Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
PROCESAREA
PRODUSELOR APICOLE
ÎNDRUMĂTOR:
Prof. univ. dr. UNGUREANU GEORGE STUDENT:
URSACHE D
PLANUL PROIECTULUI
Indiferent de teoriile economice acceptate de-a lungul timpului, ştiinţa economică pune în
evidenţă importanţa industriilor agroalimentare şi agroindustriale în antrenarea ramurilor din
amonte şi din avalul agriculturii în demarajul economic, relevând rolul central al acestora în
dezvoltarea ţărilor care posedă oportunităţi pentru expansiunea sectorului agricol şi industrial –
materii prime şi forţă de muncă relativ ieftină.
Sectorul agroalimentar românesc, văzut prin prisma a doar două din componentele sale,
agricultura şi industria alimentară, deţine un rol important în economia naţională, atât sub
aspectul populaţiei ocupate cât şi al valorii adăugate create. Dacă luăm în considerare întreg
sectorul agroindustrial, care include ca ramuri primare agricultura, silvicultura, pescuitul şi
exploatarea forestieră, împreună cu industriile prelucrătoare adiacente, este evident că acesta
deţine circa jumătate din populaţia ocupată şi peste o treime din valoarea adăugată obţinută.
Dezavantajul este dat de faptul că poziţia majoritară în aceste structuri revine ramurilor primare
şi în mod deosebit, agriculturii.
O serie de motivaţii obiective şi subiective determină statuarea agriculturii şi industriei
alimentare ca ramuri de bază ale economiei româneşti:
România este una din ţările europene care, prin suprafaţa şi fertilitatea terenurilor
agricole, dispune de un potenţial productiv agricol semnificativ;
parte importantă a populaţiei ţării este ocupată în agricultură sau trăieşte în mediul rural;
în perioada antebelică România a fost un important exportator de cereale;
în perioada economiei centralizate, datorită sistemului de control administrativ al
filierelor, agricultura a constituit sursa unui important transfer de valori către sectorul
industrial;
în deceniile precedente agricultura a constituit o importantă sursă de devize;
în perioada tranziţiei, agricultura a fost una dintre puţinele ramuri care nu au cunoscut un
regres grav şi, totodată, a absorbit forţa de muncă disponibilizată din sectorul industrial.
1.2. Definirea, locul, rolul și atributiile întreprinderii moderne de producție
În ce priveşte industria alimentară, după anul 1990 numărul întreprinderilor private din
acest sector a crescut la aproximativ 20.000 unităţi prelucrătoare, înregistrate la Registrul
Comerţului. Ponderea întreprinderilor private în totalul producţiei alimentare a crescut continuu,
în prezent industria alimentară fiind formată, în principal, din întreprinderi mici (peste 80%
dintre ele angajând mai puţin de 10 persoane), doar 3-4% din întreprinderi având mai mult de
250 de angajaţi.
Producţia fizică a sectorului în cauză a scăzut însă constant după 1990, situaţie explicată
prin reducerea cererii interne, competitivitatea scăzută a industriei alimentare pe piaţa internă şi
externă şi oferta redusă de produse agricole materii prime. Reducerea subvenţiilor la consumatori
şi declinul general al puterii de cumpărare a populaţiei au contribuit la reducerea cererii iar
produsele alimentare româneşti s-au confruntat cu concurenţa produselor importate (zahăr, ulei
rafinat, produse lactate şi carne).
În mod evident, în privatizarea industriei alimentare s-a văzut soluţia optimă de
eficientizare a sectorului. Pentru factorul guvernamental, problematica privatizării a constituit o
preocupare aparte pe întreg parcursul ultimului deceniu.
Sectorul industriei alimentare este unul din cele mai mari si mai importante sectoare din
spatiul comunitar european care utilizeaza munca manufacturiera, fiind al doilea dupa cel al
prelucrarii metalelor, cu o pondere in cifra de afaceri de 14, 5% din total, adica 917 miliarde euro
la nivelul UE- 27.
Ponderea angajatilor pentru acest tip de munca provenind din sectorul industriei
alimentare este de 14%. Acest sector este extrem de fragmentat. 99% din intreprinderile acestui
sector sunt mici si medii (SMEs), doar 1 % fiind reprezentat de multinationale.
Pozitia puternica pe aceasta piata este urmarita prin cresterea competitivitatii, stimularea
inovarii si diversificarea productiei. Respectul fata de mediu este si pentru acest sector industrial
o componenta a dezvoltarii durabile si sustenabile.
În 2009, fotografía industriei alimentare si a bauturilor in Uniunea Europeana era
urmatoarea:
- Pondere întreprinderi mici și mijlocii: 48,2% din cifra totală de afaceri și 62,8% din total
număr de angajați;
Albina este o insecta, animal nevertebrat caracterizat de alcătuirea corpului din trei pârti
principale - cap, torace şi abdomen, la rândul lor compuse din mai multe segmente acoperite
cu un înveliş tare - chitinos, de prezenţa a şase picioare articulate şi cu aripi membranoase.
Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte -Ordinul Hymenoptera (are
două perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis, specia melifera pe care o
îngrijim şi în ţara noastră. La acest ordin apare viaţa socială şi organizarea indivizilor în
familie, echivalând prin funcţionalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea
muncii, îngrijirea în comun a urmaşilor, adunarea şi prelucrarea în comun a hranei, concentrarea
puterii reproducătoare a organismului la una singură din femele -matca şi la câţiva masculi -
trântorii şi reglarea în comun a căldurii organismului social. Consecinţă a acestei vieţi sociale -
apariţia populaţiei mari de indivizi cu funcţii de întreţinere - lucrătoarele, acumularea de rezerve
de hrană, totul cu remarcabile adaptări şi dezvoltări în morfologie ale sistemului digestiv,
respirator, muscular, nervos, reproducător, excretor, excepţionale performanţe ale organelor de
simţ, ale sistemului enzimatic şi hormonal, din toate rezultând spectaculoase aspecte de
comportament.
Date fiind aceste perfecţionări, familia albinei melifere este considerată în zoologie ca
„supraorganism"- în care funcţiile de nutriţie,respiraţie, apărare şi reproducţie au atât nivel
individual cât şi social. Apariţia a doua caste la sexul femei (matca si lucrătoarea) este expresia
înaltei diviziuni a muncii atinsa de specie în îndeplinirea funcţiilor sociale. De reţinut: nu matca,
unica, este noutatea în evoluţie, ci lucrătoarea - aceasta este, în perfecţiunea ei - o minunata
diversiune de la dezvoltarea reproductivă, normală, a femelei.
Pentru a înţelege comportamentul şi viaţa albinei în stup, pentru a învăţa corect posibilităţile
de a îngriji şi exploata albinele, în concordanţă cu modul natural de desfăşurare a vieţii lor este
necesară cunoaşterea alcătuirii corpului lor şi a dezvoltării. întrucât lucrătoarea este individul
majoritar în familie, şi a fost cel mai bine studiată, majoritatea descrierilor sunt făcute pe ea.
Ori de câte ori matca şi trântorele au particularităţi de morfologie şi comportament ele vor fi
menţionate.
Creşterea albinelor sau apicultura este ştiinţa care are ca obiect de studiu viaţa,
comportamentul şi activitatea albinelor melifere (Apis meliifera) în scopul obţinerii de produse
apicole şi polenizarea culturilor agropomicole.
în ţara noastră, creşterea albinelor este una din cele mai vechi îndeletniciri ale populaţiei si s-a
dezvoltai pe aceste meleaguri în condiţii naturale deosebit de favorabile asigurate de situarea
ţării în spaţiul carpato-danubian, ţinut cu condiţii de excepţie privind clima, relieful şi vegetaţia
care au determinai an de an dezvoltarea familiilor de albine şi obţinerea, in decursul mileniilor,
a unor însemnate producţii apicole.
In condiţiile naturale de astăzi, în bună măsură modificate de practi carea agriculturii şi, în
special, de chimizarea acesteia, îngrijirea familiilor de albine impune masuri şi tehnologii care se
înscriu pe coordonate noi deosebit de importante determinate de necesitatea asigurării de către
om a condiţiilor pe care nu de mult le oferea natura pentru dezvoltarea familiilor de albine.
în prezent, prin tehnologii speciale, apicultorul poate pregăti familiile de albine pentru
valorificarea culesurilor de primăvară, menţinerea acestora în stare activă în perioada de vară,
creşterea de albine tinere şi asigurarea rezervelor de hrană de calitate în sezonul de toamnă
pentru buna organizare a iernării albinelor. Toate acestea sunt etape deosebit de importante în
îngrijirea familiilor pentru satisfacerea condiţiilor necesare pregătirii albinelor în vederea
valorificării superioare a resurselor melifere din flora spontană şi cultivată.
1. ridicarea fagurilor cu miere din stup. Momentul optim pentru recoltarea fagurilor
este atunci când aceştia sunt căpăciţi cel putin 1/3 din suprafata acestora. Acest fapt indică
apicultorului că mierea este maturată în proporţie cît mai mare, deci conţinutul apei este adus la
valoarea necesară conservării acesteia Ridicarea fagurilor din stup necesită indepartarea albinelor
de pe aceştia care se face prin scuturare şi periere cu o perie apicolă specială sau prin alte metode
utilizate în special în apicultura profesionistă. Folosirea de podişoare speciale prevăzute cu un
dispozitiv prin care albinele pot ieşi dar nu mai pot reintra (izgonitoare de albine) care pot
fi montate peste corpurile de bază cu cel puţin o zi înainte – este un sistem practicat în sistemul
vertical de întreţinere.
Folosirea unor aparate speciale care suflă puternic aer printre rame şi îndepărtează albinele dintre
rame. Folosirea unor substanţe repelente pentru albine. Acestea trebuiesc utilizate cu precauţiile
de rigoare atat pentru apicultor cât şi pentru a nu polua mierea sau ceara.
2. Fagurii recoltaţi sunt preluaţi în lădiţe speciale sau în corpuri de stupi şi sunt aduşi
cât mai repede în camerele de extracţie. Este foarte importantă temperatura în momentul
extracţiei deoarece la 20 °C mierea este de 3 ori mai vâscoasă decât la 30°C.
3. O etapă prealabilă extracţiei este descăpăcirea fagurilor căpăciţi. Pentru aceasta se
folosesc mai multe unelte specifice (furculiţa de descăpăcit, cuţit de descăpăcit) sau utilaje de
descăpăcit automate în funcţie de capacitatea şi dotarea stupinii. Totodată pentru descăpăcire
este utilizată o tavă sau o cuvă specială pentru descăpăcire cu sită de scurgere a mierii,
unde este recoltată căpăceala.
