stilul de viață
al fiecărui copil în parte. Balica Elisabeta scoate în evidență faptul că „toți copii trec prin
aceleași stadii de dezvoltare, doar că o fac în chip specific. Aceste stadii includ schimbări
esențiale în primii cinci ani de viață” (Pătrașcu & Tocan, 2017, p. 89).
Dorothy Law Nolte și Rachel Harris vorbesc în cartea „Copiii învață ceea ce trăiesc”, despre
modul în care copiii imită tot ceea ce văd la adulți, indiferent că este ceva bun sau rău. „Copiii
sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi, indiferent
dacă suntem sau nu conștienți de asta. Dacă adoptăm o atitudine critică plângându-ne de ei, de
alții ori de lumea care ne înconjoară – le arătăm cum să-i condamne pe ceilalți sau, și mai rău,
cum să se condamne pe ei înșiși. Îi învățăm să vadă mai curând ce este rău în lume decât ce este
bun” (Dorothy & Rachel, 2012, p. 21). Așadar, adulții, ar trebui să țină cont și să fie mult mai
atenți la tot ceea ce spun și fac în prezența celor mici, pentru a nu le afecta dezvoltarea
emoțională. Uneori, involuntar, un banal strigăt de bucurie al părintelui, poate declanșa
copilului o emoție negativă.
Cadrele didactice și părinții au un rol foarte important în dezvoltarea emoțională a copiilor.
Boteanu Daniela ne prezintă etapele prin care trec cei mici pentru a se dezvolta emoțional. Copii
de la 2 la 4 ani încep să vorbească despre propriile emoții. Ei identifică și descifrează expresiile
faciale ale emoțiilor de bază (furie, tristețe, frică și bucurie). De la 4 la 5 ani, identifică și
diferențiază expresiile faciale ale mai multor emoții, precum furia, tristețea, frica, rușinea,
mândria, vina și chiar după tonul vocii. De la 4 la 6 ani, preșcolarii pot lua în calcul și factorii
situaționali, nu doar expresiile faciale (Ionescu, și alții, 2017, p. 64).
Studiile arată că există diferențe de gen în dezvoltarea abilităților emoționale. Părinții se
preocupă în mod diferit de emoțiile propriului copil. În timp ce tații manifestă mai mult interes
față de furia copiilor, mamele se preocupă de tristețea copiilor. Se explică de ce, de obicei
„băieții așteaptă mai de grabă de la mame un răspuns pozitiv decât de la tați, când e vorba de
comunicarea tristeții” (Botiș & Mihalea, 2007, p. 14).
Un studiu realizat asupra părinților olandezi demonstrează faptul că băieții exprimă emoții
negative mai mult de cât fetele în primii doi ani de viață: „între 5 și 22 de luni băieții plâng mai
mult de cât fetele de aceeași vârstă”. Un alt studiu, în mod similar a urmărit atât acasă, cât și la

9
grădiniță stările celor două genuri. „de la 3 la 5 ani, băieții plâng mai frecvent acasă, dar nu și
la grădiniță și mai des din cauza unor evenimente frustrante” (Botiș & Mihalea, 2007, p. 26).

10
Capitolul 2. Abordarea emoțiilor în mediul grădiniței

2.1 Curriculum pentru educație timpurie, punct de reper în abordarea domeniilor de

dezvoltare specifice vârstei preșcolare

În documentul Curriculum pentru educație timpurie (copii de la naștere la 6 ani) 2019 este
specificat că „Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și
exprima emoțiile, de a înțelege și răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea
conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă legătură cu conceptul de sine se
dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare”
(Curriculum pentru educație timpurie, 2019, p. 17).
Domeniul de dezvoltare socio-emoțional prezintă cele patru dimensiuni ale dezvoltării și
comportamentele vizate.
Cele patru dimensiuni ale dezvoltării sunt:
1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate;
2. Comportamente prosociale, de acceptare și respectare a diversității;
3. Conceptul de sine;
4. Autocontrolul și expresivitatea emoțiilor (Curriculum pentru educație timpurie, 2019,
p. 19).
Pentru dezvoltarea autocontrolului și a expresivității emoțiilor se pot desfășura în grădinițe
diverse jocuri (joc de rol, jocuri cu imagini), se pot spune povești ce pot exprima anumite emoții
(uimire, bucurie, frică) și pot face lecturi după imagini. Aceste activități tind să atingă anumite
comportamente vizate, ce educatoare și le propune pe ziua respectivă. Exemplu: „recunoaște și
exprimă emoții de bază, produse de piese muzicale, texte literare, obiecte de artă etc”
(Curriculum pentru educație timpurie, 2019, p. 20).
Muntean Cristina vorbește despre programul elaborat de Michael Bernard, numit Da, poți! ce
este aplicat atât în Romania cât și în străinătate. „Acest program dorește implicarea
educatoarelor și părinților la formarea și dezvoltarea abilităților sociale, emoționale și
motivaționale ale copiilor preșcolari” (Păduraru, Petraru, & Ghiorghiu, 2014, p. 5). Obiectivele
acestui program acoperă domeniile precum încrederea, perseverența, organizarea, înțelegerea
și rezistența emoțională. Acolo unde este aplicat programul „copiii trebuie să învețe să
folosească formule (auto-verbalizări) ca: Da pot!, Da am încredere!, Da reușesc! Cele 5
fundamente sunt expuse copiilor sub forma unor marionete. Aceste marionete primesc un nume
pentru ca întreaga învățare să fie captivantă („Ioana cea Încrezătoare, Petre cel Perseverent, Ovi

