b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an.

Litera b) a art. 453 alin. (1) C. proc. pen. prevede posibilitatea amânării
executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață în cazul când o
condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an.
Nu interesează natura și gravitatea infracțiunii pentru care s-a dispus
condamnarea.
În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care
a determinat amânarea, respectiv pentru condamnata gravidă până la nașterea
copilului, ulterior putându-se solicita o nouă amânare până la împlinirea vârstei de
un an de către copil.
Cu privire la momentul până la care poate fi dispusă amânarea în cazul în
care condamnata are un copil mai mic de un an, în literatura juridică și în practica
judiciară au fost exprimate opinii diferite.
Într-o primă opinie exprimată 1, dacă amânarea s-a cerut în vederea îngrijirii
de către mamă a copilului mai mic de un an, amânarea se acordă până ce copilul
împlinește vârsta de un an. Principalul argument în susținerea acestei păreri este
faptul că prin termenii imperativi ai legii se arată că „executarea pedepsei se
amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea”.
În practica judiciară s-a manifestat și opinia că amânarea se poate da și pe
un termen mai mic de un an, acesta fiind un termen maxim și nu unul obligatoriu 2.
În susținerea acestei opinii se arată că, dispunând amânarea executării pedepsei pe
termene mai scurte, se poate verifica dacă mai subzistă cauza care justifică
măsura luată. Dacă se cere o amânare peste acel termen pentru îngrijirea
copilului, ea se poate invoca numai după împlinirea vârstei de un an de către copil
și numai în baza art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prima opinie pare mai întemeiată, deoarece legiuitorul a prevăzut amânarea
executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, în ipoteza pe care o
discutăm, pentru ca femeia condamnată să poată îngriji copilul până la vârsta de
un an. Deci, în cazul în care instanța nu ar dispune amânarea până la împlinirea de
către copil a vârstei de un an, ar fi prejudiciate, în primul rând, interesele acestuia
și s-ar contraveni însăși rațiunii dispoziției art. 453 alin. (1) lit. b)3.
Plecând de la aceste dispoziții, Trib. Jud. Buzău, prin sent. pen. nr. 33 din 14
noiembrie 1990, a respins cererea de amânare a executării pedepsei de 4 ani
închisoare aplicată condamnatei S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, cu
motivarea că fapta pentru care a fost condamnată este deosebit de gravă şi, ca
atare, se exclude incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. pen.

1
V. Papadopol, M. Popovici, Notă în R. 1, P.35; Trib. Jud. Bacău, dec. pen. nr. 39/1969, în R.R.D., nr.
4/1969, p. 181.
2
Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 1585/1971 (cu notă aprobativă de IULIU KOTA și notă critică de
SORIN MOISESCU), R.R.D., nr.2/1973, p.147-154.
3
În același sens, Trib. București, Secția I Pen., dec. nr. 20/1990, în Culegere de practică judiciară
penală pe anul 1990, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1992, p.157.

1
 Condamnata a declarat, ulterior recurs, care, s-a dovedit a fi întemeiat.
Examinând actele depuse la dosar a rezultat că aceasta avea în supraveghere
şi spre creştere cinci copii minori, născuţi în perioada aprilie 1980 - iunie 1990,
dintre care ultimul în vârstă de 10 luni.
În raport cu dispozițiile cuprinse în art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,
dispoziţii care nu prevăd şi alte condiţii pentru ca cererea să fie admisibilă, s-a
constatat că una dintre cerinţele alternative prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. b) C.
proc. pen., şi anume cea referitoare la existenţa unui copil mai mic de un an, era
îndeplinită, drept urmare s-a admis recursul şi s-a dispus amânarea executării
pedepsei până la data când copilul condamnatei va împlini vârsta de un an.
Dovada stării de graviditate poate fi realizată cu orice acte medicale
eliberate de medicul specialist, nefiind necesară, ca în cazul prevăzut la litera a),
efectuarea unei expertize medico-legale întrucât mijlocul de probă nu este
prestabilit de către legiuitor4.
Această stare a condamnatei trebuie să existe atât la formularea cererii, cât
şi la momentul judecării sale.
În practică s-a admis cererea de amânare a executării pedepsei şi s-a dispus
amânarea executării pedepsei până la încetarea cauzei care a determinat-o în
situația în care instanţa a reţinut că C.N. s-a adresat instanţei cu o cerere de
amânare a executării pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare. În motivarea cererii a
susţinut că în urma unui control medical s-a constatat că este însărcinată, astfel că
se impune, conform art. 453 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., amânarea executării
pedepsei până la încetarea cauzei care a produs-o.
         Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele impuse în art. 453 alin. (1) lit.
b) C. proc. pen., deoarece Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a comunicat
Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti că pacienta
C.N. prezintă diagnosticul „sarcină 12 săptămâni în evoluţie.”
         Împotriva acestei hotărâri procurorul a declarat recurs, criticând-o pentru
netemeinicie  şi nelegalitate.
         În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că instanţa de judecată a
considerat necesară efectuarea unei expertize medico-legale  pentru stabilirea
stării de graviditate a condamnatei, sens în care la termenul de judecată din 20
februarie 2007 a dispus efectuarea acestei expertize de către Institutul Naţional de
Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti.
         Instanţa a pronunţat hotărârea atacată având în vedere buletinul ecografic
eliberat de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fără a pune în discuţia
părţilor şi a reprezentantului Ministeriului Public renunţarea la administrarea
probei deja încuviinţată.
         Examinând cauza, atât din punct de vedere al motivului  invocat, cât şi din
oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele considerente:
4
În acest sens, sentinţa nr. 82 din 20 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală şi
pentru cauze cu minori şi familie, www. legalis.ro.

