Circuitul monetar şi masa monetară

1. Circuitul monetar şi circulaţia monetară.

Importanţa monedei în economie este dată de măsura în care aceasta circulă şi finanţează
tranzacţiile economice.
circulaţia monetară - reprezintă mişcarea banilor în exercitarea funcţiilor sale în formă de
numerar şi prin virament.
Circulaţia monetară se efectuează în 2 moduri:
 Sfera circulaţiei numerarului – banii de hârtie, monede metalice divizionare.
 Sfera circulaţiei fără numerar – banii de cont.
Circulaţia monetară în numerar – cuprinde raporturi monetare stabilite între întreprinderi şi alte
organizaţii cu populaţia şi se referă la venituri parvenite din salariu, din vânzări de produse agricole.
Importanţa economică a circulaţiei monetare în numerar este mai mare decât ponderea acesteia în totalul
masei monetare.
Banii în numerar se utilizează pentru circulaţia mărfurilor şi serviciilor, pentru decontările
nelegate nemijlocit de circulaţia mărfurilor şi serviciilor, şi anume:
 decontări cu salariaţii, pensii, premii, pensii alimentare;
 contribuţii la asigurările sociale;
 plata hârtiilor de valoare şi dobânzilor la ele;
 achitarea serviciilor sociale;
 cumpărări de mărfuri şi servicii;
 achitarea taxelor şi impozitelor;
 vânzări de produse agricole;
 alocaţii pentru copii ş.a.
Circulaţia monetară prin virament – în această sferă plăţile şi încasările se efectuează prin
virarea de disponibilităţi între conturile bancare ale diferitor agenţi economici pentru livrări de mărfuri,
prestări de serviciu, pentru taxe, pentru acordări şi rambursări de credite, pentru efectuarea operaţiunilor
de încasări şi plăţi.
Circulaţia monetară prin virament cuprinde decontările între:
 întreprinderi, organizaţii, instituţii cu diferite forme de proprietate;
 persoanele juridice şi diferite instituţii creditare privind acordarea şi rambursarea
creditului;
 persoanele juridice şi populaţia privind plata salariilor, veniturilor pe hârtiile de valoare;
 persoanele fizice şi juridice cu trezoreria statului privind plata impozitelor, colectarea
altor taxe cu titlu obligatoriu, precum şi pentru primirea mijloacelor bugetare.
În dependenţă de circuitul economic se deosebesc 2 forme de circulaţie prin virament:
 pe operaţiuni cu mărfuri;
 pe obligaţiuni financiare - decontările cu bugetul (impozitul pe venit, TVA) rambursarea
creditelor bancare, decontările cu companiile de asigurare etc.

Circuitul monetar – reprezintă suma plăţilor efectuate de agenţii economici, organizaţii şi de

populaţie, în numerar şi fără numerar, într-o anumită perioadă de timp.
Circuitul monetar se efectuează în 2 moduri:

1
  circuitul monetar în numerar – reprezintă suma tuturor plăţilor ce se efectuează în
numerar.
 circuitul monetar fără numerar – reprezintă suma tuturor plăţilor ce se realizează prin
virarea mijloacelor băneşti din conturile agenţilor economici în contul băncilor şi invers.
În Republica Moldova circuitul fără numerar se realizează utilizând următoarele instrumente de
plată:
Ordin de plată – document de plată în baza caruia se efectuează transferul de credit. Transferul
de credit reprezintă o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de catre emitent a ordinului de plată
şi executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unei
sume de mijloace baneşti şi se finalizează prin înregistrarea de către banca beneficiară a sumei
respective în contul beneficiarului.

Cerere de plată –documentul de plată în baza căruia se efectuează debitarea directă. Debitarea
directă este o modalitate de plată care constă în debitarea de către banca plătitoare a contului bancar al
plătitorului cu suma plăţii indicată în cererea de plată emisă de beneficiar şi creditarea corespunzătoare
de către banca beneficiară a contului bancar al beneficiarului.
Acreditivul reprezintă angajamentul unei bănci de a plăti o sumă determinată benefeciarului
pentru marfa livrată sau serviciile prestate contra emiterii într-un termen fixat a documentelor ce atestă
că marfa a fost livrată sau serviciile au fost prestate.