4. Extracţia propriuzisă a mierii se poate face în spaţii special amenajate fie în cadrul
stupinii fie în alte amplasamente. Pentru extracţie sunt utilizate extractoare de diferite
capacităţi şi moduri de funcţionare. Toate, însă, utilizează ca principiu forţa centrifugă obţinută
prin rotaţia ramelor la diferite viteze, de aceea acestea se mai numesc şi centrifugi.
Datorită forţei centrifuge mierea din celulele fagurilor este proiectată înafară, fiind
preluată de pereţii extractoarelor şi se scurge pe la baza centrifugii în recipiente specifice.
Ramele sunt amplasate în lăcaşuri speciale, iar în funcţie de poziţia ramelor în timpul
centrifugării există centrifugi tangenţiale şi radiale, verticale sau orizontale. Deasemenea
există centrifugi manuale care folosesc un număr redus de rame de obicei 3 sau 4 sau centrifugi
automate care raspund necesităţilor de extracţie pentru un număr mare de rame.
5. În stupinele profesioniste, în special în ţări în care randamentul în apicultură se face cu
sute sau chiar mii de stupi sunt utilizate fluxuri tehnologice care cuprind maşini complet
automate de descăpăcire şi extracţie. De menţionat că toate aceste echipamente şi utilaje
trebuie să fie realizate din materiale de uz alimentar aşa cum este inoxul.
6. Mierea recoltată este depozitată în maturatoare din inox pentru limpezire, astfel
ca impurităţile să se separe deasupra şi astfel mierea să poată fi preluată cît mai curat pentru
îmbuteliere în borcane sau butoaie mai mari. În unităţile de condiţionare a mierii, în cazul cînd
mierea s-a recoltat cu un procent de apă peste limitele admise (19%) mierea este preluată în vase
şi supusă procesului de dezumidificare în camere speciale cu temperatură şi alte condiţii
controlate.
7. In functie de conditiile de clima si flora, precum si de gradul de dezvoltare a familiilor
de albine se poate obtine anual o cantitate de miere marfa intre 15 si 60 de kg miere.
a – coeficientul de actualizare
Nivelul coeficientului de actualizare poate fi dat de nivelul dobânzii acordate de bancă pentru
sumele pe care sistemul de producţie le păstrează în cont, sau de coeficientul mediu de eficienţă
economică din ramura economică sau activitatea pentru care se realizează calculul.
Tabelul 1.1
Cheltuieli medii
Valoarea de Durata de Coeficientul de
Tipul utilajului anuale cu
achiziţie funcţionare actualizare [%]
reparaţiile
6. Masina de etichetat
7. Masina automata de ambalare
”Capacitatea de producţie optimă reprezintă acel nivel al capacităţii pentru care efortul
total cu investiţia şi cu producţia ce revine pe o unitate de capacitate este minim.”
- elaborarea de noi tehnologii, mai eficiente, atât din punct de vedere al consumului de
materiale cât şi al asigurării unui nivel ridicat l productivităţii muncii;
- realizarea unor noi produse de o calitate superioară celor deja existente, care să asigure
competitivitatea producţiei pe piaţă;
- creşterea gradului de tipizare şi standardizare a produselor şi tehnologiilor, care să
asigure o aplicare în mai mare măsură a metodelor şi formelor moderne de organizare a
producţiei.
Stabilirea capacităţii optime de producţie se realizează pe baza mai multor criterii, dintre
care esenţiale sunt :
realizarea unui nivel mai ridicat al productivităţii muncii, în special prin stabilirea cât
mai exactă a caracteristicii tipologice a sistemului de producţie;
minimizarea cheltuielilor de transport al materiilor prime şi al produselor finite ce
revin unei unităţi de capacitate;
reducerea costului unitar per produs, care în cazul sistemelor de producţie mari se
realizează prin repartizarea cheltuielilor care nu depind de volumul producţiei, la un
număr cât mai mare de produse. Dar aceste avantaje se regăsesc până la un anumit nivel
al capacitaţii de producţie; ulterior se ivesc cheltuieli suplimentare cu plata salariaţilor
care lucrează în regie, ca urmare a necesităţii introducerii unui număr suplimentar de
verigi organizatorice, ce reclamă persoane pentru conducerea acestora;
reducerea efortului investiţional, respectiv minimizarea investiţiei specifice, prin
renunţarea la exagerări constructive sau arhitectonice ale obiectivelor;
Tabelul 2.2
Variante de proiect pentru investiții
Unităţi
Nr. Varianta de Varianta de Varianta de
Indicator/Simbol de
Crt. proiect V1 proiect V2 proiect V3
măsură
1 um x
Investiţia totală (Inv) 106 900 1.000 950
2 buc/ut
Producţia anuală (Q) 10.000 11.000 10.000
3 um/kg
Cost unitar de producţie (c) 0,7 0,77 0,77
4 um/kg
Preţ unitar de vânzare (p) 0,9 0,91 0,92
5 ut
Durata de execuţie a lucrărilor
de investiţii (d)
6 6 6
um/buc
um/buc
um/buc
buc/um
buc/um
buc/um
Tabelul 2.4
Tabelul 2.5
1. Mierea poliflora
Mierea poliflora este cea mai cunoscuta dintre toate sorturile de miere de albine.