2
         Prin încheierea  pronunţată în şedinţa publică, Curtea de Apel Bucureşti,
considerând că este necesară efectuarea unei expertize medico-legale care să
stabilească dacă condamnata este însărcinată, a dispus efectuarea acestei probe.
         Instanţa a amânat cauza la mai multe termene pentru lipsa raportului de
expertiză medico-legală.
         Deoarece Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”
Bucureşti a solicitat Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti efectuarea unui
control de specialitate obstetrică-ginecologie, cu ecografie de sarcină, cu privire la
condamnată, aceasta, în urma consultaţiei medicale, a depus la dosar buletinul
ecografic de sarcină eliberat de spitalul menţionat.
         Din înscrisul depus la dosar rezulta starea de graviditate a condamnatei,
acesta fiind suficient pentru a dovedi starea de graviditate a condamnatei,
neimpunându-se efectuarea unei expertize medico-legale.
         Trebuie să se țină seama și de prevederile art. 329 alin. 3 C. proc. pen. care
arată că atunci când în cursul cercetării judecătoreşti o probă anterior admisă
apare inutilă, instanţa, după ce ascultă procurorul şi părţile, poate dispune
neadministrarea ei. Cu alte cuvinte, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 329 alin.
(3) C. proc. pen., deoarece nu a pus în discuţia procurorului şi a părţilor utilitatea
probei încuviinţate.
         Verificând practicaua hotărârii s-a constatat că partea nu a invocat
neregularitatea şi nici procurorul, care, de altfel, în şedinţa publică în care s-a pus
în discuţie efectuarea acestei probe, s-a opus la încuviinţarea ei considerând că nu
este necesară. Încălcarea acestei dispoziţii legale atrage nulitatea relativă a actului
şi nu a fost cauzată nicio vătămare părţii.
            Aşa fiind, motivul de recurs nu este fondat.

Termenul până la care se poate acorda amânarea executării pedepsei

Amânarea executării pedepsei are loc până la data nașterii, dată la care este
incident cel de-al doilea caz prevăzut la această literă, și anume, cel privind
condamnata care are un copil mai mic de un an. Este necesar să se formuleze o
cerere în acest sens, amânarea nu operează automat, existând riscul ca la naștere
copilul să nu fie născut viu sau să nu supraviețuiască. Pentru dovedirea cazului
prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) teza a II-a este suficient să se depună la dosar
copia certificatului de naștere a copilului.
S-a apreciat că poate beneficia de amânarea executării pedepsei și
condamnata care nu a născut, ci a adoptat un copil mai mic de un an, întrucât
textul de lege nu face niciun fel de referință în acest sens. În schimb, s-a exprimat
și opinia că nu poate beneficia de amânarea executării pedepsei condamnata care
a consimțit la încredințarea copilului, la darea sa în plasament sau l-a abandonat 5.
5
D. Lupașcu, G. Oprea, Amânarea și întreruperea executării închisorii sau a executării măsurii
educative a internării într-un centru de reeducare, Dreptul nr. 9/1997.

3
Nu intră sub incidența acestui articol nici copilul aflat sub tutelă sau curatelă, cel
dat în plasament sau încredințat spre creștere și educație ori cel aflat în fapt în
grija condamnatei. Pentru aceste motive se poate solicita amânarea executării
pedepsei în temeiul de la litera c).
Dispozițiile menționate sunt aplicabile și femeii gravide față de care s-a
dispus măsura trimiterii într-un centru de reeducare. De asemenea, poate beneficia
de prevederile acestui articol, în vederea îngrijirii copilului până la vârsta de un an
și condamnatul care este singurul întreținător al minorului.
Un aspect important de subliniat este faptul că, pe durata amânării executării
pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, condamnatul poate să-și exercite
drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care
aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de
condamnare.

