Sociometria

1. Delimitări conceptuale

Termenul de sociometrie, care provine de la o combinaţie a latinescului socius (social) şi

a grecescului metron (măsură), a fost folosit pentru prima dată de către N. Spallart la un congres
ţinut la Roma în 1887. P. Sorokin susţine că termenul a fost folosit pentru prima dată de către A.
Coste în 1899.
Iniţial, accepţiunea sociometriei a fost de utilizare a matematicii în ştiinţele sociale, cu
timpul căpătând cu totul alte semnificaţii, asupra cărora chiar cei care o practică nu au un punct
de vedere asemănător. Astfel, sociometristul danez A. Bjerstedt a identificat 13 definiţii distincte
ale sociometriei pe care le-a trimis spre evaluare la 269 de autori care au tratat sociometria. A
reprimit 131 de răspunsuri care, în majoritate, au impus ideea că sociometria este „tratamentul
cantitativ al relaţiilor interumane preferenţiale” (Gould, J., Kolb, W.L.(ed.), 1965, p.6).
Apariţia sociometriei este indisolubil legată de numele lui J.L.Moreno (1892-1974),
născut la Bucureşti şi care este considerat părintele ei spiritual.
Conceptele de bază la Moreno sunt:
Universul social care se compune din 3 elemente aflate în strânsă legătură:
a) societatea externă, care este reprezentată de ansamblul grupurilor din societate, mari
şi mici: familia, şcoala, armata, biserica. Ea se dezvăluie simţurilor şi este relativ uşor de
descifrat, reprezentând realitatea macroscopică;
b) matricea sociometrică, care reprezintă „realitatea microscopică” a relaţiilor
preferenţiale neoficiale şi care nu poate fi sesizată decât cu tehnici speciale în lumea „intimă” a
societăţii;
c) realitatea socială, care reprezintă rezultatul contradicţiei, confruntării dintre primele
două.
Din cele prezentate mai sus am putea spune că societatea este înţeleasă de J.L. Moreno
sub forma unei triade dinamice: teza – „matricea sociometrică”, antiteza – „societatea externă” şi
sinteza – „realitatea socială”, ca rod al compromisului dintre teză şi antiteză.
Chiar înţeleasă astfel, Moreno susţine că sociometria nu este exhaustivă, nu lămureşte
totul în societate, pentru că ea se încadrează într-o piramidă a ştiinţelor, în care, pornind de la
vârf, se află (Mihu, A., 1967, p.18):
- socionomia – ştiinţa legilor structurale, mari ale societăţii;
- sociodinamica – ştiinţa structurii agregatelor sociale (a grupurilor unice şi închise);
- sociometria – ştiinţa măsurătorilor sociale, are loc o cuantificare a socialului (accentul
se pune mai întâi pe socius şi apoi pe metron). Ea are la bază un test special;
- socioatria – ştiinţa privind căile de însănătoşire a organismului social.
Întreaga sociometrie se axează în fond pe conceptul de relaţii interpersonale, pe baza
factorului „tele”. J.L. Moreno defineşte teleelementul ca fiind o legătură psihologică între
oameni, între oameni şi rolurile lor, şi între oameni şi obiecte.
Teleelementul este denumit uneori de Moreno şi „electron social”, ca parte a atomului
social, care reprezintă unitatea cea mai mică a matricei sociale.
Teleelementul se poate manifesta într-o mulţime de forme, între care:
 1. teleelement simplu, care indică relaţia preferenţială între doi sau mai mulţi indivizi.
El poate fi:
- compatibil – când atracţia păstrează rangul ordinea, adică se petrece la acelaşi nivel de
preferinţă (A îl preferă pe B şi B îl preferă pe A);
- incompatibil – când atracţia se face în altă ordine (A îl alege pe B în primul rând, iar B
îl alege pe A în al doilea rând, al treilea rând).
2. teleelement simbolic – preferinţa nu se îndreaptă spre persoană, spre ego, ci spre un
anumit rol sau simbol pe care ea îl reprezintă, indiferent de persoana în cauză.
Exemplu: atracţia lui A pentru B poate să nu fie pentru ego-ul său real, ci pentru un „rol” sau
„simbol” pe care el îl reprezintă (rolul de medic, preot, judecător);
3. teleelement obiect – preferinţa se îndreaptă spre un anumit obiect;
4. infra–tele, se manifestă atunci când preferinţa este neîmpărtăşită (A îl preferă pe B, dar
B îl respinge sau îl ignoră pe A).