Mierea poliflora este rezultata din nectarul mai multor flori si datorita acestui lucru este una
din cele mai complete sortimente de miere. Mierile poliflore sunt diferite in functie de plantele
din care albinele culeg nectarul.
Mierea poliflora are in general culoare galben-rosiatic si consistenta fluida, vascoasa sau
cristalizata.
Datorita faptului ca ea inglobeaza nectarul de la zeci sau sute de plante medicinale, mierea
poliflora imprumuta din proprietatile terapeutice ale acestora si astfel este una din cele mai
complexe mieri ca si actiuni terapeutice. Printre proprietatile principale ale mierii poliflore
enumeram: dezinfectanta, antiseptica, calmanta, diuretica, laxativa.
2. Mierea de tei
Mierea de tei este una din cele mai apreciate sorturi de miere de albine. Are o culoare galben-
portocaliu-roscat si contine in afara de monozaharide, uleiuri volatile bogate in farnesol care ii
imprima mirosul si gustul caracteristic, un parfum inconfundabil si o aroma deosebita, de flori
de tei.
Daca doriti sa degustati mai multe sorturi de miere de albine, va recomandam sa lasati la urma
mierea de tei deoarece are gustul cel mai pregnant. Consistenta mierii de tei este uniforma,
fluida, vascoasa sau cristalizata. In stare cristalizata mierea are o culoare mai deschisa.
Mierea de tei este un foarte bun si natural sedativ nervos, este calmanta, este recomandata in
insomnii si in afectiuni ale sistemului nervos. De asemenea ea este utilizata cu succes si pentru
raceli, tuse si alte afectiuni ale cailor respiratorii (bronsite, laringite).
3. Mierea de salcam
Mierea de salcam este una din cele mai cunoscute si apreciate tipuri de miere de albine.
Mierea de salcam este usor de recunoscut datorita culorii (aproape incolora, galbui auriu
deschis), gustului (dulce, specific) si consistentei inconfundabile (uniforma, fluida sau vascoasa).
4. Mierea de rapita
Suprafete intinse pe intreg teritoriul tarii sunt cultivate cu rapita, o planta oleaginoasa. Astfel, in
luna mai a fiecarui an, mergand pe drumurile tarii, vedeti lanurile galbene de rapita.
Mierea de rapita este o miere de albine interesanta, usor de deosebit fata de celelalte sorturi de
miere, in primul rand prin culoarea alba, cateodata alb-gri-galbui, si datorita consistentei
cremoase “gen serbet”. Mierea de rapita are un miros specific, usor neplacut cu iz de varza, dar
are un gust placut si mai putin dulce decat alte tipuri de miere.
Cristalizarea mierii de rapita intervine foarte rapid datorita continutului ridicat de glucoza
(dextroza), net superior celui de fructoza (levuloza). Din acest motiv, mierea de rapita se gaseste
numai sub forma cristalizata, indiferent de perioada din an.
Mierea de rapita este indicata in afectiuni ale cailor respiratorii, ale sistemului osos, ale
rinichilor, ajuta pancreasul si splina, protejeaza ficatul.
Datorita cristalizarii foarte fine, mierea de rapita este si un foarte bun emolient, ajuta la
revitalizarea epidermei si este folosita ca atare si ca masca cu miere pentru fata. In amestec cu
tinctura de propolis poate fi folosita pentru curatarea tenului de cosuri iar in amestec cu laptisorul
de matca ajuta la regenerarea epidermei.
Pe baza datelor din studiul de caz efectuat la . APICOLA S.R.L.., județul Vaslui s-a urmărit
prognozarea costului unitar pe produs şi a preţului de livrare al acestei societăţi. Costul şi preţul
sunt variabile dependente de variabila independentă: anul.
Pentru aceasta s-a ales ca metoda de prognozare a costului şi a preţului, metoda analitică-
trendul liniar.
Metodele analitice au la bază un model matematic, în care tendinţa centrală a evoluţiei
producţiei se exprimă ca o funcţie de timp:
y=f(t),în care:
t- reprezintă valorile variabilei independente;
y- valorile variabilei dependente.
După alegerea funcţiei se propune estimarea parametrilor funcţiei utilizând metoda celor mai
mici pătrate M.C.M.M.P., prin care se urmăreşte minimizarea sumei pătratelor abaterilor
valorilor costurilor şi a preţurilor de la cele prognozate.
Costurile şi preţurile estimate sunt redate în tabelele 2.6 şi 2.7.
min yi –Yi)2
Tabelul 2.6
Costuri şi preţuri pentru mierea monoflora
Anii Miere de salcam -1000 g Miere de rapita-1000 g
Cost(lei/buc) Preţ (lei/buc) Cost(lei/buc) Preţ (lei/buc)
2018 19 22 11 14
2019 19 23 9 15
2022 18 25 10 15.5
Pentru aceasta s-a folosit metoda analitică liniară şi relaţia folosită este:
y = a·x+b
în care : x- anii codificaţi astfel: 2018-1; 2019-2; 2020-3.
y- nivelul costurilor unitare
Z=
Rezultă sistemul de ecuaţii:
Tabelul 2.7
Prognozarea costului unitar la produsul: miere de salcam-1000 g
2018 1 1 19 19
2019 2 4 19 38
2020 3 9 18 54
TOTAL 6 14 56 111
Sistemul devine
14a+6b=111 14a+6b=111
6a+3b=54/*(-2) 6a+3b=-108
Adunând cele două ecuaţii necunoscuta b se reduce iar ecuaţia pentru determinarea lui a
este:
2·a=7=> a=3.5
înlocuind pe a în prima ecuaţie se obţine:
49+6·b=111=>6·b=62 =>b=10.33
Obţinând prin calcul valorile parametrilor a şi b, se poate scrie ecuaţia valorilor ajustate
care se va calcula în funcţie de valorile caracteristicii factoriale xi
Yi=10.33 + 0.35·xi .