11
cel Organizat, Ina cea Înțelegătoare și Radu cel Rezistent”) (Păduraru, Petraru, & Ghiorghiu,
2014, p. 6). Dacă copiii reușesc să înmagazineze „abilitățile necesare integrării în viața școlară:
încredere, perseverență, organizare, înțelegere și rezistență, previne abandonul școlar,
influențează pozitiv succesul școlar și contribuie la dezvoltarea socială și emoțională a acestora”
(Păduraru, Petraru, & Ghiorghiu, 2014, p. 7).
Programul educațional Da pot! a fost „un real suport pentru cadrele didactice deoarece nu numai
că oferă informații despre importanța dezvoltării sociale și emoționale, ci oferă un curriculum
extensiv de dezvoltare și optimizare a abilităților emoționale la vârsta preșcolară” (Dobrean,
2009).
Mihaela Dogărel vorbește despre predarea inteligenței emoționale în cartea Copii fericiți –
adulți de succes. Inteligența emoțională se învață, menționând că „școala oferă copiilor lecții
valoroase de inteligență emoțională”. Ea are șapte motive cu care argumentează această
afirmație:
1. Întâlnirea de dimineață (oferă copiilor prilejul de a împărtăși neliniștile lor și de a afla
noutăți);
2. Numărul/Culoarea aleasă la intrarea în clasă (această metodă oferă posibilitatea
educatoarei de a vedea cum se simte copilul la sosire și de a compara, mai apoi, cu ce
simte acesta la plecare);
3. Disciplina „Dezvoltare personal” (oferă lecții ce au ca rol dezvoltarea abilităților
sociale, emoționale , comportamentale);
4. Antrenarea elevilor pentru remedierea conflictelor;
5. Aplicarea chestionarelor (oferă posibilitatea de a cunoaște și de a remedia problemele
emoționale ale copiilor);
6. Tehnici de autocontrol (oferă copilului posibilitatea de a ști să acționeze în situații
conflictuale și de a evita conflictul folosind imperative precum: „Oprește-te! Păstrează-
ți calmul. Inspiră adânc de cinci ori. Fi mândru de tine că te descurci bine în această
situație”);
7. Jocuri de socializare/interacționare/cunoaștere (oferă copiilor posibilitatea de a învăța
prin joacă) (Pătrașcu & Tocan, 2017, p. 81).
Belașcu Alexandra Roxana vorbește despre poveștile terapeutice și despre modul în care
acestea îi ajută pe cei mici să își dezvolte emoțiile: „reușesc să își exprime emoțiile
identificându-se cu un personaj preferat din poveștile citite. Au recunoscut emoțiile de bucurie,
tristețe, furie, frică, uimire, exersând mimica facială specifică, iar desenele lor au reflectat starea
lor emoțională din acel moment” (Ionescu, și alții, 2017, p. 48).

12
2.2 Modalități de cunoaștere și stimularea a emoțiilor copiilor în practica educativă

Mediul și cadrul didactic pot forma preșcolarului o atitudine prielnică sau defavorabilă. Tocan
Monica și Ana Maria menționează că „dacă un copil trăiește între cei care-l aprobă, învață să
se placă pe sine însuși, dacă cei din preajmă îi acordă recunoașterea, copilul învață că este bine
să ai un scop, dacă trăiește într-un mediu care dăruiește, copilul învață ce este generozitatea, iar
dacă un copil crește între cei cinstiți și sinceri, învață ce înseamnă adevărul și dreptatea”
(Pătrașcu & Tocan, 2017, p. 99).
Elena Stănculescu prezintă câteva practici pentru stimularea dezvoltării emoționale a copiilor.
Ea spune că „Părinții care nu răsfață sunt cei care știu să impună limite”, însă limitele nu trebuie
impuse prin amenințări, deoarece acestea pot genera teamă, nesiguranță. (faci cum spun eu
pentru că așa vreau eu; eu fac regulile!). Autoritatea îi ajută pe copii pentru a se dezvolta într-o
direcție bună din punct de vedere emoțional. O altă practică prezentată este „Ascultarea activă
– mod de a crea o relație apropiată cu copilul”. Părinții ar trebui să fie mult mai atenții la ceea
ce simte copilul și mai puțin la ceea ce verbalizează. („Simt că te supără ceva. Ce s-a întâmplat
astăzi?”). Ceea ce este foarte important este faptul ca adulții ar trebui să respecte dorința copiilor
de a nu vorbi, atunci când este cazul și când acest lucru se dorește, deoarece scopul nu este
sufocarea celui mic, ci din contră sprijinirea acestuia (Stănculescu, 2011, p. 12).
De cele mai multe ori, adulții cred că îi stimulează pe copii să se dezvolte emoțional,
judecându-i, criticându-i, considerând că așa se călesc și se întăresc. Acest lucru este total greșit,
deoarece spunându-i unui copil cât de rău este nu va modifica nimic în caracterul lui, ci din
contră îl va face să își dorească cu mai mare arzime să facă ceea ce îi este interzis. „Spune-i
unui copil cât de rău este și el se va conforma acestei așteptări, devenind și mai rău”
(Stănculescu, 2011, p. 14). Dacă adultul îi va scoate copilului în evidentă calitățile și mai puțin
defectele, acesta va reuși să aducă în dezvoltarea lui un mic progres.
Karen Stone McCown afirmă într-un interviu acordat lui Daniel Goleman că „Învățarea nu se
poate face izolat de sentimentele copiilor. Alfabetizarea emoțională este la fel de importantă ca
și învățarea matematicii și a cititului” (Cosman, 2014, p. 27). Copiii trebuie să învețe că în
momentul în care apare un conflict totul se rezolvă prin comunicare, deoarece fără aceasta se
poate ajunge la o ceartă mai puternică, ba chiar și la agresivitate. Dacă cei aflași în conflict își
exprimă sentimentele unul față de celălalt, aceștia vor găsi o cale mult mai ușoară de rezolvare
și de împăcare.
Una dintre cele mai eficiente strategi în dezvoltarea emoțională a preșcolarilor este de a
integra materiale ce sugerează exprimarea sentimentelor la diverse materii. Eric Schaps a creat

