Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară

A. atlanto-occipitală
Atlasul este unit cu occipitalul prin două articulaţii condiliene şi prin două formaţiuni numite membranele atlanto-occipitale. Cele două articulaţii - dreaptă şi
stângă - constituie o unitate funcţională.
Sinovială -condilii occipitali -Capsula articulară are forma -periferia condililor occipitali -flexie-extensie. au o amplitudine de
-cavităţile articulare ale atlasului unui manșon se prezintă ca o -marginile cavităţilor 200 şi respectiv 300 , deci sunt
formaţiune laxă constituită din articulare superioare ale mişcări reduse, accentuarea lor fiind
două straturi: unul extern, stratul atlasului. dată de articulaţiile dintre vertebrele
fibros, şi altul intern, stratul cervicale. Se realizează în jurul unui
sinovial ax transversal care trece prin centrul
Membrana atlanto-occipitală -partea anterioară a găurii condililor occipitali. Flexia este
anterioară închide spaţiul occipitale mari, -marginea limitată de formaţiunile ligamentare
exisitent între arcul anterior al superioară a arcului anterior al posterioare, pe când extensia prin
atlasului şi occipital. atlasului. întinderea celor anterioare.
ligamentul vertebral -occipitalul (marginea găurii -înclinare laterală (stânga-dreapta).
longitudinal anterior, care este occipitale mari). Mişcările de înclinare laterală au o
o întărire a membranei atlanto- -tuberculul anterior al atlasului amplitudine de doar 150, accentuarea
occipitale, fiind dată de articulaţiile dintre
vertebrele cervicale. Se execută în
Membrana atlanto-occipitală - partea posterioară a găurii jurul unui ax antero-posterior
posterioară închide spaţiul occipitale mari, (sagital), care trece prin fiecare
dintre occipital şi arcul posterior - marginea superioară a condil.
al atlasului. Are valoarea unui arcului posterior al atlasului.
ligament. și împreună cu arcul
posterior al atlasului,
delimitează de fiecare parte câte
un orificiu pentru trecerea
arterei vertebrale.
Ligamentul longitudinal -procesul jugular al
posterior se continuă cu occipitalului
membrana tectoria formată -baza procesului transvers al
dintr-un mănunchi de fibre atlasului
oblice.
A. atlanto-axială
Atlasul se articulează cu axisul prin două articulaţii atlanto-axoidiene laterale şi o articulaţie atlanto-odontoidiană mediană. Toate trei constituie o unitate
anatomică denumită articulaţia inferioară a capului cu coloana vertebrală.
 Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară
A. atlanto- -pe atlas, ele ocupă faţa inferioară a -capsula articulară, care uneşte suprafeţele articulare, este foarte La nivelul articulaţiei atlanto-
axoidiene maselor laterale laxă şi este tapetată pe suprafaţa interioară de stratul sinovial axioidiene se realizează a 3-a mișcare
laterale - pe axis sunt reprezentate prin -membrana atlantoaxoidiană anterioară se întinde de la a capului, și anume, rotația.
(sinovială) feţişoarele de pe procesele articulare marginea inferioară a arcului anterior al atlasului, la faţa Amplitudinea mișcării variază între
superioare.. anterioară a corpului axisului. Anterior de aceasta se află 30-350, în fiecare parte, mărirea
ligamentul vertebral longitudinal anterior amplitudinii se realizează prin
-membrana atlanto-axoidiană posterioară (ligamentul flava)se participarea articulaţiilor dintre
întinde între arcul posterior al atlasului şi cel similar al axisului vertebrele cervicale. Limitarea
-Ligamentele longitudinale anterior și posterior mişcării este asigurată de către
ligamentele alare ale dintelui axisului.