Previzionarea costului unitar la mierea de salcam pe următorii ani, până în 2020 se
determină după formula:
Tabelul 2.8
Prognozarea preţului de livrare la produsul miere rapita-1000 g
2018 1 1 11 11
2019 2 4 10 20
2020 3 9 12 36
TOTAL 6 14 33 67
Sistemul devine:
14a+6b=67 14a+6b=67
6a+3b=33*-(2) 6a+3b=-66
Adunând cele două ecuaţii necunoscuta b se reduce iar ecuaţia pentru determinarea lui
a este:
2·a=1 => a=0,5
înlocuind pe a în prima ecuaţie se obţine:
7+6·b=67 =>6·b=60 =>b=10
Obţinând prin calcul valorile parametrilor a şi b, se poate scrie ecuaţia valorilor ajustate
care se va calcula în funcţie de valorile caracteristicii factoriale xi
Yi=10 + 0,05·xi .
Previzionarea preţului pe kilogramul de castraveți pe următorii ani, până în 2016 se
determină după formula:
În urma efectuării de prognoze la produsele principale ale. APICOLA S.R.L., din Vaslui,
se constată o crester prognozată a costurilor de producţie în perioada 2021-2025 dar această
creştere este mai mică decât creşterea preţului de livrare castraveții în oțet,ceea ce reliefează o
situaţie de profitabilitate pentru societate.
Tabelul 2.9
Nivelul preţului mediu anual practicat de S.C. APISROM S.R.L.
în perioada 2018-20120
Anul Venituri din vânzarea Cantitatea livrată Preţul mediu de desfacere
producţiei finite anual -LEI/kg-
-LEI- -kg-
2018 2108455 4347310 19
2019 28649597 5266470 21
2020 36484281 6215380 22
, în care:
r = rentabilitatea;
Pr = profitul, lei;
Cht = cheltuielile totale de producţie, lei;
Ff = fondurile fixe, lei;
Fc = fondurile circulante, lei.
Rata rentabilităţii sau rata profitului se determină utilizând formulele:
Tabelul 2.10
Rezultatul economic al S.C. APISROM S.R.L. în perioada 2018-2020
Anul Venituri totale Cheltuieli totale Preţul brut al exerciţiului
-LEI- -LEI- -LEI-
2018 42356985 25625986 956326
2019 36521492 26548956 1032698
2020 45693254 35026584 1066593
În urma analizei datelor din tabelul de mai sus, rezultă că s-a inregistrat un profit
considerabil in fiecare an.
Rentabilitatea activităţii de procesare se poate exprima folosind următoarea formulă:
, în care:
r = rentabilitatea;
Pr = profitul, lei LEI;
Cht = cheltuielile totale de producţie, lei LEI;
r=956326/25625986=0.03
, unde:
Rpr=956326/42356985*100=2.25
Rpr = rata profitului, în %;
Pr = profitul brut, în lei LEI;
CA = cifra de afaceri, în lei LEI.
Tabelul 2.11
Legătura manifestată între veniturile totale şi cheltuielile în APICOLA S.R.L..
Anul Variabila lei Corelaţia
X1 Y1 X2 Y2 X 1Y RX,Y
Venituri totale Cheltuieli
Mii LEI totale Mii
LEI
1 2 3 4 5 6
2018 42356.985 25625.986 1794114178 656691158.5 1085439505
2019 36521.492 26548.956 1333819378 704847064.7 969607484 0,718
2020 45693.254 35026.584 2087873461 1226861587 1600478599
Analizând corelaţia dintre cele două variabile se constată că în perioada analizată a existat
o legătură foarte strânsă între dinamica veniturilor totale (X1) şi cea a cheltuielilor totale (Y1),
determinând în mod hotărâtor forma şi ritmul de creştere a producţiei de carne (rx1, y=0,718).
Valoarea corelaţiei de 0,718, denotă că legătura dintre cele două variabile este foarte
mare,deterministă, cu o dependenţă puternica una de cealaltă.
Aşadar, la o creştere cu 100 lei a veniturilor, creşterea cheltuielilor a fost în medie de 718
lei.
Aşadar, putem spune că valoarea de 0,718 a coeficientului de corelaţie atestă o legătură
puternică între venituri şi cheltuieli, fapt explicat prin nivelul foarte scăzut al profiturilor.
S.CAPICOLA S.R.L.. își desfașoară activitatea în unități diferite după cum urmează:
Fabrica de procesare miere, amplasata in judetul Vaslui;
Hala in Orasul Vaslui;
Puncte de lucru, colectare miere :Moldova, Iasi, Tulcea, Tg. Bujor;
Distribuitori (Profi, Kaufland,) in Galati, Bacau, Targu-Neamt,Suceava,Vaslui,Botosani,
Iasi, Focsani.