2. Relaţii interpersonale şi structuri preferenţiale

Între 2 sau mai mulţi subiecţi există 4 tipuri fundamentale de relaţii:

1. atracţia (simpatia), care poate fi:
a) unilaterală (A îl preferă pe B, A B);
b) reciprocă (A îl preferă pe B, dar şi B îl preferă pe A; A B).
2. respingerea (rejecţia, antipatia),care poate fi:
a) unilaterală (A îl respinge pe B ; A ---->B);
b) reciprocă (A <-----> B).
3. indiferenţa – preferinţă cu valoare pozitivă sau negativă, dar încă necristalizată;
4. ignorarea – preferinţă pozitivă sau negativă, dar căreia subiectul consideră că nu merită să-i
dea importanţă.
Structurile preferenţiale reprezintă acele „aranjamente” preferenţiale formate în cadrul
grupurilor mici şi manifestate între membrii lor. Ele desemnează modul în care se organizează
relaţiile preferenţiale interpersonale între membrii unui grup.
J.L. Moreno evidenţiază următoarele structuri preferenţiale (conform cu Grama, D.,
1974, p.60):
1. atracţia reciprocă între 2 indivizi A B;
2. respingerea reciprocă dintre doi indivizi A B;
3. pereche incompatibilă, cu incompatibilitate între alegere – respingere; alegere –
indiferenţă; alegere - ignorare (A îl preferă pe B, dar B îl respinge pe A, este indiferent sau
ignorat: A B);
4. lanţul atracţiilor A B C ... .......... X;
5. lanţul respingerilor A B C . .............X;
6. triunghiul atracţiilor (indivizii A, B, C, se atrag reciproc);
A

B C

7. triunghiul respingerilor (indivizii A, B, C, se resping reciproc);

A
 B C
8. pătratul atracţiilor (indivizii A , B , C , D , se atrag între ei);
A B

C D
9. pătratul respingerilor (indivizii A, B , C , D , se resping între ei);
A D

B C
10. cercul atracţiilor (cel puţin 5 indivizi se atrag între ei);
E
A D

B C
11. steaua atracţiilor (cel puţin 5 indivizi sunt atraşi de un acelaşi individ);
B F

C A E

D
12. steaua respingerilor (cel puţin 5 indivizi resping un acelaşi individ);
B F

C A E

D
13. steaua neomogenă (individul care atrage cel puţin 5 indivizi respinge pe cei mai
mulţi dintre ei).
B F

C A E

D
Structurile preferenţiale din cadrul grupurilor umane sunt evidenţiate în sociograma
colectivă. În general, tipurile de relaţii şi de structuri preferenţiale vor deveni criterii de judecare
ale climatului interpersonal din grup, al gradului de coeziune al grupului.
În principiu,climatul şi coeziunea unui grup se judecă după următoarele criterii:
a) după numărul de preferinţe exprimate (mai ales în cadrul testului liber, nu blocat la un
anumit număr de preferinţe);
b) ponderea preferinţelor reciproce în totalul preferinţelor;
c) ponderea „figurilor” (triunghiuri, pătrate, etc), constituite din reciprocităţi;
 d) lungimea lanţului de comunicare prin reciprocităţi.

3. Metode folosite în cercetarea sociometrică

Diferitele metode şi tehnici sociometrice se grupează în 3 tipuri principale de metode care

se deosebesc între ele după obiectivele lor:
1. psihodrama, ca mijloc terapeutic de grup care se presupune că eliberează
spontaneitatea, creativitatea membrilor grupului şi înlătură tensiunile afective ivite în viaţa
individuală şi de grup.
2. testul configuraţiei sociale– evidenţiază structura relaţiilor preferenţiale la nivelul
grupurilor mici. El se exprimă în sociograma colectivă care „redă situaţia relaţiilor dintre absolut
toţi membrii grupului”, fiind de două feluri (Zlate, M., Zlate, C., 1982, p.39):
a) sociogramă colectivă în spaţiul funcţional al grupului, care ia în considerare aşezarea
spaţială a membrilor în virtutea relaţiilor funcţionale dintre aceştia;
b) sociograma colectivă liberă, care porneşte de la valoarea psihologică a fiecărui
membru în grup.
3. testul sociometric propriu-zis, care arată situaţia stării preferenţiale a individului în
cadrul grupului. Testul se concretizează în „sociograma individuală, care redă situaţia relaţiilor
afective doar a unui singur individ din cadrul grupului” (Zlate, M., Zlate, C., 1982, p.39).
Exemplu: sociograma individuală a individului B într-un grup de 7 membrii.
G
F A
B
E C
D