13
Proiectul de dezvoltare a copilului în care ne prezintă această abordare de încorporare a lecțiilor
despre emoții în diverse domenii. Proiectul oferă un set de materiale care pot fi adaptabile în
funcție de cursurile deja existente în cadrul educației preșcolare sau școlare. „Se citesc povești
care prin discuție formează copiilor abilități emoționale adecvate” (Cosman, 2014, p. 28)
Cadrul didactic trebuie să pună în permanență accent pe emoții și să îi facă pe copii să
conștientizeze ce se află în spatele unui sentiment, să îi ajute să își stăpânească mai ușor
emoțiile, învățându-i diverse metode prin care ei să scape de anxietate, mânie și frică. Asumarea
răspunderii anumitor fapte pe care preșcolarul le realizează și implicarea trup și suflet a acestuia
în a le rezolva, singur este o altă strategie de educarea a emoțiilor. (Cosman, 2014, p. 27)
De cele mai multe ori, pentru copiii este mai confortabil să stea liniștiți în zona lor de confort.
Aici nimeni nu îi deranjează, nimeni nu îi supără sau le adresează cuvinte jicnitoare. Ei își
creează propria lume, în care totul este perfect și nu doresc să o părăsească. Pot deveni agresivi,
agitați atunci când cineva încearcă să îi scoată din zona lor de confort. Pentru a nu se închide în
„bula lor fermecată” este recomandat să fie expus în permanență la diverse activități la
grădiniță, chiar și acasă din afara zonei sale de confort. În acest fel ei vor înțelege că întreg
controlul emoțional stă în propria lor puterea. Copiii timizi devin anxioși când se află în situații
nefamiliare sau întâlnesc persoane noi. „Dacă sunt «ocrotiți » de educatori și de părinți în sensul
evitării evenimentelor stresante, a locurilor și a oamenilor noi, atunci au șansa să devină adulți
rușinoși, timorați, inhibați în comportare”, spune Daniel Goleman (Roco, 2001, p. 182).
Preșcolarii trebuie învățați să accepte critica. Atât cadrul didactic cât și părintele va trebui să
le explice copiilor că nu este un sfârșit de lume dacă cineva îl va critica. A fi criticat înseamnă
a primi un feedback care te poate ajuta să îmbunătățești anumite lucruri, ne știute, la
personalitatea ta și văzute din exterior de către o altă persoană. El trebuie să înțeleagă faptul că
dacă nu se va lăsa afectat de criticile celorlalți, va evolua făcând pași mărunți în propria sa
dezvoltare emoțională.
Încă de mici copiii sunt sfătuiți să împartă lucrurile lor cu ceilalți, doare în felul acesta învață
că este foarte important să îi faci și pe cei din jurul tău să fie fericiți. Adică să îți pese de
sentimentele lor. Spre exemplu dacă un copil are o jucărie, iar un altul ar dori să se joace și el
cu respectiva jucărie este indicat ca proprietarul jucăriei să ofere pentru câteva momente jucări
sa, deoarece în fel acesta îi va crea o emoție pozitivă celuilalt.
Părintele are datoria de a fi mereu conectat cu copilul lui. Cu cât el îi spune mai des copilului
ceea ce simte în anumite situații, cu atât îl ajută mai mult să-și perceapă singur, mai bine,
propriile sentimente. Nu este sugerat ca părintele să se rezume dor la bucurie și tristețe, ci este

14
indicat ca el să folosească întreaga paletă vastă a emoțiilor, pentru al ajuta pe cel mic să
recunoască și la rândul lui să știe să exprime cea ce simte.
Atunci când copilul încearcă să își expună propriile emoții, trebuie ascultat până la ultimul
cuvânt și mai apoi adultul să își dea cu părerea. În momentul în care micuțul este întrerupt de
nenumărate ori și blamat, acesta va refuza ca pe viitor să își mai expună sentimentele sale și se
va închide în „cochilia lui”.
Dr. Ilinca Niță, medic specialist în Psihiatrie pediatrică vorbește despre tehnica respirație
profunde, o tehnică eficientă în controlarea emoțiilor. „Ea acționează prin distragerea atenției
și scăderea activării fiziologice (ritm cardiac, frecvența respirațiilor)” (Niță, 2020). Este o
tehnică ușoară, dar care aduce mult ajutor copiilor în relaxarea corpului și minții. Această
tehnică are trei pași. Pentru început copilul trebuie să inspire „lent, profund, din abdomen (3-5
secunde)”, mai apoi acesta își va ține respirația (3-5 secunde) și ultimul pas pe care cel mic îl
va face este de a expira lent (3-5 secunde). Pentru ca această tehnică să devină mai distractivă
se pot folosi diverse jucării în funcție de preferințele micuțului (ursuleți, păpușele, roboței).
Aceste jucării se vor pune pe abdomenul copilului pentru a observa când se ridică și se coboară.
Totul va fi distractiv și eficient pentru el. Chiar dacă cel mic nu va reuși din prima să se calmeze
încurajează-l, deoarece doar prin multe exerciții va reuși să se poată controla. Spune-i vorbe de
încurajare. „Văd că încă nu te-ai liniștit, dar te felicit că încă îți realizezi exercițiile de respirat”
(Niță, 2020).