c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei

ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care
lucrează.
Cea de-a treia situație în care se poate acorda amânarea executării pedepsei
închisorii sau a detențiunii pe viață este prevăzută de litera c) a art. 453 alin. (1)
C. proc. pen., respectiv când din cauza unor împrejurări speciale executarea
imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau
unitatea la care lucrează.
În acest caz, executarea poate fi amânată doar o singură dată și pentru o
perioadă de timp de cel puțin trei luni. Este inadmisibilă repetarea cererii pe acest
considerent, chiar dacă prima amânare nu s-a dat până la epuizarea limitei
maxime de trei luni stabilite de lege6. Motivul de amânare are în vedere nu numai
considerente de ordin umanitar privind persoana condamnatului și familiei
acestuia, ci interese de ordin general privind bunul mers al activității din unitatea
în care condamnatul își desfășoară munca.
Împrejurarea că persoana condamnată a mai obținut odată amânarea pentru
unul dintre cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) nu constituie un
impediment în acordarea amânării în temeiul art. 453 alin. (1) lit.c) dacă sunt
dovedite cerințele impuse de această ultimă normă. O altă condiție necesară
pentru a se putea acorda amânarea în baza acestei prevederi esta ca să se fi
pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare.
Referitor la înțelesul noțiunilor de „împrejurări speciale” și „consecințe
grave”, instanțele judecătorești au atribuția de a aprecia semnificația acestora.
Practica a stabilit semnificația sintagmei, reținând că pot fi considerate
„împrejurări speciale”, cazuri cum ar fi acela în care imobilul în care familia
condamnatului locuiește necesită reparații majore pentru a putea fi utiliat de către
familie și acest lucru este imposibil în lipsa sa, faptul că soția condamnatului,
6
Trib.Jud. Suceava, dec.pen.nr. 220/1971, R.R.D., nr.7/1971,p.154-155.

4
mamă a doi copii minori este neîncadrată în muncă din motive medicale și
aproape de timpul când urma să nască, poate constitui o situație care ar putea avea
consecințe grave pentru familia condamnatului7. Dimpotrivă, în practică s-a decis
că nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 alin. (1) lit. c), în situația în care soția
condamnatului este încadrată în muncă și câștigă corespunzător pentru a se
întreține atât pe ea, cât și pe copiii minori8.
Practica a considerat tot o situație specială și a acordat amânarea când
condamnatul elev al unei școli profesionale mai avea trei luni până la terminarea
studiilor, spre a nu se împiedica încheierea situației școlare și terminarea ciclului
de învățământ9. În sens contrar, nu s-a considerat că poate avea consecințe grave
pentru condamnat faptul că, fiind în timpul studiilor superioare, acesta nu va
putea susține examenele din sesiunea următoare. Totodată, cererea unității de
amânare a executării pedepsei a fost respinsă atunci când s-a constatat că
persoana condamnată poate fi înlocuită în atribuțiile sale de o altă persoană,
considerându-se de exemplu, că un muncitor necalificat poate fi înlocuit 10. Per a
contrario, cererea de amânare a executării pedepsei este întemeiată în cazul în
care prezența condamnatului la unitatea la care este angajat este indispensabilă
până la o anumită dată, întrucât în calitate de inginer șef are de finalizat unele
lucrări de investiție și de pus în funcțiune un obiectiv industrial11.
Tot în acest sens, s-a considerat că în cazul în care condamnatul
îndeplinește, spre exemplu, funcția de manevrant de vagoane într-o stație CFR, iar
unitatea are absolută nevoie de serviciile sale până la pregătirea prin școlarizare a
unei alte persoane, cererea de amânare a executării pedepsei, întemeiată pe
dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., urmează a fi admisă 12. De
asemenea, împrejurarea că cel condamnat este agricultor și are în întreținere cinci
copii minori, pentru care cultivarea pământului constituie o condiție de existență,
justifică amânarea executării pedepsei pe timp de trei luni în perioada muncilor
agricole13.
Practica recentă a restrâns situațiile în care se poate pronunța amânarea
executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. Instanțele au avut în
vedere în mod deosebit ca împrejurările cu privire la care condamnatul solicită să
se constate că pot produce consecințe grave să poată fi înlăturate sau cel puțin
ameliorate în termenul de trei luni prevăzut de lege. Dacă se invocă, spre
exemplu, faptul că familia condamnatului nu dispune de venituri, instanțele au

7
Trib. Mun. București,secția II pen., dec. nr. 1313/1978, Repert. pract., vol. II, p.23
8
Trib. Jud. Carș-Severin, dec. pen. nr. 720/ 1974, R.R.D., nr. 10/1985, p.73.
9
Trib. Jud. Maramureș, dec.pen. nr. 282/1987, R.R.D. nr.11/1987, p.76.
10
C.S.J., Secția Pen., dec.nr. 1213/2001, în Gr. Theodoru, p.902
11
Trib. București, Secția I Pen., dec. nr. 1184/1992, Culegere III, p.177.
12
Trib. Jud. Ilfov, Secția I Pen., dec. nr. 419/1969, în R.R.D., nr. 7/1969, p.172.
13
Trib. București, Secția I Pen., dec. nr. 821/1992, Culegere III, p.18.