Nici una dintre metodele sociometrice nu poate fi redusă la un procedeu sau la o tehnică
oarecare a cercetării concrete (test, reprezentare grafică, etc), fiecare dintre ele reprezentând un
ansamblu de procedee şi tehnici de investigaţie. Metodele amintite mai sus îşi au originea, în
mare măsură, în lucrările lui Moreno, dar nu aparţin exclusiv numai acestuia, ele fiind
completate şi îmbunătăţite prin contribuţia unui număr mare de cercetători.

3.1. Tehnica sociometrică

Tehnica sociometrică are drept scop investigarea şi cunoaşterea relaţiilor interpersonale

dintre oameni, îndeosebi a celor afectiv-simpatetice, de preferinţă sau de respingere. Tehnicile
sociometrice au devenit instrumente indispensabile în cadrul investigării acţiunii umane într-un
grup social. Într-un sens mai larg „tehnicile sociometrice includ atât instrumentele de culegere a
materialului faptic, cât şi modalităţile de prelucrare şi interpretare a lui” (Nicola, I., 1974, p.82).
La noi în ţară, tehnica sociometrică şi-a găsit un larg ecou în cercetarea grupurilor de
muncă industriale şi a celor şcolare.
Tehnica sociometrică este concepută ca „un ansamblu de subtehnici sau procedee
articulate între ele (testul sociometric, sociomatricea, sociograma, indicii sociometrici) care
necesită respectarea unor rigori metodologice” (Zlate, M., Zlate, C., 1982, p.37).
 Punctul de plecare al oricărei cercetări sociometrice îl constituie aplicarea unui test
sociometric care solicită fiecărui membru al grupului să-şi exprime în mod confidenţial, după o
scară de preferinţe stabilită de cercetător, stările sale de atracţie, respingere sau indiferenţă faţă
de ceilalţi membri ai grupului, în funcţie de un criteriu precis determinat (timp liber, etc).
Testul sociometric este un instrument relativ simplu, prin care se încearcă măsurarea
relaţiilor afectiv-simpatetice dintre membrii grupului. El oferă doar material brut în legătură cu
aceste relaţii, fără a pretinde că reuşeşte să pătrundă în mod exhaustiv în conţinutul şi formele lor
de manifestare.
M.C. Northway (1964, p.82) arăta că: „un test sociometric este un mijloc care oferă
posibilitatea de a determina nivelul la care indivizii sunt acceptaţi într-un grup, de a descoperi
relaţiile dintre aceşti indivizi şi de a indica structura grupului însuşi”.
J.L. Moreno (1960, p.263) defineşte testul sociometric ca fiind „un instrument care
examinează structurile sociale prin măsurarea atracţiilor şi repulsiilor care au loc între indivizii
unui grup”.
În folosirea testului sociometric în cercetarea concretă, este de interes cunoaşterea
următoarelor probleme:
a) cum arată un test sociometric şi cum se întocmeşte;
b) care sunt elementele sale;
c) cum se administrează un test sociometric.