15
 Capitolul 3. Partea aplicativă
Jocul este una dintre cele mai bune unelte prin care cei mici pot fi ajutați să se dezvolte
emoțional, deoarece acesta este principalul limbaj prin care ei își exprimă în mod direct
sentimentele. Odată intrat în cercul lor de joacă va fi mai ușor să corectezi și să stimulezi pentru
a adopta comportamente benefice.
Jocurile propuse se raportează grupe de preșcolari cu vârsta de 5 ani.

Scopul demersului practic-aplicativ este de a facilitata dezvoltarea abilităților emoționale ale

preșcolarilor prin intermediul jocurilor și al poveștilor vizând următoarele aspecte:
• Dezvoltarea capacității de autocunoaștere și autoacceptare.
• Dezvoltarea capacității de a recunoaște atât emoțiile proprii cât și ale celorlalți.
• Dezvoltarea capacității de a înțelege propriile emoții și emoțiile celorlalți.

Obiective demersului practic-aplicativ

O1. Să recunoască emoțiile pozitive și cele negative.
O2. Să transpună sentimentele/emoțiile proprii în desene, culori, personaje de poveste.
O3.Să identifice modalitățile prin care își pot gestiona propriile emoții.
O4.Să asocieze emoțiile trăite cu anumite experiențe concrete.
O5.Să asocieze emoțiile diferite cu mimica facială adecvată

Etapele demersului practic aplicativ

• Selectarea mai multor jocuri și povești prin consultarea cărților/ documentelor de
specialitate – din domeniul Dezvoltarea socio-emoțională (document oficial RFIDT).
• Descrierea conținutului fiecărei activități din cadrul demersului practic aplicativ.
• Identificarea strategiilor didactice eficiente pentru predarea activităților propuse.

Activitățile propuse sunt grupate mai jos în ordinea celor cinci obiective operaționale.

1. Emoții pozitive și negative în viața preșcolarilor

• „Semaforul emoțiilor”
• „Interviul poznaș”
• „Spune/arată ce emoții trăiesc personajele”
Aceste aplicații pun accent pe identificarea și recunoașterea emoțiilor din viața de zi cu
zi.

16
 2. Emoțiile copiilor transpuse în desene.
• „Harta emoțiilor”
• „Povestea Broscuței Țestoase”
Aceste două aplicații ajută copiii să îți transpună emoțiile în diverse desene după cum
simt ei.
3. Cum ne gestionam emoțiile la grădiniță?
• „Joc de cărți cu emoții”
• „Interpretarea personajelor”
Cele două aplicații propuse sunt de mare ajutor în administrarea emoțiilor la grădiniță,
deoarece ce mici reușesc să descopere modalități prin care își pot gestiona propriile
emoții.
4. Povestim despre emoțiile trăite de noi
• „Jocul măștilor”
• „Furtuna din pahar”
Copiii reușesc să înțeleagă emoțiile mult mai ușor povestind despre ele și despre
momentele din viața lor.
5. Privește-mă cu atenție și recunoaște emoția după mimica feței
• Să vorbim despre ce simt personajele.
Recunoașterea mimici faciale a fiecărei emoții ajută copiii să înțeleagă cum se simt
celelalte persoane din jur său, fără ca acestea să vorbească.

„Jocul măștilor”

„Jocul măștilor” este un joc amuzant ce poate aduce o mulțime de beneficii relației dintre
educator și copil. Acest joc deschide ușa către discuții despre emoții și despre modul în care
trebuie să acționeze cei mici atunci când întâmpină situații dificile.
Vârstă: 3-5 ani
Timp necesar: 30 minute
Scopul jocului: Recunoașterea tuturor emoțiilor pentru gestionarea, evitarea și aplanarea unor
situații de criză.
Materiale necesare:
-Cartoane/coli
-Creioane colorate
-Foarfecă

17
-Elastic

Obiective operaționale
O1- Să realizeze măști sugestive pentru fiecare emoție cu ajutorul materialelor;
O2- Să identifice ce reprezintă fiecare mască în parte;
O3- Să identifice un moment din viața lui în care a simțit una dintre acele emoții;
O4- Să descopere unde anume în corp a simțit respectiva emoție (stomac, cap, piept).

