Actiunea in revendicare mobiliara

Ca si in cazul actiunii in revendicare imobiliara si aici se ajunge la compararea modurilor de dobandire a

dreptului de proprietate de care se bucura partile aflate in litigiu. In aceasta situatie distingem
urmatoarele cazuri:

1. Proprietarul se desesizeaza de bunul mobil in mod voluntar, incredintandu-l unui detentor precar, iar
acesta il instraineaza cu titlu oneros unui tert dobanditor de buna-credinta

2. Proprietarul se desesizeaza involuntar de bunul mobil, ca urmare a unui furt sau a pierderii bunului, iar
bunul respectiv ajunge in posesia unui dobanditor de buna-credinta

3. Proprietarul se desesizeaza involuntar de bunul mobil, iar cel care l-a gasit se conformeaza dispozitiilor
art 2941 si urmatoarele din Cod Civil

4. Bunul mobil se afla in posesia hotului, gasitorului care nu s-a conformat dispozitiilor art 942 si
urmatoarele cod civil sau a dobanditorului de rea-credinta (reclamantul este cel caruia i s-a furat sau care
a pierdut bunul mobil, iar posesor este paratul care poseda cu rea-credinta)

Ipoteza regelemntata de art 937 alin (1) CC. Potrivit art 937 alin (1) personaele care cu buna-credinta
incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros, avand ca obiect un bun mobil,
devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesia efectiva. Sub rezerva conditiilor
privitoare la bunuri, la persoane, cat si la posesia tertului dobanditor, aceasta posesie dobandeste
valoarea unei prezumtii legale absolute si irefragrabile de proprietate, fapt pentru care instanta va
dispune respingerea actiunii in revendicare imobiliara. Aceasta regula se instituie pe considerente de
echitate, cat si pe necesitatea asigurarii sigurantei circuitului civil in privinta bunurilor mobile. De regula,
art 937 alin (1) se aplica bunurilor mobile corporale deoarece numai acestea sunt susceptibile de o
posesie efectiva. Acest text, insa, este aplicabil si acelor drepturi de creanta care sunt incorporate in
inscrisuri, formand cu acestea un tot indisolubil (vezi art 940 care se refera la titlurile la purtator; daca
prin legea speciala nu se dispune altfel). De remarcat ca bunul mobil trebuie sa fie privit in mod
individual (ut singuli), caci respectivul articol nu se va aplica unei universalitati de bunuri (spre exemplu,
in cazul unei succesiuni mobiliare). Art 937 alin (1) nu poate fi invocat pentru a se dobandi proprietatea
bunurilor mobile, considerate accesorii ale unui imobil, care intra sub incidenta alin (4) si care desi
servesc ca accesorii la un imobil isi pastreaza insusirea de bunuri mobile (spre exemplu mobilierul dintr-o
locuinta.

Conditii referitoare la persoane

Regula este ca dispozitia respectiva priveste situatia tertului care cu buna-credinta a intrat in posesia
bunului mobil, ca urmare a instrainarii cu titlu oneros a acestuia de catre un detentor precar, caruia
adevaratul proprietar i l-a incredintat cu buna-credinta. Daca proprietarul nu s-a desesizat de bunavoie
de bunul sau, ci l-a pierdut sau acesta i-a fost furat, atunci devin incidente alte prevederi legale, respectiv
art 937 alin (2) sau art 937 alin (3), situatie in care regula devine inoperanta. Daca bunul mobil se afla la
detentor, acesta nu poate invoca in beneficiul sau de art 937 alin (1), deoarece acesta este tinut de
obligatia contractuala de restituire a bunului. Daca bunul mobil se afla la detentor, proprietarul are
impotriva acestuia o actiune contractuala pentru restituirea lui sau poate formula chiar si o actiune in
revendicare impotriva detentorului. Daca insa detentorul nu se mai afla in posesia lucrului mobil, caci
acesta l-a instrainat unui tert dobanditor de buna-credinta actiunea in restituire ce putea fi exercitata
impotriva detentorului se transforma intr-o actiune in despagubire.
Conditii referitoare la posesia tertului dobanditor

Tertul se trepaleaza de dipozitiile art 937 alin (1) numai daca posesia sa este reala, utila si de buna-
credinta. Posesia este reala atunci cand in persoana tertului dobanditor sunt intrunite ambele elemente
ale posesiei, respectiv animus si corpus. Posesia tertului dobanditor trebuie sa fie utila, adica neviciata,
cu precizarea ca dintre caracterele posesiei nu se pune in aceasta materie problema continuitatii
posesiei. Utilitatea posesiei se prezuma deoarece cel interesat, adica proprietarul care a introdus
actiunea in revendicare are posibilitatea sa faca dovada contrara.