5
apreciat că lipsa acestora nu poate fi înlăturată în numai trei luni prevăzute de
lege14.
Nici împrejurarea că petenta condamnată are patru copii minori care au fost
încredințați unor instituții de ocrotire a minorilor nu justifică amânarea executării
pedepsei. Anterior însă, s-a pronunțat că starea sănătății părintelui paralizat, aflat
în grija exclusivă a celui condamnat, constituie o împrejurare specială ce justifică
amânarea executării pedepsei pe timpul necesar demersurilor în vederea internării
bolnavului într-o instituție de asistență socială, evitându-se astfel consecințele
grave pe care le-ar avea pentru familie executarea imediată a pedepsei de către
condamnat. Instanţa a reţinut că mama condamnatei a suferit un accident cerebral
vascular în anul 1998, cu hemiplegie şi că de la acea dată bolnava a fost îngrijită
de condamnată la domiciliul acesteia. În cauza de faţă amânarea executării
pedepsei este justificată de situaţia specială în care se află mama condamnatei,
imobilizată la pat datorită unor afecţiuni grave ale sănătăţii. Din actele dosarului
rezultă că bolnava, în vârstă de 79 de ani, a fost îngrijită de condamnată de la data
accidentului vascular suferit, soldat cu hemiplegie stângă totală, ceea ce a impus o
supraveghere permanentă, condamnata având datoria de a face demersuri ca în
timpul executării pedepsei mama ei să primească, în continuare, îngrijirile
necesare, ceea ce constituie o împrejurare specială care, conform prevederilor art.
453 lit. c) C. proc. pen., justifică amânarea executării pedepsei pe timp de 3 
luni15.
Tot Instanța supremă a mai statuat că invocarea unor activități comerciale
importante ale societății al cărei patron este condamnatul și existența în curs de
judecată a unor procese ale societății nu constituie împrejurări speciale în sensul
prevederilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de natură a justifica amânarea
executării pedepsei, dacă nu se face dovada concretă că executarea imediată a
acesteia ar avea consecințe grave pentru condamnat. Condamnatul V.L. a cerut
amânarea executării pedepsei arătând că este asociat unic și admnistrator al unei
societăți comerciale, că în prezent societatea desfășoară activități comerciale de
mare importanță care impun prezența sa în cadrul acesteia, lipsa sa aducând
prejudicii grave firmei și partenerilor de afaceri. A mai arătat că societatea în care
este unic asociat are pe rolul instanțelor mai multe litigii care impun prezența sa la
procese16.
Nu s-a acordat amânarea executării pedepsei nici în cazul în care din actele
si lucrările dosarului instanța a constatat că prin cererea din 29.12.2008 petenta
S.C. C-R SRL., a solicitat amânarea executării pedepsei pentru condamnatul P. L.
raportat la prevederile art. 453 alin. (1) lit.c) C. proc. pen., condamnat care este
asociatul majoritar al societății.

14
Trib. Suprem, Secția I Pen., sent. nr. 140 din 3 februarie 2004.
15
Î.C.C.J.,Secția Pen., dec.nr. 5404 din 21 octombrie 2004, în B.J. Baza de Date.
16
C.S.J., Secția Pen, dec. nr. 1213 din 7 martie 2001, www. legalis.ro.

