Aplicaţii liniare

Unitatea de învăţare nr. 5

APLICAŢII LINIARE

Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 2
5.1. Aplicaţii liniare între două spaţii vectoriale 2
Test de autoevaluare 5
5.2. Izomorfisme de spaţii vectoriale 6
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 5 7
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 7
Concluzii 8
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 5 8

1
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
Aplicaţii liniare

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 5 sunt:

• Recunoaşterea aplicaţiilor liniare
• Înţelegerea modalităţilor de calcul ale imaginii şi
nucleului
• Formarea deprinderilor de calcul specifice

5.1 Aplicaţii liniare între două spaţii vectoriale

Fie V şi W două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K . O aplicaţie f : V o W
se numeşte aplicaţie liniară dacă are proprietatea că f (D x  E y ) D f ( x )  E f ( y ) ,
() x , y  V şi ()D , E  K . Notăm cu L(V , W ) { f : V o W | f aplicaţie liniară } .
De exemplu, dacă V M n ,1 ( K ) , W M m ,1 ( K ) şi A M m , n ( K ) , atunci aplicaţia

f : M n ,1 ( K ) o M m ,1 ( K ) definită prin f (X ) A ˜ X , este o aplicaţie liniară. Într-adevăr,

ţinând seama de proprietăţile operaţiilor cu matrici, avem f (D X  E Y ) D f ( X )  E f (Y ) œ

A ˜ (D X  E Y ) D ( A ˜ X )  E ( A ˜ Y ) , () X , Y  M n ,1 ( K ) şi D , E  K , ceea ce este, evident,

adevărat.

Propozitia 5.1 O aplicaţie f : V oW este liniară dacă şi numai dacă sunt satisfăcute
simultan condiţiile:
f (x  y) f ( x )  f ( y ),
f (D x ) D f ( x ),
() x , y  V şi ()D  K . Prima proprietate de mai sus se numeşte proprietatea de
aditivitate, iar a doua proprietate se numeşte proprietatea de omogenitate.

Propozitia 5.2 Fie o aplicaţie liniară f : V oW , iar Vc V şi

Wc W două subspaţii vectoriale. Atunci f (V c) { f ( x c ) | x c  V c}  W şi

f 1 (W c) {x  V | f ( x )  W c}  V sunt subspaţii vectoriale.

Dacă se consideră, în particular, V c {0V }, atunci f (V c) {0W } , deoarece

f ( 0V ) f (0 ˜ 0V ) 0 ˜ f ( 0V ) 0W .
2
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
 Aplicaţii liniare
Dacă se consideră, în particular, V c V şi W c {0W } , în propoziţia 5.2, rezultă că

f (V )  W şi f 1 ({0W })  V sunt subspaţii vectoriale.

1) Nucleul aplicaţiei f este ker f f 1 ({0W }) {x  V | f ( x ) 0W }  V . Dimensiunea

dim ker f (dacă este finită) se notează def f şi se numeşte defectul aplicaţiei f .
2) Imaginea aplicaţiei f este Im f f (V ) { f (x ) | x  V }  W . Dimensiunea
dim Im f (dacă este finită) se notează rang f şi se numeşte rangul aplicaţiei f .
Propozitia O aplicaţie liniară f : V o W , între două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K ,

este injectivă dacă şi numai dacă ker f {0V } .

Propozitia 5.3 Fie f : V o W o aplicaţie liniară între două K -spaţii vectoriale.

x Dacă { y1 , , yk }  W este un si st e m liniar independent astfel că

y1 f ( x1 ), , yk f ( xk ) (adică { y1 , , yk }  Im f ), atunci şi sistemul {x1 , , xk }  V

este un sistem liniar independent.
x Dacă {x1 , , xn }  V este un sistem de generatori pentru V , atunci şi

{ f ( x1 ), , f ( xn )} este un sistem de generatori pentru f (V ) .

Teorema 5.1 (Teorema rangului) Dacă f : V o W este o aplicaţie liniară între K -spaţii
vectoriale finit dimensionale, atunci
dim V def f  rang f .

Propozitia 5.4 Fie f : V o W o aplicaţie liniară între două spaţii vectoriale peste acelaşi
corp K . Fie B {v1 , , v p , v p 1 , , vn }  V o bază care extinde o bază {v1 , , v p }  ker f .

Atunci sistemul de vectori { f (v p 1 ), , f (vn )} formează o bază pentru Im f .

Rezultă astfel o modalitate concretă de a construi o bază în Im f : se ia o bază în

ker f , care se extinde la o bază a lui V ; imaginile prin f ale vectorilor care extind baza
din nucleu formează o bază în Im f .
Propozitia 5.5 Fie f : V oW o aplicaţie liniară între două K -spaţii vectoriale (finit
dimensionale).
1) Aplicaţia f este injectivă dacă şi numai dacă rang f dim V .

3
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
Aplicaţii liniare

2) Aplicaţia f este surjectivă dacă şi numai dacă rang f di m W .

3) Aplicaţia f este bijectivă dacă şi numai dacă rang f dim V
dim W .

