INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII

Infracțiuni:
-abuzul de încredere
-gestiunea frauduloasă
-însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
-înșelăciunea

OBIECTUL JURIDIC
OBIECTUL MATERIAL
SUBIECȚII INFRACȚIUNII
LOCUL ȘI TIMPUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII
ART. 238 – a buzul de încredere
-noțiunea de bun mobil trebuie înțeleasă în același sens cu cel explicat la analiza infracțiunii de
furt, fiind valabile precizările făcute cu acel prilej
-relațiile sociale privind patrimoniul
-încrederea în corectitudinea care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, circuitul civil al
bunurilor
-bunul mobil
1) subiectul activ:
-persoana care deține un bun mobil al altuia, încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop
(calitatea de subiect activ o poate avea și persoana juridică; de exemplu: se poate imagina
ipoteza unei case de amanet care înstrăinează bunurile primite înainte de expirarea termenului de
răscumpărare sau situația unui service auto care înstrăinează autovehiculele primite spre a fi
reparate)
2) subiectul pasiv:
-proprietarul bunului
-persoana care a avut stăpânirea în fapt a bunului
(practic, subiectul pasiv direct este persoana care încredințează bunul făptuitorului, iar, în cazul
în care bunul aparținea altei persoane, aceasta va fi subiect pasiv indirect)
3) participația penală:
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 242 – gestiunea frauduloasă
-relațiile sociale privind patrimoniul
-încrederea în corectitudinea care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, circuitul civil al
bunurilor
-bunul mobil
-bunul imobil
1) subiectul activ:
-persoana căreia i s-au încredințat, spre administrare sau conservare, anumite bunuri
-administratorul judiciar
-lichidatorul averii debitorului
-reprezentantul
-prepusul
(în practică s-a admis că poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de gestiune
frauduloasă în varianta tip administratorul unei societăți comerciale numit în baza unui contract
de management sau persoana care îndeplinește funcție de șef al biroului de contabilitate la o
societate comercială)
(calitatea de subiect activ o poate avea inclusiv o persoană juridică)
2) subiectul pasiv:
-persoana fizică al cărei patrimoniu sau parte din patrimoniu a fost încredințat spre administrare
sau conservare
-persoana juridică al cărei patrimoniu sau parte din patrimoniu a fost încredințat spre
administrare sau conservare
-debitorul intrat în procedura insolvenței
3) participația penală:
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 243 – însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
-prin intermediul acestei incriminări, legiuitorul penal intervine în reglementarea unor relații de
ordin patrimonial, care iau naștere în mod întâmplător între persoana care găsește un bun pierdut
sau a intrat din eroare în posesia unui bun care nu-i aparține, pe de o parte, și persoana căreia
bunul îi aparține de drept, pe de altă parte
-relațiile sociale privind patrimoniul
-încrederea în corectitudinea care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, circuitul civil al
bunurilor
-bunul mobil
1) subiectul activ:
-nu este circumstanțiat
2) subiectul pasiv:
-nu este circumstanțiat
3) participația penală:
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 244 – înșelăciunea
-cunoscută și sub denumirea de escrocherie, infracțiunea de înșelăciune sancționează fapte care
aduc atingere patrimoniului și care se caracterizează prin aceea că sunt comise cu viclenie
-relațiile sociale privind patrimoniul
-încrederea în corectitudinea care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, circuitul civil al
bunurilor
-bunul mobil
-bunul imobil
(este posibil ca obiectul material să lipsească; de exemplu: în cazul în care prin inducerea în
eroare o persoană prestează o anumită activitate, fizică sau intelectuală, care ar trebui să fie
remunerată sau recompensată în alt mod)
1) subiectul activ:
-nu este circumstanțiat
(calitatea de subiect activ o poate avea inclusiv o persoană juridică)
2) subiectul pasiv:
-nu este circumstanțiat
(în ipoteza în care victima amăgirii nu coincide cu titularul patrimoniului lezat, se poate vorbi de
un subiect pasiv principal și un subiect pasiv adiacent; subiectul pasiv principal fiind persoana al
cărei patrimoniiu a fost lezat, iar subiectul pasiv adiacent va fi victima inducerii în eroare, cea
care, în urma amăgirii, a luat o dispoziție păgubitoare pentru patrimoniul altuia)
3) participația penală:
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///