6
 Instanța a constatat că P.L. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3
ani închisoare pentru infracțiuni de fals, înșelăciune, la Legea cecului și de fals în
declarații.
Compartimentul Executări Penale al judecătoriei a emis mandatul de
executare a pedepsei închisorii, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare. Din
verificările făcute a rezultat că mandatul încă nu fusese pus în executare,
inculpatul nefiind găsit, motiv pentru care condamnatul a fost dat în urmărire
pentru sustragere de la executarea mandatului, conform Dispoziției I.G.P.R. din
2009.
În această situație instanța a apreciat că cererea a fost în mod corect
încadrată ca o cerere de amânare a executării pedepsei închisorii.
În motivarea cererii petenta arăta că P.L. este asociatul unic al societății.
Societatea petentă a arătat că funcționarea ei este prejudiciată din cauza lipsei
condamnatului de la conducerea societății care este asigurată efectiv de către
directorul și asociatul majoritar P.L. De asemenea petenta a invocat Statutul
societății care indică faptul că Adunarea Generală a Asociaților este Organul
Suprem de conducere al societății.
S-au invocat aspecte economice generate de criza actuală care ar putea
conduce la închiderea unei societăți cu rulaj mare și fără datorii la bugetul
statului. S-au depus la dosar mai multe acte respectiv contracte în derulare si
justificări contabile privind activitatea societății, salariații acesteia etc.
Instanța nu a apreciat situația ca fiind relevantă raportat la prevederile art.
453 alin. (1) lit.c) C. proc. pen. aspectele invocate de către petentă în cerere
neavând un caracter special ci unul general ce derivă din administrarea curentă a
societății.
De asemenea textul de lege vorbește despre executarea imediată, situație
care nu poate fi apreciată ca obiectivă în cauză, întrucât condamnatul se sustrage
executării pedepsei și a fost dat în urmărire generală. Ar putea reprezenta o
situație reglementată de art. 453 alin. (1) pct. c) C. proc. pen., situația în care
condamnatul ar trebui ridicat în baza mandatului de executare a pedepsei
închisorii dar în același timp prezența sa pentru semnarea de executare a unui
contract vital pentru societatea pe care o conduce ar justifica cererea de amânare.
Ori în cazul de față nu se justifică în mod expres, împrejurarea specială, urgența
din partea societății care funcționează în continuare, iar la dosar nu s-au depus
acte din care să rezulte expres că ar avea probleme de funcționare din cauza lipsei
condamnatului de la conducerea acesteia.
Cu atât mai mult atitudinea condamnatului care se sustrage executării
pedepsei nu justifică cererea întrucât Statutul societății îl indică pe acesta ca
asociat majoritar, deci el este cel care decide soarta societății sale.
Pentru dovedirea acestor împrejurări speciale se poate administra, în
principiu, orice mijloc de probă, spre exemplu, înscrisuri privind studiile, însă,
instanțele judecătorești solicită efectuarea unei anchete sociale de către serviciul
7
Autorității Tutelare de la domiciliul sau reședința condamnatului sau a familiei
acestuia17.
Invocarea împrejurării că s-a formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii
de condamnare sau a unor motive pur formale nu justifică amânarea executării
pedepsei închisorii. Instanța trebuie să indice în motivarea hotărârii care sunt, în
concret, temeiurile care conduc la soluție, respectiv care sunt împrejurările
speciale și consecințele grave pe care acestea le-ar avea18.
Cu titlu de exemplu, redăm în cele ce urmează o soluție a Curții de Apel
Bacău care evidențiază în mod concret relevanţa motivelor invocate în susținerea
cererii.
Prin sent. pen. nr. 458 din 21 iulie 2006 Jud. Roman a respins ca
neîntemeiată cererea condamnatului T.V.A. de amânare a executării pedepsei de 2
ani închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 738 din 7 noiembrie 2005 a Jud.
Roman, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 341 din 18 mai 2006 a Curții de Apel
Bacău.
Condamnatul a motivat că a promovat cerere de revizuire împotriva
sentinței sus menționate, întrucât o consideră nelegală, și a solicitat achitarea sa
cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat. Condamnatul a apreciat că
amânarea executării se justifică pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) Cod proc.
pen. prin aceea că îndeplinește funcția de pădurar la Cantonul 21 Ciuta din com.
Ion Creangă, unde are responsabilități sporite datorită faptului că are obligația
protejării mediului forestier. De asemenea, condamnatul a arătat că reprezintă în
teritoriu, Ocolul Silvic, iar afectarea imaginii sale ar prejudicia indirect
patrimoniul forestier, absența unei persoane cu autoritate conducând la
denaturarea în constiința populației a obligației respectării fondului forestier și la
devastarea acestuia. Condamnatul a susținut că se bucură de o bună imagine în
colectivitate, iar încarcerarea sa i-ar aduce mari prejudicii de imagine, întrucât
conștiința colectivă îl va percepe ca pe un element negativ. Ulterior, chiar de se va
constata nevinovăția sa, integrarea în societate nu ar mai fi completă.
Condamnatul a mai arătat și că a demarat exploatarea unui parchet de masă
lemnoasă de 150 mc, din care s-au tăiat doar 55 mc, iar absența sa ar conduce la
exploatarea nerațională a restului de parchet și la prejudicierea fondului forestier.
În plus, condamnatul a precizat că este unicul întreținător al familiei, că mama sa
este în vârstă și bolnavă și că prin punerea în executare a mandatului nu ar mai
putea efectua lucrările agricole.
Pentru a respinge cererea instanța a reținut că prin dec. pen. nr. 341 din 18
mai 2006 a Curții de Apel Bacău T.V.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă
de 2 ani închisoare pentru savârșirea în concurs real a infracțiunilor de purtare

17
C.S.J., Secția Pen, dec. nr.1336/2000, în Dreptul nr. 6/2001, p.155 și dec. nr. 1758/2000, în Dreptul
nr. 4/2001, p.212.
18
Jud. Buftea, sent. pen. nr. 1838/1999, sent. pen. nr. 1839/1999, sent. pen. nr. 2008/1999 și sent. pen.
nr. 2009/1999, definitive prin neapelare, în D. Lupașcu, p.72.