Descrierea activității:
Se realizează câte o mască pentru fiecare emoție în parte (bucurie, tristețe, furie, frică dezgust).
Trebuie neapărat introduse si măștile pentru mândrie și frustrare. După finalizarea măștilor
jocul va începe, iar educatoarea va pune copiilor o serie de întrebări, dar nu într-un mod
interogativ ci unul pe un ton liniștitor.
Copii, voi știți ce reprezintă fiecare mască? (copiii vor răspunde doar în momentul în care vor
fi numiți).
(educatoarea numește un copil) Ști un moment în care te-ai simțit la fel ca această mască?
Unde în corp ai simțit această emoție? (în stomac, în cap, în piept). Cadrul didactic îi poate
oferii câteva exemple personale pentru a înțelege mai bine și să spună cum a ales să își exprime
sănătos emoția respectivă, în așa fel încât copilul să aibă un model bun. Fiecare copil va primi
în mod aleatoriu diverse întrebări până în momentul în care cei mici reușesc să recunoască toate
emoțiile și modul în care te simți când ai respectiva emoție.

„Harta emoțiilor”

Vârsta: 3-4 ani

Timp necesar: 10-15 minute
Scopul activității: Dobândirea strategiilor adecvate de reglare emoțională și ulterior de
relaționare optimă cu ceilalți.
Materiale necesare
- O planșă mare cu harta emoțiilor
- O poveste cunoscută de cei mici.
Obiective operaționale
O1. Să identifice emoțiile de bucurie, furie, tristețe, teamă;
O2. Să exprime corect emoția observată;

18
O3. Să eticheteze corect emoțiile prezentate.

Desfășurarea activității
Educatoarea alege o poveste cu care copiii sunt familiarizați. Exemplu: „Albă ca Zăpada”. Se
citește povestea. Toți copii ascultă cu mare atenție. Acolo unde se pot identifica reacții
emoționale ale personajelor, educatoare se va opri și le va cere copiilor să le indice cu ajutorul
„hărții emoțiilor”. (Cum credeți voi că s-a simțit…..?). Cei mici vor răspunde pe rând, dor atunci
când vor fi numiți de educatoare. Se identifică împreuna, educator-copil, etichetele verbale
corespunzătoare fiecărei emoții.

„Joc de cărți cu emoții”

Vârsta: 3-4 ani

Timp necesar: 10-15 minute
Materiale necesare
- Imagini cu personaje care exprimă diferite trăiri emoționale
- Eșarfă
Obiective operaționale
O1. Să identifice emoțiile în funcție de indicii non-verbali;
O2. Să asocieze o etichetă verbală expresiei emoționale;
O3. Să identifice contextele în care se manifestă anumite emoții.

Desfășurarea activității
Fiecare copil va ieși în față și va fi legat de educatoare cu o eșarfă la ochi. Cel mic trebuie să
aleagă o imagine, fără să vadă, din mulțimea etalată pe măsuță. După ce copilul a ales, eșarfa
va fi dată jos și i se va adresa următoarea întrebări (Cum crezi că se simte personajul din
imagine?, Ce te-a făcut să crezi că este …..?, Tu când te-ai simțit la fel ca și el/ea?). Se va
proceda astfel până când toți copiii vor fi puți să răspundă cel puțin o dată. La final educatoarea
va cere copiilor ce au în mână imagini cu persoane care se simt fericite, să aducă toate
cartonașele la ea. Se va proceda la fel și pentru celelalte emoții.

„Furtuna din pahar”

Vârsta: 5 ani

19
Timp necesar: 10-15 minute
Materiale necesare:
-pahar;
-apă;
-detergent de vase;
-un colorant roșu de orice fel (pot fi și acoarele);
-un instrument pentru amestecat.

Obiective operaționale
O1. Să identifice momente din viață când a fost furios.
O2. Să observe cu atenție experimentul realizat de educatoare.
O3. Să înțeleagă modul prin care poate să-și stăpânească furia.

Desfășurarea activității
Educatoarea pune apa, colorantul și detergentul într-un pahar și începe să le amestece ușor. Pe
măsură ce îi vorbește copilului despre ce anume simțim când ne enervăm și cum mânia crește
în interiorul nostru, începe să amestece mai repede. După ce furtuna s-a format în pahar,
educatoare se oprește și vorbește câteva momente cu cel mic despre situațiile în care el s-a simțit
astfel. În final, educatoarea ia paharul și îl așază sub robinet și lasă să curgă apa peste conținutul
din pahar, încheind poveste cu o concluzie, aceea că dacă va respira, va bea un pahar cu apă, va
dansa (orice modalitate preferă copilul pentru gestionarea mâniei), aceasta va dispărea, la fel
cum se întâmplă și cu apa roșie din pahar, care este treptat înlocuită cu apă clară. Educatoarea
așază paharul pe masă și îi arată copilului că apa este limpede și liniștită, iar în pahar nu mai
este nici-o furie.

„Semaforul emoțiilor”

Vârsta: 5 ani
Timp necesar: 10-15 minute
Materiale necesare:
-imagine cu un semafor
-culori

Obiective operaționale

20
O1. Să coloreze semaforul emoțiilor.
O2. Să înțeleagă semnificația culorilor semaforului din corpul lui.
O3. Să înțeleagă că există metode prin care își poate controla furia.

Desfășurarea activității
Educatoarea scoate la imprimantă mai multe foi cu imaginea unui semafor. Le împarte copiilor
și îi invită să coloreze imaginea explicându-le că în interiorul nostru avem un semafor. Când
suntem pe verde ne simțim bine, suntem calmi, liniștiți și relaxați. Când începem să ne enervăm,
încruntăm sprâncenele, ne încordăm, strângem pumnii, semaforul trece pe galben. Iar când ne
înfuriem, trântim cu piciorul în podea, lovim, aruncăm cu lucruri, țipăm, semaforul a ajuns pe
roșu. În timp ce educatoarea explică copiilor cum funcționează semaforul din interiorul nostru,
aceasta imită toate reacțiile pentru ca cei mici să le vadă și să înțeleagă fiecare etapă în parte.
În ultimul pas al jocului educatoarea le reamintește copiilor că atunci când semaforul este pe
galben putem folosi ca metodă de liniștire: să bea un pahar cu apă, să deseneze furia, să danseze.