SITUAȚIA PREMISĂ
ELEMENTUL MATERIAL AL LATURII OBIECTIVE
URMAREA IMEDIATĂ A LATURII OBIECTICE
LEGĂTURA DE CAUZALITATE
ART. 238 – abuzul de încredere
-specific acestei incriminări este faptul că detentorul precar începe să se comporte față de bun ca
un adevărat proprietar
-este important de subliniat faptul că, în momentul comiterii faptei, bunul trebuie să se afle la
făptuitor, deci remiterea materială a bunului mobil trebuie să fi fost efectivă
(este necesar ca făptuitorul să intre în mod legal în posesia bunulu mobil)

-existența unui bun mobil al altuia încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop
făptuitorului
(existența unui raport juridic patrimonial, netranslativ de proprietate, în baza căruia se transmite
detenția bunului, între cel care deține bunul și cel care i l-a încredințat, iar în baza acestui raport,
persoana căreia i se încredințează bunul are obligația, fie de a-l păstra și de a-l restitui la un
anumit interval de timp, fie de a da o anumită întrebuințare acelui bun)
-însușirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia încredințat în baza unui titlu și cu un anumit
scop
-dispunerea pe nedrept a unui bun mobil al altuia încredințat în baza unui titlu și cu un anumit
scop
-folosirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia încredințat în baza unui titlu și cu un anumit
scop
=însușire = luarea în stăpânire a bunului, în sensul că făptuitorul se comportă față de acesta ca și
când ar fi propriul său bun
=dispunere = efectuarea unor acte de dispoziție asupra bunului, altele decât cele la care
făptuitorul era îndreptățit conform convenției prin care bunul îi fusese încredințat
=folosire = utilizarea bunului mobil; această modalitate a elementului material are în vedere atât
ipoteza în care făptuitorul nu avea dreptul de folosi bunul, în niciun fel, cât și ipoteza în care cel
ce a primit bunul avea dreptul e a-l folosi, dar îl utilizează în alt scop decât cel convenit
! cerințe esențiale:
-însușirea, dispunerea, folosirea trebuie să se facă pe nedrept
-refuzul de a restitui bunul mobil încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop
=refuz = presupune împotrivirea manifestată a făptuitorului de a înapoia bunul mobil ce i-a fost
încredințat. Refuzul trebuie să reprezinte un răspuns, o reacție de împotrivire, fără echivoc, la o
cerere fermă de restituire venită din partea celui care a încredințat bunul făptuitorului. (simpla
nerestituire la termen a bunului deținut nu reprezintă un refuz de restituire în sensul legii penale)
(în ipoteza în care bunul nu este încredințat de către proprietar, ci de o altă persoană față de care
există obligația de restituire, refuzul de a restitui bunul către proprietar nu reprezintă un abuz de
încredere, tocmai ca urmare a inexistenței unui raport juridic patrimonial ce constituie situația
premisă a acestei incriminări)
-îngrădirea exercitării în fapt a drepturilor patrimoniale ale unei persoane, cu privire la un bun
(urmarea imediată conduce, inevitabil, la producerea unui prejudiciu, ce poate lua una din
următoarele forme:
-diminuarea patrimoniului
 -lipsa de folosință a bunului
-imposibilitatea de a mai dispune de bun)
-ex re
(infracțiune de pericol)
ART. 242 – gestiunea frauduloasă
-este act de conservare acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept
subiectiv civil. Conservarea unui bun presupune paza și păstrarea lui în condițiile în care să fie
ferit de distrugeri ori degradări
-este act de administrare acel act juridic civil prin care se realizează o normală punere în valoare
a unui bun ori a unui patrimoniu. Administrarea implică o activitate ce cuprinde, pe lângă actele
de conservare, și pe cele necesare unei gospodăriri corespunzătoare naturii și destinației bunului
-existența unui raport juridic de administrare sau conservare, raport stabilit între persoana care
încredințează bunurile și subiectul activ al infracțiunii
(raportul juridic este creat, de regulă, prin intermediul unui contract de mandat, în conformitate
cu care mandatarul se obligă să administreze sau să conserve bunurile mandantului)
-deschiderea procedurii insolvenței
-săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor altei
persoane, prin care se lezează patrimoniul persoanei ale cărei bunuri au fost încredințate spre
conservare sau administrare
(existența infracțiunii este condiționată de producerea unei pagube)
(de exemplu: efectuarea defectuoasă ori cu întârziere a unor lucrări agricole; tăierea nejustificată
a unor plante sau culturi: utilizarea defectuoasă a unor unelte sau a aparaturii casnice și, prin
urmarea, distrugerea sau defectarea acestora; neefectuarea unor reparații necesare locuinței;
neplata la timp a unor facturi)
! cerințe esențiale:
-acțiunea sau inacțiunea producătoare de pagube să se realizeze cu ocazia administrării sau
conservării bunurilor încredințate spre a fi gestionate
-producerea unei pagube în patrimoniul persoanei ale cărei bunuri au fost încredințate spre
conservare sau administrare
-trebuie dovedită
(infracțiune de rezultat)
ART. 243 – însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
-bunurile abandonate nu reprezintă bunuri găsite, iar însușirea unui astfel de bun nu conduce la
reținerea prezentei infracțiuni. Pot fi considerate bunuri abandonate acele bunuri la care
proprietarul renunță în mod deliberat
-nu sunt abandonate bunurile ascunse pentru a fi recuperate ulterior, dar acestea nu sunt nici
pierdute, astfel încât sustragerea unui astfel de bun va reprezenta săvârșirea infracțiunii de furt
-un bun uitat de posesorul său într-un anumit loc unde acesta știa că l-a lăsat și unde se poate
întoarce oricând să-l reia, în prezența aceluia care ulterior și-l însușește, nu poate constitui obiect
material al infracțiunii prevăzute de art. 243 Cod Penal, deoarece nu este vorba de un bun găsit,
însușirea acestui bun constituie infracțiunea de furt
(de exemplu: fapta unui șofer de taxi de a-și însuși un bun uitat de un călător în vehicululul
condus de către el constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea de însușire a bunului găsit. Totuși,
în această situație fapta constiuie furt doar în situația în care făptuitorul sesizează momentul în
care clientul uită bunul. În schimb, în situația în care descoperă bunul după o anumită periodă de
timp, fără a cunoaște persoana, va comite infracțiunea de însușire a bunului găsit sau ajuns din
eroare la făptuitor)
-dacă după expirarea termenului de 10 zile, predarea bunului nu a avut loc, se creează o
prezumție legală de însușire a bunului găsit
-găsirea unui bun
(în sensul legii penale, prin bun găsit trebuie să înțelegem acel bun mobil pierdut de o persoană
și intrat în posesia altei persoane, cu condiția ca acesta din urmă să nu fi fost de față în
momentul respectiv sau să nu fi observat pierderea bunului, să nu știe cui aparține. Așadar,
pentru a exista un bun găsit este logic să existe, mai înainte, un bun pierdut; întreruperea
contactului cu bunul nu afectează dreptul pe care persoana îl are asupra respectivului bun)
-ajungerea unui bun din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului
! în situația în care primitorul bunului nu se află în eroare, cunoscând faptul că el nu este
destinatarul bunului, în sarcina acestuia se va putea reține, eventual, comiterea unei infracțiuni
de înșelăciune sau comiterea unei infracțiuni de furt, dar nu însușirea bunului găsit sau ajuns din
eroare la făptuitor în variantă asimilată
alin. (1):
-nepredarea bunului găsit în 10 zile autorităților
-nepredarea bunului găsit în 10 zile celui care l-a pierdut
-dispunerea de bunul găsit ca de propriul bun
(simpla negare a bunului găsit nu reprezintă un act de dispoziție)
alin. (2):
-însușirea bunului ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului
! cerințe esențiale:
-însușirea bunului mobil să fi fost făcută pe nedrept
-nepredarea bunului ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului în termen
de 10 zile autorităților sau celui
care l-a pierdut
(din momentul în care a cunoscut faptul că nu îi aparține)
! existența infracțiunii în această variantă este condiționată de ieșirea din eroare a făptuitorului
cu privire la apartenența bunuui, cea în care s-a aflat la momentul intrării în posesia bunului și să
aibă reprezentarea faptului că bunul aparține altuia