Prin posesie de buna-credinta aici se intelege posesia exercitata de o persoana ce are convingerea
sincera ca a dobandit bunul mobil nu de la un detentor precar, ci de la adevaratul proprietar, asa cum
prevede art 938 CC: „In momentul intrarii efective in posesia bunului mobil tertul dobanditor nu a
cunoscut si nici nu a putut sa cunoasca, dupa imprejurari, lipsa calitatii de proprietar a instrainatorului,
adica faptul ca bunul mobil ii este instrainat de un neproprietar.”

Potrivit art 14 alin (2) CC buna-credinta se prezuma, este vorba de o prezumtie legala-relativa, astfel ca
reclamantul din actiunea in revendicare are posibilitatea sa dovedeasca reaua-credinta a posesorului, iar
in acest scop el poate recurge la orice mijloc de proba.

Revendicarea de la tertul dobanditor de buna-credinta a bunului mobil pierdut sau furat

Art 937 alin (2) mentioneaza „Bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-
credinta daca actiunea este intentata sub sanctiunea decaderii in termen de trei ani de la data la care
proprietarul a pierdut stapanirea materiala a lucrului.” Nu se va incadra in acest articol situatiile in care
bunul respectiv a intrat in posesie ca urmare a unei infractiuni, cum ar fi abuzul de incredere,
inselaciunea, gestiunea frauduloasa, deoarece in asemenea cazuri proprietarul s-a desesizat de bunul
sau de bunavoie. Daca bunul mobil este pierdut nu are relevanta daca acest lucru se datoareaza
neglijentei proprietarului sau unui eveniment fortuit. Trebuie semnalat ca termenul de trei ani este un
termen de decadere. Actiunea in revenicare a bunului mobil pierdut sau furat de la tertul dobanditor de
buna-credinta va fi admisa daca proprietarul o introduce in cel mult trei ani de la data pierderii sau
furtului si daca dovedeste dreptul sau de proprietate asupra bunului. Daca actiunea in revedicare a fost
admisa, tertul dobanditor are la indemana regresul impotriva hotului sau gasitorului, insa va suporta
riscul eventualei insolvabilitati a acestuia. Art 937 alin (3) prevede ca daca bunul pierdut sau furat a fost
cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mod obisnuit bunuri de acelasi fel, ori daca a fost
adjudecat la o licitatie publica, iar actiunea in revedicare a fost introdusa inauntrul termenului de trei ani,
posesorul de buna-credinta poate retine bunul pana la indemizarea sa integrala pentru pretul platit
vanzatorului. Proprietarul va putea recupera ulterior, prin intermediul unei actiuni in despagubire,
introduse impotriva hotului sau gasitorului suma pe care a platit-o tertului numai ca de acesta data riscul
insolvabilitatii hotului sau a gasitoului nu va mai fi suportat de tertul de buna-credinta, ce a dobandit
bunul in anumite conditii speciale, ci de proprietar.

Revedicarea bunului mobil de la un hot sau de la gasitorul care nu s-a conformat dispozitiilor art 941 si
urmatoarele CC sau de la tertul dobanditor de rea-credinta

Dovedirea de catre reclamant a dreptului sau de proprietate este suficienta pentru a conduce la
admiterea actiunii in revedicare indiferent daca bunul mobil se afla la autorul furtului, la cel care si-a
insusit bunul gasit (fara a se conforma art 941) sau el se afla la o alta persoana care este de rea-credinta.
In privinta acestor persoane nu se aplica dispozitiile art 937 alin (1) si (2) CC. Reaua-credinta consta in
faptul ca persoana a intrat in posesia bunului mobil, in conditii ce exclud formarea convingerii sale
sincere ca a dobandit dreptul de proprietate asupra bunului.