a) Un exemplu de test sociometric clasic adecvat copiilor 10 – 14 ani, ni-l oferă M.C.
Northway (1964, p.6):
Numele ----- Data ----- Locul.
1. Când te joci în timpul recreaţiei, dacă ţi se cere să alegi, pe care copii din această clasă îl vei
prefera ca tovarăşi de joc?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
2. Dacă în clasă lucrezi asupra unui subiect dat, cu care copii, în cazul în care ţi se va cere să
alegi, ai prefera să lucrezi?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
3. În cazul în care se va organiza o reuniune amicală, pe care copii din clasă îi vei alege ca
parteneri?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
In legătură cu întocmirea testului sociometric, criteriul în funcţie de care subiectul îşi
exprimă opţiunile poate fi folosit ca fiind:
- o situaţie ipotetică, dar cu probabilitate de a deveni realitate;
- o situaţie cu totul improbabilă, imposibilă.
Criteriul reprezintă situaţia sau dominanta activităţii pentru care se formulează
întrebările. Criteriul exprimat de test prin întrebările formulate solicită persoanei căreia i se
adresează să numească un număr de subiecţi din grup consideraţi de ea a fi corespunzători
situaţiei relevate. Se solicită ca alegerile să se facă în ordine ierarhică, fiecare poziţie fiind
investită cu un anumit punctaj.
În alcătuirea testului sociometric, unii autori se rezumă la un singur criteriu, în timp ce
alţii consideră suficiente pentru situaţii obişnuite doar 3 criterii, existând şi cazuri când numărul
criteriilor folosite nu este justificat. Se sugerează însă că folosirea mai multor criterii (nu
exagerat de multe, ci eventual 3) oferă cunoştinţe sporite despre viaţa preferenţială a indivizilor
şi grupurilor mici (Holban, I., Gugiuman, A., Munteanu, A., 1978, p.175).

b) Testul sociometric trebuie să cuprindă următoarele elemente:

1. motivaţia aplicării testului (de ce se cere completarea unui asemenea chestionar);
2. asigurarea caracterului confidenţial (câştigarea încrederii; nu se cere numele).
Subiecţii sunt încredinţaţi că opinia lor nu va fi adusă la cunoştinţă celorlalţi membrii ai
grupului;
3. determinarea situaţiei preferenţiale (de alegere) care trebuie să cuprindă:
- stabilirea limitelor ariei preferenţiale (limitele grupului şi natura lui): clasă, grup de
prieteni, etc.
Exemplu: ”alegeţi doar colegii din clasa voastră„ sau puteţi „alege şi alte persoane din alte
clase”;
- precizarea calităţilor alegerii: alegere – respingere – indiferenţă;
- precizarea criteriului testului: „aşezarea în bănci”, „petrecerea timpului liber” etc şi
stabilirea unui singur criteriu sau eventual a mai multor criterii. Toţi autorii care au tratat
sociometria sunt unanim de acord că stabilirea criteriului trebuie să fie rodul unei deliberări
atente, un rol important având cunoaşterea prealabilă a preocupărilor grupului. Intotdeauna
criteriile se stabilesc în mod precis, ţinând seama de situaţia reală a grupului cercetat (vârstă, gen
de activitate, etc);
- limitarea sau nelimitarea numărului de alegeri sau respingeri: „alegeţi doar 3 dintre
colegii voştri” sau „alegeţi câţi vreţi: 3, 4, 7, fiecare după cum crede de cuviinţă”;
In primele studii sociometrice, unii autori au folosit procedeul limitării numărului de
alegeri şi respingeri. Alţi autori consideră că nu trebuie limitat numărul de preferinţe pozitive şi
negative, deoarece acest lucru opreşte nejustificat subiectul să rămână doar la un număr
prestabilit de alegeri sau respingeri, sau deopotrivă îl îndeamnă să exprime un astfel de număr de
preferinţe chiar dacă nu ar fi tentat să o facă.
- ordinea preferinţei (utilizarea unei scări preferenţiale);
Exemplu: pe cel care îl preferaţi cel mai mult îl treceţi pe primul loc, pe un altul pe locul doi şi
aşa mai departe.
George Bastin arată că ordinea preferinţelor permite realizarea unei analize aprofundate a
tipurilor de reciprocitate şi a formelor pe care le îmbracă subgrupurile .
- stabilirea nu numai a preferinţei spre cineva (pe cine alege fiecare subiect şi pe cine
nu), dar şi a percepţiei de a fi sau nu ales de către ceilalţi membrii ai grupului (cine crede că l-a
ales şi cine crede că nu l-a ales);
4. stabilirea procesului de ierarhizare şi cuantificare a preferinţelor (astfel, din 3 alegeri
posibile, primei alegeri i se acordă 3 puncte, celei de-a doua 2 p, celei de-a treia 1 p; din trei
respingeri posibile, primei i se acordă –3 p, celei de-a doua –2 p, iar celei de-a treia –1 p).
Intrucât răspunsurile obţinute prin testul sociometric nu constituie decât materiale brute,
apare imediat necesitatea prelucrării acestora, în scopul determinării în primul rând a locului
preferenţial pe care-l ocupă individul în grupul din care face parte. Acest lucru este posibil prin
realizarea unei sociomatrici.
Sociomatricea este un tabel cu dublă intrare, în care sunt trecuţi toţi membrii grupului
investigat, cu alegerile şi respingerile emise şi primite de fiecare. Notând pe verticală şi pe
orizontală numele subiecţilor, prin întretăierea liniilor orizontale cu cele verticale, pentru fiecare
subiect apare un loc sub formă de careu numit „celulă de înregistrare”. În dreptul fiecărui subiect
alegător (de pe linia orizontală), în careul corespunzător subiectului ales (de pe verticală) se
notează cu + sau cu – numărul de puncte corespunzător locului ocupat de acesta în topul
preferinţelor pozitive sau negative emise de subiect (tabelul nr.1).
Exemplu: + 3 puncte pentru primul subiect ales în ordinea importanţei; - 2 puncte pentru al doilea
subiect respins în ordinea importanţei etc.
După înregistrarea tuturor răspunsurilor, în partea de jos a tabelului se va nota în dreptul
fiecărui subiect de pe verticală numărul total de alegeri şi respingeri obţinute. Prin însumarea
algebrică a alegerilor şi respingerilor se va stabili locul ocupat de fiecare individ în cadrul
grupului, adică poziţia sociometrică a fiecăruia (Holban, I., Gugiuman, A., Munteanu, A., 1978,
p.178).
Din analiza rezultatelor înscrise în matrice se calculează diferiţi indici sociometrici pe
baza cărora se obţin o multitudine de informaţii despre individ şi grup:
- indice de statut sociometric, care reprezintă poziţia ocupată de individ în cadrul
grupului şi este dependent de numărul de alegeri primite de fiecare individ.
Iss = alegeri primite de x / N – 1, (N – numărul membrilor din grup)
- indice de statut preferenţial. Este mai sensibil decât Iss, deoarece ia în considerare atât
alegerile cât şi respingerile primite de fiecare subiect, evitând astfel situaţia ca masa subiecţilor
să aibă statute sociometrice pozitive.
Isp= alegeri – respingeri primite de x / N – 1, (N – numărul membrilor din grup)
- expansivitatea sa afectivă (câte alegeri face în cadrul grupului)
Et= E+ + E- , Et – expansivitate totală;
E+ - expansivitate negativă;
E- - expansivitate pozitivă.
E+ = n / N – 1, n – numărul de alegeri pe care le-a formulat;
N – numărul membrilor din grup.
E-= n / N –1, n – numărul de respingeri pe care le-a formulat;
N – numărul membrilor din grup.
- probabilitatea ca un individ să fie ales de un altul.
p = d / N – 1 , d – numărul de alegeri emise în medie de fiecare subiect;
N – numărul membrilor din grup.
- probabilitatea ca un individ să fie respins de un altul.
q=1–p
Exemplu:

AB BC CD DE EF FG
AB  +2 -1 -2 +1
BC  +2 +1 -1 -2
CD +2  -2 +1 -1
DE -2 +2  -1 +1
EF +2 +1 -2  -1
FG +1 -1 +2 -2 
Alegeri 5 5 2 3 1 2
Respingeri 2 1 1 6 4 4
Isp 3/6 4/6 1/6 -3/6 -3/6 -2/6
(0,5) (0,66) (0,16) (-0,5) (-0,5) (-0,33)

