Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
câteva minute pentru lectură. Este vorba despre copiii acestei tări și despre ce le
vom lăsa moștenire. Este vorba de programul dezastruos ”Romania educată” și despre
demolarea educației noastre naționale , încă de acum treizeci de ani. Iohannis,
Cîmpeanu și mai nou Ligia Deca, nu sunt decât continuatorii unei politici
dezastruoase , bine gândită și intenționat promovată. Rezultatele se văd cu ochiul
liber și acesta e abia începutul.
Prof. Mircea Platon, despre România subminată. Legea care dizolvă identitatea
națională
Nu putem așadar sesiza neajunsurile noii legi a Educației moșite de Sorin Cîmpeanu
fără a înțelege că ea e deja parte a unei campanii duse cu, de acum, veche și
otrăvită îndârjire împotriva școlii clasice. E lovitura menită a lichida definitiv
un sistem de învățământ care a produs zeci de generații de români competenți și
onești, capabili să-și locuiască și să-și gospodărească sau conducă țara.
Printre prevederile noii legi care sunt în continuitate cu tradiția reformei
continue a școlii din ultimii 30 de ani se numără:
a) trecerea de la semestre la cele cinci module de învățare (de fapt, școala ar
trebui să revină la structurarea organică asigurată de trimestre);
b) eliminarea tezelor și a mediilor de trimestru/semestru (ceea ce va duce la
imposibilitatea de a evalua și ameliora nivelul elevului înainte de sfârșitul
anului, când nu se mai poate face nimic – din instrument care ajută și ghidează
învățarea, evaluarea devine astfel strict punitivă);
c) devansarea începerii anului școlar, la 5 septembrie în loc de 15 septembrie, sub
pretextul că elevii trebuie să petreacă mai mult timp în școală pentru a asimila
materia, combinată cu introducerea, pe lângă săptămâna dedicată „școlii altfel”, a
unei alte săptămâni, dedicată „ecologiei” și, în plus, a unui întreg curcubeu de
pseudo-materii de tipul celor grupate sub umbrela „educației pentru viață”. Cu alte
cuvinte, se lungește anul școlar, dar se pierde timpul cu fleacuri și propagandă în
loc de școală, li se ia copiilor din vacanță și soarele zilelor de toamnă timpurie
pentru a putea fi îndoctrinați în lumina proiectoarelor, neoanelor și tablelor
inteligente.
d) birocratizarea excesivă a învăță-mântului sub pretextul descentralizării lui.
După cum observa profesorul Constantin Toader, „desființarea Inspectoratelor șco-
lare și a Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și
înlocuirea lor cu Autoritatea Naţională pentru Inspecție Școlară şi Asigurarea
Calității (ANISAC) (art. 95–96) echivalează cu o politizare”. Iar „înființarea a
trei instituții dedicate carierei didactice” (art. 97–98) – Centrul Național pentru
Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică (CNFDCD), Comisia pentru Formare și
Corpul de Mentorat și Licențiere în Cariera Didactică – „înseamnă birocratizare”.
În același sens, înființarea unui „Corp al Managerilor Educaționali” (art. 170) –
care-i va supraveghea pe directori –, precum și introducerea a tot felul de
„formări” în management educațional pentru directori ne indică o îngroșare a
țesutului adipos birocratic al conducerii școlilor, o redefinire a directoratului
în sens de expert în „management”.
Se lungește anul școlar, dar se pierde timpul cu fleacuri și propagandă în loc de
școală, li se ia copiilor din vacanță și soarele zilelor de toamnă timpurie pentru
a putea fi îndoctrinați în lumina proiectoarelor, neoanelor și tablelor
inteligente.
ÎNDOBITOCIREA ELEVILOR
Profesionalizarea managerială a directorilor împreună cu supraformatarea
profesorilor indică faptul că se urmărește o birocratizare excesivă a sistemului de
învățământ, cu accentul pus pe acreditări și competențe birocratice. Sistemul se
blindează cu acreditări și specializări exact în momentul în care devine, dintr-un
sistem de învățământ și, ideal, de educație, unul de îndoctrinare. Este exact ca în
Occidentul neocomunist educațional de unde copiem acest model și unde s-a pus din
ce în ce mai mult accent pe „specializarea” în „științele educației” a profesorilor
pe măsură ce aceștia au devenit mai ignoranți, mai slab pregătiți din punct de
vedere profesional, mai activiști ideologic și, în ultimii ani, mai perverși,
venind la clase, în fața copiilor, ca „transvestiți” dornici să-i înroleze pe elevi
în fanteziile lor sexuale.
Părinții din Occident protestează cu dificultate față de aceste fenomene, din cauză
că li se spune că profesorii sunt experți, ei știu ce e mai bine pentru copii în
cadrul noii școli „incluzive”, „diverse”, „echitabile” și bazate pe (bătaie de)
joc. La noi ar fi trebuit întărit statutul cadrului didactic și mărită salarizarea
lui până la sfârșitul anilor ’90, pe vremea când încă se făcea școală. Acum, aceste
mișcări urmăresc să cointereseze o clasă de activiști ai sălii de clasă, să-i
fidelizeze pe profesorii leneși, cinici, incompetenți și corupți, cărora li se
promite: „Vă dăm salarii mari și statut profesional blindat de acreditări în
schimbul participării la îndobitocirea copiilor”. Experimentul s-a făcut deja în
Vest și produce rezultatul dorit.