Mişcările se execută în jurul unui ax
vertical, care trece prin dintele
A. atlanto- -inel osteofibros atlantoidian -ligamentul cruciform al atlasului axisului, în jurul acestuia inelul
odontoidia -proeminenţa verticală a axisului -ligamentul apical al dintelui care se întinde de la partea osteofibros al atlasului execută
nă numită dinte cu 2 fețișoare articulare anterioară a găurii occipitale mari la vârful dintelui axisului. mişcări de rotaţie.
mediană -ligamentele alare sunt două formaţiuni fibroconjunctive scurte,
(trohoidă) groase şi puternice cu direcţia uşor oblică ascendentă. Ele se
insera în sus, pe faţa medială a condililor occipitali, iar în jos pe
feţele laterale ale dintelui axisului.
-membrana tectoria

A. coloanei vertebrale
Piesele componente ale coloanei vertebrale (vertebrele) se pot articula unele cu altele şi atunci se numesc articulaţii intrinseci ale coloanei vertebrale. Vertebrele se
pot articula cu oase care nu aparţin coloanei vertebrale (occiputul, coastele, oasele coxale etc), formând articulaţiile extrinseci ale coloanei vertebrale.
A.corpi faţa superioară a corpului vertebrei de 23 discuri intervertebrale este o structură fibrocartilaginoasă Articulaţiile dintre corpii vertebrali
vertebrali( dedesubt şi faţa inferioară a corpului formate din: participă la toate mişcările posibile la
simfize) vertebrei de deasupra - inelul fibros, format din lame concentrice de fibre de colagen, nivelul coloanei vertebrale şi anume:
aşezate spiralat, oblic, la 600. Inelul este mai gros anterior, unde - mişcări de flexie – extensie,
are mai multe lame concentrice. Posterior, numărul de lame este efectuate în jurul unui ax transversal;
mai mic, inelul este mai subţire, explicând vulnerabilitatea aceste - mişcări de înclinare laterală,
zone în hernia de disc (semnificaie clinică); efectuate în jurul unui ax sagital;
- nucleul pulpos, constituit dintr-o masă de ţesut gelatinos situată - mişcări de rotaţie, efectuate în jurul
într-o cavitate. Celulele nucleului sunt de tip condrocitar, cuprinse unui ax vertical;
într-o reţea de proteoglicani, care înglobează o mare cantitate de
- mişcări de alunecare, efectuate în
apă, având rolul unei perne pneumatice între corpii vertebrali.
 Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară
-ligamentul longitudinal -baza occipitalului jurul unor axe paralele ale corpurilor
anterior leagă feţele anterioare -faţa pelvină a sacrului. vertebrale;
ale corpurilor şi discurilor - mişcări de îndepărtare şi apropiere
vertebrale. Este alcătuit din: între două vertebre, produse datorită
fibre superficiale lungi (care elasticităţii discului intervertebral;
conectează 3-4 vertebre), fibre
mijlocii şi fibre profunde scurte
(conectează 2 vertebre
adiacente). Limitează mişcarea
de extensie a coloanei
vertebrale.
-ligamentul longitudinal -faţa posterioară a corpului
posterior leagă feţele axisului
posterioare ale corpurilor şi -hiatusul sacral
discurilor intervertebrale.. Este
comparabilă cu o panglică
lungă, albă-sidefie, aplicată pe
faţa posterioară a corpurilor
vertebrale, în interiorul
canalului rahidian, anterior de
măduva spinării şi de dura
mater. La nivelul discurilor
vertebrale, către gaura de
conjugare, banda este mai lată,
cu rol în prevenirea hernierii
laterale a nucleului pulpos.
Limitează mişcarea de flexie a
coloanei vertebrale.
A. - apofize (procese) articulare-inferioare -capsula articulară fibroasă care se inseră la periferia
proceselor superioare suprafeţelor articulare. Mobilitatea zonei indică și grosimea
articulare (direcţie orizontală la nivel cervical, capsulei articulare. De ex. capsula articulaţiilor dintre apofizele
(zygapofiz direcţie oblică la nivel toracic şi articulare ale vertebrelor cervicale este mai laxă, cele dorsale şi
are) suprafeţe arcuate lombar) lombare sunt mai fibroase și mai groase. Nu prezintă ligamente
-cervical proprii.