Tabelul nr.1 Sociomatricea unui grup de 9 elevi

Pentru a stabili natura relaţiilor dintre membrii grupului este necesar ca, în continuare, să
‚întocmim sociograma grupului.
Sociograma reprezintă redarea grafică a relaţiilor afectiv–simpatetice dintre membrii
grupului. Prin intermediul ei putem şti dacă relaţiile de alegere sau de respingere sunt reciproce
sau doar unilaterale, dacă preferinţele sunt întâmpinate de respingeri.
Pentru aceasta trebuie precizate simbolurile utilizate, care pot fi convenţionale
(Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p.523):
Astfel pentru:
- atracţie, se foloseşte o linie continuă cu săgeata în sensul subiectului preferat;
A B
- atracţie reciprocă, se foloseşte o linie continuă cu săgeţi la ambele capete;
A B
- respingere, se trasează linii întrerupte cu săgeata în sensul subiectului respins;
A B;
- respingere reciprocă A B;
- pereche incompatibilă A B (A îl preferă pe B, iar B îl respinge pe A);
A B (A îl respinge pe B, iar B îl preferă pe A);
Sociograma poate fi :
1. individuală (redă situaţia relaţiilor afective doar a unui singur individ din cadrul
grupului);
2. colectivă (redă situaţia relaţiilor dintre toţi membrii grupului).
La rândul ei, sociograma colectivă poate fi:
- sociogramă colectivă în spaţiul funcţional al grupului (se ia în considerare aşezarea
spaţială a membrilor grupului în funcţie de relaţiile funcţionale dintre aceştia şi de specificul
sarcinii de muncă);
- sociogramă colectivă liberă (care porneşte de la valoarea psihosocială a fiecărui
membru în grup).
Cea mai răspândită formă a sociogramei colective libere este sociograma „ţintă” bazată
pe mai multe cercuri concentrice ce conţin în interiorul lor membrii grupului. Fiecare membru al
grupului este reprezentat printr-un cerc şi orice alegere sau respingere printr-o săgeată continuă
sau punctată (simbolurile sunt convenţionale).
 Stabilirea numărului de cercuri pe care trebuie să le conţină sociograma ţintă şi poziţia pe
care o ocupă subiecţii în cadrul ei se face în funcţie de câteva criterii, dintre care mai importante
sunt: indicele de statut preferenţial şi valoarea psihosocială de tip preferenţial a acestui indice
(tabelul nr.2).

Numărul preferinţelor Numărul subiecţilor cu Isp Valoarea psihosocială

(alegeri - respingeri) acelaşi număr de de tip preferenţial
preferinţe
4 1 0,66 Foarte popular
3 1 0,5 Popular
2 0 0 Acceptat
1 1 0,16
0 0 0 Indiferent
-1 0 0
-2 1 -0,33 Respins
-3 2 -0,5 Marginalizaţi

Tabelul nr.2 Repartizarea membrilor grupului în funcţie de indicele de statut preferenţial

Pe baza datelor înscrise în acest tabel ştim că sociograma ce urmează a fi construită va

avea 5 cercuri: cercul din mijloc va conţine subiecţii foarte populari din grup, cel de-al doilea
va conţine subiecţi populari ; cel de-al treilea va conţine subiecţi acceptaţi; cercul patru va
conţine subiecţii respinşi, iar cercul cinci subiecţii marginalizaţi (întrucât nu există subiecţi
indiferenţi, aceşteia nu vor apărea în sociogramă) (fig. nr.8).

CD

AB

FG

BC

DE

EF
Figura nr. 8 Sociograma colectivă liberă

„Sociograma prezintă distribuţia alegerilor şi respingerilor în mod spaţial cu ajutorul

unor cercuri concentrice, astfel încât în centru să fie plasat elevul cu statutul sociometric cel mai
bun, iar către periferie, într-un spaţiu din ce în ce mai depărtat ,elevii care, funcţie de statutul lor
sociometric, se îndepărtează de centru” (Ezechil, L., 1996, p.20).
Pornind de la datele înscrise în sociomatrice şi sociogramă, pot fi evidenţiate o
multitudine de aspecte în legătura preferenţială a grupului, analiza putând fi efectuată la câteva
niveluri distincte:
- la nivel individual, pe baza statutului sociometric sau preferenţial, se poate deduce
poziţia ocupată de fiecare membru în cadrul grupului;
- la nivel interpersonal pot fi evidenţiate tipurile de relaţii care există între membrii
grupului, dacă preferinţele sunt reciproce sau unilaterale, situaţia preferinţelor în funcţie de sexul
membrilor grupului şi modul în care ele se repartizează între aceştia;
- la nivel grupal, pot fi evidenţiate structurile preferenţiale existente în grup (cercul
atracţiilor, triunghiul respingerilor) şi care au o mare semnificaţie pentru atmosfera socio-
afectivă a grupului ca şi pentru randamentul lui.