PALPAREA ABDOMENULUI

Metoda de bază a examenului extern obstetrical o constituie palparea

abdomenului. Prin palpare se determină părţile fătului, mărimea lui, prezentaţia,
poziţia şi varietăţile ei, raporturile dintre bazinul matern şi partea fetală prezentată
(mobilă, aplicată, fixată, angajată), se percep mişcările fetale şi se apreciază
cantitatea de lichid amniotic şi starea uterului.
Palparea abdomenului gravidei se face după un plan anumit, utilizînd
consecutiv cei 4 timpi preconizaţi de Leopold. Ea se realizează, respectînd
următoarele condiţii:
 la început palparea superficială,unimanuală;
 mişcări uşoare,mîna caldă,uscată şi nerigidă;
 medicul stă în dreapta gravidei (parturientei),care este culcată pe
spate(în decubit dorsal).

TIMPUL I. Examinatorul palpează cu marginea cubitală a ambelor mîini fundul

uterului, în raport cu care se apreciază vîrsta sarcinii. Totodată se determină partea
fătului situată la nivelul fundului uterin (mai frecvent partea pelviană, deci
prezentaţia fătului).

TIMPUL II. Permite determinarea spatelui şi a părţilor mici ale fătului.

Mîinile examinatorului se aplică întinse în dreapta şi în stînga uterului.Cu o mînă
se palpează, iar cu cealaltă se susţine partea opusă. Spatele fătului se găseşte de
obicei în partea mai plată a uterului. Părţile mici sînt îndreptate spre placentă, care
face să proemine mai mult peretele uterin.Acest semn este încă inconstant.

TIMPUL III. Serveşte pentru determinarea părţii fetale prezentate şi mobilităţii

ei. Mîna dreaptă a examinatorului se aplică ceva mai sus de simfiză, astfel ca
degetul mare să vină de o parte, iar celelalte patru – de cealaltă parte a segmentului
inferior uterin. Prin mişcări lente se cufundă degetele şi se cuprinde partea
prezentată. Capul se palpează ca o parte dură, rotundă cu contur precis. În
prezentaţiile pelviene se palpează pelvisul sau pelvisul cu picioarele flectate.
Cu cît capul este situat mai sus deasupra strîmtorii superioare, cu atît este
mai evidentă balotarea lui. Ea nu se produce în cazul, cînd capul este bine fixat
(imobil) în strîmtoarea superioară şi în prezentaţiile pelviene.

TIMPUL IV. Permite determinarea situaţiei (gradului de angajare) părţii

prezentate, cînd aceasta a intrat în raport mecanic cu bazinul osos. Mîinile se aplică
simetric în dreapta şi în stînga abdomenului inferior, astfel încît vîrfurile degetelor
sînt îndreptate spre strîmtoarea superioară a micului bazin şi converg.
Apoi,vîrfurile degetelor pătrund progresiv, cu o uşoară apăsare, unele spre altele şi
spre strîmtoarea superioară, pînă ce au învins tonusul muscular şi ating partea
fetală situată între ele. Timpul IV este unul din cele mai importante în diagnosticul
de sarcină şi în travaliu, mai ales la naşterea în caz de bazin strîmtat,deoarece
permite de a constata dacă şi cît de mult a pătruns craniul,adică partea prezentată în
micul bazin (mobil, aplicat, fixat, angajat).
 AUSCULTAŢIA

Pentru auscultaţie se foloseşte un stetoscop obstetrical în formă de pîlnie.

În procesul auscultaţiei abdomenului în timpul sarcinii, se pot percepe diferite
fenomene sonore, care în parte deranjează, în parte, însă, sînt folosite pentru
diagnostic şi anume:
a) din partea fătului –
1. bătăile cordului fetal
2. suflul cordonului ombilical
3. mişcările fătului

b) din partea mamei –

1. pulsul
2. suflul uterin
3. zgomotele intestinale

Auscultaţia se face cu scopul depistării bătăilor cordului fetal, care indică cu

certitudine sarcina. Prin auscultaţie se clarifică şi starea fătului în uter.
Bătăile cordului fetal se aud de la începutul jumătăţii a doua a sarcinii (mai
mare de 18-20 săptămîni), devenind cu fiecare lună mai clare. Ele se auscultă mai
bine pe partea abdomenului spre care este orientat spatele, în apropierea capului
fătului.
 Numai în prezentaţiile faciale bătăile inimii se aud mai bine pe partea
toracelui fetal.

În prezentaţiile occipitale bătăile cordului fetal se aud bine mai jos de

ombilic, în stînga – la poziţia I şi în dreapta – la poziţia II.

În prezentaţiile pelviene bătăile cordului fetal se aud cel mai clar mai sus de
ombilic,în partea unde este orientat spatele.

În prezentaţiile transverse bătăile cordului fetal se aud la nivelul ombilicului,

în apropierea capului.

Zgomotele cordului fetal se percep cu o bătaie dublă fină cu frecvenţa de

120 – 160 bătăi/min., cel mai frecvent în jurul a 140 bătăi/min, adică aproape cu
frecvenţă dublă faţă de pulsul mamei. Frecvenţa creşte în momentul mişcărilor
fetale şi scade în timpul contracţiilor uterine, datorită comprimării temporare a
vaselor uterine sub acţiunea muşchiului contractat. Între contracţiile de dilatare şi
expulzie se restabileşte frecvenţa normală a bătăilor cardiace fetale.
În timpul pauzelor dintre contracţii scăderea frecvenţei bătăilor cardiace pînă
la 100-110,la fel ca şi la creşterea ei mai mult de 160 bătăi/min., este un semn al
hipoxiei fetale.