/toracal -
plane,
-lombar-
trohoide
 Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară
Unirea lamelor vertebrale ligamentele galbene (flava) – -C1 -readucerea elastică a coloanei în
sindesmoză (articulaţie falsă) au formă dreptunghiulară. -sacrum poziţia normală, după flexie;
Ocupă spaţiul care se întinde de -limitează mișcările de flexie, rotație
la procesul articular, la baza și înclinare laterală ale coloanei
procesului spinos (apofiza -asigură stabilitatea fiecărei vertebre
spinoasă). Aceste ligamente
închid canalul rahidian în partea -au un important rol în menținerea
posterioară. poziției verticale a coloanei
Unirea proceselor spinoase ligamente interspinoase leagă -C7 -limitează mişcarea de flexie şi rotaţie
sindesmoză (articulaţie falsă) între ele procesele spinoase -sacrum a coloanei vertebrale.
alăturate, de la bază până la
vârf. Grosimea şi rezistenţa lor
creşte progresiv, de sus în jos.
-ligamentele supraspinoase -C7 -limitează mişcarea de flexie şi rotaţie
sunt benzi de ţesut fibros Unele -sacrum a coloanei vertebrale.
sunt superficiale, mai lungi şi
leagă 3-4 vertebre, altele sunt
mai scurte şi profunde,
conectând vertebrele alăturate
-ligamentul nucal este situat la -protuberanţa occipitală -ligamentul nucal limitează mişcarea
nivelul coloanei cervicale externă de flexie şi rotaţie a coloanei
- C7. vertebrale cervicale.
Unirea proceselor transverse -ligamentele intertransversare . În regiunea cervicală sunt foarte - limitează mişcările de rotaţie şi
sindesmoză (articulaţie falsă) puţin reprezentate, fiind înlocuite de muşchii echivalenţi. În înclinare laterală de partea opusă.
regiunea toracică apar ca perechi de cordoane bine delimitate. În
regiunea lombară sunt subţiri, cu aspect membranos.
A. - L5 faţa inferioară -capsula articulară
lombosacr -baza sacrum - disc intervertebral
ală -partea inferioară a ligamentelor vertebrale longitudinale
(simfiză) anterior şi posterior, ligamentele galbene, ligamentele
supraspinos şi interspinos
Articulaţia -apexul sacrumului -ligamente posterioare și anterioare sacrococcigiene
sacrococci -prima vertebra a coccisusului ligament interosos cu valoarea unui disc intervertebral) intre
giană coarnele sacrale și coccigiene
(simfiză cu
timpul
sinostoză)
Articulaţia este o articulaţie frecventă la femeie, între prima vertebră
mediococc coccigiană şi restul coccisului. La copil, toate vertebrele
igiană coccigiene sunt independente şi sunt unite între ele prin discuri
intervertebrale.
 Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară
A. costovertebrale
Sunt reprezentate de conexiunea dublă realizată de capul și tuberculul costal, cu vertebrele coloanei toracale, formând peretele posterior al toracelui
A. capului -capul coastei -capsula articulară
coastei(dia -cavitate (cu un unghi diedru), formată -lig. radiat al capului coastei are formă de evantai şi se inseră pe
rtroză de unirea feţişoarelor costale de pe corpul vertebrei şi discul intervertebral
plană) corpurile a două vertebre toracice -lig. intraarticular al capului coastei uneşte capul coastei cu
adiacente. discul intervertebral

Coastele I, X, XI şi XII se articulează doar cu vertebra

corespunzătoare
A. -tuberculul costal -capsula articulară Articulaţiile costovertebrale permit
costotrans -procesul transvers al vertebrei -ligamentul costotransversar posterior este situat între faţa realizarea mişcării de rotaţie a coastei
versă(diart corespunzătoare numeric. posterioară a colului coastei şi procesul transvers corespunzător; faţă de un ax care trece prin colul
roză -ligamentul costotransversar superior este situat între creasta coastei.
plană) colului coastei şi procesul transvers al coastei supradiacente;
-ligamentul costotransversar lateral este situat între faţa
posterioară a colului coastei şi baza procesului transvers al
vertebrei supradiacente;
ligamentul lombocostal este situat între coasta a XII a şi
procesele costiforme ale primelor două vertebre lombare.