„Interpretarea personajelor”

Vârstă: 5 ani
Timp necesra: 10-15 minute
Materiale necesare:
-Cartea „Cei trei purceluși”
-Imagini cu personajele din poveste.

Obiective operaționale
O1.Să asculte cu atenție povestea „Cei trei purceluși”
O2.Să constate modul prin care lupul reușit să scape de furie.
O3.Să identifice modul prin care celelalte personaje din poveste și-au gestionat reacțiile.

Desfășurarea activității
Educatoarea citește copiilor poveste „Cei trei purceluși”. Ia unul dintre personaje, spre exemplu
lupul care era furios și le sufla casele celor trei purceluși, iar apoi, educatoarea, pune în scenă
propria poveste despre cum lupul se simțea furios, arătându-le celor mici fața lupului din
cărticică și apoi imitându-l. Educatoarea le spune copiilor că pentru a se descărca, lupul s-a dus
pe o câmpie și a suflat de trei ori, numărând până la 10, scoțând toată furia din interiorul lui, în

21
același timp imitându-l într-un mod amuzant pe lup. Se procedează la fel și cu celelalte
personaje constatând cum a reușit fiecare să-și gestioneze reacțiile și dacă le-a folosit în mod
constructiv. Copiii vor învăța prin intermediul unei povești cum să-și gestioneze la rândul său
reacțiile.

„Interviul poznaș”

Vârsta: 5 ani
Timp necesar: 10-15 minute
Materiale necesare:
-o listă cu câteva întrebări

Obiective operaționale
O1. Să răspundă întrebărilor adresate de educatoare.
O2. Să pune alte întrebări educatoarei.
O3.Să descopere după interviu ce fel de persoană este.

Desfășurarea activității
Educatoarea pregătește copiilor câteva întrebări năstrușnice pe care le poate adresa celor mici.
Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi?
Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi?
Dacă ai fi un fenomen al naturii, ce fenomen ai fi?
Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi?
Dacă ai putea avea o superputere, care ar fi aceea? Ce ai face cu acea superputere?
Dacă ai fi un personaj din desene animate sau un erou din cărți cine ai vrea să fi?
Dacă ai fi un instrument muzical, ce instrument ai fi?
Educatoarea adresează pe rând aceste întrebări copiilor, iar mai apoi, le propune celor mici să
inverseze rolurile. De data aceasta copiii îi vor adresa educatoarei câteva întrebări poznașe.
După acest joc cadrul didactic va ști care este părerea fiecărui copil în parte despre el însuși.

„Povestea Broscuței Țestoase”

Vârsta: 5 ani
Timp necesar: 10-15 minute

22
Materiale necesare:
-fișa de desen,
-poveste a Broscuței Țestoase,
-fișa cu etapele tehnicii „broscuței țestoase”,
-Creioane colorate.

Obiective operaționale
O1. Să se familiarizeze cu personajul Broscuței Țestoase.
O2. Să eticheteze corect reacțiile emoționale ale personajelor.
O3. Să facă diferența între reacțiile emoționale adecvate și cele inadecvate.

Desfășurarea activității
Educatoarea împarte copiilor fișele și creioanele colorate. Prezintă fișa cu Broscuța Țestoasă și
discută cu cei mici despre modul în care aceasta se ascunde în carapace pentru a se apăra. ( Cine
știe ce animal este acesta?, Unde ați văzut astfel de animale?). Educatoarea cere elevilor să
coloreze broscuța. După ce copiii au terminat de colorat educatoarea citește povestea Broscuței
Țestoase. Pe parcursul poveștii ea identifică cu preșcolarii reacțiile emoționale ale personajelor.
(Cum s-a simțit…. atunci când…?). Cadrul didactic cere copiilor să spună care a fost personajul
care a acționat în mod adecvat. (Cine credeți că s-a comportat bine?). La finalul activității
educatoarea exersează cu cei mici tehnica „ broscuței țestoase”, arătându-le imaginile cu modul
în care broscuța reușește să facă față furiei.

„Spune/arată ce emoții trăiesc personajele”

Vârsta: 5 ani
Tip necesar: 15 minute
Materiale necesare:
-cartonașe cu fragmente din texte literare

Obiective operaționale
O1. Să asculte cu atenție fragmentele pe care educatoare le citește.
O2. Să identifice emoția potrivită pentru fiecare fragment.

Descrierea activității

23
Educatoarea citește pe rând fragmentele de pe carnețele și după conținutul și intonația lecturii,
copiii vor deduce emoțiile diferite ale personajelor și le vor numi.
„-Ia fata asta și du-o în adâncul pădurii, că nu rabd s-o mai văd în fața ochilor! Omoar-o!”
(furie).
„Biata copilă rămăsese singură-singurică în pădurea cea nesfârșită și era atât de înfricoșată, că
privea la mulțimea frunzelor de pe copaci, ca și când de acolo ar fi putut să se ivească vreo
primejdie și nu știa în ce chip și-ar putea găsi scăparea.” (frică).
„Piticii îndreptară spre Albă ca Zăpada lumina celor șapte lumânărele și rămaseră s-o privească.
-Doamne, Dumnezeule, apucară ei să strige, tare frumoasă mai e copila asta. Și atât de bucuroși
erau, că nu se îndurară s-o trezească” (încântare).
„Domnița deschise ochii și era din nou vie.
-Vai, Doamne, unde mă aflu? Strigă ea nedumerită.
Cu ochii râzând de bucurie, feciorul de împărat se apropie de dânsa și îi spuse:
-Cu mine ești! Cu mine…! (mirare, bucurie).