Parcul auto al firmei este constituit din:
- 8 autoturisme distributie;
- 2 autoizoterme.
Pentru alegerea unei întreprinderi producătoare se va ține cont care din amplasamente va
satisface cel mai bine scopurile pe termen lung. Deoarece modificarea amplasamentului, de
regulă, necesită mari costuri legate de demontarea echipamentului, transportarea, montarea
acestuia la noul loc, pregătirea spațiilor,etc.
Zona de influență comercială a unității comerciale (de distribuție) este spațiul geografic
care înconjoară locul de vânzare, în care locuiesc, lucrează sau tranzitează clienții potențiali ai
acesteia.
1. Primară — în jurul punctului de vânzare, care atrage 60 – 75% din cumpărătorii din
zonă, specifică magazinelor de proximitate;
2. Secundară — cuprinde aproximativ 25% din cumpărători, fidelitatea clienților este
relativă, unii cumpără doar ocazional;
3. Terțiară (limitrofă) — furnizează un procent scăzut de clienți
Fundamentarea deciziei de amplasare a unității comerciale are loc în baza unui studiu al
zonei de interes. Acesta constă din mai multe etape de cercetare:
1. Stabilirea limitelor teritoriale de activitate (cartier, sector, oraș, regiune).
Înainte de toate se va determina zona de atracție comercială a viitorului amplasament. De
exemplu, un mic magazin alimentar nu poate pretinde decât la o zonă comercială de cartier,
în timp ce un magazin de electrocasnice, de regulă, se poziționează la nivel de sector de oraș
(sau de oraș).
La nivel regional se poziționează marile centre comerciale amplasate în afara localităților sau
magazinele mari din orașe. De exemplu, un dealer de automobile are o arie de atracție care, de
regulă, depășește substanțial dimensiunile orașului de localizare. La această etapă hărțile
geografice, administrative, economice, demografice sunt de o utilitate mare pentru cercetător.
Studiul datelor geo-demografice privind zona comercială .
Odată ce zona comercială a fost stabilită, urmează studierea minuțioasă a acesteia, inclusiv:
colectarea datelor socio-demografice pe baza surselor statistice sau a sondajelor de
teren (vârstă, ocupație, tipul de locuință, posesia automobilului etc.);
compararea datelor zonei de operare (de exemplu sector) cu datele entităților
teritoriale de nivel superior (oraș, regiune) pentru a identifica eventuale diferențe
(aspect important pentru segmentare).
2. Studiul traficului auto (în baza observării de teren):
infrastructura de transport (drumuri, parcări);
intensitatea fluxului de transport privat;
intensitatea fluxului de transport public. Intersecțiile aglomerate cu flux de transport
intens au, de regulă, și un potențial comercial mai mare, cu condiția existenței unor
căi de acces pentru pietoni (trotuare, pasaje pietonale, scări) și automobile (căi de
acces, locuri de parcare).
3. Studiul traficului pietonal (în baza observării de teren):
fluxul general de oameni;
gradul de corespundere a caracteristicilor pietonilor cu cele ale locuitorilor din zonă
(pentru a depista fluxurile zilnice de migrare din alte zone teritoriale);
barierele de trafic pentru pietoni (traversarea zonei de drumuri auto cu trafic intens,
zonele urbane în degradare, rețeaua de străzi pietonale și de trotuare, precum prezența
pasajelor subterane).
4. Studiul psiho-grafic și comportamental al populației locale și al pietonilor migranți (în
baza unui sondaj de teren):
obiceiuri de cumpărare, valori, stil de viață, atitudini și preferințe față de anumite
produse și branduri;
compararea datelor cu cele obținute în entitățile teritoriale superioare (pentru a
identifica eventuale segmente).
5. Studiul unităților concurente din zonă (în baza observării de teren):
numărul și dimensiunea acestora;
distanța dintre unități și aria de acoperire comercială;
gradul de asemănare/diferențiere a ofertelor concurente.
6. Studiul unităților complementare (non-concurente) din zonă (în baza observării de
teren):
unități de comerț și alimentație publică;
unități de cultură și divertisment;
unități de prestare a serviciilor (frizerii, unități medicale, ateliere de confecții etc.).
7. Studiul perspectivei de dezvoltare a zonei (documentare la serviciul relații cu publicul
al primăriei locale și cercetări de teren):
construcția de locuințe noi;
construcția infrastructurii urbane noi;
dezvoltarea afacerilor noi;
evoluția populației după vârstă, venit, ocupație, stil de viață etc.
Examinând informațiile obținute conform criteriilor menționate mai sus, cercetătorul are
posibilitatea să aleagă o localizare optimă pentru unitatea sa de afaceri și chiar să elaboreze o
hartă a concentrării teritoriale a consumatorilor săi.
forța de mucă;
teren;
clădiri;
clienți;
legislație;
piețe;
servicii publice;
mediu;
transport;
comunicații;
întreținere;
utilități;
transport;
colaboratori;
energie;
materii prime;
forță de muncă.