Fie B {e1 , , en }  V şi B1 {e1c , , emc }  W două baze ale lui V , respectiv W .

m
Matricea [ f ]B1 , B ( f i D )i 1, n ,D 1, m
 M m , n ( K ) , definită de egalitatea f (ei ) D c
¦ fi eD , se
D 1

numeşte matricea aplicaţiei f corespunzătoare bazelor B şi B1 .

Propozitia 5.6 Dacă x  V , iar [ x ]B  M n ,1 şi [ f ( x )]B1  M m ,1 sunt matricile coloană

formate din cordonatele vectorilor x şi f (x ) în bazele corespunzătoare (reprezentările

matriciale ale celor doi vectori), atunci are loc formula:
[ f ( x )]B1 [ f ]B1 , B ˜ [ x ]B ,

sau:
§ y1 · § f11  f n1 · § x1 ·
¨ ¸ ¨ ¸ ¨ ¸
¨  ¸ ¨   ¸˜¨  ¸,
¨ ym ¸ ¨ f1m  f nm ¸¹ ¨© x n ¸¹
© ¹ ©
unde x x1e1    x n en şi f (x ) y1e1c    y m emc (reprezentarea matricială a aplicaţiei

liniare f în perechea de baze (B, B1 ) ).

Propozitia 5.7 Are loc formula

rang f rang [ f ]B1 , B ,

adică rangul aplicaţiei liniare f este egal cu rangul matricii sale în orice pereche de baze
(B, B1 ) .

În particular, rangul matricii unei aplicaţiei liniare f nu depinde de perechea de baze

în care este considerat.

Propozitia 5.8 Fie B {u1 , , un } şi Bc {u1c , , unc }  V două baze ale lui V şi

B1 {v1 , , vm } şi B1c {v1c , , vmc }  W două baze ale lui W . Fie [B, Bc ] matricea de

trecere de la B la Bc şi [B1 , B1c ] matricea de trecere de la B1 la B1c . Atunci:

4
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
 Aplicaţii liniare

[ f ]Bc , Bc [B1 , B1c ]1 ˜ [ f ]B1 , B ˜ [B, Bc ] sau

1

> f @B , B
c
1
c [B1c , B1 ] ˜ [ f ]B1 , B ˜ [B, Bc ].

Propozitia 5.9 Fie f : U oV şi g : V oW două aplicaţii liniare între spaţii

vectoriale peste acelaşi corp K şi f i e B1 {u1 , , um }  U , B2 {v1 , , vn }  V şi

B3 {w1 , , wp }  W baze ale celor trei spaţii vectoriale. Atunci este adevărată egalitatea

matricială:
[ g  f ]B3 , B1 [ g ]B3 , B2 ˜ [ f ]B2 , B1 ,

adică matricea compunerii a două aplicaţii liniare este produsul matricilor celor două
aplicaţii, în bazele corespunzătoare.

Test de autoevaluare 5.1

1) Să se precizeze care dintre următoarele aplicaţii sunt liniare:
a) f1 : I R 3 o I R 3 , f1 ( x, y, z ) ( x  y, x  y, x 2  y  z ) ,
b) f 2 : I R 3 o I R 2 , f1 ( x, y, z ) ( x  y, x  y  z ) ,
c) f3 : I R 3 o I R 3 , f1 ( x, y, z ) ( x  y, x  y, 0) ,
d) f 4 : I R o I R , f1 ( x, y, z )
3
x y.

2) Să se determine rangurile următoarelor aplicaţii liniare şi câte o

bază în Im fi , i 1, 3 :
a) f1 : I R 4 o I R 3 , f ( x, y, z , t )
( x  y  z  t , x  y  z  t , x  3 y  z  3t )
§ 1 1·
b) f 2 : M 2 ( I R) o M 2 ( I R) , f 2 ( X )
A ˜ X , unde A ¨ ¸,
© 0 1¹
unde M 2 ( I R) este spaţiul vectorial real al matricilor pătratice
de ordinul doi cu elemente reale.
c) f3 : I R3 [ X ] o I R2 [ X ] , f3 ( f ) f c , unde I Rn [ X ] este
spaţiul vectorial al polinoamelor cu coeficienţi în I R care au
gradul cel mult n , iar f c este polinomul derivat al
polinomului f  I Rn [ X ] .

5
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
Aplicaţii liniare

De reţinut !
Matricea unei aplicaţii liniare se calculează cu ajutorul unor baze
domeniul şi codomeniul aplicaţiei liniare. Rangul acestei matrici este
egal cu rangul aplicaţiei liniare; coloanele minorului principal dau o bază
în imagine. Dacă aplicaţia este surjectivă (rangul este dimensiunea
codomeniului), orice bază în codomeniu e bază în imagine. Pentru
calculul nucleului, se determină soluţiile unui sistem liniar omogen;
soluţiile sale de bază dau o bază în nucleu.

5.2 Izomorfisme de spaţii vectoriale

O aplicaţie liniară f : V o W între două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K , se
spune că este un izomorfism de spaţii vectoriale, dacă f este o bijecţie. Două spaţii
vectoriale între care există un izomorfism se spune că sunt izomorfe.