„Să vorbim despre ce simt personajele!”

Vârstă: 5 ani
Timp necesar: 10-15 minute
Materiale necesare:
-imagini cu personaje din povești.

Obiective operaționale
O1.Să identifice emoția fiecărui personaj din imagine.
O2.Să identifice din ce cauză personajele au respectiva emoție.
O3.Să identifice mimica facială a fiecărei emoții.

Descrierea activității
Educatoarea le prezintă pe rând copiilor câte o imagine cu personaje din diverse povești.
Preșcolarii trebuie să identifice emoția fiecărui personaje din imagine.
Furnica – discutând cu greierele, are mâinile în șold și sprâncenele încruntate ( e furioasă).
Mama – primind inimioară de turtă dulce de la fiul ei, zâmbește (e bucuroasă).
Șarpele – la judecată (îi e frică).
Cenușăreasa – adună boabe din cenușă (e tristă)

24
După ce a fost identificată emoția, educatoarea cere copiilor să arate caracteristicile feței după
care au recunoscut și care este cauza fiecărei emoții pe care o trăiesc personajele.
Exemplu: Îmi dau seama că Cenușăreasa este tristă, deoarece are capul aplecat, colțurile buzelor
lăsate în jos, ochii sunt lipsiți de strălucire, stă să plângă.

Strategiile didactice eficiente pentru predarea demersului practic-aplicativ în domeniul

dezvoltării socio-emoționale:
O mulțime de metode didactice au fost folosite în activitățile anterioare pentru ca educatorul
să îi îndrume pe cei mici în vederea realizării obiectivelor propuse. S-au utilizat metode
didactice precum, conversația, explicația, exercițiul, povestirea, experimentul și jocul.
Mijloacele didactice au variat de la o activitate la cealaltă, fiind la fel de numeroase ca
metodele didactice. Unele mijloace didactice au fost materiale, altele naturale, chiar și tehnice,
dar toate au avut același scop și acela de a-i face pe copii să realizeze mult mai ușor sarcinile
de lucru.
Ca forme de organizare au fost propuse activități ce vizau lucru individual, dar și activități
frontale pentru o realizare și o înțelegere eficientă a tuturor aplicațiilor.

25
Concluzii

În prezent, cunoașterea, dezvoltarea și stimularea emoțională a preșcolarilor nu mai este

doar o opțiune, ci a devenit o necesitate, acesta fiind motivul pentru care este atât de dezbătut,
nu doar de persoane din domeniul educației, ci și al psihologiei. Faptul că educația emoțională
reprezintă un domeniu de interes atât pentru cercetători în educație, cât și pentru psihologi,
demonstrează existența unei legături dintre această formă a educației și personalitate.
Sistemul actual de învățământ nu reușește să răspundă cu succes nevoilor reale ale tinerei
generații, din cauza faptului că este slab pregătit în acest domeniu. De aceea sperăm că studiul
acestei teme aduce un plus de cunoștințe pentru acest fabulos tărâm al emoțiilor.
Dezvoltarea și stimularea inteligenței emoțională la vârste mici poate fi modelată mult mai
eficient, deoarece în această perioadă preșcolarii sunt curioși să descopere tor ce se întâmplă în
corpul lor și în al celorlalți. Astfel, copiii se pot dezvolta armonios din punct de vedere
emoțional în conformitate cu cerințele și nevoile individuale.
Activitățile din domeniul educației emoționale, oferă preșcolarilor șansa de a-și dezvolta
capacitatea de autocunoaștere, autocontrol și de înțelegere a celor din jurul lor. Copiii învață
din aceste activități că existe diverse metode prin care își poate controla propriile emoții și
evolua în carieră pe viitor.
Încă un aspect important, menționat și în conținutul lucrării, este faptul că nu doar
educatorul contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale a preșcolarilor ci și familia. Familia
este prima categorie de educatori care pot pune bazele minime de educație emoțională sau chiar
pot aduce copiilor un dezechilibru emoțional din cauza faptului că manifestă acasă
comportamente dezirabile.
Putem afirma că ipoteza a fost validată, în urma analizei cercetării, dar nu în întregime,
din cauza numărului mic de activități educative. Pentru a se realiza o dezvoltare complexă este
nevoie de timp pentru a parcurge mult mai multe activități pe întreaga perioadă a grădiniței, nu
doar pe un interval. Rezultatele preșcolarului se pot vedea foarte evidente la finalul ciclului de
grădiniță. Atunci copilul trebuie să aibă un bagaj consistent de informații și abilități legate de
inteligența emoțională.
Închei prezenta lucrare susținând ideea ca tânăra generație constituie o resursă
fundamentală a producției sociale. Drept urmare ea trebuie stimulată prin adoptarea unor măsuri
specifice. Proporția în care se conștientizează faptul că fiecare generație reprezintă o potențială
resursă de schimbare, influențează modul în care societatea se interesează și se preocupă de

26
educația acesteia. Inițierea și susținerea permanentă a preșcolarilor în procesul de cunoaștere și
autocunoaștere reprezintă crearea unei baze solide pe care societatea să se dezvolte în viitor.
Prin intermediul educației emoționale, copilul are șansa de a descoperi, de a încerca, de a
se manifesta mai liber, de a se implica activ, de a interacționa mult mai ușor cu alte persoane,
de a se înțelege și a înțelege la rândul lui pe alții și de a nu judeca. Atunci când toate aceste
acțiuni sunt bifate putem spune că formarea personalității unui copil a fost atinsă cu succes.