Metodele de amplasare ce pot fi utilizate la luarea deciziei privind amplasarea unei unitati
agro-industriale, tinand seama de faactorii implicati in analiza sunt:
Exemplu:
y Costurile totale
(fixe sau
variabile)
V1 V2
Ctv2
Ctv1
0 X (volum cerere)
Dacă pe Oy se iau costurile fixe vom constata:
- dacă dependenţa costuri-cerere este considerată liniară (reprezentarea prin linii drepte)
atunci cele două grafice se intersectează într-un punct E în care nivelurile costurilor de la cele
două variante sunt egale pentru acelaşi nivel al cererii;
- dacă se optează pentru valori mai mari ale cererii faţă de valoarea lui E, atunci se
preferă V2 (unde costurile totale sunt mai mici);
- pentru niveluri mai mici ale cererii faţă de punctul E se preferă V 1 (costuri totale Ctv1
sunt mai mici).
În mod analog analiza se compară mai mult de două variante.
B. Metoda costurilor de transport: Tarif-Volum-Distanta.
Prin metoda TVD, stabilirea efectivă a unor amplasamente se poate face în funcţie numai
de costurile de distribuţie sau de aprovizionare şi se bazează pe următoarea formulă de calcul:
Copt = T1 x V1 x D1 + T2 x V2 X D2 + …. Tn x Vn x Dn = Σ Ti x Vi x Di
unde:
50 C
30 A
60 80 90 X
T V Z i i i
Z x, y
i
T V i
i i
unde:
Ti – reprezintă tariful de transport pe tonă şi km pentru fiecare amplasament „i”;
Vi – cantitatea ce urmează a fi transportată de la sau până la fiecare amplasament „i”;
Zi – distanţa, în km, care între o origine arbitrar aleasă şi fiecare punct „i”.
Rezolvare:
A 5 16 60 30 4800 2400 80
B 9 7 80 90 3600 5670 63
C 6 10 90 50 5400 3000 60
Coordonatele centrului
67,98 41,23
de greutate (D)
Dat fiind faptul că firma A înregistrează costuri ridicate de transport şi cantităţile
transportate sunt mai mari, este normal ca depozitul să fie amplasat mai aproape de această
firmă. Aşadar depozitul D va fi amplasat la 67,98 km distanţă spre Est şi 41,23 km distanţă spre
Nord în raport cu punctul de origine ales.
3. Dozarea mierii
In functie de lotul programat, mierea poate fi dozata in butoaie de 300 de kg pentru a
forma un lot de export sau sa fie transportata catre lantul tehnologic de dozare a mierii in
borcane.
4. Transportarea catre lantul tehnologic si dozare mierii in borcane in functie de sortiment
In cadrul liniei de procesare, mierea este dozata in borcane in functie de cum se doreste a
fi lotul respectiv(300g, 600g, 800g, 1000g).
5. Vidarea borcanelor si acoperirea cu capace
Dupa dozarea mierii, borcanele trec printr-un dispozitiv care videaza continutul
borcanului, iar apoi acesta este acoperit de un capac pentru o mai buna conservare a mierii.
6. Marcarea borcanelor si aplicarea etichetelor
Borcanele trec prin dispozitivul de aplicare a etichetelor.
7. Colectarea si ambalarea recipientelor
Dupa etichetare borcanele sunt preluate de un dispozitiv care ambaleaza borcanele in
cutii de cate 10 borcane si le depoziteaza pe un palet.
Cantităţile x1, x2,......, xn din cele n produse nu pot fi decît pozitive sau zero :
xj ≥ 0; j=1,2,...,n.
Dacă notăm cu cj preţul de cost pe unitate de produs, atunci costul total al celor n produse va
fi: C = c1x1 + c2x2 + . . . + cnxn. (3)
Dacă înlocuim costul cj cu beneficiul ej realizat de o unitate din produsul j, atunci funcţia (3)
devine: B = e1x1 + e2x2 + . . . + enxn
Calorii 2 1 2 7 8
Vitamine 1 3 2 4 12
5.2. Metoda PERT (Program Evaluation and Review Technique – Tehnica Evaluării
Repetate a Programului)
Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare importanţă, la care
operaţiile succesive trebuie realizate prin respectarea restricţiilor de prioritate şi de termene.
Diagrama PERT conţine informaţii despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de timp
pe care se întind, şi dependenţele dintre ele. Forma grafică este o reţea de noduri conectate de linii
direcţionale (numită şi “reţeaua activităţilor”). Nodurile sunt cercuri sau patrulatere şi reprezintă
evenimente sau borne (“milestones”) din proiect. Fiecare nod este identificat de un număr. Liniile
direcţionale, sau vectorii care leagă nodurile reprezintă sarcinile proiectului, iar direcţia vectorului
arată ordinea de desfăşurare a sarcinilor. Fiecare sarcină este identificată printr-un nume sau printr-
un indice, are reprezentată durata necesară pentru finalizare, şi, în unele cazuri, chiar numărul de
persoane responsabile şi numele lor.