8
abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 2 C. pen. și vătămare corporală gravă,
prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,
dispunându-se executarea acesteia în regim privativ de libertate, cu interzicerea
exercițiului drepturilor enumerate la art. 64 lit. a) - c) C. pen.
Ca împrejurări de fapt s-a reținut prin considerente că, pe fondul unei stări
conflictuale generate de împrejurarea că partea vătămată D.A. depusese împotriva
inculpatului o reclamație la Ocolul Silvic Roman, acesta a agresat-o împreună cu
numiții A.I. si M.Gh. în ziua de 12 noiembrie 2004, provocându-i leziuni ce au
necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale.
Asupra temeiniciei motivelor invocate de condamnat în susținerea cererii de
amânare a executarii pedepsei, încadrate în mod formal de acesta pe dispozițiile
art. 453 alin. 1 lit. c) C. proc. pen., instanța a reținut următoarele:
1) Fiind rămasă definitivă, hotărârea de condamnare se bucură de prezumția
autorității de lucru judecat, așa încât promovarea unei căi extraordinare de atac
cum este revizuirea nu este de natură să împieteze asupra forței sale executorii. În
consecință, în privința cererii de amânare a executării pedepsei ne aflăm în fața
unei situații de excepție, când legiuitorul acceptă ca, în prezența unor împrejurări
de fapt limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., forța executorie de
care se bucură hotărârile definitive să fie înlăturată cu caracter temporar, până la
încetarea situației care a determinat derogarea. Tocmai pentru acest considerent
dispozițiile legale ce reglementează amânarea executării pedepsei sunt de strictă
aplicare, nefiind permis a se interpreta decât restrictiv și nu permisiv. Așa fiind,
orice considerent invocat de condamnat trebuie analizat prin prisma caracterului
special la care face trimitere art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care ar face ca
executarea imediată a pedepsei să aibă consecințe cu adevarat grave pentru
condamnat, familie sau unitatea în care este încadrat. Asupra acestor din urmă
chestiuni instanța a apreciat că, în niciun caz, considerentele invocate de
condamnat nu ar putea conduce la concluzia justeței solicitării sale de amânare a
executării pedepsei închisorii. Într-adevar, având calitatea de pădurar,
condamnatul avea obligația de a proteja mediul forestier și de a preveni pagubele
ce s-ar putea produce acestuia, însă tocmai exercitarea abuzivă și în afara cadrului
legal a acestor îndatoriri de serviciu și agresarea gravă a părții vătămate pe
motivul formulării de către aceasta a unei reclamații au condus la condamnarea
sa.
2) Imaginea publică a condamnatului, ca persoană fizică și ca angajat al
Ocolului Silvic Roman, are de suferit nu ca efect al punerii în executare a
hotărârii, ci exclusiv ca urmare a conduitei culpabile a acestuia. Comiterea
infracțiunilor este cea care l-a supus pe condamnat oprobriului public, nu
hotărârea instanței. De asemenea, imaginea condamnatului în constiința publică ar
fi lezată nu prin încarcerarea sa, ci prin sustragerea de la executarea pedepsei prin
invocarea unor motive lipsite de substanță.

9
3) Cât privește susținerea că activitatea unității în care este încadrat în muncă
ar avea de suferit ca urmare a încarcerarii sale, instanța apreciază că nu este o
problemă insurmontabilă desemnarea unui înlocuitor, cu titlu provizoriu, la locul
de muncă, cu atât mai mult cu cât perioada relativ îndelungată de timp scursă de
la data săvârșirii faptelor a creat angajatorului posibilitatea analizării din timp a
oportunității încadrării unei alte persoane în locul condamnatului. Tot astfel,
chestiunea administrării parchetului de exploatare a masei lemnoase poate fi
rezolvată și de alți lucrători silvici, nefiind o sarcină intuitu personae.
4) Referitor la chestiunile legate de implicațiile încarcerarii asupra relațiilor de
familie ale condamnatului, instanța a reținut, după cum însuși condamnatul a
învederat, că acesta nu este căsătorit, nu are copii minori în întreținere, iar mama
sa nu prezintă afectțuni care să o împiedice să își administreze propria gospodărie.
Mai mult, chiar condamnatul a arătat că sora sa lucrează în străinătate, ajutând
material pe mama sa. În consecință, nici aceste motive, oricât de lejer ar fi
interpretate, nu pot justifica amânarea executării pedepsei.