A. sternocostale
Cu excepţia articulaţiei dintre cartilajul coastei I, VI şi VII, care se unesc direct cu sternul prin sincondroze, restul cartilajelor costale formează, împreună cu
incizurile de pe marginea laterală a sternului, articulaţii sinoviale (articulaţiile 2-5). Suprafeţele articulare sunt acoperite de ţesut fibrocartilaginos şi sunt prevăzute
cu capsulă şi ligamente.
A.condroc sunt reprezentate de extremitatea unei -capsulă articulară este fibroasă și este situată la periferia Mişcările cutiei toracice sunt legate
ostale(sinc coaste, care prezintă o depresiune suprafeţelor articulare; de actul respiraţiei. Mişcările
ondroză) eliptică, în care pătrunde extremitatea -cartilajele sunt unite cu extremităţile vertebrale ale coastelor prin coastelor sunt: de ridicare şi de
corespunzătoare a cartilajului. Această membrane situate în planul muşchilor intercostali. Deosebim o coborâre. Mişcarea de ridicare este
unire este completată prin continuarea membrană intercostală externă şi una internă. asociată cu proiecţia înainte a
periostului cu pericondrul coastelor, ceea ce are drept urmare
A.condros sunt reprezentate de cartilajele -capsulă fibroasă mărirea diametrului sagital al
ternale coastelor adevărate, care se unesc cu -ligament radiat anterior toracelui. Mişcarea de coborâre a
(a.plană) marginile sternului. Sternul prezintă -ligament radiat posterior coastelor antrenează efecte inverse.
scobituri în unghiuri diedre, în care Odată cu mișcările de ridicare și
intră cartilajele cu capetele în colţuri, coborâre ale coastelor, apar și mișcări
corespunzătoare acestor unghiuri. de proiectare înainte, lateralizare și
A.intercon cartilajele 8, 9 şi 10 sunt articulate prin sunt reprezentate de pericondrul care trece de pe un cartilaj pe rotație a fiecărei coaste. Însumarea
drale extremităţile lor anterioare și formează altul şi câteva fascicule fibroase care unesc feţele anterioare a acestor mișcări, în timpul inspirului,
(sincondro marginea toracelui. Cartilajele 6, 7, 8 şi două cartilaje vecine. generează o creștere a diametrului
ză) 9 sunt unite între ele şi prin partea lor cutiei toracale.
mijlocie. Axul în jurul cărora se desfășoară
 Tipul Suprafețe articulare Mijloace de unire Inserții Biomecanica articulară
A.sternală leagă corpul sternului cu manubriul între feţişoarele de pe extremitatea inferioară a manubriului mișcările de ridicare și coborâre a
superioară sternal sternal şi partea superioară a corpului sternului există un costelor trece prin colul coastei.
(simfiză) fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos. El aderă de Pentru coastele inferioare, axul de
suprafeţele osoase. Periostul se continuă de pe manubriul sternal mișcare este mai apropiat de planul
pe corp. sagital, deci obținem o mișcare mai
A.sternală sunt reprezentate de corpul sternului și sunt ligamentul interosos şi periostul. Ambele articulaţii au o importantă a costelor în direcția
inferioară procesul xifoid durată limitată: cea inferioară se osifică între 50-60 ani, cea laterală.
(sincondro superioară se osifică mai târziu.
ză)