2. Masa monetară: concept, structură, conţinut.

Masa monetară reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor de plată existente
în economia unei ţări, fie la un moment dat, fie ca medie pe o anumită perioadă.
Masa monetară –totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi serviciilor
şi pentru plata datoriilor.
În scopul optimizării masei monetare este necesară existenţa unui mecanism practic cu ajutorul
căruia se poate analiza volumul şi structura masei monetare.
Pentru a asigura rotaţia normală a mijloacelor băneşti, mărimea masei monetare, care se află în
rotaţie, trebuie să corespundă strict necesităţilor pieţei de mărfuri şi servicii.
În cazul când masa monetară este mai mare decât mărimea necesară, banii se devalorizează
(inflaţia).
În cazul când mărimea masei monetare este mai mică decât mărimea necesară, atunci o parte din
mărfurile produse nu pot fi realizate (criza de supraproducţie).
În structura masei monetare pot fi incluse următoarele active:
 moneda efectivă sau numerarul;
 moneda de cont;
 depunerile la termen;
 alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.
Moneda efectivă (banii de hârtie şi moneda divizionară) . Este solicitată de agenţii economici
nu în calitate de marfă, ci pentru bunurile şi serviciile ce pot fi procurate în schimbul ei. Atât timp cât
bunurile şi serviciile pot fi achiziţionate în schimbul acestui instrument, practic agenţii economici
consimt să se folosească de el în tranzacţiile comerciale şi financiare. Moneda efectivă reprezintă activul
cel mai lichid, fiind una din componentele de bază ale masei monetare

2
 Moneda de cont – disponibilităţile în conturile curente sau la vedere. O sumă depusă în cont
poate fi considerată monedă, întrucât titularul depozitului respectiv poate să-şi achite datoriile sau să-şi
procure bunuri şi servicii.
Depozitele la termen ce sunt constituite la bănci. Ele pot fi retrase după un preaviz. Deşi aceste
active au un grad mai scăzut de lichiditate, ele au trăsături comune cu moneda şi pot fi incluse în
structura masei monetare.
Alte active – activele plasate în diferite titluri, emise şi puse în circulaţie pe piaţa financiar-
monetară, ele având un grad mai mare sau mai mic de lichiditate.

3. Agregatele şi indicatorii masei monetare. Structura masei monetare în R. Moldova

O încercare de definire a masei monetare conduce la concluzia că masa monetară se regrupează în
active lichide şi în active negociabile fără riscul pierderii de capital. Regruparea activelor se realizează
în mai multe etape, prin fiecare definindu-se câte un agregat, care încorporează active cu grade de
lichiditate tot mai scăzute, desemnate cu iniţialele M1, M2, M3 M4,...
În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă în calitate de mecanism de reglare a masei monetare
este utilizat agregatul monetar.
Prin agregat monetar se subînţelege un indicator ce caracterizează mărimea şi structura masei
monetare.
Agregatele monetare – reprezintă un ansamblu de active monetare, cuprinzând mijloacele de
plată (moneda efectivă, depunerile în conturi la vedere) deţinute de agenţii ne-financiari rezidenţi, cât şi
acele plasamente financiare care pot fi transformate cu uşurinţă şi rapiditate în instrumente de plată, fără
riscul pierderilor de capital.
Particularitatea agregatelor monetare este de a se îmbina una cu alta, precum păpuşile ruseşti:
agregatul mai mic este conţinut în agregatul de talie imediat superioară şi tot aşa până când agregatul cel
mai mare conţine pe toate celelalte.
Criteriul după care sunt incluse activele în agregatele monetare este cel al lichidităţii, al capacităţii
de a se transforma rapid în bani lichizi.
Analiza economică distinge 3 categorii principale de lichidităţi:
1. lichidităţile primare – care permit efectuarea de plăţi imediate, astfel spus activele perfect
lichide.
2. lichidităţile secundare – sunt lichidităţile care pot fi transformate foarte rapid în lichidităţi
primare, fără riscul de a pierde capital.
3. lichidităţile terţiare – sunt constituite din activele cu un grad mai mic de lichiditate.
Transformarea lor în lichidităţi primare comportă riscul căderii preţului acestor active.

Structura masei monetare în Republica Moldova:

Baza monetară: M0 reprezintă banii în numerar emişi în circulaţie de către BNM, exclusiv
numerarul în casele băncilor şi în casa BNM.
M1 cuprinde M0 + depunerile la vedere ale persoanelor fizice şi juridice în băncile comerciale;
M2 cuprinde M1 + depunerile la termen în băncile comerciale+ instrumente ale pieţei monetare;
M3 cuprinde M2 + depunerile în valută străină

3
 Agregatele monetare sunt determinate de autorităţile monetare, acestea definesc şi calculează
agregatele nu doar pentru o cunoaştere statistică, ci şi pentru a realiza în cât mai bune condiţii politica
monetară, ca suport al controlului creşterii mijloacelor de plată.

