Sindromul Down 

reprezinta o afectiune cromozomiala (o afectiune din nastere

care este prezenta la copil inca din momentul conceperii) cauzata de existenta
unui cromozom 21 suplimentar. In cazul trisomiei 21 fiecare celula a organismului
poseda trei cromozomi 21. Acest extra-cromozom 21 provine din ovul sau
spermatozoid. Se presupune ca in timpul formarii celulelor sexuale cei doi
cromozomi 21 nu se separa (nondisjunctie). In timpul fertilizarii, la fuziunea
dintre ovul si spermatozoid (in mod normal fiecare cu 23 cromozomi) unul va
avea un cromozom in plus in pozitia 21 rezultand o celula cu 47 cromozomi.
Aceasta celula, cu dezvoltarea embrionului se multiplica, astfel ca fiecare celula va
avea 47 cromozomi, dezvoltandu-se sindromul Down. 
    
Au fost emise mai multe teorii in legatura cu etiologia acestei boli dar cauza exacta
nu este inca cunoscuta. Probabil intervin mai multi factori ca: tulburari
hormonale, radiatii, infectii virale, probleme imunologice dar factorul cel mai
implicat este varsta mamei. Probabilitatea ca copilul sa aiba sindrom Down creste
direct proportional cu varsta mai inaintata a mamei. La 20 ani riscul este 1 la
1600, la 35 ani 1 la 365, la 40 ani 1 la 100. Riscul ca si al doilea copil sa se nasca cu
sindrom Down este 1 la 100.
    
Kinetoterapia are un rol important in recuperarea copiilor cu sindrom Down, inca
din primele luni de viata pentru a avea o dezvoltare neuromotorie adecvata si
armonioasa. Se considera ca inceperea tratamentului recuperator cat mai
timpuriu posibil, va determina in viitor la obtinerea unui grad cat mai mare de
independenta. Tratamentul kinetic are pe langa scopul de dobandire a unui grad
de independenta cat mai mare a copiilor cu sindromul Down si scopul de
prevenire si corectare a deficientelor asociate.
    
Tratamentul recuperator, trebuie sa raspunda cerintei de baza a dezvoltarii si
cresterii copilului. In perioada de dezvoltare a deprinderilor motorii de baza se
pune fundamentul dezvoltarii motorii viitoare. Este obligatoriu sa tinem seama ca
interventia kinetoterapeutului sa aiba loc in aceasta perioada. Un aspect
important dar si elementar de stiut este ca in aparitia limitarilor in
comportamentul motor in cazul copiilor cu sindrom Down este incapacitatea-
dizabilitatea - de stabilizare a posturilor. In programul specific kinetic trebuie
dezvoltata fiecare deprindere neuromotorie de baza, trebuie stimulata postura
primara de baza.
    
Terapia prin joaca in cadrul procesului de recuperare are un succes mare in
randul acestor copii. De asemenea, acesti copii trebuie introdusi in grupe de copii
cu acelasi sindrom, dar si fara dizabilitati, antrenarea si angajarea in executii fiind
favorizata de dorinta de imitatie specifica copiilor cu sindrom Down.
O sedinta de kinetoterapie trebuie sa inceapa cu manevre de masaj terapeutic,
acest lucru favorizeaza apropierea copilului de catre kinetoterapeut si apoi se va
continua cu  un program de exercitii care contribuie la dezvoltarea fortei
musculare, a echilibrului, a mobilitatii articulare si a orientarii in spatiu.

Kinetoterapia are un rol foarte important in recuperarea copiilor cu sindrom Down, inca din primele luni
de viata, pentru a avea o dezvoltare neuro-motorie adecvata si armonioasa. Cu ajutorul unor
programe de kinetoterapie, individualizate in functie de gravitate boli si de capacitatea de comunicare
a copilului se va reusi sa invatam copii sa faca primii pasi din viata.