Etape în procesul de planificare PERT:
a) Identificarea activităţilor specifice şi a obiectivelor intermediare:
Este de ajutor sa se alcatuiască o lista de activităţi care, în etape ulterioare, să poata fi extinsă cu
ajutorul informaţiilor avute la dispoziţie;
b) Determinarea etapizării activităţilor:
Această etapă presupune o analiză a fiecărei activităţi în parte pentru a determina relaţiile acestora
una cu cealalta şi ordinea în care trebuie finalizate;
c) Construirea diagramei de reţea:
Construirea diagramei se poate face cu ajutorul unui software specializat sau manual. În ambele
cazuri, este bine să se folosească simboluri uzuale ca de exemplu: activităţile vor fi reprezentate de
săgeţi, în timp ce obiectivele intermediare sunt simbolizate prin cercuri.
a) Estimarea timpului necesar pentru realizarea fiecărei activităţi:
Pentru a determina timpul de realizare a unei activităţi, în mod normal se determina trei
timpi:”timpul optimistic”, “timpul cel mai probabil”, “timpul pesimistic”.Timpul de realizare a unei
activităţi se calculează apoi astfel:
Tra=(Topt+4*Tprob+Tpes)/6
b) Determinarea căii critice:
Calea critică se determină prin adăugarea timpilor activităţilor pentru fiecare secvenţă şi determinând
cea mai lungă cale a proiectului.
c) Updatarea PERT pe măsura ce proiectul progresează:
Pe masura ce proiectul progresează, se pot face modificări. Timpii programaţi pot fi modificaţi cu
cei realizaţi. Daca apar întarzieri, se vor aloca resurse adiţionale pentru recuperarea acestuia şi
diagrama PERT va fi modificată pentru a reflecta acest lucru
Avantajele metodei PERT:
Timpul prognozat de realizare a proiectului;
Probabilitatea de realizare înaintea datei specificate;
Activitaţile – căi critice care au impact direct asupra datei de finalizare a proiectului;
Activitaţile care au timp suplimentar la dispoziţie care poate fi pus la dispozitia
activitatilor – căi critice;
Data de începere şi încheiere a proiectului.
Dezavantajele metodei PERT:
Estimările timpilor activităţilor sunt oarecum subiective şi depind de judecata uneia sau
mai multor persoane pe baza unor informaţii (complete sau incomplete) avute la
dispoziţie în momentul realizării estimărilor;
Chiar dacă timpii activităţilor sunt bine estimaţi, PERT acceptă o beta – distribuţie a
acestor estimări în cadrul întregului proiect, în timp ce distribuţia reală poate fi reală.
Printre avantajele metodei CPM (şi în general ale analizei drumului critic) evidenţiem:
determinarea cu anticipaţie a duratei de execuţie a proiectelor complexe;
pe timpul desfăşurării proiectului permite un control permanent al execuţiei acestuia;
explicitarea legăturilor logice şi tehnologice dintre activităţi;
evidenţierea activităţilor critice;
evidenţierea activităţilor necritice, care dispun de rezerve de timp;
permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;
Tabelul 5.3
Lista activităţilor care urmează a fi întreprinse în cadrul programului de producţie:
Activităţi Durata
Simbolul
Conţinutul activităţilor direct activităţii
activităţilor
precedente (in zile)
A Luarea deciziei de lansare a produsului - 1
B Selecţionarea ideilor privind noul produs A 15
D Realizarea prototipului produsului B 30
E Realizarea mai multor variante de ambalaj D 17
Cercetarea calitativă(teste de produs, de ambalaj
F C, E 12
şi de marcă)
G Alegerea mărcii şi a variantei de ambalaj F 1
H Cercetarea cantitativă( anchetă de piaţă) F 30
I Definitivarea produsului G, H 20
C Studiul documentar A 10
J Pregătirea capacităţilor de producţie I 30
K Pregătirea producţiei seriei de lansare I 15
L Stabilirea preţului de vânzare H 2
M Fixarea zonei teritoriale de lansare H 1
N Stabilirea canalelor de distribuţie M 1
O Organizarea vânzării N 12
P Selecţionarea şi contactarea intermediarilor N 10
R Negocieri cu intermediarii L,O, P 20
S Producţia seriei de lansare J, K, R 20
T Realizarea ambalajelor R 15
U Distribuţia seriei de lansare S, T 22
V Desfăşurarea campaniei promoţionale S 20
W Lansare U, V 1
Bugetul programului
Cheltuieli pentru cercetările de piaţă: 500 €
Cheltuieli cu materialele promoţionale :
Cheltuieli pentru editarea şi multiplicarea broşurilor respectiv a pliantelor:
1,5 € / broşura x 400 exemplare = 600 €
Cheltuieli legate de angajarea a două persoane pentru distribuţia de fluturaşi 2500 €
Cheltuieli pentru campania radio si presa - 430 €
Cheltuieli pentru realizarea paginii WEB - 500 €
Alte cheltuieli (premii la concursuri, etc) - 750 €
Total buget: 5280 €
Pentru întocmirea bugetului de producţie este vital să se cunoască bugetul, costurile
totale, pentru mobilizarea resurselor financiare şi estimarea anticipată a eficienţei programului.
2. http://www.modernbuyer.ro/analize/3-analize/1275-conserve-de-legume-
dinamica-si-oportunitati-de-piata
3. http://elearning.masterprof.ro/lectiile/merceologie/lectie_10/
fructele_i_legumele_proaspete_i_procesate.html
4. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/merceologie/TEHNOLOGIA-DE-
OBTINERE-A-CONSE74.php
5. http://www.antreprenor.su/2012/12/cum-alegem-amplasarea-unei-
intreprinderi.html
6. http://www.scritube.com/management/STRATEGII-IN-AMPLASAREA-
INTREP13469.php