Amânarea executării pedepsei în cazul celui condamant la executarea

pedepsei la locul de muncă

Amânarea executării pedepsei se aplică potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) și în
cazul celui condamant la executarea pedepsei la locul de muncă. Astfel, practica a
demonstrat că cel condamnat să execute pedeapsa la locul de muncă poate cere,
dacă este cazul, amânarea executării în baza prevederilor art. 453 alin. (1) lit.c)19.
În situația prevăzută la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., executarea
pedepsei în cazul de mai sus poate fi amânată pe o perioadă stabilită de normele
legale cu privire la concediul ce se acordă mamei salariate înainte și după ce a
născut (concediul pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,
pentru creșterea copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani). Un
exemplu în acest sens îl reprezintă amânarea executării pedepsei privative de
libertate aplicate inculpatei până la data de 4 martie 1980, dată la care copilul
minor al numitei va împlini vârsta de 1 an, cu motivarea că această durată este
impusă de prevederile art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., text de lege socotit a
fi aplicabil în cauză.
Însă, în speţă, erau aplicabile prevederile alineatului ultim al art. 453 C.
proc. pen., potrivit cărora în astfel de situaţii, când condamnatele la pedeapsa
închisorii cu munca corecţională sunt gravide ori cu copii mai mici de 1 an,
executarea sancţiunii poate fi amânată pe perioada stabilită de normele legale
referitoare la concediul ce se acordă înainte şi după naştere şi nu pe timp de 1 an,
cum greşit s-a dispus de instanţă, dispoziţiile alin. (1) lit. b) al aceluiaşi articol,
invocate în sentinţa criticată, nefiind operante20.
19
Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 90/1978, R.R.D., nr. 81/1978, p.67.
Jud. Turda, sentinţa penală nr. 139 din 20 martie 1979.
20

10
 De remarcat că în practică s-a admis amânarea executării pedepsei la locul
de muncă, chiar după expirarea concediului de maternitate, dacă executare de
îndată a pedepsei determină consecințe grave asupra sănătății și vieții copilului21.
De asemenea, s-a acordat mamei condamnate amânarea executării pedepsei
la locul de muncă până când copilul împlinește vârsta de un an, dar nu în baza art.
453 alin. (1) lit.b), ci în condițiile speciale determinate în art. 453 alin. (1) lit. c)
C. proc. pen., când acestea au fost îndeplinite22.

Noțiunea de „familie” la care art. 453 alin. (1) lit. c) face referire

Cât privește aplicarea art. 453 alin. (1) lit. c) s-a menționat că noțiunea de
„familie” la care norma face referire are în vedere sensul său legal din dreptul
familiei și nu urmează a se aplica termenul de „rude apropiate” explicat de art.
149 C.pen23. Întrucât art. 97 C. Fam. pune semnul egalității între copiii din
căsătorie și cei din afară, nu există rațiune a se distinge între aceștia din punctul
de vedere al aplicării art. 453 alin. (1) lit. c) C.proc.pen24.
Credem că în viitor problema ar putea fi nuanțată în condițiile în care
noțiunea de „familie” capătă în societate o nouă abordare, o nouă semnificație,
înglobând într-o accepțiune sociologică modernă și relațiile din afara căsătoriei,
având o durată în timp, cum este concubinajul. Pe de altă parte, credem că nu se
poate ignora jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că familia cuprinde și relațiile
de facto între persoane care conviețuiesc în afara căsătoriei25.

Data de la care amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe

viață produce efecte

În legatură cu stabilirea datei de la care amânarea executării pedepsei

închisorii produce efecte, s-a constatat ca instanțele judecătorești nu au un punct
de vedere unitar, pronunțându-se în mod diferit cu privire la această dată.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că amânarea executării
pedepsei închisorii produce efecte de la data pronunțării hotărârii de admitere a
cererii de către prima instanță, iar altele, în sensul că momentul de la care se
produc efectele amânării îl constituie data expertizei medico-legale a
condamnatului.

21
Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 138/1981, R.R.D., nr.11/1981, p.60.
22
Trib. Suprem, secția pen., dec.nr.1435/1968, R.R.D., nr.11/1968, p.171.
23
Practica a refuzat să admită amânarea pentru că executarea ar avea consecințe grave asupra
concubinei. (Judecătoria Caransebeș, sent. pen. nr. 1318/1971, nepublicată).
24
I. Munteanu, E.Chele, În legătură cu amânarea executării pedepsei închisorii în cazul unor
consecințe grave pentru familia condamnatului, R.R.D, nr.11/1976, p.37-40.
25
A se vedea în acest sens, Cauza Kroon și alții c. Olandei, hotărârea din 27 octombrie 1994, citată de I.
Pascu, E. Neață, Conceptul de „membru de familie” în R.D.P, nr. 4/2004, p.54.