-îngrădirea exercitării drepturilor patrimoniale cu privire la un bun mobil

(urmarea imediată conduce, inevitabil, la producerea unui prejudiciu, ce poate lua una din
următoarele forme:
-diminuarea patrimoniului
-lipsa de folosință a bunului
-imposibilitatea de a mai dispune de bun)
-deși suntem în prezența unei infracțiuni de rezultat, configurația acestuia face ca legătura de
cauzalitate să rezulte ex re, din materialitatea faptei
ART. 244 – înșelăciunea

-///
(elementul material al laturii obiective se poate realiza, fie printr-o acțiune, fie printr-o
inacțiune)
alin. (1):
-inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase
-inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate
(în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust)
(existența infracțiunii este condiționată de producerea unei pagube)
=inducere în eroare = crearea unei imagini deformate asupra realității
! cerințe esențiale:
-pentru existența infracțiunii, acțiunea de amăgire trebuie să se realizeze în cadrul unor relații de
ordin patrimonial
(de exemplu: obținerea unui credit de către făptuitor pe care l-a utilizat în alt scop decât cel
declarat; fapta unei persoane de a vinde apartamentul pe care îl deține în calitate de chiriaș,
menționând în actul de vânzare-cumpărare că este proprietarul acestuia, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de înșelăciune)
! în practică au existat unele ezitări în ceea ce privește deosebirea dintre infracțiunea de
înșelăciune și ce de furt. În mod corect s-a decis că nu reprezintă înșelăciune, ci furt, fapta
persoanei care cere de la deținător un lucru spre a-l vedea și, după ce-l privește, fuge cu el

alin. (2):
-inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de nume mincinoase
-inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de calități mincinoase
-inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de alte mijloace frauduloase
(în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust)
(existența infracțiunii este condiționată de producerea unei pagube)
! cerințe esențiale:
-pentru existența infracțiunii, acțiunea de amăgire trebuie să se realizeze în cadrul unor relații de
ordin patrimonial
! când mijlocul fraudulos constituie prin el însuși infracțiune se aplică regulile de la concursul de
infracțiuni
(de exemplu: se va reține concurs de infracțiuni între prezenta infracțiune și infracțiunile de fals
sau uzurparea de calități oficiale)
-producerea unei pagube
-trebuie dovedită
(infracțiune de rezultat)

FORMA DE VINOVĂȚIE A LATURII SUBIECTIVE

MOBILUL ȘI SCOPUL LATURII SUBIECTIVE
FORMELE ȘI VARIANTELE INFRACȚIUNII
SANCȚIUNI ȘI TENTATIVĂ
ART. 238 – abuzul de încredere
-acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
-intenție directă
-intenție indirectă
-///
-formă continuată
-///
ART. 242 – gestiunea frauduloasă
-acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prelabilă a persoanei vătămate
-intenție directă
-intenție indirectă
-intenție directă calificată prin scop
-scopul – dobândirea unui folos patrimonial
-infracțiune continuată
-alin. (1) – variantă tip
-alin. (2) – variantă agravată
-alin. (3) – variantă agravată
-art. 2561 – variantă agravată
-///
ART. 243 – însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
-împăcarea înlătură răspunderea penală
-intenție directă
-intenție indirectă
-///
-alin. (1) – variantă tip
-alin. (2) – variantă asimilată
-///
ART. 244 – înșelăciunea
-împăcarea înlătură răspunderea penală
-intenție directă calificată prin scop
-scopul – obținerea unui folos material injust
-formă continuată
-alin. (1) – variantă tip
-alin. (2) – variantă agravată
-art. 2561 – variantă agravată
-tentativă
(de exemplu: după încercarea de inducere în eroare a persoanei vătămate cu prilejul încheierii
unui contract comercial, aceasta își dă seama că i-au fost prezentate date mincinoase și sesizează
organele de poliție înainte de livrarea mărfii)