27
Bibliografie

Botiș, A., & Mihalea, L. (2007). Despre dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale
copiilor, fete și băieți cu vârsta până la 7 ani. Buzău: Alpha MDN.

Catrinel, A. S., & Kallay, E. (2010). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la

preșcolari. Colecția educație.

Cosman, D. M. (2014). Rolul activității din grădiniță în dezvoltarea abilităților emoționale și

sociale la preșcolari. Alba Iulia.

Curriculum pentru educație timpurie. (2019). România. Preluat de pe https://www.isjcj.ro/wp-

content/uploads/2019/09/Curriculum-pentru-educatie-timpurie-2019.pdf

Denhame, A. (1998). Emotional Development in Young Children. The Guilford Press.

Dobrean, A. (2009, septembrie). Da, poţi! 4-7 ani. Preluat pe martie 8, 2021, de pe Romanian
Psychological Testing Services: https://rtscluj.ro/content/view/92/25/

Dorothy, L., & Rachel, H. (2012). Copiii învață ceea ce trăiesc. București: Humanitas.

(2017). Exemple de bună practică în dezvoltarea competenșelor socio-emoționale la

preșcolari. Cluj-Napoca. Preluat de pe
file:///C:/Users/Asus/Desktop/lucrare%20de%20licenta%20bibliografie/Volumul-
Simpozionului-National.pdf

Goleman, D. (2008). Inteligența emoțională (ed. a III-a). Cartea Veche.

Goleman, D. (2008). Inteligența emoțională (ed. a 3-a). Curtea Veche.

Gottman, J., & Declaire, J. (2016). Parenting- Cum să crești copii fericiți. Pagina de psihologie.

Haheu-Munteanu, E., & Bruja, C. V. (fără an). Educația socio-emoțională- Parte integrată a
procesului educațional din grădiniță. Preluat de pe
file:///C:/Users/Asus/Desktop/lucrare%20de%20licenta%20bibliografie/Orientări_axio
logice_UST_2020-70-77.pdf

Ionescu, L., Tătaru, L., Bogorin , E.-V., Popescu, M., Plosca, M., Moldovan, A.-M., . . . Lung,
D. (2017, mai 27). Exemplu de bună practică în dezvoltarea competenșelor socio-
emoționale la preșcolari. Calendarul activităților educative naționale, Simpozionului

28
 Național. Preluat pe martie 12, 2021, de pe
file:///C:/Users/Asus/Desktop/lucrare%20de%20licenta%20bibliografie/Volumul-
Simpozionului-National.pdf

Ionescu, M., Anghelescu, C., & Boca, C. (2010). Repere fundamentale în învățarea
șidezvoltarea timpurie a copilului de naștere la 7 ani. București: Vanemonde.

Jacques, S., & Michel, A. (2013). Dificultățile predării. București: Ascendent.

Maurice, J. E., Steven, E. T., & Brian, S. F. (2019). Inteligența emoțională în educația copiilor
(ed. a 4-a). București: Curtea veche.

Nancy, L. S., & Linda, J. L. (1989, octombrie). The Causal Organisation of Emotional
Knowledge: A Developmental Study. Cognition and Emotion.

Neacșu, I. (2010). Introducere în psihologia educației și a dezvoltării. Iași: Polirom.

Nicoară, D. (2020). Învățarea și dezvoltarea strategiilor de reglare emoțională la copii. Alba

Iulia: CJRAE ALBA. Preluat pe febriarie 2021

Niță, I. (2020, februarie 4). Reglarea emoțiilor (partea II). Preluat pe martie 2, 2021, de pe
Psihipedi: https://www.psihipedi.ro/parenting/reglarea-emotionala-sfaturi-practice

Păduraru, C., Petraru, C., & Ghiorghiu, G. (2014). Un zâmbet pe chipul tău copile (suport pentru
activități de dezvoltare emoțională). Grădinița mea, o cutie cu emoții(1). Piatra Neamț,
România. Preluat de pe
https://gradinitacincipiatraneamt.files.wordpress.com/2014/06/un-zc3a2mbet-pe-
chipul-tau-copile-ok.pdf

Pătrașcu, D.-A., & Tocan, M. (2017). Copii fericiți-Adulți de succes. Inteligenșa emoțională se
învață 89. Sfântul Ioan.

Roco, M. (2001). Creativitatea și inteligența emoțională. Iași: Polirom.

Rudolph, S., & Peggy, E. (1964). The Development of Social Attachments in Infancy. Scotland:
Wiley.

Sartre, J.-P. (1997). Psihologia Emoției. București: IRI.

Shapiro, L. E. (2016). Inteligența emoțională a copiilor: Jocuri recomandări pentru un EQ

ridicat. Iași: POLIROM.

29
Stănculescu, E. (2011). Stimularea inteligenșei emoționale a copiilor. Iași: Polirom.

30