11
 Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul ca amânarea executării
pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață produce efecte de la data rămânerii
definitive a hotărârii de admitere a cererii.
În urma soluționării recursului în interesul legii, prin decizia nr. XIX din 12
decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, a decis că aceste din urma
instanțe au procedat corect.
Ca argumente, Curtea a reținut că cererea de amânare a executării pedepsei
închisorii se soluționează, potrivit art. 460 alin. 4 din C. proc. pen., printr-o
sentință împotriva căreia pot fi exercitate căile de atac ordinare, nefiind definitivă.
Potrivit art. 415 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile instanțelor penale devin
executorii la data când au rămas definitive, iar în temeiul alin. 2 al aceluiași
articol, prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 415, hotărârile nedefinitive
sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
Prin urmare, hotărârile instanțelor penale pot fi puse în executare numai
după data rămânerii definitive a acestora, ori de câte ori nu există o dispoziție
legală care să permită punerea în executare a hotărârii nedefinitive, stabilind
caracterul executoriu al acesteia, cum este cazul art. 350 alin. (4) C. proc. pen.
care prevede că hotărârea pronunțată în prima instanță cu privire la arestarea
inculpatului este executorie.
Cum legea de procedură penală nu prevede caracterul executoriu al
hotărârilor nedefinitive prin care instanța a acordat amânarea executării pedepsei
închisorii sau a detențiunii pe viață, rezultă că hotărârile judecătorești de admitere
a cererii privind amânarea executării pedepsei devin executorii la data când
rămân definitive și deci că amânarea executării pedepsei închisorii își produce
efectele începând cu această dată.
A admite că amânarea executării pedepsei închisorii își produce efectele
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost acordată înseamnă a
recunoaște ca o hotărâre judecătorească nedefinitivă este executorie în lipsa unei
dispoziții legale în acest sens, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 415 din Codul
de procedura penală.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că
amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață își produce
efectele începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de admitere
a cererii.

AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ÎNCHISORII SAU A

DETENŢIUNII PE VIAŢĂ ȘI NOUA PROCEDURĂ PENALĂ

12
 Reglementările privind executarea hotărârilor penale din Codul nou de
procedură penală au în vedere și dispoziţiile noului Cod penal, înscriindu-se astfel
într-un tot unitar şi conţinând trimiteri la elementele de noutate introduse în partea
generală a acestui cod. Astfel, s-a avut în vedere, printre altele, eliminarea
instituţiilor care nu îşi au corespondent în noul Cod penal ori care nu mai sunt
funcţionale – spre exemplu, dispoziţiile referitoare la executarea pedepsei la locul
de muncă ori cele referitoare la executarea pedepsei de către militari, înlocuirea
răspunderii penale, etc.
Au fost înlăturate dispoziţii care nu mai corespund realităţilor practice, cum
este cea privind amânarea sau întreruperea executării pedepsei pentru motive
familiale.
Altel spus, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi
amânată doar în primele două cazuri prevăzute și în legislația actuală, și anume,
când se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată
suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor şi face imposibilă executarea imediată a pedepsei, iar
instanţa constată, pe baza probelor, că specificul bolii nu permite tratarea acesteia
cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi
apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol
pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o
durată determinată sau  când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic
de un an. În aceste două cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea
cauzei care a determinat amânarea.
Însă și aceste două prevederi comportă unele schimbări căci, potrivit art.
172 din Codul nou de procedură penală, efectuarea unei expertize medico-legale
nu mai este obligatorie, ci se dispune numai atunci când,  pentru constatarea,
clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru
aflarea adevărului în cauză,  este necesară şi opinia unui expert, și nu întotdeauna.
Ar fi greu să se afirme astăzi obligativitatea unei probe sau a alteia, una mai grea
decât alta.
Expertiza se dispune, în condiţiile art. 100 din Codul nou de procedură
penală , la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin
ordonanţă motivată, iar în cursul judecăţii se dispune de către instanţă, prin
încheiere motivată.
Practica a dovedit că, în principiu, nu poate exista o boală ce nu ar putea fi
tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.  De fapt,
este vorba de boli care nu ar putea fi tratate nicăieri. Cea de-a doua condiție ”face
imposibilă executarea imediată a pedepsei” este și mai greu de afirmat de un
expert.
În noua formulare, lăsarea în libertate trebuie să nu prezinte un pericol
pentru ordinea publică. Art. 453 din Codul de procedură penală actual face
vorbire de existența unui ”pericol concret pentru ordinea publică”. Or,  nu credem
13
că înlăturarea acestei cerințe îl exonerează pe judecător de la motivarea
pericolului.
”Asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii”, 
cauză pur aleatorie, administrativă, excede un proces penal și nu poate justifica
decât aleatoriu, discriminatoriu nesocotirea unei hotărâri judecătorești.
O dispoziție nouă vedem în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), când amânarea
executării pedepsei nu poate fi dispusă dacă cel condamnat şi-a provocat singur
starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenţiei chirurgicale,
prin acţiuni de autoagresiune sau prin alte acţiuni vătămătoare, sau în situaţia în
care se sustrage efectuării expertizei medico-legale.
În cazul în care în timpul amânării executării pedepsei pe numele
condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta
nu poate fi executat până la expirarea termenului de amânare stabilit de instanţă
sau, după caz, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
Respectând dreptul suveran al oricărui judecător de a nu-și vedea nesocotită
soluția, considerăm că o mai rațională procedură ar fi impus reunirea dosarelor. 
Nu credem că este normal ca o hotărâre de condamnare să rămână fără executare.

14