Sunteți pe pagina 1din 6

Analiza şi identificarea aspectelor semnificative de mediu

Mediul
Împrejurimile în care operează o organizație, cum ar fi aer, apă, sol, resurse naturale, flora,
fauna, oamenii și relațiile dintre acestea.
Un sistem de management de mediu este un instrument de management. Acesta include
politici, proceduri și alocarea resurselor pentru a controla interacțiunile unei organizații cu
mediul.

Definitii :
Mediu- Mediul în care operează o organizație, cum ar fi aer, apă, sol, resurse naturale, flora,
fauna, oamenii și relațiile dintre acestea.
Aspect de mediu- Element al activității sau produselor sau serviciilor unei organizații care poate
interacționa cu mediu.
Impact asupra mediului- Orice modificare adusă mediului care rezultă din aspectul de mediu al
unei organizații
Sistem de management de mediu- parte a sistemului de management utilizata pentru a
gestiona aspectele de mediu, pentru a indeplini obligatii de conformare si a trata riscurile si
oportunitatile.
Ciclul de viață- etape consecutive si intercorelate ale unui sistem, produs sau serviciu, de la
achizitia materiilor prime sau generarea acestora din resurse natural pana la integrarea in
natura.
Majoritatea termenilor au fie aceeaşi definiţie ca în standardele anterioare, sau definiția este
acum mai explicită. Există desigur noi termeni şi definiţii pe care îi vom comenta mai târziu.
Nu există nicio cerinţă pentru a înlocui termenii folosiţi în prezent cu cei noi. Puteţi decide să
utilizați orice termen, care se potriveşte mai bine activităţilor din cadrul organizaţiei. De
exemplu, nu există nici o cerinţă pentru a înlocui “informaţiile documentate” pentru document,
procedura, înregistrare, instrucţiune, sau alte denumiri pe care deja le utilizați în organizație
etc.
Realizarea unui echilibru între mediu, societate și economie este considerată esențială pentru
a satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a
răspunde nevoilor lor. Dezvoltarea durabilă ca obiectiv este realizat prin echilibrarea celor trei
piloni ai durabilității.
Așteptările societății pentru dezvoltare durabilă, transparența și responsabilitatea au evoluat
având ca rezultat o legislație din ce în ce mai strictă, presiune în creștere asupra mediului
împotriva poluării, o utilizare ineficientă a resurselor, gestionarea necorespunzătoare a
deșeurilor, schimbările climatice, degradarea ecosistemelor și pierderea biodiversității.
Acest lucru a condus organizațiile să adopte o abordare sistematică a managementului de
mediu prin implementarea unor sisteme de management de mediu, cu scopul de a contribui la
pilonul de mediu al durabilității.

SCOPUL UNUI SISTEM DE MANAGEMENT DE MEDIU (SMM)


Oferă organizațiilor un cadru pentru protecția mediului, care să răspundă la modificările
necesare
Poate reprezenta un echilibru cu nevoile socio-economice
Specifică cerințele pentru ca organizația să obțină rezultatele preconizate ale unui SMM
FACTORI DE SUCCES IN IMPLEMENTARE
Asumarea lidershipului
Angajamentul la toate nivelurile
Identificarea și analiza riscurilor și oportunităților
Integrarea cu politicile de business ale organizațiilor

O abordare sistematică a managementului de mediu poate furniza managementului de vârf


informații pentru a construi succesul pe termen lung și de a crea opțiuni pentru a contribui la
dezvoltarea durabilă prin:
 protejarea mediului înconjurător prin prevenirea sau atenuarea efectelor negative
asupra mediului;
 atenuarea efectelor adverse potențiale ale condițiilor de mediu asupra organizației;
 asistarea organizației în îndeplinirea obligațiilor de conformitate;
 îmbunătățirea performanței de mediu;
 controlul sau influențarea modului în care produsele și serviciile organizației sunt
proiectate, fabricate, distribuite, consumate și eliminate prin utilizarea unei perspective
de ciclu de viață care poate preveni ca impacturile de mediu să fie în mod neintenționat
mutate în altă parte în cadrul ciclului de viață;
 realizarea de beneficii financiare și operaționale care pot rezulta din punerea în aplicare
a alternativelor ecologice care să consolideze poziția pe piață a organizației;
 comunicarea informațiilor de mediu către părțile interesate.
Ciclul PDCA este un instrument de îmbunătățire continuă, baza sistemului de management
ISO 14001:2015. Acesta permite companiei să adopte o abordare constant preventivă pentru a
asigura performanța corespunzătoare în activități care vizează eficiența energetică.
Organizația trebuie să stabilească aspecte, impacturi ale activităților, produselor și serviciilor
tinand cont de:

 perspectiva ciclului de viata al produsului.


 schimbarea, inclusiv evoluții planificate sau noi, și activitățile, produsele și serviciile noi
sau modificate,
 situații de urgență și potențial anormale identificate
Organizaţia trebuie să stabilească și să comunice aspectele de mediu semnificative și să
documenteze informațiile.

Aspectele semnificative de mediu pot duce la riscuri și oportunități asociate fie cu efecte
negative asupra mediului (amenințări) sau cu impacturi benefice asupra mediului (oportunități).
Exemplu :

Activitate Aspect Impact


Lucrul cu substante Deversari in sol Contaminare sol
periculoase Contaminare apa

Proiectare produs Reducere volum Presevarea resurselor


naturale

Intretinere autovehicule Emisii in aer Poluarea aerului

Etapele identificării și evaluării aspectelor de mediu:

Pasul 1: Identificați aspectele de mediu asociate activităților curente (condiții normale,


anormale și de urgență). Acest lucru poate fi realizat prin brainstorming, revizuirea
operațiunilor la nivelul locatiei, activitățile individuale ale procesului, revizuirea produsului sau
alte metode adecvate.

Pasul 2: Conectați aspectele la activitățile individuale pentru a stabili punctele de control pentru
aspecte. Luați în considerare relația cu aspectele și natura impactului asociat. Acest lucru poate
fi realizat prin intermediul diagramei țintă (fulg de zăpadă) sau diagramei efectului cauzat. Deși
controlul este necesar doar pentru acele aspecte care sunt determinate a fi semnificative
natura impactului este importantă pentru a ajuta la identificarea semnificației.
Pasul 3: Luați în considerare fiecare etapă 1-2 pentru toate activitățile anterioare cunoscute și
pentru toate activitățile planificate (viitoare).

Pasul 4: Revedeți toate aspectele identificate cu criteriile prestabilite pentru a determina care
sunt semnificative. Criteriile de semnificație ar trebui să considere ca fiind cel puțin respectarea
cerințelor legale. Elaborați un registru al aspectelor de mediu și indicați care sunt semnificative
și de ce.

Pasul 5: Revizuiți registrul de aspecte pentru a vă asigura că acestea sunt actualizate. În special
după modificările aduse legislației, proceselor sau după noi evoluții sau modificari la nivel de
companie.
Exemplu:

Organizația trebuie:

 să identifice și să aibă acces la obligațiile de conformare


 să stabilească modul în care aceste obligații de conformitate se aplică la nivelul
organizației;
 să mențină informațiile documentate ale obligațiilor sale de conformare

Bibliografie :
- Standardul SR EN ISO 14001 : Sisteme de management de mediu. Cerinte cu ghid de
utilizare.
- Valentin-Stelian Badescu „Dreptul mediului : Sisteme de management de mediu“ .
Editura C.H. Beck 2011
- https://www.dreamstime.com

S-ar putea să vă placă și