Propozitia 5.10 Dacă f : V oW este un izomorfism de spaţii vectoriale, atunci şi

f 1 : W o V este un izomorfism.

Propozitia 5.11 Fie f : V o W un izomorfism de spaţii vectoriale, S {v1 , , vn }  V un

system de vectori şi f (S) { f (v1 ), , f (vn )}  W . Atunci:

1) S  V este liniar independent dacă şi numai dacă f (S)  W este liniar independent.
2) SV este sistem de generatori dacă şi numai dacă f (S)  W este sistem de
generatori.
3) S  V este bază dacă şi numai dacă f (S)  W este bază.

Teorema 5.2 Două spaţii vectoriale (finit dimensionale) sunt izomorfe dacă şi numai dacă au
aceeaşi dimensiune. În particular, toate spaţiile vectoriale care au dimensiunea n IN

sunt izomorfe cu K -spaţiul vectorial canonic definit pe K n .

Propozitia 5.12 Fie f : V o W un izomorfism de spaţii vectoriale peste acelaşi corp K

şi fie B1 {a1 , , an }  V , B 2 {b1 , , bn }  W baze ale celor două spaţii vectoriale. Atunci
este adevărată egalitatea matricială
[ f 1 ]B1 , B2 [ f ]B12 , B1 ,

adică matricea izomorfismului invers unui izomorfism de K -spaţii vectoriale este inversa
matricii izomorfismului în bazele corespunzătoare.

6
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
 Aplicaţii liniare
Propozitia 5.13 Fie B {a1 , , an }  V şi B1 {b1 , , bm }  W două baze ale K -

spaţiilor vectoriale V , respectiv W . Să considerăm aplicaţia F : L(V , W ) o M m , n ( K ) ,

care asociază unei aplicaţii liniare f  L(V , W ) matricea [ f ]B1 , B

( f i D )i 1, n ,D 1, m
 M m , n ( K ) , adică matricea aplicaţiei f corespunzătoare bazelor B şi B1 .

Atunci F este un izomorfism de spaţii vectoriale.

O consecinţă importantă a propoziţiei de mai sus este următorul rezultat.
Propozitia 5.14 Dacă V şi W sunt spaţii vectoriale finit dimensionale peste corpul K ,
atunci dim L(V , W ) dim V ˜ dim W .
Ca un caz particular, se poate deduce că
dim V dim L(V , K ) dim V ˜ dim K dim V ˜1 dim V .

De remarcat că deşi spaţiile vectoriale V şi V sunt izomorfe, având aceeaşi dimensiune,

nu există nici un izomorfism canonic între aceste spaţii vectoriale.

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare 5

Să se determine rangurile următoarelor aplicaţii liniare şi câte o bază în
Im fi , i 1, 3 :
b) f1 : I R 4 o I R 3 , f ( x, y, z , t ) ( x  z  t , x  y  t , x  3t ) .
c) f 2 : M 2 ( I R) o M 2 ( I R) , f 2 ( X ) A ˜ X , unde
§a b ·
A ¨ ¸  M 2 ( I R) , a z 0 , rang A=1.
©c d ¹
d) f3 : I Rn [ X ] o I Rn 1[ X ] , f3 ( f ) f c , unde I Rn [ X ] este
spaţiul vectorial al polinoamelor cu coeficienţi în I R care au
gradul cel mult n , iar f c este polinomul derivat al polinomului
f  I Rn [ X ] .

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de

autoevaluare

1. Aplicaţiile f1 şi f2 nu sunt liniare, nefiind nici aditive, nici

omogene, deoarece funcţiile x o x 2 şi x o| x | nu au această
proprietate. Aplicaţiile f3 şi f 4 sunt liniare.
2. a) rangul 2 , B1 { f1 (e1 ), f1 (e2 )}  Im f1 este bază; b) rang 4, poate
fi luată orice bază în M 2 ( I R) ; c) rangul 3, B1 {1, X , X 2 }  I R2 [ X ]
bază.

7
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ
Aplicaţii liniare

Concluzii
Aplicaţiile liniare sunt funcţii compatibile cu structurilr liniare.
s Imaginile şi nucleele lor generează (sub)spaţii vectoriale. Două spaţii
vectoriale sunt izomorfe dacă au aceeaşi dimensiune. Reprezentările
matriciale ale vectorilor şi aplicaţiilor liniare sunt standardizări
matriciale ale acestora, bazate pe izomorfisme.

Bibliografie
1. Popescu M., Popescu P., Algebră liniară si geometrie analitică, Ed.
Universitaria, Craiova, 2002.

2. Popescu M., Popescu P., Algebră liniară si geometrie analitică.

Probleme, Ed. Reprograph, Craiova, 2002.

3. Vladimirescu I., Popescu M., Algebră liniară şi geometrie analitică,

Editura Universitaria, Craiova, 1994.

4. Vladimirescu I., Munteanu F., Algebra liniară, geometrie analitică

şi geometrie diferenţială, Editura Universitaria, Craiova, 2007.

8
ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI GEOMETRIE ANALITICĂ