4. Factorii ce determină masa monetară.

Potrivit relaţiei lui Irving Fisher, ecuaţia cantitativă a monedei permite măsurarea cererii de
monedă din economie:
M*V = P*Q
unde: M – masa monetară;
V – viteza de circulaţie a monedei;
P – nivelul preţurilor;
Q – volumul mărfurilor şi serviciilor;
Din această relaţie rezultă că viteza de circulaţie a monedei, V, depinde de volumul tranzacţiilor şi
nivelul masei monetare. V=
Potrivit autorului, variaţiile masei monetare se rezolvă printr-o variaţie temporară a vitezei de
circulaţie, până în momentul în care se realizează un echilibru. Deşi scopul acestei ecuaţii a fost acela de
a dimensiona volumul masei monetare, în condiţii de echilibru, pe baza ei s-au putut realiza analize ale
fluctuaţiilor stocurilor de monedă, gradul de activitate al acestuia şi variaţiile în timp.
Astfel, viteza de circulaţie a monedei se stabileşte în funcţie de numărul de acte de vânzare-
cumpărare pe care le mijloceşte un semn bănesc, de o anumită valoare, într-o anumită perioadă
de timp.
Viteza de circulaţie micşorează sau amplifică volumul masei monetare, după cum aceasta cunoaşte
o accelerare sau încetinire. Spre deosebire de mărfuri, care se află în sfera circulaţiei un interval foarte
scurt de timp, (atât cât este necesar pentru a trece din sfera producţiei în sfera consumului) cantitatea de
monedă staţionează în sfera circulaţiei o perioadă mai îndelungată de timp, mijlocind mai multe acte de
vânzare-cumpărare în decursul unui an. În practică este dificil să se măsoare cu exactitate numărul
circuitelor efectuate de monedă, din acest motiv calculându-se un alt indicator, viteza de rotaţie.
Aceasta arată frecvenţa cu care banii se reîntorc la bancă, şi poate să fie determinat sub formă de
coeficient sau în număr de zile.
Sub formă de coeficient, viteza de rotaţie arată numărul de rotaţii pe care le realizează masa
monetară pentru a servi un anumit număr de acte de vânzare-cumpărare. Pentru a cuantifica operaţiunile
de vânzare-cumpărare se calculează rulajul bănesc, respective încasările şi plăţile realizate în decursul
unei perioade. Relaţia vitezei de rotaţie devine, astfel:

Vr=

Numitorul fracţiei reprezintă masa monetară calculată ca medie (trimestrială sau anuală). Cu cât
rulajul bănesc este mai mare, cu atât un semn bănesc efectuează mai multe rotaţii.
Asupra vitezei de rotaţie a monedei pot acţiona anumiţi factori, diferiţi în funcţie de forma de
existenţă a masei monetare ca numerar sau bani de cont. În cazul numerarului aflat în circulaţie, factorii
de influenţă directă, pot fi enumeraţi astfel:
• pe măsură ce cresc veniturile populaţiei, se înregistrează o diminuare a vitezei de rotaţie;
• cu cât frecvenţa obţinerii veniturilor este mai mare, cu atât viteza de rotaţie sporeşte;
• sporirea dimensiunilor procesului de economisire antrenează scăderea vitezei de rotaţie;

4
 • existenţa unui decalaj de timp mare între momentul obţinerii veniturilor şi al cheltuielilor,
diminuează viteza de rotaţie;
• eşalonarea plăţii salariilor conduce la menţinerea unei viteze de rotaţie constante;
• încrederea sau neîncrederea în moneda naţională influenţează viteza de rotaţie, în sensul că se
renunţă mai greu sau mai uşor la moneda respectivă.

Totodată, o influenţă inversă asupra cantităţii de bani aflaţi în circulaţie este exercitată de gradul de
evoluare a creditului (deoarece cu cât mai multe mărfuri se vând în credit, cu atât mai mică este
cantitatea (masa) de bani necesară circulaţiei), de dezvoltarea sectorului decontărilor prin virament şi de
viteza circulaţiei banilor.
Astfel, legea circulaţiei monetare formulată de K. Marx poate fi redată prin formula:

, unde:

K – indică suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit;

a – plăţile scadente (suma plăţilor pentru stingerea creanţelor);
b – suma plăţilor reciproc rambursabile.

O mare importanţă are calculul multiplicatorului (masei) monetare – un indicator ce ne arată care
sunt posibilităţile economiei, în ansamblu, şi ale sistemului bancar, în particular, de sporire a masei
monetare în circulaţie. Acest indicator se calculează prin raportarea agregatului monetar M 2 faţă de baza
monetară (ce include agregatul M0 plus mijloacele băneşti din casele băncilor, plus rezervele obligatorii
ale băncilor şi plus mijloacele din conturile corespondente).