Art 563 alin (2) mentioneaza faptul ca in ce priveste revendicarea unui mobil, actiunea in
revedicarea a acesteia privind restabilirea dreptului de proprietate pierdut sau furat de la tertul de rea-
credinta este imprescriptibila extinctiv (insa posesorul de rea-credinta ar putea invoca potrivit art 939 CC
uzucapiunea de 10 ani). Actiunea in revedicare unui bun mobil, proprietate publica este imprescriptibila
extrinctiv (a se vedea art 136 alin (4) CR). Art 942 CC arata ca in situatia in care bunul mobil a fost
pierdut, acesta se prezuma ca el continua sa apartina proprietarului sau, mai mult decat atat, il obliga pe
gasitorul bunului ca in termen de 10 zile sa il restituie proprietarului, ori daca acesta este necunoscut sa-l
predea organului de politie din localitatea in care acesta a fost gasit. Organul de politie are obligatia de a
pastra bunul timp de 6 luni de zile, fiind aici aplicabile dispozitiile ce regelementeaza depozitul necesar,
acesta avand totodata obligatia de a afisa la sediul sau sau pe pagina de internet un anunt privitor la
pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia. Textul este valabil nu
numai in ipoteza bunului mobil pierdut de catre proprietarul sau, ci si in cazul bunului mobil furat care
apoi a fost abandonat de hot. Pentru cazul in care bunul mobil a fost gasit intr-un loc public, art 943
prevede ca Bunul trebuie predat pe baza de proces verbal persoanei care detine un titlu, altul decat titlul
de proprietate publica asupra locului respectiv. In termen de 3 zile de la data preluarii bunului pierdut,
acesta persoana este obligata sa il predea pe baza de proces verbal organelor de politie din localitate, iar
anuntul privitor la pierderea bunului se afiseaza la locul unde a fost gasit bunul.

Daca bunul se deterioreaza sau isi pierde valoarea sau depozitul este prea costisitor, bunul va fi vandut
prin licitatie publica, conform legii, iar intr-o asemenea de situatie drepturile si obligatiile legate de bun
vor privi pretul obtinut pe acesta. Organul de politie este obligat sa-l pastreze in depozit timp de 6 luni. In
acest interval, bunul mobil va fi remis proprietarului numai dupa acesta achtita chieltuielile legale pentru
pastrarea bunului.

In cazul bunurilor cu valoare comerciala, proprietarul bunului este obligat sa-i plateasca gasitorului o
recompensa, reprezentand a 10 a parte din pret sau din valoarea actuala a bunului, cu exceptia situatiei
cand gasitorul este persoana care detine locul public unde a fost gasit bunul sau acesta a fost gasit de un
reprezentant sau un angajat al acesteia.

Daca bunul (dupa caz pretul) nu este pretins de proprietarul originar el va fi considerat lucru fara stapan
si va fi remis gasitorului pe baza de proces verbal. In acest caz, gasitorul dobandeste dreptul de
proprietate prin ocupatiune. Dovada ocupatiunii se poate face fie prin procesul verbal mentionat, fie prin
orice alt mijloc de proba. Daca gasitorul refuza sa preia bunul sau pretul, acesta revine comunei, orasului
sau municipiului pe teritorul caruia a fost gasit si intra in domeniul privat al acesteia.

Efectele admiterii actiunii in revendicare

Acestea sunt aceleasi, indiferent daca bunul revenicat este mobil sau imobil. In principiu efectele
urmaresc urmatoarele aspecte:

1. Restituirea lucrului

2. Restituirea productelor si a fructelor produse de lucrul revendicat in intervalul de timp in care

proprietarul a fost lipsit de stapanirea acestuia

3. Suportarea cheltuielilor facute de catre posesorul neproprietar cu privire la bunul revendicat

Cu privire la restituirea lucrului, daca actiunea in revendicare este admisa, reclamantului i se recunoaste
dreptul de proprietate asupra lucrului revendicat, iar paratul este obligat la restituirea acestuia. Bunul
respectiv este readus in patrimoniul proprietarului, liber de eventualele sarcini cu care fusese grevat
de catre posesorul neproprietar, conform regulii Resoluto iure tantis, resolvitur ius acipiendis. In cazul
in care, restituirea lucrului in natura nu mai este posibila din cauza pieirii lucrului din vina paratului, ori
daca lucrul a fost instrainat de catre acesta, obligatia de restituire va fi inlocuita cu o obligatie de
dezdaunare, instanta obligandu-l pe parat la plata unei sume de bani cu titlu de despagubire evaluata in
raport cu momentul restituirii lucrului. Daca bunul revenicat a pierit fortuit si acesta era asigurat, paratul
va fi tinut la restituirea indeminzatiei de asigurare pe care a incasat-o sau dupa caz va fi obligat sa cedeze
dreptul de a primi indemnizatia respectiva.

Restituirea productelor si a fructelor

La cererea reclamantului, paratul indiferent ca a fost posesor de buna-credinta sau de rea-credinta va fi

obligat sa restituie si productele sau, dupa caz, sa plateasca echivalentul valorii al productelor care nu
mai pot fi restituite in natura, contravaloarea acestora stabilindu-se in raport cu momentul restituirii
(vezi art 566 alin (1) CC). Cu privire la restituirea fructelor produse de bunul revenicat in perioada in care
proprietarul a fost lipsit de stapanirea acelui bun trebuie sa distingem situatia posesorului de buna-
credinta si cea a posesorului de rea-creidnta. Atfel, posesorul de buna-credinta va detine in deplina
proprietate fructele produse de bun pe tot intervalul de timp pe cat a durat buna sa credinta, stabilindu-
se ca buna-credinta a posesorului a incetat cel mai tarziu la data introducerii actiunii in revendicare. In
schimb, posesorul de rea-credinta sau detentorul precar, in temeiul art 566 alin (2) CC este tinut sa
restituie in natura toate fructele produse de bun, pana la inapoierea acestuia catre proprietar, sau dupa
caz sa plateasca echivalentul valorii al fructelor valorificate. Art 948 alin (5) ne mentioneaza ca posesorul
de rea-credinta poate fi obligat si la plata echivalentului valorii al fructelor pe care a omis sa le perceapa.
Posesorul poate sa solicite proprietarului sa-i restituie cheltuielile necesare pentru producerea si
culegerea fructelor sau productelor, exceptie facand situiatia in care paratul a intrat in stapanirea
materiala a bunului revendicat prin violenta sau frauda, precum si in cazul produselor care sunt bunuri
perisabile sua care-si pierd valoarea ca urmare a trecerii rapide a timpului.

Cu privire la cheltuilelile facute de catre posesor cu lucrul pe care-l restituie, daca aceste
cheltuieli nu s-au concretizat intr-o lucrare noua, situatie in care am intra sub incidenta accesiunii
imobiliare artificiale, este necesar a se face distrinctie intre cheltuielile necesare, cheltuielile utile si
cheltuielile voluptuare. Art 566 alin (3) mentioneaza cheltuilelile necesare, adica acelea facute pentru
conservarea lucrului se vor resituii de graba, deci paratul prin actiunea in revendicare, indiferent daca a
fost de buna sau de rea credinta este indreptatit sa solicite fie prin intermediul unei cereri
reconventionale, fie printr-un proces distinct obligarea proprietarului la plata unei sume de bani egala cu
cheltuielile facute in vederea conservarii lucrului. Art 566 alin (4) prevede ca "La cererea posesorului,
proprietarul va fi obligat sa suporte si cheltuielile utile, adica acelea care fara a fi necesare sporesc totusi
valoarea lucrului, insa numai in masura sporului de valoare, socotit la momentul restituirii." Ele sunt
datorate indiferent daca posesorul care le-a efectuat a fost de buna sau de rea credinta, aceasta
justificandu-se prin aceea ca se evita o imbogatire fara justa cauza a proprietarul in terminetul
posesorului. Proprietarul nu poate fi obligat sa suporte cheltuielile volupuare, adica acelea pe care
posesorul le-a efectuat pentru simpla lui placere, fara a se ajunge pe acesta cale la cresterea valorii
lucrului. Daca aceste cheltuieli constau in lucrari sau amenajari aduse bunului si acestea pot fi detasate
de bun fara ca prin aceasta sa se deterioreze substanta lui, posesorul are dreptul sa le ridice.